30 noiembrie 2018

Avancronică: Poli - Farul Constanţa

Am încheiat turul cu şapte puncte şi o singură victorie. Nu este o situaţie convenabilă, de fel. Iar faptul că n-am reuşit să batem Daco Getica ne obligă, aproape, la victorie cu Farul.


Farul Constanţa

N-aş fi crezut, cu tot cu înfrângerea din prima etapă de la Constanţa, că vom fi în urma acestora la final de tur (ca fapt divers, doar şase din cei paisprezece jucători folosiţi în acel meci ar putea juca mâine). E drept că nu mi s-a părut că Farul era echipa slabă despre care a scris toată lumea, dar faţă de noi a avut avantajul câtorva jucători care mai fac diferenţa şi a unui lot mai bine structurat. E mai uşor să vii dintr-o ligă inferioară decât din una superioară, mai ales în România.

N-au o formă rea, constănţenii. Două victorii în ultimele două partide, şi acelea dominante (3-0 cu Brăila, 5-0 cu Luceafărul), au alăturate trei înfrângeri la zero (0-3 cu Mioveni, 0-3 cu Daco Getica, 0-1 cu Ripensia). Dacă ne gândim că noi am izbutit două egaluri şi o victorie cu echipele care au înfrânt recent pe Farul, avem motive să credem că avem o şansă reală.

Am văzut părţi din meciul cu Ripensia, în care, deşi au fost dominaţi, constănţenii au arătat o vivacitate aparte. A fost un joc pe contre, iar contrele au dus la câteva ocazii de ambele părţi.

Dacă reuşim să-i punem sub presiune şi să tragem la poartă, putem profita de lipsa de experienţă a tânărului portar Popa, titularul postului în ultima partida. Jucătorii străini de la Farul au ceva calitate, în frunte cu mijlocaşul care ne-a făcut franjuri în meciul tur, Doumbia. Lui i se alătura un atacant american, Jallow, care a fost suspendat cu Ripensia, un mijlocaş trecut pe la Getafe II, M'Baka, şi doi fundaşi abili, Roumadi şi Twumasi. Păun, Grigoraş, Tudorescu şi contestatul Licu completează lista jucătorilor de bază. Va fi, totodată, o revedere cu unul dintre antrenorii care au eşuat profund la Timişoara, Petre Grigoraş.

Farul a scos un singur punct în deplasare din acest sezon şi, desigur, îşi vor dori să rectifice acest lucru. Este de datoria noastră să-i împiedicăm.

Poli Timișoara

Singura absenţă pentru această întâlnire va fi a lui Basic, despre care scriam şi în ultimul catalog că are şanse mari să plece de la Poli. Cel mai probabil, Ivanov îl va înlocui, acesta fiind şi un jucător despre care am vrea să ne edificăm în etapele rămase - dacă a lăsat în urmă problemele fizice.

În rest, aceeaşi echipă, cu plusurile şi minusurile ei. Ofensiv stăm aproape exclusiv în faze fixe, deci aşteptăm să vină golul pe această cale. Va trebui să ne apărăm însă compact, căci Farul are jucători iuţi, care pot profita de spaţii.

Sunt convins că putem obţine trei puncte, iar nimic n-ar fi mai important decât să o facem. Ne-au rămas nouăsprezece etape, din care trebuie să adunăm minim 34 de puncte să sperăm la salvare. E opusul unei sarcini uşoare, însă nici nu este una imposibilă (şapte echipe au adunat mai mult de atât în tur). Ce reuşim acum va dicta cât de palpabile sunt şansele de salvare.

Cronica ultimei întâlniri: 

Pe când credeam că doar promovarea ne mai salvează:

„Oricâte planuri am face, niciodată nu are cine să le lege. Deşi alb-violeţii au evoluat conform aşteptărilor în primele patruzeci de minute, două penalty-uri şi o eliminare au întors jocul în favoarea gazdelor. Astfel, reuşita lui Drăghici rămâne pentru statistică, iar în rest toate perspectivele devin chiar mai sumbre decâte erau înainte.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/08/farul-constanta-poli-41-11.html

29 noiembrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Daco Getica

Poli - Daco Getica 0:0
[19 voturi]

CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

O ezitare la bara din prima repriză, un blocaj excelent în a doua. Degajări aşa şi aşa, dar per ansamblu o prezenţă pozitivă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Radu Motreanu

Lăsat singur de Golda în multe rânduri, nu l-a putut controla cu uşurinţă pe Voicu. În ciuda acestui fapt, a reuşit câteva intervenţii importante.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Igor Basic

A luat un galben uşor în prima repriză, apoi, în ciuda unor intervenţii bune, mai ales pe mingi înalte, a avut şansă că nu s-a dat penalty împotriva noastră la o intrare la limită a sârbului. Între timp se pare că acesta a fost ultimul meci al sârbului la Poli. Cauzele sunt multiple, dar primează faptul că este foarte expus la suspendări, stând la fiecare cartonaş galben primit de acum încolo. Îmi pare rău, fiindcă a crescut în joc în aceste luni, însă continuă să comită o greşeală gravă cam la fiecare meci. Dacă am fi în altă situaţie, aş cere mai multă răbdare pentru el.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

Cristian Melinte

A tras de sine să fie o prezenţă şi la finalizare, fără reuşite. Defensiv destul de bine aşezat, chiar dacă în anumite faze am avut emoţii.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

David Filip

Tare aş vrea să putem juca cu Filip/Motreanu în flancul drept, fiindcă atunci când Filip urcă, poate cauza daune serioase. A avut o acţiune frumoasă în prima repriză, trecând printre doi jucători, însă un-doiul cu Drăghici n-a ieşit. Puţin prezent ofensiv în a doua parte, iar improvizaţia ca fundaş stânga se simte.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Denis Haruț

O atitudine bună, cu mai multă răutate în joc. Nu contribuie însă destul pe faza de tranziţie, iar deciziile pe care le ia pe construcţie pot fi mai bune.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Dorin Codrea

Un meci moale pentru Codrea, prea puţin prezent în joc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Denis Golda

A început bine partida, fiind foarte insistent la pressing. În partea secundă a scăzut din turaţie.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Octavian Drăghici

Activ, pozitiv, fără teamă să-şi asume responsabilităţi, dar n-a reuşit să facă diferenţa. Păcat că n-a intrat acel şut din finalul meciului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Cosmin Bîrnoi

Prestaţie dezamăgitoare a lui Bîrnoi, care deşi pe alocuri îşi foloseşte tehnica cu utilitate pentru echipă, tot ce necesită o pasă după dribling, un dribling în poziţie de unu la unu, implicare fizică, lasă de dorit.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Giani Stere

A alergat stânga-dreapta tot meciul, la indicaţiile continue ale lui Cojocaru. Lipsit de susţinere, a fost un efort în van.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,8

REZERVE

Saibou Keita

A intrat cu energie, însă nu arată destul curaj în dueluri unu la unu.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

ANSAMBLU

Călin Cojocaru

Mi-a plăcut să văd disciplina şi calmul cu care am rezistat la pressing în prima parte a reprizei întâi - ceva nou la jocul nostru. Din păcate, tranziţia ofensivă rămâne deficitară, iar cu cât trece mai mult din meci, cu atât mai greu aducem oameni în faţă. A-l pune pe Stere să alerge de unul singur nu are mari şanse să fie eficient. De schimbări am scris deja în cronică - nu există să nu poţi împrospăta echipa pentru ultima jumătate de oră cu cei câţiva seniori pe care-i ai pe bancă. Nici Stere sau Golda sau chiar Codrea (la un meci ca acesta) nu sunt de neînlocuit. Dacă ai teamă să-ţi foloseşti rezervele, pe care le scoţi la încălzire din minutul 10, poţi să fii sigur că acea teamă se transmite.

Rămânem însă cu partea bună, care este o organizare defensivă ceva mai bună, recompensată cu acest prim meci fără gol primit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Echipa

La fel cum trebuie să recunoaştem că în alte meciuri pierdeam tot cu 0-1 pe un penalty la limită, decis împotriva noastră, deşi jucam la acelaşi nivel. Nu se va schimba nimic magic peste noapte - avem nevoie de inspiraţie individuală sau de un efort colectiv extraordinar pentru a ne impune. Putem (şi trebuie) să scoatem puncte din meciurile rămase, dar avem nevoie şi de puţină şansă, să ne dea aripi când ne lasă picioarele.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Omul meciului

Fiindcă am greşit ceva la sondaj, nu am înregistrat voturile pentru omul meciului. Greu de ales cineva anume - cea mai mare notă a avut-o Smaranda, deci mergem pe mâna lui, că ne-a păsătrat poarta intactă după atâta amar de vreme.

28 noiembrie 2018

Poli - Daco Getica 0:0

Obiectiv...neîndeplinit. Alb-violeţii reuşesc să încheie un meci fără gol primit, pentru prima oară în acest sezon, însă răsuflă mai degrabă uşuraţi la ultimul fluier. N-a fost un meci grozav de partea noastră, cu foarte puţine şanse de gol, în vreme ce oaspeţii au lovit de două ori bara şi au avut o prezenţă constantă în ultima treime.


Prima parte a fost una echilibrată şi relativ liniştită. Ne-am apărat destul de compact, dar n-am dus cu uşurinţă mingea în faţă, singurele ocazii venind la fazele fixe. Nici dacogeţii n-au rupt gura târgului, jocul lâncezind pe la mijlocul terenului în marea majoritate a timpului. S-a mai animat puţin pe final de repriză, când oaspeţii au nimerit bara la o centrare neatinsă de nimeni, cu Smaranda ezitant, în vreme ce noi am încercat poarta din trei libere, trimise de Drăghici (în două rânduri) şi de Melinte peste poartă.

Tonul reprizei secunde a fost dat în secunda douăzeci, la o pătrundere în flancul nostru drept semnată de Voicu, a cărui şut a zguduit transversala. Am avut o fază care, de regulă, se decidea împotriva noastră şi decidea rezultatul, când Acolatse a căzut în careu şi a cerut penalty - nu s-a dat (min. 54). Din păcate, meciul se disputa tot la poarta noastră, cu incursiuni în centru şi centrări periculoase din zona lui Motreanu, unde bucureştenii veneau des în superioritate. Smaranda a respins un şut de la douăzeci de metri (min. 59), şi tot el s-a opus când golgheterul Voicu a pătruns ca prin brânză în careul nostru. Alb-violeţii nu reuşeau să mai ţină de minge, scenariul familiar, şi abia după intrarea lui Keita am mai avut câteva mici oportunităţi - nu atât graţie calităţii aduse în joc, cât a faptului că mai alerga cineva în faţă. Am scos o liberă pe care Melinte a trimis-o în zid, am avut o cursă admirabilă a lui Drăghici soldată cu un corner şi acelaşi Drăghici a încercat un şut de la marginea careului care de puţin a ratat poarta (min. 83). Pe final, însă, am contat prea puţin şi am scăpat la insistenţele oaspeţilor - care, fie vorba între noi, au făcut un meci bun, pe măsura jucătorilor pe care îi au în echipă.

Rămânem cu consolarea acelui zero de pe tabelă, a atitudinii pozitive, dar avem nevoie de mai mult. Cojocaru, a cărui indicaţii au răsunat tot meciul, ar face mai bine să-şi folosească rezervele. Este esenţial să împrospătezi echipa când suferă, iar la noi s-a văzut clar că în mai mult de trei nu mai atacam în ultima jumătate de oră. Şi nu există că n-ai soluţii - da, n-ai jucători mai buni, că altfel erau titulari, dar ai jucători de acelaşi nivel, care prin prospeţime pot să revigoreze jocul.

Poli: Smaranda - Motreanu, Basic, Melinte, Filip - Haruţ, Codrea - Golda, Drăghici, Bîrnoi - Stere

Schimbări:

Keita pentru Stere (min. 76)

27 noiembrie 2018

Avancronică: Poli - Daco Getica

Am ajuns la ultimul meci al turului, tur în care am acumulat doar șase puncte. Pare de necrezut. Din păcate, nu putem aborda această partidă (cât și celelalte rămase în acest an) decât sub presiunea rezultatului - avem nevoie de victorie, de o continuare a jocului bun arătat la Mioveni.



Daco Getica București

Fosta noastră colegă de Liga 1, Juventus București, a tranziționat mai bine spre liga secundă decât noi. Chiar dacă sunt departe de a fi feriți de emoții, bucureștenii au adunat destule puncte în acest tur de campionat cât să nu tremure la iarnă.

Au câțiva jucători cunoscuți/interesanți în lot: portarul Balauru a venit de la Voluntari, asemeni colegului de post Gavrilaș; Mușat și Călințaru au mai bătut și ei prima divizie; Voicu, venit tot de la Voluntari, este golgheterul ligii secunde; iar în rest vedem o serie de jucători relativ tineri, familiarizați cu acest nivel de joc.

Nu văd să aibă suspendați pentru acest joc, astfel că ne vor întâmpina cu ce au mai bun. Forma lor recentă este acceptabilă, cu două victorii (Farul și Luceafărul), un egal (Ripensia) și două înfrângeri (Mioveni și Brăila). Chiar înfrângerea de la Brăila, care ne-a împins pe noi pe ultimul loc, arată că Daco Getica nu este o forță în deplasare, unde a obținut doar șase puncte.

Poli Timișoara

Alb-violeții au toate motivele să abordeze acest meci cu încredere, după prestația pozitivă de la Mioveni, care a stopat seria de opt meciuri pierdute consecutiv. O victorie mâine ar pune punct și celor șaisprezece meciuri fără succes, evitând astfel egalarea recordului negativ stabilit sezonul trecut. Ca fapt divers, acea serie a început cu un egal la...actuala Daco Getica.

Fără suspendați sau absenți (noi) din motive medicale, avem șansa să abordăm al treilea meci la rând cu același prim unsprezece. Probabil că într-un univers ideal s-ar fi potrivit rotirea câtorva jucători, dar nu este cazul la noi. Rămânem cu un ochi și pe meciul următor, cu Basic, Codrea și Motreanu pasibili de suspendare la un cartonaș galben.

În rest, nu avem vorbe de la antrenor în această etapă, deci așteptăm faptele.

Cronica ultimei întâlniri: 

Ne aducem aminte de înfrângerea care a pecetluit direcția play-out-ului nostru din 17/18.

„Și așa am devenit oficial cea mai slabă echipă din Liga 1, iar doar jucătorii o pot întoarce cumva. Nu se prea văd soluții evidente, cu Grozavu încercând tot felul de așezări pe parcursul jocului de azi, niciuna eficientă. Juventus n-a avut ocazii dincolo de golul pe care l-am făcut cadou printr-o (nouă) eroare personală, dar a arătat destul de închegat. Normal că Poli poate și trebuie să lupte în continuare, dar în acest moment chiar nu știu ce ar trebui să mai încercăm. Să găsim speranță în prestația lui Haruț, care a muncit enorm tot jocul, destul de precis în apărare la mingile pe jos, util și în atac, cu mai mult curaj decât unii coechiperi de la care ne-am aștepta la așa ceva. Dar nu zic că e o chestie de vrut, ci de teamă. Multă teamă.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/03/juventus-bucuresi-poli-10-10.html

26 noiembrie 2018

Catalogul alb-violet: Mioveni - Poli

Mioveni - Poli 1:1 (0:0)
[note acordate de cronicari]


CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

Un meci în care nu a fost întrebuinţat în mod deosebit. La golul încasat a părut ușor surprins de șutul la colţul scurt, ales în detrimentul unei centrări.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Radu Motreanu

Joc bun pentru Motreanu, care s-a achitat cu brio de sarcinile defensive, mai ale dacă ţinem cont că de multe ori l-a avut adversar direct pe Ayza, un jucător versat. A avut și câteva urcări utile în atac.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: -

Igor Basic

Prestaţie respectabilă a fundașului central. Singura remarcă este că ar fi putut încerca să înceapă construcţia cu Melinte sau cu un mijlocaș central în locul unor mingi degajate fără adresă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Cristian Melinte

Contrat așteptărilor, nu a fost un meci foarte solicitant pentru compartimentul defensiv. Melinte a rezolvat cu calm situaţiile ivite.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: -

David Filip

A evoluat cu ambiţie, ca de obicei, dar poate chiar din această ambiţie a făcut câteva faulturi care nu se cereau în preajma careului. La una din loviturile libere rezultate am primit gol.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Denis Haruț

A fost prezent în joc, s-a achitat bine în special de sarcinile defensive, iar la cornerele executate de el a creat pericol. Putea fi mai incisiv pe construcție.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Dorin Codrea

La fel ca în cazul lui Haruţ, și-a făcut bine treaba defensivă. Așteptăm mai mult de la el și în plan ofensiv, să vedem mai des șuturile sale tăioase de la distanță. Un plus este că a jucat mai curat ca în ultimele partide, reușind să evite galbenul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Denis Golda

Folosit din nou în flanc, Golda a reușit un meci mai bun, fiind prezent în joc pe durata tuturor celor 90 de min. A avut câteva combinaţii bune cu Motreanu și putea/trebuia să înscrie.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Octavian Drăghici

Dat ca absent înaintea meciului, a tras de el și a reușit să ajute foarte mult jocul nostru ofensiv. A ţinut bine de minge, a deschis jocul la margini și a reușit un gol superb din lovitură liberă de la 25 m lateral stânga, un vinclu perfect, cu mingea atingând și transversala înainte de a intra în poartă.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: -

Cosmin Bîrnoi

A început mai timid meciul, dar a progresat odată cu trecerea timpului. În primele treizeci de minute din repriza a doua jocul echipei a arătat bine și datorită inspiraţiei lui Bârnoi

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: -

Giani Stere

A alergat mult și a hărţuit în permanenţă defensiva adversă. Putea să deschidă scorul imediat după pauză, când s-a bătut pentru o minge pe care a reușit să o ciupească dintre un fundaș advers și portar, dar balonul a trecut milimetric pe lângă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

REZERVE

Sebastian Foca

A intrat în ultimele zece minute, dar nu a arătat că ar fi pregătit pentru acest nivel de joc.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: -

ANSAMBLU

Ștefan Nanu/Călin Cojocaru/Adrian Săvoiu

În prima parte a reprizei secunde am arătat cel mai bun fotbal din acest sezon. A contat (și contează mereu) faptul că am putut alinia aceiași titulari de meciul trecut, iar cu mai multă calitate la finalizare puteam chiar să câștigăm jocul.

Ne-am jucat cu focul pe final, când am apelat la o singură modificare și aceea nepotrivită. Când aveai mai multe variante de jucători cu ceva experiență pe bancă (Keita, Pop, Bocșan), ne-am asumat riscul de a trimite din nou un junior (2002) pe teren, pe care nici măcar nu l-am jucat pe poziția lui. Imediat am scăzut în joc, iar în loc să temporizăm pe final de meci cu alte schimbări, n-am reacționat. Ceva nu funcționează la nivel optim aici.

Oricum, vedem semne de revigorare. Decisive pentru soarta antrenorilor vor fi următoarele meciuri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Echipa

Ce am admirat cel mai mult de la acest joc este că am avut forța să revenim, deși părea că din nou s-a surpat terenul sub noi - am jucat bine, am luat gol pe un fond de dominare, am ratat o mare șansă de a egala imediat după reluarea de la mijloc și, totuși, n-am cedat. Sper să fie momentul care va întoarce soarta acestui sfârșit de an pentru noi, dovada faptului că avem forța nu doar să jucăm de la egal la egal cu toți, ci să luăm și puncte.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: -

Omul meciului

Octavian Drăghici

23 noiembrie 2018

Mioveni - Poli 1:1 (0:0)

Cu echipa neschimbată față de meciul bun cu Petrolul, Poli a reușit în sfârșit un rezultat pozitiv, după mult, mult timp. Ba chiar a prestat un joc bun în repriza a doua, reușind să revină după ce a fost condusă, grație lui Drăghici, care a tras de el să joace, deși nu era complet apt fizic. În plus, doar Filip și Basic au văzut cartonașul galben, astfel că din nou nu vom avea jucători suspendați pentru meciul de miercuri - unul mult mai important ca cel de azi - împotriva daco-geților din București.


Prima repriză a fost una foarte săracă și per total echilibrată. Primul șut pe poartă a venit abia în minutul 40, dar Smaranda își face datoria fără mari emoții. Repriza secundă a început însă nespus de bine pentru noi, alb-violeții jucând surprinzător de bine, reușind chiar să își domine gazdele. Poate că tocmai faza din minutul 53 a fost cea care i-a însuflețit pe jucători și le-a dat speranță pentru o posibilă victorie. După o deviere a lui Golda, Stere ciupește mingea dintre portar și un alt jucător. Publicul a văzut gol, dar mingea trecuse de puțin pe lângă spațiul porții. Bîrnoi își încearcă și el norocul cu un șut puternic de la 25 de metri, care l-a întins bine de tot pe portarul Sima, dar acesta reușește să respingă.

O lipsă de atenție și de organizare ne-a costat primirea golului (min. 72). O lovitură liberă e bătută la colțul scurt, Smaranda respinge în față, unde nu se afla decât Năstăsie care marchează. Conform scenariului bine știut, ar fi trebuit să fie finalul. Dar Poli a replicat extrem de repede. Nici nu trecuse un minut de la reluare că Drăghici prinde un șut bun de la distanță ce îl forțează pe Sima să respingă. Din păcate, Golda și Stere, aproape de minge, nu reușesc nici care să marcheze dintr-o poziție atât de bună. Dar șansa nu s-a răzbunat, căci doar câteva minute mai târziu, Drăghici execută perfect o lovitură liberă de la 25 de metri de poartă, mingea intrând pe la vinclu.

Minutul 80 a văzut prima și singura noastră schimbare, Sebastian Foca luând locul lui Stere. Aici a fost și sfârșitul jocului nostru bun, căci tânărul a intrat cu emoții și a greșit mult. Adversarii au urcat peste noi și minutele rămase au trecut greu, dar din fericire cu bine pentru noi. Am avut și noroc căci imediat după schimbare, Mioveniul reușea să marcheze dintr-o învălmășeală, dar tușierul ne-a salvat, indicând ofsaid.

Nu prea înțeleg strategia în legătură cu juniorii. E bine că sunt introduși, dar deja pare că singura regulă e aceea de a da fiecăruia șansa câtorva minute, indiferent de condiții. Promovarea jucătorilor tineri trebuie făcută cu cap, nu mecanic. Una e când ești condus la scor (pentru că din păcate nu suntem în postura să conducem noi) și îi lași să se desfășoare fără presiunea rezultatului, și alta e atunci când trebuie să egalezi (ca în etapa trecută) sau să ții de rezultat (ca acum). În plus, rotirea numelor de pe bancă nu are cum să asigure un progres pe termen lung sau să producă jucători pe care ne putem baza cu adevărat. Avem nevoie de calitate, nu de cantitate.

Dar să ne oprim aici, căci în mai puțin de o săptămână jucătorii trebuie să demonstreze din nou că sunt pe o pantă ascendentă și să convingă cu o mult așteptată victorie.

Poli: Smaranda - Motreanu, Basic, Melinte, Filip - Haruț, Codrea - Golda, Drăghici, Bîrnoi - Stere

Schimbări:
Foca pentru Stere (min. 80)

22 noiembrie 2018

Avancronică: Mioveni - Poli

Situația noastră rămâne (aproape) neschimbată, chiar dacă luăm o mică doză de optimism pe seama prestației din meciul cu Petrolul, o partidă pierdută, s-o zicem, pe nedrept. Suntem în căutare de puncte, iar un rezultat pozitiv la Mioveni ar reprezenta un imbold important pentru partidele decisive care urmează acasă săptămâna viitoare.


CS Mioveni

Formația de pe locul șapte este una din cele compacte și disciplinate ale ligii secunde. Fără vedete, dar cu jucători experimentați, forța Mioveniului stă în colectivul unit pe care îl are la dispoziție. Pe lângă veteranii Ayza, Năstăsie sau Stoica, și mulți dintre jucătorii mai tineri ai echipei au deja două-trei sezoane în galben-verde. Din acest punct de vedere, argeșenii sunt un rar exemplu de stabilitate.

Dacă mai pui la socoteală faptul că și antrenorul Iordan Eftimie este bine familiarizat cu clubul din Mioveni, îți explici de ce sunt unde sunt acuma, fără a ieși în evidență. Forma lor este una remarcabilă: n-au mai pierdut din 10 octombrie, iar din ultimele cinci etape, au câștigat patru. A fost o victorie la limită cu Daco-Getica, una la pas cu Brăila, un 3-3 devenit 3-0 la masa verde cu Farul, și un egal cu Ripensia. Nimic dominant, dar rezultate pozitive.

Acasă au o înfrângere (FC Argeș) și un egal (U Cluj).

Poli Timișoara

La alb-violeți există niște semne de întrebare cu privire la Ivanov și Drăghici, mai ales al doilea. În mod excepțional, nu avem suspendați - însă Codrea va sta de acum încolo la fiecare galben primit, o soartă care îl paște în curând și pe Basic. Cum aceste galbene nu se „resetează”, vor fi o povară grea pentru restul sezonului, cu Haruț și Melinte următorii susceptibili în acest clasament intern.

Nu cred că putem face minuni ofensive (n-am mai înscris afară din august și oricum am înscris doar de cinci ori de atunci), dar trebuie să progresăm defensiv și să nu mai oferim cadouri adversarilor, fiindcă avem jucători care au o bună calitate individuală. Nu că ar fi ușor să te apari dacă nu poți pune în pericol poarta adversă, însă m-aș mulțumi dacă n-am comite erorile personale care ne-au costat atâtea goluri în ultimele meciuri.

La fel de important este ca cei care conduc echipa de pe bancă să fie mai bine pregătiți când vorbim de efectuarea schimbărilor. Chiar dacă mi-aș dori ca juniorii să prindă minute în acest sezon, nu-i văd ca pe o soluție atunci când avem nevoie de goluri. Fizic nu au forță pentru nivelul L2, iar ce aduc ca viteză, tehnică și ambiție nu compensează, mai ales atunci când adversarii se apără.

Conducerea a anunțat că a plătit 97% dintre jucători, cu restul urmând să-și primească banii în zilele următoare. Este un semn bun, iar dacă rămânem la zi cu plățile și mai obținem niște puncte până la iarnă, vom putea începe să sperăm fundamentat, nu doar ca un exercițiu al spiritului.

Ușor sintetizate, vorbele lui Cojocaru:
„Ne așteaptă o deplasare grea, la o echipă foarte bună pe teren propriu, dar după jocul disputat în compania celor de la Petrolul avem speranțe mari. Am făcut un meci bun, s-a văzut o creștere în formația noastră și, clar, trebuie să adunăm puncte din orice meci. Noi trebuie să avem agresivitate mai mare, să avem o atitudine asemeni celei din meciul cu Petrolul. Am încredere în băieți, care au fost foarte pozitivi în ultimele antrenamente. 
Mă repet: băieții nu sunt o echipă de cinci puncte sau de ultimul loc. Trebuie să avem mai multă încredere în noi, să ne respectăm mai mult și din punct de vedere sportiv să depășim această pasă proastă.”

Cronica ultimei întâlniri: 

Ultima oară când am jucat cu Mioveni eram promovați matematic în L1.

„În schimb, nu înțeleg de ce a fost convocat juniorul Oprea doar ca să stea pe bancă. Trebuia neapărat ca Belu sau Boldea (introduși în repriza a doua) să-i mai demonstreze ceva lui Alexa după atâta timp? Nici nu mai vreau să pomenesc că era vorba că va da șanse mai multor juniori de perspectivă. Să înțelegem deci, că n-avem perspectivă?”

https://www.cronicavioleta.ro/2015/05/acs-poli-mioveni-00.html

18 noiembrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Petrolul

Poli - Petrolul 0:1 (0:0)
[38 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

A făcut tot ce se poate cere de la el, cu o paradă și câteva ieșiri esențiale.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Radu Motreanu

Am suferit în flancul drept, asta și fiindcă Motreanu a avut parte de puțină susținere. Eroarea sa avea să fie decisivă. N-ai ce face, se întâmplă, nu este el primul care o comite ca apoi să pierdem.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,2

Igor Basic

Un joc relativ curat. Atunci când trebuie să dea pase pe jos, acestea nu-și găsesc cu ușurință ținta.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Cristian Melinte

A arătat ca un adevărat lider, sigur defensiv și semnând două ocazii în repriza secundă. Este o plăcere să-l vezi când urcă cu mingea la picior.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,4

David Filip

Nu s-a simțit în largul lui pe flancul stâng (unde nici nu-i este locul). Pus deseori sub presiune pe adversari, a comis o sumedenie de faulturi și nu a reușit să fie o prezență notabilă în atac, în ciuda urcărilor sale.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Denis Haruț

O prezență utilă în linia de mijloc, combativ și eficient în poziționare.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,2

Dorin Codrea

Deși a luat aiurea un galben încă de la debutul partidei, a rămas agresiv și implicat în joc.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,6

Denis Golda

Locul lui Golda, dacă există, nu este în flanc. Nu are viteză și nu are dribling pentru a profita de spațiile oferite în acea zonă. A muncit cu puține reușite (o fază frumoasă în primă repriză, finalizată cu șut), iar antrenorul ar fi trebuit să se sesizeze că nu mai poate de prin minutul 60.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Octavian Drăghici

Poziția mai retrasă i-a priit lui Drăghici, care a putut pune mingea jos, să deschidă jocul și să urce pentru a oferi soluții la finalizare în careu. I-a lipsit viteza când ar fi putut înscrie, iar când a fost tras în careu pe final, arbitrul s-a făcut că vede ce vrea el.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,5

Cosmin Bîrnoi

Destul de activ în prima parte, când a irosit o șansă, chiar două dacă luăm în calcul aproape-autogolul din final de repriză. În a doua a cam dispărut din joc, cu excepția fazei notabile finalizată de Melinte, când a dat o pasă ideală cu călcâiul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Giani Stere

Izolat și prea puțin activ.

Nota Cronicii: 4,8
Nota comunității: 4,1

REZERVE

Saibou Keita

N-a avut un impact pozitiv odată ce-a intrat și a irosit o șansă rezonabilă.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,2

Alexandru Dobrincu

O schimbare de neînțeles pentru mine. Dobrincu a luat un galben și a atins o dată mingea în zece minute de joc.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

ANSAMBLU

Ștefan Nanu/Călin Cojocaru/Adrian Săvoiu

Trioul care conduce echipa a făcut o alegere inspirată în a-l plasa pe Drăghici mai aproape de mijlocul terenului. Am văzut niște scheme la contre care au făcut o diferență, însă odată ce au dispărut spațiile, ne-a fost foarte greu.

Altfel, maniera în care a fost gestionată ultima jumătate de oră a lăsat de dorit: cel care trebuia înlocuit cu Keita era Golda, nu Stere, din rațiuni fizice. Să zicem că faci acea schimbare, dar introducerea ulterioară a lui Dobrincu a fost de neînțeles pentru mine: pe de o parte, faptul că a fost efectuată așa de târziu; pe de alta, că a fost introdus un junior care abia a împlinit 16 ani, un jucător bine sub 1,80 m, în condițiile în care urma să joci cu mingi înalte și aveai nevoie de cineva care să poată lupta la cap - iar pe bancă ședeau Pop și Bocșan.

Vorba vine, unsprezecele nostru se face aproape de la sine. Trebuie să iei una, două decizii, dar în rest nu ai opțiuni. Momentele în care faci schimbările și ce schimbări faci trebuie să fie clare încă dinainte de meci, în funcție de rezultat; restul sunt doar improvizații sau inspirații. Săvoiu și Cojocaru discutând parcă la presiunea tribunei cu cine să-l înlocuiască pe Golda n-a inspirat existența unui astfel de plan, iar introducerea lui Dobrincu a fost complet ineficientă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Echipa

Din păcate, este al nu știu câtelea meci din care nu izbutim să obținem ceva deși suntem aproape de adversari și nu jucăm rău. Am văzut oricum un plus față de meciurile cu Politehnica sau cu Aerostar, partide în care am părut copleșiți de niște echipe cel mult mediocre. Este esențial să menținem această convingere pentru meciurile importante care urmează.

Am remarcat pe reluări cât de mult și-a dorit arbitrul să nu ne dea penalty la ultima fază, când a fluierat reluarea cornerului după ce Haruț a trimis spre careu, văzând cum un adversar îl trăgea serios de tricou pe Drăghici. Chiar nu-mi aduc aminte de o fază importantă care să fie 50-50 și să se judece pentru noi de-a lungul acestui sezon. Probabil au fost, dar sigur nu multe. Simți mai tare ca niciodată aceste lucruri când ești în genunchi.

La fel de adevărat este că penalty-ul dictat a fost unul corect - din opt lovituri de pedeapsă, câte s-au dat împotriva noastră în acest sezon, șase, dacă nu șapte au fost în situații fără pericol iminent (adică dacă nu faultezi, probabil iei gol). Faulturi prin colțul careului, faulturi când adversarii nu au mingea sub control, hențuri anapoda, tot din astea am avut. Trebuie și jucătorii să se gândească la asta, la cum putem elimina aceste cadouri. Se vede încă teama în dueluri doi sau chiar trei la unu în preajma careului, și este de înțeles, când știi cât de greu dai goluri. Ca apărarea să capete încredere, trebuie să crească atacul - noi nu avem soluții pentru adversari care nu ne lasă spații, iar în mod paradoxal, când dăm gol jucăm cu și mai multă frică.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Omul meciului

Cristian Melinte - 44,7%
Niciunul - 28,9%
Mădălin Smaranda - 15,8%
Igor Basic - 2,6%
Saibou Keita - 2,6%
Dorin Codrea - 2,6%
Radu Motreanu - 2,6%

17 noiembrie 2018

Poli - Petrolul 0:1 (0:0)

Deși alb-violeții au fost egalii adversarilor de astăzi, din nou am rămas fără răsplată. Un gol încasat după un penalty oferit cadou ploieștenilor a decis soarta punctelor, iar acest rezultat ne împinge, finalmente, pe ultima poziție a clasamentului.


Modificările tactice asumate de Nanu/Cojocaru/Săvoiu au funcționat în parte: Drăghici a evoluat mai retras, cu Stere împins în față. Astfel, atunci când mingea ajungea la Drăghici, acesta putea deschide jocul (de regulă spre Bîrnoi), ca apoi să urce în careu și să avem mai mulți oameni la finalizare. Pe acest tipar am și avut câteva șanse - Drăghici a scăpat spre poartă, însă lipsa de viteză l-a forțat să tragă din marginea careului, de unde n-a cadrat efortul (min. 13); idem și Bîrnoi, mai spre stânga, dar tot central, n-a reușit să scape de adversar și a tras moale din șaisprezece metri (min. 20). Oaspeții au avut posesia, uneori au deschis cu multă ușurință jocul în flancul nostru drept, unde Motreanu era expus și fără susținere, dar în afara unui șut din unghi care a ratat poarta, au mai creat pericol doar la ocazia lui Șaim, șutul acestuia fiind parat de Smaranda (min. 34). Alb-violeții s-au apropiat din nou de poarta adversă, de această dată prin Golda, a cărui șut a fost reținut în doi timpi de portar (min. 37), iar la una din ultimele faze ale reprizei, centrarea slabă a lui Bîrnoi a fost respinsă anapoda de un adversar, intervenția portarului Tordai salvându-i pe ploieșteni de un autogol spectaculos (min. 44).

Am început prost partea secundă, cu un gol venit repede. O acțiune de atac a oaspeților părea să se sfârșeacă după o centrare spre colțul lung, însă Motreanu a judecat greșit faza, și a încercat o degajare din prima fără a observa prezența unui adversar în spatele său, pe care l-a lovit în loc de minge (min. 52). Marinescu a înscris și acesta avea să fie singurul șut pe poartă al Petrolului din această repriză. Alb-violeții au avut prea puține reușite în a ajunge la finalizare, singura mare ocazie venind la capătul unei acțiuni frumoase de atac: Bîrnoi l-a deschis cu călcâiul pe Haruț în flancul stâng, acesta a centrat lung la Melinte, care a prins un voleu din plin spre colțul lung, însă mingea a ratat poarta. Oaspeții au mai trimis pe lângă de două ori, cu ocazii venind de ambele părți în minutele de final - o dată când am pierdut balonul la mijloc și imprecizia finalizării ne-a salvat, iar a doua oară când șutul lui Melinte din afara careului a fost respins în corner. N-a fost să fie nici de această dată.

Am pierdut atâtea meciuri strânse acasă, că doare. Și aproape mereu la un gol diferență, cu erori personale care au decis direcția punctelor. Aproape că te-ai fi așteptat ca, inevitabil, măcar câteva puncte să mai intre și în contul nostru, pe fotbalul arătat. Acesta este cam singurul plus de astăzi, că am jucat binișor, în orice caz mai bine ca în partidele cu Politehnica sau cu Aerostar. Doar că nu ne-a fost de ajuns și salvarea de la retrogradare pare teribil de departe.

Poli: Smaranda - Motreanu, Basic, Melinte, Filip - Haruț, Codrea - Golda, Drăghici, Bîrnoi - Stere

Schimbări:

Keita pentru Stere (min. 59)
Dobrincu pentru Golda (min. 86)


16 noiembrie 2018

Avancronică: Poli - Petrolul Ploiești

Alb-violeții au parte de un meci dificil în acest weekend (și televizat), deoarece înfruntă formația clasată pe poziția a treia. Ploieștenii sunt într-o formă bună, deci nu-și pot imagina că vin pentru altceva la Timișoara decât cele trei puncte. Noi respirăm adânc și sperăm la o prestație inspirată, mai ales că ne-au revenit aproape absenții mari de etapa trecută.

Și ca să facem o treabă de Black Friday, puteți să comandați cartea noastră de pe emag în acest weekend la un preț special - 33 RON cu transport inclus.


Petrolul Ploiești

De la demiterea lui Leo Grozavu, Petrolul a bifat patru victorii la rând - toate la limită, toate cu sudori și cu echipe „slabe” - Brăila, Farul, Ripensia și Daco-Getica. Deci chiar dacă oaspeții de sâmbătă au lotul mai puternic, nu suntem victime sigure.

Și că am adus în discuție lotul, acesta-i cuprinde pe Tordai, Ghinga, Țigănașu, Marinescu sau Plămadă, pe lângă destui alți jucători buni de liga secundă. Multele mutări din vară au avut cerut tribut timpul lor și nu sunt convins că nu mai cer timp în continuare. Meciul trecut, cu Ripensia, au înscris repede, au avut superioritate aproape toată repriza secundă (chiar dublă pe final) și totuși n-au putut să-și mărească avantajul.

În deplasare formația ploieșteană a obținut patru victorii și a pierdut de trei ori, iar din datele de pe LPF2, nu pare că au suspendați pentru partida de sâmbătă. Revin Marinescu și Cazan, absenți în ultimele partide, însă Ghinga nu va fi apt.

Poli Timișoara

Din păcate, întăririle anunțate săptămâna trecută nu au putut fi legitimate. Stupu este amânat pentru la iarnă, în vreme ce pentru Ankomah mai așteptăm documentația. Rămânem, așadar, cu calitățile și deficiențele pe care le cunoaștem.

Partea bună este că singurii absenți la acest meci vor fi Rudolf, Ivanov și Mrkela. Partea proastă este că în continuare nu avem soluții care să dinamizeze atacul nostru, să bage puțină frică în adversar. Aliniem aproape cel mai bun unsprezece pe care îl avem, deci avem șansa noastră. Foarte dificil ne va fi să trecem peste impasul mental în care ne regăsim, să reîncepem să credem că putem câștiga bazându-ne pe forțele proprii.

Vorbele lui Cojocaru:
„Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă de tradiţie, care aspiră la prima ligă. Revin şi Marinescu şi Cazan (la Petrolul), doi jucători buni, dar eu am încredere în băieţi şi sunt sigur că mâine vom face un rezultat bun. Revin în mare parte toţi absenţii de la Piteşti şi ne-am pregătit bine săptămâna aceasta, am avut atitudine bună…
Vreau să fim realişti, nu e uşor să pierzi cu 5-0, dar ştiu să pierd, nu am venit de la Real Madrid, e o situaţie dificilă din punct de vedere sportivă, din celelalte nu e aşa de grea cum se vorbeşte. La Piteşti am aliniat o formaţie foarte tânără… Chiar am rămas impresionat de tinerii născuţi în 2001, 2002.”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Ne-am procopsit și azi cu iluzia unui rezultat strâns, deși am fost echipa care a arătat mai puțin fotbal și și-a dorit mai puțin punctele. Golurile lui Nimely și Jenkins, la două cornere bătute de Goga, maschează diferența dintre cele două formații. Există, cumva, și o parte plină a paharului - compusă din trei, chiar: întâi, că deși nu am arătat prea multe, tot am înscris de două ori; apoi, că în sfârșit am văzut debutul la prima echipă al lui Deian Sorescu; și în final, că Petrolul rămâne în cursă și are motive să învingă pe FC Voluntari în următoarea etapă. Dar...”

https://www.cronicavioleta.ro/2016/05/petrolul-poli-32-20.html

15 noiembrie 2018

Interviu: Cristian Melinte

Am stat de vorbă ieri cu unul dintre căpitanii echipei din acest sezon, veteranul de prezențe în alb-violet din actualul lot. Melinte este la patru partide distanță de borna celor 100 de meciuri disputate pentru Poli, o performanță rară la marele dute-vino cu care suntem obișnuiți.


Ca și noi, și el suferă pe seama acestei lipse acute de rezultate - o situație pe care nu și-o poate explica, știind că are alături jucători tineri care pot mai mult decât o arată tabela de scor meci de meci. Dar până să ajugem acolo, am vorbit despre drumul luat înspre fotbalul mare (sărind peste perioada petrecută la Tim Giroc sau la Auxerre Lugoj), periplul italian și amintirile bune care-l leagă de Poli.

Data naşterii09.05.1988
Locul naşteriiTimișoara
Înălţime1,83 m
Greutate74 kg
PoziţieFundaș central


De tânăr, ai avut traiectoria multora din zona asta a țării: în loc să vii la Poli, ai ajuns la Dinamo și apoi ai plecat afară.

Așa a fost. În 2006 trebuia să vin aici, la Poli II, unde am și făcut cantonamentul de vară, dar nu știu ce s-a întâmplat și am ajuns la UTA. Am stat doi ani, am debutat în Liga 1, am plecat la Dinamo unde am stat jumătate de an și apoi am mers în Italia.

Cum a fost contactul cu fotbalul italian? Un sezon ai jucat la Palermo.

A fost o diferență foarte mare  - poate prea mare și de aceea nu am rezistat mult. Jumătate de an mi-a prins bine cât am jucat la Piacenza în Serie B, acolo am evoluat meci de meci, iar după aceea am plecat împrumut la Petrolul. Poate aia a fost o greșeală, că m-am întors în țară, poate trebuia să rămân tot în Italia.

Aia am vrut să întreb, dacă nu te gândești...

Da, acuma da, dar atunci eram tânăr și vroiam acasă, Petrolul promovaseră în Liga 1, au inaugurat stadionul nou. Până la urmă a fost o perioadă frumoasă și acolo.

Ce crezi că ți-a lipsit să rămâi în Serie A?

Probabil experiența. Aveam foarte puține meciuri în L1, doar șapte sau opt meciuri, și a fost o diferență foarte mare. Poate dacă mai rămâneam un an-doi să mai joc în L1 la noi, era mai bine.

Dar cine are răbdare la 20-21 de ani să facă asta?

Da, normal, când se ivește ocazia nu mai stai pe gânduri.

Ce post jucai în Italia?

Fundaș stânga. Am jucat peste tot în linia de fund și în fața apărării, dar cel mai bine mă simt fundaș central.

Cât ai jucat de fapt la Palermo?

Două meciuri – într-unul am intrat și într-unul am fost schimbat la pauză, cu Inter. Plus am jucat un meci întreg în Cupa Italiei.

(n.ed. ca fapt divers, echipa din acel meci de Cupă cu Reggina: Rubinho - Cassani, Bovo, Kjær, Melinte – Bresciano, Liverani, Simplício, Nocerino – Miccoli, Cavani; au mai intrat Blasi, Budan și Pastore)

Sunt mulți fotbaliști tineri care pleacă în Italia, dar puțin care se întorc foarte sus. E un fotbal riguros, dificil.

Așa e. Poate dacă pleci de mic, la 15-16 ani, să mai prinzi și un an-doi de juniorat acolo, este mai ușor. Sau să pleci pe la 23 de ani, când ai măcar câteva zeci de meciuri în L1.

Cum ai ajuns la Poli prima oară?

Clubul era în L2, eu eram la Chiajna, și m-a sunat domnul Timofte, spunându-mi că se vrea promovarea – echipa avea deja șapte-opt puncte avans. Am vorbit și cu Dan Alexa, pe care nu-l cunoscusem înainte – adică eu îl știam, el nu mă știa pe mine [râde]. Chiar îmi doream să joc aici, cine nu-și dorește să joace pentru echipa orașului în care s-a născut? Păcat că nu ne-am menținut mai mulți ani în L1, să putem să ne luptăm măcar pentru play-off.

E ușor să vorbești despre momentele grele, dar care au fost cele mai bune momente cât ai fost la Poli?

Am avut meciuri bune și la prima venire aici, un moment special fiind cel al promovării. Chiar dacă era asigurată cu multe etape înainte, a fost prima mea promovare și este o senzație frumoasă să știi că ai ajuns astfel în L1. De anul trecut îmi aduc aminte de victoria cu CFR Cluj, deși pe final am fost aproape de a intra în istorie, să fim întorși de la 4-0. A mai fost și victoria de la Dinamo, mai multe momente în acele prime zece etape. Ce s-a întâmplat cu noi în retur, nu știu.

Ai putea identifica o singură cauză pentru retrogradare?

Nu. Tot stau și vorbesc cu unii și cu alții, vorbeam și noi atunci în vestiar „ce se întâmplă că nu putem câștiga un meci?”. Nu găseam explicații. De ce la antrenamente eram într-un fel, iar în meci nu se mai lega nimic? De presiune nu era vorba, că eram toți jucători cu experiență. Chiar nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat, la ce lot am avut. Acum trei ani, iarăși, ce lot am avut când am retrogradat. Oricum, anul trecut și arbitrajele, parcă toate au fost contra, la fiecare meci ba penalty neacordat, ba penalty dat prea ușor împotriva noastră.

Nu ne mai putem întoarce acum, dar este păcat pentru situația actuală, eu nu-mi imaginam că Poli poate să ajungă în așa un moment. Încă aștept să mă trezesc, parcă sunt într-un vis urât, și nu-mi vine să cred că nu putem face un punct în L2. Chiar dacă majoritatea jucătorilor sunt tineri, adversarii când văd tricoul ar trebui să fie speriați. Dar nu, „pe ăștia îi batem sigur”. Ar trebui și jucătorii tineri să aibă mai mult orgoliu.

Crezi că asta ne lipsește, orgoliul?

Îi văd la antrenament zi de zi, nu sunt jucători slabi, dar și la ei se întâmplă ceva în timpul meciului. Faptul că nu am mai câștigat de atâtea etape și toată lumea vorbește numai prostiile despre pariuri, ne afectează. Îi văd în vestiar că atunci când conducem cu 1-0 sunt speriați. Mulți dintre ei parcă nu mai vor să fie pe teren, „că dacă ne întorc, ne face lumea pariori” și le e teamă de orice greșeală. Dar puțină răutate ar trebui să aibă și ei, pentru că sunt jucători care au evoluat și în L1, unde capeți ceva experiență.

Am vrut să te întreb, ce crezi că ne trebuie să ne redresăm?

Ne-ar mai trebui jucători cu experiență, m-am uitat la toate echipele, au jucători cu meciuri în L1. E greu cu doar doi-trei jucători experimentați pe teren, cum suntem eu cu Tavi (Drăghici) și Smaranda, care ne ajută coordonând apărarea.

Cum simți că s-a schimbat rolul tău în lot?

Precum ziceam, e greu. Sunt mulți tineri care nu au experiență, asta pe lângă Haruț și Bîrnoi, care măcar au fost cu noi anul trecut. Dar era altă situație, nu aveau presiune, știau sigur că unul dintre ei joacă. 

Poate și eu mai greșesc fiindcă sunt momente când sunt prea nervos, în care reacționez urât, dar nu mă așteptam să fim în situația asta. Eu unul nu pot să accept așa ceva, e rușinos ce se întâmplă, să ai cinci puncte după atâtea etape. Nu mă gândeam că e posibil, dacă-mi zicea cineva că așa va fi la începutul anului, pur și simplu nu-l credeam. Eu tot sper înainte de fiecare meci, sper că se întâmplă ceva și că reușim să câștigăm. Probabil că primul meci este greu, să prindă și cei tineri încredere și să-și dea drumul la joc, să fie mai răi puțin.

Urmează meciul cu Petrolul, ce speranțe ai?

Sper să spargem gheața, cu toate că va fi foarte greu. Oricum, noi am pierdut puține meciuri la diferență mare – să ne aducem aminte cum am pierdut cu Târgoviște, Clinceni, Snagov.

Ești mulțumit de cariera ta în acest punct?

Până acuma zic că am avut o carieră – nu extraordinară, dar plină. Ținând cont de situația din România, de câți jucători sunt, eu zic că am jucat la un nivel bun, sper să mai joc în continuare, să treacă această perioadă. Sper să mai am ani buni de jucat în L1. Eu am rămas cu gândul că se promovează. Am plecat un an ultima oară, când m-am dus la Chiajna, și mi-a părut rău că am plecat, am vrut să rămân să ajut la revenirea în L1, dar se pare că ne luptăm să nu retrogradăm în L3.

Ziceai într-un interviu la 20 de ani că vrei să câștigi bani cât să-ți întreții familia, că ai avut o viață modestă crescând.

Acolo s-a interpretat urât. Îmi aduc aminte, după ce am dat interviul acela și am văzut titlul, nu era ce am zis eu. Nu am avut o copilărie să duc lipsuri, ai mei mi-au acordat tot ce am avut nevoie, au făcut tot posibilul să am pentru antrenamente ghete, mingi, echipament – atunci noi trebuia să venim de acasă și cu mingea. Dar am zis că vreau să ajung fotbalist, ca să pot să-mi întrețin eu familia. Și Dumnezeu m-a ajutat, i-am ajutat pe ai mei și îi ajut în continuare, sper să mai joc câțiva ani și să o fac în continuare. Pentru că familia este cea mai importantă, pentru ei aș face orice.

14 noiembrie 2018

Poli în Football Manager 2019

Este acel moment al anului, în care renumitul simulator de fotbal și frustrări, Football Manager, își are lansarea la apă. Cu mai multe îmbunătățiri față de iterația de sezonul trecut, noul joc a adunat recenzii solide pe metacritic, devenind astfel una dintre cele mai bune ediții din acest deceniu.


Modificările majore vin la modulul de antrenamente, care a fost reorganizat pentru a oferi claritate și fidelitate realității. Aici regăsim o nouă abordare la una dintre activitățile mele preferate din joc - creșterea tinerilor fotbaliști folosind fotbaliști mentori. Înainte, acest schimb de experiență era unu la unu, însă acum poți organiza grupe de antrenamente și de mentoring, în care influența din lot a fiecărui jucător afectează dezvoltarea grupei.

În rest, mici îmbunătățiri se arată la fiecare pas, esențiale fiind cele din simulatorul de meci, care deși grafic nu a progresat remarcabil, pare să ofere o consistență mai bună partidelor. Întreaga experiență este mai primitoare, explicațiile oferite acum pe partea de așezare tactică fiind echivalentul unei biblii fotbalistice, din care poți să deprinzi multe despre filosofii de joc și rolurile individuale ale jucătorilor.

Poli este în continuare reprezentată în Football Manager. Regăsim clubul într-o stare mai bună decât cea din realitate, încă pe Dan Păltinișanu și cu un venit lunar substanțial - consecință a faptului că, în teorie, banii TV îi primești pentru sezonul anterior, nu pentru cel în curs. Moralul echipei este însă la pământ, nu există buget de transferuri, iar bugetul de salarii este depășit.

Profilul de club - se vede că încă un ne mutaserăm de pe Dan Păltinișanu.
Avem în continuare acces la toți jucătorii, de la mic la mare. Lotul are o abilitate medie pentru nivelul ligii secunde, dar câțiva jucători sunt considerați cu potențial de L1. Aproape toți cei care au evoluat pentru club în acest sezon se regăsesc în joc, inclusiv juniorii. Excepție o fac doar cei născuți după 01.06.2002, care nu pot fi incluși din rațiuni tehnice.

Lotul echipei mari

Lotul echipei U19

Istoricul clubului vine cu multe detalii, inclusiv o mare parte din recordurile consemnate - număr maxim de victorii la rând, goluri într-un meci, cei mai buni marcatori, etc. Este un amalgam de date, cu recorduri recente și recorduri istorice, dinainte de perioada 2012, asta și fiindcă lipsește un centralizator pentru aceste informații din 1921 încoace. Sper doar să nu depășim isprava de anul trecut, cu cele șaisprezece meciuri fără victorie sau să concurăm cu lipsa de reușite din 2001.


Diferențele între jucători sunt frapante. De la experiența lui Drăghici, la talentul incipient al lui Codrea și până la viteza lui Toboșaru există multă variabile care diferă considerabil (pe o scală de la 1 la 20). Mulți dintre jucători pot să crească frumos, însă trebuie să mai completați staff-ul tehnic la club, pentru a le oferi condițiile să o facă. Nici în joc nu este taman ușor, mai ales în primă fază, când bugetul de salarii este restrâns. Oricum, am sfidat realitatea la prima încercare, din moment ce am promovat la finalul sezonului, aducând doar cinci jucători de pe liber în pauza de iarnă.

Căpitanul echipei, Octavian Drăghici.
Unul dintre tinerii care caută să confirme, Dorin Codrea.
Și unul dintre juniorii care mai au până departe, Toboșaru.
Pentru prima oară, în FM 2019 poți selecta și Liga a 3-a din România, care trebuie însă activată din editor în prealabil. La nivel de loturi, totul este (aproape) la zi. Dintr-un motiv sau altul, există discrepanțe între ce ar trebui să fie și ce regăsim în joc când vorbim despre regulile competiționale, atât în L2 și L3, cât și la competițiile de juniori. Mai mult ca sigur acestea vor fi ajustate în următoarele actualizări.

FM 2019 este disponibil pe PC, tabletă și telefon - însă varianta de telefon nu include campionatul României. Deci tot ce vă rămâne de făcut este să cumpărați jocul de pe Steam și să le arătați conducătorilor actuali cum trebuie de fapt pregătită echipa.

10 noiembrie 2018

FC Argeș - Poli 5:0 (4:0)

Pretențiile pentru acest meci au scăzut spre zero, când am aflat că nu vom putea folosi cei doi jucători anunțați marți și va trebui să apelăm la trei juniori pentru completarea primului unsprezece. Cu atât mai mult cu cât doi dintre aceștia erau în apărare, compusă astfel din Foca, Bocșan, Filip (!), Belu. M-am temut de o umilință aspră. Asta a și urmat.


Debutul a fost cât se poate de nefast, căci am primit gol degrabă - Enceanu, introdus în ultimul moment pentru Panait, care s-a accidentat la încălzire, a prins un șut din prima de la șaisprezece metri și l-a învins pe Smaranda (min. 3). Partida a rămas sub controlul gazdelor, cu alte șanse semnate prin Buhăescu și Enceanu, care n-au mai reușit să-și cadreze șuturile. Replica noastră a venit prin Drăghici, vârful alb-violeților reușind o pătrundere în careu din flancul drept, însă șutul său a fost parat de portarul advers (min. 24). Căderea totală s-a consemnat în minutele următoare: un gol primit după un corner de Barbu (min. 30) a fost succedat de o minge respinsă în bară de Smaranda, înainte ca gazdele să semneze o altă reușită prin Enceanu (min. 34), de această dată de la 20 de metri. S-a făcut 4-0 la pauză, când Barbu și-a trecut în cont dubla (min. 44), ambele reușite cu capul, iar partea secundă se anunța...gravă.

Am scăpat la șutul lui Enceanu, o palmă peste bară (min. 50), la ratarea lui Șerbănică din 7-8 metri (min. 53) și atunci când Enceanu a trimis peste din trei metri (min. 60). Golul l-a adus o altă fază fixă, după ce Buhăescu a înscris la centrarea lui V. Gheorghe (min. 72), abia primul în perioada noastră predilectă de a încasa. Enceanu a continuat să fie vioara întâi la Pitești, a mai ratat din câțiva metri o dată, dar cumva alb-violeții noștri nu au mai primit alte goluri în partea secundă. Culmea, n-am mai primit un singur gol în a doua repriză de la înfrângerea cu Metaloglobus. Pe deasupra, meciul l-am încheiat cu cinci juniori pe teren.

Îi trecem în catalog. Alexandru Belu (2000) este fundaș stânga, a fost împrumutat la Lugoj sezonul trecut, unde a evoluat pentru echipa secundă. Sebastian Foca (2002) a jucat ca fundaș dreapta și vine direct de la juniorii U17 ai clubului. Prin comparație, Sergiu Românu (2002), mijlocaș central, este aproape veteran, după ce a stat pe bancă de mai multe ori în acest sezon și a debutat cu Universitatea Cluj. Nafi Iseini (2000) a debutat și el la Cluj și a intrat pe final de partidă la Pitești, urmat de debutantul Alexandru Dobrincu (2002), un jucător ofensiv (atacant), golgheter la U17. Ultima schimbare a consemnat debutul lui Marco Buga (2001), fotbalist de viteză, în flancul drept, sosit la Poli în vara trecută de la LPS Banatul.

Plătim tribut unor decizii greșite luate la formarea lotului, iar o situație ca cea de astăzi nu mai lasă loc de alte comentarii. Dacă e să găsim niște stropi de apă în pahar, este că acesta nu era un meci de la care aveam mari așteptări, iar meciurile cu adevărat decisive pentru șansele noastre sunt ultimele trei din acest an. Fără niciun rezultat pozitiv până atunci, ne va fi însă teribil de greu să credem. Am mai scris-o, avem nevoie de completări de lot ca de aer. Conducerea încearcă niște mutări, dar trebuie să le și definitiveze. Căutăm motive de optimism precum apa în deșert.

Poli: Smaranda - Foca, Bocșan, Filip, Belu - Keita, Românu, Pop, Golda - Stere, Drăghici

Schimbări:

Iseini pentru Stere (min. 79)
Dobrincu pentru Românu (min. 84)
Buga pentru Keita (min. 90)

9 noiembrie 2018

Avancronică: FC Argeș - Poli

Urmează o serie de trei meciuri foarte dificile pentru alb-violeți, care se vor deplasa la Pitești și Mioveni, cu partida împotriva Petrolului acasă la mijlocul sandwich-ului argeșan. Poate ne iese ceva, dar obiectivul trebuie să fie identificarea unei abordări tactice care să ne permită să fim competitivi timp de nouăzeci de minute în ultimele partide ale anului.


FC Argeș

Ne deplasăm în această etapă la Piteși, la unul din cluburile care nu au pierdut decât de două ori în acest sezon. Culmea, ambele înfrângeri ale argeșenilor au venit cu echipe „slabe”, anume Farul și Aerostar - în deplasare. Acasă au primit doar trei goluri și nu au cedat decât patru puncte.

Anternată de Emil Săndoi, FC Argeș are o problemă: că nu poate promova nici în acest sezon. Astfel, accentul cade pe formarea unei echipei competitive, ceea ce au reușit deja. Au mulți jucători tineri, de 21-22 de ani, în special în apărare, iar de la mijloc în sus regăsim nume precum Raul Costin, Vasile Gheorghe sau Vasile Buhăescu.

Nu au presiunea rezultatelor, dar nici nu se dau la o parte. Cu Ripensia au jucat economicos, au scăpat la mai multe ocazii ale gazdelor de pe Dan Păltinișanu, iar victoria le-a trecut printre degete în ultimele minute ale jocului. Au o bună consistență în joc și nu sunt ușor de dezbinat.

Pentru meciul cu noi vor lipsa Raul Hreniuc și Raul Costin, care au adunat câte patru galbene.

Indiferent de rezultat, vom rămâne cu vorbele de duh ale lui Săndoi, supărat (sau nu?) pe arbitraje:
La meciul de sâmbătă, cu ACS Poli Timişoara, vreau un arbitraj imparţial. Dacă eram arbitraţi corect, poate ne aflam pe un loc fruntaş sau eram mai jos în clasament. Nu se ştie.

Poli Timișoara

Am făcut în această săptămână două completări de lot, absolut necesare, însă nu suficiente. Pe lângă faptul că nu avem mulți jucători la dispoziție, suntem printre echipele cu cele mai multe cartonașe galbene din L2. Basic și Codrea au ajuns deja la șapte și vor fi suspendați, asemeni lui Haruț, la patru galbene, și Melinte, eliminat meciul trecut. În plus, Motreanu, Ivanov și Bîrnoi lipsesc accidentați. Nou-veniții Stupu și Ankomah au practic garantat locul de titulari. Am crezut că Mrkela va juca, dar se pare că n-o va face, deci unul dintre juniori se ca regăsi în primul unsprezece.

Pe bancă se vor regăsi cinci juniori - Toboșaru, Românu, Iseini, Foca și Buga. Nu este o situație ideală. În plus, va trebui să improvizăm puțin în defensivă, în lipsa a doi fundași laterali - probabil că Mrkela va evolua mai retras și va sta alături de Bocșan, Stupu și Filip. Speranța mea este că, deși avem șanse mici, să ni le jucăm.

De această dată l-am putut asculta pe secundul Cojocaru:
„Ne așteaptă un meci dificil cu o echipă bună, o echipă de tradiție, care are în componență jucători de valoare. Chiar dacă avem unele absențe, am mare încredere în jucătorii care fac deplasarea pentru acest meci și noi vom face tot ce putem să scoatem maximum.

Charles și Stupu sunt doi jucători tineri care, după părerea mea, merită o șansă să joace mult mai sus și noi le-am oferit această șansă și sunt convins că n-o să ne dezamăgească. Sunt jucători care cu siguranță vor aduce un plus lotului actual.”

Cronica ultimei întâlniri: 

Am găsit o cronică din 2006 - chiar dacă nu este chiar ultimul meci cu FC Argeș. Mereu găsim paralele, în viața asta ciclică a clubulurilor de fotbal.

„Se profileaza plecari en masse si ma tem ca nu sunt doar cele pe care m(n)i le-as dori. Pe langa cei condamnati de mai multa vreme, se regasesc cativa jucatori discutabili pe lista de transferuri: Olah, Balace, Bus, Mehmedovici, Grigorie si Mircea Oprea. Spun discutabili fiindca vreau sa ii discut, pe scurt. Foarte pe scurt: nu, da, nu, da (conditionat de aducerea unui inlocuitor), nu si da (in contextul in care face loc pentru un jucator mai bun - altfel, se intelege, nu).”

https://www.cronicavioleta.ro/2006/12/poli-fc-arges.html
Google+