31 iulie 2010

Rezultatele din Cupă

Poli 2002 - Fortuna Covaci 1:0

Sannicolau Mare - Poli II 0:7

Marcatori: Ad. Ganea, Al. Popovici (2), Pătraş (2), Zaluschi şi Szalkay

Despre plecarea lui Bonfim

Din păcate, deşi nu a rămas tragedia din etapele de debut pentru Poli, Bonfim nu a avut niciodata constanţa necesară pentru a se consacra pe flancul nostru drept. Nu excela în apărare, iar apetitul său ofensiv, deşi evident, nu era suficient pentru a-l transforma într-un mijlocaş de bandă. Asta a fost de fapt mereu problema cu Bonfim, faptul că era prins între două lumi. Multe din impresiile rele despre brazilian îşi au izvorul în erorile sale defensive, erori ce aduceau aminte de Emeghara, din returul înaintea plecării sale în Ghencea - adică mari şi neiertătoare.

Implicit, echilibrul era unul fragil. Poate dacă s-ar fi încercat cu mai multă determinare repoziţionarea lui Bonfim la mijloc, succesul său ar fi fost unul mai mare, dar aşa rămân cu impresia acelor deficienţe în repliere, poziţionare, tatonare şi deposedare.

Rămâne de văzut cine îl va înlocui - dacă va fi Luchin, probabil se va ameliora situaţia defensivă (în ciuda faptului că este, din păcate, un jucător lent), dar ofensiv va fi mai mare nevoie ca înainte de un mijlocaş dreapta solid; dacă va fi Dukic, vom vedea ce ştie. Ideal, Luchin ar trebui să se regăsească alături de Cisovsky în centrul apărării, iar cineva cu un aport mai considerabil în atac ar trebui să fie pe flanc, dar acesta e idealul.

De la echipa a doua singura soluţie ar fi Dăruială, care e un jucător puternic, dar deşi joacă de două sezoane în Liga a 3-a, duce lipsă de experienţă, şi nici el nu este o forţă ofensivă de temut. Şi aşa, este un jucător foarte tânăr, la doar 18 ani, deci poate ar merita ţinut aproape - de cineva precum Contra, să zicem (deşi doar din anumite puncte de vedere).

Nu cred că în acest moment Cosmin este un înlocuitor deosebit de potrivit pentru Bonfim, dat fiind că nu are nicidecum viteza şi energia necesare pentru a face faţă unui post atât de crunt. Dar dacă va fi nevoie, e clar că poate fi folosit.

29 iulie 2010

MyPa - Poli 1:2 (0:1)

Precum anticipam, a fost o partidă dificilă, chiar dacă Poli a controlat ostilităţile în marea lor parte - dacă este să ne încredem în comentariul radio.

Evidentul, totul a început ciudat, cu trecerea lui Bonfim pe tuşă şi dincolo de ea, din moment ce a fost dat cu un picior în curtea Stelei. Astfel, Luchin (la rândul lui învăluit într-un mic scandal cu impresarul Opria) a fost introdus titular, în timp ce Scutaru a fost amplasat pe stânga - în centru, Mera şi Cisovsky. Prima noastră ocazie a venit prin Goga, care a nimerit bara, iar gazdele au replicat printr-o bară de-a lor, câteva minute mai târziu. Alb-violeţii au deschis scorul prin Tameş, în minutul 35, la o fază fixă, şi cam atât a fost pentru prima repriză.

Mitanul al doilea a fost mai spectaculos, iar din păcate spectacolul a început cu o gafă a lui Pantilimon, care a facilitat egalarea celor de la MyPa. Au urmat faze de ambele părţi, ca finalmente, în minutul 75, Axente să ne readucă în avantaj cu un gol din interiorul careului. Acelaşi Axente ar fi putut mări avantajul, dar a trimis cu capul peste, iar până la final nu s-a mai întâmplat mare lucru - de fapt, e greu şi plictisitor să vorbeşti despre un meci pe care nu l-ai văzut, deci pun punct aici acestui mic sumar.

Scorul e bun, să vedem ce urmează mai departe.


Poli Timisoara 29.07.2010
Încărcat de cyb0org. - Basketball, baseball, pro wrestling and more sports videos.

Poli: Pantilimon - Luchin, Mera, Cisovsky, Scutaru - Chiacu, Alexa, Tameş, Curtean - Goga, Magera

Schimbări:

Axente pentru Curtean (min 45)
Contra pentru Chiacu (min 45)
Bourceanu pentru Tameş (min 84)

28 iulie 2010

Problema defensivă

Prosport anunţa ieri că Sepsi va lipsi la meciul de Europa League, ceea ce ne lasă tare descoperiţi pe flancul stâng. Va fi interesant de auzit cum va improviza Petrovici, dar e curios faptul că în lotul pentru EL nu a fost selectat niciun fundaş stânga de rezervă - nu că opţiunile ar abunda, căci singurul jucător "de meserie" pe acel post este tânărul Sava - sau Cuciorvă, care însă nu a jucat decât la nivelul Ligii a 3-a; alternativ şi Florin Sandu a evoluat pe acea poziţie. Şi cam atât.

Sincer să fiu, am ceva emoţii vizavi de partida de mâine. Sper doar să nu avem vreo surpriză.

24 iulie 2010

Poli - Gloria Bistriţa 2:2 (1:1)

Un debut mai nefast de sezon decât ne-am fi dorit, cu siguranţă, dar se văd lucruri noi, la fel cum se văd şi probleme cu care ne-am obişnuit deja.

De la început ţin să remarc că, aşa cum s-a şi declarat în presă, jocul alb-violeţilor a devenit unul mai bine împrietenit cu pasele. Drept dovadă şi prima fază de gol a partidei (de fapt, a doua după o deschidere bună a lui Magera de către Bourceanu), când Goga a trimis cu capul în portar după o construcţie impresionantă. Apoi Alexa l-a obligat pe Albuţ să pareze, dar la cornerul ce a urmat nimeni nu l-a mai putut opri pe Goga, care a recepţionat mingea dintr-o recentrare cu capul a lui Magera şi a finalizat lejer. Era minutul 11 şi speranţele îşi făceau locul undeva în adâncul minţilor întunecate.
Din păcate Bistriţa a egalat repede, reuşind o fază foarte bună, cu siguranţă exersată la antrenamente, în care Magera a fost depăşit pe flanc de mult mai agilul Ciprian Petre, iar Mureşan a înscris cu bara - minutul 19. Meciul şi-a schimbat caracterul după această reuşită, alb-violeţii fiind mai domoliţi, în timp ce oaspeţii au căpătat curaj. Drept urmare, au repetat din nou faza de la gol în minutul 33, şi practic au marcat din nou, dar reuşita a fost anulată pe motiv de fault în atac - aparent, a fost, mai ales dacă e să judecăm după maniera de arbitraj a lui Colţescu, care a fluierat tot. Poli nu a mai avut decât un şut de la distanţă prin Goga, dar Albuţ a parat fără mari probleme, astfel că scorul la pauză a fost egal.

Repriza secundă a început cu un corner pentru noi şi o lovitură de cap a lui Magera, prea puţin plasată însă pentru a-l învinge pe portar. Din păcate, cam acolo s-au terminat fazele de poartă pentru o vreme. Bistriţa a pus pericol la o fază în care Sepsi a intervenit decisiv, fiind chiar aproape de a trimite în proprie poartă. Apoi a urmat momentul minutul 70: Bonfim a fost depăşit de un atacant al Gloriei, a intervenit stângaci, şi arbitrul a dat penalty - contact a existat, deci, din nou, în spiritul consecvenţei unui arbitraj fără curaj. Coroian a transformat iar imediat după fază, Contra, intrat în repriza secundă, l-a deservit pe unul din jucătorii adverşi cu o îmbrânceala sau o lovitură, iar Colţescu a considerat că merită să fie eliminat. Şansa a avut să fie de partea noastră până la urmă, căci în minutul 73 Magera a executat foarte bine o liberă de la douăzeci de metri, iar Albuţ plecat greşit nu a mai putut interveni. Golul anulat pentru henţ la Tameş şi eliminarea lui Năstase pentru un fault urât la Goga nu au făcut să schimbe cu nimic maniera în care a decurs finalul de meci, iar de Axente ar fi pasat la lansarea lui Magera în dreapta, poate am fi avut despre ce să povestim - dar n-a făcut-o.

Egalul este în mod cert un rezultat nemulţumitor, dar a evidenţiat unde sunt marile lacune în echipe. În primul rând, Mera şi Pantilimon au fost mereu nesiguri şi uşor depăşiţi, Bonfim a comis-o din nou, în ciuda unei prestaţii decente, iar schimbările nu au ajutat cu nimic. În al doilea rând, Poparadu s-a dovedit a fi incapabil să aducă un beneficiu real jocului echipei, lăsând deci un loc liber acolo la mijloc, loc ce ar putea reveni fie lui Vrsici, dacă se rezolvă problema contractuală, fie lui Zicu. Oricum, Zicu poate intra şi în locul lui Bourceanu, când alegem să nu jucăm cu doi închizători.

Tameş, singurul nou venit care a evoluat mai mult, a jucat binişor în prima repriză, dar a dispărut în a doua. Rămâne de văzut dacă el este mult-slăvitul salvator de la mijloc - potenţial are.

Ce rămâne aşadar de zis? Am avea nevoie de încă un fundaş central, la fel cum am avea nevoie de cineva care să dinamizeze flancul stâng. În atac e greu de zis de pe acuma cum ne vom descurca - totuşi, au marcat ambii atacanţi - dar primordial va fi să găsim o piesă pentru mijloc şi una pentru apărarea, asta ca să putem spera la o echipă solidă ca valoare individuală.

Poli: Pantilimon (5) - Sepsi (6), Cisovsky (5,5), Mera (4,5), Bonfim (5) - Poparadu (5), Alexa (5,5), Tameş (5,5), Bourceanu (5,5) - Magera (6,5), Goga (6)

Schimbări:

Contra (2) pentru Poparadu (min 57)
Curtean pentru Bourceanu (min 75)
Axente pentru Tameş (min 88)

Lotul UEFA

Un mic copy-paste de pe site-ul oficial:

Portari: 29. Costel Fane Pantilimon, 99. Pedro Manuel Moreira Taborda

Fundaşi: 24. Dusko Dukic, 2. Eder Jose Oliveira Bonfim, 28. Marian Cisovsky, 13. Cristian Scutaru, 32. Ionuţ Alexandru Cuciorvă, 20. Igor Popovic, 4. Srgian Luchin, 14. Ioan Mera, 8. Laszlo Sepsi

Mijlocaşi: 15. Hristu Chiacu, 5. Dan Alexa, 10. Iulian Tameş, 7. Alexandru Curtean, 55. Alexandru Bourceanu, 31. Adrian Florin Poparadu, 34. Răzvan Adrian Dobricean, 22. Cosmin Marius Contra

Atacanţi: 11. Gueye Mansour. 17. Lukas Magera, 21. Dorin Goga, 27, Ianis Zicu, 9. Mircea Axente, 25. Vasile Bogdan Moroşan.


Întrebarea de baraj este unde se află Vrsic? Nici în lotul pentru partida de azi nu se regăseşte, ceea ce, în capul meu, nu poate indica decât că s-ar putea fi accidentat. Spun asta şi fiindcă lista pe care o avem mai sus va mai putea fi modificată în perspectiva turului următor de play-off, aşa cum poate fi modificată şi după accederea în grupe.


Altfel, aş vrea să recapitulăm puţin condiţiile pentru această listă UEFA.

Fiecare club poate trimite două liste, A şi B, către forul în cauză. Pe lista A intră maximum 25 de jucători, din care 8 trebuie să fie antrenaţi de club sau în ţară. Minimul jucătorilor antrenaţi de club este de 4.

Ce este un jucător antrenat de club, respectiv în ţară? Păi e un jucător care între 15 şi 21 de ani a evoluat minim trei sezoane (36 de luni), şi neconsecutiv, la echipa despre care vorbim/ţara despre care vorbim.

Pe lista B intră jucători născuţi după 1 ianuarie 1989, care au jucat măcar doi ani neîntrerupt la echipa de care vorbim.

P.S. De fapt, e problema contractuală cu Vrsic.

22 iulie 2010

cronicavioleta.com

Deşi trebuia să o fac de multă vreme, de abia acuma m-am trezit suficient de determinat ca să o şi desăvârşesc. În câteva zile ar trebui să puteţi accesa blogul la una din adresele următoare:


Sper să fie de bun augur această mişcare. Totodată, voi încercă să mai adaug câteva elemente de facebook, pentru cei care îşi trăiesc viaţa pe acele meleaguri.

Altfel, uitându-mă aşa la blog mi-am dat seama că atunci când am trecut pe culorile profund întunecate pe care eram, a fost o decizie de moment şi în spiritul unei temporarităţi. Din păcate aceasta s-a prelungit nepermis de mult.

Astfel, am ales un design cât de cât mai inspiraţional, deşi intenţia e ca şi acesta să fie schimbat cu unul mai Polist. Momentan m-am deservit cu ce am găsit repejor pe net.

Am reintrodus şi un mic sondaj, fascinant ca de obicei, şi sper să continue aceste schimbări magnifice până totul arată mai decent. Un început nou pentru un sezon nou, zic eu aşa.

Zicu şi Chiacu

Venirea, respectiv revenirea, a doi dinamovisti la Poli întăreşte numeric lotul. Chiacu a avut un sezon bunicel la noi anul trecut, în sensul în care a marcat o mână de goluri şi a făcut câteva partide bune. Din păcate, nu a convins, ceea face din acest transfer o mutare speculativă.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Zicu, o mai veche pasiune a patronatului Politehnicii. Înainte de revenirea la Dinamo şi accidentarea aceea urâtă în debutul acelui sezon, nu erau mulţi jucători români care să joace la nivelul lui Zicu. Cele optsprezece partide fără gol marcat în sezonul trecut spun însă o altă poveste, una pe care am mai auzit-o de câteva ori în ultimii ani. Din păcate, dintre toţi jucătorii aduşi să redevină ceea ce au fost, niciunul nu a reuşit să o facă, deci mă văd obligat să privesc cu oarece scepticism această mutare - chiar dacă nu este lipsită de speranţă.

Oricum, deja aştept cu mare nerăbdare startul sezonului, în ciuda celor spuse cu nu prea mult timp în urmă. Sper ca această uşoară extaziere să mă ţină măcar o lună, două.

20 iulie 2010

Zilele şi număratul pe degete

Cu câteva zeci de ore rămase, mi-e greu să spun unde suntem. Norocul face că prima etapă ne permite să explorăm capacităţile noastre, chiar dacă ar fi bine să nu pierdem prea mult timp cu asta.

Rămân la părerea pe care am mai declarat-o, anume că dispunem de un lot destul de bine completat numeric, care are potenţialul de a lupta pentru una din primele cinci poziţii. Ar fi frumos ca sâmbătă să începem cu măcar 10.000 de spectatori în tribune, de dragul Politehnicii şi a sezonului dificil ce ni se aşterne în faţă.

Aşteptările sunt reduse, ca urmare a insistentei retorici ce ţintuia reducerea lor, însă mă bucură prezenţa atâtor jucători crescuţi de Poli în prima echipă. Cred că aici îşi doreşte orice suporter să ajungă, la o echipă care să se afle într-adevăr acasă atunci când e la Timişoara. Las scepticismul pe mai încolo, că doar îi va veni rândul, numai că până atunci sper la cât mai multe surprize plăcute.

Hai Poli!

15 iulie 2010

Amical: Poli - Ferencvaros 2:1 (0:0)

N-a mai fost Al Sadd, nici Olăroiu, dar tot o echipă acceptabilă, care a terminat pe locul 7 în campionatul vecin: Ferencvaros.

E clar deja care vor fi titularii pe care va miza Petrovici, singura diferență față de partida precedentă fiind Axente în locul lui Mansour, fiind clar că în această zonă ze poate miza pe oricare dintre atacanți.

Poli a dominat partida, dar golurile au apărut doar în repriza a doua, semn că probabil vom vedea o Poli cu finaluri în forță. Din nou un gol în urma unui corner executat de Vrsic, Magera deschizând scorul în minutul 66. E interesant de văzut care va fi atitudinea lui Petrovici față de ceh. Și în mandatul lui Sabău a fost deseori rezervă, deși a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Politehnicii. În ultimele amicale a intrat pe parcurs, dar a și marcat. Va fi lăsat pe bancă în unele meciuri? Să vedem.

Axente a fost cel mai activ, având mai multe ratări, pentru ca într-un final să înscrie în minutul 69. Din nou o centrare, de data aceasta a lui Goga, care arată că poate fi și servant. Nou venitul Penga Ilenga a jucat și el cam 10 minute. Să fie ultimele?

Așadar, Poli încheie aproape perfect acest stagiu de pregătire, cu un singur egal care să strice seria de victorii. Au fost primite numai 3 goluri, iar Pantilimon pare mai sigur pe el. Ce-i drept, unii adversari au fost mai mult decât modești, dar să nu uităm că meciurile cu echipele mai mici contează foarte mult în campionat. S-a conturat o echipă de bază, atacanții au fost rulați și au înscris cu toții, echipa și-a recăpătat moralul.

Consider că stagiul a fost unul de succes. Rămâne doar de văzut dacă valoarea jucătorilor e adecvată pentru abordarea noului sezon. Și să nu uităm că echipa e mai mult decât suma valorilor.

Poli (prima repriză): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sandu, Alexa, Curtean, Vrsic, Tameș, Axente si Goga.

PS: Și echipa staff-ului și-a apărat blazonul cu succes, câștigând, la limită, returul cu Unirea Urziceni, 4-3. Înțelegem că de lăudat este antrenorul cu portarii, Mariu Bratu. Bravo!

Schimbări:
Magera pentru Tameș ('45)
Mera pentru Popovic ('45)
Bourceanu pentru Curtean ('45)
Contra pentru Vrsic ('70)
Mansour pentru Axente ('75)
Dukic pentru Bonfim ('78)
Luchin pentru Cisovsky ('78)
Penga pentru Goga ('79)
Scutaru pentru Sandu ('80)
Poparadu pentru Alexa ('83)

14 iulie 2010

Atacant

Cum problema unui atacant veritabil era evidentă încă de la finalul sezonului, managementul echipei a venit cu o propunere. Un jucător liber de contract, bineînțeles. Nu că ar fi rău asta, dar nu văd ce poate oferi un tânăr din liga a doua belgiană, care nu-și găsește echipă, venit și pe ultima sută de metri. Sincer să fiu, după aceste amicale, atacanții noștri s-au descurcat foarte bine. Cel puțin mie mi-au întrecut așteptările și cred că putem aborda campionatul cu ei.

Jucătorul în cauză este congolezo-belgianul Fesquet Penga-Ilenga, în vârstă de 22 de ani (în acte cel puțin), fost jucător al KVK Tienen din liga a doua belgiană. Atacantul va fi testat de antrenorul Petrovici, dar pronosticul meu este că rezultatul va fi negativ. Nu cred că vom mai ști numele său la începutul campionatului.

Dacă am dat-o în bară, asta este. A te înșela e în regulă. Nu e în regulă însă a-ți încălca promisiunile, precum Marian Iancu.

Amical: Poli - Al Hilal 3:0 (1:0)

Petrovici n-a stat mult pe gânduri și deja are pregătită o echipă de bază, similară cu cea care a intrat la începutul acestui amical. Se pare că Pantilimon a redevenit portarul numărul 1, strângând mai multe minute decât Taborda. În atac, probabil vor fi rotiți Goga, Magera, Mansour și Axente.

Primul dintre aceștia ne-a amintit din nou că este golgeterul echipei și a marcat devreme unicul gol al primei reprize, în minutul 6. Axente, intrat la pauză nu a mai înscris și în acest meci, în schimb de notat faptul că ambele goluri au fost înscrise datorită unor centrări, primul chiar în urma unui corner: Vrsic pentru Cisovsky (minutul 51) și Dukic pentru Bourceanu (minutul 77). Să sperăm că eficacitatea acestor faze să revină la nivelul de acum 2 sezoane.

O fază interesantă ar fi duelul dintre Alexa și ex-stelistul Rădoi, în urma căruia căpitanul nostru a primit galben, fiind și schimbat de Petrovici.

Într-un alt meci, o echipă formată din membri ai staff-ului Politehnicii a învins selecționata similară a Unirii Urziceni. Pentru violeți au înscris secundul Vali Velcea de 4 ori, maseurul Adrian Rus de 3 ori și team-manager-ul Daniel Stanciu o dată. Felicitări și la cât mai multe!

Poli (prima repriza): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Vrsic, Tames, Mansour si Goga.

Poli (a doua repriza): Pantilimon, Bonfim, Mera, Cisovsky, Sandu, Alexa, Contra, Vrsic, Bourceanu, Axente si Goga.

Alte schimbări:
Popovici pentru Goga ('65)
Magera pentru Vrsic ('57)
Dukic pentru Bonfim ('70)
Luchin pentru Cisovsky ('75)
Taborda pentru Pantilimon ('81)
Scutaru pentru Alexa ('84)

12 iulie 2010

Încă unul

S-a dus și Claudiu Ionescu, după ce a activat un singur sezon pentru Poli. Contractul jucătorului de 27 de ani a fost reziliat pe cale amiabilă, adică ambele părți au recunoscut că este un jucător bun.... pentru Gloria Buzău. Îi dorim baftă, să ajungă la o echipă unde se va impune și să o ducă bine!

În alte știri, Curtean este apreciat de Petrovici și se pare că va miza pe tânărul jucător. Să sperăm că va fi constant la un nivel mult mai înalt decât a arătat până acum.

Iar Iancu insistă să ne arate că are o reală obsesie pentru Chiacu. Eh, fiecare în lumea lui.

11 iulie 2010

Amical: Poli - Bischofshofen 15:0 (3:0)

După admonestarea de ei, poliștii și-au încordat mușchii și au reușit un zdrobitor 15-0 împotriva localnicilor din Bischofshofen, care, în lipsa zăpezii, vara se pare că se mai adună la un meci de fotbal. Doar trebuie să se pregătească și ei pentru liga a patra austriacă, nu? Da, chiar există.

Probabil că Petrovici și-a pus în cap să întreacă chiar și precedentele 3 sezoane ca număr de goluri. Pentru asta va trebui să schimbe ceva în concentrarea jucătorilor și să găsească un înlocuitor veritabil pentru Bucur. Până acum, acesta pare să se contureze sub forma tânărului Axente, care arată în aceste amicale o poftă mai mare de gol decât ceilalți coechipieri. Dar să-l vedem și în fața unor adversari mai serioși.

Goga, însă, a dorit să-și amintească că a fost golgheterul echipei, și a deschis scorul în minutul 9, apoi a reușit hattrick-ul, marcând înainte de finalul primei reprize ('43), și imediat după reluare ('46, pentru 3-0, respectiv 4-0. Celălalt gol al primei reprize a fost marcat de Curtean în minutul 37. Acesta a reușit și el un hattrick, considerat mult mai spectaculos, marcând golurile 5 și 6 ale echipei în minutele 50, respectiv 56.

Axente, cel de care vă spuneam, intrat la pauză, s-a ambiționat și el, reușind un hattrick extrem de rapid, luând la tir poarta adversă: 57, 60, 62. Scorul era 9-0, moment în care a intrat Magera pe teren și s-a trecut și el pe listă cu o dublă: minutele 70 și 75.

Această repriză a fost și prima pentru Contra de la finalul sezonului. A înscris din penalty în minutul 79, pentru ca Popovici să ducă scorul la 13-0 două minute mai târziu. Axente a ținut să fie singurul jucător cu 4 goluri în acest meci, înscriind în minutul 87, pentru ca Bourceanu să închidă tabela la atacul următor.

Sincer, nu prea înțeleg rostul acestor meciuri, mai ales că scorul nici nu e atât de remarcabil, având în vedere că Universitatea Craiova obținuse un 13-0 cu aceeași echipă ceva mai devreme. Un motiv ar fi să ridice moralul atacanților, care să zicem că era necesar. De remarcat faptul că în prima repriză s-au înscris doar 3 din cele 15 goluri, dar acest lucru e de așteptat, pentru că tot timpul rezervele sunt mai dornice de joc și de goluri. Poate ar trebui mizat mai mult pe ei, nu doar în jocurile considerate mai ușoare. Sau poate, invers, dacă nu am miza pe titulari în aceste meciuri, nu am mai avea probleme cu echipe mici.

În orice caz, următoarele meciuri sunt cu saudiții de la Al Hilal, și cu Al-Sadd-ul lui Cosmin Olăroiu. Probabil vor fi ceva mai echilibrate.

Poli (prima repriză): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Poparadu, Vrsic, Goga si Mansour.

Poli (a doua repriză): Pantilimon, Bonfim, Mera, Brezinsky, Sepsi, Alexa, Curtean, Poparadu, Contra, Goga si Axente.

Alte schimbari:
Magera, Bourceanu pentru Alexa și Poparadu ('63)
Popovici, Dukic pentru Goga și Bonfim ('67)
Cobliș, Sandu, Luchin, Scutaru ('70)

10 iulie 2010

Transferuri și povești

Între timp, Latovlevici a fost vândut Stelei, amicalul cu Znojmo marcând momentul de rămas bun al fundașului față de colegii săi. Suma de transfer se vehiculează a fi de 300 000 de euro. Sperăm ca banii să fie utili clubului și jucătorul inutil adversarilor noștri.

În locul lui s-a și strecurat pe furiș un anume Andrei Sava, 19 ani, "tânăr de perspectivă", despre care știm că a fost împrumutat două sezoane la Otopeni, iar acum și-a luat Bac-ul la Timișoara. Îi urăm sincerele noastre felicitări!

În rest, Iancu e tot Iancu, ne ascultă, de acolo de sus din poziția lui, ne judecă și ne amenință că dacă vom fi tot așa necredincioși își va lua mâna de-asupra noastră și prăpădul ne așteaptă. Desigur, de vină sunt și chiar-mai-marile-decât-el autorități locale, la care este "angajat", care nu vor să-l mai plătească. La fel cum face el cu jucătorii săi.

Dar asta e altă poveste și e deja ora de somn.

Amical: Poli - SC Znojmo 3:2 (1:0)

După 10-0, un 3-2 cu o echipă de liga a doua cehă poate fi considerat un rezultat slab. Poli a jucat în mult preconizatul 4-2-3-1, în prima repriză mizându-se pe triunghiul ofensiv Magera - Vrsici - Mansour, în absența lui Goga și Tameș, cu mici probleme medicale. După mai multe ratări ale acestora, cel care a înscris unicul gol al reprizei a fost Dan Alexa, din lovitură liberă în minutul 27.

Oamenii de gol au fost salvați de Axente, care încearcă să se impună în fața antrenorului printr-un gol în minutul 51, după un assist al aceluiași Alexa, care pare în formă bună și sezonul acesta, pentru ca un fundaș - Mera, să marcheze în minutul 72.

Cehii au punctat în urma unui penalty provocat de Brezinsky în minutul 63 și a unui contraatac din minutul 83.

Probabil scorul putea fi altul, dacă ne-am fi lipsi de cunoscutele metehne: mai multă atenție la finalizare, cât și în apărare.

Următorul amical cu localnicii de la Bischofshofen, va începe curând (ora 18), rezumatul va urma mâine.

Poli (repriza I): Pantilimon - Bonfim, Igor Popovic, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Bourceanu - Alex Popovici, Magera, Vrsici - Mansour.

Poli (repriza a II-a): Taborda - Dukic, Brezinsky, Mera, Luchin - Alexa (Sandu '60), Curtean - Poparadu, Magera (Scutaru '80), Poparadu - Axente.

4 iulie 2010

Lotul pentru al doilea stagiu

Portari: Pantilimon, Taborda;

Fundaşi: Bonfim, Dukic, Luchin, Popovic, Brezinsky, Scutaru, Mera, Cisovsky, Latovlevici, Sepsi;

Mijlocaşi: Alexa, Bourceanu, Tameş, Contra (foto), Curtean, Sandu, Vrsic, Poparadu;

Atacanţi: Axente, Popovici, Goga, Magera, Mansour.


Ce se remarcă? S-o luăm pe rând.

1. Zvonitul portar Pipolo nu este în lot.
2. Revine Brezinsky.
3. Dintre mijlocaşi au fost lăsaţi acasă Ionescu şi Chiţu, a revenit Contra.
4. S-a dus şi Parks.

Nu cred că se poate vorbi de veritabile surprize. Sandu şi Poparadu au fost reţinuţi în lot după reuşitele din ultima partidă şi, probabil, pentru că suntem deficitari la închidere ca urmare a absenţei lui Dede, respectiv pe stânga - fiindcă am tot fost acolo.

Altfel, pare a fi un risc asumat abordarea campionatului cu atacanţii actuali, chiar dacă nu cred că situaţia e lipsită de speranţe.
Google+