Pe de-o parte, salvaţi de la retrogradare printr-o festă neagră a sorţii. Nu este ceea ce ne doream, oricum nu prin prisma situaţiei care a pricinuit îngheţarea campionatului, dar nici ca finalitate a acestui sezon.
Noi suntem de ceva vreme cu sabia lui Damocles deasupra capului (dintotdeauna?), într-o luptă împotriva timpului şi a datoriilor acumulate atât înainte de intrarea în insolvenţă, cât şi după ea. Conducerea clubului, adică administratorul special Petre Muşat, a asigurat pe cât posibil condiţiile în această iarnă ca să avem o şansă să ne salvăm pe teren de la retrogradare. Staff-ul tehnic, Silviu Bălace şi Răzvan Ionilă, susţinuţi de Gheorghe Stoianov, antrenor cu portarii, şi Ciobi Peter, organizator de competiţii, au pus pe picioare un lot readunat cu greu şi completat pe finalul lunii ianuarie, reuşind să facă un prim pas în direcţia corectă împotriva celor de la Fortuna Becicherecu Mic. Cu două zile înainte de întreruperea campionatului sosiseră echipamentele noi de la sponsorul tehnic Acerbis. Atmosfera era una de încredere, iar vestiarul începuse încet, încet să se lege.
Sunt sigur că dezamăgirea întreruperii a lovit la fel destule alte cluburi. Pentru Poli a noastră, însă, miza pare mereu mai mare, mereu este ceva pe viaţă şi pe moarte...fotbalistică. Cred că tot fotbalul îşi va reveni cu greu după acest îngheţ, în ritm cu economia ţării şi a lumii. Nu este ceva care va lovi doar în bugetele administraţiilor locale, ci pe toţi cei care investesc în fotbal. Chiar dacă lucrurile se reordonează în aşa fel încât la toamnă să se poată relua toate competiţiile, multor cluburi le va fi greu să continue. FRF a reorganizat cu optimism grupele Ligii a III-a, crescând numărul participantelor la 18 în fiecare serie, strategia fiind să populeze eşalonul cu formaţii din divizia inferioară - 14 promovate direct, apoi alte şapte să completeze necesarul de echipe, apoi oricâte alte echipe ar fi nevoie ca să acopere alte eventuale retrageri. În aceste condiţii, Liga a III-a va fi devalorizată semnificativ, iar limitările financiare care se întrevăd vor face ca viaţa fotbaliştilor profesionişti de la acest nivel să fie una greu de asigurat doar din fotbal (era oricum).
Reversul medaliei este că cei care au resurse vor trage toate sforile. Ce ne rezervă nouă viitorul vom afla...mai devreme sau mai târziu. Tocmai ştiind că viitorul nostru este mereu sub sceptrul vreunui fatalism existenţial, regret enorm că n-am jucat fotbal în această primăvară, chiar şi cu riscul de a fi retrogradat pe teren (evident, nu cu riscul contaminării cu COVID).
Şi ca să o luăm şi pe de altă parte, 2000 de postări...plus alte câteva sute pe site-ul vechi. În noiembrie 2016 scriam despre împlinirea a 15 ani de Cronică, alergând după postarea 1500. Iar în iulie 2011 eram la postarea 1000. În linii mari, conţinutul acelor postări era îmbrăcat în aceeaşi anxietate privind supravieţuirea noastră, dar niciuna nu s-a coordonat cu vreo promovare-retrogradare ca aceasta. Glumeam atunci, în 2011, că ne-ar lua alţi 40 de ani să ajungem la 10.000 de postări. Acum, când mai sunt aşa de puţine lucruri de spus, fiindcă le-am tot spus, iar cei care le ascultă sunt tot mai puţini, este clar că acest prag va fi unul pentru copiii şi nepoţii noştri. Sau, mă rog, ai celor care o să mai aibă obiectul muncii alb-violete.
Lăsând la o parte corona-norii, indiferent ce se va mai întâmpla, suntem bucuroşi că am petrecut alături de voi toţi aceşti ani pe Cronica Violetă şi, ca-ntotdeauna, rămânem fideli fenomenului.
P.S. Sper că nu mai e vreunul dintre voi care n-a citit nici acum cartea noastră, că ne supărăm!