Din păcate, nu am ajuns să termin raportul pentru tur, astfel că o lăsăm pe anul viitor.
Să fie cu bucurie!
29 decembrie 2009
23 decembrie 2009
21 decembrie 2009
Program de sfârșit de an
În principiu am decis să public raportul de final de tur după Crăciun, iar în rest, exceptând vreun eveniment nebănuit, nu știu dacă voi mai avea vreo comunicare de făcut.
Până una-alta, am scris cronica la meciul împotriva Urziceniului, pe care sunt convins că toți ați așteptat-o cu mare nerăbdare.

17 decembrie 2009
Dinamo Zagreb - Poli 1:2 (0:0)
Absurdul e absurd doar când îl cauți, când nu-l cauți și se ivește e mai degrabă singura consecință logică. Și da, a fost nevoie de meciul carierei lui Taborda, care făcut, zic eu acuma fără să mă gândesc prea mult, cel mai bun meci al unui portar alb-violet de la revenirea în Liga 1. Și iată, o avem în dreptul nostru, victoria după care tânjeam atât de mult!
Am putut urmări în această seară o partidă foarte plăcută, cu numeroase șanse de gol la ambele porți, în ciuda faptului (sau poate chiar datorită) că gazonul se prezenta odios, fiind foarte alunecos. De abia trecuse un minut de joc, că Slepicka a fost uitat de apărătorii centrali, a șutat puternic din afara careului, dar Taborda a făcut prima paradă excelentă a serii. La cornerul care a urmat, portarul nostru a ieșit prea avântat, mingea a ajuns la un jucător advers în afara careului, dar tot Taborda a fost la post să pareze șutul ce a urmat. Părea că vom avea viață foarte grea, dar încetul cu încetul, Poli a început să își arate proverbialii colți. Primul care a făcut-o a fost Parks, a cărui lovitură de cap a fost respinsă acrobatic de Butina, apoi Bucur s-a apropiat de poartă, dar nu a reușit să treacă de portar, iar imediat după, la o fază a aceluiași Parks, Bucur nu a reușit să ajungă la balon. Apoi au urmat alte două parade ale lui Taborda, la finalizările lui Sammir și Slepicka, înainte ca Butina să intervină la rădcina bării, la o liberă executată de Maxim. În minutul 24, a venit rândul lui Stancu să-și încerce șutul de la distanță (unde sunt aceste șuturi în Liga 1?), iar Butina a intervenit din nou salvator! Meciul s-a mai liniștit apoi și în afară de câteva momente bune ale lui Taborda, care a anulat diverse centrări periculoase, nu s-a mai întâmplat nimic cu adevărat notabil.
Repriza secundă a fost echilibrată de la început, dar în general gazdele erau cei care puneau presiune. Taborda s-a evidențiat din nou în minutul 64 când a apărat întâi o lovitură liberă, ca apoi să devieze excelent un șut de la marginea careului! Poate cea mai mare ocazie a meciului a urmat în minutul 65, când Bucur a făcut o fază perfectă pe stânga, a centrat peste Parks, mingea a ajuns la Curtean, care liber și cu poarta goală a reluat din prima...peste. Din fericire frustrarea ratării nu a ținut decât două minute, căci în urma unei noi faze dezvoltate pe stânga de Bourceanu, mingea a ajuns la Stancu pe cealaltă parte, acesta a șutat, cu noroc mingea a ajuns la Bucur, care nu a avut de îndeplinit decât o formalitate! După reușita atacantului nostru, Dinamo a fost și mai marcant debusolată (după ce aflaseră, probabil, scorul de la Amsterdam la pauză), iar ocaziile de poartă s-au rărit. A venit însă minutul 80, când Sivonijc, plecat din ofsaid, a pasat mingea pe lângă Taborda, iar Scutaru a venit cu mare elan și în loc să degajeze, a trimis puternic în proprie poartă. În ciuda acestei nereușite, Poli nu a cedat și din nou faza a plecat de pe stânga, o centrare l-a cam lovit în genunchi pe Parks, mingea a ajuns la Goga, care din marginea careului a fost necruțător și i-a adus pe alb-violeți din nou în avantaj! De această dată gazdele nu au mai revenit, iar finalul de meci nu a consemnat decât ceea ce probabil au fost ultimele minute la Poli pentru Ionuț Matei și Claudiu Ionescu. Frumos pentru ei, dar mult mai frumos pentru noi, care am trăit prima victorie a Politehnicii în deplasare în competițiile europene! Fantastic!
Pentru mine nu există dubii că Taborda a fost cel mai important om de pe teren. Cu 0-1 în minutul 2 nu cred că mai aveam ce discuta, iar în ciuda unor ezitări la cornere, în rest a judecat bine toate fazele în care a fost implicat. O prestație mai mult decât meritorie pentru un portar decent, dar care greșește prea des pentru a putea evolua constant la nivel înalt. Altfel, Alexa și Bucur au fost providențiali pe teren, primul blocând la fel de multe șuturi pe câte a scos Taborda, în timp ce atacantul nostru a fost mereu un pericol pentru fundașii adverși. Parks a oscilat între faze bune și faze proaste, dar și el a jucat un rol important în aceasta victorie, aidoma lui Maxim. Din păcate, fundașul stânga confirmă ceea ce cam știam deja, anume că se simte mai bine la mijloc, decât în spate, unde în prima repriză a fost depășit constant de adversarul său direct. Remarcabilă cursă pe final de partidă! Și Stancu s-a prezentat bine, deși a avut obișnuitele sale execuții semi-reușite, dar efortul depus a fost maxim. De Bourceanu nu mai spun nimic, ceea ce ar trebui să însemne că s-a ridicat din nou la înălțimile "stabilite".
De cealaltă parte, cei trei fundași centrali au fost depășiți în multe rânduri de adversari, respectiv au făcut câteva gafe care puteau costa scump echipa. Scutaru a comis gafa fatală, la o minge care este posibil să fi fost ușor deviată de Taborda, dar și așa, eroare aceasta cu siguranță i-a pecetluit soarta la Timișoara. Mera și Nibombe au scăpat mai bine cu erorile lor, dar am remarcat în primul rând faptul că togolezul a pierdut și câteva dueluri la cap. Altfel, nu e surprinzător că la viteză au fost net depășiți, dar au știut să rămâne pe picioare și să tatoneze bine adversarii.
Nu l-am menționat încă pe Curtean, fiindcă nu știu ce să mai spun. Nu este nicio asemănare între jucătorul care evolua excelent la Mediaș și cel care a îmbrăcat tricoul alb-violet în acest ultim an. Greu de înțeles.
În rest, nu mi-a mai rămas nimic de zis. Doar, din nou, bravo Poli și mulțumim!
Bravo Timișoara!
Poli: Taborda (8) - Stancu (6), Nibombe (5,5), Mera (5,5), Scutaru (4), Maxim (6,5) - Curtean (5), Bourceanu (6,5), Alexa (7) - Parks (6), Bucur (6,5)
Schimbări:
Goga pentru Curtean (min 75)
Matei pentru Bucur (min 88)
Ionescu pentru Parks (min 90+2)

Avancronică: Dinamo Zagreb - Poli
E ultimul meci din Europa din acest sezon, dar noi tot fără victorie. Ar fi absurd să ne propunem aşa ceva chiar acum, când avem echipa semi-decimată. E şansa lui Taborda să facă cel mai mare meci al său, deşi şansele sunt minime. Va fi cu siguranţă meciul vieţii pentru Dubou, chiar de nu va apuca să joace nici un minut. Mă întreb cât a jucat pentru Poli II în acest tur, dat fiind că e rezerva chiar şi a lui Cobliş.
Fără Bonfim, singurul aport ofensiv la mijloc îl va avea Magera. Fără el, echipa va fi ruptă în două şi nu ne va rămâne nimic. În aceste condiţii, aprob atitudinea lui Sabău de a introduce jucători care au evoluat mai puţin. Dar nu Mera, Scutaru sau Maxim. Pe ăştia i-am văzut deja destul. Ştim la ce să ne aşteptăm. Aş vrea să-i văd la lucru pe Adrian Ganea, pe Matei, chiar şi pe Claudiu Ionescu, care a început bine turul, dar a dispărut pe parcurs.
Decât să vedem iarăşi nişte jucători dezinteresaţi, mai bine îi vedem pe aceşti tineri propuşi pentru viitorul echipei. Pentru ei meciul ar avea miza cea mai mare. Cu siguranţă va fi mult mai interesant şi pentru noi, cu tot riscul de a vedea gafe monumentale şi de a ne face de râs. Dacă nu demult juniorii scoteau un rezultat memorabil cu Dinamo, de ce nu am încerca acelaşi lucru şi acum, cu alţi Dinamo, la fel de urâţi?
Atuurile noastre ar fi elementul surpriză, motivarea în plus pe care ar avea-o unii jucători. Apoi faptul că Zagreb mai are şanse de calificare e o armă cu două tăişuri, putând aduce crispare, disperare pe final, în jocul croaţilor. Punctele slabe sunt, însă, mult mai mari oricum am privi, mai ales când te uiţi pe lotul deplasat, în special pe lista fundaşilor. Dar fie ce-o fi, fotbalul să câştige şi noi să ne bucurăm de spectacol.
Hai Poli!

13 decembrie 2009
FC Brașov - Poli 1:0 (0:0)
Alb-violeții au făcut un meci cu adevărat penibil azi, fiind surclasați din toate punctele de vedere de adversari - e imposibil să compensezi dăruirea cu devieri și floricele.
Brașovenii au dominat practic copios întreaga partidă, chiar dacă nu au avut prea multe ocazii de gol. Cel mult s-ar putea spune că Poli a jucat bine vreo cinci, zece minute, în debutul partidei, dar îndată ce gazdele au început să forțeze, echipa noastră s-a înmuiat. Aș afirma că prima repriză a prezentat vreo patru faze de poartă mai serioase, anume un șut în bară al lui Zaharia de la mare distanță, două intervenții ale lui Pantilimon, în timp ce singura ocazie a Politehnicii a fost reprezentată de pasa greșită către Mincă, pe care Bucur n-a reușit s-o ajungă de puțin. Mai îngrijorător era că brașovenii se urcaseră peste noi spre final și Poli nu replica decât prin a pierde mingea groaznic de ușor la mijlocul terenului. Inculpații principali ar fi fost Magera și Bourceanu, dar nici absența din joc a lui Chiacu sau Goga nu a ajutat echipa.
Repriza secundă a continuat exact așa cum se terminase prima și Măldărășanu a trecut pe lângă gol la unul din nenumăratele cornere de care au beneficiat gazdele, când l-a depășit pe Bonfim. După același tipar a venit și singurul gol al partidei, Bonfim fiind depășit de Diogo la un duel aerian pe colțul lung, iar dat fiind că Panti nu s-a gândit să-și folosească brațele pentru a încerca să blocheze mingea, golul a fost inevitabil. Din păcate, nici după gol nu s-a schimbat absolut nimic în desfășurarea partidei. Nici măcar după ce gazdele s-au retras, Poli nu a reușit să pună de-o fază de gol. Introducerea fraților Karamyan nu a ajutat, deși Artiom a dublat bine flancul stâng, dar meciul fusese pierdut încă de la declarația lui Sabău de ieri. Regretabil.
Dintre toți jucătorii, aș ține să-l evidențiez mai ales pe Alexa, care a dat totul astăzi pe teren - și a fost cam singurul. Eventual Bourceanu i s-ar putea alătura, dar în rest, și cei care au vrut au avut scăpări greu de acceptat. Fundașii centrali s-au descurcat bine (mai puțin când Nibombe lufta câte-o minge), dar pe benzi a fost greu, în special pe stânga, unde Maxim nu a prea reușit să-l țină în frâu pe Roman. În rest, Goga, Chiacu, Magera și Parks nu au avut nimic de contribuit astăzi, ceea ce s-a și văzut - imposibil să câștigi când îți lipsesc doi oameni de pe teren. Oricum, nu trebuie dramatizat: situația e rezonabilă. Ca în fiecare iarna, decisive vor fi mutările de pe piața transferurilor. Ar fi frumos să ne copleșească o minune.
Poli: Pantilimon (5,5) - Bonfim (4,5), Luchin (6), Nibombe (5,5), Maxim (5) - Bourceanu (6), Alexa (6,5), Chiacu (5) - Bucur (5,5), Magera (5), Goga (5)
Schimbări:
Parks (5) pentru Magera (min 45)
Art. Kramyan (5,5) pentru Chiacu (min 57)
Arm. Karamyan pentru Maxim (min 74)

6 decembrie 2009
Poli - Pandurii 1:0 (1:0)
A fost, probabil, cel mai prost meci câștigat al acestui tur de campionat. Alb-violeții, prea relaxați, prea deconcentrați, au căutat să controleze partida, dar dacă în prima repriză le-a ieșit, în a doua oaspeții au dominat și au pus destulă presiune pe apărarea noastră.
Poli a avut o primă bună ocazie în minutul 6, când Magera i-a pasat elegant lui Parks, dar șutul acestuia din unghi a trecut de puțin pe lângă. Faza aceasta a anunțat oarecum intențiile Politehnicii, iar cinci minute mai târziu, Bucur avea să deschidă scorul: după o acțiune prelungită de atac, cu Parks la marginea careului, Goga a trimis spre poartă, balonul a ajuns la Bucur și atacantul nostru a marcat! Același Bucur a avut o imensă ocazie în minutul 15, când nu a reluat bine cu capul o centrare a lui Goga, înainte ca meciul să se domolească, cu Poli controlând jocul așa cum a făcut-o și la Mediaș. În afară de câteva semi-ocazii ale noastre, oaspeții au avut o contră periculoasă, dar Pantilimon a fost la post. Scorul putea să fie 2:0 pe finalul reprizei, când Stanca a intervenit excepțional la o finalizare cu capul a lui Nibombe!
Din păcate, mitanul secund a avut o total altă față. Pandurii au început să stea mai mult în jumătatea noastră și să ajungă mai ușor cu mingea în careul lui Panti. În special după înlocuirea lui Magera cu Chiacu, Poli nu a mai construit nimic, în timp ce cehul și-a arătat vizibil iritarea la decizia lui Sabău, aruncând tricoul pe banca de rezerve. Fără cineva care să recepționeze baloanele la mijloc și să le dea mai departe, alb-violeții au avut mari probleme în a menține posesia - noroc că nici oaspeții nu știau ce să facă cu ea. Singura fază reală de gol a venit în minutul 75, când Karamyan a trecut de mai mulți jucători în careul advers, a șutat din unghi și Stanca a reușit o nouă intervenție salvatoare. Finalul de meci a fost frustrant și a oferit câteva motive de trepidații, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine.
Punctele contează cel mai mult în acest moment și este de înțeles că jucătorilor le poate fi greu să treacă de la Ajax la Pandurii, ca imagine, cât și ca abordare. Din păcate, mai mulți jucători au fost foarte slabi azi, cu Parks și Goga în frunte. Costaricanul a intrar rar în joc, iar de obicei, când a intrat, a reușit doar să piardă mingea în driblinguri infinite, în timp ce Goga, deși a avut câteva faze mai de succes, a lăsat impresia că nu își dă silința cum trebuie. În rest, e greu de evidențiat cineva anume - poate doar Bourceanu și Bucur, dar asta e prea puțin. Cât despre Magera, de înțeles frustarea sa când pe teren se află cel puțin doi jucători care nu fac mai nimic, dar reacția pe care a avut-o putea fi evitată.
E clar că va fi nevoie de o altă prestație la Brașov pentru a deveni campionii de toamnă.
Poli: Pantilimon (6) - Bonfim (6), Luchin (6), Nibombe (6), Maxim (5,5) - Bourceanu (6), Alexa (5,5), Goga (5) - Parks (5), Magera (5,5), Bucur (6,5)
Schimbări:
Chiacu (5) pentru Magera (min 51)
Art. Karamyan (5,5) pentru Goga (min 69)
Stancu pentru Parks (min 85)
P.S. Bravo CVUCS!

5 decembrie 2009
Alves Dédé
Data naşterii: 04.07.1981
Locul naşterii: Lobito (Angola)
Inălţime: 184 cm
Greutate: 80 kg
Poziţie: Mijlocaș defensiv
Locul naşterii: Lobito (Angola)
Inălţime: 184 cm
Greutate: 80 kg
Poziţie: Mijlocaș defensiv
Sursa: dailylife.com
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2009-10 | Arles Avignon | FR | B | 4 | 0 |
2008-09 | Pacos Ferreira | PT | A | 21 | 1 |
2007-08 | Pacos Ferreira | PT | A | 25 | 1 |
2006-07 | Trofense | PT | B | 28 | 4 |
2005-06 | Portosantense | PT | C | 24 | 1 |
2004-05 | O Elvas | PT | - | - | - |
2003-04 | O Elvas | PT | - | 19 | 3 |
2003 | Ac. Lobito | AO | - | - | - |
2002 | Ac. Lobito | AO | - | - | - |
Total: | 121 | 10 |
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; AO= Angola; PT= Portugalia; FR = Franța;
Sursa: Football Manager 2010, lequipe.fr, zerozero.pt
Tiago Costa
Data naşterii: 22.04.1985
Locul naşterii: Lisabona (Portugalia)
Inălţime: 174 cm
Greutate: 74 kg
Poziţie: Fundaș dreapta
Locul naşterii: Lisabona (Portugalia)
Inălţime: 174 cm
Greutate: 74 kg
Poziţie: Fundaș dreapta
Sursa: zerozero.pt
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2009-10 | Vizela | PT | C | 6 | 0 |
2008-09 | Varzim | PT | B | 14 | 2 |
2007-08 | Varzim | PT | B | 0 | 0 |
2007-08 | Vihren | BG | A | 6 | 0 |
2006-07 | Vitoria Setubal | PT | A | 0 | 0 |
2006-07 | Hearts | GB | A | 1 | 0 |
2005-06 | Benfica B | PT | - | - | - |
2004-05 | Benfica B | PT | - | - | - |
2003-04 | Benfica | PT | A | 0 | 0 |
Total: | 27 | 2 |
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BG= Bulgaria; PT= Portugalia; GB = Marea Britanie;
Sursa: Football Manager 2010, Wikipedia, zerozero.pt
4 decembrie 2009
Zvonuri transferisime
Trei nume se vehiculează azi drept foarte aproape (ba chiar certe): Eric (Mediaș), Dédé (Arles Avignon), Tiago Costa (FC Vizela). Dacă despre primul știm că este mijlocaș de creație, al doilea e închizător în liga a doua franceză, iar al treilea fundaș dreapta în liga a treia portugheză.
Despre Dédé, care n-a prins decât patru meciuri în acest sezon, ar merita evidențiat că a jucat, totuși, 46 de partide în doi ani la Pacos Ferreira (liga 1 portugheză), iar în condițiile în care nu avem nevoie decât de o rezervă pe acel post, pare o opțiune rezonabilă.
Tiago Costa nu ofera însă nici măcar o garanție statistică. După ce a fost crescut de Benfica, a ajuns la Hearts unde a jucat un meci, iar apoi a revenit în Portugalia, la Vitoria Setubal. Nu a jucat deloc pentru ei, a coborât câteva ligi la Vihren, ca apoi să ajungă în liga secundă, la Varzim, unde a dat două goluri în 14 partide. E la Vizela de anul acesta.
Eric e mai cunoscut, deci l-am lăsat la urmă. În junețe la Flamengo, apoi plimbat puțin prin Brazilia, a ajuns la Mediaș în 2007/2008, de la Metropolitano. A devenit titular instant practic, marcând zece goluri în sezonul de debut din liga a doua. Anul trecut a prins 25 de meciuri și a înscris trei goluri în Liga 1, iar în acest an are deja trei reușite din 13 etape jucate.
E clar că nu dă extazul peste mine - chiar din contră, căci aceste transferuri nu indică nimic nou pe frontul de vest. Să vedem ce se confirmă, căci de zvonuri plate am mai avut parte. E oarecum rezonabil să fie aduși niște jucători care evolueze pe posturile în cauză (în special fundaș dreapta și mijlocaș la închidere), fiindcă rezervele pe acele posturi nu sunt foarte viabile (dat fiind că Borbely nu prea intră în schemă).
Ca să fiu însă specific în ceea ce cred eu că e necesar și unde nu e loc de compromisuri: fundaș stânga și mijlocaș dreapta. Asta, pentru un clasic 4-4-2.

3 decembrie 2009
Poli - Ajax 1:2 (1:1)
Cumva, deși Poli a dat cam totul în meciurile europene și a jucat binișor în toate partidele (să se înțeleagă că a avut șansele ei), nu am reușit să obținem mai mult decât două puncte până în acest moment. Astăzi, apărarea improvizată a fost depășită în mai multe rânduri, Sabău regretând cu siguranță neincluderea lui Luchin în lotul pentru UEFA, dar la fel nici arbitrul italian nu a vrut să mențină meciul în echilibru când s-au ivit momentele cheie.
Teoretic, a început perfect. Era minutul doi, Stancu devia cu capul la Bucur, acesta ținea de mingea, trecea de doi jucători, îl găsea în spate pe Goga, iar șutul acestuia prinde bara și întră în plasa porții lui Stekelenburg. Din păcate, avantajul nu a ținut decât cinci minute (primele cinci minute în care Poli a condus pe cineva în EL!), căci partea central stângă a apărării, unde Suarez a făcut cam ce-a vrut, a cedat, și cu puțin noroc și ajutor de la Scutaru (sau Bonfim), atacantul celor de la Ajax a egalat, marcând la colțul scurt. Repriza s-a dovedit a fi echilibrată în continuare, cu șanse de ambele părți. Mai întâi oaspeții au fost aproape de gol în minutul 12, înainte ca trei minute mai târziu, Artiom să execute o liberă periculos în careu, unde Stekelenburg nu a reușit să rețină, mingea a ajuns la Mera, dar acesta nu a reușit să șuteze pe lângă adversarul pe care îl avea în față. A urmat o perioadă mai liniștită, înainte ca Bourceanu să trimită mingea de puțin pe lângă din liberă, în minutul 29. I-a venit rândul lui Suarez din nou, dar acesta nu a putut marca din doar câțiva metri, înainte ca Poli să ofere replica prin Karamyan, care a șutat din poziție centrală după o fază lucrată pe dreapta de Bourceanu, dar Steklenburg s-a întins și a respins. Înainte de finalul reprizei, Magera și-a trecut în cont o semi-ocazie, trimițând mingea din liberă puțin pe lângă, dar sentimentul la pauză era că meciul e deschis oricărui rezultat.
Din păcate, nici nu începuse bine mitanul secund că Ajax a trecut în avantaj, la o neglijență a fundașilor centrali, care l-au lăsat pe Pantelici liber, iar acesta nu l-a iertat pe Pantilimon. Meciul s-a rupt complet în minutul 50, când Bonfim a tatonat puțin mai agresiv și a comis un fault din spate, în careu, astfel că oaspeții au primit penalty, dar decizia de a-l elimina pe fundașul nostru, pentru un fault, totuși, prea puțin central, consider că nu era necesară și nici în spiritul jocului. Pantilimon a ghicit colțul în care a bătut Suarez, dar era clar că șansele Politehnicii deveniseră brusc mult mai mici. În minutul 57, Suarez a ratat incredibil cu poarta goală, înainte ca tot el să obțină un nou penalty și o eliminare, de această dată a lui Pantilimon. Culmea a făcut ca uruguayanul să execute din nou slab, dând dovadă de o indolență ibrahimovicenească, și Taborda a reușit să pareze! Ajax și-a mai trecut în cont două șanse excelente, prin Sulejmani, care a nimerit bara de ambele ori, dar în rest, oaspeții nu au presat prea mult - de apreciat, zic eu. Alb-violeții nu au avut forța să mai facă ceva în afara de a fugi enorm, dar fără sorți de izbândă, iar după cinci minute de prelungire partida a luat sfârșit. Păcat, jucătorii meritau mai mult.
Precum zice și Sabău, altfel se disputa partida dacă Poli nu ar fi avut o apărare improvizată. Practic au evoluat trei fundași centrali, Scutaru, Bonfim și Mera, dar au existat nenumărate neînțelegri, în special între cei doi, acestea fiind la baza a doua dintre golurile primite. Și Karamyan a fost depășit în multe rânduri de Suarez, evidențiind din nou necesitatea unui fundaș stânga consacrat, în timp ce Stancu a evoluat prost sub presiune. În rest, nu e nimic de imputat, alb-violeții au muncit enorm și s-au prezentat onorabil, date fiind condițiile. De remarcat în special spiritul de luptă al celor doi închizători!
Bravo Poli!
Poli: Pantilimon (5,5) - Bonfim (4), Scutaru (4,5), Mera (5,5) - Stancu (5,5), Bourceanu (6,5), Alexa (6,5), Art. Karamyan (5,5) - Bucur (6), Magera (5,5), Goga (6,5)
Schimbări:
Parks (5,5) pentru Magera (min 50)
Taborda (6,5) pentru Bucur (min 62)
Maxim pentru Goga (min 73)

1 decembrie 2009
Avancronică: Poli - Ajax
Fără șanse de calificare, ne-au rămas doar gloria și prestigiul primei victorii din Europa League, mai mult, împotriva renumitei Ajax Amsterdam. Chiar dacă olandezii nu mai sunt forța de odinioară, Sabău are dreptate când îi laudă și spune că avem șanse mici împotriva lor. Egalul din prima etapă a fost mai mult o conjunctură. În campionat, Ajax stau pe un bunicel loc 3, dar în ultimele 6 etape, în afara derby-ului pierdut 0-1 cu liderii Twente, și-au nimicit adversarii, înscriind câte 4 sau 5 goluri pe meci. Printre acestea se remarcă un 4-2 la Alkmaar și un 5-1 împotriva celor de la Feyenoord.
Se pare că ne așteaptă un meci cu multe goluri, mai ales că ai noștrii au anunțat că vor juca ofensiv. O decizie firească având în vedere că nu avem nimic de pierdut și că era timpul ca publicul să vadă spectacolul promis de mult lăudata Europa League. În plus, echipa ne-a arătat cât de frumos poate să arate și cu toții suntem curioși ce putem face împotriva unui adversar valoros precum Ajax, după cele 2 victorii categorice din campionat.
Olandezii au nevoie doar de un egal, deci probabil din nou vom avea un meci cu noi în atac și ei în așteptare. Ultima oară am pierdut 1-3, deci să avem grijă, să nu ne avântăm orbește. Un gol rapid ar fi perfect pentru că va simplifica lucrurile pentru noi. Va fi foarte interesant de văzut dacă jocul de posesie excelent din ultimele 2 meciuri va putea să îi amețească și pe batavi. (Se anunță din nou ceață la ora meciului?) La ei am reușit să rezistăm pentru că i-am ținut departe de poartă și s-au rezumat la șuturi de la distanță, parate de Pantilimon. Și când Suárez, omul cu cele mai multe șuturi pe spațiul porții din competiție - 20, nu reușește să fructifice decât unul, e normal să poți trage de un 0-0. Dar nu știi niciodată când intră vreuna, mai ales că miercuri seara, lucrurile vor fi total diferite.
Să sperăm, deci, la un spectacol fotbalistic reușit.
Hai Poli! La luptă!

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)