31 iulie 2017

Astra - Poli 3:0 (2:0)

Cumva conform așteptărilor, o săptămână îmbibată în scandal s-a desăvârșit cu o înfrângere lamentabilă. Trei goluri primite pe fondul letargiei noastre defensive și ratările din aproape toate pozițiile ale alb-violeților au garantat o victorie facilă gazdelor, formația în care a ieșit în evidență și fostul polist, Silviu Balaure. Știam că nu va fi ușor, nu atât din cauza adversarului de pe teren, cât a adversarului din interiorul echipei noastre, iar jucătorii au fost penalizați la repetatele neatenții defensive. O echipă care nici nu se apară și nici nu știe să dea goluri este sortită surferinței.

Prima repriză, ca întreaga partidă, s-a prezentat echilibrată ca ocazii, dar a fost tranșată de gazde pe urma unor erori remarcabile în apărarea noastră. Astra a început mai bine și impreciziile cărora avea să le plătim tribut s-au aratat încă din primele minute, când Crețu a pierdut o minge la 30 metri de poartă iar șutul lui Marquinhos, în diagonală, a fost respins de Straton (min. 2). Un moment de adormire în celălalt flanc și câteva driblinguri printre trei adversari ale aceluiași Marquinhos ne-au creat emoții, cu Straton intervenind din nou la un șut dificil trimis de brazilian (min. 6). Deși tot gazdele au rămas sus, am ieșit din corzi și jocul s-a liniștit. Prima noastră ocazie a fost semnată de Bud, a cărui finalizare cu capul la centrarea lui Țigănașu a ratat poarta adversă (min. 14), ca apoi Šoljić să aibă șansa unui șut de la 25 metri, dar graba a stricat treaba și mingea a mers mult peste (min. 15). Repriza s-a decis la două faze destul de stupide, în minutele 21 și 23. Un fault absolut inutil semnat de Artean a oferit Astrei o fază fixă din lateral dreapta, centrarea a mers aproape de marginea careului, unde l-a găsit pe Polczak între Vașvari și Šoljić, iar lovitura năprasnică cu capul a penalizat expunerea pozițională a lui Straton, care n-a mai putut interveni. Dacă ne-am enervat o tură la acest gol evitabil, al doilea a fost și mai rău: mingea pierdută repede la un corner bătut prost de Bîrnoi a fost degajată în jumătatea noastră, Vașvari și Crețu s-au invitat la o minge care cumva a rămas în posesia unicului adversar rămas sus să pună presiune, ne-am reașezat greoi în defensivă, astfel că centrarea trimisă de fostul nostru jucător, Balaure, l-a găsit liber pe Ioniță. Șutul în forță trimis de decarul Astrei a fost pe Straton, dar reacția lentă a portarului a făcut ca acesta să nu mai poată respinge. Cu un avantaj greu surmontabil, giurgiuvenii s-au retras, astfel că ocaziile au început să apară mai consistent și în contul nostru. Șuturile lui Bud (min. 26) și Ciucur (min. 39) nu au pus mari probleme porții adverse, iar lovitura de cap a lui Cânu la libera bătută de Țigănașu a nimerit fix bara transversală (min. 32). Cea mai mare ocazie i-a aparținut însă lui Bîrnoi, care putea să ne bage înapoi în meci chiar înainte de pauză, dar cu mingea la picior, timp și spațiu în zece metri, a irosit centrarea perfectă a lui Vașvari, trimițând moale, pe portar.

Gazdele au recunoscut riscul jocului jos și au ieșit mai deciși de la cabine. După ce nou-intratul Mailat l-a deschis bine pe Bud în careu, dar acesta a intrat în unghi și n-a reușit decât să trimită în portar, o serie de trei ocazii la poarta noastră a tranșat definitiv partida. Întâi Le Tallec l-a învârtit pe Cânu la 30 metri și a tras de la distanță, cu Straton scoțând de sub bară, înainte ca același vârf francez să devieze de puțin șutul/centrare al lui Marquinhos, Straton reușind din nou să intervină. Golul trei s-a prezentat, nesurprinzător, degrabă, Le Tallec reușind o reluare din foarfecă laterală la centrarea pe care a primit-o în centrul careului, Straton a fost din nou providențial, dar Cânu a reacționat deosebit de lent pe respingere, astfel că Balaure a avut timp să vină din spate și să reia în gol, din câțiva metri. Nu cred să fi trecut două minute între toate aceste faze. Gazdele n-au mai avut nevoie de ocazii până la final, astfel că nouă ne-a revenit șansa/datoria să marcăm măcar un gol de onoare. Bud a trimis neconvingător din careu, pe portar (min. 55), înainte ca Šoljić să aibă șansa unui gol la mingea care îl aștepta la marginea careului, dar șutul croatului n-a prins poarta (min. 67). Doman, cu poarta goală în față și cu opțiunea unei mingi puse lui Bud, a ales, normal, șutul, efortul său fiind scos de un fundaș din drumul spre gol (min. 70), apoi Mailat a ratat singur cu portarul la o fază în care fusese semnalizat greșit în ofsaid, ca pe final Bud să înscrie un alt gol anulat, de această dată pentru un ofsaid just (min. 86). În rest au mai fost destule atacuri, chiar și cu superioritate numerică, dar ultima pasă a venit greu, astfel că am sfârșit un meci cu cinci-șase mari ocazii de gol fără a fi marcat.

N-are rost să ne obosim gura cu cât de important este ca situația financiară să se clarifice în următoarele una-două săptămâni. Vineri jucăm pe o căldură toridă, de la o oră inumană, cu Juventus București, dar decisiv până atunci ar fi să primim un minim de semnal că birourile lucrează în direcția corectă. Că de nu, degaba trec etapele și ne „omogenizăm” doar în gradul de supărare și tensiune.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Vașvari, Artean - Bîrnoi, Šoljić, Ciucur - Bud

Au mai intrat:

Mailat pentru Bîrnoi (min 46)
Bianconi pentru Vașvari (min 59)
Doman pentru Ciucur (min 68)

27 iulie 2017

Între „a fi” și „a nu fi”

Suntem captivi, acesta este adevărul. Doare, cu atât mai mult cu cât senzația ultimilor doi ani a fost că ceea ce era mai greu, a trecut. Tergiversările repetate, interesele și adversitățile politice, fac ca Poli să fie în situația prezentată în presa ultimelor zile. Domnește o tensiune, atât pe teren, cât și în birouri, care dacă nu se rezolvă degrabă, nu cred că va mai ierta.

Unul dintre elementele cheie ale succesului de anul trecut, pe lângă determinarea jucătorilor și „bulanul” lui Popa, a fost liniștea. Garanția ei a venit grație banilor din drepturile TV și a micilor sponsorizări sau a mai puțin micilor împrumuturi antamate de club. Fără cea mai importantă sursă financiară, luată în termeni legali de ANAF, e greu de zis ce magie ne va mai ține pe linia de plutire. Această intervenție, până la urmă, brutală, în spiritul finanțelor, este fix genul de acțiune la care te poți aștepta din partea unei instituții atât de politizate. În loc să-și mărească șansele de a recupera restul datoriilor decalând o parte din plată pentru care și exista context legal, măcar unul sau două salarii, deci vreo 20% din cei 700.000 Eur luați, s-a preferat o variantă a aburelii și a tergiversării.

Cea mai nouă promisiune - de fapt, promisiunea pe care oricum ne bazam de la bun început, dar care acum a devenit urgentă - este că în urma cererii de reeșalonare, vom primi certificatul fiscal zero și vom putea accesa păguboasele/necesarele fonduri publice. Nu se vor putea plăti salariile restante din acești bani, dar se vor putea da bani de acum încolo, ceea ce ar fi gura de oxigen de care avem nevoie pentru a oferi o fărâmă de liniște jucătorilor.

Este tragic că atunci când în sfârșit am găsit o cale care duce altundeva decât în Liga a 2-a, ca lot, cât și ca gândire organizatorică, suntem blocați de eternul element politic. N-ar trebui să comentăm, nu? Că doar la astea ne-am expus benevol. Ceea ce nu înseamnă însă că neonorarea promisiunilor repetate ale primarului Robu, în ciuda reasigurărilor oferite jucătorilor și suporterilor, trebuie iertate. Când n-a fost liniște completă, ca acum un an de zile, tot ce am primit din partea primarului, pe bune suporterul numărul 1 al clubului, au fost vorbe în vânt. Nu doar că nu a găsit oportun să dea cu pumnul în masă și să adune „factorul economic” în jurul Politehnicii, dar echivalarea clubului cu persoana sa (Poli a lui Robu, Poli a primăriei) a pus piedici atât din acest punct de vedere, cât și în ceea ce privește relația cu alte instituții publice sau cu suporteri neutri ai fotbalului timișorean.

Dacă situația se va dezamorsa, adică eșalonarea acceptată, finanțarea rapid trecută prin Consiliul Local Timișoara, salariile plătite, atunci Robu va fi exonerat în acest „dosar”, iar meritul se va împărți alfabetic. Există semne că putem spera în mod realist la asta, judecând după demersurile făcute de club în ultimele 24 ore. Dar dacă situația nu se va rezolva, păi atunci e clar: numai Robu e de vină.

Asta nu doar fiindcă „așa-i în fotbal”. Ci fiindcă chiar este.



24 iulie 2017

Note: Poli - FCSB (et. 2, c. reg.)

Poli - FCSB 0:1 (0:1)
[63 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Deși greșelile făcute nu ne-au costat (cele două ieșiri ratate la Alibec sau Teixeira, de exemplu), cel mai grav ni se pare că Straton nu a putut oferi siguranță în acest joc. A avut și două intervenții bune, din categoria „a apărat ce era de apărat”, dar așteptările sunt ceva mai mari de atât.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Valentin Crețu

Când se plângea și Andrei mai mult de Crețu, când a făcut acel sliding tackle excepțional la faza de unu la unu cu portarul al lui Gnohere (am impresia). În general a lăsat o impresie pozitivă, flancul drept s-a ținut mai bine ca cel stâng, unde Enache a creat adesea pericol. Poate trebuia el să strângă la Gnohere, la faza golului, dar mulți au părut rătăciți pe teren la acea acțiune.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Cristian Melinte

Dacă n-ar fi fost faza ciudată de la gol, am fi zis că Melinte s-a numărat printre cei mai buni jucători de pe teren. Apărarea în ansamblul ei a fost solidă, de fapt. La  gol, după degajarea cu capul a lui Cânu și intervenția ratată a lui Artean, FCSB a avut superioritate de cinci contra patru și Melinte a rămas cumva între Teixeira și Gnohere. Greu de zis cine ar fi trebui să se poziționeze unde, desincronizarea fiind totală. Oricum, putem avea speranța ca la un moment dat Melinte să reprezinte o variantă constantă și solidă a apărării.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Gabriel Cânu

Dacă jocul solid nu ar fi fost destul, declarațiile coerente și punctuale de după meci au pus din nou cireașa pe tort. Pe teren, avem regretul că nu a reușit să trimită pe poartă ocazia avută în repriză secundă, respectiv că la gol mingea s-a strecurat cumva atâta pe lângă el, cât și pe lângă Straton, pentru a-l găsi pe Gnohere. Este important să ne putem baza în continuare pe Cânu, fiindcă el oferă siguranță apărării în acest moment. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Alexandru Țigănașu

Fazele fixe, executate tare periculos de Țigănașu, se anunța a fi o caracteristică nouă a jocului nostru. În plan defensiv, cumva ne-am tot trezit cu Enache primind mingea pe diagonală, rămas unu la unu cu fundașul nostru, ceea ce ne-a expus destul de mult. La gol nu se afla într-o poziție grozavă, motiv pentru care au și rămas doi jucători față în față cu Cânu - încă un semn al lipsei de omogenitate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,7

Andrei Artean

Spre deosebire de destule alte partide, Artean a fost mijlocașul central mai sigur. Nu că asta ar spune prea multe, în condițiile în care axul central a dezamăgit, dar am apreciat spiritul bătăios, de sacrificiu. Din păcate momentul simbolic este cel în care a ratat recuperarea la faza care a precedat golul, dar...a încercat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Josip Šoljić

Un meci de uitat pentru croat, care în primele douăzeci de minute parcă n-a dat o pasă bună. Situația s-a ameliorat pe parcursul partidei și mijlocașul a avut chiar două șanse de a marca, dar fie s-a reprezit, fie i-a lipsit tăria unei finalizări precise.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Alexandru Munteanu

Dacă pentru al doilea galben nu l-aș apostrofa prea tare, fiind o tentativă (hazardată) de recuperare cu intenții pozitive, mai iritante au fost atitudinea și intervenția care au dus la primul avertisment. Nu avem dubii că deține toate calitățile să fie un mijlocaș de bandă cum n-am mai avut de ceva vreme, dar va trebui să-și controleze agresivitatea, care și anul trecut i-a adus șapte cartonașe galbene. În acest sezon am numărat deja trei...

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Gabriel Vașvari

Mi s-a părut de neînțeles intervenția de portocaliu a lui Vașvari din minutul 15 - poate cel mult ca pe o reacție la maniera dominantă în care adversarii, îngânați de central, au început partida. Faulturile repetate ale lui Pintilii, iertate de prea multe ori, au permis în parte FCSB-ului să controleze jocul în fazele inițiale, dar dacă am fi avut stăpânirea de sine necesară, n-ar fi contat prea mult. În prestația lui Vașvari s-a văzut că echipa mai are de crescut, să capete încredere, unul în celălalt, pentru a nu brava individual.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Cosmin Bîrnoi

Avea mereu să fie un meci greu pentru Bîrnoi, care s-a luptat tactic să conteze, dar l-a părăsit adeseori pe Țigănașu, ca pe final să se găsească la limita resurselor fizice, în imposibilitatea de a fi înlocuit. Sunt însă minute importante adunate de tânărul mijlocaș, care, dacă ne este permisă platitudinea, să se călească la acest nivel.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

Cristian Bud

Dacă de la Bîrnoi era de așteptat să sufere, așteptam mai multe din partea lui Bud. Nici de această dată vârful antamat pe bani grei (a se citi salarial) nu a contat, fiind complet absent din joc. La eliminarea lui Munteanu trebuia să joace un un-doi simplu cu acesta, dar i-a dat o minge dificil de controlat, care a cauzat, în parte, intervenția mijlocașului de bandă. Probabil că mai primește vreo două, trei etape de grație și Bud, timp în care să ajungă la capacitatea fizică maximă și să înceapă măcar să-și arate valoarea.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,5

REZERVE

Alexandru Ciucur

Ciucur confirmă la rândul său că avem opțiuni interesante pe bancă. Intrat la pauză pe poziția lui Munteanu, mijlocașul a arătat viteză și tehnică, dar pasa finală/centrarea i-a lipsit. Vom avea oportunitatea să-l vedem la Giurgiu mai mult, cel mai probabil.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cătălin Doman

Tentativa de a-l plasa pe Doman în locul lui Bud, deși oarecum logică, în condițiile în care jucând pe mingi lungi trebuie să și aduci jucători sus pe recuperare - ceea ce noi nu ne mai permiteam - n-a funcționat de fel. Driblingurile sale au fost inutile, pasele absente sau întârziate, iar la un moment dat a pierdut o minge la mijloc aiurea, Straton salvându-ne de gol. Cu durere ne mai gândim și la niște faze fixe. Este greu de zis unde-și va mai găsi Doman loc în echipă, dacă postul său va fi mereu ocupat de un U21, iar pe dreapta concurența este și așa feroce. Poate așa, vârful vitezist.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,5

Marius Croitoru

Intrat pentru a mai lega puțin centrul terenului pentru Poli, Croitoru n-a reușit să intre în joc în sfertul de oră pe care l-a avut la dispoziție. Lentoarea sa l-a expus la pressing-ul supranumeric al oaspeților. Asemeni lui Doman, va fi greu ca Croitoru să-și găsească rolul în această formula a Politehnicii, dar poate va avea câteva șanse, din moment ce nu există multe dubluri pe postul de mijlocaș central.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,6

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu cred că i se poate imputa ceva lui Popa, exceptând eventual maniera în care i-a montat pe jucători - sau orice altceva a făcut, pentru a le induce tensiunea care s-a văzut pe teren. Schimbările au fost de înțeles, deși poate ar fi meritat aruncat Bianconi în luptă în locul lui Croitoru și retras Doman oleacă. Declarațiile de la final, în contradicție cu reticența lui Cânu de a comenta în public dificultățile din vestiar, denotă o oarecare disonanță între protagoniști. Soluția, în primă fază, e simplă...

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Echipa

...și esențială pentru bunăstarea echipei: să se plătească restanțele salariale. Faptul că o parte importantă din lot nu a mai primit bani din februarie riscă să creeze tensiune între cei vechi și cei noi, pe lângă că e evident că nu ajută de fel. Aveam nevoie de o tresărire de orgoliu, de mai multă unitate în partea a doua, de cineva care să transmită credința că putem obține un rezultat pozitiv mai departe, atât coechipierilor, cât și publicului. Nu am avut. Letargia replierii la golul primit este un bun exemplu pentru neajunsurile ca echipă. Speranța este să putem lupta împreună până la soluționarea situației financiare, care soluționare trebuie să vină cel târziu în prima parte a lui august. Am putut urmări la Craiova că adversarul pe care l-am învins în prima etapă nu este chiar carne de tun, cum presupuneau unii, dar adevărul de anul trecut este în continuare valabil: diferențele valorice în Liga 1 2017/2018 sunt mici, dăruirea tranșează meciurile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Omul meciului

Gabriel Cânu - 30,2%
Valentin Crețu - 19%
Alexandru Țigănașu - 15,9%
Alexandru Munteanu - 9,5%
Cătălin Straton - 7,9%
Josip Soljici - 6,3%
Cătălin Doman - 4,8%
Cosmin Bîrnoi - 3,2%
Gabriel Vașvari - 1,6%
Cristian Melinte - 1,6%

un Chivulete - 2,7

21 iulie 2017

Poli - FCSB 0:1 (0:1)

În inferioritate numerică o repriză întreagă, Poli a pierdut la limită duelul cu FCSB, în fața unui stadion plin, dar liniștit. Două faze, judecate cu măsuri diferite, au decis meciul - Alibec fiind iertat de o eliminare la o intervenție întârziată, în timp ce Munteanu a văzut degrabă al doilea galben. În rest, mici frustrări și oboseală din partea alor noștri, care n-au evoluat la un nivel grozav, dar nici nu au fost depășiți categoric.

Nici n-a început bine jocul, că centralul Chivulete a oferit cadou o liberă din douăzeci de metri oaspeților și un galben lui Țigănașu, la o intrare care n-a arătat a nimic din tribună. Deși FCSB a stat sus în primul sfert de oră și Poli n-a legat mare lucru, ocaziile n-au apărut. Vașvari a scăpat cu galben la o intrare dură în zona mijlocului terenului, ca apoi să ne stea puțin respirația la șutul din prima al lui Budescu (min. 18), pe lângă. Îngrijorător era că nicicum nu reușeam să ne așezăm în teren, să ținem mai mult de minge. Alibec a luat galben pentru proteste (min. 22) și nu l-a văzut pe al doilea la o ciocnire întârziată cu Straton (min. 24). Galbenele au continuat pentru noi, Munteau văzându-l pe primul la capătul unor îmbrânceli în fața băncilor de rezerve, fază la care cumva jucătorul oaspete implicat n-a fost avertizat. Prima șansă seriosă de gol a aparținut adversarilor (min. 40), când Straton a ieșit slab pe centrarea lui Enache, mingea lovindu-se de Alibec înainte de a ieși în aut de poartă. După ce toată repriza ne trecuserăm în cont doar jumătăți de ocazii (un șut blocat la o fază fixă, un șut peste al lui Artean, o liberă telefonată pe poartă), Țigănașu a bătut un corner spre poartă (min. 42), Niță a respins la Soljic, care a încercat un voleu dificil, nereușind să cadreze șutul. În fine, repriza s-a încheiat cu eliminarea lui Munteanu, care a preluat lung pasa nu tocmai comodă a lui Bud, și l-a agățat pe Junior Morais înainte de degajare în tentativa de a prinde mingea. O neatenția a mijlocașului nostru, dar când ai un șablon cu care să compari, n-are cum să nu-ți pice prost.

Popa a mutat la pauză, introducându-l pe Ciucur pentru Vașvari, expus din cauza avertismentului. Superioritatea oaspeților și-a făcut efectul în maniera prin care ne-au descusut în flancuri, iar la prima oprotunitate mare a reprizei (min. 52) au beneficiat de încă o ieșire hazardată a lui Straton, dar Teixeira a dat cu capul înspre pământ și balonul a trecut peste. După un șut din marginea carelui, prins cu ușoare emoții de portarul nostru (min. 61), a urmat deschiderea scorului: Artean nu reușește deposedarea în 30 metri, mingea ajunge în flancul stâng al apărării noastre, FCSB creează superioritate în zona centrală unde Melinte se trezește între doi jucători, Crețu vine târziu să-l acopere pe Gnohere, care primește în careul mic și nu trebuie decât să pună latul (min. 63). Nici fizic, nici mental nu arătam prea bine și cumva am scăpat de încă un gol la șutul respins în corner de Straton (min. 65). Cu Doman, intrat pentru Bud, absolut ineficient, Bîrnoi, obosit, mai degrabă concentrat pe faza defensivă și doar Ciucur încercând ceva la un raid sau altul în dreapta, nu ne-am apropiat mult de poarta adversă. Am avut totuși două șanse de egalare: Cânu a dat peste la cornerul lui Țigănașu din interiorul careului mic (min. 71) și Šoljić a încercat ceva de unul singur între trei adversari, a reușit să se întoarcă, dar șutul n-a mai avut forță (min. 73). Nici introducerea lui Croitoru n-a ajutat, în vreme ce la poarta noastră intervențiile lui Cânu și Crețu, precum și ratarea mare a lui Gnohere (min. 87) ne-au ținut în joc. La chiar una din ultimele faze, centrarea lui Ciucur a fost deviată cu mâna de un adversar, tușierul a semnalizat henț, dar centralul, aflat departe și pe partea greșită a fazei, a dat din brațe că n-a fost nimic (sau, mă rog, distanță, alea, alea). Cum să nu te enervezi măcar puțin? În fine, jocul s-a terminat cu FCSB trăgând de timp, în nota anemică și iritantă a ultimelor partide disputate în compania echipei bucureștene.

Dincolo de filosofiile arbitrale, cert este că am suferit pe atac, cu Bud prea puțin prezent în joc. Defensiv au fost mici desincronizări, inclusiv la gol, dar nu am căpătat impresia unei suferințe dramatice. Schimbările de astăzi n-au funcționat, câțiva jucători au părut ieșiti din formă, iar în condițiile de inferioritate numerică, ar fi fost poate prea greu să obținem punctul descântat. Sau poate nu, dar așa s-a terminat.

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Vașvari - Munteanu, Šoljić, Artean, Bîrnoi - Bud

Schimbări:

Ciucur pentru Vașvari (min 46)
Doman pentru Bud (min 56)
Croitoru pentru Soljic (min 77)

19 iulie 2017

Amical: Poli II - Szeged 2011 1:2 (0:1)

Mereu tinerii alb-violeți, în acest an sub comanda lui Sorin Bălu, au disputat un meci amical în compania vecinilor noștri din divizia secundă a Ungariei. Cu un unsprezece solid și câteva somități în afara gazonului (inclusiv Nicolae Robu, situat aproape simbolic pe banca de rezerve), Poli II s-a prezentat dezamăgitor, dar mai are timp să se aranjeze până la debutul sezonului, care va avea loc de abia la finalul lui august. În condițiile în care Szeged începe anul competițional în doar zece zile, se găsesc cauze exonerante, dacă e să le căutam.

O poză din care nu se vede decât că am fost la meci.
Oaspeții ne-au luat tare de tot și în prima jumătate de oră au dominat copios, Poli de abia reușind să treacă mingea de mijloc. Scorul a fost deschis în minutul 10, când apărarea noastră n-a fost atentă la o fază fixă executată cu schemă de la 25 metri, și mingea șutată ulterior din interiorul careului a fost împinsă în poartă de un adversar. Pericolul a continuat la buturile lui Contra, dar fie impreciza la finalizare, fie intervențiile sigure ale portarului au păstrat proporțiile scorului. După ce Szeged a obținut un penalty la o fază în care trei jucători alb-violeți s-au văzut înșirați, ca Podină să comită actul final, tot Contra a reușit să pareze lovitura de la unsprezece metri. Deși jocul s-a mai liniștit în ultimul sfert de oră al repriză, Poli n-a făcut nimic să conteze, evoluând greoi și blazat în căldura după-amiezii.

La zece minute de la reluare am avut prima șansă, când Popan a ținut mult de minge, deși ar fi putut pasa, cumva a ajuns în poziție bună de finalizare la marginea careului, dar a trimis peste. Disputa devenise una de uzură, fără acțiuni concrete de atac, fiind piperată doar cu mingi lungi, dueluri pe zone restrânse și imprecizii tehnice. În ciuda apatiei, alb-violeții au reușit să egaleze în minutul 70: Buia trimite o pasă pe culoare, Sporin ia fața adversarului și trimite elegant pe lângă portar. După o mică încăierare în zona băncilor tehnice, Szegedul a revenit în avataj, profitând de spațiul din jurul lui Sturz, pe unde au descusut ușor apărarea și au înscris. Alte șanse nu s-au mai ivit până la final, toată lumea așteptând parcă încheierea jocului.

Nu cred că e locul unei evaluări profunde a neajunsurilor din prestația echipei secunde. Deși jucătorii se cunosc, sunt convins că trebuie muncit ca ei să redevină o echipă, un demers necesar după fragmentările din ultimii doi ani. Bunicele anumite momente semnate de Contra, Haruț, Popan și Buia, dar nimeni nu a jucat fără greșeală. Despre nou-venit, Buia a fost prezent în joc în prima parte, frustrat adesea de intrările dure ale adversarilor, ca în a doua parte să dispară - până la pasa de gol.

Mă uit la lotul echipei și chiar dacă există câteva nume care promit sau ies în evidență grație unei tehnici deosebite, va fi nevoie de un efort colectiv mult mai mare ca Poli II să nu se zbată la retrogradare în acest sezon al ligii a 3-a. Pentru unii dintre jucători este cam ultimul tren.

Poli II: Contra (80' Trifon)  - Haruț, Sturz (74' Lazăr), Fridrich (62' Cochințu), Podină - Pop, Oprea - Nr. 11 (46' Codrean), Buia (80' Nr. 14), Popan (62' Sporin) - Pădurariu (46' Totic)


17 iulie 2017

Note Chiajna - Poli (et. 1, c. reg.)

Chiajna - Poli 0:1 (0:0)
[61 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Deși a avut două intervenții mai importante, Straton ne-a lăsat impresia nesiguranței. Eroarea din prima parte, cu pasa la adversar, ne costa un gol în mod normal.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Valentin Crețu

Chiajna a forțat mai mult în flancul drept, în special în prima parte, iar Crețu ni s-a părut expus pe alocuri. Ca atitudine și viziune de joc însă (a se citi controlul de sine cu care judecă fazele de sub presiune) a fost superior amintirii lui Străuț și urcările sale alături de Munteanu au funcționat binișor.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,9

Cristian Melinte

Cu toate frunțile încrețite pe care ni le dă gândul apărătorilor centrali, Melinte a evoluat bine ieri, atât ălături de Cânu, cât și cu Șeroni. Intervenția sa la sacrificiu, soldată cu un mic KO servit de Straton, trebuie apreciată.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Gabriel Cânu

Cumva era previzibil că partida nu se va termina cu Cânu în teren, datorită sensibilității sporite la terenul sintetic de la Chiajna. Atât cât a jucat, a jucat solid, însă cu Șeroni/Cânu/Melinte toți susceptibili la accidentări, ni se evidențiază din nou necesi...în fine, am tot spus-o și e evidentă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Alexandru Țigănașu

Aportul ofensiv al lui Țigănașu ne-a plăcut mult, cu centrările sale tăioase, inclusiv una care trebuia să se soldeze cu gol, dovedindu-se o armă periculoasă. Defensiv a avut o scăpare la un moment dat în repriza secundă, dar în rest flancul stâng a arătat bine. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,2

Andrei Artean

Deși la recuperare a fost eficient, în memorie rămân ratarea de la 0-0 și șutul complet ratat din lovitură liberă. Credem însă că în această configurație, cu un mijloc agresiv, rolul lui Artean va fi unul de hăituială, adică principala sa calitate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Josip Šoljić

Am remarcat că la viteza de joc de care am dat dovadă în acest joc, Soljic n-a mai petrecut atâta timp cu piruete și driblinguri largi la mijloc. Șutul tare, din marginea careului, scos de portar a reprezentat o tentativă decentă la poartă, iar ansamblul prestației croatului ne-a lăsat impresia că va putea forma un trident competitiv alături de Artean și de Vașvari.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1

Alexandru Munteanu

Omul meciului în viziunea noastră, grație dispoziției la efort arătate și a pasei de gol pentru Bîrnoi. Munteanu pare să fie un mijlocaș dreapta care, spre deosebire de Bărbuț, are nu doar viteză și dribling scurt, ci și o răutate arățăgoasă, într-un sens pozitiv. Poate că numărul de faulturi comise a fost mare, dar trebuie remarcat că după primirea cartonașului galben, mijlocașul de bandă și-a adaptat jocul. Chiar dacă în câteva acțiuni rapide de atac s-a văzut lipsa de omogenitate, flancul drept se profilează unul interesant.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,0

Gabriel Vașvari

Zona centrală a echipei a evoluat cumva dinamic, astfel că Vașvari nu a stat mult în spatele vârfurilor, pe cât a migrat acolo unde era nevoie de el. Implicit, gazdele au avut puține acțiuni pe mijloc. Cu un șut bun, care a ratat de puțin poarta, fostul om de bază al Botoșaniului a arătat un joc disciplinat, fără exuberanțe gratuite.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,0

Cosmin Bîrnoi

Aflat la primul său gol în Liga 1, unul cu capul, pe deasupra, Bîrnoi și-a făcut pe deplin datoria deși s-a regăsit într-o poziție atipică pentru el. Acest fapt i-a marcat prestația, căci în afara de reușită și a vreo două faze rapide spre centru, cu dribling, dar fără finalitate, jucătorul U21 n-a intrat destul în joc - asta în special în contextul în care flancul drept al Chiajnei era unul improvizat.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 8,1

Cristian Bud

N-a fost un meci memorabil pentru noul nostru om de lance. Perioade lungi nu s-a văzut în joc, a primit puține mingi utile, iar atunci când a avut balonul, a vrut prea mult. Și el are însă o implicare bună, arțăgoasă, iar în timp sperăm că va reuși să conducă linia de atac.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0

REZERVE

Alin Șeroni

Destul de solid la acțiunile de atac ale gazdelor - și au fost mai multe în repriza secundă față de prima - am observat că poziționarea sa la fazele fixe a lăsat de dorit. Pentru a ne putea baza pe el în acest sezon, va fi important ca numărul 'micilor' erori să fie redus la minim.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Vlad Mihalcea

Intrat târziu, mijlocașul împrumutat de la Steaua a încercat să impresioneze repede printr-o acțiune personală în viteză, care i-a ieșit doar pe jumătate. Deși a fost prezent și la dublaj defensiv, rămâne de văzut cât de pregătit este acest jucător de 18 ani pentru Liga 1. Dacă va putea învăța să-și pună tehnicitatea în folosul echipei, ar putea avea un cuvânt de spus.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

Miguel Bianconi

Deși a evoluat doar zece minute, brazilianul s-a arătat greu de mișcat în dueluri aeriene, reușind chiar să trimită un șut spre poartă. Poate că nu are verva lui Pedro, dar nici nu avem nevoie de o vervă care vine cu atâtea apendice.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,4

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Considerând timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție, Popa a sudat un unsprezece convingător pentru această primă etapă. Este evident că nici anul acesta nu va fi unul relaxant din punct de vedere financiar, iar lotul va avea nevoie de magia antrenorului pentru a rămâne concentrat asupra mizei sportive. Va fi însă greu ca Popa, de unul singur, să descopere care este echilibrul în declarațiile sale; acestea continuă să fie încărcate cu un negativism care riscă să dăuneze imaginii clubului și să se răspândească la nivelul jucătorilor.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,9

Echipa

Băieții s-au montat bine pentru acest prim joc și au obținut trei puncte de mare importanță, care ne permit să abordăm mai puțin stresați restul partidelor tari ale debutului de sezon. Prestația din meciul cu Steaua va fi un mare test pentru echipă, care va trebui să se capaciteze deosebit de bine ca să nu dezamăgească cei cincisprezece - douăzeci de mii de spectatori care se prefigurează la această partidă.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,4

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 43,8%
Alexandru Munteanu - 37,5%
Alexandru Țigănașu - 6,3%
Josip Soljic - 6,3%
Gabriel Vașvari - 3,1%
Gabriel Cânu - 1,6%
Cristian Bud - 1,6%

Profil: Darius Buia

Trecut pe sub radar, Buia jr. a fost legitimat la club săptămâna trecută. Neinclus pe lista A, mijlocașul ofensiv va fi folosit la Poli II în perioada următoare, oferindu-i-se șansa să se afirme, dacă într-adevăr mai are ceva de spus în fotbal.

Plecat de tânăr de la LPS Banatul către Dinamo, unde a părut în pragul de a primi șanse în Liga 1, cariera fiului lui Romulus Buia a stagnat grav în ultima perioadă. După două sezoane incomplete la Clinceni, a pierdut complet sezonul 2016/2017, deși s-a mai aflat la Timișoara la începutul acestui an.

Buia face parte dintr-o generație de jucători de la LPS care îi mai numără pe Steliano Filip, Alin Roman, Andrei Vaştag, Deian Boldor şi Florin Aniţoiu; deci o generație care a promis mult, dar a confirmat doar prin Filip.

Data nașterii: 30.04.1994
Locul nașterii: Antwerp, Belgia
Inălțime: 176 cm
Greutate: 67 kg
Poziție: Mijlocaș ofensiv/Atacant

Sursa: debanat.ro

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Academica ClinceniROB42
2016-17Academica ArgeșROB151
2014-15Dinamo Buc.ROA50
2013-14Dinamo Buc.ROA30
2013-14Dinamo Buc. IIROC2112
2012-13Dinamo Buc. IIROB184
2011-12Dinamo Buc. IIROB101
2011-12LPS BanatulRO---
2010-11LPS BanatulRO---
Total:7620
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

15 iulie 2017

Chiajna - Poli 0:1 (0:0)

Uneori, ajuns în piață, mai și depășești calculele de acasă! Poli a trecut destul de convingător de rivala la retrogradare din sezonul trecut, grație reușitei lui Bîrnoi. A fost însă un bun efort de echipă, cu multă implicare și o încredere de sine la cote neașteptat de mari. Este important să obținem câteva rezultate solide în acest debut de sezon, pentru a nu cădea sub presiunea punctelor, iar un debut mai bun ca acesta ne priește la culme.

Cu cinci nume noi în primul unsprezece față de sezonul trecut, șocul mai puternic a fost cel vizual, Poli abordând acest prim meci în tricourile magenta. Probabil ne va lua puțin să ne obișnuim cu ele, dar cu Țigănașu, Vașvari și Munteanu ne-am acomodat repejor. Prima repriză am dominat-o atât teritorial, cât și ca ocazii, iar după două tentative moi ale lui Munteanu și Melinte, am consemnat prima ocazie mare de gol (min. 26): centrare Țigănașu, Artean ajunge bine să dea cu capul, dar plasează mingea pe lângă poartă din doar zece metri. Imediat după șutul peste al lui Vașvari (min. 32), gazdele au beneficiat de prima lor semi-ocazie, când pasa scurtă a lui Straton, ieșit la marginea careului, a fost interceptată, însă Cristescu n-a nimerit poarta. Finalul de repriză ne-a aparținut complet, cu trei jumătăți de ocazii notabile: șutul elegant, din întoarcere, și doar puțin pe lângă al lui Vașvari (min. 37), lovitura de cap moale și pe centru a lui Bud (min. 38) și șutul în forță, dar pe lângă al lui Munteanu (min. 41). Înainte de pauză am văzut și un contact în careu la Bud, care a exagerat însă căderea, fiind oarecum norocos că n-a fost penalizat cu un cartonaș galben.

Partea secundă a început cum trebuia să se încheie cea dintâi: cu gol pentru Poli. O fază de atac în partea dreaptă (min. 50) ajunge la mereu activul Munteanu, acesta centrează în centrul careului mic unde Bîrnoi, perfect demarcat, înscrie cu capul! Am fost aproape s-o comitem la doar două minute, dar gazdele au ratat la una din numeroasele faze fixe care aveau să ne dea emoții până la final. În ciuda dezavantajului de pe tabelă, Chiajna n-a arătat forță ofensivă, și magenta-negrii (haha) ar fi putut profita la șutul lui Šoljić (min. 63), respins in extremis de Bălgrădean. Trecuți în mod de gestionare a rezultatului, Poli a mai dat emoții gazdelor în vreo patru rânduri până la final, dar Vașvari n-a prins poarta la un șut greu, o posesie prelungă în careu pornită de la Mihalcea nu s-a concretizat și șuturile lui Artean și Bianconi n-au prins poarta. Chiajna, în schimb, ne-a făcut să tremurăm a naibii la fiecare fază fixă - exact ca anul trecut. Straton l-a făcut KO pe Melinte într-una din ele (min. 68), de două ori au ratat incredibil alb-verzii (min. 82 și min 87), iar și la celelalte două-trei acțiuni fixe am avut trepidații. Am scăpat însă până la final și astfel ne-am garantat primele trei puncte ale acestei stagiuni - un început ideal.

Poli a arătat ca o echipă matură de la un capăt la celălalt al meciului. Chiar și după schimbarea lui Cânu la pauză, apărarea a rezistat destul de bine, deși eu aș pune neajunsurile de la fazele fixe pe lipsa unui jucător de profil defensiv care să dicteze mișcările importante în acele momente. Nou veniții au arătat bine spre foarte bine, iar opțiunile de care am dispus pe bancă au contat pentru temperarea finalului în care, clar, am avut carențe fizice. Pressing-ul îndelungat făcut mai ales în primele șaizeci de minute a fost o frumusețe de urmărit, iar odată cu consolidarea legăturilor de joc, vom putea spera să ținem piept majorității formaților din Liga 1.

Bravo Poli!

Poli: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Šoljić - Munteanu, Vașvari, Bîrnoi - Bud

Schimbări:

Șeroni pentru Cânu (min 46)
Mihalcea pentru Bîrnoi (min 72)
Miguel pentru Bud (min 83)

14 iulie 2017

2017/2018: un nou sezon la baionetă

Debutul de mâine, de la Chiajna, în sezonul 2017/2018 al Ligii 1 este piperat cu tot felul de necunoscute. Unele dintre ele sunt cele care suscită interesul și curiozitatea; altele, aceleași ca la fiecare început de an fotbalistic, pistonează anxietatea. Toate-s vechi și nouă toate.

Sportiv ne prezentăm cu o echipă mult schimbată la față - poate prea mult, pe alocuri. Jucătorii aduși au dat, cu mici excepții, dovada calității lor în mod separat, dar marea încercare va fi s-o dea și laolaltă, la capătul a doar câteva săptămâni de pregătiri. Ne îngrijorează mai mult timpul restrâns pentru pregătirea fizică a jucătorilor, decât carențele de omogenitate. Pe termen mediu va conta să facem față celor nouăzeci de minute, că omogenitatea vine.

Sondajul referitor la așteptările pentru noul sezon arată un grup realist de suporteri. 77% văd echipa în zona de sus a play-out-ului (locurile 6-10), 18% sunt mai optimiști și văd play-off-ul, iar doar 5% consideră că echipa va lupta din nou la retrogradare. Probabil că zona de optimism visător este o clasare pe poziițiile 5-8, mai ales că pentru a intra în play-off trebuie să lăsăm măcar pe una dintre Viitorul, Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Craiova sau Astra în urma noastră.

Nu are rost să insistăm asupra importanței unei posibile calificări în play-off. Într-un fel este o ambiție prea mare, după schimbările făcute în această vară și considerând totuși că jucătorii aduși vin toți din a doua parte a clasamentului. În alt fel, la suferințele noastre financiare, este capital s-o facem. Stabilitatea aceasta va conta cel mai mult pe termen lung, mai ales dacă e să dăm crezare celor declarate de Alex Munteanu, cum că jucătorii au promisiunea că nu vor exista întârizeri la plată. Degenerarea spiritului de echipă ne-ar fi la fel de fatală ca acum doi ani, iar acesta este un risc pe care și l-a asumat conducerea prin schimbarea radicală a efectivului.

O clasare măcar în top de play-out ne-ar garanta aproape un milion de euro în plus pentru sezonul viitor; una în play-off ne-ar ajuta mult cu costurile curente (de ex. salariile), fiindcă ar aduce la Timișoara și în primăvara lui 2018 cluburi tari și, implicit, spectatori în tribune. Trebuie să fie ambiția clubului să ajungă măcar la media de spectatori pe care a avut-o acum doi ani, 3500 spectatori/meci, față de doar 1600 anul trecut. Din păcate, nu putem spune că pregătirile pentru sezon și vânzarea policardurilor au pus accent pe atragerea suporterilor, capitalizându-se doar pasiv de pe urma victoriei din fața celor de la UTA. Atragerea mai multor sponsori, schimbarea sistemului de expunere grafică 4k #nextlevel, prioritizarea corporatistă în vânzarea de policarduri la zona lojelor prin aplicarea unor prețuri prohibitive, toate ne pot fi de folos. Doar că în lupta pentru imagine, față în față cu administrația locală care ne pune bețe în roate - de la neclarificarea posibilității de finanțare, la blocarea conturilor pentru a antama banii de pe drepturile TV - contează mai mult câtor oameni le pasă de tine decât numărul de firme dispuse să-ți bage un ban în cont. De fapt nu în cont, că acolo n-ai avea ce face cu el.

Mereu există o prioritate mai mare decât suporterii, fie că este supraviețuirea imediată sau meciul din următoarea etapă. În sondajul pe care l-am făcut în urmă cu două săptămâni, a reieșit că vechimea medie în 'polism' a celor care țin cu clubul de Liga 1 este de treizeci de ani; adică media de vârstă trebuie să fie undeva între patruzeci și cincizeci.
Fani noi creați în acești ultimi cinci ani? 3% - și ne întrebăm dacă în cazul acestora n-a fost vorba de o completare eronată a sondajului, trecându-se suporteri de abia din iulie...2017. Este teribil de greu să atragi pe cineva, nu doar din cauza lipsei de bani, a scandalurilor pe plan local, ci și datorită fotbalului românesc în ansamblul lui. Dar cu siguranță se poate mai bine și ar fi cazul să primească și suporterii fideli echipei puțină atenție, nu doar Cotnarii și Carrefourii aceștei lumi.

Iar dincolo de suporteri, ne dorim să vedem schimbările interne promise de către președintele clubului. Completarea administrativă cu oameni care să poată da Politehnicii capacitatea de a funcționa optimal pentru un club de Liga 1 ar fi un pas. Altul este reorganizarea sectorului juvenil, parcă pusă pe pauză după elaborarea unor planuri pozitive și ambițioase la începutul anului. Ar fi catastrofal și jenant să continuăm cu această hemoragie de tineri talentați, având în vedere și disensiunile cu Fridrich din ultimele săptămâni.

În rest ne vedem de ale noastre și de ce se întâmplă în iarbă. Avem încredere că lotul actual poate reprezenta clubul și orașul într-o manieră deosebită, adică să nu mergem cu capul plecat pe niciun stadion al țării. Sperăm ca acesta să fie sezonul în care Haruț, Bîrnoi și Mailat devin piese (mai) importante pentru Poli; că în urma lor vor crește și alții, chiar și dintre cei care au cam pierdut un an în demotivarea unui sezon confuz de liga a 3-a. Că mai multă lume va aprecia fotbalul jucat de alb-violeți. Și că vom avea măcar puțină liniște.

11 iulie 2017

Profil: Vlad Mihalcea

Încet, încet am adus o echipă. Pe de-o parte era necesar, fiindcă toată lumea părea să fie de acord că ce s-a întâmplat anul trecut a fost o minune. Pe de altă parte ridică mereu semne de întrebare când se fac mutări în masă, dacă nu din principiu, atunci din experiența anilor trecuți. Lipsa în continuare a unui fundaș central, un post deficitar grav de multă vreme, frustrează la rându-i.

Împrumutul pe un an al lui Vlad Mihalcea, venit de la Steaua, țintește să acopere o greșeală de 'design' a echipei. Mailat nu are rezervă, fapt devenit tare evident cu ultima sa accidentare, iar Velcotă nu fost considerat adecvat în caz de nevoie. Cum nu s-a dorit promovarea cuiva de la echipa secundă, a încă neformatului Popan, iar reprofilarea lui Bîrnoi era o absurditate care ar fi durat mult până să dea roade, a fost adus Mihalcea. Este clar că puteam să ne asigurăm postul U21 in dreapta apărării, unde îi aveam atât pe Haruț, cât și pe Motreanu, dar...

În fine. Mihalcea este deja de câțiva ani o mare promisiune, așa cum este etichetat orice tânăr care debutează pentru o anume echipă din capitală. De confirmat n-a prea confirmat în cele două sezoane petrecute la București, dar nici n-a avut loc s-o facă în echipa vice-campioanei. Oricum, de la puful în care crești la Steaua, la căratul pianului de la Timișoara e cale lungă.

Doar poate nu e așa de rău băiatul:

"Dacă sunt stelist de mic? Nu pot să spun asta, pentru că eu nu țineam nici cu Steaua, nici cu Dinamo, când eram mic. Am ținut doar cu Brasovul." (sport.ro)

Data nașterii: 28.10.1998
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 175 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Mijlocaș stânga

Sursa: http://sportsubtampa.com

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Steaua Buc.ROA10
2016-17Steaua II Buc.ROC--
2015-16Steaua Buc.ROA50
2013-14FC BrașovROA00
2014-15FC BrașovROA00
Total:60
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

8 iulie 2017

Amical: Debrecen - Poli 4:0 (1:0)

Ultimul amical al pregătirilor ne-a găsit pe cochetul stadion al clubului de primă ligă maghiară, Debrecen. Cu Mailat încă accident și Vașvari, am impresia, în refacere, Popa a așezat un prim unsprezece doar puțin diferet de așteptările pe care le-am avea în condiții ideale. Remarcăm că Bîrnoi este forțat în flancul stâng (ca și cu Balotești), o poziție nenaturală, dar necesară nevoilor noastre tactice, în lipsa lui Mailat și obligativitatea jucătorului U21.

Este clar că ne va lua puțin să îmbinăm cei mai buni jucători într-o formație puternică, începând cu apărarea. Am luat gol în minutul 9, la o fază destul de simplă, cu o minge lungă în zona centrală a careului la care Cânu a fost depășit de un adversar, balonul a ajuns la un jucător al gazdelor în preajma lui Crețu - dar nu chiar în preajmă -, iar șutul acestuia din prima, la colțul lung, l-a învins pe Straton, plasat poate puțin deficitar. Prima parte a reprizei a aparținut oarecum celor din Debrecen, care au pus presiune cu minge lungi, în special în flancul drept, unde legătura Crețu/Melinte nu e solidă. Replica noastră a venit la o ocazie a lui Bud, trădat de preluare, ca ulterior Poli să urce tot mai mult în jumătatea adversă. Munteanu a fost periculos în câteva rânduri și am beneficiat de numeroase faze fixe, două dintre ele fiind mai tăioase - o liberă centrată care a țintit însă poarta, respinsă de portar, și o finalizare cu capul, pe lângă, din centrul careului.

Repriza secundă, cu Vașvari, Bianconi și Doman pe teren, a început cu o ocazie imensă a gazdelor, care ne-au făcut în flancul nostru stâng, doar pentru a finaliza pe lângă din careul mic. Noi am schițat ceva la un corner, retrimis de Cânu central, dar finalizat pe lângă, înainte ca Debrecen să se desprindă. În minutul 59, o acțiune lentă pe mijloc a fost verticalizată brusc, fix pe axul central al defensivei, cu Melinte învins în duelul corp la corp cu adversarul și Cânu oferind un dublaj ineficient, astfel că vârful puternic al echipei maghiare a înscris. Tot acesta a pus capul pentru al treilea gol, doar trei minute mai târziu, de această dată cu Șeroni și Melinte oferindu-i mult prea mult spațiu, la o centrare venită din flancul nostru stâng. Devenise clar că nu avem prospețimea necesară să mai facem față acestei părți a jocului, iar nici schimbările efectuate nu au ajutat, deși am avut o bară prin Bianconi. S-a terminat de abia după ce am mai primit un gol, în minutul 83, de această dată la un corner, cu Melinte depășit (din nou) de adversar.

Nu arătăm deosebit de pregătiți pentru un meci oficial în nici o săptămână, dar știam acest lucru. Îngrijorătoare sunt lacunele defensive grave pe care le-am arătat, erori de poziționare, neatenții, care țin și de abilitățile individuale ale jucătorilor. Necesitatea încă unui fundaș central era evidentă de multă vreme, dar clubul nu a reușit să găsească o soluție - cu atât mai mult cu cât Cânu și Melinte sunt centrali pe poziție stângă, nu dreaptă. Problemele pe flancuri aș vrea să le pun pe seama oboselii, a lipsei de dublaj, a mobilizării adversarilor - și aceștia debutează weekend-ul viitor, dar au terminat sezonul la final de mai. Mai ales în prima repriză am mișcat destul de bine, cu ceva incisivitate, și sunt convins că odată cu rodajul echipei, în plan ofensiv se vor vedea cele mai multe îmbunătățiri - fiindcă acolo dispunem și de cea mai mare calitate. Va fi interesant de văzut dacă Croitoru va mai avea loc în echipă, mai ales că ar trebui să joace alt rol decât cel de anul trecut.

Cert e că nimeni nu vrea să piardă la un asemenea scor, fie și într-o partidă de pregătire. Cu niște rezultate proaste în debut de sezon riscăm să ne compromitem imaginea pentru tot sezonul, așa cum am mai trăit-o în trecut. Va trebui să ne autodepășim, să obținem, cum sugeram, măcar cinci puncte.

Poli: Straton – Crețu (80 Străuț), Cânu (61 Șeroni), Melinte, Țigănașu – Soljic, Artean (46 Vașvari) – Munteanu (61 Ciucur), Croitoru (46 Doman), Bîrnoi – Bud (46 Miguel Bianconi)

Finanțarea care nu mai vine

După ce ne-am delectat cu noul echipament, ar fi cazul să discutăm și despre treburi serioase. Și nimic nu e mai serios la Poli decât problema finanțării.

Încă de la finalul barajului cu UTA am așteptat ca Robu să spună clar care va fi soluția de scăpare a clubului de datorii, mai ales că ordonanța ce reglementează finanțarea cluburilor sportive fusese dată. Au început transferurile, care fără dubiu aduc o povară financiară în plus, dar încă nu am auzit cum va fi acoperită.

Acum câteva zile a apărut un regulament al Primăriei Timișoara prin care se stipulau condițiile pentru care un club poate primi bani de la bugetul orașului. Nu pot spune cu exactitate câte puncte nu îndeplinește clubul, dar cu siguranță e mai mult de unul, mai concret, cel care nu permite existența datoriilor către stat, Poli având peste 2 milioane de euro datorii către ANAF. Și trebuie subliniat că acest regulament nu este unul impus de vreo autoritate superioară, ci este realizat exclusiv de autoritățile locale. Cu toate acestea, tot n-am avut parte de vreo declarație a primarului.

De-abia ieri am aflat în sfârșit părerea dânsului: lucrurile trebuie specificate clar, pentru a nu mai fi probleme ca acum doi ani, cu Curtea de Conturi. Temerea e justă, chiar de îmi pare cam exagerată. Până la urmă și regulamentul mi se pare corect, dacă ar fi să-l judecăm obiectiv. Nu vreau să cădem în lamentarea că în alte părți ale țării se poate, numai la noi nu. Nu cred că vreuna din echipele care vor primi bani n-ar îndeplini criteriile timișorene.

Problema mi se pare alta, pentru că tot nu am aflat nimic de la Robu. Care va fi până la urmă soluția pentru Poli? Am mai spus-o cu altă ocazie, că dependența de banii publici este una vitregă. Cu cât clubul va fi mai independent de aceștia, cu atât va avea o șansă să mai mare să devină un proiect durabil. Deci ideea că Poli nu va primi bani de la primărie, nu este în sine o tragedie.

Problema este existența unei alternative. Și din moment ce au fost făcute niște transferuri, tânjesc să cred că nu au fost făcute fără acoperire, mai ales la modul în care Robu s-a implicat în acestea. Bănuiesc că atunci când l-a convins pe Bud să vină, nu o putea face fără a-i oferi niște garanții că nu va avea probleme cu plata salariilor, în condițiile în care lotul actual are deja câteva luni restante. De altfel, atacantul nu părea prea îngrijorat atunci când a fost întrebat pe acest subiect. Ar fi frumos să aflăm și noi ce garanții a primit, ca să fim și noi mai liniștiți.

Deci semne că ar exista ceva în spate mi se pare că sunt. Nu cred că cei din conducerea clubului își pot face o strategie doar pe un buget virtual, fără să se fi consultat cu cei care coordonează clubul. Dar sper că e chiar vorba de ceva concret, nu doar veșnicele apeluri la firmele locale, care n-au avut nici un efect până acum. M-aș aștepta la ceva în genul unei sponsorizări serioase ce încă nu poate fi anunțată până când nu se finalizează tratativele. Căci în rest am aflat doar că reluăm relația cu Cotnari, dar contractul cu Casa Rusu numai ce a expirat, fără să aflăm dacă va fi prelungit sau nu. Până îl va întreba cineva pe Robu direct care este soluția pentru Poli sau dacă mai există vreuna, vom rămâne doar cu aceste speculații și frământări.

În altă ordine de idei, surplusul salarial cauzat de noile transferuri ar putea fi amortizat de o afluență de spectatori la meciurile de acasă. Dar să vedem cum se va comporta echipa și cum va reuși clubul să se promoveze.

7 iulie 2017

Echipament 2017-2018

Mai devreme am aflat programul meciurilor noului sezon, iar de curând am văzut și cum vor arăta fotbaliștii alb-violeți când vor intra pe teren - cel puțin din punct de vedere vestimentar. Și dacă tot ne dăm cu părerea despre fotbal, ne putem da cu părerea și despre acest aspect, că doar oricine se pricepe la fotbal și la haine.

Așadar, noile echipamente în toată splendoarea lor:

Sursa: facebook.com/JomaSport.ro
Plăcută ideea ca măcar acum să fie puși în prim plan tinerii de perspectivă ai echipei.

Din start putem spune că echipamentele principale, cele alb-violet, arată deosebit. Cel purtat de Mailat (primul din dreapta) va fi echipamentul de acasă și seamănă cu cel folosit în finala Cupei Ligii, care a fost remarcat de toată lumea.

În teaser-ul oferit ieri putem vedea și partea din spate a tricoului:

facebook.com/JomaSport.ro
Arată un pic ciudat cuta de la mijlocul spatelui, dar punctul de atracție e cu siguranță sloganul „Poli suntem noi” - o surpriză plăcută. Legat de fontul folosit, ține de gustul fiecăruia. Eu unul prefer ceva să fie clar vizibil de la distanță și cred că e cu siguranță mai bine decât fontul cursiv de acum doi ani.

Tricoul purtat de Haruț (al doilea din stânga) sare în evidență prin aspectul clasic, cu guler și dungi subțiri.

Luate individual cele două arată foarte bine, dar ca set de echipamente ne ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, e o mare discrepanță ca model între cele două și, mai important, cromatica nu este suficient de distinctivă. Chiar dacă cel purtat de Haruț are șorțul, jambierele și mânecile albe, în rest conține mult violet, astfel că dacă primul echipament nu va putea fi folosit, nu cred că va putea fi folosit nici al doilea. Ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu vedem prea des tricoul „retro”, ci mai degrabă cel roz (sau magenta mai bine zis) purtat de Bîrnoi. Chiar și acesta este destul de aproape de violet, dar poate că ajută aspectul fosforescent.

Mai trebuie menționat și faptul că pe viu, la lumina nocturnei, sau pe ecrane, nuanțele vor arăta un pic altfel decât în aceste poze. Oricum, ne lămurim peste doar o săptămână.

Program Liga 1 2017-2018

Avem un început interesant de sezon, dificil mai ales prin prisma faptului că vom suferi în primele etape, pe seama pregătirii limitate din pre-sezon. Dar nu avem voie să ne ascundem în spatele acestui dezavantaj, iar disputele din debut sunt, istoric, deschise oricărui rezultat.

Chiajna nu e neaccesibilă; cu Steaua am mai jucat în etapa a doua când nimeni nu ne dădea vreo șansă; Astra e tare, dar și-a pierdut piesele grele; iar Juventus, ca nou promovată, va avea de furcă destul în primele runde. Minim cinci puncte ne-ar trebui să abordăm cu încredere restul sezonului, zic eu.

Anul îl terminăm tare, cu meciul de acasă împotriva celor de la Dinamo, în miez de decembrie, iar campionatul regulat se termină la final de februarie, cu meci la Craiova.

Program play-out:

Etapa I: FC Voluntari – Poli Timișoara (3 martie)
Etapa II: Juventus București – Poli Timișoara (10 martie)
Etapa III: Poli Timișoara – Sepsi Sf. Gheorghe (17 martie)
Etapa IV: Gaz Metan Mediaș – Poli Timișoara (31 martie)
Etapa V: Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti (7 aprilie)
Etapa VI: FC Botoșani - Poli Timişoara (14 aprilie)
Etapa VII: Poli Timișoara – Concordia Chiajna (21 aprilie)
Etapa VIII: Poli Timișoara – FC Voluntari (28 aprilie)
Etapa IX: Poli Timișoara – Juventus București (5 mai)
Etapa X: Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Timișoara (12 mai)
Etapa XI: Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș (19 mai)
Etapa XII: Dinamo București - Poli Timişoara (23 mai)
Etapa XIII: Poli Timișoara - FC Botoşani (27 mai)
Etapa XIV: Concordia Chiajna – Poli Timișoara (2 iunie)

Programul nostru, cu date aproximative:

1. Chiajna - Poli (15.07.2017)
2. Poli - Steaua (22.07.2017)
3. Astra - Poli (29.07.2017)
4. Poli - Juventus Buc. (05.08.2017)
5. Botoșani - Poli (09.08.2017)
6. Poli - Viitorul (12.08.2017)
7. Gaz Metan - Poli (19.08.2017)
8. Poli - CFR Cluj (26.08.2017)
9. Dinamo - Poli (09.09.2017)
10. Poli - Sf. Gheorghe (16.09.2017)
11. Voluntari - Poli (20.09.2017)
12. Iași - Poli (23.09.2017)
13. Poli - Craiova (30.09.2017)
14. Poli - Chiajna (14.10.2017)
15. Steaua - Poli (21.10.2017)
16. Poli - Astra (28.10.2017)
17. Juventus Buc. - Poli (04.11.2017)
18. Poli - Botoșani (18.11.2017)
19. Viitorul - Poli (25.11.2017)
20. Poli - Gaz Metan (02.12.2017)
21. CFR Cluj - Poli (09.12.2017)
22. Poli - Dinamo (16.12.2017)
23. Sf. Gheorghe - Poli (03.02.2017)
24. Poli - Voluntari (10.02.2018)
25. Poli - Iași (17.02.2018)
26. Craiova - Poli (24.02.2018)


1 iulie 2017

Rezumat de săptămâna #26

Am început să ne turăm motoarele în cantonamentul brașovean, în tentativa de a gestiona cumva pauza deosebit de mică între cele două sezoane ale echipei noastre.

S-a confirmat transferul lui Cristian Bud, atacantul venit de la CFR Cluj, despre care sperăm că va fi omul de care aveam nevoie.

Până să mai apară vreun fundaș central/mijlocaș la închidere, la ultimul amical s-a aflat în probe Ovidiu Marin (1998). Acesta  a fost format de Chiajna, e mijlocaș ofensiv, a jucat în special pe la Chiajna II, și are o prezență la echipa mare în meciul pierdut de Cupa României din ultimul sezon. În aprilie 2016 s-a remarcat când a înscris de șapte ori într-un meci de liga a III-a. Zică-se că ar fi fost urmărit pe atunci de Dinamo, precum și de alte echipe din Germania și SUA. O colecție de știri despre el găsiți la: ovem.ro

Partidele disputate în această săptămână au fost de rodaj, cu echipe de la liga a IV-a în jos.

  • Poli - Unirea Tărlungeni [IV] 13:0 (6:0)
    • Titulari: Curileac, Străuț, Bocșan, Cânu, Covalschi, Ciucur, Opea, Soljic, Croitoru, Bîrnoi, Bianconi. 
    • Au mai evoluat: Straton, Smaranda / Crețu, Haruț, Șeroni, Melinte, Țigănașu, Artean, Munteanu, Vașvari, Doman, Drăghici, Mailat, Velcotă. 
    • Goluri: Mailat (3), Bianconi (2), Vașvari (2), Bîrnoi, Oprea, Soljic, Șeroni, Drăghici, Munteanu 
  • Poli - Inter Cristian [IV] 10:0 (5:0)
    • Titulari: Straton - Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu - Soljic, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Doman - Drăghici.
    • Au mai evoluat: Smaranda, Curileac - Străuț, Haruț, Bocșan, Șeroni, Covalschi, Oprea, Croitoru, Ciucur, Velcotă, Bianconi.
    • Goluri: Bianconi (3), Drăghici (2), Soljic, Munteanu, Velcotă, Croitoru plus un autogol al echipei din Cristian. 
  • Poli - Zărnești [IV] 6:0 (1:0)
    • Titulari: Smaranda, Străuț, Melinte, Şeroni, Țigănaşu, Oprea, Ovidiu Marin (în teste, provenit de la Concordia Chiajna), Ciucur, Bîrnoi, Doman, Bianconi 
    • Au mai evoluat: Straton, Curileac - Crețu, Bocşan, Cânu, Covalschi, Vaşvari, Haruț, Šoljić, Munteanu, Croitoru, Drăghici 
    • Goluri:  Bîrnoi (2), Croitoru, Munteanu, Šoljić, Drăghici
Mai urmează un meci cu Balotești, din liga secundă, și un joc acasă, pe 8 iulie, cu un adversar încă nedeterminat. Este și acesta un dezavantaj în a organiza pregătirile în țară, cu echipele de Liga 1 plecate, iar cele din ligile inferioare de abia reunite. Măcar trei meciuri tari ne-ar fi ajutat să ne montăm pentru calitatea jocului din prima divizie. 

          Un sondaj de ajutor

          Avem și noi o rugăminte: dați-ne cu părerea despre Cronică și despre Poli într-un sondaj puțin mai lung, asemeni celui de acum trei ani, pentru poliștii cu memorie lungă.

          Mulțumim!

          Google+