Se afișează postările cu eticheta Meditatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Meditatii. Afișați toate postările

15 iunie 2018

O nouă încercare

Am făcut zilele trecute o listă de vreo cincizeci de antrenori disponibili, pe care am despicat-o cât am putut de bine. De pe lista aia,  vreo zece sigur nu veneau, pe douăzeci nu i-aș fi vrut în niciun caz la club, la zece aveam dubii că ar reuși să se impună, șapte păreau vag interesanți și pe patru chiar mi i-aș fi dorit. Ganea se încadra în categoria dubiilor.


De ce? Fiindcă în medie a stat trei luni la cluburile unde a fost, este temperamental și nu are prestanță.

Noi facem o reconstrucție, care se va întinde pe unul sau chiar doi ani, deci avem nevoie de cineva cu anduranță și viziune, capabil să îndure dificultăți financiare și să medieze această realitate față de jucători. Ganea va trebui să fie pedagog pentru un contingent numeros de tineri, care nu pot fi crescuți doar cu disciplină autoritară. Nu în ultimul rând, antrenorul girează cu propria persoană viabilitatea clubului, a se înțelege că va fi un factor important în a convinge jucători să vină la o Poli suferindă.

Ca rezultate, antrenorul Ganea nu a strălucit, dar în general a dovedit că are capacitatea să-și mobilizeze jucătorii. Perioada petrecută la Călărași, în liga secundă, a impresionat, la fel ca cea imediat următoare la Voluntari. De atunci a mai petrecut doar câteva etape la Târgu Mureș, când echipa vicecampioană își dădea duhul în sezonul 2016-17.

N-am nicio idee care mai este statutul lui Ganea în lumea fotbalului românesc în acest moment, însă un fost jucător de talia sa trezește mereu anumite simpatii (sau antipatii). Povesteam și în cartea noastră despre momentul Ganea - Mudura, o pată pe o carieră remarcabilă, dar nu lipsită de controverse. Într-un fel se potrivește aici, la un club pe care nu-l înghite toată lumea. Dacă este cu adevărat omul de care avem nevoie, făcătorul de minuni, vom vedea mai degrabă mai devreme, decât mai târziu. El va fi ajutat de Norbert Niţă (secund) și Călin Frunză (antrenor cu portarii).
Prezentarea noului staff va avea loc pe 25 iunie, odată cu reunirea lotului. Cantonamentul se va derula între 10 și 20 iulie.

Să fie de bine, căci altfel nu poate fi decât foarte de rău.

Hai Poli!

11 iunie 2018

Un lot de austeritate cu potenţial

Scriam ultima oară despre situația precară în care ne aflăm - necesarul de finanțare urgentă fiind cel care condiționează potențialele transferuri din această vară, cât mai ales sosirea unui antrenor. Am avut şansa unei întâlniri cu preşedintele Radu Birlică, alături de alţi câţiva suporteri, în care am obţinut câteva clarificări - doar câteva, însă, deoarece ne rămân destule necunoscute.


În zilele următoare vom afla staff-ul tehnic. Există posibilitatea să continue duo-ul Neaga-Şunda, la fel cum se poate să vină cineva din afară. Rămâne dificil să atragem lume la club, atâta timp cât nu există certitudini financiare, dar conducerea a creionat un program de pregătiri: reunirea lotului la începutul lui iulie, plecarea într-un cantonament extern pentru care s-au demarat discuţiile, şi meciuri de pregătire în zona Timişoarei la finalul lui iulie, în aşteptarea debutului Ligii a 2-a. Clubul este aproape de nişte contribuţii importante din sponsorizări, însă cheia rămâne vânzarea unuia dintre jucători.

(L.E. Anunțul făcut de club la scurt timp după publicarea articolului lasă să se înțeleagă că Neaga nu va continua la Poli)

Trecem la lot. Dacă este să ne bazăm doar pe tinerii contractați acum de Poli, cei de la U19 și cei care se întorc din diverse împrumuturi, situația se prezintă cam așa, pe categorii de experiență și în funcție de cât de apropiați au fost de lotul de seniori.


De la U19 îi avem pe Cochințu, Ochea, Iseini și Dorobanţu, deși lor li s-ar putea alătura şi Andreici, frecvent accidentat în acest an. La club vor reveni împrumutații Contra, Filip, Sporin, Motreanu, Bocșan, Fridrich, Podină, Filip, Popan, Pădurariu, Golda, Doman, Pop, Totic, Ciobanu, Dincă şi Lazăr. Aceştia vor fi evaluaţi, iar cei care se impun vor fi reţinuţi la Poli. Din lotul acestui an ar mai rămâne Haruț, Velcotă, Oprea și Bîrnoi. Mai avem jucători împrumutați în L4, dar șansele ca aceștia să-și găsească un loc în echipă sunt mici. Am prezentat deja situația jucătorilor împrumutați în acest an, deci n-o mai reluăm aici și ne aruncăm în analiza de lot.

Oricât de mult am încerca s-o învârtim, acest lot ar lupta în a doua jumătate a clasamentului. Nu există echilibru pe poziții, nu are mulți jucători cu experiență de L2 și L1, iar ofensiva lasă de dorit. Deși i-am distribuit pe teren, avem de fapt patru fundași dreapta - Haruț, Motreanu, Filip și Sporin. Deci vânzarea măcar unuia dintre ei nu doar că ar ajuta clubul financiar, ci ar și decongestiona o poziție suprapopulată. Deși avem doi fundași stânga, în Fridrich și Podină, calitățile amândurora îi recomandă mai mult pentru o poziție centrală. Avem, așadar, șase fundași centrali, cu Bocşan veteran între ei - spune multe. Oprea, Pop, Dorobanţu și Andreici sunt toți patru mijlocași la închidere, dar le lipsesc meciurile la seniori. Dintre cei șase jucători din spatele vârfului, doar Bîrnoi și, să zicem, Velcotă sunt aproape de cerințele din L2. Popan a fost accidentat tot sezonul, Dincă și Ciobanu nu s-au impus la Ghiroda, iar Ochea rămâne unul dintre jucătorii promițători de la U19, alături de tehnicul Iseini, care mai trebuie însă să se maturizeze. Nu-mi pun speranțe în revenirea lui Doman, ba chiar mă tem că ne vom baza pe el în sezonul care urmează, fiind unul dintre jucătorii pe care cei de la ANAF au pus gaj. Toți atacanții listați au adunat, laolaltă, zece goluri în sezonul proaspăt încheiat, însă tind să cred că mai ales Golda și Pădurariu au progresat de-a lungul anului și ar putea să se impună.

Dacă, așa cum ne-a sugerat președintele Birlică, mai rămân câțiva jucători cu experiență din lotul acestui sezon, anume Smaranda, Curileac, Melinte, Artean, Drăghici, Popovici și, eventual Străuț, lucrurile se mai schimbă. Aș prefera să-l știu vândut pe Artean, atât pentru că lui i-ar fi bine, cât și pentru club, fiindcă pe postul lui vin câțiva jucători din spate, aş prefera să avem un singur portar veteran, iar lui Străuț nu îi văd locul la aglomerație actuală din flancul drept. M-aș mira ca Melinte să rămână și, oricum, ar depinde de ce diminuare salarială ar accepta. Lotul mai are nevoie şi de completări. Există câțiva jucători mai tineri care ar putea să-și găsească locul aici, cu Kecskes și Toboșaru interesanți mai ales fiindcă ocupă poziții deficitare din treimea ofensivă, însă pentru a emite pretenții, avem în primul rând nevoie de câțiva seniori. Mai mult, aș lăsa juniorii eligibili să se concentreze pe calificarea la Elite, o potențială sursă de bani pentru club. 

Așadar, la lotul acesta și cu plecarea preconizată a lui Motreanu/Haruț, respectiv Artean, ne trebuie cel puțin un fundaș stânga, unul sau doi mijlocași centrali şi doi jucători de viteză în spatele vârfului. Toți fotbaliști experimentați. Măcar un lider. Jucătorii din spatele vârfului vor conta mult, mai ales că Drăghici, Golda şi Pădurariu nu sunt oameni de gol, ci preferă jocul cu spatele la poartă şi să intre în combinaţii cu linia de susţinere, care trebuie să compenseze prin explozie - ceva ce ne lipseşte la cei numiţi mai sus.

Este esenţial să găsim un antrenor potrivit și să reușim să fim cu plățile la zi, pentru a emite vreo pretenţie la promovare. Dacă actuala conducere va reuşi să ofere aceste condiţii şi va fi ţine de jucătorii pe care ni i-a enunţat astăzi, nu este totul pură teorie. Ştiu că ţintă pare departe acum, însă dacă nu reuşim să revenim urgent în Liga 1, şansele noastre de supravieţuire tind spre zero dincolo de vara lui 2019. Deci nu are rost să ne aşezăm comod în „nu se poate”, ci să ne imaginăm cum se poate. Dacă distanța între imaginație și realitate se va dovedi de netraversat, cunoaștem deznodământul care ne așteaptă.

8 iunie 2018

Despre perspective gri

Odată ce Neaga a divulgat lipsa vreunui plan concret în cazul retrogradării, era de așteptat ca situația să rămână ambiguă o perioadă neplăcut de lungă. Concret, clubul are nevoie de până la două milioane de euro între acum și vara lui 2019 pentru a-și putea continua activitatea: să plătească restanțele către jucători, ratele la ANAF și să asigure bugetul de salarii și cel operațional pentru anul în liga secundă.


Președintele Birlică are ingrata sarcină de a vinde obligatoriu și cât mai repede măcar unul dintre cei trei jucători pe care i-a oferit la pețit (Artean, Bîrnoi, Haruț), pe câteva sute de mii de euro. Asta în condițiile în care cumpărătorii pot lua modelul Dinamo, să stea la pândă așteptând memoriile. De ce e atât de important să vinzi repede? Nu doar din necesitatea evidentă de a începe să acopere datoriile aducătoare de penalități, ci și date fiind cele divulgate de Nicolae Robu în această dimineață, pe urma discuțiilor cu potențialii susținători ai clubului. Aceștia, cei care au mai oferit bani echipei de-a lungul sezonului proaspăt încheiat, vor semna contracte de sponsorizare care să ofere venituri cu periodicitate și predictibilitate, susceptibile însă la o clauză de nulitate, în cazul în care clubul nu adună destui bani să încheie sezonul. Următoarea întâlnire între primar și finanțatori va avea loc în două săptămâni, implicit se înțelege că măcar o parte din acești bani trebuie găsiți acum, ca discuția să aibă unde continua

Niște calcule care-mi aparțin, din informații publice. Pur teoretic, dacă s-ar renegocia favorabil ratele de plată către ANAF, care ar însuma 600.000 de euro pentru sezonul următor, plus ce-ar mai fi restanțe din acest an, probabil vreo 300.000 de euro, clubul tot ar avea nevoie 500.000 de euro pentru a plăti nu doar salarii restante, ci și prime restante, plus cheltiulei cu restul staff-ului tehnic. Nu doar echipa mare nu este plătitiă, mai sunt bani de dat inclusiv la centrul de copii și juniori. Dacă suntem excepționali, putem ataca promovarea cu un buget de 500.000 de euro sezonul viitor. La o adică, nu văd cum am supraviețui pe termen lungă fără a reveni degrabă în Liga 1, deci așa ajungem spre cele 2.000.000 de euro sugerate, poate jumătate dacă se găsește o variantă de reeșalonare cu ANAFul. Dacă vindem doi, trei jucători pe sumele vehiculate (200.000-300.000 bucata), rămân între 300.000 și 500.000 de euro de acoperit din sponsorizări. 

Toată această incertitudine financiară riscă să compromită și șansele teoretice de a lupta pentru promovare -  oricum ne-ar fi greu considerând cu ce cluburi vom lupta, care au atât finanțare, cât și susținere amplă în orașele lor. Sportiv, trebuie să găsim un antrenor nou, capabil să funcționeze într-o astfel de incertitudine, versat în a lucra cu jucători tineri și care poate reconstrui lotul echipei. Lotul în sine trebuie stabilit și completat în următoarea lună, căci prin iulie toți jucătorii mai buni vor fi deja sub contract. Cu toată incertitudinea de la club, cât și cu reputația construită anul trecut, forța noastră de atragere este una diminuată. 

Așadar, așteptăm cu sufletul la gura vânzarea unui jucător și numirea unui staff tehnic, dacă se poate săptămâna viitoare. Până atunci ne vom uita și la jucătorii pe care-i avem în cuibar și unde ne-ar putea propulsa aceștia.



15 martie 2018

Stadioane și piramide

În afara capitalei, Timișoara este singurul oraș din țară cu trei echipe în primele două ligi, plus o echipă de rugby angrenată în competiții europene. Cu toate acestea, riscă să ajungă într-o situație inadmisibilă dacă se va închide stadionul „Dan Păltinișanu”. Practic, orașul va rămâne fără un stadion de Liga 1 și cu niște arene abia adecvate ligii secunde. Chiar de au mai fost echipe ce au jucat în deplasare pe perioada modernizării sau reconstruirii unor stadioane, nu credem că fotbalul timișorean trebuie să încaseze o astfel de lovitură, mai ales că nici nu există vreo dată la care să ne putem aștepta măcar ca un stadion să existe.


Starea ideală la care orașul ar trebui să tindă ar fi un stadion mare, de peste 20.000, poate chiar 30.000 de locuri și unul mediu, de 5-10.000 de locuri, plus alte arene mici dar cu facilități moderne pentru dezvoltarea sportului la nivel amator sau juniori. În acest context, cred că e clar că actualul „Dan Păltinișanu” nu are viitor, fiind o arenă învechită și nefuncțională (cu un loc pentru o pistă de atletism acum inexisistentă), care presupune costuri imense de întreținere și modernizare, comparate cu reconstrucția lui la standarde moderne.

În orice caz, stadionul mare nu este o prioritate, pentru că în acest moment un stadion de dimensiuni medii ar fi benefic și suficient mai multor echipe. Nici unul din cluburile timișorene nu are nevoie acum de o arenă pe care să nu o poată umple decât de vreo două ori pe an și care să aducă mai mult costuri adiționale decât profit. În plus, nici nu pot aștepta un timp necunoscut după certurile politice și după o sursă de finanțare, având în vedere că orice investiție de la centru trebuie să aștepte finalizarea templelor fotbalistice bucureștene.

Prioritatea principală și de urgență maximă este stabilirea a ce se va întâmpla în această vară. Este cu adevărat nefolosibil bătrânul „Dan Păltinișanu”? Poate că tribunele nu sunt încă un pericol și pot fi folosite în continuare. Poate se poate face o investiție mai mică ce ar asigura folosința stadionului la norme regulamentare pentru o perioadă scurtă-medie până când va fi disponibil un nou stadion - să zicem 5 ani. Dar pentru asta este nevoie de o colaborare la nivelul autorităților locale și trasarea unui plan comun, chiar dacă atribuțiile implementării vor fi împărțite.

Fie că se poate găsi o improvizație pe termen scurt, fie că va trebui să rămânem fără un stadion decent din vară, principalul obiectiv ce trebuie demarat cât de curând posibil este construirea unui stadion de mărime medie: o investiție minimă, dar de calitate, care să asigure strictul necesar, eventual cu posibilitatea dezvoltării ulterioare. Există cazuri numeroase de stadioane modulare (de exemplu airberlin), a căror construcție inițială a durat numai câteva luni și n-a costat mai mult de câteva milioane de euro. Este un proiect care poate fi asumat de bugetul orașului și ar asigura și o independență față de luptele politice pentru marele obiectiv, Dan Păltinișanu. Ar fi de discutat și ce funcționalitate/versatilitate va avea viitorul stadion de rugby, pregătit pentru Ciarda Roșie. De asemenea, se poate vorbi și de modernizarea unora dintre vechile arene rămase în paragină: CFR, Electrica etc.

Din păcate, în ciuda acestor necesități imediate, dezbaterea de marți dintre cele două părți s-a axat exclusiv pe visul unui stadion grandoman, necesar într-o anumte formă pe termen lung, dar nu pe nevoile concrete ale orașului. Piramida ar trebui construită de la bază, nu de la vârf. Maslow ar fi de acord.

5 februarie 2018

O schimbare de antrenor

Rezilierea contractului lui Ionuț Popa vina ca o surpriză și nu chiar. Declarațiile antrenorului de duminică, cele în urma cărora a părut brusc probabilă plecarea sa, oscilează între explicabil și inexplicabil, așa cum au fost multe dintre declarațiile sale din acest sezon. Jucătorii care alaltăieri nu aveau nevoie să joace decât la 70% din capacitate ca Popa să fie mulțumit fac parte deodată din cel mai slab lot din campionat. Frustrările sale vin probabil pe seama faptului că a pierdut susținerea fotbaliștilor, care de mai bine de zece etape nu pot sau nu vor să găsească resursele să dea totul pentru antrenor - implicit și pentru club. Popa punctează această senzație cu afirmația că antrenorii nu și-au luat decât o lună de salariu, ca jucătorii să-și poată lua mai mulți bani și să nu se mai plângă de neajunsuri, acest sacrificiu nefiind apreciat sau răsplătit în meciul cu Sepsi - intrepretarea mea, ultima parte.


Să recunoaștem că este o situație neplăcută. Dacă Popa a pierdut într-adevăr vestiarul, a făcut-o de multă vreme, de când jocul echipei s-a stins și criticile voalate, că era vorba de bani, de subminarea propriilor jucători, de diverse alte nemulțumiri, s-au întețit. De multe ori acestea veneau atunci când simțeai că antrenorul caută să-și acopere propriile neajunsuri, prea rare fiind momentele în care și-a admis greșelile făcute. Fără dar și poate, Popa a contribuit la întreținerea senzației că Poli este cel mai văduvit club de Liga 1, drept consecință nici nu miră faptul că ne-a fost așa de greu să ne completăm lotul în această iarnă. Dacă aceste impresii din afară sunt cât de cât bazate în realitate, este și un eșec al conducerii care nu a apreciat gravitatea situației. Miștocăreala lui Popa a dres busuiocul în vestiar o vreme și a acoperit o parte din lipsurile financiare, deci e de înțeles de ce compromisul era acceptabil până la un moment dat - adică până la ultimul meci din decembrie. Nu trebuia să ajungem în poziția de a schimba antrenorul la o etapă după reluarea campionatului, iar „tranziția de putere” între Drăgoi și Birlică nu reprezintă o scuză.

Pauza de iarnă era momentul să aducem pe cineva nou, fiindcă puteam liniști spiritele cu plata unor restanțe (ceea ce s-a și întâmplat), ca apoi să ne axăm pe ce se întâmplă pe teren. Măcar e o mutare care vine destul de repede, înainte ca situația financiară să degenereze din nou și jucătorii să reintre într-un tipar al frustrării. Dacă era să schimbăm antrenorul, trebuia s-o facem până cel târziu la începutul lui martie, adică începutul play-out-ului.

Ce se întâmplă acum ne aduce tot mai mult aminte de sezonul 2015/2016 - începutul pe cai mari, speranțele deșarte pentru finanțare, nemulțumirile jucătorilor, demiterea antrenorului în (prag de) primăvară. Se prea poate. Dar spre deosebire de acel sezon, avem o situație financiară ceva mai stabilă și am reținut aproape toți jucătorii importanți cu care am început anul sportiv. Ar putea fi elementele cheie care să facă diferența, alături de numirea unui antrenor potrivit. Un antrenor care să aibă capacitatea de a aduce jucătorii de partea sa de la bun început și de a-i ține acolo când atingem strâmtoarea financiară dinspre finalul sezonului.

Leo Grozavu, cel aproape cert de a prelua postul vacant, este, probabil, cea mai bună numire pe care o puteam face - deși cred că am gândit ceva vag asemănător și acum trei ani, când a sosit Grigoraș. Grozavu e un antrenor cu experiență, care a avut succes recent la echipe de nivelul lui Poli și care știe să lucreze cu jucătorii tineri. E un tip care știe să tragă carul, cât să-l și împingă. Ok, știe să și lovească cu palma, gestul său infam față de Golofca fiind ceva ce nu-și are locul în secolul 21. Cu siguranță că reputația sa de dur va fi pusă la încercare în contextul actual de la club, iar succesul său și, implicit, supraviețuirea noastră vor depinde de cum își va stabili autoritatea în fața celor care ne reprezintă pe teren.

Cât despre Popa, într-un fel și-a făcut-o cu mâna lui, dar e greu să-l judeci. E greu să mediezi toți oamenii cu miză de la Poli - jucătorii, conducerea formală, conducerea informală (a se citi Nicolae Robu). Nu puține au fost momentele în care a trebuit să țină spatele întregului club, părând singura voce care ne reprezintă, așa cum era firea lui - imprevizibilă, spumoasă, contrariantă sau ranchiunoasă. Nu știu câți antrenori și-ar fi păstrat poziția peste iarnă la ce joacă Poli de paisprezece etape, iar în ciuda șansei unei nou început, alb-violeții au arătat vineri cu Sepsi ca o echipă fără putere de luptă sau plan de joc. Cine a decis să facem această pregătire de iarnă, să aducem acești jucători, să nu reținem/promovăm jucători pe care îi aveam în lot la finalul anului trecut? Probabil că răspunderea vine împărțită între antrenor și conducere, dar cert este că ne aflăm în cea mai importantă parte a sezonului și părem gata naufragiați. Trăim mereu cu riscul ca schimbarea pe care o facem să fie una dăunătoare, fiindcă nu avem încredere în cei care o decid, dar...Poli are nevoie de o schimbare. E un clișeu, dar asta e.

Privesc cu mult regret această plecare. Ca rezultate, ca cifre, Popa a fost de departe cel mai bun antrenor de la Poli în ultimii ani, asta și fără să luăm în considerare dificultățile cu care a avut de-a face. Aș fi vrut ca finalul pentru Ionuț Popa să fie unul demn, pe măsura nu atât a lucrurilor care-i ies uneori pe gură, ci a rezultatelor miraculoase pe care le-a obținut sezonul trecut. Să-și fi terminat mandatul la vară, cu echipa salvată, un lot consolidat și o ușă mereu deschisă la Poli. Nu că i s-ar închide ușa, dar resimt ceva amărăciune și frustrare, de ambele părți, în această despărțire. La ce a reușit Popa anul trecut merita să aibă timp să savureze succesul, să trăiască satisfacția lui. Simplul fapt că neajunsurile îi sunt trecute în plan secund grăiește răspicat despre cât de apreciat este Popică de suporterii lui Poli, de Timișoara. Personalitatea lui a dat adeseori viață unui club care încă se caută pe sine.

Mulțumim domn' profesor!


1 februarie 2018

Mutările pentru un nou retur de foc

Ieri s-au oficializat cele cinci transferuri efectuate în această pauză de iarnă: Alexandru Popovici, Adrian Zaluschi, Akaki Khubutia, Andrei Enescu și Mahrez Kayondo. Dinspre juniori au scos capul în pregătiri Sebastian Velcotă și Raul Cochințu, cu primul folosit mult mai intens decât am fi anticipat.


Transferuri și povești 

Cum arată aceste veniri față de ceea ce am perceput drept necesar acum puțin peste o lună? Așa și așa. Și ca să începem cu buba cea mare:
„Lipsa unui atacant care să performeze consecvent ne va face candidați serioși la retrogradare, deci dacă este să aducem un singur jucător în această iarnă, acela trebuie să fie un vârf.”
Chiar dacă am adus câțiva jucători care pot juca în atac (Popovici, Kayondo), nu am reușit să transferăm o dublură de profil pentru Drăghici. Cei veniți sunt jucători de viteză, utili pe contre, în vreme ce Drăghici este un jucător de combinație, care evoluează frecvent cu spatele la poartă pe faza de construcție. Este clar că și Popa își dorea mai mult și este ciudat că nu s-a găsit măcar formal o dublură pentru singurul nostru vârf de forță. O variantă care a sfârșit la Timișoara ar fi fost Oliver Lusamba, transferat însă la ASU Politehnica.

Ne jucăm serios cu focul. Drăghici a arătat o formă bună în pregătiri, dar consider că nu am rezolvat ceea ce ar fi trebuit să fie prioritatea numărul unu: transferarea unui atacant care să creeze concurență pe post și pe profil.

Pe lângă atacant, ne lipsește o variantă solidă de fundaș stânga. Fără să-l punem la număr pe jolly-jokerul Ciucur, stăm în Șeroni titular cu Neagu rezervă, cel din urmă reintrodus în echipă și folosit cu insistență de Popa în pregătiri. Starea asta de fapt înseamnă că flancul stâng va fi un punct nevralgic al apărării noastre.

Zaluschi și Enescu vin să ne ofere variante în spatele vârfurilor, acolo unde îi aveam pe Croitoru și pe Bîrnoi - sosirea celor doi îl cam scoate din schema din nou pe căpitanul de anul trecut. Popovici și Kayondo pot suplini și posibile absențe în flancul drept, dar în vreme ce primul arată în continuare slăbiciunile cu care ne-am familiarizat la finalizare, al doilea este un mare semn de întrebare, fiind puțin probabil ca el să reprezinte o soluție pentru acest retur. Akaki, adus așa pe nevăzute, are toate șansele să fie cea mai bună mutare a iernii, mai ales dacă vom mai avea absențe în centrul apărării.

Cât despre o revenire a lui Torje, despre care se zvonește fără a inspira încredere prin presă, s-o vedem înfăptuită și ne refacem calculele. Nu că ar afecta teribil primul unsprezece, găsindu-i-se loc undeva într-un flanc fără mari probleme.

Cum formăm o echipă competitivă

Toți cei transferați sunt jucători utili de lot, dar niciunul nu vine să fie titular. Rămâne de văzut cine se va impune, mai ales că în primul rând trebuie integrat jucătorul U21. De la filosofia marilor promovări, enunțată în decembrie de către președintele clubului, am ajuns la o singură suplinire de tinerețe în preajma primei echipei, prin Velcotă. Cochințu are șanse minime să mai reapară odată cu venirea lui Akaki, exceptând să acopere absența lui Haruț, cauzată de accidentări sau de convocări la Națională. Mă tem puțin că din moment ce Velcotă joacă în flanc, Bîrnoi să fie din nou forțat într-o poziție care nu-i face favoruri, dar la urma urmei mă bucură că s-a încercat integrarea lui și că jucătorul a dus atât de multe minute - probabil cele mai multe din aceste pregătiri.

Să creionăm un prim optsprezece ideal, gândit în filosofia promovării tinerilor și cu toți jucătorii apți:

Titulari: Straton - Haruț, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Ciucur - Drăghici

Rezerve: Curileac, Străuț, Akaki, Zaluschi, Enescu, Velcotă, Popovici

Normal că Zaluschi/Enescu ar trebui să fie unul singur, iar celălalt loc pe bancă să fie luat de Oprea, dar nu pare ceva probabil, cu Popa dispus mai degrabă să-l forțeze pe Zalu la închidere, unde nu se simte de fel confortabil. La fel de probabil este ca Străuț să fie titular în locul lui Haruț, fiindcă dacă nu se epuizează toate alternativele, tinerii au șanse mici să prindă primul unsprezece la Popa.

Și acum să ne aducem aminte că deja pentru primul meci lipsesc cinci jucători: Cânu, Haruț, Oprea, Munteanu plus Țigănașu, care are șanse doar să mai prindă meciuri cândva prin play-out. Ne rămâne următorul prim optsprezece realist pentru meciul cu Sepsi:

Titulari: Straton - Străuț, Melinte, Akaki, Șeroni - Artean, Vașvari - Ciucur, Zaluschi, Velcotă - Drăghici

Rezerve: Curileac, Neagu, Bocșan, Enescu, Doman, Popovici, Bîrnoi

L-am pus pe Velcotă titular fiindcă Bîrnoi n-a jucat în ultimele două meciuri, deci planează un semn de întrebare dacă poate juca titular. La fel cum l-am aruncat pe Akaki în centrul apărării deși n-a jucat de fel fiindcă e un jucător cu destulă calitate și experiență să se poată impune. Pot să apară tot felul de permutații în linia de fund, cu Bocșan-Neagu-Akaki-Șeroni luptându-se pe două locuri libere, la fel cum pot să apară permutații în linia de trei din spatele lui Drăghici, cu Enescu-Zaluschi-Croitoru-Bîrnoi-Velcotă-Doman drept posibile piese de schimb.

Ce au mai făcut adversarii și ce ne așteaptă

E greu de zis ce ne așteaptă, dar aș fi foarte plăcut surprins să nu sfârșim cu sufletul la gură și unghiile roase și la finalul acestui sezon. Adversarele din zona fierbinte s-au întărit, cu mutări multe la adversara noastră de mâine, Sepsi, cât și la Mediaș. La primii par mutări mai calculate, la cei din urmă mai hei-rupiste, dar cu câteva pariuri exotice care ar putea confirma ca la Iași. Juventus nu a mișcat convingător pe piața transferurilor, în vreme ce Voluntari pare mult mai slăbită ca anul trecut. Doar Chiajna ce a stat cu capul la cutie și a căutat să-și consolideze lotul bun pe care îl are.

Într-un fel, Popa a spus-o foarte bine la conferința de presă de ieri: „Dacă echipa mea evoluează la măcar 70-80% din potențial, nu mă interesează foarte mult echipa adversă.” Doar că pe ultimele treisprezece etape, practic un retur de campionat regulat, suntem pe loc de baraj, lângă Mediaș.

Să vedem dacă Popa a găsit calea spre acel 70-80%, care, sincer, cred că este optimist pentru unsprezecele pe care o să-l aliniem la Ploiești. Nu cred că ne permitem o mobilizare mai mică de cea maximă dacă vrem să începem această parte a sezonului cu dreptul, să nu ne aruncăm cu capul înainte în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Plata unor restanțe ar trebui să fi îmbunătățit atmosfera din vestiare, dar cumva am impresia că lucrurile nu sunt încă nici pe departe magenta. Să sperăm că mă înșel.

Hai Poli!

22 decembrie 2017

Mișcări de trupe în ajun de sărbători

Președintele Birlică și-a intrat tare-n pâine și își asumă niște decizii importante: rezilierea contractelor cu Curjuric, Miguel și Abraw, în contrapartidă cu promovarea unor juniori care să completeze (serios) lotul: Podină, Ochea, Cochințu alături de mai familiarii Bîrnoi, Haruț și Oprea. Totodată, se dorește readucerea „atacantului” Velcotă.



Cred că este o decizie curajoasă, care se impunea mai ales din rațiuni financiare, nu neapărat fiindcă majoritatea dintre cei numiți ar fi pregătiți de Liga 1. Reducerea cheltuielilor salariale cu 30.000 Euro pe lună este un prim pas absolut necesar în a avea măcar un minim de speranță că putem să terminăm sezonul în condiții bune și să construim ceva pentru anul viitor.

În situația în care nu pierdem mai mult de unul, maximum doi titulari, și aducem măcar un atacant, putem spera. Și dacă scăpăm cu atâția tineri în lot, vom fi construit un nucleu interesant pentru sezonul viitor. 

Să le luăm pe rând.

Dacă Curjuric și Miguel au avut probleme în a se afirma la Poli și plecările lor sunt justificate, e de tristă factură rezilierea cu Abraw. Togolezul arătase reale calități în minutele jucate, dar mi-a lăsat impresia că nu s-a integrat bine la nivelul lotului și, judecând după cât a evoluat în ultima perioadă, lui Ionuț Popa nu-i plăcea de el în mod deosebit. Păcat, căci la 27 de ani avea toate șansele să ajute clubul și pe termen lung, precum și să ridice puțin profilul lui Poli prin prezențe internaționale.

Niciunul dintre tinerii menționați nu are capacitatea să ocupe un loc în atac, ceea ce ne lasă cu o singură opțiune ca vârf, Drăghici, deci și aceea departe de a fi reconfortantă. Lipsa unui atacant care să performeze consecvent ne va face candidați serioși la retrogradare, deci dacă este să aducem un singur jucător în această iarnă, acela trebuie să fie un vârf.

Velcotă nici la Reșița nu evolua atacant și, pe deasupra, nu era titular incontenstabil la nivelul ligii a 3-a, deci va necesita o perioadă de adaptare și de creștere. El evoluează însă în flancul stâng, deci alături de Ochea, care joacă în spatele vârfurilor, cei doi oferă variante de rezervă pentru Bîrnoi, care să nu necesite reașezarea tactică la schimbare - cum se întâmplă când intră Haruț.


Oprea, care n-a prins minute decât în meciul cu FCSB, ar fi înlocuitorul lui Soljic în lot, chiar dacă Popa a ezitat să-i mai ofere timp de joc în această jumătate a sezonului. La fel, Ochea este omul care să evolueze pe postul lui Curjuric, deci aceste mutări fac bine să aerisească puțin lotul și să nu ne expună excesiv la riscurile retrogradării.

Promovările din linia defensivă nu cred că se vor vedea prea curând în lot, dincolo de prezența lui Haruț. Nici n-ar fi prea sănătos să joci concomitent cu doi, trei fundași născuți 1999.


Să aruncăm un ochi la lotul actual, cu observații:

Portari: Straton, Curileac, Smaranda

[unul dintre cei trei ar putea pleca, fiind prea multe opțiuni cu experiență pentru un singur post]

Fundași stânga: Podină, Țigănașu / de avarie Șeroni, Ciucur

[trebuie să avem un titular ferm pe post, fie Țigănașu, fie cineva nou; din moment ce Podină n-a prins vreun minut chiar și în condițiile acestea de absențe majore, este greu de crezut că Popa îl va favoriza prea curând, deși poate ar merita „forțat”; ar mai putea fi readus Fridrich, care a fost om de bază la Lugoj]

Fundași centrali: Cânu, Melinte, Șeroni, Bocșan, Cochințu

[Cânu-Melinte rămâne cuplul de bază, cu Șeroni prima rezervă, Bocșan și Cochințu la nivel de avarie; ar trebui să ne descurcăm cu ce avem, cu riscurile de rigoare, că n-am uitat încă meciul cu FCSB]

Fundași dreapta: Crețu, Străuț, Haruț

[probabil cel mai bine acoperit post din echipă, deci nu m-ar mira să plece unul dintre veterani, ba chiar să mai înapoiem unul din jucătorii împrumutați în acest caz]

Notă ulterioară: într-adevăr, Crețu pare pe picior de plecare, după ce și-a depus memoriu și caută un transfer afară.

Mijlocași centrali: Artean, Vașvari, Oprea/ de avarie Croitoru

[un post oarecum acoperit, deși am văzut că Popa nu-i are în grații nici pe Croitoru, nici pe Oprea; dacă nu pleacă nimeni ar trebui să ne descurcăm cu ce avem]

Mijlocași dreapta: Munteanu, Ciucur

[strânși pe post, ar fi fost bine să avem un tânăr rezervă aici, dar singurele variante cât de cât sunt la U17; cu Munteanu colecționar de galbene este cu atât mai important, deci un om, fie pe stânga, fie pe dreapta, aș considera necesar]

Mijlocași ofensivi: Bîrnoi, Croitoru, Ochea / de avarie Vașvari

[nu este un post pe care să stăm grozav la nivel calitativ, cu Bîrnoi încă în căutarea consistenței și Croitoru prea puțin folosit pentru a fi considerat om de bază; dar e o poziție pe care putem risca puțin, deci n-aș mai umbla la ea]

Mijlocași stânga: Ciucur, Doman, Velcotă /de avarie Bîrnoi

[cu Ciucur aici nu e așa de rău, dar ceilalți jucători prezintă mari semne de întrebare; eventual la juniori se mai regăsește Popan, care vine însă după o accidentare gravă și va avea mult de muncit să revină la forma de anul trecut]

Atacanți: Drăghici

[obligatoriu încă un transfer, dacă nu chiar două - dar unul dintre cei doi trebuie să fie om de bază]

13 decembrie 2017

Cifrele jucătorilor împrumutați

Președintele desemnat al clubului începând de anul viitor, Radu Birlică, făcea un anunț ferm în ceea ce privește filosofia lui Poli:
Voi implementa o singură politică, una la care țin foarte mult. Promovarea tinerilor din centrul nostru juvenil! Ei sunt viitorul clubului și cei valoroși vor juca 100% în Liga 1. Această politică, de a evolua cu tinerii în Liga 1 o voi impune și staff-ului tehnic. Este obligatoriu să înțelegem cu toții că doar prin valorile locale, crescute în spiritual alb-violet, putem salva acest club.
Rămâne de văzut cum se va implementa această politică și cu cine, din moment ce Poli a pierdut tinerii care ar fi fost cel mai aproape de integrarea într-un lot de Liga 1. În acest scop, am colat datele statistice pentru jucătorii împrumutați de club, să vedem ce-au făcut în turul campionatului.

Tabelul nu include decât date din campionat, nu și din cupă, dar și așa este puțin stufos și necesită mici explicații. Culorile cluburilor denotă ligile în care joacă (albastru - L2, verde - L3, galben - L4, roșu - L5). Rubrica de minute/meci ne dă o idee dacă jucătorii evoluează preponderent ca titulari sau ca integraliști atunci când intră pe teren. Rubrica de minute/total raportează minutele petrecute pe teren la totalul minutelor jucate în turul fiecărei ligi în parte și este expirmată ca procent în ultima coloană.



În liga secundă, fundașul dreapta Motreanu continuă să fie o piesă de bază la ASU Politehnica, în ciuda unor momente de fricțiune la începutul sezonului. Din păcate, el evoluează pe o poziție unde se regăsește atât unul dintre cei mai buni jucători cu experiență de la Poli, Valentin Crețu, cât și un tânăr care a arătat un nivel solid de joc când a fost folosit, Denis Haruț. Ar fi nevoie de niște permutații ample la nivelul lotului pentru a-l readuce în această iarnă.

Cei doi jucători împrumutați la Ripensia, Codrean și Golda, nu au prins multe minute. Primul a intrat doar o dată pe finalul unei partide. Al doilea a avut probleme medicale la debut de sezon, a jucat câteva meciuri, a și înscris un gol, înainte de a ieși din grațiile noului antrenor, Radu Suciu. Ambii ar fi mai câștigați jucând undeva în acest moment.

Avem o sumedenie de jucători în liga a treia. La echipa de pe locul trei, CSM Lugoj, s-au impus fundașii laterali, Fridrich (stânga) și Daniel Filip (dreapta). Și portarul David Filip a adunat câteva prezențe, în vreme ce vârful Pădurariu a avut viață grea în a se impune mai experimentaților Szekely și Velici. Dintre toți, singurul cu o șansă teoretică de a reveni pare Fridrich, fiind un jucător care poate acoperi două posturi deficitare, cel de fundaș stânga și cel de fundaș central. 

La echipa de pe locul patru, Școlar Reșița, a adunat Velcotă un număr respectabil de minute. Folosit de regulă în spatele vârfurilor sau în flancul stâng, fostul internațional de juniori și-a trecut în cont un singur gol. Deși s-ar potrivi ca o dublură pentru Bîrnoi, impresia mea de la distanță este că l-ar ajuta mai mult să adune în continuare minute la Reșița.

Aflată pe nouă, Ghiroda prezintă cel mai mare contingent de poliști, deși niciunul nu e chiar om de bază. Cel mai bine s-a prezentat portarul Contra, care în ciuda unor erori, a făcut și partide deosebite, reușind să nu ia gol în trei meciuri. Zvonurile îi prevăd o mutare la Ripensia împreună cu fostul antrenor al Ghirodei, Paul Codrea. Posibilitatea de a apăra în liga secundă, unde titularul junior din poarta Ripensia nu s-a impus, merită urmărită. În orice caz, la vară măcar unul dintre cei trei portari veterani de la club va pleca, iar atunci fie Contra, fie Filip, fie unul dintre portarii juniori ai clubului va ocupa acea poziție. Ceilalți jucători împrumutați la Ghiroda trebuie să lupte în continuare pentru un loc fermă în primul unsprezece.

Culmea, cel mai bine așezat în echipa sa pare fundașul dreapta Sporin, care odată ajuns la Giarmata, a intrat în echipă și n-a mai pierdut un minut. E drept că Giarmata se află mai aproape de subsolul clasamentului, dar cifrele sale sunt încurajatoare.

Mai jos de liga a treia avem câțiva jucători menționați doar pentru statistică. Dacă ar fi totuși să evidențiem pe cineva, ar merita remarcat mijlocașul de bandă Gînju, care a înscris de douăsprezece ori. Din păcate diferența de nivel este prea mare pentru a ne face speranțe că jucătorii care evoluează aici pot fi soluții pe termen scurt (sau chiar mediu) la echipa mare.

Așadar, numai câțiva jucători au evoluat mai mult de jumătate din totalul minutelor, aceștia fiind, logic, cel mai aproape de a-și găsi un loc și la echipa de seniori: Motreanu, Sporin, Fridrich, Daniel Filip și Contra. Pare destul de improbabil însă să vedem o revenire de senzație în această iarnă. O șansă ceva mai bună ar putea avea câțiva dintre juniorii U19, care sunt deja în cadrul clubului, în frunte cu Cristian Podină, Remi Ochea sau Raul Cochințu. Rămâne de văzut ce-o să fie.

12 noiembrie 2017

Poli: generația pierdută

Nicolae Robu a avut dreptate când a spus că (ACS) Poli este necesară pentru a oferi un cadru de promovare zecilor de juniori talentați din zonă. A eșuat însă lamentabil în crearea condițiilor instituționale necesare pentru a-i valorifica. A se citi: un club condus cu cap, care să-și urmărească interesele proprii, nu interese terțe.

Plecarea lui Mailat la CFR Cluj este doar cel mai recent exemplu. Putem să-l și comparăm cu achiziția lui Costache, de la Dinamo, pe care clujenii au plătit 800.000 EUR. Ce ar fi făcut Poli cu o asemenea sumă de bani? Și-ar fi asigurat supraviețuirea până sezonul viitor? Probabil. Iar banii s-au pierdut fiindcă cineva a fost dispus să-și asume acest risc, neplătindu-l pe Mailat cu câteva mii de RON.

Ne aflăm în anul de grație 2017, an în care Poli ar fi fost aproape de a putea să alinieze un unsprezece format exclusiv din juniori proprii. De fapt, și poate: un unsprezece din jucători pe care clubul i-a pierdut fără a primi vreun ban pe ei; ba, mai mult, fără a apuca să-i valorifice măcar un sezon întreg în teren. Că așa, în afară de Ovidiu Popescu, Poli nu a luat vreun ban pe cineva - iar pe Popescu a luat mărunțiș. În schimb pe Bărbuț sau Belu n-a reușit să ia nimic.

Deci, cine s-ar alinia în primul unsprezece al lui Poli - generația pierdută? Fac o tentativă mai jos, cu explicații pentru maniera în care s-au pierdut jucătorii și niște responsabili. La nevoie, completez cu ce mai avem în lot. Valorile trecute în grafică sunt estimative (moderate rău) de pe transfermarkt, dar e clar că vorbim de milioane de Euro.



Portar - Ionuț Rus (20.01.2000) 

Portarul de aproape doi metri a fost format de LPS Banatul, iar în 2014/2015 clubul nostru l-a avut sub formă de împrumut. Nu a decis să-l rețină în mandatul lui Rosenblum, din motive necunoscute, iar după un set de probe la Ajax Amsterdam, a sfârșit în 2016 la Lazio. În acest sezon evoluează la gruparea Primavera din capitala clubului italian.

Responsabil: conducerea și șeful centrului de copii și juniori.

Fundaș dreapta - Deian Sorescu (29.08.1997)

Îl forțez puțin pe Sorescu în apărare, dar mijlocașul de bandă avea toate calitățile să evolueze oriunde în flanc. La 19 ani, juniorii sunt „obligați” să semneze cu clubul la care se află sub contract, ceea ce Sorescu a și făcut, pe suma minimă pentru Liga 1, 1800 RON net. Mai contează că la negocieri Daniel Stanciu l-a insultat pe tatăl jucătorului, numindu-l „șofer pe vapor”?
Când clubul s-a văzut retrogradat în vara lui 2016, acestuia i s-a înjumătățit contractul, pe timpul mandatului Miculaș. Ulterior, contractul semnat de jucător n-a ajuns la FRF în timpul reglementat pentru a fi înregistrat, astfel că și-a pierdut valabilitatea și jucătorul, după un litigiu prelung, a fost declarat liber în 2017.

(Notă: informația inițială era incorectă/incompletă. Motivul anulării contractului a ținut de înregistrarea tardivă a acestuia la FRF. Mulțumiri lui Anda Deliu pentru corecție.)

Responsabil: directorul sportiv. 

Fundași centrali

Aici ne lipsesc marile pierderi, dar mai e timp. Cristi Podină, internațional U19, poate evolua pe această poziție, deși e mai degrabă fundaș stânga. Momentan nu primește minute la prima echipă, iar la vară trebuie să semneze contractul la finalul junioratului. Într-o situație asemănătoare, deși a evoluat deja pentru echipa mare, se află Denis Haruț. Dacă ar fi să facem totuși un unsprezece din jucători crescuți de club, i-am forța puțin pe Podină și pe Bocșan să completeze axul central.

Fundaș stânga - Silviu Balaure (06.02.1996)

Nici Balaure nu e taman fundaș stânga, dar aglomerația e mare de la mijloc în sus. Istoricul cu Balaure începe în 2013, când directorul sportiv de la Poli, Călin Rosenblum, a încercat să-l forțeze pe juniorul B de atunci să meargă împrumut la LPS Banatul, acolo unde tot Rosenblum era conducător (ce chestie, la câți jucători n-au ajuns la Poli de la LPS). Până la urmă a rămas la Poli, unde nici Velcea, nici Alexa nu l-au prea folosit - al doilea nici măcar în liga secundă. În schimb, în baza parteneriatului cu Casa Rusu, Balaure a fost trimis la Becicherecu Mic, unde era primar reprezentatul familiei Rusu. Apoi, lui Balaure i s-a propus prea târziu contractul ca senior la terminarea junioratului, și jucătorul se temea că va fi trimis din nou împrumut, la Caransebeș. Astfel a plecat la Baia Mare, de unde a ajuns la Astra și este internțional U21.

Responsabili: conducerea clubului, directorul sportiv și antrenorul

Mijlocaș central - Carlo Casap (29.12.1998)

Pe Casap, ajuns la Viitorul, Poli l-a pierdut în 2012. Fiind sub contract cu clubul patronat de Iancu, acesta a ajuns pe liber și, la 14 ani, a putut alege unde să-și continue cariera. Astfel a preferat s-o facă la academia lui Hagi. Rosenblum a declarat la momentul respectivă că clubul nu avea cum să-l convingă pe jucător și pe părinți acestuia să rămână.

Responsabili: directorul sportiv, conducerea clubului

Mijlocaș central - Marius Marin (30.08.1998)

Dacă Balaure nu a fost pus să semneze contractul în timp util, lui Marin i s-a solicitat s-o facă înainte ca acesta să fi împlinit vârsta de 16 ani - fapt nestatuar. Șunda, conducătorul centrului de copii și juniori, și-a declinat responsabilitatea, el fiind antrenor la echipa de seniori când i s-ar fi oferit contractul lui Marin. Deși Alexa l-a folosit ulterior pe mijlocaș în finalul campionatului de liga secundă și clubul a dorit să-l rețină, Marin a preferat să stea un an la ASU Politehnica, pentru a pleca ulterior în Italia. Momentan este împrumutat în Serie C la Catanzaro, unde a reușit să intre în echipă.

Responsabili: directorul sportiv

Mijlocaș dreapta - Dorin Rotariu (29.07.1995)

Rotariu s-a pierdut, asemeni lui Casap, la ruperea din 2012. Zvonurile declară însă că Roti jr. ar fi putut continua la Poli, dacă nu exista o animozitate sporită între frații Rotariu și antrenorul de atunci, Valentin Velcea. Așa s-a dus la Dinamo, de unde a ajuns la naționala României, înainte de a se transfera în Belgia.

Repsonsabili: conducerea clubului, antrenorul

Mijlocaș ofensiv - Vlad Dragomir (24.04.1999)

„Bijuteria” naționalei U19, Dragomir a apucat să joace puțin la Poli, înainte ca același Alexa să prefere variante seniore precum Keita în primul unsprezece. Ajuns la 16 ani, Dragomir a semnat cu Arsenal iar Poli s-a ales doar cu suma de 100.000 Eur, pe un fond războinic al președintelui de atunci, Liviu Anton. E clar că ar fi fost greu să-l ținem, dar cât a fost la noi, trebuia folosit mai mult, iar când a plecat se puteau găsi condiții mai bune de transfer, dacă în loc să fim recalcitranți, colaboram cu clubul londonez.

Responsabili: președintele clubului, antrenorul

Mijlocaș stânga - Sebastian Mailat (12.12.1997)

Cea mai recentă pagubă adusă clubului, Mailat a semnat cu CFR Cluj în cursul acestei zile. Jucătorul a fost pierdut după ce clubul nu l-a plătit timp de trei luni, bazându-se pe un „gentleman's agreement” făcut cu jucătorii, că aceștia nu-și vor depune memorii. Mailat și-a depus, iar în ciuda unor ambiguități procedurale, a fost declarat liber. Așa cum clubul a găsit brusc banii să-l plătească în ziua depunerii, ar fi putut s-o facă mai repede, dacă directorul sportiv, Neaga, era mai aciuit la cele care stăteau să se întâmple. Așa, un „mizilic” de câteva mii de lei a ajuns să ne coste cel mai bun tânăr jucător al echipei și, potențial, sute de mii de Euro.

Responsabili: conducerea clubului, directorul sportiv

Atacant - Andrei Sîntean (16.06.1999)

Internaționalul U19, care cochetase cu plecarea încă de acuma doi ani, a beneficiat de un contract semnat pe un singur an, până la vârsta majoratului, pe vremea lui Stanciu. Astfel, când acesta a expirat, nu a fost obligat să prelungească cu clubul, cum ar fi fost cazul dacă semna până la terminarea junioratului. Pentru a o face, Sîntean, frustrat că nu primise destule șanse să joace la echipa mare (doar câteva crâmpeie de minute), a cerut să aibă garantat un loc în primul unsprezece, ceea ce nu ar fi fost acceptabil din niciun punct de vedere. Cu scandal, acesta a părăsit clubul astă vară pentru a merge la Slavia Praga. Dacă ar fi rămas, cu siguranță ar fi jucat în Liga 1 în acest sezon, la cât am suferit în compartimentul ofensiv.

Responsabili: conducerea clubului, fostul director sportiv

1 noiembrie 2017

Demisia lui Sorin Drăgoi

Demisia prezentată astăzi de către președintele clubului, Sorin Drăgoi, nu are de ce să surprindă. Ea a fost precedată de tentativa eșuată de a ajunge la șefia LPF, un semn clar că timpul petrecut de Drăgoi la Poli se apropia de sfârșit, într-un fel sau altul.

Mi se pare de înțeles. Rolul principal al președintelui unui club de fotbal este de natură organizațională, să pregătească structurile interne pentru a depăși adversități și a profita de oportunități. Uneori are și un rol simbolic, pe care în cazul nostru și-l asumă cu precădere primarul Nicolae Robu. Chiar dacă președintele și vicepreședintele lui Poli au activat intens pentru a asigura capitalul financiar necesar să acopere nevoile zilnice, povara pe care o poartă clubul este dincolo de capacitatea lor de soluționare.

Problema lui Drăgoi este și a fost că după un sezon de subzistența, avea promisiunea altui cadru de lucru. Cine a avut de-a face cu o organizație în care niciodată nu sunt bani, știe foarte bine ce nivel de uzură personală este să gestionezi n creditori pe care nu știi de unde să îi mai plătești. Nici nu-mi imaginez cum poate fi să lucrezi cu un capital uman de genul unor sportivi profesionist, care sunt și mai greu de satisfăcut. Mai mult, conlucrarea cu un superior precum Nicolae Robu, care intervine adeseori impulsiv și fără să se consulte cu oamenii puși în poziții de responsabilitate, este o reală probă de foc.

Ca suporteri avem de multe ori pretenția ca toți să simtă același lucru pentru Poli pe care îl simțim noi. Să fim realiști. În lipsa acestui sentiment, orice conducător, orice jucător, are datoria să rămână profesionist. Drăgoi a fost acest lucru, iar majoritatea pașilor întreprinși în această perioadă extrem de dificilă pe care a petrecut-o la Poli, au fost constructivi. Cel mai mare neajuns rămâne inabilitatea de a gestiona situația contractuală a jucătorilor tineri, un minus care poate prea bine să contribuie la inabilitatea clubului de a subzista în continuare.

Pentru Poli, plecarea președintelui este o lovitură grea, chiar dacă Drăgoi va rămâne la club până în pauza de iarnă. Contează mult ca semnal pentru ceilalți din organizație, care o pot vedea ca pe o dezertare. Orice mutare care perturbă stabilitatea sfioasă pe care o avem reprezintă un pericol existențial. Tind să cred că această perioadă de tranziție va decide soarta clubului.

Așa cum Poli a tot pierdut jucători fiindcă nu i-a putut plăti și nu le-a putut oferi continuitate, și Robu și-a pierdut cel mai bun conducător pe care l-a avut clubul în ultimii cinci ani.

24 octombrie 2017

Despre eşec, confuzie şi redresare

Poli trece printr-o transformare sumbră: de la o echipă care putea să bată pe oricine la o echipă care nu mai reuşeşte să bată pe nimeni - în sub cinci săptămâni. Aparent clubul s-a dezlânat pe toate planurile, de e chiar greu să-ți mai dai seama care-i cauza și care-i consecința.

Absenţe, improvizaţii, mâini în şold
Pe teren e simplu: am rămas fără jucători. Știam de la formarea lotului că centrul apărării și vârful de lance se prezintă ca zone deficitare. La atâtea mutări, riscul a fost cumva asumat, mai ales că odată cu năruirea promisiunii finațării publice, aducerea unor jucători care să întărească echipa s-a îngreunat considerabil. Covalschi, dublajul pentru flancul stâng, a dispărut degrabă, clubul optând pentru promovarea lui Podină în locul unei alte supliniri. Teoretic, cu Șeroni dublură, eventual și Melinte, plus jolly-jokerul Ciucur, aveam oameni, dacă nu echivalenți valoric, măcar competenți individual. Și pe celălalt flanc păream acoperiți, cu Crețu, Străuț și Haruț un trio apreciabil. Rămânea centrul, cu Cânu și Melinte titulari, Șeroni și Bocșan dubluri, asta deși Bocșan dovedise că nu este o dublură de drept, ci de nevoie.

Odată ce a căzut prima piesă, Cânu la Iași, am început să tremurăm. Restul au căzut ca niște piese de domino. Șeroni, trecut în atac din lipsă de alternative, a căzut în luptă cu Craiova, după un adevărat forcing la Iași. Crețu și Țigănașu arătau carențe de fiabilitate, fiecare ratând niște jocuri, pe motive medicale, în vreme ce Străuț și-a rupt degetul într-un amical la Sânnicolau Mare. Haruț suferea de o accidentară abdominală de la începutul lui septembrie. Bocșan, om aproape nelipsit anul trecut, s-a văzut pus sub presiunea de a fi fundașul central experimentat, și doar cu Melinte la susținere a eșuat lamentabil, atât cu Craiova, cât mai ales cu Chiajna. Aceleași responsabilități disproporționate au căzut pe umerii lui Ciucur și Soljici, fundași de conjunctură, și Haruț la disputa de pe Arena Națională. Câte unul dintre ei introdus între trei jucători rodați unul cu celălalt ar fi mers. Nu așa însă.
În aceste condiții, chiar dacă am fi adus un fundaș central în plus astă toamnă, ne-ar fi căzut teribil de greu să rezolvăm o situație în care patru din cei cinci fundași de bază îți lipseau, lăsându-te cu opțiunile șase, șapte, opt.

Prea puţin, prea târziu
Astfel trecem în proximitatea terenului, în zona tehnică, acolo unde pesimismul lui Ionuț Popa nu mai dă roade. Echipa pare să fi stagnat tactic, schemele de joc nu surprind pe nimeni, iar atunci când lipseşte energia duo-ului Munteanu-Creţu, părem văduviţi de intenţii ofensive. Mai grav de atât, antrenorul nu s-a dovedit dispus să adapteze tactic în fața neajunsurilor cauzate de accidentări, abordând partida cu FCSB cu temeritatea unui om care nu are ce pierde. De fapt, căruia nu îi pasă dacă pierde. E aproape iresponsabil să speri/crezi că o linie de fund cu Ciucur - Soljic - Melinte - Harut poate să se apere la patruzeci de metri de poartă. Presupun că Popa evită să aglomereze echipa în fața propriului careu pentru că n-a reușit să organizeze jucătorii cât să ne apărăm cu consecvență și disciplină, fapt exemplificat inclusiv la fazele fixe. Pe lângă aceste nereușite tactice și neajunsuri de lot, Popa a apărut în presă cu o ranchiună deosebită, care a culminat în declarațiile de după meciul cu FCSB, la adresa juniorilor - în fapt, la adresa primarului: „Am introdus toți tinerii din echipă, pentru că multă lume a zis să încercăm și tinerii noștri, i-am încercat într-un joc cu o echipă [tare] și...ați văzut și dumneavoastră.” Nu văd cum o asemenea declarație poate deservi intereselor echipei.

Aceleaşi probleme...
Ar mai rămâne întrebarea de ce suferim așa de mult cu accidentările, mai ales că am adus și un preparator fizic să-l asiste pe Ionuț Popa? Pe de-o parte, e fiindcă pregătirea fizică e suficient de complexă, cât să nu depindă de un singur individ. Pe de altă parte, Cânu și chiar Șeroni au avut probleme medicale și anul trecut, în vreme ce pentru jucătorii tineri am văzut că tranziția spre Liga 1 poate aduce cu sine „dureri de creștere”. Dar dacă te uiți la Țigănașu și la Crețu, jucători care au prins laolaltă 72 meciuri în 2016/2017, trebuie admis că circumstanțele au fost tare a dracu să se alinieze așa cum s-au aliniat.

Chiar și așa, rămâne senzația că echipa poate mai mult, dar administrativ avem dificultăți care nu s-au aplanat. Promisiunile neonorate emise de primar, repetate îndeajuns încât să nu mai însemne nimic, trebuie să fi săpat la încrederea echipei. E drept că fotbal nu jucăm de vreo cinci săptămâni, dar semi-eșecurile suferite cu Sepsi/Voluntari/Iași le-aș pune pe seama inabilității lui Popa să creioneze un joc ofensiv cu lotul (deficitar) pe care îl are la dispoziție. Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, putem recunoaște că suntem o echipă de moral, care prezintă momente de pasivitate în joc, dar și perioade de forcing. Cel mai bun exemplu l-am avut în meciul cu CFR Cluj, dar același tipar s-a văzut cu Dinamo sau, negativ, în jocul de la FCSB.

Nu-mi dau seama în ce măsura campania președintelui Drăgoi pentru șefia LPF poate să fi ajutat clubul. Mă îndoiesc că a făcut-o, ci mai degrabă a luat din timpul și atenția necesare pentru a gestiona fluctuațiile vieții interioare a lui Poli. Între timp s-or fi creat și noi animozități, cine știe? Înfrângerea drastică, la zero practic (13-1, acel 1 venind de la club) a fost vădit influențată de cel mai mare cal de bătaie politică din țară, Dragnea Liviu, care și-a declarat simpatiile pro-Iorgulescu în ziua votului. Unii mai înțelepți ca mine speculează că Drăgoi a fost lăsat să agite spiritle doar atât cât să i se arate lui Iorgulescu cine-s șefii. Cert este că fotbalul românesc a pierdut din nou. Pentru Poli, implicarea și energia cu care vor reveni la club Drăgoi, precum și cei care au sperat la mutarea în București alături de el, vor fi decisive.

În absenţa căpitanului
Urmează disputa de Cupă cu ASU Politehnica, într-un meci din care mai ales noi avem ceva de pierdut. La forma sportivă arătată de ai noștri, brusc orice rezultat pare posibil. Apatia, frustrarea și frigul probabil că vor ține lumea departe de stadion la jocul de miercuri. Nu e momentul pentru menajările sugerate anterior de Ionuț Popa. Echipa are nevoie de o reușită pentru moral, iar o victorie cu ASU Politehnica nu e de fel garantată, fiindcă alb-violeții de pe Știința au toate motivele să facă un meci mare. Fără atitudine, vom pierde. Măcar fotbalul să aibă ceva de câștigat pe seama acestui meci.

12 octombrie 2017

Un tur solid, aceleaşi temeri

Poate că e târziu în săptămână să mai privim înapoi la turul de campionat regulat, dar o vom face oricum - fără prea multă tevatură.

Prestaţia

Chiar dacă echipei i se pot reproşa câteva rezultate, în special pe teren propriu (FCSB, Astra, Viitorul, Sepsi, Craiova), în mare toate meciurile s-au disputat de la egal la egal şi Poli a arătat multă implicare. Suferim la randamentul de acasă, fiindcă nu avem o echipă bine formată pentru atac, ci mai degrabă una reactivă. S-a văzut prea clar la egalurile cu Viitorul şi Sepsi. Cu cel mai bun unsprezece apt, avem însă capacitatea de a lupta cu oricine, fără să ne considerăm victime apriori - deja un mare progres faţă de sezonul trecut.

Poziţie în clasament

Locul şase ne clasează în play-off, ceea ce e partea plină a paharului. Grozav de plină, chiar. Partea goală este că am irosit oportunitatea de a consolida poziţia dobândită după victoria cu Dinamo. Pe deasupra, forma actuală ne dă multe griji, cu doar două puncte adunate din ultimele doisprezece puse la bătaie. În niciunul din aceste meciuri nu am fost aproape de a-l câştiga, deşi probabil, în condiţii mai bune, am fi putut termina neînvinşi în toate.

Ionuţ Popa ne avertiza că echipa va juca la nivelul ei optim de abia din etapa a şaptea, ceea ce a coincis cu seria de trei victorii pe care am obţinut-o. A urmat un regres, cauzat de problemele medicale ale unor titulari, starea de tensiune întreţinută la nivel declarativ şi implicitele dificultăţi financiare.

Condiţia lotului

Popa avertiza că vom retrograda dacă nu aducem doi atacanţi şi un fundaş. Aceste lipsuri s-au văzut cu ochiul liber de la începutul sezonului, dar în absenţa siguranţei financiare, s-a dovedit dificil să obţinem completările necesare. Păcat, căci un Andrei Marc (ajuns la Chiajna) ar fi fost fix ce ne trebuia nouă în centrul apărării.

Avem preparator fizic, dar suferim în continuare mult la capitolul accidentări. Asta se întâmplă în primul rând deoarece un om nu-ţi rezolvă toate problemele, mai ales pe cele structurale, şi deoarece cam aceeaşi jucători au dus greul.

Posibila plecare a lui Mailat cântăreşte mult în ansamblul echipei şi ne obligă se regândim puţin abordarea pentru jucătorul U21. Teoretic duo-ul Bîrnoi-Oprea, jucat în zonă centrală, s-ar putea completa bine, chiar dacă unul joacă ofensiv şi celălalt defensiv - avem avantajul că şi seniorii, Vaşvari şi Soljic, pot evolua atât retras, cât şi avântat. Rămâne de văzut dacă Popa îşi asumă riscul plasării unui jucător fără multă experienţă în zona centrală, care e mai sensibilă decât cea de flanc.

Prezenţa la stadion

La orice statistică te-ai uita, media de spectatori se ridică undeva pe la 5100. Anul trecut, pe acelaşi tipar de adversari, adunasem doar 3200, deci creşterea este consistentă. S-a văzut şi cu ochiul liber că meci de meci am avut măcar 3000 de oameni la stadion, exceptând disputa cu Juventus.

Menţinerea la acest nivel depinde, normal, de jocul echipei. Pentru retur, odată cu răcirea vremii, ne putem aştepta la prezenţe mai reduse, mai ales că nu vom avea nici atâţia adversari de talie pe Dan Păltinişanu (Dinamo cam singura excepţie). Financiar asta reprezintă încă o povară.

Perspectiva returului

Nu poate fi subestimată importanţa ajungerii în play-off. Este incredibil de dificil, în condiţiile date, dar dacă ajungem în play-out, cu toată incertitudinea care doar se va intensifica în 2018, fatalismele lui Ionuţ Popa se pot adeveri cu uşurinţă. Înjumătăţind acum punctele, am fi la doar la doar patru de primul loc direct retrogradabil.

Plecarea preşedintelui Sorin Drăgoi ar fi cea mai grea lovitură pe club. Speranţele de a găsi un înlocuitor de acelaşi nivel, cu aceeaşi capacitate de mobilizare în finanţarea pe termen scurt a echipei, sunt reduse. Chiar şi dacă nu câştigă postul la LPF, rămâne de văzut în ce măsura mai este dispus să lupte cu morile de vânt şi promisiunile neîndeplinite ale primarului.

Existenţial, vom avea de trăit duelul Poli - Poli înainte de finalul acestei luni, un joc pe urma căruia nu ştiu cine poate ieşi câştigat, mai ales dacă va fi abordat cu săbiile ascuţite.

27 iulie 2017

Între „a fi” și „a nu fi”

Suntem captivi, acesta este adevărul. Doare, cu atât mai mult cu cât senzația ultimilor doi ani a fost că ceea ce era mai greu, a trecut. Tergiversările repetate, interesele și adversitățile politice, fac ca Poli să fie în situația prezentată în presa ultimelor zile. Domnește o tensiune, atât pe teren, cât și în birouri, care dacă nu se rezolvă degrabă, nu cred că va mai ierta.

Unul dintre elementele cheie ale succesului de anul trecut, pe lângă determinarea jucătorilor și „bulanul” lui Popa, a fost liniștea. Garanția ei a venit grație banilor din drepturile TV și a micilor sponsorizări sau a mai puțin micilor împrumuturi antamate de club. Fără cea mai importantă sursă financiară, luată în termeni legali de ANAF, e greu de zis ce magie ne va mai ține pe linia de plutire. Această intervenție, până la urmă, brutală, în spiritul finanțelor, este fix genul de acțiune la care te poți aștepta din partea unei instituții atât de politizate. În loc să-și mărească șansele de a recupera restul datoriilor decalând o parte din plată pentru care și exista context legal, măcar unul sau două salarii, deci vreo 20% din cei 700.000 Eur luați, s-a preferat o variantă a aburelii și a tergiversării.

Cea mai nouă promisiune - de fapt, promisiunea pe care oricum ne bazam de la bun început, dar care acum a devenit urgentă - este că în urma cererii de reeșalonare, vom primi certificatul fiscal zero și vom putea accesa păguboasele/necesarele fonduri publice. Nu se vor putea plăti salariile restante din acești bani, dar se vor putea da bani de acum încolo, ceea ce ar fi gura de oxigen de care avem nevoie pentru a oferi o fărâmă de liniște jucătorilor.

Este tragic că atunci când în sfârșit am găsit o cale care duce altundeva decât în Liga a 2-a, ca lot, cât și ca gândire organizatorică, suntem blocați de eternul element politic. N-ar trebui să comentăm, nu? Că doar la astea ne-am expus benevol. Ceea ce nu înseamnă însă că neonorarea promisiunilor repetate ale primarului Robu, în ciuda reasigurărilor oferite jucătorilor și suporterilor, trebuie iertate. Când n-a fost liniște completă, ca acum un an de zile, tot ce am primit din partea primarului, pe bune suporterul numărul 1 al clubului, au fost vorbe în vânt. Nu doar că nu a găsit oportun să dea cu pumnul în masă și să adune „factorul economic” în jurul Politehnicii, dar echivalarea clubului cu persoana sa (Poli a lui Robu, Poli a primăriei) a pus piedici atât din acest punct de vedere, cât și în ceea ce privește relația cu alte instituții publice sau cu suporteri neutri ai fotbalului timișorean.

Dacă situația se va dezamorsa, adică eșalonarea acceptată, finanțarea rapid trecută prin Consiliul Local Timișoara, salariile plătite, atunci Robu va fi exonerat în acest „dosar”, iar meritul se va împărți alfabetic. Există semne că putem spera în mod realist la asta, judecând după demersurile făcute de club în ultimele 24 ore. Dar dacă situația nu se va rezolva, păi atunci e clar: numai Robu e de vină.

Asta nu doar fiindcă „așa-i în fotbal”. Ci fiindcă chiar este.



14 iulie 2017

2017/2018: un nou sezon la baionetă

Debutul de mâine, de la Chiajna, în sezonul 2017/2018 al Ligii 1 este piperat cu tot felul de necunoscute. Unele dintre ele sunt cele care suscită interesul și curiozitatea; altele, aceleași ca la fiecare început de an fotbalistic, pistonează anxietatea. Toate-s vechi și nouă toate.

Sportiv ne prezentăm cu o echipă mult schimbată la față - poate prea mult, pe alocuri. Jucătorii aduși au dat, cu mici excepții, dovada calității lor în mod separat, dar marea încercare va fi s-o dea și laolaltă, la capătul a doar câteva săptămâni de pregătiri. Ne îngrijorează mai mult timpul restrâns pentru pregătirea fizică a jucătorilor, decât carențele de omogenitate. Pe termen mediu va conta să facem față celor nouăzeci de minute, că omogenitatea vine.

Sondajul referitor la așteptările pentru noul sezon arată un grup realist de suporteri. 77% văd echipa în zona de sus a play-out-ului (locurile 6-10), 18% sunt mai optimiști și văd play-off-ul, iar doar 5% consideră că echipa va lupta din nou la retrogradare. Probabil că zona de optimism visător este o clasare pe poziițiile 5-8, mai ales că pentru a intra în play-off trebuie să lăsăm măcar pe una dintre Viitorul, Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Craiova sau Astra în urma noastră.

Nu are rost să insistăm asupra importanței unei posibile calificări în play-off. Într-un fel este o ambiție prea mare, după schimbările făcute în această vară și considerând totuși că jucătorii aduși vin toți din a doua parte a clasamentului. În alt fel, la suferințele noastre financiare, este capital s-o facem. Stabilitatea aceasta va conta cel mai mult pe termen lung, mai ales dacă e să dăm crezare celor declarate de Alex Munteanu, cum că jucătorii au promisiunea că nu vor exista întârizeri la plată. Degenerarea spiritului de echipă ne-ar fi la fel de fatală ca acum doi ani, iar acesta este un risc pe care și l-a asumat conducerea prin schimbarea radicală a efectivului.

O clasare măcar în top de play-out ne-ar garanta aproape un milion de euro în plus pentru sezonul viitor; una în play-off ne-ar ajuta mult cu costurile curente (de ex. salariile), fiindcă ar aduce la Timișoara și în primăvara lui 2018 cluburi tari și, implicit, spectatori în tribune. Trebuie să fie ambiția clubului să ajungă măcar la media de spectatori pe care a avut-o acum doi ani, 3500 spectatori/meci, față de doar 1600 anul trecut. Din păcate, nu putem spune că pregătirile pentru sezon și vânzarea policardurilor au pus accent pe atragerea suporterilor, capitalizându-se doar pasiv de pe urma victoriei din fața celor de la UTA. Atragerea mai multor sponsori, schimbarea sistemului de expunere grafică 4k #nextlevel, prioritizarea corporatistă în vânzarea de policarduri la zona lojelor prin aplicarea unor prețuri prohibitive, toate ne pot fi de folos. Doar că în lupta pentru imagine, față în față cu administrația locală care ne pune bețe în roate - de la neclarificarea posibilității de finanțare, la blocarea conturilor pentru a antama banii de pe drepturile TV - contează mai mult câtor oameni le pasă de tine decât numărul de firme dispuse să-ți bage un ban în cont. De fapt nu în cont, că acolo n-ai avea ce face cu el.

Mereu există o prioritate mai mare decât suporterii, fie că este supraviețuirea imediată sau meciul din următoarea etapă. În sondajul pe care l-am făcut în urmă cu două săptămâni, a reieșit că vechimea medie în 'polism' a celor care țin cu clubul de Liga 1 este de treizeci de ani; adică media de vârstă trebuie să fie undeva între patruzeci și cincizeci.
Fani noi creați în acești ultimi cinci ani? 3% - și ne întrebăm dacă în cazul acestora n-a fost vorba de o completare eronată a sondajului, trecându-se suporteri de abia din iulie...2017. Este teribil de greu să atragi pe cineva, nu doar din cauza lipsei de bani, a scandalurilor pe plan local, ci și datorită fotbalului românesc în ansamblul lui. Dar cu siguranță se poate mai bine și ar fi cazul să primească și suporterii fideli echipei puțină atenție, nu doar Cotnarii și Carrefourii aceștei lumi.

Iar dincolo de suporteri, ne dorim să vedem schimbările interne promise de către președintele clubului. Completarea administrativă cu oameni care să poată da Politehnicii capacitatea de a funcționa optimal pentru un club de Liga 1 ar fi un pas. Altul este reorganizarea sectorului juvenil, parcă pusă pe pauză după elaborarea unor planuri pozitive și ambițioase la începutul anului. Ar fi catastrofal și jenant să continuăm cu această hemoragie de tineri talentați, având în vedere și disensiunile cu Fridrich din ultimele săptămâni.

În rest ne vedem de ale noastre și de ce se întâmplă în iarbă. Avem încredere că lotul actual poate reprezenta clubul și orașul într-o manieră deosebită, adică să nu mergem cu capul plecat pe niciun stadion al țării. Sperăm ca acesta să fie sezonul în care Haruț, Bîrnoi și Mailat devin piese (mai) importante pentru Poli; că în urma lor vor crește și alții, chiar și dintre cei care au cam pierdut un an în demotivarea unui sezon confuz de liga a 3-a. Că mai multă lume va aprecia fotbalul jucat de alb-violeți. Și că vom avea măcar puțină liniște.

12 iunie 2017

O avancronică de baraj

Pentru cine a urmărit presa ultimelor zile, se remarcă tactica arădenilor de a insista asupra calității echipei noastre, în ceea ce unii au interpretat ca fiind o lipsă de dorință a celor de la UTA pentru a promova. Carențele de infrastructură de la Arad sunt cunoscute, dar nu văd cine ar prefera terenul mlăștinos și nefertil al ligii secunde peste garanția financiară a primei ligi - chiar și cu riscul unei retrogradări ulterioare, atâta timp cât nu te înglodezi în datorii.

În schimb această abordare reduce presiunea așteptărilor asupra echipei adverse, mai ales că arădenii au destui componenți tineri în lot. Este foarte adevărat că Poli n-ar trebui, sportiv, să se afle la baraj, însă pe forma ultimelor patruzeci de zile, nivelul nostru de joc ne recomandă la acest duel al nervilor tari, o dispută care are toate șansele să fie echilibrată și tensionată. Cred că disputarea primului meci acasă ne favorizează, pe de-o parte fiindcă miza va aduce poate chiar spre 20.000 spectatori în tribune, și pe de alta fiindcă putem, asemeni Voluntariului anul trecut, să tranșăm dubla-manșă printr-o prestație precisă acasă.

Despre dificultățile în alcătuirea celui mai bun prim unsprezece - ba chiar identificarea acestuia - am discutat deja. La conferința de presă a reieșit că Pedro va reveni, cel mai probabil, pe bancă, în ceea ce sper eu să fie o dorință de revanșă față de cei pe care i-a păgubit prin prestația cu Pandurii. Mailat și-a declarat dorința de a ieși învingător din duelul cu Adrian Petre, vârful arădenilor, asta după ce anul trecut Petre&co i-au învins pe juniorii A ai Politehnicii în finala Cupei României la respectiva categorie de vârstă. În rest, fie ca bulanul lui Ionuț Popa să lovească din nou.

Dincolo de toate, această dispută poate să ne ofere un fel de moment zero la reconstrucției. O victorie în fața unui stadion plin(uț), o supraviețuire la capătul acestui sezon dramatic, acestea sunt fenomene care oferă personalitate și cer respect. La fel de adevărat este că, așa cum am mai scris pe aici și nu numai, retrogradarea ar face toate poveștile deosebite ale acestui sezon uitate. Știm că se poate, am văzut-o, iar în toate disputele cu echipe de ligă secundă din Cupa României am arătat puternici, chiar dominanți. Ne trebuie implicare și concentrare, dar n-aș zice nu și la puțină șansă.

Doar astea au fost elementele care ne-au propulsat aici, de la străfundul celor -14 puncte la care ne aflam după primele patru etape.

Hai Poli!

9 iunie 2017

Cheia barajului: o defensivă complex(at)ă

Cheia succesului pentru Poli, care nu înscrie de regulă mai mult de un gol pe meci (1,02 ca să fim exacți), este reducerea numărului de goluri primite. În turul play-out-ului am marcat de șapte ori, încasând doar trei goluri niciodată mai mult de unul într-un meci - în consecință, am pierdut doar o dată, am făcut două egaluri și am învins de patru ori. În retur de play-out am marcat de nouă ori, dar am și primit unsprezece goluri, fiind învinși de trei ori, reușind trei egaluri și o singură victorie.


Ce a dus la deterioarea aceasta? Primul lucru pe care trebuie să-l recunoaștem este că, în ansamblul sezonului, nu vorbim de o deterioare. Apărarea a fost cu 50% mai puțin permeabilă în play-out decât în sezonul regulat - în parte fiindcă adversarii au fost mai slabi, dar și fiindcă, măcar o vreme, apărarea s-a stabilizat. Știind însă ce de probleme am avut cu accidentările, m-am întrebat cum a arătat de fapt această stabilitate și am căutat să văd dacă există vreun jucător sau, mai degrabă, o configurație cheie.

Deci am luat toate permutațiile făcute pe parcursul sezonului (exclusiv în campionat) - și m-am șocat de câte au fost la număr.


Sunt puține variante care au scăpat nefolosite, mai ales dacă ne aducem aminte că până și Neagu, considerat submediocru în prestațiile sale pe postul său de bază în flancul stâng, a fost băgat în dreapta (o cauză pentru asta este teama lui Popa de a-l introduce pe Haruț - sau, în general, jucători tineri - în meciuri cu miză). Se observă faptul că n-am folosit nicio configurație mai mult de patru partide, inițial datorită randamentelor fluctuante și ulterior din motive medicale.

Am pus mediile noastre și golurile primite pentru fiecare permutație, alături de golurile marcate, care ar fi putut afecta media în mod disproporționat. Paradoxal, alăturarea Bocșan-Șeroni are atât una din cele mai mici medii, cât și una din cele mai mari medii. Aș explica-o zicând că e greu să tragi concluzii pe mostre atât de reduse.

Pentru a sintetiza cumva această listă fenomenală - insist, 16 combinații la 40 de meciuri! - am grupat fundașii centrali și fundașii laterali, chiar dacă nu e o treabă tocmai kosher.


N-a ieșit ceva mult mai edificator, deși parcă mai arată cumva. Ce m-a surprins a fost că la centrali combinația Scutaru-Bocșan, chiar și cu relativ puține meciuri, a prins așa o notă mare. Mai edificator este însă numărul de goluri primite pe meci, acolo unde Scutaru-Cânu punctează cel mai bine, ceea ce îi trage însă înapoi sunt câteva meciuri cu greșeli personale grave.
Ce mă miră mai puțin este că acele combinații cu Șeroni în centru n-arată grozav - de fapt de aici am și pornit cu analiza, discutând pe facebook despre locul lui Șeroni.

Pe lateral varianta Străuț-Șeroni tronează, fiind o combinație în care am marcat de trei ori și am primit cele mai puține goluri. Combinațiile cu Neagu pe stânga suferă la medie, din moment ce Neagu are în cont niște meciuri notate drastic, dar ca număr de goluri primite nu stă așa de rău alături de Străuț.

Așadar și cifrele dictează ceea ce știam cumva: că Străuț - Scutaru - Cânu - Șeroni, cu toți apți de joc, e cea mai bună linie defensivă de care dispunem. Cum însă nici Scutaru, nici Șeroni nu s-au prezentat grozav în ultima vreme, după accidentările suferite, avem toate șansele să refolosim apărarea de la Mediaș, o apărare care are cifre decente, dar este deosebit de vulnerabilă fără susținerea liniei de mijloc. Ceea ce ne aduce la unul din clișeele fotbalului modern: apărarea se face cu toată echipa.

Cu siguranță, mai ales când mijlocașii îți pun adversarii în cârcă cu pase greșite și mingi pierdute în propria jumătate. Doar că n-ai cum să scapi, contează mult și care-s ăia patru din fața portarului.

19 mai 2017

Avancronică: Finala

A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.

Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.

Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.

Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.

Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.

Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.

Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.

Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.

La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.

Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!

Hai Poli!

7 martie 2017

Program play-out şi implicaţii

Nu cred că programul care urmează ne avantajează prea mult. Precum scriam şi în cronică, aş fi zis că meciurile directe cu Pandurii şi ASA pot fi izbăvirea noastră. O problemă ar fi că în tur vom juca consecutiv cu cele două cluburi în deplasare, iar în retur ar trebui să disputăm aceste partide, plus jocul cu Chiajna, toate comprimate într-o săptămână. Săptămâna finalei Cupei Ligii. Implicit, e clar că se va reprograma deplasarea de la Chiajna, dar presiunea efortului şi a rezultatelor va fi deosebită la capătul lui mai.

Pe lângă acest element neplăcut, ar mai fi de considerat că nimeni nu este carne de tun. Pandurii s-au prezentat cel mai rău în aceste patru etape şi nici ASA n-a strălucit, dar tot a adunat trei puncte. Va fi un play-out în care oricine poate bate pe oricine, poate chiar şi noi pe Botoşani în prima etapă din acest weekend. Deci va fi greu al naibii şi n-ar trebui să facem prea multe calcule de pe acuma, aşa cum n-ar trebui nici să ne punem majoritatea speranţelor în cele patru partide care vor fi jucate cu rivalele directe pentru locul de baraj. Să nu mai spunem că şi dacă ajungem la baraj, ne vom trezi aproape la mijlocul lui iunie jucându-l, la capătul a peste patru luni cu mult fotbal.

Etapa 1 (11 martie): FC Botoşani – Poli Timişoara

Etapa a 2-a (18 martie): Poli Timişoara – FC Voluntari

Etapa a 3-a (1 aprilie): Poli Iaşi – Poli Timişoara

Etapa a 4-a (5 aprilie): Poli Timişoara – Concordia

Etapa a 5-a (8 aprilie): Pandurii – Poli Timişoara

Etapa a 6-a (15 aprilie): ASA Tg. Mureş – Poli Timişoara

Etapa a 7-a (22 aprilie): Poli Timişoara – Gaz Metan

(retur)

Etapa a 8-a (29 aprilie): Poli Timişoara – FC Botoşani

Etapa a 9-a (6 mai): FC Voluntari – Poli Timişoara

Etapa a 10-a (13 mai): Poli Timişoara – Poli Iaşi

Etapa a 11-a (20 mai): Concordia – Poli Timişoara

Etapa a 12-a (25 mai); Poli Timişoara – Pandurii

Etapa a 13-a (28 mai): Poli Timişoara – ASA Tg. Mureş

Etapa a 14-a (4 iunie): Gaz Metan – Poli Timişoara

6 februarie 2017

Starea națiunii alb-violete

Diseară vom fi puși față în față cu realitatea Ligii 1. Cu o victorie, recuperăm câteva puncte față de Chiajna și de Târgu Jiu, ambele cu egaluri în weekend, respectiv ne distanțăm de Târgu Mureș. Pe de altă parte, dacă învinge aici, Mediașul scapă în mare de stresul calificării în play-off; altfel, cade în ghearele mai titratelor Dinamo, Astra și CFR Cluj. Nu are cum să fie un meci ușor, chiar dacă vizitatorii și-au pierdut/vândut ambii golgheteri în pauza de iarnă, plus o piesă importantă în apărare. Repere comune nu prea avem din această iarnă, doar faptul că Gaz Metan a învins pe Honved, echipă cu care noi am semnat o înfrângere - ambele rezultate de 1-0.

Întorcând privirea asupra curții noastre, e loc de o întrebare: suntem într-o poziție mai bună sau într-una mai puțin bună față de sfârșitul anului trecut?

Partea plină a paharului e că practic întreg lotul a făcut pregătirea de iarnă împreună. Chiar dacă l-am pierdut pe Llorente, înlocuitorul său, Šoljić, a lăsat o impresie bună și ne oferă un plus de talie la mijloc. Nu am suferit înfrângeri dramatice, evoluând de la egal la egal și cu echipele de primă ligă pe care le-am întâlnit. În plus, situația de la club e destul de liniștită, jucătorii au mai primit o parte din salarii, astfel că totul pare sub control.

Partea mai puțin plină e că avem în continuare probleme cu accidentările și dublurile pe post. Cel mai grav este că ne va lipsi Scutaru, care s-a dovedit a fi cel mai important jucător al liniei de fund. Cu Șeroni delegat probabil în stânga, ne rămâne doar varianta cuplului Cânu - Bocșan în centru, o combinație cu care am avut dificultăți - și asta s-a văzut inclusiv la golul primit cu Honved, pe zona dintre cei doi fundași centrali.

Rămâne o problemă că Pedro nu pare capabil, fizic sau mental, să se ridice la nivelul așteptărilor, astfel că singura variantă fezabilă pentru atac este Drăghici. Nici forma lui Bărbuț nu a oferit motive de satisfacție pe parcursul pregătirilor, însă nu există dubii cum că jucătorul n-ar vrea să joace aici - doar că momentan nu se leagă jocul. 

Pe lângă aceste chestiuni de lot, nu mai avem nici micul avantaj al desconsiderării, chiar dacă e probabil să nu-l fi mai avut nici pe final de an. Cheia succesului va rămâne în organizarea defensivă și în executarea fazelor fixe, care au dat roade în pregătiri. Nu-mi dau seama cât de importante sunt cele opt puncte pe care sperăm să le recuperăm, însă probabil ar fi mai bine să nu ne punem toate speranțele în ele, pentru a evita riscul unei căderi de moral în cazul în care nu le primim. Cumva am impresia că dacă găsim forța să nu retrogradăm, o putem face și fără acele opt puncte, care sunt de fapt patru în play-out.

Ca să revenim la întrebare: poziție mai bună sau mai puțin bună? Probabil că poziția e aproximativ aceeași, cea din care am adunat 22 puncte, adică destul cât să nu retrogradăm dacă plecam de la zero. Doar că acum ne trebuie mai mult, iar miza meciurilor directe va cântări mai greu. Nu va fi de fel ușor, dar această echipă ne-a dovedit că poate. Deci să poată în continuare.

Hai Poli!
Google+