26 februarie 2019

Calculele ligii secunde

Mă uitam deja, nesănătos de mult, la clasament încă dinainte de începutul L2. Acum că a trecut o etapă, parcă mi se învârt şi mai tare toate rotiţele, mai ales că în prima etapă aproape toate echipele din a doua jumătate a clasamentului au pierdut puncte. Ce doare este că mai durează până când are rost să ne uităm, cu adevărat, la ce fac alţii. Suntem la 11 puncte de salvare, iar victoria cu Ripensia nu ne-a apropiat decât cu un punct de ţinta noastră. Nu puţini sunt cei care nici nu vor să aducă în discuţie calcule, ca nu cumva să uităm că prima oară noi avem de câştigat. Cert este că trebuie să prindem cât mai curând plutonul, ca să reducem din presiunea clasamentului, iar în mai puţin de patru-cinci etape nu avem cum să facem asta, nici măcar matematic.


Dar! Chiar şi aşa, nu pot să nu stau cu capu-n clasament. De la locul 9 în jos, toate clubulurile riscă să intre în zona mlăştinoasă. Ajunge să pierzi trei meciuri la rând şi eşti acolo. Toată lumea se uită la puncte şi îşi începe calculele cu "Brăila şi Poli sunt ca şi retrogradate. Pe cine mai băgăm sub noi?". De partea noastră, obiectivul este să găsim alte patru formaţii cărora să le luăm faţa. Partea complicată este că două dintre ele ar putea să fie echipe care nu sunt acum sub linie. Deci...sărim peste Brăila, care mai mult s-a slăbit în iarnă, şi trecem dincolo de noi.

CS Baloteşti (19 puncte) are perspective proaste. Au pierdut doi jucători de bază, pe Dedu şi pe Gojnea, iar din cei patru aduşi singurul cu ceva nume este...Rafael Licu. Luaţi individual, ilfovenii au câţiva jucători buni, mai ales în linia de mijloc, precum Predescu, V. Mihai şi M. Neagu, cu veteranul Marciuc conducând apărarea. Problema e că tot aceşti jucători i-au adus pe locul unde sunt acum, iar mutările din iarnă nu par să fi schimbat ceva semnificativ în rândul echipei. Chiar şi aşa, se remarcă faptul că nici măcar Baloteştiul nu sunt victime sigure, atâta timp cât joacă cu cel mai bun unsprezece. Au schimbat şi antrenorul în iarnă, rolul de principal revenindu-i fostului internaţional Gheorghe Mihali. Dar să se salveze? Pare o sarcină foarte dificilă, evidenţiată de înfrângerea de pe teren propriu cu Mioveni în weekend.

Farul Constanţa (20 de puncte) a despărţit mările şi a adus o armată de jucători, ca şi noi. Ca şi majoritatea echipelor din L2.  Lucrurile par să se fi stabilizat în conducerea Farului, formaţia din Constanţa făcând cantonamentul de iarnă tot în Antalya. S-au debarasat de şase jucători pe care nu s-au bazat mult nici în tur (excepţie Licu şi Tudorică), şi au adus atât jucători tineri, cât şi jucători cu experienţă, majoritatea din L1. Junii sosiţi de la FCSB, Viitorul şi Dinamo nu-mi spun nimic, sunt jucători care n-au debutat în prima ligă. Jucătorii seniori au însă CV-uri rezonabile. Ispas vine de la Călăraşi, Rosado şi Diogo de la Gaz Metan, Celestino a fost cândva la CFR Cluj, Demir şi Rafa au jucat în L3 Turcia, respectiv Portugalia, iar Antoche şi Avram au experienţa multă de L2. Antrenor a rămas cel mai tare din oraş. În amicale au bătut doar L3 şi L4, semn că şi dacă echipa are calitate (şi ceva calitate tot are), mai durează să se închege. Drept urmare, au pierdut la Clinceni în prima etapă, meci decis de execuţia deosebită a lui Barbu. Cred, însă, că Farul are forţă (lot decent, bani, suporteri) şi nu va rămâne dincolo de linie, iar următoarele patru etape (Snagov, Baloteşti, Pandurii, Metaloglobus) ne vor arăta mai clar cât de sus pot urca ei.

Aerostar Bacău (22 de puncte) a condus de două ori la Târgovişte vineri, dar a plecat fără puncte. E drept că scorul i-a flatat puţin, Chindia fiind echipa mai bună, însă două goluri din faze fixe (!) au oferit băcăuanilor o şansă la mai mult. Antrenaţi în continuare de Florin Bratu, care ar avea o mare problemă dacă şi-ar trece o retrogradare în CV, Aerostar a pus pe liber nouă jucători şi a adus zece. Cei care au venit sunt fie jucători experimentaţi în L2 (A. Pop, Ciocâlteu, Carabela, Gojnea, Drugă, Tăbăcaru), fie tineri U21. Nu e ca şi cum Bratu a putut semna nume cunoscute, dar a avut şansa să facă un lot mai apropiat de aşteptările sale. Şi ei au trei meciuri din care trebuie să scoată puncte în următoarele patru (Energeticianul, ASU Politehnica, Luceafărul + U Cluj). Nu ştiu exact de ce, dar încă îmi vine să cred în calităţile antrenorului şi tind că îi va scoate la liman, chiar dacă vor fi sub Farul.

Metaloglobus (24 de puncte) era aproape în comă când am intrat în pauza de iarnă, pierzând cu 1-9 la Bacău. Lucrurile s-au schimbat ca peste noapte, cu fostul antrenor al liderului, Laszlo Balint, sosind ca antrenor, alături de opt jucători. S-au reunit fraţii Herea, l-au adus pe Fl. Plămadă de la Petrolul, pe Vîlceanu de la Astra, pe Lungu, Tomozei şi Neagu, Nicoară toţi jucători solizi de L2. Chiar şi aşa, în disputa cu FC Argeş au avut un noroc care l-a depăşit cu mult pe al nostru din meciul cu Ripensia, reuşind să înscrie la singura şansă de gol, în vreme ce piteştenii au ratat din toate poziţiile. Tind să cred că nici Metaloglobus nu va fi dincolo de linie, din moment ce au un lot decent şi un antrenor care a avut succes pe unde a fost. Îi aşteaptă însă trei meciuri grele (Petrolul, Mioveni, Farul), iar o serie negativă ar pune multă presiune pe bucureşteni.

Luceafărul Oradea (24 de puncte) vine la Timişoara sâmbătă şi este, din punctul meu de vedere, a doua din cele patru echipe pe care trebuie să le băgăm sub noi. Au acelaşi antrenor cu care au început sezonul, dar şi ei au adus opt nume noi în iarnă, cu cinci plecări, dintre care Gunie şi Codoban erau oameni importanţi. La capitolul veniri găsim doi jucători mai răsăriţi de la Brăila, chinezul Yuefeng şi vârful Bebey, doi jucători care vin din L3 Norvegia şi Belgia, şi doi tineri de perspectivă, portarul Ionuţ Rus (ex-Poli) şi fundaşul Călin. Nu-mi pare că Luceafărul s-a întărit, iar asta, în contextul în care formaţiile din spatele lor sunt mai tari, ar trebui să-i împingă sub linie. Egalul obţinut cu ASU Politehnica în prima etapă nu spune mare lucru, mai ales că şi alb-violeţii sunt o necunoscută valorică. Dacă (după ce) pierd cu noi, au o serie de şapte meciuri, din care în şase întâlnesc formaţii din prima jumătate, iar în al şaptelea pe Aerostar. Nu aş fi şocat dacă ar avea de aşteptat până în aprilie pentru următoarea victorie şi asta aproape că le-ar pecetlui soarta.

Daco Getica Bucureşti (24 de puncte) probabil transpiră rău de tot. Au pierdut şase jucători importanţi din tur, jucători cu meciuri în L1, în frunte cu golgheterul Adrian Voicu. În locurile lor au venit jucători eminamente de L2, precum Roşu (ex-Poli), Stancu (Gaz Metan), Dedu (Baloteşti), Martin (FC Argeş), Tudorică (Farul), cât şi Eşanu, Grecu şi Isvoranu împrumutaţi de la Dinamo, Viitorul şi Chiajna. Nu văd cine îl va înlocui pe Voicu dintre cei numiţi, acesta fiind principalul motiv pentru care Daco Getica nu este actualmente lângă noi în clasament. Baciu, antrenorul bucureştenilor, nu-mi inspiră multă încredere, fiindcă la ce lot a avut în tur, se putea clasa mult mai sus. Înfrângerea la limită din prima etapă de la Snagov nu ne spune multe, fiindcă şi liderul este o necunoscută. Au avantajul a două meciuri accesibile, cu Pandurii şi Baloteşti, din care dacă nu scot măcar patru puncte, va fi clar că au potenţial limitat să stea peste linie. Precum cred că reiese, sunt a treia echipă pe care o văd sub noi.

Ripensia Timişoara (25 de puncte) este şi ea într-o situaţie sensibilă. Am scris în avancronică ce cred despre punctele acumulate, toate la limită, în ultimele etape ale anului trecut şi faptul că nu au fost aduşi măcar doi jucători de calitate. Speranţa suporterilor Ripensiei stă aproape exclusiv în efectul Pelici, care, cumva, trebuie să transforme un lot slăbuţ într-unul capabil să reziste. Nivelul de joc pe care l-au arătat cu noi n-a fost rău, mai ales dacă plecăm de la presupunerea că nici noi nu suntem chiar ultimii, iar logica dictează că dacă noi ne salvăm, şi ei o fac. Au meciurile noastre, cu o etapă în avans, şi întâlnesc UTA, Clinceniul şi Snagovul în următoarele etape, partide pe urma cărora, dacă nu fac măcar patru puncte, au şanse să ajungă sub linie, sub mare presiune. Foarte greu de estimat ce-o să se întâmple, însă tind să-i văd salvându-se, dacă nu se încurcă prea tare în cafenele şi din astea.

ASU Politehnica Timişoara (26 de puncte) sunt într-o situaţie dificilă la rândul lor. Au plecat Bozian, Poparadu, Lazea, am impresia că şi Velici, care au prins câteva minute în tur, asemeni lui Dănuţ Bilia, transferat la noi. Au venit jucători tineri, care n-au prea jucat, cu Manea, C. Ene, Dros, Ursu şi Motreanu cei mai experimentaţi. Situaţia financiară nu este grozavă, dar n-ar trebui să afecteze mersul lucrurilor. Rămânerea lui Petruescu mi se pare un risc, antrenorul nefiind agreat de o parte dintre jucători şi dintre suporteri, iar faptul că la Luceafărul au avut şansa victoriei este o palidă consolare, fiindcă nu sunt convins de valoarea orădenilor. Urmează cinci meciuri foarte grele pentru alb-violeţi, cu U Cluj, Aerostar, FC Argeş, Petrolul şi Mioveni, o serie din care, dacă nu au şansă, pot să iasă uşor fără nicio victorie. Dacă se întâmplă asta, probabil ajung sub linie, iar de acolo mai departe presiunea va fi alta. Ca de obicei, suporterii vor fi acolo să-i susţină, ceea ce poate fi decisiv.

Pandurii Târgu Jiu (28 de puncte) au un avans mare faţă de noi, dar nu şi faţă de primul loc retrogradabil. I-au pierdut pe Pârvulescu, Cenaj, Nsiah ş Konate, dintre jucătorii de bază ai echipei, iar la schimb au venit opt jucători, singurii mai cunoscuţi fiind vârful Dodoi şi fostul mijlocaş al Ripensiei, L. Tudor. Pe lângă asta, la înfrângerea cu Petrolul au avut şi multe absenţe din motive medicale. Antrenorul Bogoi este pus în faţa unei situaţii foarte dificile, mai ales că nu este chiar linişte nici pe frontul financiar de la Târgu Jiu. Mă aştept ca Pandurii să reintre puternic în lupta pentru retrogradare, fiind favoriţi la statutul de "a patra echipă pe care o băgăm sub noi".

Energeticianul (29 de puncte) par la o distanţă relativ sigură, de noi în orice caz, dar şi-au pierdut antrenorul în iarnă şi au schimbat jumătate din lot. Singurul jucător dintre cei veniţi care are ceva nume este albanezul Cenaj, de la Pandurii, şi, să zicem, Alexandru Popescu, venit de la Mioveni, în vreme ce la plecări îi găsim pe Nicoară, Cristea, Achim, Neagu, Tomozei, Manole, Tomozei, Drugă, Leasă - cam tot ce aveau mai experimentat. De bine, de rău mai au câţiva jucători de calitate în echipă, în frunte cu golgheterul Vlad Rusu, iar pe bancă îl au pe foarte tânărul George Zima, secund în mandatul lui B. Andone. Înfrângerea suferită cu U Cluj era una scontată, dar urmează alte meciuri grele pentru formaţia din Petroşani, care ar putea coborî degrabă în clasament. În funcţie de cum rămâne atmosfera la Energeticianul, îi văd şi pe aceştia susceptibili la a ajunge în zona periculoasă.

Şi astfel mi-am încheiat poliloghia. Care credeţi voi că sunt cele patru echipe care intră sub noi?

25 februarie 2019

Profil: Alexandru Bădăuţă

Al doilea transfer vine după un schimb interesant, cu Octavian Drăghici luând drumul Ripensiei şi Cătălin Alexandru Bădăuţă sosind în alb-violet.


Nu este prima aventură în aceste culori pentru Bădăuţă, care a evoluat şi la ASU Politehnica timp de trei sezoane. La Ripensia nu s-a impus cum m-aş fi aşteptat să o facă, iar speranţa este că sosirea sa aici îi va reda energia care i-a lipsit în galben-roşu. Nu cred că îi va fi uşor să intre în primul unsprezece, Bădăuţă fiind un jucător tehnic, care nu este deosebit de generos la efort. Aveam însă nevoie de dublaj pentru Sidorenco, iar experienţa jucătorului născut la Alexandria ne-ar putea fi utilă.

Data nașterii: 19.09.1990
Locul nașterii: Alexandria, România
Inălțime: 182 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Atacant

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Ripensia TimişoaraROB162
2017-18Ripensia TimişoaraROB123
2017-18ASU PolitehnicaROB195
2016-17ASU PolitehnicaROB268
2015-16ASU PolitehnicaROC2516
2014-15Unirea BrînceniROD--
2013-14BerceniROB172
2013-14CSM AlexandriaROD1513
2012-13CSM AlexandriaROC--
2012-13CaracalROC--
2011-12CaracalROC--
2010-11CaracalROC--
2009-10Dinamo IIROB80
2008-09Dinamo IIROB60
2008-09Juventus BucureştiROC--
2007-08Juventus BucureştiROC--
2006-07Juventus BucureştiROC--
Total:14449
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Antonio Manolache

E luni, deci mai avem două transferuri. Primul este un jucător născut 2000, fost căpitan la naţionalele de juniori.


Format la Petrolul şi la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara, Manolache a ajuns în Olanda, la Groningen, acum doi ani, tocmai prin intermediul lui Ştefan Nanu. Internaţional de juniori, tânărul jucător evoluează în centrul apărării, pe flancul stâng sau la închidere. Astfel, îi poate oferi lui Răchită flexibilitate în configurarea primului unsprezece.

El a semnat cu clubul până în vara acestui an.

Data nașterii: 30.01.2000
Locul nașterii: Urziceni, România
Inălțime: 180 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaş central/stânga - închizător

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19FC GroningenNLA00
2017-18FC GroningenNLA00
2016-17CNP TimişoaraRO---
Total:00
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  NL = Olanda;
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

24 februarie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Ripensia

Poli - Ripensia 1:0 (0:0)
[44 de voturi]

CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Nu era cert cine va sta în poartă la acest meci, dar decizia lui Răchită s-a dovedit inspirată. Moldovan a avut priză excelentă la şuturile care au prins poarta, a blocat în două rânduri şi a boxat o minge dificilă în partea secundă. Degajărilea au fost în general scurte, afectate şi de vânt.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,4

Igor Ţîgîrlaş

Mi s-a părut că am funcţionat ceva mai bine cu Ţîgîrlaş în centru, decât ca fundaş dreapta. Oaspeţii au avut câteva faze în acea zonă pe parcursul prime reprize, însă echipa s-a apărat rezonabil. De văzut unde îşi va găsi locul în primul unsprezece.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,8

Lorenzo Paramatti

Italianul confirmă forma arătată în pregătiri, cu un joc sigur şi precis în defensivă. Comunică în continuu cu cochipierii.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,3

Sergio Uyi

A reuşit mai multe intervenţii sigure, a controlat spaţiul aerian, dar nu sunt sigur dacă a fost sau nu henţ la intervenţia din repriza secundă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Vlad Olteanu

N-am fost foarte convins de Olteanu în prima parte, însă în a doua arătat mai mult ca jucătorul pe care îl căutam în flancul stâng - calm, concentrat, capabil să scoată adversari din joc şi să joace lung eficient.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6

David Pop

Aş spune că titularizarea lui Pop a fost cea mai mare surpriză a primului unsprezece. Chiar dacă în a doua parte a suferit pe alocuri, a reuşit să câştige multe dueluri la cap şi şi-a arătat, din nou, importanţa la fazele fixe, semnând golul decisiv - un gol teribil de important.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,9

Daniel Rogoveanu

Deşi suferea de o accidentare, Rogoveanu a ţinut să tragă de sine pentru a juca în acest meci. Intenţia este lăudabilă şi oferă un exemplu a ceea ce ne trebuie ca mentalitate, însă în joc a avut mult de suferit, pierzând numeroase mingi.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,1

Lucian Buzan

Venit abia acum câteva zile, fostul jucător al Craiovei a arătat că este dispus să alerge. Putea să înscrie la şansa de gol pe care a avut-o în debutul reprizei secunde, dar mai semnificativ este că a rămas activ toate cele nouăzeci de minute, acoperind bine terenul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6

Vadim Calugher

Mă aşteptam să-l văd pe Calugher mai retras, cu Rogoveanu în spatele vârfului, dar probabil că această permutaţie a fost făcută şi având în vedere problemele lui Rogo. Pasă de gol, implicare bună în joc, dispoziţie la efort. Un debut fericit pentru tânărul moldovean.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,9

Cosmin Bîrnoi

A ţinut cu greu de minge, a încercat să fie incisiv, dar paselor le-a lipsit precizia.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,2

Eugen Sidorenco

Chiar dacă n-a înscris, Sidorenco şi-a arătat calitatea de-a lungul meciului. A scos libera care a precedat golul, a câştigat multe dueluri unu la unu şi a luptat cu succes pentru mingi înalte cu adversari mai mari ca el. Păcat că n-a reuşit mai mult la cele două faze când a scăpat pe contră, în flanc, respectiv când a recuperat fantastic la mijloc.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1

REZERVE

Dănuţ Bilia

Intrat la pauză, Bilia a oferit un plus de siguranţă, mai ales la mingi înalte, şi a avut o poziţionare bună. Plus o atitudine exemplară. El l-a scăpat însă pe Dumiter în minutul 88, când Ripensia putea egala.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,0

Denis Golda

N-a intrat bine în meci, oferind oaspeţilor o liberă din 20 de metri şi ratând două contre cu potenţial.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,0

Alin Ghidurea

Introdus în minutele de final, Ghidurea şi-a semnat astfel debutul în L2.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,2

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Sarcina lui Răchită în această iarnă a fost una deosebit de dificilă: să redreseze un vestiar fragmentat şi nemulţumit în limita resurselor financiare şi a problemelor de imagine pe care le cunoaştem. Am văzut care au fost măsurile, cu cincisprezece jucători veniţi, aproape toţi în ultima lună de zile, şi doar şapte rămaşi din cei vechi. În primul unsprezece al acestui meci s-au regăsit numai doi dintre aceştia: David Pop şi Cosmin Bîrnoi.

Partea de construcţie a lotului este aproape finalizată şi urmează munca pe exprimarea în joc. Am putut observa în meciul cu Ripensia că jucătorii au arătat o atitudine agresivă (în sens pozitiv) şi multă dispoziţie la efort, însă în acelaşi timp a trebuit să ne recunoaştem dominaţi acasă de o formaţie din a doua jumătate a clasamentului. Mă aştept ca şi următoarele partide să se dispute după un tipar asemănător, importante fiind punctele. O organizare defensivă bună şi capacitatea de a pune probleme la faze fixe şi la contre vor fi decisive pentru alb-violeţi.

Nota Cronicii: 7,5
Nota comunității: 7,8

Echipa

Am avut de învăţat multe nume noi la acest meci, însă speranţa este că sunt nume pe care nu le vom uita la finalul acestui sezon. Golul victoriei, poetic aproape, a venit tot de la unul dintre cei vechi.

Precum scriam şi în cronică, sunt convins că jucătorii au simţit presiunea, mai ales odată ce am înscris, acesta fiind şi motivul pentru care Ripensia a stat aşa de sus. Trebuie să reuşim să ţinem mai bine de minge pe faza de construcţie, să fim mai eficienţi la recuperare şi mai incisivi pe contre. La fel de important este să nu oferim atâtea faze fixe adversarilor, alţii nu vor fi la fel de iertători.

Aşa cum, din punct de vedere tactic, vor conta mult cele menţionate mai sus, diferenţa, de cele mai multe ori, o va face personalitatea acestui lot, încrederea pe care o au unii în ceilălalţi şi dorinţa de a se împinge din spate reciproc atunci când au nevoie de asta.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,2

Omul meciului

David Pop - 54,5%
Dinu Moldovan - 11,4%
Lorenzo Paramatti - 11,4%
Sergio Uyi - 9,1%
Eugen Sidorenco - 6,8%
Dănuţ Bilia - 2,3%
Vadim Calugher - 2,3%
Igor Ţîgîrlaş - 2,3%

23 februarie 2019

Poli - Ripensia 1:0 (0:0)

Ne-am chinUYIt (am vrut să fiu primul!), dar cu rost şi cap. Într-un meci disputat, în care care Ripensia a avut de regulă iniţiativa, alb-violeţii noştri (negru-roşii azi, în aşteptarea unor echipamente proaspete de la noul sponsor tehnic, Beltona) au tras cu dinţii de rezultat şi acesta le-a zâmbit. De soarele cu dinţi şi cagulă de astăzi nu mai zicem nimic, fiindcă golul lui Pop ne-a încălzit bine, bine.


Era de aşteptat ca Ripensia să aibă un plus de consistenţă, căci am menţionat deja de stabilitatea din cadrul lotului lor. Astfel au şi controlat debutul partidei, fără mari ocazii, înainte ca Poli să reechilibreze disputa la capătul primului sfert de oră. Ne-a fost greu să ajungem la finalizare, chiar dacă am construit cursiv în câteva rânduri, aici văzându-se şi lipsa de coeziune a echipei noastre. Prima şi cam singura ocazie reală de gol a reprizei a avut-o Ripensia, finalizarea lui Mansour din câţiva metri trecând, cumva, pe lângă poartă (min. 26). Oaspeţii au rămas destul de sus, poliştii luptându-se cu vântul puternic care bătea (la propriu) în direcţia porţii noastre. N-a ajutat nici că Rogoveanu a suferit de-a lungul reprizei, accidentat fiind, dar acesta a ţinut mult să joace şi să ajute echipa. La pauză, Răchită l-a şi înlocuit cu Bilia, mutându-l pe Ţîgîrlaş în centru, ceea ce ne-a adus un plus în joc.

Astfel, partea secundă a început mai bine pentru noi, chiar dacă vântul n-a mai vuit în direcţia noastră de atac. Ripensia a cerut penalty la o intervenţie a lui Uyi, n-a primit, iar pe contră Sidorenco l-a găsit în careu pe Buzan, şutul acestuia ajungând direct în braţele portarului (min. 48). Bilia a trimis cam la un metru peste dintr-o liberă de la distanţă (min. 49), semn că eram, totuşi, mai prezenţi în jumătatea adversă. O nouă acţiune a lui Sidorenco s-a soldat cu un fault asupra vârfului în marginea careului, Calugher a bătut libera în zid şi mingea a mers în corner. Răchită era supărat pe execuţia moldoveanului, însă acelaşi Calugher a bătut cornerul, mingea a ajuns în faţa porţii de unde Pop a deschis scorul cu o lovitură de cap! (min. 57). Echipa a acuzat "şocul avantajului" şi s-a retras în propria jumătate, următoarele douăzeci de minute fiind deosebit de dificile pentru noi. Oaspeţii au beneficiat de multe libere,  dar n-au reuşit să le concretizeze. Moldovan a arătat siguranţă în poartă, iar când mingea a ajuns în zona lui, a avut priză bună. Trecuţi de minutul 80, Bilia&co. au reuşit să mai mute jocul din preajma careului nostru, să-l mai fragmenteze. Am ieşit pe câteva contre interesante, fără finalizare însă, în vreme ce Ripensia a mai avut o şansă foarte bună de egalare, prin Dumiter, care n-a reuşit să ciupească mingea pe lângă Moldovan din poziţie ideală (min. 88). Şi aşa s-a terminat.

Am avut atâtea meciuri pe care "trebuia" să le câştigăm şi nu le-am câştigat, că nu-ţi mai era uşor să crezi. Am văzut, însă, altceva la echipă, care a învins astăzi într-o manieră în care pur şi simplu n-ar fi putut s-o facă în prima parte a sezonului. Atitudinea cu care s-a jucat a fost bună spre foarte bună, chiar dacă relaţiile de joc şi câteva decizii personale au lăsat de dorit. Nu contează, ştiam că va fi aşa, important este să adunăm punctele din aceste prime două meciuri, iar la partida cu UTA să stăm mai bine ca o echipă. Nu ne-ar fi fost greu să pierdem acest meci, ceea ce face ca victoria să fie cu atât mai preţioasă. Greul continuă.

Bravo Poli!

Poli: Moldovan - Ţîgîrlaş, Paramatti, Uyi, Olteanu - Rogoveanu, Pop - Buzan, Calugher, Bîrnoi - Sidorenco

Schimbări:

Bilia pentru Rogoveanu (min. 46)
Golda pentru Bîrnoi (min. 69)
Ghidurea pentru Calugher (min. 86)

22 februarie 2019

Avancronică: Poli - Ripensia

Se sfârşeşte, finalmente, această pauză de iarnă grea şi urmează o primăvară care fie va fi una excepţională, fie va fi un calvar. Loc de mijloc nu mai există. Numeroasele mutări făcute în iarnă ne-au adus un plus de calitate şi au reconfigurat atmosfera din vestiar, însă toţi cei sosiţi, în frunte cu Răchită, vor fi judecaţi în baza rezultatelor.


Ripensia Timişoara

Faptul că întâlnim în primul meci Ripensia zic că este...nici de bun augur, nici de rău augur. Indiferent care ar fi fost adversarul, ar fi avut anumite puncte tari şi slăbiciuni, singura excepţie fiind, probabil, Brăila, care par slăbiţi după această iarnă. Dar mă gândeam că lăsăm o analiză a adversarilor pentru după această rundă.

Principalul atu al Ripensiei este stabilitatea lotului. Cu doar cinci jucători aduşi în această iarnă, din care trei U21, formaţia antrenată de Alexandru Pelici nu s-a întărit semnificativ. Pentru o formaţie cu deficit de calitate, cum este cea a  galben-roşilor, tind să cred că ar fi avut nevoie de încă doi jucători versaţi, pentru a nu avea emoţii. Mă întreb dacă seria de trei victorii obţinută în ultimele trei etape ale anului trecut, toate acasă şi în faţa unor echipe slabe sau chiar foarte slabe, nu i-a relaxat prea mult pe conducătorii clubului cu privire la mutările necesare pe piaţa transferurilor.

Astfel, pariul Ripensiei se numeşte, în continuare, Alexandru Pelici, care a avut timp şi linişte să-şi organizeze jucătorii în vederea lunilor care urmează. Principala sursă de pericol va fi din fazele fixe, iar Pelici are avantajul că dispune de câţiva jucători U21 chiar buni - Dumiter şi Chera, în special. Utilizarea lui Dobre între buturi este o oportunitate pentru noi, singura întrebare privind restul titularilor fiind dacă Toma este suficient recuperat ca să joace titular. Tind să cred că da.

Singurii absenţi sunt Monea (suspendat) şi Ungureanu (accidentat). Pentru concatinda noastră, un început cu dreptul este, chiar dacă nu vor s-o admită, esenţial. Îi aşteaptă meciuri cu UTA (A), Clinceni (D), Snagov (A) şi Baloteşti (D), iar câteva rezultate negative i-ar putea catapulta direct în zona nisipurilor mişcătoare.

Poli Timișoara

E drept că pe Ripensia îi aşteaptă dificultăţi potenţiale. Ale noastre sunt cât se poate de palpabile, alb-violeţii fiind practic obligaţi să obţină victorii în primele două partide - cât şi în multe din cele care le urmează.

Cu toţii ne întrebăm care va fi nivelul echipei, dacă jucătorii au valoarea necesară să ne ducă dincolo de linie şi cât de repede se vor adapta unii celorlalţi. Numeroşii jucători veniţi după încheierea cantonamentului, cât şi plecarea lui Motreanu şi Drăghici, au schimbat aspectul lotului. În mod paradoxal, postul pe care îl vedeam cel mai acoperit, cel de fundaş dreapta, stă într-un singur jucător. Nu suntem foarte bine acoperiţi nici în celălalt flanc sau în atac, dar în mare avem jucătorii care ne trebuie.

Primul unsprezece ar putea să ne surprindă, decisive fiind deciziile cu privire la jucătorii U21 folosiţi. Nu prea există certitudini, cu Oprea, Bîrnoi, Golda, Buzan, Pop şi Munteanu luptând pentru celelalte trei titularizări obligatorii (Contra şi Stere îmi par outsideri, iar Codrea este suspendat). Celelalte întrebări interesante se referă la cine va juca alături de Paramatti în centrul defensivei, cu Uyi favorit, dar o opţiune aparent mai riscantă decât Bilia sau chiar Ghidurea; respectiv cine va sta în poartă dintre Moldovan şi Began.

Vorbele antrenorului:
„ E dificil pentru mine acum să asamblez o echipă, în condiţiile în care mâine vor fi 7-8 jucători în primul 11. Dar m-am uitat în alte campionate, m-am uitat şi la Dinamo, în primele etape au câştigat cu şapte-opt jucători noi, noi fotbaliştii, ca fost fotbalist spun, avem o vorbă – te poţi omogeniza cu orice jucători şi poţi juca fotbal şi în piscină. Mâine, vom vedea, probabil vremea nu ne ajută, terenul va fi greu, sperăm totuşi să oferim un spectacol de calitate şi să câştigăm.
Dacă aş spune că Ripensia e favorită mâine, mi-aş face bagajul şi aş pleca acasă. Eu am venit la Poli Timişoara, la o echipă care juca anul trecut în Liga I, nicio echipă care va veni aici să joace pe Electrica nu va fi favorită, indiferent de lot. Le-am spus şi jucătorilor, să le intre bine în cap”

Cronica ultimei întâlniri: 

„De fapt, povestea acestui meci a fost scrisă nu doar de marcatorii unor goluri inspirate, ci și de două apărări suferinde. Dacă la Poli mai visăm că revenirea lui Melinte va consolida cumva linia de fund, Ripensia trebuie să mai caute soluții. Oricum, pentru noi a fost o victorie de care aveam nevoie pentru moral, o victorie obținută cu un prim unsprezece a cărei medie de vârstă este aproape de 22 de ani - doar Bocșan, Popovici și Drăghici aveau mai mult de 21 de ani în primul unsprezece, precum se vede și mai jos. Să mai spunem că decisivi au fost doi jucători la care Ganea a renunțat inițial?”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/08/ripensia-poli-23-10.html

20 februarie 2019

Profil: Lucian Buzan

Îmi făceam griji de opţiunile pe care le avem la U21, iar clubul pare în asentimentul meu, aducând un jucător de acest profil.


Buzan este un jucător format la Timişoara, de LPS Banatul, care a ajuns la CSU Craiova în anii trecuţi. După ce s-a evidenţiat la echipa secundă a oltenilor, a debutat în Liga 1 şi în acest sezon a fost împrumutat la Călăraşi, unde a prins doar două meciuri. Este un jucător relativ scund, dar foarte muncitor, care deşi a evoluat în zonă centrală, este capabil să joace şi în flanc, graţie vitezei sale.

Antrenorul craiovenilor, Mangia, ar fi preferat să-l ţină aproape de echipă, dar conducerea a reuşit să negocieze împrumutul său până în vară la Poli.

Data nașterii: 09.03.1999
Locul nașterii: Caransebeş, România
Inălțime: 170 cm
Greutate: 67 kg
Poziție: Mijlocaş central/dreapta

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Dunărea CălăraşiROA20
2017-18CSU CraiovaROA10
2017-18CSU Craiova IIROC189
2016-17CSU Craiova IIROC243
2015-16CSU CraiovaROA00
Total:4512
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

19 februarie 2019

Profil: Vadim Calugher

Contingentul de jucători din Republica Moldova creşte.


Calugher, este un mijlocaş central scund, dar arţăgos. A fost dorit şi de UTA în această iarnă, însă a ajuns în alb-violet, la insistenţele clubului nostru. Fost internaţional de tineret şi campion al Moldovei cu Milsami, el vine să întărească linia mediană cu un plus de viteză şi un joc de pase precis.

A semnat până în vară cu Poli.

Data nașterii: 07.09.1995
Locul nașterii: Chişinău, Republica Moldova
Inălțime: 176 cm
Greutate: 68 kg
Poziție: Mijlocaş central

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018Sf. GheorgheMDA102
2017PetrocubMDA90
2016PetrocubMDA252
2015Speranţa NisporeniMDA10
2015ZimbruMDA100
2014MilsamiMDA60
2013MilsamiMDA270
2012MilsamiMDA111
2011MilsamiMDA10
Total:995
MJ = Meciuri jucate; GM = Goluri marcate;  MD = Moldova;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

18 februarie 2019

Profil: Sorel Chemin

Au fost mulţi, a rămas unul singur.


Chiar dacă mi-au mai prins ochii doi dintre jucătorii testaţi, Chemin a fost cel mai interesant. Format la PSG, fost internaţional U16 al Franţei, acesta a jucat la echipa secundă a clubului, dar ulterior a rămas blocat în ligile inferioare din diverse ţări. În mod bizar, a plecat în a treia divizie din Cipru, a jucat şi în a doua, înainte de a ajunge la noi.

Am văzut nişte calităţi la el, un control bun al balonului, capacitatea de a scoate oameni din joc şi de a verticaliza. Şuturile şi centrările nu i-au prea ieşit la amicalul cu Dumbrăviţa, dar ar putea reprezenta cel puţin o rezervă utilă pentru Rogoveanu, dacă nu chiar o opţiune pentru flancul nostru stâng, în funcţie de cum găsim loc jucătorilor U21.

A semnat până în vară cu Poli.

Data nașterii: 10.05.1994
Locul nașterii: Bengris, Camerun
Inălțime: 176 cm
Greutate: 76 kg
Poziție: Mijlocaş ofensiv-stânga

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Digenis OroklinisCYB--
2017-18OrmideiaCYC--
2017-18AmiensESD111
2016-17ForbachESE151
2015-16Le Havre IIESE151
2014-15DunfermlineSCC20
2013-14PSG IIFRD50
2012-13PSG IIFRD20
2011-12PSG IIFRD10
2011-12PSGFRA00
Total:513
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  FR = Franţa; SC = Scoţia; CY = Cipru
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Dinu Moldovan

Din păcate, circumstanţele au făcut ca Răchită să mai renunţe la un jucător, după ce Avram a avut câteva scăpări în meciul cu Dumbrăviţa. I-am găsit însă rapid un înlocuitor.


Cândva tânărul Moldovan a fost format la Espanyol, unde a stat pe bancă şi în Primera. Nu a reuşit să se impună acolo şi nici la revenirea în România. A prins, apoi, câţiva ani buni la Ponferradina, cu care a evoluat în L2 şi L3 din Spania, înainte de a reveni acasă, la Voluntari, în vara acestui an. O accidentare l-a privat de postul de titular, iar acum se află la noi.

Pentru cei curioşi, o serie de intervenţii, câteva spectaculoase, se găsesc pe youtube. Ca de obicei, la un portar aş prefera să văd golurile primite.

A semnat cu Poli până în vară.

Data nașterii: 03.05.1990
Locul nașterii: Alba Iulia, România
Inălțime: 181 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Portar

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Voluntari IIROC--
2018-19VoluntariROA00
2017-18PonferradinaESC180
2016-17PonferradinaESC330
2016-17PonferradinaESB90
2015-16PonferradinaESB190
2015-16PonferradinaESB60
2014-15U ClujROA10
2013-14AstraROA00
2014-15Espanyol BESD80
2015-16Espanyol BESD180
2014-15Espanyol BESC50
2013-14EspanyolESA00
2014-15EspanyolESA00
Total:1172
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  ES = Spania; RO = România 
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

16 februarie 2019

Amical: Poli - Dumbrăvița 1:2 (0:0)

Nu cred că acestea erau așteptările de la partida cu verzii dumbrăvițeni, ca rezultat cel puțin, fiindcă în joc știam că întâlnim o formație puternică spre foarte puternică de L3. Context există, iar pe lângă rezultatul neplăcut, vreau să văd și lucrurile care au mers mai bine.


Răchită a trimis în prima parte o formulă de trialiști și probabile rezerve. În ciuda acestui fapt, jocul a fost controlat în mare de alb-violeți, care au avut dificultăți însă în a ajunge la finalizare - doar câteva șuturi din afara careului, inclusiv unul scos de portar, au fost de notat. De cealaltă parte, Dumbrăvița a avut o șansă bună, din apropiere, pe care Began a blocat-o.

Când au intrat „titularii”, așteptările mele (și probabil nu doar ale mele) erau că vom pune stăpânire pe joc. Am făcut-o, câteva minute, după care adversarii au trimis, deviat, în bară și parcă ne-am înmuiat. Deși am beneficiat de mai multe faze fixe, nu am pus pericol suficient de des, iar cele câteva faze cursive nu s-au concluzionat cu șuturi cadrate. Pe acest fond, Dumbrăvița ne-a surprins pe o minge lungă, la care am stat prost la ofsaid, portarul Avram a ieșit la întâmpinare, a fost depășit și ne-am văzut conduși. La scurt timp am primit și al doilea gol, după ce o degajare ratată a lui Munteanu i-a permis fostului polist Rus să tragă din careu, iar palma lui Avram n-a fost suficient de fermă să respingă în lateral. O fază fixă ne-a readus în joc, cu pasa de gol a lui Olteanu și capul lui Sidorenco, precis, iar pe final am avut o minge în bară la o liberă din celălalt flanc, mingea înaltă punându-i probleme portarului advers. N-am mai reușit să egalăm, astfel că am bifat o înfrângere înainte de începutul returului. Mini-returului.

Explicația antrenorului a fost că cei care au intrat în partea secundă au avut un antrenament de intensitate fizică ieri. Cred că asta s-a și văzut, mai ales comparat cu ce-am observat în meciurile din cantonament, unde am avut mai multă agresivitate și un plus de prospețime, în ciuda numeroaselor partide jucate.

Care ar fi problemele? Încă nu avem siguranță în poartă, unde Avram, în special, a fost ezitant. Began n-a fost supus la faze dificile, exceptând cea menționată, dar pare, momentan, ceva mai sigur. Țîgîrlaș nu mi s-a părut în apele lui ca fundaș dreapta, deși a reușit să blocheze adversarii de câteva ori; a avut însă și deficiențe de plasament și a irosit câteva mingi cu diagonale fără destinație. Uyi a comis o eroare gravă, permițând unui adversar să scape spre poartă, dar ezitarea acestuia i-a permis fundașului să intervină. Fiind și la primul meci cu Paramatti, desincronizările sunt de înțeles, dar pentru meciul cu Ripensia avem nevoie de doi fundași centrali fiabili; Bilia și Ghidura, cu prestații rezonabile în prima parte, au argumentele lor. Olteanu a avut un meci prea „tăcut”, fiind și depășit în unu contra unu la două faze. Munteanu, pe lângă eroarea de la gol, nu și-a lăsat amprenta asupra mijlocului terenului, o pretenție rezonabilă de la un închizător. O problemă rămân flancurile, unde Golda a suferit, în vreme ce Bîrnoi și Stere (ambii în prima repriză) nu au arătat clar că merită să fie titulari.

La plusuri l-aș pune pe Sidorenco, un vârf bătăios și iute, chiar dacă este în urmă cu pregătirea. Nici Chemin, evidențiatul primei reprize, nu este un jucător de care m-aș lepăda, arătând că este capabil să țină de minge și să verticalizeze. Calugher, mijlocaș central și el aproape confirmat, mi s-a părut bine implicat în joc, apărând și la finalizare. În plus, am avut parte de câteva faze cursive de atac, aproape frumoase. Maniera de joc a echipei mi s-a părut pozitivă, mai curajoasă, în ciuda eșecului. Un aspect important de avut în vedere este că am jucat 4-2-3-1 în prima parte și 4-3-3 în a doua, însă așezarea din urmă pare încă pretențioasă pentru ce putem noi executa.

Poate cea mai spinoasă problemă în acest moment este alegerea celor trei titulari U21. Cu probabila plecare a lui Motreanu, nu avem decât variante la mijjlocași centrali sau ofensiv în bandă. Nu este comod să joci cu doi U21 pe centru, nici în 4-2-3-1, nici în 4-3-3. Nici variantele pentru flancuri, Golda și Bîrnoi, nu oferă siguranță și incisivitate. Ambele goluri au plecat de la mingi pierdute de Golda. Ideal ar fi fost să avem câte un U21 în fiecare compartiment (apărare, mijloc, atac), sau chiar un portar. Sunt discuții pentru un jucător ofensiv U21, care să vină din L1, ceea ce ar putea să ne ofere un respiro, însă definitivarea primului unsprezece va presupune niște decizii curajoase din partea lui Răchită.

Cert, astăzi, este că doar Chemin și Diarra au șanse să rămână dintre cei testați. Așteptăm ultimele confirmări și, cu sufletul la gură, ne pregătim pentru debutul nostru în sezonul de primăvară. 

Poli (rep. 1): Began - Bilomba, Bilia, Ghidurea, Frederic - Dinu, Pop - Stere, Chemin, Bîrnoi - Diarra

Poli (rep. 2): Avram - Țîgîrlaș. Paramatti, Uyi, Olteanu - Calugher, Munteanu, Oprea - Golda, Sidorenco, Rogoveanu

15 februarie 2019

Profil: Eugen Sidorenco

Finalmente, un vârf. Și un mijlocaș ofensiv, și un mijlocaș de bandă. Toate într-unul.


Sidorenco pare scund pentru a fi vârf, însă ce-i lipsește din forță, are ca viteză și determinare. E drept, iuțimea și talia îl recomandă în primul rând în flanc, unde a și jucat o mare parte a carierei, ceea ce nu înseamnă că nu poate juca și în față - este un jucător foarte versatil, care poate ocupa orice poziție în treimea ofensivă.

A trecut prin destule ligi de-a lungul carierei, inclusiv prima din Rusia. Dincolo de asta, are 34 de prezențe în naționala Moldovei, cu șapte goluri înscrise. Dacă se apropie doar de nivelul de acum trei, patru ani, va fi o vedetă în liga secundă.

Data nașterii: 19.03.1989
Locul nașterii: Chişinău, Republica Moldova
Inălțime: 177 cm
Greutate: 76 kg
Poziție: Mijlocaș lateral/vârf

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018ZimbruMDA111
2017MilsamiMDA121
2016MilsamiMDA233
2015-16Nazareth IlitILB41
2014-15Nazareth IlitILB323
2013-14Khimik DzerzhinskRUB90
2013-14TomRUA60
2012-13Nazareth IlitILB346
2011ZimbruMDA252
2010ZimbruMDA266
2009ZimbruMDA283
2008ZimbruMDA200
2007ZimbruMDA61
2007Zimbru IIMDB111
Total:24728

MJ = Meciuri jucate; GM = Goluri marcate;  MD = Moldova;  IL = Israel; 
RU = Rusia
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Igor Țîgîrlaș

Parcă ne lipseau internaționalii, însă astăzi am semnat chiar doi.


Țîgîrlaș este un veteran de aproape 35 de ani, un jucător de calitate din ce am văzut, care gândește repede și execută la fel de repede, în ciuda vârstei. Are experiența de a juca pe ambele flancuri, atât în atac, cât și în apărare, iar din observațiile de la antrenament, deduc că va fi o opțiune pentru postul de fundaș dreapta.

Cele 23 de prezențe la naționala Moldovei îl marchează drept un jucător complet. Asta dacă cele două titluri câștigate în Letonia sau numeroasele partide disputate în prima ligă ucraineană nu erau suficiente. Sau, na, cele aproape 300 de meciuri la nivelul primei ligi.

Data nașterii: 24.04.1984
Locul nașterii: Chişinău, Republica Moldova
Inălțime: 176 cm
Greutate: 74 kg
Poziție: Fundaș dreapta/mijlocaș dreapta

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018ZimbruMDA230
2017ZariaMDA150
2016ZariaMDA276
2015ZariaMDA240
2014-15Solly PlusUA-83
2013AstanaKZA152
2012GomelBYA91
2012VentspilsLVA173
2011-12ChornomoretsUAA181
2010-11ChornomoretsUAB137
2010-11Metalurg ZaporojeUAA70
2009-10Metalurg ZaporojeUAA130
2009VentspilsLVA257
2008VentspilsLVA266
2007VentspilsLVA102
2006ZimbruMDA111
2006-07KharkivUAA61
2005-06KharkivUAA90
2004-05KharkivUAA134
2004-05Shakhtar DUA-72
2004-05Shakhtar IIUAB111
2003-04Shakhtar IIUAB80
2002-03Shakhtar IIUAB100
2001SheriffMDA00
Total:32547

MJ = Meciuri jucate; GM = Goluri marcate;  MD = Moldova;  LV = Letonia; 
UA = Ucraina; KZ = Kazahstan; BY = Belarus
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

14 februarie 2019

Profil: Sergio Uyi

În probe la alb-violeţi se află aproape o echipă întreagă de jucători, dintre care primul a fost confirmat de curând.


Sergio Uyi, un fundaş masiv crescut în Italia, dar cu origini nigeriene, vine să completeze axul central. Am putut să-l urmăresc la două antrenamente şi, la cei peste 190 cm ai săi, este o prezenţă dominantă în spaţiul aerian, fără teama de a pune şi piciorul la bătaie. Am remarcat uşoare ezitări şi un control mediu al balonului, însă esenţial pentru el va fi să evite erorile şi să găsească jocul simplu.

Faptul că este vorbitor de italiană îl face potrivit pentru un cuplu cu Paramatti. În orice caz, prin aducerea sa avem acoperit postul de fundaş central cu mai multe variante (Bilia şi Ghidurea, pe lângă cei menţionaţi). Va fi un test important pentru Uyi, care n-a fost prea statornic de-a lungul carierei şi, la nici 26 de ani, a jucat deja prin opt ţări diferite.

Îl avem până în vară.

Data nașterii: 22.06.1993
Locul nașterii: Benin City, Nigeria
Inălțime: 196 cm
Greutate: 99 kg
Poziție: Fundaş central

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Al-Hilal OmdurmanSDA--
2017-18SengleaMTC180
2017-18Bangor CityWAA60
2016-17ReutlingenDEE--
2016-17AtlantisFIC10
2015-16AtlantisFIB101
2015-16DainavaLTA120
2014-15TorinoITA00
2013-14TorinoITB00
2014-15CavaneseITC00
Total:471
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  IT = Italia;  WA = Ţara Galilor; 
SD = Sudan; MT = Malta, FI = Finlanda; DE = Germania; LT = Lituania
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

11 februarie 2019

Profil: Răzvan Began

Aveam trei restanţe la transferuri, pe care am vrut să le recuperez.


Primul portar confirmat pentru completarea nevoilor noastre este crescut la CFR Cluj şi cu experienţă în L2 la Foresta Suceava, sezonul trecut. În acest an a stat de câteva ori pe bancă la Hermannstadt, însă nu a primit şansa să debuteze în L1.

Asemeni noului său coleg, Avram, este un portar cu talie, care a petrecut timp la selecţionatele de juniori - ale României. Va fi o luptă interesantă pentru titularizare între cei doi, cu Mario Contra doar a treia variantă în acest moment. Miza pentru club este una foarte mare, iar inspiraţia în momentele cheia va fi decisivă.

Data nașterii: 12.08.1996
Locul nașterii: Sighetu Marmaţiei, România
Inălțime: 194 cm
Greutate: 93 kg
Poziție: Portar

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19HermannstadtROA00
2017-18Foresta SuceavaROB280
2017-18Luceafărul OradeaROB10
2016-17Luceafărul OradeaROB70
2015-16Farul ConstanţaROB10
2014-15CFR ClujROA00
2013-14CFR ClujROA00
Total:370
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro
Google+