Remarc cu surprindere că au trecut trei ani de la ultimele gânduri de aici. Îmi vine greu să cred, la fel de greu pe cum îmi vine să cred că n-am văzut integral mai mult de cinci partide de fotbal de atunci. Aparent, nimic nu este de nebăgat în cămară și ținut la rece. De explorat când și în ce condiții se mai scoate.
Am fost duminica trecută să revăd, pentru ultima oară, locul în care am petrecut, cel mai probabil, spre o mie de ore din viața mea. Acum văd că i se zice „El Monumental” sau „Marele Oval”, dar la cât de abstract a devenit în ultimii cinci ani, i se putea zice cam oricum, că tot străin mi s-ar fi părut. Asta, până m-am apucat să urc treptele înspre Tribuna 0 și brusc era cel mai familiar lucru de pe fața pământului.
La intrare, expoziția organizată de Druckeria, o mică aventură într-un segment de istorie cu iz de nostalgie, plină cu momente de colecție și câteva exponate deosebite. Jocul, între noi, era să identificăm jucători din diversele poze istorice, cu câteva de-a dreptul solicitante. Cred că ne-am descurcat onorabil.
Până și ACS Poli a avut o mențiune de un paragraf, deși obiectiv ar fi meritat măcar două. Ca să compensez puțin, am zis să reiau cumva experimentul Druckeria, privind top 5 momente de suferință/bucurie trăite pe Dan Păltinișanu din această eră nefastă, dar totuși plină de viață. Am zis inițial că mă rezum la trei, dar patru s-a dovedit mai aproape de realitate.
