24 decembrie 2014

Urări de final de an

Sărbători fericite și un Crăciun minunat tuturor! Vă mulțumim că ne citiți, ne bucurăm că susținem Politehnica împreună, și sperăm să fie mai bine în 2015.

La mulți ani și hai Poli!


22 decembrie 2014

Rezumat "tur" 2014/2015: partea a II-a

În prima parte a acestui an, adică returul sezonului trecut, foloseam nu mai puţin de 39 de jucători. Interesant sau nu, şi aceste cincisprezece etape au văzut 26 de jucători evoluând pentru Poli, un număr cam mare, dacă e să stăm să-l contemplăm. Uitându-ne la statistici, explicaţia devine evidentă: jucători precum Pap, Stavric, Kneeshaw, Lazăr sau Eduardo se aflau în primul unsprezece împotriva celor de la Mioveni, dar au mai prins puţine meciuri dincolo de înfrângerea de la Reşiţa, în vreme ce Szekely, Nanu, Bocşan, Dragomir, Morariju, Bălace şi O. Petre au prins câteva prezenţe, din varii motive. Astfel ajungem la 14 jucători de bază, care s-au consacrat oarecum în restul etapelor, și niște dubluri utile pe post, cifre mult mai apropiată de o formulă de succes.

Mă întreb ce reflectă faptul că jumătate din echipa de debut s-a dovedit a fi "neinspirată". Care să fie motivele ce au dus la impresia inițială că acești jucători ar fi de primul unsprezece, ca apoi să iasă nu doar puțin din schemă, ci complet. Pe de-o parte căutarea unei justificări pentru aducerea nou-veniților îi explică pe câțiva, pe de altă parte dorința de a construi o echipă foarte tănără o face. Dar e bine și că Alexa&co au realizat necesitatea unor schimbări, precum tot Alexa&co au meritul să fi inisistat pentru Pedro Henrique, chiar și atunci când părea pierdut.

Să fie clar, transferurile făcute au funcționat mult mai bine ca în returul trecut. Dacă atunci, nou veniții aveau în medie 4.8 meciuri jucate din 15 posibile, acuma au 9 din tot atâtea partide. În vreme ce Eduardo și Stavric nu au putut confirma, au făcut-o cu brio Popescu, Cânu și Henrique, iar Rody și Lazăr mai au câte ceva de dovedit. Despre finețurile necesare pentru ajustarea lotului am scris în prima parte, dar per ansamblu evoluția e una pozitivă.

Cine sunt remarcații acestor etape? Cu un necesar de minim opt prezențe notate pentru a fi incluși, mai jos găsiți cele două podiumuri. Aș remarca faptul că între ele și foarte aproape de primii remarcați se află aproape toți mijlocașii echipei: Boldea, Popescu, Poparadu, Keita și Trandu. O reflecție a nivelului bun de joc arătat de toți acești jucători, cărora le-a lipsit fie constanța, fie sclipirea pentru a accede la vârful piramidei. Și aș mai spune că fundașii par ușor defavorizați de situația actuală, căci nefiind testați prea des, nu au ocazia să iasă în evidență, chiar dacă echipa primește puține goluri.

Oricum, dacă se menține nivelul jocului, nici n-o să mai avem remarcați negativi până la finalul sezonului!

REMARCAȚII

1. Pedro Henrique (12 meciuri) - 6,58

Vedeta acestui tur, golgheterul echipei, lăudat parcă la fel de des de propriul staff, precum de adversari, am tot scris despre importanța lui Henrique în succesul repurtat. Cheia în cazul lui va fi obținerea unui transfer definitiv, altfel pe cât de important s-a dovedit a fi, pe atât de mare o să fie gaura lăsată când pleacă.

2. Cristi Bărbuț (14 meciuri) - 6,08

Sincer, răsuflu ușurat să văd că Bărbuț evoluează la un nivel mult superior celui de anul trecut. Cu siguranță că este ajutat și de poziția nouă, care nu îi cere același aport defensiv, precum și de prezența unui coleg care atrage jucători în jurul său, în persoana lui Henrique. În aceste condiții, a reușit patru goluri și a mai contribuit cu o mână de pase de gol, ceea ce îl face statistic mai important decât brazilianul alături de care evoluează, însă nu are avantajul de a fi nou, de a fi schimbat la față jocul echipei - aparent - de unul singur. Personal cred că într-adevăr este la fel de important ca Henrique pentru succesul nostru ofensiv, iar dacă ar fi ceva mai eficient la finalizare, el ar fi golgheterul echipei. Interesant de văzut cum se va readapta în flanc când situația o va cere, căci mi se pare puțin probabil să rămână al doilea vârf odată cu accederea în prima ligă.

3. Gabriel Cânu (13 meciuri) - 5,88

Podiumul este completat de unul din veteranii echipei și una din piesele de bază ale apărării noastre. În ciuda unor minusuri, precum evoluția din partida tur de la Reșița, impresia de ansamblu este deosebit de pozitivă, cea mai mare cauză de nemulțumire fiind probabil susceptibilitatea lui Cânu la cartonașe. Chiar dacă e un personaj oarecum controversat, nu cred că cineva se poate plânge de calitatea pe care a adus-o apărării, fiind mai constant decât colegul său din centru, Scutaru, și cu o poziționare defensivă remarcabilă.

CEILALȚI "REMARCAȚI"

1. George Neagu (14 meciuri) - 5,54

Poate părea ciudat ca Neagu să fie primul în această listă, dar de fapt este doar primul dintre cei care au adunat destule prezențe. Cu o asemenea notă, aproape că s-ar fi aflat printre jucătorii buni de anul trecut, iar chiar dacă în general a fost constant, l-am penalizat per ansamblu pentru o oarecare lipsă de disciplină, multe cartonașe, și puține contribuții utile în atac. Cumva tot pare să fie un plus față de opțiunile pe care le-am avut în trecut în flancul stâng, dar parcă e încă loc de mai bine ofensiv, mai ales că majoritatea timpului o petrecem în jumătatea adversă, în fața unui careu supraaglomerat.

2. Claudiu Belu (13 meciuri) - 5,59

Nu știu dacă Belu a progresat sau nu față de anul trecut. Tactic mi se pare la fel de puțin orientat, nivelul de concentrare nu îl ajută prea mult, iar în ciuda multor urcări în atac, nu reușește să dea pasa decisivă. E drept că a marcat de trei ori, la capătul a două libere și dintr-un penalty, însă a și ratat o lovitură de pedeapsă care ne-a costat două puncte. E greu să știi la ce să te aștepți de la Belu, ceea ce nu e o recomandare foarte bună, în special pentru un fundaș. Dar la fel de just este că e înca foarte tânăr, și pentru 21 de ani are multă experiență. Va fi interesant de văzut cum conducerea îl va gestiona.

3. Cristian Scutaru (15 meciuri) - 5,69

Cu așa o medie, e greu de afirmat că cineva ar trebui să se afle pe această listă. Dar Scutaru plătește tribut inconstanței, ne-a costat calificarea în Cupa României, care nici nu e inclusă aici, și adevărul e că are o tendință înspre a face erori scumpe. În rest, face un cuplu bun împreună cu Cânu. Vom vedea dacă viitorul său va fi la Poli, în condițiile în care contractul în expiră la vară. Cred că are ceva de oferit echipei în acest moment și este unul din conducătorii din teren, ceea ce nu poate fi subestimat.

19 decembrie 2014

Rezumat "tur" 2014/2015: partea I-a

E un sentiment plăcut, să vezi că încrederea pe care ţi-o pui într-un sezon anume se dovedeşte întemeiată. Am scris dinainte să înceapă campionatul că Poli arată bine şi am tremuat în convingerea noastră doar în urma înfrângerii de la Reşiţa, care a arătat rău de la un capăt la celălalt. Lucrurile s-au întors apoi şi am petrecut zece etape excelente, chiar dacă nu perfecte, în care nivelul de dominare de care am dat dovadă că suntem capabili a fost delicios. Ajunge să contrastăm această echipă cu cea care a promovat în prima ligă acuma doi ani ca să ne dăm seama ce progres consistent am făcut, ca atitudine şi ca abordare.

Faptul că nu suntem infailibili şi cheia victoriei stă uneori în inspiraţia unuia sau a altuia face parte din mersul normal al lucrurilor. Dispunem de un buget limitat, în a cărui constrângeri trebuie să ne putem învârti. Succesul acestui tur lasă impresia că stă în ghetele lui Pedro Henrique, care a adus o schimbare la faţă a jocului ofensiv, capacitându-şi colegii şi descâlcind apărările adverse cu destulă uşurinţă. Dublat de o defensivă matură şi preponderent precisă, obţinem un total care ne-a adus avantajul de şapte puncte peste urmăritoarele noastre la pauza de iarnă.

Faţă de alţi ani, este puţin mai greu să evaluăm cele mai bune jocuri în baza notelor acordate, dat fiind că multe partide s-au desfăşurat dincolo de raza noastră vizuală. Uitându-ne la ce am notat, podiumul celor mai bune meciuri constă din:
  1. Poli - FC Olt (6,19)
  2. Poli - Satu Mare (6,05)
  3. Poli - Metalul Reşiţa (6,00)
Toate aceste partide s-au încheiat cu knock-out-uri de 3:0, şi probabil că înaintea lor s-ar afla partida de la Câmpina, momentul de turnură al acestui tur extins de campionat.

Dezamăgirile le ştim şi fără să le fi văzut.
  1. Râmnicu Vâlcea - Poli
  2. Metalul Reşiţa - Poli (5,23)
  3. Poli - Râmnicu Vâlcea (5,45)
E interesant că în toate aceste partide, Poli a jucat slab în mod consecvent. Lipsită de idei, incapabilă să-şi creeze ocazii, cred că în afara de bară lui Henrique, ratarea lui Keita (vs Reşiţa) şi imprecizia lui Popescu (vs Vâlcea acasă) nici nu am avut alte mari şanse de a marca. Greşelile individuale ne-au costat două înfrângeri, deci cumva am impresia că cele două feţe ale jocului nostru se întăresc reciproc. Ceea ce le leagă, adică mijlocul, este cheia, creând distanţa între atacurile adverse şi apărarea noastră, respectiv controlând jocul pe faza de construcţie cu minim de erori. Şi când mijlocul n-a mers, nimic n-a mers, în special defensiv.

Ironia sorţii face că am fost personal prezent la două din eşecurile turului, dar n-am prins la faţa locului niciuna dintre victorii. Asta să fie însă cea mai mare suferinţă şi voi fi mai mult decât mulţumit.

Despre mişcările de trupe am scris deja câteva cuvinte acuma o săptămână. Revin însă la vorbele dinaintea debutului de sezon:
Testul decisiv îl va da atacul, suspectat că nu are capacitatea de a marca pe atât de des precum ne-am dori, însă cred că mai important este să avem o echipă care poata marca și cu a doua linie.
Aşa a şi fost, nu? Pe de-o parte, încrederea şi relaxarea oferite de calitatea lui Pedro Henrique, golgheterul echipei, pe de altă parte faptul că am avut zece marcatori diferiţi. Rămân o uşoară descoperire pe flancul drept, problema certă a suspendărilor pentru Cânu şi Neagu, şi necesitatea unei rezerve utile pentru Henrique care să ne dea de gândit. Dacă în apărare avem opţiuni din cadrul juniorimii, care ar putea profita de situaţia favorabila din clasament pentru a debuta în etapele rămase, trebuie să menţinem un grad de preacuţie şi să nu ne compromitem puterea grupului.

Şi ca să închei cu alt citat:
Diferența o vor face execuția tehnică și înțelepciunea antrenorului. Și acesta din urmă are, vorba vine, ceva de dovedit.
Cred că putem spune că antrenorul e pe drumul cel bun. Dar drumul, conform clişeului, e lung.

13 decembrie 2014

Rezultate sondaj 09.12.2014

Mi se pare interesante rezultatele acestui ultim sondaj. Majoritatea consideră mijlocul drept cel mai vulnerabil compartiment al echipei, în condiţiile în care avem o serie de jucători în linia mediană care au avut evoluţii destul de bune în acest an: Poparadu, Popescu, Trandu, Keita, Boldea,  plus accidentaţii O. Petre şi Lazăr. Poate că problema aici este faptul că niciunul dintre aceştia nu e jucător veritabil de flanc. Sau poate că suntem în căutarea unui coordonator de joc, omul cu pasa finală, dacă mai există aşa ceva. Culmea face că cei care n-au avut probleme medicale, au adunat minim zece prezenţe din maxim cincisprezece.

Eu aş fi puţin îngrijorat pentru atacul nostru, unde nu avem alternative de nivel apropiat pentru Henrique şi unde ar trebui să gândim pe termen lung, căci riscăm să intrăm în Liga 1 fără atacant.

Per ansamblu, echipa e echilibrată şi asta a fost vizibil, căci am avut destui suspendaţi, am avut accidentaţi, dar s-au găsit soluţii - Bocşan, Bălace, Morariju plus jucătorii în rotaţie la mijloc au evoluat destul de bine când a fost nevoie de ei.

Probabil că aceste trei luni le-au oferit lui Alexa şi lui Tim şansa să se clarifice în privinţa lotului destul de larg al echipei. Avem nişte tineri care îşi aşteaptă şansele, şi mă gândesc la Dragomir, Bocşan, Todorov, Balaure, Niţă, Fridrich sau Motreanu în prima fază, care au nevoie de loc pe bancă pentru a avea şansa de a începe să joace meciuri oficiale pentru Poli.

Am speranţa că lucrurile vor merge înspre bine peste iarnă, fără scandaluri şi fără remanieri de lot. Nu avem nevoie de mai mult de trei jucători şi pentru fiecare jucător care vine, trebuie să existe un jucător care pleacă. Să vedem, să vedem.

Următorul sondaj îl lăsăm pe anul viitor, să se adune nişte teme de discuţie.

Compartimentul în care avem nevoie de întăriri?

Apărare - 1 vot (8%)
Mijloc - 8 voturi (66%)
Atac - 1 vot (8%)
Nu avem nevoie - 2 voturi (16%)

Total voturi: 12

9 decembrie 2014

Amical: ACS Poli - Ripensia 3:2 (2:0)

Poli a învins în amicalul disputat astăzi, Alexa titularizând mai mulţi jucători tineri printre rezervele cu care suntem mai familiarizaţi. Nanu a înscris de două ori înainte de pauză, Ripensia a egalat în al doilea mitan înainte ca Bocşan să marcheze golul victoriei pe final.

Au intrat pe parcurs şi o serie de fotbalişti aflaţi în probe, dintre care niciunul nu îmi este cunoscut în vreun fel sau altul. Mai interesant este că vom afla în următoarea săptămână care vor fi primele plecări de la club, şi îmi imaginez că mai toţi jucătorii non-juniori care au evoluat astăzi îşi fac gânduri în acest sens - poate şi Kneeshaw, care văd că n-a prins azi echipa. La fel se vor anunţa şi două-trei veniri, "peste media ligii secunde".

Până atunci va mai avea loc un meci de test, probabil vineri de la 11, pentru alte lămuriri.

Poli: Haidău – Bălace, Bocșan, Todorov, Morariju – Balaure, V. Dragomir, Ov. Petre, Nanu – Stavric, Niță.

Au mai intrat: Angelo Montenegro (italian / Botev Vratsa – Bulgaria) – Cristian Bădăuță (ex-Berceni, L4 Teleorman), Cosmin Bârnoi, Radu Oprea (Jimbolia), Silviu Măzăreanu (Vaslui), Răzvan Blănaru (Gloria Arad), Florin Popescu (Reghin), Ionuț Rus și Răzvan Rus

6 decembrie 2014

ACS Poli - Reșița 3:0 (0:0)

Am invocat în avancronică perioada friguroasă în care ne aflăm și bolile vremii s-au și năpustit asupra locuinței mele, astfel că am fost nevoit să urmăresc desfășurarea acestui frumos meci de acasă, cu urechea la radio și cu ochii pe site-urile de sport.

După cum anticipam, Metalul Reșița a fost prima echipă ce a venit pe „Dan Păltinișanu” să joace deschis, pentru a recupera diferența de 4 puncte față de echipa noastră. Astfel că primul sfert de oră i-a văzut la cârma jocului, când și-au și creat câteva ocazii bune de a deschide scorul, cu Buhăescu la finalizare, dar imprecizia acestuia ne-au salvat.

A fost însă doar acea perioadă caracteristică oaspeților care forțează o victorie, căci odată cu marea ocazie a lui Rody din minutul 16, balanța s-a înclinat în favoarea noastră. Capverdianul fusese lansat de Popescu și rămăsese singur cu portarul, dar a tras în plasa laterală. Tot în plasa laterală a tras și Henrique doar căteva minute mai târziu, după o acțiune personală în careu. De remarcat că este primul meci în care în atac au fost titularizați atât Henrique, cât și Duarte. Bărbuț a fost retras pe banda dreaptă unde în prima ligă s-a cam stins, dar astăzi a fost la fel de util ca în precedentele meciuri. La fel de interesant e și faptul că Alexa l-a ținut pe Keita pe bancă, preferându-l pe Trandu titular. Să fi fost vorba de o tactică anume sau de ceva probleme fizice, încă nu avem de unde să știm.

În continuare, ocaziile au alternat, atât șuturile lui Henrique, Boldea, Rody, Bărbuț sau Popescu, cât și ale lui Cristian sau Neagoe din tabăra reșițeană, nu au reușit să străpungă vreuna din porți. Consemnăm în minutul 39 o frumoasă cursă de 40 de metri a lui Popescu (care astăzi a părut să fie inima mijlocului), o lansare pentru Henrique, care din nou singur cu portarul șutează în acesta. Mingea sare la Bărbuț dar nici el nu nimerește ținta. O ultimă șansă de gol îi aparține lui Cânu care trimite cu capul pe lângă, în urma unei lovituri libere executată de Trandu.

Așadar, un 0-0 la pauză ce era mulțumitor, căci am reușit să nu luăm gol și să stopăm dominația reșițenilor. Odată cu trecerea timpului, probabil că și oaspeții s-ar fi împăcat cu ideea că un egal ar fi un rezultat bun și pentru ei. Dar n-a fost nici vorbă să fie așa, căci în doar 5 minute, Poli a și pecetluit soarta meciului și a unei frumoase vacanțe de iarnă. Mai întâi cornerul lui Bărbuț este recentrat de Henrique în fața porții de unde Scutaru trimite în poartă. Apoi Henrique sparge gheața ultimelor meciuri fără gol și marchează printr-un șut din careu, după o așezare a lui Bărbuț.

Din păcate, se pare că frustrarea reșițenilor a atins cote înalte, căci atacantul nostru brazilian este accidentat în minutul 62, și este înlocuit de Szekely, care reintră pe teren după o lungă perioadă. Apoi Ciucă vede roșu direct 10 minute mai târziu, după un fault asupra celuilalt atacant, Rody Duarte. Dar chiar înaintea acestei faze, oaspeții ar fi putut reintra în meci datorită unui penalty acordat pentru un henț al lui Cânu. Feher trage însă peste, astfel că nu ne rămânea decât să fim prudenți până la finalul meciului. Ceea ce am și făcut, căci în afară de faza penalty-ului am controlat jocul într-o manieră matură. Ca un bonus, a venit și golul lui Trandu din minutul 87, în urma unui șut surprinzător. Notăm și revenirea lui Petre pe teren, chiar dacă doar pentru ultimele 10 minute ale anului, precum şi eliminarea lui Neagu, ca urmare a celor două galbene primite - primul, greşeală personală, al doilea după o degajare slabă a lui Smaranda.

Având în vedere și scorul senzațional de la Tărlungeni, unde gazdele au înfrânt Fortuna Poiana Câmpina cu 5-4, după ce au fost conduse cu 1-3, reiese că avem un avans de 7 puncte, aproape cel mai bun atac, de departe cea mai bună apărare și că practic mai putem pierde promovarea doar pe mâna noastră. După cum am mai spus-o este foarte important să începem să ne pregătim pentru prima ligă, unde va fi mult mai greu.

Vom aborda subiectul mai pe larg în perioada ce urmează, când vom face și analiza acestei jumătăți de campionat. Până atunci, vă rugăm să răspundeți la sondajul ce îl găsiți în partea dreaptă a paginii referitor la compartimentul în care credeți că avem nevoie de întăriri. Din păcate vom depinde foarte mult de factorii externi echipei și anume problema finanțării. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar acum să ne bucurăm că măcar din punct de vedere al clasamentului stăm foarte bine. Bravo Poli!

Poli: Smaranda (5,5) – Belu (5,5), Scutaru (6,5), Cânu (6), Neagu (5) – Bărbuț (6,5), Popescu (6,5), Trandu (6,5), Boldea (6) – Duarte (5,5) , Henrique (7)

Schimbări:

Szekely pentru Henrique (min 62)
Keita pentru Duarte (min 76)
Petre pentru Bărbuț (min 85)

P.S. Meciul integral îl puteţi viziona aici. Golurile la minutele 49, 53 şi  la 1h:29.

4 decembrie 2014

Avancronică: Poli - Reșița

Printr-o fericită coincidență, ultima etapă a anului programează un derby bănățean, ba chiar mai mult de atât, un derby bănățean între două dintre principalele candidate la promovare. Am avea o revanșă de luat după destul de dureroasa înfrângere de la Reșița din tur, dar, fără să fac apel la clișeul declarațiilor oficiale, aceasta cade pe locul doi.

Lucrurile sunt cam pe dos față de întâlnirea precedentă. Atunci noi eram echipa urmăritoare, iar înfrângerea ne făcea să ne punem serioase întrebări în privința promovării. A urmat însă o serie excelentă de 6 victorii consecutive și 9 meciuri fără înfrângere care ne-au adus la 4 puncte avans. Reșițenii sunt cei care acum trebuie să forțeze o victorie. Acesta ar fi un motiv pentru care spuneam că nu vom urmări revanșa, mai ales că deja cunoaștem pragmatismul lui Alexa ca antrenor. Pentru noi egalul e bun pentru că vom menține distanța față de adversarul direct, așa că mai mult cam sigur vom sta pe poziții și vom miza pe contraatacuri — arma noastră cea mai bună de doi ani încoace și acum cu atât mai mult, pentru că Reșița va fi prima echipă care va veni pe „Dan Păltinișanu” să atace. (Ca o remarcă interesantă, ultima echipă care ne-a pus probleme acasă, a fost tot o vecină din Banat, Caransebeșul)

Dar să nu fim naivi să credem că rosso-nerri vor tăbărî la poarta noastră din primul minut, lăsând apărarea larg deschisă pentru ca noi să profităm. Dimpotrivă, elevii lui Oprița vor fi prudenți, după cum reiese și din declarații. Nici pentru ei nu e un meci capital. Mai sunt destule etape, iar 4 puncte se pot recupera oricând, mai ales că ne mai așteaptă încă două întâlniri directe în play-off. Pentru reșițeni, mai important decât victoria, este să nu piardă, pentru că o diferență de 7 puncte e mult mai greu de recuperat, mai ales din punct de vedere psihologic.

Așadar, sunt toate premisele să avem parte de un meci în care va domni prudența, dar asta nu înseamnă neapărat că va fi și plictisitor. Chiar de nu-mi fac mari speranțe, mi-aș dori totuși să avem parte de un public ceva mai numeros, măcar ca cel de la meciul din tur, când a fost o atmosferă frumoasă. Dar, fiind perioada friguroasă, mai bine îmi amân așteptările pentru meciurile din play-off.

Ca o părere personală, chiar de ultimele 3 meciuri au fost mai puțin reușite, nu cred că suntem pe o pantă descendentă ca joc. Dimpotrivă, mi se pare că jocul a ajuns acum câteva meciuri la un punct maxim, după care s-a plafonat. Faptul că rezultatele s-au aranjat în așa fel, cu o serie bună și una mai puțin bună, mi se pare mai mult o întâmplare. De exemplu, rezultatele de la Pâncota (1-0), respectiv Caransebeș (0-0), ar fi putut fi invers, deși condițiile au fost asemănătoare, iar calitatea jocului cred că a fost cam la același nivel. În plus, e natural ca o serie foarte bună să se termine la un moment dat, mai ales acum la sfârșit de an, când s-a instalat frigul, oboseala, iar terenurile sunt tot mai proaste și echipele mai arțăgoase. În orice caz, pentru meciul de sâmbătă contează mai mult forma de moment, dar eu cred că nu vom pierde. Dacă vom câștiga, cu atât mai bine!

Și pentru că astăzi se serbează 93 de ani de la înființarea clubului de fotbal al Politehnicii din Timișoara, le urez tuturor poliștilor, indiferent de ceea ce simt ei în acest moment, să vibreze în violet, să-și amintească de momentele dragi alături de Poli și să nu-și piardă speranța că într-o zi vom regăsi cu toții ceea ce am pierdut. 93 de ani de tradiție nu au cum să moară, indiferent de interesele altora.

Hai Poli!

2 decembrie 2014

Rezultate sondaj 02.12.2014

Nu cred că am avut destule voturi de această dată să dăm un verdict cuprinzător pentru întrebarea avută. Şi aşa, dacă e să ne uităm la perioada turului, nu surprinde faptul că Henrique e considerat cheia succesului obţinut. Probabil a pierdut voturi prin prisma ultimelor partide mai puţin eficiente, dar faptul că îi datorăm multe puncte este cert. E un jucător de bună calitate, care e posibil să sufere puţin prin lipsa de concurenţă pentru poziţia de vârf, însă trebuie să-şi revină la forma de golgheter dacă e să rămâne cheia acestui sezon.
Calitatea jocului nostru defensiv este exprimată în impresionanta medie de 0,35 goluri primite pe meci până acum, şi mai impresionantă dacă e să ne uităm la ultimele zece partide jucate, în care am primit un singur gol. Cânu pare să fie cea mai importantă piesă din acel angrenaj, un bun înlocuitor pentru excelentul Şeroni, atât în spate, cât şi în faţa porţii. Nu a fost perfect şi beneficiază de adversari care nu debordează în presiune ofensivă, dar şi aşa mi se pare justificat să fie considerat, alături de Henrique, o piesă vitală.
Personal aş fi spus că Bărbuţ merită să fie mai apropiat de primii doi aleşi, căci a înscris şi colaborat la multe din reuşitele acestui sezon, cu un joc superior celui etalat anul trecut. El suferă mai mult decât Henrique din lipsa de spaţii, dublajul pe flancuri, etc., dar şi aşa este unul din cei doi jucători probabili să ofere ceva special echipei.

Nu aş vrea să subestimăm nici importanţa linei de mijloc, condusă de cei doi nominalizaţi, şi în special pe Popescu, care la doar 20 ani l-a suplinit cu mult succes pe accidentatul Ovidiu Petre. Dincolo de asta, el este important fiindcă reprezintă o piesă utilă viitorului Politehnicii, cu care să putem construi o echipa de Liga 1 în anii care vor urma.

Va fi interesant de văzut dacă tot aceşti jucători vor fi cheia anului viitor, sau dacă alţii vor ieşi în evidenţă. Mi-ar fi greu să previzionez ce se va întâmplat, însă mi-e greu să cred că succesul clubului ar putea să nu-i includă pe cei menţionaţi în acest sondaj.

Pentru următorul sondaj, întrebarea vine: compartimentul în care avem nevoie de întăriri?

Cel mai bun jucător al turului:

Gabriel Cânu - 4 voturi (36%)
Cristi Bărbuţ - 1 vot (9%)
Pedro Henrique - 6 voturi (54%)
Adrian Poparadu - 0 voturi
Ovidiu Popescu - 0 voturi

Total voturi: 11
Google+