30 septembrie 2012

Corona Brașov - ACS Poli 0:0

Meci echilibrat, încrâncenat și fără prea mult spectacol în aceasta dimineață, la Brașov. Cu un unsprezece care în mod curios nu l-a inclus nici de această dată pe Boștină, alb-negrii s-au chinuit serios pe faza de construcție, abuzând de nenumărate mingi lungi sau mingi pe sus, succesul acestor acțiuni nefiind însă cel dorit.

Gazdele au avut prima mare ocazie a jocului, când în minutul cinci Petrovic n-a putut bloca o centrare de pe dreapta, iar nici Șeroni, nici Artean nu au avut grijă să-l marcheze pe al doilea atacant al brașovenilor, care din doar câțiva metri a trimis din voleu, mult peste poartă. Replica noastră a venit în minutul 13, Szekely ratând de puțin cadrul porții cu o lovitură de cap, înainte ca cei de la Corona să beneficieze de o șansă foarte asemănătoare cu cea din debutul partidei, Coman nereușind din nou să trimită pe poartă, în urma unei intervenții stângace a lui Șeroni. Din acest moment însă, jocul s-a liniștit, iar mai toate duelurile s-au dus la mijlocul terenului, ambele echipe având puțini sorți de izbândă în tentativele lor lungi de angajare. Alb-negrii au încercat poarta adversă cu vreo trei șuturi de la distanță (Nohai, Poparadu, Boldea), în timp ce Kirev a trebuit să fie atent în câteva rânduri, dar nimic mai mult.

După reluare, brașovenii au părut mai deciși, chiar dacă Poli a trimis primul șut pe poartă prin Goge, portarul advers fiind însă la post. Kirev a intervenit excelent la o lovitură de cap a lui Coman, chiar în minutul 53, reușind să și rețină mingea cu un plonjon artistic, dar aceasta a fost cam ultima ocazie pentru un amar de vreme. Lupta aprigă de la mijloc s-a lăsat doar cu faulturi și câteva cartonașe, iar de abia în minutul 79 am semnalat următorul șut pe poartă. Autorul lui a fost Boștină, care a tras de la peste 25 metri, portarul gazdelor reușind cu greu să pareze șutul. Poli putea da lovitura în minutele de prelungire, dar mai întâi Nohai a trimis în bară la o lovitură de colț, iar apoi Enciu, liber din mijlocul careului, n-a putut direcționa o lovitură de cap decât în brațele portarului. S-a terminat așadar egal, iar alb-negrii au ajuns la zero în clasamentul adevărului.

Poate că Poli a fost echipa puțin mai bună astăzi, dar cred că rezultatul final reflectă ceea ce s-a întâmplat în teren. Atunci când au mișcat mingea rapid, jucătorii noștri au creat instantaneu pericol, dar impreciziile tehnice au compromis în mai multe rânduri acțiuni promițătoare. Kirev a făcut un meci neobișnuit de curat, cu numeroase intervenții decise și vreo două parade importante, astfel că aș fi înclinat să-i acord titlul de omul meciului pentru gruparea noastră. E drept că bulgarul a fost ajutat și de o apărare destul de robustă, care chiar dacă s-a împiedicat de câteva ori (atât prin Petrovic, cât mai ales prin Șeroni, care s-a dovedit mai rudimentar, dar util), a respins mai toate atacurile adverse. Problema e că de la mijloc în sus, doar Goge și Poparadu au fost utili la construcție, iar cel dintâi a dispărut din joc în repriza secundă. Artean a fost în nota obișnuită, chiar dacă un galben încasat la debut l-a timorat nițel, în vreme ce Bălace pur și simplu n-a avut o zi grozavă. Mai dureros a fost în atac, unde Szekely nu a putut contribui cu mai nimic, Boldea a fost prea izolat, iar de această dată nici schimbările efectuate nu au îmbunătățit dramatic jocul nostru: Dobricean a irosit mai multe mingi bune și a ținut inutil de mult de balon, Enciu s-a cam împiedicat în minge la două lansări periculoase în adâncime, iar Boștină s-a rezumat la două acțiuni mai periculoase.

Încetul cu încetul atingem un moment critic, în care echipa se va vedea în mare nevoie de a începe să adune mai multe puncte, pentru a sta cât de cât în contact cu plutonul fruntaș. S-au adunat deja șase puncte, iar mai ales jocul arătat în cele două deplasări nu promite prea multe.

Poli: Kirev (6,5) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (6), Marovic (6) - Goge (5,5), Artean (5), Poparadu (6), Bălace (5) - Szekely (5), Boldea (5)

Schimbări:

Boștină (5,5) pentru Szekely (min 57)
Dobricean (5) pentru Artean (min 57)
Enciu pentru Bălace (min 68)

Giarmata Vii - ASU Poli 1:3 (1:2)

După cele patru meciuri acasă am hotărât că e cazul să văd și cum e atmosfera într-o deplasare. Mă rog, în cazul de față a fost vorba mai mult de o plimbare, pe care unii au făcut-o cu bicicleta, într-un pluton violet.

Satul Giarmata Vii era pregătit pentru evenimentul anului, terenul de fotbal atrăgând un public numeros. Cocheta tribună de pe partea cu linia de tren din spatele băncilor de rezervă e destinată exclusiv gazdelor și a fost arhiplină, în timp ce poliștii s-au aliniat pe partea cu șoseaua, sau la "peluza" dinspre biserică. Am văzut oameni de toate felurile, de la tineri la oameni mai în vârstă, semn că acest fenomen nu e doar distracția unor așa-ziși derbedei, ci bucuria unui fotbal liber, fără frustrările unui campionat infect și ale unor patroni șmecheri. Și cei din sat au venit bine pregătiți pentru această sărbătoare de sâmbătă, prezentând chiar și un steag și un banner de încurajare pentru alb-albaștrii lor. Până și băbuțele din sat au venit să asiste, informându-se în prealabil ce-i cu fotbalul ăsta și unde trebuie să marce ai lor.

Mutându-ne de pe margine în teren, Poli avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în apropierea primului loc. N-a fost să fie primul meci la Poli la vârsta de 50 de ani pentru Roti, acesta nefăcând deplasarea. În ciuda acestui fapt, alb-violeții au controlat desfășurarea partidei, balonul aflându-se majoritatea timpului în terenul advers.

Pericolul a venit în special de pe benzi. Astfel, prima ocazie mare apare în minutul 10 la o centrare a lui Nicolaie pentru Marchiș, a cărui reluare este respinsă in extremis de către un fundaș. La cornerul ce a urmat, nimic nu a mai stat în calea golgheterului nostru, acesta deschizând scorul. Doar cinci minute mai târziu, Obrejan majorează, tot după o centrare, retrimisă de Marchiș până la fundașul nostru care împinge mingea în poartă. Mă bucură golul acestuia, fiind un jucător care îmi place. Chiar de se lasă copleșit uneori de pasiunea sa, e luptător, vrea să dea totul pentru echipă și acceptă cu greu orice greșeală.

Repriza a decurs în aceeași notă, Bota, Popoviciu și Nicolaie fiind de mai multe ori la capătul unei faze. Din păcate, golul 3 nu a mai venit, ca să putem sta și noi liniștiți. Astfel, la una din puținele ocazii când adversarii au intrat în terenul nostru, aceștia au și profitat de o greșeală de curtea școlii a portarului nostru Flavius Muntean, care a cam șomat până atunci, și au redus din diferență chiar înainte de pauză.

În repriza a doua, chiar de am controlat în continuare jocul, în aer plutea pericolul că am putea fi egalați, în timp ce finalizările noastre nu cadrau poarta. Totuși, putem nota un șut din lateral al lui Bota din minutul 56 ce a nimerit transversala. Popoviciu și Nicolae își încearcă șuturile, dar nu nimeresc spațiul porții. În minutul 68, Nicolaie se bate pe stânga și centrează într-un spațiu gol. Băcilă apare lansat dar nu lovește bine cu capul, mingea trecând peste. În fine, golul liniștitor a căzut în minutul 75, când același Nicolaie șutează cu sete de pe partea stângă.

Victorie meritată, dar cu emoții inutile, pentru ASU Poli marea cauză de stres rămân portarii, care gafează meci de meci. Sper că această problemă va fi remediată în timp util și mai sper ca entuziasmul de la această deplasare inedită să nu dispară.

ASU Politehnica: Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu – Popoviciu, Iovițu, Băcilă, Bota – Nicolaie, Marchiș

Au mai intrat: Basarab, Panc, Guran

23 septembrie 2012

ASU Poli - Urseni 5:0 (3:0)

Era nevoie de o victorie astăzi, iar aceasta a venit, dar nu așa de ușor precum o arată scorul. Norocul poliștilor e că au reușit să-și consolideze destul de repede un avantaj care i-a scutit de emoții pe final, când meciul a luat o turnură neașteptată.

Astfel, alb-violeții au profitat de greșelile oaspeților și au marcat prin Bota, Radovancovici și Marchiș în minutele 8, 11, respectiv 20, iar în repriza a doua Basarab înscrie o dublă (min. 48 și 65) în poarta dolofanului portar advers.

Studenții se joacă cu focul, ratând și alte ocazii, în special Marchiș dând dovadă de lipsă de concentrare în fața porții. Popoviciu este ghinionist și lovește transversala în minutul 72, fază la care portarul Uresniului se accidentează.

Neavând rezervă de portar, oaspeții îl trimit între buturi pe.... cel care le tunde gazonul? Îmbrăcat în pantaloni de trening și cu șapcă pe cap, acesta respinge primul șut, arătând că nu e de glumă cu el. Vizibil incomodat de adidașii fără crampoane, încearcă să se desculțe, dar arbitrul nu-i permite. Chiar și așa, poarta adversă este practic impenetrabilă, acesta parând orice șut și blocând orice centrare, chiar și atunci când adversarii încearcă să-l surprindă.

Motivați de această întorsătură a jocului, Urseniul încearcă să revină și are câteva ocazii periculoase, dar Muntean, cel care i-a luat locul în poartă accidentatului Șerban, este de fiecare dată la post. Poli putea și trebuia să încheie socotelile în minutul 88, când jocul de pase desface apărarea și îl lasă pe Florin Luchin singur în fața porții, dar, probabil emoționat de statura celui dintre buturi, trimite inexplicabil pe lângă. Noroc că Poli marcase atunci când a trebuit.

Lăsând gluma la o parte, atunci când adversarul este așa de inferior la toate capitolele, iar apărarea nu numai că este depășită mereu dar și oferă ocaziile pe tavă atacanților, atunci nu poate fi remarcată nici măcar orice execuție spectaculoasă. (Asta dacă nu vorbim de naționala României într-un meci cu cea mai slabă echipă din lume) A fost prilejul de a folosi jucători ce au evoluat mai puțin până acum, dar concluzii nu pot fi trase după acest meci. Urmează o deplasare cu Giarmata Vii, unde victoria este din nou imperativă.

ASU Poli: Muntean – Obrejan, Maranescu, Lazăr, Radovancovici – Iovițu, Bota, Rotariu, Popoviciu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Truichici și Basarab (min. 46), Panc (min. 71), Luchin (min. 81)

22 septembrie 2012

ACS Poli - Alba Iulia 4:1 (1:0)

Prima victorie a sezonului s-a dovedit a fi una foarte clară pentru Poli, deși partida a avut anumite suișuri și coborâșuri ce puteau întoarce soarta rezultatului. Din fericire, jocul bun prestat în fața unui adversar cu destule probleme defensive a fost suficient, grație și în destulă măsură schimbărilor inspirate efectuate de Velcea pe parcursul reprizei secunde.

Meciul a debutat așa cum debuteaza foarte rar pe Dan Păltinișanu, cu un gol pentru alb-negrii în primele minute. Era chiar la cea dintâi fază de poartă, în minutul 3, când Szekely l-a lansat pe Goge în careu, acesta a depășit un adversar, a centrat în fața porții, și de acolo Bălace a îndeplinit o formalitate! Jocul a continuat să curgă în favoarea noastră, iar în minutul 13 putea și trebuia să aibă loc desprinderea pe tabelă. Lansarea ideală a lui Szekely l-a găsit pe Boldea singur cu portarul, acesta a preferat să nu tragă și a trimis ușor imprecis către Goge, mijlocașul dreapta a reușit să-l dribleze pe portar, însă șutul a fost respins de pe linia porții de un fundaș advers. Presiunea noastră a dus la mai multe faze periculoase, de două ori Szekely fiind aproape de gol, înainte ca tot el să-i plaseze mingea pentru șut lui Boldea, am impresia, dar acesta a trimis de puțin pe lângă, din afara careului. Prima fază mai pertinentă a oaspeților a picat chiar înainte de pauză, când o trecere cam cu tractorul pe lângă Poparadu nu a fost penalizată și a fost nevoie de un fault al lui Kirev în marginea terenului pentru a elimina pericolul unei surprize neplăcute.

Repriza a doua a avut puțin altă față, căci echipa adversă a ieșit mai decisă de la cabine și a preluat inițiativa. Bălace a cam scăpat de un al doilea galben la un fault discutabil, iar ca urmare a acelei lovituri libere, Kirev a fost nevoit să intervină pentru a para un șut destul de puternic, dar chiar pe poziția portarului nostru. O degajarea aiurea câteva minute mai târziu, tot a sa, a fost cât pe ce să ne coste un gol, însă am scăpat grație impreciziei adversarilor. A mai urmat o perioadă de joc care mie mi s-a părut tare neplăcută, genul de perioadă în care chiar dacă nimeni nu are ocazii, simți că oricând se poate întâmpla ceva. Din fericire, lucrurile au luat altă turnură după efectuarea celor trei schimbări (Dobricean, Boștină și Enciu fiind introduși), iar în minutul 75, Poli s-a desprins pe tabelă. Fază a plecat de la o pasă lungă a lui Poparadu, Boștină a preluat bine cu dreptul, a șutat cu stângul din afara careului, portarul celor din Alba Iulia a respins, însă doar până la Goge, care a trimis în poarta goală! Nici n-am reîncput bine jocul de la mijloc, că Enciu a urcat cu mingea în careu, a tras la colțul lung, portarul a respins din nou, iar la fel ca la golul anterior, un jucător de-al nostru a fost pe fază, în speță Boștină, și s-a făcut 3-0. În minutul 84 a căzut și al patrulea gol al după-amiezii, la o acțiune a celor doi atacanți, căci Enciu a ridicat mingea peste apărare pentru Boștină, acesta a avut tot timpul din lume să preia și a șutat în forță, fără șanse pentru portar. Pe final, oaspeții au reușit să marcheze golul de onoare, printr-o lovitură de cap la un corner, stricând astfel clean sheet-ul lui Kirev, care pare mereu să se chinuie să-și treacă în cont meciuri fără goluri încasate. Oricum, nu a schimbat cu nimic soarta partidei, iar Poli și-a trecut în cont cele trei puncte, după un meci dătător de speranțe.

Pot spune că mi-a plăcut cam toată echipa, chiar dacă unii/alții au avut câte o scăpare sau două (Kirev, Șeroni, Artean, Boldea). Apărarea nu a fost pusă la prea grea încercare, iar atunci când a fost nevoie s-a dovedit eficientă, în special la mingile înalte, respinse bine de către Șeroni și Petrovic. Ambii jucători de bandă au urcat destul de sus, cu un plus pentru Nohai, însă mai au de lucru la jocul combinativ cu colegii lor. Aceștia, anume Bălace și Goge, au avut un aport diferit în joc, ambii dovedindu-și însă utilitatea printr-un stil propriu: cel dintâi, prin cunoașterea jocului și dictarea tempo-ului, cel de-al doilea prin tehnică și viteză. Amândoi au fost suținuți de Boldea, care deși a cam feștelit câteva pase și centrări, s-a dovedit a fi extrem de periculos cu mingea la picior, destabilizând apărarea adversă la fiecare urcare de acest gen. Duo-ul de la centru, Poparadu-Artean, a fost și el solid, căpitanul nostru dovedinu-și din nou calitățile de servant. Szekely a continuat jocul său mai retras, a intrat în câteva combinații utile, dar parcă aș vrea să vad mai multă implicare de la el în fața porții. Dintre cei intrați, remarc faptul că Boștină și Enciu au făcut franjuri din apărarea destabilizată a oaspeților și ceea ce rămâne evident de discutat este dacă utiliatea lor ar fi mai mare de s-ar afla din primul minut pe teren. Cu siguranță vom avea ocazia să ne convingem de acest lucru în partidele următoare.

Felicitări și lui Velcea, nu doar pentru modificări, ci și pentru că astăzi am văzut câteva combinații ofensive care au depășit stagiul mingilor lungi și înalte. Rămâne de văzut ce va reuși echipa în dificila deplasare de la Brașov din etapa următoare, un real test de maturitate.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (6), Marovic (6) - Goge (7), Poparadu (6,5), Artean (6), Bălace (6,5) - Szekely (6), Boldea (6)

Schimbări:

Dobricean (5,5) pentru Artean (min 57)
Boștină (7) pentru Boldea (min 65)
Enciu (6,5) pentru Szekely (min 73)

21 septembrie 2012

ASU Poli - Racovița 3:5 (0:2)

După ce a trecut cu brio de două meciuri grele cu Bazoș și Ictar-Budinț, studenții au avut de dat un examen și mai greu cu Racovița, cea care se anunță a fi una dintre cele mai puternice candidate la promovare. Din păcate, violeții au picat acest test, la care s-au prezentat cam slab pregătiți.

Primul gol a venit destul de repede, în minutul 13, în urma unei greșeli a portarului Șerban. Acesta a ieșit prost la o centrare și în loc să respingă mingea, a mângâiat-o doar, lăsând-o să cadă în fața unui jucător advers care a împins-o în poartă.

Poli a încercat să revină, dar nu a reușit să se apropie foarte periculos de poarta adversă, din două motive. În primul rând racovițenii, deși mi-au lăsat impresia că nu au forțat prea mult, au rămas foarte bine organizați și au oprit mai multe din atacuri. În al doilea rând, încercările noastre ofensive au fost drastic afectate de lipsa de inspirație a jucătorilor. Chiar și Rotariu a prestat un joc mai slab, nesincronizându-se cu coechipierii lui și dând pase aiurea.

Iar atunci când s-a ajuns în fața porții, portarul Sfetescu a fost mai mereu la post. Adversarii au profitat și au mai trimis o altă lovitură, foarte dureroasă, cu un minut înaintea pauzei când la un șut din lateralul careului pe colțul lung, Șerban nu s-a poziționat destul de bine ca să ajungă la minge. Astfel, oaspeții intrau la vestiare cu un avantaj de două goluri.

Repriza a doua a fost mult mai plină de evenimente. În primul rând, în poartă a intrat Mitelea, care a și avut două ieșiri în afara careului foarte oportune, ducându-ne cu gândul că schimbarea a fost una foarte bună.

Dacă l-am tot lăudat pe Popoviciu în ultimele două cronici, de data aceasta a fost unul din remarcații negativi, fiind mereu inferior adversarilor direcți. Mai mult, golul din minutul 57 a apărut după ce acesta a pierdut mingea aproape de propriul careu, iar Obrejan n-a reușit să recupereze decât prin fault. Penalty-ul a fost transformat fără emoții, iar scorul devenea 0-3.

Totuși, deși meciul părea pierdut, Poli sparge gheața după ce Rotariu oferă o pasă lungă pe lateral, Nicolaie centrează în fața porții, iar Marchiș înscrie. Mai era o jumătate de oră și speranța începea să reapară. Bucurie mare când doar două minute mai târziu se obține un penalty. Același Marchiș execută, dar slab și portarul reține.

Studenții continuă atacurile, dar într-un mod foarte haotic. Principalul protagonist al următoarelor minute este fundașul Obrejan, care, plin de voință, urcă de mai multe ori în atac. Din păcate mai mult obosește și uită să revină în defensivă. Frustrarea în fața neputinței întregii echipe s-au regăsit în exprimarea acestui jucător, revelând lipsa unei minți limpezi, iar lipsa de inspirație a fotbaliștilor s-a regăsit și în rândurile galeriei, a cărei eforturi nesincronizate cu ce era în teren nu au putut readuce echipa în joc.

Speranțele au fost înnăbușite complet în minutul 72 când Mitelea scapă în poartă un șut la întâmplare de pe la vreo 30 de metri din lateral, ce era ușor de reținut. Chiar de Poli revine 3 minute mai târziu prin Băcilă, nimeni nu mai credea în revenire. După încă 10 minute Laczko, antrenorul-jucător al oaspeților execută o lovitură liberă peste zid, destul de bine plasată. Mitelea e pe minge dar, inexplicabil, nu reușește decât să o împingă în poartă. E clar că acesta l-a schimbat pe Șerban doar din nevoie, portarul titular acuzând dureri la pauză, ce după meci s-au transformat din păcate în accidentare.

Marchiș mai înscrie o dată pe finalul reprizei, consfințind rezultatul final. De altfel singurele lucruri pozitive din acest meci sunt faptul că decarul nostru a marcat o dublă, păstrând o constanță în fața porții, precum și aportul lui Băcilă, intrat în repriza a doua. Chiar de Racovița e în mod cert o echipă superioară, rezultatul putea fi altul de nu erau gravele greșeli ale portarilor, precum și ziua mai slabă a restului de jucători.

E o înfrângere grea, ce reprezintă o piedică în drumul spre promovare. E clar că la acest nivel nu pot fi prea mulți pași greșiți, așa că trebuie trecut repede peste acest moment, învățat din greșeli, iar la restanță să fie mai bine pregătiți. Cum următorul meci e tot acasă și cu o adversară mai facilă, poate fi o oportunitate bună de a redresa moralul echipei.

ASU Poli: Șerban – Maranescu, Lazăr, Obrejan, Radu – Bota, Rotariu, Guran, Popoviciu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Mitelea, Băcilă, Iovițu și Szabo

16 septembrie 2012

CS Mioveni - ACS Poli 2:2 (0:0)

Meci spectacol în această după-amiază la Mioveni, unde Poli a întâlnit o formație populată cu o mulțime de jucători cu experiență, s-a văzut condusă cu 0-2, dar a avut forța (nesperată) să revină pe final de partidă!

Cu un unsprezece ușor diferit de cel din prima etapă, Boldea, Goge și Nanu fiind titulari în locurile lui Marovic, Dobricean și Enciu, prima repriză s-a dovedit a fi una pe cât de echilibrată, pe atât de plictisitoare. Alb-negrii au avut o mică ocazie în minutul 7, când centrarea lui Goge a fost șutată de către Nanu, dar un fundaș advers a deviat în corner, iar replica gazdelor a venit în minutul 22, la o incursiune în careu, pe dreapta, mingea retrimisă spre centru după indecizia lui Sakir fiind blocată de Petrovic. Ocazii de poartă nu s-au mai ivit până în ultimul minut al reprizei, atunci când tot gazdele au avut o incursiune pe stânga, însă Kirev a parat cu succes șutul din unghi.

Nimic de ce fusese arătat până la acel moment nu promitea un mitan secund interesant, dar lucrurilea aveau să stea altfel. CS Mioveni a deschis scorul repede de la reluare, în minutul 48, la o centrare de pe dreapta apărării noastre, unde Petrovic a încercat să suplinească lipsa lui Nohai și implicit a creat un vid în centrul defensivei, mingea fiind reluată defectuos de un jucător (interesant) purtând numele de Mazilu, dar cu șansă a ajuns la Emil Dică, lăsat de izbeliște în fața porții goale, și finalizarea a fost simplă. Tot Mazilu putea marca la un șut din afara careului, în minutul 55, însă Kirev s-a opus cu succes, ca apoi gazdele să mențină presiunea la poarta noastră, și după o nouă ocazie a lui Dică să obțină un penalty în minutul 62. Atunci, Răduță a dejucat pasul la ofsaid al apărării noastre, și Kirev a intervenit cu naivitate, faultându-l pe atacantul argeșean, deși acesta își făcuse mingea departe de cadrul porții. Dică a transformat penalty-ul și la cum mergeau treburile, speranțele noastre de a mai obține ceva din meci se reduseseră aproape de zero. Fotbalul și-a arătat însă fața înșelătoare, căci la nici cinci minute de la desprindere, Poli a reușit să marcheze: Poparadu l-a lansat foarte bine pe Boștină, cu o minge peste apărare, acesta a preluat eficient și a tras pe sub portarul ieșit în întâmpinare! Alb-negrii și-au încercat mai departe norocul cu mingi lungi și faze fixe, însă când se înfiripau nițel speranțele unui rezultat decent, Nohai a trimis o pasă direct la Mazilu în fața careului advers și acesta a luat-o în goană spre poarta noastră, cu Boldea pe urmele lui, doar ca Sakir să vină să îl oprească prin fault la aproximativ 35 de metri. Arbitrul a considerat că atacul fundașului macedonean nu viza mingea și l-a eliminat, Velcea introducându-l pe Miculescu pentru a suplini absența acestuia din apărare.
Gazdele puteau pune punct partidei în minutul 78, când eroarea lui Dobriceanu le-a permis să preia posesia în jumătatea noastră, Coșereanu a trimis spre poartă, mingea a fost deviată de Petrovic, a plutit către Răduță, dar acesta nu a putut s-o trimită în poarta goală din doar câțiva metri. Cu glonțul trecut pe lângă ureche, Poli a continuat să caute egalarea, și în inferioaritate, iar în minutul 82 a fost nevoie de o intervenție excelentă a portarului advers pentru a respinge lovitura de cap a lui Goge (centrare Dobricean). Nici n-a fost degajată bine mingea, că fosta noastră cunoștință Adrian Neaga a pierdut-o la mijlocul terenului, Szekely a fost lansat înspre careu, și Popescu ieșit în întâmpinare nu a putut decât să-l rașcheteze pe atacantul nostru, suferind aceeași soartă ca și Sakir. Fără alte schimbări la dispoziție, gazdele s-au văzut nevoiți să trimită un jucător de câmp în poartă, acest rol fiind preluat de către deja numitul Neaga. Poli a continuat să testeze apărarea celor din Mioveni cu mingi lungi, Boștină reușind să devieze des balonul, și Szekely fiind destul de agil cu spatele la poartă, iar la o astfel de fază, în minutul 87, atacantul nostru a reușit să se întoarcă, a trimis spre poartă, iar doar ghinionul ca mingea să-l lovească în cap pe Neaga ne-a privat de egalare. Nimeni n-a mai putut să se opună în minutul 90, la un aut bătut de Nohai balonul ajungând în marginea careului la Petrovic, sârbul a șutat din voleu și mingea s-a dus imparabil spre vinclul din stânga, pentru o reușită de toată frumusețea. Ne-a mai trecut un glonț pe lângă ureche la o fază în care jucătorii gazdelor au fost găsiți într-un ofsaid discutabil, dar până la urmă alb-negrii au obținut un punct nesperat și destul de plăcut ochiului, chiar dacă jocul nu s-a ridicat mereu la nivelul ambițiilor declarate.

Așadar, am avut parte de o după-amiază rezonabilă de fotbal, în care am putut să mai aprofundăm puțin ceea ce știm despre ACS Poli. După toate aparențele și cu lotul actual, cea mai bună abordare este ca Velcea să opteze un joc cu mingi lungi către Boștină, căci la mijloc ne vedem confruntați cu o problemă de creație.

Voi evidenția trei jucători care au făcut erori importante azi, anume Nohai, Kirev și Sakir. Primul, a fost prins în afara poziției sale la primul gol, a pierdut destule mingi, printre care și cea care a dus la eliminarea lui Sakir. Acesta la rândul lui l-a pierdut pe Dică la acțiunea primului gol și a intervenit stângaci în tentativa de a-l opri pe Mazilu la faza deja incriminată. Cel din urmă a avut două intervenții bune, dar precum am scris, cred că are pe conștiință faza penalty-ului. Altfel, au mai fost jucători de la care m-aș fi așteptat la mai multe, mai ales de la mijloc în sus, dar nu pot spune că nu au dat dovadă de dorința de luptă.

Dintre jucătorii buni, mi-a plăcut din nou de Petrovic, care a făcut un joc mai curat astăzi, a avut intervenții decisive în apărare, și a reușit să marcheze un gol providențial. Poparadu, deși a avut o prima repriză mai puțin impozantă, s-a dovedit din nou a fi un om de bază la mijloc, în vreme ce Goge a încercat destul de multe pe dreapta, chiar dacă nu a avut cine știe ce succes. Duo-ul Szekely-Boștină a arătat în câteva rânduri că ar putea fi un duo interesant, considerând ce jucători avem la dispoziție, și cred că ar trebui să li se acorde niște timp împreună în meciuri oficiale - poate chiar ei sunt soluția pentru atacul nostru suferind.

Altfel, Velcea a făcut mutările potrivite la atunci când ele s-au impus, deci merită la rândul lui felicitat pentru întoarcerea rezultatului. Mai e mult de lucru și chiar ar fi cazul ca acele speranțe de transferuri să se concretizeze cumva, pentru că echipa mai are nevoie de niște întăriri, cel puțin pentru banca de rezerve.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (5) - Nohai (4,5), Petrovic (7), Sakir (4), Bălace (5,5) - Goge (5,5), Artean (5), Poparadu (6), Nanu (5) - Szekely (5,5), Boldea (5)

Schimbări:

Boștină (6,5) pentru Nanu (min 55)
Dobricean (5,5) pentru Artean (min 65)
Miculescu pentru Bălace (min 75)

3 septembrie 2012

ACS Poli - UTA 1:1 (0:0)

N-a fost nici cel mai bun, nici cel mai rău meci imaginabil pentru debutul noii echipe în liga secundă. În fața a peste 5000 de spectatori, cele două formații nu au etalat un fotbal de mare calitate și ocaziile de poartă au lipsit, dar cu această ocazie am putut să ne formăm o primă impresie mai serioasă despre clubul încropit peste vară pe Dan Păltinișanu.

Prima șansă de gol ne-a aparținut în minutul 7, când Bălace a trimis o centrare bună de pe stânga, Artean a lovit cu capul, dar nu a reușit să cadreze balonul. Poli a menținut o oarecare presiune pe poarta adversă și s-a mai apropiat de deschiderea scorului în două rânduri, întâi la lovitura de cap mai puțin decisă a lui Enciu (?) și apoi la șutul de puțin pe lângă al aceluiași jucător, fază pregătită de către Szekely. O mare netanție în defensiva noastră la un corner arădean putea să ne coste scump, după ce Marovic a rașchetat o minge și a plasat-o periculos în careu, dar arădenii au trimis pe plasa porții apărate de Kirev. Până la pauză nu am mai notat șanse de gol, jocul devenind destul de monoton în a doua parte a reprizei.

Mitanul secund a continuat cam în același ritm, iar singura oportunitate bună a fost ratată de către Dobricean, care a trimis peste dintr-o liberă de la 25 metri. UTA a evoluat ceva mai decisă în debutul reprizei, dar tot nu a reușit nicicum să pună în pericol poarta noastră. După o rundă amplă de schimbări, de ambele părți, între minutele 65 și 75, a căzut ca din nimic golul deschiderii de scor. O minge înaltă a fost deviată de către Boștină spre nou intratul Boldea, acesta a preluat și a tras degrabă, cu boltă, direct în plasa porții arădene! O reușită chiar deosebită. Din păcate, avantajul n-a ținut nici zece minute, căci în minutul 84, o minge înaltă a fost bâlbâită de fundașii noștri centrali (care făcuseră un joc chiar bunicel până atunci), și oaspeții au profitat prin Mitron, care a înscris în stânga lui Kirev. Finalul nu a mai adus nicio modificare pe tabelă, astfel că Poli a debutat în acest nou sezon cu un egal care reflectă oarecum echilibru de pe teren.

Precum am scris de la bun început însă, mă așteptam la ceva chiar mai rău. Din fericire, jucătorii s-au ambiționat și au evoluat destul de solid, chiar dacă există semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea fotbalistică a unora dintre ei. Este încă prea devreme să emitem multe judecăți în acest sens, dar nu cred că cineva își imaginează că acest lot are o forță asemănătoare cu echipa care a evoluat anul trecut pe Dan Păltinișanu.

Dacă Kirev n-a avut mult de lucru, apărarea a fost destul de bună, numai că nici n-a avut de-a face cu prea multă presiune de la adversari. Când ar fi fost mai important, Petrovic și Sakir nu au dovedit inspirația necesară, chiar dacă în rest nu mi-au displăcut - în special Petrovic. Nohai și Marovic au fost decenți, dar jucătorii de bandă de la mijloc m-au impresionat - Bălace s-a prezentat cu maturitate, în ciuda faptului că a venit de abia acuma câteva zile, în timp ce Artean m-a surprins cu un joc determinat și nu lipsit de reușite. Poparadu și Dobricean nu au strălucit, fiind în nota evoluțiilor de anul trecut, dar problemele principale s-au prezentat în atac, precum era și de așteptat. Szekely și Enciu nu s-au ridicat la înălțimea jocului, având însă și de lucrat doar cu mingi lungi, în timp ce Boștină, intrat pe parcurs, a fost un pivot util, dar în rest nu a profitat de câteva poziții bune.

Dintre ceilalți jucători introduși, Boldea, marcatorului golului, a părut chiar ager cât a jucat. Nu vreau să sar la concluzii, dar ar fi de urmărit în continuare. Iar Trandu a jucat cam puțin.

Ce ar rămâne de zis? Mai e mult de lucru ca echipa această să poată spera la vreo luptă pentru vârful ierarhie, în special considerând că nu vor mai avea parte de suportul pe care l-au avut astăzi de-a lungul acestui sezon. Atmosfera n-a fost rea azi, un grup de tineri a încercat să anime o mică galerie, iar lumea s-a bucurat la gol și nu a huiduit pe nimeni. Multe lucruri de care mă temeam puțin înainte de debut. Cred că e destul de clar că dacă această echipă va confirma, are toate șansele să fie port-drapelul fotbalului timișorean, în ciuda controverselor care au marcat-o încă din naștere. Dacă e bine sau rău, e prea devreme de spus.

Poli: Kirev (5,5) - Nohai (5,5), Sakir (5,5), Petrovic (5,5), Marovic (5,5) - Artean (6), Dobricean (5,5), Poparadu (5,5), Bălace (6) - Szekely (5), Enciu (5)

Au mai intrat:

Boștină (5,5) pentru Enciu (min 59)
Boldea (6,5) pentru Marovic (min 67)
Trandu pentru Artean (min 75)

P.S. Și am uitat să menționez un șut frumos al lui Bălace din repriza a doua, chiar singurul șut pe poartă înainte de goluri cred, care a fost parat de către portar!

Defecțiune tehnică

S-a produs un mic "accident", astfel că pentru perioada imediat următoare vom reveni pe domain-ul vechi:

www.fcupoli.blogspot.com

Sper să rectificăm cât mai curând această chestiune.

2 septembrie 2012

ASU Poli - FC Bazoș 3:1 (0:1)

După două victorii lejere, astăzi am avut parte de ceva dramatism, într-un meci mai captivant, cu un fotbal de calitate superioară, o confruntare din care oricare echipă putea ieșea învingătoare, balanța putându-se înclina în orice clipă în partea cealaltă.

Rotariu a avut o primă ocazie din lovitură liberă în timp ce oaspeții au avut o semi-ocazie, o tentativă de vole spectaculos nereușită. Posesia a alternat des, jucându-se când într-o parte când în cealaltă într-un ritm alert. Ambele echipe și-au încercat schemele, dar fie apărarea adversă s-a opus, fie câte o greșeală - inevitabilă la acest nivel - a pus capăt atacului.

Bazoșul reușește să trimită spre poartă, cu capul, dar e doar un gol turcesc, mingea trecând pe lângă. Poliștii ajung în careu, dar centrarea în fața porții nu e atinsă de nimeni. În minutul 29 însă, Popoviciu este lăsat să-și așeze mingea pe la 20 de metri, în poziție centrală, șutează spectaculos spre vinclu, dar portarul advers se întinde senzațional și respinge în corner! Rotariu execută, mingea este deviată cu capul, portarul nu reține, Bota o împinge în poartă, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid. Cele două ocazii excelente, ce puteau să-i aducă pe violeți în avantaj, se răzbună însă mai târziu, când fundașul Lazăr, excelent până atunci de altfel, nu se descurcă cu adversarul direct, este depășit, iar atacantul Bazoșului trimite pe lângă portarul Șerban. Era minutul 40, iar cu puțin înainte de pauză scorul putea deveni 0-2 când un atacant trimite din vole din mijlcoul careului, dar printr-un miracol Șerban se află la post și respinge.

Se simte puțină frustrare, dar poliștii intră foarte hotărâți în a doua repriză a cărei erou avea să fie Marchiș. Acesta îl testează mai întâi pe portar cu un șut din lateral, apoi lovitura sa de cap trimite balonul pe lângă, în urma unei faze legate. Ocaziile și jocul bun îi ambiționează pe spectatori și pe jucători, astfel că golul nu s-a lăsat așteptat. După o fază prelungită de atac, Popoviciu șutează în diagonală, mingea s-ar fi dus pe lângă, dar fundașul Obrejan se afla în locul potrivit pentru a trimite cu capul în poartă. Trei minute mai târziu, în minutul 63, Marchiș scapă la limita ofsaid-ului, și deși nu era încă în poziție clară de gol, este doborât de adversar din poziție de ultim apărător și vede roșu direct. Rotariu execută, dar mingea trece puțin pe lângă bară.

Poli trebuie să preseze în continuare, iar în minutul 70, Popoviciu trece în viteză de un fundaș pe partea dreaptă, centrează puternic, iar Marchiș se întâlnește cu mingea în mijlocul careului pentru a-și trimite echipa în avantaj!

Totuși, finalul nu avea să fie unul liniștit, Bazoșul nu renunță la luptă și, cu un om în minus, probabil pe fondul unei relaxări sau căderi fizice ale poliștilor, se mențin în jumătatea acestora. Egalarea putea veni chiar cu un minut înaintea celor 90, dar atacantul advers trimite peste din 7 metri. În loc să fie 2-2, avea să fie 3-1, Marchiș reușind dubla în prelungiri după un corner executat de Rotariu.

Este o victorie mare și foarte importantă pentru Poli, care învinge una dintre echipele puternice ale seriei. Mai mult decât atât, este și o victorie de moral în urma unui meci dificil ce putea chiar să fie pierdut. Cu atât mai mult, este o victorie pentru public, care a putut asista la un adevărat spectacol fotbalistic. Într-adevăr, unele execuții au fost de clasă, atât în atac cât și în apărare, iar duelul a fost unul aprig, demn de un derby adevărat.

În afara lui Marchiș, care a avut o repriză secundă de senzație, trebuie să-l remarc din nou pe Popoviciu, care mi se pare cel mai bun component al echipei. (în afara lui Rotariu, se înțelege) Este foarte muncitor, aleargă pe tot terenul, a contribuit la majoritatea fazelor și în ciuda constituției solide, are și viteză. Când e la minge, e un jucător de urmărit. Ceilalți doi remarcați sunt fundașii centrali. Lazăr, deși a greșit la golul adversarilor, în rest s-a descurcat perfect, și-a blocat bine jucătorul marcat și a dat dovadă de siguranță în intrări la minge, cât și jocul cu mingea la picior. Și colegul său, Obrejan a avut un joc remarcabil, iar golul egalizator vine ca un bonus bine meritat.

Urmează o deplasare la Ictar-Budinț și apoi din nou un meci foarte greu acasă, cu Racovița, care se anunță a fi principala contracandidată la promovare, aceștia învingându-i pe oaspeții noștri de astăzi cu 4-0 chiar la ei acasă.

Bravo Poli!

ASU Poli: Șerban – Mărănescu, Obrejan, Lazăr, Radovanovici – Popoviciu, Bota, Radu, Rotariu – Marchiș, Nicolaie

Au mai intrat: Băcilă (min. 46), Guran (min. 62), Basarab (min. 84)
Google+