30 noiembrie 2019

Gilortul Tg. Cărbunești - Poli 4:1 (2:0)

Cred că avem cu toții un dram de masochism în noi, dar să stai după Poli pe parcursul ultimelor sezoane este ceva cu adevărat #nextlevel. Iar chiar și în acest microcosmos, să bați nouă ore de drum într-o zi ca să fii servit cu un 1-4 în fața unui adversar evident lipsit de multă calitate este ceva deosebit.


Ce să mai zici despre o primă repriză în care în loc să conduci cu trei, patru goluri, te vezi fugărind un deficit de două? Gazdele au profitat de pasa imprecisă a lui Oprea la primul gol, găsind inspirat breșa în centrul apărării noastre (min. 12), și la fel de inspirați au fost la o acțiune în flancul nostru drept, urmată de o centrare pe fruntea vârfului Gilortului, care a marcat precis, fiind complet pierdut din marcaj (min. 17). În rest, alb-violeții cu ocaziile, create cu ușurință pe un teren de altfel moale spre foarte moale, dar finalizate inexact sau în portar. Ochea, Velcotă de două ori, Iseini de trei ori, Dincă, toți au avut șanse bune, iar faptul că am intrat fără gol marcat la pauză spune multe despre suferințele noastre. Echipa chiar a intrat bine în meci și a rămas montată după primirea primului gol, însă la al doilea li s-a tăiat vizibil din elan.

Eram vag temător de ce piedici ne putem pune în repriza secundă, iar pe cea mai importantă ne-am pus-o la scurt timp după debut, când Oprea, frustrat, a înjurat arbitrul la o fază neutră de joc și acesta n-a arătat clemență (min. 53). Ce să zic, era un meci fără tensiuni, iar la alt nivel nu se ajungea la această situație - de ambele părți. Am perseverat cumva, stând destul de bine defensiv, și în fața unui adversar cu puține idei, ceea ce ne-a permis să reintrăm în meci, la capătul unei acțiuni pornite de Iseini și finalizate de șutul precis al lui Popa, care a intrat în plasă după ce a lovit bara (min. 65). Inițiativa a rămas la noi, însă ocazii n-am generat, fazele fixe fiind irosite, iar insistențele lui Velcotă, în special, nerăsplătite. O eroare a lui Popa, care a pierdut o minge în flanc la treizeci de metri de poartă, a dus la faza golului trei pentru gazde, o finalizare din careu, fără mari speranțe pentru Mosoarcă (min. 84). Rapid am mai primit unul, așa cum ne place, însă după un penalty acordat cu mare ușurință - pe o minge în adâncime, Chiriac a alergat cu un adversar și Mosoarcă a ieșit în întâmpinare, fundașul nostru a ajuns primul la minge și a trimis-o în corner, Mosoarcă a dat atât peste coechipier, cât și peste adversar...și s-a dat, și s-a transformat (min. 87).

Sunt obosit, și nu știu cât sunt obosit de la drum, și cât de la dezamăgirile în lanț cărora ne expunem. Nici măcar prezența antrenorilor pe bancă nu a schimbat dinamica echipei. Ne lipsesc niște jucători din lot și viața în alb-violet nu e ușoară, clar, dar și acești băieți ar putea mai mult, dacă...dacă...dacă. Dacă nu s-ar mulțumi cu puțin, în primul rând.

Poli: Mosoarcă - Sporin, Oprea, Chiriac, Popa - Dincă, Dorobanțu, Mitre (76, Românu), Iseini (88, Turdean) - Ochea - Velcotă (88, Daminescu)

25 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Crișul

Am avut parte de un joc echilibrat vineri, în care experiența oaspeților a făcut diferența (ce m-am săturat de sintagma asta!). Nu sunt puțini în jurul echipei care consideră că dacă am avea timp, echipa ar putea deveni una puternică de Liga a III-a, dar până să atingem acest plafon al ambițiilor noastre curente, trebuie să trăim cu realitatea unui tur foarte oscilant și a faptului că toți jucătorii lasă, într-un fel sau altul, loc de mai bine.

9 voturi
Câțiva jucători au evoluat solid, chiar surprinzând, cum a fost cazul lui Mitre, titular pentru prima oară în acest sezon. Mijlocașul a fost implicat, a cerut mingea și a pasat cu precizie. Chiar dacă nu a contribuit la acțiuni periculoase, contează mult să nu mai pierdem cu atâta ușurință posesia în zona de mijloc. Bun a fost și randamentul lui Popa, care și-a pierdut locul de titular în ultimele meciuri, dar cu Crișul a profitat de absența lui Podină. Urcările sale în atac au fost răsplătite în final de penalty-ul obținut.

Ne-a obișinut faptul că Iseini și Velcotă arată, pe alocuri, că sunt jucători care pot evolua mai sus de acest nivel, însă și ei sunt oscilanți, încearcă de multe ori să rezolve fazele singuri, și dispar din joc perioade lungi de timp. Nici nu e normal să ducă doar ei atacul nostru, fiind important ca și Daminescu, Dobrincu, Ochea sau cine s-o regăsi în compartimentul ofensiv să contribuie cu mai mult. Se simte și lipsa unui lider în teren, căci oricât de sârguincios ar fi Sporin (și, cu siguranță, este), nu poate încă să dea o direcție echipei în momentele grele.

Motive de îngrijorare în ultimele runde ne-au dat și portarii, atât Popeț, cât și Mosoarcă greșind mai mult sau mai puțin flagrant. Cel din urmă, care arătase așa o formă bună în prima parte a campionatului, n-a avut cel mai bun plasament la primul gol, iar la al doilea chiar nu știu ce s-a întâmplat, era o minge pe care trebuia s-o controleze.

Că am tot vorbit mult de tinerețe, lipsă de experiență și potențial, mai este ceva care îmi dă de gândit. Niciunul dintre juniorii 2001 sau 2002 nu au reușit să arate că pot fi percutanți. Număr pe degetele de la o mână contribuțiile decisive ale acestora în turul campionatului. Nu se prea văd calitățile individuale, lipsesc acțiunile în viteză, driblingurile, pasele decisive, șuturile periculoase - nu toate deodată, dar măcar între ei, cu schimbul, cu o oarecare regularitate.

La toate aceste lucruri contribuie și faptul că prea puțini jucători stau pe pozițiile lor, aceasta fiind una din prioritățile iernii - să acoperim posturile, nu doar să completăm echipa cu un plus de experiență. Iar până atunci, sper, sper, sper la o surpriză în ultima etapă a turului, la singura formație aflată sub noi în clasament.

Nu cred că există vreo explicație acceptabilă care să justifice de ce alb-violeții au în ultimele cinci deplasări tot atâtea înfrângeri, cu un golaveraj de 1-18, dar îmi pun speranțele în ultima impresie.

22 noiembrie 2019

Poli - Chișineu Criș 1:2 (0:1)

Meciul de azi se anunța unul dificil, nu doar pentru că întâlneam o echipă din partea superioară a clasamentul, ci și pentru că era formată din mai mulți jucători cu experiență, în timp ce pe noi ne afectau suspendările lui Ochea și Podină. Chiar și așa, am arătat din nou că, cel puțin acasă, ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar.


Începutul de meci ne-a dat speranță, în chiar minutul 3 Daminescu fiind la capătul unei centrări foarte bune, dar nu a pus capul cum trebuie și a trimis mingea pe lângă poartă. Crișul n-a ripostat decât cu lansări în atac, fiind de multe ori prinși în ofsaid. Dar nici noi nu putem spune că am fost prea inspirați în ultima treime, Românu trimițând mult peste (min. 11) și Dincă încercând vinclul de la colțul lung cu un șut ce a fost mai degrabă o centrare ratată. (min. 16)

Conform scenariul cunoscut, oaspeții sunt cei care deschid scorul, în urma unei neatenții pe flancul nostru drept. Mingea ajunge la Codrea în careu, care înscrie la primul șut pe poartă al echipei sale. (min. 28) Dacă la acest gol Mosoarcă n-a avut cel mai bun reflex, s-a revanșat blocând șuturile din doar câțiva metri ale lui Roșu (min. 34) și Ciornei (min. 39)

La pauză s-a aplicat aceeași strategie ca la meciul cu Deva, fiind aruncate în luptă „armele secrete” Iseini și Velcotă. Dar până să le și folosim, suntem salvați de un al doilea gol primit, tușierul indicând ofsaid la centrarea în fața porții în urma căreia se marcase (min. 49). În minutul 62 primim o lovitură liberă indirectă aproape de careul advers. Mingea este mișcată pentru Velcotă, care înscrie cu un șut la firul ierbii, trimis lângă bara porții.

Ca de obicei, nu ne putem menține avântul după un gol marcat, astfel că oaspeții vin peste noi și ne revedem conduși după doar șapte minute. Culmea, reușiserăm să blocăm un șut ce părea foarte periculos, dar apoi nu suntem atenți și permitem adversarilor să bată repede cornerul rezultat. Mingea este centrată lângă bară, de unde Codrea înscrie cu capul, Mosoarcă cu un gest care părea mai degrabă că vrea să sperie adversarul.

Nu se mai intâmplă nimic notabil până în prelungiri, în afara faptului că Toboșaru este introdus pe teren în urma accidentării lui Dorobanțu, se dovește a fi mai mult decât inutil și este înlcouit după doar 16 minute, cu doar două rămase de jucat, fără prelungiri.

Chiar la ultima fază realizăm că trebuie să atacam și reușim să combinăm cu iscusință mingea, manevrând-o fără greșeală până în careu, unde Popa este faultat și obține penalty-ul. Cum Velcotă ratase precedentul, Oprea își asumă responsabilitatea. Din păcate, acesta trimite slab, pe centru, portarul respinge, iar arbitrul pune capăt partidei. Experiența și-a spus din nou cuvântul.

Poli: Mosoarcă - Popa, Chiriac, Oprea, Sporin - Românu (46, Iseini), Mitre, Dobrincu, Dorobanțu (72 Toboșaru; 88, Sevici), Dincă - Daminescu (46, Velcotă)

16 noiembrie 2019

Şoimii Lipova - Poli 4:0 (2:0)

Cumva am ajuns deja în faza în care simt că nu mai trebuie să văd un meci al echipei ca să știu cum a decurs partida. Avem multe probleme la acest lot și ele se repetă cu regularitate. Nu cred că suntem o echipă unită, altfel n-ai cum să aduni atâtea înfrângeri la scor, chiar şi cu alibiul tinereţii noastre.


După un debut oarecum echilibrat, dar în care gazdele au avut inițiativa și au pasat mai mult, șansele noastre depindeau de abilitatea de a înscrie primii. Velcotă a avut o ocazie bunicică, pe care nu a reușit să o finalizeze pe poartă (min. 16), iar la scurt timp gazdele au marcat la, să zicem, a doua lor actiune de atac cu adevărat coerentă. A fost o fază in flancul nostru drept, cu o centrare în fața porții, de unde un lat a fost de ajuns pentru a trimite mingea pe sub Popeț. Puteam egala prin Iseini, al cărui șut a mângâiat bara, dar chiar și așa, părea că e loc de speranțe. Asta până în prelungirile primei reprize, când Dincă a pierdut inexplicabil mingea la centru, gazdele au ieșit rapid pe contră și Popeț s-a văzut din nou învins, cu un șut din 14 metri. 

E păcat de toate momentele de presiune gestionate bine, chiar și cu costul unor galbene, să cedezi astfel în ultimele secunde ale reprizei. O echipă fără încredere și maturitate este mereu mai expusă după momente critice sau de repaus, când fie pierde din concentrare, fie caută să compenseze cu un plus de agresivitate. La noi mai rar asta din urmă, dar și așa ne-am trezit în zece la debutul mitanului secund. Am beneficiat de o liberă din 17 metri, iar arbitrul l-a atenționat pe Velcotă să nu mute mingea mai în față cât el aranja zidul. De la margine i s-a indicat lui Ochea să execute libera, acesta s-a deplasat până la locul faptei, a ridicat mingea să și-o așeze pentru șut, fără a o mișca în mod frapant, și arbitrul l-a penalizat cu al doilea galben. Excesul de zel i s-ar scuza, fiindcă l-a iertat pe Daminescu de o eliminare la o intrare hazardată în prima repriză, dar eu, unul, cu siguranță n-am mai văzut o asemenea situație.

În superioritate numerică, gazdele s-au mulțumit o vreme să plimbe mingea. Chiar și așa, noi am avut întâi o jumătate de ocazie la Iseini, care a încercat o centrare în locul unui șut din opt metri, iar apoi una chiar mare, când am scăpat trei contra unu, dar Buga s-a hazardat și a tras la poartă de la 20 de metri, în loc să deschidă jocul. Poate câ acest glonț trecut pe lângă ureche i-a trezit pe șoimi, care au început sa pună presiune și au reușit desprinderea decisivă la scurt timp. Așa cum ne place, am oferit degrabă încă un gol adversarilor, când Oprea a încercat în careu o intrare mai mult decât optimistă și Lipova a beneficiat de un penalty, pe care nu l-a ratat. De parcă nu era destul de rău, și portarul Popeț s-a văzut eliminat pentru un fault ca ultim apărător, o situație dificilă pentru acesta la un doi contra unu. Dincă i-a luat locul între buturi, dar n-a fost testat serios până la final, astfel că, măcar, am evitat a patra "manita" din acest sezon.

Problema cea mai mare este că nu reușim să creștem, ba, din contră, pare că suntem într-o scădere de formă. Nu ştiu care sunt motivele. Dacă nu ne mobilizăm altfel pentru ultimele două meciuri rămase, mă tem că tot filme familiare se vor desfășura cu Chișineu Criș și codașa Gilortul Tg. Cărbunești. Ar conta enorm să mai obținem puncte în acest an.

Poli: Popeț - Dincă, Oprea, Podină, Chiriac (29, Popa) - Ochea, Sporin - Românu (46, Buga), Velcotă, Iseini (81, Toboșaru) - Daminescu (55, Mitre)

11 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Cetate Deva

După dezastrul de la Sebiș, echipa noastră a arătat mai bine în disputa cu Deva - dar meciul din deplasarea arădeană a afectat mult abordarea celui de vineri.

14 voturi
Bălace și Ionilă au menținut, în mare, echipa care a jucat în a doua repriză etapa trecută, trecându-i pe bancă pe Velcotă, Dincă și Mosoarcă. Doar Oprea, dintre titularii schimbați atunci, a rămas printre titulari, Popeț a fost în poartă, Sporin a jucat la închidere, Chiriac fundaș stânga (în premieră), Buga fundaș dreapta și Sevici a fost vârful într-o așezare care a dat spre 4-2-3-1.

Conform declarației lui Ionilă de după meci, scopul în prima repriză era să nu primim gol, ca apoi, prin introducerea unor jucător mai percutanți și odihniți de pe bancă, să-i taxăm pe adversari. Ar fi ieșit planul, dacă Popeț nu se complica la o minge pe care trebuia cel mai bine s-o degajeze în zarea largă. Deși a evoluat bine atunci când a fost introdus cu Dumbrăvița și la Sebiș, la primul lui meci ca titular pentru Poli, tânărul portar a părut emoționat, neoferind încredere apărării și la alte două faze care se puteau solda cu gol pentru oaspeți. Ca decizie a staffului tehnic, zic însă că a fost una justificată, chiar dacă ne-a costat.

A atras atenția faptul că, în minutul 32, Buga a fost înlocuit cu Dincă. Folosit din nou fundaș dreapta, acolo unde a avut mult de suferit mai ales în meciul de la Becicherec, Buga primise un cartonaș galben și a fost pus sub presiune de adversari. Bălace și Ionilă n-au dorit să-și asume riscul unei eliminări, deși prestația lui Buga nu a fost una chiar rea. Altfel, dacă cei doi jucători de 2002 din ofensiva noastră, Dobrincu și Românu, au avut câteva contribuții utile, aș vrea să văd mai multă implicare de la Sevici.

Faptul că Velcotă a bătut penalty-ul nici nu cred că-și cere justificare. A ezitat înainte să tragă, portarul l-a citit și nici Iseini, ajuns primul la balon, n-a fost de fel inspirat cu finalizarea pe lângă din poziție ideală.

Nu mi-a trecut regretul că am pierdut aceste două puncte. Adversarii, chiar dacă au lovit de două ori bara, nu și-au construit multe ocazii mari de gol și au părut susceptibili la atacurile noastre, însă am stat prea jos după egalare și ne-a chinuit tranziția ofensivă. Urmează două meciuri foarte grele, cu Lipova în deplasare și Chișineu Criș acasă, din care orice punct ar fi un bonus. Ultima etapă ne vede la codașa Tg. Cărbunești, într-un scenariu nu așa de diferit de finalul lui 2018. Să sperăm, doar, că va fi cu alt deznodământ.

8 noiembrie 2019

Poli - Cetate Deva 1:1 (0:1)

E greu să nu regreţi punctele pierdute când ratezi penalty în minutul 85. Asta chiar dacă adversarii au lovit de două ori bara şi au părut, în general, mai aproape de victorie. Regretul este cu atât mai mare cu cât o victorie, dublată de trei puncte obţinute la masa verde cu Sebiş, ne scoteau din zona roşie. Aşa...


Cu mai mulţi "titulari" pe bancă, alb-violeţii au fost rareori periculoşi în prima repriză. La capătul a zece minute de tatonare, devenii au trimis prima oară pe poartă, din afara careului, peste. Aceştia puteau profita de eroarea lui Popeţ la o liberă bătută pe colţul scurt, pe care portarul nostru a scăpat-o în faţă, însă decarul oaspeţilor a trimis pe lângă din apropiere (min. 18). Prima bară a semnat-o Lupu, cu un şut de calitate din marginea careului (min. 21), iar Deva a presat şi la faze fixe, trimiţând peste câteva minute mai târziu. Conform cu dominarea primei jumătăţi de oră, adversarii au deschis scorul în minutul 38, la o altă eroare de judecată a tânărului nostru portar, care s-a complicat în propiul careu, nu a controlat bine mingea, şi a faultat un devean care făcea pressing. Ţoiu a transfomat şi, imediat, băieţii noştri au avut o tresărire de orgoliu, Ochea a scăpat spre poartă şi a tras în diagnolaă din 20 de metri, mingea fiind deviată de portar în corner.

Faţa jocului a fost altă după pauză, odată ce au fost introduşi Iseini şi Velcotă. Pericolul la poarta "Cetăţii" era iminent, iar Ochea a tras un semnal de alarmă când a finalizat centrarea lui Românu, însă n-a lovit destul de bine cu capul şi balonul a fost prins de portar (min. 55). Egalarea a sosit un minut mai târziu, la o acţiune iniţiată de pasa inspirată a lui Iseini, peste apărare, Velcotă a preluat o minge înaltă, care i-a rămas sub control cu puţin noroc, şi de la marginea careului a tras precis, în dreapta portarului. După debutul furibund de repriză, alb-violeţii au făcut un pas în spate, sperând să taxeze adversarii pe contre, dar mai întâi a trebuit să scăpăm de o altă minge şutată din douăzeci de metri central, care cumva l-a depăşit pe Popeţ, şi a izbit transversala (min. 60). Portarul nostru a avut o intervenţie mai bună la un şut scos de lângă bară (min. 65), însă strategia noastră nu părea să dea roade. Am ajuns rar periculos în jumătatea adversă, iar jocul s-a liniştit. Părea că ne îndreptăm spre un egal, când Oprea a recepţionat, cu spatele la poartă, o liberă bătută lung în careul advers , a pivotat ca să centreze într-o zonă periculoasă, iar mingea a lovit braţul unui adversar (min. 84). S-a dat penalty, Velcotă a bătut, dar de cum a ezitat după primul pas m-am temut că n-o să intre. Şi n-a intrat, portarul a respins până la Iseini, care s-a grăbit să finalizeze cu stângul la colţul lung şi a dat pe lângă. Chiar dacă am mai trimis de două ori periculos spre poartă, prin Dobrincu şi Velcotă, impresia a fost că în momentul penalty-ului am ratat victoria. Şi asta a fost.

Pare că nu reuşim să ne depăşim condiţia. Am avut o pâine de mâncat astăzi cu Deva, dar le-am făcut viaţa uşoară cu cadoul din prima repriză, iar pe final am irosit şansa victoriei - asta după ce Velcotă înscrisese dintr-o acţiune mult mai difcilă pentru egalare. La întâlnirea cu suporterii de acum câteva săptămâni, făceam calcule (optimiste) cu jucătorii şi ceilalţi băieţi, că scoatem cumva zece puncte din etapele rămase. Până acum am scos unul şi tare aş dori să nu jucăm cu lanterna pe masă la meciul de la Tg. Cărbuneşti din ultima etapă.

Poli: Popeţ - Buga (32, Dincă), Oprea, Podină, Chiriac (46, Iseini) - Dorobanţu, Sporin - Dobrincu, Ochea, Românu (77, Daminescu) - Sevici (46, Velcotă)

4 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Sebiș - Poli

Am criticat destul jocul făcut la Sebiș, erorile personale care au compromis meciul încă din primul sfert de oră, cât și lipsa de incisivitate în treimea ofensivă.


Pentru context, a fost o săptămână grea la club, cu anumite nemulțumiri care au dus la compromiterea pregătirii partidei de sâmbătă. Cu siguranță și acest aspect a contact, dar mai grav de atât mi s-a părut lipsa de ambiție arătată, căderea după debutul slab. Și la 0-2 mai era mult de jucat, în fața unui adversar care poate foarte bine să și sufere când este supus presiunii. Cu o asemenea desfășurare, partida se chiar recomanda ca una în care jucătorii să arate că își doresc mai mult decât să joace la o codașă în Liga a III-a.

Au fost puțini cei care au jucat decent, fără greșeli majore și cu o implicare pozitivă în meci. De departe, un exemplu pentru ceilalți, atât mai tineri, cât și colegi de generație, ar trebui să fie Sinișa Sporin, care joacă oriunde-l pun antrenorii cu aceeași dedicație și același aport. Personal mi se pare că la echipa noastră, locul lui este la închidere, unde travaliul său poate aduce roade atât defensiv, cât și ofensiv. Implicarea sa la golul marcat de Ochea a fost una decisivă și, printre lucrurile pe care le-am apreciat, a fost reacția după o intrare foarte dură asupra sa în repriza secundă, pe urma căreia pur și simplu s-a ridicat, a ignorat adversarul și s-a concentrat mai departe la joc. La câtă irascibilitate am văzut de la echipa noastră în acest sezon, a fost...altceva.  Un „altceva” pe care aș vrea să-l văd mai des.

Altfel, problemele persistă în toate compartimentele. Mă întreb ce putem face ofensiv, fiindcă este al doilea meci la rând în care nu reușim să ne creăm ocazii. Trecerile lui Iseini sunt agreabile estetic, dar de cele mai multe ori lipsite de pasa potrivită. Asta e cumva încă de bine, fiindcă în rest nu prea contăm, mingile aruncate din flancul drept în careu fiind greu de convertit de solitarul Daminescu. Contează mult și dispoziția de joc a lui Velcotă, care a avut puține reușite în ultimele partide.

Urmează vineri meciul cu LPS Deva, antrenată de Ștefan Nanu. Chiar dacă nu prea mai sunt jucători care să caute o revanșă față de fostul nostru antrenor, partida are o miză foarte importantă pentru clasament. Sper să vedem o altă față a alb-violeților.

2 noiembrie 2019

Național Sebiș - Poli 5:1 (4:1)

Îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele după o asemenea...reprezentație. Când iei gol în secunda zece, zici mersi că nu ești condus cu 4-0 înainte de minutul zece, și tot pleci cu cinci goluri la final, chiar nu mai este nimic de zis.


Și când te gândești că am început partida cu „cel mai bun unsprezece” - toți absenții reveniți, niciun suspendat. Pur și simplu n-a contat, fiindcă aproape toată echipa a evoluat dincolo de dezamăgitor. La primul gol, Dincă a ratat intercepția pe mingea lungă aruncată în flanc după primul fluier, balonul trimis în fața porții a ajuns la un sebișean, acesta a tras în bară, dar mingea tot la un jucător complet nemarcat al gazdelor a revenit, care a deschis scorul. Naționalul și-a dublat avantajul în minutul 5, după o degajare greșită a lui Mosoarcă, urmată de o incursiune pe centru și o finalizare de lângă fundașul care avea în marcaj adversarul. Pe o altă minge lungă, Oprea a ratat intercepția, dar nu complet, ci cât să pună mingea pe tavă marcatorul celui de-al doilea gol, Balha, care a încercat un lob și a nimerit bara. Am mai scăpat cumva la o altă dublă-ocazie venită puțin timp mai târziu, după care jocul s-a liniștit...iar reacția alb-violeților s-a lăsat așteptată.

La finalul primelor 38 de minute de joc, când Sebișul a marcat al treilea gol, la o minge pierdută de Velcotă la treizeci de metri de poarta noastră, ne puteam lăuda cu un șut ratat al lui Daminescu și o minge trimisă de Sporin din afara careului, ambele reținute fără mari emoții de portar. Am reușit, totuși, în minutul 42 să înscriem la un un-doi de succes între Ochea și Sporin, care i-a permis primului să scape singur cu portarul și să tragă pe lângă acesta. Conturul unei brume de speranță s-a spulberat degrabă, căci am mai primit un gol înainte de pauză, la o minge respinsă în marginea careului și reluată spectaculos și în forță în stânga lui Mosoarcă.

Cele patru schimbări efectuate (practic) la pauză, cât și o suficiență a gazdelor, ne-au permis să stăm mai sus, să aruncăm niște mingi în careu, dar fără a ne crea ocazii reale. Asta deși pe teren a intrat inclusiv Iseini, care s-a remarcat cu câteva treceri de efect, însă doar atât. Tot Sebișul a fost mai aproape de gol atunci când a ieșit din propria jumătate, cea mai notabilă ocazie fiind la mingea scoasă de pe linia porții de Buga în minutul 75. Tot avea să vină golul cinci în prelungirile meciului, când același Balha a scăpat spre poartă pe o minge lungă și, de această dată, lobul a trecut peste Popeț (intrat la pauză) și a poposit în plasă.

Pentru că fotbalul este uneori absurd, există posibilitatea ca echipa noastră să câștige meciul pe o eroare „administrativă” a gazdelor: regulamentul de L3 obligă cluburile să aibă mereu doi jucători U20 (născuți după ianuarie 2000) în teren, iar în minutul 65, Sebișul, care a început meciul cu doar doi jucători U20 printre titulari, l-a scos pe unul dintre ei (Vereș) și l-a înlocuit cu un jucător născut 1998 (Roman).

Până la urmă, și dacă va fi așa, ar reprezenta o satisfacție minimă pentru noi. Cel mai important ne-ar fi să vedem echipa jucând un fotbal competitiv, iar în acest meci clar n-am văzut așa ceva. Am tot ținut partea jucătorilor, care sunt tineri și au arătat pe alocuri că pot mai mult, dar de această dată n-am arătat că o echipă care merită încrederea și răbdarea suporterilor.

Poli: Mosoarcă (46 Popeț) - Dincă (46 Buga), Oprea (48 Popa), Podină, Sporin - Ochea, Dorobanțu, Chiriac, Românu - Velcotă (46 Iseini) - Daminescu


Google+