28 aprilie 2012

Poli - Luceafărul Oradea 1:2 (1:1)

N-am avut parte de fotbal în această dimineață, doar de reflecția lui schimonosită pe stadionul DP, grație nu doar a problemelor financiare, ci și a lipsei de valoare din primul unsprezece. Cu o linie de fund malformată de suspendări, suspendări suplinite cu improvizații, o linie de mijloc fără prea multă vlagă și un atac compus dintr-un singur jucător, era nevoie de măcar puțină ambiție pentru a obține ceva din acest meci.

E clar însă că nu acestea sunt prioritățile alb-violeților, ci doar să evidențieze evidentul, anume că situația la Poli e una jalnică. Meciul a fost în general dominat teritorial de oaspeți, deci golul lui Popovici din minutul 39, când acesta a profitat de o poziționare proastă a defensivei adverse și o pasă bună a lui Dobricean, a venit ca o surpriză. N-a ținut mult avantajul, căci Pătraș a fost depășit în flanc în minutul 44, Dăruială a făcut un marcaj slab în centrul apărării, astfel că un fotbalist orădean s-a găsit cu mingea pe cap din câțiva metri, de unde n-a ratat. Golul din repriza secundă a fost vag asemănător, cu Belu și același Dăruială fiind depășiți în flancul drept, în timp ce lui Pătraș i-a luat fața un adversar, care a împins mingea în plasă din interiorul careului. Singura ocazie pe care a mai avut-o cineva i-a aparținut lui Axente, care pe final de meci a trimis din întoarcere, destul de slab, și portarul Luceafărului a respins.

Apreciez astăzi doar agitația lui Popovici, care a părut că vrea și și-a trecut în cont o reușită, în timp ce restul formației a constat fie din jucători care n-au prea vrut, fie din jucători care n-au prea putut. Dacă stau și mă gândesc puțin, văd în Dăruială, Pătraș, Zaluschi, Rocha și Chiș, toți titulari, jucători care nu au dat dovadă de prea multă valoare până acuma, cel mult intermitent, deci nu ar trebui să surprindă că în condiții nefavorabile au prestat un joc nefavorabil. Greu mi-e însă să înțeleg ce mai caută Gorobsov pe bancă, dacă mai ieri Velcea zicea că nu face parte din planurile sale - adică ori nu face parte, și atunci iei pe cineva de la Poli II, ori face parte și atunci îl bagi pe teren, ca să nu te uiți la mijlocașii desemnați cum nu recuperează nicio minge.

În fine, cred că nu mai e loc de prea multe comentarii. Vai de capul nostru.

Poli: Kirev (5) - Belu (4,5), Dăruială (4), Ilie (5), Pătraș (4) - Chiș (4,5), Zaluschi (5), Dobricean (5,5), Rocha (4,5) - Axente (4,5), Popovici (6)

Schimbări:


Cârstea (4,5) pentru Rocha (min 59)
Popa pentru Chiș (min 67)
Fuchs pentru Dobricean (min 76)

27 aprilie 2012

Poli II - Jiul Petroșani 3:1 (1:0)

După ce Velcea i-a furat "satelitului" niște jucători, ne uităm peste echipa de start și observăm sunt aceleași nume cu care ne-am obișnuit deja. Asta deoarece cei pe care Velcea i-a numit viitorul Politehnicii sunt tocmai cei pe care i-a încercat în tur și i-a considerat prea slabi pentru prima echipă: Dăruială, Zaluschi, Popa.

Cu toate acestea, ceilalți au prestat același joc bun și au obținut a cincea victorie consecutivă într-o manieră destul de lejeră împotriva vecinei de deasupra din clasament, Jiul Petroșani, care nu cu mult timp în urmă evolua în primul eșalon.

Meciul a început de la 1:0 în urma golului lui Boștină din minutul 2. Chiar de Poli a dominat tot meciul, n-au fost prea multe ocazii, mai ales în prima repriză, dar certitudinea victoriei n-a fost nici un moment pusă la îndoială. Golurile, însă, nu au apărut în urma unor acțiuni construite. Velici s-a trezit cu mingea, singur cu portarul în urma unei gafe a adversarilor în minutul 53, iar Boștină a transformat un penalty 20 de minute mai târziu, înainte ca oaspeții să marcheze un frumos gol de onoare. Cei doi atacanți au conlucrat bine, ajutați și de flancuri, și au mai avut câte două ocazii fiecare. Și Paul Coșovanu a fost aproape de gol pe finalul partidei.

Și așa se face că după ce în februarie se vorbea de evitarea retrogradării din cauza promovării unor jucători la echipa mare, Poli II are parte de un retur cel puțin la fel de bun ca turul, prestând același joc solid și prolific în atac. Am impresia și că primul 11 nu este schimbat așa mult de la un meci la altul, iar jocul în echipă a crescut. Totuși, trebuie remarcată lipsa ocaziilor și eu aș pune-o pe seama inexactităților tehnice ce au dus la pierderea mingii pe faza de atac. Silaghi și Artean au avut o zi mai proastă din acest punct de vedere. Rămâne de văzut cum se va descurca echipa împotriva unor adversari mai puternici, pe finalul campionatului.

Poli II: Iordache - Vucea, Iovan, Dubei, Damian - Silaghi, Stancu, Artean, Szalkai - Velici, Boștină

Au mai jucat: Constantinescu, Coșovanu, Lupancu

24 aprilie 2012

FC Maramureș - Poli 0:5 (0:2)

Meci nebănuit la Baia Mare, unde alb-violeții au beneficiat de eliminarea a doi jucători de la gazde în primele 35 de minute, ceea ce a ușurat cu mult orice duel ce s-ar fi putut înfiripa prin mlaștina care era gazonul local. Bineînțeles, pe fondul celor ce se întâmplă în continuare în jurul clubului, această victorie poate fi doar cu greu gustată, mai ales că toate perspectivele pare din ce în ce mai sumbre - și asta o spun din postura cuiva care considera că a reîncepe cu o echipă nouă din liga a V-a nu era ceva dramatic.

Nici în puținele minute de egalitate numerică, fotbaliștii maramureșeni nu au părut foarte stăpâni pe sine. Astfel, după ce Sandu și-a văzut un șut de la marginea careului parat în corner la scurt timp după debutul partidei, Poli a deschis scorul în minutul 10. Atunci, Pătraș a centrat de pe stânga, Mera s-a înălțat de lângă un adversar și a trimis cu capul și cu boltă peste portarul gazdelor. Axente a irosit ulterior o liberă de la douăzeci de metri înainte ca FC Maramureș să rămână în zece, la o intrare asupra lui Chiș care nu mi s-a părut că ar fi necesitat un roșu direct. În continuare alb-violeții au devenit și mai stăpâni asupra jocului și înainte de a se desprinde pe tabelă, Axente a avut un șut scos de pe linia porții cu călcâiul. Golul doi a căzut în minutul 31, când Ricketts a trimis cu capul lângă bară centrarea lui Chiș și portarul gazdelor nu a reușit să intervină convingător, mingea strecurându-se în poartă. Trei minute mai târziu, băimărenii au rămas în zece, după ce Duruș a văzut în mod justificat al doilea cartonaș galben pentru o intrare la Poparadu. Poli a avut apoi un gol anulat pentru ofsaid (Axente, discutabil), dar până la pauză s-au mai remarcat doar șutul pe lângă al lui Axente și șutul trimis de Pătraș, prins de portar.

Repriza secundă a debutat cu o ocazie a lui Ricketts, care pătruns pe dreapta a șutat peste, înainte ca Poparadu să marcheze în minutul 51, cu un șut plasat de la marginea careului, mingea fiindu-i oferită de Chiș. Era destul de evident că Poli nu forțează, dar inerția situației și multele recuperări facile în jumătatea adversă au ținut constat presiunea asupra gazdelor, iar golul patru a venit în minutul 64. Atunci, Chiș a bătut un corner, mingea deviată a fost trimisă în bară de Ilie, și Scutaru, uitat complet în mijlocul careului, a servit o foarfecă, marcând destul de spectaculos. Poate cea mai mare șansă a gazdelor de a-și trece în cont o reușită a avut loc în minutul 69, când apărătorii noștri centrali au fost neatenți la un balon lung, dar ulterior au reușit să-l blocheze pe vârful băimărean, Feraru, scăpat singur spre poartă. Trei minute mai târziu, Axente își mai trece în cont o ratare, de această dată singur, singurel cu portarul și tot el a înlănțuit apărătorii adverși în minutul 80, dar finalizarea a trecut pe lângă. Șutul lui Sandu la scurt timp după a ratat de puțin poarta, iar în minutul 84 Scutaru s-a trezit eliminat, ca urmare a unui henț comis la o contră a gazdelor. A urmat un șut frumos trimis de Feraru, prins de Kirev, și chiar dacă îmbunătățirea echilibrului numeric putea da speranțe celor de la FC Maramureș, tot Poli a mai reușit să marcheze o dată. Într-o fază de efect, Cârstea a pătruns printre fundașii adverși, a ajuns singur cu portarul, și-a pregătit pașii, a plasat mingea și...a trimis în bară! Balonul a revenit însă în centrul careului de unde Axente a avut ușoara sarcină de a-l trimite în poarta goală. După încă un minut de prelungire a urmat fluierul final, care a pus punct celei mai categorice victorii din acest sezon pentru Poli.

Îmi vine greu să exagerez în aprecieri, dat fiind avantajul masiv pe care l-au avut alb-violeții în teren timp de o oră, astfel că m-aș rezuma la un jucător care mi-a plăcut mult, și unul care mi-a plăcut mai puțin. Este vorba, în primul rând, de Chiș, care a făcut un meci foarte bun astăzi, probabil cel mai bun de când a venit la Poli, și este vorba, în al doilea rând, de Axente, care a dat dovadă de foarte mult egoism. Prin contrast, chiar și Cârstea care părea foarte determinat să marcheze a căutat de mai multe ori să dea drumul la minge!

În rest, majoritatea jucătorilor au avut evoluții solide, cu un minus eventual pentru Fuchs, care nu a părut la nivelul lui Dobricean după ce l-a înlocuit pe acesta. Oricum, a fost o victorie nesperată, ca amploare, și relativ frumoasă, în condițiile date. De apreciat ce greu a fost terenul de la Baia Mare, care părea mai degrabă demn pentru agricultură, decât pentru fotbal.

Nu doresc să pătez eforturile jucătorilor aducând în discuție mutările din ce în ce mai politice care au loc la Timișoara, în jurul Politehnicii. Mă rezum deci la un:

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Mera (6,5), Ilie (6), Scutaru (6), Sandu (6) - Chiș (7), Poparadu (6,5), Dobricean (6), Pătraș (6) - Axente (5), Ricketts (6)

Schimbări:

Cârstea (6) pentru Ricketts (min 54)
Fuchs (5,5) pentru Dobricean (min 65)
Popa pentru Mera (min 70)

21 aprilie 2012

Poli II - Valea lui Mihai 2:1 (1:0)

Am avut parte de un meci plăcut în compania echipei mai mici a Politehnicii, pe care aceștia l-au controlat, dar din cauza lipsei de concentrare în fața porții s-au văzut egalați, iar pe final au atacat cu disperare. Salvatorul a fost "Bebe" Artean care a nimerit o torpilă de senzație la vinclu, chiar în minutul 90, ce a amuțit pe moment audiența prezentă, înainte de a-i acorda aplauze copioase pentru reușită.

Am văzut totuși o altă față a echipei secunde. În primul rând, la margine s-a aflat mult mai calmul Roberto Ivan. Echipa a jucat mult mai pragmatic ca până acum, chiar de nu la fel de spectaculos, dar inexactitățile au fost mai absente. Au fost titulari unii jucători ce mai mult au evoluat ca rezerve în acest retur, cum sunt Silaghi și Velici. Așezarea tactică s-a schimbat în mai multe rânduri, trecând și la 4-4-2, dar și la 4-3-3, iar uneori am rămas chiar numai în 3 fundași. Mijlocașii au avut și ei un puternic aport ofensiv. Unii jucători au evoluat pe mai multe poziții, precum Silaghi care a trecut din mijlocaș dreapta în atacant pe partea stângă. Interesantă a fost evoluția lui Petcuț, care până acum a fost practic invizibil în jocul echipei. Astăzi însă a jucat destul de avansat, iar pe final a urcat și mai mult, fiind foarte util. Din cornerul lui a marcat Silaghi cu capul primul gol al partidei.

Apărarea a fost în general solidă, mai ales Dăruială a jucat foarte bine, după ce în primele etape a fost un dezastru. Velici a dat dovadă că are talent, dar e cam indolent în teren și trebuie să primească mingea cum trebuie, așa cum i-a pasat-o Petcuț la cea mai mare ocazie a sa, când a nimerit transversala fiind singur cu portarul.

Popa a avut o zi mai nenorocoasă, ratând mai multe ocazii bune, dintre care una impardonabilă. După ce a profitat de ieșirea neinspirată a portarului, a stat prea mult deși avea poarta goală în față și nici nu a fost în stare să dea pe lângă fundașul ce a avut timp să se replieze. Silaghi a jucat destul de bine, dar după golul oaspeților, l-a acompaniat pe Popa în atacuri pripite, lipsite de inspirație, agravate și de o aparentă stare de oboseală.

Victoria putea fi mult mai lejeră, dar una peste alta a fost meritată, iar meciul frumos. Bravo!

Poli II: Iordache – Vucea, Dăruială, Zaluschi, Damian – Silaghi, Petcuț, Stancu, Szalkai - Popa, Velici

Schimbări:
Artean pentru Velici (min 59)
Coșovanu pentru Szalkai (min 59)
Constantinescu pentru Petcuț (min 82)
Iovan pentru Zaluschi (min 84)

20 aprilie 2012

Poli - UTA 0:1 (0:1)

Ce să mai zici după asemenea prestație jenantă? După ce epuizam scuza banilor și blazarea psihică a jucătorilor, rămânem cu ceea ce am văzut în această seară, o echipă care pentru al treilea meci la rând începe cu un unsprezece falimentar, și atunci când se trezește să joace nu știe să dea gol nici din cele mai elementare poziții. Ratangeala de astăzi sintetizează destul de bine experiența acestei ere BKP, care pare să-și fi găsit un sfârșit tipic fericirii de multe ori amare pe care ne-a oferit-o.

După ce Scutaru l-a pus în pericol maxim pe Kirev în debutul partidei, fiind depășit de un adversar în flanc în tentativa de a cerși un fault (procedeu practicat de mulți jucători astăzi, care denotă o anumită carență în atitudine), era clar că am putea avea de plătit pentru neatenții de acest gen. N-a durat mult s-o facem, căci la un aut bătut de pe stânga, în minutul 10, Ilie a făcut un marcaj rudimentar, a permis mingii să cadă în careu și Galanis a finalizat spectaculos, fără șanse pentru Kirev. Replica firavă a alb-violeților a venit la un corner în minutul 17, când Ilie a trimis cu capul peste. În afară de niște bălbâieli prin careul advers, Poli n-a dat nicio emoție oaspeților, fapt remarcat și de Velcea care și-a corectat în minutul 34 una din erorile din primul unsprezece, înlocuindu-l pe Fuchs cu Dobricean. Micul mijlocaș s-a prezentat cu considerabilă poftă de joc, dar singura ocazie mare de gol pentru noi a venit în minutul 40, când Mera din poziție ideală, tot la o fază fixă, a trimis slab, pe portar. Pătraș și-a încercat norocul cu un șut spectaculos de la 35 de metri în ultimul minut al reprizei, dar balonul a trecut de puțin pe lângă și a garantat scorul la pauză.

Cu mai mult chef de joc în mitanul secund, alb-violeții aveau să-și bată joc de o sumedenie de ocazii. Prima a fost probabil și cea mai frumoasă ca fază, Chiș reușind o cursă deosebită, a intrat în careu, i-a plasat mingea cu călcâiul lui Axente, dar acesta a trimis incredibil în portar din sub zece metri. Tot Axente nu a reușit să obțină decât un corner dintr-o fază creată de Dobriceanu în minutul 54, înainte ca Mera să trimită peste din interiorul careului, la alt corner. În minutul 60, Rover s-a trezit cu mingea în poziție centrală, la marginea careului, însă nu a ales să înainteze pe culoarul liber și a șutat dezamăgitor, fără a da probleme portarului advers. Epuizată oarecum de efortul primului sfert de oră, echipa noastră a lăsat-o mai moale în minutele următoare, și ca urmare a introducerii neinspirate a lui Popovici, evident nerefăcut după accidentarea suferită la Severin. În timp ce de pe geam aud uralele galeriei arădene, trec în registrul partidei o ocazie de necrezut pe care a ratat-o Cârstea, acesta fiind lansat lung în minutul 77, scăpat singur cu portarul, dar vârful nostru a fost incapabil să trimită mingea pe lângă acesta. În timp ce Ilie și Mera irosesc loviturile de cap de care beneficiază la fazele fixe, ajungem în minutul 89, când Siminic cam joacă o minge cu mâna în careu, dar arbitrul nu dictează nimic. Culmea, aceasta nici n-a fost ultima fază a meciului, căci un minut mai târziu Mera a trimis la fel de incredibil ca antemergătorii săi peste poartă din doar câțiva metri și tot Mera a trimis cu capul pe portar în penultimul minut de prelungire dintr-o poziție excelentă. În final a venit și fluierul, s-a pus punct acestui meci dezarmant și lumea a plecat acasă.

Aș vrea să menționez întâi singurul jucător care mi-a lăsat o impresie clar pozitivă: felicitări lui Dobricean. A fugit mult, s-a luptat cu adversarii, a dinamizat atacul și și-a trecut în cont câteva momente tehnice apreciabile. N-a fost însă destul, căci majoritatea colegilor săi s-au depășit în imprecizii.

Ca să vorbim puțin despre unde se pus piatra de temelie pentru pierderea meciului, evoc faptul că am revenit la 4-4-2, dar n-am căutat soluții pentru problemele de lot din ultimele partide. Poparadu, care venea după câteva jocuri slabe, a fost menținut în prima echipa, și pe parcursul jocului a pierdut multe mingi, n-a reușit să recupereze eficient și a părut mereu cu o viteză în urmă. Dacă Gorobsov a fost reprimit în echipă, înseamnă că a fost reprimit fiindcă vrea să joace - că altfel, e o prostie să fi fost reprimit în echipă. Și dacă vrea să joace, existau toate premisele necesare pentru a-i da o șansă, după ce mijlocul nostru a dat dovadă de diverse grade de labilitate în acest retur.

Plasarea lui Rocha în atac și folosirea duo-ului Pătraș și Chiș pe flancuri a amorțit complet faza ofensivă a Politehnicii. Fără a putea lupta cu spatele la poartă, Rocha s-a văzut mereu nevoit să coboare, lăsându-l pe Axente singur, iar jucătorii din flanc n-au avut destulă viteză să rupă ritmul când se impunea acest lucru. Unde-i Ricketts? Aceeași pledoarie făcută lui Gorobsov i se aplică. Mult mai interesant ar fi fost să joace Sandu la mijloc, care a făcut de altfel echipă bunicică cu Pătraș, dar cum cel din urmă nu a dispus de explozia necesară să facă un-doiurile să dea roade, schimbarea pozițională a celor doi, măcar în repriza secundă, ar fi putut fi explorată (e drept, s-a întâmplat de vreo două, trei ori, dar nimic ferm).

Și ca să închei cu maniera în care se irosesc fazele fixe: oare când va veni ziua în care Ilie nu va fi în contratimp în aceste momente și când o fi uitat Mera cum să dea goluri cu capul din poziții perfecte? Încă o întrebare, ca să fie cu pereche: Cârstea a dat vreun gol de-a lungul carierei sale?

Dincolo de toate problemele de la club, sezonul acesta avea două obiective: rezolvarea licenței și câștigarea a două meciuri. N-a ieșit niciuna.

Poli: Kirev (5,5) - Mera (5), Scutaru (5,5), Ilie (5), Sandu (5,5) - Chiș (5), Fuchs (4,5), Poparadu (5), Pătraș (5) - Axente (4,5), Rocha (5)

Schimbări:

Dobriceanu (6) pentru Fuchs (min 34)
Cârstea (4,5) pentru Rocha (min 52)
Popovici (4,5) pentru Chiș (min 63)

19 aprilie 2012

Avancronică: Poli - UTA

Ultimul meci? Așa să fie. Pentru că e de cuviință ca fotbalul românesc sa moară acolo unde s-a născut.

Rivalități sociale, transpuse în teren într-un meci bărbătesc de care pe care, nu își mai au farmecul, nici rostul, pentru că fotbalul nu mai este un sport. Este o afacere meschină, un vârtej al banilor murdari, sub cârma orgoliilor unor bandiți și mafioți. Jucătorii sunt marfă pentru export de carne vie, iar suporterii niște animale ce mai bine ar sta acasă să vadă meciul la televizor ca să mai crească audiențele.

În aceste condiții să nu ne mirăm că localități obscure obțin rezultate în campionatul național, în timp ce centre vechi fotbalistice se sting. Mai mult, faptul că Timișoara, care a ajuns în ultimii ani un centru puternic la nivel juvenil riscă să rămână fără echipă în primele 3 ligi, este o situație fără logică, simptom al unui fotbal bolnav, incurabil. Să moară, deci!

Sper ca jucătorii ce vor intra pe teren să simtă contextul situației, să se întoarcă la rădăcinile fotbalului dând dovadă de plăcere pentru sport și pasiune pentru competiție, astfel încât să avem parte de un meci de fotbal adevărat. Ultimul.

Hai Poli!

13 aprilie 2012

Gaz Metan Severin - Poli 1:1 (1:1)

Al treilea egal consecutiv nu aduce nimic nou în jocul Politehnicii, exceptând eventual o mult mai evidentă dezarmare motivațională a unora dintre fotbaliști. N-am avut parte de un meci reușit, iar cu excepția ultimelor douăzeci de minute și eventual al debutului de partidă, alb-violeții au părut să fi mers la Severin doar pentru a face act de prezență.

Cu toți dezertorii și răzvrătiții lăsați în afara primului unsprezece (Lepmets, Gorobsov, Goga și Ricketts), titularii de astăzi au inclus un debutant, în persoana portarului Mario Kirev. O altă surpriză a reprezentat-o prezența lui Rocha pe teren din primul minut, brazilianul nemaiapărând în tricoul Politehnicii de ceva vreme. Culmea, acești doi jucători au fost decisivi pentru rezultatul stabilit pe tabelă, și aș pune chiar de pe acuma că Rocha a fost cel mai bun polist astăzi. Din pasa lui s-a construit prima ocazie de gol a meciului, când Popovici a scăpat spre poartă, ușor lateral stânga, și șutul său a fost blocat de portar. Deschiderea de scor a avut loc repede, în minutul doisprezece, și l-a avut în prim plan pe același Rocha, care a profitat de gafa lui Bălace, a depășit în viteză un adversar și a culcat portarul înainte de a finaliza la colțul opus - o reușită foarte prezentabilă. Din acest moment însă, Poli n-a mai jucat absolut nimic, așezarea din teren a tranziționat rapid la un 4-4-2 și deodată nu mai puteam ține posesia nici treizeci de secunde la rând. Implicit, gazdele au forțat puternic și au avut parte în următoarele douăzeci de minute de trei lovituri libere de la aproximativ treizeci de metri. Prima, executată de Olah, a fost trimisă în zid. A doua, execcutată de Olah, a fost trimisă în bară. A treia, indirectă, executată de Neacșa, a intrat în poartă după o intervenție stângace a lui Kirev. Între timp, gazdele au reclamat două penalty-uri, care s-ar fi putut acorda la o intervenție întrâziată a lui Scutaru, dar nu la momentul de inspirație al lui Kirev, și au mai încercat poarta prin același Neacșa, dar tot Kirev a blocat.

Mi se pare mereu interesant să vezi cum o echipă poate ataca cu determinare maximă și forță impunătoare când este condusă, dar mai mereu după ce egalează trece la un joc de așteptare. Niciodată nu mi-am putut explica această mentalitate bizară. Cert e că repriza s-a terminat la egalitate, dar cu un nou ritm, unul al lentorii lipsite de fantezie. Mitanul secund a debutat oarecum cu o ocazie, când Olah din poziție de singur cu portarul a fost nevoit să vadă cum Kirev a deviat șutul său în corner - dar în rest, până în minutul 70 jocul a fost încâlcit și plictisitor. Apoi, din nimic, alb-violeții au început să joace. Declicul trebuie să se fi produs la șutul spectaculos trimis de Axente în bară, înainte ca același număr nouă să șuteze, din unghi, puțin pe lângă. Cu inițiativa de partea noastră, Poli s-a aflat mult mai frecvent în jumătatea adversă. Pe lângă câteva lovituri de colț periculoase, alb-violeții și-au mai trecut în cont un șut pe poartă prin Chiș, în minutul 83, dar portarul advers a respins în corner. Din alt nimic, cam în aceeași perioadă, s-a declanșat o mică furtună la Severin, care a îngreunat finalul de meci pentru ambele formații. Ultima șansă de gol le-a aparținut gazdelor, care s-au trezit cu mingea în careu, doi jucători s-au încurcat reciproc, iar când finalmente Mitic a șutat, mingea a trecut pe lângă.

E greu să vorbim despre ce se întâmplă în teren, când psihicul jucătorilor este apăsat de atâtea alte lucruri. Cert este că cei care intră pe gazon ar trebui măcar să-și dorească să câștige pentru că, vorba lui Mera, carierele lor ca profesioniști sunt în joc. În plus, acesta este tipul de moment absolut nefericit care arată capacitatea de concentrare a fiecărui jucător în parte. Cultura deznădejdiei permează viața de zi cu zi și este îmbrățișată adesea ca parte integră a unui destin inevitabil - poate că n-ar trebui să fie așa. Mai ales atunci când ești susținut în toată țară de suporteri devotați, care prioritizează acest lucru peste toate alte lucrurile pe care le prioritizeaza majoritatea lumii. Că doar la Poli nu se joacă fotbal pentru deliciul și bunăstarea altor terți care nu dau pe la stadion.

Că tot am adus în discuție fotbalul, am fost foarte plăcut surprins de Rocha și mi-a plăcut atitudinea lui. Pe lângă gol, nu s-a ferit să lupte pentru mingi la mijlocul terenului și la golul oaspeților a fost singurul jucător care a ieșit să blocheze șutul. Mera, în stilul propriu, nu și-a mai luat nicio marja de precauție și s-a aruncat cu aproape fiecare ocazie la picioarele adversarilor, culmea, de fiecare dată fără să faulteze și mai mereu reușind o deposedare.  
La o adică, dacă Kirev n-ar fi greșit așa de amar la gol, prestația sa ar fi fost catalogată drept excelentă.  Și nu în ultimul rând, aș mai aprecia și importanța lui Axente, căci execuțiile sale din repriza secundă au impulsionat echipa, la fel ca și introducerea lui Chiș și Cârstea. Cel din urmă are anumite valențe de luptător, dar momentan nu-i prea iese pasența - dacă e din neșansă sau lipsă de valoare, nu cred că vom apuca cu adevărat să înțelegem.
De fapt, probleme am avut doar cu linia de mijloc, care nici măcar în formula de 4-4-2 nu a reușit să țină de balon, grație nu în mică parte a aportului timid al fundașilor centrali, care nu s-au prezentat des la susținere. Scutaru a părut tare supărat pe viață, exagerând și două intervenții care ar fi putut să ne coste, în timp ce Ilie a dat dovadă de un plasament dezamăgitor. Măcar Sandu, care a pierdut câteva mingi, a fost consecvent - adică destul de solid defensiv, a ieșit mai mereu bine cu mingea, dar lansările sale au fost periculos de mediocre.

Și iată cum, deși aveam impresia că nu e mare lucru de spus, m-am întins până să ajung la final. Ca să trag o concluzie, idealistul din mine a fost dezamăgit de atitudinea jucătorilor în anumite momente ale meciului, dar mă confortează oarecum gândul că se putea și mai rău. Mai înghițim în sec o săptămână și vedem ce ne paște după aceea.

Apropo de Paște - să fie cât mai fericit cu putință!

P.S. Îmi este permis să mai adaug că tranziția la 4-4-2 cu Rocha în atac și Popovici pe flanc nu mi s-a părut o mutare inspirată?

Poli: Kirev (5) - Mera (6), Scutaru (5,5), Ilie (5), Sandu (5,5) - Rocha (6,5), Poparadu (5,5), Fuchs (5,5) - Pătraș (5,5), Axente (6), Popovici (5,5)

Schimbări:

Chiș (5,5) pentru Popovici (min 52)
Cârstea (5,5) pentru Rocha (min 61)
Ricketts pentru Axente (min 90)

12 aprilie 2012

Avancronică: Severin - Poli

Nu prea are nici un sens să mai scriu avancronici având în vedere situația de la club, dar trebuie să rămânem profesioniști, chiar de suntem amatori....

Principala miză pe care o văd eu la acest meci e acela de a confirma distanța între noi și restul ligii. Jucăm în deplasare la locul 3, deci un rezultat bun ar pune capăt oricărei discuții. Lipsa unor jucători n-ar trebui să fie motiv de îngrijorare în privința rezultatului. Goga și Gorobsov oricum n-au prea jucat în meciurile precedente, Lepmets n-a prea avut ce apăra, iar Kirev nu e un portar rău. Sper să joace în special jucători crescuți de club, dar oricum nu prea sunt alternative. Sunt curios dacă va schimba Velcea ceva pe partea stângă.

În rest, să treacă mai repede timpul și să vină meciul cu UTA!

Hai Poli!

8 aprilie 2012

Poli - Alba Iulia 0:0

Zi inoportună pentru fotbal azi, începând cu dubla-sărbătoare, ora de disputare a meciului, vremea oscilantă și terminând cu indispoziția alb-violeților din teren. Un egal tern, care reflectă în mare calitatea jocului de astăzi, pe care Poli ar fi putut, ca mai mereu, să-l câștige, dacă nu rata două-trei ocazii considerabile.

În general însă, nu s-au întâmplat prea multe lucruri la cele două porți. Oaspeții au abordat o tactică pe contre, care a respirat doar prin indeciziile noastre defensive, și în rest s-au apărat compact, ceea ce a dat mult de furcă unui atac construit pentru viteză. Mai toate fazele care au ajuns până în careul advers, au fost lipsite de finalizare datorită mobilității reduse din teren a echipei, precum și a lipsei de curaj a celor care nu și-au asumat șutul la poartă, În mod ironic, s-au trimis câteva mingi de la distanță spre poartă - dar complet aiurea. Cea mai mare șansă de gol i-a aparținut lui Pătraș, după o acțiune de efect a lui Belu pe dreapta, dar șutul din marginea careului al mijlocașului nostru a prins doar bara.

Din păcate, nu s-a schimbat mare lucru după reluare. După șansa meciului, care a venit în minutul 49 și l-a văzut pe Cârstea ratând singur cu portarul, Poli a mai tentativat la poartă prin două lovituri de cap mai interesante, a lui Ilie, care a trimis slab pe centrul porții, și a lui Popovici, care nu a reușit să cadreze mingea. În rest, fazele din preajma careului alba-iulian au fost confuze, fără perspective concrete, dar chiar și atunci când era loc de ceva interesant, imprecizia ultimei pase ne-a costat. Cuma faza din minutul 75 a evidențiat spiritul de joc de astăzi, când Axente a ținut să bată o liberă din 25 metri, deși era de piciorul stâng și în teren se aflau cel puțin doi jucători care au o bună calitate la fazele fixe (Pătraș și Dobricean). Nici intrarea lui Goga nu a impulsionat cu nimic jocul nostru pe final, astfel că ne-am văzut la al doilea meci consecutiv fără victorie pe teren propriu.

Vizavi de joc și jucători, chiar nu am ce să remarc într-un sens pozitiv. Îmi declar speranța că supărarea lui Velcea pe Gorobsov a mai trecut și că argentinianului i-a mai revenit pofta de joc, fiindcă serviciile oferite astăzi de Poparadu au fost deosebit de dezamăgitoare. Totodată, sper ca fotbaliștii care nu au nicio perspectivă pentru viitorul Politehnicii să fie retrași mai des pe bancă, pentru a face loc unor tineri de la echipa a doua. Toți vor avea nevoie de jocuri la acest nivel pentru a dobândi un plus de calitate și constanță, ceea ce este evident și la Belu, care a avut câteva urcări foarte bune în atac, dar s-a apărat cam ca o găină speriată. În rest, nu știu ce să mai adaug, nu jucăm limpede, nu jucăm cu minte și trebuie să găsim un plus de calitate.

Poli: Lepmets (5,5) - Belu (5,5), Mera (5,5), Ilie (5,5), Sandu (5,5) - Chiș (5,5), Poparadu (5), Pătraș (5) - Popovici (5,5), Cârstea (5), Ricketts (5)

Schimbări:

Axente (5) pentru Ricketts (min 58)
Dobricean (5,5) pentru Belu (min 68)
Goga (5) pentru Cârstea (min 75)

7 aprilie 2012

Avancronică: Poli - Alba Iulia

Practic mai avem un singur meci important în acest campionat, restul putând fi tratate drept antrenamente oficiale în care se pot dezvolta mai mult relațiile de joc și implementarea noului sistem tactic. Așa va fi și meciul împotriva Unirii Alba Iulia, o echipă de mijlocul clasamentului, ultima din plutonul urmăritor, la 4 puncte de locul 10, dar și la doar 6 de locul 3.

Ca detaliu inedit, pe banca violeților va sta Stoicov, profitând de plecarea secundului Rotariu și de suspendarea lui Velcea, care va vedea meciul din tribune. Stoicov va continua în dublul rol de secund la echipa mare și principal la cea mică, până când aceasta va scăpa matematic de retrogradare, după care îi va ceda locul lui Roberto Ivan.

Revenind la meci, va fi interesant ce 11 va trimite Velcea în teren. Dacă în primele 3 etape a folosit aceeași jucători - în limita suspendărilor, modificările din meciul cu Bistrița au fost neinspirate. Unii jucători ce au jucat mai puțin au arătat că merită să fie titulari, cum ar fi cazul lui Ricketts, în dauna celor care au evoluat mai slab. Astfel că va fi o decizie destul de grea și mă aștept la ceva modificări față de meciurile de până acum.

În orice caz, ne așteptăm la un meci frumos de duminică după-masa. Paște fericit celor ce sărbătoresc!

Hai Poli!

6 aprilie 2012

Poli II - Gloria Reșița 5:1 (1:1)

Lucrurile sunt încâlcite la echipa secundă. Chiar de nu par a fi probleme serioase legate de menținerea în liga a treia, nici nu se vede încă o evoluție. După 3 meciuri fără victorie, Poli II a învins codașa clasamentului din acest moment, dar nu chiar așa de ușor precum o arată scorul.

Cam toți jucătorii au avut o evoluție alternantă, iar Stoicov a încercat pe parcurs niște permutări ale jucătorilor, chiar de sistemul 4-3-3 a rămas pe toată durata meciului. Începutul a fost unul dur pentru alb-violeți, încasând un gol chiar în minutul 5, în urma unei greșeli a lui Vucea, care și-a pierdut adversarul la o minge lungă. Tânărul trece printr-o serie proastă și se pare că postul de fundaș dreapta nu îi convine, el jucând ceva mai avansat. Totuși, s-a revanșat ceva mai târziu când a ieșit foarte bine din defensivă și cu o minge lungă a dat naștere primei ocazii mari pentru Poli, dar Boștină a reluat slab centrarea.

Jocul a început să fie dominat de către ai noștri, dar atacurile nu au fost foarte convingătoare. A fost nevoie de o alunecare nefericită a unui fundaș advers la un șut-centrare anapoda al lui Leagu pentru ca Poli II să restabilească egalitatea. În repriza a doua Boștină ne-a arătat că știe mai mult decât să stea în mijlocul atacului și să urmărească mingile. A preluat mingea pe flancul drept, a trecut printre adversari și i-a centrat ideal lui Popa care a avut de îndeplinit o simplă formalitate.

Minutul 60 avea să ușureze complet meciul pentru alb-violeți, când un reșițean a fost eliminat în urma unui fault dur. Iar când tinerii de la Poli II au un pic de superioritate, atunci nu se mai opresc. Inexactitățile tehnice sunt compensate de abundența ocaziilor, unele dintre ele transformându-se și în goluri. Așa a ajuns Poli II să aibă cel mai prolific atac din liga a treia. Golul 3 a venit în urma unei scheme frumoase la o lovitură liberă, când centrarea lui Constantinescu a fost retrimisă de Silaghi, pentru același Popa. Velici, intrat pe final, a marcat și el cu capul după centrarea lui Dăruială. În fine, Popa și-a completat hattrick-ul chiar înainte de fluier. Pe lângă acestea, alb-violeții au trecut pe lângă multe alte ratări.

În ciuda scorului, nu prea am pe cine lăuda. După cum am spus, cam toți jucătorii au avut și plusuri și minusuri. Excepție ar face Constantinescu, care a intrat la pauză și a însuflețit și coordonat atacul, mingea trecând des pe la el. Nu degeaba l-a luat Velcea în lot pentru meciul cu Bistrița.

În alte știri, se pare că Stoicov se va muta și el la echipa mare, ca antrenor secund. Rămâne de văzut ce impact va avea asupra tinerilor poliști schimbarea de antrenor la puțin timp după începerea returului.

Poli II: Iordache - Vucea, Dăruială, Zaluschi, Zele - Silaghi, Artean, Szalkai - Leagu, Boştină, Popa

Schimbări:
Constantinescu pentru Artean (min 46)
Damian pentru Zele (min 50)
Velici pentru Boștină (min 70)
Tăbăcaru pentru Leagu (min 83)

4 aprilie 2012

Poli - Gloria Bistrița 1:1 (0:1)

La fel ca în tur, alb-violeții nu au putut converti dominarea de pe teren într-un rezultatul favorabil pe tabelă, într-o partidă în care mulți dintre ei au luptat până la epuizare. Din păcate, proasta inspirație a lui Velcea, lapsusurile defensive și numeroasele ratări trecute în contul Politehnicii au cântărit mult în stabilirea rezultatului final.

Nici n-a început bine meciul, că ne-am văzut conduși, încă din minutul 5. Atunci, Mera a dat ușor o minge adversarilor, aceștia au pătruns central și Feher a profitat de indecizia fundașilor, care n-au atacat, și absența mijlocașilor, care n-au coborât, a șutat de la 25 metri și l-a surprins pe un Lepmets mai puțin decât convingător. A trebuit să treacă aproape un sfert de oră până la prima mare ocazie a alb-violeților, care nu au reușit până atunci să miște în atac decât prin sprinturile lui Popovici. În minutul 19 însă, un corner de pe dreapta l-a găsit pe Mera, acesta a trimis cu capul spre poartă, dar mingea a fost scoasă de pe linie de un fundaș advers. Cea mai mare ocazie a reprizei a avut-o Axente șase minute mai târziu, când după o altă fază a lui Popovici pe dreapta a primit mingea în centrul careului, a trebuit să scape de Cârstea care se afla inoportun prin preajmă, și apoi din poziție ideală a tras puțin pe lângă bară.
Ne-am chinuit destul la construcție în următorul sfert de oră, probabil în aceeași măsură datorită evoluției mai slabe a mijlocașilor, precum și a problemelor inerente ale sistemului nostru de joc. Apoi, în minutul 40, chiar când părea echipa că mai tresare puțin, Velcea a decis să-l înlocuiască pe Gorobsov. E drept că argentinianul nu a strălucit, dar nu a fost nicidecum singurul, și aceasta admonsterare publică nu doar că nu prea își avea rostul, dar a și destabilizat mijlocul nostru și așa labil pentru minutele rămase până la pauză. Pe fondul acestor mutări, Gloria a fost aproape de al doilea gol după o liberă primită ușor și executată bine, dar Lepmets a fost la post.

În repriza secundă Poli a părut mai determinată încă de la reluare. Cu Ricketts intrat în locul absentului Cârstea, alb-violeții au crescut viteza atacului și și-au creat rapid niște ocazii. Prima importantă i-a aparținut lui Ilie, care în urma unei libere a lui Pătraș, nu a reușit să împingea mignea în poartă. Apoi, în minutul 58, Axente a pus la cale o fază excelentă, a centrat în fața porții, dar Ricketts nu a ajuns la minge să o împingă în poartă din doar câțiva metri. Oaspeții au fost tăioși pe o contră, când Silvășan a trecut a prin brânză printre Scutaru și Ilie, a rămas singur cu Lepmets, dar portarul nostru la blocat in extremis. O nouă combinație Axente-Ricketts îi oferă o oportunitate de gol celui din urmă, însă nici de această dată canadianul nu reușeste să înscrie. Velcea a efectuat ultima schimbare în minutul 65, introducându-l pe Goga în locul lui Sandu, o schimbare relativ curioasă despre care voi mai scrie două cuvinte mai jos. Doar un minut mai târziu, Gloria a rămas în zece după ce marcatorul golului, Feher, a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, și dominarea alb-violeților a devenit copioasă. Din păcate, ocaziile venite la fazele fixe au fost trimise cu capul peste, de alde Ilie, Axente și Scutaru, cu diferite grade de periculozitate. Finalmente, în minutul 84, după nenumărate centrări aproximative, Pătraș a reușit să trimite mingea ideal în centrul careului, Ricketts s-a înălțat vitejește și a egalat printr-o lovitură de cap! Dacă l-ar fi imitat și Mera câteva minute mai târziu, Poli ar fi trecut în avantaj, dar așa mingea a trecut peste. În ciuda eforturilor deosebite ale jucătorilor noștri, chiar dacă destul de haotice eforturi, mai toate fazele au sfârșit în primul sau al doilea fundaș advers. Lovitura decisivă i-ar fi putut aparține lui Axente, în doua rânduri, dar prima oară șutul său violent de la marginea careului a trecut puțin peste și apoi, deși a reușit o acțiune exemplară, intrând prin dribling în careu, finalizarea i-a fost parată spectaculos de portarul advers. Fluierul final a sosit după o altă centrare eronată din flanc, astfel că a trebuit să ne declarăm mulțumiți cu un egal, care poate nu contează prea mult în clasament, dar care cu siguranță nu oferă un sentiment deosebit de satisfacție.

Cred că am sintetizat în mare ce era de spus despre joc, dar aș vrea să mă concentrez puțin asupra deciziilor luate de Velcea în această partidă. Drept vorbind, e greu de zis unde se termină Velcea și începe Chivorchian, dar din moment ce echipamentul de antrenor îl poartă cel dintâi, tot el trebuie să își asume toate deciziile. Așadar, aș aduce în discuție întâi titularizarea unui trio de jucători, anume Cârstea, Pătraș și Mera. Dacă primii doi ar fi trebuit considerați pentru banca de rezerve ca urmare a prestațiilor total neimpresionante din partidele acestui retur, Mera s-a trezit din nou folosit pe dreapta, pentru prima oară de la reluarea campionatului, deși Belu părea pe o trasă ascendentă. Implicit, toți trei m-au dezamăgit, chiar dacă Pătraș a reușit într-un final să ofere o centrare de gol. Trebuie avut în vedere însă că pe lângă aceea, a mai trimis cel puțin alte zece centrări aiurea.
Acest aspect mă aduce la al doilea punct de discuție, schimbările efectuate. Dacă despre Gorobsov am spus deja părarea, anume că nu exista niciun motiv evident să fie schimbat în mod anume înainte de pauză, m-a mai mirat scoaterea lui Sandu. Din nou, nu atât calitatea jocului său l-ar fi recomandat să rămână în teren, dar Gloria era în unsprezece oameni la momentul efectuării schimbării, și a fost scos un fundaș care știe bine să joace mijlocaș, în locul unui mijlocaș care nu arătase absolut nimic tot meciul și acuma ar fi trebuit să apere flancul stâng. Din fericire, nu am avut parte decât de o fază în care Pătraș a fost depășit de adversari, dar orișicum schimbarea mi s-a părut ciudată.

În rest, în ceea ce privește restul jucătorilor, mi-au plăcut oarecum Popovici, Axente și Fuchs (deși ultimul n-a prea contribuit la faza defensivă). Nici aportul duo-ului Poparadu și Ricketts, intrați pe parcurs, nu ar fi de neglijat, în timp ce despre Lepmets, care a avut niște intervenții esențiale, aș spune că poartă totuși o parte din vină la gol. Din păcate restul echipei a avut o evoluție oscilantă, iar Goga, de la care am fi avut atâtea speranțe să facă diferența, nu s-a simțit prea mult pe teren.

Să sperăm la un meci mai reușit duminică, atunci când vom evolua tot acasă în compania formației din Alba Iulia. Și să mai sperăm că s-a învățat ceva din jocul de astăzi. Și să sperăm, în plus, că situația de la club se va ameliora într-un fel sau altul.

Poli: Lepmets (6) - Mera (5), Scutaru (5,5), Ilie (5,5), Sandu (5) - Gorobsov (5), Fuchs (6),  Pătraș (5,5) - Popovici (6), Axente (6), Cârstea (5)

Schimbări:

Poparadu (6) pentru Gorobsov (min 39)
Ricketts (6) pentru Cârstea (min 45)
Goga (5,5) pentru Sandu (min 64)

3 aprilie 2012

Avancronică: Poli - Gloria Bistrița

Sfârșitul nu vine de pe o zi pe alta așa cum ar crede unii mai prăpăstioși. Cât timp ne este dat voie să jucăm fotbal, Poli merge înainte.

În acest context, miercuri seara de la ora 19 va avea loc cel mai important joc al seriei. După ce au mers cot la cot până acum, doar golaverajul alternând poziția celor doi lideri autoritari, a sosit vremea întâlnirii directe. Cum 18 etape nu au putut departaja colegele în suferință, acest meci poate fi decisiv. Ne așteptăm la o confruntare bărbătească, plină de ambiție, care să stabilească cine e mai bun.

La urma urmei la asta se rezumă totul - un meci de fotbal, care nu are nici o altă miză decât aceea de a fi mai bun ca adversarul. Nu are nici o legătură cu nici o licență, cu nici o federație, nici cu Iancu, nici cu autoritățile locale. Din păcate, depindem de toate acestea și de aceea extind și eu invitația de a merge la meci în număr cât mai mare: să le arătăm că vrem fotbal!

Hai Poli!


PS. Mi se par excelente cuvintele eroului din ultimele etape, Alex Popovici, care cred că are calitățile de a deveni un viitor simbol al fotbalului timișorean:

"Sunt sigur ce înseamnă acest club pentru mine, pentru că am copilărit la 5 metri de locul unde sîntem, am 7-8 ani la club ca profesionist, şi mi-am dorit dintotdeauna să joc la Poli, fanii să-mi cînte numele. [...] Pot spune că sunt însă mai ambiţios ca niciodată. [...] Acum îmi doresc să jucăm cît mai bine, să ajut cît mai mult. Tot timpul jucăm de plăcere." (sursa)

"Poli de astăzi este o adevarată familie. 7-8 jucători am crescut impreună la juniori, la tineret, apoi la echipa a doua și acuma la prima echipă. [...] Ar fi păcat ca acest grup să se destrame. Toți trebuie să ințeleagă că Poli e a orașului și că Poli trebuie susținută." (sursa)

Toată lumea la meci: Poli - Gloria (19.00; 04.04.2012)


Google+