30 noiembrie 2015

Ultimul tren spre play-off

Pentru că s-a discutat înainte și după fiecare meci recent despre șansele noastre la play-off, am zis să ne înaripeze prima victorie după nici nu știu câte etape (opt) și să ne uităm la niște numere. Florin Marin a opinat cu optimism variat că luptăm pentru acest obiectiv, dar realistic vorbind toată lumea recunoaște cât de dificil ar fi să îl atingem. Nu căutăm aici să ne îmbătăm cu apă rece după o victorie, ci doar să analizăm niște variabile.

Avem câteva obstacole (mari) în calea noastră:
  1. Opt puncte distanță (șapte, dacă ASA va fi penalizată cu trei puncte) până la ultimul loc de play-off;
  2. Meciuri grele în deplasare (Craiova, Iași, Steaua) și un meci greu acasă (Viitorul);
  3. Program aglomerat, cu meciul de Cupă rămas de jucat în decembrie;
  4. Trei cluburi se află între noi și locul de play-off, cluburi care ne împărtășesc ambiția;
  5. Două din aceste trei cluburi își joacă singure șansa, fără să depindă de alții;
  6. Avem necunoscuta depunctărilor, atât ce urmează pentru ASA, cât și posibila revocare a depunctării de șase puncte în cazul CFR-ului. 
Ce ne avantajează:
  1. Meciuri directe cu Iași și Craiova, adică putem scurta distanța față de ambele echipe la patru puncte;
  2. Adversarele au cel puțin două meciuri rămase cu rivalele directe (Craiova, Iași chiar trei);
  3. Iași și CFR au programe foarte grele (câte trei meciuri cu echipe din fruntea plutonului);
  4. În cazul unor rezultate bune, am avea avantaj în confruntările directe cu ASA, Craiova, Iași.
Vom ști mai bine cât de teoretică este șansa noastră după meciul de marți, de la Craiova. E clar că orice discuție pe tema play-off-ului presupune o schimbare la față a echipei, fiindcă nu ne-ar ajunge să fim bunicei în etapele rămase, ci ar trebui să fim foarte buni. Se mai joacă 21 de puncte, din care 8 sunt ecart, adică exact atât cât avem noi avantaj față de prima poziție direct retrogradabilă. 

Dar dacă ar fi să visăm, aceasta este chiar ultima șansă. Și dacă nu, cine știe, poate se aliniază astrele și o să ne distrăm cu Steaua și Dinamo în play-out.

28 noiembrie 2015

Poli - ASA Târgu Mureș 2:0 (1:0)

Seria meciurilor bune ale Politehnicii a continuat, iar în această seară geroasă a fost și încununată cu o bine meritată victorie. Doar o sută de spectatori au rămas în Timișoara pentru acest joc disputat între două formații care ar trebui să fie una lângă cealaltă în clasament, dar care rămân despărțite și acuma de opt puncte. Golurile zile le-au aparținut lui Luchin și lui Rufino, dar pe lângă ei au fost esențiali Kirschstein, Melinte și Javi.

Inițiativa ne-a aparținut la debut, iar după cursa eșuată a lui Bărbuț în dreapta, O. Popescu a avut șansa unui șut din celălalt flanc, preferând o pasă nereușită către Javi. În minutul 18 ni se putea acorda un penalty, Javi fiind omul la recuperare, care apoi a trimis spre Elek, blocajul la acesta rămânând nesancționat. Cu mai multă atenția, putea fi oricum gol, căci balonul a revenit la spaniol, dar opțiunea unui șut slab, din unghi, s-a dovedit inferioară unei potențiale mingi așezate în careu pentru Zicu. Momentele cheie pentru noi au avut loc în preajma minutului 27, la trei faze ale oaspeților. Prima ne-a găsit pasivi, iar Mureșan a primit o minge deviată în limita careului, a intrat în unghi, șutul său fiind blocat de Kirschstein în corner. La faza fixă care a urmat, Costa, vârful mureșenilor, s-a ridicat peste jucătorii noștri și a trimis cu capul spre poartă, Kirschstein evidențiindu-se cu un reflex deosebit. Și al doilea corner a fost reluat spre poartă, de această dată de Mureșan, dar Kirschstein a reținut cu calm - la fel cum a făcut de alte trei-patru ori pe parcursul meciului, la mingi cu potențial de pericol. Replica noastră e un șut destul de moale a lui Zicu, de la 25 metri, care trece puțin pe lângă, ca apoi Elek să se insinueze elegant din stânga înspre centru, finalizarea sa ratând cu mult poarta. După o altă ultimă pasă eșuată, ca de atâtea ori în această repriză, chiar acest meci, prindem cu ambele mâini șansa deschiderii scorului din minutele de prelungire. Bărbuț este faultat în flancul drept, la marginea careului, Javi bate puternic spre poartă, iar Luchin deviază decisiv, fără speranțe pentru adversari!

Cu avantajul golului picat la țanc, partea secundă promitea multe, dar a fost în mare o repriză curioasă și frustrantă. Oaspeții au greșit mult la mijloc, au pierdut numeroase mingi, dar noi n-am reușit nicicum să legăm o fază de la un capăt la celălalt. Am presat cu șuturi de la distanță în primul sfert de oră: Llorente, de două ori, dar prinde portarul; Bărbuț, din zonă centrală, dar pe lângă; Zicu din voleu, peste; O. Popescu din liberă, de la distanță, reține tot Stăncioiu. ASA a fost aproape de egalare în minutul 58, când Mureșan a finalizat cu capul o fază cursivă din flancul nostru stâng, dar am avut șansă ca mingea să nu prindă cadrul porții. Noi ne mai trecem în cont două oportunități în minutul 66: șutul lui Javi, respins de portar, iar Elek nu ajunge să împingă mingea în poartă, respectiv un voleu cu sete al lui Zicu din interiorul careului, dar necadrat. În minutul 69, Kirschstein boxează cu siguranță o minge trimisă de la distanță, dar apoi jocul se liniștește. Emoții mai avem destule, dat fiind numărul de puncte pierdute în ultimele cinci minute de meci, dar de această dată nu-și au rostul, mai ales grație unei acțiuni exemplare a lui Melinte. Folosit în dreapta, acesta urcă cu balonul la picior din propria jumătate, face un un-doi perfect cu O. Popescu, Stăncioiu iese în întâmpinare, dar Melinte îl depășește și trimite din unghi spre poarta goală; un fundaș al adversarilor intervine in extremis să scoată mingea de pe linie, însă nu mai poate face nimic la șutul din doi metri al lui Rufino, plasat vulpește în careul oaspeților. Până la fluierul final am avut alte două mari oportunități pentru un al treilea gol, de ambele ori din piciorul lui Bărbuț. Prima fază. o contră clasică cu minge lungă pentru vitezistul nostru, deschis de Sarmov (!), acesta intră în careu și trage la colțul lung, de unde Stăncioiu scoate acrobatic. A doua fază e una elegantă, Bărbuț trimite pe celălalt flanc la Rufino, acesta avansează și îi trimite înapoi lui Bărbuț, pe traiectorie înaltă, dar în locul unui lat plasat, Cristi alege un șut dificil, pe care nu îl cadrează. Chiar și așa, finalul meciului ne întâmpină cu cele trei puncte, în urma unei prestații foarte solide, în urma căreia unicul regret este că am ratat, totuși, prea mult.

Scriam deja despre asta la ultima cronică și, culmea, jocul de azi pare să ne îndreptășească în afirmația că un alt fundaș dreapta ar putea fi benefic echipei. Melinte a fost excelent, printre cei mai buni oameni de pe teren, fără să-și ignore sarcinile defensive, de care s-a achitat apraope mereu fără eroare (a fost o pasă la adversar, cam nasoală, în repriza secunda). E drept că oaspeții nu au jucat în viteză, ceea ce ne-a permis să gestionăm atacurile lor prin poziționare eficientă, dar cel puțin am văzut că este o opțiune care merită luată în considerare.

În rest, toată echipa s-a mișcat bine. D. Popescu a fost mereu inspirat în flanc, concentrat la multele atacuri din acea zonă, în vreme ce Scutaru și, mai ales, Luchin au dominat centrul. Llorente și O. Popescu a pendulat între apărare și atac, au recuperat multe mingi, iar în vreme ce primul a dat câteva pase bune, al doilea a preferat urcări în forță și viteză. Impresia e că îi lipsește încă ultima execuție, ca să devină un jucător esențial pentru formula noastră de start. Bărbuț și Zicu nu au fost mereu în joc, iar ambii ar fi putut face ceva mai mult în diverse momente; dacă primul a jucat un rol la primul gol și a fost un pericol frecvent pentru apărarea oaspeților în a doua repriză, al doilea a intrat în numeroase combinații utile cu cei din jur, doar că nu decisive. Poate cel mai bun om de pe teren, din nou, a fost Javi, care a reușit ceea ce nu i-a ieșit lui Zicu, beneficiind și de spațiile create de acesta, respectiv de recuperările rapide ale închizătorilor, spaniolul arătând o tehnică tot mai admirabilă, mai ales când se coordonează cu coechipierii săi. Elek, în fața, a luptat mult spre foarte mult, a coborât adesea, în stilul pe care îl cunoaștem deja foarte bine - și care, adesea, ne lasă dorind încă un plus de calitate, de forță sau de viteză.

Jucătorii introduși pe parcursul reprizei secunde au fost solizi - lucru important, mai ales că Scutaru a trebuit schimbat cu Cânu la un moment dat, iar în trecut o asemenea mutare ne-a dat probleme. A revenit și pasiunea poliștilor de pretutindeni, Sarmov, care a ținut bine mijlocul, atât cât a jucat, în vreme ce Rufino a arătat bine și nu doar grație reușitei sale.

Admiram și mutările inteligente pe care le-a făcut Florin Marin prin înlocuirile alese, tehnicianul nostru dovedindu-se foarte inspirat astăzi. Regretul mai mare este că n-a fost lume să vadă ce poate echipa, iar impresia este că ne va fi foarte greu se recâștigăm capitalul de încredere și entuziasm cu care am început sezonul.

Oricum, bravo Poli, o bucurie la final de noiembrie!

Poli: Kirschstein (6,5) - Melinte (6,5), Luchin (6,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (6) - Llorente (6), O. Popescu (6) - Bărbuț (5,5), Zicu (5,5), Javi (6,5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Sarmov pentru Elek (min 74)
Cânu pentru Scutaru (min 77)
Rufino (6) pentru Zicu (min 81)


27 noiembrie 2015

Interviu: Adrian Săvoiu

Adrian Săvoiu este unul dintre jucătorii poliști ai anilor 90 care s-au dedicat antrenoratului și care activează în acest moment la Poli. După ce a trecut pe la grupele de copii și juniori, cel mai recent la grupa 2006, despre care vorbește cu o mândrie aparte, a fost desemnat principal la echipa secundă a clubului începând cu vara acestui an. Când ne așezăm la masă, îi remarc privirea contemplativă. În glas îl apasă o dorință de mai mult, o frustrare despre felul în care sunt orânduite lucrurile în jurul nostru. Vreau să înțeleg de ce.


E deosebit de important deoarece Săvoiu a avut parte de o carieră fotbalistică din care toți jucătorii pe care îi antrenează ar avea ceva de învățat. Ajuns la 17 ani la Poli, a fost racolat după șase luni de Steaua, conform metehnelor acelor zile ceaușiste. Era 1989 și formația antrenată atunci de Emerich Jenei venea după finala Champions League pierdută în fața Milanului, cu un lot de vedete ce urma să sufere o schimbare la față odată cu Revoluția din decembrie.  Deși a debutat la 18 ani pentru formația bucureșteană și a jucat 22 de partide în acel an, inclusiv meciuri în Cupa Cupelor, Săvoiu nu a apucat să se simtă în largul său în capitală.
Am fost prea crud. Părerea mea că am ajuns acolo prea repede, lucru pe care îl spun și jucătorilor noștri: trebuie să îți cunoști foarte bine calitățile când ajungi în vârf, să ai încredere în tine. Să faci pași mărunți.”
Steaua n-a avut răbdare să-l crească și să-l protejeze pe atacantul timișorean, care a fost monedă de schimb într-un transfer al lui Andraș de la FC Brașov. La "stegari" au fost puțin peste doi ani cu mult fotbal și reușite în plan sportiv, dar dorul de casă era încă mare. În final, după ce a depășit dificultățile inerente mișcării libere a jucatărilor dinainte de decizia Bosman, în 1994 Săvoiu s-a întors în Timișoara să evolueze pentru Poli. A promovat în prima divizie, ca apoi să plece după retrogradarea din 1997, din cauza unor disensiuni cu conducerea clubului. Au urmat mai bine de doi ani petrecuți la Baia Mare și o revenire la Timișoara alături de impresionanta echipă a UMT-ului de la începutul anilor 2000, stând acolo până la desființarea clubului, după retrogradare. În acei ani în care n-a jucat la Poli, s-a remarcat înscriind împotriva echipei sale de suflet. Adesea, experiența a fost amară în caracterul ei mioritic:
Eu tot timpul când am jucat cu Poli, am avut un sentiment...de parcă jucam împotriva fratelui. Oricum, mă simțeam neplăcut, mai ales că atât de către Baia Mare, cât și de către Brașov am fost acuzat de non-combat înainte de jocuri cu Poli. Poate și din cauza acestei presiuni am înscris mai mult. La Baia Mare mi s-a spus în față chiar înaintea meciului direct. Am dat gol, am câștigat 1-0, dar nici n-am mai vorbit cu conducătorii. Au venit apoi să medieze situația, dar nu-mi era ușor să trec peste. Când mă lovea, așa cum m-a lovit și la Poli, puneam mult la suflet.”
Cariera și-a încheiat-o cu un periplu de trei ani în liga a IV-a din Austria, la Amstetten și Winklam, jucând ultimele sale meciuri la Timișul Albina. Și-a început drumul în antrenorat la BC Golf, continuat la Giarmata și Flacăra Făget, înainte de a veni la Poli să lucreze cu jucătorii de perspectivă ai zonei. Precum o spune chiar el, sunt vremuri noi față de cele în care a crescut. Fotbalul se începe mai devreme, este mai tacticizat, dar și structurile de suport și tehnicile de antrenament te ajută să trăiești din mai mult decât doar talentul nativ. Dacă ești dispus să muncești, e mai ușor să ajungi sus fiindcă ai o cale mai clară în față.


CV: Cât de mulțumit ești cu cariera pe care ai avut-o ca fotbalist?

AS: Sunt mulțumit că am jucat la un nivel înalt, inclusiv în cupele europene câteva meciuri. Asta vreau și de la jucătorii mei. Dacă aveam însă puțin altă mentalitate...

CV: Ce înțelegi prin a avea mentalitate?

AS: Înțeleg să tratezi fotbalul mai serios, să fii mai concentrat la antrenamente, să fii conectat la activitatea ta de sportiv. Nu vreau să spun să faci sacrificii, fiindcă nu astea sunt sacrificii. În primul rând trebuie să se vadă la antrenament, seriozitatea și concentrarea la antrenament îți permit cel mai mult să crești. Eu am o vorbă: când terminăm antrenamentul, începem antrenamentul următor. Nu poți, cu o oră înainte de antrenament să-ți spui “gata, acuma sunt la antrenament” – alimentația, odihna și concentrarea sunt esențiale. Trebuie să ai mereu în gând fotbalul și școala. Sarcina mentală în fotbalul –  de fapt, în sportul de azi este mare. De exemplu, la schiori se vede că stau de multe ori cu ochii închiși, se concentrează de par că visează, dar ei se vizualizează pe pârtie la peste 100 km/h. Aici cred că noi, ca și popor, pierdem puțin, nu avem această seriozitate, concentrare, mentalitate. E greu s-o schimbăm.

CV: Cum se vede asta la Poli II?

AS: E la fel, asta le-am și spus jucătorilor. Le-am dat exemple palpabile: toți adversarii cu care am pierdut puncte, precum Mașloc, Ghiroda, Dumbrăvița, Sânnicolau, au fost deosebit de eficienți cu noi, un șut, un gol. Mai ales după ce i-am bătut pe Ripensia, toată lumea ne-a luat în serios. Dumbrăvița a fost la Jimbolia cu zece jucători, dar aici au venit cu tot lotul, concentrați, și au dorit să demonstreze că-i pot bate pe Poli. E ca și cum ai bate pe Steaua în campionat la acest nivel, toate echipele se mobilizează. Asta se vede, ocazia și golul, fiindcă au concentrare.  În schimb nouă ne lipsesc concentrarea și determinarea în asemenea momente. Încă nu suntem la nivelul cerut, de asta sunt nemulțumit de jucătorii noștri. Altfel, cred că unii dintre ei pot ajunge la un nivel înalt.

CV: Când?

AS: E greu de spus, atâta timp cât nu își schimbă mentalitatea. Chiar și așa, văd unul sau doi care ar putea să joace la vară în liga a doua, ca apoi să revină în doi, trei ani la Poli. Așa văd eu drumul lor, ca să poată prindă încredere și să își cunoască pe deplin calitățile. Ei și le cunosc parțial și au încredere cu jucători de același nivel – la meciul cu U Cluj, liderii din grupa de juniori A, au condus cu 3-0 la pauză și au bătut 3-1. Dar când au dat aici de Dumbrăvița, o echipă cu jucători experimentați, care s-a închis, n-au avut aceleași realizări. E o diferență la seniori. Dacă ei vor fi pregătiți, vor putea să joace în liga a doua. Dar e important să fie la o echipă care să nu aibă presiune din punct de vedere financiar, să nu lupte la retrogradare sau la promovare, fiindcă acolo sunt tensiuni în vestiar, e greu să crești sănătos în aceste condiții. Părerea mea e că trebuie să găsești echipa, antrenorul și momentul, ca o asemenea plecare să fie potrivită. 

CV: Cât de mult suferă Poli II fiindcă pe final de tur au plecat o serie de jucători către echipa mare, precum Poparadu, Bocșan sau Mailat?

AS: Interesele principale sunt ale primei echipe, ne organizăm în funcție de ce primim. Ca obiectiv, eu am crezut că echipa poate să termine în primele trei poziții și să promovăm unul-doi jucători, fără să luăm în calcul jucătorii primiți de la echipa mare. Mailat, Sorescu, Sîntean au făcut antrenamente la seniori, ultimii doi au și debutat, deci cred că suntem pe drumul bun.

CV: Dar ar putea juca la acel nivel?

AS: Nu cred că ar putea să facă față constant la presiune. Cred că cel mai benefic este drumul pe care l-a avut Artean: s-a dus, a jucat în liga a doua, a venit cu altă forță, cu altă experiență. Liga 1 este un nivel înalt pentru cei tineri, trebuie să fii foarte talentat să reziști. Nouă normal că ne este benefic să avem jucători de la echipa mare, dar acuma sunt și mulți accidentați și îi este dificil dl. prof. Florin Marin să trimită pe cineva, mai ales că există un risc să se accidenteze. E de preferat să aibă un jucător valid, decât să riște ca acesta să aibă câteva jocuri în picioare în liga a IV-a.

CV: Cum e relația cu Florin Marin?

AS: Avem discuții frecvente despre jucători, prestațiile lor, e o relație bună. Vine adesea la meciuri, chiar dacă până de curând și programul echipei mari a fost aglomerat.

CV: E greu de gestionat pentru jucătorii echipei secunde când joacă ba la juniori, ba se antrenează cu echipa mare?

AS: Fluxul acesta a fost acuma, în ultimele etape. Am căzut de comun acord să ridicăm și echipele de juniori A și B în această perioadă. În rest i-am avut mereu la antrenament. Pentru cei care au mers la echipa mare, a fost ceva bine-venit.

CV: Deci sunt suficient de proaspeți și după meciuri la juniori?

AS: Unii spun că nu e o problemă, dar eu cred că e.  Se spune că sunt tineri și se refac mai repede, dar dacă nu pot cei de la seniori să facă față perfect la un asemenea ritm de jocuri, eu cred că îi influențează și pe ei acest efort adițional.

CV: Cum e reglementată poziția de antrenor principal la echipa secundă?

AS: Nu semnăm contracte speciale cu echipa a doua, dacă clubul are nevoie de noi la echipa a doua, mergem acolo. Nu este o rotație constantă, depinde și de rezultate. Conducerea stabilește ceea ce consideră că e benefic pentru echipa a doua și ce urmărește clubul, promovare, dezvoltare. Dar în general echipa a doua e pentru dezvoltare, creșterea valorică a lotului. Consider că e o diferență între juniorii A și B și echipa secundă, fiind benefic să joci la seniori. Așa avem câțiva jucători de la 97, 98, 99, o selecție a celor mai buni din fiecare grupă.

CV: Cât de mare ar fi diferența între liga a III-a și liga a IV-a?

AS: Nu cred că e foarte mare. De exemplu, între Giarmata și Dumbrăvița, cred că e mai bun un joc cu Dumbrăvița. Oricum, sunt apropiate valoric cele două ligi. Se vede și la ASU, care e fruntașă în liga a III-a, deci primele patru-cinci formații din liga a IV-a din Timiș ar putea juca în liga superioară. Evident, fiecare echipă are interesul propriu, strategia proprie, de cum și ce vrea să construiască.

CV: Ziceai de mentalitate, cum simți că te susține clubul în a schimba mentalitatea? Structural, există un plan stabilit împreună?

AS: Clubul dă foarte mare libertate antrenorului. Avem ședințe săptămânale, discutăm cu antrenorii centrului de copii și juniori despre fiecare problemă, dar avem libertate să ne exprimăm și să-i educăm pe jucători, suntem ca a doua familie.

CV: Părinții au niște idei foarte concrete uneori despre ce au nevoie copiii lor ca fotbaliști.

AS: Precum ziceam, așa suntem noi, ca nație. Dau exemplu și părinților la grupele mici: când am dat-o pe fiica mea la școală, m-am interesat care sunt cele mai bune opțiuni și din trei am ales una. Odată ce am ales, am lăsat omul să lucreze. Ai liberatea să alegi, dar trebuie să ai încredere că fiecare își cunoaște meseria. Ce se întâmplă adesea la echipele mari: vine părintele, tribunele sunt aproape, părintele îi zice pasă, eu îi zic șut, colegul zice driblează – ce face jucătorul? Are o fracțiune de secundă în care să ia hotărârea. Poate s-o ia? Unul singur poate conduce, dacă sunt mai mulți, nu cred că iese bine. La ei, mai ales la copii, trebuie lăsați mai liberi, nu trebuie pusă presiune mereu, să-i vadă părinții neapărat cei mai buni din echipă.

CV: Tu ai trecut prin acest traseu, ai văzut riscurile, tentațiile, neajunsurile cu care este confruntat un fotbalist tânăr. Simți că empatizezi altfel cu ei, ai un alt simț de responsabilitate față de cariera lor? Mai ales că ai venit recent la Poli II și nu știi exact ce va fi pe viitor.

AS: Toți antrenorii care suntem aici ne facem munca, indiferent cât stăm. Putem să lucrăm atât la grupele mici, cât și la grupele mari. Normal că atunci când spui ceva și vezi că o spui în gol, te doare. Jucătorii au calități, dar depinde de ei să le arate, altfel le știm doar între noi, iar cei care vin în tribună știu doar ceea ce văd. Am încercat să le explic, de multe ori dau din cap că înțeleg, și după aceea arată altceva, din cauza mentalității. Mai ales acuma, cu libertățile din ziua de azi, e greu să prioritizezi. Cele mai bune rezultate în fotbal au fost înainte de Revoluție. Trebuiau strânși cu ușa și conduși cu biciul, lucru care mie nu-mi place. Eu le-am spus: care vor să joace fotbal, acesta este drumul. Și eu, și Florin Bătrânu [n.ed. secund la Poli II], avem împreună peste 500 jocuri în Liga 1, nu cred că n-au ce să învețe de la noi. Dar mulți le știu, le fac, le dreg fără să asculte.

CV: Ce cunosc jucătorii tineri despre ce era Poli acuma 15-20 ani? V-ați uitat la meciuri vechi împreună?

AS: Nu cred că realizează, nici nu poți să simți ce era atunci, ce emulație, se întâlneau zeci de persoane la porumbei, zi de zi. Fiecare al treilea, al cincilea om vorbea de Poli. Dar încet, încet s-a pierdut brandul, mă doare sufletul să văd stadionul gol așa. Nu înțeleg cum ACS nu e Poli, a fost și Bragadiru, au fost și alte echipe. Nu cunosc dedesubturile, dar când a fost Bragadiru s-a îmbrățișat ideea. E păcat, pentru că galeria pe care o are Poli, care e acuma la ASU, ar ajuta foarte mult. Dacă ar fi aici, pe lângă ei ar mai veni câteva mii pentru atmosferă, și prin asta ar crește și valoarea echipei, am avea mai multe rezultate. Eu sunt convins că echipa mare nu o să retrogradeze, dar...

CV: Și la echipa mare pare să fie o problemă de concentrare, atâtea puncte pierdute pe meciuri dominate.

AS: Se vede și la televizor, Dinamo n-a avut nicio ocazie, la Botoșani, la Ploiești, cu Craiova au fost șanse mari pentru noi. Singurele meciuri unde am avut ceva noroc au fost la Târgu Mureș și cu Steaua. Dar noi am pierdut multe puncte pe greșeli individuale, care sunt greu de corectat. Nu ai cum să le vezi, cum să le prevezi, nu țin atât de valoare.

CV: Și la Poli II au apărut asemenea erori. Cât de sus poate să ajungă echipa în retur?

AS: Să vedem la primăvară. Sunt dezamăgit că în afară de meciul cu Ripensia, n-am avut rezultate cu primele clasate. Cu echipele de forță, care intră puternic, se poate întâmpla, nu aia mă deranjează. Pe mine mă deranjează atitudinea lor. E drept, sunt tineri și pot să crească, dar mentalitatea îi ține uneori în spate.

CV: E o lipsă de disciplină?

AS: E felul lor de-a fi, tineretul în ziua de azi. Ei sunt cei mai buni din generațiile lor, știu acest lucru, văd că sunt altundeva decât colegii lor. La juniori, dacă le zicea un jucător dintr-o generație mai mare să se ducă undeva pe teren, se duceau, dar la echipa secundă toți sunt cocoși. Aici intră în discuție și cei șapte ani de acasă, educația. Mentalul lor e dificil – le spui, se ceartă, li se pare că îi ții unuia sau altuia partea. Sunt foarte cocoloșiți probabil: are cineva ceva cu mine, celălalt a greșit, mie îmi face mai multe observații decât altuia. Da, fac corecturi, dar doar atunci când cineva greșește și poate învăța ceva.

CV: Ce ai vrea să vezi de la ei?

AS: Vreau să schimbăm puțin mentalitatea asta și ca acest lucru să se vadă în evoluțiile lor. Să văd un plus calitativ, ca abordare a jocului, în meciurile cu echipele din fruntea clasamentului. Avansează și ei deja, sunt trei-patru luni în care lucrăm, până în martie, și aș vrea să văd creșterea lor.

Partea plină a paharului, așa cum afirmă cu încredere și Săvoiu, este că “materialul clientului” e unul bun și permite conturarea unor jucători de succes pe viitor. Faptul că nu va fi ușor ne este cunoscut tuturor, dar cât de greu va fi ne ilustrează toți fotbaliștii talentați care au trecut pe la Politehnica și nu au ajuns să joace în primele două ligi ale țării. 

Aici intră în discuție mentalitatea. Poli produce an de an jucători interesanți, care atrag atenția multor cluburi din afară, dar suferim când vine vorba de pasul final, înspre fotbalul mare. Recent admiram o statistică între generațiile '92 de la Poli și Viitorul, care au disputat finala la juniori A în 2011. De la noi, doar Velici și Fuchs cu prezențe în Liga 1, un total de 24, față de cinci jucători de la Viitorul, însumând 247 de partide în prima ligă. 

Oare redresarea mentalității stă în talentul și priceperea unei mâini de oameni, a lui Săvoiu și a staff-ului tehnic de la Poli II? Sau este o sarcină pentru care aceștia au nevoie de susținerea clubului, fiindcă clubul reprezintă cadrul în care jucătorii sunt formați. Nevoia unei strategii comune, dezvoltate împreună cu antrenorii de la echipele de copii și juniori, o strategie care să nu rămână captivă pe o foaie dintr-un dosar, este primordială. 

21 noiembrie 2015

Astra Giurgiu - Poli 2:2 (1:1)

Indiferent cât de bine jucăm, rămânem o echipă care este incapabilă să câștige. Astăzi, golurile veteranilor Zicu și Curtean au semnalat o revenire admirabilă de la 0-1, ca pe final să fim penalizați cu o lovitură de unsprezece metri la un duel discutabil în careu. Astra a avut și șansa victoriei în prelungiri, dar rămânem cu amarul prea obișnuit al punctelor pierdute în ultima parte a jocului, pe fondul unei evoluții bune spre foarte bune. Dacă suntem mulțumiți cu acest punct, cred că ne amăgim de frustrare.

Una dintre cele mai bune reprize ale sezonului ne-a arătat o Poli curajoasă, care nu s-a cantonat în apărare, în ciuda ecartului din clasament între cele două echipe. Presiunea inițială l-a forțat pe Lung să intervină la o centrare din flancul stâng, expediată de D. Popescu, ca apoi Curtean să trimită un șut din afara careului, prea puțin periculos însă pentru poarta gazdelor. Acestea, ca un lider adevărat, ne-au taxat la prima lor oportunitate: în minutul 10, Alibec a recepționat o pasă lângă Luchin, venită din propria jumătate , căpitanul nostru i-a lăsat prea mult spațiu să se întoarcă, ca apoi vârful Astrei să îl deschidă ideal pe De Amorim și acesta a înscris la colțul scurt, în ciuda ieșirii portarului. Poziționarea lui Belu a contribuit mult la acest gol. Atitudinea noastră a rămas pozitivă în ciuda situației de pe tabelă, astfel că am reluat inițiativa și următoarea perioadă ne-a găsit mai mult în jumătatea adversă. Șutul din marginea careului trimis de Javi, în minutul 21, a fost urmat la cinci minute de un șut al lui Alibec, prins de Kirschstein. Deși Astra a părut tăioasă, mai ales în urma unor combinații rapide in preajma porții noastre, inițiativele ofensive purtate de Zicu & co. s-au văzut răsplătite în minutul 30, la o fază frumoasă: Llorente a recuperat la 30 metri, balonul a ajuns la Javi, acesta pasând în lateral către Zicu, care și-a pus din preluare mingea pe stângul, fentând un adversar, și a trimis cu latul pe colțul lung, mingea mângâiată de Lung jr. lovind bara înainte de a intra în poartă! Mai pozitiv decât ceea ce văzusem până în acel moment a fost că am rămas sus și după gol, și am fost destul de aproape de o a doua reușită în minutul 37, la o acțiune prelungită după un corner, mingea trimisă de Luchin pe poartă din marginea careului fiind prinsă de portar. Astra a stat sus în minutele rămase până la pauză și a beneficiat de câteva cornere, dar tot noi am fost mai aproape de a înfăptui ceva, când Elek a fost lansat în careu la capătul unui atac rapid, a încercat să dea mingea pe lângă Găman, dar a fost blocat - cu braț și trup.

Repriza secundă a avut o desfășurare asemănătoare în prima ei parte, asta după ce Alibec a înscris în minutul 47, dar dintr-o poziție de ofsaid. Prezența noastră în jumătatea adversă i-a incomodat vizibil pe amfitrioni, care n-au fost capabili să construiască mare lucru. Și apoi, minutul 66: Belu află că atunci când e altruist și pasează pe faza ofensivă, se întâmplă lucruri bune, mingea trimisă în către Javi este centrată ideal de spaniol, Curtean are o detentă impresionată, se ridică peste apărătorul advers, și înscrie cu o lovitură de cap precisă! Ne retragăm degrabă, ceea ce denotă, ca de atâtea ori, iminența eșecului. Replica gazdelor e aproape instantanee: Budescu în careu în flancul drept al apărării noastre, șutează puternic sub bară, Kirschstein scoate. Același Budescu, în minutul 75, combină elegant cu Alibec în marginea careului nostru, intră la 15 metri, dar același Kirschstein iese oportun și blochează șutul internaționalului român. Minutele trec, de aproape că începem să ne gândim că poate, poate, dar suferim mult, nu ținem deloc mingea. Așa se face minutul 86: un un-doi rapid, cu o minge precisă spre Alibec, acesta este la înălțimea umărului lui O. Popescu, care stă tare și îl dezechilibrează pe atacantul Astrei, cu Kirschstein și așa ieșit bine. Arbitrul dă penalty, de fapt pentru intervenția lui Belu, care era cumva în plus în toată scena asta - oricum, o fază care putea fi evitată, o decizie care putea să nu fie drastică împotriva noastră, așa cum nici la Elek nu s-a considerat că a fost obstrucționat. Budescu a marcat, deși Kirschstein a ghicit colțul. Apoi, în minutul 90+2, Florea a fost deschis în centru dreapta, de la mijlocul terenului, scos din ofsaid de Melinte, a urcat până în careu, unde întâmpinat de Kirschstein a țintit să tragă pe lângă el, dar a trimis și pe lângă poartă, la ultima fază notabilă a partidei.

Aș vrea să zic că putem să ne uităm la partea plină a paharului, dar dacă nu putem ține de rezultat, dacă nu adunăm punctele de care avem nevoie, nici n-o să mai conteze cât din pahar e plin sau cu ce e plin paharul. Nu știm să ne apărăm precis, nu închidem destul de bine spațiile, iar de a ataca pe contre, nici nu cred că am dat vreun gol pe o asemenea fază de atac. Și cât timp nu știm să ne apărăm, vom pierde puncte în continuare, chiar dacă începem să legăm ceva ofensiv sau creștem în viteză jocul de pase și la recuperare.

În mare, meci bun făcut de fundașii centrali, chiar și cu marcajul lui Luchin la primul gol. Curtean, excelent, după o primă parte mai slabuță, iar Zicu vice-versa. Javi, unul din puținii jucători care văd jocul din teren, continuă seria partidelor bune, cu două pase de gol, iar prezența lui Llorente la mijloc a fost de cele mai multe ori dominantă. Bun și Kirschstein, care și-a mai răscumpărat din greșeala cu Dinamo, deși a fost aproape la un moment dat de o altă eroare gravă, când a degajat într-un adversar. În flancul stâng, D. Popescu a fost peste tot, dar au existat și momente în care am rămas descoperiți. În flancul drept, Belu de o fluctuație obișnuită, poziționarea sa fiindu-ne din nou fatală. Oare nu ar fi un loc mai bun pentru el la mijlocul terenului? O. Popescu a muncit mult și a făcut o serie de recuperări utile, respectiv a urcat impetuos cu mingea la picior, doar că pasa decisivă n-a fost destul de precisă. Elek, vârf de lance, a luptat ca întotdeauna, dar a părut adesea capăt de linie, lipsindu-i explozia de care ar fi avut nevoie să se impună în fața apărătorilor adverși. Bărbuț, singurul dintre cei intrați care a prins minute, n-a prea văzut mingea, ca atât de des în ultimele sale meciuri.

Pentru efort, merită un bravo Poli! Dar totodată, e probabil ultimul bravo Poli pentru o victorie pierdută, indiferent de adversar sau de circumstanțe. Avem nevoie de mai mult și, pe alocuri, echipa arată că ar putea să ni-l ofere.

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5), Luchin (6), Melinte (6), Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Llorente (6) - Javi (6,5), Zicu (6,5), Curtean (6,5) - Elek (5)

Schimbări:

Bărbuț pentru Javi (min 71)
Artean pentru Zicu (min 88)
Rufino pentru Elek (min 90)

17 noiembrie 2015

MB Jimbolia - Poli II 0:1 (0:0)

Ultimul meci al turului pentru echipa secundă a fost o dispută a tinerilor, cu o vârstă medie de 18 ani între cele două formații. Adeseori un duel egal, Poli a dominat totuși și a avut parte de mai multe ocazii în prima parte, însă desprinderea s-a arătat de abia în repriza secundă, prin golul lui Golda. Victoria ne-a apropiat la trei puncte de liderii Ripensia și Mașloc, dar ambele cluburi mai au de jucat o partidă în acest an, Poli II fiind programată în ultima rundă la retrasa Giarmata Vii.

De la stânga la dreapta:
Sorescu, Rusu, Pădurariu, Podină, Potocianu, Oprea, Sporin, Gînju, Boldea, Golda, Sturz

După ce Golda și-a reglat tirul cu un șut moale din marginea careului în minutul 3, Pădurariu a fost aproape de un gol spectaculos șase minute mai târziu, când a profitat de o respingere greșită a apărării adverse și a trimis lobat cu capul spre colțul lung, dar pe lângă. Replica gazdelor a venit la scurt timp, o acțiune de atac în flancul nostru drept fiind finalizată cu șut din interiorul careului, deviat de portarul Rusu în corner. Apoi, din degajare, mingea l-a găsit pe Sorescu ușor în unghi, dar în drum spre poarta, șutul său fiind respins de apărătorul buturilor adverse. Ultima mare ocazie a reprizei i-a aparținut tot lui Sorescu, în minutul 22, acesta găsindu-se la capătul unei pase trimise de Pădurariu, portarul gazdelor a ieșit indecis și decarul nostru a încercat un lob la colțul lung, prins într-un final de portar. Și așa, meciul a rămas disputat până la pauză, doar fazele important de poartă intrând la cabine mai repede.

Repriza secundă a fost mai scăzută ca intensitate, deși gazdele au arătat destulă convingere în primele zece minute și au stat sus, în jumătatea noastră. Lucrurile s-au schimbat după faza rapidă de contră care a dus la deschiderea scorului, în minutul 59: Sturz a driblat un advers în propriul careu, apoi a trimis lung către Sorescu, acesta a preluat din alergare, depășindu-și adversarii, a intrat în careu lateral stânga și i-a pasat central lui Golda care a pus latul și a marcat! Același Sorescu a fost aproape să dubleze avantajul doar două minute mai târziu, șutând din prima la centrarea lui Gînju, dar portarul gazdelor a parat in extremis. Odată în avantaj, Poli a ținut bine de minge, în vreme ce Jimbolia n-a arătat capacitatea de a reveni pe tabelă. Cu Boldea sau Sorescu ceva mai inspirați, am fi putut înscrie un al doilea gol, dar și în condițiile date, timpul s-a scurs înspre un final favorabil pentru junii alb-violeți, finalul fiind punctat de un șut al lui Sorescu din marginea careului, puțin peste.

Per ansamblu a fost un meci destul de bun, chiar dacă a evidențiat, din nou, că ne lipsește experiența și concentrarea necesare pentru a tranșa disputele strânse. Nu cred că a existat vreun polist care să nu fi avut un lapsus în concentrare, chiar și excelentul Sturz, care a fost dominant și dezinvolt în prestația sa defensivă. Sporin, fundaș dreapta, și Potocianu, în centru, au arătat adeseori că știu să se poziționeze pe fazele defensive, în vreme ce Gînju, mijlocaș dreapta în mare parte a meciului, a dovedit o tehnică impresionantă în duel cu adversarii, precum și o abilitate peste medie (joasă) în a trimite centrări. Sorescu, deși esențial la gol și implicat în majoritatea fazelor noastre de atac, n-a fost foarte lucid în judecarea mai multor acțiuni, dar s-a impus în duelurile cu adversarii grație vitezei sale excelente. Aportul lui Boldea, ca seniorul din echipă, a fost cu plusuri și minusuri, în linie cu colegul său de la centru, Oprea. Iar în față, Pădurariu pare să fie un vârf retras interesant, cu calități de servant, dar destul de lent, în vreme ce Golda n-a beneficiat de prea multe mingi ca să se evidențieze - dincolo de gol.

Am văzut și câteva stângăcii defensive, cu trei-patru baloane degajate în primul adversar, care apoi au preluat posesia pe o contre periculoase, în loc să dea mingea afară. Totodată, în ultima jumătate de oră, deși am fost de mai multe ori în pragul unor atacuri supranumerice sau periculoase, fie viteza de excuție, fie execuțiile în sine au limitat numărul șanselor pe care ni le-am creat. Va fi interesant (și frumos) de urmărit ce față va arăta actualul lot în patru luni de zile, când se reia campionatul, fiindcă am avut momente în acest tur de reală calitate, dar a lipsit consecvența.

Vom reveni în perioada următoare cu o retrospectivă, precum și cu un interviu special, care să ne mențină atenția asupra celor care, sperăm, vor avea un rol de jucat în viitorul fotbalistic al orașului.

Bravo Poli!

Poli: Rusu - Sporin, Potocianu, Sturz, Podină - Gînju, Boldea, Oprea, Sorescu - Pădurariu, Golda

Au intrat:

Bârnoi pentru Golda (min 84)
Ochea pentru Oprea (min 89)
Kokora pentru Pădurariu (min 90+1)
Bătârnu pentru Gînju (min 90+2)

10 noiembrie 2015

Poli II - Dumbrăvița 1:2 (1:1)

Meci slab făcut de junii alb-violeți în epilogul etapei a 15-a din Liga a IV-a. În ciuda efortului depus de Sîntean, care a și marcat golul nostru, oaspeții au protejat avantajul creat în debutul reprizei secunde, la o super-execuție din demivoleu de la cincisprezece metri. Astfel, echipa secundă iese din nou din apropierea celor două formații fruntașe, Mașloc și Ripensia, și riscă să își compromită orice șansă în lupta pentru promovare la un alt pas greșit.

Per ansamblu, jocul n-a fost unul prea animat, deși ambele echipe au fost aproape de gol în debut. Pentru Poli, Sorescu a centrat din liberă de pe stânga, portarul advers a ieșit indecis, dar până la urmă faza s-a stins. În replică, fostul polist Vlad Vișan i-a luat fața lui Fridrich la o contră, șutul său moale fiind prins fără probleme de apărătorul buturilor noastre, Mario Contra. Povestea primei reprize s-a jucat în minutele 21-22. Mai întâi oaspeții au deschis scorul, atunci când Dancia i-a întors pe Codrean și Haruț în marginea careului, și-a luat timp să trimită o centrare de calitate cu exteriorul, ca din câțiva metri un jucător advers să ia fața fundașilor noștri și să înscrie. Poli a egalat în mai puțin de treizeci de secunde de la reluare, Sorescu trimițând o centrare asemănătoare cu cea de la prima fază a meciului, indecizia portarului fiind de această dată pedepsită de Sîntean, care i-a furat mingea, l-a driblat scurt și a trimis în poarta goală. Tot Sîntean a avut șansa desprinderii chiar înainte de pauză, regăsindu-se în poziție bună la capătul pasei lui Pădurariu, șutul său din oareșce unghi lovind încheietura barelor.

Partea a doua nici n-a început bine, că ne-am trezit din nou conduși. Acțiunea, pe o contră, a plecat din flancul nostru stâng, unde Fridrich a fost depșit de un advesar, acesta a centrat în zona centrală a careului nostru, descoperită complet, iar un coechipier a reluat acrobatic din demivoleu pe colțul liber, fără șanse pentru Contra. O execuție chiar specială. Din păcate, atitudinea destul de ternă din prima repriză nu s-a schimbat, astfel că am avut de așteptat jumătate de oră până la prima și cam singura ocazie de egalare: în minutul 75, Golda deviează pentru Sîntean, acesta preia de lângă un adversar, îl depășește în alergare, dar intră în unghi și șutul său, deși bine plasat, este scos de portar. În rest, eforturile noastre au fost resplătite cel mult cu lovituri libere din 20-25 metri, pe care n-am reușit să le fructificăm în vreun fel.

Faptul că o mare parte din jucători a evoluat la sfârșit de săptămână în meciurile de juniori ar putea explica lipsa de spor arătată astăzi. În plus, chiar dacă Boldea a fost integralist, se vede că echipei îi lipsesc ceilalți jucători cheie din acest tur care au migrat spre prima echipă: Poparadu, Mailat, Bocșan. Primul oferea echipei un centru foarte solid, alături de Boldea, și cu siguranță că acestuia îi pria să aibă un coleg "de suferință" în lot. Mailat, înlocuit cu Codrean în flanc, are un plus de experiență față de mai tânărul său coleg din generația 98 - și, momentan, un plus important de calitate. Acesta urma să afle astăzi dacă va fi convocat la U19 pentru meciurile de calificare de la CE 2016 din Germania. În ceea ce îl privește pe Bocșan, e clar că acesta era o piesă foarte importantă în apărarea noastră, ambele goluri venind pe urma unor erori de poziționare în defensivă.

Dintre cei aflați pe teren, mi-e greu să remarc foarte multe lucruri pozitive. În cazul lui Fridrich, jucat fundaș stânga astăzi, acesta a părut să nu se regăsească. Sorescu, al doilea cel mai activ jucător după Sîntean, ar fi trebuit să facă mai mult la fazele fixe de care am beneficiat. Iar Sîntean, deși hiper-activ, a dat în repetate rânduri dovadă de prea mult egoism. Aceste neajunsuri personale n-ar fi fost o problemă dacă echipa arăta mai mult entuziasm colectiv, un plus de viteză, dar așa, avantajul fizic al oaspeților - cu jucători precum Nohai, Bălace și Dancia în primul unsprezece - le-a permis să țină fără mari emoții de rezultat. Într-un fel, meciul acesta nu a fost foarte diferit de cel cu Ghiroda, când înfrângerea a avut parte de același tipar.

Poli II: Contra - Harut, Potocianu, Sturz, Fridrich - Oprea, Boldea - Codrean, Pădurariu, Sorescu - Sîntean

Schimbări:

Sporin pentru Codrean (min 54)
Golda pentru Pădurariu (min 64)
Bîrnoi pentru Haruț (min 78)

7 noiembrie 2015

Poli - Dinamo 0:1 (0:0)

Aveam deja destule intrări în ciclul "cum să pierzi puncte în meciuri pe care le domini", dar astăzi am avut parte de prima intrare într-un nou ciclu: "cum să pierzi meciuri când adversarii n-au nicio ocazie". La fel de drept e că am putea pune înfrângerea și în contul destul de generos al gafelor monumentale, unde și-a trecut astăzi și Kirschstein numele. Certă rămâne doar suferința unei echipe care pur și simplu nu reușește să obțină rezultatele pe care le-ar merita în baza jocului pe care îl arată.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere, orchestrat elegant, cu cele două echipe înconjurate la centrul terenului de copiii de la Rudolf Walter, care purtau aripi de îngeri. În tribune am primit câte o lumânare și chiar dacă ceața a obturat vizibilitatea momentului, gestul a fost unul cu sensibilitate.

Jocul a debutat furtunos, cu Rufino la capătul unei pase lungi venite de la Curtean, dar șutul acestuia a fost deviat în corner. Apoi, vremea grea a contribuit din plin în a limita spectacolul de pe gazon - și, mai ales, aprecierea lui din tribune. Belu a încercat un șut de la distanță, pe care n-a reușit să-l cadreze, în minutul 8, dar ritmul general a fost unul lent, cu Poli oarecum mai sus în teren decât oaspeții. Marile ocazii ale reprizei s-au arătat în minutele 24 și 29, în urma unor faze fixe. De ambele ori, protagonist a fost Javi, iar de ambele ori s-a evidențiat portarul dinamovist. Oaspeții au trimis doar două șuturi blajine spre poartă, la care Kirschstein a intervenit fără emoții. În minutul 41 a avut loc un minut dedicat comemorării celor care au murit la clubul Colectiv, asta după ce înainte de meci evenimentul era anunțat cu două minute mai devreme. Sinistru.

Fotbalul, sau ce s-a văzut din el, a continuat cam la fel în a doua parte a jocului. Cu un mic respiro, în care ceața s-a ridicat, am putut admira un fault dubios în marginea careului dinamovist, penalizat doar cu galben, deși a fost din spate, cu jucătorul nostru scăpat spre poartă. Curtean și Croitoru s-au adunat pe lângă minge, iar șutul celui dintâi a fost deviat în corner. Partida s-a dat peste cap doar trei minute mai târziu, în minutul 55, când Kirschstein a primit o pasă înapoi, a preluat greșit, balonul a sărit în fața lui și i-a fost furat de Essombe, care a înscris în poarta goală. Răul, pentru noi, a fost ce a urmat: o jumătate de oră în care n-am arătat în vreun fel capacitatea de a reveni, sau măcar de a construi ceva periculos pentru adversari. Niciuna dintre echipe n-a mai avut vreo ocazie până la final, astfel că un meci care nu avea de ce să se termine cu ceva mai rău de un egal pentru noi, s-a terminat cu o nouă înfrângere.

Dacă e să ne uităm la cei aflați astăzi pe teren, trebuie menționată titularizarea lui Neagu pentru suspendatul D. Popescu. Acesta a și făcut un meci decent, chiar dacă a fost penalizat cu un galben în repriza secundă. O problemă, să-i zicem, de filozofie de lot pare a fi rolul lui Croitoru în echipă. După ce l-am văzut în câteva meciuri în acest an, am impresia că singurul fel în care el va putea oferi ceva pozitiv cu consecvență pentru cei din jurul lui, e dacă se va putea impune ca liderul lor. Altfel, venit fiind după experiența de la Botoșani, unde a catalizat echipa în maniera în care a făcut-o, nu poate fi decât o afacere frustrantă pentru toată lumea. Momentan, cam mulți jucători par să tragă in direcții personale, decât într-o direcție colectivă.

Despre situația portarilor, unde Pap și Kirschstein au deja în conturile lor niște greșeli mai rar văzute în Liga 1, nu avem multe opțiuni. Cea de bun simț ar fi ca și Smaranda să-și primească șansa, mai ales în condițiile în care Pap nu a arătat în ultimele luni, prin jocurile de la Poli II, că ar fi pregătit să revină la mize mai mari. Kirschstein pare însă să aibă un plus de autoritate și reacția imediată a colegilor din zona lui, care au venit să-l încurajeze, denotă încredere pentru el. Sau poate îmi imaginez eu toate aceste lucruri.

Strategia, pe termen lung, e simplă: nouă puncte cu Concordia, Voluntari și Petrolul ne-ar oferi mult siguranță în a sta departe de ultimele trei locuri. Problema e că avem niște meciuri groaznic de grele până la pauza de iarnă: Astra (d), Tg. Mureș (a), Craiova (d), Viitorul (a), Chiajna (d), Steaua (d). Trebuie să țintim șase puncte - nu fiindcă ar fi imposibil să scăpăm fără, ci fiindcă altfel, proiectul abordat cu agresivitate de Stanciu în această vară va fi judecat drept eșuat. Și asta tocmai într-un moment important din punct de vedere financiar pentru club, în acest final de an.

Poli: Kirschstein (4) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), Neagu (5,5) - Llorente (5,5), Melinte (5,5) - Javi (5,5), Croitoru (5,5), Curtean (5,5) - Rufino (5)

Schimbări:

Elek pentru Rufino (min 62)
Zicu pentru Curtean (min 62)
O. Popescu pentru Neagu (min 81)

2 noiembrie 2015

Botoșani - Poli 1:1 (0:1)

Am mers la egal și am venit cu egalul acasă, dar și cu o mână de ocazii excelente ratate de cei mai activi jucători ai zilei: Javi Hernandez și Rufino. Golul oarecum întâmplător din finalul primei reprize ne-a pus în poziția de a tranșa disputa în partea secundă, dar șansele irosite ne-au costat într-un final. Vom suferi în continuare, deoarece ne lipsește abilitatea mistică a echipelor de peste medie, de a marca mai mult decât a rata. Nimic nou, însă, deci să ținem aproape pentru disputa care ni se așterne weekend-ul viitor, cu Dinamo.

Ca un meci între echipe suferinde, prima repriză de azi a fost o reflecție a declarațiilor de dinaintea partidei: Poli a mers la Botoșani să se apere și asta a făcut. După un sfert de oră oarecum echilibrat, gazdele au preluat total inițiativă, masându-ne în propria jumătate fără mult timp respiro. Capacitatea noastră de a dezvolta contre tăioase s-a dovedit limitată, atât prin prisma jocului destul de greoi, cât și a absenței jucătorilor de viteză sau de talie, care să profite de mingile lungi. Din fericire, Botoșaniul are idei puține în fața apărării noastre aglomerate, iar atunci când se înfiripează de ceva, Belu, Cânu, Luchin și Melinte au intervenții solide. Pe acest fond, destinul meciului pare unul sumbru pentru noi, chiar dacă primul (și singurul, până atunci) șut pe poartă ne aparține, în minutul 41, când Llorente a tras de la marginea careului, prea moale însă. În pragul pauzei se manifestă surpriza: o recuperare la mijloc îi prinde pe jucătorii gazdelor cam rarefiați, Rufino recepționează mingea la 25 metri, îl deschide pe Javi în dreapta, dejucând ofsaidul, iar acesta trage pe jos, la colțul scurt și pe sub portar! La cum s-a desfăsușrat repriza, scorul acesta era nesperat, și aproape că avantajul a fost anulat la ultima acțiune înainte de pauză, când haosul din apărarea noastră a permis două șuturi spre poartă - primul, în blocajul aglomerației, al doilea, mult mai grav, respins in extremis de Melinte din drumul spre poartă. Așadar, final dramatic la patruzeci și cinci de minute destul de sterpe.

Mitanul secund începe cu o jumătate de șansă pentru Melinte, care rămâne aproape de minge la o deviere, dar apoi este blocat de portar. Imensă oportunitate un minut mai târziu, când Rufino îl deschide pe Javi în dreapta, acesta șutează din unghi, portarul respinge, mingea îi revine și mai urmează un șut, din nou respins, apoi balonul ajunge în cealaltă parte a careului la Rufino care încearcă și el șutul din unghi, dar din nou portarul gazdelor parează! Minutul 52, Curtean trimite o minge peste apărarea adversă, ideal pentru Rufino, acesta preia, e în poziție ideală în careu, dar nu plasează și trage cât poate de tare, fix pe direcția portarului. Replica gazdelor se arată în minutul 56, Martinus fiind cel care șutează din marginea careului, spre Kirschstein însă, care boxează. Noi ne întrecem în ratări și zece minute mai târziu, la o fază pe stânga a lui Curtean, acesta dă mingea la D. Popescu, care centrează scurt la Javi, spaniolul trimite un voleu neconvențional peste portar, dar în bară, balonul sare apoi perfect la Croitoru care din prima șutează, incredibil, direct pe portar. Cânu s-a accidentat cândva pe parcursul partidei, astfel că în minutul 71 este înlocuit cu Scutaru, la un moment dat între asalturile (disperate) ale gazdelor. Și apoi, două minute mai târziu, suntem descusuți cu trei pase simple: Scutaru ratează blocajul, Melinte e expus, Popescu pierdut, iar Ivanovici ajunge singur cu Kirschstein și marchează. Meciul se liniștește după egalare, până la un nou șut pe poarta gazdelor în minutul 83, expediat de Melinte de la mare distanță și respins în corner de portar. Botoșaniul are rapid o șansă pe măsura celei a lui Melinte, la capătul unui corner, Ivanovici fiind blocat înainte de șut de alunecarea providențială a lui Llorente. Doar o busculadă la Elek pe final, scăpat în careu, ar mai fi fost de notat, pentru care jucătorul nostru a fost penalizat cu galben - un henț, când s-a ridicat, se pare. Așadar, la capătul unei reprize de dramă destul de pură, plecăm acasă cu un egal. Cam amar.

O spun așa, fiindcă nu e posibil să o dai în bară așa de des la meciuri directe. Am mers la Botoșani pentru un egal, spre finalul primei reprize aș fi fost mai mult decât mulțumit cu așa ceva, dar să deschizi scorul și apoi să ai șase șuturi pe poartă din diferite unghiuri bune spre foarte bune, și să nu reușești să te desprinzi, e capital. Dacă ar retrograda patru echipe, aș începe să-mi fac griji, fiindcă nivelul acesta de ratări e simptomatic pentru o candidată la retrogrdare.

În rest, echipa a avut faze și faze. După o repriză ștearsă, dar eficientă, a urmat opusul ei. Culmea, gazdele au avut doar două șuturi pe poartă în a doua parte, adică nu mai mult decât am avut noi în prima, și au reușit la rândul lor să marcheze. E drept, au pus multă presiune, însă în general apărarea a fost solidă. Desincronizarea produsă imediat după introducerea lui Scutaru ne-a costat, acesta fiind vinovat alături de Melinte la golul egalizator. E și păcat pentru Melinte, care în rest a evoluat foarte bine, atât la recuperare, cât și în a deschide jocul din propria jumătate, dar în acea fază a pierdut adversarul din marcaj. Sacrificiul liniei de fund, în general, a fost admirabil, cu un plus și pentru Belu, care continuă o serie personală bună - intervenția din minutul 13, când l-a acoperit pe Luchin, a fost decisivă.

Mijlocul a fost ager în repriza secundă, când și Curtean a revenit la viață, în vreme ce Llorente (de la care a plecat acțiunea golului nostru) și Croitoru (care a interceptat degajarea portarului înainte de gol) nu au dezamăgit. Cel din urmă a fost și căpitan astăzi, în fața fostei sale echipe, dar nu are scuze pentru ratarea din minutul 65. Arhitecții mai tuturor șanselor noastre, Rufino și Hernandez, au avut meciul în mână, atacantul fiind parcă ceva mai culpabil, dacă e să împărțim vina. Spaniolii au însă și meritul acestor ocazii, dar precum ziceam, e amar să fi avut atâtea șanse și să le fi ratat cu o asemenea lipsă de precizie.

După toate aparențele, vom gâfâi până la finalul sezonului. Ne-am înfipt deja bine între candidatele serioase la retrogradare și candidatele la play-off, fiind din ce în ce mai mult unul din cluburile cu certitudinea play-out-ului, dar incertiudinea deznodământului final. Teoretic, avem o calitate care ne permite mai mult, în special dacă ne gândim că aproape jumătate de echipă este accidentată. Practic, cu calitatea poți să mori și de foamea punctelor.

Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (6), Luchin (5,5), Cânu (5,5), D. Popescu (5,5) - Llorente (6), Melinte (6) - Croitoru (5,5), Rufino (5,5), Curtean (5,5) - Javi (6,5)

Scutaru (4,5) pentru Cânu (min 71)
O. Popescu pentru Croitoru (min 79)
Elek pentru Rufino (min 81)

Google+