Adrian
Săvoiu este unul dintre jucătorii poliști ai anilor ‘90 care s-au dedicat antrenoratului și care activează în acest moment la
Poli. După ce a trecut pe la grupele de copii și juniori, cel mai recent la
grupa 2006, despre care vorbește cu o mândrie aparte, a fost desemnat principal
la echipa secundă a clubului începând cu vara acestui an. Când ne așezăm la
masă, îi remarc privirea contemplativă. În glas îl apasă o dorință de mai mult,
o frustrare despre felul în care sunt orânduite lucrurile în jurul nostru.
Vreau să înțeleg de ce.
E deosebit de important deoarece Săvoiu a avut
parte de o carieră fotbalistică din care toți jucătorii pe care îi antrenează
ar avea ceva de învățat. Ajuns la 17 ani la Poli, a fost racolat după șase luni
de Steaua, conform metehnelor acelor zile ceaușiste. Era 1989 și formația antrenată atunci
de Emerich Jenei venea după finala
Champions League pierdută în fața Milanului, cu un lot de vedete ce urma să
sufere o schimbare la față odată cu Revoluția din decembrie. Deși a debutat la 18 ani pentru formația bucureșteană
și a jucat 22 de partide în acel an, inclusiv meciuri în Cupa Cupelor, Săvoiu
nu a apucat să se simtă în largul său în capitală.
“Am fost prea crud. Părerea mea că am ajuns acolo prea repede, lucru pe care îl spun și jucătorilor noștri: trebuie să îți cunoști foarte bine calitățile când ajungi în vârf, să ai încredere în tine. Să faci pași mărunți.”
Steaua n-a avut răbdare să-l crească și să-l
protejeze pe atacantul timișorean, care a fost monedă de schimb într-un
transfer al lui Andraș de la FC Brașov. La "stegari" au fost puțin peste doi ani
cu mult fotbal și reușite în plan sportiv, dar dorul de casă era încă mare. În
final, după ce a depășit dificultățile inerente mișcării libere a jucatărilor
dinainte de decizia Bosman, în 1994 Săvoiu s-a întors în Timișoara să evolueze
pentru Poli. A promovat în prima divizie, ca apoi să plece după retrogradarea
din 1997, din cauza unor disensiuni cu conducerea clubului. Au urmat mai bine
de doi ani petrecuți la Baia Mare și o revenire la Timișoara alături de
impresionanta echipă a UMT-ului de la începutul anilor 2000, stând acolo până
la desființarea clubului, după retrogradare. În acei ani în care n-a jucat la
Poli, s-a remarcat înscriind împotriva echipei sale de suflet. Adesea, experiența a fost amară în caracterul ei mioritic:
“Eu tot timpul când am jucat cu Poli, am avut un sentiment...de parcă jucam împotriva fratelui. Oricum, mă simțeam neplăcut, mai ales că atât de către Baia Mare, cât și de către Brașov am fost acuzat de non-combat înainte de jocuri cu Poli. Poate și din cauza acestei presiuni am înscris mai mult. La Baia Mare mi s-a spus în față chiar înaintea meciului direct. Am dat gol, am câștigat 1-0, dar nici n-am mai vorbit cu conducătorii. Au venit apoi să medieze situația, dar nu-mi era ușor să trec peste. Când mă lovea, așa cum m-a lovit și la Poli, puneam mult la suflet.”
Cariera și-a încheiat-o cu un periplu de trei ani în
liga a IV-a din Austria, la Amstetten și Winklam, jucând ultimele sale meciuri
la Timișul Albina. Și-a început drumul în antrenorat la BC Golf, continuat la Giarmata și Flacăra Făget,
înainte de a veni la Poli să lucreze cu jucătorii de perspectivă ai zonei. Precum
o spune chiar el, sunt vremuri noi față de cele în care a crescut. Fotbalul se
începe mai devreme, este mai tacticizat, dar și structurile de suport și
tehnicile de antrenament te ajută să trăiești din mai mult decât doar talentul
nativ. Dacă ești dispus să muncești, e mai ușor să ajungi sus fiindcă ai o cale
mai clară în față.
CV: Cât de mulțumit ești cu
cariera pe care ai avut-o ca fotbalist?
AS: Sunt mulțumit că am jucat la un nivel înalt, inclusiv
în cupele europene câteva meciuri. Asta vreau și de la jucătorii mei. Dacă
aveam însă puțin altă mentalitate...
CV: Ce înțelegi prin a avea mentalitate?
AS: Înțeleg să tratezi
fotbalul mai serios, să fii mai concentrat la antrenamente, să fii conectat la
activitatea ta de sportiv. Nu vreau să spun să faci sacrificii, fiindcă nu
astea sunt sacrificii. În primul rând trebuie să se vadă la antrenament,
seriozitatea și concentrarea la antrenament îți permit cel mai mult să crești.
Eu am o vorbă: când terminăm antrenamentul, începem antrenamentul următor. Nu
poți, cu o oră înainte de antrenament să-ți spui “gata, acuma sunt la antrenament” – alimentația, odihna și concentrarea sunt esențiale.
Trebuie să ai mereu în gând fotbalul și școala. Sarcina mentală în fotbalul
– de fapt, în sportul de azi este mare.
De exemplu, la schiori se vede că stau de multe ori cu ochii închiși, se
concentrează de par că visează, dar ei se vizualizează pe pârtie la peste 100
km/h. Aici cred că noi, ca și popor, pierdem puțin, nu avem această
seriozitate, concentrare, mentalitate. E greu s-o schimbăm.
CV: Cum se vede asta la Poli
II?
AS: E la fel, asta le-am și spus jucătorilor. Le-am
dat exemple palpabile: toți adversarii cu care am pierdut puncte, precum Mașloc,
Ghiroda, Dumbrăvița, Sânnicolau, au fost deosebit de eficienți cu noi, un șut,
un gol. Mai ales după ce i-am bătut pe Ripensia, toată lumea ne-a luat în
serios. Dumbrăvița a fost la Jimbolia cu zece jucători, dar aici au venit cu
tot lotul, concentrați, și au dorit să demonstreze că-i pot bate pe Poli. E ca
și cum ai bate pe Steaua în campionat la acest nivel, toate echipele se
mobilizează. Asta se vede, ocazia și golul, fiindcă au concentrare. În schimb nouă ne lipsesc concentrarea și
determinarea în asemenea momente. Încă nu suntem la nivelul cerut, de asta sunt
nemulțumit de jucătorii noștri. Altfel, cred că unii dintre ei pot ajunge la un
nivel înalt.
CV: Când?
AS: E greu de spus, atâta timp cât nu își schimbă
mentalitatea. Chiar și așa, văd unul sau doi care ar putea să joace la vară în
liga a doua, ca apoi să revină în doi, trei ani la Poli. Așa văd eu drumul lor,
ca să poată prindă încredere și să își cunoască pe deplin calitățile. Ei și le
cunosc parțial și au încredere cu jucători de același nivel – la meciul cu U
Cluj, liderii din grupa de juniori A, au condus cu 3-0 la pauză și au bătut
3-1. Dar când au dat aici de Dumbrăvița, o echipă cu jucători experimentați,
care s-a închis, n-au avut aceleași realizări. E o diferență la seniori. Dacă
ei vor fi pregătiți, vor putea să joace în liga a doua. Dar e important să fie
la o echipă care să nu aibă presiune din punct de vedere financiar, să nu lupte
la retrogradare sau la promovare, fiindcă acolo sunt tensiuni în vestiar, e
greu să crești sănătos în aceste condiții. Părerea mea e că trebuie să găsești
echipa, antrenorul și momentul, ca o asemenea plecare să fie potrivită.
CV: Cât de mult suferă Poli
II fiindcă pe final de tur au plecat o serie de jucători către echipa mare,
precum Poparadu, Bocșan sau Mailat?
AS: Interesele principale sunt ale primei echipe, ne
organizăm în funcție de ce primim. Ca obiectiv, eu am crezut că echipa poate să
termine în primele trei poziții și să promovăm unul-doi jucători, fără să luăm
în calcul jucătorii primiți de la echipa mare. Mailat, Sorescu, Sîntean au
făcut antrenamente la seniori, ultimii doi au și debutat, deci cred că suntem
pe drumul bun.
CV: Dar ar putea juca la
acel nivel?
AS: Nu cred că ar putea să facă față constant la
presiune. Cred că cel mai benefic este drumul pe care l-a avut Artean: s-a dus,
a jucat în liga a doua, a venit cu altă forță, cu altă experiență. Liga 1 este
un nivel înalt pentru cei tineri, trebuie să fii foarte talentat să reziști.
Nouă normal că ne este benefic să avem jucători de la echipa mare, dar acuma
sunt și mulți accidentați și îi este dificil dl. prof. Florin Marin să trimită
pe cineva, mai ales că există un risc să se accidenteze. E de preferat să aibă
un jucător valid, decât să riște ca acesta să aibă câteva jocuri în picioare
în liga a IV-a.
CV: Cum e relația cu Florin
Marin?
AS: Avem discuții frecvente despre jucători,
prestațiile lor, e o relație bună. Vine adesea la meciuri, chiar dacă până de
curând și programul echipei mari a fost aglomerat.
CV: E greu de gestionat pentru
jucătorii echipei secunde când joacă ba la juniori, ba se antrenează cu echipa
mare?
AS: Fluxul acesta a fost acuma, în ultimele etape. Am
căzut de comun acord să ridicăm și echipele de juniori A și B în această
perioadă. În rest i-am avut mereu la antrenament. Pentru cei care au mers la
echipa mare, a fost ceva bine-venit.
CV: Deci sunt suficient de
proaspeți și după meciuri la juniori?
AS: Unii spun că nu e o problemă, dar eu cred că
e. Se spune că sunt tineri și se refac
mai repede, dar dacă nu pot cei de la seniori să facă față perfect la un
asemenea ritm de jocuri, eu cred că îi influențează și pe ei acest efort
adițional.
CV: Cum e reglementată poziția
de antrenor principal la echipa secundă?
AS: Nu semnăm contracte speciale cu echipa a doua,
dacă clubul are nevoie de noi la echipa a doua, mergem acolo. Nu este o rotație
constantă, depinde și de rezultate. Conducerea stabilește ceea ce consideră că
e benefic pentru echipa a doua și ce urmărește clubul, promovare, dezvoltare.
Dar în general echipa a doua e pentru dezvoltare, creșterea valorică a lotului.
Consider că e o diferență între juniorii A și B și echipa secundă, fiind
benefic să joci la seniori. Așa avem câțiva jucători de la 97, 98, 99, o
selecție a celor mai buni din fiecare grupă.
CV: Cât de mare ar fi
diferența între liga a III-a și liga a IV-a?
AS: Nu cred că e foarte mare. De exemplu, între
Giarmata și Dumbrăvița, cred că e mai bun un joc cu Dumbrăvița. Oricum, sunt apropiate
valoric cele două ligi. Se vede și la ASU, care e fruntașă în liga a III-a,
deci primele patru-cinci formații din liga a IV-a din Timiș ar putea juca în
liga superioară. Evident, fiecare echipă are interesul propriu, strategia
proprie, de cum și ce vrea să construiască.
CV: Ziceai de mentalitate, cum
simți că te susține clubul în a schimba mentalitatea? Structural, există un
plan stabilit împreună?
AS: Clubul dă foarte mare libertate antrenorului.
Avem ședințe săptămânale, discutăm cu antrenorii centrului de copii și juniori
despre fiecare problemă, dar avem libertate să ne exprimăm și să-i educăm pe
jucători, suntem ca a doua familie.
CV: Părinții au niște idei
foarte concrete uneori despre ce au nevoie copiii lor ca fotbaliști.
AS: Precum ziceam, așa suntem noi, ca nație. Dau
exemplu și părinților la grupele mici: când am dat-o pe fiica mea la școală,
m-am interesat care sunt cele mai bune opțiuni și din trei am ales una. Odată ce
am ales, am lăsat omul să lucreze. Ai liberatea să alegi, dar trebuie
să ai încredere că fiecare își cunoaște meseria. Ce se întâmplă adesea la
echipele mari: vine părintele, tribunele sunt aproape, părintele îi zice pasă,
eu îi zic șut, colegul zice driblează – ce face jucătorul? Are o fracțiune de
secundă în care să ia hotărârea. Poate s-o ia? Unul singur poate conduce, dacă
sunt mai mulți, nu cred că iese bine. La ei, mai ales la copii, trebuie lăsați
mai liberi, nu trebuie pusă presiune mereu, să-i vadă părinții neapărat cei mai buni
din echipă.
CV: Tu ai trecut prin acest
traseu, ai văzut riscurile, tentațiile, neajunsurile cu care este confruntat un
fotbalist tânăr. Simți că empatizezi altfel cu ei, ai un alt simț de
responsabilitate față de cariera lor? Mai ales că ai venit recent la Poli II și
nu știi exact ce va fi pe viitor.
AS: Toți antrenorii care suntem aici ne facem munca,
indiferent cât stăm. Putem să lucrăm atât la grupele mici, cât și la grupele
mari. Normal că atunci când spui ceva și vezi că o spui în gol, te doare. Jucătorii
au calități, dar depinde de ei să le arate, altfel le știm doar între noi, iar
cei care vin în tribună știu doar ceea ce văd. Am încercat să le explic, de
multe ori dau din cap că înțeleg, și după aceea arată altceva, din cauza
mentalității. Mai ales acuma, cu libertățile din ziua de azi, e greu să prioritizezi.
Cele mai bune rezultate în fotbal au fost înainte de Revoluție. Trebuiau strânși cu ușa și conduși cu biciul, lucru care mie nu-mi place. Eu le-am spus:
care vor să joace fotbal, acesta este drumul. Și eu, și Florin Bătrânu [n.ed. secund la Poli II], avem împreună peste 500 jocuri în Liga 1, nu cred că n-au ce să învețe de
la noi. Dar mulți le știu, le fac, le dreg fără să asculte.
CV: Ce cunosc jucătorii tineri
despre ce era Poli acuma 15-20 ani? V-ați uitat la meciuri vechi împreună?
AS: Nu cred că realizează, nici nu poți să simți ce
era atunci, ce emulație, se întâlneau zeci de persoane la porumbei, zi de zi.
Fiecare al treilea, al cincilea om vorbea de Poli. Dar încet, încet s-a pierdut brandul, mă doare sufletul să văd stadionul gol așa. Nu înțeleg cum ACS nu e
Poli, a fost și Bragadiru, au fost și alte echipe. Nu cunosc dedesubturile, dar
când a fost Bragadiru s-a îmbrățișat ideea. E păcat, pentru că galeria pe care
o are Poli, care e acuma la ASU, ar ajuta foarte mult. Dacă ar fi aici, pe
lângă ei ar mai veni câteva mii pentru atmosferă, și prin asta ar crește și
valoarea echipei, am avea mai multe rezultate. Eu sunt convins că echipa mare
nu o să retrogradeze, dar...
CV: Și la echipa mare pare
să fie o problemă de concentrare, atâtea puncte pierdute pe meciuri dominate.
AS: Se vede și la televizor, Dinamo n-a avut nicio
ocazie, la Botoșani, la Ploiești, cu Craiova au fost șanse mari pentru noi.
Singurele meciuri unde am avut ceva noroc au fost la Târgu Mureș și cu Steaua.
Dar noi am pierdut multe puncte pe greșeli individuale, care sunt greu de
corectat. Nu ai cum să le vezi, cum să le prevezi, nu țin atât de valoare.
CV: Și la Poli II au apărut
asemenea erori. Cât de sus poate să ajungă echipa în retur?
AS: Să vedem la primăvară. Sunt dezamăgit că în afară
de meciul cu Ripensia, n-am avut rezultate cu primele clasate. Cu echipele de
forță, care intră puternic, se poate întâmpla, nu aia mă deranjează. Pe mine mă
deranjează atitudinea lor. E drept, sunt tineri și pot să crească, dar mentalitatea îi ține uneori în spate.
CV: E o lipsă de disciplină?
AS: E felul lor de-a fi, tineretul în ziua de azi. Ei
sunt cei mai buni din generațiile lor, știu acest lucru, văd că sunt altundeva
decât colegii lor. La juniori, dacă le zicea un jucător dintr-o generație mai
mare să se ducă undeva pe teren, se duceau, dar la echipa secundă toți sunt cocoși.
Aici intră în discuție și cei șapte ani de acasă, educația. Mentalul lor e
dificil – le spui, se ceartă, li se pare că îi ții unuia sau altuia partea. Sunt
foarte cocoloșiți probabil: are cineva ceva cu mine, celălalt a greșit, mie îmi face mai multe
observații decât altuia. Da, fac corecturi, dar doar atunci când cineva
greșește și poate învăța ceva.
CV: Ce ai vrea să vezi de la ei?
AS: Vreau să schimbăm puțin mentalitatea asta și ca acest lucru să se vadă
în evoluțiile lor. Să văd un plus calitativ, ca abordare a jocului, în
meciurile cu echipele din fruntea clasamentului. Avansează și ei deja, sunt trei-patru luni în care lucrăm, până
în martie, și aș vrea să văd creșterea lor.
Partea plină a paharului, așa cum afirmă cu încredere și Săvoiu, este că “materialul clientului” e unul bun și permite conturarea unor jucători de succes pe viitor. Faptul că nu va fi ușor ne este cunoscut tuturor, dar cât de greu va fi ne ilustrează toți fotbaliștii talentați care au trecut pe la Politehnica și nu au ajuns să joace în primele două ligi ale țării.
Aici intră în discuție mentalitatea. Poli produce an de an jucători interesanți, care atrag atenția multor cluburi din afară, dar suferim când vine vorba de pasul final, înspre fotbalul mare. Recent admiram o statistică între generațiile '92 de la Poli și Viitorul, care au disputat finala la juniori A în 2011. De la noi, doar Velici și Fuchs cu prezențe în Liga 1, un total de 24, față de cinci jucători de la Viitorul, însumând 247 de partide în prima ligă.
Oare redresarea mentalității stă în talentul și priceperea unei mâini de oameni, a lui Săvoiu și a staff-ului tehnic de la Poli II? Sau este o sarcină pentru care aceștia au nevoie de susținerea clubului, fiindcă clubul reprezintă cadrul în care jucătorii sunt formați. Nevoia unei strategii comune, dezvoltate împreună cu antrenorii de la echipele de copii și juniori, o strategie care să nu rămână captivă pe o foaie dintr-un dosar, este primordială.
Aici intră în discuție mentalitatea. Poli produce an de an jucători interesanți, care atrag atenția multor cluburi din afară, dar suferim când vine vorba de pasul final, înspre fotbalul mare. Recent admiram o statistică între generațiile '92 de la Poli și Viitorul, care au disputat finala la juniori A în 2011. De la noi, doar Velici și Fuchs cu prezențe în Liga 1, un total de 24, față de cinci jucători de la Viitorul, însumând 247 de partide în prima ligă.
Oare redresarea mentalității stă în talentul și priceperea unei mâini de oameni, a lui Săvoiu și a staff-ului tehnic de la Poli II? Sau este o sarcină pentru care aceștia au nevoie de susținerea clubului, fiindcă clubul reprezintă cadrul în care jucătorii sunt formați. Nevoia unei strategii comune, dezvoltate împreună cu antrenorii de la echipele de copii și juniori, o strategie care să nu rămână captivă pe o foaie dintr-un dosar, este primordială.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu