24 iunie 2015

Vlad Dragomir: strategie, birocrație și polism

Multe știri astăzi, dar cea mai grea este aceasta: s-a confirmat transferul lui Dragomir la Arsenal, pentru care clubul va primi 360.000 Euro conform președintelui Anton, care nu pare însă prea sigur în declarație și, culmea, pare destul de satisfăcut de sumă. Întrebarea care planează este dacă o parte din această sumă va merge la societatea lui Marian Iancu, căci atunci rămâne puțin. Oricum ar fi, clubul a pierdut, liniștit, câteva sute de mii, dacă nu milioane de Euro în inabilitatea de a-l ține pe jucător aici pentru următorii ani din formarea sa. Motivele sunt multiple, dar două dintre ele par evidente: strategia de remunerație minimală pentru juniori și tineri jucători, ținuți la club pe sute de lei, și strategia de promovare a tinerilor în cadrul echipei mari. Am discutat recent despre cea din urmă și, din păcate, nu părem să fi învățat nimic.

Ne uităm în lotul deplasat în Slovenia și vedem jucătorii tineri cu care ne-am obișnuit: Pap, Belu, Bocșan, Bărbuț, Popescu plus noul (re)venit Artean. Tineri, nu zic, dar cu vârstă medie de 21.1 ani, adică de abia dacă se mai încadrează la naționala U21. Lupta se dă la 16 ani însă, atunci când se face trecerea la profesioniști. E clar că toate cluburile mari s-au reorientat serios în această direcție, pentru a se încadra mai ușor în principiul de Fifa Fair Play financiar, și cum volumul de date accesibil acestor cluburi crește cu fiecare an și poate chiar scurtcircuita rețeaua de impresari, e greu să te ascunzi. Așadar, excluderea jucătorilor de 16-17-18 ani din circuitul echipei mari în aceste faze de cantonament, chiar dacă aceștia au contracte acum cu clubul, trimite un semnal negativ pentru cei care stau să semneze în anii următori. Istoric am impresia că mai mereu am avut unul sau doi jucători tineri alături de echipa mare, chiar dacă n-a fost chiar o regulă.

Ce poți face ca să ții acești jucători, sau măcar să le îngreunezi plecarea? Văd patru elemente:
  1. Să le dai un scop pe termen lung
  2. Să le dai o motivație pe termen scurt
  3. Să îi salarizezi corespunzător cu potențialul lor
  4. Să îi triezi mai atent și să îi formezi
Ca să explic: 

1. Scopul pe termen lung - pentru ce ești la club, ce perspective ai? 
  • Să joci la un nivel înalt și să obții trofee
  • Să reprezinți orașul, să fii iubit și respectat
  • Să evoluezi într-un cadru excelent
  • Să faci bani
ACS Poli nu poate garanta decât prima mențiune din listă în acest moment. Dar nu o face (încă). În rest, poți să lucrezi la toate câte puțini, să asiguri expunere, profesionalism și condiții de pregătire, promisiunea unei salarizări mai agresive. 

2. Motivația pe termen scurt - căci nu oricine e titular la 16 ani.
  • Să ai oportunități de afirmare și acumulare la nivel înalt
  • Să crești într-un cadru excelent
  • Să te pregătești alături de fotbaliști importanți
  • Să faci bani, cât să nu te gândești la bani
Oportunitățile de afirmare vin cu șansa de joc, foarte limitate ca număr în cadrul clubului nostru. Dacă un jucător de talentul lui Dragomir de abia a prins echipa, ce șanse au alții? Și nu doar atunci când nu mai contează, fiindcă nu vei avea des luxul acestei situații. Aceleași condiții ca mai sus sunt valabile pentru cadrul de pregătire, și clubul face bine în a ține în lot și a aduce câțiva fotbaliști cu renume și experiență: Petre, Cânu sau Zicu. E important ca ei să își accepte rolul de mentori și să participe activ în susținerea tinerilor. Treaba cu banii e cea mai dificilă la acest nivel, fiindcă nu trebuie să mulțumească jucătorii, pe cât trebuie să-i mulțumească pe cei din jurul lor: impresari, părinți, etc. De aici și punctul 4.

3. Salarizare corespunzătoare - fiindcă trebuie să alegi.
  • Să reflecte în salarizareîncrederea afirmată în jucători
  • Să premieze succesul
  • Să definească clar o relație de reciprocitate jucător - club
  • Să pună preț pe binele jucătorilor
Chestia magică aici este că nu trebuie să-ți dai peste cap bugetul: ajunge să alegi unul sau doi jucători, cât să transmită un semnal celorlalți. Și fiindcă e greu să jonglezi cu salariile, mai importante sunt premierile ocazionale, care trebuie ajustate în funcție de jucători: unii vin din familii sărace și au mare nevoie de bani; alții au nevoie de medalii sau like-uri pe facebook. Oare cum ar fi să premiezi fiecare selecție, nu ar fi o chestie meritocratică și ușor de implementat? Sau prezențele/golurile în liga a IV-a? Cât despre discriminarea și grila de salarizare menționate de Anton, mereu vor fi unii care au acces la lucruri la care alții n-au (echipa mare, liga a IV-a, împrumuturi). Clubul trebuie să-și asume deciziile de selecție.

Pe deasupra, clubul trebuie să imprime asupra tinerilor că relația pe care aceștia o au e una de reciprocitate, ambele părți se adaptează necesităților, dau și primesc. Impresia în acest moment este că clubul dă infrastructură și primește fotbaliști, o relație foarte uni-direcțională. Declarția lui Anton, cum că la 18 ani există fotbaliști pe care clubul nu primești bani nici cât pentru o ladă de bere, e odioasă și simptomatică pentru această plecare și alte plecări. Dacă nu ai încredere că sistemul tău produce un jucător bun pentru zece salarizați decent, atunci problema e mai gravă decât pare. 

4. Trierea prin anturaj și formare - cu cine și cum să mânânci la restaurant.
  • Să gestionezi relația cu familia
  • Să gestionezi relația cu impresarii
  • Să creezi un grup cât mai unitar de jucători pe parcursul formării
  • Să asiguri nu doar abilități fotbalistice, ci și formare umană
Este evident că cea mai mare influență asupra carierei unui jucător o are familia acestuia. Nici rolul impresarilor nu poate fi neglijat, căci aceștia sunt un rău necesar. Gestionarea relațiilor cu ambele părți este vitală, ca și club nu ai cum să te pui de-a curmezișul dorințelor acestora. Uneori lupta e împotriva morilor de vânt, de asta este importantă trierea. Dar la fel de adevărat este că și oficialii clubului pot să se coboare cât mai des la nivelul juniorilor, să discute cu ei și să le câștige încrederea. Nu știu dacă relația la Poli depășeste statutul de supervizor-supervizat. Sper că o face. Dincolo de asta, tăria legăturilor de echipa, gen prin formarea unui nucleu puternic și de succes, poate fi un argument pentru a nu pleca, atâta timp cât este cuplat cu perspectivele pe termen lung. Și nu în ultimul rând, formarea unui jucător reprezintă în primul rând un exercițiu de formare umană, ceea ce poate însemna multe lucruri, de la cristalizarea unei culturi profesionale care să funcționeze drept model prin exemplu (conducători, jucători seniori, etc.), la educație în sensul mai general al cuvântului. Aceste aspecte pot fi legate foarte bine de strategia de premiere.

Concluzie

Sunt mulți pași și e clar că măcar o parte dintre ei se practică la club. În plus, clubul se află la mijlocul unei sumedenii de interese nu doar ale părților implicate, ci și ale altor cluburi. Se prea poate să eșuezi și să nu poți gestiona toate situațiile care se ivesc, fiindcă realitatea fotbalului românesc și a fotbalului în general este cum este. Plus că e normal ca Dragomir să-și dorească să evolueze la un club de talia celor de la Arsenal, pentru că îndeplinesc toate criteriile descrise mai sus - și nu numai. Obiectivul ar fi ca toată lumea să fie bucuroasă când un jucător crescut de Poli are șansa să ajungă la o echipa de top din lume, dar plecarea să se facă de comun acord și în beneficiul ambelor părți. Nu cred că e momentul ca cei din club să dea vina în stânga și-n dreapta pentru această situație (adică exact ceea ce au făcut). Din contră, aș vedea acesta drept momentul prielnic în care Daniel Stanciu să iasă în față, să-și ridice brațele în semn de acceptare și să spună:

"Da, recunoaștem că nu am gestionat situația lui Vlad Dragomir așa cum ar fi trebuit să o facem, că am greșit în maniera în care am ales să-l susținem pe el și pe ceilalți colegi ai săi. Vom căuta să corectăm din mers aceste neajunsuri și primul lucru pe care îl vom face este să analizăm strategia de salarizare, precum și strategia de promovare a jucătorilor. Vrem să le dăm cât mai multor tineri șansă să evolueze pentru Poli și pentru Timișoara, să devină jucători reprezentativi ai orașului."

Și apoi să arate concret pașii care vor fi urmați.

Pentru Vlad Dragomir este târziu, dar nu este prea târziu pentru mulți dintre colegii săi sau pentru generațiile viitoare. Balaure și Mezin, ultimul printre cei mai talentați fotbaliști de la Poli nu găsesc nici ei loc în strategia de risc a clubului, construită pe inabilitatea în a distinge între cost contabil și cost real. O atitudine pozitivă ar fi un semnal puternic pentru toți cei implicați că, într-adevăr, cel mai de preț lucru la Poli sunt tinerii crescuți aici, că rolul declarat de mai marii decidenți (alde Robu) nu reprezintă vorbe în vânt. Și dacă nu vom face ceva, dezamăgirile și pierderile de acest gen vor continua.

Putem visa, nu?

3 comentarii :

Anonim spunea...

Un subiect foarte bun! Din pacate Vlad nu e singurul junior care pleaca. Unii au semnat un contract insa clubul a facut niste greseli elementare si au fost declarati liberi de contract...ex. Marin Marius. Altii nu doresc sa semneze pt ca nu se vad perspective pt juniori. Vezi cazurile Mezin, Cochintu si vor mai veni. Altii fac antrenamente 1 an cu echipa mare si sunt promovati in ultima etapa desi echipa era promocata matematic de vreo 3 etape. Cata vreme isi vor bate joc de copii vor ajunge unde a ajuns echipa lui Iancu. Un parinte care a sperat

Ðavyd Toma spunea...

Normal , nu e permis să dai jucători tineri și de mare perspectivă așa ușor !!

Anonim spunea...

Si inca ceava, Bocsan e eterna rezerva tabara careia i se arunca o mica speranta din cand in cand. Copii sunt viitorul orasului, un viitor care poate aduce publicul inapoi. Daca nu se schimba politica clubului nu vom avea public niciodata.

Google+