24 noiembrie 2020

O introspecţie retrospectivă a turului

Contribuitor mai vechi al Cronicii Violete şi fotograf de voie-nevoie în această toamnă, Marius Paul ne-a prezentat o retrospectivă a acestui sezon de toamnă. Vă invităm să-l parcurgeţi, retrăind fiecare moment în parte.

Părerea mea a fost clară în ultimii ani, în care situația financiară a clubului a devenit tot mai dramatică: decât să continuăm așa mai bine zicem stop.

În ciuda acestui fapt, în fiecare zi de meci ceva mă făcea să sper că la finalul meciului voi trăi din nou acel sentiment unic pe care doar victoria echipei preferate ți-l poate da. Aşa cum ştiţi şi aţi trăit cu toţii, simțeam în schimb un gust devenit mult prea familiar etapă de etapă, cel al înfrângerii.

În acest an nebun, cu un format inedit, un fel de "superligă" timișano-arădeană, chiar nu știam la ce să mă aștept. Tot ce speram era să avem o prestație decentă și să putem și noi să ne bucurăm din nou de fotbal, măcar un pic. Aveam și ceva argumente care să-mi întremeze speranţele: jucătorii cu experiență din lot, câțiva jucători tineri de perspectivă, plus un antrenor dornic de afirmare.

Înainte de prima etapă, glumeam (pe jumătate) cu Ştefan, spunând că dacă nu avem grijă, o să ajungem la promovare. L-am făcut să râdă, dar cred că-mi împărtăşea "teama".

Am debutat în campionat cu deplasarea la Periam, despre care ziceam că e un meci care trebuie câștigat, mai ales în contextul programului ulterior. Am făcut un dezamăgitor 1-1 fiind egalați pe final și gândul îmi zbura deja la STOP-ul ăla de care scriam în introducere. Au urmat două înfrângeri cu favoritele la promovare, Chișineu Criș și Lipova, meciuri în care ne-am agățat de adversar și puteam ciupi un punct la Arad cu Lipova dacă eram puţin mai atenţi, dar nu arătam bine, nu jucam cu încredere.

După care a urmat meciul de la Pecica, un meci trăit intens pe live-text, am condus 1-0 la pauză, adversarii au ratat un penalty imediat după pauză și ulterior am făcut și 2-0. Spuneam atunci că orice echipă din lume ar trebui să câștige un meci care a avut o asemenea desfășurare în favoarea ei, dar cu Poli aveam emoții, după atâtea şi atâtea experienţe rele. În ciuda unor ratări pe final ale gazdelor, mici-medii-enorme, am câștigat 2-0. Ultima victorie în deplasare, în afara Timişoarei, meci câştigat pe teren...data din 2018, ultima etapă în Liga 1, la Chiajna.

A urmat partida cu juniorii lui ASU, pe care ne-am făcut-o grea de unii singuri, dar până la urmă am obţinut victoria cu 3-2. Nu a fost un meci reușit, a fost chiar slab, afectat şi de un teren la limita practicabilului, dar chiar nu eram în poziția de a mai comenta ceva, şase puncte în patru zile.

Meciul de acasă cu Ezeriș a fost primul meci în care echipa chiar mi-a plăcut, am dominat toate momentele jocului, am marcat când a trebuit, nu i-am dat șanse adversarului. 2-0. Nouă puncte în şapte zile.

La Dumbrăvița mă gândeam că un punct ar fi bun, îmi era frică să mă gândesc la patru victorii consecutive, dar a fost 1-0 dintr-un penalty și eram pe cai mari. Cu Cermei a fost un meci greu, conduși cu 1-0 am întors scorul, golul victoriei fiind marcat de Matiș în min 90, după o cursă frumoasă a lui Toboșaru. 

Ai zice că o victorie cu o echipă de pe ultimele locuri în min. 90 nu este ceva deosebit, dar a fost pentru că Cermeiul e o echipă mai bună decât o arată locul din clasment şi pentru că după ce aduni patru victorii adversarii își iau măsuri. Intram totodată ca favoriţi, ceea ce nu era o situaţie cu care să fim foarte obişnuţi în ultima vreme.

La Ghiroda iar am zis că e bun și un punct. Greșeala mea, băieții erau deja setați pe "Think big or go home" și au câștigat relativ lejer cu 2-0.

A venit și ora ultimului meci, ultimul din 2020. Eram tot precaut, dar speram să le dăm. Și le-am dat şapte, din toate pozițiile, cu tot felul de execuții. Am văzut din nou plăcerea de a juca fotbal la băieții noștri și odată cu asta vine și plăcerea noastră de a-i urmări.

Şapte victorii consecutive, record în istoria recentă a clubului și regretul este că nu am mai jucat anul ăsta si meciurile retur cu Chișineu Criș și Lipova. Îi rupeam! Și mai am un mic regret, că apărem pe locul 3 în clasament, deși la egalitate de puncte cu locul 2.

În mod normal ne-am gândi serios la locurile de baraj, dar din păcate în aceste patru luni fără fotbal ne vom îndrepta din nou prvirile către termenele de judecată, către conturile goale ale clubului. Orice va fi să fie, eu le mulțumesc băieților și tuturor celor care fac eforturi pentru ca echipa să continue, că m-au făcut din nou mândru că sunt polist.

Google+