30 septembrie 2017

Note Poli - Craiova (et. 13, c. reg.)


Poli - Craiova 0:2 (0:1)
[34 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Marea eroare la prima acțiune periculoasă a oaspeților putea liniștit să ne coste un gol - priza la minge pare să fie mai degrabă o slăbiciune. Ulterior însă, am numărat o serie de intervenții esențiale ale lui Curileac, mai ales în fața lui Băluță, și dacă era să egalăm, o făceam în primul rând grație prestației portarului.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1

Valentin Crețu

O prestație rezonabilă a lui Crețu, revenit în primul unsprezece. Activitatea ofensivă a suferit, dar asta și din necesitatea dublajului defensiv. Probabil că el ar fi fost cel care trebuia să faulteze la faza care a culminat cu eliminarea lui Țigănașu.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Melinte

Nu a reușit să blocheze centrarea lui Băluță, iar între el și Bocșan a fost bulevard. Doar că dintre cei doi fundași central, a fost clar cel mai sigur.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Bocșan

Într-un fel nu este vina lui că nu are viteză. A avut câteva scăpări în prima parte, dar în general am fost depășiți ca și colectiv. În a doua parte a reușit chiar și câteva intervenții utile. Problema ține mai mult de organizarea defensivă și de poziționare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Alexandru Țigănașu

N-a apucat să se remarce în mod deosebit înainte de eliminare. La acea fază, a fost lăsat de izbeliște de către Crețu și Vașvari, fiind practic lăsat în poziția ingrată de a alege dintre o intrare riscantă și o fază de singur cu portarul. 

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,5

Gabriel Vașvari

Destul de consistent în prestația sa la mijlocul terenului, dar n-a reușit să urce prea convingător atunci când ar fi existat oportunitatea.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Andrei Artean

Deosebit de activ de-a lungul partidei, a închis multe culoare de pase, însă nici el n-a putut contribui ofensiv.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,4

Alexandru Munteanu

Inițial am considerat că prestația lui Munteanu a fost de neiertat. Cu sau fără posibil fault la faza care s-a sfârșit cu primul gol al oaspeților, la experiența lui mijlocașul trebuia să joace la sigur, mai ales cu coechipierii ieșiți din poziție. Numeroasele erori în jocul ofensiv au fost totuși echilibrate de faptul că toate acțiunile cu finalizare pe care le-am avut, puține oricum, au plecat din centrările sale. Într-un fel senzația este că în lipsa unui atacant, cu Ćurjurić total ineficient în centru și Bîrnoi neconvingător, toate așteptările ofensive cad pe umerii lui Munteanu, și asta îl afectează.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Ivan Ćurjurić

Repet ce am scris ultima oară: de ce croatul în locul lui Croitoru? Ba chiar de ce croatul acesta în locul celuilalt croat? Cu neajunsurile sale, măcar Soljic are curajul și viziunea să mai deschidă jocul, să dea o pasă verticală. Ćurjurić este mână moartă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,6

Cosmin Bîrnoi

Nu trebuie uitat că acesta este practic sezonul de debut în Liga 1 pentru Bîrnoi, care mai și joacă într-o poziție nenaturală. Poate că ar trebui trecut în centru, considerat Oprea ca rezervă, iar în stânga să jucăm cu Ciucur/Doman. 

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Alin Şeroni

Mie-mi place de Șeroni ca atacant, contribuie mult la jocul echipei și este util pe mingile lungi. Nu știe să atace careul cu o eficiență deosebită, dar nu avem alternative grozave. Și în acest meci a încercat din răsputeri să facă ceva, atât ca vârf, cât și ca fundaș, dar nu a fost de ajuns.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

REZERVE

Sebastian Mailat

E discutabil dacă Mailat ar mai trebui utilizat din moment ce clubul a pierdut în primă fază speța față de jucător, declarat liber (cu drept la recurs). Valoric rămâne cel mai bun U21 din lot, chiar și cu rezultatele modeste pe care le-a avut în ultimele runde. Popa zice că i-a tot acordat încredere, dar nu pare să reușească să gestioneze cu succes situația. În acest joc n-a avut reușite notabile.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,6

Cătălin Doman

Dacă la Iași l-am văzut pe Doman rupând defensiva adversă, cu Craiova n-a făcut decât să ia un galben aiurea și să trimită în zid o liberă periculoasă pe care ar fi putut s-o bată și Vașvari.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Alexandru Ciucur

Dintre rezerve, Ciucur a intrat cel mai bine în joc și a avut inclusiv faza de penalty din minutul 83.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Negativismul este contagios, iar mereu când pierdem, Popa devine fatalist. Declarația cum că vom retrograda fără trei transferuri este de-a dreptul dramatică - chiar dacă e cert că avem nevoie de un fundaș central și de măcar un atacant. Până să rezolvăm însă aceste probleme, devine critic pentru Popa (și pentru Poli) să câștigăm jocul cu Chiajna, mai ales că după urmează două dueluri deosebit de dificile. Putem face câteva permutații în primul unsprezece (Soljic-Ćurjurić, Bîrnoi în centru cu Ciucur/Doman în flanc), să încercăm să revigorăm cumva atacul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Echipa

Ceea ce consider că este o lipsă de consistență în declarațiile lui Popa se reflectă și în cadrul echipei. Jucăm destul de nevrotic, aducem prea puțini jucători în atac, și am putea obține mai mult la fazele fixe. Ne lipsește în primul rând Cânu, care să asigure ordinea în spate.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Omul meciului

Marius Curileac - 51,4%
Alin Şeroni - 25,7%
Niciunul - 14,3%
Alexandru Munteanu - 5,7%
Andrei Artean - 2,9%

Galerie foto Poli - Craiova

Cronica meciului


 Cu ocazia asta am surprins câteva prim-planuri și cu Șeroni






Flancul drept a avut o prestație deplorabilă




Artean a făcut un meci bun în postura de căpitan



Vașvari a arătat că poate fi omul care să deschidă calea spre gol. În aceată seară, însă, a avut doar o presație în media echipei.


Fiul risipitor


Consecvent, Doman a intrat în repriza secundă, a încasat un cartonaș galben...

... și a executat neconvingător o lovitură liberă.

Măcar de un penalty ca pe vremuri puteam spera la frumoasa pătrundere a lui Ciucur, dar n-a fost să fie




Bocșan putea aduce o egalare nesperată la o lovitură cu capul, dar a trimis fix în brațele portarului

29 septembrie 2017

Poli - Craiova 0:2 (0:1)

Alb-violeții își continuă forma slabă din ultimele patru partide, la capătul unui meci pe care ni l-am făcut deosebit de greu încă din prima repriză. Până la urmă doar inspirația lui Curileac a păstrat proporțiile scorului, mai ales după ce Țigănașu a văzut roșu oprind un adversar din poziție de singur cu portarul.

Culmea este că am fost aproape conduși la o gafă de proporții a lui Curileac, care a sărit pe o centrare ca apoi să fie trădat de priză, și craiovenii să rateze prima mare ocazie (min. 14). Jocul se contura a fi unul tacticizat, fără multe ocazii, și acest adevăr a ținut încă un sfert de oră. Atunci, Munteanu, controlând o minge în preajma careului nostru, a fost busculat cât să fie deposedat, iar implicit apărarea ne era pe nicăieri. Băluță, de departe cel mai fotbalist dintre jucătorii aflați pe teren astăzi, a trimis o centrare în fața porții, de unde Martic a avut ușoara sarcină de a trimite cu capul în poartă, asta după ce Bîrnoi îl uitase complet din marcaj (min. 27). Nici un minut mai târziu, scorul putea să devină egal, când Șeroni a fost împins în careu, în tentativa de a ajunge la o centrare țopăită a lui Munteanu, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Pe scurt, două faze discutabile tratate împotriva echipei noastre, care au înclinat decisiv raportul de forțe - dar dacă Popa e mulțumit de arbitraj, nu putem noi să ne plângem. Ne-am văzut foarte expuși la viteza oaspeților, care, profitând de spațiile apărute după deschiderea scorului, au înțepat rapid prin același Băluță, internaționalul craiovean plecând de la limita ofsaidului, dar Curileac i-a respins șutul cu piciorul (min. 29).  Balanța s-a înclinat aproape decisiv în direcția adversarilor noștri, când Mitriță a scăpat pe o contră la capătul unui corner bătut periculos în careu, Crețu și Vașvari nu au reușit să-l oprească, iar atunci când Țigănașu a făcut-o, a fost fault din poziție de ultim apărător (min. 33). Ne-am regrupat binișor cu om în minus, dar cu Șeroni retras fundaș stânga, capacitatea noastră ofensivă a scăzut dramatic. Tot Craiova s-ar fi putut desprinde în prelungirile reprizei, după un corner în care mingea a poposit la Datkovic în preajma careului mic, acesta trimițând cumva pe lângă.


Cu Crețu și Șeroni avertizați pe culoarul de la vestiare, respectiv proaspăt schimbatul Mitriță eliminat (dar Craiova rămasă în unsprezece), jocul s-a reluat în aceeași parametri. Când Vașvari a alunecat în fața lui Burlacu, tot Curileac s-a întins pentru a respinge șutul vârfului craiovean (min. 56), ca el să fie pe fază și la finalizarea destul de moale a lui Băluță (min. 71). După minute bune de neputință, alb-violeții au beneficiat de o primă fază periculoasă la poarta lui Calancea, Bocșan luându-l la țintă pe portar, irosind centrarea venită de la Munteanu. După ce Curileac l-a mai blocat o dată pe Băluță (min. 78), a venit și rândul oaspeților să tremure. Am avut întâi un apel la penalty refuzat, la o acțiune solo a lui Ciucur (Crăciunescu a zis c-a fost, dar...), după care Vașvari, fiind găsit de o liberă bătută de Munteanu, a trimis mingea cu boltă peste portar, pe care Calancea a scos-o cumva din cadrul porții cu vârful degetelor (min. 87). Oarecum conform așteptărilor, Craiova s-a desprins în final, la o acțiune în care apărarea noastră n-a mai putut să se replieze ca lumea, și Burlacu a pus capul din câțiva metri pentru a pune punct disputei (min. 89).

Era clar, din momentul în care ne-am trezit conduși, că vom avea viață foarte grea. Craiova s-a apărat aglomerat, a pasat mult mingea, obligându-ne să alergăm prelung. Deși Popa insistă pe lipsa atacanților, suntem de părere că ceva mai fundamental este în neregulă la echipă, care nu mai reușește să-și creeze șanse de gol. Astăzi, exceptând câteva faze fixe, n-am reușit nicio acțiune coerentă de atac. Da, nu avem atacant, dar nu avem nici, vorba lui Șeroni, mijlocaș central care să dea pasa de gol - croatul adus să-l înlocuiască pe Croitoru continuă să nu contribuie convingător la jocul echipei. Dar de la asta la fatalismul, deja tipic, al lui Popa, că fără trei jucători o să jucăm la retrogradare, e drum lung. Nu fiindcă nu s-ar putea chiar întâmpla, cât fiindcă insistă pe o presupusă lipsă de calitate a echipei - care, oricum ai lua-o, este peste ce aveam anul trecut. Nu știu dacă acest pesimism acut, folosit și ca scut, dar și ca lance, face bine pe termen lung.

Jocul care urmează cu Chiajna va fi decisiv pentru a da o direcție partidelor rămase de disputat în acest an. Cu siguranță nu va fi ușor.



Poli: Curileac - Crețu, Bocșan, Melinte, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Ćurjurić, Bîrnoi - Șeroni

Schimbări:

Mailat pentru Bîrnoi (min. 53)
Doman pentru Ćurjurić (min. 58)
Ciucur pentru Șeroni (min. 68)

25 septembrie 2017

Note: Iaşi - Poli (et. 12, c. reg.)

Iași - Poli 1:1 (1:0)
[44 voturi]

CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Exceptând carambolul cu Ciucur şi o degajare care i-a pus pe adversari direct pe poartă, prestaţia portarului a fost una sigură - ceea ce spune multe, la câtă presiune s-a pus pe careul nostru.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Alexandru Ciucur

Am suferit în flancuri, unde Ciucur şi Ţigănaşu au fost prinşi expus cu o frecvenţă îngrijorătoare. Cum contribuţia ofensivă a fundaşului dreapta n-a contat, cred că putem treece aces meci printre cele mai slabe făcute fostul jucător al Iaşului.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,2

Cristian Melinte

Prestaţie competentă a lui Melinte, deşi îmi aduc rapid aminte de o fază în prima repriză în care a fost depăşit uşor în interiorul careului. În condiţiile date, cu o improvizaţie în dreapta, Bocşan în stânga, a ieşit bine.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Gabriel Cânu

Ne rămâne să sperăm că accidentarea lui Cânu nu este gravă.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,5

Alexandru Țigănașu

Defensiv a avut mult de furcă cu adversarii, ajutor primit în prima repriză de la Bîrnoi fiind limitat. Exceptând liberă bătută aiurea pe final, fazele fixe plecate din piciorul său au creat pericol. A avut acel şut razant cu bara în ultimele minute şi, bineînţeles, pasa de gol. Toate fiind spuse, mai degrabă un meci bun.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Gabriel Vașvari

Multe intervenţii importante, rol central la golul egalizator, precum şi la alte câteva faze de atac neconcretizate.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Andrei Artean

Solid astăzi, în ciuda unor mici erori de-a lungul partidei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6

Alexandru Munteanu

Multă vreme am fost dezamăgit de prestaţia mijlocaşului dreapta. Rolul de servant l-a jucat bine în prima parte, dar după eroarea de finalizare din minutul 60, n-a avut multe reuşite. Important este că nu s-a lăsat descumpănit şi a fost catalizatorul golului egalizator. Avem nevoie de acest tip de atitudine.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

Ivan Ćurjurić

Îi mai dau câteva meciuri croatului, dar momentan nu văd ce aduce echipei faţă de exilatul Croitoru. În această partidă n-a avut aproape nicio reuşită.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Cosmin Bîrnoi

Tânărul mijlocaş nu a fost într-o zi bună. Aportul său defensiv n-a convins, iar ofensiv n-a reuşit să creeze pericol. Ne rămâne să sperăm că accidentarea suferită la debutul reprizei secunde 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Alin Şeroni

M-am declarat sceptic că experimentul Şeroni va funcţiona, fiindcă Şero nu are stamina să preseze permanent apărătorii adverşi sau să protejeze mingile lungi. Evident, m-am înşelat, odată pentru că fundaşul atacant şi-a dozat energia, a doua oară pentru că n-a avut mingi de protejat, doar de deviat cu capul, ceea ce a făcut cu brio. Efortul de la golul doi a fost admirabil şi în mod normal avea şi o pasă de gol în cont, dacă Munteanu reuşea să finalizeze în minutul 60. Rămân la părerea că nu este o soluţie permanentă, dar probabil că o vom mai vedea utilizată, cu condiţia ca Şeroni să nu se fi accidentat grav la gol.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,0

REZERVE

Cristian Bocşan

În ciuda câtorva intervenţii decente, senzaţia generală a fost una de nesiguranţă din partea înlocuitorului lui Cânu. Mingea pierdută în apropierea careului nostru în partea secundă aproape că ne-a costat un gol.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,6

Sebastian Mailat

Oricât de amară ar fi situaţia lui Mailat, rămân la părerea că în condiţii normale şi cu continuitate, este mai pregătit în acest moment să fie de folos echipei. Cum a intrat astăzi, şi-a creat ocazii, una mare când s-a hazardat să finalizeze şi a tras înspre portar, dar mai admirabil mi s-a părut efortul defensiv, în special intervenţia curată (dar cu risc de penalty) din finalul partidei.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Cătălin Doman

Ce bine că Doman a intrat târziu și nu trebuie să îl notez. Fără îndoială că trebuia introdus, ba chiar mai repede, în repriza a doua. Dar atitudinea jucătorului a lăsat de dorit, bătându-și joc de acea fază personală prelungită și lovitura liberă trimisă în plopi.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,1

ANSAMBLU

Ionuț Popa

N-am avut încredere în titularizarea lui Şeroni, aşa cum n-am crezut că introducerea lui Bocşan pentru Cânu ar fi cea mai bună soluţie (adică în locul retragerii lui Şero). Popa ne-a arătat că se poate, dar rămân la părerea că se poate mai bine. Conflictul cu Croitoru ne privează în acest moment de un jucător care ar putea oferi un plus echipei, ceva ce nu îi reuşeşte momentan lui Ćurjurić. Introducerea lui Mailat după pauză a fost de bun augur, la fel cum Doman a făcut spectacol odată ce-a intrat, doar că tot degeaba. Nu ştiu dacă ar trebui închis de pe acum capitolul Bianconi, că se mai joacă mult fotbal până la iarnă şi este aspru să condamni un jucător venit pentru prima oară în Europa după nici 250 minute de joc. Cert este că avem nevoie de o victorie cât mai curând, fiindcă treburile nu-s serene.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,6

Echipa

Au fost multe momente în care am arătat ca o echipă adunată acum două săptămâni. E drept că am dovedit că avem tăria de a lupta până în ultimul minut şi că egalul, într-un anume sens, este meritat. Dar la fel de uşor se putea termina totul mult mai repede, prestaţia defensivă fiind una dezamăgitoare. Să iei din nou gol la corner, chiar înainte de pauză, pe o nouă eroare colectivă de marcaj este un semn al lipsei de concentrare. Trebuie să jucăm mai curat defensiv şi mai precis la finalizare pentru a obţine punctele din meciul cu Craiova.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Omul meciului

Alin Şeroni - 84,1%
Alexandru Ţigănaşu - 4,5%
Andrei Artean - 4,5%
Alexandru Munteanu - 2,3%
Cosmin Bîrnoi - 2,3%
Marius Curileac - 2,3%

24 septembrie 2017

Poli Iaşi - Poli 1:1 (1:0)

Am avut parte de un meci absolut neobişnuit la Iaşi, cu rezultatul final în dubiu chiar şi pe urma fluierul de final al unicului Alexandru Tudor. După ce gazdele au deschis scorul la ultima fază a primei reprize, partea a doua a fost piperată de decizii ciudate de arbitraj, totul culminând cu un gol anulat târziu Iaşului în minutul 90+1. Astfel, când Şeroni a înscris în minutul 90+5, impresia comentatorului Digi era că Poli doar ce-a redus din handicap. Concluzia? "Se pare că golul gazdelor nu a fost validat, aşadat scor final 1-1, la revedere."

Să le luăm pe rând. Conform aşteptărilor, jocul a fost unul deschis încă de la debut, dar lipsa de calitate la ultima pasă a limitat numărul ocaziilor de ambele părţi. După zece minute de dominare teritorială a alb-violeţilor, culminată cu un şut pe poartă (din poziţie grea) al lui Munteanu, gazdele au preluat iniţiativa. A părut evident degrabă că flancurile sunt zone bune de desfacere ale acţiunilor de atac, cu Ţigănaşu şi Ciucur suprasolicitaţi numeric în mai multe rânduri. Mai mult de atât, suferinţa defensivă ne-a fost accentuată de accidentarea lui Cânu, care a trebuit înlocuit cu Bocşan (min. 28). În ciuda acestor condiţii, exceptând două reluări care nu au prins cadrul porţii, ieşenii n-au beneficiat de ocazii semnificative. Poli a dat semne de viaţă la un corner, când Artean a dat cu capul, însă fix pe centrul porţii (min. 33), iar în replică Andrei Cristea a trimis şi el cu capul la o centrare plecată din flancul nostru drept, Curileac reuşind să reţină (min. 35). Au urmat două oportunităţi ale lui Şeroni, vârful de conjunctură al zilei, dar nici la cornerul lui Munteanu şi nici la centrarea din mişcare a acestuia (min. 40, min. 41) nu am prins cadrul porţii. Şi aşa, la ultima fază a reprizei, gazdele au corner, nimeni nu-l marchează pe Kizito, care pune capul la mingea trimisă pe colţul scurt de Cristea şi intrăm la pauză în dezavantaj.

Cum a debutat partea secundă, jocul a fost oprit cu Bîrnoi zăcând accidentat pe gazon. Acesta încasase un cot în faţă de la Tiago şi după cinci minute în care capul i-a fost imobilizat, a urmat încă o schimbare forţată pentru Ionuţ Popa. Iaşul a profitat ulterior de spaţiile din apărarea noastră şi s-a prezentat cu multă convingere în preajma careului lui Curileac, dar lipsa pasei finale de calitate i-a costat. Alb-violeţii, deşi păreau uşor buimaci, au ajuns şi ei de mai multe ori prin preajma careului advers, însă neinspiraţia lui Munteanu a curmat majoritatea acţiunilor. Cea mai mare oportunitate i-a parvenit mijlocaşului dreapta după recuperarea lui Vaşvari, mingea ajungând la Şeroni care i-a pus-o pe tavă lui Munteanu în 22 metri, acesta a preluat larg şi n-a reuşit să mai profite de situaţia de unu la unu cu portarul (min. 60). Nici nu s-au terminat bine reluările cu această ratare, că ne-am trezit cu Mailat într-o altă situaţie de singur cu portarul, dar şi şutul acestuia a fost deturnat din drumul spre gol. Gazdele făceau un pressing agasant, în acelaşi tipar însă, astfel că atunci când Şeroni a fost deschis bine de Ţigănaşu, şansa egalării ne-a mai revenit o dată - mingea negăsind cadrul porţii (min. 67). După o perioadă în care am tremurat prelung, tensiunile au crescut intempestiv când Ciucur a trimis o minge către Curileac cu genunchiul şi Tudor a dat liberă indirectă din sub zece metri. Am scăpat cu faţa curată. A urmat intrarea lui Doman, care a adus cu sine slalomurile obişnuite, văduvite de o pasă bună odată ce spaţiul fusese creat. Libera scoasă de Munteanu în marginea careului a fost catapultată direct în aut de Ţigănaşu (min. 88), care a ţinut să arate că poate mai bine şi la următoarea noastră fază de atac a finalizat în forţă, mingea ciupind bara înainte de a merge peste (min. 89).

Apoi, în primul minut de prelungire haos la TV: Tiago a pătruns în zona centrală, a tras din marginea careului, şutul său a fost deviat de un coechipier şi l-a depăşit pe Curileac. În ciuda protestelor vehemente ale portarului, toată lumea îl felicita pe marcator, scorul a trecut la 2-0 şi comentatorul a început să peroreze despre cum victoria Iaşului este una meritată. Treizeci de secunde mai târziu, cu maximă subtilitate, afişajul de pe ecran a trecut de la 2-0 la 1-0, deşi nu ai fi putut deduce din comentariu că golul a fost anulat. Privind reluările, prima impresia a fost de ofsaid clar, a doua nu chiar aşa de clar. Oricum, jocul părea să meargă şi aşa spre victoria gazdelor, care ţineau eficient de minge în jumătatea noastră, până la recuperarea lui Munteanu, în preajma propriului careu (min. 90+5). Faza care a urmat a fosta o contră de toată frumuseţea: un-doi Munteanu-Şeroni, primul a deschis jocul în stânga la Vaşvari, acesta a urcat cu mingea la picior şi l-a deschis pe Ţigănaşu, a cărui centrare a mers ţintit la Şeroni, ajuns pe nevăzute în careul advers, unde s-a aruncat asupra balonului fără menajamente şi l-a împins în poartă, lovindu-se în acelaşi timp cu tibia de bară. De abia după fluierul final am avut confirmarea rezultatului, un punct nesperat, dar important pentru a rupe puţin din negativismul ultimelor prestaţii.

Nu mai zic nimic, că deja m-am întins prelung. Pariul lui Popa, cu Şeroni vârf, a dat roade, dar prestaţia echipei în ansamblu n-a convins. Ne mai rămâne să aşteptăm verdictul la accidentările suferite de Cânu, Bîrnoi şi Şeroni, înainte de ultima etapă a turului, cu CSU Craiova.




Poli: Curileac - Ciucur, Melinte, Cânu, Ţigănaşu - Artean, Vaşvari - Munteanu, Ćurjurić, Bîrnoi - Şeroni

Schimbări:

Bocşan pentru Cânu (min. 28)
Mailat pentru Bîrnoi (min. 51)
Doman pentru Ćurjurić (min. 77)


21 septembrie 2017

Note: Voluntari - Poli (et. 11, c. reg.)


Voluntari - Poli 1:0 (0:0)
[36 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

N-aș zice că a greșit flagrant la gol. Era mascat, reflexul părând să fie de ultim moment. În rest, ca de obicei, a apărat ce era de apărat din cele câteva ocazii ale gazdelor.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,5

Alexandru Ciucur

S-a văzut că pe partea dreaptă se descurcă mai bine decât pe stânga, dar nu e de nivelul lui Crețu. La călcâiul lui Tudorie se plimba undeva pe la mijlocul terenului, până să îl vadă pe Popadiuc sprintând pe lângă el. Meritul lui, însă, că a reușit să-l ajungă și să-l incomodeze destul cât să șuteze greșit. Ciucur rămâne o variantă decentă pentru lipsurile echipei de-a lungul campionatului, dar încă așteptăm ceva mai special.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Cristian Melinte

Deși nu mi s-a părut un meci rău al lui Melinte, cam la toate fazele importante ale gazdelor a fost părtaș, judecând greșit, chiar dacă nu decisiv. Fie s-a pripit și a atacat decisiv, fie n-a reușit să respingă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Gabriel Cânu

Un meci fără prea multe evenimente notabile pentru Cânu.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Alexandru Țigănașu

N-a fost așa vizibil ca Șeroni, ceea ce nu e rău, căci n-am avut problemele pe care le-am avut cât a lipsit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Gabriel Vașvari

Dacă ar fi fost să alegem cel mai bun jucător al nostru, probabil că ar fi fost Vașvari. Un joc pozitiv, a încercat ce a putut, a urcat să ajute atacul și nu a mai avut vreo gafă care să compenseze, așa cum avea de obicei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Andrei Artean

Artean mai nou e la fel de constant ca și Cânu. Mai greșește pase, dar nu decisive, în rest are momente în care se zbate și își aduce aportul pozitiv și în atac. Să progreseze un pic mai mult și poate vor și curge laudele.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Alexandru Munteanu

Această analiză e foarte monotonă și pare ca un film în care toate personajele sunt fade și se confundă unul cu altul. Munteanu a încercat să dezvolte construcția în flancul său și să surprindă prin învăluirile cu Ciucur sau cu unii dintre mijlocași, dar nimic notabil în afara centrării pentru Šoljić

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Josip Šoljić

Nu a fost postul cel mai bun pentru croat, care a trebuit să joace mai sus decât e obișnuit. Ca remarcă pozitivă a avut acel șut din corner.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,9

Cosmin Bîrnoi

În aceste momente Bîrnoi e ca Mailat în primele sale meciuri la echipa mare când era dispărut mare parte din meci, dar avea câte o fază interesantă din când în când. Nu e încă la același nivel și nu se explică de ce dispare complet în repriza a doua.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Ivan Ćurjurić

S-a văzut mai mult în ofsaid decât în vreo fază utilă. Nu e vorba că nu s-a zbătut, dar n-a prea contribuit cu multe.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

REZERVE

Sebastian Mailat

Chiar dacă situația conflictuală apasă pe umerii lui Mailat și îi strică imaginea în ochii suporterilor, rămâne cu siguranță cel mai bun junior al nostru. În puținele minute pe care le-a jucat în ultimele două meciuri a realizat trei faze importante.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,2

Cătălin Doman

Ce bine că Doman a intrat târziu și nu trebuie să îl notez. Fără îndoială că trebuia introdus, ba chiar mai repede, în repriza a doua. Dar atitudinea jucătorului a lăsat de dorit, bătându-și joc de acea fază personală prelungită și lovitura liberă trimisă în plopi.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

Alin Șeroni

Schimbare de neînțeles!

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,5

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Dacă am fi bătut, probabil era de scris în manuale. Așa, e de revăzut capitolul de cum să nu faci schimbări. Primele două, precum am motivat în cronică, trebuiau făcute mai devreme. Oricine putea intui că exact acestea vor fi și era vizibil și previzibil că Ćurjurić și Bîrnoi trebuie schimbați. Mai era și Šoljić care dădea semne că e obosit și ieșit din formă. Dar probabil că precauția i-a spus lui Popa să nu introducă un junior, celelalte variante de pe bancă fiind fundași sau portar. În plus, eu știam că regula nescrisă e că nu schimbi când ai de apărat un corner. Schimbarea propriu-zisă, în mod normal, ar fi necesitat și o schimbare de așezare, probabil Șeroni retras și Ciucur avansat. Cu alte cuvinte, nu era o schimbare post pe post și nu a fost prea mult timp ca jucătorii să se organizeze în careu, mai ales după 90 de minute de uzură.

Pe de altă parte, echipa nu a arătat chiar rău în condițiile date. A ținut mingea și a controlat bună parte din meci.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4

Echipa

Desigur, nu schimbările lui Popa sunt de vină pentru înfrângere. La fel cum nici drumul cu autocarul, situația neclară și cine știe ce alte probleme externe nu sunt cauza. Cauza e una simplă: neatenția din ultimele minute. La finalul meciului, Alex Munteanu își cerea scuze față de suporteri. Nici nu e vorba de asta. E vorba de irosirea propriei munci, care n-are nici o legătură cu forțele din exterior. Această înfrângere e exclusiv a echipei.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Omul meciului

Niciunul - 41,7%
Gabriel Cânu - 16,7%
Alexandru Munteanu - 11,1%
Cosmin Bîrnoi - 8,3%
Gabriel Vașvari - 8,3%
Andrei Artean - 5,6%
Alexandru Ciucur - 5,6%
Marius Curileac - 2,8%

19 septembrie 2017

Voluntari - Poli 1:0 (0:0)

Nu era deloc rău egalul. Dar neatenția colectivă din minutele de prelungire a permis gazdelor să înscrie un gol nesperat.

Poli n-a deplasat nici un atacant la Ploiești și a lăsat un loc liber pe bancă, Daniel Florea refuzând contractul oferit de club. Astfel, Ionuț Popa a aliniat o echipă fără vârf, cu o linie ofensivă formată din cei doi laterali Munteanu și Bîrnoi, și mijlocașii croați Šoljić și Ćurjurić. Și n-a fost prea rău, echipa părând un pic mai coezivă decât în meciul cu Sepsi.

Prima parte a meciului am cam controlat-o, ținând mingea jos, pasând mult, ce-i drept mai mult în parte inferioară a terenului. O primă ocazie a realizat-o Vașvari chiar în minutul 4, cu o pasă filtrantă ce l-a lăsat pe Bîrnoi singur cu portarul, dar fiind în unghi, n-a găsit soluția cea mai bună, ci a trimis mingea în brațele portarului.

Gazdele au replicat mai mult prin faze oarecum surprinzătoare, cum a fost cea din minutul 9, când Cernat a trimis direct pe poartă dintr-o poziție laterală tipică pentru o centrare. Dar Curileac nu s-a lăsat păcălit. De menționat și că faza a pornit de la un aut bătut lung, execuție ce ne-a mai dat bătăi de cap pe parcursul acestui meci.

La poarta adversă n-am mai creat ocazii periculoase o perioadă bună, doar Ciucur, Munteanu și Vașvari încercând să surprindă cu șuturi de la distanță, fără însă a pune probleme portarului. În minutul 33, Munteanu trimite un corner la colțul lung, unde Šoljić trimite fără preluare pe spațiul porții. Portarul era bătut, dar Popescu respinge mingea din drumul său către gol.

Finalul reprizei a aparținut gazdelor, cu două șuturi periculoase ale lui Popadiuc, în minutele 42 și 43. Mai întâi, mingea ajunge dintr-un blocaj în careu la acesta, care trimite din prima, dar Curileac rămâne pe picioare și parează. Al doilea șut, de pe la 22 de metri a trecut de puțin de bara laterală, fiind și deviată de Melinte.

Repriza secundă avea să fie una și mai anostă și săracă în ocazii. Poli a părut, logic, mulțumită cu egalul, dar și tot mai vlăguită și lipsită de idei, pe când echipa lui Niculescu n-a vrut să riște prea mult. Dacă meciul trecut Popa s-a hazardat și a făcut două schimbări la pauză, acum a stat prea mult fără reacție, făcând prima schimbare abia în minutul 72.

Dar până atunci, gazdele și-au trecut în cont o mare ratare în minutul 57, când Tudorie a prelungit o pasă cu călcâiul deschizându-l pe Popadiuc printre Melinte, prins prea în față, și Ciucur, rămas un pic în urmă. Dar, atacantul gazdelor a trimis mult peste deși mai avea doar portarul de învins. În minutul 71, Artean rămâne la minge în ciuda a două contre puse de oponenți și trimite printre picioarele unui fundaș, puțin pe lângă poartă. În rest, faza cea mai des întâlnită a fost fie cu Šoljić, fie cu Ćurjurić prinși în ofsaid, semn că sistemul improvizat de azi nu le-a prea priit.

Schimbările făcute de Popa în minutele 70-80 - Mailat și Doman - au animat un pic jocul. Dar fiind așa târziu în meci și cei doi fiind jucători de fantezie și de explozie, au avut prea puțin timp la dispoziție, astfel că au încercat prea mult să rezolve de unul singur. Și mă refer în special la Doman care s-a remarcat în două faze: în prima a driblat și a driblat și a driblat, până s-a închis singur și a cerșit un fault când a pierdut mingea. Apoi și-a asumat execuția unei lovituri libere, deși pe teren erau mulți alți executanți, dar a șutat ca la rugby.

Totuși, în minutul 86, aproape că și-a spălat păcatele. Mailat s-a zbătut pentru o minge care în cele din urmă ajunge la Doman, acesta se infiltrează printre fundași și ar fi scăpat singur cu portarul, dacă Achim nu l-ar fi blocat cu cinism și cu prețul celui de-al doilea cartonaș galben. Privind în retrospectivă, a fost o decizie foarte inspirată a fundașului ilfovenilor, căci lovitura liberă a părut un pic prea în față pentru execuția lui Vașvari care a trecut puțin peste poarta. Iar eliminarea parcă ne-a creat o falsă impresie că nimic (rău cel puțin) nu se mai poate întâmpla.

Dar răul s-a întâmplat, în minutele de prelungire. Totul a pornit de la o apărare superficială ce i-a primis lui Pârcălab să șuteze din mijlocul careului, mingea fiind respinsă în corner. N-am înțeles de ce, dar Popa a decis că acesta este cel mai bun moment să îl introducă pe Șeroni în locul lui Munteanu. Nu că ar fi greșit propriu-zis la corner, dar mi se pare cea mai nepotrivită schimbare posibilă la o fază fixă, în minutul 92, după un meci de uzură, într-o echipă venită pe un drum de 10 ore și care deja era cu gândul la drumul de întors.

În fine, Marinescu execută cornerul la corțul scurt, Šoljić nu interceptează, din pământ sare printre Melinte și Mailat, Curileac respinge cum poate, apoi este mascat de Cânu și un adversar, în timp ce mingea se lovește de Tudorie care e pe fază și înscrie din acea învălmășeală.

Și așa s-a năruit discursul cu „meci echilibrat”, „rezultat echitabil”, „punct important” și este înlocuit doar de frustrare.

E o înfrângere nemeritată, având în vedere că din calitate de oaspeți am și controlat jocul pe alocuri, dar e în totalitate o înfrângere survenită din cauza noastră. Orice lamentare e degeaba în acest moment. Fotbalistic echipa trebuie să izbutească mai mult, cu ceea ce are la dispoziție. Este singurul lucru la îndemâna ei. De restul, trebuie să se ocupe altcineva. Din fericire, echipa a arătat că poate, dar acum trebuie să arate mai mult în cele două meciuri rămase din tur.

 


Poli: Curileac - Ciucur, Melinte, Cânu, Țigănașu - Artean, Vaşvari - Munteanu, Šoljić, Ćurjurić, Bîrnoi

Schimbări:

Mailat pentru Bîrnoi (min. 72)
Doman pentru Ćurjurić (min. 78)
Șeroni pentru Munteanu (min. 90+1)

18 septembrie 2017

Note: Poli - Sepsi (et. 10, c. reg.)


Poli - Sepsi 0:0
[55 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Chiar de n-a avut prea mult de apărat, ocaziile oaspeților au fost foarte mari, iar Curileac ne-a scăpat de rușinea înfrângerii, acoperind greșelile fundașilor.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,0

Valentin Crețu

Un nou meci foarte bun pentru Crețu, care a fost foarte vizibil și bătăios și pe plan ofensiv.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

Cristian Melinte

Uf... n-a fost o zi prea bună pentru Melinte. E drept, a scos acea minge de pe linia porții, dar mai degrabă a ratat Nikolić. În rest a avut multe gafe, inexactități și a și fost depășit ușor de același Nikolić.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,6

Gabriel Cânu

Un meci tipic pentru Cânu, un monument al constanței. În plus, căpitanul ajunge parcă meci de meci să finalizeze cu capul câte o fază fixă, ceea ce este îmbucurător. 

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,2

Alin Șeroni

A cam uitat să-și acopere partea la imensa șansă a oaspeților din prima repriză, dar ca de obicei a compensat prin ambiție. Ba mai mult, a și avut cea mai mare ocazie a noastră.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,4

Gabriel Vașvari

Dacă la Cânu a fost un meci tipic, la Vașvari a fost atipic. Dacă de obicei mijlocașul avea și rele și bune, acum a fost destul de constant pe tot parcursul meciului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Andrei Artean

Artean a încercat câte ceva pe final, dar n-a prea reușit nimic notabil, doar o prestație alternantă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Alexandru Munteanu

La fel ca și colegul său de bandă, Munteanu a avut un nou meci bun, în care a făcut de toate: a construit, a centrat, a șutat de unde a putut. Din păcate jocul echipei nu l-a ajutat mai mult.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,7

Josip Šoljić

Croatul a fost unul dintre jucătorii care au evoluat sub forma obișnuită. Din păcate, a fost mijlocașul cu cele mai multe pase greșite, ceea ce a și forțat schimbarea lui la pauză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

Cosmin Bîrnoi

Iată cum meci de meci Bîrnoi rămâne tot mai mult în mintea publicului, stârnind chiar un ropot de aplauze adresate numai lui în prima repriză. E drept, chiar dacă driblezi cinci adversari, dacă nu găsești și o finalizare sau o pasă utilă, faza e doar de ochii lumii. Dar sunt semne că Bîrnoi poate contribui cu un strop de fantezie jocului echipei, chiar dacă pe moment o face doar sporadic.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Miguel Bianconi

Nu sunt prea multe de zis când un atacant nu are nici un șut pe poartă o repriză întreagă și nu se face văzut cu nimic altceva decât cu nervii cauzați de frustrare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,4

REZERVE

Ivan Ćurjurić

Croatul mi se pare un jucător promițător, dar încă trebuie să și onoreze aceste promisiuni.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Alexandru Ciucur

Îmi cam pare rău de această notă pentru Ciucur pentru că nu e vina lui că a fost nevoit să joace pe posturi pe care nu e obișnuit. Săracul mai are de jucat mijlocaș și fundaș central și a bifat toate posturile în afară de cel de portar. Dar pe de altă parte, un fotbalist trebuie să poată juca pe orice post, chiar dacă evident nu va da cel mai bun randament. Ca atacant a părut că nu știe cum să conlucreze cu coechipierii, iar după ce a trecut fundaș lateral în locul lui Șeroni, am fost mult mai expuși.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Sebastian Mailat

La început a părut că introducerea forțată de împrejurări a fost în zadar, dar în ultimele 10 minute Mailat a reușit să se facă folositor și să creeze două mari ocazii. În rest... de ce trebuie să fie așa de complicat, când putea fi atât de simplu?

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Cum spuneam și în cronică, cred că s-a hazardat cu schimbările la pauză și cu modificările tactice, și că era mai bine să continuăm jocul așa cum a fost pregătit.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Echipa

După un început bun de meci, n-am mai reușit să realizăm nimic notabil, iar în repriza a doua, în urma schimbărilor, a părut că e o confuzie generală pe teren.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Omul meciului

Gabriel Cânu - 18,2%
Alexandru Munteanu - 14,5%
Marius Curileac - 14,5%
Valentin Crețu - 12,7%
Cristian Melinte - 12,7%
Niciunul - 10,9%
Alin Șeroni - 5,5%
Cosmin Bîrnoi - 5,5%
Gabriel Vașvari - 3,6%
Ivan Ćurjurić - 1,8%


Google+