Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările

22 august 2019

Debut de sezon în L3

Uneori stau și mă mai uit printre comentariile de pe Facebook, iar atunci când apare cineva care deplânge situația în care am ajuns (de exemplu să pierdem 2-6 cu Sântana sau 0-3 cu Gătaia), mă minunez la rându-mi că mai există persoane cu puterea să deplângă. Cândva pe la mijlocul sezonului trecut am renunțat să mai deplâng și am ales să trăiesc în moment. Căci atâta mai avem, momentul.


Ne aflăm la primul sezon din istoria lui Poli în L3 (din fotbalul romanesc 'modern', de dupa 1946), iar faptul că nu s-a discutat de fel despre asta în această vară, este grăitor pentru statutul care i se acordă în acest moment clubului. Am putut vedea de-a lungul acestor săptămâni cam care este nivelul de susţinere de care dispune. Am văzut ce s-a întâmplat cu baza de pregătire. Am văzut pe ce jucători s-a putut baza stafful tehnic. Am văzut cum Dumbrăviţa este tratată ca un fel de mecca a fotbalului timişorean în comparaţie cu Poli.

Sunt nişte realităţi triste pentru care nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Mai mult de atât, nici nu se mai zbate cineva să ceară vreo judecată. Ce-a fost a fost, ce-o să fie o să fie. Când un tovarăş polist mi-a zis în urmă cu şase luni că se va continua în L3 la minima rezistenţă în cazul retrogradării, am crezut că nu este posibil aşa ceva - nu fiindcă nu s-ar putea, ci fiindcă ar fi dincolo de ceea ce este demn pentru blazonul lui Poli şi cei care şi-au asumat să-l fluture în vânt. M-am înşelat.

Să ne uităm la lotul cu care vom aborda acest sezon:

Portari: Octavian Mosoarcă, Robert Popeţ

Fundaşi: Sinişa Sporin, Raul Cochinţu, Cristian Podină, Sebastian Mirescu, Laurenţiu Codrea, Octavian Taşcă, Cătălin Ţărţău, Bogdan Turdean, Raul Popa

Mijlocaşi: Lucian Oprea, Remi Ochea, Nafi Iseini, Velco Iovanovici, Alexandru Dincă, Cristian Mitre, Eduard Codrean, Marco Buga, Alexandru Daminescu, Sergiu Românu, Denis Dorobanţu

Atacanţi: Cristian Pădurariu, Alexandru Dobrincu, Flavius Toboşaru, Adrian Sevici

În primul rând, nu este cert că toţi vor continua - de exemplu, cu venirea lui Iseini în această săptămână, Roger Kecskes a luat drumul Dumbrăviţei. În al doilea rând, ar putea să mai vină nişte completări de lot. În al treilea, i-am urmărit la juniori pe majoritatea componenţilor lotului în anii trecuți. Din generația 1997 a rămas Pădurariu, din 1998 doar Codrean, Dincă, Oprea și Sporin, din 1999 Podină, Cochințu, Ochea, Dorobanțu și Sevici, iar de 2000 sunt tot doar patru jucători, Iovanovici, Mitre, R. Popa și Iseini. Diferența până la 26 de jucători o completează juniori activi U19, născuți 2001 și 2002: portarii Mosoarcă și Popeț, jucătorii de câmp Țărțău, Mirescu, Buga (toți 2001), respectiv L. Codrea, Tașcă, Turdean, Dobrincu, Românu, Toboșaru, Daminescu (toți 2002).

În fapt, singurii jucători seniori care au jucat fotbal cu consecvență anul trecut măcar la nivel de L3 sunt Sporin (28/4), Podină (25/0), Cochințu (24/4). Hai și Ochea (18/2). Pădurariu, Sevici, Dorobanțu și Dincă au prins, din varii motive, puține minute de joc. Dintre juniori, câțiva sunt pregătiți să facă pasul spre seniori, alții sunt încă destul de fragezi - fizic, în primul rând. Este clar că avem nevoie de câțiva jucători cu experiență ca de aer în toate compartimentele, dar mai ales în apărare. Doar că și aerul e pe bani la Poli.

Au plecat jucători de toate culorile de la noi în această vară, de la cei cărora le-au expirat contractele, la cei care au avut căutare și au preferat siguranța unui colectiv stabil la alte cluburi de L3. Cu siguranță că echipa ar fi arătat mai bine dacă rămâneau Pop, Velcotă (cei doi plecați în Italia) , Codrea, Foca, David (la Dumbrăvița) și Chiriac (la Dinamo). Fără a dispune de resursele necesare pentru a ține de ei, conducerea a ales să le dea drumul, de regulă sub formă de împrumut, celor care nu și-au dorit să stea. Lupta este pentru a crea un colectiv care să tragă cât de cât într-o direcție, aceasta fiind unica noastră șansă pentru a vedea victorii. Să începem cu una şi vedem apoi câte se pot aduna.

Avem exemplul de acum doi ani al celor de la Centrul de Pregătire Timișoara, care cu o echipă compusă din jucători de 2000 (echivalentul ar fi 2002 acum), au început greu sezonul, dar în returul competiției au devenit competitivi. E drept, condițiile de acolo au fost excelente, iar mulți jucători se află acum în loturile unor echipe de L2.

Dacă Pavel Velcotă, alături de cei care îl vor susţine, va reuși să îi motiveze pe băieți să-şi redescopere potenţialul, vom putea savura momentul, atât cât va mai dura el. Nu are rost să vorbim despre obiective, echipa trebuie în primul rând să-şi găsească picioarele şi cheful de fotbal, jucătorii să-şi recâştige încrederea că...pot.

Dar dacă e să existe, obiectivul este ca jucătorii să arate că nu sunt o echipă a renegaţilor, ci că sunt o echipă a Timişoarei - nu doar la propriu, fiindcă majoritatea sunt născuţi aici, iar toţi sunt crescuţi la Poli, ci ca atitudine. E un cuvânt care pluteşte uşor de pe buzele oricui în fotbal, dar sper ca ai noştri să se ia la trânte cu el, ca un Sporin, un Iseini, un Daminescu să ne oblige să ne aducem aminte de ei în ciuda acestui petec mizerabil de istorie pe care-l parcurge clubul nostru.

Deci, fie ce-o fi, hai Poli!

31 iulie 2019

Prezent și viitor

Nu ştiu dacă am mai avut o pauză de o lună în ultimii optsprezece ani. Cei mai ageri au remarcat că nu ne-am culcat complet pe o ureche, dar am zis să clarificăm puțin cele petrecute în ultima perioadă și ce urmează. Pe cât se poate.


Ca să le luăm pe rând, încep cu partea despre "suporterul blogger" care a fost aproape de a fi administrator special. La fel ca majoritatea dintre voi, mi-am dorit să fac totul pentru a ne garanta continuitatea, dar în anumite condiţii. Cea principală: să putem oferi necesarul pentru desfăşurarea activităţii sportive. Am discutat cu persoane mai experimentate decât mine despre situaţia de la club, resursele existente şi capacitatea pe care o am de a atrage finanţarea de care avem nevoie pentru a participa cu succes în acest sezon de Liga a III-a. Precum v-ați aştepta, nimeni care nu este deja investit emoţional în Poli nu vedea motive care să încurajeze implicarea mea la club. Dacă era altfel, era şi coadă pentru această poziţie.

Nu există un singur motiv pentru care am considerat că nu pot reuşi ceea ce îmi doresc. Că e treabă complicată, că sunt datorii, că jucătorii cu experienţă au plecat de la club, că există un vid de încredere faţă de Poli, toate au contat. Într-un final, decisivă a fost lipsa banilor sau, mai exact, inabilitatea mea de a asigura o sumă iniţială, care să ne permită să stabilizăm situaţia şi să dăm un impuls pozitiv pentru noul sezon. Apreciez timpul pe care mi l-au acordat decidenții și cei din club, inclusiv domnul Birlică, care mi-au răspuns la întrebări şi mi-au oferit o imagine a celor mai presante obligaţii.

În aceste condiţii, faptul că Petre Muşat şi-a arătat disponibilitatea pentru a prelua răspunderea rolului de administrator special este cu atât mai remarcabil. În mod cert, Muşat are o experienţă sportivă pe care eu nu o am şi este recunoscut în plan sportiv atât local, cât şi la federaţie. Mai mult de atât, este un polist cu state vechi, drept dovadă şi-a arătat de la primele discuţii disponibilitatea de a sta alături de mine, dacă aş fi fost numit. Vreau să-i răspund în fel.

Lucrurile n-aveau cum să fie altfel decât cum sunt în acest moment. Principala veste din care tragem cu toţii speranţe este că există niște bani care intră în club în baza unor contracte de sponsorizare. În rest, nu ai ce face decât să preiei lucrurile din mers și să le organizezi cât se poate de bine, ca să ajungem să jucăm fotbal. Despre problemele pe termen lung nici nu are sens să vorbim.

Aceste săptămâni i-au dat multe de muncă lui Mușat, atât din cele uzuale când vine vorba de preluarea administrării unei organizații în insolvență, cât și din cele organizatorice - cu prioritate stabilizarea echipei și asigurarea condițiilor pentru desfășurarea antrenamentelor și a meciurilor oficiale.

Demolarea/relocarea construcțiilor de la complexul „Adrian Stoicov” a fost o lovitură destul de greu de înțeles pentru mine, când orașul oricum suferă pe seama deficiențelor de infrastructură sportivă. Nu este ușor să te pregătești fără să ai unde să te schimbi, să te speli, iar când vine iarna, va fi greu să organizezi grupele de copii care au de mers la școală, dar nu mai dispun de nocturna necesară pentru antrenamente după ora 17.00. O asemenea decizie, venită taman de la membrul fondator al lui Poli pe care îți imaginai că te mai poți baza, nu îți oferă motive de încredere pentru viitor.

Odată ce finalizează toate demersurile organizatorice, conducerea clubului se va adresa suporterilor. Se pune preț ca atunci când se comunică, să se comunice lucruri certe și concrete. În ultima perioadă m-am ocupat personal de pagina oficială a clubului de pe Facebook, cât și de site-ul oficial, alături de Levente Balint și de Bianca Albu. Cred că aceste canale de comunicare trebuie să fie sursele principale de informații pentru noi, poliștii, și îmi voi da silința ca ele să fie actualizate la zi, ca primul reflex să fie verificarea lor, înainte de verificarea altor surse.

Nu știu sigur ce înseamna asta pentru cronică - aș vrea să continue această dualitate, fiindcă sunt lucruri de zis care își au locul aici, dar nu-mi dau seama încă sub ce formă s-o fac/facem. Poate că unii dintre voi mi-ați remarcat numele în Fotbal Vest, unde am preluat poziția neoficială a delegatului la cea mai puțin iubită dintre Poli din presa locală, deci vă recomand să apelați cu încredere la săptămânalul sportiv (alături de care am crescut de când eram copil) pentru câte un interviu, câte o știre cu alb-violeții și nu numai.

Cel mai bine, zic eu, e să lăsăm timpul să le despleticească pe toate. Iar cât mai putem trăi în alb-violet, s-o facem.

21 iunie 2019

Multe întrebări, câteva răspunsuri

În sondajul completat săptămână această, nu puţini dintre voi au avut întrebări despre viitorul clubului - cine, ce, unde, cum. Am avut câteva discuţii cu factorii de decizie şi încerc să vă prezint nişte răspunsuri care să clarifice, măcar în parte, aşteptările noastre. Nu există multe certitudini, doar intenţii şi eforturi.


Perspectivele pe termen scurt


  • Desemnarea unui nou administrator special

În 4-5 iulie are loc Adunarea Generală a Asociaţilor pentru desemnarea noului administrator special. Primăria, Consiliul Judeţean, Politehnca şi Ioan Miculaş îşi vor asuma această alegere. Dacă se desemnează un administrator special, aş lua-o ca pe un semn că activitatea va continua şi echipa se va înscrie în Liga a 3-a. Dacă nu, probabil că vor începe demersurile pentru intrarea în faliment.

Problema în numirea unui administrator special este că acesta trebuie să-şi asume atât plata datoriilor curente, cât şi a costurile de funcţionare. Ce rost ar avea altfel? Sumele datorate în acest moment sunt consistente, iar chiar dacă există contracte de sponsorizare în derulare, ele trebuie suplimentate. Pe lângă acestea, un sezon în Liga a 3-a costă de la un milion de RON în sus, şi asta la nivel de subzistenţă, nu ca să ataci promovarea.

Nu mai este mult până la AGA, există oameni cu care se discută. Cei care stăm aproape de club de ani de zile ştim cât de complicată este situaţia, ce semne de întrebare îşi pune orice posibil finanţator şi motivele pentru care nimeni nu s-a aruncat până acuma să astupe găuri şi să dezlege căile întortocheate care ne-au adus în acest punct.

  • Lotul de jucători

O primă problemă a administratorului numit va fi că la club mai există doar o mână de jucători din lotul trecut, două mâini de jucători împrumutaţi şi mai multe mâini de juniori. Valoric am putea, poate, să încropim o echipă care nu retrogradează din L3, în condiţii de activitate normală - fără restanţe, neplăţi, etc.

Dacă nu mă înşel, singurii jucători din retur care mai au contract cu clubul sunt Mario Contra, Lucian Oprea, Dorin Codrea şi David Pop - iar toţi au restanţe salariale şi ar putea pleca liberi. Apoi, jucătorii împrumutaţi ar fi Podină, Cochinţu, Popan, Sporin, Ochea, David Filip, Daniel Filip şi Alexandru David dintre cei de la nivelul ligii a treia, care au şi jucat în această primăvară. Completările de la juniori ar putea veni de la jucătorii pe care i-am văzut în acest sezon, preponderent din generaţiile 2000, 2001 şi 2002. Nu poţi face însă o echipă doar din juniori şi să supravieţuieşti, nu suntem în situaţia Centrului Naţional de Pregătire, nu avem resursele lor.

Acestor jucători li s-ar alătura şi Motreanu, care pare însă că va pleca la Astra - de văzut în ce condiţii, fiindcă atâta timp cât nu se renunţă la participarea în liga a treia, orice transfer trebuie justificat şi să aducă un beneficiu clubului/creditorilor.

Nu ştiu câţi jucători îşi şi doresc să continue aici. Nu mulţi, îmi imaginez.
  • Sume de plată
Administratorul special ar trebui să plătească, urgent, salariile jucătorilor pe care clubul îi mai are sub contract, atât la seniori, cât şi la juniori. Jucătorii care vin la finalul unor împrumuturi teoretic nu ar trebui să aibă restanţe, mai ales că toţi, mai puţin Motreanu, n-au fost la club de la intrarea în insolvenţă. Va fi foarte dificil şi foarte scump să găsească alţi jucători la un nivel valoric echivalent cu jucătorii care au evoluat sezonul trecut aici, dată fiind reputaţia clubului. 

Totodată, administratorul va trebui să găsească resurse să plătească restanţe sau să negocieze cu toţi angajaţii care ar putea duce la depunctarea echipei. Aceasta este cea mai semnificativă sumă, dar nu pot spune cu precizie cât şi ce se poate temporiza. Oricum, într-un fel sau altul, ea va trebui plătită, dacă echipa continuă. 

Nu în ultimul rând, trebuie plătită o garanţie financiară pentru participarea în L3 până în data de 15 iulie, în valoare de 20.000 RON. Practic acesta este cel mai târziu termen la care vom ştii cu certitudine dacă Poli va continua în L3.
  • Reorganizare
În funcţie de resursele disponibile, structura administrativă a clubului va suferi şi ea, mai mult ca sigur, o transformare, dacă este să continue activitatea. Sportiv am avut nevoie de o reorganizare de mult timp, fiindcă am suferit la acest capitol şi multe decizii greşite au fost luate ca urmare a acestor lipsuri.

Există o mare încărcătură negativă care atârnă pe umerii lui Poli.

Perspectivele pe termen lung


Revenim la o discuţie mai veche: vin astăzi şi cumpăr clubul, ce preiau de valoare? Există câţiva jucători, câţiva juniori, nişte oameni în departamentul administrativ care au experienţă în domeniu. Există şi palmaresul, care nu are însă greutate comercială, atâta timp cât în oraş mai activează un club care şi-l arogă, direct sau indirect.

Datoria de aprox. 10 milioane de euro poate fi negociată în momentul propunerii planului de reorganizare, în funcţie de votul şi de interesele grupelor de creditori. La cât, este ceva care nu va fi stabilit decât atunci când se încearcă negocierea. Dacă apare un şeic cu 3 milioane şi propune să plătească proporţional fiecărui creditor 30% din sumele datorate (sau poate 50% unora şi 0% altora), poate că va avea succes, poate că nu. Nu cred că a purtat cineva această discuţie până acuma. 

În lipsa vreunui alt deznodământ în lupta cu Curtea de Conturi (şi nu ştiu ce se mai poate face în acest sens), acesta este singurul scenariu pentru a avea continuitate pe termen lung. Multă lume nu cred că a înţeles că şi dacă acuma există un cadru legal să oferi bani fotbalului, în situaţia noastră de la Poli este prea complicat/riscant să o faci din cauza acestei decizii judecătoreşti, atât din cauza unei posibile expuneri legale, cât mai ales din punct de vedere politic. Aşadar, cine vine să plătească aceşti bani din buzunarul propriu pentru un club care are puţine active şi nişte drepturi derivate din asocierea pentru palmares care necesită, însă, o validare juridică într-o dispută teoretică cu ASU Politehnica? 

Orice alte idei despre fuziuni şi transferuri de identitate depind de acest lucru. 

Şi, să fim sinceri, ce sacrificii mai merită făcute? Cât de jos să mai cobori şi pentru ce? Dacă vom continua, mi se pare imperativ să fie altfel decât a fost până acuma. Este posibil aşa ceva?

3 iunie 2019

Trofeul CroVi 2019

Totul se schimbă, nimic nu dispare - adică ocupaţia noastră săptămânală poate lua alte forme şi în sufletul nostru se poate căsca un gol greu de umplut, dar ceva tot o să-l umple. De exemplu, trăirile ultimilor ani, care se vor expanda, legate la supapa de nostalgie şi melancolie. Meritul acestui sezon, aşa cum a decurs el, cu deznodământul său...tragic, este că ne-a oferit încă o oportunitate să ne aducem aminte de ce o iubim pe Poli, un ultim tango fotbalistic.

94% din cei 120 de fani care au votat în sondajul din acest an au ales să acordăm trofeul, semn că n-a fost o trăire exprimată doar în mintea cronicarilor. O scriu cu atât mai mult cu cât am avut şansa să stau personal mai aproape de echipă din iarnă, să mă implic în a apropia clubul de ceea ce am simţit că ne lipsea în anii trecuţi - vasăzică, sigur voi avea melancolii expandate în suflet, dar nu cred că voi fi singurul.


A fost cea mai strânsă votare din aceşti patru ani de CroVi, iar cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, trei jucători erau umăr la umăr. Câteva voturi au făcut diferenţa, astfel că pentru a 4-a ediţie a trofeului CroVi, acesta îi va reveni lui Dinu Moldovan. Este al doilea an consecutiv în care un portar câştigă titlul, în faţa a doi tineri alb-violeţi, Dorin Codrea şi Denis Golda, dar cred că este, în primul rând pe criterii fotbalistice, o alegere cât se poate de justificată. A fost o jumătate de sezon fără greşeli notabile pentru Moldovan, care şi-a trecut în cont numeroase intervenţii providenţiale, oferind un mare plus de siguranţă echipei. N-am avut şansă în multe lucruri sezonul acesta, dar în cazul venirii lui Dinu Moldovan ne putem declara norocoşi.

Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma consultărilor cu antrenorul echipei U19, Pavel Velcotă, pe Nafi Iseini. În lipsa unui junior care să se afirme net la echipa mare, am căutat un reprezentant care îşi încheie junioratul în acest an. Ne-a fost greu să luăm o decizie, cu destui jucători care aveau argumente în favoarea lor, dar tânărul mijlocaş născut în anul 2000, chiar dacă n-a fost constant în evoluţiile sale, şi-a ridicat echipa în multe momente importante, fiind golgheterul echipei din acest sezon, cu douăzeci de reuşite. A debutat în L2, dar a ieşit din schema primei echipe odată ce a depus memoriu pentru a fi declarat liber - o situaţie regretabilă, născută din problemele pe care le avem la club, care l-a privat de şansa de a mai aduna minute la acest nivel. Rămâne însă unul dintre cei mai importanţi jucători de la U19, fără de care este greu de crezut că echipa ar fi ajuns în finala pe ţară a Campionatului Naţional.

Nu am reuşit să ne întâlnim cu ambii jucători la un loc, dar i-am luat pe rând şi am cules impresii din acest moment de la acest final de sezn.

Mai întâi, însă, rezultatele detaliate ale votării. La fel ca anul trecut, jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Chiar dacă Golda a adunat cele mai multe menţiuni de trei puncte, Moldovan s-a regăsit cu o mai bună frecvenţă în topurile voastre, ceea ce a făcut în final diferenţa.


Trofeele sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerul Timea Bendek​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

Dinu Moldovan

Cât de dificilă a fost această jumătate de sezon - mai ales din punct de vedere mental, dată fiind presiunea rezultatelor?

Pentru mine a fost ok. Am venit să cresc în experiență, știind că obiectivul era greu de realizat. M-a ajutat mult faptul că am jucat și am crescut valoric. Știam unde vin, știam ce o să urmeze, dar am încercat să salvăm situația.

A fost vreun moment în care ai simțit că nu mai credeați?

Cred că doar în ultimele două meciuri, cel cu Mioveni și cel cu Daco-Getica. Atâta timp cât am avut șanse matematice, am luptat până la capăt. Noi tot timpul am crezut, doar că am avut și ghinionul că atunci când câștigam noi, câștigau și echipele de deasupra. În rest cred că am făcut o echipă competitivă, am jucat bine și nu am dezamăgit în ultimele trei luni.

Ai avut multe meciuri în care ai jucat bine, ai vreunul preferat?

Sincer, m-am simțit bine din momentul în care am venit aici. N-am stat să mă gândesc, dar este clar că cea mai mare satisfacție era după victorii. Dar dacă ar fi să aleg unul singur...meciul cu ASU Timișoara, faptul că am bătut la ei acasă, că am simțit oamenii din tribună aproape.

Cum ai resimțit relația cu conducerea, antrenorii, colegii și suporterii?

M-am simțit super ok la Timișoara, am găsit un grup unit, cu mulți tineri. Chiar dacă au fost problemele financiare de care se știe, grupul ne-a ajutat să trecem peste ele. Suporterii...poate că puțini, dar buni! Au fost alături de noi până în ultimul moment. Când am stat împreună după meciul cu Mioveni ne-au felicitat, iar noi le-am mulțumit, le suntem recunoscători.

Cu ce rămâi pe urma acestor trei luni de la Timișoara?

Cu o experiență foarte mare, sunt lucruri din care am învățat multe și din care mai am ce învăța.

Ce urmează pentru tine?

Nu știu încă. Urmează vacanța, sper să fie cât mai bine, îmi doresc să joc oriunde m-aș duce. Sper să am noroc vara asta, să găsesc o echipă bună și să cresc în continuare.

Nafi Iseini

Cum a fost sezonul pentru voi la U19? Perspectivele erau gri în toamnă, când aţi început cu un 0-3 acasă împotriva celor de la LPS Banatul. La final îi băteaţi cu 7-1.

Nimeni nu ne-a dat nicio şansă. Până să îi învingem pe ASU în turneul zonal, nimeni n-a crezut în noi, abia după aceea au început să creadă. Cred că ne-a ambiţionat asta pe final.

Poţi identifica cel mai bun moment?

Pentru mine meciul din zonale cu Craiova, când am înscris o triplă. Pentru echipă, meciul cu Poli Iaşi, când am jucat toţi foarte motivaţi, am dat primele două goluri repede, am simţit că am controlat partida.

Care a fost cel mai greu moment?

Înfrângerea din finală, normal. Eram siguri că-i batem, uitându-ne la rezultate: ei au trecut la limită de Baia Mare, care apoi au suferit cu Iaşi, de care noi trecuserăm cu autoritate. Până la urmă a fost fix invers de cum ne-am aşteptat, am fost inferiori la toate capitolele: fizic, tehnic, psihic. Chiajna avea şi doi jucători care au evoluat în Liga 1, a contat şi acest aspect.

Cum de nu ai rămas în iarnă în lotul echipei mari?

Am fost la trialul din iarnă, dar domnul Răchită mi-a transmis că nu am fizic pentru liga secundă. Am o tehnică bună, dau binişor şi fazele fixe, dar...

Răchită avea dreptate?

Da. Încerc să schimb asta, fac sală, fac antrenamente cu un antrenor, dar nu este uşor să progresez.

Cum ai simţit meciurile pe care le-ai disputat la seniori?

Am jucat cu U Cluj şi cu FC Argeş. La primul meci nici nu am vrut să intru, aşa emoţii aveam. Speram să se termine meciul cât mai repede! Dar apoi mi-a mai trecut, cu FC Argeş, chiar dacă rezultatul a fost unul rău, m-am simţit mai liniştit, fiind cu mai mulţi tineri în jur.

Ai fost căpitan la juniori, ce a însemnat asta pentru tine?

Când eram mai mic, îmi era important să fiu căpitan, îl rugam pe domnul Săvoiu să mă pună, dar n-am mai ţinut neapărat de banderolă ulterior. Pentru turneu am dat cu banul între mine şi Mosoarcă, am ieşit eu şi după ce am bătut pe Gică Popescu, am luat-o de bine aşa.

Ce îţi rezervă vitorul, mai ales pe termen mediu lung?

Eu am fost declarat liber de contract, datorită problemelor financiare de la club, deci urmează să văd ce se întâmplă în lunile următoare. Pe termen lung vreau să ajung în Liga 1 undeva, dar preferabil nu în ţară. Nu cred că felul în care se gestionează fotbalul este pozitiv aici. Aş vrea să am o experienţă afară, să fiu în alt mediu o vreme. Urmează primul meu sezon la seniori, va fi o schimbare mare, sper să facă faţă - partea fizică va cântări mult. Joc în spatele vârfurilor, acolo mă simt cel mai bine, deci este un aspect esenţial.

Când tragi linia, cum a fost anul acesta?

Păi la începutul anului nu credeam nici eu că ajungem în finală, deci am depăşit aşteptările. Per ansamblu a fost un sezon cu multe lucruri pozitive pentru mine, m-a ajutat să cresc şi este foarte important să continui astfel.

27 mai 2019

Nominalizaţi Trofeul CroVi 2019

Speram să nu fim din nou în poziţia din 2018, să premiem un jucător individual în contextul contraperformanţelor echipei. Astfel, ca în vara trecută, puteţi alege să nu acordăm trofeul - clubul, clar, nu l-ar merita. Practic, însă, tratăm două echipe diferite, cea a turului, codaşa ligii secunde, şi cea a returului, o formaţie de mijlocul clasamentului. Nici măcar cea din urmă nu este una meritorie în termeni absoluţi, dar având în vedere prin ce-am trecut cu toţii în acest sezon, pare de-a dreptul o echipă de excepţie; chiar este dintr-un anumit punct de vedere, fiindcă ne-a adus-o pe Poli mai aproape de suporteri decât a fost, tind să cred, oricând din 2012 încoace.

Dacă nu mai aveți răbdare să citiţi explicaţii, sondajul îl găsiți fie la capătul articolului, fie aici.


În acest al patrulea (şi ultim?) an, dorim să acordăm câte un trofeu celui mai bun jucător al primei echipe și celui mai bun junior - sau, mai precis, jucătorului care s-a evidențiat în traseul către locul secund din Campionatul Naţional U19. Am fi avut un precedent, de la prima ediție, să acordăm premii doar juniorilor. Şi atunci am retrogradat (era 2016), iar Mailat şi Sorescu au fost distinşi, ei întruchipând speranţa pentru un altfel de viitor. Nu cred că mai este cazul.

Vă aducem însă aminte toţi câştigătorii din ediţiile anterioare (cu linkuri):

2015-2016: Sebastian Mailat şi Deian Sorescu
2016-2017: Marius Croitoru şi Denis Haruţ
2017-2018: Cătălin Straton şi Raul Cochinţu

În sondajul acestui an, prima întrebare este dacă doriți să acordăm trofeul. În cazul în care răspundeți da, puteți alege preferații dintre jucătorii nominalizați.

A fost mai greu ca în anii trecuţi să facem o selecţie pentru vot. Nominalizații acestui sezon i-am selectat în baza notelor acordate de noi și de comunitate de-a lungul celor 37 de etape disputate până acuma. I-am exclus din ecuație pe cei care au plecat, pe cei care au jucat sub 20 de partide dintre cei prezenţi de la începutul sezonului, respectiv pe cei cu sub 10 partide dintre cei veniţi în iarnă. În anii trecuţi am propus la vot jucătorii a căror medie a fost peste media echipei pe întregul sezon, însă de această dată luam ca referinţă media echipei pe 2019 şi ne uităm doar la acele note, inclusiv pentru cei care au fost la Poli şi în tur. Ca să comparăm mere cu mere. Combinând notele cronicii cu notele comunităţii, obţinem o medie generală şi fotbaliştii cu medii peste cea a echipei sunt nominalizaţi la un vot deschis tuturor suporterilor, care pot alege cui îi va reveni trofeul.

Votul va avea un format aparte, sarcina fiind să alegeți, în ordine, cei mai buni trei jucători din acest sezon. Normal că „bun” este un cuvânt vag și general, dar ca idee ne referim la calitatea prestațiilor, la constanță, la importanța pentru echipă, la aportul în meciurile cheie.

Sondajul va fi deschis până miercuri (29 mai) seara, ora 24.00. Trofeul CroVi, la fel ca și trofeul CroVi juniori, vor fi acordate, în măsura disponibilității jucătorilor, la finalul săptămânii.

Așadar, nominalizații, fiecare cu imperfecțiunile sale, în ordine alfabetică, iar la capăt sondajul magic. Normal că vor fi destule neajunsuri și pentru selecția restrânsă de aici, dar ei au fost jucătorii care au dus acest sezon - cu bune și cu rele.

1. Sorel Chemin

Aflat chiar sub limită cu numărul de note din partea Cronicii, voturile comunităţii l-au propulsat pe Chemin între nominalizaţi. Jucătorul format la PSG a impresionat cu tehnica sa, chiar dacă fizic n-a arătat că poate duce un meci de nouăzeci de minute la acelaşi nivel. Venit cu acea suspendare de trei etape din Cipru şi în urmă cu pregătirea, a durat ceva până când Răchită să se poată baza pe el, însă a arătat că poate fi un jucător util echipei. Are o pasă de gol şi, bineînţeles, un gol, reuşita pentru care, indiferent de alte criterii, ar fi meritat măcar să fie trecut în această listă.

2. Dorin Codrea

Omul cu cele mai multe minute pentru Poli în acest sezon, tânărul Codrea a confirmat, în parte, speranţele puse în el pe urma presezonului, fiind unul dintre puţinii jucători care au arătat ceva pozitiv şi în turul competiţiei. Nădejduiam că va înscrie mai mult decât cele două goluri pe care şi le-a trecut în cont, dar asta este şi o consecinţă a faptului că echipa n-a ajuns să marcheze multe goluri. Chiar dacă a avut suişuri şi coborîşuri, cred că poate fi considerat un sezon pozitiv la debutul în liga secundă, marcat însă de numeroasele cartonaşe galbene primite - capitol la care este "lider" în L2.

3. Denis Golda

Dacă ar exista un titlu de "most improved player", cred că acesta i-ar reveni lui Golda. Eram sceptic că se va putea impune în echipă jucând în flancuri, dar după venirea lui Răchită, consistenţa sa în joc a crescut şi i-a premis să fie al doilea golgheter al sezonului pentru Poli, cu cinci reuşite - asta pe lângă cele trei assisturi pe care le-a oferit. Calităţile sale fizice îl recomandă pentru acest nivel, dar suferă în continuare la viziunea jocului şi precizia tehnică, aspecte pe care dacă reuşeşte să le îmbunătăţească, va avea toate şansele pentru mai mult pe viitor.

4. Antonio Manolache

Adus pe ultima sută de metri, jucătorul împrumutat de la Groningen a impresionat prin tupeu şi prin calitatea paselor sale - cu atât mai mult cu cât este un jucător născut în 2000. A dovedit o constanţă bună în joc, chiar dacă pe alocuri şi-a arătat vârsta, ca în meciul cu Energeticianul. Dintre toţi tinerii jucători pe care i-am văzut în acest an la Poli, mă întristează cumva că tocmai unul care n-a fost crescut de club m-a impresionat cel mai mult. Vom vedea dacă va reuşi să crească şi să facă pasul spre prima ligă.

5. Dinu Moldovan

Venit după ultimul amical al pre-sezonului, fostul portar de la Espanyol s-a înfipt între buturi şi nu l-a mai scos nimeni de acolo (exceptând cartonaşele galbene). Am avut parte de mai mulţi portari de calitate în ultimii ani, dar consistenţa cu care Moldovan a produs intervenţii decisive după intervenţii decisive, cu minim de imprecizii, a fost de-a dreptul remarcabilă. Îmi vin în minte prestaţiile exemplare de la Snagov şi Târgovişte, însă ceea ce vorbeşte mai ales în favoarea lui, este siguranţa pe care a oferit-o apărării şi echipei.

6. Lorenzo Paramatti

Ales căpitan de la primul meci în alb-violet, în cantonamentul din Antalya, italianul a adus echipei un mare plus la capitolul atitudine, cât şi energia sa pozitivă. N-a avut viaţă uşoară în centrul defensivei noastre, pe care a condus-o cu succes în majoritatea partidelor. Dacă am fi avut un echivalent al său în compartimentul ofensiv, cineva care să ofere consistenţă jocului nostru ofensiv, aveam toate şansele să ne salvăm. Ne aducem aminte de golul reuşit cu CS Baloteşti, acel moment de euforie care a definit încercarea noastră disperată de a trece peste linia roşie şi ambiţia de a lupta până în ultimul minut, meci de meci.

7. Igor Ţîgîrlaş

Aprecierile comunităţii l-au propulsat pe Ţîgîrlaş în această listă. Jucătorul moldovean nu a transformat echipa aşa cum am fi sperat de la cineva cu experienţa lui, a comis destule erori defensive, dar a avut o prestanţă excelentă atât în teren, cât şi în afara lui. Motivaţia şi concentrarea cu care a abordat fiecare meci au fost exemplare şi dacă ar fi reuşit să aducă un aport ceva mai consistent atât defensiv, cât şi ofensiv, ar fi făcut o diferenţă mare la şansele noastre de salvare. Golul de la Târgu Jiu ne-a câştigat un punct, într-un meci care a arătat tăria acestei echipe, fiind aproape de victorie, deşi în inferiooritate numerică.

8. Sergio Uyi

Impozant prin prezenţa sa fizică, Uyi a avut nevoie de câteva etape să-şi intre în mână. Debutul ni l-a arătat ezitant, stângaci chiar în execuţii, un pericol pentru propria apărare - toate culminând cu penaltyul acordat Snagovului. De atunci, însă, a crescut în joc şi, alături de Paramatti, a neutralizat toate comparaţiile cu fundaşii din turul campionatului. A obţinut un penalty şi a oferit o pasă de gol, dar dacă ar fi reuşit să se impună mai bine în duelurile din careurile adverse, ar fi putut decide câteva meciuri.

Nu uitați, ne puteți urmări și pe facebook:
https://facebook.com/cronicavioleta/

Pentru o vedere mai puțin înghesuită a sondajului: 
https://forms.gle/P2egscZpnhFzpxho6

20 februarie 2019

Profil: Lucian Buzan

Îmi făceam griji de opţiunile pe care le avem la U21, iar clubul pare în asentimentul meu, aducând un jucător de acest profil.


Buzan este un jucător format la Timişoara, de LPS Banatul, care a ajuns la CSU Craiova în anii trecuţi. După ce s-a evidenţiat la echipa secundă a oltenilor, a debutat în Liga 1 şi în acest sezon a fost împrumutat la Călăraşi, unde a prins doar două meciuri. Este un jucător relativ scund, dar foarte muncitor, care deşi a evoluat în zonă centrală, este capabil să joace şi în flanc, graţie vitezei sale.

Antrenorul craiovenilor, Mangia, ar fi preferat să-l ţină aproape de echipă, dar conducerea a reuşit să negocieze împrumutul său până în vară la Poli.

Data nașterii: 09.03.1999
Locul nașterii: Caransebeş, România
Inălțime: 170 cm
Greutate: 67 kg
Poziție: Mijlocaş central/dreapta

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Dunărea CălăraşiROA20
2017-18CSU CraiovaROA10
2017-18CSU Craiova IIROC189
2016-17CSU Craiova IIROC243
2015-16CSU CraiovaROA00
Total:4512
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

18 februarie 2019

Profil: Sorel Chemin

Au fost mulţi, a rămas unul singur.


Chiar dacă mi-au mai prins ochii doi dintre jucătorii testaţi, Chemin a fost cel mai interesant. Format la PSG, fost internaţional U16 al Franţei, acesta a jucat la echipa secundă a clubului, dar ulterior a rămas blocat în ligile inferioare din diverse ţări. În mod bizar, a plecat în a treia divizie din Cipru, a jucat şi în a doua, înainte de a ajunge la noi.

Am văzut nişte calităţi la el, un control bun al balonului, capacitatea de a scoate oameni din joc şi de a verticaliza. Şuturile şi centrările nu i-au prea ieşit la amicalul cu Dumbrăviţa, dar ar putea reprezenta cel puţin o rezervă utilă pentru Rogoveanu, dacă nu chiar o opţiune pentru flancul nostru stâng, în funcţie de cum găsim loc jucătorilor U21.

A semnat până în vară cu Poli.

Data nașterii: 10.05.1994
Locul nașterii: Bengris, Camerun
Inălțime: 176 cm
Greutate: 76 kg
Poziție: Mijlocaş ofensiv-stânga

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Digenis OroklinisCYB--
2017-18OrmideiaCYC--
2017-18AmiensESD111
2016-17ForbachESE151
2015-16Le Havre IIESE151
2014-15DunfermlineSCC20
2013-14PSG IIFRD50
2012-13PSG IIFRD20
2011-12PSG IIFRD10
2011-12PSGFRA00
Total:513
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  FR = Franţa; SC = Scoţia; CY = Cipru
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Dinu Moldovan

Din păcate, circumstanţele au făcut ca Răchită să mai renunţe la un jucător, după ce Avram a avut câteva scăpări în meciul cu Dumbrăviţa. I-am găsit însă rapid un înlocuitor.


Cândva tânărul Moldovan a fost format la Espanyol, unde a stat pe bancă şi în Primera. Nu a reuşit să se impună acolo şi nici la revenirea în România. A prins, apoi, câţiva ani buni la Ponferradina, cu care a evoluat în L2 şi L3 din Spania, înainte de a reveni acasă, la Voluntari, în vara acestui an. O accidentare l-a privat de postul de titular, iar acum se află la noi.

Pentru cei curioşi, o serie de intervenţii, câteva spectaculoase, se găsesc pe youtube. Ca de obicei, la un portar aş prefera să văd golurile primite.

A semnat cu Poli până în vară.

Data nașterii: 03.05.1990
Locul nașterii: Alba Iulia, România
Inălțime: 181 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Portar

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Voluntari IIROC--
2018-19VoluntariROA00
2017-18PonferradinaESC180
2016-17PonferradinaESC330
2016-17PonferradinaESB90
2015-16PonferradinaESB190
2015-16PonferradinaESB60
2014-15U ClujROA10
2013-14AstraROA00
2014-15Espanyol BESD80
2015-16Espanyol BESD180
2014-15Espanyol BESC50
2013-14EspanyolESA00
2014-15EspanyolESA00
Total:1172
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  ES = Spania; RO = România 
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

16 februarie 2019

Amical: Poli - Dumbrăvița 1:2 (0:0)

Nu cred că acestea erau așteptările de la partida cu verzii dumbrăvițeni, ca rezultat cel puțin, fiindcă în joc știam că întâlnim o formație puternică spre foarte puternică de L3. Context există, iar pe lângă rezultatul neplăcut, vreau să văd și lucrurile care au mers mai bine.


Răchită a trimis în prima parte o formulă de trialiști și probabile rezerve. În ciuda acestui fapt, jocul a fost controlat în mare de alb-violeți, care au avut dificultăți însă în a ajunge la finalizare - doar câteva șuturi din afara careului, inclusiv unul scos de portar, au fost de notat. De cealaltă parte, Dumbrăvița a avut o șansă bună, din apropiere, pe care Began a blocat-o.

Când au intrat „titularii”, așteptările mele (și probabil nu doar ale mele) erau că vom pune stăpânire pe joc. Am făcut-o, câteva minute, după care adversarii au trimis, deviat, în bară și parcă ne-am înmuiat. Deși am beneficiat de mai multe faze fixe, nu am pus pericol suficient de des, iar cele câteva faze cursive nu s-au concluzionat cu șuturi cadrate. Pe acest fond, Dumbrăvița ne-a surprins pe o minge lungă, la care am stat prost la ofsaid, portarul Avram a ieșit la întâmpinare, a fost depășit și ne-am văzut conduși. La scurt timp am primit și al doilea gol, după ce o degajare ratată a lui Munteanu i-a permis fostului polist Rus să tragă din careu, iar palma lui Avram n-a fost suficient de fermă să respingă în lateral. O fază fixă ne-a readus în joc, cu pasa de gol a lui Olteanu și capul lui Sidorenco, precis, iar pe final am avut o minge în bară la o liberă din celălalt flanc, mingea înaltă punându-i probleme portarului advers. N-am mai reușit să egalăm, astfel că am bifat o înfrângere înainte de începutul returului. Mini-returului.

Explicația antrenorului a fost că cei care au intrat în partea secundă au avut un antrenament de intensitate fizică ieri. Cred că asta s-a și văzut, mai ales comparat cu ce-am observat în meciurile din cantonament, unde am avut mai multă agresivitate și un plus de prospețime, în ciuda numeroaselor partide jucate.

Care ar fi problemele? Încă nu avem siguranță în poartă, unde Avram, în special, a fost ezitant. Began n-a fost supus la faze dificile, exceptând cea menționată, dar pare, momentan, ceva mai sigur. Țîgîrlaș nu mi s-a părut în apele lui ca fundaș dreapta, deși a reușit să blocheze adversarii de câteva ori; a avut însă și deficiențe de plasament și a irosit câteva mingi cu diagonale fără destinație. Uyi a comis o eroare gravă, permițând unui adversar să scape spre poartă, dar ezitarea acestuia i-a permis fundașului să intervină. Fiind și la primul meci cu Paramatti, desincronizările sunt de înțeles, dar pentru meciul cu Ripensia avem nevoie de doi fundași centrali fiabili; Bilia și Ghidura, cu prestații rezonabile în prima parte, au argumentele lor. Olteanu a avut un meci prea „tăcut”, fiind și depășit în unu contra unu la două faze. Munteanu, pe lângă eroarea de la gol, nu și-a lăsat amprenta asupra mijlocului terenului, o pretenție rezonabilă de la un închizător. O problemă rămân flancurile, unde Golda a suferit, în vreme ce Bîrnoi și Stere (ambii în prima repriză) nu au arătat clar că merită să fie titulari.

La plusuri l-aș pune pe Sidorenco, un vârf bătăios și iute, chiar dacă este în urmă cu pregătirea. Nici Chemin, evidențiatul primei reprize, nu este un jucător de care m-aș lepăda, arătând că este capabil să țină de minge și să verticalizeze. Calugher, mijlocaș central și el aproape confirmat, mi s-a părut bine implicat în joc, apărând și la finalizare. În plus, am avut parte de câteva faze cursive de atac, aproape frumoase. Maniera de joc a echipei mi s-a părut pozitivă, mai curajoasă, în ciuda eșecului. Un aspect important de avut în vedere este că am jucat 4-2-3-1 în prima parte și 4-3-3 în a doua, însă așezarea din urmă pare încă pretențioasă pentru ce putem noi executa.

Poate cea mai spinoasă problemă în acest moment este alegerea celor trei titulari U21. Cu probabila plecare a lui Motreanu, nu avem decât variante la mijjlocași centrali sau ofensiv în bandă. Nu este comod să joci cu doi U21 pe centru, nici în 4-2-3-1, nici în 4-3-3. Nici variantele pentru flancuri, Golda și Bîrnoi, nu oferă siguranță și incisivitate. Ambele goluri au plecat de la mingi pierdute de Golda. Ideal ar fi fost să avem câte un U21 în fiecare compartiment (apărare, mijloc, atac), sau chiar un portar. Sunt discuții pentru un jucător ofensiv U21, care să vină din L1, ceea ce ar putea să ne ofere un respiro, însă definitivarea primului unsprezece va presupune niște decizii curajoase din partea lui Răchită.

Cert, astăzi, este că doar Chemin și Diarra au șanse să rămână dintre cei testați. Așteptăm ultimele confirmări și, cu sufletul la gură, ne pregătim pentru debutul nostru în sezonul de primăvară. 

Poli (rep. 1): Began - Bilomba, Bilia, Ghidurea, Frederic - Dinu, Pop - Stere, Chemin, Bîrnoi - Diarra

Poli (rep. 2): Avram - Țîgîrlaș. Paramatti, Uyi, Olteanu - Calugher, Munteanu, Oprea - Golda, Sidorenco, Rogoveanu

9 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 9


Ultima zi de cantonament, ultimul meci în Turcia, penultimul al pregătirilor de iarnă. N-a început chiar perfect această sâmbătă, căci cu puţin peste o oră înainte de începerea partidei am aflat că se va disputa pe acelaşi teren ca meciul împotriva kazahilor - adică la douăzeci de minute distanţă de hotelul nostru. Toate planurile s-au decalat cu un sfert de oră, dar nimic dramatic.

Aşa cum prefaţam ieri, eram conştienţi de dificultatea adversarului care ne aştepta. Ca toate celelalte cluburi pe care le-am întâlnit, şi PFC Lviv avea alai mare, pe lângă cei 30+ jucători pe care i-a adus în acest cantonament - cantonament care durează o lună de zile pentru ei. Că tot menţionam câţi brazilieni au în lot, în staff-ul tehnic se regăsea şi un antrenor dedicat acestora, pentru o comunicare mai bună.


Iar brazilienii nu erau doar brazilieni în acte, ci şi pe terenul de joc. Au plimbat mingea cursiv, ne-au dominat la mingile înalte, şi au pus mai mereu presiune. Chiar şi aşa, golurile au venit mai degrabă după neajunsuri personale. Ce m-a frustrat puţin a fost că nu am reuşit să le punem probleme adversarilor în propria lor jumătate. Bîrnoi a condus o fază legată în prima repriză, finalizată de Pop în blocajul unui adversar, iar în partea secundă Licu şi Rogoveanu s-au mai găsit în poziţii vag promiţătoare, fără a reuşi să finalizeze. Primul şut sănătos pe poartă a venit la ultima fază a meciului, din libera executată de Bilia. Cam puţin, chiar dacă adversarul a fost unul puternic. Destul cât să ne aducem aminte că avem nevoie de soluţii în ultima treime.


Şi că vorbeam de soluţii, lotului i s-a alăturat Rafael Licu, ex-Farul Constanţa. A avut o evoluţie rezonabilă, astfel că probabil va avea şanse să convingă şi la Timişoara.


După-amiază ne-am regăsit la sală - nu ca o pedeapsă pentru rezultat, ci datorită faptului că echipa se reuneşte abia marţi după-amiază la Electrica, iar pauza ar fi fost prea mare. Am punctat ultima seară cu o supă de văcuţă făcută anume pentru apetitul mioritic, un pahar de vin şi convingerea că mai e de lucru - dar se poate.


Mâine dimineaţă plecăm puţin după ora nouă, schimbăm două avioane şi pe la miezul nopţii ar trebui să fim acasă. Sper că acest mic jurnal de cantonament a satisfăcut nişte curiozităţi şi a oferit o idee despre rutina acestor zile. Sunt convins că aşteptaţi cu toţii să revedeţi echipa la lucru sâmbăta viitoare, împotriva Dumbrăviţei. Chiar dacă i-am văzut azi dimineaţă, eu sigur aştept cu nerăbdare, mai ales că urmează să vină cinci-şase jucători în teste în cursul săptămânii. Selecţia este continuă, obiectivul unul singur: salvarea.


Hai Poli!

8 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 8


Ne apropiem de finalul cantonamentului, iar acest lucru se simte. Au fost câteva zile intense pentru jucători şi pentru staff, iar ele rămân intense în special pentru Răchită, care caută soluţii pentru completarea lotului.


Astăzi am debutat ziua cu o ieşire la un mall din apropiere, să dăm tribut comerţului. Vorba vine, că eşti la Timişoara, la Londra sau în Side, majoritatea mall-urilor au exact la fel de multă (puţină) personalitate. Pentru cineva familiarizat cu opţiunile de acasă, acest lăcaş al consumerismului părea de-a dreptul tern. Câţiva dintre băieţi şi-au cumpărat nişte haine, în vreme ce eu m-am rezumat la câteva condimente - temă de (a)casă. Şi dacă ai fi vrut cu adevărat, era greu să găseşti motive să dai bani pe ceva - nici preţurile, nici gama nu te trăgeau de portofel.


La prânz mai plana o uşoară incertitudine cu privire la antrenamentul de după-amiază. Ploaia s-a oprit în timpul dimineţii, însă tema era că terenul rămâne impracticabil. N-a fost de fel aşa, gazonul prezentându-se într-o stare decentă, urmele bălţilor de ieri fiind de nerecunoscut. A fost un antrenament uşor, ca între meciuri, cu un joc de şase contra şase, atac versus apărare. Am stat mai mult în jumătatea portarilor astăzi, unde Began şi Contra şi-au exersat plonjoanele şi priza.


Pe seară am primit vestea că ni s-ar putea alătura un jucător, să fie testat în partida de mâine dimineaţă. Vom vedea mai multe la ora meciului. Partida, disputându-se dimineaţa, ne va împinge către un mic dejun mai matinal, ca să fim gata pentru ora locală 11 - poate chiar 11 şi un pic, fiindcă împărţim terenul cu o altă formaţie, care-şi încheie antrenamentele spre acea oră.


Adversarul, FC Lvov, este pe locul opt în prima ligă ucraineană şi are un lot cu mai mulţi brazileni decât ucrainieni. Va fi un test tare dificil, dar filosofia conducerii tehnice este că prin aceste dispute putem creşte, că trebuie să ne dorim mai mult de la noi înşine.

7 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 7


După ziua parțial udă de ieri, astăzi ne-a întâmpinat o ploaie care n-a mai contenit. De dimineață mi-am făcut griji pentru meciul nostru cu kazahii de la Okzhetpes și starea gazonului pe care trebuia să jucăm. Aveau să fie justificate.

Dar până atunci, ca niciodată, jucătorii au avut liber în prima jumătate a zilei. Asta mi-a permis să fac un interviu cu Lucian Oprea și Denis Golda, care va fi publicat în zilele următoare. N-am mai făcut o asemenea înregistrare video, deci este de așteptat ca rezultatul să fie imperfect. Conținutul, din fericire, compensează.


Prânzul l-am servit, din nou, mai devreme, și jucătorii au consumat niște mâncăruri ușoare, fără sosuri sau brânzeturi. Ședința de meci a punctat condițiile dificile în care vom juca și abordarea pe care trebuie s-o avem. Cu Drăghici, Rogoveanu și Motreanu suferind ușor, aceștia au rămas pe bancă, pentru a intra în a doua parte.


Până atunci, când am ajuns la teren, perspectivele disputării meciului nu se prezentau grozavu. Chiar dacă nu era la fel de impracticabil ca sinteticul pe care i-am învins pe Ghiroda, nu era nici departe. Adversarii noștri nu au dorit să riște accidentări, iar în ciuda eforturilor sisifice ale lui Nanu de a împinge apa de pe teren, a trebuit să renunțăm la idee. Pentru o clipă a părut că vom face doar un antrenament, însă am găsit în timp record un teren alternativ la cincisprezece kilometri distanță și am plecat într-acolo.


Acest gazon se prezenta foarte bine, chiar dacă ploaia nu arăta intenția de a se opri. Kazahii, proaspăt promovați în prima divizie, nu sunt o echipă mică. Chiar zilele trecute l-au transferat pe Darko Zoric, un internațional muntenegrean, iar pe lângă el mai au internaționali din Panama, Estonia și, normal, Kazahstan. Deci problema banilor nu se pune. Fizic, primul unsprezece arăta impozant, dar tehnic echipa nu a părut imbatabilă.


Drept urmare, prima repriză a fost una disputată, iar alb-violeții au arătat o consistență bună - chiar dacă în două rânduri au permis adversarilor să finalizeze din careu. A venit deschiderea scorului, semnată tocmai de noul căpitan, Paramatti, dar pe final de repriză ne-am pierdut din luciditate. Mai întâi am fost egalați din cauza unei erori de marcaj, iar la doar două minute ne-am văzut conduși, după ce Bilia a pierdut mingea în propriul careu. Ambele formații au avut șanse în debutul părții secunde, dar cei doi portari s-au evidențiat. Golul a căzut până la urmă în poarta noastră, la o minge pierdută de Drăghici, care a permis kazahilor să iasă pe contră și să finalizeze pe lângă Began. Am revenit în joc prin același Drăghici, care a deviat cu capul o lovitură liberă, iar meciul a rămas disputat până la final. Un semn pozitiv este că am avut inițiativă până la ultimul fluier, drept dovadă am și beneficiat de mai multe faze fixe după minutul 80. N-am reușit să înscriem, astfel că am pierdut pentru a treia oară din tot atâtea încercări, dar nu e cazul să disperăm.


Consistența în joc este una tot mai bună, chiar dacă anumite erori personale ne-au costat astăzi. Precum scriam și ieri, mai avem nevoie de întăriri, care vor și veni. I-am văzut astăzi la meci și pe cei de la Ripensia UVT, care câștigaseră partida lor din acestă dimineață. La rândul lor, au arătat însă slăbiciuni în înfrângerile cu Craiova și Novosibirsk. Săptămânile rămase până la debutul returului vor decide soarta primei etape.

6 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 6


Eu am încheiat seara de ieri cu nervi, citind declarațiile ucrainienilor, care au criticat tot ce le-a ieșit în cale, de la teren, la duritate jocului nostru, la câte schimbări am făcut, la cum sunt toate echipele românești. Intenția, mă gândesc, era că doar, doar reușește lumea să ignore că un club care primește multe milioane din bani publici a fost aproape să nu bată codașa din L2. Și dacă primeam penalty-ul meritat pe final, nici n-o băteau.

În fine, să ne întoarcem la oile noastre. Cea mai semnificativă schimbare, de ieri pe azi, a avut în prim plan vremea: după zile bune de soare, noapte a adus vânt și ploaie. Dimineața umedă a schimbat planurile lui Răchită, iar antrenamentul a fost mutat în sala de forță.




A fost o ședință în care jucătorii au avut libertatea de a-și alege exercițiile. Ca de obicei, antrenorul a tras concluziile pe seama zilei de ieri, în special a meciului cu Dnipro, și a reiterat importanța priorităților inviduale. Nu este mereu plăcut, dar trebuie să gândim în perspectiva lunilor care vor urma, a luptei pe care o vom duce și să interiorizăm voința de a ne salva.


Grație câtorva ore de soare ostil, însoțit de un vânt puternic, am putut ieși pe teren pentru al doilea antrenament. A fost o sesiune în două părți, una cu joc șapte contra șapte, iar pe final echipa a lucrat fazele fixe - cauza celor două înfrângeri. Urmează, mâine, un alt meci amical, cu un adversar modificat, Okzhetpes Kokshetau luând locul celor de la Frederica. Clubul din Kazahstan a promovat în prima ligă la finalul sezonului trecut și se pregătește pentru debutul noului sezon. Se anunță ploaie.


Simt, cam de când am rezolvat problemele computeristice, că am intrat într-o rutină bine aranjată. Adică nu doar echipa, ci și eu alături de ei - cu prelucrarea pozelor și filmelor cam o oră, oră și ceva după fiecare sesiune de antrenament, mesele în funcție de programul zilei, cu două ore mai relaxate înainte de antrenamentul de după-amiază. Jurnalul, compus seara, este ultima piesă a zilei, și după ce îl termin mai e timp de puțină conversație cu stafful tehnic. Timpul trece nebănuit de repede, iar următorii nou-veniți vor veni, cel mai probabil, direct la Timișoara.

Rutina zilei a fost „afectată” de Dănuț Munteanu, care a împlinit 22 de ani. Seara l-am celebrat cu un tort tare dulce și un la mulți ani pe măsură. Să mai tot celebrăm împreună cu Munteanu și restul echipei!

5 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 5

Viața de cantonament nu devine mai ușoară. Chiar din contră, iar cu cât ne apropiem de începutul sezonului, cu atât mai mari sunt pretențiile de la joc. Înfrângerea suferită astăzi, la limită, poate injustă, nu ne oferă un respiro, mai avem mult de lucrat.


Și ziua începuse atât de liniștit, cu un mic dejun mai matinal, urmat de prima ieșire la malul mării. Chiar dacă suntem la doar câteva sute de metri de plajă (cinci, zice hotelul; mai mult de cinci, zicem noi), este prima ocazie pe care au avut-o jucătorii să simtă nisipul și valurile. Bine, valurile le-au auzit doar, fiindcă tema a fost o alergare ușoară, urmată de câteva exerciții care au stârnit amuzamentul jucătorilor.


Masa am avut-o mai repede ca de obicei, servită special pentru echipă din moment ce ne aștepta meciul cu Dnipro-1 de la ora 16.00. După o scurtă odihnă, Răchita a adunat jucătorii pentru ședința de pregătire a meciului. Din nou, fără să pună accent prea mare pe particularitățile adversarului, dincolo de așezare și de evidenta calitate care i-a propulsat pe primul loc în liga secundă ucraineană, principalul nostru a insistat pe importanța atitudinii. Obiectivul jocului: să nu primim gol.

Părea că va fi un țel dificil de atins, având în vedere forța echipei adverse. Înainte de meci, un oficial de la Dnipro a stat cu Răchită și i-a povestit despre decăderea și renașterea clubului. Capacitatea lor financiară a fost evidentă, nu doar prin prisma faptului că au adus peste treizeci de jucători în cantonament, ci și fiindcă aveau trei cameramani dedicați filmării meciurilor. Dacă nu i-ar fi trădat cablurile locale, partida ar fi fost și live pe youtube - așa, găsiți doar reluarea.


Nici odată început, meciul nu a inspirat încredere. Alb-violeții au fost temători, au ținut greu de minge, în vreme ce adversarii o plimbau cu precizie, fără a face rabat de la implicarea fizică. Ne-au dominat cu autoritate, chiar dacă n-au avut mari ocazii, exceptând un șut respins de Began și o finalizare în plasa laterală. Chiar și așa, am avut și noi câteva apariții ofensive interesante, fără a trimite însă pe poarta adversă.

În partea secundă, Dnipro a schimbat majoritatea echipei, și acest lucru s-a văzut - culmea, deși nu a fost vorba de o segregare fermă titulari/rezerve. Jocul a fost mai echilibrat, dar ocaziile au rămas puține, cea mai notabilă fiind la un șut din interiorul careului nostru, mingea ocolind buturile lui Avram. Asta până la gol, marcat dintr-un corner, pe care nu l-am gestionat corect. Am fi putut egala, dacă Bîrnoi țintea poarta goală de la distanță sau dacă arbitrul ne acorda un penalty clar în prelungiri, dar așa jocul s-a încheiat cu înfrângerea noastră.


Poate că alți antrenori ar fi fost satisfăcuți de faptul că am pierdut la limită, mai ales că am fost privați de un unsprezece metri. N-a fost așa pentru Răchită, care, imediat cum am revenit la hotel, a condus un antrenament de o oră cu majoritatea jucătorilor. Din nou, este o chestiune de mentalitate, de a nu te mulțumi cu puțin. La urma urmei, este și o consecință a ratării obiectivului: să nu primim gol.

A debutat nou-venitul Roulez, care a lăsat impresia că este în urmă cu pregătirea fizică, dar știe ceva fotbal. Oprea a intrat în colimator pentru maniera în care și-a interpretat rolul pe teren. Iar Paramatti a confirmat prestația bună din partida anterioară. N-a jucat rău nici colegul său de linie, Ghidurea, care a avut totuși o scăpare care ne putea costa un gol. Dificultățile au persistat în ofensivă, asta și fiindcă ne-am apărat jos în prima parte, iar în a doua s-a resimțit absența unui jucător de viteză.

Schimbarea este un proces în care fie ai încredere, fie n-are rost să-l începi. La suferința noastră, miza este maximă. Din ce am văzut în aceste zile alături de echipă, cred că am ales procesul corect.

4 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 4


Chiar dacă zilele seamănă între ele, fiecare este diferită într-un aspect sau altul. Principala diferență astăzi, pentru mine, a fost că mi-am găsit un birou cu internet funcțional! Bine, „birou” e un fel de-a zice, fiindcă de fapt stau în lobby barul hotelului, cu sute de persoane trecând prin jurul meu de-a lungul zilei. Dar chiar nu mai contează, pot pregăti ca omul toate materialele!


La micul dejun am trecut la Bundás kenyér - un deliciu culinar, așa cum știm prea bine. Remarcabilă a fost în schimb cina, care ne-a prezentat trei tipuri diferite de cartofi, toate regăsindu-se la mine în farfurie. Nu regret nimic.

Revenind la fotbal, astăzi a fost zi de antrenamente - două. Cel de dimineață a început cu o ședință a lui Răchită, pe tema meciului de ieri. Atmosfera a fost una sobră, așa cum o cere situația noastră din clasament, o realitate de la care nu ne putem lua gândul. „Înfrângerile mi le voi asuma mereu, fiindcă eu sunt antrenorul. Dar nu vreau să intrați în vreun meci crezând că o înfrângere la limita, chiar și în fața unui adversar mai puternic, este un rezultat acceptabil. Nu asta este mentalitatea pe care mi-o doresc”.


A urmat o încălzire prelungită și apoi mai multe exerciții de pregătire fizică. În același timp, portarii își executau rutina lor, iar pe final grupul defensiv a făcut exerciții de poziționare, în vreme ce restul jucătorilor au tras la poartă. Șuturile, în marea lor parte, au fost de calitate, precise, iar bara a răsunat de mai multe ori. Trebuie doar să ajungem mai des în situații de finalizare în timpul meciurilor, se pare.


Al doilea antrenament a fost unul aparent mai relaxat, pe teme de joc. Doar că nu era loc de relaxare, fiindcă tuturor li se cerea implicare maximă, concentrare și decizii rapide. Portocalii au învins galbenii, pe ansamblul a trei dispute diferite - printre care și una în care mingea putea fi jucată doar cu capul! Înainte de cină, o parte dintre jucători au făcut o scurtă recuperare, iar gândurile s-au mutat către partida de mâine.


Jucătorul așteptat sosește mai târziu decât mă așteptam, deci alte vești despre el mâine - când ar putea să și joace, fiindcă nimic nu elucidează mai bine calitatea decât meciul. Sper că tot mâine reușesc să vă prezint fie aici, fie pe pagina clubului și câteva materiale video, care tot așteaptă prelucrarea de câteva zile. Aparent e chiar mult de muncă la treaba asta. Vă las, ca de obicei, cu tovarășii noștri de cantonament, care au primit și companie.

3 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 3

Am așteptat cu ceva încrâncenare prima partidă din cantonamentul nostru turcesc. Adversarul, formația slovacă MSK Ruzomberok, era una foarte solidă, clasată pe locul patru în prima ligă. Valoric, fotbalul slovac, inclusiv campionatul lor intern, nu diferă mult față de cel românesc -  deși Slovacia este o țară considerabil mai mică.


Ne-am trezit mai devreme pentru un mic dejun la ora 8.30, care să ofere jucătorilor timp să-și ia energia și să poată alerga trei ore mai târziu. Meciul a fost pregătit la o ședință tactică - aceasta n-a urmărit atât adversarul, cât obiectivele noastre de la joc și maniera în care trebuia  să evoluăm. În prezentarea primului unsprezece, Răchită a trasat sarcini specifice fiecărui jucător, care au oferit o altă perspectivă asupra  partidei care a urmat. Concluzia a fost una elegantă: „Să nu credeți că antrenorul alege primul unsprezece, titularii se aleg singuri - în  funcție de prestația de la antrenamente și atitudinea dintre ele.”


Vremea, la ora meciului, era perfectă pentru fotbal. Gazonul se prezenta în condiții decente, deși este același pe care Poli își efectuează antrenamentele. Adversarii au venit cu destul de mult alai, însă pe parcursul partidei au efectuat doar câteva schimbări. Cu mai mulți jucători tineri și aparent firavi în echipă, eram curios să văd în ce stă forța lor de joc.


Alb-violeții au abordat partida cu nou-veniții titulari. Astfel, primul unsprezece a fost:

Avram - Motreanu, Paramatti, Bilia, Olteanu - Munteanu, Oprea - Golda, Rogoveanu, Bîrnoi - Drăghici

Au mai intrat Began, Ghidurea, Codrea, Pop, Stere și Românu. Au ieșit Avram, Motreanu, Bîrnoi, Oprea, Golda și Rogoveanu.


Așezați în obișnuitul 4-2-3-1, băieții antrenați de Răchită au început mai tare, cu Bîrnoi neobișnuit de activ pe faza defensivă. În scurt timp, însă, slovacii au pus control pe joc și au arătat ca echipa mai puternică. Chiar dacă păreau firavi, jucătorii lui Ruzomberok au stat bine pe picioare și s-au găsit cu ușurință pe teren. Noi am fost destul de compacți în apărare, însă am avut și câteva momente de slăbiciuni în lanț, așa cum s-a întâmplat și la faza golului marcat înainte de pauză. Șutul a fost unul foarte puternic, iar Avram nu a reușit să intervină. Pe lângă gol, adversarii au mai avut două ocazii bune în prima parte, inclusiv o bară, iar în a doua au repetat figura: bară și două mingi care l-au țintit pe Began. Poli a ajuns mai rar în ultima treime, nereușind să țină destul de minge, respectiv să facă tranziția suficient de rapid pentru a surprinde. Cele două șuturi de la distanță din prima repriză - semnate de Munteanu și de Bîrnoi, însă fără forță - și-au găsit și ele corespondete în partea secundă - de această dată prin Olteanu și Pop. Șansa egalării a avut-o Stere, care a tras bine din marginea careului, în diagonală, dar a lovit bara.

Mă feresc să fac comparații între ce am făcut astăzi și cum arăta echipa în decembrie. Nici n-ai cum, adversarul a fost de alt calibru, categoria meciului una diferită, miza asemeni. O impresie pozitivă a lăsat fundașul italian, Paramatti, care a jucat cu siguranță și a stat bine în teren. S-ar putea să fie una din piesele de care aveam nevoie în centrul apărării. În ceea ce privește portarii, nu mă declar încă edificat. Trebuie să găsim un plus ofensiv în flancuri, să avem forța și convingerea că putem înscrie nu doar când cade golul, ci și când avem nevoie.

După meci, jucătorii s-au retras pentru odihnă, urmată de două ore de refacere la bazin și saună. Între timp, pe terenul de tenis al complexului, cu două rachete care aveau o geometrie...bolnăvicioasă, s-a găsit timp pentru un set între fostul antrenor și actualul antrenor al echipei, Nanu și Răchită. Rezultatul va rămâne un mister, însă jocul a fost spectaculos, inclusiv pentru un cuplu de turiști, care s-a aciuit lângă gard. Eu, admit, am fost înfrânt crunt de doctorul echipei, deci m-am retras să mă autoflagelez în de-ale Wi-Fi-ului.

Suferințele mele au continuat în restul după-amiezii și a serii, cât am încercat să-mi reinventez laptopul. Dar cum din Tănase nu faci Dembele, așa nu faci nici dintr-un laptop care știe că și-a trăit zilele bune, unul amabil și amiabil. Mâine așteptăm un jucător nou, deci stau cu sufletul la gură.
Google+