7 septembrie 2020

Din nou la drum

După multe luni de pauză, ne vedem confruntaţi cu un nou meci oficial - miercuri, de la ora 16.30, Poli întâlneşte Gloria LT Cermei în Cupa României. Altfel, s-a stabilit noua configuraţie a Ligii a III-a, cu zece grupe a câte zece, nebănuit de multe formaţii, seria noastră fiind a 8-a: Periam, Chişineu Criş, Dumbrăviţa, Becicherecu Mic, Ghiroda, Cermei, Ezeriş, Pecica, Lipova şi Poli. Debutul în Liga a III-a are loc sâmbătă, la Periam, urmând ca primele două clasate la finalul sezonului să dispute un baraj, în dublă manşă, cu primele două clasate din seria a 7-a, iar apoi câştigătoarele între ele pentru a stabili clubul care promovează. De retrogradare hai să nu vorbim.

În concluzie, complicăciune...şi puţin fotbal dacă nu ajungi la baraj, cu doar 18 etape de disputat. Condiţii neobişnuite pentru un an neobişnuit.

Mutări de lot...

Altfel, este bine că avem ocazia să-i vedem la lucru pe cei care au venit în iarnă aici, după ce returul sezonului trecut s-a scurs printre zilele de pandemie. Daminuţă şi compania au primit câteva întăriri, în special prin sosirea lui Mihai Hecsko şi Claudiu Matiş, doi jucători experimentaţi la acest nivel, cu prezenţe şi în liga secundă. Restul jucătorilor sosiţi în ultima lună sunt juniori sau foşti juniori reveniţi la Poli, tineri de la care mai putem spera la ceva, precum Remi Ochea. Excepţia este "Ronny" Stoia, care deşi este şi el dintre cei tineri, a sosit din ligile inferioare italiene - de loc, însă, din Reşiţa. 

Patrick Peter, plecat la un moment dat la Baia Mare, s-a întors la club, dar este accidentat, în vreme ce Marius Staicu nu s-a antrenat în ultimele săptămâni, fiind plecat în Spania cu probleme personale. Experienţa lui Staikone în faţa porţii este greu de înlocuit cât acesta lipseşte, dar va fi şansa lui Matiş sau Buzdugan să-şi redescopere pofta de gol.

Lotul este unul numeros, cu 30 de jucători, motiv pentru care o parte din tinerii care au jucat la Poli sezonul trecut au primit liber să plece. Adrian Sevici se orientează la nivelul Ligii a III-a, iar Bogdan Turdean caută încă variante, el nefiind din Timişoara. Dintre jucătorii împrumutaţi, Cristian Pădurariu s-a dus la Ghiroda, Raul Cochinţu este la Carani, unde există riscul ca echipa să nu continue, Roger Kecskes se concentrează pe universitate, iar Lucian Oprea a ales să renunţe la cariera de jucător. 

...şi în afara lui

Pe lângă plecările de la nivelul lotului, au părăsit clubul şi Aurel Şunda, director al CCJ acum inexistent, şi Adrian Săvoiu. Sunt polişti cu state vechi, dar care au rămas din păcate fără obiectul muncii, situaţia financiară a clubului decimând ce a rămas din centrul de juniori. Primul a optat să se retragă la pensie, în vreme ce al doilea îşi va continua activitatea la Ghiroda, tot la nivel de copii şi juniori.

Clubul s-a reorientat însă pentru a acoperi golul lăsat de desfiinţarea academiei şi a semnat o colaborare cu Galaxy Timişoara. Două (sau chiar trei) grupe de la Galaxy vor purta tricoul lui Poli în sezonul următor, cu opţiunea de a fi transferaţi la echipa de seniori a alb-violeţilor pe viitor. 

Asta aşa, ca să recapitulăm rapid cele petrecute în ultimele luni. 

Radiografia echipei

Aruncăm un ochi şi asupra lotului:

Portari: M. Gakos, Popeţ, Cr. Toma 
Fundaşi: Bilia, Foca, R. Popa, Plută, Rosenblum, Chiriac, Stoia (Doverse), Hecsko (Ripensia), A. Belu (Parţa), C. Murariu, D. Bălace (Sport Team Bucureşti)
Mijlocaşi: M. Călin, Daminuţă, Dincă, Dorobanţu, Mitre, P. Peter, Românu, Sporin, Iseini, Ochea (Carani), Buga (Carani)
Atacanţi: Buzdugan, Daminescu, M. Staicu, Toboşaru, Matiş (Cermei)

Şi un unsprezece tip ar putea arăta aşa cumva în acest moment:

Gakos - Foca**, Bilia, Hecsko, Popa* - Sporin, Daminuţă - Rosenblum, Călin, Românu** - Matiş

* n. 2000
** n. 2001+

Cu o aşezare defensivă solidă şi experimentată, alb-violeţii se anunţă drept o grupare greu de învins - cheia succesului va sta la tinerii jucători de bandă şi la capacitatea echipei de a descoperi om-oameni de gol. Avem multe variante de rezervă, pe toate posturile, chiar dacă în avanposturi suntem puţin descoperiţi, cel puţin până la revenirea lui Staicu şi Peter. Capacitatea staff-ului tehnic de a roti jucătorii şi a găsi soluţiile potrivite va decide destinul acestui sezon, fiindcă variante sunt multe pentru primul unsprezece.

Va fi interesant de văzut dacă şi care dintre tinerii jucători se vor evidenţia în acest sezon. Cristian Mitre intrase în echipă la finalul turului trecut, el fiind unul dintre cei de urmărit, asemeni lui Sergiu Românu sau Narcis Plută. Cu jucători mai experimentaţi în preajmă, va fi şansa lor, cât şi a celorlalţi colegi de generaţie, să arate că vor mai mult.

Aşteptări, speranţe

Care să ne fie aşteptările? Dacă situaţia financiară ar fi complet asigurată, am putea spera la o clasare în primele cinci. Nimeni nu ne are în vedere pentru lupta la supremaţia din grupă, ceea ce nu ar trebui să ne intereseze. Atâta timp cât echipa se leagă şi e dornică de luptă, sunt sigur că rezultatele o să vină, mai ales la acest nivel, mai ales în această configuraţie - chiar dacă seria noastră este una dintre cele mai puternice ale Ligii a III-a. 

Nici nu ştiu dacă ar trebui să privim foarte departe. În primul rând ar fi un pas înainte să redevenim competitivi, să nu mai lâncezim în ultima treime a clasamentului. Ce se poate dincolo de asta este un plus. Sper să putem reveni cât mai curând pe stadioane, să testăm noile scaune de pe Electrica, să savurăm din nou fotbalul de lângă echipă, şi să mergem la meciuri cu speranţă, cu orgoliu. Ar fi ceva.

Niciun comentariu :

Google+