25 septembrie 2018

O echipă tânără, prea tânără

Înfrângerea de la Balotești confirmă tot felul de fatalisme care pluteau pe facebook după ultimele partide pierdute. Nu pot să spun decât că cine mai are timp pentru fatalisme și se uită în continuare la meciurile lui Poli, ar trebui să-și reevalueze viața. Ne aflăm într-o situație critică de atâta timp, că n-ar trebui să mai lăsăm eșecurile să ne dicteze curiozitățile existențiale. Astfel, atunci când ajung s-o văd pe Poli, o văd doar pe Poli, nu o expresie a tuturor speranțelor pe care mi le aștern între sfârșiturile de săptămână. Ce va fi, va fi și, probabil, nimeni n-o va povesti. Eventuala mutare pe stadionul Electrica, redevenită de actualitate după tatonări înainte de debutul sezonului, nu conferă încredere pentru viitor.


Dar să revenim la motivul pentru care mai suntem aici, fotbalul. Această serie de șase înfrângeri consecutive poate deveni cea mai lungă serie de înfrângeri la rând din istoria recentă (a se citi post-2012) a clubului. Ultima dată am atins această bornă în 2016, combinând un final de sezon mizer cu debutul slab al unui sezon care avea să fie fantastic. Motivele sunt multiple, atât financiare, cât și valorice. Dacă despre perspectiva finanțării (sau lipsa ei) am mai vorbit, aș prefera să ne aplecăm din nou asupra aspectului sportiv. Nu că cele două ar trebui tratate complet separat - sunt convins că o echipă fără grija banilor ar fi obținut mai mult decât a făcut-o aceasta, care e la zi doar cu diverse promisiuni de mai bine. Dacă e să avem un viitor, este esențial să reabilităm imaginea de rău-platnic a clubului. Iar dacă nu putem să facem asta, atunci întreb: ce facem?

Revenind la aspectul sportiv - am citit de mai multe ori despre cum „tinerii Baloteștiului” au fost mai buni ca ai noștri. Hai „să vorbim cifre” şi să ne uităm la experienţa acumulată din lotul lui Poli, de la meci la meci.


Pe lângă vârsta medie a fotbaliştilor folosiţi, am inclus şi numărul de partide disputate de aceştia la nivelul primelor trei ligi şi am verificat câţi nu aveau experienţă în L1 sau L2 înainte de debutul acestui sezon. N-avem nevoie de un statistician ca să constatăm că unsprezecele (şi rezervele) folosite s-au devalorizat ca experienţă de la meci la meci. Am ajuns în situaţia în care şapte din cei paisprezece jucători folosiţi nu au au de fel experienţa primelor două ligi. Din cei care o au, Velcotă nu bifase cinci meciuri complete ca timp efectiv de joc, Haruţ zece, iar Bîrnoi abia trecuse de douăzeci. Rămân Melinte, Smaranda şi...Bocşan, veteranii. Colac peste pupăză, avem cinci jucători rămaşi din lotul de anul trecut (hai şase cu Bocşan), dar care n-au jucat aproape deloc împreună, şi diverşi alţi jucători veniţi de la echipe din ligile inferioare sau de la juniori.

La Baloteşti alb-violeţii au aliniat un prim unsprezece deosebit de tânăr, iar acest lucru s-a resimţit cel mai mult în atac, datorită absenţei lui Drăghici. Am făcut un comparativ mai jos analizând jucătorii folosiţi în ultima etapă. Se vede de la o poştă că dacă ne raportăm la Baloteşti, aceştia chiar nu au folosit mulţi jucători neexperimentaţi - doi din cei trei debutanţi de L2 în acest sezon fiind introduşi pe parcurs, iar cel folosit titular a avut două sezoane de L3 la activ. Rămâne doar vârful Stoica, care a şi înscris, jucător născut în anul 2000 cu un singur meci în L1, dar când în jur ai atâta experienţă, îţi permiţi să forţezi un atacant foarte tânăr.


Am introdus şi Pandurii în comparativ, fiindcă sunt adversarii noştri de etapa viitoare şi fiindcă, într-adevăr, au o echipă foarte tânără. Aceasta diferă însă faţă de a noastră în două aspecte importante: din cei cinci jucători fără meciuri în primele două ligi, unul e portar şi unul are 24 de ani, deci a jucat ceva fotbal la viaţa lui; mai presus de atât, lotul este mai bine sudat, iar toţi tinerii ne-debutanţi au măcar un sezon întreg de L2 în spate. La noi, 71% din acele meciuri de L1 + L2 sunt adunate de Melinte şi de Smaranda. Experienţa nu este distribuită la fel de uniform.

Şi totuşi, aşa o diferenţă, de la penultimul loc la locul trei, două echipe în insolvenţă? Perspectiva celor de la Pandurii este oarecum mai bună, fiindcă au experienţă cu situaţia insolvenţei, cât şi nişte decizii judecătoreşti favorabile. În rest, pe lângă avantajul unui unsprezece mai rodat, o mai fi şi ceva diferenţă de valoare acolo, de ambiţie.

Ca să postulăm o teorie simplistă, puterea de joc este condiţionată de patru factori:
  • valoarea jucătorilor
  • calitatea antrenorului
  • experienţa la un anumit nivel de joc
  • coeziunea echipei
Toate acestea sunt afectate negativ de incertitudine, de tipul problemelor financiare, a schimbărilor de lot, a lipsei unei baze sportive care să fie „acasă”, etc. astfel că progresul pe cei patru factori este îngreunat.

Care e ideea? Că mai durează până când avem un lot care să se echilibreze ca experienţă. Că în paralel cu echilibrarea, trebuie să creştem cumva şi valoric efortul din ultima treime, fie găsind alţi jucători, fie capacitându-i pe cei pe care-i avem, fie reuşind să profităm mai mult din fazele statice de atac. Că toate sunt legate.

6 comentarii :

Anonim spunea...

Vezi ca ai incurcat Balotesti-ul cu Poli in primul tabel. Referitor la articol ... inseamna ca vom pierde cu Pandurii si cu toate celelalte. Daca-i asa hai sa nu ne mai prezentam. Experienta conteaza prea putin aici, e vorba de valoare si de ambitie. Si de antrenor ... noi ducem lipsa de asa ceva de la plecarea lui Ganea.

Stefan Carpanu spunea...

Nu cred că le-am încurcat - Poli are media mică de vârstă, Baloteștiul pe cea mare. Și toate celelalte statistici.

Puteam să nu pierdem cu Clinceni, cu UTA, cu Snagov...experiența a făcut diferența în aceste meciuri. Cât despre antrenor, Ganea nu m-a convins cu nimic cât a fost aici: a întâlnit trei echipe extrem de slabe (Farul, Brăila, Ripensia), avea un lot mai experimentat pe care să se bazeze, pe care și l-a ales el, și a scos patru puncte doar fiindcă am avut noroc cu Ripensia. Ca să nu mai spunem că a considerat un jucător precum David Pop, care de când a revenit a fost foarte util echipei, drept dispensabil. Sau pe Oprea, care joacă la UTA. Și noi n-aveam nimic la mijloc.

Anonim spunea...

Le-ai incurcat, mai verifica inca o data cele doua tabele.

Cu UTA n-am avut nicio ocazie de gol, a castigat experienta, cum zici, dar cea a lui Popa. Cu Snagov a gresit tocmai cel mai experimentat jucator. Cu Ganea s-a jucat ceva, am avut ocazii, de cand a venit Nanu am inceput sa nu mai dam goluri. Poate si echipele au fost mai slabe ... Nu esti obiectiv cand spui ca in meciul cu Ripensia am avut noroc, fara sa amintesti de ghinionul cu Braila. Si nu, nu cred ca Ripensia e extrem de slaba.

Bugarschi Dusan spunea...

Este de așteptat ca jucătorii sa lupte mai mult. Sa se dăruiască în teren .Indiferent dacă Poli se va desființa sau nu ei au o ocazie unică. La o vârstă arat de fragedă ei pot sa arate ca au valoare și viitor în fotbal.Urez bafta clubului și jucătorilor! Hai Poli!

Stefan Carpanu spunea...

Ah, ştiu, nu e încurcat. În primul tabel este vârsta medie a echipei noastre în faţa acelor adversari. Iar în al doilea este vârsta medie a celor trei echipe în ultima etapă. Cum ultimul nostru meci a fost la Baloteşti, cifrele sunt aceleaşi la noi ca în tabelul de mai sus. Probabil n-am fost destul de clar.

În rest, primul meci cu UTA a fost praf, da. Dar a fost şi primul meci al antrenorului, ce pretenţii să ai? La a doua partidă cu arădenii diferenţa a fost de la cer la pământ, am dat-o de două ori în bară, şi am eşuat ca balena pe mal în repriza secundă. Cu Brăila nu văd ce ghinion am avut, am făcut două gafe imense cu una din cele mai slabe echipe din L2, ei n-aveau ce căuta în meci. N-a fost musai vina lui Ganea, dar e vina lui Ganea că echipa n-are suflu după minutul 60, deşi a avut şi preparator fizic cât a fost aici. Până la urmă şi cu Brăila tot lipsa de maturitate ne-a costat.

Dacă e să fac o concesie, zic că nici Ganea, nici Nanu nu au arătat că merită să conducă echipa. Dar Ganea era un tip care nu vorbea cu jucătorii, care a paşaportat o echipă întreagă crescută de Poli fără ca măcar să le spună ce neajunsuri au în joc, la ce să lucreze. O fi şi Nanu puţin coleric, dar măcar vorbeşte mult cu jucătorii, încearcă să-i ajute. Pur şi simplu nu înţeleg cum cineva vrea să judece un antrenor după cinci meciuri, indiferent de condiţiile care sunt la echipă. Darămite la ale noastre.

Anonim spunea...

Stefan, in regula, sa-l mai lasam un meci pe Nanu. La 6 infrangeri consecutive cred ca trebuie schimbat ceva. Asta daca nu dorim sa aruncam prosopul. De Nanu n-am mai auzit sa aiba rezultate pe undeva. Poate faci o statistica, sa vedem daca era cazul sa-l aducem sau nu.

Despre Ganea ... dupa cate am auzit el a plecat pentru ca nu li s-a dat jucatorilor prima dupa victoria cu Ripensia.

Nu, nu e vorba de lipsa de maturitate la jucatorii nostri. E vorba de lipsa de valoare, respectiv de ambitie. Te poti uita, spre exemplu, la Valentin Gheorghe (jucatorul lui Astra). Are 21 de ani, a dat ieri 3 goluri, n-are nici experienta la nivelul primei ligi.

Google+