31 iulie 2010

Despre plecarea lui Bonfim

Din păcate, deşi nu a rămas tragedia din etapele de debut pentru Poli, Bonfim nu a avut niciodata constanţa necesară pentru a se consacra pe flancul nostru drept. Nu excela în apărare, iar apetitul său ofensiv, deşi evident, nu era suficient pentru a-l transforma într-un mijlocaş de bandă. Asta a fost de fapt mereu problema cu Bonfim, faptul că era prins între două lumi. Multe din impresiile rele despre brazilian îşi au izvorul în erorile sale defensive, erori ce aduceau aminte de Emeghara, din returul înaintea plecării sale în Ghencea - adică mari şi neiertătoare.

Implicit, echilibrul era unul fragil. Poate dacă s-ar fi încercat cu mai multă determinare repoziţionarea lui Bonfim la mijloc, succesul său ar fi fost unul mai mare, dar aşa rămân cu impresia acelor deficienţe în repliere, poziţionare, tatonare şi deposedare.

Rămâne de văzut cine îl va înlocui - dacă va fi Luchin, probabil se va ameliora situaţia defensivă (în ciuda faptului că este, din păcate, un jucător lent), dar ofensiv va fi mai mare nevoie ca înainte de un mijlocaş dreapta solid; dacă va fi Dukic, vom vedea ce ştie. Ideal, Luchin ar trebui să se regăsească alături de Cisovsky în centrul apărării, iar cineva cu un aport mai considerabil în atac ar trebui să fie pe flanc, dar acesta e idealul.

De la echipa a doua singura soluţie ar fi Dăruială, care e un jucător puternic, dar deşi joacă de două sezoane în Liga a 3-a, duce lipsă de experienţă, şi nici el nu este o forţă ofensivă de temut. Şi aşa, este un jucător foarte tânăr, la doar 18 ani, deci poate ar merita ţinut aproape - de cineva precum Contra, să zicem (deşi doar din anumite puncte de vedere).

Nu cred că în acest moment Cosmin este un înlocuitor deosebit de potrivit pentru Bonfim, dat fiind că nu are nicidecum viteza şi energia necesare pentru a face faţă unui post atât de crunt. Dar dacă va fi nevoie, e clar că poate fi folosit.

3 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Cam asa gandesc si eu. Cred ca ne vom descurca. Ce ma enerveaza e ca in toate stirile, de fapt povestile astea telenovelistice, cand e vorba de un transfer, nu se spune ce e cel mai important. Cat primeste clubul?!

Stefan Carpanu spunea...

Pai na, am auzit estimari la 300k-400k.

Andrei Vajna II spunea...

Nu atat a dat Steaua si pe Lato? :))

Google+