30 martie 2019

Poli - CS Balotești 3:1 (1:1)

Fotbalul este...așa cum ți-l faci. Alb-violeții au dat puține șanse adversarilor de astăzi, dar ar fi fost de ajuns ca aceștia să plece cu cel puțin un punct de aici, fiindcă am iertat prea mult în fața porții. Golul lui Bădăuță din penalty a deschis drumul către o victorie care trebuia să fie relativ facilă, dar două erori în faze consecutive au permis ilfovenilor să egaleze, tot din penalty, fix înainte de pauză. Am suferit mult până când capul lui Paramatti ne-a readus în avantaj în minutele de final, iar la ultima fază Bădăuță a semnat desprinderea. Păstrăm speranțe.


Jocul a început, conform așteptărilor, cu Poli în jumătatea adversă, oaspeții având dificultăți în a ține de minge. Chiar dacă dominăm, ocaziile sunt mereu la o pasă bună distanță de a fi cu adevărat periculoase, cu Sidorenco cel mai activ om în treimea ofensivă. Țîgîrlaș (corectie ulterioară) este împins în careu la o fază fixă, când arbitrul dictează penalty - Bădăuță înscrie cu un șut bun, portarul plecând pe celălalt colț (min. 19). Jocul continuă în aceeași notă, dar noi tot nu reușim să găsim culoarele, să profităm că multe atacuri se desfășurau în patru contra cinci. Abia pe final de repriză, șutul lui Buzan creează suspans, însă mingea lovește bara transversală și merge peste (min. 41). Oaspeții, care abia ajunseseră în jumătatea adversă, în special după primele zece minute, dau semne de viață pe final de repriză. Întâi Moldovan este obligat să prindă un șut puternic, dar fix pe poziția lui; apoi, în prelungirile reprizei, Țîgîrlaș îl scapă pe Vasile Mihai în flancul drept, acesta preia frumos, intră în careu, pune mingea pentru șut și Munteanu blochează in extremis. La corner, însă, același Munteanu pare să lovească mingea cu mâna și arbitrul dă penalty - ca să nu zicem că putea liniștit să fluiere înainte de executarea cornerului, timpul adițional fiind trecut. Același Mihai execută și mingea trece pe sub Moldovan, care sărise bine. Din nimic, așadar, egal la pauză.

Alb-violeții - pentru prima oară în 2019 și în echipament pe culorile potrivite - ies bine de la cabine, cu intensitate. Golda, care-l înlocuise pe Munteanu la pauză, a fost foarte activ, trimițând de două ori în blocaj (min. 50 și min. 56). Și Bădăuță ratează un șut din poziție bună (min. 59), înainte ca Buzan să semneze cea mai mare ocazie - deschis de Bădăuță, din interiorul careului, tânărul mijlocaș trage cu sete la colțul lung, cu timp și spațiu, dar nu prinde cadrul porții (min. 62). Această ratare cade greu pe umerii echipei, care începe să aibă tot mai mari dificultăți în a se exprima coerent - multe pase greșite sau târzii opresc fazele promițătoare de atac. Abia peste zece minute mai vedem o șansă, când Bădăuță trimite peste/pe lângă din interiorul careului (min. 76). Golda dă de două ori cu capul peste și mai încearcă un voleu dificil, însă mingea nu vrea să intre. Oaspeții rămân în zece după un fault al lui Flămânzeanu asupra lui Buzan - nu mi s-a părut să fi fost contact - iar asta, culmea, ne îngreunaează partida (min. 80). Minute bune nu se joacă aproape nimic, ba chiar Baloteștiul trece incredibil pe lângă gol, când Marciuc trimite peste din doar câțiva metri, cu poarta goală în față (min. 83). Ca în toate meciurile de referință, ratarea se răzbună într-o fază demnă de o descriere mai amplă.

Alb-violeții beneficiază de o liberă din marginea careului, pe care Manolache vrea s-o execute el direct. De pe bancă vine indicația - „nu tu, Calugher”. Baloteștiul plasase patru sau cinci oameni în zid, cei mai înalți, la care mai pui la calcul și omul în minus pe care îl aveau, astfel că pe colțul lung stăteau doar doi adversari cu patru oameni de-a noștri. Deci Calugher bate acolo, Paramatti se înalță fără adversar și a trimite cu capul, în diagonală, pe lângă portar (min. 89). Așa da!

Mai tremurăm puțin în cele cinci minute până la final, timp în care oaspeții au avut și câteva faze fixe. Astfel beneficem de spații generoase pe contre, iar după ce Chemin decolează pe lângă ultimul fundaș, șutând în blocajul portarului, la chiar ultima fază a jocului ne iese: Bădăuță ia o acțiune pe cont propriu, lasă patru jucători în urma sa și ajunge în careu, de unde trage peste portar, în diagonală, pentru a închide meciul (min. 90+5). Expirăm.

Finalmente, putem să ne bucurăm și noi de un weekend frumos. Las alte comentarii pentru catalog, completând, din toată inima, cu: BRAVO POLI!

Poli: Moldovan - Țîgîrlaș, Paramatti, Bilia, Olteanu - Munteanu, Manolache - Buzan, Calugher, Sidorenco - Bădăuță

Schimbări:

Golda pentru Munteanu (min. 46)
Chemin pentru Sidorenco (min. 76)
Oprea pentru Buzan (min. 86)


29 martie 2019

Avancronică: Poli - CS Balotești

Ne așteaptă mâine un nou „meci capcană”. Toate așteptările sunt să câștigăm, cu siguranță că unii se așteaptă să câștigăm și ușor. Cert este doar că nicio partidă nu este ușoară apriori, ci doar dacă reușim să ne-o facem așa singuri. Dar dacă mai este să avem șanse la salvare, cu Balotești nu putem sta la discuții.


CS Balotești

După victoria obținută cu Daco-Getica, părea că Balotești va renaște. Au urmat însă două înfrângeri cu rivale directe, Farul și, incredibil, Brăila, iar perspectivele ilfovenilor s-au umbrit degrabă. Pe deasupra, aceștia au pierdut și în ultima etapă cu Ripensia, blocându-se la 22 de puncte.

S-au întâmplat lucruri curioase la partida ilfovenilor cu roș-galbenii, cu cei mai buni oameni, Vasile Mihai și Cornel Predescu, pe bancă, în vreme ce vârful Alexandru Stoica a jucat în centrul apărării. Dacă vor trimite același unsprezece și cu noi, șansele lor la punct(e) scad considerabil.

Formația Baloteștiului este una tânără, cu câțiva jucători mai cunoscuți/experimentați. Pe lângă cei doi sus-numiți, îi mai regăsim în lot pe Marciuc și pe Flămânzeanu, doi fundași centrali cu multe meciuri la acest nivel în spate. Între cei mai tineri apar Rafael Licu, care a evolut și pentru Poli un meci în stagiul din Antalya, mijlocașul Ovidiu Marin, și el la un moment dat în probe, pe când era la Chiajna II, cât și tânărul Stoica, împrumutat de la Voluntari.

Întrebarea care se pune este cât de mult mai speră Baloteștiul la salvare? Nu e neapărat o chestiune de puncte, cât de atitudine. Presupun că acest meci ne va oferi un răspuns. De așteptat din partea lor este o abordare defensivă, pe care, cumva, noi va trebui s-o dejucăm.

Poli Timișoara

Săptămâna a început cu o veste cât se poate de proastă: accidentarea lui Rogoveanu, care în mod normal nu va mai juca în acest sezon. Astfel am pierdut nu doar un important om la mijloc (în ciuda prestațiilor sale care au lăsat loc de mai mult), cât și principalul executant al fazelor fixe. Ultimele două goluri ale echipei au venit din cornere bătute de Rogo. Este o pierdere foarte grea.

Soluții pentru înlocuirea sa sunt trei: Sorel, variantă ofensivă, Calugher, variantă mai defensivă, Bîrnoi, variantă de U21. Din moment ce Bîrnoi nici n-a prins lotul în două din ultimele trei partide, șansele ca el să apară în primul unsprezece sunt minime.

Partea bună este că revine Manolache, după perioada petrecută la U19. Naționala de juniori nu s-a calificat la Euro, dar a terminat pe locul secund în grupă, cu jucătorul nostru căpitan. Acesta a avut un meci greu cu Irlanda (0-4), fiind schimbat după jumătate de oră, însă în celelalte două meciuri a fost integralist, evoluând fundaș central.

Bătaia se dă și pe al treilea U21, pe lângă Buzan și Manolache. Golda, Munteanu, Oprea, Bîrnoi, Stere și Contra sunt variantele disponibile. Greu de ales, fiindcă trebuie avut în vedere și echilibrul echipei pe compartimente.

Oricine ar intra pe teren, există doar varianta victoriei. Nici nu mă pot gândi la altceva și asta nu fiindcă Balotești ar fi o echipă net inferioară, ci fiindcă i-am văzut pe jucătorii noștri și atitudinea pe care o au în vederea acestui meci.

Vorbele antrenorului:
„Din păcate avem ceva probleme de lot. Mă refer la suspendarea lui Codrea, accidentarea destul de gravă a lui Rogoveanu, care are fractură de metatarsian şi probabil nu va mai juca până la sfârşitul campionatului, Bilia are glezna umflată, încercăm să recuperăm din jucători… plus analizele pe care le-a făcut Paramatti, atât pentru lovitura la cap, cât şi în coaste. Urmează un meci de şase puncte, căci este echipa de deasupra noastră. Suntem pregătiţi, îi cunoaştem foarte bine pe cei de la Baloteşti, atât cât se poate cunoaşte o echipă care, de exemplu, la meciul văzut de mine, cu Ripensia, a folosit trei sisteme de joc în 90 de minute.”
Cronica ultimei întâlniri: 

„În consecință, Poli cade sub Balotești, împărțind ultimul loc cu Brăila, dar cu un golaveraj un pic mai bun. E clar că nu avem un lot foarte valoros. Totuși, ar avea potențial de echipă dacă s-ar alătura încă vreo 2-3 jucători buni. Numai că problemele sunt multiple și complexe, cele sportive fiind afectate negativ de cele extra-sportive, dar și invers, într-un cerc vicios. Speranța era ca o victorie să rupă acest cerc. În condiții normale am fi spus că sezonul e lung și suntem încă la început. Dar în contextul actual ne rămâne doar să ne întrebăm filozofic cu ce mai putem resuscita speranța, știind sigur că ea e cea care moare ultima.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/09/balotesti-poli-20-10.html

25 martie 2019

Catalogul alb-violet: Snagov - Poli

Sportul Snagov - Poli 0:0
[38 de voturi]
CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

O prestație remarcabilă a portarului nostru. A scos două mingi de lângă bară în prima repriză și a fost inspirat la penalty-ul bătut de Dănălache. Cu excepția unei faze în partea secundă, când a trecut pe sub o minge, a oferit multă siguranță echipei. Un mare merit pentru punctul obținut - asta așa, că aveam eu de chicotit în avancronică.

Nota Cronicii: 7,5
Nota comunității: 8,4

Dănuţ Bilia

Implicat, a strâns spre centru de multe ori, numeroase respingeri și o intervenție importantă în prima repriză.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

Lorenzo Paramatti

Meci de mare sacrificiu pentru căpitanul nostru, care s-a opus multor mingi periculoase. Intervenția din fața lui Dănălache, cu prețul unei lovituri cap în cap, a exemplificat genul de atitudine de care avem nevoie dacă este să avem șanse la salvare.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,3

Sergio Uyi

Solid pe multe respingeri, dar și un punct mai slab în linia de patru. Este și greu să rămâi fără greșeală când ai de intervenit de zeci de ori într-un meci, dar eroarea de la penalty putea fi evitată cu o respingere mai lungă în prealabil.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Vlad Olteanu

Joc bun defensiv și pentru Olteanu, care a reușit la rândul lui câteva intervenții importante.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Dorin Codrea

Nu cred că mijlocașul trebuie criticat pentru eliminarea injustă pe care a suferit-o. Poate fi criticat însă pentru erorile pe care le-a făcut în joc (îmi aduc aminte de o pasă înapoi la adversar în prima repriză) și de ineficiența la recuperare. Lipsa unui mijloc solid ne-a ținut sub presiune tot meciul.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,6

Dănuț Munteanu

O parte din criticile aduse lui Codrea i se aplică și lui, deși am rămas cu impresia că a reușit mai multe intervenții utile decât colegul de linie.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4

Lucian Buzan

Un jucător foarte muncitor, care a alergat mult să ofere dublaj flancului drept. A primit puține mingi în adâncime, ca să profite de viteza pe care o are, dar și aportul său ofensiv a lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Daniel Rogoveanu

Cumva, cu Rogoveanu în teren, am mai avut impresia că putem prinde o contră bună, chiar dacă jucătorul a irosit două, trei oportunități cu preluări largi și deschideri imprecise. Din păcate, a suferit o accidentare gravă și are șanse minime să mai joace în acest sezon pentru noi.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,1

Eugen Sidorenco

Mobilitate bună, a oferit singurele noastre semne de viață în plan ofensiv. N-a avut opțiuni să continue, dar a rămas implicat până la final. Intervenția soldată cu galben în prima repriză a fost una importantă, în marginea careului propriu, dovadă a deja-numitei implicări.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Alexandru Bădăuță

A avut singura noastră semi-ocazie din partea secundă. În rest a ținut prea mult de minge în puținele momente în care a văzut-o, dar mai îngrijorător este că n-a avut niciun fel de succes la duelurile cu fundașii adverși la degajările lui Moldovan. De aici și atacurile în valuri. Măcar din când în când o minge deviată sau un fault obținut, ne-ar fi dat o șansă în plus.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

REZERVE

Igor Țîgîrlaș

Intrat la închidere în locul lui Rogoveanu, a depus mult efort, însă nu a reușit să reducă din presiunea pe apărare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Alin Ghidurea

Intrat în ultimele zece minute, a reușit o respingere importantă.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,2

Giani Stere

Ofensiv, Stere s-a remarcat câștigând un duel la cap pe minge lungă, imediat ce a intrat. A avut și o fază promițătoare, pe care a tratat-o hazardat, șutând spre poartă dintr-o poziție imposibilă, deși Țîgîrlaș avea culoar lângă el. Apoi a comis și un fault gratuit într-o poziție periculoasă pentru poarta noastră.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Am mers să ne apărăm la Snagov și asta am făcut - undeva între bine și foarte bine. Șansele gazdelor au venit aproape exclusiv din șuturi de la distanță, iar atunci când am mai avut emoții în careu, le-am gestionat eficient - cu o excepție. În mod normal, excepția ne-ar fi costat meciul, dar am avut șansă cu inspirația lui Dinu Moldovan.

După eșecul suferit acasă cu Clinceni, era important pentru echipă să se convingă că poate ține piept unui adversar puternic. Prețul plătit pentru acest meci fără gol primit este unul mare: alb-violeții au trimis doar de două ori mingea spre poarta adversă. Cu tot respectul pentru Snagov și tot irespectul (?) pentru suprafața de joc, alb-violeții trebuie să găsească o abordare prin care pot fi periculoși și atunci când se apără. Am avea nevoie de mai multă combativitate din partea vârfului solitar și o tranziție mai rapidă în momentele în care există spații.

Se pune, eventual, întrebarea dacă Răchită ar fi putut să-l schimbe pe Codrea la pauză, în condițiile în care avea galben și făcuse două faulturi după avertisment. Poate dacă nu era forțat să-l introducă pe Țîgîrlaș în prima repriză, o făcea.

Cea mai mare problemă a noastră este că în majoritatea meciurilor care urmează, nu ne este suficient să stăm la cutie. Avem nevoie de puncte, pentru care avem nevoie de situații de poartă. Speranța este că puțină șansă în meciurile următoare, dublată de rezultate, va oferi și un plus de încredere echipei, să-și asume riscuri calculate. După rezultatele acestei runde avem cel mai slab atac și nu cred că este o chestie întâmplătoare, ci o reflecție a faptului că suferim ofensiv.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,6

Echipa

Nu văd ce poate fi criticat la sacrificiul echipei. Jucătorii au tras tare, au avut agresivitate, au închis spațiile și au controlat mingile înalte din interiorul careului. Ce ne-a lipsit a fost un plus de viteză în duelurile directe, cât și acel plus de forță/talie care ne-ar fi permis să ținem mai mult de minge. Atitudinea a fost una remarcabilă, dar se vede că ne lipsește curajul să fim obraznici, să pedepsim atunci când ni se oferă oportunitatea. Vom avea nevoie și de această trăsătură dacă este să ne jucăm șansa până la capăt.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,6

Omul meciului

Dinu Moldovan - 71,1%
Lorenzo Paramatti - 15,8%
Sergio Uyi - 5,3%
Dănuț Munteanu - 2,6%
Lucian Buzan - 2,6%
Niciunul - 2,6%

24 martie 2019

Sportul Snagov - Poli 0:0

Duel primei și ultimei clasate a dat un rezultat...cu virgulă. Alb-violeții, montați să se apere precis, au obținut un egal la zero în cele mai grele condiții, cu om în minus peste jumătate de oră și un penalty apărat de Moldovan. Un punct mare pentru moral.


Era previzibil că ne vom duce la Snagov în primul rând pentru a ne apăra. Nu mă așteptam însă că vom avea atâtea dificultăți în a ține de minge și a ieși din propria jumătate. Chiar dacă Bilia a avut prima șansă la poartă, cu un șut din liberă de la 25 de metri, pe portar (min. 4), gazdele au controlat autoritar ostilitățile. Multele faze fixe au adus mai mereu pericol, de care cumva am scăpat de fiecare dată. Am pierdut de prea multe ori posesia la mijloc, ceea ce a și permis Snagovului să stea atât de sus, iar accidentarea lui Rogoveanu ne-a slăbit capacitatea de a ține de minge și a ieși pe contre (min. 25). Partea bună a fost că liderul l-a testat pe Moldovan doar cu șuturi din afara careului, acesta respingând cele două eforturi ale lui Buia - primul din acțiune, de la douăzeci de metri (min. 13), al doilea la o liberă bătută la rădăcina barei (min. 37).

Speram să fim puțin mai sprinteni după pauză, iar ca în prima repriză, am avut o semi-ocazie la debut, șutul lui Bădăuță trecând pe lângă (min. 50). A fost o acțiune solitară, pierdută printre atacurile Snagovului, care au avut în continuare dificultăți în a găsi poarta. Soarta meciului părea aproape tranșată, când Codrea a văzut eronat al doilea galben pentru o intervenție la minge, moment după care ne-am cantonat definitiv în propriul careu (min. 56). Atacurile continue ale gazdelor au fost fie respinse de apărarea noastră, fie au ratat poarta lui Moldovan. Nivelul de sacrificiu necesar l-a sintetizat o respingere a lui Paramatti, care a dat cap în cap cu Dănălache la acea fază, dar a continuat (min. 73). Presiunea, ca de atâtea ori în partidele pe care le-am văzut în tur, a dus la o eroare care în mod normal ar fi decis meciul în favoarea Snagovului: Uyi a respins slab cu capul la o minge înaltă și la a doua intervenție a lovit un adversar peste picior, în careul nostru (min. 82). Dănălache s-a pus să tragă, Moldovan l-a intuit și a reușit să respingă șutul trimis în stânga sa! Presiunea a rămas constantă, gazdele au beneficiat de trei libere periculoase până la final, toate în poziție centrală și la puțin peste douăzeci de metri, dar, vorba vine, pur și simplu nu a fost ziua lor. Când ultima minge a trecut peste poartă, la capătul a cinci minute de prelungire, am răsuflat finalmente ușurați.

Cu tot cu acest punct, n-a fost o etapă bună pentru noi, mai multe adversare de peste linie reușind să se distanțeze. Partidele care urmează, Balotești/Pandurii/Metaloglobus, sunt toate sub zodia victoriei obligatorii. Chiar dacă este un punct care nu ne ajută enorm în clasament, trebuie să ne tragem încrederea din el pentru aceste dispute. Efortul echipei a fost unul considerabil astăzi, este deosebit de dificil să reziști nouăzeci de minute la atacuri continue. Este un lucru de apreciat.

Bravo Poli!

Poli: Moldovan - Bilia, Paramatti, Uyi, Olteanu - Munteanu - Buzan, Codrea, Rogoveanu, Sidorenco - Bădăuță

Schimbări:

Țîgîrlaș pentru Rogoveanu (min. 28)
Ghidurea pentru Bădăuță (min. 81)
Stere pentru Buzan (min. 90)


22 martie 2019

Avancronică: Sportul Snagov - Poli

Am trecut cu...brio peste „obligații”, acum mergem la Snagov pentru a sfida probabilul. O dispută între prima și ultima clasată este de regulă o formalitate pentru cea dintâi, speranța noastră fiind ca alb-violeții să arate că mai avem motive pentru a crede în ei.


Sportul Snagov

Nu puțini erai cei care considerau liderul din Snagov drept o victimă sigură după reluarea campionatului. În ciuda dificultăților de acolo, jucătorii s-au ambiționat și luptă în continuare pentru șansa unei promovări care părea complet improbabilă. Cumva, încă mai pare, chiar dacă Snagovul nu a pierdut în acest an și continuă să conducă clasamentul.

Antrenați de Eugen Trică, Buia și compania sunt o formație redutabilă la fazele fixe - ajunge să ne aducem aminte cu amar de cele două goluri marcate pe urma unor cornere în partida tur de pe Dan Păltinișanu. Aducerea lui Alexandru Ioniță în toamnă a oferit o dimensiune în plus atacului celor din Snagov, jucătorul trecându-și în cont cinci goluri de când a sosit la lider, dintre care două în ultima etapă cu Ripensia. Fl. Ilie, V. Nicoară și D. Huiban sunt alte nume cunoscute din formația Snagovului, forța echipei venind tocmai din organizare și din calitatea jocului colectiv.

Ce ar mai fi de remarcat este că gazdele de duminică au câștigat toate meciurile din acest an la limită, deși au întâlnit doar echipe care luptă să se salveze de la retrogradare. Dată fiind nivelarea ligii secunde, este o serie admirabilă de reușite, care arată o anumite maturitate și stăpânire de sine a jucătorilor.

Poli Timișoara

Situația noastră este mai ingrată ca niciodată. Am revenit pe ultimul loc, ceea ce mi s-ar fi părut imposibil la reluarea campionatului. În partida cu Clinceni am produs din nou o repriză bunicică de fotbal, urmată de o cădere inexplicabilă în partea secundă. Este clar că nu putem obține rezultate cât timp acest tipar se perpetuează.

Că tot scriam de nivelare și de victorii la limită, sunt sigur că și acest meci poate produce surprize. Depinde în primul rând de noi, de atenția la finalizare și de capacitatea jucătorilor de a rămâne motivați și concentrați.

Nu cred că ne așteaptă mari surprize în primul unsprezece, cu Uyi revenind în centrul apărării, Manolache în continuare plecat la lot și Golda suspendat după ce a ajuns la patru galbene. După excluderea lui Pop din lot, variantele pentru jucătorii U21 s-au împuținat. Nu știu ce va alege Răchită - Codrea a avut un meci rău cu Clinceniul, Munteanu la fel, însă pe un post atipic, în vreme ce Buzan a fost schimbat la pauză. Poate fi o șansă pentru Bîrnoi, Oprea sau Stere. Multe semne de întrebare, iar în lipsa unor jucători U21 care să țină mijlocul, încep să mă gândesc tot mai des dacă n-ar trebui să riscăm cu Contra în poartă. Nu că aș crede că se va întâmpla în acest meci, dar este un gând.

Vorbele antrenorului:
„Încă n-am terminat armata, mai avem, nici mie nu-mi convin clipele de acum. Şi eu sunt supărat, mâhnit, am revăzut meciul cu cei de la Clinceni. Am avut primele zece minute, am primit gol din lovitură liberă din poziţie de ofsaid a jucătorului pe care trebuia să-l marcăm. Acum nu mai contează, mergem la Snagov, pe un teren ca al nostru, nu foarte bun. O echipă care joacă fotbal şi vom încerca să scoatem un rezultat bun. Îi ştiu perfect pe cei de la Snagov, sunt un grup bun, unit, un ax central foarte puternic. Le ştiu şi slăbiciunile şi sper ca jucătorii mei să înţeleagă ce lucrăm la antrenamentul de azi și mâine.”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Mai rar să ai trei meciuri la rând după care să meriţi punct(e), dar să nu scoţi nimic. Alb-violeţii au făcut un nou joc destul de bun astăzi, au deschis scorul prin sărbătoritul zilei, David Pop, dar apoi au primit două goluri „ușoare” pe urma a două cornere, în vreme ce oaspeții au scos mingea de pe linia porții în două rânduri. Frustrant.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/09/poli-sportul-snagov-12-10.html

18 martie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Academica Clinceni

Poli - Clinceni 1:3 (0:1)
[25 de voturi]

CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Fără vină la goluri: la primul a scos cu greu mingea șutată peste zid, sub bară, dar nu a fost ajutat de colegi pe urmărire. Fază la care a fost și ofsaid. A avut o intervenţie spectaculoasă în repriza a 2-a la o lovitură de cap care putea însemna 0-3, în rest s-a achitat cu siguranţă de sarcini.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Dănuţ Bilia

A făcut un joc defensiv decent, dar am fi avut nevoie și de un plus ofensiv într-un meci început de la 0-1

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,2

Lorenzo Paramatti

Așa cum ne-a obișnuit în primele trei etape a făcut un joc sigur,cu deposedări curate. A încercat și câteva incursiuni ofensive fără prea mult succes.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Dănuț Munteanu

Se vede că nu este postul lui de bază cel de fundaș central. A greșit la golul doi, când și -a lăsat adversarul să marcheze nestingherit din șapte metri, și a fost depășit cu mare lejeritate de Mihalcea la golul trei.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,6

Vlad Olteanu

A avut două centrări bune în prima repriză și cam atât. Un joc în nota echipei, adică lipsit de inspiraţie, în continuare prea puțin de la cineva care are speranțe să revină în L1.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Dorin Codrea

S-a văzut din primele minute că nu e meciul lui, când a pierdut o minge simplă în faţa careului, dar jucătorul Academicii a fost neinspirat și a trimis peste. Nu ne-au mai iertat după faultul inutil făcut tot de Codrea, asupra unui jucător aflat cu spatele la poartă. Mijlocașul nu a oferit agresivitatea necesară pe faza defensivă și nici nu a fost inspirat la distribuţia paselor pe cea ofensivă.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,7

Daniel Rogoveanu

A dus bine mingea din defensivă spre atac, chiar dacă uneori și-a asumat riscuri și a fost deposedat în zone periculoase. În repriza a 2-a a scăzut ritmul și a avut câteva faze promiţătoare pe care le-a judecat greșit. A bătut bine fazele fixe, inclusiv cornerul din care a marcat Golda.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Vadim Calugher

A început jucând în banda dreaptă, iar de prin min. 20 a trecut în stânga făcând schimb cu Buzan. Ar fi putut schimba soarta meciului dacă ar fi reușit să înscrie la mingea scăpată de portarul Ureche. În rest un meci destul de șters.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Alexandru Bădăuță

Așa cum ne-a obișnuit deja, face un dribling în plus care distruge tot ce a construit bun până în prealabil. Are calitate tehnică, dar trebuie să joace mai mult pentru echipă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,9

Lucian Buzan

Asemeni lui Calugher, s-a remarcat printr-o ratare care ar fi putut schimba soarta meciului. A scăpat singur în partea dreaptă, dar nu a avut încredere să finalizeze cu dreptul, a mutat mingea pe stângul și a sfârșit prin a fi blocat. Prea puțin în rest.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Eugen Sidorenco

De remarcat spiritul de luptă la el, a reușit să le ia faţa fundașilor de câteva ori, în special în prima repriză. A terminat meciul sufocat de pasele imprecise ale colegilor din linia mediană.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

REZERVE

Denis Golda

Rămâne golul pentru statistică, o execuţie bună de la colţul scurt. Din păcate nu a adus un plus faţă de Buzan sau Calugher pe partea de construcție.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Sorel Chemin

Două lucruri evidente ar fi de remarcat la Sorel: se vede că e un jucător tehnic, talentat
și se vede că au fost primele  45 de minute oficiale alături de colegii lui. N-a reușit să schimbe semnificativ jocul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Cosmin Bîrnoi

Prima pasă a fost una direct la adversar. A mai încercat câte ceva, fără succes însă. Nu pare să-i fi folosit etapa în afara lotului.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,0

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Una din vorbele preferate ale antrenorului este că primul unsprezece se face singur. Din păcate, de această dată nu s-a făcut foarte bine. Răchită a ales să riște prin retragerea lui Munteanu în apărare, iar închizătorul a greșit la două goluri. Nu au fost nicidecum doar erorile sale, însă micile imprecizii individuale ne-au costat deja mai multe puncte decât ne permitem să pierdem.

În ciuda eforturilor de peste iarnă, echipei îi lipsește un ax central puternic. Paramatti este un plus cert, dar alături jucătorii care au jucat alături de el nu au convins încă. Cele mai mari probleme sunt în fața apărării, unde avem mai mulți jucători U21, însă niciunul nu oferă consistență jocului nostru. La fel și Buzan, titular de drept de când a sosit, a arătat calități, dar nicidecum consistență. Și putem continua cu ceilalți jucători care s-au regăsit în primul unsprezece, toți în căutarea formei care să-i recomande cu adevărat drept soluțiile de care avem nevoie.

Nesurprinzător, nu am devenit o echipă într-o lună de zile, iar valoarea individuală nu a fost suficientă să ne aducă mai mult de patru puncte.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,7

Echipa

Dar cea mai mare critică de adus echipei este că a părut să cedeze prea repede, chiar înainte de pauză. În loc să revenim cu aplomb de la cabine, am jucat cu și mai multă teamă, am permis adversarului să înscrie, iar când am fi putut forța egalarea pe final, n-am găsit decât cu greu drumul spre poartă. Pare să domnească o lipsă de încredere în cadrul lotului, care ne îngenunchează mult prea repede pe parcursul meciului. Suntem încă departe de unde ar trebui să fim, diverse elemente n-au fost de partea noastră în ultimele meciuri, dar mai îngrijorător este că nu s-a văzut vreo creștere semnificativă în joc de la victoria cu Ripensia, de acum trei săptămâni.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Omul meciului

Niciunul - 52%
Denis Golda - 24%
Lorenzo Paramatti - 8%
Vlad Olteanu - 4%
Dorin Codrea - 4%
Sorel Chemin - 4%
Eugen Sidorenco - 4%

16 martie 2019

Poli - Clinceni 1:3 (0:1)

A fost un meci capital, pierdut de echipa ce acum se află pe ultimul loc, în fața unei pretendente la promovare. Dacă am fi complet rupți de realitatea ligii secunde și ne-am lua doar după numele celor două combatante – Poli, respectiv Clinceni – cu siguranță am interpreta greșit propoziția introductivă.


Ieșind din vis și revenind în coșmar Poli începuse cu atitudinea corectă, doar că faultul inutil al lui Codrea le-a permis oaspeților să deschidă scorul în minutul 12. Deși Moldovan respinsese în prima fază, Răuță a urmărit și a înscris. Poli a căutat egalarea dar lipsa de inspirație la finalizare ne-a costat din nou. Calugher (min. 17) și Buzan (min. 25) s-au încurcat în poziții periculoase. Șutul lui Olteanu din minutul 32 a trecut puțin peste transversală, iar libera executată tot peste de către Bilia în minutul 40 a marcat și finalul speranțelor noastre. Alb-violeții au început să greșească și păreau deznădăjduiți.

Atitudinea a continuat și după pauză, în ciuda unei duble schimbări. Clinceniul a pus stăpânire pe joc și după câteva șuturi a venit și golul al doilea, în minutului 62, Nicola marcând cu capul după o centrare în careu. Golda a redus din diferență la începutul ultimelor zece minute – tot cu capul, după un corner al lui Rogoveanu –, dar speranțele pentru egalare erau deșarte. Mai mult, oaspeții au înscris din nou pe contraatac în minutele de prelungire, prin Mihalcea, cel care s-a perindat câteva etape și prin ograda noastră sezonul trecut.

Încerc să îmi spun să nu îmi pierd încă încrederea, că era oricum un meci greu, că ar fi fost ofsaid la primul gol, că avem și ghinion, că echipa încă mai poate crește, dar adevărul este că echipa abia dacă poate strânge rândurile pentru o repriză pe meci. Cifrele vorbesc de la sine. După patru etape suntem chiar cu un punct mai departe de primul loc retrogradabil de cât eram la începutul anului. Și dacă asta nu e de ajuns, mai îngrijorător mi se pare faptul că indiferent de antrenor sau de jucători, noi cronicarii ne vedem folosind exact aceeași retorică în legătură cu evoluția echipei.

Am vrut să visăm, dar momentan pare că ne-am trezit în același coșmar recurent. Totul s-a schimbat, dar de fapt a rămas la fel. Poate pentru stafful și jucătorii actuali nu e evident, dar noi poliștii am mai văzut scenariul aceta și știm exact cum se va desfășura, dacă nu se schimbă ceva în bine, acum.

Poli: Moldovan - Bilia, Paramatti, Munteanu, Olteanu - Rogoveanu, Codrea, Buzan, Calugher - Bădăuță, Sidorenco

Schimbări:

Chemin pentru Calugher (min. 46)
Golda pentru Buzan (min. 46)
Bîrnoi pentru Codrea (min. 76)

15 martie 2019

Avancronică: Poli - Academica Clinceni

Punctele pierdute în ultimele două etape ne obligă la victorie în acest meci. Nu cred că este un discurs plăcut, cu această presiune la fiecare pas greșit, dar realitatea este cea pe care o știm.


Academica Clinceni

Pentru mine, Clinceniul era favorita secretă la promovare. Clasare bună, victorii eficiente, doar câteva mutări în pauza de iarnă, toate susțineau această teză. Au pierdut însă puncte acasă cu o echipă cu care nu aveau de pierdut puncte, Ripensia, irosind trei șanse mari de gol, în vreme ce galben-roșii au înscris la singura lor acțiune de poartă pe o eroare defensivă.

Partea bună, pentru noi, este că ilfovenii n-au etalat un joc impunător, chiar dacă au dominat partida. Cel mai pozitiv lucru de scris despre acea dispută, este că au reacționat foarte agresiv și constructiv la primirea golului, ceea ce le-a și permis să revină imediat.

Au în lot câțiva jucători cunoscuți, precum Patriche, Olariu, Pârvulescu, V. Mihalcea și Buziuc, doi dintre aceștia venind în iarnă. Barbu este jucătorul important de la mijlocul terenului de la ei, și dacă ar avea un atacant capabil în fața porții, cu siguranță ar fi acum pe primul loc. Antrenorul Ilie Poenaru a arătat că poate energiza această echipă, însă marșul spre promovare cere o anumită tărie, mai ales într-un campionat așa de strâns.

Ne rămâne să vedem cum se ridică la nivelul acestei provocări.

Poli Timișoara

Nu știu care a fost atmosfera în cadrul echipei, dar în mintea mea vuiau doar gânduri despre punctele pierdute de-a lungul săptămânii. Alb-violeții au și ei de arătat că pot atinge nivelul care să ne de șanse să ne salvăm, că pot crește în joc și pot profita de greșelile adversarilor. Nu putem să iertăm ca la Arad.

Răchită probabil nu va conta pe Uyi la acest meci, ceea ce înseamnă că va trebui să aleagă un înlocuitor. Poate merge pe mâna lui Ghidurea sau poate chiar să îl joace pe Bilia central, cu Țîgîrlaș în flanc. Greu de ales, deși de principiu aș merge pe schimbarea mai simplă. Totodată, ne va lipsi Manolache, plecat la U19, astfel că a doua decizie importantă va privi configurația celor trei U21. M-aș aștepta. din nou, la o înlocuire simplă, cu Codrea în locul lui Manolache.

În rest, va fi șansa debutului pentru Chemin, a cărui suspendare s-a sfârșit. Am visat ieri noapte că Rogoveanu avea să înscrie o triplă, deci măcar un gol tot o să marcheze. Avem nevoie de un aport mai consistent de la unii jucători, așa cum indicam și în catalogul de la UTA. Poate faptul că vom fi televizați va fi unul motivațional.

Vorbele antrenorului:
„A prins lotul şi Cosmin Bîrnoi, mâine sper să fiu inspirat în alegerea echipei… Mai am unul sau două semne de întrebare, voi vedea azi la analiza video a celor de la Clinceni şi la discuţiile individuale ce echipă voi alege… Sunt anumite probleme de atitudine, de mentalitate, pe care încerc să le corectez. Din păcate sunt unii jucători care nu vor să fie ajutaţi, nu putem lucra în favoarea lor fără ca ei să-şi dorească… Ei iau meseria asta de fotbalist profesionist ca o joacă, şi se cred pe FIFA, în 2019, când ei sunt în viaţa reală.
Nu sunt jucători noi sau vechi, sunt jucătorii lui Poli, toţi au aceeaşi şansă, trebuie să-şi facă meseria de profesionist, dar sunt anumite lucruri pe care le observ la antrenamente şi în viaţa de zi cu zi a echipei care nu sunt în concordanţă cu un club profesionist. Nu dau nume… Sunt optimist, săptămâna asta i-am trimis, mai mult forţat, la o masă comună, doar ei, să stea să-şi spună în faţă ce au de reproşat unul altuia, după acea masă concluzia a fost că nu mai e de glumit şi toţi trebuie să tragem la aceeaşi căruţă. Adică ridicarea lui Poli cât mai sus în clasament.”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Poate că și așteptările noastre au scăzut destul de mult după acest debut de sezon, dar o înfrângere la limită în fața unei echipe bunicele din ligă, după un meci echilibrat, nu e strict de criticat. Cu atât mai mult cu cât am avut atâția debutanți astăzi. Echipa a stat mai bine în teren, a avut o consistență defensivă mai bună și a arătat o atitudine pozitivă. Oricum, a fost altceva față de ce am văzut etapa trecută.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/09/academica-clinceni-poli-10-10.html

10 martie 2019

Catalogul alb-violet: UTA - Poli

UTA - Poli 2:1 (0:1)
[26 de voturi]
CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Sigur în prima parte, cu două intervenţii bune la Kanda. A atins mingea la şutul lui Miculescu, la o fază în care poate putea să facă mai mult. Nicio şansă la golul doi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Dănuţ Bilia

Golul său ne-a ţinut sus o vreme. A evoluat mai retras, chiar dacă pe final a încercat să ajute şi ofensiva.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,6

Lorenzo Paramatti

Un meci foarte bun al italianului, important la blocarea multor faze de atac ale gazdelor. Pe final a încercat şi el să urce, să ajute ofensive, aşa cum te-ai şi aştepta de la un căpitan. A avut o fază în care arădenii au cerut henţ, la o minge şutată din apropierea sa.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Sergio Uyi

Poate cel mai bun meci făcut de Uyi de când este aici. S-a terminat însă la pauză, iar înlocuirea sa ne-a creat probleme.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Vlad Olteanu

Foarte puţine reuşite pentru Olteanu, depăşit de câteva ori în apărare şi imprecis la centrări. Înainte de golul egalizator putea să iasă la întâmpinarea lui Costin, care a centrat după ce l-a depăşit pe Sidorenco în flancul stâng. Încă n-am văzut în el jucătorul cu experienţă de L1 pe care credeam că l-am adus.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Antonio Manolache

Pentru un jucător de 19 ani, Manolache arată calitate. Joacă cu capul sus, e arţăgos, are o distribuţie bună a mingii, are de unde să crească. În partea secundă mi s-a părut că a pierdut din intensitate, dar chiar şi aşa a rămas prezent în joc. Partea proastă: va lipsi două săptămâni cât este plecat la U19.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Dănuţ Munteanu

A venit şi rândul lui Munteanu să debuteze. Foarte prezent în prima parte, mai puţin în a doua. Cu puţin mai multă inspiraţie, putea să egaleze la final.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Lucian Buzan

Greu de notat cel care a împlinit 20 de ani la acest meci. A avut câteva incursiuni bune, un aport pozitiv în joc, dar a greşit la primul gol, ca apoi să rateze o şansă importantă de a egala după ce UTA a preluat conducerea. Depăşit de Ciucur şi la a doua reuşită, meci mai degrabă pe minus, chiar dacă şi el are unde să crească. Doar că pentru noi aceste mici detalii contează mult.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Daniel Rogoveanu

A ţinut prea multe de minge, fiind şi deposedat periculos în prima parte. Dacă dădea drumul mai repede la joc în două-trei faze, puteam crea daune apărării arădene. E clar că are calitate, poate să ţină de minge, să fragmenteze jocul, să verticalizeze, dar momentan nu se leagă toate în jocul său. A oferit pasa de gol.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Eugen Sidorenco

Prezenţă decentă în joc pe parcursul primei părţi, dar nu sunt sigur că poziţia asta în flanc îl favorizează. Depăşit prea uşor înainte de golul egalizator.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,7

Alexandru Bădăuță

Un joc bun în prima repriză, nu doar prin cele trei finalizări pe care le-a avut, ci şi ca implicare. E drept că ar fi putut înscrie măcar o dată. În a doua parte a dispărut, nereuşind să mai câştige duelurile pe care le câştiga până atunci.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

REZERVE

Alin Ghidurea

Nu este confortabil să intri în centrul apărării pe parcursul unui meci. Ghidurea a jucat simplu fazele în care a fost supus presiunii, a câştigat câteva dueluri importante, dar n-a inspirat aceeaşi siguranţă ca cel pe care l-a înlocuit. Depăşit uşor de Rus la ultima fază a meciului, deşi avea prim planul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Igor  Ţîgîrlaş

Deşi am insistat în flancul drept după introducerea sa, n-a schimbat în niciun fel jocul după intrare. Aproape de o pasă de gol în prelungiri, dar şansa n-a fost nicium de partea noastră.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,7

Vadim Calugher

Intrat pe final, a fost prea puţini vizibil.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,5

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

A aliniat cel mai bun unsprezece pe care îl avem, surprinzând doar prin titularizarea lui Munteanu în dauna lui Codrea. Au părut să fie alegerile corecte în prima parte, dar am pierdut controlul asupra jocului pe o serie de erori personale. Accidentarea lui Uyi ne-a îngreunat sarcina, dar nici jucătorii introduşi nu au ajutat.

A fost un meci în care Răchită s-a bazat doar pe jucătorii aduşi în această iarnă. Recitesc cronica de la ultima întâlnire cu UTA, tot al treilea meci din "era Nanu", şi dau peste aceleaşi speranţe pe care le trăgeam la capătul unui joc pierdut nemeritat. Am avut ceva mai multă forţă azi, am avut şi şanse importante în partea secundă, dar diferenţele nu sunt semnificative.

Ne trebuie puncte multe şi dacă nu reuşim să îmbunătăţim jocul defensiv, să eliminăm greşelile, ne va fi foarte greu să le luăm.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Echipa

Am tot lăudat prima repriză, dar mai importantă este lecţia acestui joc: echipa trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a reacţiona pozitiv la nereuşite, la goluri luate pe greşeli, la presiunea adversarului. Ne-am retras prea mult în a doua repriză, ne-a lipsit încrederea, aşa cum ne-a lipsit şi şansa. Nu are cum să fie uşor să joci sub presiunea rezultatelor meci de meci, însă toată lumea cunoştea această realitate încă din iarnă.

Avem nevoie de inspiraţie pentru următoarea etapă, de momente de calitate individuală, care să ne apropie victoria. Nu putem sta doar în fazele fixe, cât timp nu avem o apărare mai robustă. Meciurile ca cele de la UTA sunt meciuri pe care nu avem voie să le pierdem, dacă este să ne salvăm.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Omul meciului

Niciunul - 38,5%
Dănuţ Bilia - 26,9%
Lorenzo Paramatti - 11,5%
Antonio Manolache - 11,5%
Dinu Moldovan - 3,8%
Alin Ghidurea - 3,8%
Daniel Rogoveanu - 3,8%

9 martie 2019

UTA Arad - Poli 2:1 (0:1)

Partidă cu gust intens de deja-vu pe Motorul, la finalul căreia alb-violeţii au pierdut puncte pentru care avea argumente serioase să le aducă acasă. Golul lui Bilia din debut de meci n-a fost suficient, după ce o eroare defensivă şi un polonic de şansă au întors rezultatul în favoarea gazdelor pe parcursul reprizei secunde. Pentru noi, care avem atâta nevoie de puncte, este o înfrângere nemeritată, dar n-avem decât să ne regrupăm şi să perseverăm. Totul se joacă.


Nici nu începuse bune partida, că Poli a preluat conducerea: corner Rogoveanu, mingea ajunge în zonă centrală, de unde Bilia o trimite în poartă (min. 3). Reuşita ne-a permis să gestionăm jocul cum ne doream, mizând pe acţiunile rapide purtate de Bădăuţă, Sidorenco şi Buzan, în vreme ce arădenii, chiar dacă au avut posesia, n-au arătat capacitatea de a se exprima periculos. Şanse reale de gol n-au avut, dar au trimis câteva baloane prin preajma porţii care puteau aduce pericol, dacă aveau şi destinatar. Poate cea mai bună ocazie de egalare a semnat-o Rus, cu un şut frumos, dar pe lângă poartă (min. 27). În schimb, alb-violeţii puteau să se desprindă pe tabelă imediat după finalul primei jumătăţi de oră, finalizările lui Bădăuţă, în două rânduri, fiind blocate de portar (min. 32). Acelaşi Bădăuţă a prins un şut puternic din marginea careului care a ratat de puţin vinclul, lovind transversala (min. 35), după care Kanda a avut două tentative de gol, prima un şut din unghi respins cu piciorul de Moldovan (min. 38), a doua o liberă pe lângă (min. 43).

Din ce văzusem în prima parte, ştiam că UTA are şansa golului doar dacă le-o oferim noi. Aşa am şi făcut, iar la scurt timp după reluare, Buzan a degajat total neinspirat în zonă centrală, fix până la Miculescu, al cărui şut din marginea careului l-a învins pe Moldovan (min. 53). Arădenii au prins elan şi au forţat timp de zece minute, din nou, însă, fără ocazii majore. Din păcate, nici formaţia noastră n-a arătat la fel de sprintenă ca în prima parte. Rogoveanu şi Bădăuţă au ţinut prea mult de minge când am fi avut şansa să facem ceva, iar schimbările, începând cu înlocuirea forţată a lui Uyi la pauză, nu au avut impact. Pe acest fond de "meciul nimănui", UTA a găsit drumul spre gol, atunci când şutul lui Ciucur l-a lovit în spate pe colegul Rus şi s-a dus la colţul pe care numai ce-l eliberase portarul (min. 76). Buzan, sărbătoritul zilei, a avut golul egalizator în gheată, dar a trimis pe lângă (min. 78), ca apoi UTA să profite de spaţii şi să-şi treacă în cont două ocazii, un şut prins de Moldovan (min. 87), şi o bară a lui Rus la ultima fază a meciului. Chiar înaintea de aceasta din urmă, Poli putea egala, dar Munteanu n-a apucat decât să ciupească în portar mingea deviată de Ţîgîrlaş în faţa porţii.

Aşa cum comenta şi Răchită la finalul meciului, este greu să nu fi frustrat de pierderea acestor puncte. Şi mie mi s-a părut că se putea da penalty când Şeroni s-a căţărat pe Bădăuţă la 1-0, aşa cum şi gazdele au cerut penalty la un posibil henţ al lui Paramatti în partea secundă. Făcând abstracţie de aceste faze, rămânem cu certitidunea că ne-a lipsit calitatea în momentele decisive, iar UTA a recuperat punctele pierdute pe nedrept cu Ripensia. Avem doar şansa victoriei în meciul cu Clinceni de etapa viitoare. Pe mine, cel puţin, mă bântuie gândul că puţin mai multă inspiraţie în aceste meciuri ne aducea toate cele nouă puncte, în loc de patru. Suntem aproape, dar trebuie să mai găsim acel ceva care să facă diferenţa, fie că-i zicem calitate, organizare sau şansă, atât cât să ne apropiem de linie. Punctele...

Poli: Moldovan - Bilia, Paramatti, Uyi, Olteanu - Munteanu, Manolache - Buzan, Rogoveanu, Sidorenco - Bădăuţă

Schimbări:

Ghidurea pentru Uyi (min. 46)
Ţîgîrlaş pentru Sidorenco (min. 56)
Calugher pentru Rogoveanu (min. 75)

8 martie 2019

Avancronică: UTA Arad - Poli Timişoara

Calculele de acasă nu ne-au ieşit etapa trecută. Urmează în acest weekend o dispută mai dificilă, prin prisma încărcăturii pe care o poartă, cu rivalii din judeţul alăturat. Va fi o cu totul altă provocare pentru alb-violeţi.


UTA Arad

Formaţia antrenată de Ionuţ Popa nu a avut un sezon liniştit, dar pare să fi trecut peste emoţiile băneşti care i-au urmărit în tur. Nu că s-ar fi plătit toate salariile, însă la club domneşte liniştea.

Arădenii au făcut destule permutaţii în lot pe parcursul iernii. Au plecat nume precum Enescu, A. Pop, Janos, Vădrariu şi Cubleşan (unii raşi chiar dinainte de finalul sezonului), iar în locul lor au sosit Melinte, Şeroni, Ciucur, Neagu şi Kanda. Jumătate de echipă, practic, dar jucători cu experienţă de L1, care oricând pot să fie periculoşi.

Aşteptările sunt ca foştii polişti aflaţi în lotul de la UTA, cât şi antrenorul Ionuţ Popa, să aibă un plus de motivaţie pentru a învinge. Asta pe lângă faptul că suporterii nu ar aprecia de fel un eşec pe teren propriu cu penultima clasată, darămite cu o formaţie din Timişoara sau cu Poli.

Chiar dacă are un lot bunicel, UTA a eşuat cu Ripensia, într-un joc lipsit de orizont. Au arătat incisivitate în flancuri, fără a reuşi să ajungă suficient de periculos în zonă de finalizare. La acea partidă a absentat Coulibaly, accidentat, care va lipsi şi cu noi. Melinte a avut nişte probleme de-a lungul săpătmânii, la fel și Ciucur, dar nu ar fi absolut nicio surpriză să-i vedem în primul unsprezece, la cum îl cunoaștem pe Ionuț Popa.

Partida se va juca pe teren sintetic, ceea ce introduce o altă variabilă diferită faţă de majoritatea etapelor. 

Poli Timișoara

Prin ograda noastră am avut parte de o săptămână liniştită şi nu prea. Luni era deja rezolvată situaţia cu Bilia, dar marţi ne găseam atacaţi în cazul Haruţ, a cărei replică am oferit-o miercuri. Este o situaţie care nu cred că avantajează pe niciuna din părţile implicate, cu impactul mai mare asupra jucătorului, care pierde şase luni de fotbal. Contează nu doar fiindcă este la o vârstă formatoare, ci datorită faptului că oricum Haruţ nu-şi găsea cu adevărat locul în teren.

Trecând peste asta, alb-violeţii sunt aproape în efectiv complet pentru acest joc - doar Chemin mai are de ispăşit ultima etapă de suspendare. Revine, în schimb, Rogoveanu, care cred că ne-a lipsit la meciul cu Luceafărul, atât fiindcă are capacitatea să deschidă jocul, cât şi fiindcă este principalul executant al fazelor noastre fixe.

Răchită trebuie să decidă ce face cu punctele-problemă din primul unsprezece: cei doi U21 de la mijloc şi fundaşul dreapta. E imaginabil să jucăm cu Bilia şi Manolache titulari, şi chiar Rogoveanu pentru Calugher. Sunt imaginabile şi permutaţii mai exotice, dar, de regulă, mai mult de trei schimbări în primul unsprezece devin dăunătoare.

Am făcut un meci foarte bun în deplasarea de la Arad din Cupa României (sau cel puţin o repriză excelentă), sper ca de această dată să avem şi rezultatul de partea noastră.

Vorbele antrenorului:
„Am fost la meciul Ripensia – UTA, eu cred că rezultatul de egalitate era el mai echitabil. UTA a dominat repriza a doua, au primit un gol printr-o neatenție. Se vor schimba datele problemei pentru că vom juca pe sintetic. Întâlnim o echipă cu jucători de valoare și vom încerca să scoatem maximul din acest meci. Și mai sunt supărat, pentru că pentru noi orice meci este capital. Suntem departe de linia roșie.
Sperăm ca jucătorii să înțeleagă gravitatea situației și să se comporte ca atare. Un jucător care nu e conectat 100% la importanța momentului a fost lăsat în afara lotului. Nu-l dau afară pentru că eu nu-mi bat joc de fotbaliști. Nu mai au unde să joace în perioada aceasta. S-au terminat perioadele de transferuri. Dar sper să înțeleagă că a fost lăsat în afara lotului de 18 din cauza felului în care se antrenează.”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Putem vedea din nou câteva aspecte bune, dar trebuie făcut ceva în privința căderilor din repriza secundă, o problemă patologică în acest sezon. A fost un meci cu mai puține greșeli, deci am putea spune că acum problema este mai degrabă una mentală decât calitativă. Dar adevărul e că încă trebuie îmbunătățit și al doilea aspect.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/09/cr-uta-poli-21-01.html

3 martie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Luceafărul

Poli - Luceafărul 1:1 (0:1)
[27 de voturi]

CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Nu a avut foarte mult de lucru, în ciuda dominației adversarilor din prima repriză.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Igor Ţîgîrlaş

În continuare, Țîgîrlaș nu pare cea mai bună soluție pentru flancul drept al apărării. Suferă la poziționare, iar de mai multe ori am fost prinși descoperiți în acea zonă. La centrarea de la gol a sărit pe sub minge, dar a și fost un serviciu foarte bun.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Lorenzo Paramatti

Un joc decent al lui Paramatti, care oferă siguranță. În plus, a avut și șansa golului în prima parte. În momentele grele a încercat să împingă echipa din spate.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

Sergio Uyi

Chiar dacă a scos penalty-ul, Uyi are o problemă neplăcută: în ciuda taliei sale impresionante, nu reușește să se impună la cap suficient de des când este în duel cu adversarii. Jocul de picior nu îl ajută la construcție, dar folosește picioarele lungi să intervină eficient din spate, cum a făcut și la o șansă mare de gol a oaspeților în prima repriză.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Vlad Olteanu

Un meci fără mari reușite pentru Olteanu, care atunci când a urcat în flanc, a întârziat de câteva ori centrarea, poate și ca să permită colegilor să urce. A avut un șut bun pe lângă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

David Pop

Am suferit la mijloc în prima repriză, unde ambii U21 au avut dificultăți de a se impune, Pop cu ele mai mari, fiind sub deseori sub presiunea adversarilor.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Dorin Codrea

A avut urme de succes la duelurile la cap, dar nu a reușit să deschidă jocul suficient de repede și de precis.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Lucian Buzan

Un meci fără reușite pentru Buzan, care a fost mai prezent în prima parte, decât în a doua. Aștept să văd cum gestionează situațiile când jucăm în deplasare și avem spațiu pentru contre.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Vadim Calugher

Partidă neinspirată a moldoveanului, care a eșuat în mod repetat la numeroasele faze fixe de care am beneficiat. E drept că a oferit o centrare bună la ocazia lui Bădăuță din debutul reprizei secunde, dar asta a fost și singura reușită notabilă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Eugen Sidorenco

Penalty-ul ratat atârnă greu nu doar la nota lui Sidorenco, ci și la rezultatul final. Chiar dacă am auzit oameni nemulțumițit de prestația sa și dincolo de ratare, cred că vârful a arătat destulă calitate, obținând multe libere din faze de la care altfel nu scoteam nimic. Sunt convins că va avea șansa să se revanșeze și că o va face.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,0

Alexandru Bădăuță

Mi-a plăcut cât de rapid s-a integrat noul nostru vârf în primul unsprezece. A înscris, a mai avut o șansă importantă de gol și a plimbat bine mingea, reușind să se întoarcă spre poartă chiar și când recepționa cu spatele către buturile adverse.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

REZERVE

Dănuţ Bilia

Din nou o prezență pozitivă după pauză. Excepție face controversa de la libera bătută pe poartă, când a ignorat indicațiile antrenorului și a ales să bată el în locul lui Bădăuță. E o situație greu de controlat, mai ales că avem ca termen de comporație ce s-a întâmplat în Anglia acum nici o săptămână, chiar dacă la alt nivel. Poate că aș aprecia încrederea și curajul de a-ți asuma o asemenea răspundere când echipa suferă, dar cuvântul și autoritatea antrenorului sunt sfinte într-un vestiar. Sper ca situația să se rezolve pozitiv, într-un final. Dacă Bilia reușea s-o bage-n ațe la ocazia din ultimele minute, probabil că era deja rezolvată.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Antonio Manolache

Debutul la seniori al lui Manolache nu a trădat lipsa lui de experiență. Joc cu capul sus, rapid, control bun al balonului și o distribuție pe măsură, internaționalul de juniori ne-a arătat o parte din calitățile sale. Dacă rămâne la acest nivel și îl mai crește prin joc, are toate șansele să câștige postul de titular.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Denis Golda

Și-a trecut în cont o pasă de gol, semn al încă unei schimbări inspirate. Din păcate, are dificultate în a intra în combinații rapide cu colegii, ceea ce este decisiv pentru capacitatea noastră de a ataca în flanc.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,0

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Antrenorul nu a mers propriu-zis pe echipa câștigătoare, încercându-l în continuare pe Țîgîrlaș în dreapta, unde Bilia a arătat mai bine și în meciul cu Ripensia. Alegerea a fost forțată de faptul că a ales doi jucători U21 la mijloc, o situație despre care am scris în trecut. Duo-ul Pop-Codrea nu a funcționat, însă Manolache ar putea să fie o soluție acolo. Schimbările făcute la pauză au fost corecte și s-au văzut imediat în joc, iar când tragi linia, am pierdut puncte din cauza unor neinspirații individuale. Fazele fixe se antrenează des, dar așa cum un jucător de baschet nu ratează nicio aruncare liberă la antrenamente, și la fotbal miza afectează rezultatul unui corner.

Oricum ar fi, asta reprezintă o problemă, avem nevoie să profităm de fazele fixe, mai ales acum când echipa nu este la maximul potențialului ei de joc. Pe lânga asta, va fi interesant de văzut cum alege Răchită să rezolve situația cu Bilia, un jucător de care, aceste două etape ne-au arătat, putem avea nevoie.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,7

Echipa

Dacă m-a deranjat ceva la acest joc, este cât de greu am reacționat după primirea golului. A fost nevoie să vină pauza și să facem două schimbări, ca să reintrăm în cârți. Este de înțeles când nu se leagă lucrurile zece, cincisprezece minute, dar trebuie să găsești o cale de a-ți demonstra intențiile și de a reacționa, tocmai pentru a nu oferi adversarului (încă) un avantaj moral.

Atitudinea în rest a fost bună, chiar dacă deciziile luate n-au fost mereu cele mai inspirate. Am contribuit și noi la fragmentarea jocului în partea secundă, ceea ce nu ne-a ajutat, cu adversarii forțând fiecare întrerupere.

Poate mai erau jucători care se așteptau ca acesta să fie cumva un meci mai ușor - am văzut că nu a fost cazul. La UTA sigur știu ce îi așteaptă, iar rezultatul obținut cu Luceafărul trebuie să îi împingă către mai mult la Arad, chiar dacă jocul este net mai dificil.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Omul meciului

Cătălin Bădăuță - 59,3%
Niciunul - 14,8%
Lorenzo Paramatti - 11,1%
David Pop - 7,4%
Igor Țîgîrlaș - 3,7%
Eugen Sidorenco - 3,7%

2 martie 2019

Poli - Luceafărul Oradea 1:1 (0:1)

Calculele de acasă sunt fix asta, calcule. Conform așteptărilor, am avut de-a face cu un meci dificil, pe care ni l-am făcut foarte greu într-o primă repriză în care am predat ușor posesia. Faptul că am rămas în superioritate numerică repede în partea secundă ne-ar fi ajutat mai mult, dacă nu pierdeam plusul de moral ratând penalty-ul primit la faza eliminării. Iar în rest, inabilitatea de a trimite constructiv mingea în careu din sumedenia de libere și cornere pe care le-am avut, ne-a împiedicat să reintrăm în meci mai repede. Golul egalizator reușit de Bădăuță ne-a adus un punct, dar rămânem cu amarul celor pierdute.


Și totul începuse promițător, cu un prim sfert de oră în care am controlat jocul. Este drept că ocazia mai mare au avut-o oaspeții, la o scăpare în apărarea noastră, mingea ratând cumva cadrul porții lui Moldovan (min. 7). Replica alb-violeților a venit după un corner, respingerea portarului ajungând la Paramatti, care a tras din prima, încercând să profite de poarta liberă, însă n-a reușit să cadreze șutul (min. 12). Ulterior, terenul a început să încline înspre buturile noastre, iar după minute bune de presiune, Luceafărul a și deschis scorul: Uyi și Sidorenco nu reușesc să degajeze o minge periculoasă, o centrare la colțul lung îl găsește pe V. Pop, care preia excelent și înscrie din apropiere (min. 23). Am sperat că vom reacționa rapid, dar parcă mai greu ne-a fost. Până spre finalul reprizei, abia am mai ieșit din propria jumătate, cu Uyi reușind să intervină la cea mai periculoasă șansă a oaspeților de a majora scorul. Doar la ultima fază a reprizei am beneficiat de o liberă din marginea careului, din care n-am scos nimic.

Partea secundă, a devenit rapid evident, avea să fie altfel. Alb-violeții au început ofensiv, cele două schimbări efectuate de Răchită (Manolache și Bilia pentru Pop și Țîgîrlaș) revitalizând echipa. Bădăuță a avut o mare ocazie la unul din puținele servicii inspirate ale lui Calugher, însă lovitura sa de cap a fost respinsă in extremis de portar (min. 52). Am rămas sus, iar cinci minute mai târziu, la o fază fixă, Uyi a fost faultat în careu și Yabre, de la adversari, a văzut al doilea galben, fiind eliminat. Avea să fie momentul cheie al partidei, căci în loc să o luăm de frâie, Sidorenco a bătut moale în stânga portarului, iar acesta a respins. Jumătatea de oră rămasă s-a jucat aproape exclusiv în terenul oaspeților. Olteanu a avut un șut frumos, dar pe lângă, de la marginea careului (min. 60), în vreme ce Bilia a tras tare dintr-o liberă de la marginea careului, pe care portarul a reușit s-o respingă (min. 67). Această liberă a creat tensiune în tabăra noastră, căci antrenorul îi ceruse lui Bădăuță să execute, dar Bilia a avut mic moment Kepa. Au fost multe faze fixe, într-un joc foarte fragmentat, problema noastră fiind că niciunul dintre executanți (Calugher, Olteanu, Manolache) nu a reușit să găsească servicii de calitate. Golul, finalmente, a venit când Golda a centrat cu capul în fața porții, de unde Bădăuță a s-a dovedit omul potrivit pentru a împinge balonul în plasă (min. 80). S-a jucat puțin în minutele rămase, dar chiar și așa, Bilia putea tranșa partida în favoarea noastră, dacă reușea să-și cadreze șutul la o minge care a ajuns nesperat la el (min. 85). Și Luceafărul a mai avut o tresărire înainte de final, cu un șut în diagonală pe lângă poarta lui Moldovan (min. 88), dar partida s-a încheiat cu alb-violeții în preajma careului advers. Neinspirați.

Am pierdut două puncte importante, cu asta rămânem după acest joc. Răchită trebuie să găsească soluții la problemele pe care le-am avut în prima repriză, la capacitatea de reacție a echipei în clipele dificile. Nu avem timp pentru a ne mulțumi cu echilibrul cosmic al rezultatelor, indiferent cât de mult sau de puțin merităm, trebuie să găsim o cale de a câștiga. Toate meciurile vor fi strânse, totul se joacă mai departe. Să sperăm că se va juca și mai bine, de partea noastră.

Poli: Moldovan - Țîgîrlaș, Paramatti, Uyi, Olteanu - Pop, Codrea - Buzan, Calugher, Sidorenco - Bădăuță

Schimbări:

Bilia pentru Țîgîrlaș (min. 46)
Manolache pentru Pop (min. 46)
Golda pentru Buzan (min. 73)

1 martie 2019

Avancronică: Poli - Luceafărul Oradea

Avem o victorie, ne trebuie musai a doua.


Luceafărul Oradea

Precum scriam deja săptămâna aceasta, Luceafărul este una din echipele pe care probabil va trebui să le băgăm sub noi pentru a ne salva. Cu atât mai mult cu cât avem această întâlnire directă acasă, iar pentru orădeni urmează alte șase setape extrem de dificile, cu formații din prima jumătate a clasamentului.

Reiau ce am scris: au acelaşi antrenor cu care au început sezonul, dar şi ei au adus opt nume noi în iarnă, cu cinci plecări, dintre care Gunie şi Codoban erau oameni importanţi. La capitolul veniri găsim doi jucători mai răsăriţi de la Brăila, chinezul Yuefeng şi vârful Bebey, doi jucători care vin din L3 Norvegia şi Belgia, şi doi tineri de perspectivă, portarul Ionuţ Rus (ex-Poli) şi fundaşul Călin. Nu-mi pare că Luceafărul s-a întărit, iar asta, în contextul în care formaţiile din spatele lor sunt mai tari, ar trebui să-i împingă sub linie. Egalul obţinut cu ASU Politehnica în prima etapă nu spune mare lucru, mai ales că şi alb-violeţii sunt o necunoscută valorică.

O singură echipă a adunat mai puține puncte în deplasare decât Luceafărul, Farul Constanța, iar cele două puncte agonisite au fost aduse de la Brăila și de la ASU Politehnica. Multe echipe din L2 au mari dificultăți de a obține puncte în deplasare.

Acestea fiind spuse, revin la sintagma care ne va urmări de-a lungul primăverii: nu există meciuri ușoare.

Poli Timișoara

La alb-violeți, lotul a fost completat cu alți doi jucători în această săptămână, tânărul Manolache și deja-veteranul Bădăuță. Cred că avem în acest moment un echilibru sănătos și concurență pe mai toate posturile, iar de aici încolo echipa trebuia să crească în exprimare.

Formația câștigătoare nu se schimbă, nu? Doar că Rogoveanu este accidentat, astfel că cineva îi va lua locul în linia de mijloc. Nu știu dacă trece Bilia titular, dacă Răchită va apela la o înlocuire directă prin introducerea lui Codrea sau Munteanu, sau dacă vom fi surprinși cu altă mutare tactică.

Poate că cea mai mare diferenţă faţă de meciul cu Ripensia este că multă lume se chiar aşteaptă ca alb-violeţii să câştige această partidă. Rămâne de văzut cum jucătorii vor gestiona această presiune adiţională. Oricum ai lua-o, ştim că nu ne va fi uşor, aşa cum ştim că ne trebuie aceste puncte.

Vorbele antrenorului:
„Cred că meciul va fi diferit cu Luceafărul. Au avut un semieşec acasă, putea fi mai drastic ţinând cont de ocaziile avute de ASU, una chiar singur cu portarul. Ei vor strânge rândurile, cred că i-am citit destul de bine, au o coloană vertebrală a echipei destul de puternică, cu jucători care îmbină experienţa cu tinereţea, cu jucători împrumutaţi de la CFR Cluj, jucători cu execuţii foarte bune. Vom vedea cum se va desfăşura jocul. Vom încerca să câştigăm inclusiv cu pressing în treimea adversă.
Noi avem speranţe, atitudinea şi mentalitatea s-au schimbat, dar cât timp nu suntem deasupra liniei toţi vom fi trişti, supăraţi… Pentru că atunci când vezi Poli sub linie, nu-ţi arde nici de mâncare… I-am conştientizat pe jucători că nu mai contează altceva decât să atingem acest obiectiv… Nu ne interesează familie, nici lucruri colaterale şi sper să înţeleagă ce le cer. Cine nu, e liber să plece.”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Adevărul e că meciurile din liga a doua sunt palpitante. După ce o primă repriză echilibrată ne-a lăsat conduși, în partea secundă a părut chiar că vom pleca cu 3 puncte din Bihor. Doar că slăbiciunile din apărare s-au făcut din nou vizibile și am încheiat o nouă deplasare cu patru goluri primite.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/08/luceafarul-oradea-poli-42-10.html

26 februarie 2019

Calculele ligii secunde

Mă uitam deja, nesănătos de mult, la clasament încă dinainte de începutul L2. Acum că a trecut o etapă, parcă mi se învârt şi mai tare toate rotiţele, mai ales că în prima etapă aproape toate echipele din a doua jumătate a clasamentului au pierdut puncte. Ce doare este că mai durează până când are rost să ne uităm, cu adevărat, la ce fac alţii. Suntem la 11 puncte de salvare, iar victoria cu Ripensia nu ne-a apropiat decât cu un punct de ţinta noastră. Nu puţini sunt cei care nici nu vor să aducă în discuţie calcule, ca nu cumva să uităm că prima oară noi avem de câştigat. Cert este că trebuie să prindem cât mai curând plutonul, ca să reducem din presiunea clasamentului, iar în mai puţin de patru-cinci etape nu avem cum să facem asta, nici măcar matematic.


Dar! Chiar şi aşa, nu pot să nu stau cu capu-n clasament. De la locul 9 în jos, toate clubulurile riscă să intre în zona mlăştinoasă. Ajunge să pierzi trei meciuri la rând şi eşti acolo. Toată lumea se uită la puncte şi îşi începe calculele cu "Brăila şi Poli sunt ca şi retrogradate. Pe cine mai băgăm sub noi?". De partea noastră, obiectivul este să găsim alte patru formaţii cărora să le luăm faţa. Partea complicată este că două dintre ele ar putea să fie echipe care nu sunt acum sub linie. Deci...sărim peste Brăila, care mai mult s-a slăbit în iarnă, şi trecem dincolo de noi.

CS Baloteşti (19 puncte) are perspective proaste. Au pierdut doi jucători de bază, pe Dedu şi pe Gojnea, iar din cei patru aduşi singurul cu ceva nume este...Rafael Licu. Luaţi individual, ilfovenii au câţiva jucători buni, mai ales în linia de mijloc, precum Predescu, V. Mihai şi M. Neagu, cu veteranul Marciuc conducând apărarea. Problema e că tot aceşti jucători i-au adus pe locul unde sunt acum, iar mutările din iarnă nu par să fi schimbat ceva semnificativ în rândul echipei. Chiar şi aşa, se remarcă faptul că nici măcar Baloteştiul nu sunt victime sigure, atâta timp cât joacă cu cel mai bun unsprezece. Au schimbat şi antrenorul în iarnă, rolul de principal revenindu-i fostului internaţional Gheorghe Mihali. Dar să se salveze? Pare o sarcină foarte dificilă, evidenţiată de înfrângerea de pe teren propriu cu Mioveni în weekend.

Farul Constanţa (20 de puncte) a despărţit mările şi a adus o armată de jucători, ca şi noi. Ca şi majoritatea echipelor din L2.  Lucrurile par să se fi stabilizat în conducerea Farului, formaţia din Constanţa făcând cantonamentul de iarnă tot în Antalya. S-au debarasat de şase jucători pe care nu s-au bazat mult nici în tur (excepţie Licu şi Tudorică), şi au adus atât jucători tineri, cât şi jucători cu experienţă, majoritatea din L1. Junii sosiţi de la FCSB, Viitorul şi Dinamo nu-mi spun nimic, sunt jucători care n-au debutat în prima ligă. Jucătorii seniori au însă CV-uri rezonabile. Ispas vine de la Călăraşi, Rosado şi Diogo de la Gaz Metan, Celestino a fost cândva la CFR Cluj, Demir şi Rafa au jucat în L3 Turcia, respectiv Portugalia, iar Antoche şi Avram au experienţa multă de L2. Antrenor a rămas cel mai tare din oraş. În amicale au bătut doar L3 şi L4, semn că şi dacă echipa are calitate (şi ceva calitate tot are), mai durează să se închege. Drept urmare, au pierdut la Clinceni în prima etapă, meci decis de execuţia deosebită a lui Barbu. Cred, însă, că Farul are forţă (lot decent, bani, suporteri) şi nu va rămâne dincolo de linie, iar următoarele patru etape (Snagov, Baloteşti, Pandurii, Metaloglobus) ne vor arăta mai clar cât de sus pot urca ei.

Aerostar Bacău (22 de puncte) a condus de două ori la Târgovişte vineri, dar a plecat fără puncte. E drept că scorul i-a flatat puţin, Chindia fiind echipa mai bună, însă două goluri din faze fixe (!) au oferit băcăuanilor o şansă la mai mult. Antrenaţi în continuare de Florin Bratu, care ar avea o mare problemă dacă şi-ar trece o retrogradare în CV, Aerostar a pus pe liber nouă jucători şi a adus zece. Cei care au venit sunt fie jucători experimentaţi în L2 (A. Pop, Ciocâlteu, Carabela, Gojnea, Drugă, Tăbăcaru), fie tineri U21. Nu e ca şi cum Bratu a putut semna nume cunoscute, dar a avut şansa să facă un lot mai apropiat de aşteptările sale. Şi ei au trei meciuri din care trebuie să scoată puncte în următoarele patru (Energeticianul, ASU Politehnica, Luceafărul + U Cluj). Nu ştiu exact de ce, dar încă îmi vine să cred în calităţile antrenorului şi tind că îi va scoate la liman, chiar dacă vor fi sub Farul.

Metaloglobus (24 de puncte) era aproape în comă când am intrat în pauza de iarnă, pierzând cu 1-9 la Bacău. Lucrurile s-au schimbat ca peste noapte, cu fostul antrenor al liderului, Laszlo Balint, sosind ca antrenor, alături de opt jucători. S-au reunit fraţii Herea, l-au adus pe Fl. Plămadă de la Petrolul, pe Vîlceanu de la Astra, pe Lungu, Tomozei şi Neagu, Nicoară toţi jucători solizi de L2. Chiar şi aşa, în disputa cu FC Argeş au avut un noroc care l-a depăşit cu mult pe al nostru din meciul cu Ripensia, reuşind să înscrie la singura şansă de gol, în vreme ce piteştenii au ratat din toate poziţiile. Tind să cred că nici Metaloglobus nu va fi dincolo de linie, din moment ce au un lot decent şi un antrenor care a avut succes pe unde a fost. Îi aşteaptă însă trei meciuri grele (Petrolul, Mioveni, Farul), iar o serie negativă ar pune multă presiune pe bucureşteni.

Luceafărul Oradea (24 de puncte) vine la Timişoara sâmbătă şi este, din punctul meu de vedere, a doua din cele patru echipe pe care trebuie să le băgăm sub noi. Au acelaşi antrenor cu care au început sezonul, dar şi ei au adus opt nume noi în iarnă, cu cinci plecări, dintre care Gunie şi Codoban erau oameni importanţi. La capitolul veniri găsim doi jucători mai răsăriţi de la Brăila, chinezul Yuefeng şi vârful Bebey, doi jucători care vin din L3 Norvegia şi Belgia, şi doi tineri de perspectivă, portarul Ionuţ Rus (ex-Poli) şi fundaşul Călin. Nu-mi pare că Luceafărul s-a întărit, iar asta, în contextul în care formaţiile din spatele lor sunt mai tari, ar trebui să-i împingă sub linie. Egalul obţinut cu ASU Politehnica în prima etapă nu spune mare lucru, mai ales că şi alb-violeţii sunt o necunoscută valorică. Dacă (după ce) pierd cu noi, au o serie de şapte meciuri, din care în şase întâlnesc formaţii din prima jumătate, iar în al şaptelea pe Aerostar. Nu aş fi şocat dacă ar avea de aşteptat până în aprilie pentru următoarea victorie şi asta aproape că le-ar pecetlui soarta.

Daco Getica Bucureşti (24 de puncte) probabil transpiră rău de tot. Au pierdut şase jucători importanţi din tur, jucători cu meciuri în L1, în frunte cu golgheterul Adrian Voicu. În locurile lor au venit jucători eminamente de L2, precum Roşu (ex-Poli), Stancu (Gaz Metan), Dedu (Baloteşti), Martin (FC Argeş), Tudorică (Farul), cât şi Eşanu, Grecu şi Isvoranu împrumutaţi de la Dinamo, Viitorul şi Chiajna. Nu văd cine îl va înlocui pe Voicu dintre cei numiţi, acesta fiind principalul motiv pentru care Daco Getica nu este actualmente lângă noi în clasament. Baciu, antrenorul bucureştenilor, nu-mi inspiră multă încredere, fiindcă la ce lot a avut în tur, se putea clasa mult mai sus. Înfrângerea la limită din prima etapă de la Snagov nu ne spune multe, fiindcă şi liderul este o necunoscută. Au avantajul a două meciuri accesibile, cu Pandurii şi Baloteşti, din care dacă nu scot măcar patru puncte, va fi clar că au potenţial limitat să stea peste linie. Precum cred că reiese, sunt a treia echipă pe care o văd sub noi.

Ripensia Timişoara (25 de puncte) este şi ea într-o situaţie sensibilă. Am scris în avancronică ce cred despre punctele acumulate, toate la limită, în ultimele etape ale anului trecut şi faptul că nu au fost aduşi măcar doi jucători de calitate. Speranţa suporterilor Ripensiei stă aproape exclusiv în efectul Pelici, care, cumva, trebuie să transforme un lot slăbuţ într-unul capabil să reziste. Nivelul de joc pe care l-au arătat cu noi n-a fost rău, mai ales dacă plecăm de la presupunerea că nici noi nu suntem chiar ultimii, iar logica dictează că dacă noi ne salvăm, şi ei o fac. Au meciurile noastre, cu o etapă în avans, şi întâlnesc UTA, Clinceniul şi Snagovul în următoarele etape, partide pe urma cărora, dacă nu fac măcar patru puncte, au şanse să ajungă sub linie, sub mare presiune. Foarte greu de estimat ce-o să se întâmple, însă tind să-i văd salvându-se, dacă nu se încurcă prea tare în cafenele şi din astea.

ASU Politehnica Timişoara (26 de puncte) sunt într-o situaţie dificilă la rândul lor. Au plecat Bozian, Poparadu, Lazea, am impresia că şi Velici, care au prins câteva minute în tur, asemeni lui Dănuţ Bilia, transferat la noi. Au venit jucători tineri, care n-au prea jucat, cu Manea, C. Ene, Dros, Ursu şi Motreanu cei mai experimentaţi. Situaţia financiară nu este grozavă, dar n-ar trebui să afecteze mersul lucrurilor. Rămânerea lui Petruescu mi se pare un risc, antrenorul nefiind agreat de o parte dintre jucători şi dintre suporteri, iar faptul că la Luceafărul au avut şansa victoriei este o palidă consolare, fiindcă nu sunt convins de valoarea orădenilor. Urmează cinci meciuri foarte grele pentru alb-violeţi, cu U Cluj, Aerostar, FC Argeş, Petrolul şi Mioveni, o serie din care, dacă nu au şansă, pot să iasă uşor fără nicio victorie. Dacă se întâmplă asta, probabil ajung sub linie, iar de acolo mai departe presiunea va fi alta. Ca de obicei, suporterii vor fi acolo să-i susţină, ceea ce poate fi decisiv.

Pandurii Târgu Jiu (28 de puncte) au un avans mare faţă de noi, dar nu şi faţă de primul loc retrogradabil. I-au pierdut pe Pârvulescu, Cenaj, Nsiah ş Konate, dintre jucătorii de bază ai echipei, iar la schimb au venit opt jucători, singurii mai cunoscuţi fiind vârful Dodoi şi fostul mijlocaş al Ripensiei, L. Tudor. Pe lângă asta, la înfrângerea cu Petrolul au avut şi multe absenţe din motive medicale. Antrenorul Bogoi este pus în faţa unei situaţii foarte dificile, mai ales că nu este chiar linişte nici pe frontul financiar de la Târgu Jiu. Mă aştept ca Pandurii să reintre puternic în lupta pentru retrogradare, fiind favoriţi la statutul de "a patra echipă pe care o băgăm sub noi".

Energeticianul (29 de puncte) par la o distanţă relativ sigură, de noi în orice caz, dar şi-au pierdut antrenorul în iarnă şi au schimbat jumătate din lot. Singurul jucător dintre cei veniţi care are ceva nume este albanezul Cenaj, de la Pandurii, şi, să zicem, Alexandru Popescu, venit de la Mioveni, în vreme ce la plecări îi găsim pe Nicoară, Cristea, Achim, Neagu, Tomozei, Manole, Tomozei, Drugă, Leasă - cam tot ce aveau mai experimentat. De bine, de rău mai au câţiva jucători de calitate în echipă, în frunte cu golgheterul Vlad Rusu, iar pe bancă îl au pe foarte tânărul George Zima, secund în mandatul lui B. Andone. Înfrângerea suferită cu U Cluj era una scontată, dar urmează alte meciuri grele pentru formaţia din Petroşani, care ar putea coborî degrabă în clasament. În funcţie de cum rămâne atmosfera la Energeticianul, îi văd şi pe aceştia susceptibili la a ajunge în zona periculoasă.

Şi astfel mi-am încheiat poliloghia. Care credeţi voi că sunt cele patru echipe care intră sub noi?

25 februarie 2019

Profil: Alexandru Bădăuţă

Al doilea transfer vine după un schimb interesant, cu Octavian Drăghici luând drumul Ripensiei şi Cătălin Alexandru Bădăuţă sosind în alb-violet.


Nu este prima aventură în aceste culori pentru Bădăuţă, care a evoluat şi la ASU Politehnica timp de trei sezoane. La Ripensia nu s-a impus cum m-aş fi aşteptat să o facă, iar speranţa este că sosirea sa aici îi va reda energia care i-a lipsit în galben-roşu. Nu cred că îi va fi uşor să intre în primul unsprezece, Bădăuţă fiind un jucător tehnic, care nu este deosebit de generos la efort. Aveam însă nevoie de dublaj pentru Sidorenco, iar experienţa jucătorului născut la Alexandria ne-ar putea fi utilă.

Data nașterii: 19.09.1990
Locul nașterii: Alexandria, România
Inălțime: 182 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Atacant

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Ripensia TimişoaraROB162
2017-18Ripensia TimişoaraROB123
2017-18ASU PolitehnicaROB195
2016-17ASU PolitehnicaROB268
2015-16ASU PolitehnicaROC2516
2014-15Unirea BrînceniROD--
2013-14BerceniROB172
2013-14CSM AlexandriaROD1513
2012-13CSM AlexandriaROC--
2012-13CaracalROC--
2011-12CaracalROC--
2010-11CaracalROC--
2009-10Dinamo IIROB80
2008-09Dinamo IIROB60
2008-09Juventus BucureştiROC--
2007-08Juventus BucureştiROC--
2006-07Juventus BucureştiROC--
Total:14449
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro
Google+