Partidă cu gust intens de deja-vu pe Motorul, la finalul căreia alb-violeţii au pierdut puncte pentru care avea argumente serioase să le aducă acasă. Golul lui Bilia din debut de meci n-a fost suficient, după ce o eroare defensivă şi un polonic de şansă au întors rezultatul în favoarea gazdelor pe parcursul reprizei secunde. Pentru noi, care avem atâta nevoie de puncte, este o înfrângere nemeritată, dar n-avem decât să ne regrupăm şi să perseverăm. Totul se joacă.
Nici nu începuse bune partida, că Poli a preluat conducerea: corner Rogoveanu, mingea ajunge în zonă centrală, de unde Bilia o trimite în poartă (min. 3). Reuşita ne-a permis să gestionăm jocul cum ne doream, mizând pe acţiunile rapide purtate de Bădăuţă, Sidorenco şi Buzan, în vreme ce arădenii, chiar dacă au avut posesia, n-au arătat capacitatea de a se exprima periculos. Şanse reale de gol n-au avut, dar au trimis câteva baloane prin preajma porţii care puteau aduce pericol, dacă aveau şi destinatar. Poate cea mai bună ocazie de egalare a semnat-o Rus, cu un şut frumos, dar pe lângă poartă (min. 27). În schimb, alb-violeţii puteau să se desprindă pe tabelă imediat după finalul primei jumătăţi de oră, finalizările lui Bădăuţă, în două rânduri, fiind blocate de portar (min. 32). Acelaşi Bădăuţă a prins un şut puternic din marginea careului care a ratat de puţin vinclul, lovind transversala (min. 35), după care Kanda a avut două tentative de gol, prima un şut din unghi respins cu piciorul de Moldovan (min. 38), a doua o liberă pe lângă (min. 43).
Din ce văzusem în prima parte, ştiam că UTA are şansa golului doar dacă le-o oferim noi. Aşa am şi făcut, iar la scurt timp după reluare, Buzan a degajat total neinspirat în zonă centrală, fix până la Miculescu, al cărui şut din marginea careului l-a învins pe Moldovan (min. 53). Arădenii au prins elan şi au forţat timp de zece minute, din nou, însă, fără ocazii majore. Din păcate, nici formaţia noastră n-a arătat la fel de sprintenă ca în prima parte. Rogoveanu şi Bădăuţă au ţinut prea mult de minge când am fi avut şansa să facem ceva, iar schimbările, începând cu înlocuirea forţată a lui Uyi la pauză, nu au avut impact. Pe acest fond de "meciul nimănui", UTA a găsit drumul spre gol, atunci când şutul lui Ciucur l-a lovit în spate pe colegul Rus şi s-a dus la colţul pe care numai ce-l eliberase portarul (min. 76). Buzan, sărbătoritul zilei, a avut golul egalizator în gheată, dar a trimis pe lângă (min. 78), ca apoi UTA să profite de spaţii şi să-şi treacă în cont două ocazii, un şut prins de Moldovan (min. 87), şi o bară a lui Rus la ultima fază a meciului. Chiar înaintea de aceasta din urmă, Poli putea egala, dar Munteanu n-a apucat decât să ciupească în portar mingea deviată de Ţîgîrlaş în faţa porţii.
Aşa cum comenta şi Răchită la finalul meciului, este greu să nu fi frustrat de pierderea acestor puncte. Şi mie mi s-a părut că se putea da penalty când Şeroni s-a căţărat pe Bădăuţă la 1-0, aşa cum şi gazdele au cerut penalty la un posibil henţ al lui Paramatti în partea secundă. Făcând abstracţie de aceste faze, rămânem cu certitidunea că ne-a lipsit calitatea în momentele decisive, iar UTA a recuperat punctele pierdute pe nedrept cu Ripensia. Avem doar şansa victoriei în meciul cu Clinceni de etapa viitoare. Pe mine, cel puţin, mă bântuie gândul că puţin mai multă inspiraţie în aceste meciuri ne aducea toate cele nouă puncte, în loc de patru. Suntem aproape, dar trebuie să mai găsim acel ceva care să facă diferenţa, fie că-i zicem calitate, organizare sau şansă, atât cât să ne apropiem de linie. Punctele...
Poli: Moldovan - Bilia, Paramatti, Uyi, Olteanu - Munteanu, Manolache - Buzan, Rogoveanu, Sidorenco - Bădăuţă
Schimbări:
Ghidurea pentru Uyi (min. 46)
Ţîgîrlaş pentru Sidorenco (min. 56)
Calugher pentru Rogoveanu (min. 75)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu