12 octombrie 2018

Avancronică: Energeticianul - Poli

După intermediară pierdută cu Chindia, alb-violeții au parte de un nou meci dificil, în compania celor de la Energeticianul, clubul misteriosului Nicu Sarcină. Să vedem despre ce vorbim.


Energeticianul Petroșani

Fosta Șirineasa se descurcă bine în acest prim sezon de L2, chiar dacă s-a declarat printre pretendentele la promovare înainte de debut. Într-un fel, așteptările erau fondate, căci Achim, Ninu, Cristea, Nicoară și Rusu sunt jucători care au evoluat în L1, iar lor li se alătură mai mulți fotbaliști foarte versați la nivelul ligii secunde.

Aceștia nu par însă să fi format o echipă redutabilă, căci după un debut promițător, Energeticianul a început să piardă puncte. De fapt, au obținut victorii doar cu echipele mai slabe: Luceafărul, Aerostar, Brăila, plus o prestație inspirată cu Politehnica și o victorie în ultimul minut cu Daco-Getica. În ultima etapă, cu Ripensia, au ratat cele trei puncte tot în minutul nouăzeci.

Energenticianul l-a înscăunat recent pe Bogdan Andone, care numai ce ne-a bătut cu Metaloglobus. Noul antrenor s-a plâns de condiția fizică a echipei, în special în ultimele douăzeci de minute, ca urmare a meciului cu Ripensia. Așadar...avem ceva în comun cu ei.

Poli Timișoara

Mă întreb dacă în acest meci vom putea alinia unsprezecele „ideal” defensiv - cu Basic și Ivanov în centru și Melinte în fața lor. Am pus ghilimelele fiindcă, de fapt, pe Ivanov l-am văzut o singură dată, cu Snagov, deci nu oferă vreo garanție, dar măcar puțină speranță.

Că în rest, absențele-s numeroase. Mrkela, Velcotă și Smaranda lipsesc sigur, în vreme ce asupra lui Bîrnoi, Rudolf, Bocșan și Pop planează diferite grade de incertitudine. Deci ce-o fi de la mijloc în sus, vom vedea. Multe variante nu sunt - dacă revine Pop, probabil se va afla alături de Codrea, deci ar fi de plasat Haruț undeva. Eventual în linia de mijloc, cu Motreanu în apărare, și Keita pe flancul stâng.

Pe lângă toate problemele pe care le avem, trebuie să începem să ne facem griji cu suspendările. Basic, Melinte și Haruț stau o etapă la următorul galben primit, iar nici Codrea nu e departe.

Antrenorul:
„Energeticianul este una dintre echipele bune ale Ligii 2, chiar dacă în acest moment este pe locul 10. Am încredere că jucătorii mei vor elimina pe cât posibil greșelile personale, cele care ne-au costat foarte multe puncte. Mă bazez pe dorința de afirmare a tinerilor jucători – de exemplu, Toboșaru a jucat deja două meciuri și este în creștere. Nu ar fi exclus să intre în calcule un alt junior, Românu.”
Cronica ultimei întâlniri: 

-

11 octombrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Chindia

Poli - Chindia 1:3 (1:0)
[40 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Mario Contra

O intervenție inspirată la debut, neconvingător la golul doi, aproape de o eroare la scurt timp după. În rest, relativ sigur în intervenții.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Radu Motreanu

Un meci decent, dar nespectaculos pentru fundașul dreapta. Repunerile sale lungi au contat în final de meci, fără a aduce însă un gol. Lăsat deseori fără acoperie de Keita.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Cristian Bocșan

Nu s-a impus în majoritatea duelurilor directe; când a recuperat mingea, a trimis de câteva ori fie direct la adversar, fie afară; a făcut acel henț care chiar nu se impunea la penalty. Nu știu ce trebuie să se întâmple ca Bocșan să facă un meci curat, cap-coadă.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,2

Cristian Melinte

Destul de solid defensiv, și-a încercat norocul în două rânduri cu libere de la distanță, dar mingea a refuzat să coboare.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

David Filip

Mi-e greu să-mi aduc aminte de momente cheie ale lui Filip în acest joc. Puține urcări în ofensivă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Saibou Keita

Câteva diagonale frumoase, inclusiv una care a dus la ratarea lui Drăghici. Pe final a părut obosit, însă, chiar și așa, a intrat la joc și a încercat să facă ceva constructiv când s-a găsit în posesie.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 4,9

Dorin Codrea

Și în cazul lui Codrea, nivelul de implicare a lăsat de dorit. Nu că n-ar fi luptat, dar ca mijlocaș central, trebuie să-și asume mai mult ambele faze.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Denis Haruț

A oferit un assist la cornerul din care am marcat și a evoluat rezonabil în prima parte. În a doua, însă, a avut o perioadă foarte slabă chiar înainte de egalare, cu două-trei mingi date direct la adversari în propria jumătate. Ulterior nu s-a mai simțit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Santiago Rudolf

A oferit acoperire defensivă bună, a scos vreo două cornere, și am suferit după înlocuirea lui. Ceea ce nu înseamnă că a fost decisiv în joc, problemele noastre în flanc au persistat pe faza de atac,

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 5,2

Giani Stere

Un meci bunicel făcut de Stere, care pare să-l emuleze pe Drăghici - în multe faze a protejat eficient mingea, controlând-o cu talpa, a reușit devieri utile și, normal, a înscris singurul nostru gol. Aici intervine și critica: a mai avut două șanse mari în partea secundă, una venită cadou și una după insistențele proprii, pe care le-a finalizat dezamăgitor. Oricum, un prim meci promițător pentru Stere.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

Octavian Drăghici

Dacă la Stere poți accepta anumite ratări, șansa irosită de Drăghici în prima parte ne-a costat meciul. Unu la unu cu portarul, adversarul în spatele lui, putea chiar să încerce să mute mingea pe dreptul pentru șut, dar finalizarea a lăsat de dorit. Îmi zicea cineva că, din nou, Bocșan este criticat pentru eroarea sa, însă la fel de semnificativă a fost și această ratare. Tind să-i dau dreptate, chiar dacă nivelul de implicare al lui Drăghici și aportul pe care îl oferă echipei este, de regulă, altul.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,6

REZERVE

Cosmin Bîrnoi

Nu-mi dau seama dacă a făcut ceva pozitiv după ce a intrat. Au fost câteva mingi pierdute, pase ratate, dar capac a pus faza de la golul trei, când a așteptat pasiv o minge înaltă, pe care i-a furat-o adversarul. Repet: dezamăgitor.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,0

Flavius Toboșaru

Mingea n-a trecut pe la Toboșaru în cele zece minute petrecute pe teren. Nici nu putea să-și folosească viteza pe spațiile închise oferite de adversar în acea fază a jocului.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,6

Denis Golda

Nici Golda n-a reușit să iasă cumva în evidență în minutele jucate.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,4

ANSAMBLU

Ștefan Nanu

Nu am ce să imput antrenorului, în afara lipsei rezultatelor. Sună bine, nu?

A folosit cel mai bun unsprezece, am jucat cel puțin de la egal la egal cu o echipă care se vrea de topul ligii secunde, am avut ocazii, dar n-am putut să le transformăm în goluri. Condiția fizică lasă de dorit, fiindcă indiferent dacă jucăm în intermediare sau nu, minutul 60 vine ca ultimul strigăt înainte de căderea ghilotinei.

Rămân la părerea că nu antrenorul este cauza principală pentru ceea ce se întâmplă pe gazon, iar schimbarea lui ar avea vreun sens doar dacă ai putea convinge pe cineva cu mai multă experiență să-și asume nebuloasa de la Poli. Sau dacă ai face o economie serioasă. Deci până la vreo soluție palpabilă, nu sunt pentru schimbări de dragul schimbărilor. Clubul poate face alte lucruri ca să-l susțină pe antrenor între timp, dar nu fără resurse financiare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Echipa

Nu este o echipă. Doar așa pot să reconciliez părerea mea, că jucătorii nu sunt fără de valoare, cu lipsa rezultatelor. Lotul nu este acoperitor numeric pentru a ne permite schimbări pozitive în repriza secundă, ceea ce în mare măsură a decis acest meci. Chiar și așa, s-a tras până spre final, dar unde n-a contat oboseala, a contat imprecizia de la finalizare.

Ca perspective, singura ameliorare la care mai putem spera este cea care ar putea veni prin consolidarea cuplului Ivanov - Basic în centrul apărării, cu urcarea lui Melinte la închidere.

Altfel, galeria, mai numeroasă ca de obicei, a stat să aplaude la final jucătorii, în ciuda rezultatului, dar niciunul nu a venit să-și arate recunoștința. De parcă nu ne e destul de greu tuturor în această situație.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Omul meciului

Giani Stere - 30,0%
Niciunul - 27,5%
Santiago Rudolf - 20,0%
Saibou Keita - 7,5%
Cosmin Bîrnoi - 7,5%
Mario Contra - 5,0%
Dorin Codrea - 2,5%

10 octombrie 2018

Poli - Chindia Târgoviște 1:3 (1:0)

Pentru a treia oară de la venirea lui Nanu, alb-violeții intră în avantaj la pauză, ca apoi să piardă meciul. Astăzi, o combinație de imprecizie în fața porții, greșeli individuale și epuizare au făcut ca un nou meci de la egal la egal să se încheie cu noi pierzători. Primul gol la seniori pentru Stere va rămâne o amintire tristă pentru vârful alb-violeților.


Oaspeții au avut prima ocazie, la o acțiune în care Contra a blocat singur cu adversarul și părea că vom avea mult de suferit. A venit însă rapid deschiderea de scor, cu Stere înălțându-se în centrul careului și trimițând precis cu capul la cornerul bătut de Haruț, pentru un avantaj nebănuit (min. 8). Am ales să ne apărăm pe două linii ulterior, o practică nu tocmai confortabilă pentru Poli, care a părut, cumva, să funcționeze. Chindia a stat sus, a ajuns relativ ușor în treizeci de metri, dar n-a găsit drumul spre careu. L-am găsit însă noi (min. 30), la o contră ideală pe ruta Keita - Stere - Drăghici, cu golgheterul nostru nereușind să marcheze în poziție de unu la unu cu portarul! În rest, am tras de rezultat și am mai avut câteva faze fixe neconcretizate până la pauză.

În partea secundă, terenul s-a înclinat mai tare înspre poarta noastră, dar după câteva minute acute, situația a părut din nou sub control. Bîrnoi, intrat în locul accidentatului Rudolf, a avut șansa golului doi, dar n-a reușit să finalizeze din interiorul careului. Au făcut-o însă oaspeții, care au beneficiat de un henț în careu din partea lui Bocșan (cât intenție și cât naivitate greu de zis de unde stăteam), iar penalty-ul a fost transformat cu siguranță de Liviu Mihai (min. 65). Nici n-am apucat să mă mut de pe o parte pe cealaltă a celor două tribune, într-un efort de a tenta norocul de partea noastră, că apărarea alb-violeților a cedat din nou, de această dată pe o acțiune în flancul nostru drept și o intervenție nu tocmai convingătoare a lui Contra (min. 67). Tânărul nostru portar a fost prins puțin ieșit câteva minute mai târziu, dar a reușit să mai devieze mingea în bară, evitând astfel un gol care ar fi arătat și urât. Alb-violeții nu au depus armele, doar că armele noastre nu sunt tocmai ce-ar trebui să fie. Am avut o suită de ocazii: Drăghici n-a transformat o liberă indirectă de la limita careului, Stere a tras moale, cu stângul, din poziție ideală, iar portarul a respins, Codrea (?) a trimis în bară, cu capul, la un corner și același Stere a reușit o recuperare în marginea careului, iar de această dată a părut ca și cum a rămas fără suflu pentru a mai tragă la poartă. Oaspeții au avut o ocazie importantă pe o contră, la care nu s-a dat un ofsaid de jumătate de metru, dar și finalizarea a fost pe lângă. N-am mai scăpat în minutele de final, când, sus fiind la o fază fixă, ne-am trezit descoperiți după o eroare...dezamăgitoare a lui Bîrnoi, mingea a ajuns în careu la Liviu Mihai, care a înscris din nou, tranșând rezultatul (min. 90).

Nu știu ce să mai spun. Meci de meci, după minutul 60 cădem lamentabil și nu ne ajută nici jucătorii de pe bancă. Despre Bîrnoi, de la care mai puteai avea o așteptare, am scris deja ce impresie a lăsat, iar duo-ul Toboșaru și Golda, trimis în ultimele zece minute la joc, abia a atins mingea. Comparativ, adversarii i-au introdus pe veteranii Daniel Florea și Liviu Mihai, care s-au dovedit a fi decisivi. Dar chiar și așa, dacă Bocșan nu comitea acea eroare într-un moment critic, le-ar fi fost mult mai greu să reintre în joc.

N-am nicio idee la ce soluție ar trebui să apelăm. Nu se pot întâmpla minuni până la iarnă (poate nici atunci), dar dacă aș avea vreun ban la dispoziție, aș face un efort pentru completarea staff-ului tehnic cu cineva care poate îmbunătăți pregătirea fizică a echipei.

Poli: Contra - Motreanu, Bocșan, Melinte, Filip - Keita, Haruț, Codrea, Rudolf - Stere, Drăghici

Schimbări:

Bîrnoi pentru Rudolf (min. 50)
Toboșaru pentru Keita (min. 80)
Golda pentru Stere (min. 85)

9 octombrie 2018

Avancronică: Poli - Chindia Târgoviște

Urmează o perioadă cu meciuri (mai) dificile pentru alb-violeți. Această partidă cu Chindia este urmată de o deplasare la Energeticianul, derby-ul alb-violet al Timișoarei, și o deplasare la Cluj. Pericolul în care ne aflăm este unul cât se poate de real, căci ne putem trezi în etapa a cincisprezecea cu la fel de multe puncte în clasament ca acum. N-ar fi prea grozav, ca s-o spunem pe ce eufemistică.


Chindia Târgoviște

Mai toate echipele vin cu un moral bun pentru întâlnirile cu noi, după ce în etapele anterioare au adunat puncte cu concitadina Ripensia. Dublă dubla timișoreană chiar că le merge bine.

Chindia se prezintă pe Electrica fără golgheterul Cherchez, eliminat în meciul anterior. În rest, trei victorii la rând pentru formația antrenată de Viorel Moldovan, care chiar dacă nu convinge, rămâne aproape de vârful clasamentului. Liviu Mihai (ex Iași), Florea (ex Astra) și Daniel Novac (ex Voluntari) sunt jucătorii veterani ai echipei, iar în jurul lor au un nucleu solid de jucători cu destulă experiență la nivelul ligii secunde, precum Martac, Dinu sau Neguț.

Fără a ieși din tipare, formația din Târgoviște este un adversar redutabil pentru a doua divizie.

Poli Timișoara

Durerea mare în lotul nostru intervine în zona centrală a liniei de mijloc (ah...mai bine tac), unde avem un singur jucător cu experiență pe post care este disponibil - Dorin Codrea. Pop absentează după eliminarea din meciul trecut, Pădurariu, care ar fi putut evolua în acea zonă (improvizat), este dat dispărut, iar nici Opoku nu se mai află în cadrul echipei. De văzut dacă Nanu merge tot pe varianta cu Haruț la închidere, căci, în rest, singura întrebare interesantă este care din trioul Filip - Rudolf - Motreanu nu va prinde primul unsprezece. Posibil să revină și Ivanov, dar mai întâi pe bancă.

Antrenadorul:
„Am impresia că sunt mai ușoare meciurile cu adversari care sunt acolo în față, fiindcă mobilizarea este mai mare, decât cele cu echipele cu care ne batem la coadă. Asta le spun și jucătorilor, să aibă încredere în ei; sunt jucători tineri, care intră cu teamă în meci când victoriile nu vin. Dacă îi vedeți la antrenamente, sunt alții, fiindcă nu au presiunea jocului. Sunt copii tineri, în afară de Drăghici și Melinte, care au experiență. I-am spus și lui Haruț, în care am foarte multă încredere, că Liga a 2-a e mai grea ca Liga 1. În Liga 1 este alt fotbal, spațiile sunt mai mari, îți dă timp de gândire, să faci ce vrei să faci. În liga secundă adversarul pune mereu presiune pe tine. 
Salariile s-au dat până în luna septembrie, acum depinde de ei, să fie conectați, să lase presiunea, doar să intre, să joace de plăcere și să câștigăm cele trei puncte.”
Astfel, e de tras tare și de alergat mult. Doar așa putem obține ceva de la acest meci.

Cronica ultimei întâlniri: 

"Fostul Recaș" a dispus fără probleme de redutabila echipă a Chindiei, care "a adunat de două ori mai multe puncte în acest sezon" decât rivala din această înfruntare de Cupa României. Asta, în spusele crainicului de la stadion. Dubla lui Doman a făcut treabă ușoară din formația de liga secundă, aceștia din urmă contând doar după ce Poli a redus motoarele la avantajul de două goluri pe tabelă.

https://www.cronicavioleta.ro/2016/10/cr-chindia-targoviste-poli-02-01.html

6 octombrie 2018

Metaloglobus - Poli 1:0 (0:0)

Nu reușim de fel să arătăm ca o echipă capabilă să adune puncte. În ciuda unei prime reprize bunicele la Metaloglobus, eliminarea lui Pop în partea secundă a înclinat decisiv balanța înspre gazde, care ne-au pedepsit dintr-o lovitură liberă și au rămas cu punctele.


Cronica zilei este una sărăcăcioasă, acesta fiind primul meci pe care niciunul dintre noi nu a reușit să-l vadă.

N-a fost o primă repriză spectacol - nici nu prea avea cum să fie. Alb-violeții au avut însă mai mult inițiativa, semnând deja în primul sfert de oră două mici ocazii, de ambele ori cu Drăghici la finalizare - întâi pe lângă, apoi în brațele portarului. Melinte a fost aproape de gol din liberă (min. 25), dar mingea n-a prins cadrul porții. Prima șansă a gazdelor s-a arătat abia în a doua parte a reprizei, când o fază fixă a creat pericol în careul nostru, însă până la urmă am scăpat cu fața curată. Finalul de repriză a fost mai echilibrat, fără momente periculoase, astfel că rezultatul a rămas egal.

Repriza secundă a început mai bine pentru gazde, care au ratat în două rânduri din interiorul careului. Lucrurile au luat o turnură și mai proastă pentru noi, când David Pop a văzut al doilea galben după o fază contestată de alb-violeți - o coliziune între un adversar și Pop, pe care arbitrul nici n-a văzut-o. Nu contează, tot am rămas în zece pentru ultima jumătate de oră. N-a durat mult până să primim gol (min. 71): lovitură liberă de la 25 de metri, golgheterul Ghenovici trage perfect și nu-i lasă nicio șansă lui Contra. Asta deși Nanu l-a trimis pe Bocșan în locul lui Keita, să consolideze apărarea. Putea să se facă și 2-0, tot dintr-o lovitură liberă, prinsă de această dată de Contra, în vreme ce alb-violeții au avut șansa egalării la un corner bătut de Filip și trimis spre poartă de Bocșan. Atât.

Am refuzat s-o cred, dar nu mai are cum să fie o coincidență, cam aceasta ne este valoarea. Nu știm să creăm pericol, nu avem experiența să tragem cu dinții de un rezultat, nu putem să alergăm nouăzeci de minute, luăm goluri tot pe faze fixe, nu avem individualități și nu avem dubluri pe posturi. Abia dacă avem titulari.

Nu ne va fi ușor să ieșim din această pasă proastă, după atâtea meciuri pierdute la limită. Cu siguranță am crezut că tinerii din echipa noastră pot mai mult, chiar și în toate condițiile dificile de la club, dar se pare că m-am înșelat. Oricum ar fi, totul depinde de ei și depinde de cei care sunt în poziția să îi capaciteze; să le permită cineva să-și aducă aminte de ce s-au apucat de fotbal.

Poli: Contra - Filip, Basic, Melinte, Rudolf - Haruț, Pop - Keita, Bîrnoi, Velcotă - Drăghici

Schimbări:

Bocșan pentru Keita (min. 57)
Motreanu pentru Rudolf (min. 60)
Stere pentru Velcotă (min. 76)

5 octombrie 2018

Avancronică: Metaloglobus - Poli

Alb-violeții știu că trebuie să înceapă să adune puncte, cât mai multe și cam de oriunde prind. Presiunea într-un meci ca acesta este cumva mai mare, știind că urmează alte partide comparativ mai dificile. În fapt, însă, toate meciurile sunt aspre și punctele se pot arăta la fel de repede cu o pretendentă la promovare, ca și cu o echipă de mijlocul/subsolul clasamentului. Drept dovadă și experiența de la Balotești, care după ce ne-au învins pe noi, au bătut și la UTA. Trebuie să fim atenți, în primul rând, să ne facem jocul - și să înțelegem, de fapt, care este acesta.


Metaloglobus

Mă uit prin lotul celor de la Metaloglobus după nume familiare. Sunt destule. Ovidiu Herea este cel mai răsărit dintre ele, dar fostul mijlocaș al Rapidului este suspendat în meciul cu noi. Bogdan Panait, fost la Vaslui, acum la 35 de ani, îmi sare-n ochi. Andrei Sava este un fundaș stânga crescut de Poli în vremurile de demult şi a fost chiar căpitan la meciul cu Ripensia. În atac îl regăsim pe Andrei Ciolacu, fost la Rapid și ASA Tg. Mureș. Mijlocașul care a fost la noi în cantonament, Joel Yuh, a ajuns la Metaloglobus, dar este accidentat. Și, bineînțeles, Gigel Coman, fostul internațional și om de bază al primei Poli din era Iancu, ajuns și el la 40 de ani, se regăsește în lotul bucureștenilor, pentru care a și jucat o repriză în acest sezon.

Morala? Nu e greu să faci echipă cu jucători experimentați dacă ești în jurul Bucureștiului. Pe lângă cei numiți, un alt om important de la Metaloglobus este Valentin Ghenovici, golgheterul la zi al echipei și marcator a șaisprezece goluri sezonul trecut. Antrenor principal este Bogdan Andone, fost la Politehnica sezonul trecut, pentru a finaliza conturul adversarului care ne așteaptă.

În meciul cu Ripensia, Metaloglobus n-a avut mari ambiții, dar a reușit cumva să plece cu toate punctele. Fără a avea ocazii, oaspeții au înscris din penalty și s-au apărat destul de bine, în fața atacurilor răzlețe ale Ripensiei. Să sperăm că noi le vom da mai multe bătăi de cap.

Poli Timișoara

Cea mai semnificativă absență de la alb-violeți va fi cea a portarului, Mădălin Smaranda. Fără Curileac, plecat, după câte se pare, de la club, variantele de rezervă sunt doi tineri - Mario Contra și Octavian Moșoarcă. Despre Contra știm câte ceva, ne-am adus aminte de interviul făcut cu el anul trecut, și îi urăm priză bună! Mai tânărul Moșoarcă, portar din generația 2001, poreclit „Șarpe”, este un jucător de perspectivă, spectaculos pe linia porții, dar și cu talia necesară pentru a controla careul propriu.

Pentru această deplasare, lui Moșoarcă i se alătură și Nafi Iseini, mijlocaşul de creaţie de la U19. Iseini este un jucător cu fler, dar nu deosebit de disciplinat tactic, deci expunerea la fotbalul de seniori ar putea să-i ofere puțină perspectivă. Se pare că Nanu preferă să dea o șansă, prin rotație, mai multor tineri din generațiile 2000-2001-2002, ceea ce ar trebuie să-i țină pe toți în priză și să-i motiveze.

În rest, Dorin Codrea este suspendat pentru cumul de cartonaşe, Ivanov rămâne accidentat, iar Mrkela şi Opoku vor absenta şi ei. Avem, aşadar, o problemă la mijloc, unde Nanu trebuie să găsească o soluţie pentru a-l înlocui pe Codrea. Improvizaţii posibile? Motreanu fundaş dreapta şi Haruţ la închidere pentru 4-2-3-1; Rudolf titular în stânga, Filip în linia de mijloc, Bîrnoi alături de Pop central pentru un 4-4-2; sau să-l scoţi pe Melinte din centrul apărării şi să-l pui la mijloc, dar parcă n-aş face aşa ceva. Prima variantă îmi sună cel mai bine.

Vorbele antrenorului, parafrazate:
„Eu am încredere în ei, pentru că în ultimul meci au avut o evoluţie foarte bună, echipa este într-o progresie, şi mă interesează să revenim cu punctele de care avem nevoie. Găsim un adversar care are un loc liniştit la clasament, care a adunat destule puncte, deşi şi la ei sunt mulţi copii. Avem absenţe, dar am încredere că cel care îl va înlocui pe Codrea, o va face bine. Completăm lotul cu juniori ai clubului; aceşti copii cresc pe lângă ceilalţi jucători, la fiecare antrenament am trei-patru jucători de 2002, şi asta este îmbucurător pentru ei şi pentru noi, fiindcă au şansa să debuteze cum a debutat şi Toboşaru la 16 ani. Urmează trei meciuri în şapte zile, meciuri cu încărăctură foarte mare, vine aici echipa de pe locul trei, care trage la promovare, dar noi abordăm toate meciurile să câştigăm, să aducem puncte. ”
Cronica ultimei întâlniri: 

-

1 octombrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Pandurii

Poli - Pandurii 1:1 (1:0)
[26 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

N-a apucat să se remarce înainte de a ieși accidentat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,9

Denis Haruț

Oaspeții au insistat în flancuri, dar am închis relativ bine zonele lor de acțiune. Defensiv, Haruț a avut destul de muncă, ceea ce nici nu i-a permis să treacă frecvent de mijlocul terenului. A bătut binișor fazele fixe.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Igor Basic

Păcat de intervenția neconvingătoare de la penalty, fiindcă, în rest, sârbul a avut o prestație bună.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Cristian Melinte

S-a văzut cât de mult a tras de sine pentru a rămâne în teren, în ciuda suferințelor fizice. A avut o intervenție tare periculoasă în prima repriză, care se putea solda cu o eliminare dacă prindea adversarul, și din nou a primit un galben pentru proteste. Din tribună arată destul de neliniștit, chiar dacă aportul său este unul esențial pentru apărarea noastră.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

David Filip

Folosit fundaș stânga, Filip a avut ceva dificultăți în a se impune pe mingile lungi, permițând adversarilor din zona sa să preia cu regularitate - chiar dacă cu spatele la poartă. Spre deosebire de Haruț, a avut și două faze ofensive bune, cea de pe final, când a croșetat printre doi adversari, fiind de-a dreptul impresionantă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Dorin Codrea

Multe dueluri la cap, majoritatea câștigate, dar prea puțină construcție. La condițiile din repriza secundă, cu vântul de partea noastră, am tot așteptat un șut marca înregistrată Codrea, care n-a mai venit.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 5,8

David Pop

La fel ca și în cazul lui Codrea, mingile pe construcție l-au ocolit. A avut o șansă de a înscrie în prima repriză, un șut de la distanță în a doua, dar a și pierdut o minge periculoasă în zona centrală, iar pe final a părut obosit.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Saibou Keita

Stângaciul din flancul nostru drept a intrat de multe ori în centru, și a mai încercat două șuturi înainte de a-l trimite pe cel care a restabilit egalitatea. În partea secundă a ieșit din joc, dar pare un jucător interesant, dispus să alerge și capabil să tragă bine la poartă.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,5

Cosmin Bîrnoi

Spre deosebire de Codrea și de Pop, multe mingi au trecut pe la Bîrnoi. Prea puține dintre ele și-au găsit o continuare pozitivă, iar șansa avută în prima repriză cerea o finalizare mai bună.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 5,2

Sebastian Velcotă

Mult efort, oferindu-i susținere și lui Filip în apărare. Dependența de piciorul stâng îl împinge deseori în zone centrale, atrage adversarii după el, dar nu găsește variantele cele mai bune pentru continuare fazelor, asta și fiindcă nu poate folosi dreptul să-l lanseze în flanc pe același Filip, urcat și el la învăluire în multe rânduri. Un șut bun pe final de meci.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Octavian Drăghici

Implicare bună a lui Drăghici, penalizat deseori aiurea de arbitri. Tare aș fi vrut să văd o reluare de la faza din prima repriză, când a scăpat spre poartă, dar s-a dat ofsaid. Neinspirat la lovitura liberă din apropierea careului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

REZERVE

Mario Contra

Nu e niciodată ușor să intri în poartă pe parcursul jocului, dar Conta și-a făcut bine treaba. A scos două șuturi pe poartă, a prins mingile înalte și a repus destul de precis balonul în joc.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,3

Denis Golda

Neconvingător după ce a intrat. S-a împiedicat în minge de două ori, a avut dificultăți în a deschide jocul.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,9

Andrej Mrkela

A câștigat câteva dueluri la cap, s-a remarcat cu o centrare de calitate la finalul unei faze frumoase, dar cam atât.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,2

ANSAMBLU

Ștefan Nanu

A făcut niște alegeri interesante în primul unsprezece, prin titularizarea lui Filip în flancul stâng și a lui Keita la mijloc, și a recunoscut că duo-ul Melinte - Basic este cea mai indicată variantă pentru centrul apărării. Jocul cu mingea lungă nu ne favorizează însă în mod special - limitează rolul celor doi închizători, căci poziția lor retrasă nu le permite să stea suficient de sus pentru a recupera la respingerile adversarilor sau redirecționările lui Drăghici. Atâta timp cât Ivanov lipsește, această așezare pare cea mai potrivită alegere.

Altfel, Nanu pare să fi devenit puțin negativ în declarații, frustrat de situația dificilă, numărul mare de jucători neexperimentați și de lipsa de rezultate. Să sperăm că nu persistă în această direcție.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Echipa

Nu eram deosebit de optimist că vom putea egala, dar am reușit s-o facem printr-o execuție personală. Încă ne chinuim să construim, să găsim drumul spre poarta adversă. Parcă am creat ceva pericol la fazele fixe, dar nu se simte ca și cum am avea o „rețetă” pentru a băga niscaiva teamă în adversari.

Finalul de meci a fost pozitiv, cu oaspeții trăgând de timp și echipa noastră forțând până la ultima fază. Nu e lucru mic. Ar fi frumos dacă după ultimul fluier echipa s-ar aduna, să salute împreună spectatorii. Este genul de gest din care toată lumea își ia energie.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Omul meciului

Saibou Keita - 61,5%
Mario Contra - 15,4%
Sebastian Velcotă - 7,7%
Dorin Codrea - 3,8%
Octavian Drăghici - 3,8%
Cosmin Bîrnoi - 3,8%
Niciunul - 3,8%

29 septembrie 2018

Poli - Pandurii 1:1 (1:1)

Am căutat mult acest prim punct din mandatul lui Nanu, şi iată-l venit la primul meci disputat acasă pe Electrica. Golul lui Keita a restabilit egalitatea după ce oaspeţii înscriseseră din penalty, iar deşi alb-violeţii au avut ceva mai mult iniţiativa în partea secundă, partida s-a terminat cu scorul pauzei. Un rezultat just, până la urmă.


Nici n-a fost un meci cu o sumedenie de ocazii. Vântul a afectat partida, favorizând Pandurii în prima parte, care au şi avut o mare ocazie la debut, când Pîrvulescu, găsit în flancul nostru drept cu o diagonală precisă, a finalizat în bară din poziţie de unu la unu cu portarul (min. 4). La scurt timp, alb-violeţii l-au şi pierdut pe Smaranda, care s-a lovit, probabil la gleznă, după ce a sărit la o minge înaltă (min. 13). Poli a avut o bună şansă de a înscrie, la o fază centrală, cu Bîrnoi liber în sub douăzeci de metri, însă finalizarea cinciarului nostru n-a fost nici în forţă, nici plasată (min. 23). Jocul a rămas unul încâlcit, până când Vodă, de la adversari, a făcut un slalom printre câţiva jucători alb-violeţi, a ajuns în careu, şi Basic l-a agăţat (min. 32). A fost o imprudenţă a sârbului, dar oricum dacă Vodă trecea de acesta, rămânea singur cu portarul în zona careului mic. Tudoran a transformat în forţă, cu un şut central. Poli putea reveni în joc la una din cele două faze fixe consecutive din finalul reprizei, dar întâi tentativa lui Pop a fost blocată în corner, iar apoi Drăghici n-a ajuns la cornerul lui Velcotă (min. 39). Din fericire şi cumva nesperat, am reuşit să egalăm înainte de pauză, tot după o acţiune centrală, finalizată cu şut din drop de Keita, mingea a lovit terenul în zona nisipoasă a careului şi l-a depăşit pe portar (min. 41). Contra a mai fost testat cu un şut care mergea lângă bară, înainte ca fluierul arbitrului să consemneze finalul primei părţi.

Tânărul portar a avut încă o intervenţie la o fază fixă, dar cu vântul de partea noastră, Poli şi-a permis să stea mai sus puţin. Chiar dacă nu am transformat mingile lungi în ceva concret, am avut mici şanse, cu Pop care a trimis la poartă, din prima, fără a cadra însă mingea (min. 49), şi Drăghici care a tras moale dintr-o liberă din marginea careului (min. 63). Am mai avut nişte emoţii la faze fixe, dar nimic grav, în vreme ce de partea noastră, Velcotă a încercat un voleu de efect, dar balonul a trecut puţin peste (min. 81), ca apoi tot el să bată slabă o liberă dorită a fi spre vinclu, soldată însă doar cu un aut de poartă (min. 85). Ultimele ocazii ne-au aparţinut în minutele de prelungire, când Filip a avut o incursiune de efect, a trimis în faţa porţii, dar un fundaş a respins în corner. N-am reuşit să obţinem mai mult din această ultimă fază fixă, iar arbitrul a fluierat degrabă finalul, deşi nu cred să se fi jucat efectiv două minute din cele cinci dictate de la margine. Oaspeţilor le convenea rezultatul şi au tras de timp cum au putut.

Ne bucurăm de acest punct, fiindcă este primul după (prea) multă vreme, dar nu este cazul să jubilăm. Este loc şi de mai bine, de mai multă consistenţă în joc şi de o prestaţie defensivă mai sigură. Nici mai multe puncte n-ar strica.

Impresie destul de pozitivă şi ca urmare a disputării meciului pe Electrica, unde şi puţinii spectatori au putut crea atmosferă, iar apropierea de teren oferă o altfel de trăire a jocului. Nu că asta justifica lipsa de clarificare cu privire la plecarea de pe Dan Păltinişanu, dar n-a fost taman rău.

Oricum, bravo Poli!

Poli: Smaranda - Haruţ, Basic, Melinte, Filip - Pop, Codrea - Keita, Bîrnoi, Velcotă - Drăghici

Schimbări:

Contra pentru Smaranda (min. 14)
Golda pentru Bîrnoi (min. 75)
Mrkela pentru Keita (min. 80)

28 septembrie 2018

Avancronică: Poli - Pandurii

Ne răcim gurile degeaba pe aici. Ne-am tot expus punctul de vedere referitor la importanța stabilității și a certitudinii. În această săptămână, timp de două zile nimeni n-a părut să știe unde vom disputa meciul cu Pandurii. Clubul a tăcut mâlc, până ce a anunțat o scurtă („un pic”) plecare de pe Dan Păltinișanu, cu relocare pe Electrica. Nici măcar după anunț, nu am avut parte de o comunicare din partea conducerii, care să ne explice ce se întâmplă și să ne ofere transparență. De parcă faptul că jucăm primul meci oficial ca gazde dincolo de Dan Păltinișanu nu este un fenomen care să necesite atenție specială.


Pandurii Tg. Jiu

Revenim la fotbal. Adversarii de sâmbătă sunt o formație foarte tânără, dar cu ceva experiență la nivelul ligii secunde. Traiectoria lor de anul trecut este, dacă ne permitem să visăm, traiectoria pe care ne-am putea-o dori pentru Poli - după o primă parte de sezon dificilă, clubul din Tg. Jiu a terminat în trombă și s-a salvat de la retrogradare. De atunci nu a lăsat piciorul de pe accelerație, iar în acest moment se regăsesc la vârful ascuțit al clasamentului, cu o singură înfrângere, la Petrolul. Ba, mai mult, în ultimele trei meciuri de campionat au înscris de paisprezece ori - e drept, cu unele dintre cele mai slabe echipe din L2 (Farul, Brăila, Ripensia).

Ceea ce nu e motiv de liniște, fiindcă și noi ne încadrăm în această categorie. Așa cum după meciul Ripensia - Clinceni ne-am temut de o îngfrângere drastică, dar am jucat de la egal la egal, sper ca și sâmbătă să avem parte de același scenariu, doar cu alt deznodământ. Până atunci, Pandurii sunt un monument al stabilității în cele mai precare condiții.

Poli Timișoara

La noi, teoretic, e loc de mai bine după tristul eșec de la Balotești. Ba, chiar, ar cam trebui să oprim această serie de înfrângeri, care nu face onoare nimănui de la Poli, indiferent cât de strânse au fost anumite meciuri. Nu știu cât va conta terenul „străin” pe care vom evolua - după semnalele din online, tribunele vor fi auster de goale, dacă asta mai are vreo importanță.

Dintre jucători, pare să se definitiveze plecarea lui Curileac, supărat pe cei din club, cât și pe seama faptului că și-a pierdut locul în echipă. Cu siguranță vor lipsi din nou Ivanov și Opoku, din cauza accidentărilor suferite, în vreme ce Drăghici rămâne incert. Absența lui Drăghici ar cântări foarte greu împotriva șanselor noastre de a obține punct(e) din acest meci. Nici cuplul central Basic - Bocșan nu ar inspira multă încredere, deci rămâne de văzut ce va alege Nanu cu privire la așezarea lui Melinte.

Vorbele antrenorului evocă mai mult optimismul, decât îl întruchipează:
„Şi eu sufăr, nu vreau să-mi pătez numele, eu am făcut performanţă cu sudoare, cu condiţii mult mai proaste decât aici. Dacă nu batem pe nimeni, cum putem să atragem pe cineva? Sunt apropiat de ei, încerc să-i ridic de joc. Mircea Luceascu avea o vorbă: Actorii ei sunt. Vin cu o tactică, dar acolo în teren e valoarea lui… Eu sper ca mâine să ne bucurăm de victorie. Am venit la Timişoara şi nu ies în oraş de ruşine. Nu am întâlnit de când sunt eu, că am atâtea jocuri, o echipă aşa de blazată. Tot timpul sunt nemulţumiri… Eu am încredere în ei, am avut discuţii individuale cu ei. Şi cu cei experimentaţi, Drăghici, Melinte. Ei trebuie să le dea încredere celor tineri.”
Să ne lăsăm surprinși.

Cronica ultimei întâlniri: 

Ultima întâlnire...ce dezastru. Acel 0-1 de pe teren propriu din finalul sezonului 2016-2017, care ne-a aruncat din nou în vârtejul retrogradării. Eliminarea lui Pedro Henrique, lipsa de nerv și de idei a echipei, care aproape au compromis un sezon fantastic în luna lui mai.

https://www.cronicavioleta.ro/2017/05/poli-pandurii-01-01.html

25 septembrie 2018

O echipă tânără, prea tânără

Înfrângerea de la Balotești confirmă tot felul de fatalisme care pluteau pe facebook după ultimele partide pierdute. Nu pot să spun decât că cine mai are timp pentru fatalisme și se uită în continuare la meciurile lui Poli, ar trebui să-și reevalueze viața. Ne aflăm într-o situație critică de atâta timp, că n-ar trebui să mai lăsăm eșecurile să ne dicteze curiozitățile existențiale. Astfel, atunci când ajung s-o văd pe Poli, o văd doar pe Poli, nu o expresie a tuturor speranțelor pe care mi le aștern între sfârșiturile de săptămână. Ce va fi, va fi și, probabil, nimeni n-o va povesti. Eventuala mutare pe stadionul Electrica, redevenită de actualitate după tatonări înainte de debutul sezonului, nu conferă încredere pentru viitor.


Dar să revenim la motivul pentru care mai suntem aici, fotbalul. Această serie de șase înfrângeri consecutive poate deveni cea mai lungă serie de înfrângeri la rând din istoria recentă (a se citi post-2012) a clubului. Ultima dată am atins această bornă în 2016, combinând un final de sezon mizer cu debutul slab al unui sezon care avea să fie fantastic. Motivele sunt multiple, atât financiare, cât și valorice. Dacă despre perspectiva finanțării (sau lipsa ei) am mai vorbit, aș prefera să ne aplecăm din nou asupra aspectului sportiv. Nu că cele două ar trebui tratate complet separat - sunt convins că o echipă fără grija banilor ar fi obținut mai mult decât a făcut-o aceasta, care e la zi doar cu diverse promisiuni de mai bine. Dacă e să avem un viitor, este esențial să reabilităm imaginea de rău-platnic a clubului. Iar dacă nu putem să facem asta, atunci întreb: ce facem?

Revenind la aspectul sportiv - am citit de mai multe ori despre cum „tinerii Baloteștiului” au fost mai buni ca ai noștri. Hai „să vorbim cifre” şi să ne uităm la experienţa acumulată din lotul lui Poli, de la meci la meci.


Pe lângă vârsta medie a fotbaliştilor folosiţi, am inclus şi numărul de partide disputate de aceştia la nivelul primelor trei ligi şi am verificat câţi nu aveau experienţă în L1 sau L2 înainte de debutul acestui sezon. N-avem nevoie de un statistician ca să constatăm că unsprezecele (şi rezervele) folosite s-au devalorizat ca experienţă de la meci la meci. Am ajuns în situaţia în care şapte din cei paisprezece jucători folosiţi nu au au de fel experienţa primelor două ligi. Din cei care o au, Velcotă nu bifase cinci meciuri complete ca timp efectiv de joc, Haruţ zece, iar Bîrnoi abia trecuse de douăzeci. Rămân Melinte, Smaranda şi...Bocşan, veteranii. Colac peste pupăză, avem cinci jucători rămaşi din lotul de anul trecut (hai şase cu Bocşan), dar care n-au jucat aproape deloc împreună, şi diverşi alţi jucători veniţi de la echipe din ligile inferioare sau de la juniori.

La Baloteşti alb-violeţii au aliniat un prim unsprezece deosebit de tânăr, iar acest lucru s-a resimţit cel mai mult în atac, datorită absenţei lui Drăghici. Am făcut un comparativ mai jos analizând jucătorii folosiţi în ultima etapă. Se vede de la o poştă că dacă ne raportăm la Baloteşti, aceştia chiar nu au folosit mulţi jucători neexperimentaţi - doi din cei trei debutanţi de L2 în acest sezon fiind introduşi pe parcurs, iar cel folosit titular a avut două sezoane de L3 la activ. Rămâne doar vârful Stoica, care a şi înscris, jucător născut în anul 2000 cu un singur meci în L1, dar când în jur ai atâta experienţă, îţi permiţi să forţezi un atacant foarte tânăr.


Am introdus şi Pandurii în comparativ, fiindcă sunt adversarii noştri de etapa viitoare şi fiindcă, într-adevăr, au o echipă foarte tânără. Aceasta diferă însă faţă de a noastră în două aspecte importante: din cei cinci jucători fără meciuri în primele două ligi, unul e portar şi unul are 24 de ani, deci a jucat ceva fotbal la viaţa lui; mai presus de atât, lotul este mai bine sudat, iar toţi tinerii ne-debutanţi au măcar un sezon întreg de L2 în spate. La noi, 71% din acele meciuri de L1 + L2 sunt adunate de Melinte şi de Smaranda. Experienţa nu este distribuită la fel de uniform.

Şi totuşi, aşa o diferenţă, de la penultimul loc la locul trei, două echipe în insolvenţă? Perspectiva celor de la Pandurii este oarecum mai bună, fiindcă au experienţă cu situaţia insolvenţei, cât şi nişte decizii judecătoreşti favorabile. În rest, pe lângă avantajul unui unsprezece mai rodat, o mai fi şi ceva diferenţă de valoare acolo, de ambiţie.

Ca să postulăm o teorie simplistă, puterea de joc este condiţionată de patru factori:
  • valoarea jucătorilor
  • calitatea antrenorului
  • experienţa la un anumit nivel de joc
  • coeziunea echipei
Toate acestea sunt afectate negativ de incertitudine, de tipul problemelor financiare, a schimbărilor de lot, a lipsei unei baze sportive care să fie „acasă”, etc. astfel că progresul pe cei patru factori este îngreunat.

Care e ideea? Că mai durează până când avem un lot care să se echilibreze ca experienţă. Că în paralel cu echilibrarea, trebuie să creştem cumva şi valoric efortul din ultima treime, fie găsind alţi jucători, fie capacitându-i pe cei pe care-i avem, fie reuşind să profităm mai mult din fazele statice de atac. Că toate sunt legate.

24 septembrie 2018

Catalogul alb-violet: Balotești - Poli

Balotești - Poli 2:0 (1:0)
[note Cronica Violetă]
CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

Un nou joc în care portarul și-a făcut datoria, fără însă a reuși să ne salveze de la înfrângere.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Denis Haruț


Un joc bunicel pentru Haruț, care a părut mai curajos azi, dar nimic spectaculos. A judecat greșit o degajare la o fază ofensivă a noastră, ce a pus echipa adversă pe contraatac.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Cristian Melinte

Individual, Melinte n-a avut probleme, dar n-a reușit să organizeze linia defensivă la fazele importante, iar banderola de pe braț aduce cu sine și alte așteptări. În schimb, odată conduși, a fost primul să-și arate frustrarea, în loc să îmbărbăteze echipa.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Cristian Bocșan

În general a părut că experiența sa își va spune cuvântul în fața tinerilor de la Balotești... mai puțin în fazele cheie, când fie nu a reușit să se impună în duel, fie a avut o poziționare deficitară.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: -

Santi Rudolf

Plusurile și minusurile lui Santiago sunt evidente. În acest meci au contat însă minusurile: o degajare ineficientă la golul al doilea, plus multe faze adverse pe flancul său.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: -

Dorin Codrea

N-a fost un meci prea bun pentru Codrea, care n-a reușit mare lucru pe plan ofensiv și nici defensiv nu a reușit să facă la fel de multe recuperări ca în partidele precedente. A părut că nu-i place deloc terenul denivelat.

Nota Cronicii:  4,5
Nota comunității: -

David Pop

Poate singurul cu o evoluție pozitivă. A părut că e mai mereu la locul potrivit și a ajuns din nou la finalizare, chiar la prima noastră ocazie.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: -

Daniel Filip

O prestație insipidă, nici centrările n-au fost prea periculoase.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Sebastian Velcotă

La fel ca Filip, dar poate ceva mai prezent în joc și câteva cornere utile. A părut un pic sleit de căldura verii târzii.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: -

Cosmin Bîrnoi

Ce-i drept, a încercat... dar nu i-au ieșit prea multe. A ales în două rânduri să șuteze, însă nu a nimerit cadrul porții. A pierdut de multe ori mingea, iar cea mai periculoasă fază a sa a apărut în urma unei greșeli a adversarului.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: -

Denis Golda

Golda a avut de încălțat niște ghete mult prea mari în locul lui Drăghici și a arătat de parcă într-adevăr s-a încălțat cu niște ghete mult prea mari. A fost, cum se spune, „capăt de linie” în mai multe acțiuni de construcție ale noastre.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: -

REZERVE

Saibou Keita

A arătat potențial, dar parcă a fost mai puțin în meci decât Bîrnoi. E clar că a suferit mult la capitolul integrare, iar de unul singur nu a putut decât să arate că poate încerca niște pătrunderi care să destabilizeze apărarea adversă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Giani Stere

A intrat ca vârf cu speranța că vom putea penetra poarta adversă, dar a reieșit că nu avem cu cine.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: -

Flavius Toboșaru

Debut curajos pentru tânărul de 16 ani, dar i-a fost tare greu în contactul cu acest nivel. Nu l-a avantajat deloc terenul și nici contextul în care adversarii trebuiau doar să se apere așezat, să nu creeze spații. A reușit să nu fie individualist, dând drumul la minge când trebuie. Iar la o fază în care nu a reușit să treacă de adversar, a judecat corect și a oprit o potențială fază periculoasă cu prețul unui cartonaș galben.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: -

ANSAMBLU

Ștefan Nanu

Cu lotul pe care l-a avut la dispoziție, în care Drăghici s-a aflat pe bancă doar pentru conformitatea numerică, nu văd ce ar fi putut face mai mult antrenorul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: -

Echipa

În acest meci am avut un lot subțire și neomogen prin prisma ultimilor sosiți la echipă. Ca să nu mai vorbim că a fost cel mai tânăr ansamblu pe care l-am aliniat, cu o medie de vârstă de 22 de ani și care adună doar 492 de meciuri în total la nivelul primelor două ligi. În special în atac s-a văzut și lipsa de valoare. Chiar de nu am cedat armele după goluri, n-am văzut acea vână, acea dorință de a nu fi umiliți, în special în fața unor jucători de vârste similare.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: -

Omul meciului

Niciunul - nici un jucător nu a ieșit în evidență în vreun fel

22 septembrie 2018

Balotești - Poli 2:0 (1:0)

Tripla ilfoveană s-a încheiat cu trei înfrângeri pentru Poli, culminând astăzi cu cea de pe terenul ultimei clasate, Balotești. Am fost zădărniciți și de aportul lui Drăghici, accidentat, și am trimis în teren o echipă uimitor de tânără și de lipsită de experiență. Doar Smaranda și Melinte au fost veterani, în rest doar Bocșan având experiența primei ligi. Ceea ce nu e deloc o scuză, având în vedere că și adversarii au fost la fel de tineri.


Prima jumătate de oră a fost controlată mai mult de noi, dar gazdele au reușit să creeze pericol pe contraatac. Prima ocazie ne-a aparținut, cu Pop din nou la finalizare în minutul 8, trimițând cu capul puțin pe lângă la un corner.

Baloteștiul a replicat printr-un șut de puțin alături în minutul 16. Efectele negative ale presiunii de a câștiga s-au văzut în momentele în care nu am gândit și defensiv, iar adversarii au încercat să profite de orice cadou din partea noastră. De exemplu, în minutul 25, fiind în ofensivă, Haruț în loc să trimită înalt, dă o pasă pe jos, care ajunge la un adversar. Chiar de era doar în propriul teren, pericolul a apărut instant la poartă noastră, căci mingea lungă îl găsește pe Rudolf în poziție de unu-la-unu cu recepționerul acesteia. Este întors cu lejeritate, dar șutul trece tot pe lângă poartă.

Următoarele minute au însemnat o succesiune de ocazii pentru ambele echipe. Mai întâi Bîrnoi s-a bucurat de o greșeală a adversarului și s-a trezit sprintând cu mingea în flanc, dar șutează slab, drept în brațele portarului.

În careul nostru, Bocșan lasă mingea să cadă și îi oferă practic prim-planul adversarului, ca și cum ar fi știut că acesta va lufta voleul. În fine, Velcotă șutează sănătos din 25 de metri, poziție centrală, peste poartă, ca apoi gazdele să deschidă scorul sec, dintr-o centrare în fața porții, din flancul nostru stâng.

Evident, suflul i-a părăsit pe jucătorii noștri, iar Nanu a acționat prompt, prin mutarea caracteristică: schimbare înainte de pauză. A ieșit Bîrnoi, care a lăsat locul nou-venitului Keita. Efectele s-au și văzut într-o primă fază, acesta obținând un corner.

Normal, speranța era că ne vom întoarce norocul de până acum și că în acest meci noi să fim cei care întorc scorul în repriza secunda. Dar n-a fost să fie, chiar de am consemnat cea mai mare ocazie în minutul 53, când Rudolf trimite cu exteriorul din colțul careului, dar portarul se întinde și respinge în corner.

Cu ocazia asta am și rămas, cu toate că Nanu l-a aruncat și pe Stere în atac. Lipsa de hotărâre în a depărta pericolul ne-a costat definitiv în minutul 64, când Rudolf a degajat pe jos, doar în piciorul unui adversar pe la 40 de metri. Acesta a trimis o diagonală excelentă cu exterior și recentrarea în fața porții a adus și golul secund.

Chiar de nu cedăm lupta, în echipa noastră se așterne neputința și disperarea, iar denivelările terenului par să joace și ele pentru Balotești. Gazdele ne hărțuiesc în continuare, în timp ce noi nu găsim soluții ofensive. Astfel mai putem nota doar o lovitură liberă surprinzătoare executată de Balotești și scoasă de Smaranda chiar de sub bara transversală, dar și debutul în alb-violet pentru Flavius Toboșaru, la doar 16 ani.

În consecință, Poli cade sub Balotești, împărțind ultimul loc cu Brăila, dar cu un golaveraj un pic mai bun. E clar că nu avem un lot foarte valoros. Totuși, ar avea potențial de echipă dacă s-ar alătura încă vreo 2-3 jucători buni. Numai că problemele sunt multiple și complexe, cele sportive fiind afectate negativ de cele extra-sportive, dar și invers, într-un cerc vicios. Speranța era ca o victorie să rupă acest cerc. În condiții normale am fi spus că sezonul e lung și suntem încă la început. Dar în contextul actual ne rămâne doar să ne întrebăm filozofic cu ce mai putem resuscita speranța, știind sigur că ea e cea care moare ultima.

Poli: Smaranda - Haruț, Melinte, Bocșan, Rudolf - Pop, Codrea - Filip, Bârnoi, Velcotă - Golda

Schimbări:
Keita pentru Bârnoi (min. 40)
Stere pentru Velcotă (min. 58)
Toboșaru pentru Filip (min. 68)

21 septembrie 2018

Avancronică: Baloteşti - Poli

Cei mai răutăcioşi ar putea spune că avem de-a face cu un derby...de clasament: alb-violeţii, pe un foarte umil loc 18, Baloteştiul fără victorie pe locul 20, ultimul. După ultimele trei partide, ne vedem confruntați cu situația inedită în care Poli emite pretenţia de a fi formaţia favorită să câştige, dar asta nu face decât să pună mai multă presiune pe rezultat. Toate prestaţiile pozitive recente ar fi degeaba, dacă nu plecăm cu ceva de la Baloteşti.


CS Baloteşti

După ce şi-au demis antrenorul înaintea meciului cu Ripensia, ilfovenii l-au numit pe Ştefan Nofitovici în postura de principal. Prestaţia de la Timişoara pare să fi justificat în primă fază decizia, fiindcă doar neşansa a făcut ca Baloteştiul să nu ciupească măcar un punct Ripensiei. În rest, înfrângerea cu Farul şi egalul de acasă cu Brăila îi „înfrățesc” cu noi, iar meciurile din primele etape, pierdute la scor, au fost cu adversari tari - Mioveni, Petrolul și FC Argeș.

A se citi că nu ne va fi ușor, nu doar din cauza presiunii rezultatului, ci și fiindcă acest sezon al ligii secunde pare destul de echilibrat. Anul trecut, Balotești n-a avut emoții cu retrogradarea, dar a pierdut câteva piese grele în această vară. Dacă apărarea a rămas cam aceeași, de la mijloc în sus echipa este mult schimbată. Frații Herea, Lucian Ion, Valentin Andrei și golgheterul Alexandru Nica au părăsit echipa. A rămas doar Marian Neagu, fost la Chiajna, și a venit fostul jucător de la Politehnica Timișoara, Cornel Predescu; în rest, tineri de sub 21 de ani completează lotul gazdelor noastre de sâmbătă.

Să fie clar, însă: Poli trebuie să meargă la victorie în acest meci, fiindcă trebuie să urcăm din zona asta mlăștinoasă a clasamentului în care ne aflăm.

Poli Timișoara

Doar că nu va fi ușor. Lotul nostru mai trebuie să crească valoric, iar condiția fizică rămâne un aspect îngrijorător. Trăim cu aparența liniștii, dar mă tem că indiferent de rezultat, să rămânem cel mult cu atât - aparența.

Din păcate, avem diverse absențe: Drăghici și Bîrnoi sunt incerți, Basic este supendat, iar Ivanov accidentat. În schimb, revine Bocșan, iar Opoku ar putea să reapară și el în primul unsprezece. Astfel ne vom baza, probabil, pe Melinte și Bocșan în centrul apărării, Pop/Codrea va coborî la închidere, iar Opoku va ocupa locul rămas liber la mijloc. Mă aștept ca tot Rudolf să fie titular în apărare, că și așa am fost forțați să facem multe permutații, cu Filip titular în linia de mijloc. Dacă Drăghici nu poate juca, Stere pare favorit să îi ia locul. Legitimarea lui Keita ne oferă o variantă în plus pentru atac, dar la fel de puțină certitudine. De văzut și cine va sta în poartă; tind să cred că va fi Smaranda.

Completare ulterioară: Opoku este dat tot accidentat, deci...probabil vom recurge la improvizații pentru linia mediană.

Vorbele lui O. Petre:
„Nu avem altă variantă decât să câștigăm. Ar cam trebui din momentul acesta să arătăm altfel. Că trec etapele și nu adunăm puncte, ne afundăm în subsolul clasamentului. Probleme de lot sunt, dar nu cred că mai contează în momentul de față nimic… Toți care vor intra în teren trebuie să dea maximum să ne ajute să câștigăm.”
Pentru tinerii noștri este un prim mare test de caracter. Una este să joci bine în partide în care lumea te consideră outsider (și să pierzi), alta este să dovedești că ai totuși destulă calitate cât să te impui în fața celor pe care „trebuie să-i bați”.

Cronica ultimei întâlniri: 

Cele două cluburi nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial, dar au jucat un amical vara trecută.

Poli - CS Balotești 1:1 (0:1)

Straton – Crețu, Melinte, Șeroni, Țigănașu – Artean, Soljic – Munteanu, Vașvari, Bîrnoi – Bud

Au mai evoluat: Smaranda, Curileac – Străuț, Haruț, Cânu, Bocșan, Covalschi, Croitoru, Oprea, Ciucur, Doman, Drăghici, Bianconi

Goluri: Doman

19 septembrie 2018

Interviu: Flavius Toboșaru

Ne-am lungit la vorbă cu cel mai nou component al lotului condus de Ștefan Nanu. Toboșaru, care a făcut senzație sezonul trecut la calificările pentru Elite, a urcat o treaptă spre juniorii U19 în acest an, unde din nou a devenit golgheter. Chiar dacă s-a ratat calificarea, câțiva jucători au arătat calități care să-i recomande echipei mari - alături de Toboșaru regăsindu-se în lotul echipei mari și Sergiu Românu, ambii născuți în 2002.


În contextul în care ducem lipsă de jucători cu viteză, care să atace mingile lungi și diagonalele trimise din centru, se prea poate ca tânărul mijlocaș de șaisprezece ani să aibă șansa de a se afirma în acest sezon. Ar fi o poveste specială, așa cum este și povestea lui personală, pe care ne-a spus-o fără rețineri sau menajamente. Cum se cade la această vârstă.

Data naşterii15.04.2002
Locul naşteriiCaransebeș
Înălţime1,64 m
Greutate63 kg
PoziţieMijlocaş stânga

Unde te-ai născut?

Sunt de loc din Caransebeș. Am stat acolo până la șase ani, după aceea am trăit o vreme la Reșița și apoi la Oțelul Roșu.

Și unde te-ai simțit cel mai bine?

Mai degrabă la Reșița. Mai merg prin zonă, fiindcă am o mătușă care stă acolo, am și prieteni – mereu când ajung, mă cheamă la un fotbal. Am și jucat doi ani la Gloria Reșița, după care am fost împrumutat la Muncitorul. Aveam o echipă bună la început, dar încet, încet au plecat toți.

Te-a susținut familia în aventura asta fotbalistică?

Nu din prima. Când am vrut să mă înscriu la Gloria, mama și unchiul meu n-au vrut să mă lase, insistând să mă țin de școală. Norocul meu a fost că am avut susținerea mătușii, care mi-a ținut partea și m-a dus la primul meu antrenament, fără ca ei să știe. Și după ce am început să joc, puneau presiune să am note bune, iar atunci când nu aveam, nu mă lăsau să merg la fotbal. Deci îmi luam ghetele pe ascuns, plecam în haine de stradă „la plimbare” și mă duceam să prind antrenamentul!

Cum ai ajuns la Timișoara?

După ce ne-am mutat la Oțelul Roșu, am jucat acolo, iar când mama mea a avut șansa de a pleca să lucreze afară, am vrut să revin la Reșița. Asta era acum doi ani și jumătate. Fostul meu antrenor, care-și dorea să facă performanță cu juniorii, ne împingea din spate, mi-a propus să merg la Timișoara, să dau probe. Iar după al doilea antrenament mi-au zis să-mi aduc bagajele, să mă mut aici.

Acum stai în Complex?

Da. Un an am stat singur, iar de ceva vreme stau cu un coleg de la juniori, Bogdan Turdean.

Ți se pare greu să fii așa singur, fără părinți?

În unele momente da, la început mi-a fost mai greu, dar între timp m-am obișnuit. Mama mea e la Berlin, împreună cu sora mea mai mică.

Sora ta a învățat germană?

[râde] Da, vorbește doar germană, nu mai știe română.

Tu știi germană?

[râde] Ja, nein, danke!

Cât de des o vezi pe mama ta?

Destul de rar. Cum e foarte departe, trebuie să facă escală cu avionul, iar sora mea fiind mică, e foarte greu.

Ți-a fost greu să te încadrezi când ai ajuns la Timișoara?

Da, nu știam orașul, nu cunoșteam pe nimeni. Dar după un timp m-am obșnuit.

Cine te-a ajutat așa mai mult să te acomodezi, din echipă?

Marius Croitoru m-a ajutat foarte mult. Am și fost de Crăciun și de Revelion la el acasă, la Bacău. Fostul meu antrenor îi spusese de mine și el s-a oferit să mă urmărească.

Sezonul trecut a fost un an cu urcușuri și cu coborîșuri pentru tine.

Da, în faza de calificare am înscris 16 goluri, dar la Elite n-am reușit să înscriu nici măcar o dată! Probabil am vrut prea mult, eram disperat să marchez. Bine, eram mulțumit și dacă dădeam pasă de gol, cum a fost cu Banatul în calificări, am dat gol și în tur și în retur, am scos și penalty. La Elite, cumva, nu s-au prea legat.

Mă așteptam să fii direct la U19 anul acesta.

Doar în prima etapă am fost la U17, de atunci joc la U19. Ne-au lipsit jucători mulți în prima etapă. Atunci am și pierdut ambele meciuri, dar la U19 puteam obține un rezultat mai bun, cu siguranță. S-a văzut la meciul retur, când am dominat și am câștigat la scor.

Și acum a mai trecut o lună și ai ajuns la echipa mare. Sperai?

Normal, speram. Făceam antrenamente bune, eram serios și ăsta era obiectivul. La juniori nu eram mereu toți montați în timpul antrenamentelor, le era greu și antrenorilor să ne controleze.

Ce înseamnă Poli pentru tine? Înseamnă ceva sau e doar echipa la care joci?

Nu pot să zic că sunt fan, neapărat. Eu m-am apucat și târziu de fotbal, abia la 12 ani, după ce echipa bună de aici s-a destrămat.

Acum ai fost prima oară cu echipa mare?

Am mai fost și cu Ganea o dată, dar da, asta a fost prima oară când am și simțit-o. Să fiu și în lot pentru meci, a fost grozav. Poate dacă era altfel scorul, apucam să și joc.

Pe ce post speri să joci? La juniori ai jucat și atacant.

Mijlocaș stânga! Mi-e prea greu să joc în față la seniori, pot să mă controleze cu ușurință. Îmi place să intru din flanc în interior, fiind dreptaci. Cu stângul mă descurc la centrări, dar șuturile lasă de dorit.

Unii ar spune că ești un jucător destul de individualist. Recunoști asta?

Da, da, da. Dar cred că asta face parte din calitatea mea, din stilul meu, nu caut s-o schimb.

Cine e idolul tău?

Cristiano Ronaldo. Are așa o poveste de viață apropiată de a mea. Plus multă muncă, determinare. Îmi place și de Ronaldinho, mi-e greu să aleg între ei, deși sunt diferiți unul de celălalt. Ronaldinho era talent pur.

Ce crezi de mutarea lui Ronaldo la Juventus?

E un minus pentru Real, clar. Deși stai să te gândești că poate nu mai juca chiar la același nivel, din cauza vârstei, deci aveai necunoscuta asta.

Unii ar zice că e mai slab fotbalul în Italia, dar de fapt e mai închis, mai riguros.

Da, nu poți da la toate echipele opt goluri. Sunt multe echipe bune: Napoli, Milan, Torino, Sassuolo, Udinese. Mă uit des, atât la fotbalul italian, cât și la Spania și la Anglia.

La câte meciuri te uiți pe săptămână?

Depinde, de obicei la cele mai interesante. Două, trei.

Și la Liga a 2-a la câte de uiți pe săptămână?

[râde] La niciunul. Uneori mai merg la meciuri la Politehnica, îmi place să aud galeria, să văd atmosfera. E altceva să joci când ai galeria în spate.

Dar ai un campionat preferat?

Spania. Asta deși aș zice că fotbalul cel mai bun este în Anglia, acolo e cel mai puternic campionat. Sunt cinci echipe de top, șase. În Spania încerci să faci cinci, dar de fapt sunt trei – Barcelona, Real, Atletico. În Anglia chiar nu știi, United, City, Chelsea, Tottenham...

Bine, cu United știi. Jucători preferați din România ai?

Îmi place mult de cum juca Sânmărtean, mereu mă uitam la clipuri cu el. Lejeritatea cu care își dribla omul, cu care pasa, părea totul așa de simplu, ca și cum ar juca din inerție.

Da, da, se vede și la noi, cât de greu e uneori să găsești pasa bună în momentul potrivit. Tu cum crezi că ai face față fizic, că s-a tot discutat despre asta.

Probabil m-aș descurca, dar nu cred că aș duce nouăzeci de minute la capacitate maximă. Am văzut și la antrenamente diferența.

Sunteți mulți tineri în lot, cât crezi că e un avantaj/dezavantaj?

În timpul jocului trebuie să fie cineva mai experimentat, de aia l-a și pus antrenorul pe Melinte între apărare și mijloc, să-i poată coordona pe cei din față. Dar, așa, grupul e unit la antrenamente, nu se ceartă, e ok.

A părut că avem dificultăți în a sta mental în meci, deși în ultimele meciuri a fost mai bine.

Da, așa zice și antrenorul, că vede progres. E clar că echipa suferă fizic în repriza secundă, dar lucrăm la asta, facem antrenamente specifice. Trebuie să știm cum să ne dozăm efortul, când să forțăm, cum să stăm în teren și să tatonăm. Oricum, înveți mai multe din meci, decât de la antrenament, ții mai ușor minte greșelile.

Cine „leagă” echipa?

Din teren, Smaranda și Melinte vorbesc mult cu noi. Dar cel mai mult vorbește antrenorul, ceea ce este de mare ajutor, din moment ce sunt atâția jucători tineri. Creează o atmosferă bună, colegii care au lucrat cu el de la început îl simt aproape.

Ce crezi că poate obține echipa din acest sezon?

În primul rând trebuie să nu retrogradeze. E un lot de perspectivă, fiecare tânăr trebuie să joace, să arate ceva. S-a văzut în meciul cu Snagov, una din cele mai bune echipe din L2, că nu este o diferență mare între noi și ei.

Tu ai fost vreodată la națională?

Am fost la un trial, la care a jucat naționala cu o selecționată zonală. Am jucat bine, dar e greu, pe postul meu evoluează Ianis Stoica, de la FCSB. E un jucător bun, are fizic, viteză. Și tot acolo joacă Pitu, de la Viitorul, care a debutat deja la Liga 1. E o generație foarte bună.

Sunt câteva generații bune acum la juniori. Începând cu U21. Oricum, marele pas este să reușești tranziția la seniori. Ce te aștepți de la viitorul tău, pe termen scurt?

Păi să debutez cât mai curând și să joc bine, să fiu văzut.

Ce mai trebuie să îmbunătățești la jocul tău?

În primul rând tactic, cum să stau în teren, asta am învățat de la domnul Paleacu când am venit aici și mai am de progresat. Și viteza de reacție – uneori driblam ca în spatele blocului, treceam o dată de jucător, îl așteptam, mai treceam o dată. Să fac acțiunea în viteză, să știu când să pasez, să dau drumul la minge.

Cauți să înveți și de pe internet, din videouri?

Cam așa, mă uit la jucători care evoluează pe postul meu, în fiecare seară.

Cât crezi că depinde de tine să ai succes, cât de alți factori?

90% depinde de mine, 10% de restul. Noroc, accidentări...

Ai avut probleme cu accidentările?

Așa grave, nu. O întindere, o tendinită, în rest nu.

Care ți se pare că a fost cel mai greu moment al carierei?

Când am pierdut calificarea la Craiova, când am ratat penalty. Era meci de calificare eliminatoriu. Am jucat un meci în prima zi și alte două meciuri în a doua. În disputa decisivă cu Craiova, am dat gol în timpul regulamentar, dar am mai ratat câteva ocazii, și la penalty mă gândeam mai mult la ratările anterioare.

Mai bați penalty-uri?

Nu, de când am ratat la Craiova nu mai bat. Și la antrenamente mai ratez, deci nu cred că-s pentru mine [râde]. În schimb îmi place să bat libere, am dat și câteva goluri acum în calificări.

De la cariera ta, ce visezi? Ce crezi că este realizabil?

Vreau să ajung sus. Cel puțin la vârful Ligii 1, dacă nu în străinătate.

Îți imaginezi să nu joci fotbal?

Nu, chiar nu-mi imaginez! Eu aveam așa, un vis, să prind câțiva ani la Ajax.

[Râdem și noi] Păi ar trebui să discuți cu antrenorul, poate știe pe cineva de pe vremea de când era în Olanda.

Știți cum am ajuns de fapt la echipa mare? Am avut în primăvară meci cu Râmnicu Vâlcea, unde era Nanu antrenor. Eu fusesem indisciplinat atunci, iar domnul Săvoiu m-a lăsat pe bancă. Am intrat însă la pauză și am jucat foarte bine în acel meci – de atunci m-a ținut minte! Când a venit la Poli, a căutat să mă vadă din nou și i-a plăcut de mine.

Ce înseamnă că ai fost indisciplinat?

Adică îi răspundeam când zicea câte ceva, trebuia eu mereu să am dreptate. Am mai avut probleme și cu domnul Paleacu, din aceeași cauză. Mă acuza că eram prin oraș noaptea...

Și erai?

Uneori da, dar era weekend și mergeam prin Complex, la un FIFA cu colegii. El zicea că merg prin cluburi, dar nici nu mă lasă să intru în cluburi când mă văd la înălţimea mea! [râde]

Deci dacă ai dreptate, trebuie să zici.

Exact, chiar dacă antrenorul zice că nu, dacă eu simt că e altfel, trebuie să zic.

În condițiile astea, mai vrei să mulțumești vreunuia dintre ei?

Sigur! În primul rând, însă, îi mulțumesc mătușii mele, fiindcă fără susținerea ei, nu purtam acum această conversație. Apoi, le sunt dator lui Marcu Ion Constantin, antrenorul meu de la Oțelul Roșu, și domnului Paleacu, cu care am lucrat la Poli și care m-a ajutat mult aici, a avut grijă de mine. La fel și tuturor celorlalți care m-au susținut, domnului Croitoru, domnului Ionuț Nasleu, tuturor.

Sper să le răsplătesc încrederea.

18 septembrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Snagov

Poli - Snagov 1:2 (1:0)
[51 de voturi]

CRONICA MECIULUI


Mădălin Smaranda

A venit și rândul lui Smaranda să-și încerce norocul în poarta noastră. N-a avut mai mult noroc ca ceilalți portari, iar o degajare nereușită a făcut parte din geneza golului doi.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,0

Denis Haruț


Parcă a fost un meci mai curat din partea lui Haruț, dar îi lipsește o doză de curaj, să-și atace adversarii. În plus, urcă prea rar la dublaj, și nu ne oferă destulă incisivitate în flanc. Poate fi contrastat perfect din acest punct de vedere cu Filip.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Igor Basic

Clar cel mai bun meci al lui Basic de când este aici. Jocul sârbului a crescut în ultimele etape, iar astăzi nu doar că s-a ținut bine defensiv, dar a fost la originea celor două ocazii din finalul meciului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 4,8

Dusan Ivanov

O prestație rezervată a noului fundaș central, ceva de înțeles considerând că nu este încă la zi cu pregătirea. Câteva intervenții bune, doar două, trei mici scăpări.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Santi Rudolf

Poate că schimbarea înainte de pauză a fost aspră, dar argentinianul a comis câteva greșeli, culminând cu un fault oferit ușor adversarilor în douăzeci de metri. Încă mai are de lucrat la poziționarea defensivă și traseele de joc.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,0

Cristian Melinte

Așadar, l-am avut pe Melinte în linia mediană încă de astăzi. S-a dovedit o mutare bună, cu diagonalele lungi trimise de acesta găsindu-și deseori destinatarul. Dacă și destinatarul ar avea viteză să facă ceva când se află unu la unu cu un adversar, ar fi grozav. Am mai remarcat o cursă defensivă excelentă, când părea că oaspeții vor scăpa spre poarta noastră din flancul stâng al apărării, dar a gestionat perfect faza și mingea a ajuns în aut de poartă.

Nota Cronicii:  6,0
Nota comunității: 5,2

Daniel Filip

A evoluat mai bine ca fundaș stânga, decât ca mijlocaș dreapta, datorită incursiunilor sale repetate în flanc. Energia și determinarea lui Filip îi oferă șansa de a crește în joc, însă are nevoie și de mai multă disciplină. La golul doi era omul pus la bară, a plecat de acolo înspre o zonă moartă, oferindu-i lui Buia fix spațiul de care avea nevoie să înscrie.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,7

David Pop

Ce meci excelent făcut de Pop în plan ofensiv! Un șut respins in extremis, un gol, un alt șut decent, urmat de lovitura de cap din ultimul minut, din nou salvată de pe linia porții. Practic toate ocaziile au plecat din gheata lui și era în poziție de finalizare și la ratarea lui Stere. Mai are de lucrat fizic, să ducă cele nouăzeci de minute, dar să ne aducem și aminte că a fost considerat dispensabil de Ganea, astfel că n-a făcut pregătirea de vară cu echipa. Oricum, mai e mult până departe, dar ce mod frumos de a-ți sărbători ziua de naștere.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,5

Dorin Codrea

O partidă mai rezervată a lui Codrea, care n-a reușit să ajungă în poziții de finalizare și a mai greșit câteva pase în zona centrală.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 5,2

Sebastian Velcotă

Poate cel mai bun meci făcut de Velcotă în această vară târzie/toamnă, nu doar datorită pasei de gol oferite din lovitură liberă, ci și datorită prezenței sale pozitive în joc. Rămân însă păcatele originare: teama de a deschide jocul mai repede și de a ataca poarta dinspre flanc.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,0

Octavian Drăghici

Un meci mai puțin reușit al lui Drăghici, culpabil mai ales defensiv. Dacă la primul gol tind să cred că trebuia dat fault în atac, marcajul larg la Buia nu este de scuzat la a doua reușită. Ofensiv a câștigat destule dueluri, dar uneori ține prea mult de minge și permite adversarilor să se replieze.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,7

REZERVE

Denis Golda

Nu știu dacă Nanu a încercat să surprindă prin această schimbare, dar nu a reușit. Golda a fost prea puțin prezent în joc. Dacă închid ochii, văd și acum un corner bătut la colțul lung, Golda liber să trimită cu capul puternic în fața porții sau chiar spre poartă, însă lovitura sa a mers mult pe lângă. Trebuie să-și găsească locul în teren și în echipă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Cosmin Bîrnoi

Nu a influențat în mod decisiv jocul după intrarea sa.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,2

Gian Stere

A avut ceva inițiativă când a intrat, însă putea face mai bine la marea șansă care i-a parvenit pe final de meci.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

ANSAMBLU

Ștefan Nanu

Nu cred că Nanu își face mulți admiratori cu maniera în care își alege schimbările. Din nou a efectuat una chiar înainte de pauză, ca pe final să-l scoată tocmai pe cel pe care l-a introdus. E drept că schimbarea nu a funcționat, dar, în măsura în care-i pasă cuiva, eu am câteva principii simple când vine vorba de schimbări: nu schimbi înainte de pauză și nu schimbi un jucător introdus pe parcurs. Nu zic că nu avea justificație, dar când faci aceste mutări, trimiți un semnal că nu ești stăpân pe situație. Pentru mine schimbarea înainte de pauză este ca și cum ai arăta obrazul jucătorului, iar Rudolf, chiar dacă a greșit, nu a fost lipsit de atitudine. Idem și în cazul celeilalte schimbări, unde putea pur și simplu să-l scoată pe Velcotă, fără a afecta tactic echipa.

Răspunderea este a antrenorului, iar din afară este imposibil de zis dacă aceste mutări pot avea efecte pedagocice pozitive sau nu. Depinde de jucători și de discuțiile dintre aceștia și antrenor. Altfel, este de apreciat că l-a pus pe bancă pe Bîrnoi, care ar putea fi ajutat de o mică resetare. Așa cum este de apreciat așezarea folosită și faptul că echipa a tras de meci până la ultima fază.

Acest 4-1-4-1 folosit, care devine oricând 4-3-3 sau 5-4-1 n-a arătat rău. Trebuie însă muncit mai mult la apărarea fazelor fixe, un punct nevralgic în ultima vreme.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,1

Echipa

Dacă ne lipsește ceva în acest moment, ne lipsește maturitatea. Cea mai clară expresie a maturității este maniera în care abordezi fazele importante, felul în care-ți menții concentrația și viteza cu care iei deciziile. Este al doilea meci la rând în care am condus la pauză, după o repriză foarte bună, pentru a pierde ulterior, fără ca adversarii să atace furibund, ci doar aruncând mingi înspre careul nostru. Am oferit prea multe faze fixe și n-am fost destul de atenți să ne apărăm la ele. Iar pe contre nu am deschis jocul destul de repede ca să fim periculoși.

Este un efort aproape mistic, să faci ca o echipă de unsprezece jucători să simtă același lucru într-un anumit moment al jocului. Știu că protestele nu ajută, dar ele denotă unitate și arată celor care se uită de afară că toată lumea-i în aceeași barcă. Sunt lucruri mici, dar lucruri pe care trebuie să simți să le faci, pe care degeaba ți le impune cineva.

Victoriile ajută formarea acestui spirit. Trebuie să vină.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,0

Omul meciului

David Pop - 47,1%
Niciunul - 19,6%
Octavian Drăghici - 13,7%
Santiago Rudolf - 7,8%
Dorin Codrea - 2,0%
David Filip - 2,0%
Mădălin Smaranda - 2,0%
Igor Basic - 2,0%

16 septembrie 2018

Poli - Sportul Snagov 1:2 (1:0)

Mai rar să ai trei meciuri la rând după care să meriţi punct(e), dar să nu scoţi nimic. Alb-violeţii au făcut un nou joc destul de bun astăzi, au deschis scorul prin sărbătoritul zilei, David Pop, dar apoi au primit două goluri „ușoare” pe urma a două cornere, în vreme ce oaspeții au scos mingea de pe linia porții în două rânduri. Frustrant.


Snagovul a controlat jocul la debut și și-a trecut în cont prima ocazie la o liberă bătută șmecherește, însă Smaranda a blocat finalizarea fină încercată de Dănălache (min. 5). Deși teritorial tot oaspeții au avut inițiativa, alb-violeții au început să apară în jumătatea adversă, beneficiind și de câteva cornere. Apoi au urmat ocazii. Prima i-a aparținut lui Filip, care a trimis moale, dar plasat cu capul, iar portarul a scos de la vinclu (min. 25). Următoarea i-a revenit lui Pop, care a încercat un șut de la distanță după ce portarul a ieșit neconvingător în afara careului mic, însă tentativa sa a fost scoasă de pe linia porții de un adversar (min. 33). În final, vine și golul: Velcotă bate o liberă de la treizeci de metri, trimite mingea în careu, de unde Pop o redirecționează spre poartă cu capul (min. 44)! Era golul perfect, înainte de pauză, dar știam că greul mai urmează.

Deși oaspeții nu au ieșit foarte tare de la cabine, au stat sus în marea majoritate a timpului. Le acordam multe faze faxe, iar pe seama acestora au reușit să și reintre în meci. Povestea celei din care am primit primul gol a plecat de la o degajare slabă a lui Smaranda, care a ajuns în zonă centrală direct la un adversar. Ne-am repliat, a urmat un corner, Hlistei s-a impus în fața lui Drăghici într-un duel la limita faultului, și a împins mingea-n poartă (min. 58). Smaranda a fost atent la următorul corner și a scos de sub bară, tentativa „olimpică” a lui Buia, dar portarul n-a mai avut ce face când același Drăghici n-a presat convingător la mingea înaltă care a ajuns la Buia, iar decarul oaspeților a înscris cu un șut din întoarcere care a intrat lângă bară (min. 64). Snagovul s-a retras în apărare, iar alb-violeții au avut de făcut ceva ce nu le cade prea natural momentan - să atace. Pop a avut o șansă, când a trecut de doi adversari în zona careului, însă n-a putut trimite destul de puternic spre poartă (min. 73). În rest, a trebuit să așteptăm până la ultimele minute pentru alte ocazii, și au fost două mari. La prima, Basic a retrimis central unde Stere și Pop erau cu spațiu să finalizeze, dar primul s-a grăbit să tragă din demi-voleu și a trimis peste; la a doua, în chiar ultima fază, Haruț a bătut lung o liberă, mingea a fost deviată spre Pop, care a trimis spre poarta goală cu capul, dar, din nou, un fundaș a oprit mingea de pe linia porții. N-a fost să fie.

Snagovul a câștigat fiindcă a fost echipa mai matură, mai sigură în momentele cheie. Trebuie să ai nervi de oțel să scoți de două ori de pe linia porții. Sunt destule lucruri pozitive în jocul nostru, dar încă nu reușim să le legăm pe toate. Momentan pare că principala problemă defensivă este la fazele fixe, cu multe goluri încasate pe urma acestui tip de acțiuni. Formula 4-3-3, transformată deseori în 4-5-1, a funcționat binișor, însă trebuie să ne stabilizăm pentru a găsi și calea către victorie.

Poli: Smaranda - Haruț, Basic, Ivanov, Rudolf - Codrea, Melinte, Pop - Filip, Drăghici, Velcotă

Schimbări:

Golda pentru Rudolf (min. 41)
Bîrnoi pentru Codrea (min. 71)
Stere pentru Golda (min. 82)


Google+