18 ianuarie 2019

Profil: Cristian Nedelcovici

Alb-violeţii erau în căutarea unui portar care să-l înlocuiasă pe Smaranda, iar soluţia vine din prima ligă, de la Astra Giurgiu.


Deşi are deja 25 de ani, Nedelcovici nu este un jucător cu experienţă de joc la vârf. Format la Craiova, a stat preponderent în L3 înainte de a ajunge la Astra sezonul trecut. A fost prima opţiune la echipa secundă a giurgiuvenilor, reuşind să prindă de două ori şi banca în L1. 

Prestaţiile sale la Astra II (locul 5 în L3) au fost apreciate. Clar, va fi un pas important pentru Nedelcovici să joace în L2, meciuri cu multă miză. Pentru noi contează atât ca pasul să fie unul reuşit, cât şi că jucătorul se încadrează în restricţiile noastre salariale.

Portarul a venit împrumut, pe şase luni de zile.

Data nașterii: 05.06.1993
Locul nașterii: Craiova
Inălțime: 190 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Portar

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Astra II GiurgiuROC--
2017-18Astra II GiurgiuROC240
2017-18Astra II GiurgiuROC180
2016-17Dunărea CalafatROD--
2016-16Dunărea CalafatROD--
2015-16CS PodariROC--
2015-16CS PodariROC--
2014-15ConpetROD--
2013-14ConpetROC--
2014-15ConpetROC--
2013-14Ştiinţa U CraiovaRO---
2014-15Ştiinţa U CraiovaRO---
Total:420
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

15 ianuarie 2019

Renuire de lot

Am fost până la Electrica astăzi, unde a avut loc reunirea lotului alb-violeților. Prezenți au fost toți jucătorii nou-veniți, cât și colectivul cu care am încheiat sezonul. Alături de ei, întreaga conducere a clubului, dar și un grup de suporteri, au venit să vadă cu ochii lor acest nou început.


Jucătorii au făcut o alergare ușoară, câteva exerciții de echipă și au finalizat cu un meci pe jumătate de teren. Lotul prezent:

Portari: Smaranda, Contra

Fundași: Motreanu, Melinte, Haruț, Filip, Foca*, Roșu*, Bilia, Bocșan, Olteanu

Mijlocași: Iseini*, Bîrnoi, Pop, Românu*, Toboșaru*, Codrea, Rogoveanu, Munteanu, Oprea, Niță**, Nasta**

Atacanți: Stere, Drăghici, Golda

* juniori
** în probe

Se remarcă absența lui Velcotă, care probabil nu va mai continua la club, cât și revenirea lui Lucian Oprea după împrumutul de la UTA (14 meciuri, 1  gol).

Înaintea reunirii a avut loc și o conferință de presă, la care a vorbit în primul rând Răchită, alături de el fiind și Birlică, Boiț și Nanu. Esența discuției a fost că urmează o reașezare financiară a lotului, deoarece există jucători care primesc disproporționat de mulți bani față de locul ocupat în clasament. Putem, așadar, să ne așteptăm la plecări, precum s-a vehiculat și în presa ultimelor săptămâni. Va fi decisiv ca orice jucător care pleacă să fie și înlocuit, conducerea clubului fiind obligată să găsească atât un echilibru financiar, cât și unul valoric. Dincolo de toate, Răchită va trebui în săptămânile care urmează să formeze un colectiv cu personalitate, capabil să îndure lunile de fotbal cu miză care ne așteaptă.

Sarcini grele pretutindeni, însă discursul noului antrenor mi s-a părut unul constructiv. Deși urmează câteva amicale în zonă, primul chiar sâmbătă cu Fortuna Becicherecu Mic (complexul Adrian Stoicov, ora 14.00), nu ne putem aștepta la prea mult fotbal înainte ca vremea să devină mai prietenoasă. Până atunci, Răchita va evolua o parte dintre jucătorii împrumutați de club în L3 și ne rămâne să sperăm că se vor mai ivi și câțiva jucători noi în următoarele zile.




9 ianuarie 2019

Profil: Vlad Olteanu

Cred că putem vorbi de o mutare spectaculoasă, în confirmarea împrumutului fostului internaţional U21, Vlad Olteanu.


Fundaşul stânga, format la Braşov şi care a evoluat în ultimele sezoane pentru Dinamo, a mai fost aproape de Poli în iarna trecută, când l-am primit pe Maxi Oliva în schimb. Nu cred că îi va fi uşor aici, mai ales că vine după decepţia de a nu se fi impus la bucureşteni. Ştim însă că este un jucător cu calitate şi dacă reuşeşte să participe activ la salvarea noastră, îşi va dovedi şi tăria de caracter.

Oricum, pentru alb-violeţi era imperios necesar să găsească un fundaş stânga, iar chiar şi cu venirea lui Olteanu, am mai putea aduce o rezervă pe post. S-a discutat despre Costache, fost pe la Snagov, o discuţie rămasă neconcretizată. Mai departe, vedem.

Data nașterii: 21.03.1996
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 180 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Fundaş stânga


SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Dinamo BucureştiROA60
2017-18Dinamo BucureştiROA160
2017-18FC VoluntariROA120
2016-17Sepsi OSKROB110
2016-16Dinamo II BucureştiROC81
2015-16Dinamo BucureştiROA40
2015-16Dinamo BucureştiROA90
2014-15FC BraşovROB122
2013-14Metalurgistul CugirROC100
2014-15FC BraşovROA00
Total:883
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

8 ianuarie 2019

Profil: Daniel Rogoveanu

După o perioadă lungă de linişte, odată ce s-a pus în mişcare serios anul, avem parte şi noi de primul transfer oficializat.


Este vorba de un jucător care a trecut prin alb-violet ca junior, antrenându-se inclusiv cu echipa mare, pe finalul sezonului 2013-14. Rogoveanu a trecut apoi pe la Inter Olt, înainte să se transfere la Chiajna, unde a şi debutat în Liga 1. Preponderent a jucat însă la echipa secundă a Concordiei, iar la începutul anului trecut a ajuns la Târgovişte, unde, iniţial, a fost om de bază. Viorel Moldovan nu s-a bazat pe el, astfel că a prins doar câteva prezenţe în acest sezon.

Fără dar şi poate, este un jucător de care avem nevoie, ocupând diverse poziţii în linia de mijloc. Nu are foarte multă experienţă, însă a arătat că poate face faţă în L2. Plus că mereu îmi cade cumva cu simpatie, când văd un jucător crescut la club care se întoarce la matcă.

A semnat un contract până la vară, cu opţiune de prelungire pe încă un an.

Data nașterii: 30.07.1995
Locul nașterii: Filiaşi
Inălțime: - cm
Greutate: - kg
Poziție: Mijlocaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Chindia TârgovişteROB40
2017-18Chindia TârgovişteROB151
2017-18Concordia II ChiajnaROC124
2016-17Concordia ChiajnaROA10
2016-16Concordia II ChiajnaROC129
2015-16Concordia II ChiajnaROC--
2015-16Inter OltROC--
2014-15FC OltROB150
2013-14Poli IIROE--
Total:5913
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

24 decembrie 2018

Sărbători fericite!

2018 a fost opusul unui an uşor în planul nostru fotbalistic şi, e clar, vom avea de tras în 2019 pentru a mai trage speranţe la mai bine. 

Până atunci, să ne găsim cu toţii liniştea de-a lungul sărbătorilor şi să ne revedem refulând cu energie!


21 decembrie 2018

Catalogul alb-violet: notele suferinței

Am respirat adânc și ne-am pus să adunăm toate notele acordate în acest tur+ de campionat, știind că ne așteaptă o priveliște tristă. Nu a fost ușor să facem cine știe ce comparații între notele Cronicii și notele Comunității, din moment ce comunitatea a avut șase meciuri pe care nu le-a putut nota, acestea nefiind televizate. Le-am pus, totuși, unele lângă celelate, pentru cei curioși.


S-au adunat 519 voturi de-a lungul acestor luni, puțin peste 7000 de note. Stăm mai slab ca anul trecut ca număr de votanți, dar era de așteptat.

Motivele pentru priveliștea tristă le-am tot despicat, însă le reluăm:

  • am trecut printr-o perioadă complicată de tranziție, cu intrarea în insolvență
  • au plecat mulți jucători după începutul campionatului
  • am rămas cu un lot fără cap și coadă; drept dovadă am fost forțați să improvizăm de multe ori
  • nu am avut destui jucători în lot să acoperim accidentările și suspendările
  • am avut foarte mulți jucători tineri, fără experiență sau cu experiență limitată de L3
  • nu am putut alinia un unsprezece stabil
  • nu am găsit o soluție pentru banca tehnică
Cred că am cam acoperit grosul problemelor. Să trecem la note.


Tabelul de mai jos prezintă situaţia jucătorilor folosiţi în acest sezon, exclusiv în campionat. Steluţele din ultima coloană simbolizează titlurile de omul meciului acordate de-a lungul acestor douăzeci şi două de etape de către comunitate.

La 5,16 este de departe cea mai slabă medie pe un tur/retur de campionat de când ținem această statistică. Aproape mai este a doua jumătate a sezonului trecut (5,25), urmat de play-out-ul din 2015/2016 (5,28). 

Comunitatea pare să fi fost mai blândă cu jucătorii, căci media din acest tur (5,04) este mult peste cea din play-out, consemnată în primăvară (4,76). Asta deși am făcut mai multe puncte atunci în mai puține meciuri cu adversari mai buni. Cânterește, sigur, faptul că au scăpat de la notare câteva meciuri nasoale (Balotești, Metaloglobus, Energeticianul, Pitești), cât și că am evoluat cu mulți tineri, forțați de conjunctură.

Se vede că am fost în general mai generoși cu antrenorii decât cu jucătorii, dar și astea-s consecințele statisticii, fiindcă fiecare dintre cei patru a stat destul de puțin. Doar la Nanu este evidentă o diferență semnificativă între Cronică și Comunitate - cu partida împotriva Snagovului exemplificatoare, unde noi am dat un 5,5 și Comunitatea un 4,1 (diferență de un punct a fost și la notarea echipei). Precum am mai răspuns la diverse comentarii, probabil că am avut (prea) multă răbdare cu Nanu, într-un moment în care echipa avea nevoie de stabilitate.

Cine s-a evidențiat dintre jucători? Grea sarcină. Drept dovadă și faptul că, în mod paradoxal aș zice, Stere are cele mai multe mențiuni ca omul meciului, două, iar Drăghici niciuna.


La noi iese în evidență Contra, care a avut doar opt meciuri notate, iar prestația sa spectaculoasă de la Petroșani acoperă diversele erori făcute în celelalte partide. La fel este cazul notei Comunității pentru Smaranda, cu doar șase meciuri notate. 

Dacă facem abstracție de aceste excepții, la notele noastre vedem niște maxime care abia depășeau media echipei în anii trecuți. Melinte și Drăghici se află la vârful ierarhiei, însă există destule de criticat și la ei. Primul are pe conștiință meciul cu Aerostar, când și-a lăsat colegii în zece, într-o jumătate de an marcată de multe avertismente pentru proteste. Al doilea, deși a înscris de șapte ori, n-a marcat decât un gol din acțiune și a avut câteva ratări importante (cu Chindia și cu Brăila în mod special), care cântăresc greu în clasarea noastră. Lor li se alătură al treilea veteran al lotului, Smaranda, care a avut evoluții decente, însă a și lipsit mult din cauza accidentărilor.

Greul a căzut pe umerii celor trei, care s-au văzut obligați să fie nu doar jucători de lot, ci lideri de echipă. Alta ar fi fost situația dacă aveau mai mulți colegi cu experiență, pe care să se poată bază. 

Urmează Pop și Keita în clasament, primul cu opt prestații notate, al doilea cu șase - deci nu sunt evaluări complete. Dacă avea cine să-i noteze cu FC Argeș, sigur se regăseau mai jos în clasament. Norvegianul a avut un meci bun, cu Pandurii, în rest a fost neconvingător. Pop mi-a plăcut mai mult, s-a regăsit deseori la finalizare, însă are nevoie de un plus de agresivitate pentru a se impune la mijloc.

Codrea și Motreanu, clasați unul lângă celălalt, au avut traiectorii diferite în acest sezon. Codrea l-a început mai bine, în vreme ce Motreanu a avut diverse nemulțumiri față de club. A arătat însă pe final că are valoare de L2 și rămâne o piesă importantă pentru retur. În cazul lui Codrea aș fi sperat la un progres mai consistent de-a lungul etapelor, dar e și greu să crești când echipa din jurul tău suferă. Ambii jucători sunt printre cei mai constanți din echipă.

Haruț apare abia acum în clasament, deși a fost cel mai folosit jucător de până acum. Fundașo-mijlocașul a suferit pe seama permutațiilor tactice care l-au privit și pe final a părut că și-a găsit cât de cât locul la mijloc. A fost o tranziție dificilă pentru el, de la titular de conjunctură în L1 (unde a și jucat binișor), la om de bază în L2. Va fi decisiv ca Răchită să-i stabilească de la bun început locul în echipă și să îi permită să crească în acel rol.

Noi îl avem pe Velcotă destul de sus în clasament, fiindcă ne-a plăcut determinarea cu care a jucat în acele prime etape, chiar dacă n-a rupt gura târgului. Ar fi fost un jucător util de lot și în a doua parte a turului, mai ales că n-am avut multe opțiuni în flancuri. La fel, Bîrnoi are o notă mai mare de la Cronică decât de la Comunitate, dar cred că suntem de acord că speram la mult mai mult de la el. Nu a avut constanță, iar implicarea în joc a lăsat frecvent de dorit. 

Mijlocașul de conjunctură, Golda, a făcut prea rar diferența, însă la cele două victorii a fost omul decisiv, cu Ripensia și cu Farul. Greu de zis și în cazul lui unde s-ar regăsi cel mai bine tactic. Probabil ca vârf retras.

Santiago a prins doar câteva partide, căci chiar când părea că-și dă drumul, s-a accidentat. Am fi avut nevoie de el în flancul stâng, unde Filip a dus greul - nu mereu convingător, dar mereu dedicat și avântat. Și pentru Filip a fost o tranziție abruptă, venind din L3. Ivanov se regăsește și el pe aici, într-o situație similară cu a lui Santi.

Urmează Basic, fundașul sârb care deși a crescut în joc, a comis și multe erori - asemeni colegului de linie Bocșan, de la care aveam însă alte așteptări, așa cum se reflectă și în notele pe care le-a primit. Între ei mai este un singur jucător cu prezențe numeroase, Giani Stere. Noi l-am apreciat în special pentru meciul cu Chindia, chiar dacă a reușit golul sezonului cu Farul. În rest, însă, un jucător cu calități mai bune la finalizare era golgheterul echipei la șansele pe care le-a avut Stere. 

Rămân o serie de jucători care n-au prea prins minute, mai toți plecați pe parcurs, precum Popovici, Mrkela, Podină, Opoku, Curileac, Dumbravă, Ciurariu și Mutu. Oricare ar fi fost util la cât de subțire a fost lotul, dar acesta nu este un argument puternic în favoarea lor. Majoritatea nici nu și-au dorit să rămână aici.

Pe final mai sunt juniorii, Toboșaru, Foca, Dobrincu, Iseini, Românu, Belu și Buga, toți destul de departe de a fi pregătiți să joace și să ajute. Într-o echipă de mijlocul clasamentului, câte unul pe meci, ar fi altceva.

Precum ziceam, este o priveliște tristă, mai ales că protagoniștii ei sunt atâția tineri jucători crescuți în alb-violet, cărora nu ne vine deloc ușor să le acordăm aceste note aspre. În alte circumstanțe, cu mai multă liniște și stabilitate, și ei ar fi jucat la alt nivel.
Va fi o perioadă de pregătire intensă la iarnă, iar Răchită va trebui să trieze cu grijă, să-și formeze un colectiv care să fie în egală măsură unit și capabil să ducă un retur de foc. Dacă scăpăm, va fi cu adevărat o poveste specială, atât pentru noi ca suporteri, cât mai ales pentru jucătorii care o transpun în realitate. 

19 decembrie 2018

Profil: Dănuț Munteanu

Ne-am mișcat destul de repede și am confirmat o primă mutare în această iarnă - prima din multele de care avem nevoie.


Munteanu a crescut la Poli Iași, a trecut pe la Miroslava și Baia Mare, la clubul din urmă debutând în L2. S-a aflat în lotul Botoșaniului, însă n-a jucat în prima ligă, ca apoi să își treacă în CV o promovare cu Miroslava din L3. Ultimul sezon complet l-a disputat Snagov, unde a fost om de bază. S-a mutat la Aerostar în vară, unde nu s-a împăcat grozav cu antrenorul Cristi Popovici, astfel că n-a mai jucat într-un meci oficial de câteva luni.

Aveam nevoie de jucători la închidere, unde momentan stăm în Codrea (pasibil să stea la fiecare galben), Haruț (care are deja cinci galbene) și Pop. În plus, Munteanu are și el avantajul că se mai încadrează ca U21, fiind născut în 1997.

Cam acesta este tiparul jucătorilor la care să ne așteptăm în această iarnă: jucători de luptă, pe care să îi cunoască și antrenorul. Nu ne permitem mutări fără număr, așa cum ne va fi greu să aducem jucători cu nume, dată fiind situația din clasament. Important este să reușim să construim un lot care să vrea să tragă pentru această salvare.

Data nașterii: 06.02.1997
Locul nașterii: Iași
Inălțime: 180 cm
Greutate: 73 kg
Poziție: Mijlocaș la închidere



SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Aerostar BacăuROB00
2017-18Sportul SnagovROB271
2016-17Știința MiroslavaROC213
2015-16Minaur Baia MareROB172
2015-16FC BotoșaniROA00
2014-15Știința MiroslavaROC--
2014-15Poli IașiROA00
2013-14Poli IașiROA00
Total:656
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

13 decembrie 2018

Un nou antrenor: Valeriu Răchită

Clubul s-a mișcat repede astăzi și a anunțat atât plecarea lui Cojocaru, cât și numele celui care îi va lua locul. Este vorba de Valeriu Răchită, cel mai recent antrenor la Snagov. Acolo a preluat în vara lui 2017 o echipă în mare nevoie de reconstrucție, și a pus bazele formației care conduce în acest moment liga secundă.


Plecarea lui Cojocaru a fost aproape inevitabilă, mai ales după înfrângerea de la Brăila. În alte condiții, poate merita mai mult timp, însă timpul este un lux pe care nu-l avem. Oricum, nici venirea lui Răchită nu oferă vreo garanție, nimeni nu poate oferi garanții la situația noastră. Însă Răchită, un antrenor cu rezultate decente, foarte bine ancorat în fotbalul românesc și la zi cu echipele și jucătorii de ligă secundă, ne oferă șansa de a lupta până la capăt. Este important ca Răchită să vină cu câțiva jucători pe care se poate baza, să formeze un nucleu de fotbaliști cu atitudine și experiență, care să dea tonul în vestiar. Nu va fi o treabă ușoară, să unească vestiarul nostru.

Conducerea a anunțat un cantonament în Antalya, care ar trebui să fie și un semnal pozitiv de care se pot lega atât noul antrenor, cât și jucătorii vizați pentru a veni aici. Ștefan Nanu a jucat un rol în cooptarea unui sponsor care a acoperit costurile de pregătire, astfel că Nanu va și continua în cadrul clubului, pe un post administrativ. Posibil ca tot el să contribuie la partea de „scouting”, un alt departament cvasi-inexistent în cadrul clubului.

Faptul că aceste mutări s-au făcut de pe acum este de bun augur, fiindcă ne oferă timpul să ne organizăm până la reunirea lotului, în 15 ianuarie. Decisiv va fi ce jucători putem aduce și cum putem asigura liniștea.

12 decembrie 2018

Amical: Poli - Ghiroda 0:0

Am avut parte astăzi de o partidă amicală, pe stadionul Electrica, așa, de rămas bun pentru anul 2018. Alb-violeții, fără Smaranda, Melinte sau Drăghici, fără jucătorii care și-au reziliat contractele, anume Basic, Ivanov, Rudolf, Keita, fără Mrkela, a cărui situație este încă neclară, dar cu Velcotă revenit în primul unsprezece și Bilia titularizat în premieră, au încheiat la zero partida cu Ghiroda. Formația proaspăt preluată de Paul Codrea a încheiat turulu în L3 pe locul 13 din 16.


Lipsit de aportul jucătorilor experimentați, Poli nu a arătat mai bine ca formația din liga inferioară. N-am stat să notez ocazii, dar în prima parte oaspeții au fost ceva mai insistenți, în vreme ce pentru noi au ratat Golda și Velcotă două ocazii bunicele. Partea secundă s-a jucat mai mult pe contră, la noi au intrat o serie de juniori, precum și tânărul Remi Ochea (1999), care în tur a evoluat la Giarmata. Portarul Mosoarcă a intervenit bine la câteva șanse ale Ghirodei, însă meciul s-a încheiat cu un egal echitabil.

Nu a fost mare lucru de văzut calitativ, jocul fiind unul dificil, pe un gazon greu. Știm care sunt marile minusuri ale echipei, de ce am avea nevoie, rămâne de văzut cum putem să face completările de lot. Mâine va avea loc o conferință de presă a clubului, din care sperăm că vom afla mai multe.

Poli: Contra, Motreanu, Bocșan, Bilia, Filip, Haruț, Pop, Codrea, Golda, Bîrnoi, Velcotă

Au mai intrat:

Mosoarcă pentru Contra (min. 47)
Iseini pentru Bîrnoi (min. 58)
Românu pentru Motreanu (min. 60)
Toboșaru pentru Golda (min. 60)
Ochea pentru Pop (min. 60)
Chiriac pentru Codrea (min. 71)

10 decembrie 2018

Catalogul alb-violet: Dacia Unirea Brăila - Poli

Brăila - Poli 2:0 (1:0)
[15 voturi]

CRONICA MECIULUI

Mario Contra

Două șuturi periculoase pe poartă, două goluri, dar cu șanse mici de a interveni - poate doar la a doua reușită, care l-a prins prea în față. Destule degajări imprecise.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,1

Sebastian Foca

Faptul că a fost introdus titular, pe un teren greu, cu adversari arțăgoși, nu este vina lui Foca. Juniorul a tras cât a putut, a reușit câteva recuperări, dar în repriza secundă a fost depășit la aproape fiecare fază. Să mai vorbim despre câtă susținere a primit de la Bîrnoi?

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,8

Cristian Melinte

A făcut faultul pe urma căruia gazdele au deschis scorul - deși era dublat de Foca, semn că nu avea încredere ca acesta să-l susțină. Mai multe imprecizii de-a lungul meciului, nimic capital însă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,5

Dusan Ivanov

Un meci cu imprecizii ale sârbului, care n-a impresionat.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

David Filip

Foarte puțin prezent ofensiv, în rest în nota echipei. Un nou galben luat aiurea.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,2

Denis Haruț

Serviciile la cornere au lăsat de dorit de această dată. A tras, dar nu a reușit să facă diferența la mijloc.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Dorin Codrea

Meci chiar slab făcut de Codrea. Când nu trebuia să tragă, a tras, când putea să tragă, n-a făcut-o, iar el l-a pierdut complet din marcaj pe Hamza la primul gol.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,2

Cosmin Bîrnoi

Folosit în flancul drept, a avut un meci slab spre deplorabil. L-a servit pe Drăghici la marea ocazie de gol din finalul primei reprize, dar în rest multe greșeli, inclusiv o respingere pripită și proastă care a dus la al doilea gol.

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 3,5

Octavian Drăghici

Într-un fel, înfrângerea îi aparține lui cel mai mult. E drept, i-a pus o minge de gol lui Golda, pe care acesta n-a putut s-o transforme. Dar, în rest, a ratat o șansă de neratat, care putea întoarce meciul în favoarea noastră; n-a reușit s-o împingă în poartă nici la ultima fază, când a ratat contactul cu mingea, liber fiind în careul mic; a bătut slab două libere bune, în zid. De la alții te aștepți, dar de la Drăghici speri la mai mult.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,0

Denis Golda

În prima repriză a mai mișcat, chiar dacă lipsa de calitate l-a împiedicat să facă un impact. În a doua a lipsit complet o jumătate de oră, reapărând în joc doar după ce a trecut în flancul drept.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,1

Giani Stere

Chiar dacă a mai alergat de colo colo, a ratat nepermis de mult, a avut control deficitar, iar șuturile sale au fost mai degrabă pase spre portar. Păcat, era șansa lui Stere să arate că poate să joace cu altă consistență. Cum se desfășura meciul dacă aveam 1-0 din minutul 1?

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,9

REZERVE

David Pop

Intrat târziu, n-a avut vreun impact.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Cristian Bocşan

Intrat târziu, n-a avut vreun impact.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,9

ANSAMBLU

Călin Cojocaru

Cojocaru s-a încăpățânat să joace cu Foca titular, în loc să apeleze la unul din jucătorii (mai) experimentați, precum Pop sau Bocșan și, eventual, să îl plaseze pe Haruț în dreapta. Mie nu mi se pare indicat să folosești un juniori - și nu orice junior, ci unul de 2002 - într-un meci dificil, pe un teren greu și cu un adversar aprig - chiar dacă Foca nu a fost nici măcar cel mai slab jucător al zilei.

Pe lângă această titularizare discutabilă, Cojocaru a ales să-i inverseze pe Golda și pe Bîrnoi, asta deși Golda a arătat mereu un aport defensiv (puțin) mai bun decât Bîrnoi. Susținerea acestuia din urmă a dezamăgit.

Nu în ultimul rând, deși meciul nu decurgea în favoarea noastră și am ieșit buimaci de la cabine, a evitat să facă vreo schimbare până în ultimele zece minute.

Dincolo de aceste, să le zicem, decizii neinspirate ale antrenorului, rămâne să ne întrebăm de ce...

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 3,8

Echipa

...echipa a jucat atât de dezamăgitor. Sigur, am primit un gol rapid, am ratat mult, dar de ce ne-am apărat haotic la aproape fiecare atac și de ce nu s-a găsit măcar un jucător care să rămână concentrat la finalizare? De ce am fost atât de letargici după pauză?

Cum este posibil să te bată astfel o echipă precum Brăila? Neplătită, neexperimentată, cu stranieri adunați de nu știu unde, care încasase 55 de goluri în acest sezon? Iar tu le-ai oferit al doilea meci fără gol primit.

Mi-e chiar foarte greu să înțeleg.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 3,6

Omul meciului

Niciunul - 80,0%
Giani Stere - 6,7%
Sebastian Foca - 6,7%
Octavian Drăghici - 6,7%

8 decembrie 2018

Dacia Unirea Brăila - Poli 2:0 (1:0)

Teoretic era simplu. Practic, ne-am făcut singuri viața grea, am primit gol repede, am ratat din toate pozițiile și așa am intrat pe ultimul loc în iarnă, cu o grămadă de semne de întrebare la care răspunsurile se vor tot lăsa așteptate. N-ai scuze pentru un asemenea rezultat, în fața unei echipe adunate aproape la disperare, neplătită de luni și luni de zile.


Cojocaru a ales să riște și l-a trimis pe Foca în titular, în vreme ce Contra l-a înlocuit pe accidentatul Smaranda în poartă. Meciul a început cu două șanse pentru alb-violeți, dar Stere a ratat încă din primele secunde, o șansă mare singur cu portarul tratată cu superficialitate, în vreme ce Haruț n-a prins poarta cu un șut de la distanță. Gazdele au fost mai puțin generoase și au deschis scorul la prima ocazie, când Hamza a înscris cu capul după o lovitură liberă (min. 8), scăpând din marcajul de Codrea. Stere și Golda au avut jumătăți de ocazii în preajma minutului 15, dar jocul a fost destul de încâlcit, construcția anevioasă, iar gazdele au rămas periculoase pe contre. A mai trecut un sfert de oră până la următoarea ocazie, șutul imprecis al lui Drăghici din marginea careului ratând poarta, deși îl avea liber pe Golda în stânga. Același Drăghici a încercat un șut în forță, peste (min. 33), urmat de o tentativă la fel de optimistă a lui Codrea (min. 36). Mare șansă la o contră a avut Golda, servit în centrul careului de Drăghici; deși era liber, n-a preluat bine, a întors pentru Stere, care a tras slab într-un adversar (min. 39), ca apoi tot Stere să încerce o foarfecă la centrarea lui Filip, peste (min. 40). Repriza s-a încheiat cu ratarea incredibilă a lui Drăghici, care, servit în careul mic de Bîrnoi și complet demarcat, a trimis slab cu capul și portarul a putut respinge (min. 45+3). Astfel, în ciuda unei reprize dominate de alb-violeți, cu multe jumătăți de ocazii și cel puțin trei ocazii mari, am intrat conduși la cabine.

Fazele fixe au rămas principala sursă de pericol pentru gazde, care ne-au dat emoții chiar la debutul reprizei, cu o șansă chiar bună de a marca la a nu știu câta bâlbâială în careul nostru (min. 53). Din păcate nu am continuat cu jocul arătat mai ales pe finalul primei părți, iar ocaziile au fost, din nou, păsări rare. Când în sfârșit am adus mingea periculos în preajma careului, ne-am mișcat tare greoi, și Bîrnoi a reușit doar un șut în apărătorii adverși (min. 72), respins în corner. La contra care a ieșit din cornerul respectiv, Brăila și-a mărit avantajul cu o un șut fantastic de la 25 de metri, la vinclul porții lui Contra. Justa răsplată pentru o repriză în care n-am tras deloc de noi și de rezultat. Chiar și așa, puteam reintra rapid în joc, dar am arătat în continuare că nu suntem capabili să finalizăm, șutul lui Bîrnoi din interiorul careului fiind mai mult o pasă la portar (min. 75). Drăghici a reușit să mai rateze una din cinci metri la cornerul lui Haruț (min. 81), unul dintre jucători a încercat o minge pe spate cu poarta goală, dar n-a cadrat-o (min. 84), iar Stere și-a mai trecut în cont o pasă la portar din poziție bună (90+1). Am avut apoi un unsprezece metri pe care arbitrul l-a scos din careu, libera a bătut-o Drăghici în zid, a mai primit o șansă dintr-o poziție ceva mai grea și a executat-o la fel, și am mai ratat una din careul mic la cornerul care a urmat. Așa s-a terminat.

A fost o măciucă drept în creștet, dată atât de adversari, cât mai ales de propria echipă. N-am putut marca dintr-o sumedenie de ocazii, iar în repriza secundă am evoluat de-a dreptul execrabil. Alegerile lui Cojocaru n-au ajutat, însă mai mult ne doare că intrăm în iarnă la douăsprezece puncte de salvare, o sarcină dificilă și pentru un club care are resurse să acopere toate lipsurile pe care le are în lot și în conducerea tehnică.

P.S. Dacă aveți răbdare, puteți butona pe aici să vedeți golurile și fazele de poartă.

Poli: Contra - Foca, Melinte, Ivanov, Filip - Haruț, Codrea - Bîrnoi, Drăghici, Golda - Stere

Schimbări:

Pop pentru Bîrnoi (min. 80)
Bocșan pentru Foca (min. 80)

7 decembrie 2018

Avancronică: Dacia Unirea Brăila - Poli

Au fost trei puncte mari adunate cu Farul, care trebuie urmate de alte trei puncte la fel de mari cu Brăila. Nu că ar fi un meci uşor, chiar dacă Brăila are mulţi tineri în echipă. Este o formaţie care a arătat că nu se dă bătută, iar terenul greu, posibil îngheţat, va fi adversarul fotbalului.


Dacia Unirea Brăila

În ciuda locului ocupat în clasament şi a condiţiilor dificile de la Brăila, gazdele noastre de sâmbătă au făcut mai multe meciuri bune în acest sezon - a fost înfrângerea din Cupă cu Dinamo, egalul scos cu Aerostar deşi au jucat cu om în minus şaizeci de minute, înfrângerea la limită cu Petrolul şi victoria cu Daco Getica. Elementul comun? Toate partide jucate acasă.

Ne aducem aminte de meciul de la Timişoara, când, în mod incredibil, alb-violeţii au irosit un avantaj de două goluri în doar câteva minute, în faţa unei formaţii care nu pusese nicio problemă până atunci. Ştim, deci, că Dacia Unirea poate fi periculoasă, iar rezultatele recente nu au fost atât de aspre ca acele înfrângeri cu U Cluj (1-6) sau cu Clinceni (0-7).

Primul unsprezece cu Ripensia (scor 0-2, dar putea fi mult mai rău) a inclus patru străini aduşi de cine ştie unde, care nici nu sunt la prima tinereţe. Dincolo de ei, nu sunt mulţi jucători trecuţi de 23 de ani în lotul Brăilei. Asemeni nouă, au debutat jucători de 15-16 ani deja (doi cu Ripensia), iar printre titulari se mai regăsesc câţiva care n-au ajuns la 20 de ani. Oricum, practic niciunul dintre ei nu are experienţă serioasă la nivelul ligii secunde.

Florentin Petre a muncit în condiţii asemănătoare la Suceava, dar este aproape imposibil să scapi de retrogradare fără susţinere. Meciul este unul la fel de important pentru ambele echipe, iar un egal nu ajută pe nimeni.

Poli Timișoara

La alb-violeţi starea de spirit ar trebui să fie una bună. Victoria obţinută cu Farul, la capătul unui meci tratat cu multă atitudine, le poate oferi tinerilor noştri încrederea care ne-a tot lipsit în acest sezon.

Un semn de întrebare planează asupra lui Smaranda, ieşit accidentat meciul trecut. În cel mau rău caz, locul îi va fi luat de Contra. Vom avea o absenţă certă, anume pe Motreanu, suspendat pentru cumul de cartonaşe. Rămâne de văzut ce alegere va face Cojocaru, dacă îl va muta pe Haruţ în dreapta, ca Pop să joace pe postul lui - obţinând astfel un unsprezece de seniori - sau dacă va risca prin titularizarea fundaşului dreapta Foca. Oricare ar fi decizia, cred că doar o victorie îi oferă lui Cojocaru argumentele pentru a prelua oficial echipa la iarnă. Avem mare nevoie de acest succes.

Alte discuţii de lot - Keita nu mai face parte din planurile antrenorului. Norvegianul nu a impresionat în meciurile jucate la Poli şi nu pare genul de jucător de care avem nevoie, chiar dacă postul pe care îl ocupă este slab populat. Rămâne ca la iarnă să se completeze.

Vorbele antrenorului:
„Vrem să câștigăm partida, mai ales că avem un parcurs bun în ultima perioadă. Echipa este conectată deja la miza jocului. Vrem să demonstrăm că ultimele etape nu au fost întâmplătoare prin prisma rezultatelor și a prestațiilor. Am încredere totală că băieții pot scoate un scor pozitiv în disputa de la Brăila. 
Este un lucru pozitiv (că nu am mai primit gol în ultimele meciuri), aceste realizări arată o creștere clară în joc. Acum, mergem la Brăila să demonstrăm încă o dată că încet devenim o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
Știm că ne așteaptă un teren dificil, dar nu trebuie să ne gândim la asta. În fond, și ei vor evolua pe aceeași suprafață de joc. Trebuie să învingem și dacă jucăm pe bitum! Am încredere că băieții vor evolua bine și că vom încheia anul cu un nou rezultat pozitiv”

Cronica ultimei întâlniri: 

„Recent auzeam un antrenor discutând despre puterea victoriilor și mentalitatea pe care o aduc rezultatele pozitive. Noi suferim în continuare pe seama slăbiciunilor arătate sezonul trecut, a presiunii și a neîncrederii date de inabilitatea de a lega câteva victorii. Pentru Poli urmează meciul cu Ripensia, însă mai importantă va fi partida „insolvenței” dată la Tribunal, cu termen pe 20 august.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/08/poli-braila-22-10.html

3 decembrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Farul Constanţa

Poli - Farul 3:0 (2:0)
[65 de voturi]
CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

Una, două, trei intervenţii importante în prima repriză şi una în a doua parte, care au făcut ca Farul să nu preia iniţiativa/reintre în meci. A avut şi două ezitări, inclusiv la faza soldată cu accidentarea sa, însă consider că a fost decisiv în obţinerea acestei victorii.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,3

Radu Motreanu

Ajutat mai mult de Golda, a reuşit să reducă spaţiile adversarilor. A urcat frecvent şi a trimis centrări puternice. A primit un galben pentru proteste, echivalent cu suspendarea în următoarea etapă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,5

Cristian Melinte

O prestaţie solidă pentru Melinte, care a primit însă un nou galben pentru proteste. Astfel ajunge la şase avertismente şi grija cea mai mare în privinţa lui este câte partide va rata în retur, la acest ritm.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 8,0

Dusan Ivanov

Sârbul a arătat ca jucătorul de care am dus lipsă în centrul apărării: bun la jocul de cap, cumpătat la ieşirea din apărare, capabil să intercepteze mingi în faţa careului şi cu încrederea necesară pentru a-şi asuma mingi dificile. S-a dublat bine cu Melinte.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,6

David Filip

În ciuda eforturilor lui Filip, am suferit în flancul stânga, unde fie poziţionarea sa a lăsat de dorit, fie dublajul nu a fost suficient. A luat un galben uşor, pentru că a lovit mingea după fluierul arbitrului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,2

Denis Haruț

Foarte bună implicarea ofensivă în acest meci: primul gol a plecat de la recuperarea lui la mijloc, al doilea din cornerul bătut de el (şi ocazia care l-a precedat, a lui Stere, tot din pasa lui), iar pressing-ul înalt ne-a permis să fim mai prezenţi în jumătatea adversă ca de obicei. Defensiv au fost nişte scăpări, însă o prestaţie solidă în ansamblu.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,4

Dorin Codrea

N-a apucat să-şi lase amprenta asupra jocului. Centralul s-a lăsat distras de faptul că adversarul a oprit mingea, deşi intrarea oricum cerea eliminare. Bine că nu a fost nimic mai grav la Codrea.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 7,5

Denis Golda

Cu siguranţă cel mai bun meci al lui Golda la Poli. Gol, pasă de gol, şi o implicare exemplară. Chiar dacă a mai pierdut câte-o minge, a jucat cu curaj şi a creat pericol.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,3

Octavian Drăghici

La început a încercat puţin prea multe şi a ratat două pase, câteva finalizări. După gol a crescut în joc, a ţinut de minge, a deschis în flancuri, a câştigat multe dueluri fizice. Dacă l-ar ajuta mai mult viteza, ar fi de neoprit la acest nivel.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,3

Cosmin Bîrnoi

Dacă ar fi arătat mai des efortul şi calitatea de la primul gol, nimeni n-ar avea ceva rău de scris despre Bîrnoi. Pentru toate mingile pierdute şi încercările optimiste, un serviciu de calitate pe meci este minimul de la cineva în rolul lui - iar din când în când ne arată că poate. A avut şi două şuturi în prima parte, însă a mai pierdut puncte la faza din finalul meciului, când putea da pasă (sau gol).

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,6

Giani Stere

Lăsăm golul marcat la o parte - o execuţie cum nu ştiu dacă va mai avea de-a lungul carierei, una prinsă la televizor, pe deasupra. Şutul scos de portar în prima repriză a dus la gol, apoi a avut două şanse bune în partea a doua, din care măcar una putea să intre. A scăpat de un galben pe care l-ar fi meritat la două intervenţii întârziate. Dar toate-s uitate până la partida următoare, graţie acelui gol fantastic.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 8,3

REZERVE

David Pop

A intrat mai greu în joc în prima parte, fiind grăbit pe teren din cauza accidentării lui Codrea. Nu a avut cele mai bune rezultate în dueluri unu la unu, neanticipând anumite acţiuni. S-a aşezat mai bine în partea secundă, arătând că poate juca cu capul sus. A avut, ca de obicei, o ocazie bună de a marca, parată de portar, şi a avut o incursiune din flanc pe care Stere putea s-o transforme în gol.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 7,2

Mario Contra

Nu este o sarcină uşoară să intri pe parcurs ca portar. A avut nişte emoţii chiar în primele minute, când n-a judecat bine o minge înaltă. Ulterior n-a prea fost testat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 7,1

Cristian Bocşan

A prins doar câteva minute, dar a contribuit la faza în care Bîrnoi putea-trebuia să înscrie.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,5

ANSAMBLU

Călin Cojocaru

Am continuat pe aceeaşi linie ca la ultima partidă, dar spre deosebire de meciul cu Daco Getica, am construit mai multe faze cursive de atac. Chiar incredibil de multe, majoritatea de o calitate tehnică superioară. Probabil că şi adversarul, care a lăsat spaţii, ne-a ajutat în acest sens, dar mai important de atât a fost rolul lui Haruţ, care, urcând, ne-a oferit opţiuni. Acest lucru s-a văzut pe tabelă.

Defensiv, flancul stâng rămâne un punct nevralgic. De acolo a venit prima mare ocazie a Farului (bara lui Grigoraş). Aceştia au mai avut două ocazii semnificative pe final de repriză, cea dintâi la o fază în care nu am putut opri urcarea impetuoasă a lui Tudorică în zonă centrală, iar apoi Pop, Melinte şi Motreanu nu s-au sincronizat, ceea ce i-a permis lui Păun să rămână cu spaţiu spre poartă. În partea secundă am închis bine centrul, pericolul venind dinspre flancuri, unde am aglomerat mai greu.

Schimbările de astăzi s-au făcut de nevoie, primele. Culmea, când chiar am fi putut introduce un junior pe final, a prins minute Bocşan - dar hai să nu fiu antipatic. Atitudinea din ultimele meciuri, că este o consecinţă a influenţei lui Cojocaru, a stabilizării situaţiei financiare sau pur şi simplu a dinamicii jocului nostru, ne prieşte. Dacă batem şi la Brăila, vom avea despre ce discuta.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,2

Echipa

De multă vreme n-am mai văzut un meci atât de frumos al alb-violeţilor - ca aspect, ca rezultat, ca dăruire. Mai avem probleme defensive, dar cuplul Melinte - Ivanov a arătat beton. Contează că, după un tur plin de schimbări, am putut alinia aceeaşi jucători trei meciuri la rând.

Cu Farul, şi câţiva dintre cei de la care nu mai aveam mari speranţe ne-au arătat că pot mai mult. Decisiv, pentru ei şi pentru noi, va fi dacă reuşesc să găsească acelaşi nivel de joc cu Brăila. Din păcate nu suntem în poziţia în care să putem să ne mulţumim cu o prestaţie remarcabilă.

Ceea ce trebuie, însă, spus, este că victoria a fost un efort de echipă. O primă sclipire reală a tinerilor care au trecut pe sub furcile caudine în acest an competiţional.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 8,3

Omul meciului

Giani Stere - 43,1%
Denis Golda - 23,1%
Octavian Drăghici - 10,8%
Mădălin Smaranda - 9,2%
Cosmin Bîrnoi - 4,6%
Cristian Melinte - 3,1%
Dorin Codrea - 3,1%
David Pop - 1,5%
Niciunul - 1,5%

1 decembrie 2018

Poli - Farul Constanţa 3:0 (2:0)

Am suferit, cu toţii mult, prea mult, până la această a doua victorie a sezonului, o reuşită pe cât de importantă, pe atât de frumoasă, la capătul unui meci spectaculos. Reuşitele semnate de Golda şi de Drăghici în prima repriză, alături de golul inspiraţional al lui Stere din partea secundă, ne-au asigurat un rezultat perfect pentru începutul returului.


Meciul a început energic, cu două acţiuni ale alb-violeţilor, finalizate pe lângă de Golda şi de Drăghici, înainte ca Farul să ofere replica prin Fotescu, al cărui şut a fost respins de Smaranda (min. 7). Ne-am încins cu toţii la intrarea dură (fie ea involuntară) asupra lui Codrea, care a căzut secerat pe teren după ce reuşise să se ridice în prima fază (min. 14). Verdictul: doar un cartonaş galben pentru oaspeţi şi unul pentru proteste la Melinte, în vreme ce Codrea a trebuit schimbat, dar nu a mai fost nevoie să fie transportat la spital. Zamfir, cel care a comis faultul, a şi fost scos imediat, dar tensiunea în cadrul echipei noastre a rămas palpabilă. Imediat ce s-a reluat jocul, lui Stere i-au lipsit centimetri pentru a ciupi mingea portarului, însă şi constănţenii au replicat prin Grigoraş, care nimerit bara cu un şut în diagonală (min. 22). Jocul a rămas unul deschis, noi am mai văzut galbene la Motreanu şi la Haruţ, Bîrnoi a încercat poarta din marginea careului, iar în minutul 32 s-a deschis scorul. Acelaşi Bîrnoi a luptat în flanc şi a reuşit să trimită o centrare excelentă la bara a doua, de unde Golda a trimis precis cu capul şi l-a învins pe portar! Şutul lui Stere, respins în corner, a precedat al doilea gol: Haruţ a bătut cornerul, Melinte a tras doi adversari cu el, iar în spaţiul creat a apărut Drăghici, care a înscris tot cu capul (min. 35). Chiar dacă aveam două goluri avantaj, emoţiile au rămas, şi am scăpat cu faţa curată până la pauză, graţie a două intervenţii fantastice ale lui Smaranda.

Decisive, zic, au fost minutele după reluare, când echipa antrenată de Grigoraş a ieşit decisă de la cabine şi a pus presiune. Întâi, balonul a trecut mişeleşte prin faţa porţii noastre, fără să fie împins de careva în plasă (min. 47), ca apoi Smaranda să respingă cumva în bară o nouă încercare a constănţenilor. A urmat o dublă ocazie pentru alb-violeţi, care au lovit şi ei bara la efortul lui Stere (min. 51), respectiv portarul oaspeţilor a intervenit la şutul lui Pop, astfel că soarta partidei a rămas în aer. Cojocaru a fost obligat să facă încă o schimbare, după ce Smaranda s-a ciocnit de Grigoraş, iar înlocuitorul său, Contra, a trăit cu emoţii de cum a intrat, când a trecut pe sub o minge centrată din dreapta, pe care Fotescu n-a reuşit s-o împingă în poarta goală (min. 72). Cumva, minutele au trecut, şi aproape când ne-am depăşit sechelele şi am început să credem că rezultatul nu mai are cum să fie întors, Stere ne-a confirmat-o cu fler: Golda a centrat şi vârful nostru a înscris din foarfecă de la cincisprezece metri (min. 85)! Unul dintre golurile anului în L2, cu siguranţă. Oaspeţii au rămas sus, au avut un gol anulat pe motiv de ofsaid, dar şi alb-violeţii puteau să mai înscrie, când Bîrnoi a rămas singur cu portarul, a preferat un şut în locul unei pase simple, şi a ratat spaţiul porţii (min. 90+3). Odată scurse cele cinci minute de prelungiri, am jubilat.

Parcă ar fi multe de spus despre acest meci, care putea liniştit să ia altă turnură decât cea pe care a luat-o. Am avut puţină şansă şi inspiraţie în momentele cheie, iar în rest am tras cu dinţii de adversar, ceea ce n-avea cum să nu se vadă şi pe tabelă. Nu trebuie s-o mai scriu, dar o fac oricum: aveam mare nevoie de aceste treci puncte. Trebuie să credem mai departe.

Bravo Poli!

(golurile le găsiţi aici)

Poli: Smaranda - Motreanu, Melinte, Ivanov, Filip - Haruţ, Codrea - Golda, Drăghici, Bîrnoi - Stere

Schimbări:

Pop pentru Codrea (min. 19)
Contra pentru Smaranda (min. 68)
Bocşan pentru Stere (min. 90)


30 noiembrie 2018

Avancronică: Poli - Farul Constanţa

Am încheiat turul cu şapte puncte şi o singură victorie. Nu este o situaţie convenabilă, de fel. Iar faptul că n-am reuşit să batem Daco Getica ne obligă, aproape, la victorie cu Farul.


Farul Constanţa

N-aş fi crezut, cu tot cu înfrângerea din prima etapă de la Constanţa, că vom fi în urma acestora la final de tur (ca fapt divers, doar şase din cei paisprezece jucători folosiţi în acel meci ar putea juca mâine). E drept că nu mi s-a părut că Farul era echipa slabă despre care a scris toată lumea, dar faţă de noi a avut avantajul câtorva jucători care mai fac diferenţa şi a unui lot mai bine structurat. E mai uşor să vii dintr-o ligă inferioară decât din una superioară, mai ales în România.

N-au o formă rea, constănţenii. Două victorii în ultimele două partide, şi acelea dominante (3-0 cu Brăila, 5-0 cu Luceafărul), au alăturate trei înfrângeri la zero (0-3 cu Mioveni, 0-3 cu Daco Getica, 0-1 cu Ripensia). Dacă ne gândim că noi am izbutit două egaluri şi o victorie cu echipele care au înfrânt recent pe Farul, avem motive să credem că avem o şansă reală.

Am văzut părţi din meciul cu Ripensia, în care, deşi au fost dominaţi, constănţenii au arătat o vivacitate aparte. A fost un joc pe contre, iar contrele au dus la câteva ocazii de ambele părţi.

Dacă reuşim să-i punem sub presiune şi să tragem la poartă, putem profita de lipsa de experienţă a tânărului portar Popa, titularul postului în ultima partida. Jucătorii străini de la Farul au ceva calitate, în frunte cu mijlocaşul care ne-a făcut franjuri în meciul tur, Doumbia. Lui i se alătura un atacant american, Jallow, care a fost suspendat cu Ripensia, un mijlocaş trecut pe la Getafe II, M'Baka, şi doi fundaşi abili, Roumadi şi Twumasi. Păun, Grigoraş, Tudorescu şi contestatul Licu completează lista jucătorilor de bază. Va fi, totodată, o revedere cu unul dintre antrenorii care au eşuat profund la Timişoara, Petre Grigoraş.

Farul a scos un singur punct în deplasare din acest sezon şi, desigur, îşi vor dori să rectifice acest lucru. Este de datoria noastră să-i împiedicăm.

Poli Timișoara

Singura absenţă pentru această întâlnire va fi a lui Basic, despre care scriam şi în ultimul catalog că are şanse mari să plece de la Poli. Cel mai probabil, Ivanov îl va înlocui, acesta fiind şi un jucător despre care am vrea să ne edificăm în etapele rămase - dacă a lăsat în urmă problemele fizice.

În rest, aceeaşi echipă, cu plusurile şi minusurile ei. Ofensiv stăm aproape exclusiv în faze fixe, deci aşteptăm să vină golul pe această cale. Va trebui să ne apărăm însă compact, căci Farul are jucători iuţi, care pot profita de spaţii.

Sunt convins că putem obţine trei puncte, iar nimic n-ar fi mai important decât să o facem. Ne-au rămas nouăsprezece etape, din care trebuie să adunăm minim 34 de puncte să sperăm la salvare. E opusul unei sarcini uşoare, însă nici nu este una imposibilă (şapte echipe au adunat mai mult de atât în tur). Ce reuşim acum va dicta cât de palpabile sunt şansele de salvare.

Cronica ultimei întâlniri: 

Pe când credeam că doar promovarea ne mai salvează:

„Oricâte planuri am face, niciodată nu are cine să le lege. Deşi alb-violeţii au evoluat conform aşteptărilor în primele patruzeci de minute, două penalty-uri şi o eliminare au întors jocul în favoarea gazdelor. Astfel, reuşita lui Drăghici rămâne pentru statistică, iar în rest toate perspectivele devin chiar mai sumbre decâte erau înainte.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/08/farul-constanta-poli-41-11.html

29 noiembrie 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Daco Getica

Poli - Daco Getica 0:0
[19 voturi]

CRONICA MECIULUI

Mădălin Smaranda

O ezitare la bara din prima repriză, un blocaj excelent în a doua. Degajări aşa şi aşa, dar per ansamblu o prezenţă pozitivă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Radu Motreanu

Lăsat singur de Golda în multe rânduri, nu l-a putut controla cu uşurinţă pe Voicu. În ciuda acestui fapt, a reuşit câteva intervenţii importante.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Igor Basic

A luat un galben uşor în prima repriză, apoi, în ciuda unor intervenţii bune, mai ales pe mingi înalte, a avut şansă că nu s-a dat penalty împotriva noastră la o intrare la limită a sârbului. Între timp se pare că acesta a fost ultimul meci al sârbului la Poli. Cauzele sunt multiple, dar primează faptul că este foarte expus la suspendări, stând la fiecare cartonaş galben primit de acum încolo. Îmi pare rău, fiindcă a crescut în joc în aceste luni, însă continuă să comită o greşeală gravă cam la fiecare meci. Dacă am fi în altă situaţie, aş cere mai multă răbdare pentru el.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

Cristian Melinte

A tras de sine să fie o prezenţă şi la finalizare, fără reuşite. Defensiv destul de bine aşezat, chiar dacă în anumite faze am avut emoţii.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

David Filip

Tare aş vrea să putem juca cu Filip/Motreanu în flancul drept, fiindcă atunci când Filip urcă, poate cauza daune serioase. A avut o acţiune frumoasă în prima repriză, trecând printre doi jucători, însă un-doiul cu Drăghici n-a ieşit. Puţin prezent ofensiv în a doua parte, iar improvizaţia ca fundaş stânga se simte.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Denis Haruț

O atitudine bună, cu mai multă răutate în joc. Nu contribuie însă destul pe faza de tranziţie, iar deciziile pe care le ia pe construcţie pot fi mai bune.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Dorin Codrea

Un meci moale pentru Codrea, prea puţin prezent în joc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Denis Golda

A început bine partida, fiind foarte insistent la pressing. În partea secundă a scăzut din turaţie.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Octavian Drăghici

Activ, pozitiv, fără teamă să-şi asume responsabilităţi, dar n-a reuşit să facă diferenţa. Păcat că n-a intrat acel şut din finalul meciului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Cosmin Bîrnoi

Prestaţie dezamăgitoare a lui Bîrnoi, care deşi pe alocuri îşi foloseşte tehnica cu utilitate pentru echipă, tot ce necesită o pasă după dribling, un dribling în poziţie de unu la unu, implicare fizică, lasă de dorit.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Giani Stere

A alergat stânga-dreapta tot meciul, la indicaţiile continue ale lui Cojocaru. Lipsit de susţinere, a fost un efort în van.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,8

REZERVE

Saibou Keita

A intrat cu energie, însă nu arată destul curaj în dueluri unu la unu.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

ANSAMBLU

Călin Cojocaru

Mi-a plăcut să văd disciplina şi calmul cu care am rezistat la pressing în prima parte a reprizei întâi - ceva nou la jocul nostru. Din păcate, tranziţia ofensivă rămâne deficitară, iar cu cât trece mai mult din meci, cu atât mai greu aducem oameni în faţă. A-l pune pe Stere să alerge de unul singur nu are mari şanse să fie eficient. De schimbări am scris deja în cronică - nu există să nu poţi împrospăta echipa pentru ultima jumătate de oră cu cei câţiva seniori pe care-i ai pe bancă. Nici Stere sau Golda sau chiar Codrea (la un meci ca acesta) nu sunt de neînlocuit. Dacă ai teamă să-ţi foloseşti rezervele, pe care le scoţi la încălzire din minutul 10, poţi să fii sigur că acea teamă se transmite.

Rămânem însă cu partea bună, care este o organizare defensivă ceva mai bună, recompensată cu acest prim meci fără gol primit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Echipa

La fel cum trebuie să recunoaştem că în alte meciuri pierdeam tot cu 0-1 pe un penalty la limită, decis împotriva noastră, deşi jucam la acelaşi nivel. Nu se va schimba nimic magic peste noapte - avem nevoie de inspiraţie individuală sau de un efort colectiv extraordinar pentru a ne impune. Putem (şi trebuie) să scoatem puncte din meciurile rămase, dar avem nevoie şi de puţină şansă, să ne dea aripi când ne lasă picioarele.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Omul meciului

Fiindcă am greşit ceva la sondaj, nu am înregistrat voturile pentru omul meciului. Greu de ales cineva anume - cea mai mare notă a avut-o Smaranda, deci mergem pe mâna lui, că ne-a păsătrat poarta intactă după atâta amar de vreme.

28 noiembrie 2018

Poli - Daco Getica 0:0

Obiectiv...neîndeplinit. Alb-violeţii reuşesc să încheie un meci fără gol primit, pentru prima oară în acest sezon, însă răsuflă mai degrabă uşuraţi la ultimul fluier. N-a fost un meci grozav de partea noastră, cu foarte puţine şanse de gol, în vreme ce oaspeţii au lovit de două ori bara şi au avut o prezenţă constantă în ultima treime.


Prima parte a fost una echilibrată şi relativ liniştită. Ne-am apărat destul de compact, dar n-am dus cu uşurinţă mingea în faţă, singurele ocazii venind la fazele fixe. Nici dacogeţii n-au rupt gura târgului, jocul lâncezind pe la mijlocul terenului în marea majoritate a timpului. S-a mai animat puţin pe final de repriză, când oaspeţii au nimerit bara la o centrare neatinsă de nimeni, cu Smaranda ezitant, în vreme ce noi am încercat poarta din trei libere, trimise de Drăghici (în două rânduri) şi de Melinte peste poartă.

Tonul reprizei secunde a fost dat în secunda douăzeci, la o pătrundere în flancul nostru drept semnată de Voicu, a cărui şut a zguduit transversala. Am avut o fază care, de regulă, se decidea împotriva noastră şi decidea rezultatul, când Acolatse a căzut în careu şi a cerut penalty - nu s-a dat (min. 54). Din păcate, meciul se disputa tot la poarta noastră, cu incursiuni în centru şi centrări periculoase din zona lui Motreanu, unde bucureştenii veneau des în superioritate. Smaranda a respins un şut de la douăzeci de metri (min. 59), şi tot el s-a opus când golgheterul Voicu a pătruns ca prin brânză în careul nostru. Alb-violeţii nu reuşeau să mai ţină de minge, scenariul familiar, şi abia după intrarea lui Keita am mai avut câteva mici oportunităţi - nu atât graţie calităţii aduse în joc, cât a faptului că mai alerga cineva în faţă. Am scos o liberă pe care Melinte a trimis-o în zid, am avut o cursă admirabilă a lui Drăghici soldată cu un corner şi acelaşi Drăghici a încercat un şut de la marginea careului care de puţin a ratat poarta (min. 83). Pe final, însă, am contat prea puţin şi am scăpat la insistenţele oaspeţilor - care, fie vorba între noi, au făcut un meci bun, pe măsura jucătorilor pe care îi au în echipă.

Rămânem cu consolarea acelui zero de pe tabelă, a atitudinii pozitive, dar avem nevoie de mai mult. Cojocaru, a cărui indicaţii au răsunat tot meciul, ar face mai bine să-şi folosească rezervele. Este esenţial să împrospătezi echipa când suferă, iar la noi s-a văzut clar că în mai mult de trei nu mai atacam în ultima jumătate de oră. Şi nu există că n-ai soluţii - da, n-ai jucători mai buni, că altfel erau titulari, dar ai jucători de acelaşi nivel, care prin prospeţime pot să revigoreze jocul.

Poli: Smaranda - Motreanu, Basic, Melinte, Filip - Haruţ, Codrea - Golda, Drăghici, Bîrnoi - Stere

Schimbări:

Keita pentru Stere (min. 76)

27 noiembrie 2018

Avancronică: Poli - Daco Getica

Am ajuns la ultimul meci al turului, tur în care am acumulat doar șase puncte. Pare de necrezut. Din păcate, nu putem aborda această partidă (cât și celelalte rămase în acest an) decât sub presiunea rezultatului - avem nevoie de victorie, de o continuare a jocului bun arătat la Mioveni.



Daco Getica București

Fosta noastră colegă de Liga 1, Juventus București, a tranziționat mai bine spre liga secundă decât noi. Chiar dacă sunt departe de a fi feriți de emoții, bucureștenii au adunat destule puncte în acest tur de campionat cât să nu tremure la iarnă.

Au câțiva jucători cunoscuți/interesanți în lot: portarul Balauru a venit de la Voluntari, asemeni colegului de post Gavrilaș; Mușat și Călințaru au mai bătut și ei prima divizie; Voicu, venit tot de la Voluntari, este golgheterul ligii secunde; iar în rest vedem o serie de jucători relativ tineri, familiarizați cu acest nivel de joc.

Nu văd să aibă suspendați pentru acest joc, astfel că ne vor întâmpina cu ce au mai bun. Forma lor recentă este acceptabilă, cu două victorii (Farul și Luceafărul), un egal (Ripensia) și două înfrângeri (Mioveni și Brăila). Chiar înfrângerea de la Brăila, care ne-a împins pe noi pe ultimul loc, arată că Daco Getica nu este o forță în deplasare, unde a obținut doar șase puncte.

Poli Timișoara

Alb-violeții au toate motivele să abordeze acest meci cu încredere, după prestația pozitivă de la Mioveni, care a stopat seria de opt meciuri pierdute consecutiv. O victorie mâine ar pune punct și celor șaisprezece meciuri fără succes, evitând astfel egalarea recordului negativ stabilit sezonul trecut. Ca fapt divers, acea serie a început cu un egal la...actuala Daco Getica.

Fără suspendați sau absenți (noi) din motive medicale, avem șansa să abordăm al treilea meci la rând cu același prim unsprezece. Probabil că într-un univers ideal s-ar fi potrivit rotirea câtorva jucători, dar nu este cazul la noi. Rămânem cu un ochi și pe meciul următor, cu Basic, Codrea și Motreanu pasibili de suspendare la un cartonaș galben.

În rest, nu avem vorbe de la antrenor în această etapă, deci așteptăm faptele.

Cronica ultimei întâlniri: 

Ne aducem aminte de înfrângerea care a pecetluit direcția play-out-ului nostru din 17/18.

„Și așa am devenit oficial cea mai slabă echipă din Liga 1, iar doar jucătorii o pot întoarce cumva. Nu se prea văd soluții evidente, cu Grozavu încercând tot felul de așezări pe parcursul jocului de azi, niciuna eficientă. Juventus n-a avut ocazii dincolo de golul pe care l-am făcut cadou printr-o (nouă) eroare personală, dar a arătat destul de închegat. Normal că Poli poate și trebuie să lupte în continuare, dar în acest moment chiar nu știu ce ar trebui să mai încercăm. Să găsim speranță în prestația lui Haruț, care a muncit enorm tot jocul, destul de precis în apărare la mingile pe jos, util și în atac, cu mai mult curaj decât unii coechiperi de la care ne-am aștepta la așa ceva. Dar nu zic că e o chestie de vrut, ci de teamă. Multă teamă.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/03/juventus-bucuresi-poli-10-10.html
Google+