Săptămâna #4 în retrospectivă

Am avut parte de o săptămână liniștită, cu jocuri amicale și două sosiri la Poli.

— La capitolul veniri, îi trecem pe Everon Pisas, mijlocaș stânga, și Abel Suarez, mijlocaș central/defensiv, amândoi cu profil la noi pe blog. Ar mai rămâne loc de portar și de un fundaș central, chiar dacă prin venirea lui Suarez, putem presupune că Melinte va fi folosit mai mult în apărare. Chiar Stanciu a afirmat pe facebook că un fundaș central ar fi pe țeavă.

— Dat fiind că mai avem o grămăjoară de jucători care se antrenează cu echipa secundă, dar pe care i-am dori plecați, putem menționea că Artean a fost împrumutat la Râmnicu Vâlcea. Mai interesant este împrumutul lui Miodrag Todorov la ASU Poli, fundașul central care evoluase la Becicherecu Mic în turul ligii a 3-a. S-ar mai tatona pe pistele Poparadu, Popovici și chiar Mailat (plecat la U19), dar în vreme ce primii doi caută soluții în ligi superioare, cel de-al treilea va rămâne aproape de lotul mare al Politehncii pentru meciurile de Liga 1 - o decizie justă, din moment ce s-a dovedit a fi cel mai bun jucător al echipei secunde în tur. Oricum, o colaborare în plan sportiv între cele două cluburi ar fi...ceva.

— S-au jucat câteva meciuri amicale în ultimele șapte zile. Sâmbătă a fost 1-4 cu Botev Plovdiv, gol Bocșan, într-un meci care a arătat destul de rău pentru noi, cu destule greșeli individuale și un joc defensiv aproximativ (imagini video aici). Apoi luni s-a jucat câte o repriză cu două formații din Austria și Ungaria; a fost 2-0 cu LASK Linz (L3), dublă Llorente și 1-1 cu Sopron (L2) cu golul lui Melinte. Iar miercuri am întâlnit pe Carl Zeiss Jena (L4 Germania), scor final 2-2, după ce Bocșan și Bărbuț marcaseră primele goluri ale partidei. Nu sunt rezultate grozave, dar nici nu ne aflăm într-un moment în care scorul să primeze. Dacă jocul arată cumva, e greu de zis de la distanță unui comentariu live text.

— Cel mai de gală amical a fost cel terminat cu puțin timp mai devreme, împotriva noii echipe a lui Luchin, Levski Sofia, terminat 1-2. Scorul a fost deschis de Pisas, cu un șut în diagonală, înainte ca Levski să întoarcă rezultatul în decursul a doar două minute. Dacă prima repriză a fost mai sterilă din partea noastră, în a doua s-au ivit câteva oportunități, dar fără a fi transformate în gol. Și bulgarii ar fi putut să se desprindă, mai ales la o fază din finalul partidei, plecată de la o eroare la mijlocul terenului, dar Smaranda a reușit să blocheze din poziție de unu la unu. N-am prins întreaga partidă, astfel că nu pot detalia prea mult despre cei nou-veniți - pe lângă Pisas, au jucat și Rajcomar și Abel - dar rezultatul nu este rău, considerând că ne lipseau mai mulți jucători din motive...de infirmerie. Video cu golurile aici.

— Unsprezecele care se formează arată cam așa: Smaranda – Belu, Melinte, Scutaru, Dan Popescu – Llorente, Ovidiu Popescu – Bărbuț, Javi Hernandez, Pisas – Zicu. Poate un Elek/Goga în locul lui Zicu, sau Henrique, atunci când va reveni.

Săptămâna #3 în retrospectivă

Săptămâna ne-a adus patru evenimente/știri notabile.

— Amicalul între Poli și Național Sebiș, câștigat cu 3-1 prin golurile marcate de Zicu (x2) și Javi. Pentru detalii, apelați cu încredere la cronică.

— Confirmarea primului transfer, Prince Rajcomar. Pentru detalii despre cariera vârfului olandez, aveți un profil al jucătorului, publicat ieri.

— Lotul pentru stagiul din Antalya:

Portari: Mădălin Smaranda, Daniel Rusu
Fundași: Claudiu Belu, Cristian Bocșan, Gabriel Cânu, Harald Fridrich, Cristian Scutaru, Daniel Popescu, Cristian Melinte
Mijlocași: Cătălin Doman, Javier Hernandez, Ovidiu Popescu, Deian Sorescu, Dorin Goga, Ianis Zicu, Fernando Llorente, Cristi Bărbuț,
Atacanți: Pedro Henrique, Robert Elek, Andrei Sântean, Prince Rajcomar

Fără surprize, lotul include juniorii cheie care au fost testați în amicalul de marți (Rusu, Fridrich, Sorescu, Sântean), precum și jucătorii care se află în refacere după diverse accidentări (Scutaru, Goga, Doman, Henrique). Speranțele sunt că pe parcurs o să mai apară un portar, un fundaș, un mijlocaș stânga și un mijlocaș central.

— Interviul lui Kirschstein din media germană

Ieri a fost publicat un interviu făcut cu portarul aflat pe lista indezirabililor, acesta declarându-se nemulțumit atât de restanțele financiare pe care clubul le are față de el, precum și de maniera în care a fost tratat de Daniel Stanciu, care i-a cerut diminuarea salariului pentru rămânerea în lot. Pe deasupra, întrebările și formulările tendențioase din articol nu lasă dubii asupra intenției de a denigra România și fotbalul nostru.

Nouă, care știm contextul situației lui Kirschstein, ne este evidentă fățărnicia din declarațiile făcute: când se plânge că jucătorii trebuie să își aducă propriile ghete, că nivelul e între liga a 2-a și a 3-a din Germania, dar că el e foarte mulțumit de turul pe care l-a avut. Pe deasupra, își dă silința să picteze o situație absurdă și contradictorie, în care clubul și-ar plăti jucătorii sume "derizorii" (1.500 Eur brut pentru Smaranda, ca exemplu), în vreme ce are capacitatea să plătească 31.000 Eur pentru cantonamentul din Turcia, clamând că, de fapt, clubului îi merge bine financiar, și că doar el este cel împotriva căruia are loc o vendetă discriminatorie.

Faptul că ne-am expus la asemenea situații este de netăgăduit, dar situația actuală nu a fost una ce putea fi prevăzută în amploarea ei când s-au semnat contractele cu jucătorii aduși în această vară. Clubul ar fi trebuit să își implementeze mai multe mecanisme de asigurare atunci, de exemplu introducând clauze de renegociere în cazul neatingerii obiectivului, adică un loc de play-off. Astfel, n-am sta aici cu pantalonii la glezne, în văzul tuturor. Nu s-a vorbit public despre asta, dar îmi imaginez că există și jucători cărora li s-a sugerat să renunțe la o parte din restanțele pe care le are clubul față de ei pentru rezolvarea rapidă a unui transfer. Și chiar dacă am avea capacitatea să plătim acei bani, două luni de salarii la zece jucători, probabil undeva pe la 70.000 Eur sau mai mult, tot vom avea obligația să plătim restul contractelor, dacă aceștia nu sunt de acord să le rezilieze, fiindcă altfel vom fi penalizați de FIFA.

În acest context, văzând că jucătorii cu experiență aduși din străinătate sunt cei care dau dovadă de cea mai puțină înțelegere pentru situația dramatică de la club, e greu de înțeles accentul pus pe aducerea exclusivă a jucătorilor de afară în continuare. Poate că acuma se vor semna contracte mai favorabile clubului, dar e deja tardiv, răul a fost făcut - atât ca imagine, cât și sportiv.

Săptămâna în retrospectivă

Ne aflăm la capătul primei săptămâni de la reunirea lotului. În ciuda gălăgiei emise de la club, certitudinile sunt puține: trei plecări, Luchin, Pap, Lazăr, și alți nouă jucători pe lista de așteptare la plecare, Neagu, Poparadu, Popovici, Sarmov, Artean, Curtean, Rufino, Boldea, Kirschstein. Așteptare e un fel de a spune, căci dacă ar fi acceptat să-și rezilieze contractele, toți ar fi fost deja plecați.

Care ar fi lotul pe care ne bazăm, cu aproximație:

Smaranda, Contra*, Rusu* - Belu, Scutaru, Bocșan, Melinte, Fridrich*, D. Popescu, Cânu - Croitoru, Doman, Sorescu*, Mailat*, Zicu, Goga, Bărbuț, Hernandez, Llorente, O. Popescu - Elek, Pedro Henrique, Sîntean*

* juniori sau echipa secundă

Numeric, încă un lot larg, la 23 de jucători. Acestora li s-ar alătura cinci sau șase posibile transferuri: portar, fundaș central, mijlocaș central (x2), mijlocaș stânga, atacant. Dacă luăm în considerare că cel puțin trei jucători din acea listă sunt prea tineri să fie măcar soluții de rezervă, precum și faptul că Doman și Henrique revin după accidentări (brazilianul având încă o lună de recuperare), iar Croitoru este în dizgrație, ne dăm seama că n-ar fi un număr prea mare de transferuri.
Ceea ce este mai greu de citit, este ce argumente ar putea accepta noile transferuri pentru a semna cu Poli, din moment ce partea financiară poate avea cel mult înfățișarea unei promisiuni. Vom vedea la lucru puterile de persuasiune ale lui Stanciu, cu această ocazie.

S-a discutat în această săptămână despre multe lucruri, de la variantele de redresare financiară, până la un zvon despre o posibilă poposire a lui Mutu aici. Pe rând, câteva comentarii:

— Plecarea lui Luchin nu cade bine echipei, pe de-o parte fiindcă el a fost una din piesele destul de stabile din apărare, pe de alta fiindcă niciodată nu cade bine când căpitanul echipei e primul care părăsește voluntar clubul.

— Apropo de Croitoru, faptul că este trecut complet pe linie moartă, deși clubul nu poate să-l lase liber, fiindcă a evoluat deja la două echipe în acest sezon și nu mai are dreptul să joace la o a treia, precum și că se mai caută doi mijlocași centrali, spune ceva despre tensiunea dintre fostul căpitan al Botoșaniului și staff-ul tehnic.

— O știre oarecum ignorată, aș evidenția afirmația lui Stanciu, conform căreia Lazăr avea cel mai mare salariu din echipă - o mică înțepătura la adresa unui conducător de club din Portugalia?

— Nebuloasa financiară continuă. Săptămâna viitoare ar intra banii pe rata TV; care nu vor fi însă suficienți pentru a acoperi datoriile curente. Cumva, vor trebui drămuiți să ne ducă până la finalul sezonului, căci alte surse rapide de finanțare nu avem. Va să zică, aș fi precaut în a-i cheltui pe toți în prima săptămână după ce intră în cont, deși creditori de acoperit avem destui. Asta pentru că și dacă situația cu Curtea de Conturi se clarifică în următoarea lună, deblocarea instantanee a fondurilor nu e garantată, precum nu e foarte evident ce se va mai putea plăti din aceste sume. Această discuție, iscată prin noiembrie anul trecut, în urma căreia ar trebui ținut concurs pentru finanțare publică și nu s-ar putea plăti salarii din dânsa, îmi pare neelucidată. Deci, pentru supraviețuire, trebuie să o dregem cumva până la sezonul viitor, fără să retrogradăm - mișcări în acest sens par să existe.

— Stanciu menționa de existența unor terțe părți interesate să preia clubul, dar nici această soluție nu ar veni în timp util să ne acopere în acest sezon.

— Și că s-a menționat de Mutu, deși părea mai mult la mișto, o părere: plecând de la presupunerea că acesta ar vrea să prindă Naționala pentru Euro, nu e chiar la-ndemână să o facă de la o echipă din play-out. Să zicem că partea financiară nu e importantă, ci tot ce contează e un loc de titular garantat,  și dacă situația sa sportivă i-ar permite să joace la un nivel cât să fie util echipei, plutește mereu un semn de întrebare asupra caracterului disruptiv al prezenței sale aici, sau la orice alt club. Dar, dacă cumva ar fi să fie, clubul ar putea profita puțin pe seama numelui, să adune un plus de câteva mii de spectatori, până se se instalează iar dezinteresul.

Nu mai e așa de mult timp până la plecarea în cantonament, în 21 ianuarie. Înainte de asta, marți, 19 ianuarie, de la ora 11, e programat un amical cu Național Sebiș, în complexul Dan Păltinișanu. Și până în 13 februarie, când continuă campionatul, mai e timp să clipim de două ori.

Rezumat semi-sezon: tinerii de la Poli

Chiar dacă pe finalul lui 2014/2015 am avut parte de un număr de tineri care au debutat în tricoul Politehnicii, crescuți chiar pe baza Dan Păltinișanu, speranțele pentru promovări notabile către prima echipă în acest sezon erau mici. Cheia în fraza de mai sus sunt cuvintele "pe finalul", adică odată cu dispariția mizei și a incertitudinii.

Astfel, pe lângă minutele jucate de Deian Sorescu și Andrei Sîntean în meciul de Cupă cu Râmnicu Vâlcea, am revăzut fețele tinerilor cu care eram obișnuiți. Problema e că niciunul nu a părut să fie într-un evident progres față de anii trecuți, chiar din contră. Dar să ne uităm puțin la cei șase tineri poliști despre care vorbim.

Belu (22 ani și 2 luni) a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei, evoluând 88% din totalul minutelor acestui sezon. A făcut câteva meciuri bune, în special atunci când aportul său ofensiv se dovedea decisiv, și a jucat mai constant decât în anii precedenți. Neajunsurile defensive, în special cele de poziționare, fac diferența între un jucător util și un jucător necesar echipei. Multe dintre greșelile colective din apărare l-au cuprins pe Belu, probabil și datorită instabilității cuplului de fundași centrali și a comunicării/coordonării deficitare în linia de fund. Faptul că atrage atenția altor cluburi nu e de lepădat, dar orice succes pe viitor este condiționat de un progres în disciplina defensivă. Căci, pe cât este de tânăr, îi mai lipsesc unsprezece partide până să atingă pragul celor o sută de prezențe în Liga 1 - un indicator adeseori mai important decât vârsta propriu-zisă a jucătorului pentru capacitatea sa de progres.

Dacă Belu a arătat mici semne de progres, Bărbuț (20 ani și 8 luni) pare să fie într-o stare greu de revitalizat, precum am scris deja în analiza de acuma câteva zile. După un sezon atât de frumos ca cel de anul trecut, accidentarea din a doua parte a acelui sezon, cuplată cu pierderea locului de titular în Liga 1, au apăsat greu pe umerii săi. Foarte rare au fost momentele explozive cu care ne obișnuise, care și ele au devenit mai previzibile, iar cele cinci-șase ocazii de gol destul de mari ratate pe parcursul anului de L1, cu cea împotriva Stelei tronând peste celelalte, au consolidat imaginea insuccesului.

O. Popescu (21 ani și 10 luni) a fost probabil cel mai neîndreptățit de transferurile făcute în această vară. S-au adus o serie de jucători pe postul său, în loc să i se acorde încredere, apoi a urmat o accidentare la scurt timp după debutul dificil de Liga 1, ca pe final, când a început să-și intre în mână în a doua parte, să se trezească trecut rezervă pentru a i se oferi șanse lui Sarmov. Toate astea în condițiile în care este singurul polist la naționala de tineret, cu posibilitatea să fie selecționat și pentru Euro. În mod normal, în retur ar trebui să își consolideze poziția de titular în primul unsprezece, să crească în continuare prin experiență de joc.

Artean (22 ani și 5 luni) a suferit, asemeni lui Popescu, de congestia de la mijloc. Faptul că a fost pariul lui Alexa, plecat timpuriu de la echipă, nu poate să-l fi ajutat, iar prestațiile sale neconcludente (în special cea cu CFR Cluj) l-au scos din schema lui Florin Marin. Penalty-ul decisiv ratat împotriva ASA-ului pare să facă parte din seria ghinioanelor care s-au abătat pe mai toți debutanții tineri din lotul nostru. Și așa însă, dacă Sarmov a primit atâtea șanse, și Artean ar fi meritat mai multe, dar n-a avut statutul bulgarului - politic, salarial, sportiv, care o fi fost. Pentru el ar fi important să joace, dar nu ar fi constructiv să stagneze la nivelul ligii secunde, deci o posibilă triere a lotului, ar putea să-i ofere mai multe oportunități, cât să stabilim în ce măsură ne putem baza pe el în viitor.

Pap (21 ani și 6 luni) a și plecat de la club, ceea ce îmi pare cumva trist. Arătase pe alocuri talent, pe linia porții și în viteza de reacție, dar faptul că atunci când i s-a acordat încredere a greșit grav, și nu o dată, ci de două ori, i-a compromis sezonul. Erorile care au urmat la echipa secundă au făcut ca oportunitățile sale la prima echipă să lipsească și după câteva erori repetate ale lui Kirschstein. Și toate astea, după ce anul trecut a pierdut la un moment dat echipa din cauza atitudinii arătate în afara terenului. Normal că niciuna din aceste întâmplări nu înseamnă că Pap nu poate deveni totuși un portar bun pe viitor, dar dintre tinerii jucători aflați în lot în ultimii ani, el a și primit șansa să arate ce poate - și a arătat că nu este pregătit de responsabilitatea Ligii 1.

În final, Bocșan (20 ani și 11 luni), cu cele trei prezențe din acest sezon (inclusiv cupa), a avut neșansa unui autogol, așa cum s-a întâmplat și în unul din puținele meciuri jucate anul trecut, cel cu Mioveni. E neșansă și nu e neșansă, iar un fundaș care nu joacă, are prea puține oportunități să-și dezvolte instinctul pentru situații complicate. E destul de clar că fundașul central ar beneficia să adune experiență, chiar și la o echipă de Liga a 2-a, și probabil ar fi trebuit împrumutat încă din această vară. În cazul în care Cânu va părăsi cumva echipa, ar mai rămâne loc pentru o rezervă, dar tot cred că pentru Bocșan ar fi mai important să joace. Zece meciuri de campionat la 21 ani (cât împlinește în ianuarie) nu este destulă pregătire pentru cineva, indiferent de talent.

Așadar, a fost o perioadă grea pentru tinerii de la Poli, așa cum e de cele mai multe ori pentru tineri într-o echipă ușor confuză, care suferă. Ceea ce trebuie stabilit mai clar este ce rol au acești jucători care vin din cadrul centrului de juniori ai clubului, cum adună experiență și ce oportunități li se oferă la club. Revenim la cum s-a construit scheletul acestui lot de anul trecut, când Pap a jucat (doar) jumătate din meciuri, dar a avut mai puțin de apărat ca în cele trei disputate în acest an, când Bocșan de abia a prins echipa și când Balaure, un jucător pe un post relativ descoperit, nu a jucat nici pe atât, dar acum e piesă de bază la o echipă mediocră în L2.

Ceva trebuie însă specificat, referitor la posibilitatea de a folosi juniori în locul transferurilor excesive: la cum a decurs rotația din acest an, cu toate accidentările, nu cred că am fi dispus de jucători de 17-18 ani care să poată duce cu succes zece-cincisprezece jocuri. Acesta este un motiv în plus să controlăm mai bine calitatea fizică a antrenamentelor și a jucătorilor. Bărbuț, Scutaru, Sarmov, Zicu, Goga, Curtean, Popovici, Croitoru, Cânu - toți cu absențe destul de lungi sau recidivări. Cu o echipă în liga a II-a sau a III-a, jucători de 19-20 ani, ar fi altă discuție. Dar realitatea e că în Liga 1 au evoluat în acest an zece jucători de 18 ani sau mai tineri, care au adunat în total puțin peste 3000 minute, împărțite aproximativ egal între doar trei jucători: Ianis Hagi, Dragoș Nedelcu (ambii Viitorul) și Andrei Ivan (CSU Craiova).

Sorescu (18 ani și 4 luni), Mailat (19 ani) și Sîntean (16 ani și 7 luni) au fost în lotul echipei mari pentru reunire, și dacă plecarea lui Curtean se confirma, atunci măcar primii doi ar putea avea oportunități în a doua parte a campionatului. Din lotul echipei secunde, ei o merită și cel mai mult, au deja peste 18 ani, Mailat chiar ar trebui încercat în locul lui Bărbuț, dar atâta timp cât nu se face o decizie explicită cu privire la introducerea lor activă în lot, e greu să ne așteptăm la schimbări majore.

Rezumat semi-sezon: prestația lotului

Dacă am discutat deja prestația "prospăturilor" din lot, urmează să ne uităm cum se raportează aceștia la fotbaliștii care au rămas la Poli în urma promovării de anul trecut. La momentul respectiv, aveam încrederea că acel lot, cu câteva completări, ar fi putut face față la Liga 1, cea mai mare problemă fiind înlocuirea lui Henrique - fără de care, și în L2, echipa avea tendința să pară banală.

Belu, Elek, Melinte, O. Popescu, Bărbuț, Scutaru și Cânu au fost principalii purtători ai torței vechii echipe. Deloc impresionant, considerând că doar Belu și eventual Scutaru pot fi considerați titulari obișnuiți din lotul actual. Întorși pe dos într-un cadru nou, (re)adaptarea lor la L1 nu a fost nici ea ușoară, numai Melinte și Elek arătând, relativ constant, o formă pozitivă.

Dar să vorbim pe niște cifre și să ne uităm la media notelor acordate. După un mini-tur acceptabil, dar slăbuț (5,55), suntem momentan pe traiectoria de a stabili un nou anti-record (5,47). Adică, cu toate mutările făcute, momentan ne încadrăm sub echipa care a retrogradat acuma doi ani - probabil și datorită așteptărilor mai ridicate din acest sezon, fiindcă fotbalul nu a fost foarte rău, dar rezultatele...
Despre cele mai bune partide nu prea are sens să discutăm, dat fiind că am avut doar patru victorii - din care cele cu cluburile de armată, Steaua (5,88) și ASA (6,00), tronează. Despre cele mai slabe, aici avem mai multe opțiuni: Viitorul (5,00), Steaua (5,13), Pandurii (5,17), CFR Cluj (5,17), Dinamo (5,32) - ultimele două doar, partide acasă. Frustrarea e că în multe cazuri, dacă lucrurile mergeau puțin altfel, rezultatul ar fi fost mai bun, chiar și în înfrângerile mai dure, cu Steaua sau Viitorul.

Să aruncăm o privire la jucători. La ultima prezență în L1, am avut câțiva titulari care de cele mai multe ori au ridicat echipa, fiecare în felul lui: determinatul Șeroni, spectaculosul N. Claro, ordonatorul (și dizgrațiatul) O. Petre. Ca echipă mică, am beneficiat de unitatea grupului venit de la Recaș și de entuziasmul debutului multora în prima divizie, dar pe parcurs s-au văzut limitele acestei abordări. Vârfurile de acuma au fost mai joase și mai puțin constante, e greu să diferențiezi între o serie de jucători care au fost și nu au fost piese de bază, asta și din cauza accidentărilor. Ne rămâne speranța că odată cu a doua parte a campionatului, stabilizarea primului unsprezece și eliminarea incertitudinii financiare, rezultatele să fie pozitive.

REMARCAȚII

1. Javi Hernandez (19 meciuri) - 5,74 

Golgheterul echipei, pasatorul echipei, fără dar și poate numărul unu din lotul nostru în această ultimă parte a anului, spaniolul de liga a III-a ne-a pus la punct cu scepticismul nostru românesc. Am învățat o lecție despre nevoia de adaptare și despre răbdare - motiv pentru care ar fi important, atunci când iei jucători noi, să știi de ce îi iei și să le acorzi încredere ca atare. Precum scriam și în articolul anterior, a avut șansa accidentării lui Goga, căci altfel îmi imaginez că sfârșea mai des pe bancă, decât în primul unsprezece, dar așa am avut plăcerea să vedem un jucător cu o tehnică de care ne-am cam dezobișnuit în ultimii ani, care poate dinamiza atacul, atât ca servant, cât și ca finalizator.

2. Dorin Goga (12 meciuri) - 5,70

Goga era în curs să devină tocmai energia ofensivă care a fost ulterior acaparată de Javi, când a suferit accidentarea în meciul cu CFR Cluj. Astfel, a prins doar zece meciuri notate, ceea ce poate îl favorizează, însă la fel de bine ar putea fi că ne defavorizează pe noi, că nu l-am avut mai mult în echipă. Nota mică din sondajul pentru evaluarea transferurilor mi se pare relevantă, fiindcă utilitatea sa în lot a fost într-adevăr limitată, dar asta nu înseamnă că ceea ce a arătat de cele mai multe ori în joc, nu îl recomandă drept unul dintre cei mai buni fotbaliști din lot. În principiu știm foarte bine de ce este capabil, și ne rămâne să sperăm că a doua parte a campionatului îl va găsi sănătos și în formă.

3. Daniel Popescu (22 meciuri) - 5,66

Nu știu cum ar fi arătat flancul nostru stâng fără Popescu. Neagu nu a fost rău anul trecut, nici în meciul jucat cu Dinamo nu a fost de aruncat, dar aportul său ofensiv era limitat. Dacă l-am criticat pe Popescu din acest punct de vedere în analiza anterioară, am făcut-o doar prin comparație cu Belu, care are o forță de pătrundere mai mare - dar asta și fiindcă Belu s-a născut mijlocaș (o fi văzut Șunda ceva). La capăt de mini-tur, Popescu era primul în această listă. Ce l-a făcut să piardă teren, au fost câțiva adversari direcți foarte capabili, care l-au depășit în dueluri unu la unu, în momente care s-au dovedit decisive. Precum menționam, e posibil și ca prezența lui Curtean la mijloc să îl expună mai mult defensiv pe Popescu, dar față de ce alternative avem pe acea parte, nu cred că altcineva ar contribui mai mult la apărare. Un plus de stabilitate în linia de fund ar trebui să îi permită și lui Popescu să gestioneze mai bine aceste momente de joc.

*4. Cristian Melinte (19 meciuri) - 5,64

Post-publicare, îl includem și pe Melinte aici, ca să compenseze pentru prezențele limitate ale lui Goga. Fără meciul slab de la Viitorul, polivalentul fundaș central/dreapta/închizător era la mustață de Javi. Acest fapt vine să confirme nivelul mediu al prestațiilor, faptul că între aportul celor mai mulți jucători, pe ansamblul acestor 23 de partide, este greu să faci deosebiri majore, să spui că ne-am putut pune baza în cineva. Melinte a funcționat bine ca soluție de avarie, dar pentru echipă ar fi mai important să aibă un loc stabil, să consolideze compartimentul defensive prin integrarea într-un colectiv puternic. Varianta de fundaș dreapta a arătat bine o etapă, ca în următoarea să fie eliminat - însă inițiativa pe care a arătat-o în flanc se pierde atunci când joacă central, iar sarcinile defensive sunt foarte stricte. Nu poate fi ușor pentru Fl. Marin să optimizeze rolul lui Melinte în primul unsprezece, chiar dacă jocul său îl recomandă acolo.

CEILALȚI "REMARCAȚI"

1. Gabriel Cânu (9 meciuri) - 5,09

Cânu nu a fost așa de slab precum o arată această statistică, dar debutul în acest sezon, cu trei meciuri catastrofale, nu avea cum să fie compensat în alte șase partide. A evoluat bine în special în victoriile cu Steaua și Chiajna, iar în celelalte partide care au urmat, a fost în media echipei. La vârsta lui însă, altele ar fi așteptările - și la toată încrederea pe care i-a acordat-o, Alexa a plătit scump pentru prietenia sa cu un jucător ieșit atunci din formă. Date fiind și accidentările frecvente, e greu de crezut că va rămâne mult timp în lotul nostru.

2. Georgi Sarmov (15 meciuri) - 5,25

Folosit de cele mai multe ori ca rezervă, de la fel de multe ori prezența sa pe teren a fost în cel mai bun caz neglijabilă. În cel mai rău, preluările și pasele ajungeau direct la adversari. Dacă hențul incredibil din meciul de Cupa Ligii cu Steaua l-a marcat drept non-grata, cel mai mare păcat al său în rest a fost mediocritatea. De la un fost internațional, jucător la 30 ani, plătit pe măsura experienței, așteptările erau total altele. Chiar dacă scriam mai sus despre virtutea răbdării, problema la Sarmov mi se pare fundamentală și de nedepășit în timp util, timp pe care îl răpește unor jucători precum O. Popescu și Artean, care ar mai putea face ceva cu carierele lor.

3. Cristi Bărbuț (16 meciuri) - 5,36

N-o să spun că-mi vine să plâng că scriu aceste rânduri, dar mă lovește o tristețe rară. Precum vom reitera și în discuția despre tinerii care au evoluat în acest sezon, Bărbuț reprezintă simbolul acestei echipe: așa cum era simbolul speranței, în acest moment este cel al dezamăgirii. Cu toții ne-am simțit legați de el în acești ultimi ani, este ceea ce ne doream - un jucător 3T, tânăr, talentat, timișorean - dar acest an îl găsește mai pierdut ca niciodată. Accidentarea cu care a încheiat sezonul trecut, pierderea echipei în L1, reorganizarea tactică, toate s-au aliniat cât se poate de rău. Cu siguranță că și lui i-a lipsit Henrique, un vârf alături de care, dintr-o postură mai avansată, a putut să își etaleze calitățile la nivelul ligii secunde. Dar mai grav decât toate aceste neajunsuri conjuncturale este lipsa de motivație pe care am remarcat-o mai ales pe la mijlocul campionatului regulat, o posibilă exteriorizare a frustrării acumulate în perioada anterioară. Ar fi absurd să ne pierdem încrederea în Bărbuț, care n-a împlinit încă 21 ani, și care ne-a oferit deja destule momente de satisfacție, dar atât el, cât și cei din jurul lui, trebuie să lupte împreună. Se prea poate că soluția să includă o ieșire din ciclul presiunii unei confirmări rapide, și multă, multă muncă, în special pe centrări și finalizări.


Pentru celelalte note, vă invităm să explorați fișierul nostru de AICI.

Rezumat semi-sezon: transferuri

Bine v-am regăsit de cealalăt parte a anului nou!

Precum am promis, începem prin a ne uita puțin asupra prestațiilor celor care au îmbrăcat tricoul Politehnicii în acest sezon. Dat fiind formatul nou al Ligii 1, acest punct de trecere e bizar, nefiind nici sfârșitul sezonului regulat, nici jumătatea lui - dar defilăm cu ce avem, mai ales că unii jucători au mari șanse să plece și, astfel, să scape de judecățile noastre gratuite. Vom aborda trei subiecte, în trei articole diferite, pe parcursul acestei săptămâni:

1. Transferurile
2. Prestația lotului
3. Tinerii jucători

Și ca să începem cu începutul, mai jos aveți rezultatele la sondajul de la finalul anului trecut, în care ați răspuns la întrebarea:

Cum s-au prezentat jucătorii aduși în această vară?

Variantele erau cinci, de la foarte slab (1) la foarte bine (5). Puteți da click pe poza de mai jos pentru o imagine mai mare.

În primul rând, mulțumim tuturor celor 71 de poliști care au completat sondajul! Evaluarea este foarte asemănătoare cu impresia pe care ne-am format-o și noi, chiar dacă cifrele se așează puțin diferit odată ce le comparăm cu notele acordate pe parcursul sezonului.

E interesant că toți cei transferați, au jucat în cel puțin jumătate din meciuri (chiar dacă nu jumătate din minute). Se vede însă o distincție între cei care au fost jucători de bază, precum Popescu, Javi, Llorente, Luchin și Kirschstein, și ceilalți. Poate cel mai rău în acest sondaj cade Artean, care e totuși un jucător tânăr, a prins doar șapte jocuri, cu siguranță nu poartă aceeași încărcătură financiară pentru club - dar, într-adevăr, nu a reușit să se impună într-o zonă aglomerată a terenului.

Și asta ne aduce la discuția despre necesitatea tuturor transferuilor. Pe de-o parte, e ușor de zis că toți jucătorii care au confirmat, au fost necesari. Pe de altă parte, existau (există) alternative tinere în cadrul clubului care puteau completa lotul. Și pe de încă o parte, au venit și niște jucători pe posturi deficitare, care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

Să privim puțin la cei mai apreciați jucători Din punctul nostru de vedere, Javi a reușit să se ridice cel mai sus din acest grup, având și avantajul de a fi un jucător ofensiv, care dă mai bine ochiului. Nu i-a fost ușor în primele etape, ba chiar eram gata să-l trecem pe lista de transferuri eșuate, până când a arătat brusc mai bine pe o poziție ajustată.

D. Popescu a început foarte solid campionatul, dar a avut o parte secundă cu niște nereușite (Pandurii, CFR Cluj, Chiajna) - interesant sau nu, asta după ce Curtean s-a cimentat titular în flancul stâng. Este un jucător de care aveam nevoie, dar îi lipsește un aport ofensiv mai consistent - în special, niște centrări mai utile - pentru a fi, s-o zicem, un candidat pentru o echipă de top. Chiar și așa, golul din meciul cu Steaua s-a simțit ca o recompensă bine-meritată pentru un jucător de care ne-am atașat cu toții.

Llorente, de care eram sceptici, ca și în cazul lui Javi, a avut prestații constante, după câteva suișuri și coborâșuri în debutul sezonului. Un jucător mai combativ ne-ar oferi un plus mai mare la mijloc, dar la fel de mult ne-am bucura să-l vedem pe Llorente mai des în poziții de șut din preajma careului advers. Am înscris mult prea rar în acest sezon din afara careului, deși avem câțiva jucători capabili de șuturi puternice.

---

Urmează cel mai complex grup, al jucătorilor în care vrem să credem. În ceea ce îl privește pe Luchin, așteptările în cazul său erau foarte mari, iar prestațiile au fluctuat mult. Prea puține au fost jocurile fără greșeală din partea sa, dar are parte de conjunctura unei accidentări prelungi, precum și de instabilitatea cuplului defensiv, care i-au îngreunat integrarea. În plus, cele trei goluri marcate ne dau senzația că în sfârșit am regăsit un fundaș care poate face ceva la fazele fixe, iar posibilitatea revenirii în lotul Naționalei pentru Euro, sunt convins că îl va împinge să fie și mai bun în retur.

Cu felul său de-a fi, Kirschstein ne-a plimbat între agonie și extaz cu o regularitate dramatică. Aș zice că este o întruchipare inferioară a ultimului titular pe care l-am avut în poartă în Liga 1, Nuno Claro, asta deși nu cred că am avut vreodată pe cineva cu degajări de calitatea germanului. Date fiind slăbiciunile arătate de Pap, atât în L1, cât și la echipa secundă, necesitatea transferului devine evidentă, doar că nu știu dacă Kirschstein este soluția de care aveam nevoie. Cu un portar constant bun, puteam să fim în continuare în lupta pentru play-off - deși, e drept, și un atacant bun ar fi avut același efect.

Vorbind de atac, Goga a arătat bine odată ce a revenit în formă de joc, însă accidentarea sa din meciul cu CFR Cluj i-a compromis restul anului - oferindu-i totodată șansa lui Javi să iasă în evidență așa cum nu o făcuse până atunci. Va fi interesant de văzut dacă/cum vor putea conlucra cei doi, fiindcă riscul de a se călca pe picioare există - poate un Goga mai ofensiv ar reprezenta soluția.

Iar vedeta pe hârtie a echipei, Zicu, a suferit atât pe seama așteptărilor și a accidentărilor, precum și din cauza greutății pentru care este criticat de ani de zile. Aș aprecia că e cel mai greu pentru un jucător în postura lui să intre eficient în angrenajul echipei, fiindcă mijlocașul de imaginație trebuie să se coordoneze perfect cu coechipierii din compartimentul ofensiv - fapt greu de dus la capăt, cu atâtea accidentări. Prezența sa inițială în lot a adus un mare plus de entuziasm față de Poli, justificat emoțional, pe care și noi l-am împărtășit, dar rezervele de ordin fizic și motivațional le-am împărtășit încă de la prima zi a confirmării transferului său aici.

---

În final, cei care au dezamăgit, într-un fel sau altul, sunt cei care lasă cel mai amar gust, ocupând locurile unor tineri din cadrul clubului, care și-ar fi putut primi șansa jocului, în absența lor. Curtean, deși a arătat pe alocuri un fotbal bun, a fost departe de jucătorilor pe care ni l-am fi dorit să întregească abilitatea noastră ofensivă. Faptul că revenea la club după ce nici la prima sa vizită aici nu se ridicase la nivelul așteptărilor face ca acest transfer să fie dublu dezamăgitor - asta se revede și în sondaj, unde voturile se polarizează cel mai mult, adică un număr egal de persoane l-a evaluat drept foarte slab, respectiv bun. La fel de adevărat este că nu avem alternative solide pe postul său, doar un Goga sau un Javi improvizați, dar asta nu este o scuză.

Croitoru a jucat puțin, mult prea puțin pentru felul în care a fost adus, chiar dacă nouă ni s-a părut că poate aduce ceva echipei. Am rămas doar cu un prim meci excelent și un fotbalist de 34 de ani obișnuit să fie cel cu care se începe primul unsprezece. Senzația unui transfer făcut în disperare, care a fost compromis de o accidentare, și apoi de ceea ce pare a fi o relație proastă cu antrenorul principal, e greu de ignorat. Adică ori l-ai adus să-ți țină echipa, să-i dea imboldul și spiritul de luptă pe care îl inspira la Botoșani, ori l-ai adus degeaba.

Rufino n-a reușit nici el să se adapteze prea bine la Liga 1, deși a avut parte de susținerea a doi conaționali. Au fost câteva meciuri bune, dar mult prea puțin, iar lipsa sa de viteză l-a făcut să piardă majoritatea duelurilor cu fundașii adverși. Dacă pe Elek l-am mai văzut ratând ocazii, fiindcă ajunge în poziții de finalizare, vârful spaniol a făcut-o rar. Trebuie acceptat că a fost un transfer din necesitate, făcut pe ultima sută de metri, la fel ca multe din transferurile efectuate în această vară. Problema e că în cazul a prea puține dintre ele ne-am putut asigura flexibilitatea rezilierii contractelor. Din fericire (sau nu), cea mai mare și mai scumpă dezamăgire a campaniei de vară pare dispusă să plece.

Am putea discuta dacă trebuia contractat Sarmov, în condițiile în care Artean fusese deja readus. Cred că am scris-o și la începutul sezonului însă, bulgarul venea cu o carieră foarte interesantă în spate, adică părea chiar un transfer rezonant, Că s-a dovedit o mare dezamăgire, fie din cauza neadaptării sau a accidentării de care a suferit, este altceva.

Iar cu Artean am putea să mai avem răbdare - am văzut la O. Popescu cât de dificilă poate fi adaptarea la Liga 1, asta în condițiile în care Popescu era deja o piesă importantă a echipei. Faptul că este crescut de Poli și nu are o încărcătură financiară ca Sarmov este un avantaj.

---

E de ajuns că au confirmat o treime din transferuri, adică patru din doisprezece? În condițiile în care au fost făcute în mare grabă, fără bani, pe un fond financiar precar, cu o conducere schimbată la față? Cât a fost ghinion în faptul că atâția dintre jucătorii aduși au suferit accidentări, cât a fost lipsă de atenție, cât a fost risc asumat? Precum scriam cu puțin timp în urmă, suntem acolo unde ne e locul ca putere financiară (chiar bine, dacă luăm în considerare incertitudinea care planează), dar ambițiile declarate de a prinde play-off-ul par să fi făcut mai mult rău, decât bine, atât între jucători, cât și în ceea ce privește depopularea stadionului. Credem că se putea face mai bine, mai mult, și că cea mai mare frustrare stă în faptul că ne lipsește o viziune care să unească clubul de suporteri, o viziune care să plece din construcția lotului.

Ne va fi greu să ne reașezăm în această iarnă, să facem mici completări (un portar, un fundaș dreapta, un mijlocaș dreapta/stânga, un atacant), câteva rezilieri (deși se vorbește de 8-9), să evaluăm în ce măsură ne putem baza pe cei care revin, în special Henrique, Doman și Lazăr, în așa fel încât să fim o echipă mai solidă când ne revedem în februarie. Pe cât de dificil va fi, va fi deosebit de important să facem cât mai puține compromisuri, făcând cât mai puține modificări abrupte, și să sperăm că clubul se va pune pe picioare financiar până la reluarea campionatului.

O reflecție retrospectivă

Ca de obicei, după o perioadă stearpă și plină de incertitudini, situația din jurul clubului degenerează într-un discurs al dezgustului și al repudierii generalizate. Afară cu mercenarii, reziliați contracte, conducerea e incompetentă, să vină bănățenii, nu avem nimic. Și dacă n-aveți chef de o discuție despre așa ceva acuma, puteți sări direct la capătul articolului să votați într-un sondaj referitor la transferurile făcute în această vară.

Altfel, e ușor să spui că nu avem nimic. Dar aș aprecia că putem vorbi despre cinci probleme a căror implicații se suprapun adeseori:

1. Strategia din această vară 
2. Situația financiară neclară 
3. Accidentările frecvente
4. Lipsurile de calitate
5. Comunicarea cu suporterii

În primul rand, nu avem bani și unde n-ai bani, e greu să legi lucrurile. Cu atât mai mult cu cât în jurul echipei s-a făcut mereu atmosferă pe această temă. Din limitări de buget, ai adus jucători cantitativ în speranța să nimerești ceva bun și astfel s-a diluat lotul. Dacă i-ai adus, trebuie să-i folosești, deci ai mai compromis o dată calitatea, precum ai compromis și șansele tinerilor să prindă echipa. Accidentările au subminat adițional puterea lotului - cauza e fie la faza de selecție, în care caz revenim la discuția financiară, fie curentă, iar atunci problema e tehnic-profesională.

Dar comunicarea, în general, precum și în particular cu suporterii, e poate cel mai mare neajuns de care am dat (din nou) dovadă. Fiindcă o comunicare mai deschisă, cu o singură voce, un front unit însemna totodată o gestionare mai bună a disensiunilor cauzate de problemele financiare. În plus ar fi putut oferi mai multă încredere suporterilor, aparent dispuși să fie persuadați, dacă ne uităm la prezența pe Dan Păltinișanu în partidele de debut. 

Dincolo de problemele din club, trebuie admis că nici suporterii din oraș - sau, la o adică, din țară - nu prea sunt suporteri care să iubească fotbalul. Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt multe, dar ne-am detașat de fotbal mai ales după pârjolul iancu-becalian care a dominat aproape un deceniu mass-media românească. Și, în altă ordine de idei, avem impresia că totul ni se cuvine, că jucătorii nu se ridică niciodată la înălțimile așteptărilor noastre, că își bat joc de noi, etc. Asta nici nu cred că ține de era iancu-becaliană, e ceva mai vechi în cultura noastră sportivă. Răbdarea, în acest sezon, ne-a ținut un tur de mini-campionat, cât am avut medie de 6500 spectatori/meci - chiar și fără meciul cu Steaua, 4500. În celelalte patru partide, media este de 800. Dacă doar rezultatele ar fi dictat prezența la stadion, atunci nu explica de ce după victoria cu Steaua au fost doar 500 spectatori împotriva Iașiului. Ca o explicație alternativă, am analizat corelarea între temperatură și prezență la stadion: iese un "umil" 42% - adicătelea, temperatura explică aproape jumătate din variața de spectatori. Diferența ar rămâne la calibrul adversarului, ziua meciului, forma echipei noastre. E un exercițiu amuzant, nu o analiză serioasă, dar nu pot spune că nu pare să fie o reflecție a realității: suntem dominați de confort. O mică imagine descriptivă:

Problema noastră, și aici includem și măieștrii cronicari, este că nu suntem realiști. Mereu ne așteptăm ca noi să fim mai deștepți decât ceilalți pe o bază mai mică. Nu e imposibil, nu suntem absurzi, dar e statistic improbabil. Clasamentul la final de campionat e aproape mereu strâns legat de bugetul de la începutul campionatului. Dând crezare spuselor celor de la club și unei analize apărute la început de sezon în presă, doar Voluntari și Viitorul aveau bugete mai mici sau aproximativ egale cu al nostru. Dacă Viitorul (la fel ca și ASA, la o adică, cu un buget mai redus) are o bază pe care să construiască, noi am rezugrăvit echipa complet și ne-am trezit pe parcurs că nici pe banii inițiali nu ne mai puteam baza. Faptul că suntem pe locul patru de la coadă și nu pe locul doi de la coadă nici nu e așa de rău - e rău că am fost politici cu obiectivul declarat la început de sezon, că a lipsit o voce unică să vorbească pentru Poli. Stanciu spunea una, Robu alta, despre Bojin ce să mai zicem?

Pe de o parte avem un club care nu oferă mai nimic atractiv spectatorilor: incertitudine financiară, lipsa unui joc spectaculos, lipsa rezultatelor, lipsa unei povești, lipsa unui stadion modern. Dar pe de altă parte, avem senzația că nici suporterii n-ar umple măcar pe jumătate stadionul dacă s-ar suplini o parte din lipsuri. Lucru care s-ar putea întâmpla la primăvară. Prioritară va fi rezolvarea situației financiare, pentru a putea vorbi de orice altceva. Va reveni și Henrique și dacă va fi în forma așteptată ar putea fi acel plus ofensiv care ne-a lipsit pentru a schimba unele ratări la limită în victorii. Se va face și mai cald, așa că vor putea fi condițiile pentru o audiență sporită.

Clubul mai are multe de făcut pentru a putea spune că e profesionist și pentru a-i mulțumi cât de cât pe poliști, dar chiar și așa, în condițiile date, dacă e să fim realiști, situația actuală e conform așteptărilor inițiale. Așadar și noi trebuie sa arătăm mai multă toleranță. Să mergem la fotbal din plăcere, nu pentru gratificare.

P.S. Un exercițiu de exorcizare al nervilor, votați în sondajul de la acest link cum apreciați transferurile făcute la începutul sezonului: click aici! 

(sondajul nu merge grozav pe Internet Explorer)

Ultimul tren spre play-off

Pentru că s-a discutat înainte și după fiecare meci recent despre șansele noastre la play-off, am zis să ne înaripeze prima victorie după nici nu știu câte etape (opt) și să ne uităm la niște numere. Florin Marin a opinat cu optimism variat că luptăm pentru acest obiectiv, dar realistic vorbind toată lumea recunoaște cât de dificil ar fi să îl atingem. Nu căutăm aici să ne îmbătăm cu apă rece după o victorie, ci doar să analizăm niște variabile.

Avem câteva obstacole (mari) în calea noastră:

1. Opt puncte distanță (șapte, dacă ASA va fi penalizată cu trei puncte) până la ultimul loc de play-off;
2. Meciuri grele în deplasare (Craiova, Iași, Steaua) și un meci greu acasă (Viitorul);
3. Program aglomerat, cu meciul de Cupă rămas de jucat în decembrie;
4. Trei cluburi se află între noi și locul de play-off, cluburi care ne împărtășesc ambiția;
5. Două din aceste trei cluburi își joacă singure șansa, fără să depindă de alții;
6. Avem necunoscuta depunctărilor, atât ce urmează pentru ASA, cât și posibila revocare a depunctării de șase puncte în cazul CFR-ului. 

Ce ne avantajează:

1. Meciuri directe cu Iași și Craiova, adică putem scurta distanța față de ambele echipe la patru puncte;
2. Adversarele au cel puțin două meciuri rămase cu rivalele directe (Craiova, Iași chiar trei);
3. Iași și CFR au programe foarte grele (câte trei meciuri cu echipe din fruntea plutonului);
4. În cazul unor rezultate bune, am avea avantaj în confruntările directe cu ASA, Craiova, Iași.

Vom ști mai bine cât de teoretică este șansa noastră după meciul de marți, de la Craiova. E clar că orice discuție pe tema play-off-ului presupune o schimbare la față a echipei, fiindcă nu ne-ar ajunge să fim bunicei în etapele rămase, ci ar trebui să fim foarte buni. Se mai joacă 21 de puncte, din care 8 sunt ecart, adică exact atât cât avem noi avantaj față de prima poziție direct retrogradabilă. 

Dar dacă ar fi să visăm, aceasta este chiar ultima șansă. Și dacă nu, cine știe, poate se aliniază astrele și o să ne distrăm cu Steaua și Dinamo în play-out.

Problema banilor publici

Fiind un subiect așa important, ar fi cazul să vorbim un pic și despre situația financiară a clubului. Nu am să vorbesc despre interese politice, despre lucrături (la urma urmei de ce acum a fost remarcată problema și de ce nu sunt toate cluburile în cauză afectate la fel?), și de ultimele declarații aruncate pe marginea subiectului. Și cred că e clar pentru toată lumea că ce s-a stabilit în ședința de consiliu de vineri nu e o soluție. Așadar, trebuie să ne oprim asupra problemei esențiale: dependența de autoritățile locale.

Am scris cu altă ocazie (nu demult) despre incompetența conducerii, iar acum avem o nouă dovadă a relației păguboase cu clubul pe care îl patronează (deși dovezi avem încă de pe vremea lui Iancu).

Există trei probleme în legătură cu banii primiți de la autoritățile locale:

1. Sunt o sursă instabilă

Finanțarea poate dispărea complet în orice clipă, fie că e vorba de o schimbare politică, fie de o sentință, fie că pur și simplu un consilier a avut o treabă mai importantă iar votul în privința finanțării s-a înclinat de partea opozanților. Iar când această sumă reprezintă grosul bugetului, inevitabil apar probleme mari.

De cealaltă parte, banii veniți de la un potențial investitor, de la sponsori, din drepturile TV, sunt predictibili. De obicei contractele sunt semnate pe un sezon, astfel că dacă vreun sponsor se retrage, te poți pregăti din timp pentru a trata situația. Banii de la consilii pot întârzia din diverse motive, așa cum s-a întâmplat și la începutul sezonului, când salariile au fost acoperite din drepturile TV.

2. Sunt limitați

Oricât de generoși ar fi aleșii, nu au cum să asigure un buget mai mare de o anumită limită. Și după cum ne dăm seama, acești bani de-abia sunt suficienți pentru rămânerea în prima ligă, și asta în condițiile unui fotbal mult mai sărac în comparație cu acum cinci ani. Dacă se dorește performanță, e clar că e nevoie și de alte surse de venit.

3. Nu sunt o soluție pe termen lung

Putem considera ASA Târgu Mureș drept un contra-exemplu la punctul anterior, dar cred că majoritatea e de acord că performanța din sezonul trecut a fost mai mult o conjunctură fericită, decât o rețetă a succesului. Pe termen lung, nu cred că o echipă se poate menține la un nivel așa de ridicat doar din bugetul local. Dependența de banii publici inhibă cumva dezvoltarea altor surse de venit (marketing, transferuri de jucători), pentru că până la urmă sunt bani obținuți gratuit, fără efort din partea clubului. Chiar și în cazul unei implicări private, cum e la clubul de Rugby, sau cum a fost pe vremea lui Iancu, odată ce acești bani au dispărut, au apărut și problemele, în lipsa unei structurări financiare care să te protejeze. Sigur, această problemă poate fi depășită cu un management inteligent.

Am să dezvolt această idee, dar întâi trebuie menționate și argumentele pro finanțare publică. În mediul fotbalistic actual în care nu mai există investitori practic deloc, iar drepturile TV reprezintă o parte semnificativă din bugetul echipelor, e greu să obții alte venituri, astfel că autoritățile locale trebuie să subvenționeze cluburile sportive pentru a rămâne în viață.

În al doilea rând, nu trebuie să uităm, mai ales în cazul nostru, că unul dintre idealurile actualei structuri este menținerea palmaresului și a identității sportive, pentru a evita alte cazuri Zambon sau Iancu, ceea ce e în conflict cu acapararea unui potențial investitor.

Acestea fiind spuse, concluzia e că pe de o parte e nevoie de prezența autorităților locale în finanțarea clubului pentru a-i încuraja dezvoltarea, dar pe de altă parte e nevoie și de dezvoltarea unei independențe (cel puțin) financiare față de acestea.

Ca un exercițiu de imaginație, ne putem gândi la un buget structurat în venituri proprii și venituri de la autorități, astfel încât acestea din urmă să nu afecteze buna desfășurare a activității clubului. Deci exclus plata salariilor - ceea ce de altfel se pare că se încurajează prin legea actuală. (Deși în loc de o lege care să îngrădească puterea financiară a autorităților locale, cred că ar fi fost mai potrivită o lege care să încurajeze implicarea companiilor private.) În schimb, acești bani ar trebui folosiți la dezvoltarea activității și a surselor de venit. Cel mai evident exemplu este cel al infrastructurii (stadion, baze de antrenament, transport). Creșterea venitului poate veni din investiția în marketing, dar și prin investiții indirecte, din prima categorie. Dezvoltarea centrului de juniori sau angajarea unor scouteri profesioniști ar duce la transferuri bănoase, iar îmbunătățirea stadionului ar duce la vânzarea mai multor bilete.

Sigur, probabil că restrângerea bugetului salarial ar avea drept consecință sacrificarea câtorva sezoane în afara primei ligi, dar pe termen lung mi se pare o posibilă rețetă sustenabilă, care în final ar duce la un club mai stabil și mai puternic. Nu e o reușită sigură și e clar o viziune idealistă, dar nu cred că trebuie desconsiderată din acest motiv, pentru că poate e cazul să se încerce și o altă abordare pe lângă cele două pe care le știm deja: fie un investitor puternic, fie susținerea autorităților locale. În primul caz performanța e una efemeră și pentru noi a avut un sfârșit tragic, iar în al doilea caz, performanța e un obiectiv îndepărtat.

Evident, avem și un nou model, al cărui exponent este tot Politehnica - cea din liga a treia, care a arătat o creștere treptată în aproape trei ani și jumătate. Dar viabilitatea sa va putea fi demonstrată cu adevărat doar începând cu liga a doua. Eu nu i-aș desconsidera din start pe cei din Druckeria, pentru că până la urmă totul se reduce la management, de cât de bine vor gestiona situația, ceea ce până acum au făcut foarte bine. Se prea poate că se vor adapta și la nivelul următor.

Nu cred că e important faptul că acolo s-a început din eșaloanele inferioare, dar cred că o abordare pragmatică trebuia să se facă și la clubul elitist încă de acum trei ani. În schimb s-au rulat 84 de jucători, s-a schimbat de trei ori antrenorul, s-au pierdut mai mulți juniori talentați fără a obține vreo sumă importantă de bani, iar în final din cauza unei probleme financiare se riscă revenirea în punctul de plecare.

Indiferent de cum se implementează efectiv o soluție, rămân la părerea că cea mai bună cale e ca un club să fie cât mai independent de administrația teritorială și rolul acesteia să fie doar unul de sprijin și dezvoltare. Iar situația actuală îmi întărește și mai mult convingerea. Din păcate, pentru aleși e mai important să fie ei în control.

Profil: Florin Marin

Este foarte surprinzător cu câtă viteză s-a mișcat conducerea în a numi un nou antrenor, mai ales dacă ne gândim cât a durat până ce Stanciu i-a luat locul lui Timofte acum câteva luni. Ar fi fost poate și de admirat, dacă nu ar părea o decizie luată în pripă și care încă o dată (poate mai mult ca oricând) arată amatorismul cu care este condus acest club.

Dar până la urmă ce are Florin Marin? Mi se pare puțin exagerată și destul de surprinzătoare reacția majorității suporterilor ce și-au făcut auzită nemulțumirea față de numirea noului antrenor. Mi se pare prea mult tărăboi pentru un antrenor care nu cred că va sta la echipă mai mult decât a stat la orice altă echipă din ultimul deceniu (maxim 15 etape adică) după cum indică CV-ul ce l-a impresionat pe Nicolae Robu. Nu are vreo istorie antipatică legată de Poli, iar ca persoană nu deranjează decât prin mediocritate și asocierea cu diverse aranjamente și relații cu persoane din lumea dubioasă a fotbalului. Nu e ca și cum ar fi primul om de acest fel ce se perindă prin club.

Am să trec peste vociferările de protest, pentru că nu mi se pare că e cazul unor măsuri extreme, și de fapt protestul meu se regăsește în rândurile ce urmează. Problema mai gravă pe care o văd este cum s-a ajuns la această decizie.

Înțeleg că nu se putea aștepta după Contra, dar nu prea înțeleg de ce nu există buget pentru un antrenor ceva mai scump. Până la urmă au plecat și Alexa și preparatorul fizic Alvarez, care conform jurnaliștilor, aveau cele mai mari salarii din club - un cumul de 22.000 RON/lună. Iar dacă aceste soluții nu au fost bune, de ce ar fi bună o soluție mai ieftină? Din declarații reiese că s-a procedat ca la primărie: s-a organizat o licitație, iar cel mai mic preț a câștigat. Nu mai contează că lucrarea va fi de proastă calitate și că obiectivul poate nici nu va mai fi îndeplinit. Poate la primărie merge așa, pentru că un contractant nu își permite să rateze un contract, dar în fotbal e altfel. Nu-l va afecta cu nimic pe Florin Marin, în vârstă de 62 de ani, că va mai duce la retrogradare încă o echipă, dar clubul nu știu dacă va mai suporta o nouă cădere în eșalonul scund.

Dar poate totuși există ceva care să-l recomande pe Florin Marin? Recunosc, spre rușinea mea, că nu sunt la curent cu cariera sa, dar am înțeles că domnul primar a fost impresionat de CV-ul lui. Nu-mi dau seama cu ce anume, pentru că s-a perindat numai pe la echipe ce aveau să retrogradeze, cu excepția Astrei și Dinamo, unde oricum nu a demonstrat ceva. Deci mai degrabă o soluție de avarie, o altă dovadă a unei decizii luate în pripă, deși campionatul este încă lung și nu suntem într-o situație tragică încă. Este lăudat faptul că deși echipa sa a retrogradat, a bătut și pe FCSB și pe ASA. Eram prea mic atunci, dar am auzit destule povești despre sezoanele în care am bătut pe Steaua și Dinamo, dar am retrogradat.

Mai îngrijorător e faptul că nu a antrenat niciunde măcar un sezon întreg. (Să nu mai amintim de faptul că tocmai ce a părăsit Rapidul chiar înaintea începerii campionatului, ca să vină la noi) Aveam totuși speranța ca cineva să aibă o perspectivă mai îndelungată decât sezonul în curs. Așa s-a dorit cu Alexa, să construiască o echipă din liga a doua și care să reziste de la sine în prima ligă. Dar de la Florin Marin - nici antrenor de cursă lungă, nici „specialist” în salvarea de retrogradare - ce se dorește?

Și nu în ultimul rând, trebuie să menționăm atitudinea față de reacția suporterilor. Oricât de exagerată mi se pare, nu e normal ca ea să fie ignorată, ba chiar persiflată. Un club de fotbal este ca orice altă afacere: trebuie să vinzi, altfel dai faliment. Iar ca să vinzi, trebuie să oferi potențialilor cumpărători ceva ce își doresc. Iar dacă nimeni nu îl vrea pe Florin Marin, ce ai mai putea vinde? Pariul pe rezultate e unul riscant.

Chiar și așa, lumea nu vine la meciuri doar pentru rezultate, pentru a se bucura de o evitare chinuită și întâmplătoare a retrogradării. Trebuie să existe și o poveste. Cu Alexa echipa avea o poveste. Ce poate face tânărul antrenor fără experiență cu echipa reconstruită din liga a doua? Chiar și cu Velcea era o poveste: ce poate face în prima ligă echipa care nimeni n-a crezut că poate promova? De aceea lumea și toți cei din club îl vroiau și pe Contra, din cauza pasiunii cu care au rămas de la ultima sa ședere pe banca lui Poli. Dar cu Florin Marin despre ce poveste poate fi vorba? Ce poate vinde Poli cu Florin Marin pe bancă?

Pentru o conducere ruptă de lumea fotbalului, încăpățânată în propriile păreri și insensibilă la dorințele publicului, schimbarea antrenorului e doar o nouă licitație la primărie. Nu se analizează nici un criteriu fie pe termen lung, fie pe termen scurt, fie dorința publicului. Nici Velcea, nici Șunda, nici Alexa și nici Florin Marin nu au avut nici un argument că își vor putea îndeplini obiectivul. Pur și simplu au fost primii veniți atunci când a fost nevoie. Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.

Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.

O nouă încercare

La (mai puțin de) doi ani de la precedenta încercare nereușită, Poli revine în prima ligă, de data aceasta cu speranțe mai mari și cu un echipament în sfârșit violet. Avem la echipă și un om cu experiență și pricepere în ale fotbalului în persoana lui Stanciu, dar pe de altă parte problemele grave de organizare ale clubului, precum și problema banilor, sunt la fel de apăsătoare ca acuma doi ani. Dacă nu chiar mai grave în privința celei din urmă, având în vedere că banii de la autoritățile locale sunt momentan blocați în discuții politice și legislative, iar ca sponsori nu am reușit să atragem nimic notabil. Dar a fost angajat Radu Birlică îm departamentul de marketing, al cărui prim obiectiv e chiar atragerea sponsorilor. Rămâne de văzut ce randament va avea. Până atunci, vom avea un magazin oficial, ceea ce e o surpriză plăcută.

Dar să trecem la ceea ce contează cu adevărat: echipa. Având în vedere bugetul auster, cred că transferurile efectuate sunt foarte bune și, spre deosebire de acum două sezoane, au acoperit punctele deficitare, chiar dacă valoarea sau forma jucătorilor nu oferă garanții.

Sascha Kirschstein este portarul cu experiență de care aveam nevoie. E interesant totuși că Pap a fost integralist în ultimele două amicaluri din cantonament, deci nu sunt foarte sigur cine va fi titularul luni seara. Pe de o parte se vede că încrederea lui Alexa în tânărul portar nu este deplină și știindu-i firea precaută, probabil că va miza pe experiență. Oricum, prezența lui Kirschstein în lot va crea concurență și sper că Pap va crește ca portar și ca jucător.

Trecând la linia defensivă, notăm venirea lui Dan Popescu pe postul de fundaș stânga, unde eram descoperiți. Din păcate nu s-a găsit un omolog și pentru flancul dreapta, unde Belu rămâne în continuare singura variantă veritabilă. Există totuși alternative de genul Melinte, sau Luchin dacă se oficializează împrumutul, dar să sperăm că Belu va fi tare și nu va suferi vreo accidentare. În centrul defensivei ne vom baza pe nucleul concretizat în liga secundă: Cânu, Scutaru, Melinte, Bocșan. Dar și Luchin ar fi foarte util.

La centrul terenului avem parte de multe nume noi, dar și vechi, printre cei veniți. Să începem cu cel mai recent, Georgi Sarmov, al cărui CV pare impresionant pentru valoarea lotului nostru, dar și pentru valoarea actuală a campionatululi. E înlocuitorul perfect pentru Ovidiu Petre, care deja devenise mai mult un risc decât acel jucător cu experiență de care aveam nevoie. Și cred că odată cu venirea bulgarului, Alexa nu va mai trebui să îl improvizeze pe Melinte ca mijlocaș la închidere, cum a făcut-o în cantonament. Nu la fel de impresionant este CV-ul celor doi spaniloi cu nume celebre, Llorente și Hernandez, veniți din liga a treia spaniolă. Până să ne lămurim asupra valorii lor, mai important va fi să se integreze în tactica pregătită de Alexa. În fine, îi avem pe Zicu și Curtean, care nu mai au nevoie de nici o prezentare. În ciuda entuziasmului reîntâlnirii (mai ales în privința primului), e clar că forma celor doi nu mai e ceea ce fost (mai ales în privința primului). Totuși, Zicu se poate face oricând util, chiar și de joacă numai pe finaluri de meci și este cel care poate aduce fantezie în jocul nostru, ceea ce ne-a lipsit în toți acești 3 ani, mai ales că Doman va absenta până la primăvară. Iar Curtean a părut foarte vioi în amicaluri, dar cum am avut doar adversari modești, nu putem trage concluzii. Să sperăm totuși că va fi mai util ca în precedenta perioadă petrecută în alb-violet, când a fost cel mai des printre remarcații negativ din lot.

Compartimentul ofensiv, din păcate, este cel care avea cel mai mult nevoie de întăriri și cel care nu a beneficiat de nici un transfer. Am avut și mare ghinion cu golgheterul Henrique, accidentat în cantonament pe o perioadă prelungă. Ne rămâne să ne punem speranțele în Elek în fața porții, dar Henrique era foarte bun, căci aveam un atacant în plus care să vină din linia a doua. Popovici încă nu a arătat că poate avea un randament de atacant pe care să te bazezi, adică să înscrie atunci când avem nevoie mai multă. Iar Bărbuț nu are profil de golgheter și să sperăm că a mai crescut de acum doi ani, când a ajuns să fie dejucat de fundașii adverși. E vorba să vină și un atacant, dar numele ce se vehiculează nu trezesc entuziasm. Axente, dacă mă gândesc bine, cred că a dat în prima ligă la fel de multe goluri pentru Poli, câte a dat și împotrivă, iar Goga a dat doar 14 goluri de când a plecat de la Poli. Din fericire, perioada de transferuri e încă deschisă, deci încă putem spera la un atacant atât de necesar, dar probabil că va fi foarte greu de adus.

Trăgând linie, e clar că vom suferi mult în atac, ceea ce s-a văzut și în meciul cu Békéscsaba. Sper că Alexa nu va cădea în greșeala de acum două sezoane și că nu va juca ultra-precaut, deși lotul actual, cu o defensivă solidă și un atac modest, dar cu jucători de viteză, la asta ar îndemna. Nu doar că atunci nu ne-a mers deloc, dar nici nu-i va face pe cei curioși de „noua veche” Poli să vină mai des la meciuri. Aș spune că tocmai pentru că defensiva pare cel mai de încredere compartiment, ne putem asuma mai multe riscuri și să le oferim mijlocașilor - printre care ai un Zicu sau Curtean, dar să nu-i uităm nici pe Popescu sau chiar Trandu (cel mai bun pasator la ultima prezență în "elită") - mai multe oportunități de a crea faze periculoase.

Mi se pare oarecum ciudat că avem acum în lot atâtea nume care au jucat și în ultimii ani din perioada Iancu, dar nu suntem prea convinși că evitarea retrogradării ne este la îndemână. E drept, o parte doar cochetau cu prima echipă, dar și valoarea lor nu mai e ce a fost, sau ce se spera atunci că va fi. Pe de altă parte, dacă ne gândim mai bine, sezonul acesta e mai greu să te menții decât acum doi ani, chiar de acum retrogradează doar două echipe. În 2013, trebuia să ne clasăm pe locul 14 sau mai bine pentru evitarea retrogradării, pe când acum va trebui să terminăm cel puțin pe locul 12 (care ar duce la baraj, dar nu cred că acesta poate pune probleme unei echipe de prima ligă în acest moment). Deci ne așteaptă un sezon complicat, incert, mai ales dacă ne gândim la ce probleme extra-sportive pot apărea, așa că mi se pare mult mai potrivit să mizăm pe dezvoltarea unui joc frumos, decât pe o abordare pragmatică în care jucăm fiecare meci pentru a nu pierde. Dar nu am prea mari speranțe la așa ceva.

Rămâne de văzut cum ne vom prezenta la primul meci, cu Pandurii. A mai rămas foarte puțin și dacă începem cu dreptul, avem garanția primului loc, cel puțin după prima etapă. Hai Poli!

Vlad Dragomir: strategie, birocrație și polism

Multe știri astăzi, dar cea mai grea este aceasta: s-a confirmat transferul lui Dragomir la Arsenal, pentru care clubul va primi 360.000 Euro conform președintelui Anton, care nu pare însă prea sigur în declarație și, culmea, pare destul de satisfăcut de sumă. Întrebarea care planează este dacă o parte din această sumă va merge la societatea lui Marian Iancu, căci atunci rămâne puțin. Oricum ar fi, clubul a pierdut, liniștit, câteva sute de mii, dacă nu milioane de Euro în inabilitatea de a-l ține pe jucător aici pentru următorii ani din formarea sa. Motivele sunt multiple, dar două dintre ele par evidente: strategia de remunerație minimală pentru juniori și tineri jucători, ținuți la club pe sute de lei, și strategia de promovare a tinerilor în cadrul echipei mari. Am discutat recent despre cea din urmă și, din păcate, nu părem să fi învățat nimic.

Ne uităm în lotul deplasat în Slovenia și vedem jucătorii tineri cu care ne-am obișnuit: Pap, Belu, Bocșan, Bărbuț, Popescu plus noul (re)venit Artean. Tineri, nu zic, dar cu vârstă medie de 21.1 ani, adică de abia dacă se mai încadrează la naționala U21. Lupta se dă la 16 ani însă, atunci când se face trecerea la profesioniști. E clar că toate cluburile mari s-au reorientat serios în această direcție, pentru a se încadra mai ușor în principiul de Fifa Fair Play financiar, și cum volumul de date accesibil acestor cluburi crește cu fiecare an și poate chiar scurtcircuita rețeaua de impresari, e greu să te ascunzi. Așadar, excluderea jucătorilor de 16-17-18 ani din circuitul echipei mari în aceste faze de cantonament, chiar dacă aceștia au contracte acum cu clubul, trimite un semnal negativ pentru cei care stau să semneze în anii următori. Istoric am impresia că mai mereu am avut unul sau doi jucători tineri alături de echipa mare, chiar dacă n-a fost chiar o regulă.

Ce poți face ca să ții acești jucători, sau măcar să le îngreunezi plecarea? Văd patru elemente:

1. Să le dai un scop pe termen lung
2. Să le dai o motivație pe termen scurt
3. Să îi salarizezi corespunzător cu potențialul lor
4. Să îi triezi mai atent și să îi formezi

Ca să explic: 

1. Scopul pe termen lung - pentru ce ești la club, ce perspective ai? 

• Să joci la un nivel înalt și să obții trofee
• Să reprezinți orașul, să fii iubit și respectat
• Să evoluezi într-un cadru excelent
• Să faci bani

ACS Poli nu poate garanta decât prima mențiune din listă în acest moment. Dar nu o face (încă). În rest, poți să lucrezi la toate câte puțini, să asiguri expunere, profesionalism și condiții de pregătire, promisiunea unei salarizări mai agresive. 

2. Motivația pe termen scurt - căci nu oricine e titular la 16 ani.

• Să ai oportunități de afirmare și acumulare la nivel înalt
• Să crești într-un cadru excelent
• Să te pregătești alături de fotbaliști importanți
• Să faci bani, cât să nu te gândești la bani

Oportunitățile de afirmare vin cu șansa de joc, foarte limitate ca număr în cadrul clubului nostru. Dacă un jucător de talentul lui Dragomir de abia a prins echipa, ce șanse au alții? Și nu doar atunci când nu mai contează, fiindcă nu vei avea des luxul acestei situații. Aceleași condiții ca mai sus sunt valabile pentru cadrul de pregătire, și clubul face bine în a ține în lot și a aduce câțiva fotbaliști cu renume și experiență: Petre, Cânu sau Zicu. E important ca ei să își accepte rolul de mentori și să participe activ în susținerea tinerilor. Treaba cu banii e cea mai dificilă la acest nivel, fiindcă nu trebuie să mulțumească jucătorii, pe cât trebuie să-i mulțumească pe cei din jurul lor: impresari, părinți, etc. De aici și punctul 4.

3. Salarizare corespunzătoare - fiindcă trebuie să alegi.

• Să reflecte în salarizareîncrederea afirmată în jucători
• Să premieze succesul
• Să definească clar o relație de reciprocitate jucător - club
• Să pună preț pe binele jucătorilor

Chestia magică aici este că nu trebuie să-ți dai peste cap bugetul: ajunge să alegi unul sau doi jucători, cât să transmită un semnal celorlalți. Și fiindcă e greu să jonglezi cu salariile, mai importante sunt premierile ocazionale, care trebuie ajustate în funcție de jucători: unii vin din familii sărace și au mare nevoie de bani; alții au nevoie de medalii sau like-uri pe facebook. Oare cum ar fi să premiezi fiecare selecție, nu ar fi o chestie meritocratică și ușor de implementat? Sau prezențele/golurile în liga a IV-a? Cât despre discriminarea și grila de salarizare menționate de Anton, mereu vor fi unii care au acces la lucruri la care alții n-au (echipa mare, liga a IV-a, împrumuturi). Clubul trebuie să-și asume deciziile de selecție.

Pe deasupra, clubul trebuie să imprime asupra tinerilor că relația pe care aceștia o au e una de reciprocitate, ambele părți se adaptează necesităților, dau și primesc. Impresia în acest moment este că clubul dă infrastructură și primește fotbaliști, o relație foarte uni-direcțională. Declarția lui Anton, cum că la 18 ani există fotbaliști pe care clubul nu primești bani nici cât pentru o ladă de bere, e odioasă și simptomatică pentru această plecare și alte plecări. Dacă nu ai încredere că sistemul tău produce un jucător bun pentru zece salarizați decent, atunci problema e mai gravă decât pare. 

4. Trierea prin anturaj și formare - cu cine și cum să mânânci la restaurant.

• Să gestionezi relația cu familia
• Să gestionezi relația cu impresarii
• Să creezi un grup cât mai unitar de jucători pe parcursul formării
• Să asiguri nu doar abilități fotbalistice, ci și formare umană

Este evident că cea mai mare influență asupra carierei unui jucător o are familia acestuia. Nici rolul impresarilor nu poate fi neglijat, căci aceștia sunt un rău necesar. Gestionarea relațiilor cu ambele părți este vitală, ca și club nu ai cum să te pui de-a curmezișul dorințelor acestora. Uneori lupta e împotriva morilor de vânt, de asta este importantă trierea. Dar la fel de adevărat este că și oficialii clubului pot să se coboare cât mai des la nivelul juniorilor, să discute cu ei și să le câștige încrederea. Nu știu dacă relația la Poli depășeste statutul de supervizor-supervizat. Sper că o face. Dincolo de asta, tăria legăturilor de echipa, gen prin formarea unui nucleu puternic și de succes, poate fi un argument pentru a nu pleca, atâta timp cât este cuplat cu perspectivele pe termen lung. Și nu în ultimul rând, formarea unui jucător reprezintă în primul rând un exercițiu de formare umană, ceea ce poate însemna multe lucruri, de la cristalizarea unei culturi profesionale care să funcționeze drept model prin exemplu (conducători, jucători seniori, etc.), la educație în sensul mai general al cuvântului. Aceste aspecte pot fi legate foarte bine de strategia de premiere.

Concluzie

Sunt mulți pași și e clar că măcar o parte dintre ei se practică la club. În plus, clubul se află la mijlocul unei sumedenii de interese nu doar ale părților implicate, ci și ale altor cluburi. Se prea poate să eșuezi și să nu poți gestiona toate situațiile care se ivesc, fiindcă realitatea fotbalului românesc și a fotbalului în general este cum este. Plus că e normal ca Dragomir să-și dorească să evolueze la un club de talia celor de la Arsenal, pentru că îndeplinesc toate criteriile descrise mai sus - și nu numai. Obiectivul ar fi ca toată lumea să fie bucuroasă când un jucător crescut de Poli are șansa să ajungă la o echipa de top din lume, dar plecarea să se facă de comun acord și în beneficiul ambelor părți. Nu cred că e momentul ca cei din club să dea vina în stânga și-n dreapta pentru această situație (adică exact ceea ce au făcut). Din contră, aș vedea acesta drept momentul prielnic în care Daniel Stanciu să iasă în față, să-și ridice brațele în semn de acceptare și să spună:

"Da, recunoaștem că nu am gestionat situația lui Vlad Dragomir așa cum ar fi trebuit să o facem, că am greșit în maniera în care am ales să-l susținem pe el și pe ceilalți colegi ai săi. Vom căuta să corectăm din mers aceste neajunsuri și primul lucru pe care îl vom face este să analizăm strategia de salarizare, precum și strategia de promovare a jucătorilor. Vrem să le dăm cât mai multor tineri șansă să evolueze pentru Poli și pentru Timișoara, să devină jucători reprezentativi ai orașului."

Și apoi să arate concret pașii care vor fi urmați.

Pentru Vlad Dragomir este târziu, dar nu este prea târziu pentru mulți dintre colegii săi sau pentru generațiile viitoare. Balaure și Mezin, ultimul printre cei mai talentați fotbaliști de la Poli nu găsesc nici ei loc în strategia de risc a clubului, construită pe inabilitatea în a distinge între cost contabil și cost real. O atitudine pozitivă ar fi un semnal puternic pentru toți cei implicați că, într-adevăr, cel mai de preț lucru la Poli sunt tinerii crescuți aici, că rolul declarat de mai marii decidenți (alde Robu) nu reprezintă vorbe în vânt. Și dacă nu vom face ceva, dezamăgirile și pierderile de acest gen vor continua.

Putem visa, nu?

Lot cantonament Slovenia

Echipa a ajuns deja la Radenci, unde are loc cantonamentul acestei veri. Pe lângă întăririle trecute deja la catalog ieri, mai așteptăm un portar, un fundaș și un atacant - poate și un mijlocaș.

Va fi interesant de văzut ce impact vor avea Hernandez și Llorente. Amândoi provin de la școli de fotbal importante din Spania, dar nu au decât experiența ligilor a doua și a treia. Oricât de mult ne-ar place să denigrăm campionatul nostru, cred că există o diferență de calitate între Liga 1 și ligile inferioare din Spania. Întrebarea este dacă cei doi se potrivesc echipei, căci dacă o fac, atât ca profil de joc, cât și ca personalitate, atunci au șanse bune să se afirme aici. Exemplul oferit de Henrique anul trecut, care la rândul lui nu promitea mare lucru uitându-me la cifrele sale, este grăitor. E o chestie de experimentare, de risc calculat, atunci când aduci jucători gratis. Singurul lucru care mă surprinde este că ambii spanioli au contracte pe doi ani, o perioadă medie, dar oricum mai lungă decât cea cu care s-au semnat jucători acuma un an.

În orice caz, nu e ușor să integrezi jucători de afară peste noapte, chiar și atunci când au calitate. Am văzut-o la Rapid anul trecut, care deși a adus fotbaliști mai experimentați decât cei aduși de noi, nu au reușit să facă un salt suficient de consistent pentru a scăpa de retrogradare.

Transferul lui Zicu are, în aceste condiții, avantajul experienței, chiar dacă acesta nu se reîntâlnește prea mulți colegi: Scutaru, Poparadu și Popovici erau în lot în 2010, alături de antrenorul nostru actual, Alexa. Condițiile actuale sunt mult schimbare față de acuma cinci ani, atmosfera din jurul echipei este mai atenuată, astfel că va fi important, precum scriam și ieri, ca Zicu să-și găsească o sursă fiabilă de energie și motivație. Poate că venirea sa va reprezenta, precum își dorește conducerea, un imbold pentru spectatorii neutri să vină la stadion, dar va fi nevoie de mai mult de atât pentru a-i convinge să rămână alături de echipă. Un prim pas, însă, bine făcut.

Zvonurile îl treceau pe lista posibililor veniți pe Luchin, care ar avea și el avantajul experienței de aici, și în plus poate acoperi postul de fundaș dreapta, în cazul în care va fi necesar. În rest, așteptăm și vedem.

Pentru zilele următoare avem trei meciuri amicale confirmate, din patru programate:

22 iunie - NK Koper (locul 8 din 10, L1 Slovenia)
24 iunie - NK Zavrc (locul 5 din 10, L1 Slovenia)
26 iunie - NK Istra 1961 (locul 9 din 10, L1 Croatia)

Mai jos este lotul cu cei 23 de jucători deplasați în Slovenia. Probabil că vor mai exista mici remanieri la finalul cantonamentului, pentru a ne încadra în limita de 25 de jucători, mai ales dacă ar fi să mai sosească trei până atunci, însă sper să nu fie vorba de schimbări majore. Cheia succesului stă în continuitate.

Portari: Eduard Pap, Mădălin Smaranda

Fundași: Claudiu Belu, Cristian Bocșan, Gabriel Cânu, Cristian Scutaru, George Neagu, Cristian Melinte, Dan Popescu

Mijlocași: Răzvan Trandu, Nicu Boldea, Ovidiu Petre,  Fernando Llorente Manas, Javi Hernandez Gonzalez, Adrian Poparadu, Ovidiu Popescu, Cătălin Doman, Andrei Artean

Atacanți: Cristi Bărbuț, Alexandru Popovici, Pedro Henrique, Robert Elek, Ianis Zicu

Rezultate sondaj 18.05.2015

N-am primit prea multe răspunsuri pe tema reconcilierii între cele două „Politehnici”, dar balanța înclină ușor spre varianta că ar trebui făcut mai mult decât s-a făcut până acum. Cred că e destul de clar pentru toată lumea că subiectul a fost abordat prost încă de la început, când Robu a tratat situația în stilu-i caracteristic, tranșând decizia așa cum a dorit el, fără a lua în considerare opinia altora, iritându-i pe cei din Druckeria și pe susținătorii lor. Dacă varianta utopică a susținerii de către ambele tabere a unei echipe din liga a cincea nu era agreabilă, atunci sunt sigur că se putea găsi o variantă în care cele două cluburi să poată coexista pașnic, dacă subiectul era abordat cu mai mult tact.

Dar n-a fost așa, astfel că acum, după aproape 3 ani, acea întâlnire între Robu și reprezentanții Druckeriei s-a reeditat. Deși din relatări reiese că a fost o discuție amiabilă, nicăieri nu am văzut vreun semn că s-a negociat ceva sau că vreuna din părți e dispusă să facă vreun sacrificiu, așa că mă întreb care a fost rostul întâlnirii, de unde și concluzia că absolut nimeni nu face ceva concret pentru rezolvarea situației.

Sunt destul de sigur că cei care au votat negativ consideră că situația nici măcar nu trebuie rezolvată. Până la urmă fiecare parte e decisă să meargă pe drumul pornit, iar astfel de discuții inutile ar putea chiar să distragă atenția de la obiectivele sportive. Sigur, ar fi frumos ca suporterii să fie uniți ca în vremurile bune și să nu existe discordie. Iar eu cred că și dacă privim lucrurile pragmatic, existența acestui conflict dăunează serios imaginii celor două echipe și ține departe destui spectatori de rând, care așteaptă liniștirea și limpezirea apelor.

Apropo de limpezirea apelor, pe lângă lipsa unor discuții cu substanță, există multe întrebări la care eu unul nu am văzut nici măcar o tentativă de răspuns și care complică și mai mult subiectul. Conform unor interpretări ale regulamentului, Universitatea n-ar putea susține ambele cluburi dacă ASU va promova în liga a treia. Care este poziția UPT în acest caz? Și mai important, de ce nu clarifică Druckeria acest aspect, dacă nu e nevoie de o negociere cu ACS și UPT pentru a-l rezolva? Și să nu uităm că această întâlnire a pornit de la dialogul între Robu și Brâncovan, acesta din urmă fiind renegat de Druckeria și acuzat de urmărirea intereselor personale. Te face să te întrebi cam câți membri mai au interese personale și vor fi renegați în viitor...

Și viitorul? Căci despre asta vorbim, până la urmă. O să dispară ACS odată cu schimbarea forțelor politice actuale, precum scriam acuma câteva săptămâni? O să se grupeze câteva sute sau mii de susținători vocali în jurul lui ACS, să-i dea o identitate emoțională? Și dacă se întâmplă asta, ce riscuri implică pentru ASU? Dacă circumstanțele o vor permite și puterea politică o va dori, cât de odios ar fi să rămână ASU fără Poli și fără alb-violet? Nu credem că există un viitor fericit cu două Poli. O variantă în care, cumva, cei cu putere de decizie aleg să construiască ceva comun este superioară oricărei alte variante. Dar, momentan, pare fantasmagorică.

Cu alte cuvinte, multe discuții în van, altele nici măcar în sensul rezolvării problemei. Nici nu e de mirare că deja a devenit un subiect iritant. E clar că nici una din persoanele implicate până acum nu a făcut și nu va face destul pentru o reconciliere. Așteptăm să apară acea persoană care să o facă? Cineva gen Stanciu, proaspăt anunțat ca manager sportiv, care să se afle și într-o relație bună cu suporterii ASU? Nu cred că își va asuma o asemenea responsabilitate, mai ales că atribuțiile unui astfel de post sunt cu totul altele.

Ca de obicei, timpul le va rezolva pe toate.

Credeți că ar trebui făcut mai mult pentru o reconciliere ACS-ASU?

Da - 6 voturi (60%)
Nu - 4 voturi (40%)

Total voturi: 10

Eseu despre Alexa

Începusem să aștern niște gânduri legate de starea anostă pe care am trăit-o la meciurile din acest an și am ajuns să scriu o analiză destul de lungă a lui Alexa în acest an. Chiar când eram gata să public, apăruse „bomba” cu posibila demisie a lui Timofte. Cuplată și cu o plecare a antrenorului ar fi făcut cam degeaba toată această postare. Dar cum Alexa a spus el însuși că vrea să rămână pentru a conduce echipa în liga întâi, cred că e momentul cel mai potrivit pentru acest articol.

Promovarea bate la ușă, oricât de mult încearcă să ne convingă staff-ul tehnic al clubului că „încă nu suntem promovați” și că „mai e mult de muncă”. Totuși, acest lucru nu mă prea entuziasmează. La urma urmei, promovarea era nu doar obiectivul principal, ci și singurul deznodământ acceptabil. Și cu bugetul și condițiile pe care le-am avut, cu nivelul general extrem de scăzut al tuturor adversarilor noștri, promovarea era un lucru normal. Iar lucrurile normale nu prea au cum să entuziasmeze, doar să mulțumească.

Astfel, nici Alexa nu cred că are mari motive de bucurie, dacă și-ar face o analiză obiectivă, ca din punctul de vedere al unui conducător sau patron al clubului de fotbal. Și pentru că nu-mi dau seama cine din anturajul ACS Poli ar putea suplini acest rol, zic să ne punem noi în postura ipotetică de șefi ai antrenorului principal și să vedem cum apreciem prestația sa. Doar clubul e susținut din banii noștri, nu?

Așadar, obiectivul principal al promovării va fi atins conform așteptărilor, după cum spuneam, dar nici un șef nu te va ridica în slăvi pentru că te înscrii în limitele normalului. Sigur, aici ar fi și vina conducerii că a propus doar acest obiectiv, care ar fi trebuit să fie mai degrabă o necesitate, nu o țintă finală. Ținta finală ar fi trebuit să fie crearea unei echipe care să reziste în prima ligă. Astfel, simpla bifare a obiectivului nu ar trebui să atragă laude sau motive de extaz. Cel mult câteva aplauze și speranța că o va ține tot așa.

Iar în cazul de față mi-e teamă ca „tot așa” să nu ducă la o retrogradare „tot așa” ca sezonul trecut. Sigur, nivelul echipei e mai ridicat, dar avem oare semne că putem rezista în prima ligă? E greu de spus, pentru că nu știm care e nivelul primei ligi față de cel al umililor noștri adversari de acum. (Poate acel amical anulat cu Dinamo ar fi fost chiar util)

Dar dacă ne referim doar la echipa noastră, nu mă impresionează cifrele record din dreptul nostru, pentru că sunt înșelătoare. Avem cel mai bun golaveraj și cele mai multe goluri, dar are cineva siguranța că atunci când vom avea nevoie de gol, îl vom și marca? Impresia mea e că deși am putut bate la scor atât cele mai slabe echipe, cât și pe cele mai bune, uneori ne-am chinuit groaznic chiar și să avem șuturi pe poartă. Cu alte cuvinte, precizia la finalizare e relativ slabă în continuare, dar e și fluctuantă. Degeaba vom bate 6-0 ultima clasată, dacă nu vom putea înscrie atunci când trebuie cu locurile 13, 12, 11...

Și dacă tot am menționat vechi metehne, să completăm lista: în continuare jocul cu om în plus pare că e în dezavantajul nostru, nu știm să ținem de rezultat sau să profităm de superioritatea în joc. Legat de acest ultim punct, efectiv m-a călcat pe nervi abordarea de pe finalul ultimelor trei jocuri (și nu numai), când, aflându-ne chiar și în superioritate numerică, am ales să ne apărăm și să ținem de rezultat cu dinții, de parcă jucam barajul retrogradării, nu extinderea avansului la 10 puncte. Înțeleg să fim prudenți și pragmatici, dar rezultatul în aceste trei finaluri de meci a fost atât penibil (Pap avertizat și Melinte elminat pentru trageri de timp, un corner la care nimeni nu a urcat în atac, și am pierdut mingea aproape instant încercând să o protejăm), cât și periculos: dacă recitiți cronicile veți observa că adversarii noștri au avut mari ocazii tocmai în aceste minute în care ne apăram, iar Mioveni chiar ne-au și egalat. Pare că Alexa nu învață din propriile greșeli.

Pentru laude, Alexa ar fi trebuit să ne impresioneze în vreun fel. Oare cu ce ne-ar fi putut Alexa impresiona sezonul acesta? Ar fi putut ca jocul echipei să fie spectaculos în mod constant, astfel încât să aducă și să mențină publicul pe stadion, în ciuda proastei imagini a clubului și a incompetenței celor responsabili de ea. N-a fost cazul, căci excelenta serie de 6 victorii categorice din sfârșitul anului trecut, nu a fost confirmată cu un joc care să placă ochiului în acest început de an.

Ar fi putut să ne uimească cu un tânăr talent cooptat în echipa mare. A început bine cu introducerea lui Dragomir, dar apoi lipsa perseverenței a dus la situația pe care o știm, tânărul fiind pe moment exclus din lot și cu un pas peste hotare. Sigur, poate că Alexa nu ar fi avut oricum ce să facă în acest caz, dar mai sunt și alți tineri lăudați de a căror valoare nici măcar nu ne putem pronunța pentru că nu li s-a dat vreo șansă, deși oportunități au fost. Mai este și Bocșan, care a primit șanse, dar doar când nu exista alternativă mai experimentată. Dar despre asta am vorbit deja. Dacă ar fi să facem comparații, cu Velcea am obținut nu doar o promovare surprinzătoare, dar l-am câștigat și pe Bărbuț.

Scopul meu nu e să îl defăimez pe Alexa. Dar aceste observații după aproape un sezon cu el la cârmă sugerează că deși nu e un antrenor rău, el nu impresionează, în ciuda cifrelor spectaculoase. Evident, sunt și aspecte bune: jocul parcă e ceva mai cursiv, se pasează mai mult, avem mai multe soluții de atac decât „mingea la bătaie” sau „sprintul lui Bărbuț”. Fazele fixe pare că sunt exersate și am progresat destul de bine la acest capitol, deși mai e de lucru. Avem jucători mai buni, mai tehnici, unii pentru care Alexa a și mizat. Doman, de exemplu, ar putea fi genul de jucător care să facă diferența în prima ligă. Iar Popescu - pe care nu l-am menționat în precedentul paragraf, pentru că nu a fost promovat din sânul clubului - a fost unul dintre cei mai buni jucători. În fine, simplul fapt că Alexa reușește o promovare în primul său sezon complet ca antrenor, este ceva de remarcat și un posibil semn al unei cariere de succes.

Dar până la urmă chiar trebuie ca Alexa să ne impresioneze? Nu este de ajuns normalul? Depinde mult și de ce lot vom putea avea la dispoziție sezonul viitor și de multe alte variabile externe, dar la o adică, nu zic că nu ne putem menține în prima ligă chiar și cu lotul actual. Ideea e că totul e prea incert și ne-am fi așteptat ca după 3 ani de la existența clubului în starea sa actuală, să avem ceva garanții că nu au fost degeaba. E poate nedrept să pun totul în cârca antrenorului, cu o conducere atât de incompetentă alături, dar asta este diferența între mediocru și excepțional. Dacă echipa impresiona și ar fi indus opiniei publice părerea că nu vom avea probleme în prima ligă, atunci nu cred că ar fi fost atâtea tensiuni, scandaluri și poate nici stadionul atât de gol.

Per ansamblu, pare că Alexa nu a progresat prea mult față de anul trecut, când era la același nivel cu Velcea și Șunda. Și e păcat, pentru că un pas înainte ar fi un pas mare, căci toate problemele enumerate mai sus gravitează în jurul aceleași slăbiciuni, pe care o știm încă din primele meciuri. Din prudență excesivă ne apărăm și atunci când nu trebuie și nu putem profita de situațiile de superioritate. De frica eșecului nu se bazează pe jucători tineri neconsacrați (vezi introducerea lui Scutaru în loc de Bocșan în meciul cu Tărlungeni) chiar și când, grație avansului considerabil, un eșec nu ar fi un dezastru. Of, de-ar putea căpitanul Alexa să-l îmbărbăteze puțin pe antrenorul Alexa!

Această analiză ar fi putut fi mai potrivită la finalul sezonului, dar aș zice că pentru noi sezonul următor începe în curând, după următoarele 2-3 meciuri. Astfel că Alexa se va putea lipsi de orice prudență și să ne impresioneze cu adevărat.

Hai Poli!

Aceasta a fost părerea noastră, dar suntem foarte curioși și de opinia cititorilor noștri. Votați în sondajul din dreapta paginii: „Cum apreciați prestația lui Alexa în acest sezon?”

Poli pe bani publici

Acest articol este o replică la editorialul publicat în GSP, semnat de Maria Andrieș.

Fotbalul pe bani publici nu este un fenomen ce ține exclusiv de Timișoara, ca să fie atacat țintit. Este o opțiune la nivel național. Este consecința unui sistem bolnăvicios, consolidat în ultimul sfert de veac, care a îndepărtat nu doar mulți suporteri de fotbal, ci și potențiali sponsori sau finanțatori. Pentru a menține fotbalul profesionist în viață, pentru Timișoara (și nu numai) aceasta a fost singura variantă.

Situația finanțării fotbalului în era Iancu, diferită de situația actuală sau de situația altor cluburi doar prin prisma cadrului legal ales, evidențiază semi-competența celor care s-au înhămat la ea, dar și faptul că justiția e relativă. Nu a fost nicidecum un secret că acei bani mergeau la Poli în perioada respectivă, era o acțiune publică și nimeni n-a avut ceva de comentat ani și ani de zile. Până și majorității presei îi lipsea acuitatea să perceapă acest demers ca pe o problemă ce trebuie rezolvată. Acuma, când discuția s-a transformat într-un monolog (Iancu în pușcărie, primăria spălându-se pe mâini de era Ciuhandu, galeria croindu-și propriul drum), părerile sunt zvelte și atotcuprinzătoare.

Primăria, asemeni celorlalte organe ale statului, are menirea să cheltuie "banii altora". Am acordat această răspundere celor pe care i-am ales. Este, cum ar veni, o alegere intrinsecă. Și i-am susținut când dădeau acei bani, cu o medie de peste 10.000 de spectatori an de an. Cei care-și întorc spatele acestei realități dau dovadă de ipocrizie.

Eroarea celor care au condus la această situație stă în inabilitatea lor de a găsi cadrul legal potrivit. Deși, repet, dacă mai toată lumea a votat pentru, cine ar trebui să-și asume răspunderea? Majoritatea nu trebuie niciodată să o facă, ea este judecată doar după spargerea ei.

În ceea ce privește proiectul actual, el își îndeplinește obiectivul de a reprezenta Timișoara: echipa este condusă de bănățeni, domină liga a II-a, include mulți jucători din zonă și crește sute de juniori, dintre care un „unsprezece” plus rezerve se află în circuitul naționalelor. Este de datoria conducerii să transforme acest potențial într-un fenomen care să fie acceptat de oraș, ceea ce presupune nu doar o abilitate deosebită în a construi un club, ci și redobândirea identității sportive. Aici este principala problemă pe care o văd în sădirea banilor publici.

Fotbalistic, retrogradarea de anul trecut reprezintă o mare pată neagră și, ca orice eșec public, și-a primit porția de critici. Finanțările de acest tip cer succes și de cele mai multe ori succesul are un caracter absolut - îmbunătățiri de infrastructură, spre exemplu. Dar în fotbal succesul este relativ, ține de capacitatea adversarilor și în special de bugetul acestora. Nu este practic să conduci fotbalul pe bani publici, să perpetuezi o structură politica, lipsită de transparență, într-un mediu competitiv. Asta a dus la retrogradarea din 2014. Schimbările efectuate promit să fi recunoscut acest lucru, dar standardul de execuție trebuie să fie foarte ridicat pentru a o dovedi. În final, ai nevoie de o strategie care să permită subzistența clubului dincolo de susținerea politică, care să nu caute doar optimizare de costuri, pe cât să caute să creeze valoare. Adică fotbaliști, crescuți la Timișoara, care să reprezinte orașul acolo unde îi va duce cariera și să fie baza unei "rețete financiare" sustenabile.

Problema fotbalistică la Timișoara nu este că practicăm sportul pe bani publici. Este că nu avem un front comun în acest demers. În special pentru ACS Poli, este că nu știe să se definească, deci este definită drept "jucăria primarului", a cărui strategie egocentrică pentru club încurajează acest discurs. Independența financiară pe structuri publice e ideală; în lipsa ei, dependența de un acționar benevolent este cea mai fezabilă alternativă. Generic, susținerea exclusivă din bani publici trebuie gândită ca ceva tranzitoriu, altfel demersul își pierde legitimitatea. Dacă Timișoara a dat o lecție negativă în acest sens, a făcut-o arătând că odată ce ai capital sportiv, o bază, jucători, staff, poți supraviețui prin transferuri minimaliste și o comabinație de finanțare cu bani publici și bani din televizarea meciurilor. Asta a făcut Iancu în ultimii ani la club, deci autoritățile locale au recunoscut posibilitatea de a o face independent de finanțatori, păstrând controlul. Tentația e evidentă, perspectivele ambigue.

Dar pentru Timișoara, dacă ar fi să dăm timpul înapoi, să alegem între a avea o Poli sau două, alegerea e evidentă, indiferent de liga în care ar evolua. Mi-e greu să văd un viitor îndepărtat în care ACS Poli va exista în paralel cu ASU Poli, iar atunci când momentul critic va sosi, sper să fie gestionat cu mai multă atenție la identitatea Politehnicii, trăirile tuturor suporterilor și prezervarea capitalului uman și sportiv de la club. Aici, poate, e un avantaj să fii dependent de voința politică, fiindcă asta se schimbă mult mai ușor decât trăirile celor care iubesc fotbalul.