Ne-am întâlnit acum o săptămână, pe o zi cu soare, cu Sebastian Velcotă și am făcut interviul la marginea gazonului de pe Dan Păltinișanu. O grupă de atletism făcea antrenamente în dreptul liniei de mijloc, astfel că noi ne-am șezut pe una din băncile violete dinspre peluza nord. Mare mai e stadionul de la firul ierbii, m-am trezit gândindu-mă cu aplomb filosofic.
|
Sursă poză: www.acspoli.ro |
Acum doi ani, Velcotă era o prezență constantă la reprezentativele naționale de juniori și se anunța drept o mare promisiune pentru unul din posturile vitregite ale Politehnicii, cel de atacant. Deși a jucat deja de sezonul trecut în liga a III-a și a fost aproape de echipa mare, câteva accidentări nefericite i-au împiedicat progresul. Ajuns la 19 ani, este pregătit să se afirme și nu are dubii despre rolul pe care îl joacă fotbalul în viața sa.
CV: Ești din Bozovici, cum ai ajuns aici?
SV: La 12 ani am
început fotbalul la Bozovici și la 14 ani am venit aici. Am fost atunci la o
selecție județeană pentru națională și de acolo am trecut mai departe la
selecția regională organizată la Timișoara. M-au văzut cei de la Poli, cei de la
Banatul, astfel că am fost în probe la amândouă, să văd cum mă simt - mi-a
plăcut mai mult aici. Colectivul era bun la ambele, dar până la urmă vorbeam de
Poli...!
CV: După aceea te-ai
mutat la Timișoara?
SV: Exact, de unul
singur. De atunci stau la un cămin, primesc cazare de la cei de la club.
CV: Ți-a fost
greu?
SV: Nu, nu mi-a fost deloc greu. Din prima zi mi-a plăcut. Cu
băieții m-am înțeles bine, mai ales că mă știau de când am dat probe. Cu câțiva
am și ținut legătura de atunci, cu Fridrich și Motreanu.
CV: La ce grupe de juniori
ai jucat?
SV: La juniori B, la juniori A și la echipa a doua. Se făcea în așa
fel încât jucam toți. Apoi am fost plecat jumătate de an la Lugoj [n.ed. liga a
III-a], în turul sezonului 2015/16, unde m-am mutat și cu școala.
CV: Cum ai ajuns
la Lugoj? De ce ai stat așa de puțin?
SV: Am plecat la insistențele impresarului și a părinților care au
ascultat de el. La început m-am acomodat foarte bine, după care lucrurile au
început să se deterioreze. Grupul s-a stricat din cauza unor probleme interne. Nu
era că nu jucam, eram titular meci de meci și jucam pe valoare, dar nu-mi mai
plăcea. Am avut în iarnă și ofertă de la Cugir, dar am ales să mă întorc la
Poli II, chiar dacă era în liga a IV-a. Mi-am zis că ”un pas în spate, poate
doi înainte”. Speram să evoluez bine și să plec din nou în liga a III-a în vară.
Cum echipa a primit loc la acest nivel de la federație, numai bine am rămas.
CV: Când ai
revenit în liga a IV-a mă așteptam să joci mai mult.
SV: Am fost accidentat. Am avut rupte toate degetele de la
piciorul drept și tarsul. Am stat în jur de două-trei luni. Avusesem meci
amical cu Ripensia în pregătire, la o preluare un adversar a venit din spate, s-a împiedicat probabil și mi-a căzut pe picior. Am stat o săptămână și
următoarea etapă domnul profesor mi-a spus că e nevoie să joc – e drept, mă
simțmeam mai bine, dar aveam senzația că ceva nu e chiar în regulă, la fiecare
schimbare de ritm mă durea. Din nou am făcut o preluare, a venit un adversar
direct cu talpa și atunci mi-am rupt degetele – au fost trei rupte și două
zdrobite. Nu pot să descriu ce durere am simțit. Am stat cu piciorul în
ghips două-trei săptămâni, în care n-am putut nici să merg. Am revenit când
juniorii A au început Cupa României, am înscris două goluri cu Pandurii și apoi
am înscris în fiecare meci, și în semifinală și în finală. Am avut o formă
neașteptat de bună după accidentare. Mă așteptam
să-mi fie frică, să am trac, dar n-a fost așa.
CV: La începutul
anului ai fost în pregătiri cu echipa mare...
SV: Din vara anului
trecut până în iarnă am făcut antrenamentele cu echipa mare. Am și debutat cu
Iași, am prins lotul cu Târgu Mureș. Nu știu de ce n-am mai rămas, a fost
decizia antrenorului. Într-adevăr, am avut și o cădere de formă...
CV: Anul acesta
ai reușit doar trei goluri. Nici echipa n-a strălucit.
SV: Nu pot să dau vina pe echipă. Cred că a mai fost un stres și
facultatea pentru mine. Am fost dat mai de mic la școală și acum sunt la
facultate, facultatea de sport. Într-un fel nu voiam, nu e ușor cum spune
lumea. Trebuie să fii prezent, să te trezești devreme, profesorii nu înțeleg.
CV: De ce
facultatea de sport?
SV: Am ales ceva ce credeam că e mai ușor. Părinții mei au vrut să
încerc și la drept, dar nu am nevoie de așa ceva. Nu mi-a plăcut niciodată să
învăț foarte mult, am făcut-o cât să iau bacul și să fac o facultate gen
sportul. Mă bazez pe fotbal mai mult. Mi-am dorit să iau o pauză de un an de la
facultate pentru a mă putea concentra doar pe fotbal, dar m-am înscris la
insistențele părinților. Oricum, nu pot da vina pe asta pentru rezultatele mele
din tur. În retur n-am prea jucat fiindcă am fost mai mult la juniori, am fost
și accidentat.
CV: E același
scenariu ca anul trecut, cu migrația la juniori. Dar anul viitor sunt planuri
de reorganizare.
SV: Vedem ce va fi. Momentan sperăm să câștige prima echipă cu
Pandurii și cu ASA, să rămână în Liga 1 și apoi am înțeles și noi că se vor
schimba lucrurilor [n.ed. interviul a fost făcut joia trecută].
CV: Nu crezi că e
mai importantă finala Cupei?
SV: Nu, clar meciurile de campionat. Ar fi frumos pentru oraș să
câștigăm cupa, dar nu avem un lot destul de mare pentru a aborda atâtea
competiții. Plus că echipa e foarte obosită. Dacă nu aveam penalizarea, ne
luptam pentru Europa League.
CV: Ce-ți
imaginezi pentru viitor?
SV: Ușor, ușor încep să-mi revin. Cum din vară jucătorii precum
Bărbuț și Bocșan nu mai sunt U21, e șansa noastră: eu, Mailat, Fridrich,
Pădurariu. Trebuie să văd cum o să mă simt în pregătiri. Dacă n-o să fiu apt
pentru prima echipă, vreau să plec undeva la Liga a II-a.
CV: Ar putea fi
și presiune mare să intri direct în Liga 1.
SV: Eu nu simt presiune, nu intru cu emoție în joc. Rareori mi s-a
întâmplat, doar la națională.
CV: Când ai fost
ultima oară la națională?
SV: Acum doi ani, în octombrie. La U18. Dar până atunci am fost
constant convocat, am avut douăzeci și ceva de selecții. Am avut și ghinionul
de a juca mereu pe post cu Ianis Hagi, în spatele vârfurlui, trequartista.
CV: Acum joci mai
mult în flanc, deși înainte erai vârf.
SV: Joc în flanc, dar în ultimele două meciuri, cu Lugoj și Ighiu,
am jucat atacant. Eu prefer să joc ca atacant sau în spatele vârfului, îmi
place mai mult zona centrală.
CV: Care sunt
calitățile tale?
SV: Viteză, tehnică și execuție.
CV: La ce ar mai
trebui să lucrezi?
SV: La forță, cu siguranță. Fiecare din echipă mai trebuie să
lucreze la forță. Avem un deficit aici.
CV: Cum vă
comparați cu alte echipe de la juniori, de exemplu cu LPS Satu Mare. Au un
avantaj fizic?
SV: Nu, fizic suntem mult peste ei, dar au un colectiv bine
format. Asta contează cel mai mult, mai mult decât valorile individuale. S-a
văzut și la echipa noastră [n.ed. în Liga 1].
CV: Mai știi unde ai debutat la seniori?
SV: Cu Bozovici, la
Moldova Nouă. Aveam treisprezece ani jumătate sau paisprezece ani. Am jucat titular fiindcă eram doar zece oameni. Se așteptau să luăm bătaie, am înscris
un gol și chiar dacă am pierdut pe final, doi sau trei la unu, a fost un meci
bun.
CV: Ai idoli în fotbal?
SV: Messi. Și îmi
place Alibec din România. E tipul de jucător pe care rar îl găsești în România,
un jucător cu fantezie, care face magie pe teren, joacă fotbal. Față de alții
la care totul e mecanic, la el e ceva spontan, e foarte imprevizibil.
CV: Până când ai contract cu clubul?
SV: 2020.
CV: Ți-a fost greu să decizi prelungirea? Uneori impresarii…
SV: Nu mai am
impresar. Prefer dacă ajung sus, să fiu acolo pe
valoarea mea, nu pe legăturile impresarului.
CV: Întrebarea noastră preferată: cât la sută crezi că depinde de tine
să ajungi fotbalist de succes?
SV: 90%. Restul
depinde de noroc, de accidentări, orice se poate întâmpla. Am avut un coleg,
Renato Kokora, care a avut de trei ori rupte ligamentele – ultima oară în
meciul cu UTA BD II, primăvara asta. De coșmar.
CV: Vrei să mulțumești cuiva anume?
SV: Cu siguranță. Primul antrenor
care m-a vrut aici a fost Sorin Vlaicu, dar am ajuns să joc pentru Robert
Frușa, căruia îi sunt foarte recunoscător. Apoi domnului Alexa, care mi-a
oferit primul meci la echipa mare, și domnului Ionuț Popa, pentru debutul în
Liga 1. Totodată, o mare contribuție în evoluțiile mele a avut și domnul Stoicov,
a fost un om bun. Și acum, cu domnul Collins, simt că jucăm cu adevărat fotbal, că am făcut progres ca echipă, deși rezultatele nu sunt cele mai bune.