24 noiembrie 2020

O introspecţie retrospectivă a turului

Contribuitor mai vechi al Cronicii Violete şi fotograf de voie-nevoie în această toamnă, Marius Paul ne-a prezentat o retrospectivă a acestui sezon de toamnă. Vă invităm să-l parcurgeţi, retrăind fiecare moment în parte.

Părerea mea a fost clară în ultimii ani, în care situația financiară a clubului a devenit tot mai dramatică: decât să continuăm așa mai bine zicem stop.

În ciuda acestui fapt, în fiecare zi de meci ceva mă făcea să sper că la finalul meciului voi trăi din nou acel sentiment unic pe care doar victoria echipei preferate ți-l poate da. Aşa cum ştiţi şi aţi trăit cu toţii, simțeam în schimb un gust devenit mult prea familiar etapă de etapă, cel al înfrângerii.

În acest an nebun, cu un format inedit, un fel de "superligă" timișano-arădeană, chiar nu știam la ce să mă aștept. Tot ce speram era să avem o prestație decentă și să putem și noi să ne bucurăm din nou de fotbal, măcar un pic. Aveam și ceva argumente care să-mi întremeze speranţele: jucătorii cu experiență din lot, câțiva jucători tineri de perspectivă, plus un antrenor dornic de afirmare.

Înainte de prima etapă, glumeam (pe jumătate) cu Ştefan, spunând că dacă nu avem grijă, o să ajungem la promovare. L-am făcut să râdă, dar cred că-mi împărtăşea "teama".

Am debutat în campionat cu deplasarea la Periam, despre care ziceam că e un meci care trebuie câștigat, mai ales în contextul programului ulterior. Am făcut un dezamăgitor 1-1 fiind egalați pe final și gândul îmi zbura deja la STOP-ul ăla de care scriam în introducere. Au urmat două înfrângeri cu favoritele la promovare, Chișineu Criș și Lipova, meciuri în care ne-am agățat de adversar și puteam ciupi un punct la Arad cu Lipova dacă eram puţin mai atenţi, dar nu arătam bine, nu jucam cu încredere.

După care a urmat meciul de la Pecica, un meci trăit intens pe live-text, am condus 1-0 la pauză, adversarii au ratat un penalty imediat după pauză și ulterior am făcut și 2-0. Spuneam atunci că orice echipă din lume ar trebui să câștige un meci care a avut o asemenea desfășurare în favoarea ei, dar cu Poli aveam emoții, după atâtea şi atâtea experienţe rele. În ciuda unor ratări pe final ale gazdelor, mici-medii-enorme, am câștigat 2-0. Ultima victorie în deplasare, în afara Timişoarei, meci câştigat pe teren...data din 2018, ultima etapă în Liga 1, la Chiajna.

A urmat partida cu juniorii lui ASU, pe care ne-am făcut-o grea de unii singuri, dar până la urmă am obţinut victoria cu 3-2. Nu a fost un meci reușit, a fost chiar slab, afectat şi de un teren la limita practicabilului, dar chiar nu eram în poziția de a mai comenta ceva, şase puncte în patru zile.

Meciul de acasă cu Ezeriș a fost primul meci în care echipa chiar mi-a plăcut, am dominat toate momentele jocului, am marcat când a trebuit, nu i-am dat șanse adversarului. 2-0. Nouă puncte în şapte zile.

La Dumbrăvița mă gândeam că un punct ar fi bun, îmi era frică să mă gândesc la patru victorii consecutive, dar a fost 1-0 dintr-un penalty și eram pe cai mari. Cu Cermei a fost un meci greu, conduși cu 1-0 am întors scorul, golul victoriei fiind marcat de Matiș în min 90, după o cursă frumoasă a lui Toboșaru. 

Ai zice că o victorie cu o echipă de pe ultimele locuri în min. 90 nu este ceva deosebit, dar a fost pentru că Cermeiul e o echipă mai bună decât o arată locul din clasment şi pentru că după ce aduni patru victorii adversarii își iau măsuri. Intram totodată ca favoriţi, ceea ce nu era o situaţie cu care să fim foarte obişnuţi în ultima vreme.

La Ghiroda iar am zis că e bun și un punct. Greșeala mea, băieții erau deja setați pe "Think big or go home" și au câștigat relativ lejer cu 2-0.

A venit și ora ultimului meci, ultimul din 2020. Eram tot precaut, dar speram să le dăm. Și le-am dat şapte, din toate pozițiile, cu tot felul de execuții. Am văzut din nou plăcerea de a juca fotbal la băieții noștri și odată cu asta vine și plăcerea noastră de a-i urmări.

Şapte victorii consecutive, record în istoria recentă a clubului și regretul este că nu am mai jucat anul ăsta si meciurile retur cu Chișineu Criș și Lipova. Îi rupeam! Și mai am un mic regret, că apărem pe locul 3 în clasament, deși la egalitate de puncte cu locul 2.

În mod normal ne-am gândi serios la locurile de baraj, dar din păcate în aceste patru luni fără fotbal ne vom îndrepta din nou prvirile către termenele de judecată, către conturile goale ale clubului. Orice va fi să fie, eu le mulțumesc băieților și tuturor celor care fac eforturi pentru ca echipa să continue, că m-au făcut din nou mândru că sunt polist.

22 septembrie 2020

Poli - Crișul Chișineu Criș 0:2 (0:1)

Un comentariu mai scurt de această dată, nefiind nici așa de multe de discutat.


5 voturi

Mă așteptam ca echipa să aibă o constituție defensivă mai bună, însă cele două goluri încasate în acest meci, cât și o parte din ocaziile avute de oaspeți, ne-au arătat că suntem încă deficitari. Asta chiar dacă Bilia și Hecsko, individual, țin destul de bine centrul, dar ca poziționare unul față de celălalt nu stau încă foarte bine. 

Nou-venitul Salhi mi-a plăcut ca joc, dar a fost singurul jucător de pe axul central de la mijloc în sus care mi-a plăcut. Clar, și el trebuie să se coordoneze mai bine pozițional cu coechipierii, însă calitățile sale la minge și curajul cu care a jucat sunt de bun augur. Cred că așteptăm cu toții mai mult de la Daminuță, care trebuie să devină mai mobil pentru a influența jocul așa cum poate s-o facă.

În mare, n-a fost un meci cu realizări individuale semnificative, însă ne-a arătat că echipa are capacitatea de a juca la un tempo ridicat, ceea ce în fața multor alți adversari sigur va genera ocazii. Dacă găsim un plus de viteză în treimea ofensivă și o structură defensivă mai robustă...pare că avem premisele unei echipe solide, dar nu avem timp să așteptăm mari transformări, trebuie să obținem rezultate.

14 septembrie 2020

Avântul Periam - Poli 1:1 (0:1)

Dezamăgirea la finalul celor 90 de minute era palpabilă în rândul echipei noastre. Cu captele plecate, alb-violeții au luat imediat drumul vestiarelor, lăsând în urmă o grupare gazdă care jubila pentru punctul obținut in extremis. Două meciuri, două victorii scăpate printre degete. Mai grav de atât, o lipsă de consistență în joc care îngrijorează.

În acest sezon vom publica doar notele comunității, ale noastre fiind depozitate la arhivă și dezvăluite doar la final de tur/retur. 


14 voturi

Un debut accesibil irosit

Ca program, debutul de campionat arăta bine pe hârtie: un adversar remaniat serios în Cupa României, o nou-promovată care a câștigat promovarea fără să joace vreun meci din cele de baraj, adunată cu greu înainte de această primă etapă. Pentru o echipă ca a noastră, care ducea povara atâtor înfrângeri în amintirea (aproximativ) recentă, putea să reprezinte o eliberare. Un nou început. Un semnal pozitiv pentru cei care mai atârnă de soarta acestui club. Iar presiunea asta s-a resimțit.

Planurile au fost date peste cap și încrederea lovită în plex după irosirea unui avantaj de două goluri în Cupă cu Cermeiul, urmată de două reprize de prelungiri și înfrângerea de la unsprezece metri. Deci nu doar că am pierdut, dar ne-am și obosit considerabil, cu timp minim de refacere până la debutul în campionat. Ca joc, meciul a fost de la egal la egal, așa cum ar fi de așteptat să fie majoritatea meciurilor de Liga a 3-a în acest sezon, dar dat fiind că jucam acasă, așteptarea era să controlăm mai bine ostilitățile. Am ratat șanse mari de a câștiga pe final, dar la fel de bine puteam și pierde. Senzația a fost că experiența veteranilor nu s-a simțit în momentele cheie, în vreme ce energia tinerilor nu s-a manifestat pozitiv pe teren.

Trei zile mai târziu, deplasarea de la Periam. Așteptările tuturor erau clare: trei puncte. Cu tot cu dezavantajul celor 120 de minute jucate miercuri, cu tot cu absențele numeroase din lot, cu tot cu entuziasmul gazdelor (lipsite de trei titulari), aveam nevoie de victorie, să începem sezonul cu dreptul și să punem fundația încrederii în sine care ne lipsește la nivel de echipă.

Multe ratări, greșeli individuale decisive

Faptul că Periamul a trăznit bara la prima fază a evidențiat fragilitatea noastră. Într-o tentativă de a ne menaja fizic, și având în vedere slăbiciunile adversarilor în flancuri, am jucat cu multe mingi luni sau peste apărare, diagonale și de-a lungul liniei, cel mai des cu Bilia sau Daminuță dispeceri. Nu a fost o tactică de succes, nici Dincă, nici Românu nereușind să scape spre poartă în urma acestor acțiuni. Chiar și așa, șanse au fost.

Cea mai activă piese ofensivă a fost Matiș, combativ, destul de rapid, dar deși a marcat o dată, a mai avut cel puțin două alte faze în care putea s-o facă. Acțiunea de la gol a fost chiar frumoasă, construcție legată care a dus mingea la Matiș - și a confirmat, din nou, că dacă în L3 legi patru-cinci pase, ai toate șansele să îți creezi o mare șansă de a marca.
Aici intervine ineficiența în fața porții, care ne-a costat cu Cermei și ne-a costat și la Periam, ratarea lui Călin în prima repriză fiind antologică, asemeni ocaziei irosite de Ochea, scăpat unu la unu cu portarul. Am avut și ghinion cu un portar foarte inspirat, care a scos la șutul de calitate al aceluiași Călin în partea secundă, așa cum bara i s-a opus șutului de efect al lui Mitre. Dincolo de asta, deși avem jucători înalți și experimentați, alături de un bun executant de faze fixe, n-am profitat în niciuna din primele două partide. 

Iar colac peste pupăză, ambii portari au comis erori grave, care ne-au costat în cele două meciuri. Toma, în special la primul gol cu Cermeiul, a fost lipsit de reacție, iar în partea secundă a avut o ieșire hazardată. Gakos l-a imitat, cu o ieșire la fel de nereușită la Periam, și o respingere complet neinspirată la faza golului egalizator. De remarcat că, dată fiind prezență a doi fundași centrali buni spre foarte buni pentru acest nivel, adversarii au avut mai mult succes cu șuturile de la distanță, găsind timp și spațiu între linia de mijloc și apărare. Aici este altă problemă.

Mijloc greoi, soluțiile de pe bancă nu confirmă

Daminuță nu are o mobilitate foarte bună, ceea ce afectează implicarea lui în joc, chiar dacă compensează cu sclipiri ocazionale și faze fixe de calitate. Aveam nevoie de cineva care să fragmenteze partida pe final la Periam, cineva care să țină de minge, dar baloanele au ajuns prea rar la el. Mitre, mai agil, se distinge prin faptul că are execuții bune, însă și el este un jucător mai degrabă ofensiv. Încercarea de a-l introduce pe Sporin în locul lui Călin n-a dat roade, polivalentul jucător trăgând să joace deși incomplet refăcut. Deci acolo la mijloc este neapărat nevoie de o soluție, iar una ar putea sosi chiar în zilele următoare.

Dincolo de asta, schimbările efectuate în aceste două partide n-au dat roade. Un aspect îngrijorător și care ar trebui să dea de gândit în primul rând celor care stau pe bancă și se doresc titulari. Nu că n-ar fi și printre titulari jucători care au avut prea puține reușite în primele 210 minute ale acestui sezon, ba chiar îmi este greu să zic că cineva a confirmat dincolo de cuplul de fundași centrali și de Matiș. Este clar că și ceilalți jucători cu experiență au calități, dar ca echipă arătăm, precum ziceam, fragili. 

Traumele care ne bântuie și cheia spre atingerea potențialului

Trăind tot ce am trăit cu Poli în ultimele 24 de luni, și la 2-0 cu Cermei, și la 1-0 în minutul 85 cu Periam mă gândeam „oare cum o să ia meciul o turnură împotriva noastră de această dată”. Cu siguranță nu sunt singurul care simte asta, și aici revin la importanța acestor două jocuri, care ar fi făcut enorm de mult bine dacă se sfârșeau în victorie, chiar și făcând abstracție de jocul lipsit de consistență al echipei.

Dacă totul până aici sună destul de nasol, este fiindcă fiecare semieșec îmi aduce la suprafață trăirile sus amintite. Față de anul trecut, este clar, stăm mai bine, dar anul trecut eram ultimii în Liga a 3-a, deci era greu să cădem sub acel nivel. Așteptările nu sunt să luptăm la promovare, dar toată lumea își dorește măcar un sezon fără griji. Încă nu este clar că avem premisele pentru a ne asigura acest lucru, mai este de tras - dar nu pare ceva imposibil, ceea ce nu-i chiar rău. La nivel individual, sunt destui jucători care mai au câte ceva de arătat, în special cei tineri. Diversele reveniri în lot de-a lungul următoarelor săptămâni ar trebui să ne întărească, dar problema nu se rezumă la calitățile individuale. Ca echipă nu suntem unde trebuie să fim.

Ne așteaptă două dueluri semnificativ mai grele, cu Crișul Chișineu Criș acasă și Lipova în deplasare. Trebuie să ne reașezăm în ghete și să tragem mai aproape unii de ceilalți, altfel ne așteaptă un nou sezon tare greu.


7 septembrie 2020

Din nou la drum

După multe luni de pauză, ne vedem confruntaţi cu un nou meci oficial - miercuri, de la ora 16.30, Poli întâlneşte Gloria LT Cermei în Cupa României. Altfel, s-a stabilit noua configuraţie a Ligii a III-a, cu zece grupe a câte zece, nebănuit de multe formaţii, seria noastră fiind a 8-a: Periam, Chişineu Criş, Dumbrăviţa, Becicherecu Mic, Ghiroda, Cermei, Ezeriş, Pecica, Lipova şi Poli. Debutul în Liga a III-a are loc sâmbătă, la Periam, urmând ca primele două clasate la finalul sezonului să dispute un baraj, în dublă manşă, cu primele două clasate din seria a 7-a, iar apoi câştigătoarele între ele pentru a stabili clubul care promovează. De retrogradare hai să nu vorbim.

În concluzie, complicăciune...şi puţin fotbal dacă nu ajungi la baraj, cu doar 18 etape de disputat. Condiţii neobişnuite pentru un an neobişnuit.

Mutări de lot...

Altfel, este bine că avem ocazia să-i vedem la lucru pe cei care au venit în iarnă aici, după ce returul sezonului trecut s-a scurs printre zilele de pandemie. Daminuţă şi compania au primit câteva întăriri, în special prin sosirea lui Mihai Hecsko şi Claudiu Matiş, doi jucători experimentaţi la acest nivel, cu prezenţe şi în liga secundă. Restul jucătorilor sosiţi în ultima lună sunt juniori sau foşti juniori reveniţi la Poli, tineri de la care mai putem spera la ceva, precum Remi Ochea. Excepţia este "Ronny" Stoia, care deşi este şi el dintre cei tineri, a sosit din ligile inferioare italiene - de loc, însă, din Reşiţa. 

Patrick Peter, plecat la un moment dat la Baia Mare, s-a întors la club, dar este accidentat, în vreme ce Marius Staicu nu s-a antrenat în ultimele săptămâni, fiind plecat în Spania cu probleme personale. Experienţa lui Staikone în faţa porţii este greu de înlocuit cât acesta lipseşte, dar va fi şansa lui Matiş sau Buzdugan să-şi redescopere pofta de gol.

Lotul este unul numeros, cu 30 de jucători, motiv pentru care o parte din tinerii care au jucat la Poli sezonul trecut au primit liber să plece. Adrian Sevici se orientează la nivelul Ligii a III-a, iar Bogdan Turdean caută încă variante, el nefiind din Timişoara. Dintre jucătorii împrumutaţi, Cristian Pădurariu s-a dus la Ghiroda, Raul Cochinţu este la Carani, unde există riscul ca echipa să nu continue, Roger Kecskes se concentrează pe universitate, iar Lucian Oprea a ales să renunţe la cariera de jucător. 

...şi în afara lui

Pe lângă plecările de la nivelul lotului, au părăsit clubul şi Aurel Şunda, director al CCJ acum inexistent, şi Adrian Săvoiu. Sunt polişti cu state vechi, dar care au rămas din păcate fără obiectul muncii, situaţia financiară a clubului decimând ce a rămas din centrul de juniori. Primul a optat să se retragă la pensie, în vreme ce al doilea îşi va continua activitatea la Ghiroda, tot la nivel de copii şi juniori.

Clubul s-a reorientat însă pentru a acoperi golul lăsat de desfiinţarea academiei şi a semnat o colaborare cu Galaxy Timişoara. Două (sau chiar trei) grupe de la Galaxy vor purta tricoul lui Poli în sezonul următor, cu opţiunea de a fi transferaţi la echipa de seniori a alb-violeţilor pe viitor. 

Asta aşa, ca să recapitulăm rapid cele petrecute în ultimele luni. 

Radiografia echipei

Aruncăm un ochi şi asupra lotului:

Portari: M. Gakos, Popeţ, Cr. Toma 
Fundaşi: Bilia, Foca, R. Popa, Plută, Rosenblum, Chiriac, Stoia (Doverse), Hecsko (Ripensia), A. Belu (Parţa), C. Murariu, D. Bălace (Sport Team Bucureşti)
Mijlocaşi: M. Călin, Daminuţă, Dincă, Dorobanţu, Mitre, P. Peter, Românu, Sporin, Iseini, Ochea (Carani), Buga (Carani)
Atacanţi: Buzdugan, Daminescu, M. Staicu, Toboşaru, Matiş (Cermei)

Şi un unsprezece tip ar putea arăta aşa cumva în acest moment:

Gakos - Foca**, Bilia, Hecsko, Popa* - Sporin, Daminuţă - Rosenblum, Călin, Românu** - Matiş

* n. 2000
** n. 2001+

Cu o aşezare defensivă solidă şi experimentată, alb-violeţii se anunţă drept o grupare greu de învins - cheia succesului va sta la tinerii jucători de bandă şi la capacitatea echipei de a descoperi om-oameni de gol. Avem multe variante de rezervă, pe toate posturile, chiar dacă în avanposturi suntem puţin descoperiţi, cel puţin până la revenirea lui Staicu şi Peter. Capacitatea staff-ului tehnic de a roti jucătorii şi a găsi soluţiile potrivite va decide destinul acestui sezon, fiindcă variante sunt multe pentru primul unsprezece.

Va fi interesant de văzut dacă şi care dintre tinerii jucători se vor evidenţia în acest sezon. Cristian Mitre intrase în echipă la finalul turului trecut, el fiind unul dintre cei de urmărit, asemeni lui Sergiu Românu sau Narcis Plută. Cu jucători mai experimentaţi în preajmă, va fi şansa lor, cât şi a celorlalţi colegi de generaţie, să arate că vor mai mult.

Aşteptări, speranţe

Care să ne fie aşteptările? Dacă situaţia financiară ar fi complet asigurată, am putea spera la o clasare în primele cinci. Nimeni nu ne are în vedere pentru lupta la supremaţia din grupă, ceea ce nu ar trebui să ne intereseze. Atâta timp cât echipa se leagă şi e dornică de luptă, sunt sigur că rezultatele o să vină, mai ales la acest nivel, mai ales în această configuraţie - chiar dacă seria noastră este una dintre cele mai puternice ale Ligii a III-a. 

Nici nu ştiu dacă ar trebui să privim foarte departe. În primul rând ar fi un pas înainte să redevenim competitivi, să nu mai lâncezim în ultima treime a clasamentului. Ce se poate dincolo de asta este un plus. Sper să putem reveni cât mai curând pe stadioane, să testăm noile scaune de pe Electrica, să savurăm din nou fotbalul de lângă echipă, şi să mergem la meciuri cu speranţă, cu orgoliu. Ar fi ceva.

13 mai 2020

2000 de postări şi o retrogradare evitată

Cine ar fi crezut că o să ajungem aici?


Pe de-o parte, salvaţi de la retrogradare printr-o festă neagră a sorţii. Nu este ceea ce ne doream, oricum nu prin prisma situaţiei care a pricinuit îngheţarea campionatului, dar nici ca finalitate a acestui sezon. 

Noi suntem de ceva vreme cu sabia lui Damocles deasupra capului (dintotdeauna?), într-o luptă împotriva timpului şi a datoriilor acumulate atât înainte de intrarea în insolvenţă, cât şi după ea. Conducerea clubului, adică administratorul special Petre Muşat, a asigurat pe cât posibil condiţiile în această iarnă ca să avem o şansă să ne salvăm pe teren de la retrogradare. Staff-ul tehnic, Silviu Bălace şi Răzvan Ionilă, susţinuţi de Gheorghe Stoianov, antrenor cu portarii, şi Ciobi Peter, organizator de competiţii, au pus pe picioare un lot readunat cu greu şi completat pe finalul lunii ianuarie, reuşind să facă un prim pas în direcţia corectă împotriva celor de la Fortuna Becicherecu Mic. Cu două zile înainte de întreruperea campionatului sosiseră echipamentele noi de la sponsorul tehnic Acerbis. Atmosfera era una de încredere, iar vestiarul începuse încet, încet să se lege. 

Sunt sigur că dezamăgirea întreruperii a lovit la fel destule alte cluburi. Pentru Poli a noastră, însă, miza pare mereu mai mare, mereu este ceva pe viaţă şi pe moarte...fotbalistică. Cred că tot fotbalul îşi va reveni cu greu după acest îngheţ, în ritm cu economia ţării şi a lumii. Nu este ceva care va lovi doar în bugetele  administraţiilor locale, ci pe toţi cei care investesc în fotbal. Chiar dacă lucrurile se reordonează în aşa fel încât la toamnă să se poată relua toate competiţiile, multor cluburi le va fi greu să continue. FRF a reorganizat cu optimism grupele Ligii a III-a, crescând numărul participantelor la 18 în fiecare serie, strategia fiind să populeze eşalonul cu formaţii din divizia inferioară - 14 promovate direct, apoi alte şapte să completeze necesarul de echipe, apoi oricâte alte echipe ar fi nevoie ca să acopere alte eventuale retrageri. În aceste condiţii, Liga a III-a va fi devalorizată semnificativ, iar limitările financiare care se întrevăd vor face ca viaţa fotbaliştilor profesionişti de la acest nivel să fie una greu de asigurat doar din fotbal (era oricum).

Reversul medaliei este că cei care au resurse vor trage toate sforile. Ce ne rezervă nouă viitorul vom afla...mai devreme sau mai târziu. Tocmai ştiind că viitorul nostru este mereu sub sceptrul vreunui fatalism existenţial, regret enorm că n-am jucat fotbal în această primăvară, chiar şi cu riscul de a fi retrogradat pe teren (evident, nu cu riscul contaminării cu COVID).

Şi ca să o luăm şi pe de altă parte, 2000 de postări...plus alte câteva sute pe site-ul vechi. În noiembrie 2016 scriam despre împlinirea a 15 ani de Cronică, alergând după postarea 1500. Iar în iulie 2011 eram la postarea 1000. În linii mari, conţinutul acelor postări era îmbrăcat în aceeaşi anxietate privind supravieţuirea noastră, dar niciuna nu s-a coordonat cu vreo promovare-retrogradare ca aceasta. Glumeam atunci, în 2011, că ne-ar lua alţi 40 de ani să ajungem la 10.000 de postări. Acum, când mai sunt aşa de puţine lucruri de spus, fiindcă le-am tot spus, iar cei care le ascultă sunt tot mai puţini, este clar că acest prag va fi unul pentru copiii şi nepoţii noştri. Sau, mă rog, ai celor care o să mai aibă obiectul muncii alb-violete. 

Lăsând la o parte corona-norii, indiferent ce se va mai întâmpla, suntem bucuroşi că am petrecut alături de voi toţi aceşti ani pe Cronica Violetă şi, ca-ntotdeauna, rămânem fideli fenomenului.

P.S. Sper că nu mai e vreunul dintre voi care n-a citit nici acum cartea noastră, că ne supărăm!


9 martie 2020

Catalogul alb-violet: Poli - Fortuna

Victoriile au fost păsări așa de rare pentru noi, că ar trebui să le punem în ramă și să le prețuim fără alte comentarii. Ar fi ceva să avem șansa să ne reobișnuim cu ideea că joci să câștigi, nu doar să joci. Cum a fost și în a doua parte a sezonului trecut. Nu ai ce să impuţi jucătorilor ca atitudine după această victorie, iar faptul că anumite lucruri nu au mers chiar cum ar putea să meargă înseamnă că echipa are unde să crească - dar ea trebuie să crească, dacă nu vrem să repetăm situaţia de anul trecut.


În primul rând, cred că s-a văzut că, vorba vine, "jucătorii, e și ei oameni". Am avut trac la debut, ceea ce a permis adversarilor să domine prima parte a meciului - multe pase greşite, dueluri pierdute, greşeli de interpretare, care ne-ar fi costat dacă nu eram în Liga a III-a. Terenul greoi, mai mult ca sigur, a contribuit şi el la aceste nereuşite. Încet, încet, însă, echipa a intrat în joc, au apărut ocaziile şi am beneficiat din plin de experienţa noilor jucători - Marius Staicu la primul gol, Marius Călin la al doilea. Într-un fel era normal ca şi oaspeţii să înscrie, la câte ocazii au avut, dar e păcat de golul primit, care părea evitabil cu o intervenţie mai precisă a tânărului Plută.

Şi vorbind de tineri, chiar cei trei jucători Under 20 au primit notele cele mai mici din partea cronicii. Nu se vrea o critică aspră, fiindcă Peter, Plută, Popa, cei 3P cum ar veni, au jucat fără teamă, au tras tare nouăzeci de minute plus cinci. Pe flancul lui Popa au venit însă mai multe ocazii mari, inclusiv cea care a dus la gol, în vreme ce Plută a avut şi o scăpare importantă în prima repriză, când a respins o minge direct la un adversar, în zonă centrală. Peter, mai ales în prima repriză, a avut viaţă grea, oferind câteva pase direct la adversari, care au creat pericol la poarta lui Gakos.

I-am văzut destul pe cei trei în pregătiri ca să ştiu că vor face şi meciuri mai solide în etapele următoare. Până la urmă am avut mari probleme şi pe zona centrală, unde Daminuţă şi Sporin nu au controlat bine spaţiul. Revin la ce am scris şi în cronică, să aduni o echipă aproape complet nouă şi să te impui în faţa unui adversar atât de omogen, nu este treabă măruntă.

Urmează un meci teribil de important, la Filiaşi. Aceştia au bătut, la limită, 1-0, pe Gilortul, dar sunt sigur că ne va fi greu în Dolj, fiindcă adversarul s-a întărit în această iarnă. Din fericire, se anunţă vreme bună, deci terenul, greu în prima etapă a returului, ar trebui să fie într-o condiţie superioară.

6 martie 2020

Poli Timişoara - Fortuna Becicherecu Mic 2:1 (1:0)

Am tot trăit o senzaţie de deja-vu în această iarnă, cu schimbările substanţiale din lot şi renaşterea speranţei pentru o salvare îndepărtată. A părut şi mai îndepărtată, după o înfrângere pe terenul ultimei clasate în etapa de final din 2019. Iar astăzi, am suferit mult pentru a obţine cele trei puncte, dar le-am obţinut, aşa cum am făcut-o şi acum douăsprezece luni în faţa Ripensiei. Să sperăm că de aici încolo asemănările se încheie.


Primele treizeci de minute au fost tare grele. Cu opt nume noi în primul unsprezece, s-a văzut că echipa noastră a avut trac, ceea ce a permis adversarilor, mult mai omogeni, să controleze jocul şi să-şi creeze mai multe ocazii. N-a ajutat faptul că ocaziile curgeau şi de pe stânga, şi de pe dreapta, şi pe zonă centrală, Din fericire, Gakos a fost pe fază la toate acţiunile periculoase de la poarta sa, iar scorul a rămas egal. Prima tresărire ofensivă a noastră a avut-o Dincă, la capătul unei faze bune de atac, finalizată puţin pe lângă (min. 20). Apoi Staicu a trimis o foarfecă optimistă la un corner (min. 25), dar parcă am început să intrăm în meci. Şi aşa se face că atunci când am trimis pe poartă, am şi înscris, la o acţiune plecată de la Staicu, care a câştigat un duel direct cu fundaşul advers, şi-a găsit o poziţie bună de centrare, iar mingea a ajuns la Dincă, mijlocaşul nostru semnând deschiderea scorului (min. 33)! Jocul a fost altfel până la pauză, mai echilibrat, şi fără ocazii notabile.

Repriza secundă a început perfect pentru noi, căci Călin a profitat de o degajare hazardată a adversarilor, a recuperat mingea în careul advers şi i-a centrat în faţa porţii lui Staicu, vârful nostru înscriind cu o lovitură de cap (min. 49). Fortuna nu avea de gând să dispară din meci, iar Gakos a fost imediat testat, reuşind să respingă în corner la un şut din unghi. După ce Călin a ratat şansa desprinderii (min. 55), am scăpat cumva la ocazia lui Silaghi, uitat liber în careul nostru, finalizarea sa cu capul găsind fix direcţia lui Gakos (min. 58). La a doua încercare n-am mai avut acelaşi noroc: o acţiune plecată din flancul nostru stâng a fost urmată de o centrare prin faţa porţii, pe care Plută nu a reuşit s-o degajeze, iar Silaghi a marcat din apropiere (min. 68). Mai erau multe minute de joc, iar alb-violeţii au încercat să fragmenteze pe cât posibil jocul. În mare ne-a ieşit, chiar dacă am avut şansă atunci când Silaghi a trecut de puţin pe lângă o minge trimisă prin faţa porţii (min. 78), iar la final a trebuit să mai îndurăm cinci minute de prelungire (sau câte au fost, până la urmă). Le-am îndurat cu brio şi am rămas cu toate punctele!

Este greu de transpus în cuvinte câtă importanţă are această victorie. Şi ce reuşită reprezintă, un real succes din partea tuturor celor implicaţi la club, care au reuşit cu susţinere minimală să pună pe picioare o echipă capabilă să lupte. Drumul către salvare este foarte lung, probabil mai lung decât pare, dar măcar putem spera. 

Bravo Poli!

Gakos – Rosenblum, Plută, Bilia, Popa – Sporin, Daminuţă – Dincă (72, Dorobanţu), Călin (84, Daminescu), Peter – Staicu (90, Sevici)

11 februarie 2020

Încă un început

Mă uit și eu cu surprindere la faptul că au trecut mai bine de două luni de la ultima postare. Perioada de sărbători a avut puține certitudini, iar orice veste s-a lăsat așteptată până pe 21 ianuarie, când a avut loc reunirea echipei. Pare, din nou, ca un nou început, o senzaţie cu care ne-am obişnuit deja. Să le luăm la rând.


Banca tehnică

Cred că este de bun augur că avem parte de continuitate pe banca tehnică. Chiar dacă problemele lui Bălace și Ionilă pe seama meciului de Liga a V-a dintre Galaxy Electrometal și Gătaia au avut repercusiuni și asupra lui Poli, din ce am văzut fiind în preajma echipei, cât și din discuțiile pe care le-am avut cu jucătorii, aceștia au încredere în cei doi și văd cu ochi buni rămânerea lor. În plus, susținerea pe care o primește clubul prin prisma faptului că poate folosi baza Lemon pentru vestiare și antrenamente oferă un minim de condiții, fără de care ar fi fost dificil să începem pregătirile.

Mutările din lot

Per ansamblu, transferurile din această iarnă au îmbunătățit nivelul echipei, fapt evident. În tur ne-au lipsit și calitatea, și variantele pe post, fiind obligați să apelăm la multe improvizații. Jucători precum Bilia, Daminuță, Staicu, Rosenblum sau Călin vin cu multă experiență la acest nivel (sau chiar mai sus), ceva de care am dus lipsă acut în prima parte a sezonului. Din păcate, toți jucătorii care aveau puțin nume sau au ieșit în evidență în turul campionatului au părăsit echipa, din varii motive. Este clar că Velcotă, Oprea, Podină sau Mosoarcă ar fi putut aduce un plus echipei, chiar dacă niciunul nu a avut constanță în tur. Rămânerea lui Iseini este de bun augur, însă și acesta trebuie să-și găsească ritmul și să fie de impact cu regularitate. Și mai important este faptul că Sporin a ales să continue în alb-violet, el fiind cel mai constant jucător al turului de campionat.

În rândul tinerilor din lot, au venit doi jucători noi - Patrick Peter (2000) și Narcis Plută (2001). Peter m-a impresionat în vara lui 2018, când a dat probe în scurta perioadă petrecută aici de Ionel Ganea, iar între timp a evoluat pentru Luceafărul Oradea - câteva meciuri în liga secundă, respectiv om de bază în liga a treia. Este un jucător iute, de picior stâng, care preferă flancul drept, însă poate evolua și în flancul opus. Cu siguranță are calități care să ne ajute. Plută vine de la LPS Banatul, este fundaș central, iar în ciuda faptului că nu are cine știe ce talie, a arătat bine în cele două meciuri amicale disputate săptămâna trecută. Avem imperios nevoie de soluții pentru postul de fundaș central, unde lângă Bilia ar putea juca și Daminuță, însă nu este chiar o variantă ideală.

Au mai fost pe la echipă frații Marius și Marian Musteța (2000), doi jucători trecuți pe la CSM Reșița. Nu mi-au displăcut, au arătat o bună dispoziție de joc, însă Marius vine după o accidentare care l-a ținut aproape un an de zile departe de teren, în vreme ce Marian joacă în flancul drept, acolo unde avem deja mai multe soluții. Faptul că cei doi nu locuiesc în Timișoara prezintă un obstacol în plus, dar rămâne de văzut care va fi soarta lor.

Lipsurile din lot

Dacă ar fi să discutăm despre ce ne mai trebuie...facem o listă care riscă să se întindă. Nu ştiu dacă nu ne-ar mai trebuit un portar, sigur mai căutăm un fundaş central, în condiţiile în care juniorii Taşcă şi Turdean nu sunt momentan jucători pe care să te bazezi dată fiind presiunea clasamentului. S-a văzut la meciul cu Ghiroda că duo-ul Dorobanţu - Chiriac nu poate ţine mijlocul terenului, iar un mijlocaş central experimentat ar conta mult, mai ales că nu sunt sigur că Daminuţă are mobilitatea de a juca acolo (adică ori mai sus, ori mai jos). N-ar strica o variantă B pentru flancul stâng, alături de Iseini, şi un atacant mai percutant ca rezervă pentru Staicu.

Problema este că lotul e deja destul de stufos numeric, iar orice venire ar presupune şi ceva plecare. Pentru un jucător "potrivit", ar putea fi un sacrificiu necesar.

Perspectivele de salvare 

M-am uitat puţin şi la clasament, că aveam prea mult timp liber (haha, nu). Trebuie să avem cel puţin patru echipe sub noi (deşi inclusiv cea mai slab clasată echipă de pe locul 12 din toate seriile retrogradează). Târgu Cărbuneşti nu a dat semne de întărire în iarnă, în vreme ce Naţional Sebiş nu va mai continua în retur.

Rămân măcar două echipe de depăşit. La un punct peste noi este ACSO Filiaşi, care s-a întărit cu mai mulţi jucători (alde Sabin Lupu şi Cristian Poiană, printre cei mai cunoscuţi) şi a făcut un cantonament în Serbia. Apoi Cetate Deva, la şase puncte distanţă, care este peste linie. Numai că la Deva se anunţă proiecte măreţe, investiţii în infrastructură, şi au venit jucători buni de Liga a III-a, precum Mario Boldea, Daniel Filip, Liviu Herci şi...Sebastian Velcotă. Următorul loc, la opt puncte de noi, este Viitorul Dăeşti, care pare şi ea întărită, cu Covalschi de la Horezu, dar şi doi jucători de la divizionare secunde, Mocioacă (Snagov) şi Matei (Chiajna). Cermei, Fortuna şi Ghiroda sunt la nouă puncte distanţă, iar în vreme ce primele două nu au făcut mutări majore (poate doar Cermeiul să se fi slăbit puţin), Ghiroda am văzut-o şi e clar că nu va rămâne în zonă. Peste ele, la unsprezece puncte de noi, mai e Hunedoara, care pare mai slabă ca formaţiile din urma ei, dar are un avantaj oarecum comod în clasament.

Deci sunt multe puncte de recuperat, iar ironia sorţii face ca primele două partide să fie aproape decisive - meciul de acasă cu Becicherecu Mic şi deplasarea de la Filiaşi.

Considerente finale

Lotul este unul competitiv, dar nu unul care să ofere garanţii, dată fiind situaţia din clasament şi numărul mare de veniri-plecări. Nu suntem cu nimic mai bine decât în urmă cu douăsprezece luni, dar nivelul competiţiei este unul mai accesibil, iar dacă jucătorii formează o echipă adevărată, cred în şansele noastre. Dincolo de treburile sportive, ne bazăm pe un optimism precaut că nu vom întâmpina probleme financiare, eforturile lui Petre Muşat în acest sens fiind considerabile. Dar la ce păcate poartă clubul din spate, nu putem fi decât precauţi.

Important pentru noi, suporterii, este să vedem o echipă dispusă să lupte, pe care s-o putem susţine indiferent de rezultate. Dar bine ar fi să ţină cu noi şi rezultatele, că toate înfrângerile din ultimii doi ani au cauzat o uzură emoţională greu de tolerat.

6 decembrie 2019

Interviu: Alexandru Dincă

Așa, ca de final de tur, am stat de vorbă cu unul dintre jucătorii noștri, într-o analiză pe cinstite a acestor luni. Ne uităm încă o dată asupra situației tragice moștenite, a faptului că de-a lungul turului au fost bani de două salarii și două prime, iar toți jucătorii care nu erau copii și deja la club au fugit de reputația acestei echipe ca de omul negru. Oricât ar căuta alții să rescrie istoria, noi nu vom uita realitatea lucrurilor și materialul din care au fost făcuți cei care au trecut în acești șapte ani pe la Poli.


Alexandru Dincă este unul dintre „veteranii” echipei, a se citi unul din cei patru jucători din lotul nostru născuți în 1998. Joacă mijlocaș dreapta, stânga și, mai nou, de voie/de nevoie, fundaș dreapta. Termină anul trei de facultate, ceea ce-l consumă în zilele de douăsprezece ore în care leagă studiile și antrenamentele, iar în puținul timp liber pe care-l are se uită la filme și este un gamer adevărat - adică treburi serioase, un Age of Empires, un Counter-Strike, un DOTA, nu FIFE și din astea.

Data naşterii11.07.1998
Locul naşteriiTimișoara
Înălţime1,75 m
Greutate66 kg
PoziţieMijlocaș dreapta

Dar nu mai aberez pe aici, fiindcă nu ne-am cramponat în timp și spațiu, să ne țină de cald toată iarnă. Ce a ieșit este o discuție cu de toate, care ar „arăta” mai bine la radio decât pe „hârtie”. Cu altă ocazie.

Se începem cu o temă predilectă în viața ta sportivă: anul trecut ai fost accidentat.

Eram la Giarmata și am făcut o ruptură de aductori. N-am jucat deloc în tur, am revenit în iarnă și am făcut pregătirea, dar n-am putut scoate „bătrânii” din echipă. Jucau acolo Rosenblum, M. Călin, Sporin - veteran, pe lângă mine. Nu cred că am primit o șansă reală, mă mai băga antrenorul douăzeci de minute și-mi zicea să alerg.

Cred că Narcis Popan a fost unul dintre jucătorii lui Poli care au evoluat aproape în fiecare meci sezonul trecut la Giarmata, chiar dacă intrat mai mereu ca rezervă.

În stilul lui, Popan grăbește jocul, și cred că asta îi plăcea antrenorului.

Din păcate, și el a avut probleme cu accidentările...

Și eu la fel. Dacă este să analizez toată viața mea fotbalistică, parcă mai mult am fost accidentat. De când am revenit, de un an și ceva, am avut pentru prima oară cu adevărat constanță, iar la Poli mi-au dat Silviu [Bălace] și Răzvan [Ionilă] minute și cred că asta mi-a permis să progresez.

Ai fost și la Ghiroda.

Da, acum doi ani, atunci m-a băgat Paul Codrea să joc, abordarea sa fiind să ruleze jucătorii. A fost bine pentru mine, eu eram încă junior, abia ce se desființase Poli II – a venit Birlică la noi într-o zi și ne-a spus „băieți, de mâine echipe”. N-am beneficiat de niciun fel de perioadă de tranziție. Am avut însă șansă la Ghiroda, că am prins un nucleu de jucători foarte experimentați, Leo Naidin, Ema Pătrașcu, Tică Popa, cum să nu înveți de la ei? Leo mereu mă lua în teren și-mi explica ce să fac, la fel și Paul [Codrea].

E incredibil de important să ai jucători experimentați lângă tine.

Cel mai important. Păcat că nu am reușit să-l legitimăm pe Dami[nuță], ne ajuta enorm de mult, cu experiența lui, cu plasamentul. Ne-a ajutat și de pe bancă, darămite de pe teren.

Cum s-a retrogradat anul trecut la Giarmata? Nu era o echipă foarte rea. 

Nu știu cum s-a retrogradat. Dacă e să compar la rece, cu echipa asta cred că-i băteam pe Giarmata în returul sezonului trecut, chiar dacă au avut niște jucători cu nume atunci, care au și dat goluri – doar cei care sunt acum aproape de noi să-i enumăr, Dami, Sinișa [Sporin], Roșchi [Cochințu]. Uite, și Cochințu cred că a fost o pierdere mare. Chiar dacă nu este la greutatea optimă și e uneori dificil, are niște calități fotbalistice care ne-au lipsit.

Toți tinerii trebuie gestionați și uneori te seacă asta de energie. Cochințu a avut și el probleme cronice cu accidentările.

Săracul de el, cât a tras cu pubalgia la Giarmata. Îi spuneam „băi, nebunule, decât să alergi și să te rupi, să nu mai poți să mergi, stai și revino-ți!”. Dar nu voia să audă „vreau să joc, nu pot să stau, că doar mă îngraș atunci”. Ambiție are, clar, dar nu știu dacă a luat cele mai bune decizii.

Nutriția e o chestie complicată. Am mai avut și alți jucători foarte promițători cu asemenea probleme, mă gândesc la Damir Totic, care la un moment dat era considerat un mare talent, alături de Cosmin Saizu și de Marius Marin. Îmi aduc aminte că au apărut toți în Revista Viola.

Păcat de el, eu îl regret pe Damir. Eu am venit la echipă prin 2006, cred că sunt cel mai vechi în club dintre jucători. Am fost o generație excelentă, mai juca și Vlad Dragomir la noi, și am avut rezultate pe măsură cu Sorin Vlaicu. Marin, de exemplu, a fost mereu o inspirație, a crescut din pură ambiție și muncă, de aia a ajuns să confirme la așa un nivel. Ce să mai zic de Dragomir, unde este el și unde sunt eu...

Sunt atâția factori care contribuie la asta.

Infrastructura, din păcate, în Banat e groaznică. Uite, toți colegii care au plecat de ce au beneficiat – Sîntean, Dragomir, Marin, Casap...Carlo [Casap] e prieten foarte bun de familie, a suferit și el mult cu o accidentare la genunchi. Acum văd că a revenit, de fiecare dată când dau de o poză cu el, dau „ador” pe Facebook, fiindcă știu ce înseamnă asta.

Sunt mulți jucători care au plecat de aici din cauza banilor, din cauza felului în care au fost tratați, unii au avut mai multă dreptate ca alții. Până la urmă e o chestie de mediu, nu ați crescut într-un mediu în care să aveți destule exemple pozitive dintre cei care au făcut pasul la seniori.

Și eu puteam să plec de la Poli, fiindcă am clauză în contract că dacă Poli retrogradează în Liga a III-a, pot pleca liber.

Pusă de acum doi ani?

Da, de când eram cu [Adrian] Neaga, tatăl meu a insistat pentru asta, deși nu era o chestie în care să fi crezut. Dar n-am vrut să plec. Cu atât mai mult cu cât au venit aici Silviu [Bălace] și Răzvan [Ionilă], care mi-au insuflat o...tentă de fotbalist, să zic așa, că nu suntem nicicare dintre noi din echipă fotbaliști. Oamenii știu despre ce vorbesc.

Citeam și eu comentarii pe Facebook, de la persoane care n-au fost la meci să vadă efortul pe care îl făceam pentru a pune în practică un joc pregătit la antrenamente, că „slabii ăștia, luați iar cinci, sunteți pe blat”. Asta cu blatul...când o aud, înnebunesc. Păi îi văd pe colegi cum se pregătesc, cum se antrenează, dacă era cineva pe blat îl simțeam, și-l strângeam de gât. Știu băieții cum sunt la antrenamente, mereu mă iau peste picior că că vorbesc prea mult.

Să o luăm de la început, ai ajuns în vară la Poli. Atunci mi s-a părut că nu erai decis să rămâi.

Nu e așa, nici nu s-a pus problema să plec. M-am accidentat în ultimul meci amical, cu Dumbrăvița, și din acest motiv a trebuit să stau câteva săptămâni. Era atunci nea Petre Vlătănescu aici, și îmi făcea plăcere să lucrez cu el, mai avusesem șansa când eram junior, și el știe mult fotbal. Îmi place mult de el.

Nu sunt sigur dacă abordarea lui la început a fost constructivă – dată fiind situația de la club, cu mulți jucători care nu-și doreau să rămână, a fost foarte permisiv. Iar lipsa asta de disciplină s-a scurs cumva și în restul sezonului. Nici Bălace sau Ionilă nu au dat cu barda, au luat-o din mers.

Cred că ai dreptate aici, trebuie și un pic, și un pic. Dar nea Petre ne vede pe toți ca pe niște copii de-ai lui, pe mai toți ne-a antrenat, aveam deja un anumit raport față de el.

Bine, și sunteți copii, adică chiar la 21 de ani...

Da. Uite, și asta m-a deranjat, multă lume ne-a tratat ca pe niște seniori – prietenii mei de exemplu mă înțepau cu „iar luați cinci”. Muream, eu nu dormeam nopțile de supărare, că persoanele apropiate credeau cumva că n-am dat totul pe teren. Lumea ne consideră seniori, când mulți din lot nu și-au serbat majoratul. Dacă pui buletinul pe foaie i se ia culoare de pe poză.

Adversarii aveau mai mereu minimul de jucători „under” pe teren, unul 1999 și doi 2000. Mulți nu au perspectiva acestui fapt.

Eram [Lucian] Oprea, Sini [Sporin], eu și [Sebastian] Velcotă de 1998 și [Cristian] Podină de 1999. Să duci în cinci oameni toată echipa, și noi doar cu o brumă de experiență la seniori...

A fost și timpul pierdut puțin în vară, era bine dacă aveam același staff tehnic tot turul, dacă veneau cât mai puteam face completări de lot, evident necesare încă de atunci.

Așa e. Au și vorbit cu un prieten de-al meu deja, să vină, un băiat de 24-25 de ani care joacă acum în Liga a IV-a. I-am și zis să vină, că e nebun să joace la acel nivel la cât muncește.

Dar banii nu-s răi la Liga a IV-a.

Și compari banii cu jocul la profesioniști? Omul este foarte dedicat, face și sală cu mine cu preparatorul fizic.

Să revenim, a început sezonul, am pierdut primul meci acasă cu Filiași.

Eu n-am jucat atunci, eram în tribună, da-mi venea să sar gardul, intru pe teren, pe bune. Am rămas în zece, asta fiind o problemă tot sezonul, cu cartonașele roșii. Și eu am luat unul la Dăești, pe o greșeală de-a mea, am ridicat piciorul prea sus și am luat al doilea galben.

Cam așa. Dar să vină și de la cei mai „seniori”, cum e Oprea, care o să sufere mult pe roșul luat acum la Cărbunești, probabil îl așteaptă cel puțin patru etape de suspendare...

Da, ne-a dat cu meciu-n cap eliminarea asta. La pauză eram convinși că îi întoarcem, la câte ocazii am avut în prima repriză. Niciodată n-am stat cu fundu-n poartă, am încercat să jucăm cu mingea pe jos, este conceptul antrenorilor să jucăm un anumit tip de fotbal. Și când l-am auzit pe Oprea, vai! Eu venisem lângă el chiar înainte, să susțin faza, și am prins totul, când i-a zis de „dulce” bine arbitrului. Chestia era că a fost lângă banca adversarilor, că dacă era la mijloc, poate scăpa cu un galben. Nu e neobișnuit să-ți mai scape o înjurătură în timpul meciului. Dar așa l-a auzit toată lumea. Cred că el a resimțit mai mult presiunea, că-și dorea să întoarcem rezultatul, mai ales și după penaltiul ratat cu Crișul, și a greșelii de la începutul meciul de la Cărbunești.

Oricum, e mult spus că cineva din lot este „experimentat”. Chiar și cei care au jucat, au jucat întâi ca jucători U21, n-aveau aceeași responsabilitate. Am văzut efectele astea și în sezonul trecut de ligă secundă. 

De exemplu, un jucător la care se vede experiența este Sinișa. Se vede diferența. Vorbeam zilele trecute cu tatăl meu, care zicea că n-am rupt gura târgului în etapele astea. Dar eu zic că este un proces, am venit după un an jumate de pauză, abia acum am avut meciuri legate, nu poți să sari pașii. Sini a fost cel mai constant, clar.

Să revenim la tine. Ai jucat mai mult fundaș dreapta, decât postul tău de mijlocaș. Se vede că suferi ca poziționare, și mă gândesc la golul ăla din primul minut de la Sebiș.

N-am jucat niciodată fundaș dreapta până în acest sezon. Avantajul este că îmi vine să urc mult, să contribui ofensiv, dar cum ziceai, e greu cu poziționarea. La Sebiș...am alunecat, ceva incredibil, zici că eram pe gheață. Știam că dă pasă, se vedea din avion, dar când am vrut să mă mișc, mi-a fugit piciorul. Ghetele mici cred c-au fost sau...

Îmi zicea Ionilă că sunteți mai mulți care nu aveți destule seturi de ghete, destule seturi de crampoane. Și Chiriac s-a chinuit mult la Cărbunești.

Păi la Cărbunești eu am avut niște crampoane lungi și late, probabil cele mai bune de pe teren, dar tot am alunecat pe acolo. Știi că a fost șutul ăla de care ai scris, când a scos-o portarul de sub bară – păi am vrut să centrez, dar mi-a rămas piciorul în pământ, atâta nămol era acolo. N-am mai văzut așa ceva, să-ți intre piciorul până la ciorap în nămol.

Chiar și așa, cumva se putea juca pe jos, mai bine decât dacă ar fi fost bălți. Ați încercat un joc legat, dar pasa finală a suferit.

Noi asta încercăm la antrenament, să nu bubuim mingea, ci să avem o idee de joc. Pentru finalizare cred că ar trebui să aducem mai mulți oameni în careu. Mie mi se spune mereu că-s genul ăla de jucător, căruia dacă-i pui un zid în față, trece prin el – adică numai înainte. Mai greu acum pentru mine ca fundaș, nu pot să fac sprinturi în continuu. Dar am reușit, de exemplu, cu Criș să-i dau o centrare bună lui Daminescu, la fel și Sini lui Dobrincu, însă n-a vrut să intre. N-ai ce să le spui celor mici, la o adică Daminescu era portar până acum un an.

Pe de altă parte, niciunul dintre juniori nu a arătat niște calități tehnice certe în acest tur. Majoritatea au avut atitudine pozitivă, însă le lipsesc explozia, jocul de pase, poziționarea. Nu că ai avea cum să răspunzi la asta, dar mă întrebam dacă se mai pot învăța, sau dacă e doar o chestie de adaptare.

Eu sunt la facultate de educație fizică și sport de la UVT acum și mereu ne spune domnul Brîndescu că trebuie să antrenăm cât mai mult tehnica, fiindcă la viteză ori o ai, ori n-o ai. La fel și poziționare, o câștigi cu experiența. Tehnica o înveți de la 8 la 12 ani.

Și eu simt în anumite momente că am nevoie de un plus la stăpânirea mingii. Lumea zice că centrez bine, dar am făcut mii de centrări pe când eram cu Sorin Vlaicu la juniori ca să centrez așa. Tehnica asta de preluare, de pasare, când se urcă mingea pe tine, atunci se vede diferența de valoare.

Greu de tot cu controlul mingii în echipă, din ce am văzut.

Probabil că și din stresul de meci. La antrenamente iese mai bine, dar când vine adversarul intri în criză, să nu pierzi mingea, să nu greșești.

Ca spectator ești oricum „compromis” de fotbalul mare, te uiți la Messi în fiecare săptămână și nu înțelegi cum face ceea ce face. Știi dinainte ce o să facă și nu poți să-l oprești.

De aia sunt cine sunt, el, Suarez. Acum a luat și balonul de aur...Messi e cel mai bun jucător, dar parcă sezonul acesta n-a fost al lui.

Messi face multe, însă Barcelona e susceptibilă la presiune, s-a văzut și pe Anfield.

Pică în joc. Eu sunt cu Real Madrid și mi-a plăcut întotdeauna de Ronaldo, pentru felul în care muncește – îl eclipsează pe Messi din acest punct de vedere.

Am văzut recent un documentar despre jocul de table Go, în care o inteligență artificială a învins pentru prima oară un om, iar cel mai distinctiv lucru în cum juca era că nu căuta să câștige decât la un punct diferență. Eficiență maximă, cam așa e și la Messi.

Și asta așa este. Când are mingea, vede lucruri pe care noi nu le vedem. Și Benzema, ți se pare că aleargă mult? Benzema nu e ca Lewandowski, își are locul lui, se bagă în toate fazele de atac, un nouă fals perfect. Nu degeaba este de zece ani la Real.

S-a schimbat fotbalul în ultimii ani. Îmi aduc aminte când eram mai mic și mergeam la Giarmata, de unde sunt eu de loc, când jucau Răzvan Leucă, cu Cristian Dancia, și Pepu [Petre Țurcaș], era altfel Liga a III-a - cel puțin văzută prin ochii de copil. Se joacă mai repede acum, nu mai contează atât de mult masa musculară, cât forța. Eu nu par un tip foarte mare, dar dai în mine și nu prea pic. Și muncesc pentru asta, dacă mă vedeai acum doi ani...mă lăsam de fotbal, dacă nu făceam sală, nu mai făceam față.

Vorbind despre timpul pe care îl ai pentru a evolua ca persoană, și tu ai avut problema că antrenamentele se suprapuneau cu cursurile la facultate.

Și gândește-te la oboseală – stăteam 12 ore pe zi, plecam dimineața și ajungeam acasă seara. Așa erau două zile pe săptămână. Mă simțeam năuc, ce să mai fac când ajung acasă după zile din astea?

Ce se poate face organizatoric să rezolvați problema asta?

Noi ne-am ales teoretic ora de antrenament. Era 9.30 cu 10 și am amânat-o pe 10.00 cu 10.30. Copiii erau la școală, eu cu Sini eram la facultate, și cu amânarea asta mai apucam să băgăm dimineața un curs, să ajungem la antrenament, să dăm cât putem, și să mai prindem ceva școală seara. Așa jonglez viața de vreo trei ani, de când sunt la facultate. Poate și din cauza asta nu am fost la nivelul la care știu că pot să fiu, din cauza oboselii. Măcar la vară am terminat și nu mai vreau să aud de facultate, ci să mă concentrez pe fotbal și pe sală.

Nu pare c-o ai la inimă, de ce ai început facultatea?

Nu prea mult din dorință proprie, cât că au insistat părinții. Dar a început să-mi placă, îmi plac profesorii, învăț chestii noi despre lucruri pe care pot să le și aplic – fitness, nutriție, alimentație, odihnă, recuperarea.

Nutriția pare un domeniu prea puțin discutat la noi, între sportivi.

Păi da, uite, nevasta lui Lewandowski este nutriționistă, ai văzut cum arată omul? Nu se compară, dar o alimentație bună te propulsează. Eu am mai fost la nutriționist, dar e greu să te ții 100% de chestia asta. Am avut atâtea zile în care mâncam ce apucam după antrenament, mergeam la facultate și mai apucam să mânânc ceva doar seara.

Vorbiți despre din astea în vestiar? 

Nu. Adică mi se pare că dacă mă pun să vorbesc, mă iau că-s plin de mine, și că le știu pe toate.

Până la urmă sunteți în primul rând voi între voi, fără prea mult sprijin din afară, ați putea să vă ajutați reciproc. Ce știi despre ce urmează?

N-am nicio idee, sunt total în ceață. Sper să continuăm, să găsim resursele de care avem nevoie.

Știu că a fost greu la Giarmata cu banii în primăvară, nu este ușor nici acum.

La Giarmata ne vedeam banii, chiar dacă nu în fiecare lună, dar îi primeam. Abia acum i-am terminat de primit, dar am apreciat gestul lui Dani Moraru, fiindcă putea să închidă clubul și nu rămâneam cu nimic. Aveam acolo și o masă după fiecare antrenament. Ziceam că „ne păcăleau” cu o masă, dar a contat de fapt foarte mult, ne unea. Asta am încercat și cu cei mici aici, îi mai chemam la o cafea, să socializăm, dar n-a fost ușor, rămâneam ba eu cu Sini, ba cu Oprea. Mi-aș dori să facem lucruri din astea împreună, un grătar, o masă.

Când n-ai rezultate, nu prea ai parte de unitate.

După ce i-am bătut pe Horezu, a fost super – saună, bazin, pizza. De asta nu înțeleg de ce când pierdem ne rupem toți, fiecare acasă, nu mai vorbește nimeni cu nimeni. Tot noi câștigăm, tot noi pierdem.

Să nu uităm că am avut parte de puține victorii în ultimii doi ani, și bucuria e o chestie de obișnuiță. Asta își doreau și Bălace cu Ionilă, să vă redea plăcerea de a juca.

Și au făcut-o, cel puțin mie. Știam că dimineața am antrenament și că încep ziua bine. Făceam antrenamente de fotbaliști, gândite de fotbaliști, nu doar alergări fără sens. Jocurile pe care le făceam între noi, miuțele, la care se băgau și ei, erau altfel decât ce-am văzut în ultimii ani.

Crezi că cei doi făceau față să joace în Liga a III-a?

La ce ambiție are Bălace, eu cred că făcea. Ionilă știu că are ceva problemă cu genunchiul. Dar Bălace dădea ceasurile peste cap când era în vână. Sunt foarte recunoscător că au avut încredere în mine, mi-au dat șansă ca nimeni altcineva în viață.

Nu te-a deranjat că te-au plimbat pe teren – ba mijlocaș dreapta, ba fundaș?

Nu m-a deranjat, am căutat să-mi fac mereu treaba cât am putut eu. Chiar și la meciul cu Craiova, când am jucat mijlocaș central...am greșit la primul gol, dar abia atunci am atins prima oară mingea, a fost suprarealist. Și la Lipova am greșit la golul dinainte de pauză, deși am încercat să mă repliez, dar e clar că de la mine a plecat.

Ziceai că a fost greu cu banii la Giarmata, dar că și aici e greu. La un moment dat ați făcut un fel de grevă, de la care cred că a plecat tot acest final nereușit de tur.

Eu nu făceam asta pentru banii mei, pentru că mă ajută părinții foarte mult. Dar sunt aici copii care chiar stau în banii ăia, chiar dacă-s doar 1000 de lei. Sunt bani de nimic, nici pe ăia să nu-i vedem? Plus că noi foloseam materiale de la Galaxy la antrenamente, numai maieuri și mingi aveam.

Câte salarii ai primit?

Două salarii și două prime. Toți am primit la fel. Pentru mine a fost important să joc, să câștig experiență.

Ce simți că se poate face în retur? Să zicem că rămâne în mare această echipă.

Pfoa, dacă rămân și profii – ei ne-au luat de sub nivelul mării și au reușit în trei luni de zile să ne insufle o idee de joc, să pasăm, să vadă lumea că încercăm ceva. Chiar un progres fantastic, cum ne-au dat acest plus de ambiție.

Și de ce nu i-ați ajutat cu rezultatele? Au fost tâtea meciuri cu 4-5 goluri primite în deplasare.

Crezi că noi n-am vrut? Uite, la Sebiș de abia am stat pe picioare,  nu știu ce a fost cu mine atunci, poate tot din cauza oboselii.

Atunci a fost săptămâna în care nu v-ați prea antrenat.

Da, ce să zic. Nu te antrenezi, sportul îți dă în cap. Poate dacă mai găseam un plus de ambiție – de exemplu cu Crișul, în prima repriză numai ambiție, numai alergări, s-au băgat materiale serios. Când îi vezi pe colegii tăi că bagă, și dacă ești mort bagi și tu. Nu știu de ce nu se poate în fiecare meci să ne ambiționăm toți.

Zic că și asta are de-a face cu vârsta. Crezi că lipsesc niște lideri de echipă?

Cu siguranță. Cum era Naidin la Ghiroda – păi n-aveai ce comenta în fața lui, a lui Baranyi. Aveam nevoie de un plus de experiență, ei să ne mai coordoneze și în rest să alergăm noi în draci. Un jucător care să dea o pasă inteligentă, care să schimbe jocul...

Așa este, au fost multe posturi neacoperite, și absențe. Dar și când ați fost în efectiv complet, cu Sebișul, a ieșit varză.

Da, urât a fost, chiar nu-mi explic ce s-a întâmplat acolo. Am plecat montați...mereu eram montați.

Am primit critici pe Facebook, de ce în prefața de meci spuneați mereu lucruri pozitive, „cred în echipă, cred în colegi”, dar pe teren nu se vedea.

Să nu crezi vreo secundă că mințeau băieții. Știi că făceam cercul la început de meci, iar în ultimele meciuri, de când e Sporin căpitan, spuneam doar atât: „Haideți băieți să le arătăm că putem”. Credem în noi și acum, și dacă Bălace și Ionilă erau aici din vară, cred că stătem altfel. Nu zic că n-am avut faze frumoase de antrenament cu nea Petre, dar stilul de joc impus de Bălace și Ionilă chiar ni s-a potrivit. Era frustrant că și adversarii pe teren ziceau că „uită-te la ăștia mici ce ne pasează, cum bagă materiale”, deși scorul era 2-1 pentru ei.

A fost clar o evoluție a echipei – la început luam gol la fiecare fază fixă, eram dominați copios, dar pe final de tur aveam altă consistență. Însă pe tabelă nu s-a văzut.

Dacă este să ne iei individual, toți avem calități. Dar când suntem împreună, parcă nu se leagă ceva. Toată lumea joacă lungă, lungă, lungă, doar Craiova a venit și ne-a dat cu terenul în cap, n-am avut drept de apel. În rest n-a fost nicio echipă de nebătut, noi încercam cât puteam să pasăm, dar în fața porții nu dădeam goluri. Am pierdut trei puncte ratând penaltiuri, ceea ce conteaz în clasament.

Asta este frustrant, chiar ne doream, ne antrenam, câte sacrificii n-am făcut, să vii fără bani, fără aia, fără aialaltă la antrenamente în fiecare zi, n-aveam nici dușuri, ne schimbam la Lemon, ce mai, asta este o dovadă că chiar ne place fotbalul. Dar să n-ai nimic, să vii, să dai tot ce poți pe teren, și după aia să-i auzi pe oameni că ne bat toate satele...

Păi bun, atunci vin oamenii și întreabă de ce ne-am înscris în campionat, dacă nu avem nimic.

Păi și ce să facem? Nici nu știu să răspund la întrebarea asta. Poli e Poli până la urmă, indiferent că e Liga a III-a, Liga a II-a, trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici. Sunt de atâția ani la club, pe vremuri lumea era impresionată să audă că sunt la Poli, când arătam pozele de la juniori cu Viitorul, cu adversari puternici. Nu mai este reacția asta și, sincer, de asta am și rămas, sperând să schimb ceva. Acuma-s și zece mii de Poli, o situație pe care n-o înțeleg.

Probabil vom avea o finalitate în curând. Dar pentru mine, ca suporter, va rămâne clar o ruptură care nu va fi ușor de reconciliat. 

Mie mi-e dor de meciurile alea când cânta un stadion întreg. Era un Poli – Steaua și tot stadionul cânta pentru tine. Păi cum să nu joci când veneau atâția oameni să te vadă? Asta am tot încercat, să aducem oamenii la stadion, prin jocul nostru, să vină să vadă această echipă cu o medie de vârstă de 19,6 ani, care pune și probleme adversarilor. Dar lumea nu vede asta.

Realitatea este că trebuie să faci și puncte. 

Așa este. De pe ultimul loc ce poți să zici? Ne frustrează teribil. Este un subiect sensibil, ce poți cere unor copii, ce așteptări să ai? Contează ce condiții ai, să ai stabilitate, să ai o liniște interioară, cu toate efoturile care s-au făcut, inclusiv din partea conducerii. În ultimele săptămâni am făcut antrenamente doar în balon, fiindcă nu mai eram decât treisprezece, mulți se înghesuiau să recupereze ce-au ratat la școală. Clar, școala este importantă, dar te și obosește, e greu să dai 100% în toate. Până la urmă ne-am asumat-o, ăștia suntem, trebuie să găsim în noi resurse pentru a face mai mult. Trebuie să fim toți împreună, să arătăm ambiție și să fim mai curajoși. 

2 decembrie 2019

Catalogul alb-violet: Tg. Cărbunești - Poli

Cum a reușit Poli să piardă acest meci? Prea puțină lume îmi imaginez că își mai pune această întrebare într-o după-amiază ploioasă de luni.


Răspunsurile le cam cunoaștem: n-am știut să stăm în apărare, n-am fost preciși la finalizare, n-am tras la aceeași căruță. Jucătorii au avut condiții decente pentru o deplasare la îndepărtatul Târg din Cărbunești, plus prime speciale promise la acest meci. Un succes putea să dea altă culoare pauzei de iarnă, îți oferea alte argumente pentru a asigura contiuitatea clubului. Nici aceste îmbieri nu ne-au ajutat însă în duelul cu ultima clasată (de facto penultima). Chiar nu cred că este o chestiune de motivare financiară, ci una de putință. Banii, dacă ar fi mai mulți, ar putea asigura condiții mai bune în pregătirea partidelor, ți-ar permite să impui un plus de disciplină și să eviți orice discuții perturbatorii despre neajunsuri financiare.

Există destule circumstanțe care să explice de ce echipa n-a reușit mai multe în a doua parte a returului. Au fost tensiuni legate de bani, ai rămas fără maseur și magazioner, a contat și absența antrenorilor de pe bancă. De experiență și valoarea cu altă ocazie. Mai mult, Bălace și Ionilă au fost profund afectați de maniera în care s-a judecat cauza lor la AJF Timiș, tot demersul apelului venind cu un consum personal mare în cazul ambilor.

La nivelul echipei, lipsa a doi fundași centrali experimentați pe care să te poți baza meci de meci ne-a costat cel mai mult. Tot axul central al echipei este unul fragil, dar în majoritatea meciurilor am jucat cu mijlocași centrali în apărare, ambii având dificultăți mari de poziționare și în interpretarea jocului - asta pe lângă neajunsurile tehnice și lipsa de concentrare care bântuie echipa.

Altfel nu îmi explic cum Oprea a putut comite greșeala care a dus la primul gol, o pasă din principiu periculoasă în zonă centrală, optimistă, pentru Mitre. Poziționarea greșită ne-a costat la a doua reușită, și brusc, în loc să conducem un meci în care ne-am creat ocazii clare, aveam de recuperat două boabe. Mi-e greu să înțeleg și cum de n-am reușit să înscriem măcar o dată până la pauză la ce ocazii am avut, dar măcar erorile la finalizare au fost erori pozitive, venite după acțiuni de atac destul de legate.

Ăștia suntem. Vedem care vom mai fi în săptămânile/lunile următoare, căci iarna va fi una grea pentru alb-violeți.

30 noiembrie 2019

Gilortul Tg. Cărbunești - Poli 4:1 (2:0)

Cred că avem cu toții un dram de masochism în noi, dar să stai după Poli pe parcursul ultimelor sezoane este ceva cu adevărat #nextlevel. Iar chiar și în acest microcosmos, să bați nouă ore de drum într-o zi ca să fii servit cu un 1-4 în fața unui adversar evident lipsit de multă calitate este ceva deosebit.


Ce să mai zici despre o primă repriză în care în loc să conduci cu trei, patru goluri, te vezi fugărind un deficit de două? Gazdele au profitat de pasa imprecisă a lui Oprea la primul gol, găsind inspirat breșa în centrul apărării noastre (min. 12), și la fel de inspirați au fost la o acțiune în flancul nostru drept, urmată de o centrare pe fruntea vârfului Gilortului, care a marcat precis, fiind complet pierdut din marcaj (min. 17). În rest, alb-violeții cu ocaziile, create cu ușurință pe un teren de altfel moale spre foarte moale, dar finalizate inexact sau în portar. Ochea, Velcotă de două ori, Iseini de trei ori, Dincă, toți au avut șanse bune, iar faptul că am intrat fără gol marcat la pauză spune multe despre suferințele noastre. Echipa chiar a intrat bine în meci și a rămas montată după primirea primului gol, însă la al doilea li s-a tăiat vizibil din elan.

Eram vag temător de ce piedici ne putem pune în repriza secundă, iar pe cea mai importantă ne-am pus-o la scurt timp după debut, când Oprea, frustrat, a înjurat arbitrul la o fază neutră de joc și acesta n-a arătat clemență (min. 53). Ce să zic, era un meci fără tensiuni, iar la alt nivel nu se ajungea la această situație - de ambele părți. Am perseverat cumva, stând destul de bine defensiv, și în fața unui adversar cu puține idei, ceea ce ne-a permis să reintrăm în meci, la capătul unei acțiuni pornite de Iseini și finalizate de șutul precis al lui Popa, care a intrat în plasă după ce a lovit bara (min. 65). Inițiativa a rămas la noi, însă ocazii n-am generat, fazele fixe fiind irosite, iar insistențele lui Velcotă, în special, nerăsplătite. O eroare a lui Popa, care a pierdut o minge în flanc la treizeci de metri de poartă, a dus la faza golului trei pentru gazde, o finalizare din careu, fără mari speranțe pentru Mosoarcă (min. 84). Rapid am mai primit unul, așa cum ne place, însă după un penalty acordat cu mare ușurință - pe o minge în adâncime, Chiriac a alergat cu un adversar și Mosoarcă a ieșit în întâmpinare, fundașul nostru a ajuns primul la minge și a trimis-o în corner, Mosoarcă a dat atât peste coechipier, cât și peste adversar...și s-a dat, și s-a transformat (min. 87).

Sunt obosit, și nu știu cât sunt obosit de la drum, și cât de la dezamăgirile în lanț cărora ne expunem. Nici măcar prezența antrenorilor pe bancă nu a schimbat dinamica echipei. Ne lipsesc niște jucători din lot și viața în alb-violet nu e ușoară, clar, dar și acești băieți ar putea mai mult, dacă...dacă...dacă. Dacă nu s-ar mulțumi cu puțin, în primul rând.

Poli: Mosoarcă - Sporin, Oprea, Chiriac, Popa - Dincă, Dorobanțu, Mitre (76, Românu), Iseini (88, Turdean) - Ochea - Velcotă (88, Daminescu)

25 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Crișul

Am avut parte de un joc echilibrat vineri, în care experiența oaspeților a făcut diferența (ce m-am săturat de sintagma asta!). Nu sunt puțini în jurul echipei care consideră că dacă am avea timp, echipa ar putea deveni una puternică de Liga a III-a, dar până să atingem acest plafon al ambițiilor noastre curente, trebuie să trăim cu realitatea unui tur foarte oscilant și a faptului că toți jucătorii lasă, într-un fel sau altul, loc de mai bine.

9 voturi
Câțiva jucători au evoluat solid, chiar surprinzând, cum a fost cazul lui Mitre, titular pentru prima oară în acest sezon. Mijlocașul a fost implicat, a cerut mingea și a pasat cu precizie. Chiar dacă nu a contribuit la acțiuni periculoase, contează mult să nu mai pierdem cu atâta ușurință posesia în zona de mijloc. Bun a fost și randamentul lui Popa, care și-a pierdut locul de titular în ultimele meciuri, dar cu Crișul a profitat de absența lui Podină. Urcările sale în atac au fost răsplătite în final de penalty-ul obținut.

Ne-a obișinut faptul că Iseini și Velcotă arată, pe alocuri, că sunt jucători care pot evolua mai sus de acest nivel, însă și ei sunt oscilanți, încearcă de multe ori să rezolve fazele singuri, și dispar din joc perioade lungi de timp. Nici nu e normal să ducă doar ei atacul nostru, fiind important ca și Daminescu, Dobrincu, Ochea sau cine s-o regăsi în compartimentul ofensiv să contribuie cu mai mult. Se simte și lipsa unui lider în teren, căci oricât de sârguincios ar fi Sporin (și, cu siguranță, este), nu poate încă să dea o direcție echipei în momentele grele.

Motive de îngrijorare în ultimele runde ne-au dat și portarii, atât Popeț, cât și Mosoarcă greșind mai mult sau mai puțin flagrant. Cel din urmă, care arătase așa o formă bună în prima parte a campionatului, n-a avut cel mai bun plasament la primul gol, iar la al doilea chiar nu știu ce s-a întâmplat, era o minge pe care trebuia s-o controleze.

Că am tot vorbit mult de tinerețe, lipsă de experiență și potențial, mai este ceva care îmi dă de gândit. Niciunul dintre juniorii 2001 sau 2002 nu au reușit să arate că pot fi percutanți. Număr pe degetele de la o mână contribuțiile decisive ale acestora în turul campionatului. Nu se prea văd calitățile individuale, lipsesc acțiunile în viteză, driblingurile, pasele decisive, șuturile periculoase - nu toate deodată, dar măcar între ei, cu schimbul, cu o oarecare regularitate.

La toate aceste lucruri contribuie și faptul că prea puțini jucători stau pe pozițiile lor, aceasta fiind una din prioritățile iernii - să acoperim posturile, nu doar să completăm echipa cu un plus de experiență. Iar până atunci, sper, sper, sper la o surpriză în ultima etapă a turului, la singura formație aflată sub noi în clasament.

Nu cred că există vreo explicație acceptabilă care să justifice de ce alb-violeții au în ultimele cinci deplasări tot atâtea înfrângeri, cu un golaveraj de 1-18, dar îmi pun speranțele în ultima impresie.

22 noiembrie 2019

Poli - Chișineu Criș 1:2 (0:1)

Meciul de azi se anunța unul dificil, nu doar pentru că întâlneam o echipă din partea superioară a clasamentul, ci și pentru că era formată din mai mulți jucători cu experiență, în timp ce pe noi ne afectau suspendările lui Ochea și Podină. Chiar și așa, am arătat din nou că, cel puțin acasă, ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar.


Începutul de meci ne-a dat speranță, în chiar minutul 3 Daminescu fiind la capătul unei centrări foarte bune, dar nu a pus capul cum trebuie și a trimis mingea pe lângă poartă. Crișul n-a ripostat decât cu lansări în atac, fiind de multe ori prinși în ofsaid. Dar nici noi nu putem spune că am fost prea inspirați în ultima treime, Românu trimițând mult peste (min. 11) și Dincă încercând vinclul de la colțul lung cu un șut ce a fost mai degrabă o centrare ratată. (min. 16)

Conform scenariul cunoscut, oaspeții sunt cei care deschid scorul, în urma unei neatenții pe flancul nostru drept. Mingea ajunge la Codrea în careu, care înscrie la primul șut pe poartă al echipei sale. (min. 28) Dacă la acest gol Mosoarcă n-a avut cel mai bun reflex, s-a revanșat blocând șuturile din doar câțiva metri ale lui Roșu (min. 34) și Ciornei (min. 39)

La pauză s-a aplicat aceeași strategie ca la meciul cu Deva, fiind aruncate în luptă „armele secrete” Iseini și Velcotă. Dar până să le și folosim, suntem salvați de un al doilea gol primit, tușierul indicând ofsaid la centrarea în fața porții în urma căreia se marcase (min. 49). În minutul 62 primim o lovitură liberă indirectă aproape de careul advers. Mingea este mișcată pentru Velcotă, care înscrie cu un șut la firul ierbii, trimis lângă bara porții.

Ca de obicei, nu ne putem menține avântul după un gol marcat, astfel că oaspeții vin peste noi și ne revedem conduși după doar șapte minute. Culmea, reușiserăm să blocăm un șut ce părea foarte periculos, dar apoi nu suntem atenți și permitem adversarilor să bată repede cornerul rezultat. Mingea este centrată lângă bară, de unde Codrea înscrie cu capul, Mosoarcă cu un gest care părea mai degrabă că vrea să sperie adversarul.

Nu se mai intâmplă nimic notabil până în prelungiri, în afara faptului că Toboșaru este introdus pe teren în urma accidentării lui Dorobanțu, se dovește a fi mai mult decât inutil și este înlcouit după doar 16 minute, cu doar două rămase de jucat, fără prelungiri.

Chiar la ultima fază realizăm că trebuie să atacam și reușim să combinăm cu iscusință mingea, manevrând-o fără greșeală până în careu, unde Popa este faultat și obține penalty-ul. Cum Velcotă ratase precedentul, Oprea își asumă responsabilitatea. Din păcate, acesta trimite slab, pe centru, portarul respinge, iar arbitrul pune capăt partidei. Experiența și-a spus din nou cuvântul.

Poli: Mosoarcă - Popa, Chiriac, Oprea, Sporin - Românu (46, Iseini), Mitre, Dobrincu, Dorobanțu (72 Toboșaru; 88, Sevici), Dincă - Daminescu (46, Velcotă)

16 noiembrie 2019

Şoimii Lipova - Poli 4:0 (2:0)

Cumva am ajuns deja în faza în care simt că nu mai trebuie să văd un meci al echipei ca să știu cum a decurs partida. Avem multe probleme la acest lot și ele se repetă cu regularitate. Nu cred că suntem o echipă unită, altfel n-ai cum să aduni atâtea înfrângeri la scor, chiar şi cu alibiul tinereţii noastre.


După un debut oarecum echilibrat, dar în care gazdele au avut inițiativa și au pasat mai mult, șansele noastre depindeau de abilitatea de a înscrie primii. Velcotă a avut o ocazie bunicică, pe care nu a reușit să o finalizeze pe poartă (min. 16), iar la scurt timp gazdele au marcat la, să zicem, a doua lor actiune de atac cu adevărat coerentă. A fost o fază in flancul nostru drept, cu o centrare în fața porții, de unde un lat a fost de ajuns pentru a trimite mingea pe sub Popeț. Puteam egala prin Iseini, al cărui șut a mângâiat bara, dar chiar și așa, părea că e loc de speranțe. Asta până în prelungirile primei reprize, când Dincă a pierdut inexplicabil mingea la centru, gazdele au ieșit rapid pe contră și Popeț s-a văzut din nou învins, cu un șut din 14 metri. 

E păcat de toate momentele de presiune gestionate bine, chiar și cu costul unor galbene, să cedezi astfel în ultimele secunde ale reprizei. O echipă fără încredere și maturitate este mereu mai expusă după momente critice sau de repaus, când fie pierde din concentrare, fie caută să compenseze cu un plus de agresivitate. La noi mai rar asta din urmă, dar și așa ne-am trezit în zece la debutul mitanului secund. Am beneficiat de o liberă din 17 metri, iar arbitrul l-a atenționat pe Velcotă să nu mute mingea mai în față cât el aranja zidul. De la margine i s-a indicat lui Ochea să execute libera, acesta s-a deplasat până la locul faptei, a ridicat mingea să și-o așeze pentru șut, fără a o mișca în mod frapant, și arbitrul l-a penalizat cu al doilea galben. Excesul de zel i s-ar scuza, fiindcă l-a iertat pe Daminescu de o eliminare la o intrare hazardată în prima repriză, dar eu, unul, cu siguranță n-am mai văzut o asemenea situație.

În superioritate numerică, gazdele s-au mulțumit o vreme să plimbe mingea. Chiar și așa, noi am avut întâi o jumătate de ocazie la Iseini, care a încercat o centrare în locul unui șut din opt metri, iar apoi una chiar mare, când am scăpat trei contra unu, dar Buga s-a hazardat și a tras la poartă de la 20 de metri, în loc să deschidă jocul. Poate câ acest glonț trecut pe lângă ureche i-a trezit pe șoimi, care au început sa pună presiune și au reușit desprinderea decisivă la scurt timp. Așa cum ne place, am oferit degrabă încă un gol adversarilor, când Oprea a încercat în careu o intrare mai mult decât optimistă și Lipova a beneficiat de un penalty, pe care nu l-a ratat. De parcă nu era destul de rău, și portarul Popeț s-a văzut eliminat pentru un fault ca ultim apărător, o situație dificilă pentru acesta la un doi contra unu. Dincă i-a luat locul între buturi, dar n-a fost testat serios până la final, astfel că, măcar, am evitat a patra "manita" din acest sezon.

Problema cea mai mare este că nu reușim să creștem, ba, din contră, pare că suntem într-o scădere de formă. Nu ştiu care sunt motivele. Dacă nu ne mobilizăm altfel pentru ultimele două meciuri rămase, mă tem că tot filme familiare se vor desfășura cu Chișineu Criș și codașa Gilortul Tg. Cărbunești. Ar conta enorm să mai obținem puncte în acest an.

Poli: Popeț - Dincă, Oprea, Podină, Chiriac (29, Popa) - Ochea, Sporin - Românu (46, Buga), Velcotă, Iseini (81, Toboșaru) - Daminescu (55, Mitre)

11 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Poli - Cetate Deva

După dezastrul de la Sebiș, echipa noastră a arătat mai bine în disputa cu Deva - dar meciul din deplasarea arădeană a afectat mult abordarea celui de vineri.

14 voturi
Bălace și Ionilă au menținut, în mare, echipa care a jucat în a doua repriză etapa trecută, trecându-i pe bancă pe Velcotă, Dincă și Mosoarcă. Doar Oprea, dintre titularii schimbați atunci, a rămas printre titulari, Popeț a fost în poartă, Sporin a jucat la închidere, Chiriac fundaș stânga (în premieră), Buga fundaș dreapta și Sevici a fost vârful într-o așezare care a dat spre 4-2-3-1.

Conform declarației lui Ionilă de după meci, scopul în prima repriză era să nu primim gol, ca apoi, prin introducerea unor jucător mai percutanți și odihniți de pe bancă, să-i taxăm pe adversari. Ar fi ieșit planul, dacă Popeț nu se complica la o minge pe care trebuia cel mai bine s-o degajeze în zarea largă. Deși a evoluat bine atunci când a fost introdus cu Dumbrăvița și la Sebiș, la primul lui meci ca titular pentru Poli, tânărul portar a părut emoționat, neoferind încredere apărării și la alte două faze care se puteau solda cu gol pentru oaspeți. Ca decizie a staffului tehnic, zic însă că a fost una justificată, chiar dacă ne-a costat.

A atras atenția faptul că, în minutul 32, Buga a fost înlocuit cu Dincă. Folosit din nou fundaș dreapta, acolo unde a avut mult de suferit mai ales în meciul de la Becicherec, Buga primise un cartonaș galben și a fost pus sub presiune de adversari. Bălace și Ionilă n-au dorit să-și asume riscul unei eliminări, deși prestația lui Buga nu a fost una chiar rea. Altfel, dacă cei doi jucători de 2002 din ofensiva noastră, Dobrincu și Românu, au avut câteva contribuții utile, aș vrea să văd mai multă implicare de la Sevici.

Faptul că Velcotă a bătut penalty-ul nici nu cred că-și cere justificare. A ezitat înainte să tragă, portarul l-a citit și nici Iseini, ajuns primul la balon, n-a fost de fel inspirat cu finalizarea pe lângă din poziție ideală.

Nu mi-a trecut regretul că am pierdut aceste două puncte. Adversarii, chiar dacă au lovit de două ori bara, nu și-au construit multe ocazii mari de gol și au părut susceptibili la atacurile noastre, însă am stat prea jos după egalare și ne-a chinuit tranziția ofensivă. Urmează două meciuri foarte grele, cu Lipova în deplasare și Chișineu Criș acasă, din care orice punct ar fi un bonus. Ultima etapă ne vede la codașa Tg. Cărbunești, într-un scenariu nu așa de diferit de finalul lui 2018. Să sperăm, doar, că va fi cu alt deznodământ.

8 noiembrie 2019

Poli - Cetate Deva 1:1 (0:1)

E greu să nu regreţi punctele pierdute când ratezi penalty în minutul 85. Asta chiar dacă adversarii au lovit de două ori bara şi au părut, în general, mai aproape de victorie. Regretul este cu atât mai mare cu cât o victorie, dublată de trei puncte obţinute la masa verde cu Sebiş, ne scoteau din zona roşie. Aşa...


Cu mai mulţi "titulari" pe bancă, alb-violeţii au fost rareori periculoşi în prima repriză. La capătul a zece minute de tatonare, devenii au trimis prima oară pe poartă, din afara careului, peste. Aceştia puteau profita de eroarea lui Popeţ la o liberă bătută pe colţul scurt, pe care portarul nostru a scăpat-o în faţă, însă decarul oaspeţilor a trimis pe lângă din apropiere (min. 18). Prima bară a semnat-o Lupu, cu un şut de calitate din marginea careului (min. 21), iar Deva a presat şi la faze fixe, trimiţând peste câteva minute mai târziu. Conform cu dominarea primei jumătăţi de oră, adversarii au deschis scorul în minutul 38, la o altă eroare de judecată a tânărului nostru portar, care s-a complicat în propiul careu, nu a controlat bine mingea, şi a faultat un devean care făcea pressing. Ţoiu a transfomat şi, imediat, băieţii noştri au avut o tresărire de orgoliu, Ochea a scăpat spre poartă şi a tras în diagnolaă din 20 de metri, mingea fiind deviată de portar în corner.

Faţa jocului a fost altă după pauză, odată ce au fost introduşi Iseini şi Velcotă. Pericolul la poarta "Cetăţii" era iminent, iar Ochea a tras un semnal de alarmă când a finalizat centrarea lui Românu, însă n-a lovit destul de bine cu capul şi balonul a fost prins de portar (min. 55). Egalarea a sosit un minut mai târziu, la o acţiune iniţiată de pasa inspirată a lui Iseini, peste apărare, Velcotă a preluat o minge înaltă, care i-a rămas sub control cu puţin noroc, şi de la marginea careului a tras precis, în dreapta portarului. După debutul furibund de repriză, alb-violeţii au făcut un pas în spate, sperând să taxeze adversarii pe contre, dar mai întâi a trebuit să scăpăm de o altă minge şutată din douăzeci de metri central, care cumva l-a depăşit pe Popeţ, şi a izbit transversala (min. 60). Portarul nostru a avut o intervenţie mai bună la un şut scos de lângă bară (min. 65), însă strategia noastră nu părea să dea roade. Am ajuns rar periculos în jumătatea adversă, iar jocul s-a liniştit. Părea că ne îndreptăm spre un egal, când Oprea a recepţionat, cu spatele la poartă, o liberă bătută lung în careul advers , a pivotat ca să centreze într-o zonă periculoasă, iar mingea a lovit braţul unui adversar (min. 84). S-a dat penalty, Velcotă a bătut, dar de cum a ezitat după primul pas m-am temut că n-o să intre. Şi n-a intrat, portarul a respins până la Iseini, care s-a grăbit să finalizeze cu stângul la colţul lung şi a dat pe lângă. Chiar dacă am mai trimis de două ori periculos spre poartă, prin Dobrincu şi Velcotă, impresia a fost că în momentul penalty-ului am ratat victoria. Şi asta a fost.

Pare că nu reuşim să ne depăşim condiţia. Am avut o pâine de mâncat astăzi cu Deva, dar le-am făcut viaţa uşoară cu cadoul din prima repriză, iar pe final am irosit şansa victoriei - asta după ce Velcotă înscrisese dintr-o acţiune mult mai difcilă pentru egalare. La întâlnirea cu suporterii de acum câteva săptămâni, făceam calcule (optimiste) cu jucătorii şi ceilalţi băieţi, că scoatem cumva zece puncte din etapele rămase. Până acum am scos unul şi tare aş dori să nu jucăm cu lanterna pe masă la meciul de la Tg. Cărbuneşti din ultima etapă.

Poli: Popeţ - Buga (32, Dincă), Oprea, Podină, Chiriac (46, Iseini) - Dorobanţu, Sporin - Dobrincu, Ochea, Românu (77, Daminescu) - Sevici (46, Velcotă)

4 noiembrie 2019

Catalogul alb-violet: Sebiș - Poli

Am criticat destul jocul făcut la Sebiș, erorile personale care au compromis meciul încă din primul sfert de oră, cât și lipsa de incisivitate în treimea ofensivă.


Pentru context, a fost o săptămână grea la club, cu anumite nemulțumiri care au dus la compromiterea pregătirii partidei de sâmbătă. Cu siguranță și acest aspect a contact, dar mai grav de atât mi s-a părut lipsa de ambiție arătată, căderea după debutul slab. Și la 0-2 mai era mult de jucat, în fața unui adversar care poate foarte bine să și sufere când este supus presiunii. Cu o asemenea desfășurare, partida se chiar recomanda ca una în care jucătorii să arate că își doresc mai mult decât să joace la o codașă în Liga a III-a.

Au fost puțini cei care au jucat decent, fără greșeli majore și cu o implicare pozitivă în meci. De departe, un exemplu pentru ceilalți, atât mai tineri, cât și colegi de generație, ar trebui să fie Sinișa Sporin, care joacă oriunde-l pun antrenorii cu aceeași dedicație și același aport. Personal mi se pare că la echipa noastră, locul lui este la închidere, unde travaliul său poate aduce roade atât defensiv, cât și ofensiv. Implicarea sa la golul marcat de Ochea a fost una decisivă și, printre lucrurile pe care le-am apreciat, a fost reacția după o intrare foarte dură asupra sa în repriza secundă, pe urma căreia pur și simplu s-a ridicat, a ignorat adversarul și s-a concentrat mai departe la joc. La câtă irascibilitate am văzut de la echipa noastră în acest sezon, a fost...altceva.  Un „altceva” pe care aș vrea să-l văd mai des.

Altfel, problemele persistă în toate compartimentele. Mă întreb ce putem face ofensiv, fiindcă este al doilea meci la rând în care nu reușim să ne creăm ocazii. Trecerile lui Iseini sunt agreabile estetic, dar de cele mai multe ori lipsite de pasa potrivită. Asta e cumva încă de bine, fiindcă în rest nu prea contăm, mingile aruncate din flancul drept în careu fiind greu de convertit de solitarul Daminescu. Contează mult și dispoziția de joc a lui Velcotă, care a avut puține reușite în ultimele partide.

Urmează vineri meciul cu LPS Deva, antrenată de Ștefan Nanu. Chiar dacă nu prea mai sunt jucători care să caute o revanșă față de fostul nostru antrenor, partida are o miză foarte importantă pentru clasament. Sper să vedem o altă față a alb-violeților.

2 noiembrie 2019

Național Sebiș - Poli 5:1 (4:1)

Îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele după o asemenea...reprezentație. Când iei gol în secunda zece, zici mersi că nu ești condus cu 4-0 înainte de minutul zece, și tot pleci cu cinci goluri la final, chiar nu mai este nimic de zis.


Și când te gândești că am început partida cu „cel mai bun unsprezece” - toți absenții reveniți, niciun suspendat. Pur și simplu n-a contat, fiindcă aproape toată echipa a evoluat dincolo de dezamăgitor. La primul gol, Dincă a ratat intercepția pe mingea lungă aruncată în flanc după primul fluier, balonul trimis în fața porții a ajuns la un sebișean, acesta a tras în bară, dar mingea tot la un jucător complet nemarcat al gazdelor a revenit, care a deschis scorul. Naționalul și-a dublat avantajul în minutul 5, după o degajare greșită a lui Mosoarcă, urmată de o incursiune pe centru și o finalizare de lângă fundașul care avea în marcaj adversarul. Pe o altă minge lungă, Oprea a ratat intercepția, dar nu complet, ci cât să pună mingea pe tavă marcatorul celui de-al doilea gol, Balha, care a încercat un lob și a nimerit bara. Am mai scăpat cumva la o altă dublă-ocazie venită puțin timp mai târziu, după care jocul s-a liniștit...iar reacția alb-violeților s-a lăsat așteptată.

La finalul primelor 38 de minute de joc, când Sebișul a marcat al treilea gol, la o minge pierdută de Velcotă la treizeci de metri de poarta noastră, ne puteam lăuda cu un șut ratat al lui Daminescu și o minge trimisă de Sporin din afara careului, ambele reținute fără mari emoții de portar. Am reușit, totuși, în minutul 42 să înscriem la un un-doi de succes între Ochea și Sporin, care i-a permis primului să scape singur cu portarul și să tragă pe lângă acesta. Conturul unei brume de speranță s-a spulberat degrabă, căci am mai primit un gol înainte de pauză, la o minge respinsă în marginea careului și reluată spectaculos și în forță în stânga lui Mosoarcă.

Cele patru schimbări efectuate (practic) la pauză, cât și o suficiență a gazdelor, ne-au permis să stăm mai sus, să aruncăm niște mingi în careu, dar fără a ne crea ocazii reale. Asta deși pe teren a intrat inclusiv Iseini, care s-a remarcat cu câteva treceri de efect, însă doar atât. Tot Sebișul a fost mai aproape de gol atunci când a ieșit din propria jumătate, cea mai notabilă ocazie fiind la mingea scoasă de pe linia porții de Buga în minutul 75. Tot avea să vină golul cinci în prelungirile meciului, când același Balha a scăpat spre poartă pe o minge lungă și, de această dată, lobul a trecut peste Popeț (intrat la pauză) și a poposit în plasă.

Pentru că fotbalul este uneori absurd, există posibilitatea ca echipa noastră să câștige meciul pe o eroare „administrativă” a gazdelor: regulamentul de L3 obligă cluburile să aibă mereu doi jucători U20 (născuți după ianuarie 2000) în teren, iar în minutul 65, Sebișul, care a început meciul cu doar doi jucători U20 printre titulari, l-a scos pe unul dintre ei (Vereș) și l-a înlocuit cu un jucător născut 1998 (Roman).

Până la urmă, și dacă va fi așa, ar reprezenta o satisfacție minimă pentru noi. Cel mai important ne-ar fi să vedem echipa jucând un fotbal competitiv, iar în acest meci clar n-am văzut așa ceva. Am tot ținut partea jucătorilor, care sunt tineri și au arătat pe alocuri că pot mai mult, dar de această dată n-am arătat că o echipă care merită încrederea și răbdarea suporterilor.

Poli: Mosoarcă (46 Popeț) - Dincă (46 Buga), Oprea (48 Popa), Podină, Sporin - Ochea, Dorobanțu, Chiriac, Românu - Velcotă (46 Iseini) - Daminescu


Google+