2 decembrie 2019

Catalogul alb-violet: Tg. Cărbunești - Poli

Cum a reușit Poli să piardă acest meci? Prea puțină lume îmi imaginez că își mai pune această întrebare într-o după-amiază ploioasă de luni.


Răspunsurile le cam cunoaștem: n-am știut să stăm în apărare, n-am fost preciși la finalizare, n-am tras la aceeași căruță. Jucătorii au avut condiții decente pentru o deplasare la îndepărtatul Târg din Cărbunești, plus prime speciale promise la acest meci. Un succes putea să dea altă culoare pauzei de iarnă, îți oferea alte argumente pentru a asigura contiuitatea clubului. Nici aceste îmbieri nu ne-au ajutat însă în duelul cu ultima clasată (de facto penultima). Chiar nu cred că este o chestiune de motivare financiară, ci una de putință. Banii, dacă ar fi mai mulți, ar putea asigura condiții mai bune în pregătirea partidelor, ți-ar permite să impui un plus de disciplină și să eviți orice discuții perturbatorii despre neajunsuri financiare.

Există destule circumstanțe care să explice de ce echipa n-a reușit mai multe în a doua parte a returului. Au fost tensiuni legate de bani, ai rămas fără maseur și magazioner, a contat și absența antrenorilor de pe bancă. De experiență și valoarea cu altă ocazie. Mai mult, Bălace și Ionilă au fost profund afectați de maniera în care s-a judecat cauza lor la AJF Timiș, tot demersul apelului venind cu un consum personal mare în cazul ambilor.

La nivelul echipei, lipsa a doi fundași centrali experimentați pe care să te poți baza meci de meci ne-a costat cel mai mult. Tot axul central al echipei este unul fragil, dar în majoritatea meciurilor am jucat cu mijlocași centrali în apărare, ambii având dificultăți mari de poziționare și în interpretarea jocului - asta pe lângă neajunsurile tehnice și lipsa de concentrare care bântuie echipa.

Altfel nu îmi explic cum Oprea a putut comite greșeala care a dus la primul gol, o pasă din principiu periculoasă în zonă centrală, optimistă, pentru Mitre. Poziționarea greșită ne-a costat la a doua reușită, și brusc, în loc să conducem un meci în care ne-am creat ocazii clare, aveam de recuperat două boabe. Mi-e greu să înțeleg și cum de n-am reușit să înscriem măcar o dată până la pauză la ce ocazii am avut, dar măcar erorile la finalizare au fost erori pozitive, venite după acțiuni de atac destul de legate.

Ăștia suntem. Vedem care vom mai fi în săptămânile/lunile următoare, căci iarna va fi una grea pentru alb-violeți.

Niciun comentariu :

Google+