24 octombrie 2017

Despre eşec, confuzie şi redresare

Poli trece printr-o transformare sumbră: de la o echipă care putea să bată pe oricine la o echipă care nu mai reuşeşte să bată pe nimeni - în sub cinci săptămâni. Aparent clubul s-a dezlânat pe toate planurile, de e chiar greu să-ți mai dai seama care-i cauza și care-i consecința.

Absenţe, improvizaţii, mâini în şold
Pe teren e simplu: am rămas fără jucători. Știam de la formarea lotului că centrul apărării și vârful de lance se prezintă ca zone deficitare. La atâtea mutări, riscul a fost cumva asumat, mai ales că odată cu năruirea promisiunii finațării publice, aducerea unor jucători care să întărească echipa s-a îngreunat considerabil. Covalschi, dublajul pentru flancul stâng, a dispărut degrabă, clubul optând pentru promovarea lui Podină în locul unei alte supliniri. Teoretic, cu Șeroni dublură, eventual și Melinte, plus jolly-jokerul Ciucur, aveam oameni, dacă nu echivalenți valoric, măcar competenți individual. Și pe celălalt flanc păream acoperiți, cu Crețu, Străuț și Haruț un trio apreciabil. Rămânea centrul, cu Cânu și Melinte titulari, Șeroni și Bocșan dubluri, asta deși Bocșan dovedise că nu este o dublură de drept, ci de nevoie.

Odată ce a căzut prima piesă, Cânu la Iași, am început să tremurăm. Restul au căzut ca niște piese de domino. Șeroni, trecut în atac din lipsă de alternative, a căzut în luptă cu Craiova, după un adevărat forcing la Iași. Crețu și Țigănașu arătau carențe de fiabilitate, fiecare ratând niște jocuri, pe motive medicale, în vreme ce Străuț și-a rupt degetul într-un amical la Sânnicolau Mare. Haruț suferea de o accidentară abdominală de la începutul lui septembrie. Bocșan, om aproape nelipsit anul trecut, s-a văzut pus sub presiunea de a fi fundașul central experimentat, și doar cu Melinte la susținere a eșuat lamentabil, atât cu Craiova, cât mai ales cu Chiajna. Aceleași responsabilități disproporționate au căzut pe umerii lui Ciucur și Soljici, fundași de conjunctură, și Haruț la disputa de pe Arena Națională. Câte unul dintre ei introdus între trei jucători rodați unul cu celălalt ar fi mers. Nu așa însă.
În aceste condiții, chiar dacă am fi adus un fundaș central în plus astă toamnă, ne-ar fi căzut teribil de greu să rezolvăm o situație în care patru din cei cinci fundași de bază îți lipseau, lăsându-te cu opțiunile șase, șapte, opt.

Prea puţin, prea târziu
Astfel trecem în proximitatea terenului, în zona tehnică, acolo unde pesimismul lui Ionuț Popa nu mai dă roade. Echipa pare să fi stagnat tactic, schemele de joc nu surprind pe nimeni, iar atunci când lipseşte energia duo-ului Munteanu-Creţu, părem văduviţi de intenţii ofensive. Mai grav de atât, antrenorul nu s-a dovedit dispus să adapteze tactic în fața neajunsurilor cauzate de accidentări, abordând partida cu FCSB cu temeritatea unui om care nu are ce pierde. De fapt, căruia nu îi pasă dacă pierde. E aproape iresponsabil să speri/crezi că o linie de fund cu Ciucur - Soljic - Melinte - Harut poate să se apere la patruzeci de metri de poartă. Presupun că Popa evită să aglomereze echipa în fața propriului careu pentru că n-a reușit să organizeze jucătorii cât să ne apărăm cu consecvență și disciplină, fapt exemplificat inclusiv la fazele fixe. Pe lângă aceste nereușite tactice și neajunsuri de lot, Popa a apărut în presă cu o ranchiună deosebită, care a culminat în declarațiile de după meciul cu FCSB, la adresa juniorilor - în fapt, la adresa primarului: „Am introdus toți tinerii din echipă, pentru că multă lume a zis să încercăm și tinerii noștri, i-am încercat într-un joc cu o echipă [tare] și...ați văzut și dumneavoastră.” Nu văd cum o asemenea declarație poate deservi intereselor echipei.

Aceleaşi probleme...
Ar mai rămâne întrebarea de ce suferim așa de mult cu accidentările, mai ales că am adus și un preparator fizic să-l asiste pe Ionuț Popa? Pe de-o parte, e fiindcă pregătirea fizică e suficient de complexă, cât să nu depindă de un singur individ. Pe de altă parte, Cânu și chiar Șeroni au avut probleme medicale și anul trecut, în vreme ce pentru jucătorii tineri am văzut că tranziția spre Liga 1 poate aduce cu sine „dureri de creștere”. Dar dacă te uiți la Țigănașu și la Crețu, jucători care au prins laolaltă 72 meciuri în 2016/2017, trebuie admis că circumstanțele au fost tare a dracu să se alinieze așa cum s-au aliniat.

Chiar și așa, rămâne senzația că echipa poate mai mult, dar administrativ avem dificultăți care nu s-au aplanat. Promisiunile neonorate emise de primar, repetate îndeajuns încât să nu mai însemne nimic, trebuie să fi săpat la încrederea echipei. E drept că fotbal nu jucăm de vreo cinci săptămâni, dar semi-eșecurile suferite cu Sepsi/Voluntari/Iași le-aș pune pe seama inabilității lui Popa să creioneze un joc ofensiv cu lotul (deficitar) pe care îl are la dispoziție. Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, putem recunoaște că suntem o echipă de moral, care prezintă momente de pasivitate în joc, dar și perioade de forcing. Cel mai bun exemplu l-am avut în meciul cu CFR Cluj, dar același tipar s-a văzut cu Dinamo sau, negativ, în jocul de la FCSB.

Nu-mi dau seama în ce măsura campania președintelui Drăgoi pentru șefia LPF poate să fi ajutat clubul. Mă îndoiesc că a făcut-o, ci mai degrabă a luat din timpul și atenția necesare pentru a gestiona fluctuațiile vieții interioare a lui Poli. Între timp s-or fi creat și noi animozități, cine știe? Înfrângerea drastică, la zero practic (13-1, acel 1 venind de la club) a fost vădit influențată de cel mai mare cal de bătaie politică din țară, Dragnea Liviu, care și-a declarat simpatiile pro-Iorgulescu în ziua votului. Unii mai înțelepți ca mine speculează că Drăgoi a fost lăsat să agite spiritle doar atât cât să i se arate lui Iorgulescu cine-s șefii. Cert este că fotbalul românesc a pierdut din nou. Pentru Poli, implicarea și energia cu care vor reveni la club Drăgoi, precum și cei care au sperat la mutarea în București alături de el, vor fi decisive.

În absenţa căpitanului
Urmează disputa de Cupă cu ASU Politehnica, într-un meci din care mai ales noi avem ceva de pierdut. La forma sportivă arătată de ai noștri, brusc orice rezultat pare posibil. Apatia, frustrarea și frigul probabil că vor ține lumea departe de stadion la jocul de miercuri. Nu e momentul pentru menajările sugerate anterior de Ionuț Popa. Echipa are nevoie de o reușită pentru moral, iar o victorie cu ASU Politehnica nu e de fel garantată, fiindcă alb-violeții de pe Știința au toate motivele să facă un meci mare. Fără atitudine, vom pierde. Măcar fotbalul să aibă ceva de câștigat pe seama acestui meci.

23 octombrie 2017

Note FCSB - Poli (et. 15. c. reg.)

FCSB - Poli 7:0 (3:0)
[63 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Nu i se pot imputa multe lucruri la goluri, doar că nici nu a scos nimic, decât mingea din poartă. În plus, a degajat o atitudine de nepăsare ce nu a acordat încredere nici coechipierilor, nici spectatorilor.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,8

Denis Haruț

E greu să fii critic la debutul unui junior în prima ligă, într-un moment în care nici nu era complet apt fizic. Nu i-a făcut deloc față lui Gnohere la golul trei, dar câți i-ar fi făcut? În rest, prestația lui n-a fost deloc tragică, precum cea a omologului din flancul stâng.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,7

Josip Šoljić

A părut cel mai solid din linia de fund, mai ales că s-a și împotrivit „bizonului” în câteva rânduri. Dar doar a părut, căci în lipsa lui Cânu și cu un Melinte nesigur alături, el ar fi trebuit să coordoneze întreaga defensivă. Imaginea din momentul pasei către Gnohere de la primul gol este grăitoare pentru degringolada din apărarea noastră: croatul era cu mâna pe sus dând ceva indicații cuiva din fața lui, în timp ce îl și scotea pe francez din ofsaid, iar Melinte și Ciucur parlamentau undeva la linia de mijloc.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,8

Cristian Melinte

Fiind nevoit să-l dubleze pe Ciucur, nu l-a dublat decât prin prestația jalnică, dublată și ea la rându-i de un aer de lehamite. La golul cu capul al lui Gnohere nici n-a mimat intenția de a sări, deși era fix lângă atacant, în schimb ridicând mâinile a disperare spre Straton.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 2,7

Alexandru Ciucur

Când crezi că ai văzut cea mai slabă prestație posibilă, cea a lui Bocșan de etapa trecută, trebuie doar să revezi golurile din acest meci. Nici nu e nevoie de nenumăratele faze în care flancul nostru stâng a fost ca și inexistent. Termenul de „jalon” se potrivește perfect pentru prestația lui Ciucur din acest meci. Săracul, nici nu e vina lui în totalitate, căci din toate rolurile pe care le-a întruchipat de când e la Poli, cel de fundaș stânga a fost cel mai slab.

Nota Cronicii: 2,5
Nota comunității: 2,7

Gabriel Vașvari

În ton cu restul liniei mediene, n-a avut nici o reușită.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,3

Andrei Artean

După prestația bună din dezastrul de etapa trecută, cu FCSB Artean s-a făcut de râs. Încă am imaginea cu el alunecând undeva la mijlocul terenului. În sine, momentul nu e de blamat - se poate întâmpla oricând, oricui. Dar e cumva imaginea cea mai sugestivă pentru întreaga seară - căpitanul echipei, ridicol, la pământ. Pase aiurea, intervenții slabe, aport deloc.

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 3,0

Alexandru Munteanu

Să zicem, unul dintre jucătorii care n-a fost jalnic. A creat acea ocazie a lui Mailat. S-a zbătut pe unde a fost nevoit să joace, și pe stânga, și pe dreapta, și în apărare. Dar din nou slăbuț la fazele fixe, toate fiind un pic prea scurte sau un pic prea lungi.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,5

Ivan Ćurjurić

Doar nu ne-am dus în capitală să pierdem. Popa a mizat din nou pe un mijlocaș ofensiv. S-a zbătut un pic, dar reușite puține, în afara unei pase lamentabile de unde a plecat golul doi.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,7

Sebastian Mailat

Cred că după acest meci e destul de clar că în acest moment, nu ar face față la Steaua. A intrat ambițios, poate prea ambițios, a avut o fază bună finalizată cu un șut în blocaj, dar la ocazia de la 2-0 trebuia să marcheze.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,0

Camaldine Abraw

Să vedem cum se va integra și cât de repede va putea fi folosit la un randament ridicat. Prima impresie a fost una bună, a coborât pentru a juca mingea, a încercat să creeze spații. Totuși, m-aș fi așteptat ca duelurile aeriene să aibă mai des câștig de cauză..

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,8

REZERVE

Cătălin Doman

La plusuri în acest meci e că Doman nu a mai simulat și nu a luat galben.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,5

Cosmin Bîrnoi

Am și uitat că a jucat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,1

Lucian Oprea

A intrat ambițios la mijlocul terenului, dar la 6-0 toți dezertaseră deja, deci cu cine să mai joci?

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 2,9

ANSAMBLU

Ionuț Popa

E dificil să îl critici pe Popa pentru echipa introdusă, având în vedere absențele, pentru că orice variantă ar fi avut problemele ei. Dar totuși, tactica echipei putea fi mai cugetată, trebuia jucat mult mai pragmatic. În schimb, pare că jucătorii au fost aruncați pe teren și lăsați de capul lor. Introducerea lui Doman în locul lui Haruț e ciudată, căci existau variante defensive. Iar declarația de la final legată de juniori „i-am încercat și...ați văzut și dumneavoastră” este de-a dreptul iresponsabilă. Nu doar că e nedreaptă față de cei introduși - care fie vorba între noi, nu au fost cei mai slabi de pe teren - dar subminează propria-i muncă. Dacă nu a fost în stare să îi pregătească și să îi integreze treptat, în meciuri mai accesibile, pentru a îi avea în formă bună atunci când are nevoie de ei, a cui e de fapt vina?

Toate astea sunt sugestive pentru un Ionuț Popa care pare că nu mai are chef și nu-i mai pasă.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 3,3

Echipa

Dacă ne forțăm imaginația, putem găsi scenarii și mai sumbre ca cel din acest meci. Se putea ca tot lotul să fie valid. Ba chiar puteam să avem și un om în plus și tot să luăm 6 (golul lui Găman nu se pune). Putea fi într-un meci împotriva ultimei clasate. Ne luăm deci o marjă pentru aceste scenarii improbabile și până atunci rămâne una din cele mai slabe prestații posibile.

Nota Cronicii: 2,5
Nota comunității: 2,5

Omul meciului

Niciunul - 66,7%
Alexandru Munteanu - 11.1%
Denis Haruț - 7,9%
Sebastian Mailat - 6,3%
Cătălin Straton - 1,6%
Josip Šoljić - 1,6%
Alexandru Ciucur - 1,6%
Andrei Artean - 1,6%
Cosmin Bîrnoi - 1,6%

FCSB - Poli 7:0 (3:0)

Ca să nu dăm în depresie - cei care n-am dat deja - am să încep cu niște îmbărbătări. În primul rând trebuie uitat acest meci, în special scorul. O fi greu de suportat și de tratat ca pe o umilință, dar cel mai bun mod de a trece peste e să o iei în plin, să-i faci stop pe piept și s-o porți mândru, sau mãcar cu arogantã, ca pe o rană de război, cum a fost și cu acel 1-8 istoric, diferența fiind că acum nu are cine să cânte și să alunge tristețea.


Așteptările oricum nu erau mari de la acest meci, rezultatul nu era unul important, mai ales că în condiția noastră de acum, precum și a echipelor din preajmã, e clar că trebuie să uităm play-off-ul și să ne regrupăm cât mai repede. Doar că trebuie pus accent pe această regrupare, până nu e prea târziu, pentru că forma și atitudinea din ultimele șase meciuri arată cam ca în perioada finalului de sezon 2015/16.

Echipa de start arăta un pic de speranță, dar era clar un pariu, cu miza pe nou venitul Abraw și pe faptul că Mailat are de demonstrat ceva, mai ales că îl avea în față pe Enache în locul accidentatului Benzar. Mailat a vrut, dar n-a reușit, în timp ce Abraw chiar a arătat că poate fi util echipei, dar mai e nevoie de o perioadă de pregătire și integrare. Buba cea mare a fost defensiva, în special flancurile. Pe dreapta l-am avut pe Haruț la primul său meci din acest sezon și încă nerefăcut după probleme medicale, în timp ce în stânga, improvizația Ciucur s-a dovedit un eșec total, mai ales că nici Melinte nu a fost capabil să îl susțină.

Primul gol a picat în urma unei faze halucinante. Steliștii băteau un aut după o acțiune la poarta lor, deci am fi avut timp să ne regrupăm, dar când mingea trimisă de Budescu îl găseşte pe Gnohere, acesta are deja zece metri avans faţă de cel mai apropiat adversar - graţie unui "ieşiri" la ofsaid greşite a lui Soljic şi a marcajului larg oferit de Ciucur. Singur cu portarul, golul a fost o formalitate. Părea că gazdele nici nu se străduie, golul doi venind după o altă acțiune pe deficitarul flanc stâng.

Replica noastră a apărut după o pasă lungă ce i-a oferit lui Munteanu oportunitatea de contraatac, care l-a deschis pe Mailat, dar acesta din urmă a tras puțin pe lângă colțul lung, dintr-o poziție similară cu a lui Gnohere. Putea fi 1-2, dar s-a făcut 3-0, după ce Budescu a dat o pasă perfectă în adâncime. Šoljić a fost primul pe trasă dar n-a ajuns la minge, iar Gnohere s-a descotorosit cu ușurință de Haruț pentru a marca.

Și cam aici s-a încheiat povestea, căci să continui cu descrierea golurilor din repriza secundă ar echivala cu autoflagelarea. Ce m-a enervat cel mai mult este eliminarea ce a precedat ultimul gol, când Šoljić a vrut să dea dovadă de ambiție, a intrat prin alunecare să oprească mingea în interiorul careului, dar ochiul vigilent al pe veci „dragului” nostru Găman a văzut ceva ce numai el a văzut și a considerat să acorde un penalty si o eliminare fãrã sens. Și așa, pe lângă accidentările existente, ne-am mai trezit cu un absent nou în meciul următor.

Putem da vina pe linia defensivă improvizată sau pe lipsa de omogenitate a echipei datorată absenților. Dar mă uit peste echipa aliniată în finala cu Dinamo, pe același stadion, și nu văd mare diferență ca valoare, poate chiar un plus pentru cea de azi. Să fi fost dinamoviștii mai blânzi? Se poate. Azi n-a mers nimic, și nu doar în apărare, căci și la mijloc au fost multe greșeli. E clar că apasă tare și contextul actual. Am văzut frustrare în teren, iar după golul trei resemnare. Cam la asta cred eu, chibițând din tribună, că ar trebui lucrat, la partea psihologică. Care ar fi cauzele, problemele? Antrenorul, banii, nesiguranța, doar cei din teren pot spune. Nu pot decât să remarc cât de ciudat e să îți dispară brusc din echipă trei jucători, în ultimele două zile premergătoare meciului. Iar dacã accidentările sunt serioase, e prea devreme să avem atâția indisponibili - ceea ce trebuie să ne pună întrebări asupra pregătirii fizice.

Poli: Straton - Haruț, Šoljić, Melinte, Ciucur - Artean, Vaşvari - Munteanu, Ćurjurić, Mailat - Abraw 

Schimbări:

Doman pentru Haruț (min. 46)
Bîrnoi pentru Ćurjurić (min. 55)
Oprea pentru Abraw (min. 67)



17 octombrie 2017

Note Poli - Chiajna (et. 14 c. reg)

Poli - Chiajna 0:3 (0:1)
[45 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Fără un aport major în acest meci, fie el pozitiv sau negativ.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,8

Valentin Crețu

Păcat de eroarea de la primul gol, când a fost depășit unu la unu de Bumba. În rest am văzut multă dorință din partea sa, mult elan ofensiv și măcar două centrări care ar fi trebuit transformate în gol, de Doman. În măsura în care putem vorbi de cel mai bun polist în această dispută, eu l-aș nominaliza pe Crețu.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Cristian Melinte

Golul doi a plecat de la degajarea sa eșuată, asta pe lângă diferite alte erori comise de-a lungul partidei. Am văzut măcar câteva intervenții pozitive din partea sa, dar mai mereu am fost descoperiți defensiv, fiindcă nu avem calitatea individuală necesară să ne apărăm în patru.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,8

Cristian Bocșan

Când crezi că ai văzut cea mai slabă prestație posibilă, Bocșan reușește totuși să te mai surprindă. Pe sub minge la primul gol, aerian la golul anulat al oaspeților, confuz și lent la golul doi, intervenție ratată la golul trei - și astea pe lângă destule alte greșeli care n-au dus la nimic atât de grav. Am crezut mereu că, în lipsă de variante cu experiență, trebuie mers pe Bocșan, a cărui talie mai ajută. După acest meci încep să cred că a cam venit timpul să comită cineva nou toate aceste greșeli, cineva de la care mai poți avea speranța progresului.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 2,3

Alexandru Ciucur

După ce în prima repriză l-a tot acoperit pe Doman în flanc, fără să primească mingea, în partea a doua a dispărut din planul ofensiv. Cu siguranță că un defensiv experimentat ar fi avut un plus în plasament, dar nu cred că prezența lui Ciucur în apărare a cântărit decisiv în acest joc. 

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,0

Gabriel Vașvari

A pierdut o minge care putea să ne coste, dar în rest a avut câteva contribuții ofensive bune. Poate că la șutul respins de Albu putea să plaseze mingea mai bine, dar la efortul ulterior, parat de portar, cu mingea ajunsă la Doman/Miguel, a oferit practic o minge de gol. Nu cred că acest meci a fost pierdut din cauza zonei centrale de la mijloc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Andrei Artean

Nu e un lucru nou că jocul său de pase este deficitar. S-a văzut în mai multe rânduri și în acest meci, dar prestația sa teritorială n-a fost rea, chiar din contră. A avut un șut bunicel din poziție grea și un șut slab din poziție bună, și dacă ar fi să i se impute ceva, este că nu a întremat echipa în jurul său în momentele mai haotice ale părții secunde. Asta, așa, din postura de căpitan.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Alexandru Munteanu

Exact ca la ultima partidă, pare să existe așteptarea ca Munteanu să rezolve toate fazele ofensive. Nu merge. E un jucător care are nevoie de spațiu, iar ca să arunci constant mingile în careu, ai nevoie și de un destinatar combativ. A avut un șut plasat la poartă, scos de portar, în rest doar tentative eșuate. Păcat de fazele fixe, care au fost multe și n-au produs nici măcar o situație periculoasă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Cosmin Bîrnoi

Am tot comentat că plasarea lui Bîrnoi în centru este mai oportună decât în flanc, în ideea că Ciucur sau Doman pot duce. N-au fost teribil de multe faze în care Bîrnoi să contribuie, deși a avut o pasă de dat la cea mai frumos construită acțiune a alb-violeților, cea finalizată cu șutul blocat al lui  Vașvari.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Cătălin Doman

Dacă prestația lui Bocșan a fost un minim al său, și jocul lui Doman s-a apropiat, cu certitudine, de cele mai proaste partide făcute de la Poli. Cred că n-a avut o centrare/acțiune bună până la cele două mari ratări pe final de repriză. Măcar la mingea respinsă de Caparco ar fi trebuit să înscrie. Așa, ne/a compromis șansele și a dispărut din joc în partea secundă.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,9

Miguel Bianconi

Așteptarea ca introducerea unui atacant să schimbe complet dinamica jocului nostru mi se pare nerealistă. Poate că, dacă Doman nu-i sufla mingea doar ca să rateze, ar fi putut înscrie primul său gol, la cam prima sa reală ocazie de poartă de când e la Poli. Poate că nu. Cert este că brazilianul nu aduce un plus jocului nostru, deși se vede că vrea, că luptă, că are spirit de sacrificiu. Poate se ameliorează în timp, poate că nu. Dacă vine Abraw, o să avem termen de comparație.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 2,6

REZERVE

Sebastian Mailat

Singura reușită a mijlocașului introdus pentru Doman a fost faza în care ar fi trebuit să primim un penalty. Altfel, jocul pe spații mici, în fața unei apărări compacte, nu îi priește prea mult și nici nu cred că ține de controversele din jurul său.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,2

Ivan Ćurjurić

A intrat, n-a avut niciun impact, s-a terminat meciul.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,2

Josip Soljic

Rămâne întrebarea, filosofică în acest moment, dacă n-ar fi trebuit folosit fundaș central în locul lui Bocșan. Așa, intrat pe final, n-a reușit să impresioneze în vreun fel.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,8

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Din nou, declarațiile după meci sunt piperate cu alibiuri, de această dată fiind la rând un contrast întrei cei ”12.000 spectatori de la ASU” și cei treizeci pe care îi numerase Popa cu jumătate de oră înainte de debutul partidei. Insistarea pe Bocșan pare falimentară, mai ales când trebuie să ne deschidem, să atacam. Deci ori Soljic în spate, ori e timpul pentru a oferi minute lui Podină, cu orice risc - chiar dacă nu cred că e pregătit momentan. Pe deasupra, Popa ar trebui să termine cu fantezia unui mijlocaș de creație și să revină la trioul Artean - Soljic - Vașvari, cu care am avut cele mai bune rezultate. Presiunea se va acumula în următoarea perioadă, astfel că devine prioritar să obținem niște puncte până la finalul lunii. Problema este că nu jucăm mai nimic și suntem lipsiți de consistență.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,7

Echipa

Ne lipsesc doi, trei jucători și brusc suntem în cap. De facto doar Cânu a absentat în această perioadă nefastă, deci ori admitem că stăm într-un singur fundaș și ăla de treizeci și șase de ani, ori acceptăm că efortul la nivel de echipă este deficitar. Chiajna, cert, nu mai e formația pe care am bătut-o, la fel ca Voluntari este un azil bun pentru jucătorii din zona Bucureștiului care caută să se (re)afirme. Asta nu scuză însă faptul că am arătat pur și simplu ca formația mai slabă, de parcă noi jucam în deplasare. Un forcing de cincisprezece minute nu este de ajuns, trebuia să arătăm mai multe în partea secundă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Omul meciului

Niciunul - 42,2%
Alexandru Munteanu - 17,8%
Valentin Crețu - 13,3%
Andrei Artean - 8,9%
Cosmin Bîrnoi - 8,9%
Gabriel Vașvari - 4,4%
Cristian Melinte - 2,2%
Josip Soljic - 2,2%

16 octombrie 2017

Poli - Chiajna 0:3 (0:1)

În mod nesurprinzător, durerile de facere ale echipei nu s-au ameliorat peste această pauză. Chiajna a jucat ca o echipă matură, de top, cel puțin în comparație cu Poli, care deși a avut multe șanse de a egala, a ratat cu insolența unei echipe mici. Absența titularilor cântărește greu în compartimentul defensiv, dar mai grav este că alb-violeții par complet în derivă și nu se întrevedere o soluție ușoară.

Chiajna a intrat în meci cam cum am intrat noi în partida tur. Cert este că e mult mai ușor cu finanțare și în proximitatea Bucureștiului, unde colcăie de jucători care n-au putut să se impună la echipe mai mari. După aproape jumătate de oră în care alb-violeții n-au arătat mai nimic, golul a căzut în poarta noastră la capătul unei faze fixe prelungite: Bocșan a sărit pe sub minge în marginea careului, balonul a fost prelungit la Bumba, care l-a driblat din scurt pe Crețu și a înscris singur cu portarul. Am fi putut replica îndată (min. 32), la cea mai frumoasă construcție a meciului, cu Bîrnoi, Munteanu și Crețu activați în flanc, mingea trimisă în zona centrală fiind reluată tare de Vașvari, cu Albu interpus nefericit pe traiectoria mingii. Același Crețu a luptat exemplar pentru a centra pe colțul lung, de unde Doman a trimis cu capul de lângă Albu, însă doar în bară (min. 40), într-o fază în care se putea înscrie. Chiar înainte de pauză a mai urmat un duo de ocazii, prima la șutul plasat din careu, poziție laterală, expediat de Munteanu și respins acrobatic de portar, ca la a doua șutul lui Vașvari de la distanță fiind respins în față de același Caparco, mingea țopăind între Doman și Miguel, primul s-a băgat la șut, dar cumva n-au reușit  să trimită mingea în afara razei de intervenție a portarului, care a intervenit spectaculos.

Era clar că nu ne va fi ușor, după această serie de ratări, să întoarcem meciul în partea secundă. Repriza a început chiar foarte neconvingător, întâi cu un gol anulat eronat oaspeților pentru ofsaid, după ce aceștia profitaseră de plasamentul deficitar al lui Bocșan (min. 48). Nici n-am clipit bine, că un nou atac periculos al Chiajnei, de această dată facilitate de o ieșire greșită la ofsaid a lui Melinte, l-a lăsat pe Bawab liber în flanc, centrarea sa fiind trimisă (nesperat) pe lângă de Batin de la zece metri. După numeroase eforturi neconvingătoare de la distanță sau din preajma careului, două chiar cu bun potențial de finalizare, o minge de la douăzeci și cinci de metri a lui Artean a prins o ușoară deviere și s-a scurs pe lângă bara porții lui Caparco (min. 61). Chiajna a replicat degrabă, cu Batin ratând singur cu portarul, grație unei intervenții slabe în prealabil a lui Bocșan (min. 65). Au urmat o serie de schimbări, care au fragmentat partida, înainte ca alb-violeții să fie privați de un penalty clar, după ce Mailat a pătruns în careu și fundașul advers a alunecat, oprind balonul cu brațul - involuntar, dar decisiv (min. 77). Având în vedere și greșeala la împotriva Chiajnei din debutul reprizei, putem doar zâmbi amar. Jocul s-a tranșat la o nouă contră rapidă a oaspeților, cu Bocșan păcălit de săritura mingii rașchetate de Melinte, situație de care a profitat Bumba, finalizând elegant din marginea careului, fără șanse pentru Curileac (min. 80). Rapid, pe încă o contră, scorul a luat proporții neplăcute, Batin reușind în sfârșit să înscrie, cu mult timp și spațiu din interiorul careului nostru (min. 83). Am scăpat de alte neplăceri până la final, rămânându-ne să contemplam ce putem face să revenim pe linia de plutire.

În ciuda debutului greoi de partidă, Poli n-a jucat rău când s-a văzut condusă. Nu cred că se pune însă problema cine a jucat mai bine astăzi, Chiajna arătând că dispune de un capital deosebit de talent în jucători precum Bumba, Bawab și Cristescu. Poli, plutind în aer cu un Bocșan dezarmant de slab, ar fi putut conta doar dacă arăta precizie la finalizare - un punct slab al alb-violeților de-a lungul sezonului, chiar și când lucrurile mergeau mai bine.

Seria de coșmar are toate șansele să continue, urmând deplasarea la FCSB, jocul tensionant de Cupă cu ASU Politehnica și un joc acasă cu Astra. Cine să vină cu soluțiile?

Poli: Curileac - Crețu, Bocșan, Melinte, Ciucur - Artean, Vașvari - Munteanu, Bîrnoi, Bîrnoi - Miguel

Schimbări:

Mailat pentru Bîrnoi (min. 54)
Ćurjurić pentru Doman (min. 66)
Šoljić pentru Vașvari (min. 72)

Profil: Camaldine Abraw

În disperare de cauză, alb-violeţii continuă să caute jucători pentru a "rezolva problema atacului". Deși nu a fost anunțat oficial, Abraw pare foarte aproape de club, deci am zis să aruncăm o privire la datele sale statistice.

Cel mai nou venit este un internaţional togolez, cu minute pentru selecţionată inclusiv în 2016. Vârful format în Franţa a suferit o accidentare la începutul sezonului trecut, după care cei de la Kaizer Chiefs l-au pus pe liber. A semnat cu formaţia egipteană de primă ligă El Geish la sfârşitul lui august, dar şi-a reziliat contractul cu ei după nici două săptămâni.

Chiar dacă nu este un atacant care să înscrie, mai important ar fi să se obişnuiască repede cu lotul şi să ajungă la o capacitate fizică bună. În rest este un nou pariu asumat, din lipsă de alternative.

Sursa: soccerladuma.net

Data nașterii: 16.08.1990
Locul nașterii: Atakpame, Togo
Inălțime: 183 cm
Greutate: 79 kg
Poziție: Atacant

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Kaizer ChiefsSAA00
2015-16Kaizer ChiefsSAA204
2014-15FS StarsSAA205
2013-14FS StarsSAA225
2012-13CherbourgFRC274
2012-13ChâteaurouxFRB00
2011-12Les Herbiers VFFRD142
2011-12HUS AgadirMAA30
2011-12ChâteaurouxFRB00
2010-11ChâteaurouxFRB0
2009-10ChâteaurouxFRB80
2008-09ChâteaurouxFRB00
2007-08DeltaTG---
Total:11420
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; împrumutat; TG = Togo; FR = Franţa; 
MA = Maroc; SA = Africa de Sud
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

12 octombrie 2017

Un tur solid, aceleaşi temeri

Poate că e târziu în săptămână să mai privim înapoi la turul de campionat regulat, dar o vom face oricum - fără prea multă tevatură.

Prestaţia

Chiar dacă echipei i se pot reproşa câteva rezultate, în special pe teren propriu (FCSB, Astra, Viitorul, Sepsi, Craiova), în mare toate meciurile s-au disputat de la egal la egal şi Poli a arătat multă implicare. Suferim la randamentul de acasă, fiindcă nu avem o echipă bine formată pentru atac, ci mai degrabă una reactivă. S-a văzut prea clar la egalurile cu Viitorul şi Sepsi. Cu cel mai bun unsprezece apt, avem însă capacitatea de a lupta cu oricine, fără să ne considerăm victime apriori - deja un mare progres faţă de sezonul trecut.

Poziţie în clasament

Locul şase ne clasează în play-off, ceea ce e partea plină a paharului. Grozav de plină, chiar. Partea goală este că am irosit oportunitatea de a consolida poziţia dobândită după victoria cu Dinamo. Pe deasupra, forma actuală ne dă multe griji, cu doar două puncte adunate din ultimele doisprezece puse la bătaie. În niciunul din aceste meciuri nu am fost aproape de a-l câştiga, deşi probabil, în condiţii mai bune, am fi putut termina neînvinşi în toate.

Ionuţ Popa ne avertiza că echipa va juca la nivelul ei optim de abia din etapa a şaptea, ceea ce a coincis cu seria de trei victorii pe care am obţinut-o. A urmat un regres, cauzat de problemele medicale ale unor titulari, starea de tensiune întreţinută la nivel declarativ şi implicitele dificultăţi financiare.

Condiţia lotului

Popa avertiza că vom retrograda dacă nu aducem doi atacanţi şi un fundaş. Aceste lipsuri s-au văzut cu ochiul liber de la începutul sezonului, dar în absenţa siguranţei financiare, s-a dovedit dificil să obţinem completările necesare. Păcat, căci un Andrei Marc (ajuns la Chiajna) ar fi fost fix ce ne trebuia nouă în centrul apărării.

Avem preparator fizic, dar suferim în continuare mult la capitolul accidentări. Asta se întâmplă în primul rând deoarece un om nu-ţi rezolvă toate problemele, mai ales pe cele structurale, şi deoarece cam aceeaşi jucători au dus greul.

Posibila plecare a lui Mailat cântăreşte mult în ansamblul echipei şi ne obligă se regândim puţin abordarea pentru jucătorul U21. Teoretic duo-ul Bîrnoi-Oprea, jucat în zonă centrală, s-ar putea completa bine, chiar dacă unul joacă ofensiv şi celălalt defensiv - avem avantajul că şi seniorii, Vaşvari şi Soljic, pot evolua atât retras, cât şi avântat. Rămâne de văzut dacă Popa îşi asumă riscul plasării unui jucător fără multă experienţă în zona centrală, care e mai sensibilă decât cea de flanc.

Prezenţa la stadion

La orice statistică te-ai uita, media de spectatori se ridică undeva pe la 5100. Anul trecut, pe acelaşi tipar de adversari, adunasem doar 3200, deci creşterea este consistentă. S-a văzut şi cu ochiul liber că meci de meci am avut măcar 3000 de oameni la stadion, exceptând disputa cu Juventus.

Menţinerea la acest nivel depinde, normal, de jocul echipei. Pentru retur, odată cu răcirea vremii, ne putem aştepta la prezenţe mai reduse, mai ales că nu vom avea nici atâţia adversari de talie pe Dan Păltinişanu (Dinamo cam singura excepţie). Financiar asta reprezintă încă o povară.

Perspectiva returului

Nu poate fi subestimată importanţa ajungerii în play-off. Este incredibil de dificil, în condiţiile date, dar dacă ajungem în play-out, cu toată incertitudinea care doar se va intensifica în 2018, fatalismele lui Ionuţ Popa se pot adeveri cu uşurinţă. Înjumătăţind acum punctele, am fi la doar la doar patru de primul loc direct retrogradabil.

Plecarea preşedintelui Sorin Drăgoi ar fi cea mai grea lovitură pe club. Speranţele de a găsi un înlocuitor de acelaşi nivel, cu aceeaşi capacitate de mobilizare în finanţarea pe termen scurt a echipei, sunt reduse. Chiar şi dacă nu câştigă postul la LPF, rămâne de văzut în ce măsura mai este dispus să lupte cu morile de vânt şi promisiunile neîndeplinite ale primarului.

Existenţial, vom avea de trăit duelul Poli - Poli înainte de finalul acestei luni, un joc pe urma căruia nu ştiu cine poate ieşi câştigat, mai ales dacă va fi abordat cu săbiile ascuţite.

7 octombrie 2017

Juniori U19 şi U17: LPS - Poli

Ultima etapă din faza de calificare a pus din nou față în față cele mai importante centre de formare din Banat. Conform așteptărilor, un meci a fost o formalitate și celălalt dramatic, dar la final ambele echipe de juniori ale Politehnicii s-au calificat la Elite!

La U19, jocul n-a avut mare miză și acest lucru s-a simțit. În ciuda neatenției arătate de ambele formații, primul gol a căzut de abia în a doua parte a reprizei, când o pasă lungă a lui Demenescu l-a găsit pe Andreici, care singur cu portarul nu a ratat. Repriza secundă a fost mai dinamică, cu Ochea în prim plan, care a semnat o triplă. Din păcate, fundașul alb-violeților, Gavruță, și-a rupt cotul, chiar înainte ca gazdele să înscrie și ei, atunci pentru 2-1.

La U17, meciul decisiv s-a dovedit a fi neașteptat de încrâncenat. Echipele și-au împărțit perioadele de dominare, cu Poli intrând tare la debut, înainte ca gazdele să preia inițiativa. Puțin contrar cursului jocului, alb-violeții au deschis scorul, când centrarea lui Toboșaru a fost trimisă in poartă de Dobrincu. Meciul a trenat o vreme, și părea să devină de uzură în partea secundă, dar tensiunea a crescut odată ce gazdele au înscris în urma unei centrări din lovitură liberă. Cu mai puțin de jumătate de oră rămasă de jucat, Banatul ar fi putut prelua conducerea, dar lobul peste Mosoarcă a sfârșit în bară. Pericolul la poarta noastră a continuat din fazele fixe, și doar un reflex al portarului ne-a ținut 'în față'. Din fericire, niciuna din echipe nu și-a păstrat calmul la construcție, astfel că nici noi n-am profitat de contrele care ni s-au prezentat, dar nici cei de la Banatul nu au periclitat poarta. Finalul a avut loc în careul nostru, cu prea multe faze fixe pentru a sta liniștiți. Două intervenții excepționale ale lui Mosoarcă ne-au salvat la goluri ca și făcute, și după patru minute chinuitoare de prelungire, a venit și fluierul calificării la Elite!

Bravo băieți!

U19: Trifon - Gavruță, Demenescu, Cochințu,  Andreca - Iseini - Ursu, Andreici, Ochea, Bonda - Sîrbu

U17: Mosoarca - Foca, David, Bain, Codrea - Tașcă  -Târțău, Românu, Kecskes, Toboșaru - Dobrincu

5 octombrie 2017

Interviu: Remi Ochea

În lipsa echipei secunde, ne-am îndreptat atenţia către juniorii U19 şi U17 în acest sezon. Printre ei se numără şi Remi Ochea, un mijlocaş ofensiv care a apucat să debuteze la Poli II încă din mandatul lui Adi Săvoiu. Decarul alb-violeţilor s-a evidenţiat dinainte de a evolua pentru Poli, când a câştigat, la categoria sa de vârstă, ediţia Milan Junior Camp organizată în Timişoara în 2012. 


Între timp a ajuns la ultimul an de juniorat şi este un component cheie al primului unsprezece de la U19. În plus, a început de curând să participe şi la antrenamente cu echipa mare, alăturându-se astfel lui Denis Haruţ şi Cristian Podină dintre tinerii generaţiei 1999 care evoluează alături de Şeroni&co. 

Sâmbătă aveţi oportunitatea să-l urmăriţi alături de colegii săi, începând cu ora 12.00, în ultimul meci al preliminarelor, cu LPS Banatul, disputat pe terenul acestora, tot în preajma stadionului Dan Păltinişanu. Imediat după meciul celor de la U19, deja calificaţi la Elite, urmează jocul decisiv de la U17, unde micii alb-violeţi au nevoie de toată susţinerea posibilă!

Cu Remi am putut vorbi despre drumul lui în fotbal, ambiţiile în grupa de Elite, situaţia juniorilor care au plecat şi multe alte lucruri. Aşadar...


CV: Unde ai început fotbalul?

RO: La Ripensia. Aveam vreo șapte ani, dar nu am stat așa de mult timp, fiindcă era departe. Mi-era greu cu drumul, cum eram și la școală și eram mic, iar părinții nu erau încântați de ideea să am atât de mers. Antrenorul insista chiar el să vină după mine, însă până la urmă am ajuns la CFR Timișoara, care era mai aproape de casă. Am jucat acolo la o grupă mai mare, de 95. Am învățat multe, avându-l antrenor pe Văsui Marian, de la el am deprins tot ce știu. Apoi am plecat în Italia, unde am jucat un an, la A.S. Vis Nova, un club din promoție. Am așteptat foarte mult după cartea verde, cam șapte luni.

CV: Ai învăţat italiană?

RO: Da, cât am stat acolo și m-am dus la școală. În trei-patru luni am învățat, însă a fost mai greu o perioadă până mi-am dat drumul. După niște probleme în familie, m-am întors la Timișoara. Știam că Poli e cea mai bună, fiindcă ne băteam mereu cu ei și cu LPS Banatul pe când eram la CFR, deci am ales să vin aici.

CV: N-ai apucat sezonul trecut să lucrezi cu Victor Collins. Cum ți se pare?

RO: E un antrenor foarte bun, mă înțeleg bine cu el. Avem antrenamente TRX, din care n-am mai făcut și sunt destul de grele. Mai lucrăm mult la forță explozivă, ne ajută.

CV: Câte antrenamente aveți acum?

RO: Momentan unul, zilnic. Vara aveam și două, am făcut inclusiv antrenamente pe nisip cu domnul Collins. Ne-a ajutat foarte mult.

CV: Mulți dintre cei de la Poli II au plecat împrumut. Ți s-a oferit și ție opțiunea?

RO: Încă nu, acesta este ultimul meu an de juniorat. Îmi doresc foarte mult să rămân la Poli, la echipa mare. Pentru asta vreau să rămân aici, să și debutez. Am fost în ultima vreme și la antrenamentele primei echipe, unde mi se pare mai greu, trebuie să fii mai concentrat, să te demarci mai mult, să alergi mai mult, contează toate lucrurile astea.

CV: Joci în spatele vârfurilor, ar fi loc de cineva acolo...

RO: E postul meu de mic, mereu am jucat acolo. Îmi place să am libertate de joc.

CV: La Națională ai fost?

RO: Nu, doar la o selecționată. Când eram mai mic și jucam la CFR, însă clubul nu era văzut ca o sursă de jucători pentru Națională. Am și dat gol la selecționată, dar n-am mai fost chemat.

CV: Cum crezi că o să fie faza elitelor? Ai avut deja o experiență anul trecut.

RO: Vrem să jucăm bine, să ajungem cât mai sus, chiar dacă încă nu avem un obiectiv trasat. O să fie greu, sunt echipe mult mai bune, vor fi meciuri de la egal la egal. Acolo se vede adevărata valoare. Sper să terminăm în primele două, să mergem mai departe, să ajungem în finală, de ce nu? Aș vrea să putem să ne batem cu Dinamo și Viitorul, care au cele mai bune loturi.

CV: Aveți în special o apărare bună, mai ales cu întăririle de la prima echipă.

RO: Da, cu Haruț, Cochințu, Podină, Găvruță, Demenescu, jucători puternici, fundașii centrali și cu talie înaltă.

CV: În atac mi-a plăcut de Sîrbu. E un jucător solid, cu simțul porții.

RO: E și tehnic, știe bine cu mingea. Din păcate mai ratăm, dar n-ai ce face.

CV: Tu nu ești foarte înalt, ai vrea să mai crești?

RO: Chiar îmi doresc să ajung la 1,80 m. Părinții mei nu sunt chiar înalți, deja i-am depășit, dar sper să mai pot crește, lucrez mult la sală.

CV: Te inspiră cineva, ai vreun idol?

RO: Idolul meu este Neymar, un jucător cu toate calitățile posibile. Mă uit la clipuri cu el, încerc unele scheme de acolo la antrenamente.

CV: Care e numărul preferat pe tricou?

RO: De mic am jucat cu 10 – deși inițial am jucat cu 14, fiind data mea de naștere.

CV: 10 pe tricou, 81 pe șort.

RO: [râde] Da, dacă nu mai este șortul cu numărul 10!

CV: Ai avut probleme cu accidentările?

RO: Am avut o problemă cu spatele, care m-a ținut pe margine o lună și jumătate, înainte de finalul sezonului trecut. Acum îmi doresc mult să nu mă accidentez, pentru că am început bine și vreau să am continuitate.

CV: Care e situația ta contractuală?

RO: N-am semnat nimic. S-ar putea să fiu chemat în perioada următoare. Nici n-am impresar, deși am vorbit cu domnul Sărmășan când am fost în Italia, dar n-am rămas în contact.

CV: Ai vreo părere despre plecările de la juniori? Au părăsit mulți jucători clubul, care acum puteau fi în prima echipă.

RO: Nu știu ce să zic, cred că e un dezavantaj pentru ei. Anul acesta chiar aveau mulți ocazia să joace la echipa mare. Nu reușesc să-mi dau seama...

CV: Care crezi că e cea mai mare tentație?

RO: Poate vor să joace, sau pur și simplu vor să joace altundeva. Știu că au fost probleme și cu salariile, cu întârzieri, și asta îi nemulțumea.

CV: Tu unde te vezi în cinci ani?

RO: Sper foarte mult să îmi iasă cu fotbalul, să ajung să joc la Poli. Întotdeauna l-am pus pe primul loc și am lăsat orice altceva la o parte.

CV: Nu ai un plan B?

RO: Cu școala nu am fost prea dedicat, dar e bine să ai și un plan B.

CV: Unii colegi s-au înscris la facultate.

RO: Da, de exemplu Oprea. Eu chiar îmi doresc să reușesc cu fotbalul. E visul meu de mic...

CV: La el nu a fost visul lui de mic?

RO: [râde] Nu știu!

CV: Cât crezi că depinde de tine?

RO: 90% de mine, 5% noroc, 5% de antrenor.

CV: Așa puțin de antrenor?

RO: Păi da, în mare parte depinde de noi, de jucători.

CV: Dar pe cine te superi prima oară când nu joci, pe tine sau pe antrenor?

RO: [râde] Dacă nu joc clar este ceva la mine, ori nu m-am pregătit bine, ori nu am dat randamentul care trebuie.

CV: Care e cel mai important lucru pentru tine când intri pe teren?

RO: Mă gândesc doar să joc pentru echipă, să fac treaba mea, dacă e să dau și gol e și mai bine. Am o relație foarte bună cu colegii, ne înțelegem bine.

CV: Ești doar de doi ani la club, dar vă cam știați de dinainte.

RO: Da, unii stau și cu mine în zonă, ne vedem și în timpul liber.

CV: Ai timp liber?

RO: Nu prea, antrenamente zilnic, sâmbătă meci, rămâne duminica ceva timp pentru a ieși în oraș.

CV: Vă susțin prietenii la meciuri?

RO: Eu îi chem, când au timp mai și vin la meci. E mereu special când ajung să mă susțină.

CV: Ce te motivează, ce te scoate din pat dimineața?

RO: În primul rând vreau să demonstrez părinţilor mei că toate sacrificiile lor au meritat. Știu câte au făcut pentru mine.

CV: Îţi imaginezi un moment în care să te gândești că „gata, sunt mulțumit cu ce-am făcut, de aici încolo totul este un bonus”? De exemplu să ajungi titular în Liga 1.

RO: Poate acuma, dar întotdeauna se poate mai bine, ajungi să ai alte pretenții. Îmi doresc mult să debutez la Poli, mă pregătesc cât pot de bine să profit dacă apare o șansă.

CV: Îți pare rău că te-ai întors, ai fi vrut să mai stai în Italia?

RO: Nu am regret pentru nimic, ce-a fost a fost. Acum vreau să-mi văd de treaba mea aici la Poli și le mulțumesc tuturor antrenorilor care au avut încredere în mine, m-au susţinut şi mi-au dat şansa să joc: domnilor Săvoiu, Bătrânu, Vlaicu, Vlătănesc şi Collins. 

30 septembrie 2017

Note Poli - Craiova (et. 13, c. reg.)


Poli - Craiova 0:2 (0:1)
[34 voturi]


CRONICA MECIULUI

Marius Curileac

Marea eroare la prima acțiune periculoasă a oaspeților putea liniștit să ne coste un gol - priza la minge pare să fie mai degrabă o slăbiciune. Ulterior însă, am numărat o serie de intervenții esențiale ale lui Curileac, mai ales în fața lui Băluță, și dacă era să egalăm, o făceam în primul rând grație prestației portarului.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1

Valentin Crețu

O prestație rezonabilă a lui Crețu, revenit în primul unsprezece. Activitatea ofensivă a suferit, dar asta și din necesitatea dublajului defensiv. Probabil că el ar fi fost cel care trebuia să faulteze la faza care a culminat cu eliminarea lui Țigănașu.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Melinte

Nu a reușit să blocheze centrarea lui Băluță, iar între el și Bocșan a fost bulevard. Doar că dintre cei doi fundași central, a fost clar cel mai sigur.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Bocșan

Într-un fel nu este vina lui că nu are viteză. A avut câteva scăpări în prima parte, dar în general am fost depășiți ca și colectiv. În a doua parte a reușit chiar și câteva intervenții utile. Problema ține mai mult de organizarea defensivă și de poziționare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Alexandru Țigănașu

N-a apucat să se remarce în mod deosebit înainte de eliminare. La acea fază, a fost lăsat de izbeliște de către Crețu și Vașvari, fiind practic lăsat în poziția ingrată de a alege dintre o intrare riscantă și o fază de singur cu portarul. 

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,5

Gabriel Vașvari

Destul de consistent în prestația sa la mijlocul terenului, dar n-a reușit să urce prea convingător atunci când ar fi existat oportunitatea.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Andrei Artean

Deosebit de activ de-a lungul partidei, a închis multe culoare de pase, însă nici el n-a putut contribui ofensiv.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,4

Alexandru Munteanu

Inițial am considerat că prestația lui Munteanu a fost de neiertat. Cu sau fără posibil fault la faza care s-a sfârșit cu primul gol al oaspeților, la experiența lui mijlocașul trebuia să joace la sigur, mai ales cu coechipierii ieșiți din poziție. Numeroasele erori în jocul ofensiv au fost totuși echilibrate de faptul că toate acțiunile cu finalizare pe care le-am avut, puține oricum, au plecat din centrările sale. Într-un fel senzația este că în lipsa unui atacant, cu Ćurjurić total ineficient în centru și Bîrnoi neconvingător, toate așteptările ofensive cad pe umerii lui Munteanu, și asta îl afectează.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Ivan Ćurjurić

Repet ce am scris ultima oară: de ce croatul în locul lui Croitoru? Ba chiar de ce croatul acesta în locul celuilalt croat? Cu neajunsurile sale, măcar Soljic are curajul și viziunea să mai deschidă jocul, să dea o pasă verticală. Ćurjurić este mână moartă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,6

Cosmin Bîrnoi

Nu trebuie uitat că acesta este practic sezonul de debut în Liga 1 pentru Bîrnoi, care mai și joacă într-o poziție nenaturală. Poate că ar trebui trecut în centru, considerat Oprea ca rezervă, iar în stânga să jucăm cu Ciucur/Doman. 

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Alin Şeroni

Mie-mi place de Șeroni ca atacant, contribuie mult la jocul echipei și este util pe mingile lungi. Nu știe să atace careul cu o eficiență deosebită, dar nu avem alternative grozave. Și în acest meci a încercat din răsputeri să facă ceva, atât ca vârf, cât și ca fundaș, dar nu a fost de ajuns.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,4

REZERVE

Sebastian Mailat

E discutabil dacă Mailat ar mai trebui utilizat din moment ce clubul a pierdut în primă fază speța față de jucător, declarat liber (cu drept la recurs). Valoric rămâne cel mai bun U21 din lot, chiar și cu rezultatele modeste pe care le-a avut în ultimele runde. Popa zice că i-a tot acordat încredere, dar nu pare să reușească să gestioneze cu succes situația. În acest joc n-a avut reușite notabile.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,6

Cătălin Doman

Dacă la Iași l-am văzut pe Doman rupând defensiva adversă, cu Craiova n-a făcut decât să ia un galben aiurea și să trimită în zid o liberă periculoasă pe care ar fi putut s-o bată și Vașvari.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Alexandru Ciucur

Dintre rezerve, Ciucur a intrat cel mai bine în joc și a avut inclusiv faza de penalty din minutul 83.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Negativismul este contagios, iar mereu când pierdem, Popa devine fatalist. Declarația cum că vom retrograda fără trei transferuri este de-a dreptul dramatică - chiar dacă e cert că avem nevoie de un fundaș central și de măcar un atacant. Până să rezolvăm însă aceste probleme, devine critic pentru Popa (și pentru Poli) să câștigăm jocul cu Chiajna, mai ales că după urmează două dueluri deosebit de dificile. Putem face câteva permutații în primul unsprezece (Soljic-Ćurjurić, Bîrnoi în centru cu Ciucur/Doman în flanc), să încercăm să revigorăm cumva atacul.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Echipa

Ceea ce consider că este o lipsă de consistență în declarațiile lui Popa se reflectă și în cadrul echipei. Jucăm destul de nevrotic, aducem prea puțini jucători în atac, și am putea obține mai mult la fazele fixe. Ne lipsește în primul rând Cânu, care să asigure ordinea în spate.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Omul meciului

Marius Curileac - 51,4%
Alin Şeroni - 25,7%
Niciunul - 14,3%
Alexandru Munteanu - 5,7%
Andrei Artean - 2,9%

Galerie foto Poli - Craiova

Cronica meciului


 Cu ocazia asta am surprins câteva prim-planuri și cu Șeroni






Flancul drept a avut o prestație deplorabilă




Artean a făcut un meci bun în postura de căpitan



Vașvari a arătat că poate fi omul care să deschidă calea spre gol. În aceată seară, însă, a avut doar o presație în media echipei.


Fiul risipitor


Consecvent, Doman a intrat în repriza secundă, a încasat un cartonaș galben...

... și a executat neconvingător o lovitură liberă.

Măcar de un penalty ca pe vremuri puteam spera la frumoasa pătrundere a lui Ciucur, dar n-a fost să fie




Bocșan putea aduce o egalare nesperată la o lovitură cu capul, dar a trimis fix în brațele portarului

29 septembrie 2017

Poli - Craiova 0:2 (0:1)

Alb-violeții își continuă forma slabă din ultimele patru partide, la capătul unui meci pe care ni l-am făcut deosebit de greu încă din prima repriză. Până la urmă doar inspirația lui Curileac a păstrat proporțiile scorului, mai ales după ce Țigănașu a văzut roșu oprind un adversar din poziție de singur cu portarul.

Culmea este că am fost aproape conduși la o gafă de proporții a lui Curileac, care a sărit pe o centrare ca apoi să fie trădat de priză, și craiovenii să rateze prima mare ocazie (min. 14). Jocul se contura a fi unul tacticizat, fără multe ocazii, și acest adevăr a ținut încă un sfert de oră. Atunci, Munteanu, controlând o minge în preajma careului nostru, a fost busculat cât să fie deposedat, iar implicit apărarea ne era pe nicăieri. Băluță, de departe cel mai fotbalist dintre jucătorii aflați pe teren astăzi, a trimis o centrare în fața porții, de unde Martic a avut ușoara sarcină de a trimite cu capul în poartă, asta după ce Bîrnoi îl uitase complet din marcaj (min. 27). Nici un minut mai târziu, scorul putea să devină egal, când Șeroni a fost împins în careu, în tentativa de a ajunge la o centrare țopăită a lui Munteanu, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Pe scurt, două faze discutabile tratate împotriva echipei noastre, care au înclinat decisiv raportul de forțe - dar dacă Popa e mulțumit de arbitraj, nu putem noi să ne plângem. Ne-am văzut foarte expuși la viteza oaspeților, care, profitând de spațiile apărute după deschiderea scorului, au înțepat rapid prin același Băluță, internaționalul craiovean plecând de la limita ofsaidului, dar Curileac i-a respins șutul cu piciorul (min. 29).  Balanța s-a înclinat aproape decisiv în direcția adversarilor noștri, când Mitriță a scăpat pe o contră la capătul unui corner bătut periculos în careu, Crețu și Vașvari nu au reușit să-l oprească, iar atunci când Țigănașu a făcut-o, a fost fault din poziție de ultim apărător (min. 33). Ne-am regrupat binișor cu om în minus, dar cu Șeroni retras fundaș stânga, capacitatea noastră ofensivă a scăzut dramatic. Tot Craiova s-ar fi putut desprinde în prelungirile reprizei, după un corner în care mingea a poposit la Datkovic în preajma careului mic, acesta trimițând cumva pe lângă.


Cu Crețu și Șeroni avertizați pe culoarul de la vestiare, respectiv proaspăt schimbatul Mitriță eliminat (dar Craiova rămasă în unsprezece), jocul s-a reluat în aceeași parametri. Când Vașvari a alunecat în fața lui Burlacu, tot Curileac s-a întins pentru a respinge șutul vârfului craiovean (min. 56), ca el să fie pe fază și la finalizarea destul de moale a lui Băluță (min. 71). După minute bune de neputință, alb-violeții au beneficiat de o primă fază periculoasă la poarta lui Calancea, Bocșan luându-l la țintă pe portar, irosind centrarea venită de la Munteanu. După ce Curileac l-a mai blocat o dată pe Băluță (min. 78), a venit și rândul oaspeților să tremure. Am avut întâi un apel la penalty refuzat, la o acțiune solo a lui Ciucur (Crăciunescu a zis c-a fost, dar...), după care Vașvari, fiind găsit de o liberă bătută de Munteanu, a trimis mingea cu boltă peste portar, pe care Calancea a scos-o cumva din cadrul porții cu vârful degetelor (min. 87). Oarecum conform așteptărilor, Craiova s-a desprins în final, la o acțiune în care apărarea noastră n-a mai putut să se replieze ca lumea, și Burlacu a pus capul din câțiva metri pentru a pune punct disputei (min. 89).

Era clar, din momentul în care ne-am trezit conduși, că vom avea viață foarte grea. Craiova s-a apărat aglomerat, a pasat mult mingea, obligându-ne să alergăm prelung. Deși Popa insistă pe lipsa atacanților, suntem de părere că ceva mai fundamental este în neregulă la echipă, care nu mai reușește să-și creeze șanse de gol. Astăzi, exceptând câteva faze fixe, n-am reușit nicio acțiune coerentă de atac. Da, nu avem atacant, dar nu avem nici, vorba lui Șeroni, mijlocaș central care să dea pasa de gol - croatul adus să-l înlocuiască pe Croitoru continuă să nu contribuie convingător la jocul echipei. Dar de la asta la fatalismul, deja tipic, al lui Popa, că fără trei jucători o să jucăm la retrogradare, e drum lung. Nu fiindcă nu s-ar putea chiar întâmpla, cât fiindcă insistă pe o presupusă lipsă de calitate a echipei - care, oricum ai lua-o, este peste ce aveam anul trecut. Nu știu dacă acest pesimism acut, folosit și ca scut, dar și ca lance, face bine pe termen lung.

Jocul care urmează cu Chiajna va fi decisiv pentru a da o direcție partidelor rămase de disputat în acest an. Cu siguranță nu va fi ușor.



Poli: Curileac - Crețu, Bocșan, Melinte, Țigănașu - Artean, Vașvari - Munteanu, Ćurjurić, Bîrnoi - Șeroni

Schimbări:

Mailat pentru Bîrnoi (min. 53)
Doman pentru Ćurjurić (min. 58)
Ciucur pentru Șeroni (min. 68)

Google+