25 mai 2017

Interviu: Sebastian Velcotă

Ne-am întâlnit acum o săptămână, pe o zi cu soare, cu Sebastian Velcotă și am făcut interviul la marginea gazonului de pe Dan Păltinișanu. O grupă de atletism făcea antrenamente în dreptul liniei de mijloc, astfel că noi ne-am șezut pe una din băncile violete dinspre peluza nord. Mare mai e stadionul de la firul ierbii, m-am trezit gândindu-mă cu aplomb filosofic. 

Sursă poză: www.acspoli.ro

Acum doi ani, Velcotă era o prezență constantă la reprezentativele naționale de juniori și se anunța drept o mare promisiune pentru unul din posturile vitregite ale Politehnicii, cel de atacant. Deși a jucat deja de sezonul trecut în liga a III-a și a fost aproape de echipa mare, câteva accidentări nefericite i-au împiedicat progresul. Ajuns la 19 ani, este pregătit să se afirme și nu are dubii despre rolul pe care îl joacă fotbalul în viața sa.


CV: Ești din Bozovici, cum ai ajuns aici?

SV: La 12 ani am început fotbalul la Bozovici și la 14 ani am venit aici. Am fost atunci la o selecție județeană pentru națională și de acolo am trecut mai departe la selecția regională organizată la Timișoara. M-au văzut cei de la Poli, cei de la Banatul, astfel că am fost în probe la amândouă, să văd cum mă simt - mi-a plăcut mai mult aici. Colectivul era bun la ambele, dar până la urmă vorbeam de Poli...!

CV: După aceea te-ai mutat la Timișoara?

SV: Exact, de unul singur. De atunci stau la un cămin, primesc cazare de la cei de la club.

CV: Ți-a fost greu?

SV: Nu, nu mi-a fost deloc greu. Din prima zi mi-a plăcut. Cu băieții m-am înțeles bine, mai ales că mă știau de când am dat probe. Cu câțiva am și ținut legătura de atunci, cu Fridrich și Motreanu.

CV: La ce grupe de juniori ai jucat?

SV: La juniori B, la juniori A și la echipa a doua. Se făcea în așa fel încât jucam toți. Apoi am fost plecat jumătate de an la Lugoj [n.ed. liga a III-a], în turul sezonului 2015/16, unde m-am mutat și cu școala.

CV: Cum ai ajuns la Lugoj? De ce ai stat așa de puțin?

SV: Am plecat la insistențele impresarului și a părinților care au ascultat de el. La început m-am acomodat foarte bine, după care lucrurile au început să se deterioreze. Grupul s-a stricat din cauza unor probleme interne. Nu era că nu jucam, eram titular meci de meci și jucam pe valoare, dar nu-mi mai plăcea. Am avut în iarnă și ofertă de la Cugir, dar am ales să mă întorc la Poli II, chiar dacă era în liga a IV-a. Mi-am zis că ”un pas în spate, poate doi înainte”. Speram să evoluez bine și să plec din nou în liga a III-a în vară. Cum echipa a primit loc la acest nivel de la federație, numai bine am rămas.

CV: Când ai revenit în liga a IV-a mă așteptam să joci mai mult.

SV: Am fost accidentat. Am avut rupte toate degetele de la piciorul drept și tarsul. Am stat în jur de două-trei luni. Avusesem meci amical cu Ripensia în pregătire, la o preluare un adversar a venit din spate, s-a împiedicat probabil și mi-a căzut pe picior. Am stat o săptămână și următoarea etapă domnul profesor mi-a spus că e nevoie să joc – e drept, mă simțmeam mai bine, dar aveam senzația că ceva nu e chiar în regulă, la fiecare schimbare de ritm mă durea. Din nou am făcut o preluare, a venit un adversar direct cu talpa și atunci mi-am rupt degetele – au fost trei rupte și două zdrobite. Nu pot să descriu ce durere am simțit. Am stat cu piciorul în ghips două-trei săptămâni, în care n-am putut nici să merg. Am revenit când juniorii A au început Cupa României, am înscris două goluri cu Pandurii și apoi am înscris în fiecare meci, și în semifinală și în finală. Am avut o formă neașteptat de bună după accidentare. Mă așteptam să-mi fie frică, să am trac, dar n-a fost așa.

CV: La începutul anului ai fost în pregătiri cu echipa mare...

SV: Din vara anului trecut până în iarnă am făcut antrenamentele cu echipa mare. Am și debutat cu Iași, am prins lotul cu Târgu Mureș. Nu știu de ce n-am mai rămas, a fost decizia antrenorului. Într-adevăr, am avut și o cădere de formă...

CV: Anul acesta ai reușit doar trei goluri. Nici echipa n-a strălucit.

SV: Nu pot să dau vina pe echipă. Cred că a mai fost un stres și facultatea pentru mine. Am fost dat mai de mic la școală și acum sunt la facultate, facultatea de sport. Într-un fel nu voiam, nu e ușor cum spune lumea. Trebuie să fii prezent, să te trezești devreme, profesorii nu înțeleg.

CV: De ce facultatea de sport?

SV: Am ales ceva ce credeam că e mai ușor. Părinții mei au vrut să încerc și la drept, dar nu am nevoie de așa ceva. Nu mi-a plăcut niciodată să învăț foarte mult, am făcut-o cât să iau bacul și să fac o facultate gen sportul. Mă bazez pe fotbal mai mult. Mi-am dorit să iau o pauză de un an de la facultate pentru a mă putea concentra doar pe fotbal, dar m-am înscris la insistențele părinților. Oricum, nu pot da vina pe asta pentru rezultatele mele din tur. În retur n-am prea jucat fiindcă am fost mai mult la juniori, am fost și accidentat.

CV: E același scenariu ca anul trecut, cu migrația la juniori. Dar anul viitor sunt planuri de reorganizare.

SV: Vedem ce va fi. Momentan sperăm să câștige prima echipă cu Pandurii și cu ASA, să rămână în Liga 1 și apoi am înțeles și noi că se vor schimba lucrurilor [n.ed. interviul a fost făcut joia trecută].

CV: Nu crezi că e mai importantă finala Cupei?

SV: Nu, clar meciurile de campionat. Ar fi frumos pentru oraș să câștigăm cupa, dar nu avem un lot destul de mare pentru a aborda atâtea competiții. Plus că echipa e foarte obosită. Dacă nu aveam penalizarea, ne luptam pentru Europa League.

CV: Ce-ți imaginezi pentru viitor?

SV: Ușor, ușor încep să-mi revin. Cum din vară jucătorii precum Bărbuț și Bocșan nu mai sunt U21, e șansa noastră: eu, Mailat, Fridrich, Pădurariu. Trebuie să văd cum o să mă simt în pregătiri. Dacă n-o să fiu apt pentru prima echipă, vreau să plec undeva la Liga a II-a.

CV: Ar putea fi și presiune mare să intri direct în Liga 1.

SV: Eu nu simt presiune, nu intru cu emoție în joc. Rareori mi s-a întâmplat, doar la națională.

CV: Când ai fost ultima oară la națională?

SV: Acum doi ani, în octombrie. La U18. Dar până atunci am fost constant convocat, am avut douăzeci și ceva de selecții. Am avut și ghinionul de a juca mereu pe post cu Ianis Hagi, în spatele vârfurlui, trequartista.

CV: Acum joci mai mult în flanc, deși înainte erai vârf.

SV: Joc în flanc, dar în ultimele două meciuri, cu Lugoj și Ighiu, am jucat atacant. Eu prefer să joc ca atacant sau în spatele vârfului, îmi place mai mult zona centrală.

CV: Care sunt calitățile tale?

SV: Viteză, tehnică și execuție.

CV: La ce ar mai trebui să lucrezi?

SV: La forță, cu siguranță. Fiecare din echipă mai trebuie să lucreze la forță. Avem un deficit aici.

CV: Cum vă comparați cu alte echipe de la juniori, de exemplu cu LPS Satu Mare. Au un avantaj fizic?

SV: Nu, fizic suntem mult peste ei, dar au un colectiv bine format. Asta contează cel mai mult, mai mult decât valorile individuale. S-a văzut și la echipa noastră [n.ed. în Liga 1].

CV: Mai știi unde ai debutat la seniori?

SV: Cu Bozovici, la Moldova Nouă. Aveam treisprezece ani jumătate sau paisprezece ani. Am jucat  titular fiindcă eram doar zece oameni. Se așteptau să luăm bătaie, am înscris un gol și chiar dacă am pierdut pe final, doi sau trei la unu, a fost un meci bun.

CV: Ai idoli în fotbal?

SV: Messi. Și îmi place Alibec din România. E tipul de jucător pe care rar îl găsești în România, un jucător cu fantezie, care face magie pe teren, joacă fotbal. Față de alții la care totul e mecanic, la el e ceva spontan, e foarte imprevizibil.

CV: Până când ai contract cu clubul?

SV: 2020.

CV: Ți-a fost greu să decizi prelungirea? Uneori impresarii…

SV: Nu mai am impresar. Prefer dacă ajung sus, să fiu acolo pe valoarea mea, nu pe legăturile impresarului.

CV: Întrebarea noastră preferată: cât la sută crezi că depinde de tine să ajungi fotbalist de succes?

SV: 90%. Restul depinde de noroc, de accidentări, orice se poate întâmpla. Am avut un coleg, Renato Kokora, care a avut de trei ori rupte ligamentele – ultima oară în meciul cu UTA BD II, primăvara asta. De coșmar.

CV: Vrei să mulțumești cuiva anume?

SV: Cu siguranță. Primul antrenor care m-a vrut aici a fost Sorin Vlaicu, dar am ajuns să joc pentru Robert Frușa, căruia îi sunt foarte recunoscător. Apoi domnului Alexa, care mi-a oferit primul meci la echipa mare, și domnului Ionuț Popa, pentru debutul în Liga 1. Totodată, o mare contribuție în evoluțiile mele a avut și domnul Stoicov, a fost un om bun. Și acum, cu domnul Collins, simt că jucăm cu adevărat fotbal, că am făcut progres ca echipă, deși rezultatele nu sunt cele mai bune. 

Note Poli - Pandurii (p-o, et. a 12-a)

Poli - Pandurii 0:1 (0:1)
[24 voturi]

Cătălin Straton

Singurul lucru care i se poate imputa portarului este că n-a respins mai departe la șutul premergător golului, dar nu e ca și cum a avut un timp de reacție prelungit. În rest,intervenția la șutul lui Batin din partea a doua ne-a ținut în joc și sumedenia de acțiuni pornite din degajările lui Straton, parcă mai precise ca de obicei, n-au putut fi redirecționate eficient de vârfuri. Nu rețin însă să fi mers vreo degajare direct în aut, e și asta ceva.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Bogdan Străuț

Prim planul pierdut la faza golului ne-a costat, așa cum a ajuns să ne coste fiecare jumătate de greșeală la acea acțiune. Era nevoie de o prezență ofensivă mai accentuată din partea lui Străuț, de centrări mai de calitate, dar, în nota echipei, reușitele sale au fost puține - chiar dacă din piciorul lui a plecat centrarea care putea aduce egalarea, când Artean a trimis cu capul pe lângă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Cristian Scutaru

Asemeni lui Șeroni, lipsa de meciuri se simte și în cazul lui Scutaru. Faza golului putea fi oprită din fașă cu o respingere bună din partea fundașului central și, cumva, eram sigur că nu va termina partida în teren. Au mai fost o serie de inexactități pe parcursul partidei, astfel că per ansamblu aproape că m-am întrebat dacă n-am fi fost mai câștigați cu un Bocșan apt.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,2

Gabriel Cânu

Singurul fundaș care a ieșit cât de cât cu fața curată din acest meci, Cânu a avut mare neșansă la execuția din foarfecă la devierea lui Străuț Ne-ar fi readus în joc cât mai eram la egalitate numerică, dar au lipsit câțiva centimetri. Ghinion.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Alin Șeroni

Face Șero ce face și cumva ajunge culpabil măcar în parte la aproape fiecare gol primit. Prins pe picior greșit la acțiunea golului, spațiul oferit lui Păcurar i-a permis să atace mingea nejenat. În rest, șarjele sale n-au dat roade, deși nu i se poate imputa că n-a vrut sau că n-a încercat. 

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Andrei Artean

Beneficiarul singurei șanse mai serioase de egalare în partea secundă, finalizarea sa cu capul a lăsat mult de dorit. Mai grav e că per ansamblu am trăit cu senzația că mijlocul nu a susținut destul atacul, stând prea aproape de linia de fund - care, la rândul ei, a stat prea jos pentru a se implica pe respingeri. Nu-mi place forma lui Artean din ultima perioadă și asta se resimte și la nivelul rezultatelor.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,3

Josip Šoljić

Pentru mine Šoljić are marea calitate de a fi un jucător constant, cu execuții destul de corecte în majoritatea timpului, dar mai ales cu o atitudine care îți dă senzația că știe pentru ce luptă. La fel a fost și în acest meci, până când Popa l-a împins în linia de fund, unde nu avea ce căuta. Asemeni lui Cânu, a avut neșansă la execuția foarte bună soldată cu o bară.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 4,5

Cristi Bărbuț

O singură acțiune finalizată în nouăzeci de minute nu e o statistică grozavă - și aceea, parcă cu ochii închiși, într-o zonă în care nu era niciun coleg. Pe final a părut că nu mai poate și probabil ar fi fost schimbat dacă nu se accidenta Scutaru, dar a fost prea puțin din partea unui jucător de la care speri să facă diferența.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Marius Croitoru

Pentru tot efortul pe care l-a depus, am trăit cu senzația că n-a reușit să-și energizeze coechipierii prea bine, să-i convingă să stea mai sus, să fie mai înfipți. Jucând în zece, era și normal să nu mai ducă ultimul sfert de oră, deși poate chiar atunci ar fi fost nevoie de mai multă claritate. Acțiunea soldată cu golul anulat al lui Pedro a fost una de toată frumusețea, care merita un gol curat. Cu o floare....

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,1


Josip Fuček

Fără mari izbânzi și aparent greoi, croatul n-a avut impactul pe care l-am visat. Nici fazele fixe n-au mers grozav, astfel că ne-a lipsit incisivitatea în flanc - dar, sincer, și când am avut succes, mai problematică era lipsa de opțiuni în zona centrală. Probabil că ar fi trebuit să ne asumăm mai repede un risc să să jucăm în linie de trei în apărare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Pedro Henrique

Ar mai fi ceva de zis? Nu știu dacă m-a decepționat un gest anume, un comportament punctual, mai mult decât mai decepționat al lui Pedro în această partidă decisivă. Faulturile repetate care au dus la primul galben n-au venit din prea multă înverșunare, ci mai mult din frustrare, dar să zicem că am fi putut trăi cu ele; ceea ce s-a întâmplat după golul anulat, o centrare perfectă la care ar fi trebuit să înscrie corect de altfel, a fost deplorabil. Să-ți lași echipa în zece, într-un meci de asemenea importanță, doar fiindcă nu-ți poți ține în frâu emoțiile...n-am cuvinte. Lui Ganea i-am dat un unu pentru gestul incalificabil de acuma zece ani, în fața Rapidului. Pedro e pe aproape.

Nota Cronicii: 2,0
Nota comunității: 2,0

REZERVE

Alin Ignea

Probabil că aș fi forțat un Mailat în locul lui Ignea, cu tot cu accidentarea suferită de Scutaru. Din punctul meu de vedere a greșit la ambele mari ocazii pe care le-au avut oaspeții pe final, fără a aduce ceva jocului nostru.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,0

Cătălin Doman

Intrat târziu, spații puține, mingi utile la fel de puține. A trimis un corner prea lung și cam atât.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Octavian Drăghici

O altă schimbare care n-a ameliorat în vreun fel eforturile noastre de egalare. Șeroni a părut mai eficace în a ajunge la mingile lungi, chiar dacă a și comis mai multe faulturi în tentativele sale de a câștiga prim planul.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,5

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Cumva era previzibil că ne vom frige. Presiunea pusă pe jucători prin odihnirea lor la finala Cupei, deși pentru un Cânu sau un Croitoru ar fi fost ultima șansă (și una bine meritată) să lupte cu un trofeu pe masă, n-a dat roade. Echipa n-a părut de fel montată, cu câteva excepții, și fizic a fost orice numai nu proaspătă. Schimbările au fost efectuate prea târziu, cel puțin Ignea n-ar fi trebuit trimis pe teren, iar nimic din ce s-a încercat pentru a îmbunătăți construcția n-a dat roade. Pe deasupra, discursul fatalist din ultimele săptămâni pare să aibă doar efectul de a crea alibiuri și a demoraliza jucătorii.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,4

Echipa

Altfel trebuia să ne prezentăm la acest joc. Chiar și cu om în minus, am sperat la mai mult, la măcar două, trei faze de poartă în repriza secundă, dar am legat prea puține acțiuni, pe care le-am abordat oricum cu letargie. Nici nu e de mirare că n-am putut determina un om al meciului. Nu e totul pierdut, dar avem nevoie de altceva. Și de șansă.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,1

Omul meciului

Marius Croitoru - 25%
Sincer, n-am nicio idee - 58,3%
Josip Šoljić - 12,5 %
Josip Fuček - 4,2%

23 mai 2017

Poli - Pandurii 0:1 (0:1)

Proasta tradiție a Politehnicii de a eșua în meciurile cu miză a continuat și în această seară. În fața unui adversar dispus să muncească, alb-violeții au comis o eroare care a permis oaspeților să înscrie, apoi au lovit bara de două ori și s-au autosabotat prin eliminarea lui Pedro încă din prima repriză. Partea secundă a fost una veștejită, în care doar gorjenii ar fi putut să mai înscrie pe contre, în vreme ce noi am părut complet vlăguiți.

De la bun început Pandurii au părut mai insistenți, obligați oarecum și de clasament. Iar insistențele lor au dat roade în minutul 18: mingea centrată din flancul nostru drept a fost respinsă vertical de Scutaru, Străuț a pierdut duelul cu adversarul și balonul a ajuns la Batin în marginea careului, scăpat la rându-i de Artean, șutul i-a fost respins în lateral de către Straton dar primul la minge a fost tot un jucător al oaspeților, Păcurar, care a profitat de absența lui Șeroni și a finalizat în forță, fără șanse pentru portar. Cum ar veni, un gol cu participațiunea întregului compartiment defensiv. N-am reacționat prea virulent, jocul fiind unul deosebit de fragmentat, grație unui arbitraj frustrant - dublu frustrant la scorul de pe tabelă. Șansa egalării s-a arătat abia în minutul 38, la o liberă bătută de Croitoru, Străuț a deviat cu capul, Cânu a executat o foarfecă perfectă, dar mingea s-a dus în bară. Faza care a decis meciul a avut loc trei minute mai târziu: Croitoru a scăpat de printre trei adversari, a dat mingea printre picioarele unuia, și apoi i-a pus-o la întâlnire lui Pedro; brazilianul n-a făcut contact ca lumea, căci după ce a atins balonul cu capul, a lovit-o și cu mâna, învingându-l astfel pe portar. Arbitrul a remarcat însă faza, a anulat golul și în loc să-și vadă de viață, Pedro s-a zvârcolit dramatic pe jos, ca ultimul circar. I s-a arătat implicit al doilea galben (primul fusese pentru faulturi repetate), un deznodământ sever, trist, dar oarecum meritat pentru spectacolul oferit. Chiar și așa, puteam intra la pauză cu un egal, dacă nu s-ar fi opus din nou bara, de această dată la șutul lui Soljic, tot la capătul unei faze fixe.

Dacă în prima repriză nu s-a jucat mult fotbal, în a doua nu s-a jucat nici pe atât. Ofensiv Poli a stat doar în travaliul lui Croitoru, prea izolat între jucătorii adverși. Implicit și ocaziile au fost inexistente, singurele momente de tensiune ivindu-se la fazele fixe; Bărbuț ce-a trimis o minge tare prin fața porții la un moment dat, și centrarea lui Străuț din minutul 83 a fost redirecționată neconvingător pe lângă de Artean, în ciuda unei poziții bune. În schimb oaspeții au avut cel puțin două mari șanse de a marca în ultimul sfert de oră: întâi Hamed a fost scos din ofsaid de Cânu, dar Batin a reușit cumva să trimită peste din careu cu poarta goală în față; apoi același Batin a rămas singur cu Straton într-un moment bizar al apărării noastre, dar finalizarea sa l-a nimerit pe portar. La capătul celor șase minute de prelungire, puțin la cât de mult s-a tras de timp, dar mai mult decât destul în contextul în care noi abia mai stăteam pe picioare, i-am dat drumul destinului din mână și am privit în gol, cum primii stropi de ploaie ne făceau serviciul de a plânge pentru neputința noastră.

Echipa asta nu-și va recăpăta prospețimea după șase zile de pauză. Sincer, nu știu dacă și-o va mai recăpăta până la iarnă. Presiunea implicită odihnirii titularilor s-a simțit în parte, creând o tensiune în teren care ulterior s-a amplificat odată cu deficitul de pe tabelă și fragmentarea jocului. Oricât ar fi fugit Croitoru sau Soljic, fără a aduce oameni pe respingere șansele de a produce pericol erau minime. Nu aveam cum să ne protejăm de năpasta Pedro, din moment ce în iarnă am optat să nu aducem măcar o rezervă de atacant, iar o situație ca cea de azi putea să se întâmple oricând, la ce atitudine arată brazilianul meci de meci. Și-a distrus coechiperii cu inconștiența de care a dat dovadă și e prea posibil să fi trimis clubul înspre un hău din care să nu ne mai întoarcem. Pe deasupra, tripla schimbare efectuată târziu de către Popa nu s-a mai resimțit în joc. Cu siguranță că am fi vrut să vedem ceva eroic, chiar și în zece, dar era vădit că nu mai aveam de unde, că resursele sunt pe zero și că, moral, se simt totuși cele șapte meciuri la rând fără victorie. Pesimismul lui Popa nu e premonitoru, chiar dacă se bazează pe niște neajunsuri reale la nivelul lotului; el e parte din cauza acestei serii negre.

Matematica ne mai permite să ținem de baraj și dacă nu mai facem niciun punct până la finalul sezonului. Dar dacă nu batem pe Târgu Mureș, nu știu la ce rezerve de fotbal și de spirit mai putem apela pentru un posibil baraj. E ușor de zis că nu e nimic pierdut; adevărul care se poate vedea cu ochiul liber e însă că ceva s-a pierdut în supraturația acestei ultime luni și puțin.

Poli: Straton - Străuț, Scutaru, Cânu, Șeroni - Artean, Soljic - Bărbuț, Croitoru, Fucek - Pedro

Schimbări:

Ignea pentru Scutaru (min 74)
Doman pentru Fucek (min 74)
Drăghici pentru Croitoru (min 74)

Note Poli - Dinamo (CL, finala)

Poli - Dinamo 0:2 (0:2)
[15 voturi]

Vasile Curileac

Deși a ieșit de câteva ori neconvingător pe centrări, Curileac mi se pare în continuare o rezervă bună. Paradele spectaculoase la ratările lui Rivaldinho (accentul cade aici pe ratări), șutul de la distanță parat în prima repriză și degajările destul de precise compensează pentru neajunsuri. Iar la goluri nu cred că i se pot imputa.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,7

Denis Haruț

Un nou joc solid din partea tânărului fundaș dreapta, neafectat vizibil de importanța partidei. Cu siguranță că a a ajutat miza redusă impusă de unsprezecele folosit, dar și așa, nu-i tot una să-i faci față lui Filip în flanc. O scăpare în repriză a doua putea să ne coste, dar în rest nimic de comentat, mai ales grație atitudinii sale pozitive.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Alin Șeroni

Am fost în ușor dezacord cu Andrei aici. Ocazia din debutul meciului și prestația solidă din repriza secundă, care a inclus și două deposedări ca la carte în situații grele, compensau în viziunea mea zelul fără direcție și rolul jucat la cele două goluri ale dinamoviștilor în prima repriză. Riscurile pe care și le asumă și deficiența la poziționare fac ca Șero să se preteze mai mult în flanc, decât în centru, dar până când nu vom avea trei fundași centrali apți, o să tot suferim.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,3

Cristian Bocșan

Un meci fără erori importante semnat de Bocșan, acesta fiind și protejat de umbra erorilor lui Șeroni. 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Leo Novak

Idem lui Bocșan, doar că Novak a avut destul de mult de muncă în flanc, dinamoviștii nereușind să concretizeze acțiunile pe care le-au putut dezvolta acolo. Accidentarea suferită nu e de bun augur.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Andrei Artean

E destul de clar din afară că exceptându-l pe Croitoru, Poli nu prea are jucători formați pentru a prelua rolul banderolei. Artean e o prezență robustă la mijloc, dar nu reușește să-și impulsioneze coechipierii în momentele dificile. Nici prestația sa personală n-a convins, în ciuda unui șut bun expediat spre poarta adversă. Din păcate, candidat la cel mai bun șut al sezonului pentru Artean, ceea ce spune multe despre eficacitatea acestor execuții - culmea, în ciuda unor reușite deosebite în pregătiri.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Alin Ignea

Ceva mai prezent în joc decât în meciul cu Astra, dar tot nu a avut un impact simțitor asupra prestației echipei.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Josip Fuček

Mie mi s-a părut cel mai util jucător al Politehnicii, în special de la mijloc în sus. Centrarea de la ocazia lui Șeroni, fazele fixe, cât și un număr de acțiuni din care a obținut ceva, deși era singur, le-am contabilizat la plusuri. Defensiv i-a fost puțin mai greu, dar travaliul pe care l-a făcut i-a permis și lui Haruț să aibă un plus de siguranță.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,7

Cosmin Bîrnoi

Destul de prezent în joc, uneori pare să-i lipsească viteza de decizie/execuție, respectiv asumarea unei pase. Asta nu înseamnă că e lipsit de curaj, chiar din contră, își asumă lucruri și nu descurajează la nereușită. Responsabilitatea postului e mare în ceea ce privește construcția, deci contează ca doza asta de curaj să fie direcționată în primul rând spre deschiderea jocului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Alex Popovici

Nu l-am remarcat des în prima repriză, deși în a doua a mai ajuns în zona mingii. Greu de zis unde poate fi cel mai util Popovici, fiindcă indiferent dacă e jucat în flancul drept, în flancul stâng, în spatele vârfului sau ca vârf, n-ai nicio garanție că va conta.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Octavian Drăghici

Poate că vrem și noi prea mult de la Drăghici. Clar, n-a făcut o partidă grozavă și lentoarea cu care a executat șutul la cea mai importantă fază de gol pe care am avut-o a dezamăgit. Dar a fost acolo, a luptat, multe mingi au trecut pe la el, ceea ce n-a fost cazul în partidele anterioare. Nu e atacantul de care avem nevoie, însă e cam singurul pe care îl avem pe lângă Pedro.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

REZERVE

Josip Šoljić

A intrat bine, agresiv, și a luptat cu convingere vreun sfert de oră. Apoi a lăsat-o mai moale, privind parcă înspre jocurile care urmează.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Cătălin Doman

O acțiune de toată frumusețea imediat după ce a intrat și câteva curse în flancul stâng (inclusiv una brevetată, în care și-a prelungit balonul în aut de poartă) l-au scos în evidență pe Doman. Ulterior a pierdut și el din turație, însă arată ca și cum ar putea să ne ajute în această perioadă importantă, mai ales ca o soluție de pe bancă atunci când echipa se prezintă vlăguit în partea secundă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Cristian Murariu

Nimic de menționat. Doar că a jucat o semifinală și o finală de competiție națională, fără a avea vreun merit.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Compromisul pe care a ales să-l facă în abordarea finalei va fi judecat mai bine după meciul cu Pandurii. Fizic poate că a ajutat ca titularii importanți să stea o săptămână, rămâne de văzut cât i-a ajutat moral.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Echipa

Înainte de finală aș fi fost mulțumit cu o înfrângere la doar două goluri diferență. Dar speram, cumva, să înscriem și noi sau măcar să facem probleme adversarilor, ceea ce nu am izbutit. Până la urmă puteau fi patru (hai trei, dacă scădem golul doi, precedat de un henț nesemnalizat), deci nici defensiv n-a fost o prestație grozavă; că în repriza a doua n-au mai fost ocazii a ținut și de insistența dinamoviștilor. Acum toate ouăle ni-s în coșul cu Panduri(i).

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 13,3 %
Josip Fuček - 13,3%
Denis Haruț - 33,3 %
Sincer, n-am nicio idee - 26,7%
Altul - 13,3%

21 mai 2017

Finala Cupei Ligii: Poli - Dinamo 0:2 (0:2)

Știam că era nevoie de o nouă minune ca să sperăm ceva de la acest meci, care a părut mai degrabă un meci în deplasare la Dinamo, decât o finală de cupă, nu doar din punct de vedere al atmosferei, cât și al organizării. Dar la câte minuni să mai avem dreptul, mai ales când toți factorii sunt împotriva noastră?

Totuși, important e că cei ce au intrat pe terenul Arenei Naționale nu au făcut un simplu act de prezență, ci au jucat cu ambiție. Ambiție ce s-a văzut chiar în primele minute, când am și obținut un corner la capătul căruia Șeroni trimitea cu capul pe poarta dinamovistă, dar nu destul de în forță sau plasat pentru a îl învinge pe Penedo.

Era important să nu luăm gol repede, dar totul s-a năruit în minutul 6 la un contraatac al adversarilor. Șeroni și Artean s-au pierdut cu firea și au ieșit din dispozitiv, fiind dejucați cu ușurință, ceea ce le-a permis dinamoviștilor să îl deschidă pe Nemec în spațiul gol creat. Acesta a plasat mingea pe lângă Curileac și a deschis scorul.

Dinamo a preluat frâiele jocului și a creat pericol la aproape fiecare atac, iar ultimele douăzeci de minute ale reprizei au fost teribile și am avut mare noroc să scăpăm cu doar un singur gol încasat. Faza acestuia a pornit de la un șut blocat de Șeroni în careu. Dinamoviștii cer henț, dar arbitrul aflat aproape arată clar că n-a fost nimic. Încercăm să plecăm cu mingea pe dreapta, dar suntem deposedați, cerem și noi henț (corect din ce am înțeles) și pare că pierdem un pas în repliere din cauza asta. În cele din urmă, Nistor centrează, iar Nemec îi dă târcoale unui Șeroni static, trimite cu capul, Curileac respinge în lateral, dar slovacul revine și înscrie.

Era minutul 26, și doar câteva minute mai târziu, Rivaldinho are un șut de la distanță respins de Curileac, apoi la următoarea fază, intrat în careu, îl ia la țintă pe Curileac de două ori la rând, pentru ca a treia oară să trimită pe lângă.

Brazilianul reușește până la urmă să înscrie dar este semnalizat incorect în ofsaid, Șeroni fiind cel care îl ținea în joc. Tot dintr-un ofsaid incorect înscrie și May în minutul 39. De data asta Șeroni era căzut undeva prin careul advers, iar dinamoviștii au încercat să profite pe contraatac de spațiul gol din apărare.

Pentru noi, doar Artean a avut un șut pe respingere, de puțin în afara spațiului porții.

Repriza a doua a fost mult mai liniștită, Dinamoviștii relaxându-se complet. Am avut câteva momente bune după intrarea lui Doman și Šoljić, dar singura fază notabilă a fost o deschidere excelentă pentru Drăghici în care atacantul a arătat de parcă s-a aflat pentru prima oară în cariera sa cu mingea în fața porții, și până să facă ceva a și fost deposedat.

Culmea, pe cât de clară e victoria lui Dinamo, parcă tot rămânem cu impresia că în alte condiții ar fi fost o pâine de mâncat. „Câinii” au mușcat mai degrabă doar pe contraatac. Am fi putut profita mai mult de fazele fixe obținute, dar am rămas doar cu ocazia lui Șeroni din începutul meciului. Un Cânu ne-a lipsit cu siguranță, căci Șeroni încă nu este în formă pe plan defensiv, aproape toate fazele periculoase ale lui Dinamo având loc prin zona lui. Ce-i drept, în repriza a doua și-a mai revenit și am avut parte de câteva intrări prin alunecare așa cum le știam. Bîrnoi a jucat bine la mijloc, arătând tupeu și reușind câteva driblinguri, dar e clar că nu se poate compara cu experiența și valoarea lui Croitoru. Poate și un Henrique era bun în atac, măcar să știe ce să facă cu mingea atunci când e în poziție favorabilă.

Cert e că după cele 90 de minute, nu putem spune că am dat mai puțin decât ar fi trebuit. Toți jucătorii s-au dăruit, dar din păcate n-au putut mai mult. În plus, putem remarca o evoluție aproape impecabilă a lui Haruț, care din nou ne face să ne întrebăm dacă nu ar fi putut prinde mai multe minute în acest sezon. Mai în detaliu despre fiecare jucător în parte vom scrie mâine, după ce vom centraliza rezultatele sondajului.

Ca o concluzie a întregului parcurs din acest sezon, cred că putem spune că nu am pierdut trofeul, ci am câștigat medaliile de argint. În special jucătorii, căci e numai munca lor, le merită. Bravo Poli!

Poli: Curileac - Haruț, Bocșan, Șeroni, Novak - Artean, Ignea - Fuček, Bîrnoi, Popovici - Drăghici

Schimbări:
Šoljić pentru Artean (min 56)
Doman pentru Fuček (min 56)
Murariu pentru Novak (min 90)


19 mai 2017

Poli II - Ripensia 4:8 (1:5)

Scor fluviu pe arena Colterm, unde Poli II, lipsită de aportul celor mai buni jucători, s-a înclinat în fața liderului din seria noastră de Liga a III-a, Ripensia. Ecartul ajunsese la un moment dat de șapte goluri, înainte ca verva lui Popan să permite echipei antrenate de Collins să reducă din handicap în ultimele zece minute. În final, golurile noastre au fost semnate de Pop, Totic (x2) și Popan.

Am întârziat puțin la meci, deci normal că am ratat deschiderea scorului. Ripensia a preluat conducerea deja din minutul 3, și până în minutul douăzeci putea marca de încă trei ori: două intervenții ale lui Contra și una de toată frumusețea a lui Podină au ținut scorul aproape. Ba mai mult, Iordache a trebuit să părăsească terenul în minutul 20, după ce fusese faultat dur cu ceva timp înainte, infracțiune penalizată doar cu galben. După ce torpila lui Totic din lovitură liberă a lovit bara, oaspeții s-au desprins în minutul 30, când centrarea din flancul nostru stâng l-a găsit pe Matiș prea liber lângă Gavruță, ripensistul punând latul pentru a înscrie. Spre surprinderea tuturor, Poli II a revenit degrabă în ecuație, când centrarea lui Cherecheș a găsit ideal capul lui Pop, acesta din urmă plasând balonul cu siguranță din centrul careului advers. Nu se făcuse minutul 35, că Ripensia se detașa din nou, de această dată grație unei intervenții slabe a lui Contra, mingea șutată din marginea careului strecurându-se pe sub portar. După ce Zaluschi a făcut ce-a vrut cu defensiva noastră letargică în minutul 41, șutul său respins de portar fiind apoi împins în poartă de Dumiter, golul cinci a căzut pe o contră la ultima fază a reprizei, cu Podină nereușind să se plaseze potrivit pentru a scoate mingea din calea lui Matiș.

S-a reluat meciul după pauză și a venit rândul golgheterului Mediop să marcheze, cu un șut puternic și bine plasat din interiorul careului. În minutul 55, Ripensia a beneficiat ușor de un penalty pe care Zaluschi l-a transformat, iar jocul s-a liniștit,  timp în care Contra a mai scos vreo trei-patru mingi. Golul opt s-a arătat de abia în minutul 75, cu o finalizare de calitate a lui Toma peste portar, din marginea careului. Ultimele zece minute au aparținut cumva echipei secunde, pe fondul căldurii și a relaxării adversarilor; întâi Pop a avut un șut deviat în bară în minutul 80, la o fază construită de Popan în flanc; același Popan l-a găsit pe Totic în centrul careului și vârful Politehnicii a redus din handicap, după ce în prealabil mai ratase vreo două ocazii destul de bune; bara lui Nanu a precedat un nou șut în bară al lui Totic, mingea revenind însă la Popan, care și-a trecut și el meritat numele pe lista marcatorilor; și tot Popan a driblat în flanc înainte de a-l deschide pe Totic în careu, acesta reușind să înscrie al doilea său gol al meciului. Aproape că a mai căzut o boabă la ultima fază, dar șutul semnat de Popan a trecut pe lângă, astfel că a trebuit să ne declarăm mulțumiți cu cele doisprezece goluri văzute.

E și greu să descrii cumva prestația echipei noastre astăzi. Letargia defensivă ne-a costat mult, însă nu poți avea mari pretenții de la o linie improvizată ca cea folosită astăzi. Nici măcar nu pot spune că schimbările au îmbunătățit jocul nostru, ci pur și simplu că Popan a prins poftă pe final, insistând în flancul slăbit al Ripensiei cu foarte mult succes. Doar prestația sa, eforturile lui Totic și Contra, și insistențele lui Pop merită ceva cuvinte de bine. În rest e clar că echipa a doua va trebui regândită sezonul viitor, așa cum a și declarat că o va face președintele clubului într-un interviu de acum câteva zile.

Iar Ripensia...aproape în Liga a II-a, ce performanță!

Poli II: Contra - Sporin, Gavruță, Podină, Iordache - Pop, Oprea - Cherecheș, Popan, Velcotă - Totic

Schimbări:

Codrean pentru Iordache (min 19)
Dincă pentru Gavruță (min 50)
Andreici pentru Oprea

Avancronică: Finala

A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.

Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.

Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.

Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.

Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.

Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.

Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.

Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.

La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.

Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!

Hai Poli!

Note Poli - Astra (CR, semi-finală, retur)

Poli - Astra 0:3 (0:1)
[22 voturi]

Vasile Curileac

Chiar de nu a gafat major la cele trei goluri, impresia rămâne că putea face mai mult și chiar de execuția lui Budescu a fost spectaculoasă și surprinzătoare, tot arată ca un „gol de curtea școlii”. În plus, nici nu avem nimic pozitiv de remarcat în evoluția lui Curileac.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,4

George Neagu

Am ajuns să-l plângem și pe Neagu. Nu doar că ieșirea sa timpurie a dat așezarea echipei peste cap, dar a și arătat bine în cele 35 minute jucate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Josip Šoljić

Repoziționat ca fundaș central, a avut o evoluție conform așteptărilor, cu un mic minus pentru poziționarea la golul doi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Harald Fridrich

Fiind nevoit să joace atât ca fundaș central, cât și pe stânga, s-a achitat bine de datorie, fără să se remarce nici pozitiv, nici negativ.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Denis Haruț

Fundașul dreapta a avut o primă repriză foarte bună, pentru care a fost lăudat și de Ionuț Popa. Repriza a doua a avut mai mult de furcă și a fost ușor depășit în câteva rânduri, mai ales la golul trei. Se vede lipsa meciurilor împotriva unor adversari cu experiență, fiind mai mult la națională, sau pe banca echipei mari. Un potențial recunoscut, ce are nevoie de mai multe oportunități din partea clubului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Lucian Oprea

Foarte puține lucruri negative putem spune despre căpitanul echipei secunde. A fost prins prea în față la golul doi, dar și el era printre cei care juca pe un post improvizat. În rest, a avut mai multe recuperări, inclusiv cea de la care a pornit ocazia lui Drăghici.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,2

Alin Ignea

Prea puțin vizibil pentru a ne forma o părere.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Cosmin Bîrnoi

S-a mișcat bine, a avut dese apariții în atac, dar n-a avut destul sânge rece în mai multe rânduri, nu doar la faza în care a avut golul în vârful bocancului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6


Sebastian Mailat

A avut rolul tânărului cu cea mai mare experiență și a jucat în nota obișnuită. Adesea absent, dar a și creat pericol.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5


Alex Popovici

În continuare nu înțeleg cum gândește unele faze atât când are mingea, cât și când nu are. A încercat, dar nu a reușit să ajute echipa prea mult.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6


Octavian Drăghici

Probabil că așteptările sunt mai mari, cu toții ne doream mult să fi înscris la 0-0. Dar nu s-a întâmplat, astfel că așteptările de la atacantul nostru rămân în continuare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,9

REZERVE

Cristian Pădurariu

Un atacant ce a fost nevoit să joace mijlocaș defensiv. S-a văzut în primele minute că e cam pierdut, dar s-a redresat repede și a avut o prestație fără alte remarci.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,0

Cătălin Doman

A adus un plus de vigoare și de fantezie, dar întrebarea e dacă ne poate ajuta în puținele meciuri rămase.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,7

Cristian Murariu

Nimic de menționat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,5

ANSAMBLU

Ionuț Popa

E clar că orice reușită a echipei ar fi ținut exclusiv de ceva miraculos din partea vreunuia dintre jucători. Astfel că Ionuț Popa rămâne cu meritul de a fi alcătuit echipa în așa fel încât jucătorii cu potențial să se poată remarca. Dar oare cum era dacă unii jucători ar fi avut deja un număr semnificativ de minute jucate?

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Echipa

E clar că suntem mai indulgenți cu jucătorii din acest meci, dar dacă am privi obiectiv a fost un joc teribil de slab în care adversarul nici nu s-a chinuit. Putem lua în calcul că pe lângă faptul că au fost folosiți jucători fără experiență, nici angrenajul nu a fost cel mai bun, cu multe improvizații din nevoie.  Dar în final tot indulgenți suntem.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 5,1

Omul meciului

Sebastian Mailat - 36,4 %

Lucian Oprea - 22,7%
Denis Haruț - 22,7 %
Sincer, n-am nicio idee - 13,6%
Josip Šoljić - 4,5%

17 mai 2017

CR: Poli - Astra 0:3 (0:1)

Cam 40 de minute a rezistat Poli cu mai mult de jumătate din componență alcătuită din jucători de la echipa a doua. Și atunci, golul a apărut în urma unei erori de poziționare a lui Curileac, iar repriza a doua a fost mai mult un antrenament pentru Astra.

Poli n-a arătat rău în prima repriză - sau oricum nu mai rău ca în ultimele meciuri din campionat. E drept, Astra nu s-a strofocat aproape deloc, astfel că în lipsa pressing-ului, alb-violeții au putut ține mai mult de minge. Doar că, tipic, nu au putut să creeze vreo ocazie mai periculoasă. Am început cu un corner în minutul 4, la capătul căruia Šoljić trimitea mingea cu capul peste poartă. Am mai mișcat un pic în flancul lui Mailat, dar n-a apărut nimeni mai inspirat la finalizare.

Un moment important a fost ciocnirea în plin a lui Lovin cu Neagu din minutul 10, jucătorul Astrei scăpând fără cartonaș. Se pare că fundașul nostru a resimțit impactul, astfel că în minutul 35 a fost nevoit să părăsească terenul. Schimbarea a provocat o serie de permutări, astfel că pe lângă improvizația lui Šoljić în linia de fund, a fost retras și mijlocașul defensiv Oprea, iar locul său a fost ocupat de nou intratul Pădurariu care e atacant de meserie.

O mare șansă de deschidere a scorului am avut-o în minutul 39, cu o fază pornită de la o recuperare din apărare a lui Oprea. Mingea a ajuns repede la Drăghici care a pătruns în careu și a șutat din unghi, dar Iliev a fost pe fază și a parat.

Ocazia s-a răzbunat imediat, la o fază ce nu părea prea periculoasă, doar că Budescu îl văzuse pe Curileac ieșit din poartă și l-a lobat frumos de la 16 metri.

Repriza a doua a semănat mai mult cu un amical decât un meci cu vreo oarecare miză. Astra și-a majorat repede avantajul, la doar câteva minute după pauză. Buș preia o minge lungă de la Săpunaru, Šoljić e cu jumătate de pas prea în spate ca să ajungă să-i pună probleme, astfel că atacantul șutează din unghi pe lângă Curileac, în poartă.

De data asta ne puteam noi răzbuna rapid, în minutul 53, când Bîrnoi rămâne față în față cu portarul. A încercat să-l dribleze și să dea gol cam ca Pedro cu Iașiul, doar că nu a fost la fel de rapid ca brazilianul, permițându-i lui Fabricio să-l blocheze în ultimul moment.

Am mai avut o cursă a lui Drăghici blocată mișelește la marginea careului și transformată într-o lovitură liberă irosită, și cam atât. Astra a mai trimis în bară prin Seto în urma unui corner, pentru ca Nicoară să înscrie și el cu un lob după o nouă minge lungă și un duel pierdut de Haruț.

Departe sunt vremurile când jucătorii de la echipa a doua făceau egal cu Dinamo. Aș fi vrut să văd mai multă ambiție, mai mult tupeu. A fost important și faptul că jucătorii cu experiență n-au fost tocmai cei mai în măsură să ambiționeze echipa. N-a fost acolo un Croitoru care să ofere siguranță, încredere de sine și viziune. În schimb au fost Popovici și Drăghici, care sunt obișnuiți mai mult să fie la finalizare, decât să dezvolte jocul, iar atunci când au mingea nu ai certitudinea că vor alege cea mai bună variantă de continuare a fazei. Iar de eroarea lui Curileac la primul gol ce să mai spunem? Era una dacă greșea unul dintre juniori și spuneam „asta e”, dar când un jucător cu experiență ia un asemenea gol, te afectează și psihic.

Lăsăm analiza individuală pe mâine, după ce vom afla și părerea cititorilor despre evoluția jucătorilor de azi, prin sondajul de mai jos.

Poli: Curileac - Neagu, Šoljić, Fridrich, Haruț - Ignea, Oprea - Popovici, Bîrnoi, Mailat - Drăghici

Schimbări:

Pădurariu pentru Neagu (min 35)
Doman pentru Ignea (min 64)
Murariu pentru Drăghici (min 78)


16 mai 2017

Note Poli - Iasi (p-o, etapa a 10-a)

Poli - Iasi 1:1 (0:1)
[24 voturi]

Cătălin Straton

Când iei gol la singurul șut serios la poartă e greu pentru portar să mai iasă în evidență pozitiv. N-a fost chiar un gol tipic, ceea ce lăsa un strop de impresie că s-ar fi putut mai bine, dar trebuie admis și că execuția adversarului a impresionat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Bogdan Străuț

Un meci competent, cu pasă decisivă pentru Străuț. E drept că golul încasat a venit în zona central-dreaptă, pe o repliere lentă în flanc, dar cumva toată echipă a fost surprinsă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Gabriel Cânu

Mi s-ar fi părut improbabil ca la vreun moment dat să ajungem la evidența că el mai important om pentru organizarea defensivă este Cânu - mai ales la cum a început sezonul. Și de această dată s-a dovedit piesa solidă a apărării, chiar dacă într-o lume ideală ar fi fost mai aproape de adversar la faza golului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Alin Șeroni

Precum scriam și la ultimul meci, va mai dura puțin ca Șeroni să revină la forma de dinainte de accidentare. Intervenția neconvingătoare de la gol, când Golubovic l-a depășit în duel aerian, a arătat rău din înaltul tribunelor și chiar mai puțin bine la reluare. Uneori joacă prea complicat în momente care nu se pretează, ceea ce este cumva o trăsătură a jocului său, diferența fiind că atunci când e în formă, îi iese.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Leo Novak

O prestație competentă, fără elemente distinctive.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Andrei Artean

Nici Artean n-a rupt gura târgului, la capătul unui joc disputat mult în zona centrală. Uneori e tare greu să citești corect rolul unui închizător, cu atât mai mult rata sa de succes; într-un meci fără reușite clare, terminat indecis, devine și mai dificil dacă nu urmărești anume cum ocupă spațiile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Adrian Poparadu

Unii clamau în iarnă că Llorente nu e o pierdere, fiind sub Poparadu. Doar că atunci când evaluezi un jucător, contează și cât de mult te poți baza pe el și Poparadu a confirmat în repetate rânduri că e prea fragil pentru intensitatea jocului de Liga 1. În doar două din șapte meciuri a petrecut mai mult de o repriză pe teren în acest an. Cu Iași au fost zece minute.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,4

Cristi Bărbuț

Un pericol permanent, ghimpe în coasta apărării adverse, Bărbuț a contat mult în această partidă. Mare păcat de faza excelentă din repriza secundă, în care a profitat de spațiul creat de Mailat, dar finalizarea...of, finalizarea!

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Marius Croitoru

O nouă prestație impozantă la mijloc a lui Croitoru, recunoscut drept inima echipei - și pe bună dreptate. Contează deosebit de mult prezența sa în teren, fără travaliul lui întreg jocul ofensiv pare îmbibat în hazard. Așa măcar avem un imbold, o direcție.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1


Josip Fuček

Cumva era cazul să vină și primul gol pentru croat. Deși a avut nevoie de câteva etape să se integreze, între timp e clar prima opțiune pentru flancul stâng - chiar și înaintea unui Doman în ritm de joc.

Nota Cronicii: 6
Nota comunității: 6,8

Pedro Henrique

Cât a dus ritmul de joc, Pedro a contat pentru jocul nostru ofensiv. Faptul că nu duce mai mult de o oră este însă problematic, în special din lipsa acută de alternative. Plus că creează așteptări ca în acea perioadă să se impună decisiv - într-un anume sens trebuie să fie cu 35% mai incisiv decât un jucător care duce tot meciul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

REZERVE

Sebastian Mailat

Uneori absent din joc, pe alocuri impetuos, Mailat își caută în continuare cadența potrivită pentru un meci de nouăzeci de minute.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

George Neagu

Puține minute de joc, nimic specatculos.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

Octavian Drăghici

A avut oportunitatea să decidă meciul - cu o execuție pretențioasă, dacă e să fim corecți - dar n-a reușit s-o facă. E imperativ pentru un atacant să se împiedice de gol, să conteze, mai ales la o echipă ca a noastră, cu o politică austeră în fața porții adverse. Dar...

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,7

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Faptul că echipa a arătat bine i se datorează și lui Popa, care a încropit un unsprezece competitiv și a reacționat eficient la accidentarea lui Poparadu. E destul de mișto să simți că antrenorul își cunoaște jucătorii, că știe cine unde și când ar trebui să joace. Încrederea pe care i-o acordă lui Mailat, chiar și constrâns de împrejuări, e admirabilă. Sincer, acuma zece etape cred că Neagu ar fi intrat pentru Poparadu, deci s-o luăm ca pe un semn de progres.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,9

Echipa

Aproape, dar departe. Prima repriză a arătat destul de bine, chiar dacă am sfârșit-o oferind oaspeților avantajul pe tabelă. O neatenție personală, amplificată de indecizii colective. Egalarea rapidă ne-a dat speranțe, pe care n-am putut să le transformăm în ceva palpabil la perechea de șanse avute. Nu e dramatic, în sensul că jucăm de la egal la egal cu aproape oricine, dar avem nevoie din nou de acl mic plus de inspirație, atunci când contează.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Omul meciului

Josip Fucek - 41,7 %

Marius Croitoru - 33,3%
Sincer, n-am nicio idee - 12,5%
Sebastian Mailat - 8,3 %
Cristi Bărbuț - 4,2%
Pedro Henrique - 0%

14 mai 2017

Poli - Iași 1:1 (0:1)

Poli a reușit un egal împotiva uneia dintre echipele fruntașe ale play-out-ului, Poli Iași. E un egal obținut cu greu, chinuit, dar oare e și un egal util? Păstram agonia pe mai departe și vom afla de-abia la capătul sezonului.

Primul lucru care și-a pus amprenta asupra meciului au fost eternele probleme medicale, tot mai acute. Astfel, Popa l-a pierdut încă de dinainte de start pe Bocșan, iar în minutul 11 a pierdut și prima schimbare, Poparadu fiind nevoit să părăsească terenul.

Altfel, Poli a avut mai multe ocazii ca oaspeții, dar s-a mișcat greoi, departe de a fi tocmai incisivă. Pedro a creat prima fază periculoasă în minutul 13, când l-a deschis bine pe Fuček ce venea nemarcat pe flanc. Croatul șutează în diagonală, dar puțin pe lângă poartă. Un sfert de oră mai târziu, Croitoru profită și el de un culoar pe centru, șutează bine de pe la 30 de metri, dar și de data aceasta mingea trece de puțin peste poartă.

Ocaziile s-au răzbunat în minutul 42, la o fază ce a plecat chiar din brațele portarului Grahovac. Acesta degajează bine, Șeroni cade ușor la un duel aerian cu Golubovic, care trimite cu capul până la Bole. Maghiarul se strecurase nestingherit printre jucătorii noștri, iar mai departe Cânu îl tatonează doar de la distanță, permițându-i să șuteze și să înscrie primul gol al partidei.

Tensiunea se simte și la părăsirea terenului, cei doi antrenori certându-se unul cu altul, vizibil enervați. Dar alb-violeții revin încărcați pozitiv și reușesc egalarea foarte repede, în minutul 48. Croitoru trimite o diagonală pentru Străuț, care îl vede pe Fuček demarcat excelent în centrul careului. Îi trimite pe jos, iar croatul marchează primul său gol în Liga 1.

Dar Poli nu reușește să vină cu un plus de vigoare pe seama acestei egalări, ba mai mult, în minutul 67 Bărbuț irosește o foarte mare ocazie după o pătrundere incredibilă. Mailat îl ajutase foarte mult, trăgând un jucător și făcându-i culoar colegului său să ajungă în centrul careului. Din păcate, având toată poarta în față, Bărbuț are o finalizare lamentabilă. Nici nu-mi dau seama dacă a fost șut sau încercare de pasă.

Cam aici se terminase meciul, căci nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la final. Doar Drăghici în minutul 87, după ce a fost deschis de Mailat, a închis ochii și a tras... mult peste poartă.

În alte condiții ar fi fost un rezultat bun. Din păcate, nouă ne-au cam pus piedică meciurile directe. Așteptăm cu interes și rezultatul dintre Chiajna și Pandurii. Dacă vor câștiga ilfovenii, vom depinde tot mai puțin de noi în lupta pentru evitarea barajului, dar vom fi mai aproape de evitarea retrogradării directe. Dacă bat Pandurii, am fi din nou peste Chiajna, pe loc neretrogradabil, dar meciul contra gorjenilor va fi la fel ca cel împotriva Chiajnei: vom juca împotriva unei echipe ce va veni cu un moral ridicat, cu șansa de a ajunge chiar în coada noastră, în timp ce noi vom fi după două meciuri de cupă. Și apropo de cupe, toate indiciile sugerează că vom odihni mulți titulari cu Astra, dar pentru finala cu Dinamo, alegerea e delicată. Vom vedea cu ce așteptări vom face deplasarea la București.

Între timp, ca la meciul trecut, vă invităm să vă dați cu părerea legat de evoluția de azi.

Poli: Straton - Novak, Bocșan, Cânu, Străuț - Artean, Poparadu - Bărbuț, Croitoru, Fuček - Henrique

Schimbări:
Mailat pentru Poparadu (min 11)
Neagu pentru Novak (min 62)
Drăghici pentru Henrique (min 73)


12 mai 2017

Note Chiajna - Poli (p-o, etapa a 11-a)

Chiajna - Poli 3:1 (1:0)
[30 voturi]

Cătălin Straton

O intervenție bună, un moment neconvingător la golul lui Albu și cantitatea obișnuită de degajări anapoda - deși, culmea, una pare să fi inițiat faza de la golul egalizator, din câte-mi pot da seama. Nu știu cât ar trebui să i se impută din golul doi, fiind o acțiune la care atât Bocșan, izbindu-l, cât și Novak, pierzându-l din marcaj pe Albu, au contribuit decisiv.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Bogdan Străuț

Exceptând calitatea dezamăgitoare a centrărilor, Străuț a jucat în nota sa obișnuită, reușind să asigure rezonabil de bine flancul drept - asta după ce gazdele au avut câteva acțiuni pe acolo în prima parte.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Cristian Bocșan

Un nou meci de coșmar pentru tânărul fundaș central. Nu doar rolul negativ jucat la ultimele două goluri îl încarcă, ci și acuitatea defensivă în restul partidei. Au avut cei de la Chiajna o fază în marginea careului cu pătrundere din flancul nostru drept, în care maniera prin care a fost depășit Bocșan, împietrit în loc de teama unei intervenții cu fault, a simbolizat evocator cea mai importantă carență din jocul său: atitudinea temătoare.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,4

Alin Șeroni

Neconvingător la primul gol, aproape de a provoca unul chiar înainte de egalarea lui Mailat, și fără a domina spațiul așa cum o făcea până la accidentare, mi se pare evident că nouăzeci de minute au fost tare multe minute pentru Șeroni. Doar că n-ai cu cine. Păcat că n-a intrat mingea trimisă pe poartă înainte de pauză.
Am așa o imagine cu Cânu șezând pe canapea în fața unei plasme fixate pe Digi/Dolce la ora meciului, mângâind o pisică pentru a-și calma nervii urmare a celor ce se desfășurau pe ecran. 

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,4

Leo Novak

Nici nu am observat inițial cu câtă lejeritate l-a pierdut Novak pe Albu la golul doi, șocat și el probabil de carambolul dintre Bocșan și Straton. Altfel, precum o spuneam celor dispuși să mă asculte ieri, Novak are o calitate care îl recomandă: e mai bun ca Neagu.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Andrei Artean

După dezamăgirea etapei anterioare, Artean s-a evidențiat azi prin destule recuperări și o implicare bună în joc. Viteza și calitatea cu care am dezvoltat ulterior jocul ofensiv a făcut ca eficacitatea sa să fie în van.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Josip Šoljić

N-a fost meciul lui Soljic - pase greșite, imprudență în intervenții, inclusiv la faultul care a dus la golul doi. O contribuție pozitivă a oferit la pasa de gol pentru Mailat - ceea ce îmi place la croat, că-și joacă fără ezitare coechipierii, și pe cei mai tineri, în vreme ce alți jucători dau dovadă de rețineri în acest sens.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Cristi Bărbuț

Prea puțin prezent în joc, nu-mi aduc aminte decât de acțiunea în flanc, terminată cu șutul lui Artean, și libera obținută în minutul 58, trimisă peste de Croitoru. În ultima jumătate de oră nici nu cred că l-am mai remarcat, așa cum se întâmplă adeseori când adversarii joacă jos și nu lasă spații. Poate i-ar face bine să nu mai discute despre ce va fi de acum într-o lună, când îi expiră contractul, fiindcă nu văd cum ajută pe cineva insistența asupra plecării sale iminente. Avem nevoie de fapte, nu doar de vorbe, de la unul dintre puținii jucători care pot face o diferență în ultima treime.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,2

Alex Popovici

După cuvintele blânzi oferite etapa trecută, rolul lui Popovici ieri a fost sublim, de-a lipsit cu desăvârșire. Îmi aduc aminte doar de o acțiune în prima repriză și în rest un prelung exercițiu nereușit în zona din spatele vârfurilor sau, ocazional, în flanc pentru Fucek.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,5


Josip Fuček

Cornerul care aproape că a adus egalarea a fost din nou excelent executat, însă în rest fazele fixe nu au impresionat - mai ales în comparație cu ce se întâmpla la Chiajna. Implicarea sa în joc mi-a plăcut, dar ar fi cerut mai multe reușite.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,5

Octavian Drăghici

Marcajul ciudat de la primul gol i-a oferit spațiu lui Pena să înscrie, însă mai îngrijorător e cât de puține reușite a adunat Drăghici în jumătatea adversă pe parcursul a nouăzeci de minute. A jucat un rol la golul egalizator și a mai scos una sau două libere, dar e prea puțin de la cineva care joacă pe rolul de vârf unic. Într-un fel e chiar mai rău decât mă temeam în iarnă, când discutam despre cum n-am adus încă un atacant.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

REZERVE

Marius Croitoru

A fost aproape cu libera trimisă puțin pe lângă, aproape și cu șutul din prima trimis mai târziu spre poartă. Este clar că prezența sa pe teren rămâne de mare importanță pentru echipă și reprezintă, în parte, o explicație pentru ușoara cădere de care suferim în ultimele meciuri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Sebastian Mailat

Intrat bine în meci, golul a reprezentat o execuție de mare calitate. N-a fost departe de a trimite încă un șut spre poartă la o fază dificilă, doar că preluarea l-a păcălit puțin. Din nou a evoluat în stânga, unde pare s-o facă bine, chiar dacă tatonarea dinainte de golul trei nu a fost chiar cea mai convingătoare. Pentru mine e unul dintre puținii, dacă nu singurul jucător de la care cred că poate să ne mai surprindă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,3

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu știu ce ar fi putut face altfel în abordarea acestei partide, cu atâtea indisponibilități. În principiu echipa a și stat rezonabil în teren, din moment ce Chiajna n-a debordat în ocazii, în special în prima parte, cât mai eram apți fizic. Doar că organizarea defensivă la fazele fixe este deficitară de multă vreme și ieri ne-a costat rezultatul. Nici discursul său nu mă convinge, fiindcă dacă ar fi vrut să-și meanjeze titularii, ar fi putut s-o facă - dar nici măcar în returul de Cupa Ligii, cu Târgu Mureș, n-a făcut rabat de la cei mai buni oameni pe care-i avea disponibili. Ce să mai zicem de alte partide - puteam să prioritizăm acest meci peste cel cu Voluntari, dar recunosc că nu e o decizie ușoară să-ți pui toate ouăle în același coș, vorba englezului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Echipa

Nu cred că trebuie să vorbim de o lipsă de atitudine, ci o de o lipsă de putință. Exceptându-l pe Pedro, cam toți jucătorii mi se par de regulă implicați, în special triunghiul de la mijloc, Artean - Soljic - Croitoru. Am presat în partea secundă, cu precădere în acel sfert de oră dinainte de egalare, dar mai mult n-am mai dovedit. Toate golurile primite au fost însă pe greșeli colective, deci nu am cum să laud ce-am văzut ieri, tocmai la un meci așa de important.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Omul meciului

Sebastian Mailat - 86,7 %

Andrei Artean - 3,3%
Marius Croitoru - 0%
Sincer, n-am nicio idee - 10%

10 mai 2017

Chiajna - Poli 3:1 (1:0)

Cu cea mai slabă combinație de fundași centrali posibilă, Poli s-a văzut răpusă de proasta organizare defensivă a fazelor fixe. În ciuda unui gol spectaculos reușit de Mailat, care a restabilit egalitatea pe final, echipa n-a arătat că ar înțelege pericolul liberelor oferite în flanc, și în loc să pândim pe contre, am oferit șanse adversarilor să revină la conducere - ceea ce, grație unui ”fault” al lui Bocșan asupra lui Straton, au și făcut. Ne vedem reveniți pe poziția de baraj, conform celor mai pesimiste estimări făcute după înfrângerea de la Voluntari, deci greul continuă, ba chiar se face de două ori mai greu.

Jocul a avut un aspect urâcios, căci noi am stat în spate și gazdele au încercat una-alta, fără a pune însă în pericol poarta. Am văzut în minutul 19 ce ne poate paște la fazele fixe executate de Deaconu, când libera trimisă în careul nostru l-a găsit pe Dobrosavlevici, a cărui șut a țintit bara - e drept, s-a dat ofsaid, dar nu sunt convins că a fost. Cinci minute mai târziu n-am mai scăpat, pe același scenariu: liberă Deaconu, Pena a plecat din spate și s-a infiltrat între Drăghici și Șeroni, de unde a trimis cu capul în poartă. Conform experiențelor trecute, nu ne-a fost ușor să revenim în meci, prima ocazie făcându-și apariția de abia în minutul 36, la un șut al lui Artean din afara careului. Mai mare a fost șansa lui Șeroni la cornerul executat de Fucek, dar Bălgărdean a intervenit excelent pentru a scoate de sub bară. Și Straton a fost solicitat la șutul în diagonală al lui Grădinaru, intervenția sa ținându-ne în meci.

Partea secundă n-a început prea convingător și gazdelor li s-ar fi cuvenit un penalty, mutat generos la limita exterioară a careului. Până la liberă obținută de Bărbuț în minutul 59 n-am avut nimic notabil de ambele părți, iar nici atunci nu am prins un șut pe poartă, proaspăt intratul Croitoru trimițând pe lângă. Jocul a trenat, ca să explodeze brusc în ultimul sfert de oră: minutul 75, Șeroni s-a încurcat în driblinguri la colțul careului, a fost deposedat, și cumva Serediuc a tras mult peste din unsprezece metri; din degajare, Drăghici a preluat o minge pentru Soljic, acesta a trimis la Mailat, care din două atingeri a trimis un șut excepțional de la limita careului, bară-gol! Am rămas fără aer câteva clipe și aproape că am început să sper la mai mult, când Melinte a văzut galben pentru o simulare în loc să se fi lăsat avantaj, cum s-ar fi căzut în situația respectivă. Apoi mi-a stat aerul în gât când în minutul 82 Albu a înscris la capătul unei libere, marca Deaconu, doar pentru a se da (corect) ofsaid. Când un minut mai târziu Soljic la busculat pe Grădinaru în flancul nostru drept am urlat de frustrare - câte șanse să mai oferi unei echipe care marcase ultimele trei goluri din faze fixe? Aparent aceasta a fost una prea mult: Deaconu a bătut, Straton a ieșit pe intercepție, nu e clar dacă ar fi prins mingea, dar cert e că după ce s-a ciocnit Bocșan în el nu mai avea nicio șansă să o facă, și același Albu s-a aflat la locul potrivit pentru a readuce gazdele în avantaj. N-am schițat mare lucru în replică, iar pe fondul apatiei ultimelor secvențe, Chiajna a izbutat al treilea gol - primul meci cu trei goluri marcate pentru echipa lui Alexa în acest sezon: Feussi a intrat în careu, Bocșan s-a uitat la el, iar șutul în diagonală l-a învins pe Straton. Fluierul final m-a găsit fără aerul de care vorbeam mai devreme și dincolo de poziția reconfortantă de deasupra liniei.

Greu să mai zici mare lucru. Echipa s-a prezentat slab, suferind mult pe seama absenței omului unu din apărare, Cânu. Acesta are nu doar o importanță morală, cât și capacitatea de a organiza puțin coechipierii, ceea ce ne-a lipsit grav astăzi. Le-am dat o mână de ajutor unor adversari care păreau că fără libere n-ar știi cum să trimită pe poartă, irosind în doar două meciuri avantajul de cinci puncte agonisit cu atâta tragere de dinți și de tricouri. Dar asta e realitatea unui duel strâns între echipe egale valoric, nu ia mult să se întoarcă roata. E ușor de zis acum că plătim tribut oboselii pe seama celor două competiții de cupă în care participăm, însă cu siguranță o vom mai auzi pe asta, dacă nu împiedicăm și ducem clubul în marginea prăpastiei.

Notele mâine, că azi e periculos, împreună cu verdictul comunității.

Poli: Straton - Străuț, Bocșan, Șeroni, Novak - Artean, Soljic - Bărbuț, Popovici, Fucek - Drăghici

Schimbări:

Croitoru pentru Popovici (min 59)
Mailat pentru Fucek (min 71)


8 mai 2017

Rezultate sondaj FC Voluntari - Poli


Note FC Voluntari - Poli 2:1 (1:1)
[39 voturi]

Cătălin Straton

Portarul s-a evidențiat cu o paradă importantă în prima repriză și a oferit siguranță în rest. Singura deficiență importantă au fost degajările, care doar rareori au găsit un coechipier în jumătatea adversă - atunci când n-au ieșit direct în aut.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6

George Neagu

Într-un fel, polivalența lui Neagu trebuie apreciată, chiar dacă nivelul său de joc nu este excepțional în nicio poziție. Joacă însă la sacrificiu și cumva pare că s-a mai așezat în teren pe parcursul ultimelor etape. Problema la Voluntari a fost reprezentată de două pase date adversarilor în propria jumătate, care puteau lejer să ne coste.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,8

Cristian Bocșan

O prestație competentă din partea lui Bocșan tot nu a venit fără gol din zona lui de acțiune, atunci când Artean l-a scăpat pe Popadiuc și nimeni n-a mai fost în preajmă să-l oprească. Dar în rest prestația sa a fost peste media cu care ne-a obișnuit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Gabriel Cânu

Deși ar fi putut avea mai multă șansă la intervenția de la primul gol, Cânu s-a dovedit din nou a fi cel mai important om din linia de fund. Plasamentul bun îi permite să intervină de cele mai multe ori în fața unor adversari mai iuți și să degajeze mingile lungi/înalte. 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Leo Novak

Poate că a fost primul meci în care Novak, alături de Soljic și Fucek, au arătat gradul de colaborare pe care mi-l imaginam, din care au ieșit două faze de poartă. În rest, un joc previzibil și fără lacune mari din partea croatului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Andrei Artean

În ceea ce probabil a fost cel mai slab meci al lui Artean în acest sezon, închizătorul se vede vinovat principal la golul doi și s-a remarcat negativ printr-o serie de pase greșite, inclusiv o liberă executată direct în aut la ultima fază periculoasă a echipei.

Nota Cronicii: 4,3
Nota comunității: 5,9

Josip Šoljić

Joc solid pentru Soljic, foarte implicat în meci, deși nu a reușit să-l suplinească pe Croitoru chiar cum am fi avut nevoie să o facă. Oricum, rămâne cel mai util jucător adus în această iarnă, atât prin prestații, cât și prin prezențele adunate în această parte a sezonului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Cristi Bărbuț

De abia a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren câteva săptămâni și acest lucru s-a simțit. Cu o singură acțiune notabilă în cont și în rest un joc retras, pentru a compensa din suferințele flancului drept acoperit de Neagu, Bărbuț a lăsat impresia absenței în acest joc.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,7

Alex Popovici

Pe mine m-a surprins Popovici cu prestația sa, atât ca implicare, cât și ca rată de insuccese - adică redusă. Nu are travaliul lui Croitoru, dar a fost prezent în zona centrală și a pus presiune pe adversari cu câteva curse, e drept, neconcretizate din lipsă de opțiuni la continuare fazelor. Oricum, față de ultima oară când a jucat în această poziție, diferența mi s-a părut notabilă și meritorie de un cuvânt bun.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2


Josip Fuček

Chiar dacă a pierdut un tempo cu accidentarea care l-a ținut departe de teren, Fucek arată că nu a îmbătrânit degeaba. Jocul său oferă o siguranță defensivă sporită, în vreme ce colaborarea sa - în special cu Novak - progresează bine.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Pedro Henrique

Inevitabil, Pedro anatognizează. Gesticulările sale la fiecare contact cu adversarul sau la câte o pasă ratată, de parcă vina nu ar fi niciodată la executant, sunt urâte. Dar la Voluntari a făcut cel mai bun meci din acest an, nu atât fiindcă a scos un penalty din nimic, pe care l-a și transformat, cât că a reușit să intre mai bine în jocul coechipierilor, a fost aproape de dublă și tot de la el a plecat ocazia lui Mailat.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,5

REZERVE

Sebastian Mailat

După prestația dezamăgitoare din etapa trecută, când adversarul s-a închis mai mult, jocul lui Mailat a plăcut de această dată. Păcat de șansa neconcretizată, dar în rest aș spune că a fost primul meci în care am văzut mai consistent dovada calității de care dispune mijlocașul de bandă - culmea, mai mult jucând în stânga, decât în dreapta.

Nota Cronicii: 6
Nota comunității: 6,7

Octavian Drăghici

E greu de zis ce mai aduce Drăghici acestei echipei. În minutele prinse pe parcursul lui 2017, n-a reușit să se impună în vreun și nici puținul timp petrecut pe teren ieri nu a adus ceva nou. Pauza de iarnă, cu ceva agitație, pare să-l fi afectat pe cel care înscria de șase ori pentru Poli până atunci.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

Cosmin Bîrnoi

Nu mi-e prea clar de ce a trebuit introdus Bîrnoi în prelungirile partidei, când echipa ar fi trebuit să se concentreze pe modalități de a aduce mingea în față cât mai repede. Nici nu avea cum să se remarce în doar trei minute, deși a ajuns să atingă mingea.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

5 mai 2017

FC Voluntari - Poli 2:1 (1:1)

În ciuda unui joc destul de bun, față în față cu una dintre cele mai în formă echipe din play-out, Poli n-a reușit să plece cu punct(e) de la Voluntari. Golul lui Pedro a restabilit temporar egalitatea, înainte ca gazdele să se revină în față la începutul părții secunde, fără ca noi să-i mai ajungem. Cumva e o înfrângere scontată, dar rezultatul face ca următoarele etape să capete o și mai mare importanță.

Debutul tare de meci oferit de gazde s-a concretizat în mai multe faze fixe la poarta noastră. În minutul 8, la al treilea corner, dacă am reținut bine, mingea a mers către Cernat, la marginea careului, acesta a tras din voleu, balonul a sărit din blocajul lui Cânu în Bălan, de la acesta a ajuns la Balaur, care a marcat de la limita careului mic. Ca o paranteză, nu știu exact cum mai funcționează regula ofsaidului azi, dar Bălan era în afara jocului în momentul în care șutul lui Cernat a luat-o spre poartă. Ne-a luat o vreme să reacționăm, iar la capătul primului sfert de oră ne puteam lăuda doar cu o minge trimisă peste de Soljic. A venit însă minutul 17, șutul din unghi al lui Băbuț a fost respins în corner și din lovitura de la colț portarul gazdelor a respins întâi vertical, mingea i-a revenit și la a doua respingere a rașchetat mingea, trimițând-o în propria poartă - doar că sub presiunea brațului întins de Pedro, motiv pentru care s-a dat fault în atac. Două minute mai târziu am construit frumos pe stânga în triunghiul croat, Fucek i-a dat lui Novak în flanc, acesta a centrat perfect pentru Soljic, a cărui lovitură de cap a ratat de puțin colțul lung - mare ratare. Pe acest fond de joc ceva mai ofensiv, în minutul 25 același triunghi a produs o pasă către Pedro la marginea careului, brazilianul a pus piciorul în fața adversarului și s-a văzut lovit din spate, arbitrul acordând penalty. Tot Pedro și-a asumat execuția, cu autoritate, reușind să restabilească egalitatea. Partida a rămas echilibrată în restul reprizei, deși gazdele au reluat inițiativa și ar fi putut marca în două rânduri: în minutul 35, Straton a parat excelent lovitura de cap venită pe un corner și cumva Cânu s-a plasat fericit pentru a respinge șutul ulterior trimis de Cazan; în minutul 44, tot la o fază fixă, mingea a ajuns într-un final la același Cazan, care a șutat în plasa laterală. Noi am ajuns aproape doar la o liberă bătută de Fucek, atenuată de zid în drumul ei spre poartă.

Cumva simțeam în măduvă că o să-ncepem prost partea secundă și așa a fost: minutul 49, acțiune lentă în flancul nostru drept, mingea ajunge în careu la Popadiuc care pur și simplu trece pe lângă Artean, fără nicio rezistență a acestuia, are mult spațiu și timp, șutul său din unghi închis e deviat puțin de Straton, dar numai cât să prindă bara și să intre în poartă. Puteam egala degrabă (și, cumva, senzația a fost că atunci trebuia s-o facem), când Pedro și-a folosit corpul să preia o pasă lungă de la Artean, a așteptat atacul adversarului, dar n-a reușit să strecuare mingea pe lângă portar. Chiar și la corner am fost aproape, doar că lovitura de cap a lui Bocșan n-a prins poartă. Bălan a avut apoi, în minutul 56, un șut pe lângă din interiorul careului, după care meciul s-a liniștit. De abia în minutul 75 am inspirat niscaiva speranță la pasa din prima a lui Pedro preluată spre poartă de Mailat, a cărui cursă a fost oprită în extremis, înainte de șut, de un tackling perfect al lui Cazan. Deși Voluntariul a mai trimis în câteva rânduri spre poartă, mari șanse nu s-au mai arătat, iar în mod previzibil, noi n-am găsit forța de a construi coerent, deși ne-am aflat destul de sus în timpul rămas. Astfel, partida s-a încheiat cu o înfrângere la limită, la capătul unei prestații rezonabile, ceea ce face ca rezultatul să fie cu atât mai amărui.

Nu știu exact ce s-ar putea imputa echipei astăzi. Debutul lent și neatenția de la golul doi nu dau bine, e drept. Artean, în special, mi s-a părut dezamăgitor, cu eroarea de la gol amplificată de numeroase pase greșite - libera bătută în minutul 90 direct în aut de poartă a fost destul de indicativă în acest sens. Neagu a oscilat intervențiile bune cu erorile incredibile, două ieșind în special în evidență, la capătul cărora am scăpat totuși cu fața curată. În rest, Bocșan a arătat peste medie, Cânu a intervenit de n ori eficient (nu ca și la gol, adică, dar acolo șutul a fost tare și mascat), iar Novak a arătat din nou că este o opțiune capabilă în flanc. Fazele reușite alături de conaționalii săi, ambii foarte activi astăzi, au arătat că există potențial într-o configurație cu cei trei în flancul stâng. Pe dreapta, Bărbuț s-a văzut doar la acea fază din minutul 17, în rest nu a prea intrat în joc. În schimb Popovici, folosit în spatele lui Pedro, mi s-a părut implicat, deschizând ocazional jocul cu cursele sale. Nu cred că există dubii despre calitatea jocului lui Pedro azi, care a oferit destule pase utile, pe lângă rolul decisiv avut la faza golului. Și Mailat a intrat bine, chiar foarte bine, reușind o serie de preluări dificile și părând mai incisiv ca în meciurile anterioare. Nu același lucru se poate spune despre Drăghici, care în acest an nu a oferit nimic echipei, atât cât a prins minute, ceea ce evidențiază, dacă mai era nevoie, subțirimea băncii noastre.

Urmează pe 10 mai meciul devansat cu Chiajna - că, deh, e normal să congestionezi în plus programul unui club obraznic, care a avut tupeul să prindă o finală din play-out. Nu zic, ar fi fost greu să mai amâni acel meci, din moment ce oricum play-out-ul este disproporționat de lung, dar poate că asta ar trebui să dea de gândit geniilor care au creat acest sistem dezechilibrat.

Poate fi un meci decisiv sau poate fi un mic dezastru. Dacă Chiajna bate azi cu Târgu Mureș și ne învinge și pe noi, brusc și deodată suntem din nou la baraj. Fără noi accidentări, cred că avem calitatea să nu pierdem, dar la așa un meci cu miză nu poți face multe calcule. Totul e pe muchie de cuțit.

Hai Poli!

Poli: Straton (5,5) - Neagu (5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Artean (4,5), Soljic (5,5) - Bărbuț (5), Popovici (5,5), Fucek (5,5) - Pedro (6,5)

Schimbări:

Mailat (6) pentru Bărbuț (min 58)
Drăghici pentru Fucek (min 82)
Bîrnoi pentru Popovici (min 90)
Google+