18 octombrie 2016

Galerie foto Poli - Viitorul























Poli - Viitorul 1:0 (0:0)

Toată ziua am fost entuziasmat și am crezut încă dinaintea meciului că vom câștiga. Și chiar dacă Poli a început să ne obișnuiască cu victoria (a cincea în sezonul acesta atât din campionat, cât și din Cupa Ligii), nu face ca cea de azi să fie mai puțin surprinzătoare. Cum jucătorii accidentați nu și-au revenit nici după această pauză de două săptămâni, Drăghici a rămas singurul atacant valid, iar Sîntean, juniorul pe care Popa ar fi vrut să îl includă pe foaie, a fost chemat la lotul naționalei U18, astfel că am avut un singur atacant în echipă și nici unul pe bancă. În plus, meciul ar fi putut lua o altă turnură în multe momente, dar norocul mai ține și cu noi din când în când, iar Straton a fost îngerul păzitor în poartă și Bocșan magistral în apărare.

Partida a debutat cu un ritm alert, mingea ajungând de la un careu la altul, fiecare echipă încercând să speculeze greșelile celeilalte. Dar ocazii n-au prea apărut. Doar în minutul 10 avem primul șut, când Doman trimite o pasă cam stângace în spate, Bocșan degajează nu destul de departe, iar Nimely are culoar să urce și să trimită un șut puternic pe colț cu mingea prinzând pământul în fața portarului. Straton e însă foarte atent și reține în doi timpi.

Viitorul ne domină clar și nu prea avem vreo șansă să ajungem periculos spre poartă. În rest, repriza a fost săracă în ocazii, dar numai până spre final. În minutul 37, Cânu respinge nefericit o centrare până la Stoica, dar șutul său e blocat de Straton, iar două minute mai târziu Răzvan Marin prinde un șut năprasnic, dar pe centrul porții, portarul nostru fiind din nou la datorie și respingând în corner. Dar cumva am reușit ca ultimele cinci minute să le facem ale noastre, mai ales prin presiunea lui Bărbuț pe dreapta și prin acțiunile rapide reușite de Doman și colegii lui din banda stângă. Acestea s-au concretizat prin marea ocazie a lui Cânu din minutul 41. Croitoru executa un corner, iar fundașul nostru trimitea cu capul, bine plasat, dar portarul Râmniceanu s-a întins pentru a para. Și Artean are un șut bun din partea dreaptă, dar în plasa laterală. Jucătorii intră astfel cu un moral bun la vestiare, chiar în aplauzele puținilor spectatori, care au apreciat revenirea în joc din final.


Repriza a doua a fost mai animată și pot spune privind retrospectiv că noi am fost stăpânii propriei sorți, dar până la urmă rezultatul a fost stabilit printr-un penalty obținut destul de norocos. Chiar de adversarii și-au arătat în câteva rânduri superioritatea valorică, de cele mai multe ori noi am fost cei care i-am pus în situații periculoase. Iar de cealaltă parte, am avut trei imense ocazii pe care le-am ratat. În ciuda tuturor acestor greșeli, pragmatismul, unitatea și ambiția echipei noastre au fost îndeajuns pentru a încheia partida victorioși.

Prima ocazie a reprizei a apărut în minutul 48, când Novak a ținut nepermis de mult de minge într-o fază defensivă și a fost deposedat, faza finalizându-se cu un șut al lui Chițu, din fericire deviat în corner. În minutul 58, Drăghici sprintează pe lângă fundași la mijlocul terenului. Doman îi trimite o minge lungă din a doua încercare, astfel că atacantul nostru scapă dintr-o poziție ușor suspectă de ofsaid singur cu portarul. Ar fi putut alege multe alte variante mai bune, dar a ales să șuteze pe jos, iar Râmniceanu l-a citit perfect și a blocat cu piciorul. Ocazia era să se răzbune trei minute mai târziu, când tot după o fază suspectă de ofsaid, Stoica șutează din unghi la colțul scurt, dar Straton e din nou la datorie.

Popa îl scoate pe Drăghici și îl introduce pe Cârstocea în minutul 64, astfel că jumătate de oră am jucat practic fără atacant. Iar acest lucru s-a văzut, căci adesea puteam porni în atacuri bune, dar nu era mai nimeni în față. Totuși, la mijloc începem să ne impunem tot mai mult, prin recuperările lui Artean și Llorente, dar și ale lui Croitoru. Ultimul a și stat la baza penalty-ului obținut în minutul 82, când a furat o minge pe flancul stâng, a pasat printre doi jucători în careu, unde Străuț n-a prea avut prim-planul, dar a atins mingea, iar Carp a stat cu piciorul întins foarte imprudent, provocând fault. Cârstocea a pus mingea pe punctul cu var, spre mirarea tuturora, dar acesta a trimis perfect, la rădăcina bării, pentru un nesperat 1-0.


Viitorul caută egalarea, dar Bocșan este primul la fiecare minge aruncată spre careul nostru. Astfel, avem șansa să ne asigurăm victoria în două rânduri. În minutul 86, după o deposedare a lui Artean, Mailat îl lansează pe Bărbuț. Acesta trimite mingea pe lângă Brandan care efectiv se agață de el. În ciuda eforturilor argentinianului, micuțul nostru atacant se descotorosește de acesta și ajunge față în față cu portarul. Învățând probabil din ratarea lui Drăghici, îl driblează, dar intră într-un unghi prea închis și alege să nu șuteze, ci să trimită în fața porții. Mingea trece de primul cuplu de jucători, până la Cârstocea care șutează cu sete, dar Răzvan Marin apare de nicăieri fix pe direcția șutului și respinge miraculos cu capul de pe linia porții. Arbitrul și uitase să-l mai disciplineze pe Brandan, poate chiar cu un roșu pentru lipsa grosolană de subtilitate. Doar câteva minute mai târziu, o minge lungă îl lansează pe același Bărbuț, care profită de stopul nereușit al lui Brandan, de această dată alege să șuteze după ce îl driblează pe Râmniceanu, dar portarul intuiește din nou foarte bine și îl blochează.

Minutele de prelungire ne sunt la discreție cu o fază excelentă în care reușim să ținem mingea în colțul advers al terenului, prin patru auturi consecutive. Doar la ultima acțiune ne dau adversarii emoții, când Chițu șutează din întoarcere la colțul scurt, dar Straton este imbatabil.

Cu siguranță e și meritul lui Ionuț Popa în această victorie. Schimbările au fost inspirate, chiar dacă ciudate la prima vedere. Dar și unii jucători au fost peste așteptări, după cum poate a reieșit și din relatarea de până acum. Flancurile au fost un pic cam șubrede pe partea defensivă, permițând adversarilor câteva faze mai periculoase. Croitoru în prima repriză a fost slab și mi s-a părut din nou că mai mult încurcă jocul ținând prea mult de minge, ba uneori chiar în mod periculos în jumătatea noastră, ceea ce le-a permis adversarilor să ne preseze. Dar a executat bine fazele fixe, și în repriza a doua a greșit mai puțin și a compensat prin efort, motivare și experiență. Mi-a plăcut în schimb de Doman, care a jucat bine pe tot terenul, ba chiar i-au și ieșit câteva execuții mai spectaculoase.

După toate acestea rămân cu imaginea unei victorii antitetice: multe greșeli, dar cu Bocșan și Straton providențiali, individualități superioare valoric la adversari, însă la noi o echipă unită, capabilă să treacă peste limitări și să ducă pragmatismul la maximum.

Și astfel minunea pe care o propovăduiam la finalul cronicii trecute e cu un pas mai aproape de înfăptuire. Doar n-o fi deplasarea la Chiajna mai grea ca cea la Iași sau ca meciul de azi, nu?

Bravo Poli!

Poli: Straton (7) - Novak (5), Cânu (6), Bocșan (6,5), Străuț (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (5,5), Artean (6), Llorente (6), Doman (6) - Drăghici (5)

Schimbări:

Cârstocea (6) pentru Drăghici (min 64)
Mailat pentru Doman (min 73)
Șeroni pentru Croitoru (min 85)

7 octombrie 2016

Poli II - Galda de Jos 1:2 (0:1)

Meciul dintre locul 2 (Galda de Jos) și locul 3 (Poli II) nu a fost o înfruntare prea palpitantă. A început practic de la 0-1, după ce violeții au luat gol în minutul 3 dintr-un corner la care apărarea și portarul n-au fost atenți. Astfel, restul de 90 de minute au văzut-o pe Poli încercând cu greu să-și găsească drumul spre gol. Lipsa de experiență și de inspirație în fața unei apărări organizate au făcut să nu apară oportunități prea mari de gol, iar deși nu au fost puține, majoritatea ocaziilor bune au fost finalizate slab, fără mari emoții pentru portarul advers. În prima repriză putem nota o pătrundere a lui Mailat finalizată cu un șut reținut de portar și o lovitură liberă a lui Velcotă, plasată la vinclu, dar parcă fără destulă forță, portarul prinzând mingea ușor. În repriza a doua, în afară de gol, doar Popan a periclitat poarta, cu un șut la rădăcina barei, cu greu respins în corner.

Căutarea egalării a luat sfârșit în minutul 72, când tot în urma unei neatenții, adversarii și-au dublat avantajul. Sporin avea prim planul la o centrare, dar mingea i-a sărit în fața lui și în mod nefericit a poposit în poartă. Dar poliștii nu s-au resemnat și în cele din urmă, la capătul timpului regulamentar, a venit și golul de onoare, căci cele 3 minute de prelungire nu au fost suficiente și pentru un gol egalizator. Mailat executa perfect o lovitură liberă de la marginea careului, la vinclu, imposibil de parat.

În rest însă, Mailat a continuat forma dezamăgitoare din ultimul timp. Parcă dorește să demonstreze, dar din cauza presiunii nu îi ies prea multe, fie pasează greșit, fie ține prea mult de minge. Măcar de ar fi și ieșit un gol la una din acțiunile personale. Vraciu și Bocșan au fost ceilalți doi jucători ce au avut contact mai mult cu echipa mare. Nici Vraciu n-a reușit să facă ceva util cu puținele mingi ce le-a primit, în timp ce Bocșan a părut că se ferește de intrări mai hotărâte, de frica unei accidentări.

Nimeni nu a ieșit în evidență în acest meci. Fundașul dreapta, Sporin, l-a înlocuit cu brio pe Haruț (convocat la naționala U18 alături de Podină și Sîntean), dar a avut două greșeli ce au dus la mari ocazii ale adversarilor, precum cea a golului sus-menționat. Bârnoi a cam scârțâit pe alocuri, dar Oprea a fost bun la mijloc, cu câteva recuperări ce ne-au permis să punem presiune. A deschis bine jocul pe flanc, dar poate uneori ar fi trebuit încercat mai mult pe centru, iar în unele faze bune, cu mai mult tupeu și inspirație putea găsi soluții mult mai bune. De pe extreme n-au venit destule centrări bune, dar mi-a plăcut că, mai ales pe final, mijlocul nostru a reușit pe spații mici să mai desfacă un pic apărarea adversă. Intrarea lui Popan la pauză a învigorat atacul în primă fază, dar după acel șut periculos, a dat dovadă de egoism, șuturile nu au mai fost precise, iar pe faza defensivă a fost foarte lent. Oricum, arată că are tehnică și mi s-a părut că are cel mai sănătos șut din echipă.

E poate surprinzător că nu au fost trimiși jucători cu mai multă experiență de la prima echipă, dar e mai bine așa, căci obiectivul echipei secunde nu e să obțină rezultate, ci să dea șansa tinerilor și celor mai puțin folosiți să joace. Și cum nu a fost programat nici un amical pentru echipa mare, probabil că și Ionuț Popa a hotărât că e mai bine să evite accidentările și ca jucătorii să se refacă și să se pună la punct cu pregătirea fizică.

Poli II: Contra - Fridrich, Bocșan, Filip, Sporin - Mailat, Bârnoi, Oprea, Pădurariu, Velcotă - Vraciu

Schimbări:
Popan pentru Pădurariu (min 46)
Codrean pentru Velcotă (min 68)

30 septembrie 2016

Poli Iași - Poli 0:1 (0:0)

Antrenorul și jucătorii au ținut să arate că meciul cu Târgu Mureș chiar a fost întâmplare nefericită și că nu au fost în cea mai bună formă a lor. Și au și reușit, arătând din nou că pot pune probleme oricăror echipe din campionat, în ciuda evidentelor deficiențe la mai toate nivelurile. Astfel, am asistat, în sfârșit, la prima victorie în deplasare în liga 1 după aproape un sezon și jumătate! Se întâmpla la sfârșitul lui aprilie 2014, la Târgu Jiu, după un meci încheiat tot cu 0-1, ca și astăzi.

Mai motivați, jucătorii noștri ar fi putut puncta în chiar primul minut, când în urma unui aut mingea țopăie prin careul advers, iar Doman reia spectaculos pe spate, la colțul lung, dar Caparco se întinde și își face datoria. Ieșenii ripostează și ei doar trei minute mai târziu, când Piccioni e lansat cu o pasă lobată peste apărarea noastră, acesta trimite în mijlocul careului unde Cânu se încurcă și nu degajează, iar tânărul Boiciuc trimite puțin pe lângă poartă.

După un așa debut fulminant, partida se calmează și intră într-un ritm destul de sacadat. Deși gazdele încearcă să domine teritorial, nu ne lăsăm mai prejos și ne menținem sus, prin numeroase faze fixe. Mai ales multele sprinturi ale lui Bărbuț pe lângă Crețu și Sato nu au menirea să creeze pericol, cât să obțină cornerul. Din păcate, nu am reușit să fructificăm vreuna din aceste ocazii, deși execuțiile nu au fost tocmai rele, dar nici finalizările nu au fost foarte periculoase: Bocșan cu capul peste poartă și Doman cu o reluare incomodă, dar aflat și în ofsaid.

Astfel, cele mai mari emoții le-am avut în minutele 19-20, când Străuț intervine la timp la o pasă în mijlocul careului nostru, iar la faza următoare Vasile Gheorghe ne amețește apărare, plecând de lângă Artean, apoi culcându-l pe Cânu și șutând din întoarcere. Din fericire, tot pe lângă.

Mult mai interesantă a fost repriza a doua, începută cu câte o schimbare de fiecare parte, la noi Cânu lăsându-i locul lui Șeroni, care avea să fie decisiv în soarta partidei. De această dată ieșenii au prima ocazie în primul minut, cu nou intratul Martin trăgând din careu în plasa laterală. Replica noastră vine prin Llorente, care trece pe lângă Gheorghe și șutează la poartă de la 20 de metri, punându-l la încercare pe Caparco, mingea prinzând pământul chiar în fața lui. Și în prima repriză avusese spaniolul un șut de la distanță, dar prea central, fără mari emoții pentru portar.

Cea mai mare ocazie a ieșenilor se ivește în minutul 53, când aceștia deschid bine jocul pe dreapta, centrarea este oprită cu pieptul de Piccioni pentru voleul lui Boiciuc. Din fericire, avem din nou noroc că mingea nu este pe poartă, căci Straton nu ar fi avut nici o șansă. Ultimele palpitații ne survin alte trei minute mai târziu, când tot Piccioni pătrunde pe stânga și trimite în fața porții, dar Straton iese excelent și blochează.

Spuneam ultimele pentru că în minutul 61 Șeroni iese la un duel, câștigă mingea și face o cursă incredibilă pe stânga, centrează în cel mai bun moment prin fața apărării, unde Drăghici se aruncă și trimite balonul în poartă! De aici încolo, Iașiul nu mai reușește nici cum să ne mai pună mari probleme, chiar și cu intrarea lui Andrei Cristea. În schimb, noi tratăm meciul cu maturitate și reușim să menținem avantajul, chiar fără trageri de timp, ba chiar creând câteva ocazii foarte mari de a închide jocul. În minutul 68, Artean trimite o pasă lungă cu exteriorul pentru Doman, care profită de spațiul liber și pătrunde în fața porții, dar, la fel ca la Mediaș, în loc să plaseze mingea cu latul, șutează cu exteriorul, mingea ducându-se mult pe lângă poartă. Trei minute mai târziu, Cârstocea are șansa să își încerce șutul de la distanță, dar acesta trece puțin peste.

Ultimele minute îi găsește pe ieșeni resemnați, cu Sato chiar disperat de duelurile cu Bărbuț. Astfel, în minutul 87, după o nouă cursă, micuțul nostru mijlocaș îi așează mingea lui Drăghici, dar șutul său este blocat printr-un plonjon. Mingea sare în lateral de unde Roșu șutează cu latul, dar Caparco scoate cu piciorul. În ultimele două minute își face debutul în prima ligă și tânărul Sîntean, după ce debutul la Poli l-a avut într-un meci de cupă în sezonul trecut. Poate ar fi și avut șansa să marcheze dacă Bărbuț sau Roșu ar fi fost ceva mai inteligenți și ar fi dat drumul mai repede la minge.

Jucătorii au făcut un meci bun, astfel încât mi-e greu să găsesc vreunul care să fi ieșit clar în evidență în mod negativ. Nu-mi dau seama dacă Bărbuț chiar a primit indicații să caute cornerul sau doar a fost egoist sau lipsit de inspirație, dar în repriza a doua, la câteva faze chiar cred că ar fi trebuit să paseze mai devreme. Roșu pare că joacă cu ceva trac, ar trebui și el să fie mai decis ce să facă atunci când are mingea. Dar în nici un caz nu pot spune că cei doi nu au fost utili jocului. În rest, cred că notele spun totul. Pauza de două săptămâni cred că e bine venită, în speranța că recuperarea accidentaților va face să putem alinia cea mai bună echipă pentru ultimele două meciuri din tur. Cu 6 puncte (deloc imposibile având în vedere că vom juca cu Viitorul și cu Chiajna, echipele pe care le-am bătut în Cupa Ligii) am ajunge la 0 și ar fi 14 puncte în acest tur, la fel ca în turul sezonului trecut. Cum ar fi? Între timp, sperăm la adevărata minune și anume a rezolvării problemei financiare.

Până atunci, bravo Poli!

Poli: Straton (6) - Novak (5,5), Cânu (5), Bocșan (5,5), Străuț (5,5) - Bărbuț (5,5), Artean (6), Llorente (6), Cârstocea (6), Doman (5,5) - Drăghici (6,5)

Schimbări:
Șeroni (6,5) pentru Cânu (min 46)
Roșu pentru Cârstocea (min 76)
Sîntean pentru Drăghici (min 90+2)

25 septembrie 2016

Galerie foto Poli - Târgu Mureș


















Poli - Târgu Mureş 0:1 (0:1)

Se pare că am lăudat prea degrabă echipa, care a început să se evidenţieze prin teama cu care abordează meciurile. Astăzi, în compania unei formaţii care a avut parte de foarte puţină calitate în joc, ne-am făcut figura defensivă şi am încercat şaizeci de minute s-o rectificăm, fără succes. Am avut şi neşansa unei accidentări, care a cântărit mai greu decât ne-am fi dorit la golul încasat, însă nu e loc de asemenea scuze. Până la urmă, de marcat oricum n-am marcat, deci maximul la care am fi sperat era tot un egal sec.


Precum era de aşteptat, partida n-a debutat în trombă. Poli a părut să controleze jocul, fără a-şi crea ocazii, singurul şut pe poartă din primele douăzeci de minute aparţinându-i lui Croitoru, din afara careului, prins fără mari probleme de portar. Un moment important a avut loc în minutul 20 al meciului, când Scutaru s-a accidentat la o contră şi a trebuit înlocuit cu Şeroni. Acesta a intrat greu în ritm, iar în minutul 28 a fost la miezul golului oaspeţilor. Faza a plecat de la o minge pierdută în zona centrală de Doman, acţiune care l-a prins pe Novak avansat, Artean a fost busculat cu uşurinţă apoi de Surdu, care a profitat de spaţiul din flanc, l-a trimis la plimbare cu o fentă pe Şeroni, şi a centrat în faţa porţii, de unde Rus a trimis cu latul pe lângă Straton. Unica noastră replică i-a aparţinut lui Popovici în minutul 34, vârful nostru, lansat de Croitoru, a şutând din întoarcere, însă Mingote a fost la post. Slăbiciunile defensive erau să ne coste încă un gol un minut mai târziu, la o fază în care a durat, parcă, o eternitate până ce vârful oaspeţilor, Kuku, a fost atacat în interiorul careului nostru, însă cam asta a fost cu ocaziile oaspeţilor. Din păcate, nici noi n-am reuşit să producem vreo chestie în repriza secundă.

Asta, deşi am avut două şanse chiar la debut. În minutul 51, Bărbuţ şi-a adus unicul aport util din această partidă, la cam singura fază propriu-zis construită de partea noastră, când a colaborat cu Străuţ în flanc, a depăşit un adversar şi a trimis o pasă la marginea careului, şutul lui Llorente trecând însă pe lângă. Cea mai mare oportunitate de egalare i-a venit lui Bocşan în minutul 53, chiar de două ori: întâi, fundaşul central a trimis cu capul la un corner, Mureşan a scos mingea care se îndrepta în poartă, şi tot Bocşan a apucat să finalizeze cu un şut, a doua oară Mingote fiind la post. Acesta a fost cam tot elanul nostru, fiind nevoie să treacă aproape jumătate de oră până la următoarea noastră ocazie. Era deja minutul 79 când Artean a tras la un metru pe lângă, din afara careului, ca apoi Drăghici să se desprindă bine de adversarul direct în careu, dar şutul lui din unghi a fost respins de portar. Finalul s-a dovedit abject, Poli aruncând mingi în careu, oaspeţii trăgând de timp, sacrificat fiind fotbalul. Deci aşa s-a terminat, după şase minute de prelungire.

Mi-a plăcut de un singur jucător astăzi, anume Llorente, care a fost singurul din linia de mijloc care a arătat atitudine şi calitate. Problema este că de unul singur reuşeşti prea puţine şi atunci când coechipierii n-au curaj să dea o pasă de zece metri de teama să n-o piardă, la un un-doi care altfel s-ar impune, e foarte greu să deschizi apărări supraaglomerate. Şi cumva e pe bună dreptate să le fie frică, fiindcă mingea sare din gazon şi din picioarele coechipierilor în feluri imprevizibile, iar cele n goluri primite deja pe baloane pierdute în această manieră n-au cum să nu te pună pe gânduri.


Dacă ar fi să mai zic ceva de bine, i-aş lăuda puţin pe fundaşii laterali, care mi s-au părut ok şi pe Drăghici, care a mai pus câte-o minge jos după ce a intrat. Şi Scutaru fusese decent până la accidentare, înlocuitorul său Şeroni gafând dezamăgitor la încă o reuşită a adversarilor. În rest, Croitoru a îngreunat doar jocul, Bărbuţ nu a reuşit să se descurce pe spaţiile mici oferite de adversari, Doman a ţinut mult de minge, a făcut câteva driblinguri, însă fără vreun succes propriu-zis, Artean a ratat acţiunea la gol şi ar fi putut face ceva mai mult la şuturile pe care le-a trimis şi Popovici a absentat printre numeroşii adversari din jurul său,

De neînţeles şi ce face Popa cu echipa. Mailat, care a arătat bine în minutele pe care le-a primit cu Steaua, n-a mai prins minute de atunci, în schimb le adună Neagu - astăzi introdus cu zece minute înainte de final, deşi era evident o situaţie în care trebuia să forţăm. Croitoru, la fel, ar fi trebuit înlocuit cu Roşu (sau înlocuit în locul lui Popovici) fiindcă era evident că zona trioul Bărbuţ, Croitoru, Doman nu oferă destulă susţinere vârfului. Nu ştiu dacă jucătorii au primit ceva din banii promişi, însă încet, încet situaţia pare tot mai tristă. Poate s-a terminat şi magia lui Popa, eu ştiu? Doar că nu văd cine poate fi adus în schimb care să aibă vreo magie, mai ales în aceste condiţii. Probabil vom afla.

[Popa se scuză acuzând o toxinfecţie la nouă jucători, inclusiv Mailat]

Poli: Straton (5,5) - Străuţ (5,5), Bocşan (5), Scutaru, Novak (5,5) - Artean (5), Llorente (6) - Bărbuţ (5), Croitoru (5), Doman (4,5) - Popovici (5)

Schimbări:

Şeroni (4,5) pentru Scutaru (min 24)
Drăghici (5,5) pentru Popovici (min 64)
Neagu pentru Străuţ (min 80)

22 septembrie 2016

Mediaș - Poli 1:1 (0:1)

Egalul pe terenul surprinzătoarei nou-promovate, cea care etapa trecută învingea în deplasare la campioana României, este un rezultat bun, dar dacă ne gândim că am ratat o șansă bună și nesperată să încheiem seria rușinoasă de meciuri fără victorie în deplasare, atunci mi se pare un rezultat foarte frustrant. Mai ales maniera în care am abordat finalul în superioritate numerică întărește acest sentiment, nu neapărat faptul că am fost egalați.

Ploaia apărută literalmente din senin chiar la începutul partidei a făcut ca primele zece minute să fie echilibrate, fiecare echipă luptându-se atât cu adversarul direct, cât și cu iarba umedă pentru posesia la mijlocul terenului. Deși am avut trei faze fixe în decursul a câtorva minute, gazdele au fost foarte aproape de gol la o lovitură liberă din poziție centrală, în minutul 10. Eric a trimis foarte bine la vinclu, dar Straton a avut o paradă pe măsură. Faza i-a impulsionat un pic pe medieșeni care au fost mai prezenți în terenul nostru în perioada următoare, dar Scutaru și Bocșan au fost la datorie. Chiar în minutul 20 Llullaku trimite un șut puternic de la vreo 25 de metri. Deși a fost fix pe centru, efectul imprimat l-a surprins un pic pe Straton care a decis foarte bine să respingă în corner. Cinci minute mai târziu, Eric, pericolul constant al porții noastre, șutează și el din fața lui Scutaru, dar mingea se scurge pe lângă poartă.

În ciuda statisticii favorabile gazdelor, n-aș spune că am jucat rău. Artean, Llorente și chiar și Cârstocea (introdus surprinzător în locul lui Croitoru și jucat ceva mai retras) s-au descurcat bine la intercepții și la deschiderea jocului, fie prin pase bune, fie prin combinații rapide. Doar terenul alunecos și lipsa de inspirație a lui Doman și Bărbuț au făcut să nu ne creăm ocazii mai importante. Și pe acest fond, în minutul 30 avem și noi în sfârșit șansa ca adversarii să dea o pasă greșită. Artean, care urcase foarte bine la intercepție, continuă faza cu o pasă de 50 de metri perfectă pentru Popovici, care sprintase printre cei doi fundași luați pe nepregătite. Mingea pierde din viteză la momentul potrivit, chiar în fața portarului și numai bine pentru ca atacantul nostru să-l dribleze ușor și să marcheze în poarta goală. Un gol sărbătorit cu multă descătușare, se înțelege.

Repriza decurge bine căci reușim să blocăm tentativele medieșenilor. Însă la pauză Pustai îl introduce pe Gavra care avea să producă panică în careul nostru. Chiar în minutul 47 centrarea acestuia îl găsește pe Eric în mijlocul careului nostru. Brazilianul trimite din demi-vole și doar transversala amână egalarea. Era clar că avea să ne fie foarte greu și, în mod foarte previzibil, majoritatea reprizei s-a desfășurat în jumătatea noastră de teren. Marile ocazii au început să apară, cum era de așteptat, în ultima jumătate de oră, când de obicei cădem fizic și ne pierdem concentrarea. Avertismentul a venit la cornerul din minutul 64 executat de proaspăt intratul Petre, când Scutaru nu poate decât să-l incomodeze pe înaltul Susnjar, dar destul cât acesta să nu lovească bine balonul cu capul și să-l trimită pe lângă poartă.

Simțind slăbiciunea, gazdele au insistat cu centrările de pe flacnul nostru drept. Astfel, în minutul 71, tot la o minge trimisă de Petre, Gavra prelungește de lângă Bocșan, Scutaru sare inexplicabil în față, lăsându-l pe Llullaku să înscrie nestingherit cu capul. Culmea, înainte de gol, am avut o mare ocazie de 2-0, când Llorente l-a deschis pe Doman pe partea stângă. Acesta a profitat de amplul spațiu rămas liber, a urcat spre poartă, după care a eșuat cu un șut, sau mai degrabă o încercare de șut lamentabilă.

În ciuda egalării, șansa nesperată ne apare doar patru minute mai târziu, când Zaharia vede al doilea cartonaș galben pentru un fault. Cu toate că reechilibrăm meciul, cel puțin din punct de vedere al posesiei, Popa a întârziat extrem de mult cele două schimbări rămase. Nu mi-e clar de ce Croitoru a rămas pe bancă. Singura explicație acceptabilă ar fi o problemă medicală. Altfel, valoarea lui, experiența, ambiția și efortul pe care îl depune ne-ar fi fost foarte utile pentru ultimele 15-20 de minute și nu cred că ar fi fost un risc de ordin tactic. Și pe de altă parte, orice schimbare ar fi fost utilă măcar din punct de vedere fizic. Astfel, Drăghici a intrat abia în minutul 88 și a făcut cât a putut în treimea adversă, ba chiar ratând o mare șansă când Novak a pătruns în careu dar i-a trimis o pasă puternică, un pic incomodă în fața porții. Iar Neagu l-a înlocuit pe Doman în prelungiri doar pentru trecerea timpului.

Astfel, tot Gaz Metanul au fost mai periculoși, dar din fericire, nu destul. Trtovac a trimis peste poartă după o centrare, iar lovitura liberă de la ultima fază e bătută prea tare de Eric.

Nu știu de unde a apărut transformarea din echipa fără șansă dar care se luptă (vezi meciul cu CFR Cluj care a avut același rezultat, dar un alt aspect), în echipa fără șansă dar care se zbate extrem de pragmatic pentru orice punct inutil, ca în vremurile bune ale lui Florin Marin. Jocul a fost decent, dar atitudinea (și aici mă refer exclusiv la Ionuț Popa) bună doar până în minutul 75. Nu e rău, dacă tragem linia. Dar duminică, cu Târgu Mureș, nu mai e loc de așa ceva, doar de victorie.

Echipa a jucat în mare bine, organizat, cu două minusuri: Bărbuț și Doman. Primul n-a fost în cea mai inspirată zi a sa, dar probabil terenul și un cartonaș galben acordat prea ușor și prea devreme, și-au pus amprenta asupra jocului său. Al doilea, însă, deși s-a zbătut și a încercat, a ieșit din nou în evidență prin lipsa de inteligență și prin ridicol. Linia de fund a fost bună, din păcate s-au desincronizat pe final, de unde a venit și egalarea. La polul opus, paradele lui Straton au fost la fel de importante ca și golul lui Popovici, iar Artean a demonstrat de ce a preluat banderola de căpitan de la Croitoru, avându-l alături, bineînțeles, pe Llorente.

Poli: Straton (6,5) - Novak (5,5), Bocșan (5,5), Scutaru (5,5), Străuț (5,5) - Doman (4,5), Artean (6,5), Llorente (6), Cârstocea (5,5), Bărbuț (5) - Popovici (6,5)

Schimbări:

Roșu (5) pentru Cârstocea (min 60)
Drăghici pentru Popovici (min 88)
Neagu pentru Doman (min 90+2)

Interviu: Denis Haruț

Zilele ca acestea fac ca orice efort în direcția Politehnicii să se simtă fix așa, ca un efort. Vestea lamentabilei erori de la semnarea/înregistrarea contractului lui Sorescu a căzut greu și nu pot, măcar parțial cel puțin, să nu împărtășesc sentimentul declarat de antrenorul Ionuț Popa. Chiar şi aşa, datoria revine, când toate-au fost spuse, clubului, atât în ceea ce privește partea birocratică, precum și motivarea jucătorilor pe care îi crește. Şi Deian o puncta bine, însă, întrebat fiind de poziţia juniorilor:
Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
E clar că situaţia e complexă, că ar fi incorect să o reducem la devize generice. Ceea ce mă întreb eu este dacă vom vedea vreodată momentul în care cineva să-și asume răspunderea și să încerce să rectifice o astfel de situație pe calea decenței (oferind un contract îmbunătățit, precum cerea agentul jucătorului la un moment dat), în loc să strige lupul.

Este o temă de care ne împiedicăm din nou și din nou; o temă pe care o și discutăm la fiecare interviu, în speranța că vom înțelege mai clar ce le lipsește jucătorilor. Ultimul nostru invitat, Denis Haruț (cu „a”, nu cu „ă”!), a crescut în mijlocul acestei generații deosebit de talentate, dar și deosebit de nestatornice. Este internațional de juniori la U18, a fost căpitanul echipei la juniori B anul trecut, și a primit doar laude de colegii și antrenorii cu care am discutat. Denis a şi ţinut să recunoască eforturile şi atenţia celor care l-au antrenat de-a lungul anilor, mulţumindu-le tuturor antrenilor cu care a lucrat.


Pentru el urmează un an interesant, cu meciuri tari în liga a III-a, dar și deplasări ocazionale cu Naționala. Poate să fie unul dintre cei mai importanți ani ai formării sale și, la cum evoluează lucrurile la echipa mare, se prea poate să primească șansa debutului în Liga 1 până la finele sezonului. Pentru cine vrea să-l vadă la lucru, are şanse să o facă mâine, de la ora 17.00, pe stadionul Colterm, în meciul Poli II - Unirea 1924 Alba Iulia.

Să vedem ce ne spune.

CV: Cum ai ajuns la fotbal?

DH: Într-o zi, la școală, a venit un antrenor de la LPS, domnul Velcotă, și a împărțit pliante pentru o selecție la grupa de ‘99. Eram în clasa I pe atunci. M-am dus acasă și am spus: mama, tata, vreau să merg la fotbal! Ei ce să spună: da, sigur, cum să nu. Am ajuns cel dintâi la probe. Am jucat un joc între noi, mai multe echipe, și am fost ales primul pe listă.

CV: Care a fost reacția în familie? Ai frați?

DH: Sunt singur. Părinții m-au susținut în tot ce-am făcut. De obicei tata se ocupă cu partea de fotbal, mama mai mult cu școala. Tata vine la toate meciurile, mă duce, mă aduce de la antrenamente, pentru că nu am mult timp și e mai ușor să vin cu mașina – să fac naveta între casă, școală și fotbal.

CV: Mai știi pe ce post ai jucat la acele probe?

DH: În prima echipă atunci am jucat fundaș central și în a doua m-a băgat portar, fiindcă eram prea mulți și fiecare a jucat unde era nevoie.

CV: Mare lucru să te afirmi pe două posturi destul de diferite.

DH: Chiar am jucat portar o vreme, până am avut o problemă la mâna dreaptă, pe care am fisurat-o. S-a întâmplat pe teren mic, un meci la Arad, și în pauza dintre partide n-am stat, m-am băgat în poartă și am primit un șut rău în mână.

CV: Ai ajuns la Poli după doi, trei ani. Cum s-a întâmplat?

DH: Plecaseră înaintea mea alți colegi. Ei mi-au zis să vin, că e fain, antrenamentele sunt frumoase, antrenorii și colegii pe măsură.

CV: Ai jucat fundaș dreapta de când ai ajuns la Poli?

DH: Nu. Am jucat mijlocaș dreapta, mijlocaș central, mijlocaș stânga, mijlocaș defensiv – chiar și fundaș central. De când am trecut la grupa domnului Vlaicu m-am stabilizat ca fundaș dreapta.

CV: La juniori B anul trecut ai jucat mijlocaș dreapta. Unde te simți tu mai bine?

DH: Acum fundaș dreapta, deși înainte nu îmi convenea când eram trimis să joc fundaș în bandă. Mă simt mai sigur pe mine, și grație experienței prinse la lotul național.

CV: Ai fost chiar acum două săptămâni la U18. Cât de dese sunt aceste acțiuni?

DH: Depinde, o dată la o lună, o dată la trei săptămâni, o dată la cinci luni. În funcție de cum sunt programate meciurile internaționale.

CV: Ți-e greu să simți că ratezi pași cu echipa de aici fiindcă ești tot plecat sau crezi că per ansamblu ieși pe plus?

DH: Pot să spun că sunt pe plus, fiindcă joc meciuri tari la națională, împotriva unor jucători foarte bine cotați. Avem adversari care evoluează la Hamburg, Fulham, Liverpool și au altă mentalitate, alt stil de joc, altă viteză.

CV: Ești în generație cu Carlo Casap, Vlad Dragomir. Unul dintre ei a debutat deja în Liga 1, celălalt e la Arsenal. Mai ții legătura cu ei?

DH: Cu Dragomir vorbesc mai des. Am stat mai mult împreună, am început deodată la Banatul, de la primul până aproape la ultimul antrenor am fost împreună. Vorbim despre cum mai suntem, dar vorbim și despre fotbal. Mi-a povestit cum e cu mentalitatea, pregătirea, antrenamentele, terenurile, clima, condițiile – tot.

CV: Sturz ne zicea că atunci când a fost în probe la QPR, a rămas frapat de diferența în antrenamentele fizice. A reieșit asta și din discuțiile tale cu Dragomir?

DH: Da, e Anglia până la urmă, se pune mult accent pe partea fizică. De la sala de forță, până la alergare, la capacitatea de efort.

CV: Și domnul Stoicov se declara nemulțumit că nu aveți aici susținerea unui preparator fizic. 

DH: Anul trecut, când a fost domnul Bogdan preparator fizic la club, era altceva, ne simțeam mai bine pregătiți din punct de vedere fizic. Bineînțeles că intrăm și cu domnul Stoicov și cu domnul Șchiopu în sală, facem și pe teren alergare, și compensează, dar e un avantaj să ai antrenor de specialitate.

CV: De ce crezi că sunt așa de dificile posturile defensive din bandă?

DH: Noi în primul rând suntem fundași, trebuie să ne facem treaba de fundaș – să oprim atacurile, să dublăm colegii. După care, când și dacă putem, urcăm și în ofensivă. E un post greu, trebuie să alergi mult, ai nevoie de o anumită tehnică în ofensivă, de tehnică de deposedare în defensivă, e complex.

CV: Ne mai vorbea domnul Stoicov că nu mulți jucători știu să facă deposedări prin alunecare.

DH: Mă simt relativ confortabil, îmi place să deposedez prin alunecare. Doar că există riscul să fii depășit, deci depinde de situație – dacă mingea e mai îndepărtată de jucător, poți s-o faci, dacă e la picior, n-are nicio relevanță să te arunci în fața lui.

CV: Ai ceva idoli?

DH: Pe postul meu îmi place foarte mult de Dani Alves.

CV: Atunci ții cu Barcelona?

DH: Nu în mod special, mie îmi place să mă uit la fotbal și cel mai bun să câștige.

CV: Cum ți se pare că Alves a plecat acum la Juvenuts? Făcând abstracție de partea financiară.

DH: Probabil a vrut să schimbe campionatul, să vadă cum este să joci în Italia, să încerce alt fotbal.

CV: Mă întreb dacă fotbalul italian e mai îmbătrânit, fiindcă jucători la 30+ ani se mai pot afirma bine. În Spania mai greu.

DH: Și pentru jucători e greu la vârsta asta. Cred că există stiluri de joc diferite între Italia și Spania. Accentul e pe organizare, alergare, partea fizică pentru italieni, iar dincolo e pe tehnica în regim de viteză.

CV: Crezi că se mai pot face diferențele astea sau sunt doar niște șabloane rămase din deceniile trecute?

DH: În general campionatele astea sunt cele mai bune ale Europei: Italia, Spania, Germania, Anglia. Fiecare echipă, din fiecare campionat încearcă să compenseze din alt campionat, să se inspire, deci nu mai e așa de mare diferența.

CV: Ai avut probleme cu accidentări?

DH: Pe lângă fisură, am avut mâna ruptă. Eram la domnul Vlaicu și jucam în sală, mai mici fiind. Într-un contact cu Dragomir am alunecat și am suferit o fractură cu deplasare. Am stat patru luni cu mâna în ghips, cu tijă, după care a fost nevoie de încă trei luni de recuperare. Ulterior am mai avut la domnul Foale glezna deplasată, tot de la un contact în timpul jocului. Am primit o contră cu talpa, culmea, tot într-un meci între noi, ‘98 contra ‘99.

CV: Mai vorbesc oameni care n-au tangenţe cu Poli sau cu fotbalul și îi provoc: ce-ai vrea să întrebi un junior de la club? O întrebare recurentă: de ce ţi-e frică? Ca şi cum teama e cel mai uman, cel mai comun lucru. Ziceai de accidentări...

DH: Acum a trecut ceva timp de la ultima accidentare, dar pe atunci, primele luni, chiar primul an, am avut teamă de a intra mai dur, de a avea contact cu un adversar. Dar acum nu mai.

CV: Cum treci peste asta?

DH: Cu timpul. Să te obişnuieşti să intri în ritmul jocului, în contacte. După ce mi-am revenit, domnul Vlaicu nici nu îi lăsa pe colegi să intre la mine în antrenamente. Când aveam mingea, eram doar eu singur, mă proteja.

CV: Şi ai vreo teamă mai existenţială? Ce mă fac dacă nu devin fotbalist până la x ani?

DH: Sincer, tot timpul mă gândesc că poate să se întâmple ceva. Mă întreb ce fac dacă nu am şcoală, dacă nu pot să fac altceva. Din acest motiv încerc să le ţin în balanţă, să fiu prezent şi la scoală, şi la fotbal. Până acum n-am venit degeaba.

CV: Ai jucat cam peste tot anul trecut: la juniori B, A, la Poli II, la națională. Spune-mi despre meciul de pe Dan Păltinișanu, din Cupa Elitelor la juniori B, împotriva Chiajnei.

DH: N-a fost ceva nou să joc pe stadionul mare, am mai evoluat acolo când am ajuns până în finală cu domnul Vlaicu. Este plăcut să joci pe terenul unde joacă echipa de seniori, alte echipe de Liga 1. Plăcut era să fi fost și mai multă lume.

CV: Am mai discutat despre asta când juniorii A au avut meci decisiv cu Pandurii, tot pe Dan Păltinișanu, și în tribune erau doar părinți și colegi de la alte grupe de juniori. Fiecare aveți mii de prieteni pe Facebook, cum îți explici că nu vin să vă susțină?

DH: Păi a fost destul de frig, unii nu au interes pentru fotbal, unii au ceva mai bun de făcut, unii preferă să stea cu familia, unii preferă să stea cu iubita, unii preferă să stea în casă...

CV: E clar că prietenii apropiați sunt de multe ori printre colegi, dar cumva, la un moment din acesta special, m-aș fi așteptat să fie mai mulți oameni.

DH: Și eu, crede-mă. Mai ales când jucăm pe stadionul mare, fiindcă sunt doar câteva meciuri, poate unul pe an. E frustrant să știi că joci pe Dan Păltinișanu și vin doar mama cu tata la meci.

CV: Dar a venit și mama atunci, nu? Deci a fost special!

DH: Cu Chiajna, da! [râde]

CV: Ai avut vreo trăire când i-ai văzut pe colegii tăi plecând, pe Dragomir și Casap? Ai stat să te gândești ‘eu ce ar trebui să fac, ce e mai bine pentru mine?’.

DH: Stau și mă gândesc în fiecare zi la asta, ce vreau să fac, unde să merg. Momentan am încă doi ani contract cu clubul, vreau să joc cât mai bine aici, să fac pasul către echipa mare și să mă afirm cât mai repede.

CV: Crezi că ai șansa să o faci aici?

DH: Da. Dacă în vară am fost ales printre puținii care au făcut în continuare antrenamente cu echipa mare, de ce nu.

CV: Ce ți-ai dori să se întâmple în următorii doi ani, să ajungi la finalul acestui contract și să nu regreți că i-ai petrecut aici?

DH: Vreau să debutez la echipa mare. Și nu doar să debutez, să am și meciuri constante, chiar dacă e greu din cauza vârstei.

CV: Cum e să-i vezi pe Sorescu și pe Mailat jucând?

DH: Deian chiar stă lângă mine, mai vine cu mine acasă cu mașina, vorbesc tot timpul cu el. Mă bucur pentru el și pentru Seba.

CV: Îți dă vreun imbold?

DH: Cum să nu! Mai facem glume între noi, vezi că vin mâine cu tine, sau ne vedem acolo la ora aia.

CV: Cât la sută din ceea ce ți se va întâmpla crezi că depinde de tine și cât de alți factori?

DH: 80% depinde de mine. Restul de familie, de club, de antrenor, de soartă, de noroc, de tot ce este.

18 septembrie 2016

Poli - Steaua 0:1 (0:1)

Mai rar mi-a fost dat să văd un meci pe care Poli să-l trateze cu atâta teamă de rezultat. Declaraţiile lui I. Popa au cântărit greu asupra jucătorilor, care n-au avut curajul să forţeze măcar egalarea, după ce au oferit oaspeţilor pe tavă unicul gol al întâlnirii. La capătul a nouăzeci de minute, au fost vreo patru-cinci şuturi pe poartă în total, partida transformându-se într-un lasă-mă să te las de tristă amintire. Sigur, e bine că nu ne-am făcut de râs, că s-au adunat nişte bani pe urma meciului, dar nu a fost o dispută care să mă lase cu o stare de bine.


Partida a început sub auspicii triste în afara terenului, când un spectator a trebuit preluat de către ambulanţă. Pe teren, ne-am trezit conduşi în minutul 7: Llorente a pierdut o minge la centru, cumva am recuperat-o în apărare şi aceasta a poposit la Croitoru în treizeci de metri; căpitanul a mişcat greoi, a pierdut posesia, iar cum Bocşan şi Scutaru erau ieşiţi din poziţie, Tănase a găsit mult spaţiu şi a finalizat puternic din cincisprezece metri. Oaspeţii au mai avut o şansă în minutul 11, şutul lui Muniru găsind tribuna, la fel ca alte două, trei încercări steliste de-a lungul partidei. În dreptul nostru putem trece două semi-şanse, una la un şut al lui Henrique din unghi foarte închis şi una la o finalizare, tot din unghi, a lui Doman, ambele respinse de portar. Finalul de repriză ne-a dat emoţii când Străuţ a reuşit să intervină excelent la De Amorim, scăpat singur cu Straton, iar la cealaltă poartă i-am văzut pe Bocşan şi Henrique jenându-se unul pe celălalt la cornerul care a închis primele patruzeci şi cinci de minute.

Dacă prima parte n-a fost prea dinamică, a doua nu s-a ridicat nici pe atât la un nivel impresionant. Odată cu ieşirea lui Henrique în minutul 54, abilitatea noastră de a reţine cumva posesia în jumătatea adversă a scăzut simţitor, iar până în minutul 69, la mingea aruncată de Popa în careul nostru şi pe sub care au trecut doi stelişti, nu am văzut nimic notabil. La scurt timp a avut şi Golubovic o şansă cu capul, din careul mic sau pe acolo, însă finalizarea a fost fix pe Straton, ca apoi Boldrin să profite de o mică degringoladă defensivă, tentativa lui spectaculoasă de a înscrie fiind curmată de Bocşan. Dincolo de lipsa de ocazii foarte clare ale liderului, descuranjantă a fost penuria de oportunităţi de partea noastră. Cumva am reuşit totuşi să legăm două, trei faze în ultimele zece minute, fără a le finaliza prea inspirat - la prima, Doman a tras din marginea careului, însă n-a fost un şut greu de reţinut; Bărbuţ a trimis peste la o minge venită oarecum întâmplător de la Popovici, înainte ca Mailat să fie blocat în marginea careului la chiar ultima fază. Şi apoi s-a gătat.

Aş vrea să spun că sunt multe de zis, dar chiar nu sunt. Apărarea a fost solidă, cu un bravo special lui Bocşan şi jucătorilor din benzi. Mai sus, Artean şi Llorente au avut probleme cu controlul la centru, ceea ce a oferit câteva şanse oaspeţilor. Bărbuţ şi, surprinzător poate, Doman au încercat ceva în flancuri şi au dus câteva faze, însă finalizările n-au fost prea inspirate. E clar că un vârf precum Henrique poate face mult bine echipei, chiar şi atunci când joacă destul de izolat, cum a fost cazul astăzi, problema fiind totuşi că brazilianul nu va duce niciodată (în viitorul apropiat) un meci de nouăzeci de minute. Ba mai mult, acum pare să se fi accidentat din nou! Dacă alternativa pe post rămâne Popovici, nu te ajută prea mult. Dezamăgitoare gafa lui Croitoru, care în rest a jucat cu travaliul său obişnuit, fiind poate parţial vinovat că nu am scos măcar o ocazie cât de cât din cele câteva cornere pe care le-a executat. Dintre ceilalţi jucători intraţi, pe lângă Popovici, care a avut foarte puţine mingi, mi-a plăcut ce a adus Mailat în puţinele minute pe care le-a prins şi am rămas confuz la introducerea lui Cârstocea în minutul 86, când măcar ai fi putut simula ceva ofensiv, aruncându-l pe Drăghici în faţă.

Steaua a arătat complet neconvingătoare, poate acesta este şi motivul pentru care resimt un gust amar după prestaţia din această seară.  Dar n-ai ce să-i mai faci, importante vor fi următoarele două partide, cu Gaz Metan şi cu ASA Târgu Mureş, meciuri din care trebuie să scoatem ceva, dacă e să ducem trena acestui sezon, cumva, cumva.

Începând cu acest meci, avem bucuria de a îmbogăți cele scrise cu imagini de la firul ierbii. Mulțumim, Sașa Pastor! Click aici pentru galeria foto.

Poli: Straton (5,5) - Străuţ (6), Scutaru (5,5), Bocşan (6), Novak (6) - Artean (5), Llorente (5) - Bărbuţ (5,5), Croitoru (4), Doman (5,5) - Henrique (5,5)

Schimbări:

Popovici (5) pentru Henrique (min 54)
Mailat pentru Croitoru (min 79)
Cârstocea pentru Doman (min 86)

10 septembrie 2016

FC Voluntari - Poli 4:1 (2:0)

Nu-mi puneam mari speranțe în această partidă, dar nădejduiam că vom lăsa măcar o impresia decentă. N-a fost cazul, Poli fiind clar depășită de caliteatea superioară a adversarilor, în special în persoanele lui Cernat și Marinescu, și compromisă de anumite carențe individuale în propria defensivă.

Jocul a debutat sub semnul echilibrului. Prima ocazie cât de cât ne-a aparținut chiar la capătul primului sfert de oră, când Popovici a fost lansat pe dreapta, a intrat în careu, însă șutul său din unghi n-a avut destulă forță să-i pună probleme lui Bornescu. Gazdele au replicat instant, lovind transversala printr-un șut din marginea careului, ca în minutul 20 să deschidă scorul: Croitoru a respins slab la un corner, mingea i-a venit bine pentru voleu lui Marinescu în sub douăzeci de metri și execuția acestuia a fost impecabilă. N-am avut forța unei reveniri imediate, și după o perioadă fără mari ocazii, ne-am văzut în deficit dublu, minutul 40: Llorente a recuperat o minge la 30 metri de poartă pe care a și pierdut-o imediat, pasa excelentă a lui Cernat l-a trecut pe Scutaru și i-a permis lui Popadiuc să înscrie din poziție de singur cu portarul.

Am sperat că lucrurile se vor mai schimba după pauză, dar nu s-au grăbit s-o facă. Doar introducerea lui Pedro Henrique a oferit viață atacurilor noastre. Astfel, în minutul 71 Bornescu a degajat central, deși defensiva gazdelor era complet dezorganizată, Artean a trimis mingea înainte, din plonjon cu capul, iar Pedro a preluat, l-a depășit pe portar, însă a intrat în unghi și șutul său la poartă a fost scos de Maftei. Golul a căzut însă în minutul următor: Novak a trimis lung un balon ce ajunsese în zona centrului după un corner, Șeroni a deviat cu capul pentru Pedro, care a trimis lobat în poartă! Nici n-am apucat să contemplăm o revenire, căci același Șeroni a intrat prin alunecare în careu, pe un moment de neatenție al apărării noastre, și și-a faultat adversarul. Deși a Curileac a ghicit partea, Cernat a transformat și putea să mărească avantajul în minutul 78, când a scăpat pe o lansare lungă pe lângă Șeroni, dar n-a reușit să finalizeze ca lumea. Culmea, decarul gazdelor n-a mai greșit în minutul 85, când Curileac a respins aiurea o minge lungă în marginea careului, direct la Cernat, și acesta l-a lobat lejer de la peste treizeci de metri. Și asta a fost.

Nici nu vreau să intru în alte detalii. Să ne bucure reușita lui Pedro și faptul că, de bine/de rău, golurile le-am primit pe erori personale. Pe de altă parte, poate asta ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult, fiindcă nu avem alternative pe post, că Șeroni păcătuiește așa de mult, pentru tot binele pe care-l face. Va fi însă altă partidă cu Steaua, în sper să ne închidem mai bine și să fim preciși pe contre, odată cu revenirea lui Bărbuț. Și așa însă, va fi un meci tare greu.

Poli: Curileac (4) - Stăruț (5), Șeroni (4), Scutaru (5), Novak (5) - Artean (5,5), Llorente (5) - Roșu (5), Croitoru (5), Doman (5) - Popovici (4,5)

Schimbări:

Pedro Henrique (6) pentru Popovici (min 66)
Mailat pentru Croitoru (min 79)
Cârstocea pentru Roșu (min 86)

9 septembrie 2016

Poli II - Cetate Deva 5:1 (2:1)

Drăghici, Pădurariu, Velcotă şi Popan de două ori au devansat fără drept de apel formația din Deva, într-un meci deosebit de reuşit al echipei noastre secunde. Suntem, așadar, la două din două, fruntaşi în liga a 3-a.

Partida a început tare şi în minutul 3 Poli a deschis scorul: mingea a ajuns la Pădurariu de la Vasi, acesta a intrat în careu şi a trimis în fața porții, de unde Drăghici a pus latul. S-a jucat rapid, iar minutul 14 a arătat cum pot curge fazele: Deva s-a găsit în careul nostru şi a fost aproape de gol, iar pe contră şutul lui Drăghici a fost deviat de portar în bară. Oaspeții n-au mai scăpat două minute mai târziu, când combinațiile dintre Pădurariu şi Drăghici l-au găsit acum pe primul în poziție de finalizare şi acesta n-a ratat. Avantajul confortabil a ținut sub un minut, căci Neagu a respins prost în spate la o minge lungă, Velici a interceptat şi l-a lobat de la distanță pe Smaranda. Nu s-au mai întâmplat multe până la pauză, exceptând accidentarea lui Vasi şi un şut periculos al lui Popan, devenii nereuşind să pună multă presiune pe jucătorii antrenați de Stoicov.

Dominarea a continuat după pauză, ajutată şi de majorarea rapidă a avantajului în minutul 50. Faza golului a fost excelentă: Velcotă l-a deschis cu o diagonală pe Popan, acesta a intrat în careu şi a centrat la colțul lung, de unde tot Velcotă, ajuns din timp, a înscris. Jocul s-a liniştit, şi până în ultimele zece minute am văzut doar jumătăți de ocazii. Chiar şi devenii au avut una, la o minge razantă prin fața porții, dar finalul tot nouă ne-a aparținut. După o bară la mingea trimisă cu capul de Cochințu în minutul 82, am beneficiat imediat de o liberă bătută lung, Pădurariu a reluat, balonul a ajuns la Popan care a făcut patru. Pe fondul debusolării oaspeților, încă un gol părea iminent şi acesta a venit în prelungirile partdei, când Popan s-a debarasat de adversarul direct şi a învins portarul din poziţie unu la unu. Cinci - unu, ce victorie cu o echipă care se visa la promovare, dar n-a arătat-o de fel.

Aş remarca în primul rând plusul de răutate al echipei, pressingul la carei-am supus pe deveni sufocându-i. Mijlocul nostru a dictat ritmul, cu Velcotă, Bîrnoi şi, pe final, Popan strălucind. Ce creştere grozavă la primii doi. care fac antrenamentele cu echipa mare. Mi-a plăcut şi de Haruț, pe care l-am urmărit în mod anume, iar alături de el Cochințu a fost foarte sigur pe sine. Mai puțin convingători au fost Podină şi Neagu, ultimul folosit în centru, dar chiar şi aşa, oaspeții n-au avut mari şanse. Pădurariu, în ciuda golului şi a pasei(lor) de gol, mi s-a părut greoi şi puțin decalat, în vreme ce Drăghici s-a impus fizic adeseori, dar n-a excelat.

Nu e o idee rea să urmărim şi pe viitor echipa secundă, care nu doar promite, ci şi face meciuri se bună calitate. Bravo băieți!

Poli: Smaranda - Hăruț, Cochințu, Neagu, Podină - Velcotă, Bîrnoi, Oprea, Vasi - Drăghici, Pădurariu

Au mai intrat Popan, Codrean, Kokora

7 septembrie 2016

Cupa Ligii: Poli - Chiajna 2:1 (1:0)

Așa de delicioasă a fost această calificare, că mi-am permis s-o savurez și la un pahar de vorbă după. Deși în joc finalizările noastre, tratarea fazelor fixe și arbitrajul au lăsat mult de dorit, determinarea și clarviziunea arătate în ultimul sfert de oră, cu om în minus, au fost ceva deosebit. Golul lui Artean din penalty (ratat în primă fază) și trasorul spectaculos al lui Croitoru au decis până la urmă partida, consfințind avansarea în penultimul act al competiției. Însă nu doar prestigiul acestei reușite e important, ci și veniturile pe care le aduce cu sine, oferind puțin aer clubului.

Treburile au arătat decent de la început, cu Poli într-o dispoziție bună de joc. După șutul insuficient de puternic/plasat al lui Popovici, tot nouarul a obținut în minutul 11 penalty-ul din care s-a deschis scorul, șutul său fiind blocat cu mâna de un fundaș advers. De remarcat însă pasa extraordinară cu exteriorul trimisă de Artean din propria jumătate, de la care a pornit faza. Același Artean a executat, slăbuț, astfel că Bălgrădean a respins, însă mijlocașul nostru a fost pe fază și a împins balonul în plasă pe sub portar la a doua încercare. N-am stat liniștiți, căci a urmat mare pericol la noi în următoarele minute, cu două libere din flancul nostru stâng, ambele găsind adversari în careu pentru finalizare, din fericire pe lângă/peste poartă.  După ce tempo-ul a scăzut puțin și Poparadu a fost înlocuit forțat cu proaspăt întorsul Llorente, ne-am trezit în minutele 31, 33 și 36 cu o tripletă incredibilă de ocazii. La prima, o recuperare avansată a lui Bărbuț i-a prins pe picior greșit pe adversari, șeptarul l-a lansat ideal pe Popovici, care a intrat în careu, a fixat portarul - și a tras în plasa laterală. Tot Popovici finalizează în portar centrarea lui Artean în minutul 33, la altă recuperare ofensivă bună în marginea careului advers, ca apoi Bărbuț să fie lansat ideal de Croitoru, dar să nu reușească să-și cadreze șutul din poziție de unu la unu, în ciuda unei preluări excelente făcute în prealabil. S-a accidentat și Vădrariu înainte de pauză, fiind înlocuit cu Doman, care a și fost aproape să se vadă eliminat la o intrare cu cotul în fața unui adversar. Înainte de aceasta, oaspeții au speculat o slăbiciune în centrul apărării noastre și Curileac a reușit cumva să respingă șutul din marginea careului, finalizarea ulterioară fiind anulată pe motiv de ofsaid. Repriza se termină cu o fază discutabilă în careul advers, când centrarea lui Doman l-a găsit pe Scutaru, acesta a ciupit mingea înaintea lui Bălgrădean și a fost doborât, însă nu s-a acordat nimic.

N-au fost ocazii mari la reluare, doar lovitura de cap a lui Șeroni din minutul 56, prinsă în doi timpi de portar, fiind oarecum notabilă. Apoi, în minutul 64, și-a dat-o arbitrul cu mucii în fasole - Llorente l-a lansat cu pasă filtrantă pe Bărbuț, acesta a scăpat de marcajul ultimului apărător, nu și-a făcut însă grozav pașii și a fost prins chiar înainte de finalizare, căzând în careu. În loc de penalty și poate chiar eliminare, ne trezim noi în zece pentru o presupusă simulare. Poate n-am fost absolut sigur în prima fază de ce a fost, dar la reluare, pe lângă cum îi ia piciorul lui Cristi, se vede un lucru și mai clar care denotă cine a greșit: Albu arată spre minge, pe care evident n-o atinge, știind că l-a lovit pe Bărbuț înainte. Fără a arăta ceva deosebit, Chiajna egalează în minutul 74: Novak și Șeroni s-au încurcat reciproc la un corner bătut spre colțul lung, mingea a ajuns la Melinte care a șutat din unghi, balonul a lovit bara de sus a porții lui Curileac înainte de a sări fix la Albu, între jucătorii noștri, care a egalat din voleu. Părea destul de sumbru, considerând vădita oboseală a echipei noastre, dublată de inferioritatea numerică pe care trebuia s-o gestionăm în finalul de meci. Dar miracolul s-a întâmplat și s-a întâmplat repede, într-o maniera dulce, dulce: Croitoru, în minutul 78, a avut timp și spațiu la 25 metri, a înaintat puțin și a pleznit mingea în diagonală, aceasta poposind fără șanse în vinclul porții lui Bălgrădean. Mă așteptam să suferim în ultimele minute, însă tot noi am fi putut tranșa partida cu zece minute rămase, când Popovici a presat bine, a reușit o recuperare în marginea careului, dar din poziție centrală n-a reușit să țintească pe lângă portar. Finalul l-a regăsit și pe Pedro Henrique în teren, care alături de Croitoru și Doman a ținut mingea sus, reducând timpul efectiv de joc pentru adversari. Concordia nici n-a mai ajuns periculos la poarta lui Curileac, atât de bine am gestionat această fază de joc - ceva special, special. Și așa ne-am calificat!

Zic doar că e păcat că nu putem fi ceva mai preciși la finalizare, fiindcă ne puteam face meciul ușor din prima repriză. E drept că la fel îl puteam face ușor dacă arbitrajul era decent, însă oricum ar fi, trebuie să obținem mai mult în fazele construite cursiv/din acțiune. Omul meciului, de departe, a fost Croitoru, care a luptat exemplar, și-a motivat coechipierii, a ațâțat publicul, a jucat foarte inteligent multe momente ale partidei și, pe deasupra, a dat-o la păianjen ca să știm o treabă. Alături de el, Artean, Șeroni și Bărbuț mi-au plăcut mult, deși primul a trimis două pase înapoi direct la adversar, al doilea aproape că a pus un gol pe tavă Chiajnei și Bărbuț, la meciul cu numărul o sută, n-a controlat destul de bine acțiunile în care ar fi putut marca. E deja standard însă să-l vezi pe Șeroni înșirând adversari în cursele sale înspre jumătatea adversă, un deliciu. Străuț și Novak, la primul lor meci, au fost prezentabili, cât să ne dea speranțe pentru viitor, ca și Pedro, în vreme ce Curileac și Scutaru au avut niște scăpări (portarul indecis pe ieșiri, fundașul la câteva acțiuni), dar nimic grav.  Llorente a oferit câteva pase potrivite, a făcut și câteva recuperări, însă e clar că mai are până să se integreze și să prindă forma meciurilor competitive.

Bietul Popovici, care clar vrea mult și a făcut lucruri bune azi, ca pressing, obținând penalty-ul, suferă pe seama finalizărilor sale hazardate, a lipsei de luciditate în momentele cheie. Dar asta avem, nu prea există alternative și pe contrele în viteză de care părem deodată capabili, poate fi un om care să te ajute. Dacă m-a dezamăgit cineva, a fost Doman, care nu doar că putea să lase echipa în zece dintr-o prostie, dar a arătat în repetate rânduri că nu prea gândește fazele, în ciuda capacității sale exemplare de a-și scoate din joc adversarii direcți. La o adică, cred că Vădrariu a fost și mai puțin util, irosind câteva faze fixe într-o manieră tristă, însă nu pot judeca în ce măsura aceste nereușite au ținut de accidentare.

Îngrijorătoare rămân deci problemele fizice ale jucătorilor, căci pe lângă cei doi accidentați azi, sunt tare curios cum ne vom recupera până la meciul de sâmbătă de la Voluntari. Un test interesant pentru Popa va fi selecția jucătorului U21, din moment ce Bărbuț absentează. Cred că variantele ar fi Bocșan, cu anumite permutații în apărare, sau Mailat în dreapta. Aș prefera oricând o opțiune în care nu schimbăm apărarea, însă e posibil ca acest meci greu să fi scos untul din Străuț și ca acesta să nu poată juca nouăzeci de minute în câteva zile. Vom vedea.

Până atunci, haideți să aclamăm puțin echipa asta. Se întâmplă ceva cu potențial deosebit pe Dan Păltinișanu, formarea unui colectiv de jucători care dau totul pentru Poli și o fac cu oarecare succes în ciuda adversităților din afara terenului. Parcă prinde contur ceva frumos. Ar fi păcat ca Timișoara să îl treacă cu vederea.

Bravo Poli!

Poli: Curileac (5,5) - Străuț (6), Scutaru (5,5), Șeroni (6), Novak (5,5) - Artean (6,5), Poparadu - Bărbuț (5,5), Croitoru (7), Vădrariu (5) - Popovici (5,5)

Schimbări:

Llorente (5,5) pentru Poparadu (min 30)
Doman (5) pentru Vădrariu (min 37)
Pedro Henrique pentru Popovici (min 82)

P.S. Și urmează Târgu Mureș (tur-retur, cred) pentru un loc în finală!

Google+