9 noiembrie 2011

Final tare pentru Poli II

Lucrurile stau foarte strâns în C5. Recașul e pe primul loc cu 24 de puncte, la egalitate cu Beiuș, după ce i-au spulberat etapa trecută cu 5-0. Următoarele locuri se distanțează fiecare la câte un punct față de cel din față: Millenium Giarmata, Autocatania Caransebeș, FC Școlar Reșița care tocmai a luat fața echipei secunde a Politehnicii, apoi CFR Simeria la egalitate cu Poli II, deși îi bătusem cu 3-1, și, în fine, FC Hunedoara și Jiul Petroșani la egalitate cu 19 puncte. Așadar, 9 echipe înșirate de-a lungul a numai 6 puncte, dar, ce-i drept primele patru echipe au fost cam aceleași pe tot parcursul turului, în diferite permutări.

Pentru Poli II finalul a început practic de acum 2 etape, când au ratat victoria în fața Caransebeșului chiar în ultimul minut de prelungiri. Apoi a urmat înfrângerea de acasă în fața "școlarilor" din Reșița, iar cele două echipe se află acum în fața violeților. Dar ce urmează va fi și mai greu, pentru că Poli II va întâlni tocmai cele trei echipe aflate acum pe podiumul clasamentului. Întâi se vor deplasa la Beiuș, apoi vor primi vizita actualului lider - Recașul, pentru ca turul să îl încheie în deplasare la Millenium Giarmata, deși am impresia că aceștia joacă chiar în Timișoara, pe terenul CFR.

În urma acestor meciuri, Poli II poate să țintească spre primul loc, dar poate că se va consolida undeva la jumătatea clasamentului. În opinia mea, resurse sunt și chiar ar trebui ca obiectivul să fie primul loc, deoarece e nevoie ca echipa a doua să progreseze. Dacă echipa mare va juca în prima ligă, atunci e foarte posibil să se aducă jucători noi sau să mai revină unii. De altfel, Iancu a și anunțat că la iarnă va aduce câțiva "tineri de perspectivă". În aceste condiții va fi foarte greu pentru tinerii de perspectivă de la Poli II să își găsească loc la echipa mare și să progreseze. Și sunt tot mai mulți care vin din urmă și care nu vor mai avea loc. Promovarea echipei secunde ar ridica mult nivelul la care vor trebui să aspire aceștia. Practic, ar lua locul primei echipe din sezonul acesta și nu cred că s-ar prezenta cu mult mai slab.

5 noiembrie 2011

Poli - FC Argeş 3:0 (2:0)

Ca la carte azi, în compania vecinei noastre de clasament! Alb-violeţii au defilat şi au învins fără emoţii într-un meci în care, din nou, scorul putea fi mult mai sever decât o arată rezultatul final. Toţi atacanţii de drept au marcat, dar mai important este că momentumul echipei se menţine şi, să sperăm, ne va fi suficient până la finalul acestui an.

Poli a început sus partida şi a reuşit să deschidă scorul încă din minutul 9. Atunci, Curtean l-a deschis pe Axente în centru şi vârful nostru a şutat din prima, cu stângul, la colţul lung, fără şanse pentru portarul advers. Presiunea la poarta oaspeţilor a continuat, şi după câteva tentative de la distanţă, a avut loc şi desprinderea, în minutul 24. Tot de la Curtean a plecat faza pe stânga, acesta a intrat în careu, a pasat în centru, mingea a fost deviată de un jucător advers şi a ajuns la Ricketts, care a marcat cu poarta relativ goală. De abia după această reuşită au mişcat puţin şi argeşenii, trecându-şi în cont cam trei bune ocazii pe final de repriză. Mai întâi renumitul Rover Cârstea a profitat de intercepţia ratată a lui Scutaru, i-a luat faţa lui Ilie şi a şutat din careu, dar Lepmets a fost la post, respingând cu piciorul. În minutul 34, acelaşi Cârstea l-a pus la grea încercare pe portarul nostru, dar estonianul a fost din nou atent şi a respins în corner. Faza care a urmat a fost una confuză, finalizată cu un şut peste al oaspeţilor, dar trei jucători polişti s-au trezit pe jos după ciocniri în careu. În ciuda acestor momente mai bune ale oaspeţilor, tot Poli a dominat partida, a mai avut o liberă parată de către portar a lui Dobricean, numai că mari ocazii nu ne-au mai parvenit până la pauză.

Nimic nu s-a schimbat în mitanul secund, astfel că golul trei plutea, de-a dreptul, în aer. După mai multe faze fixe care nu au adus mare lucru în materie de şanse de gol, a venit în sfârşit reuşita cu numărul trei, în minutul 65. Tot de la excelentul Curtean a pornit faza, acesta lasându-l pe Sepsi în marginea careului, fundaşul nostru a pasat perfect către Goga, aflat mai retras în interiorul careului, şi după o fentă, acesta a şutat cu sete, sub bară! Din păcate, acelaşi Goga nu a fost la fel de inspirat în cel puţin trei alte faze până la finalul meciului. Întâi a recepţionat o centrare ideală de la Chiş, dar din centrul careului şi complet liber, poate doar uşor jenat de Axente, a trimis pe lângă. Tot din interiorul careului şi tot Goga nu a reuşit să reia înspre poartă câteva minute mai târziu, şi la un doi contra unu cu portarul pasa trimisă de el nu a ajuns la Popovici. Au mai fost câteva semi-oportunităţi, cu un ofsaid la limită al lui Goga pe stânga, două faze judecate neinspirat de Popovici, şi o lovitură de cap a lui Mera la un conrer fix pe portar, dar trebuie oricum să fim mulţumiţi cu prestaţia convingătoare de astăzi a băieţilor.

Au fost mai mulţi remarcaţi astăzi, începând cu Lepmets, care a parat trei şuturi periculoase, şi continuând pe axa Gorobsov-Curtean. Cred că aceştia au fost cei mai buni jucători de pe teren, poate împreună cu Sepsi şi Mera, dar nici prestaţia celorlalţi nu a fost una proastă - doar ceva mai puţin strălucitoare. Cei trei marcatori au fost solizi, dar în timp ce Axente şi Ricketts nu au mai avut mari ocazii de a înscrie, Goga şi-a regăsit cam des capul plecat după faze promiţătoare care nu au fost convertite în gol. Totodată, primii doi s-au încurcat între ei de câteva ori, iar Axente în continuare nu a găsit momentul ideal în care să dea drumul la minge. Oricum, acest al doilea gol în tot atâtea meciuri denotă că se află totuşi pe un drum mai bun.

Solizi au mai fost şi Dobricean cu Ilie, juniorii de azi, şi nici Fuchs nu mi-a părut mai prejos după ce a intrat pe teren. Chiş, introdus şi el cu destul timp rămas din meci, nu a fost foarte prezent, dar a reuşit şi aşa să ofere acea pasă de gol neconvertită de către Goga. Mai puţin impresionant a fost azi Scutaru, care a ratat intervenţia în vreo trei faze periculoase, chiar dacă a avut şi momente în care a fost decis. Se iartă însă, la ce sezon fără cusur a făcut până acuma.

Momentul e, deci, unul bun. Şansa l-a ajutat pe Velcea să scoată o verigă slabă din echipă, Dăruială, şi să găsească o configuraţie care dă un randament mai bun per ansamblu. De remarcat ce jucător de calitate s-a dovedit a fi Gorobsov şi ce schimbat la faţă se prezintă Curtean!
Important este să menţinem atitudinea actuală, care mie îmi pare definită de un sentiment de plăcere pentru fotbal.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (6,5) - Sepsi (6,5), Ilie (6), Scutaru (5,5), Mera (6) - Ricketts (6,5), Gorobsov (6,5), Dobricean (6), Curtean (7) - Goga (6), Axente (6,5)

Schimbări:

Fuchs (6) pentru Dobricean (min 61)
Chiş pentru Ricketts (min 66)
Popovici pentru Axente (min 80)

4 noiembrie 2011

Poli II - Şcolar Reşiţa 0:2 (0:0)

După o serie de rezultate excelente, Poli II a suferit astăzi a doua înfrângere acasă după cea din a doua etapă. Principalele nume de remarcat în componenţa echipei sunt cele alor doi jucători foarte importanţi din finala câştigată de juniori în sezonul trecut. În primul rând este vorba de revenirea după accidentare a lui Iordache, care a apărat buturile Politehnicii întreg meciul, iar în al doilea rând de debutul lui Pleşcan, intrat pentru ultimele minute ale partidei. Din păcate, timorarea s-a văzut în cele două sau trei atingeri de balon ale sale.

Tot după o accidentare a revenit şi Dăruială, folosit ca mijlocaş totuşi, dar a fost să fie o zi plină de ghinion pentru tânărul polist. Mai întâi a reuşit să înscrie în proprie poartă, pentru ca apoi să se accidenteze la umăr tot după o greşeală personală. Nu se ştie pentru cât timp va lipsi, dar cu siguranţă Velcea va avea ceva bătăi de cap în a-i găsi înlocuitor. Dar soluţii există.

În ciuda scorului, tinerii polişti au evoluat destul de bine, cel puţin în prima repriză când au avut un plus peste adversari şi puteau intra cu avantaj la cabine dacă portarul nu reuşea să blocheze in extremis capul lui Boştină şi să devieze mingea în bară.

Probabil autogolul venit repede după reluare (minutul 48) i-a descurajat cumva, pentru că jocul nu a mai avut aceeaşi consistenţă ca în prima repriză. Mai mult, reşiţenii majorau, în timp ce Popa a nimerit doar bara! Tot Popa a avut golul în gheată pe finalul jocului, dar a tras în portar.

Urmează nişte înfruntări foarte tari ce vor încheia turul, împotriva echipelor de pe podium. Multă baftă!

Poli II: Iordache - Damian, Zaluschi, Dubei, Iovan - Szalkai, Ganea, Leagu, Dăruială - Boştină, Popa

Schimbări:

Silaghi pentru Ganea (min 60)
Stancu pentru Dăruială (min 75)
Pleşcan pentru Leagu (min 85)

3 noiembrie 2011

Avancronică: Poli - FC Argeș

În ciuda numelui, FC Argeș este o surpriză deoarece în cei doi ani de la retrogradare nu prea a dat semne că poate reveni, iar sezonul trecut au terminat destul de jos în clasament. După cum se știe, piteștenii sunt de ceva vreme pe podium, fiind câteva etape chiar la același nivel cu noi și cu Bistrița. Totuși, dacă ne aruncăm o privire peste meciurile lor, dintre victorii nu sare mai nimic în evidență, cu excepția unui 3-0 acasă cu Deva, iar în rest apar câteva eșecuri sau semi-eșecuri cu echipe din coada clasamentului, precum și un 1-3 acasă cu actualul lider. În ultimele 5 meciuri au reușit doar 6 puncte, ceea ce s-a reflectat prin depărtarea de cele două locuri promovante, iar cu acest ritm ar putea chiar cădea de pe podium.

La pasa bună prin care trecem, cu siguranță victoria nu este o țintă prea grea. Argeșul pare o echipă pe placul nostru: destul de bună cât să nu se închidă în apărare, și destul de slabă cât să ia multe goluri. Va fi interesant de văzut cum va juca Velcea și pe cine va trimite în teren. După ultimele două meciuri are de unde alege. Sperăm să reușim din nou să legăm 3 victorii consecutive în campionat.

Hai Poli!

30 octombrie 2011

Mureşul Deva - Poli 0:3 (0:1)

Alb-violeţii au rămas la înălţime după victoria cu Steaua şi s-au impus în cea mai categorică victorie a sezonului la Deva. Din păcate, meciul a fost netelevizat, dar cu siguranţă vom avea parte de nişte imagini şi un rezumat de la partidă în orele următoare.

Scorul a fost deschis în prelungirile primei reprize de către Sepsi, Axente a mărit avantajul în minutul 59, după o liberă executată de Gorobsov, şi Goga a pus cireaşa pe port în prelungirile partidei, ca urmare a unui corner bătut de Curtean.

De remarcat că mai mulţi jucători au fost odihniţi, în timp ce Jitaru s-a accidentat chiar în debutul partidei, fiind înlocuit cu Dobricean. Ca şi gânduri dedicate, să sperăm că reuşita lui Axente, prima după atata amar de vreme, îi va permite să evolueze cu mai mult calm şi mai multă luciditate.

Felicitări echipei şi să sperăm că această toamnă aurie (hah) va continua şi în următoarele jocuri ale acestui an.

Bravo!

Poli: Lepmets - Mera, Ilie, Scutaru, Sepsi - Jitaru, Gorobsov, Poparadu, Sandu - Axente, Popovici

Schimbări:

Dobricean pentru Jitaru (min 7)
Curtean pentru Sandu (min 68)
Goga pentru Axente (min 78)

27 octombrie 2011

CR: Poli - Steaua 2:0 (1:0)

Cât de buni au fost alb-violeţii astăzi? Întreb şi eu, fiindcă de foarte multă vreme nu am mai văzut o echipă cu atâta vână şi atâta pasiune, a cărei prestaţie a nimicit, de-a dreptul, Steaua. Şi nu vorbim doar de scor, care putea fi mult, mult mai mare, ci de jocul Politehnicii, care a pus în reală perspectivă valoarea Ligii 1 şi a echipei fanion care o defineşte din atâtea puncte de vedere. Fantastic meci!

Pe fondul unei atmosfere deosebite, care a scos în evidenţă atât importanţa adversarului, cât şi speranţa într-un fotbal cu miză, alb-violeţii au început tare şi n-au mai ştiut când s-o lase moale. După minutele de presiune iniţială, prima ocazie i-a aparţinut lui Sepsi, în minutul 7, când după o combinaţie cu energicul Curtean, acesta a pătruns în careu, dar acesta a tras peste. Poli a continuat să practice un pressing agresiv, a cărui succes a fost garantat de eforturile la recuperare ale întregii linii de mijloc, cu un plus pentru mijlocaşii centrali, Poparadu şi Gorobsov. Forma bună arătată de Curtean a dat mult de furcă oaspeţilor, reuşind o fază aproape identică cu Sepsi câteva minute mai târziu, numai că de această dată fundaşul stânga a centrat prea tare. Ocaziile au mai trecut pe lângă alb-violeţi la câteva faze fixe tensionate şi la o centrare de pe dreapta a lui Goga pe care Ricketts nu a reuşit s-o mai ajungă în faţa porţii goale. Finalmente, în minutul 28, jocul intens practic de Poli s-a concretizat şi pe tabelă, graţie unei faze create pe harnicul flanc stâng, Sepsi centrând în careu, de unde Ricketts s-a întins surprinzător de mult, într-atât încât Stanca nu a mai putut reacţiona, iar mingea s-a scurs în poarta părăsită! Alb-violeţii puteau să-şi dubleze avantajul cinci minute mai târziu, Goga fiind găsit de minge după un corner, dar dintr-o poziţie bună a şutat peste poartă. Steaua nu a dat semne de revenire, astfel că tot noi am rămas formaţia periculoasă. Până la pauză am mai avut parte de două ocazii bune, întâi prin Ricketts în minutul 41, a cărui şut de la marginea careului a fost parat de Stanca, iar apoi prin Goga, care a primit o minge bună pe dreapta, a pătruns în careu, dar a şutat direct în portar.

La pauză a planat în sufletul meu emoţia ocaziilor ratate, numai că s-a dovedit degrabă că nu existau motive prea mari pentru a fi în tensiune maximă. Imediat după debutul reprizei, la o fază fixă, Scutaru a fost găsit în poziţie bună, dar Stanca a reuşit să oprească mingea trimisă de căpitanul nostru către poartă. Poli avea să se desprindă însă în minutul 52, când Ricketts i-a pasat perfect din prima lui Goga, acesta a preluat din alergare, a şutat cu sete, mingea a fost parată de Stanca, dar a revenit tot la Goga, acesta marcând printr-o lovitură de cap plasată peste portar şi pe direcţia buturilor părăsite! Nici n-am terminat bine cu îmbrăţişările, că Ricketts s-a trezit cu o minge excelentă în careu ca urmare a pasei filtrante a lui Sepsi, a avut tot timpul să fixeze portarul, primul şut a fost respins, iar deşi i-a revenit mingea, nu a reuşit să cadreze a doua încercare. De abia după acest moment s-au retras şi alb-violeţii, fiind totodată marcaţi de efortul depus, şi Steaua a avut o zvâcnire în minutul 59, când unul din inexistenţii fraţi care au compus atacul oaspeţilor a ţintit bara cu o foarfecă spectaculoasă. Dar cam atât a fost, meciul intrând într-un ritm al aşteptării, punctat de câteva momente de emoţie la poarta noastră, dar nu de şuturi periculoase, căci Scutaru şi Ilie au fost la post să blocheze atunci când a contat mai mult, şi Lepmets a intervenit la faza lui Costea din minutul 76. Replica noastră a venit prin Popovici, a cărui şut de la marginea careului a fost deviat peste, iar pe final Poli a gestionat foarte bine situaţia, ţinând de minge când meciul o permitea, astfel că la finalul partidei am putut celebra o victorie nu doar frumoasă, ci şi absolut meritată. Rareori am avut partide de jocuri atât clar dominate de către favoriţii noştri, ceea ce face această experienţă una cu atât mai savuroasă.

Respirat adânc şi trebuie să ne temperăm puţin acuma, că doar nu-i Steaua vreo valoare. Faptul că a fost anihilată în aşa o manieră de o echipă adâncită în problemele subzistenţei şi care nu câştigase până acuma la mai mult de un gol diferenţă în campionat spune multe, atât despre schimbarea la faţă a Politehnicii, cât şi despre abilitatea fotbalistică a adversarilor. A fost un meci fantastic făcut de jucătorii noştri, care au dat chiar tot ce au avut mai bun de arătat şi asta a fost mai mult decât suficient pentru a face diferenţa. Mi-e foarte greu să nu evidenţiez pe cineva după această partidă, căci toţi au luptat până la epuizare. Energia jucătorilor de bandă, insistenţa atacanţilor, efortul mijlocaşilor centrali, intrările decise în apărare, au făcut din Poli o forţă redutabilă în această seară. Până şi cel mai june component al primului unsprezece, Florin Ilie, a avut doar o scăpare în prima repriză, şi în rest s-a ridicat la nivelul colegilor săi de linie. Din câte îmi pot da eu seama, a fost chiar genul de partidă care te face să te simţi bine ca fotbalist şi care îşi dă resurse pentru toate dăţile viitoare când situaţia va fi una mai puţin prielnică.

Ca să îmi declar totuşi un evidenţiat al serii, îl menţionez pe Gorobsov. Mijlocaşul nostru a fost peste tot, a recuperat nenumărate mingi, a deschis mereu bine jocul, a fost precis în pase şi matur în abordare. Alături de el, Poparadu a fost aproape la acelaşi nivel, iar jocul lui Curtean din prima repriză a reprezentat poate prima dovadă a ceea ce poate atunci când vrea, arătând o determinare nemaivăzută la el. Ratările lui Ricketts şi Goga au fost compensate de cele două reuşite, dar dacă este ceva de criticat, atunci trebuie criticată nemuritoarea imprecizie la finalizare. De remarcat şi jocul solid al lui Mera, în faţa unor adversari de oareşce renume şi viteză, în timp ce Scutaru şi Sepsi au fost, în continuare, adevăraţi stâlpi de rezistenţă ai apărării. Despre Lepmets şi Chiş n-am zis prea multe, fiindcă primul nu a fost prea stresat, iar când a fost nevoie de el nu a făcut nicio eroare, în timp ce al doilea a fost eclipsat de Curtean, dar a făcut la rândul lui multe recuperări, reuşind şi câteva centrări bune.

Chiar şi jucătorii introduşi pe parcurs au menţinut spaima în stelişit, Popovici şi Sandu fiind aproape de gol pe final, când Bourceanu a intervenit la limită, trimiţând în corner centrarea lui Popovici, care stătea pe vârful bocancului lui Sandu.

Ar fi absurd, într-un anume sens, să ceri jucătorilor acelaşi grad de determinare meci de meci, ca cel pe care l-au arătat astăzi. Efortul fizic, cât şi psihic depus pentru a evolua cu aşa o intensitate nu poate fi susţinut meci de meci de nimeni. Şi nici nu e nevoie, căci doar o fracţiune din ceea ce au arătat astăzi este suficient pentru fotbalul din liga secundă - important este ca ei să o găsească atunci când e nevoie, şi Velcea să le-o arate atunci când se cere. Trebuie spus că aceasta este o partidă pe care anternorul nostru actual poate să o pună cu destulă mândrie în CV-ul său, fotbalul agresiv şi ofensiv etalat de Poli fiind cheia succesului în faţa unei formaţii care poate oricând să te pedepsească dacă îi laşi prea mult mingea.

Super Poli, super fotbal!

Poli: Lepmets (6) - Mera (6), Scutaru (6), Ilie (6), Sepsi (6,5) - Chiş (6), Poparadu (6,5), Gorobsov (7), Curtean (6,5) - Goga (6,5), Ricketts (6,5)

Schimbări:

Popovici pentru Ricketts (min 70)
Sandu pentru Curtean (min 81)
Axente pentru Goga (min 91)

25 octombrie 2011

Avancronică: Poli - Steaua

De vreo 5 ani Steaua este o glumă - bună, proastă, amuzantă, asta cum simte fiecare, dar e cu siguranță o glumă. Steaua este echipa simbol a fotbalului românesc, a ridicolului și a proslăvirii nonvalorilor.

De aceea confruntarea de joi reprezintă un maxim interes și e o posibilitate pentru actuala generație să scrie istorie. De la revenirea în prima ligă, două meciuri au rămas cu deosebire în memorie: acel 0-1 în Ghencea - prima deplasare a echipei lui Panduru, și 1-8 de acasă. Rămâne de văzut în ce manieră o vor face cei de acum. Fie vor realiza marea surpriză ca deținătoarea trofeului (știu, și eu rămân perplex de fiecare dată când îmi amintesc) să fie eliminată de către o secund divizionară și vor deschide un nou drum pentru Poli, la fel ca în 2002, fie vor muri frumos, realizând că de fapt există totuși o diferență de valoare între jucătorii noștri și ceea ce e în prima ligă.

Există, bineînțeles, posibilitatea să fie un meci anost, ca majoritatea întâlnirilor precedente cu steliștii, dacă vom aborda meciul precaut. Ar trebui jucat cu dezinvoltură și curaj, direct pe poartă, pentru că dacă iei în serios o glumă, riști să pici de fraier.

Am urmărit și eu un meci al Stelei, recenta confruntare cu Rapidul, în care au părut exact ca o echipă de pluton, maniera lor de joc reflectând corect locul 8 pe care îl ocupă. O apărare aglomerată, predispusă la gafe (vezi Geraldo) și cu un Latovlevici ușor de trecut. Atacul a fost aproape inexistent, nici o fază construită, iar pentru asta stă dovadă faptul că în 20 de minute de superioritate numerică nu au trimis nici măcar un șut pe poartă. Au, ce-i drept, jucători care pot înscrie oricând printr-o acțiune personală.

Speranțe avem în mod cert. E o sarcină foarte grea pentru Velcea să aleagă între jucători cu experiență, sau să riște cu alții care ar merita mai mult să joace, dar nu sunt la fel de valoroși. Având în vedere importanța meciului, foarte probabil va merge pe prima variantă. Oricum, în acest meci va conta mai mult ambiția decât valoarea. Să ne vedem cu zâmbetul pe buze!

Hai Poli!

24 octombrie 2011

Concluzia TAS

În sfârșit a reușit cineva să se uite peste motivația TAS și, prin bunăvoința sa, a realizat un rezumat de o pagină a celor 500 de pagini ale monumentalei capodopere. Rezumatul îl puteți citi aici.

Concluzia era, cred eu, așteptată și vine ca încă o dovadă concludentă și incriminatorie a incompetenței ce se află la conducerea clubului. Demisia, vă rugăm! Rămâne deranjant și trist faptul că meritele unei echipe de fotbal pot fi călcate în picioare numai pe baza unor detalii juridice, care n-au nici o legătura cu sportul, și nici cu fair-play-ul. Și rămâne deschisă întrebarea: ceilalți chiar au fost corecți?

Asta ca să nu se creadă că dacă TAS-ul nu ne-a dat dreptate înseamnă că nu avem. Așa cum nici dacă am înjurat federația nu înseamnă că i-am luat partea lui Iancu. Greșeala o acceptăm și ne-o asumăm, dar nu putem suporta hoția și nesimțirea. Demisia, vă rugăm!

22 octombrie 2011

Poli II - Becicherecul Mic 5:2 (2:0)

Încă un meci cu 7 goluri pe terenul Știința, tinerii poliști reușind să treacă cu brio peste înfrângerea de etapa trecută. Era minutul 8 când Boștină deschidea scorul, pentru ca mijlocașul dreapta, Robert Szalkai, să-l majoreze în minutul 20. Cei doi, de altfel au fost remarcații primei părți a meciului. Tot Boștină a înscris la doar 5 minute după reluare, când a preluat o centrare de pe dreapta, foarte aproape de colțul scurt, dar a reușit să trimită printre fundaș și portar.

Erorile în defensivă și-au spus cuvântul pentru că după o recuperare, oaspeții au înscris printr-un șut foarte frumos la vinclu. Putea fi chiar 3-2, dar Dubei a blocat pe linia porții. În minutul 64, Silaghi, intrat de puțin timp, îl găsește cu o pasă filtrantă pe Popa în careu, iar acesta trimite pe lângă portar, restabilind avantajul liniștitor de 3 goluri. Oaspteții au marcat încă un gol spectaculos, din lovitură liberă, iar la reluarea jocului, puteau înscrie din nou. N-a fost să fie 4-3, ci 5-2, deoarece libera lui Ganea de pe dreapta îl găsește pe înaltul fundaș central Dubei care înscrie cu capul, fără probleme.

În final a fost o victorie ce i-a încântat pe spectatorii prezenți într-un număr decent mult mai mult decât meciul anost de ieri seara. Pe lângă jucătorii enunțați deja, trebuie remarcată omogenitatea echipei și cursivitatea jocului în numeroase faze. Există o reală slăbiciune în defensivă, dar ce mai contează când ai cel mai bun atac din toată liga a treia.

Bravo Poli!

Poli II: Ostafie - Belu, Iovan, Dubei, Toma - Jitaru, Zaluschi, Ganea, Szalkai - Boştină, Popa

Au mai intrat: Leagu, Silaghi, Stancu, Velici

21 octombrie 2011

Poli - Chindia Târgovişte 1:0 (0:0)

Cu numărul spectatorilor din tribune echivalent cu un ansamblu modest de nuntă, alb-violeţii au avut destule dificultăţi la construcţie azi, într-un meci cu o linie de mijloc complet improvizată. Totuşi, în ciuda unui arbitraj de-a dreptul iritant, Poli a controlat partida şi a ratat mai toate marile ocazii ale meciului.

Din păcate, nu am avut parte de o primă repriză care să dezmorţească spiritele suferinde de pe Dan Păltinişanu, echipa lăsând impresia că încearcă în primul rând să se cunoască pe sine. Cu mijlocul alcătuit din Chiş, Gorobsov, Dobricean şi Sandu, nici nu e de mirare, căci singurii care au evoluat niţel împreună au fost primii doi - şi nici aceia prea mult. Prima şi cea mai mare ocazie a reprizei întâi ne-a aparţinut în minutul 12, Rickets găsindu-se central în mijlocul careului, dar de teama unui şut cu stângul, a ales un exterior nesănătos cu dreptul, care a trecut pe lângă poartă. Sandu a mai încercat poarta câteva minute mai târziu, cu un şut de la distanţă, dar nici el nu a nimerit ţinta, înainte ca jocul să decadă într-un anonimat de neapreciat. De abia în minutul 30 s-a mai manifestat o fază de poartă, de această dată a oaspeţilor, care au executat o liberă prin fostul nostru jucător, Sorin Rădoi, şi mingea trimisă de acesta a fost scoasă excelent de către Lepmets din preajma vinclului. Poli a replicat oarecum cinci minute mai târziu, Chiş trimiţând o centrare foarte interesantă, dar Ricketts a ratat de puţin contactul cu mingea, aceasta fiind trimisă de un fundaş spre propriul portar - chiar de nu fără emoţii.

Mitanul secund a fost, per total, ceva mai bun. A început practic cu o şansă de gol, în minutul 52, când Dobricean a centrat din liberă şi Mera, am impresia, a trimis de puţin peste. S-a dovedit a fi faza premergătoare golului, căci în minutul 55 Gorobsov a făcut o recuperare foarte bună la centru, l-a lansat pe Chiş pe dreapta, acesta a centrat lung către poziţia în care se afla Sandu, iar acesta a făcut ceea ce trebuia şi Ricketts să facă, a plasat mingea cu piciorul mai slab la colţul lung, învingându-l pe portar, pentru primul său gol în tricoul Politehnicii. Oaspeţii au avut o fază periculoasă în minutul 63, dar Lepmets a fost pe fază, înainte ca alb-violeţii să fie aproape de golul doi, acelaşi Sandu trimiţând o centrare pe fruntea lui Zăgrean, acesta trimiţând cu capul, numai că mingea a lovit bara şi a căzut pe linia porţii. În timp ce adversarii noştri au mai creat oareşce pericol la faze fixe, căci am suferit astăzi la capitolul degajări, Poli a reuşit să dezvolte o acţiune "prototip", să-i zicem, din care ar fi frumos să vedem mai multe: Sandu l-a deschis pe Sepsi cu un călcâi, acesta a intrat în careu, i-a pasat lui Axente, dar vârful nostru a avut ghinionul de a nimeri doar bara! După ce Rădoi a ratat complet o reluare, la una din respingerile greşite menţionate, Gorobsov a mai încercat poarta din două libere, pe final de partidă, numai că în ciuda unor execuţii curate, nu a pus mare pericol portarului advers. Chiar înainte de final, Sandu a fost accidentat urât şi a trebuit dus la ambulanţă, la o fază ignorată de arbitru, dar aşa-i viaţa în liga secundă, ne rămâne să sperăm că nu vom sălăşlui mult pe aici.

E bine că am reuşit să câştigăm astăzi, un meci încrâncenat, în condiţii dificile - atât fizic, cât şi psihologic. Urmează meciul de cupă cu Steaua, de la care ne rămâne să sperăm la cât mai bine, dar rămâne de văzut cu ce formulă va alege Velcea să abordeze această partidă.

Dacă în prima repriză mai nimeni nu a ieşit pozitiv în evidenţă, exceptând parada lui Lepmets, în repriza secundă au evoluat încurajator mai mulţi jucători. Primul care trebuie menţionat este Sandu, decisiv astăzi, şi care a mai fost implicat în două faze de gol. O alegere inspirată a lui Velcea, deşi am impresia că exact în momentul marcării golului, acesta era pe cale să-l schimbe. Oricum, a ieşit bine, şi să sperăm că accidentarea lui Sandu, folosit şi în poziţia lui naturală de mijlocaş stânga, nu e una gravă.
O altă titularizare surpriză a fost cea a lui Dobricean, o alegere puţin ciudată poate, iar micul mijlocaş s-a străduit să lase o impresie bună, numai că nu ieşit din rând. E greu de zis cine ar fi putut fi preferat în locul său, poate doar Belu pe flanc şi titularizarea lui Poparadu la mijloc, proaspăt revenit după accidentare. Nu e însă ca şi cum opţiunile evidente se înghesuie pe tuşă pentru al doilea post la mijloc, şi înlocuitorul său Jitaru evoluând în aceeaşi notă.

Ca şi generalităţi, apărarea a fost destul de în ordine, cu un plus pentru Sepsi şi un minus pentru Ilie. Am impresia că acesta din urmă nu a dat mai nicio pasă bună şi a părut mereu nesigur în intrevenţii. Mera şi Scutaru, în ciuda unor mici scăpări, s-au descurcat la nivelul aşteptat de la ei, iar Lepmets a fost decisiv de două ori, dar a şi respins slab la două cornere.
La mijloc, Chiş a avut câteva faze bune, printre care şi centrarea de la gol, numai că nu mi s-a părut mereu inspirat. Pe de altă parte, înlocuitorul său Popovici, a avut o singură acţiune notabilă cât a stat pe teren. Gorobsov, ca şi Sandu la o adică, a avut o primă repriză dezolantă, doar pentru a evolua mult mai bine în partea a doua a jocului. E clar că cel puţin pentru liga secundă, este un jucător foarte util echipei noastre.
Ambii atacanţi au fost dezamgăitori. Chiar de Ricketts a depus mult efort, ratarea din debutul partidei nu e genul de ratare permisă, în timp ce Zăgrean nu s-a prea simţit - dar a ratat şi el golul dintr-o poziţie bună. Axente, introdus pentru cel din urmă, a părut ceva mai prezent în joc, numai că şi el te face să te întrebi, cum şi de unde pot marca atacanţii noştri?

Nu ştiu ce-ar mai fi de zis. Bravo Poli, pentru cele trei puncte!

Poli: Lepmets (6) - Mera (5,5), Scutaru (5,5), Ilie (5), Sepsi (6) - Chiş (6), Dobricean (5,5), Gorobsov (6), Sandu (6,5) - Ricketts (5,5), Zăgrean (5)

Schimbări:

Popovici (5) pentru Chiş (min 60)
Axente (5,5) pentru Zăgrean (min 66)
Jitaru pentru Dobricean (min 72)

19 octombrie 2011

Avancronică: Poli - Chindia

Deși o nou promovată, era de așteptat ca echipa Chindia Târgoviște să aibă rezultate bune, totul datorită numelui din spatele ei: Gică Popescu. Înființată în 2010, s-a înscris în liga a III-a, reușind să și promoveze, luând astfel fața echipei fanion a orașului - actualul FCM. Sunt astfel principala speranță în a readuce Târgoviștele în primul eșalon, pe care FCM-ul (care atunci se chema Chindia - confuz, știu!) îl părăsea în 1998.

Dacă la începutul sezonului, Popescu era mai rezervat în privința capabilităților echipei, acum și-a mai schimbat părerea și țintește primele locuri, spunând chiar că jocul lor încă poate fi mult îmbunătățit. Chindia se află în acest moment pe locul 5, la doar 3 puncte de noi și cu o linie de clasament echilibrată: 4-3-2. Se remarcă două egaluri cu fruntașele Bistrița și FC Argeș, dar și înfrângerile cu mai slabele Juventus București și CSM Râmnicu Vâlcea. Singura victorie interesantă e cea de la Deva, cu 1-0.

Așadar, o echipă serioasă, ce poate încurca pe oricine din această serie. Va fi un meci greu, pe care nu ne permitem să îl tratăm cu lejeritate. Cel mai mare dușman, rămâne însă situația nesigură de la club. Ideal pentru moral ar fi o victorie ușoară, la cel puțin 2 goluri diferență, și fără gol primit. Pentru asta e nevoie doar de concentrare, atât în defensivă, cât și în fața porții. Cum Goga e suspendat, sper că Velcea va fi exigent și cu ceilalți jucători ce n-au dat randament și să le dea o șansă consistentă altora precum Popovici, Sandu, poate Pătraș.

PS. Poli II va juca sâmbătă de la ora 15 pe terenul Ştiinţa cu Nova Mama Mia Becicherecul Mic. Se anunţă un meci spectaculos pentru că adversarii noştri se aflau până nu demult pe ultimul loc cu 0 puncte, dar au reuşit în ultimele două meciuri un egal la Beiuş şi o victorie în faţa liderului, Recaş.

Hai Poli!

15 octombrie 2011

Luceafărul Oradea - Poli 1:0 (0:0)

Astăzi este una din zilele în care jurnaliştii şi oamenii media îşi fac cu adevărat simţită importanţa în reportajele sportive, dat fiind că meciul alb-violeţilor a rămas în afara grilei de program a posturilor TV de profil. Totodată, e prima oară în acest sezon când resimţim cu adevărat ce înseamnă Liga a II-a pe care am părăsit-o cu aproape un deceniu în urmă: Radio Timişoara, cinci minute de intervenţii pe repriză, munca imaginaţiei pentru a vizualiza ratările lui Axente, respiratul adânc când se cere legătura la meciul nostru. Ah, vremuri, vremuri.

Din rapoartele primite, meciul a fost unul controlat teritorial de Poli, ca toate partidele de până acuma la o adică, dar ca ocazii au fost notate doar vreo trei şanse mari ratate de Axente. Repriza secundă a continuat în aceeaşi notă, până când Goga a fost eliminat pentru două galbene în minutul 63, numai că şuturi periculoase la poartă nu par să fi mai fost - deşi gazdele şi-au cam încercat norocul de la distanţă. Asta până când în al treilea minut de prelungire, gazdele au înscris cu capul, la o ieşire inoportună a lui Lepmets. Ca să vezi.

Greu de zis ceva, în afară de ceea ce este evident, anume că rezultatul e unul slab. Axente şi Goga, în ciuda unor meciuri slabe, se tot regăsesc în primul unsprezece, cel din urmă asigurându-şi însă absenţa etapa viitoare.

La câte probleme şi ce atmosferă sumbră a acaparat atât clubul, cât şi mulţi dintre susţinătorii Politehnicii, e dificil să ştii ce aşteptări ar fi justificate pentru alb-violeţi. Normal ar fi să-şi vadă de treabă şi să defileze cum ar fi cazul în liga secundă, dar din moment ce n-au făcut-o până acuma, pare tot mai puţin probabil că o vor face în ce a rămas din turul acestui sezon. Greu să compartimentezi numeroasele probleme ale echipei.

Poli: Lepmets - Dăruială, Ilie, Mera, Sepsi - Chiş, Tameş, Gorobsov, Curtean - Axente, Zăgrean

Schimbări:

Pătraş pentru Zăgrean (min 69)
Popovici pentru Axente (min 75)
Curtean pentru Tameş (min 79)

8 octombrie 2011

Poli - FC Maramureş 3:2 (2:1)

După o săptămână grea, care a sădit nesiguranţă şi nelinişte la clubul alb-violet, Poli a avut parte de un meci curios, cu trei penalty-uri, toate discutabile, şi noi momente de slăbiciune pe final. A fost însă, din nou, suficient, în ciuda unui prim unsprezece mai puţin obişnuit şi nişte schimbări care iarăşi au făcut mai mult rău decât bine.

Cu Sava, Mera, Gorobsov şi Axente în primul unsprezece, ca noutăţi faţă de ultima partidă, meciul a debutat furtunos. În minutul 3, Chiş a trimis o minge peste către Zăgrean, care a fost doar deviată de un fundaş cu capul, atacantul nostru a încercat să reia din voleu, n-a reuşit, dar a avut timp să mai şuteze o dată, reuşind astfel să deschidă scorul. Nici nu s-a aşezat lumea la loc pe scaune, că ne-am trezit cu centralul arătând punctul cu var în careul nostru: o minge şutată l-a nimerit în mână pe Gorobsov, iar în ciuda distanţei mici dintre jucători, s-a dictat penalty. Portarul oaspeţilor a egalat fără emoţii. Poli a fost periculoasă în continuare, prin Zăgrean şi Axente, dar niciunul nu a reuşit să marcheze, înainte ca în minutul 16 să ne trezim şi nou drept beneficiarii unei lovituri de la unsprezece metri, după ce Zăgrean ratase finalizarea în faza respectivă. Nu mi s-a părut să fi fost ceva, dar Tameş a marcat oricum, readucându-ne în avantaj. Ca de obicei, alb-violeţii au redus din turaţie cum au preluat conducerea pe tabelă, şi până pe final reprizei am mai remarcat doar şutul puternic din liberă a lui Gorobsov, care a fost respins de portar, precum şi nişte mici ocazii ale lui Axente, Goga şi Zăgrean. Chiar în ultimul minut am avut o mare şansă de gol, combinaţia Tameş-Dăruială permiţându-i ultimului să ofere o centrare bună către Axente, acesta a încercat să finalizeze cu călcâiul din câţiva metri, dar nu a făcut-o suficient de bine.

Atacantul alb-violeţilor a şi fost schimbat la pauză, de către Popovici, singura mutare bună a lui Velcea de-a lungul partidei. După ce Chiş l-a pus la încercare pe portarul advers, şi Lepmets a intervenit cu piciorul la o fază foarte periculoasă, Poli s-a desprins pe tabelă, ca urmare a unei curse fenomenale a lui Popovici, acesta i-a centrat în careul mic lui Zăgrean, a cărui lovitură de cap a reprezentat o finalizare simplă şi eficientă. Câteva minute mai târziu, acelaşi Popovici a făcut o nouă fază impresionantă pe dreapta, a intrat în careu, chiar înainte să-i dea mingea lui Zăgrean a fost faultat, dar atacantul nostru a mai reuşit să tragă, cu poarta goală, trimiţând incredibil în bară! Aproape la fel de incredibil mi s-a părut că centralul a decis să dicteze penalty, deşi lăsase faza să continue şi aceasta a fost finalizată, iar drept "răsplată", Tameş a decis să execute lamentabil, permiţându-i portarului să reţină fără probleme. Şi, ca de obicei, ne-am trezit tremurând nici zece minute mai târziu, când oaspeţii au redus din handicap din careul mic, după o fază fixă a cărui element cheie a fost o recentrare perfectă. Deodată, cu Rocha şi Popovici în chef de dribling, dar fără reuşite, s-au irosit vreo trei-patru faze de atac bune, iar cu cinci minute rămase, maramureşenii au marcat prin Mera, doar ca golul să fie anulat pe motiv de ofsaid. A fost cam ultima fază de mare pericol la ambele porţi, dar exact ca şi în ultimul meci jucat acasă, a evidenţiat labilitatea şi nesiguranţa echipei atunci când se finalul e aproape şi avantajul pe tabelă e minim.

Sincer să fiu, diferenţe mari între acest joc şi cele anterioare nu există. Aceleaşi "elemente" apar, cu ratările incredibile, momentele de concentraţie minimă, schimbările nereuşite, gafele unora prin apărare. Ca să încep cu lucrurile mai pozitive, m-a surprins prezenţa în joc a lui Gorobsov, care mai ales în prima repriză a fost foarte bun, a recuperat mai multe mingi în jumătatea adversă şi a dat câteva pase lungi impresionante. Totodată, Scutaru îşi continuă seria meciurilor excelente, o singură scăpare pe final pătând puţin o prestaţie de calitate. Zăgrean, marcator totuşi a două goluri, a dat dovadă de aceleaşi carenţe la finalizare ca ceilalţi atacanţi din lot, dar este prezent în joc şi luptător. Deşi au oscilat, aş mai aprecia şi rolul în joc al lui Tameş, al lui Chiş şi al lui Popovici, care per total au fost utili echipei.

Partea mai puţin pozitivă ţinteşte în primul rând alţi doi titulari surpriză ai serii, anume Sava şi Axente. Cel dintâi a reprezentat punctul de plecare la primul gol, a fost relativ nesigur şi foarte puţin prezent pe faza ofensivă. Al doilea, deşi a avut două mişcări ce puteau aduce golul, nu reuşeşte nicicum să iasă din conul de umbră care l-a acoperit. Vreau să fie clar, nu cred că Axente este o vedetă a lotului nostru, dar acuma câţiva ani, într-o echipă mai slabă, marca peste zece goluri într-un sezon în liga secundă - ceea ce face acuma este prea des contraproductiv.

Au mai fost în rest nişte jucători care au reuşit să aducă ceva jocului nostru, dar nu l-au elevat propriu-zis. Dăruială şi Mera s-au împiedicat de câteva ori în minge, numai că aportul ofensiv al primului şi intervenţiile la mingile înalte în cazul celui de-al doilea ne-au fost de folos. Goga, neobişnuit de harnic pe partea defensivă, a fost mereu ţinut de doi-trei jucători, numai că rolul său în joc a devenit evident doar după intrarea lui Rocha, când deodată toţi jucătorii oaspeţi erau mult mai prezenţi în terenul nostru, neavând emoţii prea mari cu brazilianul. La o adică, îmi este în continuare greu să înţeleg de ce se insistă în mod repetat cu cel din urmă, căci exceptând acele minute cu Ceahlăul, în care a ieşit pozitiv în evidenţă, nu a făcut niciodată nimic. Din punctul meu de vedere nu intră în discuţie faptul că Sandu ar merita măcar şansele pe care le-a primit Rocha, pentru că e un jucător mai cu cap şi face bine ambele faze. Pe Zaluschi, introdus şi el în locul lui Tameş pe final, nu l-am observat mai deloc, exceptând un fault făcut din necesitate, după o eroare a lui Rocha - din nou remarc însă faptul că a fost introdus un jucător care nu ţinea pe nimeni sus, aşa cum o făcea Tameş, chiar dacă înţeleg că cel din urmă era obosit.

Nu prea îmi pot da seama ce este în capul lui Velcea în asemenea momente, dar mie mi se pare evident că şi în condiţiile actuale, Poli poate mai mult de atât.

Poli: Lepmets (5,5) - Dăruială (5,5), Mera (5,5), Scutaru (6,5), Sava (5) - Chiş (6), Gorobsov (6), Tameş (6), Goga (5,5) - Zăgrean (6,5), Axente (5)

Schimbări:

Popovici (6) pentru Axente (min 45)
Rocha (5) pentru Goga (min 68)
Zaluschi pentru Tameş

7 octombrie 2011

Poli II - Făget 6:1 (3:1)

Ce mai face Poli II? Foarte bine! Astăzi au bifat a cincea victorie consecutivă, fiind și lideri detașați la numărul de goluri marcate. Apărarea scârțâie un pic, dar până acum s-au bazat pe deviza marcării mai multor goluri decât adversarul.

Marcatorii de astăzi sunt: Popa (1', 55'), Ganea (7'), Dobricean (27'), Szalkay (63'), Rotariu (80').

Echipa a evoluat foarte mult de anul trecut, grație și venirii sau revenirii unor jucători talentați, dar și grație antrenorului Stoicov care a închegat un foarte bun colectiv. În acest meci a putut testa poziționări noi (având în vedere absența unor jucători convocați de Velcea), așezarea jucătorilor schimbându-se pe parcursul jocului. Au avut ocazia de a juca și juniorul Rotariu care a și înscris, precum și Velici care a revenit după ceva timp.

Toți jucătorii merită lăudați pentru evoluția de azi. Cu siguranță mulți dintre își merită șansa de a evolua la echipa mare. Unii chiar în acest moment, cum sunt Ganea și Popa, care la 23-24 de ani sunt deja veterani pe lângă colegii lor care au sub 20, iar diferența de experiență se vede. Din păcate, locul lor este ocupat în acest moment de niște pseudo-vedete ca Goga și Curtean. Dar să așteptăm viitorul.

Bravo Poli!

Poli II: Ostafie - Belu, Iovan, Toma, Damian - Coșovanu, Dobricean, Stancu, Ganea - Popa, Silaghi

Au mai intrat: Szalkai, Rotariu, Artean, Velici

3 octombrie 2011

Retrospectivă și planuri de viitor

Vroiam să scriu o retrospectivă mai amplă a primei jumătăți a turului, dar nu vreau să pățesc iarăși ca atunci când am scris despre cei ce trebuiau să fie următorii noștri adversari în preliminariile Champions League.

În acest moment viitorul lui Poli arată cam sumbru, orice rezolvări s-ar găsi. În cazul cel mai fericit, eu văd două opțiuni, care dacă se vor întâmpla, vor putea fi numite cu ușurință miracole. Primul ar fi să apară un investitor cu cap care poate să conducă o afacere într-un mod rentabil pe termen lung. Greu de găsit. Cine e nebun la cap să bage bani într-un fotbal putred din cap până în picioare și de la măduva spinării până în vârful membrelor? (În afară de mafioții implicați în acest moment, bineînțeles) Așa că a doua variantă ar fi apariția unuia cu prea mulți bani și care să susțină echipa din pasiune și din propria plăcere. Dar să nu fie sosia lui Becali. Vise....

Și e tare păcat, pentru că sămânță bună există, pământ fertil asemenea și poate crește ceva care să iasă de sub toate buruienile și spinii din jur. Numai că mâini bune nu prea se găsesc. Pentru că în momentul de față toți se avântă cu capul drept înainte, să ajungă cât mai repede mai în față. Nu se știe ce e la capăt, o fi hău, o fi întuneric, poate, poate o fi un pic de luminiță. Nu contează, important e să nu rămână aici. Dau cu coatele să ajungă, important e să nu se uite înapoi. La noi cei căzuți în urma lor. Și asta nu e rău. Că așa nu ne vor vedea cum ne ridicăm. Ei vor ajunge unde vor ajunge, dar noi vom fi tot aici.

Capul sus! Hai Poli!

30 septembrie 2011

UTA - Poli 0:0

A fost un meci bun pentru alb-violeţi doar în prima repriză, care în mod atipic nu au mai reuşit să ridice calitatea jocului în mitanul secund, aşa cum au făcut-o de mai multe ori în acest sezon. Ceea ce a dus la un rezultat alb a fost, din nou, inabilitatea noastră de a converti marile ocazii pe care le avem, in timp ce gazdele n-au trimis niciun şut periculos pe poartă, deşi au avut câteva şanse de gol.

Debutul meciului ne-a întâmpinat cu o surpriză, anume titularizarea lui Chiş ca mijlocaş dreapta, acesta fiind venit recent de la FC Bihor. A fost o mutare puţin ciudată, considerând că jucătorul în cauză nu se află decât de puţin timp la club, dar probabil Velcea a sperat să se bazeze pe plusul de experienţă pe care l-ar fi adus faţă de Popovici sau Rocha. Oricum ar fi, Poli n-a ieşit din propria jumătate în primele cinci minute, acestea fiind cele mai bune momente de joc ale arădenilor din întreaga partidă. Exceptând o lovitură de cap puţin pe lângă, pericolul nu s-a mai concretizat la poarta noastră, iar imediat după expirarea celor cinci minute, alb-violeţii şi-au trecut în cont trei ocazii bune spre foarte bune în doar câteva minute. Prima a fost rodul efortului lui Ricketts, care a făcut o cursă de cincizeci de metri, a ajuns în careu şi a şutat din unghi, puţin pe lângă. Goga, dacă nu mă înşel, a avut ocazia unui şut din marginea careului, dar a tras mult peste, înainte ca Alex Curtean să treacă bine de doi fundaşi pe stânga, să intre în careu, doar ca din poziţie excelentă să tragă slab, în braţele portarului. UTA a replicat printr-o contră rapidă, care l-a găsit pe Bălan liber pe dreapta, dar până când acesta a decis să tragă, Sepsi s-a prezentat să-l blocheze. Intensitatea primei reprize s-a mai domolit după încă o bună fază cu Ricketts, care a evidenţiat reflexul excelent al lui Smaranda în minutul 15. Poli a continuat să controleze jocul, dar fără a da de faze concrete de gol, înainte ca Ricketts să ceară un penalty în minutul 30, când a fost împins în careu - se putea da. Ultima ocazie a reprizei i-a aparţinut lui Goga, care a rămas singur cu portarul, dar a finalizat lamentabil, cu o scăriţă eşuată.

Mitanul secund a fost dominat de un fel de tensiune ciudată, care nu a permis nimănui să facă diferenţa. UTA a încercat poarta cu şuturi de la distanţă, cel mai periculos fiind al lui Bălan, dar şi acesta a trecut pe lângă. Poli şi-a trecut în cont o nouă şansă mare în minutul 65, când la un corner, un jucător advers, tatonat de Goga (am impresia), a trimis cu capul în propria bară. Din păcate, cam asta a fost şi ultima ocazie concretă a partidei, până la minutul 93, când Drăghici a primit balonul în careu, dar a trimis multe pe lângă - ratând astfel ceea ce putea fi, în mod cert, lovitura decisivă. În rest, şuturi respinse, şuturi pe lângă şi mingi pierdute în zona centrală de ambele echipe au redus calitatea jocului.

Egalul nu cred că ne convine în mod deosebit, dar există câteva cauze destul de clare pentru care ar trebui să ne mulţumim cu el.

Prima este lipsa de determinare a unor jucători, în special în repriza secundă. Fazele de atac dezvoltate pe flanc au fost mereu timide, fundaşii urcând doar rareori, în timp ce tot ce s-a jucat central a cam murit în picioarele lui Goga. Acesta a făcut un meci foarte slab, cu nenumărate preluări aiurea, pase proaste sau finalizări superficiale. Totodată, susţinerea la mijloc a fost destul de subţire, ceea ce a limitat posibiltăţile noastre de construcţie.

A doua este schimbările neinspirate ale lui Velcea, care nu au adus absolut nimic jocului nostru - la o adică, parcă au mai şi scos ceva din el. Ricketts, cel mai bun om al meciului pentru Poli, a fost schimbat primul, fiind probabil şi obosit, de către Popovici, astfel că am rămas fără pivot, şi de atunci UTA a reuşit să recupereze mingea mai rapid. Pentru mine este de neînţeles de ce nu a intrat Zăgrean. E drept că Ricketts are două mari calităţi, este bun şi la mingi înalte, dar are şi viteză, numai că atunci când ai de ales între cele două, e evident că posesia mingii ar trebui să aibă prioritate. Intrarea lui Gorobsov pentru Poparadu a fost forţată de o accidentare, dar argentinianul nu a adus nimic jocului nostru, în timp ce Rocha a dovedit din nou că, atunci când jocul nu e unul pe contre, are puţin de contribuit.

A treia este eterna problemă a ineficienţei ofensive, care nu s-a ameliorat deloc de la începutul sezonului. Poli a avut azi măcar patru ocazii pe care putea şi trebuia să scrie gol, dar doar într-una a fost pus la încercare portarul! Spune destule.

În rest, aş remarca efortul unor jucători, precum Scutaru şi Tameş, pe lângă deja-numitul Ricketts. Majoritatea au oscilat între momente bune şi erori greu explicabile, în timp ce Chiş a fost aproape inexistent, iar Goga anti-constructiv. Cam atât, momentan.

Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5,5), Ilie (5,5), Scutaru (6), Sepsi (5,5) - Chiş (5), Tameş (6), Poparadu (5,5), Curtean (5,5) - Goga (4,5), Ricketts (6)

Schimbări:

Popovici pentru Ricketts (min 67)
Gorobsov pentru Poparadu (min 73)
Rocha pentru Chiş (min 78)

28 septembrie 2011

Avancronică: UTA - Poli

Îmi vine foarte greu să spun ceva despre această meci, pentru că totul se subînțelege, ba chiar unii înțeleg mai bine decât mine - care n-am prins prea multe derby-uri între UTA și Poli - ce reprezintă această confruntare.

În treacăt fie spus, UTA are pretenții de promovare anul acesta, dar rezultatele din acest început de campionat nu prea arată acest lucru. Doar două victorii din șase meciuri, nici una acasă, ci o înfrângere cu Râmnicu Vâlcea - echipă din coada clasamentului - şi 2 egaluri. Totuși, situația lor nu e rea. Sunt pe locul 5, la numai 5 puncte de primul.

Date irelevante, deoarece meciul de vineri e singurul din acest tur care nu ține cont de ierarhii, nici măcar valoarea jucătorilor nu va conta, ci numai ambiția și pasiunea pe care o vor pune în joc, iar consecințele rezultatului în clasament sunt prea puțin importante pe lângă sentimentul trăit de suporterii echipei învingătoare. Tot ce va conta se va rezuma la cele 90 de minute de joc, încadrate ca spațiu în cadrul stadionului "Francisc Neumann". N-or fi mulți timișoreni la Poli (cam tot atâția cât sunt la Arad), dar orice jucător înțelege miza și este împins de la spate de atmosfera din tribune.

Sper ca cei ce vor intra pe teren se vor gândi și la colegii lor de la Poli II și vor răzbuna ieșirea lor nemeritată din grupă. Măcar să pună la fel de mult suflet cât au pus ei.

Hai Poli!

25 septembrie 2011

Poli - Severin 2:1 (2:0)

Așa cum era de așteptat, egalitatea de puncte din clasament, nu s-a văzut și pe teren, Poli controlând aproape tot meciul. Primele ocazii au venit în urma unor lovituri libere, întâi Goga, apoi Tameș, dar portarul s-a opus. La un moment dat, parcă l-am văzut pe Mansour în teren, dar de fapt era doar Ricketts cu o foarfecă, pe lângă poartă. Momentul cheie al meciului a avut loc în minutul 22, când un severinean primea al doilea galben, pentru o simulare, la doar 6 minute după primul avertisment. În 10 oameni, aportul ofensiv al oaspeților a fost redus aproape la zero. Ei nu au reușit să mai pătrundă în careul nostru, reușind doar două șuturi de la distanță, foarte ușoare pentru Lepmets.

A fost bine pentru noi că am înscris repede după aceasta și nu le-am oferit ocazia să se îngrămădească în apărare. Goga a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral dreapta față de poartă, plasat și pe jos, la care portarul a avut un plonjon întârziat, neputând să mai scoată mingea din drumul ei spre poartă. Poli și-a continuat jocul bun, cu combinații și acțiuni pe flancuri. Pe finalul reprizei, Ricketts a pătruns pe dreapta și, viclean, a încercat să-l păcălească pe portar la colțul scurt, acesta fiind ieșit puțin pentru o centrare, dar a reacționat bine. Tot Ricketts avea să-și treacă în cele din urmă numele pe lista marcatorilor, cu puțin înainte de pauză. Tameș l-a deschis pe Dăruială pe dreapta, iar acesta le-a arătat colegilor cum se dă o centrare perfectă, în urma căreia canadianul a înscris cu capul - o fază școală.

Repriza a doua a început bine pentru noi, cu o centrare a lui Curtean, Zăgrean reluând cu exteriorul sau călcâiul, nereușind să-l păcălească pe portar. Jocul s-a mai calmat, însă, dar tot am mai avut ocazii mari de a marca. Întâi Curtean a tras din lovitură liberă puțin pe lângă vinclu, apoi Ricketts a nimerit transversala, în urma unei centrări a lui Zăgrean.

În schimb, severinenii au reușit să înscrie în minutul 68 din lovitură liberă, cu o execuție foarte frumoasă, sub bară, de la 25 de metri. Se mai întâmplă. În mod normal la cum decurgea jocul nu aveau de ce să fie probleme, numai că nu am reușit să ne creem ocazii de gol, pentru că Velcea a dat complet peste cap ofensiva, introducându-l pe Axente în locul lui Zăgrean, apoi scoțându-l și pe Ricketts și permutând de fiecare dată jucătorii în teren. Astfel, n-am mai avut nici o ocazie importantă, în schimb, puteam din nou să primim lovitura fatală pe final, când Lepmets a ieșit cam neinspirat. Mingea lobată a trecut, însă, pe lângă poartă, astfel că am răsuflat ușurați.

Totuși, a fost un meci bun prestat de violeți, chiar de adversarul s-a dovedit a fi doar un bun partener de antrenament. Probabil şi fără omul în minus, jocul ar fi fost unul asemănător. Se vede că pasele încep să curgă din ce în ce mai bine. Nu ne mai precipităm în fața careului și încercăm să găsim breșe. Astfel, Ricketts și Zăgrean au fost foarte buni în atac, fiind prezenți în joc și pe lângă fazele de poartă. În schimb Axente nu reușește nici măcar să finalizeze cum trebuie mingile pe care le primește. Dăruială a avut momentul său de glorie cu o pasă de gol, dar în rest a avut câteva momente de nesiguranță, dar nimic grav. De ceilalți nu sunt prea multe de spus, evoluția lor fiind cea cu care ne-au obișnuit. Curtean, însă, deși s-a zbătut mult, de multe ori mai mult a încurcat, decât să fie util. Deși se cerea schimbarea sa, Velcea a amânat momentul. Cred că diferența de joc între ultimele 30 de minute și restul meciului e concludentă.

E bună această victorie lejeră și mergem cu mare încredere pentru derby-ul de vineri.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (5) - Dăruială (6), Scutaru (6), Ilie (5,5), Sepsi (6) - Goga (6,5), Poparadu (5,5), Tameş (6), Curtean (5,5) - Ricketts (6,5), Zăgrean (6)

Schimbări:

Axente (4,5) pentru Zăgrean (min 62)
Pătraș pentru Ricketts (min 77)
Rocha pentru Curtean (min 82)

24 septembrie 2011

Avancronică: Poli - Severin

A șasea etapă, încă un meci important. Gaz Metan Severin sunt o surpriză a acestui început de campionat, acumulând 11 puncte și ocupând primul loc la egalitate cu noi și Bistrița. Astfel, încleștarea de mâine este cel mai tare meci al etapei pentru că poate lăsa în urmă una dintre combatante.

Clubul este înființat recent, în urma fuziunii Gaz Metan Podari, echipă ce avea o colaborare cu Academia Gică Popescu, și a CFR Craiova, dând naștere echipei Gaz Metan CFR Craiova. Anul acesta și-au regândit imaginea, schimbându-și numele și mutându-se la Severin, unde suporterii se îndrăgostesc imediat de orice echipă joacă acolo. În orice caz, arată a club serios, cu o oarecare viziune de viitor și care a crescut treptat în puținii ani de existență.

Pe lângă rezultatele din campionat, severinenii au un parcurs bun și în cupă, unde au reușit să se califice în optimi, la penalty-uri, după ce au terminat în 9 oameni în fața Mioveniului. Faptul că au făcut tot atâtea puncte ca și noi pare că este argument suficient ca să ne temem de ei, dar să ne uităm mai atent la performanța lor. Iese în evidență victoria clară cu 3-0 în fața Bihorului, dar în rest au 2 victorii cu echipe slabe și două remize albe cu deja celebrele echipe din Slatina. Dacă ne uităm pe clasament, vedem că cele 11 puncte au fost realizate tocmai cu echipele de pe ultimele 5 locuri. Înfricoșător! Desigur, nu putem trece peste faptul că nu au primit gol. În campionat adică, pentru că în cupă au primit. Dar sunt sigur că Velcea are soluții.

Acestea fiind spuse, cred că a venit momentul să avem și noi de spus ceva mai hotărât. Am arătat că ne putem bate chiar și în prima ligă, așa că acum ar trebui să ne impunem clar. Nu putem merge tot cu victorii trase de păr. Cele trei puncte sunt obligatorii oricum, având în vedere rezultatele Bistriței și Argeșului de azi. Este un meci acasă, venim după o calificare în optimile cupei, deci jucătorii vor avea moralul sus și îl pot ridica și mai mult cu o victorie clară.

Hai Poli!

23 septembrie 2011

Poli II - Sebiș 2:0 (2:0)

Poli II și-au continuat seria de rezultate excelente cu a treia victorie consecutivă, arătând că sunt pe un drum bun al concretizării unei echipe solide și a unor relații de joc productive.

Meciul a început bine pentru tinerii alb-violeți, pentru ca adversarii să treacă apoi la cârma jocului, fiind periculoși prin câteva lovituri libere de la 30-40 de metri. Prima mare ocazie a avut loc după un sfert de oră, când o astfel de lovitură a fost finalizată cu capul din interiorul careului, dar Ostafie și-a demonstrat abilitățile cu o paradă foarte frumoasă.

Poli a reacționat după pauza de hidratare, când o minge lungă ce îl căuta pe Belu se îndrepta către linia de fund. Fundașul dreapta s-a luptat cu fundașul ce o proteja și a reușit să o împingă în careu, unde Popa a tras în portar la colțul scurt. Cornerul ce a urmat a fost executat lung, Boștină a retrimis, iar din învălmășala ce a survenit, Silaghi a reușit să trimită mingea în poartă. În minutul 35, doar 7 minute mai târziu, Dobriceanu a trimis o nouă centrare pe colțul lung, unde Silaghi a urmărit și a lovit mingea cu capul, găsindu-l pe Belu în fața porții părăsite de portar.

În urma scorului confortabil, Poli s-a relaxat, permițând oaspeților să țină mai mult de minge, dar nimic notabil nu s-a mai întâmplat, chiar și în a doua repriză, când același Belu a lovit bine cu capul, întinzându-l pe portar. Sebișul a avut câteva oportunități datorită indeciziilor din apărarea noastră, dar de fiecare dată fundașii s-au repliat bine, ori Ostafie a fost la post, astfel că victoria a fost lejeră și meritată, chiar de înfruntarea a fost echilibrată.

Țin neapărat să remarc flancul nostru drept (culmea, fix ce-i lipsește echipei lui Velcea), adică tocmai pe cei doi marcatori - Belu și Silaghi. Au fost ofensivi, au recuperat mingi și au conlucrat bine. Nici nu este prima oară când au evoluții pozitive așa că sunt convins că în curând îi vom vedea și la echipa mare. Flancul stâng, pe de altă parte, a suferit profund. Damian, mijlocașul, a fost mereu nesigur și indecis, deși au trecut multe mingi pe la el, iar Toma, fundașul, a avut mai multe momente în care a greșit pasa în apărare.

Un aspect negativ e că marile ocazii ale noastre au venit din faze fixe, iar atacanții (Popa și Boștină) nu au avut prea mult de spus, dar au fost utili. O cauză ar putea fi evoluția neconvingătoare a mijlocașilor centrali - Fuchs și Dobricean, care perseverează în mediocritate (mai ales primul). De menționat că a intrat și Mucsi, care înscrie pe la juniori, un atacant cu un fizic impresionant, foarte solid, dar astăzi nu a arătat mare lucru, fiind bine blocat de adversari.

Una peste alta, a fost o partidă plăcută, trăită fără emoțiile de care am avut parte la anterioara confruntare între violeți și Național Sebiș.

Bravo Poli!

Poli II: Ostafie - Belu, Zaluschi, Iovan, Toma - Silaghi, Dobricean, Fuchs, Damian - Boștină, Popa

Schimbări:
Mucsi pentru Boștină (min 62)
Stancu pentru Dobricean (min 65)
Coșovanu pentru Fuchs (min 75)
Artean pentru Silaghi (min 90)

21 septembrie 2011

CR: Poli - Ceahlăul 2:0 (1:0)

Un meci cu nebănuit de puţine emoţii astăzi, căci alb-violeţii au intrat decişi şi determinaţi pe teren şi au învins foarte meritat în faţa unui adversar "din purgatoriu": nici chiar de Liga 1, dar şi mai bun decât majoritatea cluburilor din Liga a 2-a.

Cu un unsprezece modificat doar în apărare, Mera fiind amplasat în dreapta în locul lui Dăruială, alb-violeţii i-au luat foarte tare pe adversarii noştri de astăzi şi după nici două minute de joc îşi trecuseră în cont două ocazii mari. Zăgrean a scăpat întâi în poziţie ideală, dar Villandsen a respins, înainte ce o centrare de pe dreapta, prelungită cu capul de acelaşi Zăgrean, să nu poată fi împinsă în poartă de către Ricketts. Presiunea noastră a continuat, oaspeţii ieşind cu greu din apărare, şi după câteva tentative mai puţin reuşite de şut, Goga a deschis scorul în minutul 15: după ce a urcat cu mingea la picior, a făcut un un-doi perfect cu Zăgrean, şi din interiorul careului a şutat spre colţul lung, balonul a lovit bara şi a intrat în poartă. Reacţia imediată a Politehnicii a fost să se retragă, ceea ce a permis celor din Piatra Neamţ să urce cu mai mulţi oameni, evidenţiind astfel lacunele din apărarea noastră. Astfel, în minutul 21, după o indecizie defensivă, a fost nevoie de intervenţia lui Lepmets, care a blocat un şut din interiorul careului. Noi am încercat să rămânem periculoşi cu mingi lungi, şi graţie efortului depus de Ricketts şi Zăgrean am reuşit să menţinem oarecum posesia, dar din lipsă de susţinere nu s-au mai manifestat mari ocazii de gol. Am scăpat de puţin în minutul 28, când o respingere proastă a permis oaspeţilor să tragă la poartă şi mingea a lovit bara din dreapta lui Lepmets, dar în rest, în afară de dominare teritorială, nemţenii nu au mai reuşit mare lucru, decât şuturi de la distanţă. Alb-violeţii puteau să se desprindă decisiv chiar înainte de pauză, când Zăgrean a ajuns în poziţie centrală, a tras la poartă, mingea a fost deviată, dar a sfârşit doar în bară.

După pauză, precum era de aşteptat, apărarea noastră a fost supusă unor presiuni mai mari, şi mingea a ajuns de câteva ori nepermis de uşor în careul nostru. Din fericire, aceştia au fost imprecişi la finalizare, astfel că primul şut pe poartă al reprizei ne-a aparţinut, anume prin Tameş, care a trimis de la distanţă şi l-a obligat pe Villandsen să boxeze. Şi Rickets a încercat poarta de la marginea careului, cu un şut lipsit de forţă, înainte ca nemţenii să aibă două bune ocazii, întâi pe dreapta apărării noastre, unde Mera nu a închis cum trebuia şi i-a permis lui Stan să şuteze, în plasa laterală, şi apoi central, cu un şut care l-a întrebuinţat pe Lepmets, care a fost însă la post. În minutul 75 am reuşit să ne desprindem pe tabelă, tot pe o fază de contră într-un fel, pornită de la recuperarea excelentă a lui Poparadu (am impresia), mingea a ajuns la Curtean, acesta a tot urcat cu ea la picior fără ca fundaşii să-l atac, şi când a întrat în interiorul careului, cu culoare de şut, a tras puternic, curat, fără şanse pentru portar. Culmea, cu doar câteva minute înainte, Curtean trimisese un alt şut sănătos în bară! Oaspeţii au cedat iniţiativa pe final, şi Poli a mai avut două foarte bune oportunităţi de a marca, de ambele ori prin Popovici. Prima fază a decurs pe flancul drept, cu Goga, acesta i-a pasat foarte bine lui Popovici singur în interiorul careului, dar atacantul nostru s-a precipitat şi a tras mult pe lângă. A doua a pornit din gheata lui Rocha, acesta l-a deschis ideal pe Popovici, şi în ciuda posibilităţii unei pase către Goga, liber, a preferat un şut, care a trecut de puţin pe lângă. Şi Rocha a mai încercat un şut pe final, fără prea multă vlagă însă, astfel că scorul a rămas cel stabilit de Curtean şi ne-a asigurat trecerea în următoarea fază a competiţiei.

Per total, a fost un meci solid, bine pregătit de către Velcea, chiar dacă titularizarea lui Mera pe dreapta nu s-ar fi impus, nici măcar cu Dăruială indisponibil. Apărarea a şi fost punctul nevralgic, ca de obicei, cu Mera oscilând câteva intervenţii bune, cu altele periculos de slabe, în timp ce Ilie a fost adesea indecis. Scutaru a fost din nou punctul de sprijin, în timp ce Sepsi nu a scăpat fără prea mult stres pe flancul său, iar atunci când angrenajul acest a eşuat, Lepmets a fost la post cu câteva intervenţii foarte bune.

Jocul de la mijloc în sus a fost destul de bun, forcingul de debut fiind chiar foarte impozant. Curtean, după ce a muncit mult fără vreun succes notabil în prima repriză, a fost răsplătit în a doua, când şi-a trecut în cont un gol. Orice s-ar spune despre el, cred că schimbarea de atitudine este evidentă.
Poparadu şi Tameş au conlucrat bine la mijloc, deşi cel din urmă a mai pierdut câteva mingi, şi au fost esenţiali în prestaţia de ansamblu a echipei. Goga, pe dreapta, nu s-a văzut prea mult în prima repriză, exceptând fază frumoasă de la gol, n-a fost mereu prezent în joc, dar a dovedit destul altruism şi viziune pe final, când i-a pus pe tavă golul lui Popovici, dar acesta a ratat.

Mi-a plăcut dispoziţia la efort pe care au avut-o Zăgrean şi Ricketts, iar chiar dacă cel dintâi a ratat trei oportunităţi destul de bune, mi s-a părut că a avut o prezenţă mai pozitivă în joc decât Axente. Popovici, intrat la schimb, nu a reuşit să fie decisiv, ceea ce atârnă în mare asupra prestaţiei lui de azi.

Remarc şi elanul lui Rocha, atât cât a stat pe teren, care dovedeşte utilitatea sa atunci când echipele se deschis şi îi permit să urce cu mingea la picior. Am fost chiar surprins de doza (indicată) de altruism de la faza în care l-a deschis bine pe Popovici, dar apoi şi-a încercat totuşi şutul, deşi îl avea pe Goga liber în dreapta. Oricum, a mişcat bine.

Aşadar, un meci bun făcut de Poli, în care s-ar putea imputa doar slăbiciunile apărării şi retragerea imediată după deschiderea scorului. În rest, sper să purtăm ceva din spiritul de azi în meciul din Liga a II-a, când e drept că e mai greu fiindcă echipele se apără mult mai aglomerat, dar sunt convins că nu am fi pierdut puncte dacă jucam aşa până acuma.

Bravo!

Poli: Lepmets (6,5) - Sepsi (6), Ilie (5,5), Scutaru (6), Mera (5,5) - Curtean (6,5), Poparadu (6), Tameş (6), Goga (6) - Zăgrean (6), Ricketts (5,5)

Schimbări:

Popovici (5,5) pentru Zăgrean (min 60)
Pătraş pentru Ricketts (min 69)
Rocha pentru Curtean (min 80)


17 septembrie 2011

Alba Iulia - Poli 1:1 (0:0)

Poli a lăsat nepermis două puncte la Alba Iulia, după o partidă dominată practic cap coadă, în care a plătit pentru abordarea temătoare a lui Velcea în finalul meciului, deşi echipa se afla cu om în plus pe teren. Întâmplător, tot inspiraţia lui Velcea înclinase balanţa în favoarea noastră, prin introducerea lui Curtean, dar lipsa fazelor de poartă survenite ca urmare a unor acţiuni de joc, şi nu a fazelor fixe, este în continuare dezamăgitoare.

Cu un unsprezece mai inovativ ca şi configuraţie, însă în mare potrivit, Poli a avut o primă ocazie în minutul 5, Tameş trimiţând din liberă de la 20 de metri puţin peste. Singurul moment de slăbiciune al alb-violeţilor din primul mitan a sosit în minutul 15, când Pecarov a reuşit să tragă un şut bun către colţul lung, numai că mingea a trecut fie pe lângă, fie a fost uşor deviată de Lepmets. Aparenţele indică a doua întâmplare, tuşierul ce-a dintâi. Dominarea noastră teritorială nu a dat roade consistente în următoarea jumătate de ore, căci exceptând o liberă trimisă pe portar de către Pătraş, nu s-au mai trimis alte şuturi pe poartă. Goga ar fi putut împinge o minge în plasă după o acţiune Pătraş-Sandu pe stânga, dar a fost devansat de un fundaş, deşi se afla într-o poziţie perfectă. Finalul reprizei a fost ceva mai animat, iar în minutul 43 Goga a avut şansa de a trimite pe Poli în avantaj la vestiare, numai că libera executată de pe linia careului a trecut puţin pe lângă vinclu.

Gazdele, foarte temătoare în primele patruzeci şi cinci de minute, au ieşit mai decişi pe teren după pauză, şi au avut două bune oportunităţi de a marca în primele zece minute, intervenţia lui Scutaru şi finalizarea slabă a lui Camara fiind decisive. Cam atât a ţinut însă elanul celor de la Unirea, căci tiparul reprizei întâi a început din nou să iasă la iveală, de această dată însă şi cu ocazii de gol. Din păcate, mai toate fazele au venit ca urmare a fazelor fixe, în special a loviturilor de colţ, căci în rest tentativele indecise de atac pe flancuri nu au dat prea mari roade. Ricketts şi Ilie au trimis peste la două cornere, înainte ca o acţiune frumoasă pe dreapta, cu centrarea lui Dăruială, să îl lase pe Ricketts singur în centrul careului pentru o lovitură de cap precisă, dar acesta a trimis central, permiţând portarului să pareze. În minutul 67, gazdele au rămas în zece după o intrare urâtă împotriva lui Florin Sandu şi un bine-meritat galben unui jucător al Unirii, numai că situaţia în teren nu s-a schimbat mai deloc în favoarea noastră. Curtean, introdus chiar înaintea eliminării în locul lui Goga, a trimis un şut bun de la distanţă, respinsă de mereu prezentul Pascal şi Ilie a irosit încă o fază fixă care l-a găsit bine poziţionat. Totuşi, golul a venit în minutul 81, dar tot după o lovitură de pedeapsă, anume un penalty, obţinut de Curtean. Tameş a înscris şi finalul trebuia să fie de rutină, numai că Velcea a ales în mod inexplicabil să scoată unul din cei doi atacanţi şi l-a introdus pe Gorobsov. Mai mult, echipa s-a retras după ce timp de peste 80 de minute adversarul a arătat că nu are forţa de a ataca susţinut, iar nenorocul sortit acestei atitudinii s-a produs în minutul 87, când Gorobsov a pierdut o minge la centru, aceasta a ajuns la Bumbac, care a avut culoare pe centru, Dăruială a intervenit prea târziu, Lepmets ieşise indecis la cinci metri de buturi, şi jucătorul gazdelor a putut loba peste portar, restabilind egalitatea. Chiar dacă în minutele rămase s-a jucat puţin fotbal, Curtean ne putea aduce victoria în minutul 89, dar şutul său excelent a fost respins, din nou, de portarul advers.

Aşadar, o victorie aruncată pe apa sâmbetei, care plasează un nou semn de întrebare asupra abilităţilor lui Velcea de a conduce echipa către Liga 1. După experimentul tactic eşuat etapa trecută, astăzi s-a remarcat schimbarea inexplicabilă efectuată încă din minutul 82, genul de schimbare care în mod evident trebuia să aibă loc în minutele de prelungire ale partidei. Puţin ciudată mi s-a părut şi înlocuirea lui Goga cu Curtean, ceea ce a lăsat atacul polist la picioarele a doi vitezişti care n-au jucat împreună în niciun meci oficial. La fel de ciudată a fost titularizarea lui Axente, a cărui prezenţă pe teren a fost fix la fel de subtilă ca în ultima partidă.
E totuşi loc de două mici plusuri, titularizea lui Sandu şi Popovici. Primul, în special, a fost foarte activ, cu mai multe reuşite decât nereuşite, în timp ce Popovici, chiar dacă a reuşit câteva faze de efect, a fost prea puţin "utilizat" în jocul echipei. Din păcate, nu e destul, şi problema principală rămâne lipsa oricărei strategii consistente în faza ofensivă.

Dintre jucători, l-aş mai aprecia din nou pe Scutaru, care a fost foarte solid, precum şi pe Tameş, a cărui determinare continuă să impresioneze. În rest, Lepmets poartă vina pentru o poziţionare deficitară la gol, Ilie şi Dăruială au fost ca mereu inconstanţi, Poparadu şi Pătraş, deşi au construit bine până la un punct, nu au putut oferi pasa decisivă. Totuşi, apreciez şi efortul lui Pătraş, a cărui prezenţă în primul unsprezece este de bun augur. Goga, închis mai mereu între cinci jucători adverşi, nu a putut face diferenţa, dar nu cred că am ceva să-i imput.

Omul meciului ar fi totuşi Curtean, căruia i-a prins bine prezenţa pe bancă în primele şaizeci de minute. Ar fi frumos dacă ar putea menţine acest joc şi în partidele următoare.

În rest, urmează un meci greu şi interesant de Cupă, dar treaba principală a echipei trebuie să fie găseasirea unei modalităţi de a-şi îmbunătăţi jocul în preajma careului advers.

Poli: Lepmets (5,5) - Dăruială (5,5), Scutaru (6), Ilie (5), Sandu (6) - Popovici (5,5), Poparadu (5,5), Tameş (6), Pătraş (6) - Axente (5), Goga (5,5)

Schimbări:

Ricketts (5,5) pentru Axente (min 54)
Curtean (6,5) pentru Goga (min 66)
Gorbosov pentru Popovici (min 83)

16 septembrie 2011

Avancronică: Alba Iulia - Poli

E a treia deplasare consecutivă pentru alb-violeți, deci să sperăm că pe lângă problemele de ordin psihologic pe care le acuză staff-ul și jucătorii, să nu se adauge și unele de ordin fizic. Din alt punct de vedere, însă, nu înțeleg de ce e așa mare teamă pentru acest meci. Cel mai mult m-a șocat declarația lui Velcea care l-a descris ca fiind "al doilea din cele cinci meciuri importante pentru noi". Care 5, numai el știe, dar nu văd de ce i se acordă Unirii Alba Iulia o așa mare importanță.

Sigur că vor fi mai motivați împotriva noastră, și că se va vedea experiența multor ani la nivelul ligii secunde, cu câteva perindări în prima, dar dacă ne uităm pe rezultatele din primele 4 etape, nu vedem o candidată serioasă la promovare. O înfrângere cu Bihor, 4 puncte din confruntările cu slătinenii și o victorie împotriva vâlcenilor. Rezultate bune, dar nimic grozav, pare a fi o echipă care poate încurca fruntea clasamentului, dar care nu poate ținti acolo.

E nevoie doar de puțină concentrare ca valoarea jucătorilor să se impună în fața ambiției ardelenilor. Ce mi-a plăcut la Bistrița a fost jocul de pase al echipei, care sper să se repete și acum, iar Velcea să-și susțină prin fapte declarațiile, anume să mai reducă din greșelile personale ale jucătorilor. Legat de componența echipei, aș prefera mici schimbări. Personal, lui Ilie i-aș da o pauză etapa aceasta, dar cum Iovan nu e în lot, nu văd o alternativă, ținând cont de regula celor doi tineri. În orice caz, l-aș cupla cu Scutaru, nu cu Mera. Dar sunt 100% convins că pe Curtean nu vreau să-l văd în acest meci, după prestația lamentabilă de la Bistrița, mai ales când sunt alți jucători ce merită o șansă. Iar în atac nu există nici un jucător care să-și merite postul de titular, dar cred că e bună o rotație de la meci la meci.

Amintindu-ne de precedentele întâlniri, cu multe goluri și trăite intens, ne așteptăm la o confruntare frumoasă. Cu siguranță, pentru doi dintre jucătorii noștri va fi specială.

Hai Poli!

12 septembrie 2011

Gloria Bistriţa - Poli 2:2 (1:1)

Din nou Poli nu reuşeşte să ţină de avantaj la Bistriţa în ciuda superiorităţii teritoriale, dar în final trebuie să ne mulţumim cu un egal care putea, foarte uşor, să se transforme într-o înfrângere în minutele finale ale jocului. Bizara aşezare a lui Velcea, un 4-2-3-1, a dat greş complet, alb-violeţii fiind dominaţi copios în prima jumătate de oră, dar odată ce Mera a fost înlocuit cu Ricketts şi am revenit la un 4-4-2 mai civilizat, lucrurile au început să curgă în favoarea noastră.

Gazdele ne-au luat tare, precum am zis, şi au trimis primul şut pe poartă în minutul 5, Predescu a şutat la o liberă indirectă şi doar reflexul excelent cu piciorul al lui Lepmets ne-a salvat de gol. Presiunea bistriţenilor ne-a ţinut în propria jumătate, prima ocazie a Politehnicii sosind de abia în minutul 16, când Goga a tras dintr-un voleu dificil peste poartă. După ce Lepmets a fost pe fază la un şut de la distanţă a picat şi primul gol al partidei, în minutul 20. Ca urmare a unor gafe consecutive în apărare, Gloria a beneficiat de un corner, acesta a fost respins până la Tameş care în loc să se scape de minge a dat-o direct la un adversar la 20 de metri de poartă, acesta a prins un şut năprasnic şi Lepmets nu a mai putut interveni. E drept, un jucător aflat în ofsaid l-a împiedicat pe portarul nostru, dar asta nu răpeşte din frumuseţea execuţiei. Jocul nu s-a schimbat prea mult, astfel că nimic nu anunţa egalarea care a venit în minutul 33. La acea fază, imediat după introducerea lui Ricketts ca imbold pentru spiritul ofensiv al echipei, Poparadu l-a lansat cu o pasă genială peste apărare pe Curtean, acesta a preluat perfect ca apoi să finalizeze cu oareşce emoţii, dar portarul nu a mai putut interveni. Echilibrul partidei s-a mutat către alb-violeţi, care deşi au început să fie mai prezenţi în jumătatea adversă, nu şi-au creat mari ocazii de gol.

Tonul reprizei secunde a fost dat de golul instant marcat de Goga. La nici un minut de la reluare, o fază dezvoltată pe stânga de Sepsi a trimis mingea către Axente, acesta i-a pus balonul pentru şut lui Goga, iar atacantul nostru nu a ratat. Alb-violeţii păreau să controleze meciul, dar un moment de neatenţie a restabilit degrabă egalitatea, din nou după o fază fixă. Cornerul executat în minutul 52 a lăsat fără replică apărarea noastră după ce Ilie şi-a pierdut omul din marcaj şi acesta a avut şansa ca mingea să-l lovească în genunchi, după o altă deviere, fără şanse pentru Lepmets. Deşi impresia era că oricând putea să se marcheze în poarta gazdelor, Poli nu a reuşit să ajungă în multe poziţii clare de gol. Poate una dintre cele mai bune faze a avut loc în minutul 68, când Dăruială i-a pasat în spate lui Goga, în interiorul careului, dar acesta a ales să trimită un fel de simulacru de şut-centrare către colţul lung, care nu a creat alt pericol. Poli a mai avut două oportunităţi prin minutul 80, când Axente a trimis cu capul o centrare a lui Tameş, dar pe lângă, şi Goga s-a aflat din nou în poziţie bună, numai că nu a reuşit să şuteze cum se cuvine. Culmea, toată dominarea noastră putea fi pusă la colţ, dacă în minutul 88, Curtiuş scăpat singur cu Lepmets n-ar fi fost inexact la finalizare, în aşa fel încât Scutaru a reuşit să intervină şi să ne salveze de un deznodământ nefericit. Bistriţa a părut în continuare periculoasă pe contre în minutele rămase, dar până la urmă au decis să aleagă calea tragerilor de timp, astfel că nimic notabil nu s-a mai întâmplat.

Până la urmă nu mă plâng prea mult, căci alb-violeţii au arătat iniţiativă în repriza secundă, după o primă jumătate de oră foarte slabă. De cele mai multe ori a lipsit însă pasa decisivă, Axente şi Ricketts au fost foarte puţin prezenţi în joc, şi flancurile nu au produs mare lucru. Aş spune că deşi golul marcat l-a absolvit oarecum, Curtean a dezamăgit şi astăzi, fiind prea puţin constructiv, cu multe treceri şi combinaţii ratate. La o adică nici Goga nu a fost chiar grozav, dar a părut mai implicat în joc. Şi Tameş trebuie să îşi asume criticile, mai ales pentru eroarea de la primul gol al bistriţenilor, dar şi pentru lentoarea cu care s-au dezvoltat multe faze de atac.

Mai bine au jucat astăzi Sepsi şi Scutaru, în timp ce şi Dăruială a făcut un meci destul de decent. Poparadu, pe lângă pasa de gol, a evoluat uşor timorat de galbenul primit în debutul partidei, iar Mera nu a apucat să iasă prea mult în evidenţă. Totodată, aş aprecia şi meciul lui Lepmets, care nu prea avea ce să facă la goluri şi a părut decis în intervenţii în rest.

Ceea ce m-a nedumerit a fost atitudinea lui Velcea, care pe lângă tactica ciudată cu care a abordat partida, a ales să facă şi o modificare în minutul 90, când echipa putea să mai forţeze un atac. Cu această ocazie a debutat însă Gorobsov, care a apucat să şi intre în contact cu mingea de câteva ori. Rămâne de văzut ce viitor va avea în meciurile următoare.

Aşadar, neînvinşi, dar mai e de muncă. Să sperăm că suntem cu adevărat în ascendenţă.

Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5,5), Ilie (5), Mera (5,5), Sepsi (6) - Scutaru (6), Poparadu (6) - Curtean (6), Tameş (5), Goga (6) - Axente (5)

Schimbări:

Ricketts (5) pentru Mera (min 33)
Pătraş (5,5) pentru Curtean (min 65)
Gorobsov pentru Poparadu (min 90+1)

11 septembrie 2011

Avancronică: Bistrița - Poli

Aruncând o privire peste echipele din "B2", cam jumătate din ele au fost numite favorite la promovare, dintr-un motiv sau altul. Unele s-au impus prin rezultatele din aceste prime 3 etape, în timp ce altele nu și-au confirmat statutul.

Legat de Gloria Bistrița, lucrurile sunt clare, meciul de luni seara fiind practic un meci între două echipe de prima ligă. Deși important, n-aș spune că e un meci decisiv, nu doar pentru că e încă prea devreme ca punctele să nu poată fi recuperate, dar și pentru că mai e până ca forma clasamentului la vârf să se concretizeze. Cu alte cuvinte, nu cred că va fi cel mai greu meci al nostru și nici singurul de acest gen. Pentru noi, lucrurile se vor limpezi după etapa a 7-a.

Revenind la colegii noștri de suferință, e demn de menționat că Gloria Bistrița a fost cea mai longevivă echipă în prima ligă, (cu excepția celor doi monștri sacrii, bineînțeles) în care a evoluat de la Revoluție încoace. Deși au transferat o mână de jucători, echipa bistrițeană reprezintă un amalgam de jucători cu experiență, tineri și stranieri.

Au început mai prost, întâi cu un meci neconvingător cu Chindia Târgoviște, în care puteau și pierde, apoi cu eliminarea din cupă în fața echipei Voința Livezile (serios, așa îi cheamă). Dar au revenit cu două victorii în campionat și ocupă un loc fruntaș.

Probabil că va fi un meci diferit de cele pe care le-am juact până acum, diferența constând în faptul că vom întâlni un adversar de prima ligă. Mă aștept să nu ne permitem la fel de multe greșeli ca până acum, dar nici victoria nu are de ce să nu fie la fel de facilă ca până acum.

Hai Poli!

9 septembrie 2011

CR: Poli - Ceahlăul

Sorţi bun, meci acasă, ne-auzim în două săptămâni.

Poli II - CFR Simeria 3:1 (0:0)

Alb-violeţii mici - şi chiar mici au fost, căci Ganea era cel mai mare dintre ei, generaţia 87 - au dispus de Simeria, după un meci nu fără emoţii, dar în care au fost superiori adversarului de azi.

Cu Kirev impozant în poartă, partida a avut o primă repriză mai liniştită. Câte o şansă foarte bună de fiecare parte, Simeria cu un şut deviat care era să intre în poartă şi Poli cu o centrare perfectă a lui Coşovanu pentru Boştină, dar cel din urmă a trimis foarte slab cu capul.

Repriza secundă a fost mai bună, şi Poli a deschis scorul în minutul 57. La acea fază, Ganea a ajuns cu balonul central stânga, s-a învârtit puţin cu el, şi apoi a tras puternic, la colţul lung, învingându-l pe portarul advers. Alb-violeţii se puteau desprinde repede, dar Popa, aflat la capătul unei centrări venite de pe dreapta, de la Coşovanu am impresia, a tras fix în portar din interiorul careului mic. La faza următoare, mai exact la un corner, oaspeţii au egalat, după ce Boştină s-a apărat foarte slab şi balonul a fost împins în poartă de către un adversar (la o adică, mi s-a părut chiar autogol iniţial). Kirev a fost întrebuinţat în minutul 68, când un şut de la ceva distanţă l-a forţat să respingă peste. Din fericire, ultimele zece minute ne-au aparţinut, şi după o fază cu două mari ratări - o foarfecă în bară a lui Silaghi şi încă o ratare din interiorul careului - unul dintre Popa şi Szalkai a fost decisiv pe final, oferind centrări de gol, întâi lui Silaghi şi apoi lui Dobriceanu (care a beneficiat şi de o respingere proastă). Astfel, alb-violeţii şi-au trecut în cont prima victorie a stagiunii, una bine-meritată.

Dacă ar fi să fac întâi un comentariu despre Kirev, a lăsat impresia că este sigur pe sine, puţin indecis în intervenţii, şi are o capacitate deosebită de a pune mingea în joc, fie că vorbim de degajări sau de mingi aruncate către coechipieri. De urmărit în continuare.

Dintre ceilalţi jucători, nu pot spune că cineva a fost cu adevărat mult mai bun decât restul. Poate Ganea, care cu siguranţă are loc în lotul echipei mari. De cealaltă parte, Boştină a făcut o partidă foarte slabă.

Interesant pare şi Artean, care are un fizic impozant la mijlocul terenului.

Pentru echipă este important să joace împreună cât mai mult, pentru a lega nişte relaţii de joc. Lupta pentru rămânerea în liga a III-a va fi un dificilă.

Bravo!

Poli: Kirev - Belu, Zaluschi, Iovan, Damian - Coşovanu, Ganea, Fuchs, Szalkay - Boştină, Popa

Au mai intrat:

Silaghi pentru Boştină
Dobricean pentru Ganea
Artean pentru Fuchs

6 septembrie 2011

CR: Naţional Sebiş - Poli 1:2 (1:1)

Din nou o victorie dificilă în compania unei echipe de liga a III-a, dar măcar de această dată nu a mai fost nevoie de prelungiri şi penalty-uri. După ce gazdele au deschis scorul în minutul 10, Poli a egalat de la unsprezece metri, în minutul 20, prin Tameş. Au urmat tot felul de emoţii până în minutul 89, când Popovici a reuşit să lovească decisiv, tocmai de ziua sa de naştere, reuşind astfel să tranşeze calificarea!

Gafa lui Zaluschi la gol, indeciziile lui Mera şi Ilie, ratările lui Axente au făcut ca meciul să fie unul mai deficil decât trebuia să fie, dar nu e ceva chiar nou.

Nu cred că mai e loc de alte comentarii. Bine c-am trecut.

Poli: Lepmets - Scutaru, Mera, Ilie, Sepsi - Popovici, Zaluschi, Tameş, Curtean - Goga, Axente

Schimbări:

Pătraş pentru Curtean
Zăgrean pentru Axente
Rocha pentru Tameş

5 septembrie 2011

Transferuri în miez de noapte

Se pare că se ţin totuşi de nişte promisiuni mai marii noştri, căci astăzi s-au confirmat două transferuri.

Primul jucător care se va alătura Politehnicii este Mario Kirev, portar bulgar de 22 de ani, şi el vine împrumut de la Juventus Torino până vara viitoare.

Al doilea jucător este Nicolas Gorobsov, un mijlocaş italian de 21 de ani, care a evoluat Vicenza, Torino şi Cesena. La primele două echipe a şi adunat 30 de prezenţe. Şi el a sosit sub formă de împrumut.

Mi se pare puţin ciudată aducerea unui portar străin drept rezervă, mai ales că nu e nici transferat definitiv şi nu are nici experienţă de joc, evoluând competitiv doar la Slavia Sofia, între 2007 şi 2009. Aş fi zis că ne-am fi putut descurca şi cu rezervele tinere pe care le avem, căci, la o adică, nu cred că e foarte probabil să-şi piardă Lepmets locul din poartă în viitorul apropiat. Pe de altă parte, poate a învăţat câte ceva de la Buffon şi a venit să predea mai departe know-how.

Gorobsov aş spune că e un transfer de bun augur: evoluează ca mijlocaş central, unde nu prea avem dublură, şi are nişte meciuri în picioare.

Să sperăm că ambii ne vor fi utili.

3 septembrie 2011

Poli - FC Olt 1:0 (0:0)

Meci nu fără emoţii în această dimineaţă dogoritoare pe Dan Păltinişanu - şi de ce ai prefera să joci la 11 şi nu la 18, mă întreb cu această ocazie. Pe de altă parte însă, Poli putea liniştit să câştige la o diferenţă mult mai clară, dar intervenţiile portarului advers şi imprecizia la finalizare ne-au costat puţin la golaveraj.

Alb-violeţii au început destul de bine, trecându-şi în cont trei şuturi spre poartă în primele zece minute. Dacă eforturile lui Goga şi Dăruială au fost mai mult spectaculoase decât mari ocazii, Zăgrean putea să deschidă scorul la centrarea lui Sepsi, dar lovitura sa de cap a trecut peste, în ciuda poziţiei favorabile în care se afla atacantul nostru. Apoi, brusc şi de nicăieri, oaspeţii, care au făcut un pressing ameninţător încă de la primul fluier, s-au văzut căţăraţi în careul nostru şi timp de ceea ce a părut o eternitate, şi-au trecut în cont şase cornere consecutive. Culmea, după o fază finalizată cu şut de Pătraş în minutul 20, dar parată de portar, tot oltenii au fost foarte aproape de gol, la un nou corner, dar după o serie de bâlbâieli în careul mic, Sepsi a reuşit să degajeze. A urmat o perioadă mai puţin prielnică fotbalului, în care doar Curtean şi Goga au mai încercat câteva ceva, înainte ca Scutaru să-şi treacă în cont o bună şansă în minutul 40, când Ilie i-a pus mingea pentru şut din interiorul careului, dar fundaşul nostru central a şutat în forţă, pe lângă.

Jocul a fost ceva mai intens în repriza secundă, pe de-o parte deoarece oaspeţii au căzut fizic şi pe de altă parte fiindcă Sepsi a început să urce mai mult în atac. Acesta din urmă i-a oferit o centrare bună lui Zăgrean în minutul 54, dar lovitura de cap a fost pe portar, şi tot Zăgrean a trimis peste cu capul, câteva minute mai târziu, la o fază fixă, numai că de această dată nu a nimerit cadrul porţii. Golul a venit la puţin timp după, în minutul 60, după o acţiune care a pornit din piciorul lui Curtean, mingea a ajuns la Sepsi pe stânga şi acesta a centrat pe jos, spre colţul lung, de unde Goga a marcat din doar câţiva metri! Cinci minute mai târziu, oaspeţii s-au trezit în zece după ce căpitanul lor a primit al doilea galben, dar în loc ca Poli să forţeze desprinderea, meciul a pierdut din turaţie. În ultimul sfert de oră, alb-violeţii au avut totuşi parte de nişte ocazii foarte mari. Prima i-a aparţinut lui Zăgrean, care a fost lansat în adâncime de Tameş, a scăpat singur cu portarul din poziţie suspectă de ofsaid, dar a finalizat slab, pe lângă. A fost rândul lui Goga în minutul 79, tot după o centrare a lui Sepsi, dar portarul a parat lovitura sa de cap, înainte ca Scutaru să trimită şi el cu capul la un corner, doar pentru a-l evidenţia din nou pe apărătorul buturilor adverse. La final s-a dovedit destul, în ciuda unui şut parşiv al oaspeţilor care a fost scos de Lepmets de sub bară. Rămâne în continuare de contemplat jocul nostru ofensiv şi abordarea fazelor fixe.

Ceea ce m-a iritat însă mai mult a fost înlocuirea lui Pătraş după zece minute din repriza secundă, deşi acesta fusese cel mai activ jucător al Politehnicii, cu destule de recuperări şi câteva acţiune ofensive care au dereglat apărarea adversă. Culmea e că cel lăsat în teren în ciuda unui meci slab, anume Curtean, a jucat un rol în golul ce a urmat, dar mă întreb cât timp va mai rezista în primul unsprezece dacă nu începe să se prezinte mai bine. Totodată, faptul că Rocha e mereu ţinut pe bancă, ajungând astăzi la a treia prezenţă pentru Poli în tot atâtea meciuri, fără a aduce un aport consistent în jocul echipei, mă bulversează - ar fi doar normal ca acesta să fie folosit în rotaţie cu Sandu şi Chiţu, pentru a-i menţine şi pe aceştia motivaţi şi în priză.

În rest, un meci foarte bun azi pentru Sepsi, Goga destul de prezent, şi cei doi fundaşi centrali, Scutaru şi Ilie, o prestaţie fără greşeală. Suferim în continuare pe dreaptă, unde încep să mă întreb când va fi folosit şi un alt jucător, să zicem Iovan, deoarece Dăruială a fost, până acuma, constant în evoluţiile sale dezamăgitoare. La mijloc, Tameş şi Poparadu au alternat momentele bune de joc cu cele mai puţin bune, dar per ansamblu nu au fost nemulţumitori. Acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre Zăgrean, care nu a reuşit să arate că ar trebui să fie titularul de drept al postului.
Dintre cei introduşi pe parcurs, Popovici a avut câteva faze de efect pe dreapta, dar ce a fost interesant de văzut a fost că în ultimele douăzeci de minute, Poli a trecut la un 4-2-3-1, teoretic pentru a ţine mingea mai sus şi a spori capacitatea ofensivă. A funcţionat oarecum, dar nu destul.

Ne rămâne să sperăm la un meci mai uşor în Cupă, la Sebiş, ca apoi să putem aborda cum trebuie deplasarea de la Bistriţa.

Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Scutaru (6), Ilie (6), Sepsi (6,5) - Pătraş (6), Poparadu (5,5), Tameş (5,5), Curtean (5) - Zăgrean (5), Goga (6)

Schimbări:

Popovici (5,5) pentru Pătraş (min 55)
Rocha (5) pentru Curtean (min 72)

31 august 2011

Dezamăgirea gustului

Transferul lui Luchin la Dinamo, confirmat astăzi după săptămâni de tevatură, lasă un gust amar şi strică blazonul unui jucător care a purtat banderola de căpitan a Politehnicii. Privind puţin peste detaliile financiare, care sunt vagi şi, ca de obicei, puţin credibile, tragem concluzia că Poli l-a dat pe mai nimic (300.000 EUR), poate în contul bunelor relaţii dintre Iancu şi Borcea, poate în contul lui Opria, poate în alte conturi.

Cred că ne-am obişnuit deja cu această stare de fapt, cum că timişorenii pleacă la Dinamo fiindcă acolo îi vor diferite personaje. Că e vorba de Iancu, pentru care primează teoretic banii (deşi numărul afacerilor bune făcute nu este deloc impresionant), că e vorba de impresari care par să controleze tot ce mişcă, sau că e vorba de fotbalişti care sunt, până la urmă, atâta, fotbalişti, noi putem doar să acceptăm concluzia consolidată că Timişoara nu a progresat prea mult de la revenirea în A. Juniorii de la LPS, subvenţionaţi de bugetul local, părăsesc oraşul pentru echipe aflate în antiteză cu Poli, ca deja-numiţii Dinamo, sau în destinaţii exotice precum Năvodari, sau chiar peste mări şi ţări unde li se garantează un climat mai propice dezvoltării personale, cel puţin teoretic.

Şi Poli a pierdut jucători tineri pe nimic, cum a fost cazul lui Daminuţă sau cazul mai recent al lui Moroşan, ale căror insuccese nu pot fi decât amare, pentru că sunt consecinţa unei proaste creşteri în spiritul fotbalistic, care creştere a avut loc cât aceştia erau la Timişoara. Nu e totul groaznic sau oribil, dar Poli avea un plan declarat de a aduce tot talentul local în ograda luminoasă a clubului, care talent cum scoate capul la aer este cuprins de vertigo-ul gloriei iminente.

Revenind la Luchin, iau plecarea lui ca pe un fel de dezamăgire personală, el fiind jucătorul pe care l-am admirat şi susţinut cel mai mult dintre cei aflaţi în generaţia 86-87. Nu există multe condiţii care trebuie împlinite pentru a rămâne în sufleţelele alb-violete, decât să eviţi echipe precum Dinamo şi Steaua şi să nu trădezi încrederea suporterilor. Cele două sunt de fapt sinonime, dar se dovedeşte că şi asta e prea mult pentru a indica un leal la orbirea profesională.

Cu siguranţă clubul nu face destul ca să creeze un spirit sănătos al performanţei la Poli. Numai că alţii încearcă şi mai mereu aceştia sunt cei care sfârşesc prin a fi dezamăgiţi. În fine, viaţa merge înainte, rămâne însă dezamăgirea gustului.

30 august 2011

CR: Poli - Naţional Sebiş

Poli va întâlni pe Naţional Sebiş, marţi, 6 septembrie, în următorul tur al Cupei României, în deplasare.

Culmea, am jucat amicale cu Reşiţa şi Sebiş înainte de debutul sezonului şi acuma am nimerit ambele echipe în Cupa României.

27 august 2011

Alro Slatina - Poli 2:3 (1:1)

La primul meci de matineu propriu-zis, alb-violeţii au ieşit învingători după o dispută destul de tensionată, în ciuda unei prestaţii neconvingătoare şi a unui arbitraj nefavorabil. Totuşi, spune şi asta ceva, dacă poţi bate în aceste condiţii.

Meciul a debutat practic cu o bară spectaculoasă a lui Axente, care a şutat de la marginea careului, dar şansa n-a fost de partea noastră. A fost cam singura ocazie adevărată de gol pentru o vreme, căci în rest ar fi fost de notat doar tentative mai puţin convingătoare de ambele părţi. Axente, e drept, a mai fost în poziţie bună în două rânduri, dar nu a obţinut maximul din acele faze, iar aşa cum s-ar fi cuvenit, chiar când gazdele începuseră să controleze jocul, Ricketts a fost lansat în adâncime, a depăşit ultimul adversar cu mingea la picior, şi a finalizat frumos cu un şut din gleznă. Era minutul 31, însă avantajul nostru nu a ţinut decât şapte minute, căci Alro a egalat după o fază pe dreapta, unde Sava nu a reuşit să intervină şi mingea centrată a fost împinsă din centrul careului de Creţu pe lângă Lepmets. Vina golului mai trebuie împărţită între Dăruială şi Luchin, căci primul părea să-l marcheze pe Creţu, însă a fost depăşit, în timp ce Luchin a lăsat prea mult spaţiu pentru atacantul oltean. Poli a terminat în atac repriza, cu Scutaru la cap după un corner în singurul minut de prelungire, dar acesta nu a reuşit să direcţionze mingea spre poartă.

Mitanul secund a început cu gazdele în control, Lepmets fiind obligat să pareze un şut de la marginea careului. Presiunea acestora a fost constantă în primul sfert de oră al reprizei, dar fără ocazii concrete, până în minutul 60, când tuşierul a dat un penalty eronat la un presupus henţ al lui Luchin. Precup a transformat lovitura de pedeapsă în dreapta lui Lepmets, dar avantajul gazdelor a ţinut numai trei minute: Pătraş a restabilit egalitatea printr-un efort deosebit, după ce a intrat înspre centru şi a şutat din întoarcere, lobat, peste Marinescu, a cărui plonjon a fost în van. Meciul s-a domolit în minutele ce au urmat, până când Alro s-a trezit în zece, pentru un fault aparent dur la Scutaru. Reluările însă nu au evidenţiat vreo duritate care să merite un roşu direct, dar echilibrul s-a restabilit degrabă, căci Axente a avut o intervenţie de o cogitaţie inexplicabilă şi a împins un fundaş într-o "tentativă de presing", trecându-şi astfel în cont al doilea galben al meciului. Şi aşa, Poli era clar echipa mai determinată pe final, graţie şi efortului lui Rocha pe stânga, iar la o fază creată de acesta, Tameş a primit mingea pentru şut în marginea careului, dar din nou bara ni s-a opus. S-a produs într-un anume sens dreptate în minutul 88, graţie lui Pătraş, care a driblat în careu şi a fost agăţat de un fundaş, astfel că Poli a beneficiat de un penalty. Tameş a transformat, tot în dreapta portarului, şi alb-violeţii au bifat a doua victorie a sezonului, după un meci nu lipsit de emoţii, dar care a evidenţiat că şi într-o zi mai puţin perfectă ca joc, destule trebuie să meargă împotriva noastră pentru a rămâne cu proverbiala buză umflată.

Majoritatea echipei a evoluat destul de mediocru astăzi, dar trebuie apreciate golurile lui Ricketts şi Pătraş, rodul unor eforturi personale excelente. Au dezamăgit în mod special Curtean, aş spune şi Tameş, pe lângă Axente, subînţeles. Cu Dăruială şi Sava pe flancuri, mai toate fazele periculoase s-au dezvoltat în acele zone, ambii fundaşi fiind depăşiţi în mai multe rânduri. De remarcat că Sava a început să urce niţel după intrarea lui Rocha, dar aportul său ofensiv a fost mai mult contraproductiv. Mă întreb dacă nu ar fi mult mai util să se evolueze cu Jitaru la mijloc, pentru a consolida flancurile suferinde ale apărării.

Orişicum, momentan suntem la şase din şase cu două aşa-numite contracanditate. Poate că Poli nu joacă la maxim, dar pare să fie suficient. E esenţial însă să nu ne complacem în această stare de fapt.

Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), Sava (5) - Pătraş (7), Poparadu (5,5), Tameş (5,5), Curtean (5) - Ricketts (6,5), Axente (5)

Schimbări:

Rocha (6) pentru Curtean (min 64)
Popovici (5) pentru Ricketts (min 67)
Zăgrean pentru Poparadu (min 83)

25 august 2011

Avancronică: Slatina - Poli

După prestația jalnică din cupă, entuziasmul față de viitoarele evoluții în campionat a mai scăzut. Laudele după victoria cu Bihor s-au mai pierdut și cu toții am început să ne amintim că au fost și momente mai slabe în acel meci. De asemeni, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva am supraevaluat gruparea orădeană când i-am considerat principalii favoriți ai seriei, având în vedere că au fost eliminați din cupă de către Sănătatea Cluj.

Dar cupa e o competiție aparte și în campionat lucrurile pot sta altfel. Orașul Slatina are înscrise două echipe în liga a doua și cum le vom întâlni pe ambele în următoarele două etape, le abordăm pe amândouă în rândurile ce urmează.

Cu ALRO vom avea primul meci în deplasare din această stagiune, deci un bun prilej de a vedea cum se descurcă violeții pe meleaguri ostile. Clubul a luat naștere în 2006 prin fuziunea a două cluburi locale, Alprom și FC Oltul, iar în al 4-lea sezon au reușit promovarea în liga secundă. Deși au avut ca obiectiv menținerea, slătinenii au realizat surpriza de a termina pe locul 5. Iar având în vedere că echipele de pe 3 și 4 au fost "promovate" în prima ligă, înseamnă că ALRO sunt următoarea echipă clasată după Bihor, din cele rămase în liga secundă. Ceea ce probabil i-a făcut pe unii să îi considere unii dintre pretendenții la promovare. Dar având în vedere că sunt încă o echipă în formare, e destul de posibil ca evoluția de sezonul trecut să nu se mai repete.

Primul semn a fost dat în prima etapă, chiar în derby-ul orașului, când ALRO a pierdut în fața celeilalte echipe, CSM Slatina, sau FC Olt, cum se numește din acest sezon. Aceasta este chiar mai tânără, fiind înființată în anul 2009 și, prin finanțarea autorităților locale au reușit două promovări consecutive. Sezonul actual a stat sub semnul întrebării, deoarece numitele autorități și-au retras sprijinul. Dar lucrurile s-au rezolvat, iar sub noul nume, ar putea fi o echipă cu pretenții.

După aceste două meciuri vom putea avea o imagine mult mai bună legată de cum stăm în campionat și vom afla și ce jucători vor mai pleca de la club, cel puțin pe bani. Sperăm că lecțiile de la Reșița au fost învățate și că vom vedea o altă atitudine și o altă prestație.

Hai Poli!
Google+