Un meci cu nebănuit de puţine emoţii astăzi, căci alb-violeţii au intrat decişi şi determinaţi pe teren şi au învins foarte meritat în faţa unui adversar "din purgatoriu": nici chiar de Liga 1, dar şi mai bun decât majoritatea cluburilor din Liga a 2-a.
Cu un unsprezece modificat doar în apărare, Mera fiind amplasat în dreapta în locul lui Dăruială, alb-violeţii i-au luat foarte tare pe adversarii noştri de astăzi şi după nici două minute de joc îşi trecuseră în cont două ocazii mari. Zăgrean a scăpat întâi în poziţie ideală, dar Villandsen a respins, înainte ce o centrare de pe dreapta, prelungită cu capul de acelaşi Zăgrean, să nu poată fi împinsă în poartă de către Ricketts. Presiunea noastră a continuat, oaspeţii ieşind cu greu din apărare, şi după câteva tentative mai puţin reuşite de şut, Goga a deschis scorul în minutul 15: după ce a urcat cu mingea la picior, a făcut un un-doi perfect cu Zăgrean, şi din interiorul careului a şutat spre colţul lung, balonul a lovit bara şi a intrat în poartă. Reacţia imediată a Politehnicii a fost să se retragă, ceea ce a permis celor din Piatra Neamţ să urce cu mai mulţi oameni, evidenţiind astfel lacunele din apărarea noastră. Astfel, în minutul 21, după o indecizie defensivă, a fost nevoie de intervenţia lui Lepmets, care a blocat un şut din interiorul careului. Noi am încercat să rămânem periculoşi cu mingi lungi, şi graţie efortului depus de Ricketts şi Zăgrean am reuşit să menţinem oarecum posesia, dar din lipsă de susţinere nu s-au mai manifestat mari ocazii de gol. Am scăpat de puţin în minutul 28, când o respingere proastă a permis oaspeţilor să tragă la poartă şi mingea a lovit bara din dreapta lui Lepmets, dar în rest, în afară de dominare teritorială, nemţenii nu au mai reuşit mare lucru, decât şuturi de la distanţă. Alb-violeţii puteau să se desprindă decisiv chiar înainte de pauză, când Zăgrean a ajuns în poziţie centrală, a tras la poartă, mingea a fost deviată, dar a sfârşit doar în bară.
După pauză, precum era de aşteptat, apărarea noastră a fost supusă unor presiuni mai mari, şi mingea a ajuns de câteva ori nepermis de uşor în careul nostru. Din fericire, aceştia au fost imprecişi la finalizare, astfel că primul şut pe poartă al reprizei ne-a aparţinut, anume prin Tameş, care a trimis de la distanţă şi l-a obligat pe Villandsen să boxeze. Şi Rickets a încercat poarta de la marginea careului, cu un şut lipsit de forţă, înainte ca nemţenii să aibă două bune ocazii, întâi pe dreapta apărării noastre, unde Mera nu a închis cum trebuia şi i-a permis lui Stan să şuteze, în plasa laterală, şi apoi central, cu un şut care l-a întrebuinţat pe Lepmets, care a fost însă la post. În minutul 75 am reuşit să ne desprindem pe tabelă, tot pe o fază de contră într-un fel, pornită de la recuperarea excelentă a lui Poparadu (am impresia), mingea a ajuns la Curtean, acesta a tot urcat cu ea la picior fără ca fundaşii să-l atac, şi când a întrat în interiorul careului, cu culoare de şut, a tras puternic, curat, fără şanse pentru portar. Culmea, cu doar câteva minute înainte, Curtean trimisese un alt şut sănătos în bară! Oaspeţii au cedat iniţiativa pe final, şi Poli a mai avut două foarte bune oportunităţi de a marca, de ambele ori prin Popovici. Prima fază a decurs pe flancul drept, cu Goga, acesta i-a pasat foarte bine lui Popovici singur în interiorul careului, dar atacantul nostru s-a precipitat şi a tras mult pe lângă. A doua a pornit din gheata lui Rocha, acesta l-a deschis ideal pe Popovici, şi în ciuda posibilităţii unei pase către Goga, liber, a preferat un şut, care a trecut de puţin pe lângă. Şi Rocha a mai încercat un şut pe final, fără prea multă vlagă însă, astfel că scorul a rămas cel stabilit de Curtean şi ne-a asigurat trecerea în următoarea fază a competiţiei.
Per total, a fost un meci solid, bine pregătit de către Velcea, chiar dacă titularizarea lui Mera pe dreapta nu s-ar fi impus, nici măcar cu Dăruială indisponibil. Apărarea a şi fost punctul nevralgic, ca de obicei, cu Mera oscilând câteva intervenţii bune, cu altele periculos de slabe, în timp ce Ilie a fost adesea indecis. Scutaru a fost din nou punctul de sprijin, în timp ce Sepsi nu a scăpat fără prea mult stres pe flancul său, iar atunci când angrenajul acest a eşuat, Lepmets a fost la post cu câteva intervenţii foarte bune.
Jocul de la mijloc în sus a fost destul de bun, forcingul de debut fiind chiar foarte impozant. Curtean, după ce a muncit mult fără vreun succes notabil în prima repriză, a fost răsplătit în a doua, când şi-a trecut în cont un gol. Orice s-ar spune despre el, cred că schimbarea de atitudine este evidentă.
Poparadu şi Tameş au conlucrat bine la mijloc, deşi cel din urmă a mai pierdut câteva mingi, şi au fost esenţiali în prestaţia de ansamblu a echipei. Goga, pe dreapta, nu s-a văzut prea mult în prima repriză, exceptând fază frumoasă de la gol, n-a fost mereu prezent în joc, dar a dovedit destul altruism şi viziune pe final, când i-a pus pe tavă golul lui Popovici, dar acesta a ratat.
Mi-a plăcut dispoziţia la efort pe care au avut-o Zăgrean şi Ricketts, iar chiar dacă cel dintâi a ratat trei oportunităţi destul de bune, mi s-a părut că a avut o prezenţă mai pozitivă în joc decât Axente. Popovici, intrat la schimb, nu a reuşit să fie decisiv, ceea ce atârnă în mare asupra prestaţiei lui de azi.
Remarc şi elanul lui Rocha, atât cât a stat pe teren, care dovedeşte utilitatea sa atunci când echipele se deschis şi îi permit să urce cu mingea la picior. Am fost chiar surprins de doza (indicată) de altruism de la faza în care l-a deschis bine pe Popovici, dar apoi şi-a încercat totuşi şutul, deşi îl avea pe Goga liber în dreapta. Oricum, a mişcat bine.
Aşadar, un meci bun făcut de Poli, în care s-ar putea imputa doar slăbiciunile apărării şi retragerea imediată după deschiderea scorului. În rest, sper să purtăm ceva din spiritul de azi în meciul din Liga a II-a, când e drept că e mai greu fiindcă echipele se apără mult mai aglomerat, dar sunt convins că nu am fi pierdut puncte dacă jucam aşa până acuma.
Bravo!
Poli: Lepmets (6,5) - Sepsi (6), Ilie (5,5), Scutaru (6), Mera (5,5) - Curtean (6,5), Poparadu (6), Tameş (6), Goga (6) - Zăgrean (6), Ricketts (5,5)
Schimbări:
Popovici (5,5) pentru Zăgrean (min 60)
Pătraş pentru Ricketts (min 69)
Rocha pentru Curtean (min 80)
21 septembrie 2011
17 septembrie 2011
Alba Iulia - Poli 1:1 (0:0)
Poli a lăsat nepermis două puncte la Alba Iulia, după o partidă dominată practic cap coadă, în care a plătit pentru abordarea temătoare a lui Velcea în finalul meciului, deşi echipa se afla cu om în plus pe teren. Întâmplător, tot inspiraţia lui Velcea înclinase balanţa în favoarea noastră, prin introducerea lui Curtean, dar lipsa fazelor de poartă survenite ca urmare a unor acţiuni de joc, şi nu a fazelor fixe, este în continuare dezamăgitoare.
Cu un unsprezece mai inovativ ca şi configuraţie, însă în mare potrivit, Poli a avut o primă ocazie în minutul 5, Tameş trimiţând din liberă de la 20 de metri puţin peste. Singurul moment de slăbiciune al alb-violeţilor din primul mitan a sosit în minutul 15, când Pecarov a reuşit să tragă un şut bun către colţul lung, numai că mingea a trecut fie pe lângă, fie a fost uşor deviată de Lepmets. Aparenţele indică a doua întâmplare, tuşierul ce-a dintâi. Dominarea noastră teritorială nu a dat roade consistente în următoarea jumătate de ore, căci exceptând o liberă trimisă pe portar de către Pătraş, nu s-au mai trimis alte şuturi pe poartă. Goga ar fi putut împinge o minge în plasă după o acţiune Pătraş-Sandu pe stânga, dar a fost devansat de un fundaş, deşi se afla într-o poziţie perfectă. Finalul reprizei a fost ceva mai animat, iar în minutul 43 Goga a avut şansa de a trimite pe Poli în avantaj la vestiare, numai că libera executată de pe linia careului a trecut puţin pe lângă vinclu.
Gazdele, foarte temătoare în primele patruzeci şi cinci de minute, au ieşit mai decişi pe teren după pauză, şi au avut două bune oportunităţi de a marca în primele zece minute, intervenţia lui Scutaru şi finalizarea slabă a lui Camara fiind decisive. Cam atât a ţinut însă elanul celor de la Unirea, căci tiparul reprizei întâi a început din nou să iasă la iveală, de această dată însă şi cu ocazii de gol. Din păcate, mai toate fazele au venit ca urmare a fazelor fixe, în special a loviturilor de colţ, căci în rest tentativele indecise de atac pe flancuri nu au dat prea mari roade. Ricketts şi Ilie au trimis peste la două cornere, înainte ca o acţiune frumoasă pe dreapta, cu centrarea lui Dăruială, să îl lase pe Ricketts singur în centrul careului pentru o lovitură de cap precisă, dar acesta a trimis central, permiţând portarului să pareze. În minutul 67, gazdele au rămas în zece după o intrare urâtă împotriva lui Florin Sandu şi un bine-meritat galben unui jucător al Unirii, numai că situaţia în teren nu s-a schimbat mai deloc în favoarea noastră. Curtean, introdus chiar înaintea eliminării în locul lui Goga, a trimis un şut bun de la distanţă, respinsă de mereu prezentul Pascal şi Ilie a irosit încă o fază fixă care l-a găsit bine poziţionat. Totuşi, golul a venit în minutul 81, dar tot după o lovitură de pedeapsă, anume un penalty, obţinut de Curtean. Tameş a înscris şi finalul trebuia să fie de rutină, numai că Velcea a ales în mod inexplicabil să scoată unul din cei doi atacanţi şi l-a introdus pe Gorobsov. Mai mult, echipa s-a retras după ce timp de peste 80 de minute adversarul a arătat că nu are forţa de a ataca susţinut, iar nenorocul sortit acestei atitudinii s-a produs în minutul 87, când Gorobsov a pierdut o minge la centru, aceasta a ajuns la Bumbac, care a avut culoare pe centru, Dăruială a intervenit prea târziu, Lepmets ieşise indecis la cinci metri de buturi, şi jucătorul gazdelor a putut loba peste portar, restabilind egalitatea. Chiar dacă în minutele rămase s-a jucat puţin fotbal, Curtean ne putea aduce victoria în minutul 89, dar şutul său excelent a fost respins, din nou, de portarul advers.
Aşadar, o victorie aruncată pe apa sâmbetei, care plasează un nou semn de întrebare asupra abilităţilor lui Velcea de a conduce echipa către Liga 1. După experimentul tactic eşuat etapa trecută, astăzi s-a remarcat schimbarea inexplicabilă efectuată încă din minutul 82, genul de schimbare care în mod evident trebuia să aibă loc în minutele de prelungire ale partidei. Puţin ciudată mi s-a părut şi înlocuirea lui Goga cu Curtean, ceea ce a lăsat atacul polist la picioarele a doi vitezişti care n-au jucat împreună în niciun meci oficial. La fel de ciudată a fost titularizarea lui Axente, a cărui prezenţă pe teren a fost fix la fel de subtilă ca în ultima partidă.
E totuşi loc de două mici plusuri, titularizea lui Sandu şi Popovici. Primul, în special, a fost foarte activ, cu mai multe reuşite decât nereuşite, în timp ce Popovici, chiar dacă a reuşit câteva faze de efect, a fost prea puţin "utilizat" în jocul echipei. Din păcate, nu e destul, şi problema principală rămâne lipsa oricărei strategii consistente în faza ofensivă.
Dintre jucători, l-aş mai aprecia din nou pe Scutaru, care a fost foarte solid, precum şi pe Tameş, a cărui determinare continuă să impresioneze. În rest, Lepmets poartă vina pentru o poziţionare deficitară la gol, Ilie şi Dăruială au fost ca mereu inconstanţi, Poparadu şi Pătraş, deşi au construit bine până la un punct, nu au putut oferi pasa decisivă. Totuşi, apreciez şi efortul lui Pătraş, a cărui prezenţă în primul unsprezece este de bun augur. Goga, închis mai mereu între cinci jucători adverşi, nu a putut face diferenţa, dar nu cred că am ceva să-i imput.
Omul meciului ar fi totuşi Curtean, căruia i-a prins bine prezenţa pe bancă în primele şaizeci de minute. Ar fi frumos dacă ar putea menţine acest joc şi în partidele următoare.
În rest, urmează un meci greu şi interesant de Cupă, dar treaba principală a echipei trebuie să fie găseasirea unei modalităţi de a-şi îmbunătăţi jocul în preajma careului advers.
Poli: Lepmets (5,5) - Dăruială (5,5), Scutaru (6), Ilie (5), Sandu (6) - Popovici (5,5), Poparadu (5,5), Tameş (6), Pătraş (6) - Axente (5), Goga (5,5)
Schimbări:
Ricketts (5,5) pentru Axente (min 54)
Curtean (6,5) pentru Goga (min 66)
Gorbosov pentru Popovici (min 83)

16 septembrie 2011
Avancronică: Alba Iulia - Poli
E a treia deplasare consecutivă pentru alb-violeți, deci să sperăm că pe lângă problemele de ordin psihologic pe care le acuză staff-ul și jucătorii, să nu se adauge și unele de ordin fizic. Din alt punct de vedere, însă, nu înțeleg de ce e așa mare teamă pentru acest meci. Cel mai mult m-a șocat declarația lui Velcea care l-a descris ca fiind "al doilea din cele cinci meciuri importante pentru noi". Care 5, numai el știe, dar nu văd de ce i se acordă Unirii Alba Iulia o așa mare importanță.
Sigur că vor fi mai motivați împotriva noastră, și că se va vedea experiența multor ani la nivelul ligii secunde, cu câteva perindări în prima, dar dacă ne uităm pe rezultatele din primele 4 etape, nu vedem o candidată serioasă la promovare. O înfrângere cu Bihor, 4 puncte din confruntările cu slătinenii și o victorie împotriva vâlcenilor. Rezultate bune, dar nimic grozav, pare a fi o echipă care poate încurca fruntea clasamentului, dar care nu poate ținti acolo.
E nevoie doar de puțină concentrare ca valoarea jucătorilor să se impună în fața ambiției ardelenilor. Ce mi-a plăcut la Bistrița a fost jocul de pase al echipei, care sper să se repete și acum, iar Velcea să-și susțină prin fapte declarațiile, anume să mai reducă din greșelile personale ale jucătorilor. Legat de componența echipei, aș prefera mici schimbări. Personal, lui Ilie i-aș da o pauză etapa aceasta, dar cum Iovan nu e în lot, nu văd o alternativă, ținând cont de regula celor doi tineri. În orice caz, l-aș cupla cu Scutaru, nu cu Mera. Dar sunt 100% convins că pe Curtean nu vreau să-l văd în acest meci, după prestația lamentabilă de la Bistrița, mai ales când sunt alți jucători ce merită o șansă. Iar în atac nu există nici un jucător care să-și merite postul de titular, dar cred că e bună o rotație de la meci la meci.
Amintindu-ne de precedentele întâlniri, cu multe goluri și trăite intens, ne așteptăm la o confruntare frumoasă. Cu siguranță, pentru doi dintre jucătorii noștri va fi specială.
Hai Poli!

12 septembrie 2011
Gloria Bistriţa - Poli 2:2 (1:1)
Din nou Poli nu reuşeşte să ţină de avantaj la Bistriţa în ciuda superiorităţii teritoriale, dar în final trebuie să ne mulţumim cu un egal care putea, foarte uşor, să se transforme într-o înfrângere în minutele finale ale jocului. Bizara aşezare a lui Velcea, un 4-2-3-1, a dat greş complet, alb-violeţii fiind dominaţi copios în prima jumătate de oră, dar odată ce Mera a fost înlocuit cu Ricketts şi am revenit la un 4-4-2 mai civilizat, lucrurile au început să curgă în favoarea noastră.
Gazdele ne-au luat tare, precum am zis, şi au trimis primul şut pe poartă în minutul 5, Predescu a şutat la o liberă indirectă şi doar reflexul excelent cu piciorul al lui Lepmets ne-a salvat de gol. Presiunea bistriţenilor ne-a ţinut în propria jumătate, prima ocazie a Politehnicii sosind de abia în minutul 16, când Goga a tras dintr-un voleu dificil peste poartă. După ce Lepmets a fost pe fază la un şut de la distanţă a picat şi primul gol al partidei, în minutul 20. Ca urmare a unor gafe consecutive în apărare, Gloria a beneficiat de un corner, acesta a fost respins până la Tameş care în loc să se scape de minge a dat-o direct la un adversar la 20 de metri de poartă, acesta a prins un şut năprasnic şi Lepmets nu a mai putut interveni. E drept, un jucător aflat în ofsaid l-a împiedicat pe portarul nostru, dar asta nu răpeşte din frumuseţea execuţiei. Jocul nu s-a schimbat prea mult, astfel că nimic nu anunţa egalarea care a venit în minutul 33. La acea fază, imediat după introducerea lui Ricketts ca imbold pentru spiritul ofensiv al echipei, Poparadu l-a lansat cu o pasă genială peste apărare pe Curtean, acesta a preluat perfect ca apoi să finalizeze cu oareşce emoţii, dar portarul nu a mai putut interveni. Echilibrul partidei s-a mutat către alb-violeţi, care deşi au început să fie mai prezenţi în jumătatea adversă, nu şi-au creat mari ocazii de gol.
Tonul reprizei secunde a fost dat de golul instant marcat de Goga. La nici un minut de la reluare, o fază dezvoltată pe stânga de Sepsi a trimis mingea către Axente, acesta i-a pus balonul pentru şut lui Goga, iar atacantul nostru nu a ratat. Alb-violeţii păreau să controleze meciul, dar un moment de neatenţie a restabilit degrabă egalitatea, din nou după o fază fixă. Cornerul executat în minutul 52 a lăsat fără replică apărarea noastră după ce Ilie şi-a pierdut omul din marcaj şi acesta a avut şansa ca mingea să-l lovească în genunchi, după o altă deviere, fără şanse pentru Lepmets. Deşi impresia era că oricând putea să se marcheze în poarta gazdelor, Poli nu a reuşit să ajungă în multe poziţii clare de gol. Poate una dintre cele mai bune faze a avut loc în minutul 68, când Dăruială i-a pasat în spate lui Goga, în interiorul careului, dar acesta a ales să trimită un fel de simulacru de şut-centrare către colţul lung, care nu a creat alt pericol. Poli a mai avut două oportunităţi prin minutul 80, când Axente a trimis cu capul o centrare a lui Tameş, dar pe lângă, şi Goga s-a aflat din nou în poziţie bună, numai că nu a reuşit să şuteze cum se cuvine. Culmea, toată dominarea noastră putea fi pusă la colţ, dacă în minutul 88, Curtiuş scăpat singur cu Lepmets n-ar fi fost inexact la finalizare, în aşa fel încât Scutaru a reuşit să intervină şi să ne salveze de un deznodământ nefericit. Bistriţa a părut în continuare periculoasă pe contre în minutele rămase, dar până la urmă au decis să aleagă calea tragerilor de timp, astfel că nimic notabil nu s-a mai întâmplat.
Până la urmă nu mă plâng prea mult, căci alb-violeţii au arătat iniţiativă în repriza secundă, după o primă jumătate de oră foarte slabă. De cele mai multe ori a lipsit însă pasa decisivă, Axente şi Ricketts au fost foarte puţin prezenţi în joc, şi flancurile nu au produs mare lucru. Aş spune că deşi golul marcat l-a absolvit oarecum, Curtean a dezamăgit şi astăzi, fiind prea puţin constructiv, cu multe treceri şi combinaţii ratate. La o adică nici Goga nu a fost chiar grozav, dar a părut mai implicat în joc. Şi Tameş trebuie să îşi asume criticile, mai ales pentru eroarea de la primul gol al bistriţenilor, dar şi pentru lentoarea cu care s-au dezvoltat multe faze de atac.
Mai bine au jucat astăzi Sepsi şi Scutaru, în timp ce şi Dăruială a făcut un meci destul de decent. Poparadu, pe lângă pasa de gol, a evoluat uşor timorat de galbenul primit în debutul partidei, iar Mera nu a apucat să iasă prea mult în evidenţă. Totodată, aş aprecia şi meciul lui Lepmets, care nu prea avea ce să facă la goluri şi a părut decis în intervenţii în rest.
Ceea ce m-a nedumerit a fost atitudinea lui Velcea, care pe lângă tactica ciudată cu care a abordat partida, a ales să facă şi o modificare în minutul 90, când echipa putea să mai forţeze un atac. Cu această ocazie a debutat însă Gorobsov, care a apucat să şi intre în contact cu mingea de câteva ori. Rămâne de văzut ce viitor va avea în meciurile următoare.
Aşadar, neînvinşi, dar mai e de muncă. Să sperăm că suntem cu adevărat în ascendenţă.
Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5,5), Ilie (5), Mera (5,5), Sepsi (6) - Scutaru (6), Poparadu (6) - Curtean (6), Tameş (5), Goga (6) - Axente (5)
Schimbări:
Ricketts (5) pentru Mera (min 33)
Pătraş (5,5) pentru Curtean (min 65)
Gorobsov pentru Poparadu (min 90+1)

11 septembrie 2011
Avancronică: Bistrița - Poli
Aruncând o privire peste echipele din "B2", cam jumătate din ele au fost numite favorite la promovare, dintr-un motiv sau altul. Unele s-au impus prin rezultatele din aceste prime 3 etape, în timp ce altele nu și-au confirmat statutul.
Legat de Gloria Bistrița, lucrurile sunt clare, meciul de luni seara fiind practic un meci între două echipe de prima ligă. Deși important, n-aș spune că e un meci decisiv, nu doar pentru că e încă prea devreme ca punctele să nu poată fi recuperate, dar și pentru că mai e până ca forma clasamentului la vârf să se concretizeze. Cu alte cuvinte, nu cred că va fi cel mai greu meci al nostru și nici singurul de acest gen. Pentru noi, lucrurile se vor limpezi după etapa a 7-a.
Revenind la colegii noștri de suferință, e demn de menționat că Gloria Bistrița a fost cea mai longevivă echipă în prima ligă, (cu excepția celor doi monștri sacrii, bineînțeles) în care a evoluat de la Revoluție încoace. Deși au transferat o mână de jucători, echipa bistrițeană reprezintă un amalgam de jucători cu experiență, tineri și stranieri.
Au început mai prost, întâi cu un meci neconvingător cu Chindia Târgoviște, în care puteau și pierde, apoi cu eliminarea din cupă în fața echipei Voința Livezile (serios, așa îi cheamă). Dar au revenit cu două victorii în campionat și ocupă un loc fruntaș.
Probabil că va fi un meci diferit de cele pe care le-am juact până acum, diferența constând în faptul că vom întâlni un adversar de prima ligă. Mă aștept să nu ne permitem la fel de multe greșeli ca până acum, dar nici victoria nu are de ce să nu fie la fel de facilă ca până acum.

9 septembrie 2011
Poli II - CFR Simeria 3:1 (0:0)
Alb-violeţii mici - şi chiar mici au fost, căci Ganea era cel mai mare dintre ei, generaţia 87 - au dispus de Simeria, după un meci nu fără emoţii, dar în care au fost superiori adversarului de azi.
Cu Kirev impozant în poartă, partida a avut o primă repriză mai liniştită. Câte o şansă foarte bună de fiecare parte, Simeria cu un şut deviat care era să intre în poartă şi Poli cu o centrare perfectă a lui Coşovanu pentru Boştină, dar cel din urmă a trimis foarte slab cu capul.
Repriza secundă a fost mai bună, şi Poli a deschis scorul în minutul 57. La acea fază, Ganea a ajuns cu balonul central stânga, s-a învârtit puţin cu el, şi apoi a tras puternic, la colţul lung, învingându-l pe portarul advers. Alb-violeţii se puteau desprinde repede, dar Popa, aflat la capătul unei centrări venite de pe dreapta, de la Coşovanu am impresia, a tras fix în portar din interiorul careului mic. La faza următoare, mai exact la un corner, oaspeţii au egalat, după ce Boştină s-a apărat foarte slab şi balonul a fost împins în poartă de către un adversar (la o adică, mi s-a părut chiar autogol iniţial). Kirev a fost întrebuinţat în minutul 68, când un şut de la ceva distanţă l-a forţat să respingă peste. Din fericire, ultimele zece minute ne-au aparţinut, şi după o fază cu două mari ratări - o foarfecă în bară a lui Silaghi şi încă o ratare din interiorul careului - unul dintre Popa şi Szalkai a fost decisiv pe final, oferind centrări de gol, întâi lui Silaghi şi apoi lui Dobriceanu (care a beneficiat şi de o respingere proastă). Astfel, alb-violeţii şi-au trecut în cont prima victorie a stagiunii, una bine-meritată.
Dacă ar fi să fac întâi un comentariu despre Kirev, a lăsat impresia că este sigur pe sine, puţin indecis în intervenţii, şi are o capacitate deosebită de a pune mingea în joc, fie că vorbim de degajări sau de mingi aruncate către coechipieri. De urmărit în continuare.
Dintre ceilalţi jucători, nu pot spune că cineva a fost cu adevărat mult mai bun decât restul. Poate Ganea, care cu siguranţă are loc în lotul echipei mari. De cealaltă parte, Boştină a făcut o partidă foarte slabă.
Interesant pare şi Artean, care are un fizic impozant la mijlocul terenului.
Pentru echipă este important să joace împreună cât mai mult, pentru a lega nişte relaţii de joc. Lupta pentru rămânerea în liga a III-a va fi un dificilă.
Bravo!
Poli: Kirev - Belu, Zaluschi, Iovan, Damian - Coşovanu, Ganea, Fuchs, Szalkay - Boştină, Popa
Au mai intrat:
Silaghi pentru Boştină
Dobricean pentru Ganea
Artean pentru Fuchs

6 septembrie 2011
CR: Naţional Sebiş - Poli 1:2 (1:1)
Din nou o victorie dificilă în compania unei echipe de liga a III-a, dar măcar de această dată nu a mai fost nevoie de prelungiri şi penalty-uri. După ce gazdele au deschis scorul în minutul 10, Poli a egalat de la unsprezece metri, în minutul 20, prin Tameş. Au urmat tot felul de emoţii până în minutul 89, când Popovici a reuşit să lovească decisiv, tocmai de ziua sa de naştere, reuşind astfel să tranşeze calificarea!
Gafa lui Zaluschi la gol, indeciziile lui Mera şi Ilie, ratările lui Axente au făcut ca meciul să fie unul mai deficil decât trebuia să fie, dar nu e ceva chiar nou.
Nu cred că mai e loc de alte comentarii. Bine c-am trecut.
Poli: Lepmets - Scutaru, Mera, Ilie, Sepsi - Popovici, Zaluschi, Tameş, Curtean - Goga, Axente
Schimbări:
Pătraş pentru Curtean
Zăgrean pentru Axente
Rocha pentru Tameş

5 septembrie 2011
Transferuri în miez de noapte
Se pare că se ţin totuşi de nişte promisiuni mai marii noştri, căci astăzi s-au confirmat două transferuri.
Primul jucător care se va alătura Politehnicii este Mario Kirev, portar bulgar de 22 de ani, şi el vine împrumut de la Juventus Torino până vara viitoare.
Al doilea jucător este Nicolas Gorobsov, un mijlocaş italian de 21 de ani, care a evoluat Vicenza, Torino şi Cesena. La primele două echipe a şi adunat 30 de prezenţe. Şi el a sosit sub formă de împrumut.
Mi se pare puţin ciudată aducerea unui portar străin drept rezervă, mai ales că nu e nici transferat definitiv şi nu are nici experienţă de joc, evoluând competitiv doar la Slavia Sofia, între 2007 şi 2009. Aş fi zis că ne-am fi putut descurca şi cu rezervele tinere pe care le avem, căci, la o adică, nu cred că e foarte probabil să-şi piardă Lepmets locul din poartă în viitorul apropiat. Pe de altă parte, poate a învăţat câte ceva de la Buffon şi a venit să predea mai departe know-how.
Gorobsov aş spune că e un transfer de bun augur: evoluează ca mijlocaş central, unde nu prea avem dublură, şi are nişte meciuri în picioare.
Să sperăm că ambii ne vor fi utili.

3 septembrie 2011
Poli - FC Olt 1:0 (0:0)
Meci nu fără emoţii în această dimineaţă dogoritoare pe Dan Păltinişanu - şi de ce ai prefera să joci la 11 şi nu la 18, mă întreb cu această ocazie. Pe de altă parte însă, Poli putea liniştit să câştige la o diferenţă mult mai clară, dar intervenţiile portarului advers şi imprecizia la finalizare ne-au costat puţin la golaveraj.
Alb-violeţii au început destul de bine, trecându-şi în cont trei şuturi spre poartă în primele zece minute. Dacă eforturile lui Goga şi Dăruială au fost mai mult spectaculoase decât mari ocazii, Zăgrean putea să deschidă scorul la centrarea lui Sepsi, dar lovitura sa de cap a trecut peste, în ciuda poziţiei favorabile în care se afla atacantul nostru. Apoi, brusc şi de nicăieri, oaspeţii, care au făcut un pressing ameninţător încă de la primul fluier, s-au văzut căţăraţi în careul nostru şi timp de ceea ce a părut o eternitate, şi-au trecut în cont şase cornere consecutive. Culmea, după o fază finalizată cu şut de Pătraş în minutul 20, dar parată de portar, tot oltenii au fost foarte aproape de gol, la un nou corner, dar după o serie de bâlbâieli în careul mic, Sepsi a reuşit să degajeze. A urmat o perioadă mai puţin prielnică fotbalului, în care doar Curtean şi Goga au mai încercat câteva ceva, înainte ca Scutaru să-şi treacă în cont o bună şansă în minutul 40, când Ilie i-a pus mingea pentru şut din interiorul careului, dar fundaşul nostru central a şutat în forţă, pe lângă.
Jocul a fost ceva mai intens în repriza secundă, pe de-o parte deoarece oaspeţii au căzut fizic şi pe de altă parte fiindcă Sepsi a început să urce mai mult în atac. Acesta din urmă i-a oferit o centrare bună lui Zăgrean în minutul 54, dar lovitura de cap a fost pe portar, şi tot Zăgrean a trimis peste cu capul, câteva minute mai târziu, la o fază fixă, numai că de această dată nu a nimerit cadrul porţii. Golul a venit la puţin timp după, în minutul 60, după o acţiune care a pornit din piciorul lui Curtean, mingea a ajuns la Sepsi pe stânga şi acesta a centrat pe jos, spre colţul lung, de unde Goga a marcat din doar câţiva metri! Cinci minute mai târziu, oaspeţii s-au trezit în zece după ce căpitanul lor a primit al doilea galben, dar în loc ca Poli să forţeze desprinderea, meciul a pierdut din turaţie. În ultimul sfert de oră, alb-violeţii au avut totuşi parte de nişte ocazii foarte mari. Prima i-a aparţinut lui Zăgrean, care a fost lansat în adâncime de Tameş, a scăpat singur cu portarul din poziţie suspectă de ofsaid, dar a finalizat slab, pe lângă. A fost rândul lui Goga în minutul 79, tot după o centrare a lui Sepsi, dar portarul a parat lovitura sa de cap, înainte ca Scutaru să trimită şi el cu capul la un corner, doar pentru a-l evidenţia din nou pe apărătorul buturilor adverse. La final s-a dovedit destul, în ciuda unui şut parşiv al oaspeţilor care a fost scos de Lepmets de sub bară. Rămâne în continuare de contemplat jocul nostru ofensiv şi abordarea fazelor fixe.
Ceea ce m-a iritat însă mai mult a fost înlocuirea lui Pătraş după zece minute din repriza secundă, deşi acesta fusese cel mai activ jucător al Politehnicii, cu destule de recuperări şi câteva acţiune ofensive care au dereglat apărarea adversă. Culmea e că cel lăsat în teren în ciuda unui meci slab, anume Curtean, a jucat un rol în golul ce a urmat, dar mă întreb cât timp va mai rezista în primul unsprezece dacă nu începe să se prezinte mai bine. Totodată, faptul că Rocha e mereu ţinut pe bancă, ajungând astăzi la a treia prezenţă pentru Poli în tot atâtea meciuri, fără a aduce un aport consistent în jocul echipei, mă bulversează - ar fi doar normal ca acesta să fie folosit în rotaţie cu Sandu şi Chiţu, pentru a-i menţine şi pe aceştia motivaţi şi în priză.
În rest, un meci foarte bun azi pentru Sepsi, Goga destul de prezent, şi cei doi fundaşi centrali, Scutaru şi Ilie, o prestaţie fără greşeală. Suferim în continuare pe dreaptă, unde încep să mă întreb când va fi folosit şi un alt jucător, să zicem Iovan, deoarece Dăruială a fost, până acuma, constant în evoluţiile sale dezamăgitoare. La mijloc, Tameş şi Poparadu au alternat momentele bune de joc cu cele mai puţin bune, dar per ansamblu nu au fost nemulţumitori. Acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre Zăgrean, care nu a reuşit să arate că ar trebui să fie titularul de drept al postului.
Dintre cei introduşi pe parcurs, Popovici a avut câteva faze de efect pe dreapta, dar ce a fost interesant de văzut a fost că în ultimele douăzeci de minute, Poli a trecut la un 4-2-3-1, teoretic pentru a ţine mingea mai sus şi a spori capacitatea ofensivă. A funcţionat oarecum, dar nu destul.
Ne rămâne să sperăm la un meci mai uşor în Cupă, la Sebiş, ca apoi să putem aborda cum trebuie deplasarea de la Bistriţa.
Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Scutaru (6), Ilie (6), Sepsi (6,5) - Pătraş (6), Poparadu (5,5), Tameş (5,5), Curtean (5) - Zăgrean (5), Goga (6)
Schimbări:
Popovici (5,5) pentru Pătraş (min 55)
Rocha (5) pentru Curtean (min 72)

31 august 2011
Dezamăgirea gustului
Transferul lui Luchin la Dinamo, confirmat astăzi după săptămâni de tevatură, lasă un gust amar şi strică blazonul unui jucător care a purtat banderola de căpitan a Politehnicii. Privind puţin peste detaliile financiare, care sunt vagi şi, ca de obicei, puţin credibile, tragem concluzia că Poli l-a dat pe mai nimic (300.000 EUR), poate în contul bunelor relaţii dintre Iancu şi Borcea, poate în contul lui Opria, poate în alte conturi.
Cred că ne-am obişnuit deja cu această stare de fapt, cum că timişorenii pleacă la Dinamo fiindcă acolo îi vor diferite personaje. Că e vorba de Iancu, pentru care primează teoretic banii (deşi numărul afacerilor bune făcute nu este deloc impresionant), că e vorba de impresari care par să controleze tot ce mişcă, sau că e vorba de fotbalişti care sunt, până la urmă, atâta, fotbalişti, noi putem doar să acceptăm concluzia consolidată că Timişoara nu a progresat prea mult de la revenirea în A. Juniorii de la LPS, subvenţionaţi de bugetul local, părăsesc oraşul pentru echipe aflate în antiteză cu Poli, ca deja-numiţii Dinamo, sau în destinaţii exotice precum Năvodari, sau chiar peste mări şi ţări unde li se garantează un climat mai propice dezvoltării personale, cel puţin teoretic.
Şi Poli a pierdut jucători tineri pe nimic, cum a fost cazul lui Daminuţă sau cazul mai recent al lui Moroşan, ale căror insuccese nu pot fi decât amare, pentru că sunt consecinţa unei proaste creşteri în spiritul fotbalistic, care creştere a avut loc cât aceştia erau la Timişoara. Nu e totul groaznic sau oribil, dar Poli avea un plan declarat de a aduce tot talentul local în ograda luminoasă a clubului, care talent cum scoate capul la aer este cuprins de vertigo-ul gloriei iminente.
Revenind la Luchin, iau plecarea lui ca pe un fel de dezamăgire personală, el fiind jucătorul pe care l-am admirat şi susţinut cel mai mult dintre cei aflaţi în generaţia 86-87. Nu există multe condiţii care trebuie împlinite pentru a rămâne în sufleţelele alb-violete, decât să eviţi echipe precum Dinamo şi Steaua şi să nu trădezi încrederea suporterilor. Cele două sunt de fapt sinonime, dar se dovedeşte că şi asta e prea mult pentru a indica un leal la orbirea profesională.
Cu siguranţă clubul nu face destul ca să creeze un spirit sănătos al performanţei la Poli. Numai că alţii încearcă şi mai mereu aceştia sunt cei care sfârşesc prin a fi dezamăgiţi. În fine, viaţa merge înainte, rămâne însă dezamăgirea gustului.

30 august 2011
CR: Poli - Naţional Sebiş
Poli va întâlni pe Naţional Sebiş, marţi, 6 septembrie, în următorul tur al Cupei României, în deplasare.
Culmea, am jucat amicale cu Reşiţa şi Sebiş înainte de debutul sezonului şi acuma am nimerit ambele echipe în Cupa României.

27 august 2011
Alro Slatina - Poli 2:3 (1:1)
La primul meci de matineu propriu-zis, alb-violeţii au ieşit învingători după o dispută destul de tensionată, în ciuda unei prestaţii neconvingătoare şi a unui arbitraj nefavorabil. Totuşi, spune şi asta ceva, dacă poţi bate în aceste condiţii.
Meciul a debutat practic cu o bară spectaculoasă a lui Axente, care a şutat de la marginea careului, dar şansa n-a fost de partea noastră. A fost cam singura ocazie adevărată de gol pentru o vreme, căci în rest ar fi fost de notat doar tentative mai puţin convingătoare de ambele părţi. Axente, e drept, a mai fost în poziţie bună în două rânduri, dar nu a obţinut maximul din acele faze, iar aşa cum s-ar fi cuvenit, chiar când gazdele începuseră să controleze jocul, Ricketts a fost lansat în adâncime, a depăşit ultimul adversar cu mingea la picior, şi a finalizat frumos cu un şut din gleznă. Era minutul 31, însă avantajul nostru nu a ţinut decât şapte minute, căci Alro a egalat după o fază pe dreapta, unde Sava nu a reuşit să intervină şi mingea centrată a fost împinsă din centrul careului de Creţu pe lângă Lepmets. Vina golului mai trebuie împărţită între Dăruială şi Luchin, căci primul părea să-l marcheze pe Creţu, însă a fost depăşit, în timp ce Luchin a lăsat prea mult spaţiu pentru atacantul oltean. Poli a terminat în atac repriza, cu Scutaru la cap după un corner în singurul minut de prelungire, dar acesta nu a reuşit să direcţionze mingea spre poartă.
Mitanul secund a început cu gazdele în control, Lepmets fiind obligat să pareze un şut de la marginea careului. Presiunea acestora a fost constantă în primul sfert de oră al reprizei, dar fără ocazii concrete, până în minutul 60, când tuşierul a dat un penalty eronat la un presupus henţ al lui Luchin. Precup a transformat lovitura de pedeapsă în dreapta lui Lepmets, dar avantajul gazdelor a ţinut numai trei minute: Pătraş a restabilit egalitatea printr-un efort deosebit, după ce a intrat înspre centru şi a şutat din întoarcere, lobat, peste Marinescu, a cărui plonjon a fost în van. Meciul s-a domolit în minutele ce au urmat, până când Alro s-a trezit în zece, pentru un fault aparent dur la Scutaru. Reluările însă nu au evidenţiat vreo duritate care să merite un roşu direct, dar echilibrul s-a restabilit degrabă, căci Axente a avut o intervenţie de o cogitaţie inexplicabilă şi a împins un fundaş într-o "tentativă de presing", trecându-şi astfel în cont al doilea galben al meciului. Şi aşa, Poli era clar echipa mai determinată pe final, graţie şi efortului lui Rocha pe stânga, iar la o fază creată de acesta, Tameş a primit mingea pentru şut în marginea careului, dar din nou bara ni s-a opus. S-a produs într-un anume sens dreptate în minutul 88, graţie lui Pătraş, care a driblat în careu şi a fost agăţat de un fundaş, astfel că Poli a beneficiat de un penalty. Tameş a transformat, tot în dreapta portarului, şi alb-violeţii au bifat a doua victorie a sezonului, după un meci nu lipsit de emoţii, dar care a evidenţiat că şi într-o zi mai puţin perfectă ca joc, destule trebuie să meargă împotriva noastră pentru a rămâne cu proverbiala buză umflată.
Majoritatea echipei a evoluat destul de mediocru astăzi, dar trebuie apreciate golurile lui Ricketts şi Pătraş, rodul unor eforturi personale excelente. Au dezamăgit în mod special Curtean, aş spune şi Tameş, pe lângă Axente, subînţeles. Cu Dăruială şi Sava pe flancuri, mai toate fazele periculoase s-au dezvoltat în acele zone, ambii fundaşi fiind depăşiţi în mai multe rânduri. De remarcat că Sava a început să urce niţel după intrarea lui Rocha, dar aportul său ofensiv a fost mai mult contraproductiv. Mă întreb dacă nu ar fi mult mai util să se evolueze cu Jitaru la mijloc, pentru a consolida flancurile suferinde ale apărării.
Orişicum, momentan suntem la şase din şase cu două aşa-numite contracanditate. Poate că Poli nu joacă la maxim, dar pare să fie suficient. E esenţial însă să nu ne complacem în această stare de fapt.
Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), Sava (5) - Pătraş (7), Poparadu (5,5), Tameş (5,5), Curtean (5) - Ricketts (6,5), Axente (5)
Schimbări:
Rocha (6) pentru Curtean (min 64)
Popovici (5) pentru Ricketts (min 67)
Zăgrean pentru Poparadu (min 83)

25 august 2011
Avancronică: Slatina - Poli
După prestația jalnică din cupă, entuziasmul față de viitoarele evoluții în campionat a mai scăzut. Laudele după victoria cu Bihor s-au mai pierdut și cu toții am început să ne amintim că au fost și momente mai slabe în acel meci. De asemeni, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva am supraevaluat gruparea orădeană când i-am considerat principalii favoriți ai seriei, având în vedere că au fost eliminați din cupă de către Sănătatea Cluj.
Dar cupa e o competiție aparte și în campionat lucrurile pot sta altfel. Orașul Slatina are înscrise două echipe în liga a doua și cum le vom întâlni pe ambele în următoarele două etape, le abordăm pe amândouă în rândurile ce urmează.
Cu ALRO vom avea primul meci în deplasare din această stagiune, deci un bun prilej de a vedea cum se descurcă violeții pe meleaguri ostile. Clubul a luat naștere în 2006 prin fuziunea a două cluburi locale, Alprom și FC Oltul, iar în al 4-lea sezon au reușit promovarea în liga secundă. Deși au avut ca obiectiv menținerea, slătinenii au realizat surpriza de a termina pe locul 5. Iar având în vedere că echipele de pe 3 și 4 au fost "promovate" în prima ligă, înseamnă că ALRO sunt următoarea echipă clasată după Bihor, din cele rămase în liga secundă. Ceea ce probabil i-a făcut pe unii să îi considere unii dintre pretendenții la promovare. Dar având în vedere că sunt încă o echipă în formare, e destul de posibil ca evoluția de sezonul trecut să nu se mai repete.
Primul semn a fost dat în prima etapă, chiar în derby-ul orașului, când ALRO a pierdut în fața celeilalte echipe, CSM Slatina, sau FC Olt, cum se numește din acest sezon. Aceasta este chiar mai tânără, fiind înființată în anul 2009 și, prin finanțarea autorităților locale au reușit două promovări consecutive. Sezonul actual a stat sub semnul întrebării, deoarece numitele autorități și-au retras sprijinul. Dar lucrurile s-au rezolvat, iar sub noul nume, ar putea fi o echipă cu pretenții.
După aceste două meciuri vom putea avea o imagine mult mai bună legată de cum stăm în campionat și vom afla și ce jucători vor mai pleca de la club, cel puțin pe bani. Sperăm că lecțiile de la Reșița au fost învățate și că vom vedea o altă atitudine și o altă prestație.

24 august 2011
CR: Poli II - UTA 1:4 dp (1:1, 0:0)
Zi lungă ieri după ce ambele noastre echipe au ajuns la penalty-uri, fiind 0-0 după 90 de minute. Cele două meciuri au fost însă în antiteză. Dacă echipa mare a jucat slab, dar a avut noroc la loviturile de departajare, violeții mici au meritat mai mult calificarea, dar șansa n-a fost de partea lor.
Am mers la meci cu mari așteptări, dar jucătorii au reușit să mi le întreacă chiar și pe acestea. Au început în forță, scorul putând fi 1-0 deja în minutul 2, când un arădean a blocat pe linia porții lovitura cu capul a lui Mera.
De necrezut, dar Poli II a dominat meciul, controlând bine mingea și menținând-o mai sus de treimea proprie. Pe finalul reprizei, jocul s-a mai echilibrat, venind și câteva ocazii ale oaspeților, odată cu primul șut pe spațiul porții noastre, în minutul 31, reținut fără mari probleme de Rusu. Ar mai fi un șut al lui Hidișan, atins un pic de Rusu, dar mingea părea că oricum va depăși transversala.
Repriza a doua avea să fie și mai intensă, cu mari ocazii de ambele părți. Mai întâi Popovici și-a trecut în cont ratarea primelor 90 de minute, când în minutul 55 a fost lansat excelent pe culoar, a încercat să plaseze mingea pe lângă portar, dar aceasta s-a scurs milimetric pe lângă bară. Arădenii s-au revanșat repede, întâi cu un șut din unghi în plasa laterală, apoi cu un altul pe centru, parat de Rusu.
Finalul a fost în totalitate al nostru, ofensiva noastră trecând de mai multe ori în viteză pe lângă fundașii adverși. Minunea se putea întâmpla chiar în ultimul minut, când Dobricean ajunge în poziție centrală și încearcă o scăriță, dar este prea joasă, iar portarul reține ușor. Nu îi imput gestul, mie mi s-a părut că a ajuns într-o poziție cam incomodă pentru un șut ca lumea. Dacă îi reușea, era erou!
În minutul 6 al prelungirilor, Ilie nu reușește să-i ia fața lui Drăghici, acesta își așează mingea din preluare și reușește să o ciupească. Vicleană, mingea a trecut pe sub portarul nostru, prin singurul loc prin care aceasta se putea strecura. Era 1-0 și jucătorii noștri gesticulau, vizibili afectați. Totuși, jocul prestat în continuare arăta că n-au capitulat deloc. Ajutați și de eliminarea unui arădean, au presat constant, iar egalarea a venit în cele din urmă în minutul 110, în urma unui corner, când Mera a tras cu capul direct la vinclu. Că acesta a primit al doilea galben pentru că s-a urcat pe gardul peluzei sud, nici nu mai contează. Rusu mai blochează un șut foarte periculos din careu, iar lovitura de grație putea să vină cu două minute înainte de final, tot după un corner, când lovitura de cap a fundașului dreapta Belu a nimerit bara. La loviturile de departajare lipsa de experiență, emoțiile și neșansa s-au năpustit toate asupra executanților noștri, dar rezultatul nu are prea mare importanță.
Pentru mine a fost unul dintre cele mai frumoase meciuri la care am asistat pe Dan Păltinișanu. Am văzut niște băieți care au dat totul pe teren. S-au luptat pentru fiecare minge și parcă încă mai aveau resurse. Drept dovadă au reușit să revină după golul primit. Mai mult, au părut că sunt peste adversari. Adesea i-au trecut în viteză, culmea, și în forță. Chiar de uneori driblingurile nu s-au concretizat și cu o pasă bună, am rămas surprins cât de mult au putut ține de minge. Și nu în ultimul rând, am văzut un joc tactic foarte plăcut, cu mai multe pase, pătrunderi și infiltrări pe culoar. Trebuie să fie mâna lui Stoicov.
Sandu practic a arat partea stângă a terenului, pătrunzând și printre fundașii adverși, ajutat de Chițu, dar a și revenit în apărare, executând câteva alunecări foarte bune. Apărarea a fost destul de exactă, cel puțin individual. Mera și-a împărtășit din experiență, Ilie a fost hotărât și de multe ori a dat dovadă de inteligență, luându-le fața adversarilor. Belu a fost și el foarte precis și muncitor. Jucătorii ofensivi nu s-au remarcat în mod special, dar au conlucrat bine. Dobricean l-a înlocuit pe Fuchs, care a fost cam emoționat, iar intrarea lui s-a văzut, pentru că jocul s-a înclinat dintr-o dată în favoarea noastră. Căpitanul Zaluschi a dat dovadă de dăruire și a coborât adesea pentru a-i bloca pe arădeni. Iar portarul Rusu a parat tot ce s-a putut para. A fost strigătul lor de afirmare. Să o țină tot așa!
Bravo Poli!
Poli II: Rusu - Sandu, Ilie, Mera, Belu - Chițu, Fuchs, Zaluschi, Popa - Boștină, Popovici
Schimbări:
Dobricean pentru Fuchs (min 65)
Damian pentru Chițu (min 82)
Szalkai pentru Popa (min 99)

CR: Şcolar Reşiţa - Poli 3:4 dp (0:0)
Viaţa ne-a jucat un fel de festă neamuzantă astăzi: la Reşiţa, Poli cu echipa de titulari a fost, în esenţă, inferioară gazdelor, acestea au rămas în zece în prelungiri, dar tot a fost nevoie de lovituri de departajare pentru a stabili învingătoarea întâlnirii. La Timişoara, Poli II a fost cel puţin la nivelul celor de la UTA, a egalat în a doua repriză de prelungiri după egal la zero la finalul celor nouăzeci de minute, a rămas în zece după eliminarea lui Mera pentru prea mult entuziasm, dar a pierdut în final la aceleaşi antipatice lovituri de departajare. Despre cea din urmă partidă va scrie mai pe larg Andrei în cursul zilei de mâine, căci eu am avut nefericita soartă de a participa la meciul din Valea Domanului.
Prima repriză a fost asemănătoare cu cea din meciul cu Bihor, adică aproape complet neinteresantă şi mai deloc agreabilă. În timp ce Reşiţa a avut repetate ocazii de a pune în mare pericol poarta lui Lepmets, dar a eşuat la ultima pasă, Poli a avut nevoie de aproape 40 de minute pentru a trimite un şut chiar periculos spre poartă, prin Axente. Era cât pe ce să intre în avantaj la pauză gazdele, căci în minutul 44 o liberă de pe partea stânga a fost împinsă fără spor către poartă din interorul careului mic, astfel că portarul nostru a putut interveni.
Repriza secundă a fost vag mai dinamică decât cea dintâi, dar nu din meritul alb-violeţilor. E drept că Axente a avut o şansă bună în minutul 63, dar şutul acestuia a ţintit portarul, înainte ca Reşiţa să ofere o replică îngrijorătoare în minutul 68. Cumva, cu introducerea lui Caimac, care nu are nici 19 ani, pericolul pe flancul drept şi pe contre a crescut razant, Sepsi fiind realmente umilit de presaţia adversarului său direct. Lovitura de graţie putea să cadă în minutul 88, când o altă fază pe dreapta a fost oprită prin fault în marginea careului nostru. Libera ce a urmat a fost bătută la bară, Lepmets parând cu succes, dar la cornerul care a urmat doar şansa ne-a salvat de gol, căci din cam zece metri un jucător reşiţean a trimis peste cu poarta goală.
Chiar dacă gazdele se chinuiau rău cu condiţia fizică, şi au rămas în zece după minutul 100, tot aceştia au fost mai aproape de gol, tot datorită aportului lui Caimac. Înainte de pauza dintre reprizele de prelungire, Axente ar fi putut marca, dar deşi Ricketts l-a deschis bine, atacantul nostru nu a putut să-l învingă pe portarul advers. Cea mai mare ocazie pentru Poli a avut-o Jitaru, care prin minutul 107 a şutat cu sete în bară, dintr-o poziţie excelentă, şi în ciuda intenţiilor aparente de a tranşa meciul înainte de penalty-uri, alb-violeţii nu au reuşit să se impună.
La lovituri de departajare, Tameş a ratat primul, Reşiţa a condus cu 2-1 după reuşita lui Axente, ca apoi Lepmets să pareze, Luchin să restabiliească egalitatea, un reşiţean să tragă pe lângă, Sepsi să înscrie, la fel un reşiţean, şi în final Pătraş a pus punct procesiunii.
Din păcate, a fost o victorie foarte amară pentru Poli, care nu a jucat mai nimic astăzi. Exceptându-i pe fundaşii centrali, Luchin şi mai ales Scutaru, care a oprit cel puţin două pase foarte periculoase, de Lepmets şi ocazional de Poparadu şi Pătraş, restul echipei a fost dezamăgitoare. Sepsi ia premiul de decepţia partidei, în timp ce Dăruială, Ricketts, Zăgrean, Tameş, Axente, Jitaru şi Rocha au avut mult prea puţine reuşite pentru pretenţiile de la cineva care joacă la Poli. Cu siguranţă mulţi dintre jucătorii de la Poli II ar putea fi promovaţi la echipa mare ca urmare a celor două partide de azi, dar rămâne de văzut dacă dorinţa de performanţă va depăşi titularizările din necesitate ale jucătorilor care nu prea au chef să joace.
Poate ieşim cu ceva din meciul acesta şi ne interesăm de sus-numitul Caimac.
Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Luchin (5,5), Scutaru (6), Sepsi (4) - Ricketts (5), Tameş (5), Poparadu (5,5), Rocha (5) - Axente (5), Zăgrean (5)
Schimbări:
Jitaru pentru Zăgrean (min 60)
Pătraş pentru Rocha (min 68)
Rotariu pentru Dăruială (min 114)

21 august 2011
Avancronică: Cupa României - faza IV
Pe lângă promovare, celălalt obiectiv declarat al clubului este finala Cupei. Dacă ar fi să glumim un pic, am putea spune că nu ne-am propus chiar trofeul deoarece antrenor este Velcea, cel cu care am pierdut ultimele două finale. Dar, realist, nerealist, Cupa este competiția în care ne putem măsura puterile cu vechii noștri parteneri din prima ligă. Poate vom avea parte și sezonul acesta de înfruntări cu Dinamo, Steaua, Cluj.
Numai că până atunci trebuie să trecem de vecinii noștri mai mici. Tragerea la sorți a ieșit cum nu se putea mai bine. Echipa mare va juca la Reșița împotriva celor cu care au avut și ultimul meci de pregătire, FC Școlar, moștenitorii spirituali ai fostului CSM. Nu va fi la fel ca în amical, deoarece reșițenii vor fi mai motivați și vor beneficia de suportul fanilor înfocați. Dar în mod normal n-ar trebui să avem mari probleme, singurul dușman al poliștilor, fiind ei înșiși.
Acasă în Timișoara, echipa mică va da piept cu marii noștri rivali UTA. E ocazia perfectă pentru jucătorii de acolo să aibă parte de atmosfera unui meci tradițional, de suportul fanilor, de care nu prea au parte în liga a 3-a. Cu atât mai mult cu cât meciul se va disputa pe "Dan Păltinișanu", la lumina reflectoarelor. Vor veni și unii jucători de la prima echipă, iar cu Popovici în formă maximă, cine știe, poate vom avea parte de o surpriză plăcută. Un meci frumos, cu siguranță va fi!

19 august 2011
Poli - FC Bihor 2:0 (1:0)
Alb-violeții au început bine acest nou sezon, grație nu în mică parte al aportului mai multor titulari de anul trecut. Luchin și Sepsi în apărare, Curtean și Goga la mijloc, chiar și Axente în atac au fost piesele cheie ale partidei, care în ciuda scorului liniștitor nu a fost mereu liniștitoare.
În special prima repriză a fost una dezamăgitoare. Poli a preluat controlul partidei de la primul fluier, dar minutele au tot trecut, fără ca jucătorii noștri să-și creeze vreo ocazie. De legat nu s-a legat mare lucru în jocul ofensiv al alb-violeților, dar și așa Goga, Ricketts și Scutaru au încercat timid poarta adversă. Oaspeții și-au trecut în cont o tresărire, dar Lepmets a ieșit bine să oprească o acțiune periculoasă, chiar înainte ca Poli să deschidă scorul în minutul 21. A fost un gol clasic în simplitatea lui: corner Tameș, cap Scutaru de la colțul lung. Din păcate, reacția echipei după deschiderea scorului a fost una negativă, și deodată așezarea destul de comapctă din teren a devenit un 4-1-4, în care fiecare eroare a lui Scutaru/Tameș îi punea pe oaspeți în atac. Astfel, egalarea putea pica în minutul 41, când un jucător bihorean a recepționat mingea în centrul careului și a trimis cu capul, dar mingea ne-a ocrotit, trecând de puțin pe lângă.
Lucrurile s-au schimbat însă după pauză, când alb-violeții în noile lor echipamente au ieșit mult mai deciși de la vestiare. Șutul spectaculos al lui Tameș din minutul 52 a anunțat golul doi, sosit doar trei minute mai târziu: Ricketts prinde mingea și o împinge către Scutaru, venit lansat, acesta intră în careu, îi trimite lui Axente în centru, de unde atacantul nostru reia spectaculos, din voleu, fără șanse pentru portarul advers! Această reușită i-a moleșit complet pe oaspeți, care nu au mai reușit absolut nimic până la finalul meciului. Poli, în schimb, a început să joace din plăcere, și jocul echipei a fost mult ajutat de intrarea lui Poparadu în locul lui Scutaru. Ricketts a avut o șansă imensă de a marca în minutul 66, în urma unei faze a lui Goga pe dreapta, dar a șutat cu sete din interiorul careului și mingea a fost deviată în corner. În timp ce Luchin controla mai toate baloanele trimise înspre careul nostru, Axente ar fi putut să mai marcheze o dată, dar lovitura sa de cap nu a prins cadrul porții. Finalul i-a aparținut însă lui Goga, care a trimis de trei ori mingea periculos către poartă. Întâi, în minutul 83, deschis bine pe dreapta de către Tameș, am impresia, a lobat mingea către vinclu de unde s-a întins portarul să o scoată. Câteva minute mai târziu, șutul său a fost parat de același portar, mingea i-a revenit și Goga a mai tras o dată, prea slab însă. Rocha și Ricketts au mai avut oportunități de a înscrie în ultimele zece minute, dar nu au prins cadrul porții din poziții bune, astfel că scorul final a rămas cel stabilit la scurt timp de la reluare, dar gustul experienței fotbalistice a fost unul mult mai dulce.
E clar că dacă aceasta ar fi echipa cu care s-ar aborda restul sezonului, Poli ar promova la pas. E însă la fel de clar că Luchin, Sepsi și Goga sunt sortiți plecări. Din considerente de lot, cel mai greu de înlocuit ar fi apărătorii, căci de la mijloc în sus sunt soluții. S-a simțit destul de acut astăzi că echipa asta nu a jucat mult împreună în timpul verii, mai ales Sepsi și Scutaru, cel din urmă reprofilat la închidere, funcționând ceva mai slab în angrenaj. Nu că ar fi jucat prost, doar Scutaru și-a trecut în cont un gol și o pasă de gol, și Sepsi a avut mai multe intervenții prin alunecare executate perfect, dar s-a simțit că e loc de mai bine în felul în care erau poziționați față de colegi.
Luchin a fost cheia apărării, fiind de netrecut practic, în special în repriza a doua. Pe de altă parte, Ilie și Dăruială au avut câteva scăpări grave, în primul mitan, dar ulterior au devenit mai siguri și mai deciși în intervenții. E clar însă că într-un fel joci când ai alături doi jucători de națională și altfel joci când ești flancat de Mera și Sandu. Nici măcar nu e o chestiune de calitate în joc, ci de încredere pe care ți-o inspiră prezența în teren a unor fotbaliști atât de experimentați la un nivel (foarte) ridicat. Din acest motiv îmi fac griji că dacă aceștia pleacă, apărarea va avea mult de suferit, cel puțin în acest tur de campionat, până când se consolidează într-o formulă precisă.
La mijloc nu pot spune că mi-a displăcut cineva, Tameș și Curtean fiind remarcații mei în mod deosebit. Amândoi harnici, combativi, și cu o prezență bună în joc. Goga a fost plasat cam ciudat în postura de mijlocaș stânga, pentru a-i face loc lui Ricketts în atac. Personal aș fi preferat o variantă cu Zăgrean și Goga în fața, Rocha pe stânga și Curtean pe dreapta, mai ales că Ricketts nu pare într-o formă deosebit de bună. Canadianul a fost și jucătorul cu cele mai multe nereușite astăzi, și a ratat un gol ca și făcut, dar măcar a contribuit la golul doi al serii. Axente, în stilul caracteristic, n-a făcut mare lucru, doar a dat un gol spectaculos. Suficient, momentan.
Cel mai surprins am fost de Poparadu, care a avut un calm și o clarviziune nebănuite după ce a intrat pe teren. A fost vizibil faptul că el a jucat aproape mereu titular la mijloc, alături de Tameș, și jocul ofensiv a mers mult mai bine cu el în echipă. Nici Rocha nu s-a mișcat rău, dar a avut parte de puțină susținere din partea lui Sepsi, spre deosebire de maniera în care a jucat cu Sandu, când cei doi au conlucrat bine pe stânga. E clar că e vorba doar de o chestiune de exercițiu, dar aceste mutări care ne pasc în viitorul apropiat vor fi o încercare serioasă pentru echipă în general și Velcea în mod aparte.
Per total, o vineri frumoasă, cu o atmosferă frumoasă și o victorie bine meritată. De apreciat și atitudinea jucătorilor față de galeria la final, care i-a susținut cu obișnuita pasiune pe parcursul partidei.
Foarte interesant de văzut în ce măsură contează orgoliul de a elimina UTA, în meciul de cupă.
Bravo Poli!
Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5,5), Luchin (6,5), Ilie (5,5), Sepsi (6) - Curtean (6), Tameș (6), Scutaru (7), Goga (5,5) - Ricketts (5), Axente (6)
Schimbări:
Poparadu (6,5) pentru Scutaru (min 61)
Rocha (6) pentru Curtean (min 70)
Zăgrean pentru Axente (min 77)

18 august 2011
Avancronică: Poli - Bihor
După o mult prea lungă pauza, în sfârşit putem avea parte de singurul lucru care contează, şi anume de un meci de fotbal. Chiar dacă multe rămân în continuare incerte, mâine seară vom afla răspunsul la câteva lucruri: câţi suporteri mai sunt interesaţi de Poli şi cam pe unde ne încadrăm între echipele ligii secunde.
E chiar un bine că pornim cu un meci tare acasă, împotriva unei candidate la promovare. Pe de o parte ar trebui să adune mai multă lume la stadion, şi pe de alta o încleştare directă arată adevăratul raport de forţe. Sigur că impresia după primul meci nu oferă o imagine pentru tot campionatul, dar măcar ştim cu ce pornim la drum şi ce avem de îndreptat.
Bihorul este principala candidată la promovare, după ce a făcut-o deja sezonul trecut, când a terminat pe 2 la un punct de Petrolul. Au avut mai multe meciuri de pregătire serioase, cum ar fi cantonamentul din Italia, în care au întâlnit şi nume precum Brescia şi Bologna. Drept e că au pierdut cu brio, dar le-au şi înscris goluri, iar în restul amicalelor au avut rezultate convingătoare. Mai adăugăm şi faptul că orădenii şi-au păstrat lotul de sezonul trecut şi avem imaginea ideală a unei echipe a cărui loc nu e în această ligă inferioară.
În tabăra noastră sunt multe motive de îngrijorare, mai ales de ordin psihologic. Jucătorii ar avea nevoie de un impuls motivaţional, dar din păcate nu sunt semne că ar exista cineva capabil să le ofere acest lucru. În afara suporterilor. În acest moment, fanii şi jucătorii sunt singurii capabili să ajute Politehnica, şi numai prin colaborare se va întâmpla acest lucru. Un licăr de speranţă există, pentru că Luchin, Sepsi şi Goga vor fi în lotul pentru meci, iar atmosfera din cadrul echipei pare că s-a mai domolit un pic în ultima vreme.

CR 2011/2012: Turul 4
În timp ce Luchin și Sepsi par să se fi alăturat lui Tameș, Curtean și Goga printre posibilii titulari de mâine, s-a tras la sorți și turul următor al Cupei României, cu două meciuri interesante:
CSM Reșița - Poli
Poli II - UTA
Ambele meciuri se joacă marți, de la 17.30.

16 august 2011
CR: Poli II - CS Millenium Giarmata 5:4 (3:3, 2:1)
Şansa a vrut să prind un meci în această după-amiază care face onoare cuvântului "epic" - păstrând proporţiile. Poli II s-a calificat în următorul tur al Cupei României după prelungiri, dar dacă jocul nu a fost foarte spectaculos din punct de vedere tehnic, reuşitele zilei au indus aplauze de admiraţie.
Prima repriza a început sub dominarea sterilă a junilor alb-violeţi, care au trimis în teren o echipă cu destui jucători de la formaţia mamă. Cea dintâi şi cam singura şansă de gol în cam prima jumătate de oră pentru Poli s-a arătat în minutul 5, când Boştină a şutat pe lângă dintr-o poziţie favorabilă. În ciuda notei în care se juca, oaspeţii au deschis scorul în minutul 17, când un jucător a scăpat la limita ofsaidului şi l-a învins fără mari probleme pe Ostafie. Repriza s-a animat în ultimul sfert de oră, graţie aportului consistent al lui Popovici, care întâi a restabilit egalitatea în minutul 28, după o lansare a lui Dobriceanu. Acelaşi Popovici a trecut de portar patru minute mai târziu, a ajuns în unghi, dar a aşezat bine mingea pentru şutul lui Popa, care nu a reuşit să-l învingă pe portarul oaspeţilor. Popovici a arătat cum se face după doar un minut, când a preluat perfect o minge înaltă şi a marcat cu sânge rece din interiorul careului.
Partida a părut tranşată după golul lui Popa din debutul reprizei secunde, acesta trimiţând cu capul, plasat, o centrare fără cusur venită de la Pătraş. Stăpânirea de sine a alb-violeţilor nu a fost suficientă pentru a menţine jocul în frâu, căci în minutul 58 Ostafie a ieşit inoportun la un corner şi a permis celor din Giarmata să reducă diferenţa de pe tabelă. Zece minute mai târziu scorul avea să fie egal, ca urmare a unei lovituri libere bătute spectaculos la vinclu, la care Ostafie nu a mai reuşit să ajungă. Tot Giarmata putea lovi decisiv în timpul regulamentar, dar nu a putut profita de o poziţie bună de şut din interiorul careului.
Ostafie s-a evidenţiat în minutul 93, va să zică în prima repriză de prelungiri, când a respins peste un şut bun expediat de la treizeci de metri. Poli s-a trezit în sfârşit în minutul 97, graţie aceluiaşi Popovici, care a făcut o fază bună, dar nu a reuşit să finalizeze decât în portar. Nu avea însă să greşească Pătraş trei minute mai târziu, după ce a recepţionat o minge deviată cu capul de către Magdaş şi a învins portarul advers dintr-un unghi închis. Încă înainte de finalul reprizei, Pătraş i-a returnat favorul lui Magdaş, dar acesta nu a putut tranşa partida, şutând pe lângă din interiorul careului.
Avea să-i coste pe alb-violeţi această ratare, căci în minutul 109, după o fază demnă de Barcelona, Giarmata a egalat cu un şut plasat din careu, dar nu înainte de a face şah-mat apărarea noastră. Introducerea lui Szalkai imediat după reluare avea să fie mutarea decisivă, căci mijlocaşul de bandă l-a servit bine pe Popovici la doar cinci minute după intrarea pe teren şi acesta a trimis cu capul-ceafa, lobat, la colţul lung, astfel că portarul nu a mai putut interveni şi atacantul nostru şi-a trecut în cont o bine-meritată triplă! Tot Szalkai putea să recreeze distanţa de două goluri, dar în una din ultimele faze ale meciului, deşi scăpat singur cu portarul, a preferat o pasă nereuşită către Popovici în locul unui şut, astfel că a trebuit să ne declarăm mulţumiţi cu cele nouă goluri văzute.
Aşadar, un meci care nu a dus lipsă de frumos, dar care a evidenţiat şi lipsa de experienţă a jucătorilor noştri. Dacă ar fi să mă rezum la laude, i-aş lăuda pe Popovici, Iovan şi Zaluschi, în mod special. Cât de păcat este că Poli pur şi simplu nu pare capabilă să îl ajute pe Popovici să joace constant la nivelul său maxim.
Restul, în afară eventual de Pătraş şi Mera în momentele lor bune, nu cred că pot emite pretenţii momentan să joace la echipa mare în viitorul apropiat.
Bravo băieţi!
Poli: Ostafie - Iovan, Mera, Dubei, Damian - Popa, Zaluschi, Dobriceanu, Pătraş - Boştină, Popovici
Schimbări:
Stancu pentru Mera (min 58)
Magdaş pentru Boştină (min 60)
Fuchs pentru Dobricean (min 71)
Szalkai pentru Pătraş (min 110)

15 august 2011
Un început
Mai sunt câteva zile până la debutul noului sezon şi toată suflarea alb-violetă se întreabă ce rezultate va da pregătirea de vară, cum s-au integrat noile transferuri, ce stil de joc va adopta echipa şi în ce etapă putem spera cel devreme să ne atingem obiectivele.
Nu-i aşa c-ar fi chiar plictisitor să fie atât de simplu? Adevărul este că doar cu greu ne-am fi putut imagina un fundament mai şubred pentru un sezon: două pregătiri distincte cât un tur de campionat, o echipă în perpetuă reformare, nicio achiziţie care să completeze un lot dezertat, un antrenor nou care are în palmaresul său succint dubioasa onoare de a fi pierdut două finale de cupă, şi o conducere care nu ştie cu adevărat ce obiective îşi propune în sezonul următor şi cum/dacă îl poate duce la bun sfârşit din punct de vedere financiar.
Drept vorbind, nu ştiu dacă e aşa de tragic, din moment ce vineri seară se joacă pe Dan Păltinişanu. Problema care afectează totul, de la spiritul zbuciumat al suporterilor la buzunarele tremurânde şi moralul schinguit ale fotbaliştilor, este nesiguranţa la nivel organizaţional. Nu există nimic mai dificil decât să planezi în incertitudine la locul de muncă; la început o ignori, apoi începi să o conştientizezi tot mai acut, apoi te frustrează la culme şi în final te blazează. Judecând după ce am văzut pe teren în ultimele partide de pregătire, noi ne aflăm undeva între faza trei şi faza patru. Pur şi simplu nu poate fi subestimat efectul acestei stări de fapt care este complet defavorabilă performanţei.
Altfel, dacă totul ar fi cât de cât în ordine, aş avea încredere că Poli poate lupta pentru promovare cu lotul actual, fie el şi destul de incomplet şi necopt. Să o luăm post cu post:
Portari:
Lepmets a dovedit până acuma că este un portar cel puţin decent. Rezerverele sale, Iordache şi Ostafie sunt doi portari tineri şi de perspectivă, chiar dacă primul este momentan accidentat. Îmi inspiră încredere situaţia noastră portărească.
Fundaşi dreapta:
Deşi doar Dăruială este fundaş dreapta de meserie, postul acesta poate fi acoperit şi de Scutaru. Din păcate, cam astea ne sunt opţiunile, iar cel dintâi nu m-a convins încă pe deplin, în timp ce al doilea nu doar că este o piesă esenţială în centrul apărării, dar mai are şi probleme cu accidentările. Cred că acesta este de departe postul care necesită cel mai mult încă un jucător de acoperire, deşi e clar că Dăruială va fi folosit titular, el fiind astfel primul dintre cei doi jucători de U21 impuşi de FRF în primul unsprezece.
Fundaşi centrali:
Scutaru, Mera şi Ilie sunt primele trei opţiuni pentru posturile de apărători centrali, dar aici mai pot juca Iovan şi Zaluschi, dintre cei care au mai avut de-a face cu lotul echipei mari. Am încredere în ceea ce îl priveşte pe Scutaru, dar nu pot spune acelaşi lucru despre Mera, care pare mai puţin limpede în zilele astea decât era acuma doisprezece luni. Ilie, care este echivalentul central al lui Dăruială, prezintă aceleaşi riscuri (precum şi beneficiul de a fi U21), astfel că mă întreb dacă suntem dispuşi să riscăm acoperind două posturi (3 titulari) cu patru jucători "de poziţie".
Fundaşi stânga:
Sandu şi Sava sunt momentan unicele opţiuni pentru poziţia de fundaş stânga, chiar dacă şi Rocha a mai fost folosit în această poziţie. Problema e că atât Sandu, cât mai ales Rocha sunt mult mai comfortabili la mijloc, în timp ce Sava nu a reuşit încă să se impună, deşi are ceva experienţă la nivelul ligii secunde. Problema este că Sava ar putea fi al doilea jucător de U21 din primul unsprezece, din lipsă de alternative, ceea ce ne-ar expune mult pe ambele flancuri.
Mijlocaşi dreapta:
Ricketts, Curtean, Popa şi Popovici au flirtat cu această poziţie, deşi niciunul dintre ei nu e mijlocaş dreapta de meserie - poate doar Popovici. A mai apărut şi Jitaru, în amicalul cu Sebiş, care a şi dispărut ulterior, din motive ce îmi sunt necunoscute. Dacă rămâne la echipă, nu cred că există dubii în ceea ce priveşte titularizarea lui Curtean, deşi e clar că trebuie să ne edificam asupra faptului dacă doreşte cu adevărat să joace pentru Poli în liga a II-a. Popa a mai jucat bine acolo, la fel şi Popovici, dar ambii oscilează mult în prestaţii, în timp ce Ricketts încă nu a arătat mare lucru în această poziţie (sau oriunde altundeva, din păcate). Ne-om descurca cumva însă.
Mijlocaşi la închidere:
Poparadu şi Zaluschi sunt opţiunile pentru acest post. Ambii jucători au ceva experienţă la bord, şi în special Poparadu m-a surprins destul de pozitiv în pregătiri. Nici Zaluschi n-a jucat rău cu Reşiţa, fiind un jucător care mi-a plăcut mereu, dar aidoma lui Popa sau Popovici, nu este destul de constant. E un post relativ bine acoperit.
Mijlocaşi de creaţie:
Nu ştiu cine ar putea juca acest rol, în afară de Tameş. Poate Fuchs mai poate fi folosit în această poziţie (deşi am impresia că l-am văzut şi la închidere). În rest, nu există dubluri pe post. Din fericire, Tameş a fost destul de bun în pregătiri şi experienţa lui poate face diferenţa la mijloc, astfel că atâta timp cât rămâne la echipă şi nu se accidentează stăm bine. La o adică, au mai jucat Rocha şi Curtean în centru, ceea ce probabil se va întâmpla şi în viitor dacă necesitatea o va cere. Nu e ca şi cum există o coadă lungă de mijlocaşi de creaţie care să merite în fotbalul românesc.
Mijlocaşi stânga:
Dacă există vreun post pentru care n-am emoţii, atunci acesta este acela. Rocha a fost convingător în pregătiri, Sandu e şi el o opţiune capabilă în flanc, de Curtean nu mai menţionez, în timp ce Chiţu, trimis recent la echipa secundă, este cu siguranţă o opţiune cel puţin la fel de bună ca şi ceilalţi jucători.
Atacanţi:
Ai zice că atunci când ai nume precum Zăgrean, Axente, Ricketts şi chiar Goga în atac, nu ar trebui să ai mari emoţii ofensive. Dar Poli a înscris puţin în ultimele meciuri de pregătire şi în special Goga nu pare încântat că se mai află pe la club. Este mare păcat, căci un jucător de calitatea lui ar putea face toate diferenţa de pe lume dacă şi-ar dori, dar e de înţeles că în timp ce conducerea tot caută să te plaseze undeva şi nu reuşeşte, îţi pierzi din determinare şi concentrare. Plus că mai e şi povestea cu salariile neplătite.
Altfel, Axente s-a dovedit în trecut a fi un vârf-golgheter la nivelul ligii secunde, dar cred că atâta timp cât va fi ferit de accidentări, Zăgrean va fi vârful nostru pleşuv în acest sezon. Mi-ar fi făcut plăcere să fie alături de aceşti jucători un Velici sau chiar un Pleşcan, dar probabil vor apărea în cazul în care Goga părăseşte echipa. Per total, nu îmi fac mari griji pentru atac, doar să ajungă mingea acolo.
Aşadar, deşi avem nevoie de încă doi jucători în apărare, restul echipei pare capabilă, valoric, să ducă greul unui sezon de promovare - în condiţii normale. Cert este că trebuie să introducem doi jucători U21 în primul unsprezece şi opţiunile noastre sunt doar în apărare, adică zona cea mai susceptibilă la erori costisitoare din lipsă de experienţă. Dacă nu mă înşel, dintre jucătorii folosiţi recent la echipa mare, opţiunile sunt: Dăruială, Ilie, Iovan, Sava, Fuchs, Jitaru.
O altă problemă ce ne ve costa elan este faptul că jucătorii, adesea rotiţi, nu au evoluat mult împreună, ca o echipă. Aici va trebuit să îşi intre în rol Velcea. E uşor să fii sceptic în ceea ce îl priveşte, dar acuma are cu adevărat şansa să pregătească pe Poli de la începutul unui sezon, să-şi aleagă oarecum jucătorii şi să-i formeze după chipul şi imaginea spiritului său tehnico-tactic.
Ar fi prea greu să păşim în acest sezon fără să ne încredem în absolut nimic. Pentru mine e destul de clar că haosul administrativ elimină mult din potenţialul anual de speranţă, dar avem în sfârşit un lot cu jucători tineri, unii şi locali, care, dacă printr-o minune toate scandalurile vor avea un deznodământ pozitiv, vor avea ocazia să formeze o echipă redutabilă. În câţiva ani, e drept, dar dacă am învăţat ceva din trăirile ultimilor ani e să înghiţim în sec şi să aşteptăm. E şi asta o calitate utilă.
Sper tare mult să văd o echipă care să-şi înfrunte destinul cu curaj şi să debuteze cu o victorie în poate cel mai greu meci al turului de campionat. Chiar sper. Onoare, orgoliu, pasiune, etc.

13 august 2011
Amical: Poli - Reşiţa 1:0 (1:0)
Ultimul meci de pregătire înaintea debutului ligii secunde nu a prezentat prea multe lucruri neştiute. Alb-violeţii au dominat partida cu echipa de liga a III-a, dar nu a fost un meci fără emoţii şi nici nu a fost un meci care să încânte în vreun fel.
Cu Goga în primul unsprezece, dar Curtean pe bancă, e clar că nici Velcea nu ştie pe cine va putea conta. Prima repriză a fost una cu puţine şanse reale de gol, mai ales datorită combinaţiilor nereuşite din preajma careului reşiţean. Cele câteva şuturi de la distanţă, de ambele părţi, au fost parate de portari, iar de abia în minutul 28 s-a desfăşurat prima fază ce avea să ducă la o reală oportunitate pentru Poli, dar Goga, care a fost deschis de Ricketts şi lăsat singur cu portarul, nu a putut trimite pe lângă acesta. Presiunea a crescut în minutele următoare şi a venit rândul lui Axente să rateze din interiorul careului, înainte ca Reşiţa să ofere o replică tăioasă, dar în ciuda unei poziţii ideale de finalizare, Lepmets a rămas neînvins. Golul s-a arătat în minutul 35, când o combinaţie rapidă şi frumoasă pornită de la Ricketts, via Goga, l-a lăsat pe Axente singur cu portarul, mult timp şi spaţiu, astfel că atacantul nostru a putut să marcheze fără mari emoţii.
Repriza secundă a început foarte bine pentru noi, schimbările efectuate la pauză oferind un suflu de aer proaspăt şi răcoros, dar apoi jocul a degenerat în ceva mult mai haotic. Oricum, până în minutul 65 Poli şi-a creat mai multe ocazii, dar nu înainte ca oaspeţii să beneficieze de o şansă foarte concretă de a egala în minutul 51: un jucător reşiţean, scăpat singur cu Lepmets, cam aidoma lui Axente, nu a reuşit să profite de indecizia portarului nostru, iar şutul său a fost deviat de acesta în bară. Cu Zăgrean în prim plan, alb-violeţii au reuşit să finalizaze patru faze bune cu şut la poartă, dar fără efect pe tabela nefuncţională. Mai întâi Sandu a centrat ideal pentru atacantul nostru, acesta a lovit puternic cu capul, dar mingea a mers pe lângă. Acelaşi Zăgrean a trecut de un jucător la treizeci de metri de poartă graţie unei fente decente (ha!), a şutat tare, însă din nou mingea n-a vrut să prindă cadrul porţii. În minutul 60, lansarea lui Zăgrean l-a lăsat pe Rocha în unghi, pe stânga, brazilianul a şutat pe portar, acesta a respins, iar apoi Popovici nu a mai ajuns să lovească bine cu capul din centrul careului. Ultima fază interesantă pentru mult timp s-a arătat în urma unei acţiuni pe axa Rocha - Zăgrean - Curtean, ultimul a şutat la rădăcina bării, numai că portarul a fost atent. Multele schimbări din repriza secundă şi-au făcut efectul (negativ), astfel că meciul şi-a pierdut busola şi a fost plictisitor până spre final. Atunci, Rocha, parcă uitat pe stânga după ieşirea lui Tameş, a mai mişcat ceva în flanc, dar din nou nu am reuşit să finalizăm cu gol din interiorul careului.
Din păcate, nici acest amical nu spune prea multe despre ce ne aşteaptă în meciul de vineri seară cu FC Bihor, dar e clar că avem în continuare probleme. Cea mai mare dintre ele este că jucătorii rămaşi de anul trecut sunt apatici şi par dezinteresaţi, în special Goga şi Curtean, care cumva nu au plecat încă. Nu m-ar mira să mai stea pe la club atât cât să prindă debutul ligii secunde, dar dacă nu vor să joace, prezenţa lor pe gazon are toate şansele să fie inoportună. Tameş, Ricketts şi Zăgrean, dintre cei rămaşi, par mult mai pozitivi în joc, în timp ce Axente continuă la ritmul obişnuit.
Astăzi s-a remarcat Rocha, dar nu mi-au displăcut nici Poparadu sau Zaluschi. De cealaltă parte, Popovici a fost foarte deconectat, în timp ce Dăruială pare a fi în continuare punctul nevralgic al apărării - asta când Mera nu dă vreo pasă la adversar. La o adică, nici Sava nu pare suficient de pregătit pentru acest nivel, astfel că mai mult ca sigur Sandu va juca titular ca fundaş, deşi locul lui e la mijloc.
Sper să apuc o dare de părere mâine cu privire la ce ne aşteaptă în acest sezon, puncte tari şi puncte moi. Ar fi câte ceva de contemplat.
Poli: Lepmets - Dăruială, Scutaru, Mera, Sava - Ricketts, Poparadu, Tameş, Sandu - Goga, Axente
Schimbări:
Curtean pentru Ricketts
Popovici pentru Goga
Zăgrean pentru Axente
Rocha pentru Sava
Zaluschi pentru Poparadu
Pătraş pentru Tameş
Popa pentru Popovici

10 august 2011
Amical: Poli - Luceafărul 2:0 (0:0)
Astăzi, Poli și Poli 2 au avut meciuri de pregătire, fiecare cu câte o nou-promovată în ligile respective în care vor evolua cele două echipe.
Să începem cu "cei mari", care i-au înfruntat pe învingătorii seriei C5, Luceafărul Oradea. În tipicul stil politehnic, prima repriză a fost dominată de alb-violeți, oaspeții încercând pe contraatac. A fost un joc deschis, dar ocaziile au apărut mai târziu. Tameș a coordonat cursul mingii spre careul ofensiv Ricketts-Zăgrean-Axente-Curtean. Uneori mingea s-a deplasat lejer, alteori coechipierii nu se înțelegeau la scheme, și bineînțeles, Axente șutează în portar din fața sa.
În repriza secundă, în urma schimbărilor, Poli pierde din avânt, dar reușește să deschidă scorul după un șut slab al lui Tameș, deviat subtil de Ricketts. Atacul se însuflețește odată cu intrarea lui Popa, și golul 2 vine în urma unui șut frumos al lui Pătraș de la 20 de metri.
Nu sunt prea multe de spus, acest meci nu aduce nimic nou și nici nu poate fi concludent pentru ce va fi în campionat. Pe dreapta, Ricketts nu prea se potrivește, și se pare că avem un gol și pe partea stângă a apărării. În meciurile oficiale s-ar putea să conteze mai mult motivația jucătorilor decât valoarea lor.
Poli 2 au primit vizita Gloriei Reșița, în fața cărora s-au impus cu un penalty obținut și transformat de Magdaș. În rest, atacantul mi s-a părut slab tehnic, cât și tactic. De menționat că la echipa a doua au venit o parte din juniori. Din ce-am văzut mi s-au părut mai buni și mai siguri pe ei decât cei din "vechea gardă". Personal mi-au plăcut Dorin Rotariu (16 ani!) și Paul Coșovanu, iar Velici, pe care nu l-am prins în prima repriză, a avut o bară. De văzut cum vor progresa.
În încheiere, vă prezentăm lista cu numele celor ce au jucat azi, ca să vă obișnuiți cu ele.
Poli: Lepmets - Dăruială, Ilie, Scutaru, Sandu - Ricketts, Zaluschi, Tameș, Curtean - Axente, Zăgrean.
Au mai intrat: Poparadu, Rocha, Popovici, Goga, Sava, Popa, Mera, Pătraș
Poli 2: Ostafie - Iovan, Dubei, Oberșterescu, Toma - Chițu, Dobricean, Artean, Szalkai - Boștină, Velici
Au mai intrat: Rusu (portar), Sepsi, Constantinescu, Magdaș, Rotariu, Stancu, Szilagyi, Coșovanu, Damian

7 august 2011
Amical: Debrecen - Poli 2:1 (0:1)
Alb-violeții au fost învinși ieri de echipa ce a terminat pe locul cinci prima liga maghiară în sezonul trecut, după ce au reușit totuși să deschidă scorul repede prin Axente. Primul unsprezece i-a inclus pe Sava și Dăruială, care par să fie pregătiți pentru posturile de titulari sub 21 de ani din care, am înțeles, e obligatoriu să ai doi în liga secundă. Altfel, primul unsprezece a fost unul solid, fără Goga care își așteaptă transferul, dar în repriza secundă au fost rulați mai mult jucători, după egalarea gazdelor.
Urmează două amicale acasă, unul miercuri și unul sâmbătă, pe care le aștept cu interes. Mai important va fi de știut, măcar la finalul săptămânii, pe cine ne bazăm pentru sezonul care urmează.
Poli: Lepmets - Dăruială, Mera, Scutaru, Sava - Ricketts, Poparadu, Tameș, Curtean - Axente, Zăgrean
Schimbări:
Sandu pentru Sava
Iovan pentru Dăruială
Rocha pentru Curtean
Popa pentru Zăgrean
Popovici penru Axente
Zaluschi pentru Poparadu
Pătraș pentru Tameș
Ostafie pentru Lepmets

4 august 2011
Programul sezonului 2011-2012
Iată-l! Începem acasă, prin 20 august, cu un meci foarte greu, în compania celor de la FC Bihor. Meciul cu UTA la începutul lui Octombrie, în rest echipele mai tari sunt împrăștiate prin program.
Etapa I: Poli - FC Bihor
Etapa II: Alro Slatina - Poli
Etapa III: Poli - CSM Slatina
Etapa IV: Gloria Bistriţa - Poli
Etapa V: Unirea Alba Iulia - Poli
Etapa VI: Poli - Gaz Metan CFR
Etapa VII: UTA - Poli
Etapa VIII: Poli - FC Maramureş
Etapa IX: Luceafărul Oradea - Poli
Etapa X: Poli - Chindia
Etapa XI: Mureşul Deva - Poli
Etapa XII: Poli - FC Argeş
Etapa XIII: Juventus - Poli
Etapa XIV: Poli - Arieşul
Etapa XV: Rm. Vâlcea - Poli
Etapa I: Poli - FC Bihor
Etapa II: Alro Slatina - Poli
Etapa III: Poli - CSM Slatina
Etapa IV: Gloria Bistriţa - Poli
Etapa V: Unirea Alba Iulia - Poli
Etapa VI: Poli - Gaz Metan CFR
Etapa VII: UTA - Poli
Etapa VIII: Poli - FC Maramureş
Etapa IX: Luceafărul Oradea - Poli
Etapa X: Poli - Chindia
Etapa XI: Mureşul Deva - Poli
Etapa XII: Poli - FC Argeş
Etapa XIII: Juventus - Poli
Etapa XIV: Poli - Arieşul
Etapa XV: Rm. Vâlcea - Poli
Amical: Poli - Gyula 3:1 (2:1)
Dubla lui Popovici și golul marcat de Rotariu jr. au pecetluit soarta amicalului de ieri, împotriva echipei de liga a III-a din Ungaria. Formația noastră a fost una improvizată, dar în care s-au aflat cel puțin patru sau cinci titulari din sezonul viitor - chiar dacă toți au fost schimbați la pauză cu alți jucători, în general mai tineri.
Remarc doar prezența lui Sava în lot, care nu era anunțat inițial și mă chiar întrebam de ce, dat fiind că plecarea lui Sepsi e inevitabilă.
Lepmets (58', Ostafie) - Daruiala, Mera (58', Belu), Iovan, Sandu (46', Sava) - Popa, Zaluschi, Dobriceanu (46', Patras), Chitu - Popovici (46', Rotariu), Bostina (58', Dudas)

3 august 2011
Cantonament Gyula
Pe lângă cei trei jucători convocați la Națională (Luchin, Panti, Ilie), acesta este lotul deplasat în cantonament:
Portari: Sergei Lepmets, Ciprian Ostafie;
Fundasi: Claudiu Belu, Andrei Daruiala, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Razvan Iovan, Florin Sandu, Laszlo Sepsi, Alexandru Dudas;
Mijlocasi: Adrian Poparadu, Adrian Zaluschi, Adrian Popa, Iulian Tames, Dorinel Rotariu, Razvan Dobriceanu, Artur Patras, Marian Chitu, Rafael Rocha, Alexandru Curtean;
Atacanti: Alexandru Popovici, Dorin Goga, Mircea Axente, Andrei Zagrean, Alexandru Bostina, Tosaint Ricketts
Se remarcă prezența a doi noi juniori, Belu și Rotariu, precum și completarea lotului cu niște jucători de la Poli II, anume Boștină, Dudaș și Dobriceanu.
Am înțeles că A. Ganea va părăsi echipa, deși este unul dintre jucătorii cu mai multă experiență în liga a II-a și în cazul plecării lui Tameș ar fi fost util echipei. Altfel, rămâne de văzut când vor pleca și amfitronii rămași.
P.S. Într-un articol dintr-un ziar de astăzi scrie că Sepsi ar fi rămas de fapt la Timișoara, în așteptare.

1 august 2011
Florin Ilie
Astăzi are loc finala Campionatului European de fotbal la categoria de vârstă sub 19 ani, găzduită de România. După cum bine știți, la această categorie Poli este campioana națională, locul 3 fiind ocupat tot de o echipă a clubului. Din aceste două echipe, în lotul folosit de naționala României pentru acest turneu s-a regăsit exact un singur jucător: fundașul central Florin Ilie.
Bineînțeles că în primul meci, cel cu Cehia, acesta nici nu a început titular, dar norocul a făcut ca un coleg de-al său să fie accidentat de cehi în minutul doi, ceea ce a prilejuit intrarea jucătorului nostru, chiar la începutul meciului. A avut o evoluție foarte bună, fiind sigur pe el. A fost cam timid, n-a urcat cu mingea la picior, dar poate acestea au fost instrucțiunile antrenorului. Singura hibă pe care am văzut-o au fost pasele înainte, care de multe ori au fost interceptate cu ușurință. În rest, a jucat fără greșeală și a avut câteva intervenții oportune în fața cehilor. În repriza a doua chiar a avut șansa de a marca, atunci când a urcat la un corner, dar lovitura de cap a fost puțin peste.
Din păcate, Florin Ilie a jucat mai puțin de 3 reprize la acest turneu. Asta deoarece a fost scos cu 15 minute înainte de finalul partidei. Pentru că la 2-1 pentru adversari cea mai bună mutare este să schimbi post pe post un fundaș. Mai ales singurul din cei 4 care nu a greșit flagrant. Evident, avea să vină și golul 3. Ilie nu a mai intrat decât pentru a doua repriză din ultimul meci, 0-0 cu Irlanda, dar pe care nu l-am văzut.
După această scurtă observație, am rămas cu o părere foarte bună despre jucător și mă încumet să îl numesc drept "noul Luchin". Și ca dovadă că nu vorbesc prostii, chiar astăzi a fost convocat la naționala mare - o extrem de plăcut surpriză din partea lui Pițurcă.
Bravo, Florine!

30 iulie 2011
Amical: Poli - Sebiș 3:1 (2:0)
Pe o vreme care s-a dovedit a fi chiar plăcută, alb-violeții au disputat o partidă de pregătire în această dimineață, în compania echipei de liga a III-a, Național Sebiș. În cele două reprize au intrat pe teren echipe aproape complet diferite, singurul integralist fiind Scutaru.
Astfel, cu unsprezecele mai puternic, Poli a deschis rapid scorul, prin minutul 3, Zăgrean înscriind din careu după un corner bătut de Tameș. Golul doi a venit aproape la fel de repede, în minutul 10, în urma unei faze chiar frumoase: Poparadu l-a deschis pe Curtean pe stânga, acesta a intrat în careu, i-a pasat lui Axente în centru și atacantul nostru a marcat din întoarcere. Meciul s-a mai stins în minutele care au urmat, dar alb-violeții au controlat destul de liniștit partida și până la finalul reprizei au mai avut trei foarte bune șanse de a mai marca. De două ori protagonist a fost Zăgrean, mai întâi la finalizarea unei faze bune de joc pe dreapta și apoi la capătul unei acțiuni între Curtean și Axente pe stânga, dar de ambele ori jucătorul alba-iulian a ratat nepermis cu poarta goală. Pe final de repriză, tot pe stânga, o combinație între Axente și Curtean l-a găsit pe cel din urmă în careu, dar șutul său acrobatic a fost respins de portar.
Cu echipa modificată în repriza secundă, Poli a continuat să preseze, în special pe stânga prin Chițu, Popovici și uneori Rocha. Chiar dacă multe faze au fost finalizate cu centrări slabe, în minutul 63 Popovici a fost lansat de Pătraș, a depășit în viteză un adversar, a ajuns în careu și a marcat cu un șut plasat. Lepmets a fost pusa la încercare câteva minute mai târziu, la o eroare a lui Scutaru, dar cel care mai mult ca sigur va fi noul titular al porții noastre a parat bine un șut din afara careului. În minutul 75 Lepmets a intervenit din nou la un șut de la mare distanță, trimițând mingea în corner, dar la faza fixă Mera s-a poziționat slab și a permis oaspeților să împingă mingea în poartă, la colțul lung. A mai fost nevoie de o intervenție a portarului nostru cu cinci minute rămase de jucat, mingea fiind ajutată de vânt să ia o traiectorie către poartă la un corner, dar din nou estoninanul a fost la post. Aceasta s-a dovedit a fi și ultima fază de gol a meciului, astfel că alb-violeții au obținut o victorie facilă, dar care ridică anumite semne de întrebare.
Practic, în prima repriză a evoluat Poli și în repriza secundă a jucat Poli II, acest lucru simțindu-se destul de acut. Dacă nu am mare lucru de criticat vizavi de jocul din prima repriză, poate doar ratările lui Zăgrean și fragilitatea flancului drept, cu Luchin, în repriza a doua mai mulți jucători nu au impresionat. Mera, Zaluschi și Dăruială au pierdut destule mingi, au fost nesiguri și au reprezentat punctele slabe ale apărării noastre. Rocha a jucat în stilul său zeflemitor, contribuind la câteva faze bune, dar fiind delăsător la altele, în timp ce Ricketts a fost mai mult absent din joc, fiind inoportunat și de terenul îmbibat cu apă. Această echipă a reprizei secunde este cu siguranță una care ar avea mult de furcă în liga a II-a.
De remarcat i-aș remarca pe Curtean, Tameș, Lepmets, Popovici și Scutaru în mod special, chiar dacă ultimul a avut acea scăpare în repriza a doua. Din păcate, dat fiind că nu e clar cine va continua la Poli și cine nu, există o divizare evidentă între prima și a doua echipă, ceea ce nu are cum să fie de bun augur, în special dacă dacă vor continua să ne părăsească așa-zișii titulari. Nu mai e chiar așa mult timp până începe sezonul și e dureros de văzut că planul sportiv riscă să fie (și mai) compromis din cauza problemelor administrative ale clubului. Săptămâna viitoare ar trebui să clarifice lucrurile, altfel ... puncte, puncte.
Poli (rep 1): Pantilimon - Luchin, Iovan, Scutaru, Sandu - Jitaru, Poparadu, Tameş, Curtean - Axente, Zăgrean
Poli (rep 2): Lepmets - Dăruială, Mera, Scutaru, Pătraș - Popa, Zaluschi, Rocha, Chițu - Popovici, Ricketts

27 iulie 2011
La revedere, Dusan Uhrin!
După perioada de 3 ani petrecută la Mlada Boleslav și primul mandat la Poli, unde a obținut cele mai bune rezultate, cariera lui Dusan Uhrin s-a limitat la niște hop-uri pe la diverse echipe (printre care și cele 2 amintite). Desigur că în liga a doua nu putea continua, mai ales datorită incertitudinii ce planează asupra lui Poli, la toate capitolele. Așa că sperăm ca viitorul să-l ducă pe căi mai luminate și îi urăm ședere cât mai lungă la următoarea echipă și rezultate din plin. Să aibă alegere bună, că asta depinde de el!
Înapoi în ograda noastră, rămâne un loc liber, pe care nu știm cine îl va ocupa. Din fericire, varianta cea mai proastă dintre cel vehiculate - Eduard Iordănescu, pare să aibă șanse mici. Variantele rămase sunt antrenorii de la celelalte echipe ale clubului sau Contra, ceea ce nu sună rău (excepția - Velcea). Sau ar putea fi un alt nume, pe care îl vom afla luni, după cum ne anunță oficialitățile clubului. Dat fiind timpul scurt și situația echipei, cel mai probabil e să fie cineva care a avut sau are treabă cu clubul. Vom vedea.

25 iulie 2011
Bourceanu și Nikolic la Steaua
După obișnuitele zvonuri, Marian Iancu le-a tăiat plăcerea jurnaliștilor publicând pe site-ul oficial detaliile transferurilor: Bourceanu vândut pe 700 000 de euro, iar Nikolic împrumutat pe un an pentru 250 000, cu opțiune de cumpărare la prețul de un milion de euro.
Dacă primul era de așteptat și anticipat de cel puțin o lună, al doilea vine ca o relativă surpriză. Ar fi fost de preferat să fie vândut Goga, dar foarte probabil că pretențiile sale salariale stau în calea transferării. Cert este că au plecat doi jucători tineri, de viitor, mai ales muntenegreanul, ce poate să mai crească mult în valoare.
Ar urma Pantilimon, iar dacă se găsește o ofertă cât mai profitabilă, ar putea pune capăt plecărilor. Mai sunt peste 3 săptămâni în care sigur vor mai fi mutări. Sper că momentele importante se vor rezuma doar la atât.

23 iulie 2011
Postul jubiliar nr. 1000
Sfidător la cer și la furtuna care se pregătește afară, dar adevărat, aceasta este a 1000-a postare pe Cronica Violetă. Peste 200 dintre ele sunt chiar cronici de meci despre Poli, multe analizează ceea ce s-a întâmplat la Poli II, cu detalii spumos de lucide și pertinente. În plus, de mai bine de 100 de ori am contemplat în mod explicit (fie eu, fie Andrei) condiția polistă, în întreaga-i splendoare dulce-acrișoară.
Mă miră că din 26 octombrie 2006, când a avut loc relocarea de pe fcpoli.homestead.com, până acuma am obținut o medie de aproape 0.6 postări/zi, din moment ce acest lăcaș al spiritului alb-violet nu își propune să piardă prea mult spațiu cu bârfele de toate zilele. Mai câteva luni și se împlinesc cinci ani de la mutare și aproape zece de la bunul început. Bătrânețea bate la ușă, se pare. Dacă mă gândesc că la ritmul acesta jubileul pentru 10.000 de postări se va anunța în vreo 40 de ani, mă ia cu amețeala.
Când am început în sezonul 2001/2002 Poli era la marginea prăpastiei, suferind tot felul de umilințe în liga secundă. Se pare că, în ciuda unor aparențe mișelioase, prea multe nu s-au schimbat. Incertitudinea în ceea ce privește viitorul și, mai presus, perspectivele clubului este cel puțin apăsătoare, dar trecutul ne arată că nu avem de-a face cu o experiență cu adevărat nouă și că nu putem bănui ce surprize ne rezervă lunile următoare. Da, poate fi mai rău, dar nu există niciun motiv pentru care să nu crezi în posibilitatea binelui, indiferent de gradul de naivitate pe care ești dispus să ți-l asumi. Atașamentul dovedit față de Poli, cu toate problemele de imagine pe care le are clubul, spune multe despre cât de reprezentative au ajuns să fie culorile alb-violete pentru Timișoara. Nu e ușor să distrugi așa ceva.
E drept, între timp și-a dat drumul și furtuna. Mă întreb despre ce va fi de scris în 40 de ani.
Și oare câți fani o să avem pe face-google-book?

21 iulie 2011
Liga a II-a, Seria a II-a
Iată, așadar, adversarii noștri din sezonul viitor.
1. FC Bihor
2. ALRO Slatina
3. CSM Râmnicu Vâlcea
4. FC UTA Arad
5. Arieşul Turda
6. Gaz Metan CFR Craiova
7. Unirea Alba Iulia
8. FC Argeş Piteşti
9. Mureşul Deva
10. FC Politehnica Timişoara
11. Gloria Bistriţa
12. Juventus Bucureşti
13. Chindia Târgovişte
14. CSM Slatina
15. Luceafărul Oradea
16. FC Maramureş
În completare, aș mai menționa că primele două echipe promovează direct, iar ultimele cinci clasate retrogradează indirect.
Adică direct.
Mai înțeleg că în 4 august aflăm programul și sezonul începe in 20 august. Despre televizări se discută.

20 iulie 2011
Remanierea supraviețuirii
Deși situația de la fruntea clubului este cam la fel de ambiguă ca înainte de decizia TAS, cu afirmații contradictorii ale lui Iancu (e adevărat, contrazic lucruri spuse într-un trecut dincolo de săptămâna în curs) și zvonuri de toate felurile în ceea ce privește viitorul fotbalistic al Politehnicii, există câteva idei care pot fi creionate aici în legătură cu factorul sportiv al universului alb-violet.
Plecarea jucătorilor de bază - știți voi care sunt - este aproape o certitudine. Problema principală în ceea ce îi privește sunt salariile ridicate, pe care un club în liga secundă nu le poate suporta decât dacă are parte de o finanțare proprie semnificativă. Într-un exercițiu de imaginație, folosind acest criteriu financiar, echipa ar rămâne cu următorii jucători dintre cei care au evoluat în această ultimă fază a pregătirilor:
Portari: Sergei Lepmets, Paul Iordache;
Fundaşi: Cristian Scutaru, Florin Sandu, Ioan Mera, Florin Ilie, Andrei Dăruială, Răzvan Iovan
Mijlocaşi: Alexandru Popovici, Ionuţ Matei, Rafael Rocha, Adrian Poparadu, Adrian Popa, Adrian Zaluschi, Marian Chiţu, Artur Pătraş, Samuel Jitaru
Atacanţi: Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Stefan Nikolic, Tosaint Ricketts, Mansour (?)
Ar mai fi semne de întrebare pe mai mulți jucători, dar și privind această echipă este bătător la ochi calibrul suspect al defensivei. Cu Mera cel mai experimentat fundaș, Scutaru și Sandu jucători susceptibili la accidentări și Ilie, Dăruială și Iovan debutanți în liga secundă, dacă nu mă înșel, va fi foarte dificil. Mai lipsesc cel puțin trei jucători în compartimentul defensiv.
De la mijloc în sus, chiar și în lipsa unui coordonator de joc, există mai mulți jucători buni pentru nivelul ligii secunde, dar care au evoluat foarte puțin împreună. De fapt, aceasta va fi și cea mai mare provocare pentru Uhrin dacă rămâne, sau pentru orice antrenor care îl va înlocui, să creeze o echipă care pe de-o parte să poată lupta pentru promovare și pe de altă parte să reprezinte un fundament pentru o viitoare participare în Liga 1.
S-a vehiculat că după plecarea ultimilor reprezentați din vechea gardă, s-ar mai putea aduce trei sau patru jucători pentru a întări echipa, ceea ce ar fi în mod cert necesar. Mă întreb cât de imperativă este promovarea din primul sezon, mai ales într-o serie cu mulți adversari dificili. Este clar că jucând în Liga 1, și dacă implicați în lupta împotriva retrogradării, veniturile clubului ar crește substanțial, iar cu cât mai curând cresc, cu atât mai bine se poate reorganiza echipa.
Ceea ce trebuie ținut minte este că și Craiova a făcut această mișcare acuma câțiva ani, a întinerit lotul, a promovat cu brio, a arătat bine un sezon și apoi s-a dezintegrat, cu largul aport al unui conducător cu idei puține, dar fixe. Planurile pentru debutul iminent al sezonului nu au voie să ne facă să uităm că am ajuns aici, în liga secundă, și ca urmare a unor nereguli în cadrul clubului. Justificarea TAS pentru confirmarea deciziei FRF se va lăsa așteptată, dar cel târziu atunci vor trebui căutați niște oameni responsabili de partea aceasta a centurii de asteroizi.
Oricum, concluzia tristă este una singură: nici acesta nu este deceniul în care în care Poli să nu viziteze ligile inferioare.

18 iulie 2011
Gongul
Prosport anunță că TAS a menținut decizia inițială. Adică Poli în Liga a II-a.
Să se răcească puțin situația înainte de-o contemplare.

15 iulie 2011
Amical: Poli - FC Bihor 1:0 (0:0)
Am încercat și eu să mă retrag la înălțime pentru un sfârșit de săptămână, dar imediat am fost pedepsit cu eforturi mari de ordin igienic. Poate era mai bine să fi rămas pe căldură infernală din Timișoara să urmăresc partida de azi cu Bihor, câștigată grație reușitei lui Goga, cu un unsprezece de așa-ziși titulari.
Poli Timişoara: Pantilimon - Luchin, Ghionea, Scuatru, Sepsi - Ricketts, Bourceanu, Tameş, Curtean - Goga, Nikolic
Mai multe când am și eu timp și aer mai puțin umid de respirat.

12 iulie 2011
Amical: FC Bihor - Poli 3:1 (2:0)
O echipă improvizată a alb-violeților nu a făcut față colegilor de suferință de la Oradea în prima manșă a acestui set de partide amicale. Din păcate, cu această situație confuză și iritantă, cu juriști în Elveția și timișoreni pe străzi, e greu să stai mereu cu capul la fotbal, dar cam atât le rămâne jucătorilor de făcut.
Poli a primit trei goluri pe contre astăzi, grație cu siguranță și apărării improvizate, a ratat un penalty prin Axente și a înscris tot prin Axente.
Indiferent de ce se va întâmpla la TAS, e cert că sezonul acesta va fi unul dificil. Toată așteptarea asta a ținut echipa pe pioneze și chiar dacă nu a ruinat propriu-zis perioada de pregătire, cu siguranță nu au avut un aport pozitiv. Nici măcar partea cu solidaritatea în adversitate nu își poate face cu adevărat loc într-o situație atât de complicată.
Ce să zic, privim înainte.
Poli: Pantilimon - Dăruială, Luchin, Mera, Scutaru - Ricketts, Bourceanu, Poparadu, Rocha - Zăgrean, Axente
Schimbări:
Lepmets pentru Pantilimon
Pătraș pentru Zăgrean
Popa pentru Poparadu
Zaluschi pentru Rocha
Iovan pentru Mera
Jitaru pentru Ricketts

8 iulie 2011
Aflăm în curând
Ca să vezi, TAS nu e în vacanță și face și alte audieri decât cele expuse pe site. Cine ar fi crezut!
În schimb, cazul celor 3 echipe românești nelicențiate se pare că e destul de important, astfel încât a obținut un anunț propriu pe site-ul TAS, care clarifică toate lucrurile.
Pe 13 și 14 iulie vor fi audieri, în urmând ca în zilele următoare să se judece. Nu e stabilită o zi în care se va comunica decizia, dar se garantează că va fi înainte de 22 iulie. Cu alte cuvinte, în cazul favorabil, vom juca în Liga 1. Până atunci, orice știre poate fi ignorată cu încredere.
Interesant e că TAS va judeca împreună toate cele 3 echipe și că în timp ce Poli e în litigiu cu FRF și UEFA, Bihorul și Bistrița se judecă cu FRF și LPF.
Încă puțină răbdare.

7 iulie 2011
Amical: Poli - Bischofshofen 9:0 (4:0)
Amical fără mare miză azi cu amatorii de la Bischofshofen. Marcatorii au fost Goga x3, Axente x3, Ricketts, Popa și Popovici. Au mai fost destule ocazii de gol și câteva faze de atac interesant construite, dar cu un adversar de o asemenea valoare nu poți exersa prea multe.
Ar fi greu de spus că cineva anume ar fi putut displace astăzi, dar pe lângă alegerile evidente, îi mai remarc pe Tameș, Luchin și Chițu, care au oferit pase de gol și fost activi în joc.
Cu atâtea prostii care se vehiculează zilele astea prin presă e și greu să-ți menajezi creierul și spiritul, să le ții pe amândouă aerisite.
Poli: Pantilimon - Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi - Ricketts, Poparadu, Tameș, Curtean - Nikolic, Goga
Schimbări:
Axente pentru Nikolic
Sandu pentru Sepsi
Chițu pentru Curtean
Lepmets pentru Pantilimon
Popa pentru Ricketts
Rocha pentru Poparadu
Popovici pentru Goga
Mera pentru Scutaru
Matei pentru Luchin

6 iulie 2011
Amical: Poli - Skhendia 2:3 (1:2)
Am rămas, din păcate, dator cu această partidă, nefiind într-o poziție din care să o pot urmări pentru o dare de părere. Astfel, rezum pentru arhivă.
Goluri Nikolic și Curtean.
Poli: Pantilimon, Matei, Scutaru, Mera, Sepsi, Ricketts, Zaluschi, Pătraş, Rocha, Axente, Nikolic
Schimbări:
Lepmets pentru Pantilimon
Curtean pentru Rocha
Poparadu pentru Scutaru
Goga pentru Nikolic
Popovici pentru Mera

3 iulie 2011
Amical: Poli - Neftci Baku 0:1 (0:0)
Cu penalty ratat de Rocha și destule alte ratări, alb-violeții au fost învinși de azeri în această după-amiază. Înțeleg că meciul va fi arătat înregistrat pe Digi mai încolo, dar mă tem că nu am timpul să-l urmăresc.
Poli (rep 1): Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Poparadu, Tameş, Curtean, Nikolic, Goga
Poli (rep 2): Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi, Ricketts, Poparadu, Tames, Curtean, Goga, Nikolic
A mai intrat Axente pentru Nikolic.

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)