Lucian Oprea e printre cei cinci debutanți în prima ligă din meciul cu Iași de la finalul sezonului trecut, după ce la echipa mare debutase cu un an mai devreme, în liga a doua. Momentan își face datoria la Poli II din postura de mijlocaș defensiv, unde, alături de colegul de linie Cosmin Bîrnoi, a fost titular în fiecare meci. Speră, normal, să mai prindă șansa afirmării în prima ligă, mai ales că anul viitor își încheie junioratul. Dar mai bine îl lăsăm pe el să ne spună mai multe.
CV: Cum te-ai apucat de fotbal?
LO: Am avut un mare noroc, că terenul de fotbal era în fața casei. Probabil ajungeam oricum la fotbal, dar din pricina asta m-am apucat așa de repede, la opt ani. Numai ce se formase o echipă, Luceafărul Timișoara, la care era antrenor Angelo Foale. El m-a întrebat dacă vreau să fiu la fotbal, eu m-am dus să cer voie părinților, am tras-o pe mama de mână, și m-au lăsat. Oricum eram toată ziua la fotbal.
CV: La Poli cum ai ajuns?
LO: Câțiva ani mai târziu, acum trei sau patru ani, și nea Tavi, tatăl lui Angelo Foale, care a contribuit mult la evoluția mea ca fotbalist, a zis să merg la Poli o săptămână, ca să-mi vadă nivelul. M-a văzut domnul Vlaicu și după prima zi de antrenament m-a și chemat. La început eram indecis, mi-era confortabil la Luceafărul, dar am realizat că cel mai bine pentru mine era să ajung la Poli. Condițiile de aici erau incomparabile, chiar dacă îi apreciez mult pe antrenorii Tavi și Angelo Foale.
CV: Ce traseu ai avut la Poli?
LO: Am jucat la vârsta mea, la domnul Vlaicu, când eram la juniori C. Apoi, la juniori B, am fost cu domnul Frușa și pe final de sezon am debutat în liga a doua. M-a promovat Dan Alexa, după o perioadă de două-trei luni de antrenamente intense. Eram foarte pregătit, dar din păcate am jucat doar trei minute pe final cu Satu Mare, în ultima etapă. După aceea am trecut la juniorii A, am jucat în campionatul Elitelor, când am pierdut și finala Cupei României [n. ed. sezonul trecut]. Și debutul în Liga 1.
CV: Ce post ai jucat de-a lungul timpului?
LO: Acum sunt mijlocaș central, uneori defensiv. Am început însă ca extremă dreaptă când eram mic – aveam viteză și eram mai scund. Ulterior am jucat atacant puțin. Totul s-a schimbat când am crescut brusc douăzeci de centimetri, într-o perioadă de doar opt-nouă luni. Atunci a trebuit să-mi ajustez postul, fiindcă pierdusem mult din viteză, din forță.
CV: Care crezi că sunt atuurile tale?
LO: Inteligența în joc cred că e cea mai mare, din acest motiv am ajuns să joc mijlocaș. Mi-au spus-o și antrenorii de-a lungul timpului. Am și viziune, acum un plus de forță, și cu o agilitate bună pentru înălțimea mea.
CV: Ce ai îmbunătăți?
LO: Aș lucra la finalizare. Am prea puține goluri, doar unul de când a început liga a treia! Vreau să am mai multe, chiar dacă joc la mijloc – în primul rând pentru echipă, nu pentru mine. Domnul Stoicov se axează pe ce ne trebuie, ce ne lipsește. Și cred că mi-ar mai trebui forță, încă nu sunt acolo unde vreau să fiu. Mai am de muncit.
CV: Cu loturile naționale ai avut contact?
LO: Când eram mai mic am avut ghinion. Fiind la Luceafărul, n-am avut mult acces, majoritatea jucătorilor erau luați direct de la Poli. N-am fost la nicio selecție până la șaisprezece ani. De obicei selecțiile se fac de la mai multe echipe, însă de la Luceafărul nu ne-au trimis niciodată. Odată ce am ajuns la Poli, am fost chemat. Chiar fusese numit Bogdan Vintilă și i-a plăcut de mine, m-a chemat la o altă selecție la Mogoșoaia. Eram o sută inițial și după mai multe trieri am rămas douăzeci și cinci, printre care și eu. Am făcut parte din acel lot extins, am făcut cantonament la Tărlungeni, și am jucat două partide cu Moldova, la ei. Generația mea e însă una foarte bună, ‘98, și am observat că în ultima vreme n-a mai chemat deloc de la Poli. Mai ales acum că am trecut la categoria de U21, va fi și mai greu pe viitor.
CV: Mai știi când ai debutat în fotbalul de seniori?
LO: La 12-13 ani la Bobda, în liga a patra, am uitat să specific că am fost și acolo! Îmi aduc aminte că patronul clubului a venit la nea Tavi, neavând jucători, și au făcut o fuziune. M-a luat și pe mine nea Tavi, fiindcă îi plăcea mult de mine, eram ca și copilul lui, toată ziua acolo la antrenamente cu el. Dar la acel nivel eram total depășit ca să joc, deși am evoluat în mai multe partide. A fost oricum o experiență care mi-a prins bine.
CV: Vreo echipă preferată de afară?
LO: Arsenal. Cu ei țin de când eram mic, deși nu îi urmăresc în mod specific. Îmi place Premier League în general.
CV: Jucători preferați?
LO: Îmi plăcea mult de Michael Ballack când eram mic. Mai recent, Sergio Busquets e pe stilul meu.
CV: Urmărești jucători anume, să înveți de la ei?
LO: Nu prea. Îmi place să urmăresc fotbalul, dar mă fură jocul. Ne mai zicea antrenorul să ne uităm la câte un jucător, să învățăm ceva de la el. Dar mi-e greu, în Premier League se joacă la un ritm deosebit, e cel mai spectaculos joc. Acolo e visul, acolo vreau să ajung.
CV: Apropo de asta, acum două sezoane ai debutat în liga a doua, acum un sezon în Liga 1. Ți-ai setat vreun obiectiv?
LO: Da, doresc să strâng câteva meciuri în Liga 1. Dar acum că văd cum decurg lucrurile, mi se pare destul de dificil. Când s-a făcut lotul inițial, eram patruzeci-cincizeci de jucători, și juniori, și aduși. Am făcut patru zile probe, antrenamente, joc. Ulterior s-a făcut lotul de douăzeci și doi de jucători și am fost în acel lot. Însă apoi au început amicalele, s-au mai adus câțiva jucători, și eu n-am mai fost în lot la niciun meci. Nu mi s-a spus nimic și eu doream șansa mea, să demonstrez că pot.
CV: Ai mai vorbit cu Ionuț Popa în perioada pregătirilor?
LO: Nu prea, cu domnul Bălu am vorbit mai mult. Mă încurajează mereu. Domnul Popa mă punea la antrenamente fundaș central și mie-mi era greu, fiindcă nu am jucat pe acel post. Dar din lipsa unei dubluri în acea perioade, eram folosit acolo. E drept că sunt și mulți jucători în linia de mijloc.
CV: Ulterior te-ai mai pregătit cu echipa mare?
LO: Nu. Am făcut pregătirea cu echipa mare și apoi a început echipa a doua și am fost trimis acolo să jucăm. Nu știu exact cum de a rămas așa. Atunci am prins și pregătirea cu echipa a doua și acum resimt puțin oboseala. La liga a treia se aleargă mult. E alt nivel decât la liga a patra, dar cred că am avea rezultate mai bune dacă ne-am antrena toți împreună. Așa, unii-s la echipa mare, alții la echipa a doua și ne vedem doar în ziua meciului. Dar jocul cred că e bun.
CV: Atunci cum ți-ai ajustat obiectivul?
LO: Vreau să ajung la echipa mare, vreau să joc, vreau să joc mai sus.
CV: La anul termini junioratul. Ce așteptări ai?
LO: Nu știu. Chiar nu știu. Clubul trebuie teoretic să-mi facă o ofertă, nu știu cum e exact.
CV: Dacă nu-ți face?
LO: Aș avea opțiuni. Și cu ASU Politehnica am avut ceva contacte în vară. Eu am vrut să merg pentru a juca, fiind liga a doua, și cred că aș fi putut să-mi găsesc loc în lotul lor. Mi-ar fi prins bine, însă s-a decis la club că e mai oportun să rămân.
CV: Cum vezi campionatul in liga a treia in acest an?
LO: Am început destul de bine, însă am călcat strâmb apoi. Nu-mi place că majoritatea echipelor caută mai ales să se apere, începând cu minutul 1. Se pun în apărare, joacă doar cu mingi lungi, nu ies la joc. Se lipesc de un rezultat, cum a fost la Giarmata, mai ales pe greșeli personale. La meciul cu UTA II știam că îl vom câștiga, fiindcă ei ies la joc. Știam cât de bine suntem noi pregătiți și că n-aveau nicio șansă pe un asemenea joc. De aia a fost și un meci spectaculos. Oricum, sunt multe rezultate surpriză la acest nivel, uneori nu înțelegi nimic!
CV: Care ar fi problema echipei?
LO: La Galda am luat gol în minutul 3, e drept că pe o greșeală personală la faza fixă. Apoi s-au apărat și ne era greu să construim. Ne dezavantajează mult și terenurile, inclusiv cel de acasă. Dacă ar fi terenul mai bun, să poți să dai pase exact, s-o conduci, ne-ar avantaja mult.
CV: Cu cine te înțelegi cel mai bine din lot?
LO: Sunt mulți, chiar mă înțeleg bine cu majoritatea. Dar de la început am fost mai apropiat de Alex Lazăr, care e acum la juniori A.
CV: Peste o lună e meciul cu Ripensia. Golda joacă acolo.
LO: Da, uite, un alt prieten foarte bun, ți-am zis că e greu să nu supăr pe cineva! Am și discutat despre meci, de abia aștept să ne întâlnim. Plus că jucăm la ei și dăm de un teren bun.
CV: Care sunt cele mai frumoase momente pe care ți le-a oferit fotbalul?
LO: Debutul în Liga 1. La liga a doua nu m-am putut bucura pe deplin, dar asta din Liga 1 a fost altceva. M-am simțit fericit doar fiind pe teren.
CV: Știai că o să intri?
LO: Nu, chiar nu știam. Mă uitam la meci, eram surprins de scor, de cât de bine jucau juniorii. Și numai o dată mă trimite la încălzire și după cinci minute mă cheamă. Cum am intrat pe teren am fost fericit, deși nu am atins meciul decât de vreo trei ori. M-am bucurat să fiu acolo.
CV: Dar chiar după ce ai intrat s-au primit cele două goluri, care au schimbat rezultatul.
LO: Îmi aduc aminte perfect, a fost acel prim gol, care cred că a fost ofsaid clar. Și a mai fost un șut de douăzeci și cinci de metri, plasat lângă bară. Niște goluri...
CV: Regrete? Poate finala de la juniori din cupă?
LO: A fost o finală...nu prea frumoasă. Trebuia inițial să jucăm la Buftea, apoi ne-au mutat la Deva, deși am fi preferat să jucăm acolo, unde e un mediu mai special; trebuia să se joace pe nocturnă, la opt seara, veneau și oamenii de fotbal din București. Apoi, cu o seară înainte de meci, mai multora dintre noi ni s-au furat telefoanele și portofelele. Cât despre joc, chiar au fost peste noi. E drept că de la noi au lipsit Sorescu și Bîrnoi, deci a fost nevoie și de improvizații și acolo s-a văzut. Mai ales lipsa lui Bîrnoi, care jucase constant pe parcursul sezonului cu noi, a contat.
CV: Te înțelegi bine cu el?
LO: Da. Îmi pare rău că nu-l mai am la antrenamente – sau că el nu mă are pe mine la echipa mare! [râde] Chiar îl simt, fiindcă e mereu lângă mine, când dă o pasă, cum stă în teren.
CV: De ce ți-e teamă, legat de fotbal?
LO: Nu mi-e teamă de nimic, în mare. Când mă duc să joc fotbal, joc de plăcere. E cea mai importantă chestie la mine. Mai erau perioade când eram timorat, aveam teama de greșeală, să nu supăr pe nimeni, dar am trecut de etapa asta. Acum chiar nu mi-e frică de nimic, ce-o fi o fi, și chiar dacă nu ar fi să ajung fotbalist, eu mă bucur de fotbal oriunde aș juca.
CV: De accidentări?
LO: Nu. Am avut clavicula stângă ruptă de două ori, mâna fisurată, tibia fisurată, dar nu mi-e frică de ele. Pe astea le-am avut când eram mai mic, la Poli nici n-am avut accidentări.
CV: Te-ai gândit că poate n-o să iasă cu fotbalul?
LO: M-am gândit. Eu mereu am ceva în rezervă, fiindcă învăț bine și la școală. Sunt la Liceul Național Bănățean, care e un liceu foarte bun din Timișoara. Deci tot timpul mă gândesc și la alte chestii. M-am gândit cu fratele meu să ne deschidem o afacere. Din acest motiv m-aș orienta spre marketing la FEAA [n. ed. Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor], sunt băiat deștept, am note mari, nu mi-ar fi o problemă.
CV: Alte pasiuni ai?
LO: Îmi plac toate sporturile, îmi plac și afacerile.
CV: Cât de mult depinde de tine să-ți atingi țelurile, cât de club sau de alții?
LO: În primul rând ține de mine. Dacă eu n-am valoare, dacă nu joc la nivelul meu...dacă joc la nivelul meu, sigur ar trebui să fiu acolo. Dar ține și de noroc, de club, de ce vor ei. Să zicem 49% ține de mine, 51% de factori externi.
CV: Crezi că clubul nu v-a oferit destule șanse?
LO: Eu zic că meritam mai multe.
Partea cu procentul i-a dat mult de gândit, iar câteva zile după interviu sugera că ar putea depinde mai puțin de el decât credea. Întrebarea e grea, fiindcă nu are un singur răspuns corect.
E un drum lung între visul de Premier League și starea curentă a lucrurilor, pus în perspectivă prin autoanaliza pe care și-o face mijlocașul Politehnicii. Există oare în acest sport ultra-competitiv și ultra-comercializat loc și pentru cineva care îl practică din plăcere? Răspunsul ni-l poate oferi Lucian Oprea, un băiat plin de entuziasm, ușor visător, dar care sunt convins că nu va privi cu mult regret la orice îi va oferi viitorul.
