5 februarie 2019

Jurnal de cantonament: ziua 5

Viața de cantonament nu devine mai ușoară. Chiar din contră, iar cu cât ne apropiem de începutul sezonului, cu atât mai mari sunt pretențiile de la joc. Înfrângerea suferită astăzi, la limită, poate injustă, nu ne oferă un respiro, mai avem mult de lucrat.


Și ziua începuse atât de liniștit, cu un mic dejun mai matinal, urmat de prima ieșire la malul mării. Chiar dacă suntem la doar câteva sute de metri de plajă (cinci, zice hotelul; mai mult de cinci, zicem noi), este prima ocazie pe care au avut-o jucătorii să simtă nisipul și valurile. Bine, valurile le-au auzit doar, fiindcă tema a fost o alergare ușoară, urmată de câteva exerciții care au stârnit amuzamentul jucătorilor.


Masa am avut-o mai repede ca de obicei, servită special pentru echipă din moment ce ne aștepta meciul cu Dnipro-1 de la ora 16.00. După o scurtă odihnă, Răchita a adunat jucătorii pentru ședința de pregătire a meciului. Din nou, fără să pună accent prea mare pe particularitățile adversarului, dincolo de așezare și de evidenta calitate care i-a propulsat pe primul loc în liga secundă ucraineană, principalul nostru a insistat pe importanța atitudinii. Obiectivul jocului: să nu primim gol.

Părea că va fi un țel dificil de atins, având în vedere forța echipei adverse. Înainte de meci, un oficial de la Dnipro a stat cu Răchită și i-a povestit despre decăderea și renașterea clubului. Capacitatea lor financiară a fost evidentă, nu doar prin prisma faptului că au adus peste treizeci de jucători în cantonament, ci și fiindcă aveau trei cameramani dedicați filmării meciurilor. Dacă nu i-ar fi trădat cablurile locale, partida ar fi fost și live pe youtube - așa, găsiți doar reluarea.


Nici odată început, meciul nu a inspirat încredere. Alb-violeții au fost temători, au ținut greu de minge, în vreme ce adversarii o plimbau cu precizie, fără a face rabat de la implicarea fizică. Ne-au dominat cu autoritate, chiar dacă n-au avut mari ocazii, exceptând un șut respins de Began și o finalizare în plasa laterală. Chiar și așa, am avut și noi câteva apariții ofensive interesante, fără a trimite însă pe poarta adversă.

În partea secundă, Dnipro a schimbat majoritatea echipei, și acest lucru s-a văzut - culmea, deși nu a fost vorba de o segregare fermă titulari/rezerve. Jocul a fost mai echilibrat, dar ocaziile au rămas puține, cea mai notabilă fiind la un șut din interiorul careului nostru, mingea ocolind buturile lui Avram. Asta până la gol, marcat dintr-un corner, pe care nu l-am gestionat corect. Am fi putut egala, dacă Bîrnoi țintea poarta goală de la distanță sau dacă arbitrul ne acorda un penalty clar în prelungiri, dar așa jocul s-a încheiat cu înfrângerea noastră.


Poate că alți antrenori ar fi fost satisfăcuți de faptul că am pierdut la limită, mai ales că am fost privați de un unsprezece metri. N-a fost așa pentru Răchită, care, imediat cum am revenit la hotel, a condus un antrenament de o oră cu majoritatea jucătorilor. Din nou, este o chestiune de mentalitate, de a nu te mulțumi cu puțin. La urma urmei, este și o consecință a ratării obiectivului: să nu primim gol.

A debutat nou-venitul Roulez, care a lăsat impresia că este în urmă cu pregătirea fizică, dar știe ceva fotbal. Oprea a intrat în colimator pentru maniera în care și-a interpretat rolul pe teren. Iar Paramatti a confirmat prestația bună din partida anterioară. N-a jucat rău nici colegul său de linie, Ghidurea, care a avut totuși o scăpare care ne putea costa un gol. Dificultățile au persistat în ofensivă, asta și fiindcă ne-am apărat jos în prima parte, iar în a doua s-a resimțit absența unui jucător de viteză.

Schimbarea este un proces în care fie ai încredere, fie n-are rost să-l începi. La suferința noastră, miza este maximă. Din ce am văzut în aceste zile alături de echipă, cred că am ales procesul corect.

Niciun comentariu :

Google+