15 septembrie 2018

Avancronică: Poli - Snagov

Sâmbătă am jucat cu echipa care este acum lider în clasament, miercuri cu cea de pe locul patru, duminică urmează Snagovul, care se află pe poziția secundă. Am înregistrat două înfrângeri la limită, la capătul unor prestații decente. Un joc bun cuplat cu un rezultat pozitiv ar fi un pas important înainte.


Sportul Snagov

De ușor, n-are cum să fie ușor. Dar putem lua încredere din egalul scos de Ripensia în deplasarea de la Snagov. Secund clasata este, alături de FC Argeş, neînvinsă în acest sezon, iar în lot regăsim mai mulţi jucători familiari: Florin Ilie, Darius Buia, Cătălin Hlistei, Robert Elek, Dragoş Huiban sau Cristian Dănălache. Nu sunt chiar vedete, dar la nivelul ligii secunde experienţa lor cântăreşte greu.
Tocmai fostul atacant al lui Poli va lipsi însă pentru acest meci, după ce a suferit o fractură de platou tibial în meciul de cupă al Snagovului. Recuperare grabnică lui Robert Elek!

Când mai pui la calcul pe lângă jucătorii abili, stabilitatea de la Snagov şi antrenorul energic pe care îl au în Laszlo Balint, n-ai cum să nu te temi măcar puţin. Dar apoi îţi aduci aminte că eşti în L2 şi că teama nu-şi are locul aici, chiar dacă nu intri favorit într-o anumită partidă.

Poli Timișoara

Cu un prim unsprezece destul de bine conturat, Nanu poate începe să se gândească la îmbunătăţirea legăturilor de joc. Avem o problemă cu efortul susţinut timp de nouăzeci de minute, problemă la care vom vedea ce soluţii găseşte antrenorul. În conferinţa de presă dinainte de meci, acesta a declarat o intenţie puţin neaşteptată, de a-l folosi pe Melinte în linia de mijloc, odată cu intrarea lui Ivanov în primul unsprezece. Această mutare va depinde mult de calitatea sârbului, care este în urmă cu pregătirea fizică.

Şi dacă ar vrea să schimbe unii jucători care nu par în formă, Nanu n-ar prea avea cu cine s-o facă. Vom avea o idee mai clară de cine, ce, cum după acest al patrulea meci sub comanda sa.

Vorbele antrenorului:
„Ne așteaptă un meci greu, din punctul meu de vedere e echipa cu mai mulți jucători experimentați, care au jucat și la prima ligă… Am venit într-o situație dificilă din toate punctele de vedere, ce mă bucură în ultimul timp e că echipa e într-un progres. Sunt mulțumit că joacă ce doresc eu, până când se termină benzina, dar 60 de minute la Arad, după o repriză foarte bună, dacă era 2-0, 3-0 la pauză, alta era partitura acelui joc, dar din păcate sunt mulți jucători tineri. Trebuie să avem răbdare, au potențial și am încredere în ei.  
Nu e niciun fel de presiune, doar cea de a câștiga punct sau puncte… Am venit într-un moment dificil pentru că am prins UTA, Clinceni, Snagov, cele mai bune echipe. Sper ca duminică să câștigăm punct sau puncte pentru a avea moral bun pentru Balotești. Vrem să nu pierdem, ne dorim foarte mult să câștigăm. I-am văzut motivați, cred că azi vor primi și salariile, ceea ce e foarte bine pentru ei pentru că vor fi motivați la joc.”

Cronica ultimei întâlniri: 

De pe vremea Măciucii.

„Jucătorii introduși în repriza secundă au ținut ștafeta sus, mai ales Dobricean, care a reușit vreo două deschideri cu mult potențial. Însă vedeta meciului trebuie să fie Bărbuț, care a fost integralist, a fugit mult, și-a scos din joc adversarul direct în repetate rânduri, a dat o pasă de gol și, per ansamblu, a inspirat jocul ofensiv al echipei. Nu știu dacă e ideal să se pună prea multă presiune pe umerii lui, căci e evident că poate să crească încă mult, dar e pur și simplu îmbucurător să vezi din nou, după atâta vreme, un tânăr jucător care promite cu adevărat la Poli.”

https://www.cronicavioleta.ro/2013/04/acs-poli-damila-maciuca-20-10.html

Niciun comentariu :

Google+