29 aprilie 2018

Note: Poli - Chiajna

Poli - Chiajna 1:0 (0:0)
[52 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Un șut pe poartă parat, dar și două intervenții importante pe minge care se îndreptau în zone neplăcute.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Denis Haruț

Expus la una din ocaziile de pe final ale Chiajnei, Haruț a început cu trac partida și nici n-a reușit să contribuie la atac cu centrările sale.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Cristian Melinte

Evoluția lui Melinte mi s-a părut foarte îngrijorătoare în prima repriză. Cumva mă liniștește să știu că era accidentat, fiindcă atât cât a jucat, a comis o sumedenie de greșeli. Nu este însă un semn bun, că această suferință fizică nu-i dă pace de fel, de câtetva etape bune deja.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,5

Gabriel Cânu

Și-a pierdut adversarul la una din ocaziile oaspeților, însă în rest mi s-a părut foarte solid, atât pe intercepții și respingeri, cât și în două, trei momente defensive cheie. Păcat de ratarea de la finalul primei reprize.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,6

Răzvan Raț

Poate a fost prins o dată cam sus, asta deși în prima parte n-a contribuit semnificativ la faza ofensivă. În rest, un joc inteligent, disciplinat, servicii periculoase la fazele fixe (a se înțelege puternice, nu în brațele portarului, cu efect), nu am ce critica, decât să reiterez speranța că poate fi mai prezent în ultima treime.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Alexandru Munteanu

Ne-a venit greu să-i evaluăm pe Munteanu și pe Ciucur. Ambii au fost implicați în multe faze, dar n-au avut o rată bună de conversie. În cazul lui Munteanu, acesta s-a hazardat la câteva șuturi ratate, dar insistența mai vine și răsplătită, cum s-a întâmplat la gol. Parcă a început să conlucreze mai bine și cu Haruț. La fel de adevărat este că hențul comis în prima repriză aproape că ne-a costat scump.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 5,4

Andrei Artean

Am apreciat jocul lui Artean din acest meci, combativitatea sa premițându-ne numeroase recuperări. Pentru cei cu ochiul format, sigur s-a văzut că golul a plecat de la o asemenea recuperare, cuplată cu lansarea lungă pentru Popovici.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,3

Gabriel Vașvari

Profilul lui Vașvari nu este tocmai de ceea ce i se cere - trebuie să depună un efort consistent pentru a acoperi o zonă consistentă de la închidere, până la linia a doua în spatele vârfurilor. A avut o urcare bună în prima parte, pe spațiu liber, dar și în acest caz serviciul a fost deficitar, iar când te prinde sus o asemenea fază, te trezești subnumeric în apărare. O prestație rezonabilă în ansamblul ei, dar fără sclipiri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Alexandru Ciucur

Cred că acesta a fost meciul în care am simțit cel mai acut lipsa piciorului stâng la Ciucur. Dacă în prima repriză a mai mers cumva, cu acel șut respins de portar și pasa pentru Cânu, când a lovit bara, în partea secundă a avut mari dificultăți în a-și mai depăși adversarul direct.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Mihai Roman

Chiar nu știu ce speranțe mai putem avea de la Roman. Oricât aș încerca să-mi aduc aminte, nu reușesc să adun niște reușite din meciul acesta. A mai ținut de minge, a mai pasat-o, dar este mult prea puțin de la un jucător adus să dea goluri.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Octavian Drăghici

Nu este ca și cum Drăghici își trecuse în cont mai multe argumente pozitive atunci când Neaga a ales să-l schimbe pe Roman. A avut, totuși, lovitura de cap scoasă de pe linia porții în prima repriză, iar ulterior s-a dovedit omul decisiv: întâi, când a recuperat mingea pe care i-a întors-o lui Țigănașu, șutul acestuia fiind parat, iar apoi la gol. Orice deficiențe ar avea în mobilitate (care s-au văzut inclusiv la acel șut mult peste, când, un jucător cu viteză, ar fi putut înainta mai adânc în careu), Drăghici are un simț al porții mai dezvoltat ca orice alt atacant din lot.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

REZERVE

Alin Șeroni

A intrat bine în joc, n-a avut mari emoții defensiv, și a încercat să treacă prin adversari cu forța sa caracteristică. Un plus mare pentru atitudine, chiar dacă lansările sale au lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Alexandru Popovici

Multe frustrări din partea lui Popovici, care a avut o fază de efect, fără finalitate, și în rest n-a părut bine racordat la restul echipei.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Alexandru Țigănașu

Și el a intrat bine în meci. A avut acea ocazie și i-a permis lui Raț să urce mai mult, acoperindu-l. Poate ar merita încercat titular într-unul din meciurile viitoare, în linia de mijloc.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

ANSAMBLU

Adrian Neaga

Noul antrenor și-a asumat o mutare tactică, tentativa de a juca cu două vârfuri, dar nu i-a prea ieșit. Echipa a rămas cu deprinderile din 4-2-3-1, astfel că 4-4-2-ul a arătat mai mult ca un 4-1-3-2. Nici cu doi oameni în careu, nu am reușit să aducem mingea cu viteză și precizie în zona acestora de acțiune. Schimbările efectuate au funcționat așa cum puteau ele să funcționeze, dar se remarcă faptul că au fost făcute când trebuia.
Eu nu văd ceva fundamental diferit din partea echipei de la plecarea lui Grozavu, ceea ce, sincer, nu este neapărat un lucru rău. Trebuie să mai țină puțin cu noi norocul, dar să ni-l mai facem și singuri pe alocuri.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Echipa

Chiar dacă am scris că nu văd ceva fundamental diferit la echipă, poate afirmația se restrânge în primul rând la nivelul jocului. Atitudinea pare puțin mai bună, ajutați fiind și de intrarea lui Raț printre titulari. Am tras până în ultimul minut și am crezut, ceea ce este în primul rând meritul jucătorilor. Așa și pe mai departe.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,1

Omul meciului

Octavian Drăghici - 48,1%
Gabriel Cânu - 13,5%
Niciunul - 11,5%
Alin Șeroni - 5,8%
Răzvan Raț - 5,8%
Gabriel Vașvari - 5,8%
Cătălin Straton - 3,8%
Alexandru Munteanu - 3,8%
Alexandru Ciucur - 1,9%

Niciun comentariu :

Google+