1 aprilie 2018

Avancronică: Poli - Sepsi

S-a cam încheiat cu luxul eșecurilor. Începând cu acest meci, alb-violeții chiar nu-și mai permit înfrângeri cu adversarii direcți - asta ca să nu zic că de la o partidă jucată acasă, cu echipa de lângă tine în clasament, așteptările trebuie să fie pentru o victorie. Cert este că rezultatele adversarilor pun presiune, victoria Mediașului trimițându-ne pe loc provizoriu de baraj, și Juventus stând la pândă după victoria nebănuită de la Dinamo.



Sepsi Sf. Gheorghe

S-a vorbit mult de revirimentul celor de la Sepsi, care au făcut câteva jocuri bune în acest an, dar de bătut ne-au bătut doar pe noi și aia în ultimele minute. Au pierdut însă greu cu Craiova și FCSB și au egalat cu om în minus la Chiajna, ceea ce denotă un nivel de încredere mai mare decât al nostru.

Jucătorii aduși în iarnă s-au impus repede în echipă, cu doar Ghinga, Fülop și Hadnagy rămași în primul unsprezece dintre jucătorii care se aflau și în tur la Sf. Gheorghe. Ceea ce nu înseamnă însă că sunt o echipă de speriat sau de neînvins, însă le dă un ascendent motivațional, ceea ce, sincer, cam orice adversar are în fața noastră.

Nici Sepsi nu înscriu cu ușurință, reușitele în play-out venind din două penalty-uri și o execuție personală de excepție. Își creează totuși ocazii, ceea ce nouă ne vine destul de greu. Nu au jucători de o calitate excepțională, dar sunt fotbaliști competenți, care în timp scurt s-au adunat și au reușit să formeze un unsprezece solid, cu nimic sub rivalele din play-out. Dar nici peste.

Poli Timișoara

Deși n-ar fi imposibil să mai încercăm câte ceva cu 3-4-3/3-5-2, sunt șanse mari să jucăm cu 4 în spate. Melinte este incert și asta ar putea afecta decizia finală. În plus, aceasta este formula în care Raț a jucat atât la Rayo, cât și la PAOK. Singura întrebare ar fi câte griji să ne facem că un duo alăturat Cânu-Raț ar însuma 74 de ani.

Greul va veni în continuare pe partea ofensivă, unde nu există soluții magice de scos din joben. Prezența lui Croitoru a fost una pozitivă în ultimul meci, deci poate îl vedem jucând titular, dar cu Raț și Cânu deja pe teren, ar fi cam mult. Avem nevoie de un plus din partea jucătorilor despre care știm că pot mai mult, în special Munteanu și Roman.

Vorbind despre fostul jucător al Șahtiorului, ce așteptări ar trebui să avem de la el? În primul rând, avem nevoie de un efort colectiv pentru a ne salva, nu să ne așteptăm că un fundaș stânga va schimba fața echipei. Personal aș vrea să văd un joc fără greșeli din partea lui Raț, o atitudine pozitivă, implicare în joc și contribuții de calitate în momentele cheie - atât faze construite de atac, cât mai ales fazele fixe, pe care Raț le poate executa cu cu fler. Ceea ce în niciun caz nu îmi doresc este să revizitez momente de frustrare ca ale lui Contra, care-și realiza vârsta la ultima ședere în alb-violet. Taman Raț spunea despre sine când era la Rayo că dacă ar îmbunătăți ceva, ar fi să nu mai reacționeze cu precipitare. Vârsta este dată, iar experiențele ultimilor ani ne-au arătat că nu poți juca doar pe laurii trecutului, dar când ai calitatea unui Raț, a unui Mutu, poți conta dacă ești montat pentru joc și pentru echipă.

Grozavu ne spune că va decide împreună cu Raț dacă intră din primul minut în joc. În rest:
 ”Știm cu toții că ne așteaptă o partidă importantă, poate cea mai importantă din ultima perioadă. Nu decisivă, dar este un meci care poate avea implicații serioase în desfășurarea ulterioară a acestui play-out. În acest început de sezon, Sepsi a arătat ca o echipă puternică, a făcut multe transferuri, e bine organizată, agresivă. Se vede că a reușit să parcurgă împreună perioada de pregătire fiindcă majoritatea jucătorilor este la același nivel de pregătire. Au reușit să creeze niște relații de joc, știm la ce să ne așteptăm. Cât ne privește, cred că atitudinea pe care o vom avea la joc va fi determinantă pentru rezultatul final”
În cazul nostru, oricum ar fi, nu putem avea pretenția ca tot alții să joace pentru noi. Eu oricum am deja stomacu-n piuneze când mă gândesc la importanța acestei partide.

Ultima întâlnire

Niciun comentariu :

Google+