22 septembrie 2016

Interviu: Denis Haruț

Zilele ca acestea fac ca orice efort în direcția Politehnicii să se simtă fix așa, ca un efort. Vestea lamentabilei erori de la semnarea/înregistrarea contractului lui Sorescu a căzut greu și nu pot, măcar parțial cel puțin, să nu împărtășesc sentimentul declarat de antrenorul Ionuț Popa. Chiar şi aşa, datoria revine, când toate-au fost spuse, clubului, atât în ceea ce privește partea birocratică, precum și motivarea jucătorilor pe care îi crește. Şi Deian o puncta bine, însă, întrebat fiind de poziţia juniorilor:
Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
E clar că situaţia e complexă, că ar fi incorect să o reducem la devize generice. Ceea ce mă întreb eu este dacă vom vedea vreodată momentul în care cineva să-și asume răspunderea și să încerce să rectifice o astfel de situație pe calea decenței (oferind un contract îmbunătățit, precum cerea agentul jucătorului la un moment dat), în loc să strige lupul.

Este o temă de care ne împiedicăm din nou și din nou; o temă pe care o și discutăm la fiecare interviu, în speranța că vom înțelege mai clar ce le lipsește jucătorilor. Ultimul nostru invitat, Denis Haruț (cu „a”, nu cu „ă”!), a crescut în mijlocul acestei generații deosebit de talentate, dar și deosebit de nestatornice. Este internațional de juniori la U18, a fost căpitanul echipei la juniori B anul trecut, și a primit doar laude de colegii și antrenorii cu care am discutat. Denis a şi ţinut să recunoască eforturile şi atenţia celor care l-au antrenat de-a lungul anilor, mulţumindu-le tuturor antrenilor cu care a lucrat.


Pentru el urmează un an interesant, cu meciuri tari în liga a III-a, dar și deplasări ocazionale cu Naționala. Poate să fie unul dintre cei mai importanți ani ai formării sale și, la cum evoluează lucrurile la echipa mare, se prea poate să primească șansa debutului în Liga 1 până la finele sezonului. Pentru cine vrea să-l vadă la lucru, are şanse să o facă mâine, de la ora 17.00, pe stadionul Colterm, în meciul Poli II - Unirea 1924 Alba Iulia.

Să vedem ce ne spune.

CV: Cum ai ajuns la fotbal?

DH: Într-o zi, la școală, a venit un antrenor de la LPS, domnul Velcotă, și a împărțit pliante pentru o selecție la grupa de ‘99. Eram în clasa I pe atunci. M-am dus acasă și am spus: mama, tata, vreau să merg la fotbal! Ei ce să spună: da, sigur, cum să nu. Am ajuns cel dintâi la probe. Am jucat un joc între noi, mai multe echipe, și am fost ales primul pe listă.

CV: Care a fost reacția în familie? Ai frați?

DH: Sunt singur. Părinții m-au susținut în tot ce-am făcut. De obicei tata se ocupă cu partea de fotbal, mama mai mult cu școala. Tata vine la toate meciurile, mă duce, mă aduce de la antrenamente, pentru că nu am mult timp și e mai ușor să vin cu mașina – să fac naveta între casă, școală și fotbal.

CV: Mai știi pe ce post ai jucat la acele probe?

DH: În prima echipă atunci am jucat fundaș central și în a doua m-a băgat portar, fiindcă eram prea mulți și fiecare a jucat unde era nevoie.

CV: Mare lucru să te afirmi pe două posturi destul de diferite.

DH: Chiar am jucat portar o vreme, până am avut o problemă la mâna dreaptă, pe care am fisurat-o. S-a întâmplat pe teren mic, un meci la Arad, și în pauza dintre partide n-am stat, m-am băgat în poartă și am primit un șut rău în mână.

CV: Ai ajuns la Poli după doi, trei ani. Cum s-a întâmplat?

DH: Plecaseră înaintea mea alți colegi. Ei mi-au zis să vin, că e fain, antrenamentele sunt frumoase, antrenorii și colegii pe măsură.

CV: Ai jucat fundaș dreapta de când ai ajuns la Poli?

DH: Nu. Am jucat mijlocaș dreapta, mijlocaș central, mijlocaș stânga, mijlocaș defensiv – chiar și fundaș central. De când am trecut la grupa domnului Vlaicu m-am stabilizat ca fundaș dreapta.

CV: La juniori B anul trecut ai jucat mijlocaș dreapta. Unde te simți tu mai bine?

DH: Acum fundaș dreapta, deși înainte nu îmi convenea când eram trimis să joc fundaș în bandă. Mă simt mai sigur pe mine, și grație experienței prinse la lotul național.

CV: Ai fost chiar acum două săptămâni la U18. Cât de dese sunt aceste acțiuni?

DH: Depinde, o dată la o lună, o dată la trei săptămâni, o dată la cinci luni. În funcție de cum sunt programate meciurile internaționale.

CV: Ți-e greu să simți că ratezi pași cu echipa de aici fiindcă ești tot plecat sau crezi că per ansamblu ieși pe plus?

DH: Pot să spun că sunt pe plus, fiindcă joc meciuri tari la națională, împotriva unor jucători foarte bine cotați. Avem adversari care evoluează la Hamburg, Fulham, Liverpool și au altă mentalitate, alt stil de joc, altă viteză.

CV: Ești în generație cu Carlo Casap, Vlad Dragomir. Unul dintre ei a debutat deja în Liga 1, celălalt e la Arsenal. Mai ții legătura cu ei?

DH: Cu Dragomir vorbesc mai des. Am stat mai mult împreună, am început deodată la Banatul, de la primul până aproape la ultimul antrenor am fost împreună. Vorbim despre cum mai suntem, dar vorbim și despre fotbal. Mi-a povestit cum e cu mentalitatea, pregătirea, antrenamentele, terenurile, clima, condițiile – tot.

CV: Sturz ne zicea că atunci când a fost în probe la QPR, a rămas frapat de diferența în antrenamentele fizice. A reieșit asta și din discuțiile tale cu Dragomir?

DH: Da, e Anglia până la urmă, se pune mult accent pe partea fizică. De la sala de forță, până la alergare, la capacitatea de efort.

CV: Și domnul Stoicov se declara nemulțumit că nu aveți aici susținerea unui preparator fizic. 

DH: Anul trecut, când a fost domnul Bogdan preparator fizic la club, era altceva, ne simțeam mai bine pregătiți din punct de vedere fizic. Bineînțeles că intrăm și cu domnul Stoicov și cu domnul Șchiopu în sală, facem și pe teren alergare, și compensează, dar e un avantaj să ai antrenor de specialitate.

CV: De ce crezi că sunt așa de dificile posturile defensive din bandă?

DH: Noi în primul rând suntem fundași, trebuie să ne facem treaba de fundaș – să oprim atacurile, să dublăm colegii. După care, când și dacă putem, urcăm și în ofensivă. E un post greu, trebuie să alergi mult, ai nevoie de o anumită tehnică în ofensivă, de tehnică de deposedare în defensivă, e complex.

CV: Ne mai vorbea domnul Stoicov că nu mulți jucători știu să facă deposedări prin alunecare.

DH: Mă simt relativ confortabil, îmi place să deposedez prin alunecare. Doar că există riscul să fii depășit, deci depinde de situație – dacă mingea e mai îndepărtată de jucător, poți s-o faci, dacă e la picior, n-are nicio relevanță să te arunci în fața lui.

CV: Ai ceva idoli?

DH: Pe postul meu îmi place foarte mult de Dani Alves.

CV: Atunci ții cu Barcelona?

DH: Nu în mod special, mie îmi place să mă uit la fotbal și cel mai bun să câștige.

CV: Cum ți se pare că Alves a plecat acum la Juvenuts? Făcând abstracție de partea financiară.

DH: Probabil a vrut să schimbe campionatul, să vadă cum este să joci în Italia, să încerce alt fotbal.

CV: Mă întreb dacă fotbalul italian e mai îmbătrânit, fiindcă jucători la 30+ ani se mai pot afirma bine. În Spania mai greu.

DH: Și pentru jucători e greu la vârsta asta. Cred că există stiluri de joc diferite între Italia și Spania. Accentul e pe organizare, alergare, partea fizică pentru italieni, iar dincolo e pe tehnica în regim de viteză.

CV: Crezi că se mai pot face diferențele astea sau sunt doar niște șabloane rămase din deceniile trecute?

DH: În general campionatele astea sunt cele mai bune ale Europei: Italia, Spania, Germania, Anglia. Fiecare echipă, din fiecare campionat încearcă să compenseze din alt campionat, să se inspire, deci nu mai e așa de mare diferența.

CV: Ai avut probleme cu accidentări?

DH: Pe lângă fisură, am avut mâna ruptă. Eram la domnul Vlaicu și jucam în sală, mai mici fiind. Într-un contact cu Dragomir am alunecat și am suferit o fractură cu deplasare. Am stat patru luni cu mâna în ghips, cu tijă, după care a fost nevoie de încă trei luni de recuperare. Ulterior am mai avut la domnul Foale glezna deplasată, tot de la un contact în timpul jocului. Am primit o contră cu talpa, culmea, tot într-un meci între noi, ‘98 contra ‘99.

CV: Mai vorbesc oameni care n-au tangenţe cu Poli sau cu fotbalul și îi provoc: ce-ai vrea să întrebi un junior de la club? O întrebare recurentă: de ce ţi-e frică? Ca şi cum teama e cel mai uman, cel mai comun lucru. Ziceai de accidentări...

DH: Acum a trecut ceva timp de la ultima accidentare, dar pe atunci, primele luni, chiar primul an, am avut teamă de a intra mai dur, de a avea contact cu un adversar. Dar acum nu mai.

CV: Cum treci peste asta?

DH: Cu timpul. Să te obişnuieşti să intri în ritmul jocului, în contacte. După ce mi-am revenit, domnul Vlaicu nici nu îi lăsa pe colegi să intre la mine în antrenamente. Când aveam mingea, eram doar eu singur, mă proteja.

CV: Şi ai vreo teamă mai existenţială? Ce mă fac dacă nu devin fotbalist până la x ani?

DH: Sincer, tot timpul mă gândesc că poate să se întâmple ceva. Mă întreb ce fac dacă nu am şcoală, dacă nu pot să fac altceva. Din acest motiv încerc să le ţin în balanţă, să fiu prezent şi la scoală, şi la fotbal. Până acum n-am venit degeaba.

CV: Ai jucat cam peste tot anul trecut: la juniori B, A, la Poli II, la națională. Spune-mi despre meciul de pe Dan Păltinișanu, din Cupa Elitelor la juniori B, împotriva Chiajnei.

DH: N-a fost ceva nou să joc pe stadionul mare, am mai evoluat acolo când am ajuns până în finală cu domnul Vlaicu. Este plăcut să joci pe terenul unde joacă echipa de seniori, alte echipe de Liga 1. Plăcut era să fi fost și mai multă lume.

CV: Am mai discutat despre asta când juniorii A au avut meci decisiv cu Pandurii, tot pe Dan Păltinișanu, și în tribune erau doar părinți și colegi de la alte grupe de juniori. Fiecare aveți mii de prieteni pe Facebook, cum îți explici că nu vin să vă susțină?

DH: Păi a fost destul de frig, unii nu au interes pentru fotbal, unii au ceva mai bun de făcut, unii preferă să stea cu familia, unii preferă să stea cu iubita, unii preferă să stea în casă...

CV: E clar că prietenii apropiați sunt de multe ori printre colegi, dar cumva, la un moment din acesta special, m-aș fi așteptat să fie mai mulți oameni.

DH: Și eu, crede-mă. Mai ales când jucăm pe stadionul mare, fiindcă sunt doar câteva meciuri, poate unul pe an. E frustrant să știi că joci pe Dan Păltinișanu și vin doar mama cu tata la meci.

CV: Dar a venit și mama atunci, nu? Deci a fost special!

DH: Cu Chiajna, da! [râde]

CV: Ai avut vreo trăire când i-ai văzut pe colegii tăi plecând, pe Dragomir și Casap? Ai stat să te gândești ‘eu ce ar trebui să fac, ce e mai bine pentru mine?’.

DH: Stau și mă gândesc în fiecare zi la asta, ce vreau să fac, unde să merg. Momentan am încă doi ani contract cu clubul, vreau să joc cât mai bine aici, să fac pasul către echipa mare și să mă afirm cât mai repede.

CV: Crezi că ai șansa să o faci aici?

DH: Da. Dacă în vară am fost ales printre puținii care au făcut în continuare antrenamente cu echipa mare, de ce nu.

CV: Ce ți-ai dori să se întâmple în următorii doi ani, să ajungi la finalul acestui contract și să nu regreți că i-ai petrecut aici?

DH: Vreau să debutez la echipa mare. Și nu doar să debutez, să am și meciuri constante, chiar dacă e greu din cauza vârstei.

CV: Cum e să-i vezi pe Sorescu și pe Mailat jucând?

DH: Deian chiar stă lângă mine, mai vine cu mine acasă cu mașina, vorbesc tot timpul cu el. Mă bucur pentru el și pentru Seba.

CV: Îți dă vreun imbold?

DH: Cum să nu! Mai facem glume între noi, vezi că vin mâine cu tine, sau ne vedem acolo la ora aia.

CV: Cât la sută din ceea ce ți se va întâmpla crezi că depinde de tine și cât de alți factori?

DH: 80% depinde de mine. Restul de familie, de club, de antrenor, de soartă, de noroc, de tot ce este.

18 septembrie 2016

Poli - Steaua 0:1 (0:1)

Mai rar mi-a fost dat să văd un meci pe care Poli să-l trateze cu atâta teamă de rezultat. Declaraţiile lui I. Popa au cântărit greu asupra jucătorilor, care n-au avut curajul să forţeze măcar egalarea, după ce au oferit oaspeţilor pe tavă unicul gol al întâlnirii. La capătul a nouăzeci de minute, au fost vreo patru-cinci şuturi pe poartă în total, partida transformându-se într-un lasă-mă să te las de tristă amintire. Sigur, e bine că nu ne-am făcut de râs, că s-au adunat nişte bani pe urma meciului, dar nu a fost o dispută care să mă lase cu o stare de bine.


Partida a început sub auspicii triste în afara terenului, când un spectator a trebuit preluat de către ambulanţă. Pe teren, ne-am trezit conduşi în minutul 7: Llorente a pierdut o minge la centru, cumva am recuperat-o în apărare şi aceasta a poposit la Croitoru în treizeci de metri; căpitanul a mişcat greoi, a pierdut posesia, iar cum Bocşan şi Scutaru erau ieşiţi din poziţie, Tănase a găsit mult spaţiu şi a finalizat puternic din cincisprezece metri. Oaspeţii au mai avut o şansă în minutul 11, şutul lui Muniru găsind tribuna, la fel ca alte două, trei încercări steliste de-a lungul partidei. În dreptul nostru putem trece două semi-şanse, una la un şut al lui Henrique din unghi foarte închis şi una la o finalizare, tot din unghi, a lui Doman, ambele respinse de portar. Finalul de repriză ne-a dat emoţii când Străuţ a reuşit să intervină excelent la De Amorim, scăpat singur cu Straton, iar la cealaltă poartă i-am văzut pe Bocşan şi Henrique jenându-se unul pe celălalt la cornerul care a închis primele patruzeci şi cinci de minute.

Dacă prima parte n-a fost prea dinamică, a doua nu s-a ridicat nici pe atât la un nivel impresionant. Odată cu ieşirea lui Henrique în minutul 54, abilitatea noastră de a reţine cumva posesia în jumătatea adversă a scăzut simţitor, iar până în minutul 69, la mingea aruncată de Popa în careul nostru şi pe sub care au trecut doi stelişti, nu am văzut nimic notabil. La scurt timp a avut şi Golubovic o şansă cu capul, din careul mic sau pe acolo, însă finalizarea a fost fix pe Straton, ca apoi Boldrin să profite de o mică degringoladă defensivă, tentativa lui spectaculoasă de a înscrie fiind curmată de Bocşan. Dincolo de lipsa de ocazii foarte clare ale liderului, descuranjantă a fost penuria de oportunităţi de partea noastră. Cumva am reuşit totuşi să legăm două, trei faze în ultimele zece minute, fără a le finaliza prea inspirat - la prima, Doman a tras din marginea careului, însă n-a fost un şut greu de reţinut; Bărbuţ a trimis peste la o minge venită oarecum întâmplător de la Popovici, înainte ca Mailat să fie blocat în marginea careului la chiar ultima fază. Şi apoi s-a gătat.

Aş vrea să spun că sunt multe de zis, dar chiar nu sunt. Apărarea a fost solidă, cu un bravo special lui Bocşan şi jucătorilor din benzi. Mai sus, Artean şi Llorente au avut probleme cu controlul la centru, ceea ce a oferit câteva şanse oaspeţilor. Bărbuţ şi, surprinzător poate, Doman au încercat ceva în flancuri şi au dus câteva faze, însă finalizările n-au fost prea inspirate. E clar că un vârf precum Henrique poate face mult bine echipei, chiar şi atunci când joacă destul de izolat, cum a fost cazul astăzi, problema fiind totuşi că brazilianul nu va duce niciodată (în viitorul apropiat) un meci de nouăzeci de minute. Ba mai mult, acum pare să se fi accidentat din nou! Dacă alternativa pe post rămâne Popovici, nu te ajută prea mult. Dezamăgitoare gafa lui Croitoru, care în rest a jucat cu travaliul său obişnuit, fiind poate parţial vinovat că nu am scos măcar o ocazie cât de cât din cele câteva cornere pe care le-a executat. Dintre ceilalţi jucători intraţi, pe lângă Popovici, care a avut foarte puţine mingi, mi-a plăcut ce a adus Mailat în puţinele minute pe care le-a prins şi am rămas confuz la introducerea lui Cârstocea în minutul 86, când măcar ai fi putut simula ceva ofensiv, aruncându-l pe Drăghici în faţă.

Steaua a arătat complet neconvingătoare, poate acesta este şi motivul pentru care resimt un gust amar după prestaţia din această seară.  Dar n-ai ce să-i mai faci, importante vor fi următoarele două partide, cu Gaz Metan şi cu ASA Târgu Mureş, meciuri din care trebuie să scoatem ceva, dacă e să ducem trena acestui sezon, cumva, cumva.

Începând cu acest meci, avem bucuria de a îmbogăți cele scrise cu imagini de la firul ierbii. Mulțumim, Sașa Pastor! Click aici pentru galeria foto.

Poli: Straton (5,5) - Străuţ (6), Scutaru (5,5), Bocşan (6), Novak (6) - Artean (5), Llorente (5) - Bărbuţ (5,5), Croitoru (4), Doman (5,5) - Henrique (5,5)

Schimbări:

Popovici (5) pentru Henrique (min 54)
Mailat pentru Croitoru (min 79)
Cârstocea pentru Doman (min 86)

10 septembrie 2016

FC Voluntari - Poli 4:1 (2:0)

Nu-mi puneam mari speranțe în această partidă, dar nădejduiam că vom lăsa măcar o impresia decentă. N-a fost cazul, Poli fiind clar depășită de caliteatea superioară a adversarilor, în special în persoanele lui Cernat și Marinescu, și compromisă de anumite carențe individuale în propria defensivă.

Jocul a debutat sub semnul echilibrului. Prima ocazie cât de cât ne-a aparținut chiar la capătul primului sfert de oră, când Popovici a fost lansat pe dreapta, a intrat în careu, însă șutul său din unghi n-a avut destulă forță să-i pună probleme lui Bornescu. Gazdele au replicat instant, lovind transversala printr-un șut din marginea careului, ca în minutul 20 să deschidă scorul: Croitoru a respins slab la un corner, mingea i-a venit bine pentru voleu lui Marinescu în sub douăzeci de metri și execuția acestuia a fost impecabilă. N-am avut forța unei reveniri imediate, și după o perioadă fără mari ocazii, ne-am văzut în deficit dublu, minutul 40: Llorente a recuperat o minge la 30 metri de poartă pe care a și pierdut-o imediat, pasa excelentă a lui Cernat l-a trecut pe Scutaru și i-a permis lui Popadiuc să înscrie din poziție de singur cu portarul.

Am sperat că lucrurile se vor mai schimba după pauză, dar nu s-au grăbit s-o facă. Doar introducerea lui Pedro Henrique a oferit viață atacurilor noastre. Astfel, în minutul 71 Bornescu a degajat central, deși defensiva gazdelor era complet dezorganizată, Artean a trimis mingea înainte, din plonjon cu capul, iar Pedro a preluat, l-a depășit pe portar, însă a intrat în unghi și șutul său la poartă a fost scos de Maftei. Golul a căzut însă în minutul următor: Novak a trimis lung un balon ce ajunsese în zona centrului după un corner, Șeroni a deviat cu capul pentru Pedro, care a trimis lobat în poartă! Nici n-am apucat să contemplăm o revenire, căci același Șeroni a intrat prin alunecare în careu, pe un moment de neatenție al apărării noastre, și și-a faultat adversarul. Deși a Curileac a ghicit partea, Cernat a transformat și putea să mărească avantajul în minutul 78, când a scăpat pe o lansare lungă pe lângă Șeroni, dar n-a reușit să finalizeze ca lumea. Culmea, decarul gazdelor n-a mai greșit în minutul 85, când Curileac a respins aiurea o minge lungă în marginea careului, direct la Cernat, și acesta l-a lobat lejer de la peste treizeci de metri. Și asta a fost.

Nici nu vreau să intru în alte detalii. Să ne bucure reușita lui Pedro și faptul că, de bine/de rău, golurile le-am primit pe erori personale. Pe de altă parte, poate asta ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult, fiindcă nu avem alternative pe post, că Șeroni păcătuiește așa de mult, pentru tot binele pe care-l face. Va fi însă altă partidă cu Steaua, în sper să ne închidem mai bine și să fim preciși pe contre, odată cu revenirea lui Bărbuț. Și așa însă, va fi un meci tare greu.

Poli: Curileac (4) - Stăruț (5), Șeroni (4), Scutaru (5), Novak (5) - Artean (5,5), Llorente (5) - Roșu (5), Croitoru (5), Doman (5) - Popovici (4,5)

Schimbări:

Pedro Henrique (6) pentru Popovici (min 66)
Mailat pentru Croitoru (min 79)
Cârstocea pentru Roșu (min 86)

9 septembrie 2016

Poli II - Cetate Deva 5:1 (2:1)

Drăghici, Pădurariu, Velcotă şi Popan de două ori au devansat fără drept de apel formația din Deva, într-un meci deosebit de reuşit al echipei noastre secunde. Suntem, așadar, la două din două, fruntaşi în liga a 3-a.

Partida a început tare şi în minutul 3 Poli a deschis scorul: mingea a ajuns la Pădurariu de la Vasi, acesta a intrat în careu şi a trimis în fața porții, de unde Drăghici a pus latul. S-a jucat rapid, iar minutul 14 a arătat cum pot curge fazele: Deva s-a găsit în careul nostru şi a fost aproape de gol, iar pe contră şutul lui Drăghici a fost deviat de portar în bară. Oaspeții n-au mai scăpat două minute mai târziu, când combinațiile dintre Pădurariu şi Drăghici l-au găsit acum pe primul în poziție de finalizare şi acesta n-a ratat. Avantajul confortabil a ținut sub un minut, căci Neagu a respins prost în spate la o minge lungă, Velici a interceptat şi l-a lobat de la distanță pe Smaranda. Nu s-au mai întâmplat multe până la pauză, exceptând accidentarea lui Vasi şi un şut periculos al lui Popan, devenii nereuşind să pună multă presiune pe jucătorii antrenați de Stoicov.

Dominarea a continuat după pauză, ajutată şi de majorarea rapidă a avantajului în minutul 50. Faza golului a fost excelentă: Velcotă l-a deschis cu o diagonală pe Popan, acesta a intrat în careu şi a centrat la colțul lung, de unde tot Velcotă, ajuns din timp, a înscris. Jocul s-a liniştit, şi până în ultimele zece minute am văzut doar jumătăți de ocazii. Chiar şi devenii au avut una, la o minge razantă prin fața porții, dar finalul tot nouă ne-a aparținut. După o bară la mingea trimisă cu capul de Cochințu în minutul 82, am beneficiat imediat de o liberă bătută lung, Pădurariu a reluat, balonul a ajuns la Popan care a făcut patru. Pe fondul debusolării oaspeților, încă un gol părea iminent şi acesta a venit în prelungirile partdei, când Popan s-a debarasat de adversarul direct şi a învins portarul din poziţie unu la unu. Cinci - unu, ce victorie cu o echipă care se visa la promovare, dar n-a arătat-o de fel.

Aş remarca în primul rând plusul de răutate al echipei, pressingul la carei-am supus pe deveni sufocându-i. Mijlocul nostru a dictat ritmul, cu Velcotă, Bîrnoi şi, pe final, Popan strălucind. Ce creştere grozavă la primii doi. care fac antrenamentele cu echipa mare. Mi-a plăcut şi de Haruț, pe care l-am urmărit în mod anume, iar alături de el Cochințu a fost foarte sigur pe sine. Mai puțin convingători au fost Podină şi Neagu, ultimul folosit în centru, dar chiar şi aşa, oaspeții n-au avut mari şanse. Pădurariu, în ciuda golului şi a pasei(lor) de gol, mi s-a părut greoi şi puțin decalat, în vreme ce Drăghici s-a impus fizic adeseori, dar n-a excelat.

Nu e o idee rea să urmărim şi pe viitor echipa secundă, care nu doar promite, ci şi face meciuri se bună calitate. Bravo băieți!

Poli: Smaranda - Hăruț, Cochințu, Neagu, Podină - Velcotă, Bîrnoi, Oprea, Vasi - Drăghici, Pădurariu

Au mai intrat Popan, Codrean, Kokora

7 septembrie 2016

Cupa Ligii: Poli - Chiajna 2:1 (1:0)

Așa de delicioasă a fost această calificare, că mi-am permis s-o savurez și la un pahar de vorbă după. Deși în joc finalizările noastre, tratarea fazelor fixe și arbitrajul au lăsat mult de dorit, determinarea și clarviziunea arătate în ultimul sfert de oră, cu om în minus, au fost ceva deosebit. Golul lui Artean din penalty (ratat în primă fază) și trasorul spectaculos al lui Croitoru au decis până la urmă partida, consfințind avansarea în penultimul act al competiției. Însă nu doar prestigiul acestei reușite e important, ci și veniturile pe care le aduce cu sine, oferind puțin aer clubului.

Treburile au arătat decent de la început, cu Poli într-o dispoziție bună de joc. După șutul insuficient de puternic/plasat al lui Popovici, tot nouarul a obținut în minutul 11 penalty-ul din care s-a deschis scorul, șutul său fiind blocat cu mâna de un fundaș advers. De remarcat însă pasa extraordinară cu exteriorul trimisă de Artean din propria jumătate, de la care a pornit faza. Același Artean a executat, slăbuț, astfel că Bălgrădean a respins, însă mijlocașul nostru a fost pe fază și a împins balonul în plasă pe sub portar la a doua încercare. N-am stat liniștiți, căci a urmat mare pericol la noi în următoarele minute, cu două libere din flancul nostru stâng, ambele găsind adversari în careu pentru finalizare, din fericire pe lângă/peste poartă.  După ce tempo-ul a scăzut puțin și Poparadu a fost înlocuit forțat cu proaspăt întorsul Llorente, ne-am trezit în minutele 31, 33 și 36 cu o tripletă incredibilă de ocazii. La prima, o recuperare avansată a lui Bărbuț i-a prins pe picior greșit pe adversari, șeptarul l-a lansat ideal pe Popovici, care a intrat în careu, a fixat portarul - și a tras în plasa laterală. Tot Popovici finalizează în portar centrarea lui Artean în minutul 33, la altă recuperare ofensivă bună în marginea careului advers, ca apoi Bărbuț să fie lansat ideal de Croitoru, dar să nu reușească să-și cadreze șutul din poziție de unu la unu, în ciuda unei preluări excelente făcute în prealabil. S-a accidentat și Vădrariu înainte de pauză, fiind înlocuit cu Doman, care a și fost aproape să se vadă eliminat la o intrare cu cotul în fața unui adversar. Înainte de aceasta, oaspeții au speculat o slăbiciune în centrul apărării noastre și Curileac a reușit cumva să respingă șutul din marginea careului, finalizarea ulterioară fiind anulată pe motiv de ofsaid. Repriza se termină cu o fază discutabilă în careul advers, când centrarea lui Doman l-a găsit pe Scutaru, acesta a ciupit mingea înaintea lui Bălgrădean și a fost doborât, însă nu s-a acordat nimic.

N-au fost ocazii mari la reluare, doar lovitura de cap a lui Șeroni din minutul 56, prinsă în doi timpi de portar, fiind oarecum notabilă. Apoi, în minutul 64, și-a dat-o arbitrul cu mucii în fasole - Llorente l-a lansat cu pasă filtrantă pe Bărbuț, acesta a scăpat de marcajul ultimului apărător, nu și-a făcut însă grozav pașii și a fost prins chiar înainte de finalizare, căzând în careu. În loc de penalty și poate chiar eliminare, ne trezim noi în zece pentru o presupusă simulare. Poate n-am fost absolut sigur în prima fază de ce a fost, dar la reluare, pe lângă cum îi ia piciorul lui Cristi, se vede un lucru și mai clar care denotă cine a greșit: Albu arată spre minge, pe care evident n-o atinge, știind că l-a lovit pe Bărbuț înainte. Fără a arăta ceva deosebit, Chiajna egalează în minutul 74: Novak și Șeroni s-au încurcat reciproc la un corner bătut spre colțul lung, mingea a ajuns la Melinte care a șutat din unghi, balonul a lovit bara de sus a porții lui Curileac înainte de a sări fix la Albu, între jucătorii noștri, care a egalat din voleu. Părea destul de sumbru, considerând vădita oboseală a echipei noastre, dublată de inferioritatea numerică pe care trebuia s-o gestionăm în finalul de meci. Dar miracolul s-a întâmplat și s-a întâmplat repede, într-o maniera dulce, dulce: Croitoru, în minutul 78, a avut timp și spațiu la 25 metri, a înaintat puțin și a pleznit mingea în diagonală, aceasta poposind fără șanse în vinclul porții lui Bălgrădean. Mă așteptam să suferim în ultimele minute, însă tot noi am fi putut tranșa partida cu zece minute rămase, când Popovici a presat bine, a reușit o recuperare în marginea careului, dar din poziție centrală n-a reușit să țintească pe lângă portar. Finalul l-a regăsit și pe Pedro Henrique în teren, care alături de Croitoru și Doman a ținut mingea sus, reducând timpul efectiv de joc pentru adversari. Concordia nici n-a mai ajuns periculos la poarta lui Curileac, atât de bine am gestionat această fază de joc - ceva special, special. Și așa ne-am calificat!

Zic doar că e păcat că nu putem fi ceva mai preciși la finalizare, fiindcă ne puteam face meciul ușor din prima repriză. E drept că la fel îl puteam face ușor dacă arbitrajul era decent, însă oricum ar fi, trebuie să obținem mai mult în fazele construite cursiv/din acțiune. Omul meciului, de departe, a fost Croitoru, care a luptat exemplar, și-a motivat coechipierii, a ațâțat publicul, a jucat foarte inteligent multe momente ale partidei și, pe deasupra, a dat-o la păianjen ca să știm o treabă. Alături de el, Artean, Șeroni și Bărbuț mi-au plăcut mult, deși primul a trimis două pase înapoi direct la adversar, al doilea aproape că a pus un gol pe tavă Chiajnei și Bărbuț, la meciul cu numărul o sută, n-a controlat destul de bine acțiunile în care ar fi putut marca. E deja standard însă să-l vezi pe Șeroni înșirând adversari în cursele sale înspre jumătatea adversă, un deliciu. Străuț și Novak, la primul lor meci, au fost prezentabili, cât să ne dea speranțe pentru viitor, ca și Pedro, în vreme ce Curileac și Scutaru au avut niște scăpări (portarul indecis pe ieșiri, fundașul la câteva acțiuni), dar nimic grav.  Llorente a oferit câteva pase potrivite, a făcut și câteva recuperări, însă e clar că mai are până să se integreze și să prindă forma meciurilor competitive.

Bietul Popovici, care clar vrea mult și a făcut lucruri bune azi, ca pressing, obținând penalty-ul, suferă pe seama finalizărilor sale hazardate, a lipsei de luciditate în momentele cheie. Dar asta avem, nu prea există alternative și pe contrele în viteză de care părem deodată capabili, poate fi un om care să te ajute. Dacă m-a dezamăgit cineva, a fost Doman, care nu doar că putea să lase echipa în zece dintr-o prostie, dar a arătat în repetate rânduri că nu prea gândește fazele, în ciuda capacității sale exemplare de a-și scoate din joc adversarii direcți. La o adică, cred că Vădrariu a fost și mai puțin util, irosind câteva faze fixe într-o manieră tristă, însă nu pot judeca în ce măsura aceste nereușite au ținut de accidentare.

Îngrijorătoare rămân deci problemele fizice ale jucătorilor, căci pe lângă cei doi accidentați azi, sunt tare curios cum ne vom recupera până la meciul de sâmbătă de la Voluntari. Un test interesant pentru Popa va fi selecția jucătorului U21, din moment ce Bărbuț absentează. Cred că variantele ar fi Bocșan, cu anumite permutații în apărare, sau Mailat în dreapta. Aș prefera oricând o opțiune în care nu schimbăm apărarea, însă e posibil ca acest meci greu să fi scos untul din Străuț și ca acesta să nu poată juca nouăzeci de minute în câteva zile. Vom vedea.

Până atunci, haideți să aclamăm puțin echipa asta. Se întâmplă ceva cu potențial deosebit pe Dan Păltinișanu, formarea unui colectiv de jucători care dau totul pentru Poli și o fac cu oarecare succes în ciuda adversităților din afara terenului. Parcă prinde contur ceva frumos. Ar fi păcat ca Timișoara să îl treacă cu vederea.

Bravo Poli!

Poli: Curileac (5,5) - Străuț (6), Scutaru (5,5), Șeroni (6), Novak (5,5) - Artean (6,5), Poparadu - Bărbuț (5,5), Croitoru (7), Vădrariu (5) - Popovici (5,5)

Schimbări:

Llorente (5,5) pentru Poparadu (min 30)
Doman (5) pentru Vădrariu (min 37)
Pedro Henrique pentru Popovici (min 82)

P.S. Și urmează Târgu Mureș (tur-retur, cred) pentru un loc în finală!

6 septembrie 2016

Cristi Bărbuț la 100 meciuri

Datele mele statistice arată că în cazul în care va evolua miercuri, în meciul de Cupa Ligii împotriva Chiajnei, Bărbuț va atinge nebănuita bornă a celor o sută de prezențe pentru Poli! E drept că a fost aproape s-o rateze, când era dat ca plecat la Pandurii în această vară, însă toate lucrurile par să fi mers înspre bine, cu Cristi într-o formă cum mai rar am văzut de la el în Liga 1.

Sursa: digisport.ro
Andrei l-a observat încă din 2011, chiar înainte să vină la Poli, în finala dintre selecționatele Timiș U16 și București U16. Chiar de nu s-a remarcat în acel meci, în care au mai evoluat și Bocșan și Todorov, a fost unul din golgheterii turneului, alături de Dorin Rotariu. A fost destul cât în acea vară să facă mutarea de la Giroc la Poli.

De văzut cred că eu l-am văzut prima dată în amicalul dintre Poli și Botoșani, datând din 2 martie 2013, cu doar șase zile înainte de debutul său în meciul pierdut în deplasare împotriva celor de la UTA. Scriam atunci:
Cea mai mare surpriză a reprezentat-o însă evoluția lui Bărbuț, care dacă ar putea susține nivelul arătat, ar putea curând să ia locul lui Goge din echipă. 
Goge, ce etalon la vremea aceea.  Primul gol a căzut în luna mai, acasă, contra ASA-ului.
În minutul 28 Szekely a protejat o minge pentru Bărbuț în marginea careului, acesta a trecut printre fundașii advers, a rămas singur cu portarul și a înscris la colțul lung!
Și la finalul acelui sezon îl aveam  în fruntea listei noastre de note.
1. Cristi Bărbuț (9 meciuri) - 6.50 sezon (FN tur / 6.50 retur)
Poate că numărul redus de jocuri disputate nu îl recomandă în aceasta listă, dar impactul avut asupra echipei și asupra sezonului o fac. E improbabil că alb-negrii ar fi reușit promovare fără aportul juniorului titularizat de către Velcea în acest retur. În rest, a zis Andrei ce era de zis, este un fotbalist cu mare potențial (tehnică, viteză, altruism, determinare) și cu un plus de forță și de maturitate va putea face față și în Liga 1 încă din primul sezon. Așteptările sunt mari, să sperăm că nu va dezamăgi nici el, nici clubul în gestionarea lui.
A urmat debutul în Liga 1, încununat cu acel gol extraordinar împotriva lui Dinamo, pe un Dan Păltinișanu mai plin decât suntem obișnuiți să-l vedem în aceste zile.



Poate am fost prea optimiști, fiindcă viața în prima divizie s-a dovedit dificilă. Deși a reușit să facă mai multe meciuri bunicele, în majoritatea a fost închis și citit prea bine de adversari, respectiv coechipierii au avut dificultăți în a-i oferi spațiile de care un jucător cu fuleul lui are nevoie pentru a străluci. A luptat admirabil în ultima etapă, când am învins Chiajna acasă, dar...n-a fost destul.

Sezonul care a urmat în Liga a 2-a a părut să fie cel al formării unui nou Bărbuț, care în ariergarda lui Pedro Henrique a format cel mai impozant cuplu de atac de la acel nivel. A fost singurul tânăr care a primit șansele pe care le merita de la Dan Alexa și i-a răsplătit încrederea. Cu șase goluri marcate s-a afirmat ca unul dintre oamenii cheie ai promovării, chiar dacă a ratat multe etape pe seama unei accidentări.

Impresia la revenirea în Liga 1 a fost că tocmai această accidentare a compromis pregătirea de pre-sezon a tânărului mijlocaș de bandă dreaptă. Cu Henrique și el pe tușă, și cu climatul de la club deteriorându-se rapid pe seama blocajului de la Curtea de Conturi, viața a fost grea. Venirea unor jucători precum Zicu, Goga, Curtean și Javi a aglomerat serios zona din spatele vârfurilor, iar pe fondul unor evoluții neconvingătoare, Bărbuț a suferit din lipsă de încredere, dar și din lipsă de idei. În pauza de iarnă a ocupat podiumul 'celorlalți remarcați'. Scriam asta:
3. Cristi Bărbuț (16 meciuri) - 5,36
N-o să spun că-mi vine să plâng că scriu aceste rânduri, dar mă lovește o tristețe rară. Precum vom reitera și în discuția despre tinerii care au evoluat în acest sezon, Bărbuț reprezintă simbolul acestei echipe: așa cum era simbolul speranței, în acest moment este cel al dezamăgirii. Cu toții ne-am simțit legați de el în acești ultimi ani, este ceea ce ne doream - un jucător 3T, tânăr, talentat, timișorean - dar acest an îl găsește mai pierdut ca niciodată. Accidentarea cu care a încheiat sezonul trecut, pierderea echipei în L1, reorganizarea tactică, toate s-au aliniat cât se poate de rău. Cu siguranță că și lui i-a lipsit Henrique, un vârf alături de care, dintr-o postură mai avansată, a putut să își etaleze calitățile la nivelul ligii secunde. Dar mai grav decât toate aceste neajunsuri conjuncturale este lipsa de motivație pe care am remarcat-o mai ales pe la mijlocul campionatului regulat, o posibilă exteriorizare a frustrării acumulate în perioada anterioară. Ar fi absurd să ne pierdem încrederea în Bărbuț, care n-a împlinit încă 21 ani, și care ne-a oferit deja destule momente de satisfacție, dar atât el, cât și cei din jurul lui, trebuie să lupte împreună. Se prea poate ca soluția să includă o ieșire din ciclul presiunii unei confirmări rapide, și multă, multă muncă, în special pe centrări și finalizări.
Situația nu s-a ameliorat până la final, când afirmam:
Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.
Poate că într-un fel asta s-a și întâmplat. Perioada petrecută la Târgu Jiu poate să fi oferit puțină perspectivă, iar presiunea pe care o exercită alți tineri asupra poziției sale, precum Sorescu și Mailat, sunt factori motivaționali puternici. Așa se face că începutul acestui sezon ne arată un Bărbuț mai combativ, mai disciplinat și mai inspirat. N-au trecut multe etape, dar faptul că prestațiile sale au impresionat, deși lotul nu este unul grozav, e admirabil. Sunt convins că în baza acestor jocuri ar fi trebuit convocat la Naționala U21, pentru care mai este eligibil, însă dacă va avea continuitate la acest nivel, va fi imposibil să nu fie selecționat.

Reiese mai sus de ce credem că acesta este un moment important și un moment pe care trebuie să-l apreciem. Bărbuț, mai mult ca oricare alt jucător din ultimii patru ani, este un simbol pentru clubul de care ne tânguim săptămână de săptămână. Fiind un jucător relativ cuminte, care nu iese mereu în evidență prin personalitatea sa pe teren, ci prin disciplina din afara lui și lipsa de tevatură implicită acesteia, tindem să nu apreciem mereu dedicarea sa. Cu siguranță că există o conjunctură anume care a făcut ca în acest ani să nu plece de la Poli, începând cu starea financiară a fotbalului românesc și terminând cu dificultățile arătate în adaptarea la fotbalul mare, dar și conjunctura are limitele ei.

Și aș mai oferi două argumente pentru care să-l apreciem pe Cristi. În primul rând, pentru că foarte puțini jucători au atins acest număr de prezențe, cu atât mai mult dacă e să considerăm vâltoarea ultimelor sezoane. Fotbaliștii cu peste o sută de prezențe la Poli din ultimul deceniu: Dan Alexa, Mircea Oprea, Gigel Bucur, Costel Pantilimon, Marius Popa, Srdjan Luchin, Gabriel Cânu, Silviu Bălace, Dorin Goga, Cristian Scutaru. Dintre aceștia, ultimii patru le-au adunat atât în perioada lui Iancu, cât și sub forma ACS Poli. Dar mai există o diferență, și aici vine al doilea rând: Bărbuț, alăturându-se acestei liste, va fi singurul care are ani de juniorat efectuați la club. Toți ceilalți jucători care au crescut la Poli și au ajuns să debuteze pentru echipă, fie au plecat mai repede, fie n-au reușit să confirme. Iar alții, precum Luchin, Scutaru și Pantilimon, au fost aduși la Timișoara după împlinirea majoratului.

Dincolo de toate aceste statistici, e important să vedem că șeptarul nostru se simte bine pe teren. Doar așa va putea juca la un nivel care să-i permită să ajungă un jucător solid pentru un club mai serios ca Poli și să adauge la cele treisprezece goluri pe care le-a înscris până acum. Mai e destul loc de progres în jocul său, la driblingul scurt, la centrări, la finalizare, iar următorii ani vor fi decisivi în sensul dezvoltării sale. Până atunci, sperăm să continue fotbalul pe care l-a arătat în ultimele luni și să ajute echipa să iasă din gaura în care se află acum. 

Bravo Cristi!

3 septembrie 2016

UTA BD II - Poli II 0:2 (0:2)

Echipa secundă, cu întăriri tinere de la 'seniori' şi Smaranda în poartă, a trecut fără mari emoții de tinerii arădeni, grație dublei lui Vasi. De mai puţin bun augur a fost accidentarea lui Sorescu, faultat dur de un adversar şi căzut rău pe umăr.

Am plecat din timp să ajungem la Şiria, dar am avut rara oportunitate de a schimba o roată în zona Fibişului, deci tot am întârziat la agreabilul stadion unde evoluează UTA BD II, dar şi divizionarea secundă Şoimii Pâncota. Am ratat de puţin deschiderea scorului, în minutul 30, când Velcotă şi Vasi au schimbat pase, ultimul trecându-şi în cont reuşita. Poli dominase meciul până atunci, dar Velcotă, Mailat şi Bocşan n-au profitat de indeciziile portarului advers. Scorul pauzei l-a stabilit acelaşi Vasi, pe fază la o respingere slabă a apărătorilor adverşi, a expediat un voleu perfect în vinclul porţii arădene.

Nici nu s-a reluat bine jocul în repriza secundă, că UTA BD a rămas în zece, la o intrare dură asupra lui Velcotă. Astfel, gazdele au optat să joace precaut, iar nici poliştii nu au mai fost deosebit de concentraţi în soarele fierbinte. Am notat doar doua şuturi din marginea careului, Pădurariu şi Oprea, respinse deportar, respectiv o reluare pe lângă a lui Codrean. Cea mai mare oportunitate a avut-o tot Oprea, pe final, când a pus latul la centrarea precisă a lui Podină, dar a trimis peste. Şi aşa s-a terminat.

Greu de făcut multe observații în aceste condiţii, din moment ce repriza pe care am văzut-o completă a fost dezamăgitoare. Excesul de individualism în anumite momente a dăunat jocului, mai ales că majoritatea acțiunilor întreprinse astfel de Mailat sau Vasi au eşuat. Cel din urmă a lăsat totuşi o impresie bună, fostul jucător de la Atletico Arad arătând o atitudine pozitivă şi pe lângă cele două goluri marcate. Mi-a plăcut şi tehnica etalată de Bîrnoi, atât ofensiv, cât şi defensiv. În rest, fundaşii noştri s-au dovedit prea robuşti pentru tinerii arădeni, căci UTA n-a avut ocazii foare mari, astfel consemnându-se o superioritate clară a Politehnicii. Să sperăm doar că accidentarea lui Sorescu nu va fi una gravă.

Nu a fost rău pentru un prim meci, mai ales că toţi jucătorii veniţi de la echipa mare n-au avut parte de nouăzeci de minute se fotbal laolaltă. Dar tot aş fi vrut să văd ceva mai mult în a doua parte, poate un plus de atenţie şi de agresivitate.

Zic asta fiindcă vedem în celelalte rezultate cât de parşivă poate fi liga a 3-a, şi nu cred că va fi mult loc de relaxare.

Oricum, bravo Poli!

Poli: Smaranda - Sorescu, Bocşan, Fridrich, Podină - Vasi, Bîrnoi, Oprea, Mailat - Velcotă, Pădurariu

Au mai intrat: Filip, Codrean, Kokora

2 septembrie 2016

Interviu: Adrian Stoicov

Mâine începe liga a 3-a, unde o regăsim pe Poli II, deși de lăsat am lăsat-o o divizie mai jos, gata să se dueleze cu UTA BD II. Lotul este în mare neschimbat, exceptând câteva permutații devenite permanente dinspre juniorii A și B, și include șaisprezece jucători:

Mario Contra - Alexandru Costinaș, Cristian Podină, Harald Fridrich, David Filip, Radu Cochințu, Denis Hăruț - Andreici Slagian, Cosmin Bîrnoi, Lucian Oprea, Cristian Pădurariu, Eduard Codrean, Narcis Popan - Andrei Sîntean, Sebastian Velcotă, Renato Kokora

Antrenorul echipei în acest sezon va fi Adrian Stoicov, un polist cu state vechi, asemeni predecesorului său, Adrian Săvoiu. Cu undeva pe la două sute de meciuri disputate în tricoul Politehnicii, fostul fundaș stânga a evoluat pentru club în două generații de excepție, a căror rezultate au fost egalate doar în momentele de vârf ale erei BKP.


Nu o mai lălăim în introduceri, fiindcă urmează o discuție lungă și fascinantă, cu amintiri despre minunata Poli din perioada 85-95, drumul de la juniorat spre fotbalul mare, obstacolele de pe el, problemele de coordonare între echipa secundă și echipa mare, precum și lipsurile cele mai semnificative în formarea tinerilor fotbaliști. O conversaţie sufienctă sieşi, fără alte comentarii.



CV: Eu vin la meciuri de prin ‘94. Din perioada aia îmi aduc aminte de un meci cu Poli Iaşi, când am câştigat cu 8, 9…şi tot ce mi-a rămas întipărit în minte din meciul acela e o bară.

AS: Mai interesant a fost golul pe care l-am dat prin plasa laterală. Kovacs a şutat la poartă, mingea a intrat prin plasa laterală şi a fost validat golul. Am văzut noi ceva, dar ştii cum, nu am spus. După aia am căutat să vedem pe unde a intrat. Greu am găsit: era  un ochi lărgit la plasă şi a intrat din cauza forţei şutului. Nici măcar arbitrii n-au văzut, aşa de violent a fost şutul. Au văzut doar mingea în plasă. Era la poarta de la peluza nord, arbitrul de tuşă era dincolo, poate dacă era invers, din partea cealaltă ar fi văzut. A fost cel mai bizar gol pe care l-am trăit!

CV: Nu ştiu exact între ce ani ai jucat la Poli. 

AS: Din 1985 sunt la Poli. Eu m-am născut la Denta, acolo am făcut primii opt ani de şcoală, şi după aceea am venit la paisprezece ani şi am dat la liceul sportiv. Am reuşit la examen şi am rămas la LPS Banatul între 82-85. Acolo am început fotbalul de performanţă, iar în ultimul an de juniorat am fost transferat la Poli. Cât am fost la liceul sportiv am fost şi la echipele naţionale, am stat şi un an la Bucureşti la Luceafărul, la Electroaparataj. Stăteam în cămin, dar nu m-am transferat şi cu şcoala pentru că nu am vrut, am rămas aici. Era mai uşor şi îl aveam pe domnul director Dobândă, care ţinea foarte mult la mine, şi m-a ajutat mult să nu pierd cu şcoala. În 85 eram plecat în Grecia cu echipa naţională de juniori şi dânsul a semnat atunci şi pentru tata trecerea la Poli, ca să nu mai bată drum până la TImişoara.

CV: Asta era spre sfârşitul acelui an.

AS: Da. Am prins o generaţie de fotbalişti mari. Erau Şunda, Moise în poartă, Lehman, Şulea, Oancea, Bolba, Pascu, Ionuţ, Vuşcan, Bozeşan II. Asta a fost generaţia care a ţinut cam până în 86-87, chiar dacă unii au mai rămas. Apoi în ‘88 am devenit altă formaţie, cu Crăciun, Tică Andreaş, a revenit Varga, care fusese împrumutat pe la Tomnatic şi Sânnicolau.

CV: Cum ai intrat în prima echipa?

AS: Eu am debutat în 87 la Poli, la un meci cu Universitatea Cluj. Lehman, fiind şi în vârstă, era accidentat şi atunci m-a întrebat domnul profesor Ionescu: măi sârbule – aşa îmi zicea – ţi-e frică să joci? Am zis că nu şi am jucat tot meciul, am câştigat 1-0. Apoi am mai jucat 15-20 minute de câteva ori şi încet, încet am prins al doilea meci integralist cu FC Argeş, câştigat 2-1. Poli a retrogradat în următorul an, în ‘87, după acel meci cu Dinamo, terminat 2-1, ca în ‘88 să promovăm şi după aceea am jucat toate meciurile.

CV: A fost o echipă foarte bună în acea perioadă.

AS: Da, o echipă omogenă, patru-cinci ani am fost împreună. Doar doi, trei jucători dacă veneau, că noi ne bazam pe paisprezece jucători – aveam trei rezerve. Nu lot de douăzeci şi cinci, cum e acum.

CV: Care a fost vârful, finala Cupei României din ‘91 sau meciurile europene?

AS: Cele mai mari satisfacţii au fost rezultatele din meciurile europene. Dubla cu Atletico, acea calificare a fost cel mai important moment, cu 2-1 la total; apoi cu Real, în următorul an, deşi nu am trecut mai departe; cu Sporting, cu care am pierdut 7-0 afară, dar am câştigat cu 2-0 acasă. Dar şi acea înfrângere, în ciuda scorului, nu spune întreaga povestea. Până în minutul 60 am contat, când am primit golul trei, deşi în prealabil am avut noi o ocazie mare – Octavian Popescu a scăpat singur cu portarul şi în loc să dea pasă, a tras şi a dat pe lângă.
Şi finala Cupei a fost specială, chiar dacă am pierdut la unsprezece metri. Eu am fost unul dintre jucătorii care au ratat, chiar primul de fapt. Niciunul dintre atacanţi sau mijlocaşi nu-şi dorea să bată, deci am executat noi fundaşii. Steaua mai avea echipă bună, cu Ilie Dumitrescu, Gherasim, Doboş, dar chiar am dominat acel meci, am avut foarte multe ratări. Doar Băban a ratat de trei ori singur cu portarul.
Satisfacţii au mai fost, şi când am promovat, şi când am bătut pe Steaua...au fost multe momente frumoase în cariera mea de fotbalist.

CV: Cum s-a schimbat fotbalul de atunci?

AS: Când am ajuns în fotbalul mare, în ‘85, făceam antrenamente cu seniorii, dar jucam la tineret, era foarte greu să ajungi să joci într-o echipă de seniori fiindcă erau foarte multe valori. Era dificil să ajungi în Liga 1, chiar şi în Liga a 2-a, mulţi jucători găsindu-se acolo la apus de carieră. Concurenţa era foarte mare. Pe timpul acela erau fotbalişti, nu jucători de fotbal. Acum sunt jucători de fotbal la majoritatea echipelor din Liga 1. Numai cine nu vrea, nu joacă în Liga 1. Asta le explic şi copiilor pe care îi antrenez, au o şansă deosebită în viaţă, să ajungă să joace cu uşurinţă în prima ligă. Dar să se ocupe în primul rând de fotbal, nu să lase fotbalul pe locul doi. Fotbalul românesc, pe an ce trece, tot mai slab e.

CV: Care e principala problemă?

AS: Faptul că tinerii din ziua de astăzi au alte preocupări. Pe timpul nostru n-aveai ce să faci; acum ai internetul, facebook, cluburi, jocuri de noroc, pariuri, tot altceva. Şi atunci normal că dacă pierzi bani la ruletă, nu mai poţi veni să te antreneze Stoicov să fii atent la ce spune Stoicov, te gândeşti la cum să recuperezi acei bani.

CV: Nu e paradoxal? Acum se poate câştiga mai mult din fotbal decât în urmă cu douăzeci de ani.

AS: Şi pe când jucam eu fotbal se câştigau bani frumoşi, înainte de ‘90. Aveam prime de zece mii de lei, erau bani foarte mulţi. Erau şi jucători care au venit la Poli şi au primit până la o sută de mii pe semnătură, cum a fost cazul lui Oancea, când s-a transferat de la Reşiţa. Îţi luai un apartament sau chiar două de banii aceştia. Aveam chiar şi prime de patru-cinci mii de lei, am prins şi meciuri în deplasare, în liga a doua, cu opt mii de lei primă. Un salariu mediu era pe la două mii cinci sute.

CV: Dar ziceai că tinerilor le era greu să intre în echipă pe atunci, acum sunt altele oportunităţile.

AS: Da, dar ei au alte preocupări şi e păcat că nu îşi dau interesul, nu îşi doresc mai mult. La mentalitate stăm destul de prost, asta de acasă pleacă. Că cei şase ani de acasă contează foarte mult. Eu zic şase, că la al şaptelea eşti deja la şcoală.

CV: Se poate să nu îi mai atragă fotbalul fotbalul? Pe lângă bani, înainte era şi o chestiune de prestigiu.

AS: Acum îi atrag în primul rând banii şi totul pleacă de la părinţi. Situaţia materială a familiei este de multe ori precară şi atunci la fotbal se zice că se câştigă mai uşor. Părinţii pun pe primul plan banul, vor să ajungă copilul cât mai repede sus, să câştige cât mai mulţi bani şi să-i susţină şi pe ei. Cred că asta e o greşeală. Noi trebuie să facem prima dată educaţia fotbalistică a părinţilor, să le explicăm ce înseamnă fotbalul de performanţă, ce sacrificii implică, ce înseamnă alimentaţia. Părinţii le dau să mânânce orice, să bea orice, îi interesează doar unde îşi doresc ei să meargă şi copiii vin atunci cu ei, deci nu fac ei sacrificii pentru copii, vor să facă copiii sacrificii pentru ei. De aici pleacă totul.

CV: Există un cadru organizat în care să se facă aceast antrenament al părinţilor?

AS: Nu. Fiecare mai face câte o şedinţă cu părinţii şi le explicăm ce înseamnă alimentaţia, ce înseamnă aceste responsabilităţi. Sunt părinţi care acceptă, dar sunt şi alţii care zice că nu pot face. Problema e că atunci nici nu poţi cere prea multe; însă părinţii tot pun presiuni pe copii şi apoi vin la antrenor, să-l întrebe de ce nu joacă. Şi eu le zic că e fiindcă ei, părinţii, nu au făcut lucrurile pe care le-am cerut, nu i-au oferit o şansă egală în dezvoltare. Cea mai mare problemă e când părinţii vin şi mai dau ceva, iar atunci au şi pretenţia să joace copilul.

CV: Nu există delimitări clare?

AS: Da, dar există antrenori care nu se ţin de ele. Şi dacă te-ai compromis o dată, eşti compromis. Eu nu am acceptat şi nu voi accepta asemenea compromisuri, fiindcă nu am nevoie să vină lumea să-mi facă reproşuri. Chiar când am preluat grupa 2003-2004, aveam părinţi care dădeau mereu indicaţii. Eu am făcut şedinţă şi le-am zis clar: aici un sigur om dă indicaţii. Un singur om dirijează. Ai dirijat, l-ai luat de mână şi ai plecat, nu mă interesează dacă e cel mai bun din echipă. Vii frumos la meci, îl incurajezi, îl aplauzi, dar nu-i dai indicaţii, pentru că nu te pricepi. Şi nici dacă ai fi antrenor, nu s-ar cădea, fiindcă eu îi cer una, tu îi ceri alta. În general n-am avut probleme, exceptând o situaţie în 2002-2003, cu grupa în care era generaţia ‘91, cu Dobricean, Silaghi, etc. Am avut părinţi care dădeau indicaţii, le-am spus la şedinţă o dată, le-am spus a doua oară, a treia oară am plecat de pe teren, să rămână ei antrenori.

CV: La antrenament?

AS: Nu, la un meci oficial. I-am lăsat acolo şi am plecat, pot şi părinţii să ateste. Dar după aceea a fost linişte, au învăţat, altfel nu poţi să faci nimic. De când m-am apucat de antrenorat am fost sfătuit să nu mă compromit în asemenea situaţii, dacă nu-mi permit ceva, nu cer. Din acest motiv zic: totul pleacă de acasă şi după aia din societate.

CV: Ai mai fost la Poli II în 2011, pe vremea lui Iancu. 

AS: Da. Recent n-am mai fost însă. În 2002-2003, când m-am apucat de antrenorat, eram cu domnul Vişan la ASU Politehnica, mi-am încheiat cariera în liga a 3-a. Când a venit AEK la Timişoara şi s-a făcut fuziunea cu ASU, am ajuns în Liga 1, şi eu am fost secundul domnului Vişan la tineret. Atunci am câştigat şi ultimul titlu naţional, înainte ca acea formă a campionatului de tineret să nu mai existe.

CV: A confirmat vreun jucător din acea generaţie campioană?

AS:  Nu prea, nici unul nu a ajuns să joace în Liga 1. Ei veniseră în 2002, după perioada cu Zambon. La fel ca şi cei din 2011, dar cei din perioada AEK au avut şansa să joace, jumătate erau în lotul echipei mari, însă tot n-au confirmat.

CV: Ce preferi, rol de principal la echipa secundă sau secund la echipa mare?

AS: Mi-era indiferent pe atunci, aveam de învăţat. După perioada la tineret, am trecut la echipa mare secund, tot cu domnul Vişan, şi cum niciunul dintre noi nu avea licenţa Pro, stătea Toni Doboş pe bancă. Apoi a venit Gabi Balint şi cât a stat el opt luni de zile am fost secund. În perioada domnului Iancu, când antrenori au fost Olăroiu, Hagi, toţi au venit cu oamenii lor. În 2007, după ce a fost Artimon o perioadă scurtă şi a fost înlocuit cu Vali Velcea, am revenit şi eu ca secund. Am avut atunci o perioadă de unsprezece meciuri fără înfrângere, ne-am calificat şi în semifinala cupei cu Steaua. Deci am tot avut de învăţat.

CV: Şi acum?

AS: În acest moment aş alege să fiu antrenor principal, fiindcă am şi eu o vârstă şi cred că am acumulat destulă experienţă.

CV: Obiectivul pentru Poli II am văzut că e terminarea în primele şase locuri.

AS: Eu îl văd ca fiind promovarea jucătorilor către echipa de seniori. E foarte bine să promovezi şi în liga a doua, dar degeaba promovezi dacă niciun jucător din lot nu face pasul către Liga 1 sau clubul nu reuşeşte să-i vândă.

CV:  La cluburile mari impresia e că tinerii sunt promovaţi deja la 18-19 ani.

AS: Cam aşa e. Dar acum şi la noi, din câte am înţeles, se doreşte ca jucătorii tineri care au valoare să rămână la noi şi să facă pasul către echipa mare, să joace meci de meci, cum au fost promovaţi cei şase jucători cu Iaşiul. Plus că acum sunt jucători la echipa mare formaţi aici, Sorescu, Mailat, Bocşan sau Bărbuţ, de exemplu. Păcat că s-au pierdut pe mai nimic jucători care erau de perspectivă, ca Vlad Dragomir. Dacă Steaua a luat nouă milioane pe Stanciu, puteam şi noi primi măcar un milion plus un procent la o eventuală vânzare. Dar cei care au fost atunci ştiu ce-au făcut, nu e problema mea. Ca şi antrenor, normal că îţi doreşti să ajungi cât mai repede să faci performanţă. Dar fiind şi de aici, mă simt acasă, aproape de familie, mie nu-mi place să schimb locuri. Şi în cariera mea de fotbalist, în 93 am fost un an la Progresul Bucureşti, dar n-am putut să mă acomodez, familia îmi era departe, fata mea era mică...asta a fost cel mai greu. Că de jucat, am jucat, am ratat un singur meci fiindcă eram suspendat, am primit un al doilea galben într-un meci după ce l-am călcat pe mână pe Gio Panait, fundaşul dreapta de la Steaua.

CV: Atenţia asta la detaliu mi se pare extraordinară. Mulţi dintre juniorii cu care am vorbit nu reţin lucrurile astea. Nu cred că nu le pasă, dar...

AS: Eu zic că nici nu le pasă. Sunt unii pe care îi interesează, dar pe alţii nu. Pentru mine, după ce am plecat de la Progresul, mă tot suna Liţă Dumitru dacă nu revin la Bucureşti. Poli retrogradase în acel an şi Costică Rădulescu a insistat mult să revin aici şi până la urmă am venit, dar mai mult pentru familie şi nea Costică, fiindcă financiar era mult mai rău. Am colaborat extraordinar cu nea Costică. M-a sunat şi Cornel Dinu atunci, era preşedinte la Naţional-Progresul, şi m-a chemat cu promisiunea să mă ducă ulterior la Dinamo. Eu nu m-am dus, însă s-a dus în schimb Florin Bătrânu şi după un an a ajuns la Dinamo. Dacă rămâneam acolo, el nu mai pleca pe această direcţie. Financiar ar fi fost de treizeci de ori mai bine şi aveam oameni care ţineau la mine acolo, inclusiv Cornel Dinu. Prin ‘91, el a venit să mă vadă pentru Naţională la un meci jucat la Braşov, doar că toată echipa a jucat slab atunci, inclusiv eu, şi am pierdut 1-0. Aşa am ajuns să joc doar la Naţionala B, cu care am fost şi în China şi Coreea de Sud. Dar atunci la Braşov au anunţat şi la staţie că a venit antrenorul echipei Naţionale să mă vadă, şi probabil am vrut să fac prea multe şi din cauza asta a mers prost.

CV: Care sunt diferenţele în rolul fundaşului de bandă, acum faţă de atunci, un post atât de deficitar la Poli?

AS: Eu zic că diferenţa nu e atât de mare, fotbalul se joacă la fel şi acum ca atunci. Trebuie să-ţi respecţi în primul rând sarcinile de fundaş. Acum se pune mult baza ca un fundaş lateral să fie un fel de mijlocaş, dar şi pe timpul nostru urcam mult în atac. Calităţile sunt, aşadar, aceleaşi: să ai viteză, să deposedezi prin alunecare, să ai inteligenţă pe anumite faze de joc.

CV: Sorescu a debutat fundaş drepata în Liga 1, deşi la Poli II a jucat mijlocaş stânga.

AS: El a fost reprofilat pe postul de fundaş dreapta într-o anumită conjunctură şi la meciul cu Iaşi a jucat bine. Cu elanul debutului, a jucat ofensiv şi-a făcut datoria, fiindcă are viteză foarte bună şi a compensat carenţele de poziţionare prin viteză.  E şi normal să nu ştie, fiindcă nu a jucat acolo, dar dacă se antrenează şi i se cere mai mult, poate să înveţe. Eu nu-l văd însă să poată deposeda. În general avem puţini jucători care pot deposeda prin alunecare: Şeroni sau poate Scutaru. Acesta este un deficit la nivelul lotului nostru.
Cu Liţă Dumitru în ‘85 antrenor la Poli, când era terenul mai ud, pur şi simplu făcea cu noi fundaşii alunecări până când leşinai, nu mai puteai să te ridici de jos. Acum doi ani de zile, când eram la juniori A, într-o iarnă i-am pus să facă alunecări, le-am arătat cum, dar nu s-au descurcat, îşi prindeau piciorul sub ei şi atunci m-am oprit, să nu se accidenteze. Sunt lucruri pe care nu le învăţăm de mici şi când ajungi la seniori, chiar şi la echipa a doua, nu mai e timp să le faci – deposedări, lovirea mingii cu latul, cu şiretul, etc. Nici pe timpul meu nu se lucrau în mod special astea, dar în ’87, când era domnul profesor Ionescu antrenor, aveam un perete la capăt, unde este acum terenul sintetic, şi dădeam la perete sau la gard de sârmă până le îndoiam.

CV: Şi Fridrich a fost folosit mai mult în centru, decât în stânga, dar cum a ajuns la echipa mare a fost pus acolo unde era nevoie de el, în flanc. Cum putem fi mai consecvenţi?

AS: Asta am discutat şi cu domnul Popa, şi despre sistemul de joc, să îl implementez şi la echipa secundă. Dar le-am zis şi fotbaliştilor, cine are valoare şi e inteligent se adaptează rapid la ce i se cere. Doar un jucător care gândeşte mai greu are dificultăţi. Fotbalul e acelaşi, preluare, pasă – şi aşezarea în teren o înveţi din mers, după câteva antrenamente. Acum se caută oricum jucători care joacă cel puţin două, dacă nu trei posturi, pentru că îţi acoperi mai uşor nevoile tactice.

CV: Anul trecut, pe final, a fost o harababură în împărţirea loturilor de juniori între Poli II şi Liga Elitelor de juniori.

AS: Prea multe nu pot să spun, hotărârile au fost ale conducerii. Mai întâi s-a insistat pe promovarea echipei secunde, după aceea s-au reorientat spre juniorii A Elită, care aveau şansa calificării în play-off. Dacă se gestiona mai bine situaţia, rezultatele la juniori A puteau fi mai bune, dar s-au făcut compromisuri, fiindcă toţi antrenorii îşi doreau anumiţi jucători şi greşeala a fost că nu s-a decis clar cine, ce primeşte.

CV: Cine are prioritate?

AS: Începe cu seniorii, deci echipa întâi, apoi echipa a doua, apoi echipele de juniori. Dar s-a prioritizat echipa de juniori A, antrenată de Contescu. În mare s-au înţeles, însă ceva a lipsit, echipa ar fi putut să ia locul întâi fără probleme.

CV: În 2011 erai antrenor la Poli II, când am pierdut la penalty-uri cu UTA. Cum se compară echipa de atunci cu generaţia actuală de juniori?

[O. Rusu – Belu, Mera, Fl. Ilie, Fl. Sandu - Zaluschi, Fuchs, A. Popa, M. Chitu - A. Popovici, Boştină]

AS: Atunci erau şi unii jucători veniţi de la seniori, dintre ei Belu a ajuns în Liga 1, Mera a confirmat în străinătate, Florin Ilie e în liga secundă, Fuchs e la Sebiş, de Popa şi Sandu nu ştiu dacă mai joacă, Boştină e în Anglia, iar câţiva mai sunt şi acum la echipă. Şi Dobricean joacă în liga a treia, a avut o ocazie singur cu portarul şi a vrut să dea scăriţă în loc să finalizeze cu şut, dar era copil atunci şi a încercat să iasă în evidenţă. Jucătorii de acum au calităţi, ar putea să facă pasul spre echipa mare, dar trebuie mai multă muncă şi mai multă seriozitate.

CV: Juniorii noştri par să aibă un deficit fizic faţă de juniori din alte părţi ale ţării.

AS: Aici stăm foarte prost, neapărat am avea nevoie de un preparator fizic. Acesta are menirea să îl dezvolte mult fizic şi noi nu avem timp. Ar trebui să fac antrenamentul de şapte ore ca să lucrez cu fiecare separat, fiindcă fiecare are nevoi diferite. E o greşeală a clubului, nici la echipa mare nu există acum preparator. Eu am fost în 2008 în Olanda, cu Vali Velcea, şi am fost la diverse cluburi. La PSV Eindhoven am discutat cu directorul centrului de copii despre organizarea lor. Toţi copiii până la 12 ani mergeau la casierie şi plăteau o sumă, 250 Euro. După această vârstă, jucătorii de valoarea nu mai plăteau, dar oricum toţi beneficiau de aceleaşi condiţii – echipamente, vestiare, o bază cu paisprezece terenuri, etc. La fiecare grupă de copii nu erau mai mult de optsprezece şi aveau doi antrenori. Pe lângă asta era un preparator fizic care se ocupa de grupele de 6-12 ani şi unul pentru grupele de 12-17 ani. La fel antrenori cu portarii. Fiind doi antrenori, se puteau împărţi în două grupele. Creşterea jucătorului în valoare era facilitată prin această semi-individualizare şi fiind mai puţini, fiecare executa mai multe repetări, progresa mai rapid. La noi, fiind singur, e greu. Eu nu am mulţi în lot, doar șaptesprezece, însă antrenez doar douăsprezece, fiindcă unii fac antrenamente cu seniorii.  Dar Săvoiu, la juniori B, are vreo treizeci, nu ai cum să-i gestionezi.

CV: Au fost câţiva jucători în probe la Ripensia, în ce context?

AS: Ei şi-au manifestat dorinţa să joace în liga a treia. Au stat acolo două săptămâni, dar nu le-au spus nimic în două săptămâni.

CV: Golda a rămas.

AS: El a rămas, e mai bine să joace. Am zis că mai avem câţiva jucători de perspectivă aici, care sunt mai tineri, precum Sîntean, care e 99, faţă de 97. A rămas Velcotă, mai vin jucători de la echipa mare, Pădurariu, Bîrnoi, sunt destui. Eu n-am fost de acord să-i dau pe cei care au mers la Ripensia. Miza lor principală trebuie să fie promovarea la echipa de seniori.

CV: Pot să creadă în asta?

AS: Dacă nu cred, atunci nu au cum să-şi realizeze obiectivul. Dacă nu vrei asta, atunci numai să te antrenezi şi să joci la liga a treia...cu toate că dacă am face o triere mai serioasă, ar mai cădea vreo trei-patru jucători, care au anumite calităţi, dar nu şi le arată. Până în iarnă rămâne acest lot, dar dacă mai găsesc alţi jucători tineri de calitate, îi aduc şi trimit alţii la juniori. Părinţii pot fi supăraţi, însă eu sunt corect. Nu mă interesează numele, cine ce averi are, dacă vrea cineva să-mi dea ceva, l-am dat afară. Cine se antrenează sută la sută, acela va juca. Şi de la club, dacă cineva vine şi îmi impune să bag pe cineva,  eu a doua zi am plecat, nu fac aşa ceva. Şi când am fost la echipa întâi, eu am spus ce am avut de spus în faţă. Poate nu am fost agreat de conducere, fiindcă e greu să fii direct, dar eu aşa am fost toată viaţa. Şi ca jucător aveam personalitate şi ceream socoteală.

29 august 2016

Profil: Leo Novak

Orbecăim în flancul stâng al apărării și Novak e apariția care ar trebui să ne amelioreze condiția - deși găsesc date care îl dau și atacant pe jucătorul care a semnat un contract pe un an cu Poli. Pare să aibă ceva talie, dar nu pot să privesc cu prea multă încredere acest transfer, din moment ce croatul nu a convins pe niciunde a fost, schimbând frecvent două cluburi într-un sezon. Poate să fie util faptul că a jucat cu colegul de linie, Șeroni, la Brașov. E drept, jucat e un fel de a spune, căci Șeroni n-a prins meciuri la stegari, dar a fost în lot.

Doar să nu regretăm prea tare că face un străin greșeli pe care am prefera să le facă Fridrich&co. Corecție: un străin pe care nu-l recomandă CV-ul, fiindcă noi nu suntem demagogi pe aici. Indiferent ce jucători ajung să joace la Poli, contează în primul rând valoarea și cum poate jucătorul să ajute clubul pe termen mediu/lung. Doar când aceste variabile nu au greutate putem aplica la liber principiul autohtonismului. Normal că, atunci când ții variabila de cost fixă la zero, opțiunile sunt pe măsura, dar nu despre asta discutăm.

Șansa lui Leo (Messi) Novak (Djokovic) e că standardul pe care trebuie să-l depășească nu este unul ridicat. Să sperăm că va reuși s-o facă, mai ales că pare să aibă avantajul unei pregătiri făcute la ultimul său club, în Bosnia.

Sursa: nkvitez.com

Data nașterii: 03.12.1990
Locul nașterii: Makarska, Croația
Inălțime: 185 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Fundaș/mijlocaș stânga

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17VitezBAA50
2015-16VitezBAA91
2015-16Zmak MakarskaHR-42
2014-15BrașovROA130
2014-15ZagrebHRA41
2013-14ZagrebHRB51
2013-14Hrvatski DragovoljacHRA20
2012-13Sint-TruidenseBEB122
2012-13LuckoHRB110
2012-13CibaliaHRA40
2011-12LuckoHRA264
2010-11ZagrebHRA00
2010-11Hrvatski DragovoljacHRA111
2009-10MosorHRB222
2008-09Zmaj MakarskaHRC143
2008-09Hajduk SplitHRA00
Total:14217
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BA = Bosnia; BE = Belgia; HR = Croația;
RO = România
Sursa: Football Manager 2016, soccerway.com

27 august 2016

Poli - CFR Cluj 1:1 (1:0)

Cenușăreasa Ligii 1 lovește din nou și ia puncte de la cotropitoarea campioanei en-titre, într-un meci echilibrat și agreabil ochiului. Finalul încununat cu aplauze, în ciuda punctelor lăsate până la urmă pe teren, spune tot ce e de spus despre atitudinea jucătorilor, care pe cât luptă cu adversarii, pe atât luptă și cu ei însiși. Golul nebănuit al lui Cânu, pe care nu l-am văzut până când mingea n-a fost în poartă, a fost negat de o reușită venită pe fondul slăbiciunilor noastre din flancul stânga. Urmează o pauză până pe 7 septembrie, când întâlnim Concordia Chiajna într-un meci de Cupa Ligii, un joc deosebit de important pentru miza lui financiară.

Prima repriză n-a fost una prea fascinantă, deși a început cu un ceva rar întâlnit - un șut al lui Cârstocea, pe o minge ridicată de Croitoru, o execuție curată, însă pe poziția portarului. De abia ultimul sfert de oră s-a mai animat, după ce jocul fusese echilibrat de-a lungul primei sale treimi. Oaspeții au avut o semi-șansă în preajma minutului 30, centrarea lui Jakolis lovind bara de lângă Curileac, înainte ca un corner să fie finalizat cu capul de Cânu, fără destulă forță pentru a-l pune în dificultate pe Mincă. Lucrurile n-au mai stat așa în minutul 36. Atunci, Croitoru a trimis în careu dintr-o liberă de departe, mingea a ajuns pe colțul lung la Cânu care a trimis cumva cu capul, un astfel de cumva care a mers cu boltă și a căzut aproape în plasa laterală a porții, dar pe unde trebuia - pe dinăuntru! Și nici nu s-a reluat bine jocul că dintr-o busculadă care l-a implicat pe Popovici, mingea a ajuns la Vraciu, care din interiorul careului n-a lovit bine mingea și o șansă mare de desprindere ne-a eludat. Am scăpat în prelungiri la un șut spectaculos din 25 metri, care a ciupat bara de sus a porții lui Curileac, dar lucrurile se așterneuseră decent.

Evident, CFR a forțat la reluare și au avut trei mari șanse în primul sfert de oră. Chiar în minutul 48, o centrare de pe flancul nostru stâng l-a depășit pe Curileac, și Bud a trimis cu capul dintre Scutaru și Cânu, dar pe lângă. Zece minute mai târziu, flancul nostru stâng, centrare în fața porții și același Bud de pe lângă de lângă Scutaru. Și imediat a urmat ocazia lui Lopez, lucrată tot undeva între Șeroni și Vădrariu, și finalizată cu șut în plasa laterală. Ai fi zis că Popa poate vedea carențele din acea zonă, dar din moment ce pe Neagu îl trimisese la echipa secundă, n-avea decât varianta Mailat. E drept c-a încercat-o, doar că a dublat un mijlocaș stânga cu alt mijlocaș stânga, deci slăbiciunile noastre n-au dispărut. Așa se face că cei doi au fost depășiți cu un schimb simplu de pase în minutul 71, Lopez a centrat înalt în fața porții, Șeroni a trecut pe sub minge, Cânu și Scutaru s-au ciocnit și Bud a marcat nestingherit cu capul. Am mutat ofensiv, prin înlocuirea lui Scutaru, și chiar dacă am tremurat la șutul în diagonală al lui Bud din minutul 79, pe lângă, am și respirat prin câteva ocazii în ultimele zece minute. Prima, și cea mai mare, a fost lucrată de inculpații de mai sus, Mailat și Vădrariu, cel din urmă a centrat extraordinar pentru Elek care a preluat central și a tras din interiorul careului, reușind doar să-l evidențieze pe Marc. La un minut, neobositul Bărbuț a acționat eficient pe dreapta, a intrat în careu și a tras tare în fața porții dintr-o poziție incomodă, de unde Marc a respins și Elek n-a ajuns să împingă mingea în poartă. Pe lângă șutul slab din fața careului al lui Cârstocea, Elek a mai avut o jumătate de șansă în minutul 86, centrarea lui Bărbuț fiind reluată de acesta printr-o foarfecă laterală - pe lângă. Jucătorii păreau obosiți bine după aceste șarje de final și oaspeții ar fi putut profita în minutul 87, iarăși pe seama solitutdinii triste a lui Vădrariu, dar Bud a trimis în bară din câțiva metri, iar la chiar ultimele acțiuni ale partidei, Curileac s-a întins frumos să prindă un șut de la limita careului. Până la urmă un rezultat cu adevărat echitabil și, de bine/de rău, se vede dintr-un avion la ce avem nevoie să lucrăm cel mai mult.

Sper ca soluția pentru flancul stâng să nu fie zvonitul Leopold Novak, care pare un pariu mai mult decât orice altceva. Așa putem paria și pe Fridrich. Ce m-a tulburat azi, și exprimă bine problema cu care ne confruntăm la nivel individual, au fost cele trei faze în care Croitoru, Șeroni și Cânu au dat pase direct la adversari la centrul terenului, fără a fi presat în mod special. Am scăpat cu bine, dar asemenea imprecizii nu-și au locul la acest nivel și mi-e greu să zic cum s-ar putea elimina. Și pe lângă suferințele din flancul stâng, mascate pe alocuri de șansă, Curileac și de prestația decentă a jucătorilor din centru, am mai văzut că nu e chiar rău să ai un vârf împins în teren, intrarea lui Elek dinamizând eforturile noastre ofensive. Cel pe care, mai mult sau mai puțin, l-a înlocuit tactic, Popovici, a fost deficitar în control și n-a putut profita de micile spații care i s-au oferit. În lupta de la mijlocul terenului a fost implicat și Cârstocea azi, chiar dacă mai are de progresat până să poata clama că e un om pe care echipa să se poată baza, în vreme ce Artean a rămas la un nivel ridicat, alături de foarte fiabilul Croitoru. Bun jocul lui Bărbuț, care le-a dat mult de furcă adversarilor direcți, și el aflându-se pe un trend fericit în acest sezon. Mai greu cu Vraciu în stânga, fără reușite. Măcar înlocuitorul său, Mailat, a adus câte o rupere de ritm cu el, dar e greu de zis care e varianta ideală pentru acel flanc. Poate Neagu - Vădrariu, ca în prima etapă. N-am menționat de Sorescu, deși și acesta a intrat decent în joc, dar n-a avut oportunitatea să contribuie semnificativ la eforturile ofensive de final.

Povestea merge înainte, cum s-ar zice. Măcar o plombă de-am reuși acolo în stânga și dacă Pedro ne-ar surprinde pe toți cu o reîntoarcere la parametri de joc optimi, am începe să dăm și mai mult de furcă adversarilor. Oricum, bravo Poli!

Poli: Curileac (6) - Scutaru (5,5), Cânu (6), Șeroni (6), Vădrariu (4,5) - Artean (6), Cârstocea (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (6), Vraciu (5) - Popovici (5)

Schimbări:

Sorescu (5,5) pentru Vraciu (min 54)
Mailat (5) pentru Popovici (min 61)
Elek pentru Scutaru (min 76)

Google+