28 octombrie 2008

Poli II - Gătaia 1:1 (0:0)

În ciuda faptului că au fost ajutați de patru jucători de la echipa întâi (Luchin, Latovlevici, Sanchez, Garcia), alb-violeții mici n-au reușit decât un egal, grație reușitei lui Boștină din minutul 79.

Patru echipe se află la egalitate de puncte (19) pe prima poziție, printre care și Poli II. Să fi pierdut aproape jumătate din meciuri și să tot fii pe locul intâi, asta spune multe despre valoarea campionatului.

27 octombrie 2008

Cazul Dan Alexa

Îmi aduc prea bine aminte de acel prim antrenament al lui Alexa la Poli - și nu cred că-l voi putea uita cât voi trăi. Așa un comportament animalic nu am mai văzut față de un jucător adus la Poli și nici nu cred că voi vedea, iar ce m-a șocat cel mai mult a fost felul în care un suporter, încercând să-i ia apărarea lui Alexa, aproape și-a încasat-o.

Iată-ne astăzi, la mai bine de doi ani de la evenimentul descris, și Alexa mai că nu și-a câștigat statutul de idol în rândul fanilor Politehnicii. Nici nu e de mirare, fiindcă un jucător determinat și dur, care evolueaza constant bine, ajunge la fel de iubit, indiferent dacă joacă la Dinamo sau la Timișoara. Dar asta mă aduce exact acolo unde nu vroiam să fiu, anume le realizarea că majoritatea suporterilor, deși văd prea bine răul în ograda altora, nu dorecs să se distanțeze și să-l vadă în propria ogradă.

Gestul lui Alexa de ieri nu reprezintă un capăt de lume, declarația lui despre fair-play a pus gaz pe foc, dar nici nu cred ca țintea să facă altceva, dar problema e că situația nu se judecă obiectiv. Dacă un jucător de la altă echipă făcea ce a făcut Alexa, și involuntar (deși, precum ziceam ieri, mă îndoiesc), nesimțirea gestului dădea apă la toate morile microbiste - și pe bună dreptate. Situația este asemnătoare cu cea ce îl are ca protagonist pe Marian Iancu. Acesta a devenit în ultimii ani o copie foarte fidelă a lui Becali, ceea ce nu l-a împiedicat să devină și "unul dintre noi", iar doar deciziile lui care pregăteau drumul pentru o plecare de la club au făcut ca atâta lume să îl antipatizeze. Deși între doi oameni, după ce unul ți-a trădat încrederea, nu te-ai baza pe cuvântul lui la proxima ocazie, Iancu mai că și-a reintrat în grații după ce a plecat de la club și a clamat că dă în judecată FRF-ul și rezolvă problema punctelor pierdute de superficialitatea conducerii (deh, scuze există mereu) și problema palmaresului - încă așteptăm cu nerăbdare, măcar rezolvarea celei de-a treia chestiuni.

Nu spun că aceste anormalități trebuiesc abordate ca și cum am avea de-a face cu un club advers, pentru că până la urmă Poli datorează multe lui Marian Iancu și Alexa a fost esențial în destule partide pentru club. Dar atunci când cineva greșește, când cineva nu reprezintă cu onoare culorile alb-violet, în mintea mea nu există niciun motiv real pentru a începe să creez o fortăreață a scuzelor din care să nu mai văd realitatea. Nu e așa dramatic precum sună (uneori), dar înverșunarea de a-ți apăra jucătorii indiferent de situație nu o pot împărtăși. Greșești, îți ceri scuze, mergi mai departe.

CR: Dunarea Galati - Poli

Pe data de 12 noiembrie, alb-violetii o vor intalni pe Dunarea Galati in urmatoarea faza a Cupei Romaniei. Adversarii nostri au avut un debut foarte bun de campionat, aflandu-se pe locul al doilea in seria I a ligii secunde, fiind cea mai in forma echipa, cu cinci victorii in ultimele sase partide. Culmea face ca Dunarea a aflat doar cu cateva zile inainte de debutul ligii secunde ca va evolua in acest esalon, dupa ce FCM Campina s-a retras, si galatenii, primii de dupa linie, au ramas in liga a doua.

26 octombrie 2008

Poli - CFR Cluj 2:1 (2:1)

Alb-violeții continuă să ne aducă mari bucurii, aceasta fiind, cu siguranță, cea care tronează peste cele nouă (!!) meciuri consecutive fără înfrângere! După o prestație foarte solidă în apărare și oportunistă în atac, Poli a reușit să învingă campioana României și să treacă pe poziția a treia în clasament, cu tot cu cele șase puncte "împrumutate" de către FIFA.

În ciuda faptului că CFR a fost echipa care a început mai agresiv partida, aceștia nu au reușit să se aproprie cu adevărat periculos de poarta lui Pantilimon. Prima mare șansă de gol i-a aparținut lui Gigel Bucur, în minutul 16, acesta recepționând o pasă de la Karamyan, dar finalizarea sa a trecut destul de departe pe lângă poartă. Trică a replicat printr-un șut spectaculos din afara careului, de puțin alături, înainte ca Pereira să șuteze de la distanță, însă fără a-i pune mari probleme lui Pantilimon. În minutul 27, alb-violeții reușesc să deschidă scorul: Karamyan execută o lovitură liberă în careu, defensiva clujeană nu reușeste să respingă mingea, și Cisovsky intervine oportun pentru a o trimite în poara lui Stăncioiu! Trei minute mai târziu avea să fie 2:0, când același Karamyan (magnific, astăzi) a executat perfect un corner și tot Cisovsky a venit plutind în aer, a depășit fundașii adverși și a finalizat cu capul, fără șansă pentru portar! Deși CFR-ul a revenit la timona partidei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, aceștia nu au reușit să-și creeze ocazii. Tot Poli, prin Bucur, a fost aproape de a înscrie pentru a treia oară în minutul 42, dar Stăncioiu a intervenit perfect într-o situație foarte riscantă. Din păcate pentru noi (oarecum, dacă e să judecăm după rezultatul final) oaspeții au reușit să înscrie chiar în prelungirile primei reprize, după o combinație aproape imposibil de urmărit pe axul central al apărării noastre, mingea ajungând la Didi, care a finalizat elegant.
Repriza secundă a fost asemănătoare cu cea dintâi, mai ales în prima ei parte: din nou dominare CFR, dar ocazii la poarta acestora. Bucur și Stancu au fost foarte aproape de gol în minutul 53, dar Stăncioiu a intervenit salvator! Apoi a urmat o fază mai puțin domestică, Alexa trimițând o minge ce trebuia oferită adversarilor direct spre poartă, la doar câțiva centrimetri de gol. Căptianul lui Poli a fost avertizat, deși probabil regulamentar nu trebuia, dar după toate aparențele, gestul său merita o asemenea pedeapsă - și spun asta deoarece în reluare se vede destul de clar cum Alexa privește scurt către poartă înainte de a șuta, astfel că tind a crede că gestul a fost "premeditat". Din acest moment partida a degenerat puțin, Alexandru Tudor fiind obligat să împartă o serie de cartonașe galbene celor de la CFR, iar oaspeții au părut să-și piardă cumpătul și în ceea ce privește organizarea pe teren. Karamyan a expediat un șut bun din violeu în minutul 66, iar cinci minute mai târziu Alexa mai că a scăpat singur spre poartă, dar doar "mai că". După alte cinci minute Gigel Bucur este deschis excelent și încearcă o trecere în viteză pe lângă Hugo Alcantara, dar este faultat la marginea careului. Lovitura liberă executată de Bădoi nu trece însă de zid. Finalul reprizei ar fi vrut să fie un asediu al clujenilor la poarta noastră, dar în afara unei posesii prelungite, aceștia nu au reușit nimic notabil - cu excepția, eventual, a unui șut de la distanță marca Emmanuel Kone. Fluierul de final, venit după patru minunte de prelungiri, a consemnat victoria mult muncită și mult dorită a alb-violeților, care ne-au arătat din nou că au puterea de a învinge și cei mai puternici adversari din Liga 1!

Poli: Pantilimon (6) - Bădoi (5,5), Brezinsky (6), Cisovsky (8,5), Milhazes (5) - Stancu (5,5), Alexa (5,5), Borbely (5,5), Art. Karamyan (7) - Bucur (6), Parks (5,5)

Au intrat Magera (5,5), Rusici și Goga pentru Borbely, Parks și Bucur.

Nu cred că există vreun dubiu asupra faptului că victoria din această seară se datorează, în primul rând, axului central al apărării (chiar dacă Brezinsky era să comită o gafă foarte mare în prima repriză) și a eforturilor necontenite ale lui Karamyan, revenit în formă chiar atunci când contează! Restul echipei a avut în general momente bune, alternate cu momente mai puțin bune, dar din moment ce am obținut cele trei puncte, chiar nu apasă așa de mult.

Uhrin a abordat, din nou, excelent partida cu CFR-ul, reușind să acopere zonele slabe ale echipei printr-un dublaj foarte greu de depășit.

Fantastic Poli, îți mulțumim din suflet!


Gol Cisovsky (min 27):



Gol Cisovsky (min 30):



Gol Didi (min 45):



---------------------

Ocazie Bucur (min 16):



Ocazie Trică (min 17):



Ocazii Bucur și Stancu (min 53):




Fază controversată Alexa (min 54):



Ocazie Karamyan (min 66):

25 octombrie 2008

CSM Ploiești - CS Buftea 3:1 (2:1)

Buftenii noștri preferați au avut un debut perfect de partidă, reușind să deschidă scorul prin Axente la a doua fază de poartă. Acesta a primit o minge în interiorul careului și a trimis-o, printr-o execuție impresionantă, peste portar la colțul lung! Din păcate, retragerea imediată în apărare urma să-i coste pe oaspeți. Primul semn de alarmă a fost dat de o ocazie pe flancul stâng al atacului ploieștean, Zimmermann reușind să pareze bine. Ploieștenii au mai avut o șansă de gol la o fază fixă, dar au trimis mingea prea slab spre poartă, înainte ca la o nouă fază fixă, cauzată de un fault stupid și la mare distanță de poartă, să egaleze, după ce arbitrul a cam ignorat un fault în atac ce a permis demarcarea unui jucător al gazdelor, care n-a avut probleme în a înscrie. Șase minute mai târziu (min. 26) avea să se facă 2:1, după ce Mera a comis un fault la la cam treizeci de metri de poartă, iar lovitura liberă a fost executată prin zidul dezmembrat al celor din Buftea, fără mari șanse pentru Zimmermann. Echipa antrenată de Ion Balaur s-a trezit cu greu, și tot grație lui Axente, care a preluat o minge în careu și a executat o foarfecă excelentă, dar a avut ghinionul ca balonul să nimerească doar bara porții adverse. Chiar înainte de pauză, Mansour a avut o altă mare șansă de a restabili egalitatea, dar a controlat slab balonul și, în final, șutul său a fost blocat în corner.

În repriza secundă gazdele au fost mai insistente, trimițând la scurt timp după reluare mingea în bară în urma unei greșeli la mijlocul al terenului a lui Matei, am impresia. Din păcate, apoi s-a întrerupt transmisia pe internet, astfel că restul partidei n-am mai putut s-o vizionez.
Cert este că Rațiu a fost eliminat pentru două galbene, ca apoi o nouă fază fixă să fie "sursa" celei de-a treia reușite a gazdelor. Este destul de evident că echipa nu era pregătită din punct de vedere tactic pentru această partidă, altfel nu-mi explic gafele în lanț la mai toate fazele fixe ale celor de la Ploiești. Pe final de repriză și gazdele au rămas în zece, însă era prea târziu pentru a mai conta.

Buftea: Zimmermann (6) - Tomozei (5), Mera (4,5), Rațiu (4,5), Chițu (5) - Cojocnean (5), Scutaru (5), Matei (5), Sandu (5) - Mansour (5), Axente (6)

Au intrat Popa (5), Ademar și Poparadu, înlocuindu-i pe Cojocnean, Sandu și Mansour.

Un rezumat al partidei puteți găsi aici.

Rectificare

Din păcate se pare că n-am citit prea bine programul inițial, iar meciul CSM Poliești - Buftea se dispută de la ora 15.00, nu ora 13.00. Nu că ar fi de mare folos acuma, mă gândesc.

Scuzele de rigoare.

24 octombrie 2008

Rezultate sondaj

Mă miră puțin că lumea susține venirea lui Tender cu atâta optimism, dar pe de altă parte, se poate ca felul în care am compus acest sondaj să fie puțin înșelător în această privință.


Cine v-ați dori să patroneze clubul?

Marian Iancu - 3 voturi (12%)

Ovidiu Tender - 18 voturi (75%)

Altcineva - 2 voturi(8%)

Consiliul Local/Județean - 1 vot (4%)


Total voturi: 24

Sânnicolau Mare - Poli II 2:1 (1:1)

Deși au deschis scorul prin extrem de prolificul Popa (min. 4), micii alb-violeți s-au văzut înfrânți, după dubla lui Moț din minutele 20 și 75.

Poli II: Baba - Petruș, Oberșterescu, Gavriluță, Ganea - Buda, Sicoe, Mladenovici, Cuciorvă - Boștină, Ad. Popa.

Au intrat Glodeanu, Leagu, Raicu și Năstase, înlocuindu-i pe Buda, Cucriovă, Boștină și Mladenovici.

CSM Ploiești - CS Buftea pe Sport.ro

Așa cum ne-am obișnuit, la sfârșitul săptămânii avem ocazia să îi urmărim și pe băieții de la Buftea la lucru. De această dată aceștia au o partidă foarte dificilă în deplasarea, la ocupanta locului secund, CSM Ploiești (locul trei în urma retragerii celor de la Forex din campionat).

Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 13.

21 octombrie 2008

Minerul Mehedinți - Poli II 1:3 (1:3)

Deși gazdele au deschis scorul în minutul 8, Poli II a reușit să întoarcă rezultatul acestei restanțe grație reușitelor lui Popa, Oberșterescu și Boștină. Ultimii doi au înscris primele lor goluri pentru Poli II, în timp ce Popa a ajuns la cota de nouă goluri în zece partide.

În urma acestui rezultat, echipa secundă a preluat șefia clasamentului seriei a V-a din Liga a III-a.

19 octombrie 2008

Despre nevasta lui Bonfim

Deși sună incitant, nu este.

Am aflat din surse confidențiale dar foarte de încredere care a fost situația reală, devenită mit, în ceea ce privește "scandalul" cauzat de către nevasta lui Bonfim acuma câteva săptămâni.

Situația prezentată de violamania suna astfel:

-----------------------------------------
În vîlva evenimentelor de la Timişoara, nimeni nu îi mai bagă în seamă pe jucători. Fără să-şi înca­seze banii promişi, soţia ­brazi­lianului Eder Bonfim, Dulce, a recurs la cel mai disperat gest, strigîndu-şi nemulţumirea în faţa stadionului! “Nu mai avem bani deloc! Chiar nu înţelege nimeni acest lucru? De ce se întîmplă asta? V-aţi bătut joc de noi, una ne-aţi promis cînd am venit şi alta faceţi acum!”, s-a lamentat plîngînd, consoarta fundaşului. Bonfim a asistat, cu capul plecat, tăcut la toată scena.

Unul din angajaţii clubului a încercat să calmeze spiritele, pentru a nu atrage atenţia trecătorilor: “Trebuie vorbit cu domnul ­Chivor­chian. Degeaba discutăm noi aici, nu rezolvăm nimic”. Apoi, femeia a fost invitată la vestiare, departe de ­privi­rile indiscrete, dar chiar şi de acolo se puteau auzi urletele disperate ale femeii: “Nu mai avem bani! Am un copil de crescut! Nu ne mai permitem nici un plin de benzină! Nu pricepeţi?”.

120.000 de euro e salariul stagional al brazilianului

Chivo: “Poate Îi reziliez contractul”
Directorul executiv Gheorghe Chivorchian spune că brazilianul a primit tot ceea ce este specificat în contract şi că s-a săturat de reprezentaţiile soţiei lui Bonfim. “Dacă nu îi place la Poli, Bonfim poate să plece. I s-a dat tot ce a cerut în contract. Mai sînt de plătit primele jucătorilor, iar domnul Iancu se va ţine de promisiune. Soţia lui trebuia să vină să se plîngă şi că Bonfim s-a făcut de rîs la Mediaş şi la Buzău. Nu am contract cu nevasta lui. Dacă mai au loc astfel de scene, s-ar putea să îi reziliez contractul şi să-i cer şi daune”, a declarat Chivo.
-----------------------------------------


Situația reală, precum mi-a fost prezentată, este următoarea:

E adevărat că nevasta lui Bonfim a fost la club în acele zile pentru a-și rezolva o doleanță. Aceasta nu avea însă nimic de-a face cu salarii neîncasate, ci cu mașina închiriată de club pentru Bonfim. De fapt, doleanța era ca clubul să prelungească perioada de închiriere până când familia Bonfim urma să-și rezolve o mașină stabilă în Timișoara. Merită menționat, ca să nu uităm - chiar de e patetic - că unii oameni sunt afectați de "excentrițitățile" presei, că denaturarea toatală a acestei povești, plus declarația cel puțin în contradictoriu cu această poveste a lui Chivorchian, au cauzat destulă nefericire celor implicați.

Această mică vendetă a fost cauzată de faptul că doamna Bonfim nu a dorit să dea o declarație unui ziarist cu privire la situația din acea zi - ca să vezi și să nu-ți vină să crezi.

Dacă acesta este adevărul nu poate spune nimeni în afară de cei implicați, dar până una alta unii și-au mai dat arama pe față cu alte ocazii.

18 octombrie 2008

Farul - Poli 1:1 (0:1)

Din păcate alb-violeții nu au reușit să-și mențină forma din prima repriză în această partidă (accesibilă) cu Farul Constanța, astfel că în locul a trei puncte trebuie să ne mulțumim cu unul singur.

Putea fi însă complet altfel, dacă Poli știa să profite mai bine de ocaziile avute. Bucur a avut prima mare ocazie când a primit o pasă perfectă de la Alexa, atacantul alb-violet reușind să treacă de Curcă, dar șutul său cu poarta goală a trecut, dezamăgitor, pe lângă. Chiar dacă gazdele erau dominate ca în deplasare, nici Magera nu a reușit să înscrie în minutul 20, când șutul său a fost respins de Curcă. Golul a fost anunțat de o serie de ocazii în minutul 28, când șutul lui Bucur a fost parat de Curcă, înainte ca Artiom Karamyan să șuteze în bară. Bucur s-a revanșat două minute mai târziu, reușind să recupereze o minge de la un fundaș și finalizând la colțul lung! Câteva minute mai târziu are loc un contact suspect în careul constănțean, dar Serea, în "mare" formă astăzi, nu dictează nimic. După șutul respins al lui Karamyan din minutul 37, Bădoi încasează un cot urât în față ce îl lasă cu o arcadă spartă, dar intrarea lui Voiculeț este ignorată atât de Serea, cât și de tușierul de pe partea unde a avut loc faza. Deși alb-violeții au controlat și finalul de repriză, nu a fost suficient pentru a mai înscrie încă un gol.
Acest lucru avea să-i coste în repriza secundă. La doar patru minute de la reluare, Farul a reușit să egaleze după o fază pe flancul stâng al apărării noastre, finalizată de către tânărul Alibec. Gazdele mai au o bună ocazie zece minute mai târziu, când lui Voiculeț i se opune Pantilimon. Meciul se domolește apoi, pentru ca alb-violeții să nu reușească să împingă o minge în poartă în minutul 72, la faza lui Cisovsky, iar la alte zece minute, Borbely are o șansă mare de a înscrie, însă Curcă intervine decisiv. Până la final Pantilimon mai are de parat un șut de la distanță, iar fluierul final conesmnează egalul de pe tabelă, un egal ce putea și trebuia să fie o victorie pentru alb-violeți.

Din păcate acest egal nu cade tocmai bine, mai ales în contextul prestației din prima repriză a Politehnicii, precum și privind înainte către meciurile foarte dificile ce urmează. Cu siguranță nu este o tragedie, dar știm prea bine că se putea mai mult.

Poli: Pantilimon (6) - Bădoi (5), Cisovsky (7), Brezinsky (5,5), Milhazes (5) - Stancu (5), Alexa (6), Borbely (5,5), Art. Karamyan (6) - Bucur (6,5), Magera (5).

Au mai intrat Parks (6), Abiodun și Goga înlocuindu-i pe Bucur, Stancu și Karamyan.

Gol Bucur:



Gol Alibec:



Alte faze:

Șut Nae:



Ratare Cisovsky:



Ratare Voiculeț:



Șansă Karamyan (fault în atac!!):



Ratări Bucur și Karamyan:



Giga-ratare Bucur:

Progresul - CS Buftea 1:1 (0:0)

Cele două divizionare secunde din/din preajma Bucureștiului au oferit un meci foarte spectaculos în această dimineață, în ciuda multiplelor erori tactice din debutul partidei.

Buftea a controlat bine primele zece minute, după care antrenorul gazdelor, Șumudică, a realizat eroarea pe care a făcut-o în alegerea primului unsprezece și a efectuat o primă modificare - modificare ce s-a făcut simțită imediat, căci Progresul a echilibrat jocul și a început să domine. Balaur, de cealaltă parte, a așteptat cam mult până să-l înlocuiască pe Mansour, respectiv să treacă la o tactică mai ofensivă, precum și să găsească o soluție pentru vulnerabilitatea flancului stâng, unde Chițu nu se descurca prea bine. În ciuda faptului că Buftea a făcut schimbările în a doua repriză, cu excepția a două șanse mai bune de gol, gazdele nu au pus în mare pericol poarta lui Zimmermann.
Mitanul secund a început bine pentru Buftea, care au avut o șansă excelentă de a marca prin Matei, a cărui șut de la marginea careului a trecut însă pe lângă. Gazdele au replicat rapid și au trecut de mai multe ori pe lângă minge în preajma porții buftenilor, dar adevăratul spectacol nu a început decât odată cu înlocuirea lui Mansour, prin minutul 70. Senegalezul a fost inexistent în atac, revenit fiind după o accidentare, și în plus, este destul de evident că cea mai bună combinație pe plan ofensiv este de a juca cu un vârf la susținere, mai ales când ai pe cineva ca Mansour acolo în față (colaborearea cu Axente din meciurile anterioare a fost una foarte reușită). În minutul 70, Axente i-a luat locul lui Mansour, această mutare fiind precedată (dacă îmi aduc bine aminte) de intrarea lui Ademar în locul lui Scutaru. Acesta din urmă a avut și el un meci slab, fiind iertat de o eliminare bine meritată. Odată cu forțarea ofensivei, meciul s-a deschis, și Buftea a început să aibă ocazii, mai ales grație formei bune a lui Cojocnean și Axente. Jocul devenise unul pe contre, iar primii care au profitat au fost gazdele, reușind să deschidă scorul în minutul 80 printr-un șut deviat din afara careului. Au replicat însă imediat duo-ul Ademar - Axente, aceștia purtând un atac fantastic pe flancul stâng, finalizat într-o manieră extraordinară de către Axente, care a trimis mingea dintr-un unghi foarte dificil peste portar, poposind în plasa laterală! Finalul meciului a fost unul tensionat, cu o intrare foarte urâtă a unui jucător de la Progresul asupra lui Cojocnean, dar până la urmă rezultatul a rămas egal, cele două echipe împărțind, în mod just, punctele puse în joc.

Buftea: Zimmermann (6,5) - Chițu (4,5), Mera (6), Rațiu (6), Tomozei (5,5) - Sandu (5,5), Teușan (6), Scutaru (5), Matei (6), Cojocnean (6) - Mansour (5).

Au intrat Ademar (6), Axente (6,5) și Pătraș pentru Chițu, Mansour și Scutaru.

Aș mai ține să remarc prestația bună a lui Teușan, mai ales odată ce a fost mutat pe flancul stâng (de unde nu-mi prea explic absența lui Siminic), precum și centrul solid al apărării, format din Mera și Rațiu. Totodată, și prestația sigură și decisă a lui Zimmermann trebuie lăudată.

Golurile aici.

17 octombrie 2008

Poli II - Albina 0:1 (0:0)

În derby-ul ligii a treia, alb-violeții mici au fost învinși după golul marcat de Mohamed.

Poli II: Baba - Petruș, Sicoe, Gavriluță, Latovlevici - Buda, Mladenovici, Garcia, Sanchez, Cuciorvă - Popa.

Au mai intrat Riviș, Raicu și Glodeanu, înlocuindu-i pe Buda, Riviș (!) și Popa.

Progresul - Buftea pe sport.ro

Avem din nou ocazia să-i urmărim pe violeții de Buftea sâmbătă dimineața, de la ora 11, în direct pe sport.ro.

Nu pot să nu remarc cât de des i-am văzut deja la televizor pe cei de la Buftea, iar singura explicație pe care mi-o pot oferi este că localitatea în cauza se află atât de aproape de București (chiar dacă în acest caz meciul e în deplasare).

Datoriile lui Damocles

În plecarea sa intempestivă, care până una alta se cam lasă așteptată, Marian Iancu pare să fi lăsat clubul într-o situație financiară foarte precară. Dincolo de suspiciunile care au planat asupra presei bucureștene, ce caută mereu să creeze/amplifice starea de incertitudine de la club, e clar că există un adevăr în cele scrise.

Cel mai recent articol în GSP prezintă situația duo-ului venit de la CS Otopeni, ambele transferuri fiind neachitate. Dacă întârzierea inițială a plății a fost de înțeles, datorită venirii târzii a celor doi, este greu de găsit argumente solide pentru amânarea ce continuă de luni bune. S-a mai vorbit de destule alte transferuri ce așteaptă să fie plătite, în caz contrar echipa fiind în pericol de a ajunge în liga a doua, a mai pierde puncte, a primi interdicție la transferuri, etc. Oricum ar fi, momentan lucrurile nu stau bine dincolo de gazon - ba chiar din contră, ele par a sta foarte rău. Dacă preluarea clubului de către Ovidiu Tender se va mai lăsa așteptată mult timp, situația financiară are toate șansele să degenereze în așa hal încât să chiar tragă clubul în chestiuni pe care mai bine nu încercăm să ni le imaginăm. Sper, alături de toți optimiștii, că Marian Iancu vede această situație ca pe o responsabilitate morală a sa și că nu va lăsa clubul să se înfunde în vidul creat de plecarea sa bruscă. Sincer să fiu, mă tem că nu va fi cine să preia pe Poli în condițiile în care a fost lăsată, dacă nu o va face Tender.

15 octombrie 2008

Internaționali alb-violeți

Arman Karamyan a fost integralist în partida pierdut cu scorul de 1:4 de către naționala țării sale în deplasarea din Bosnia.

Balasz Borbely a rămas pe bancă în partida dintre Slovacia și Polonia, scor 2:1. De remarcat că gazdele au întors rezultate în două minute, prin reușitele lui Sestak (min. 85, 86).

14 octombrie 2008

Cupa României: CFR Cluj II - Poli 0:1 (0:0)

Alb-violeții au câștigat, destul de chinuit dacă e să dăm crezare impresiilor de la distanță, grație unei reușite a lui Rusici în minutul trei al prelungirilor reprizei secunde, după o fază făcută de Winston Parks.

Poli: Pantilimon - Bădoi, Luchin, Cisovsky, Milhazes - Abiodun (Stancu), Alexa, Magera, Latovlevici (Rusici) - Parks (Sanchez), Goga

13 octombrie 2008

Rezultate sondaj

Satisfacția generată de prestația din Cupa UEFA nu este una deosebit de mare, ceea ce mi se pare și normal, precum am mai scris pe aici.

Sunteți mulțumiți de prestația alb-violeților în dubla cu Partizan?

Da - 17 voturi (68%)

Nu - 8 voturi (32%)

Total: 25 voturi

12 octombrie 2008

CS Buftea - Prefab Modelu 3:1 (1:0)

Poliștii de la Buftea au făcut un nou meci bun, în ciuda absenței guru-ului lor, Mansour, și au urcat pe poziția a patra, posibil a cincea după disputarea ultimului meci al etapei, la doar trei puncte de fruntea clasamentului.

Repriza întâi a partidei de azi a fost echilibrată în primele cincisprezece minute, când oaspeții s-au apropiat mai des de poarta lui Zimmermann, fără a crea însă real pericol pentru acesta. Odată ce gazdele au început să controleze jocul, au apărut și primele ocazii de gol, în general prin Axente sau Sandu. Spre jumătatea reprizei Sandu a executat un corner și Axente a înscris, dar arbitrul a dictat ușor un fault în atac. Totuși, buftenii au reușit deschiderea scorului câteva minute mai târziu. Atunci, faza a plecat de la pasa bună a lui Sandu, mingea fiind ajunsă în marginea careului de Matei, care a trecut de un adversar, a ținut mingea în teren și a pasat perfect pentru Axente, care s-a întins și a pus latul pentru a deschide scorul! Cei din Prefab au avut și ei două șanse de gol pe final de repriză: mai întâi în urma unei libere centrare în careu, Zimmermann trecând pe sub minge, dar un jucător al oaspeților a trimis doar în plasa laterală; apoi o altă lovitură liberă din poziție centrală, de la aproximativ 30 de metri, a fost șutată sub bară, dar Zimmermann a fost pe fază și a respins bine.
Gazdele au început mai în forță repriza secundă, iar după presiunea de debut au reușit să și majoreze diferența pe tabela, la un contratac purtat pe partea dreaptă, mingea fiind trimisă în careu către Ademar, care a luftat perfect pentru Chițu, iar acesta din urmă a înscris. Tot cei din Buftea au controlat partida în continuare și au mai marcat un gol după o fază pornită de la același omniprezent Sandu, mingea ajungând la Păun care a tras din unghi, portarul advers n-a reușit să rețină, și Popa a avut de îndeplinit o formalitate, vorba vine. Sandu, Axente și Mera (ultimul la aproape toate cornerele sau fazele fixe) au fost și ei aproape de gol, înainte ca oaspeții să treaca la timona jocului pe final de partidă și să înscrie, în ciuda eforturilor lui Zimmermann.

Buftea: Zimmermann (6) - Tomozei (6), Rațiu (6), Mera (6), Chițu (6) - Sandu (6,5), Matei (6,5), Teușan (6), Cojocnean (5,5) - Axente (6), Ademar (5,5)

Au ieșit Cojocnean, Ademar, Axente înlocuiți de Popa (6), Păun (6) și Dumitrescu.

De remarcat faptul că Florin Sandu continuă seria evoluțiilor bune, la fel ca și Ionuț Matei, în timp ce Axente înscrie aproape meci de meci. Totuși, dintre cei trei, cred că doar Sandu ar putea reprezenta o soluție pentru alb-violeți, mai ales în contextul în care flancul stâng, odată cu fluctuațiile de formă ale lui Art. Karamyan, este cam descoperit.
Google+