Rezumat semi-sezon: transferuri

Bine v-am regăsit de cealalăt parte a anului nou!

Precum am promis, începem prin a ne uita puțin asupra prestațiilor celor care au îmbrăcat tricoul Politehnicii în acest sezon. Dat fiind formatul nou al Ligii 1, acest punct de trecere e bizar, nefiind nici sfârșitul sezonului regulat, nici jumătatea lui - dar defilăm cu ce avem, mai ales că unii jucători au mari șanse să plece și, astfel, să scape de judecățile noastre gratuite. Vom aborda trei subiecte, în trei articole diferite, pe parcursul acestei săptămâni:

1. Transferurile
2. Prestația lotului
3. Tinerii jucători

Și ca să începem cu începutul, mai jos aveți rezultatele la sondajul de la finalul anului trecut, în care ați răspuns la întrebarea:

Cum s-au prezentat jucătorii aduși în această vară?

Variantele erau cinci, de la foarte slab (1) la foarte bine (5). Puteți da click pe poza de mai jos pentru o imagine mai mare.

În primul rând, mulțumim tuturor celor 71 de poliști care au completat sondajul! Evaluarea este foarte asemănătoare cu impresia pe care ne-am format-o și noi, chiar dacă cifrele se așează puțin diferit odată ce le comparăm cu notele acordate pe parcursul sezonului.

E interesant că toți cei transferați, au jucat în cel puțin jumătate din meciuri (chiar dacă nu jumătate din minute). Se vede însă o distincție între cei care au fost jucători de bază, precum Popescu, Javi, Llorente, Luchin și Kirschstein, și ceilalți. Poate cel mai rău în acest sondaj cade Artean, care e totuși un jucător tânăr, a prins doar șapte jocuri, cu siguranță nu poartă aceeași încărcătură financiară pentru club - dar, într-adevăr, nu a reușit să se impună într-o zonă aglomerată a terenului.

Și asta ne aduce la discuția despre necesitatea tuturor transferuilor. Pe de-o parte, e ușor de zis că toți jucătorii care au confirmat, au fost necesari. Pe de altă parte, existau (există) alternative tinere în cadrul clubului care puteau completa lotul. Și pe de încă o parte, au venit și niște jucători pe posturi deficitare, care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

Să privim puțin la cei mai apreciați jucători Din punctul nostru de vedere, Javi a reușit să se ridice cel mai sus din acest grup, având și avantajul de a fi un jucător ofensiv, care dă mai bine ochiului. Nu i-a fost ușor în primele etape, ba chiar eram gata să-l trecem pe lista de transferuri eșuate, până când a arătat brusc mai bine pe o poziție ajustată.

D. Popescu a început foarte solid campionatul, dar a avut o parte secundă cu niște nereușite (Pandurii, CFR Cluj, Chiajna) - interesant sau nu, asta după ce Curtean s-a cimentat titular în flancul stâng. Este un jucător de care aveam nevoie, dar îi lipsește un aport ofensiv mai consistent - în special, niște centrări mai utile - pentru a fi, s-o zicem, un candidat pentru o echipă de top. Chiar și așa, golul din meciul cu Steaua s-a simțit ca o recompensă bine-meritată pentru un jucător de care ne-am atașat cu toții.

Llorente, de care eram sceptici, ca și în cazul lui Javi, a avut prestații constante, după câteva suișuri și coborâșuri în debutul sezonului. Un jucător mai combativ ne-ar oferi un plus mai mare la mijloc, dar la fel de mult ne-am bucura să-l vedem pe Llorente mai des în poziții de șut din preajma careului advers. Am înscris mult prea rar în acest sezon din afara careului, deși avem câțiva jucători capabili de șuturi puternice.

---

Urmează cel mai complex grup, al jucătorilor în care vrem să credem. În ceea ce îl privește pe Luchin, așteptările în cazul său erau foarte mari, iar prestațiile au fluctuat mult. Prea puține au fost jocurile fără greșeală din partea sa, dar are parte de conjunctura unei accidentări prelungi, precum și de instabilitatea cuplului defensiv, care i-au îngreunat integrarea. În plus, cele trei goluri marcate ne dau senzația că în sfârșit am regăsit un fundaș care poate face ceva la fazele fixe, iar posibilitatea revenirii în lotul Naționalei pentru Euro, sunt convins că îl va împinge să fie și mai bun în retur.

Cu felul său de-a fi, Kirschstein ne-a plimbat între agonie și extaz cu o regularitate dramatică. Aș zice că este o întruchipare inferioară a ultimului titular pe care l-am avut în poartă în Liga 1, Nuno Claro, asta deși nu cred că am avut vreodată pe cineva cu degajări de calitatea germanului. Date fiind slăbiciunile arătate de Pap, atât în L1, cât și la echipa secundă, necesitatea transferului devine evidentă, doar că nu știu dacă Kirschstein este soluția de care aveam nevoie. Cu un portar constant bun, puteam să fim în continuare în lupta pentru play-off - deși, e drept, și un atacant bun ar fi avut același efect.

Vorbind de atac, Goga a arătat bine odată ce a revenit în formă de joc, însă accidentarea sa din meciul cu CFR Cluj i-a compromis restul anului - oferindu-i totodată șansa lui Javi să iasă în evidență așa cum nu o făcuse până atunci. Va fi interesant de văzut dacă/cum vor putea conlucra cei doi, fiindcă riscul de a se călca pe picioare există - poate un Goga mai ofensiv ar reprezenta soluția.

Iar vedeta pe hârtie a echipei, Zicu, a suferit atât pe seama așteptărilor și a accidentărilor, precum și din cauza greutății pentru care este criticat de ani de zile. Aș aprecia că e cel mai greu pentru un jucător în postura lui să intre eficient în angrenajul echipei, fiindcă mijlocașul de imaginație trebuie să se coordoneze perfect cu coechipierii din compartimentul ofensiv - fapt greu de dus la capăt, cu atâtea accidentări. Prezența sa inițială în lot a adus un mare plus de entuziasm față de Poli, justificat emoțional, pe care și noi l-am împărtășit, dar rezervele de ordin fizic și motivațional le-am împărtășit încă de la prima zi a confirmării transferului său aici.

---

În final, cei care au dezamăgit, într-un fel sau altul, sunt cei care lasă cel mai amar gust, ocupând locurile unor tineri din cadrul clubului, care și-ar fi putut primi șansa jocului, în absența lor. Curtean, deși a arătat pe alocuri un fotbal bun, a fost departe de jucătorilor pe care ni l-am fi dorit să întregească abilitatea noastră ofensivă. Faptul că revenea la club după ce nici la prima sa vizită aici nu se ridicase la nivelul așteptărilor face ca acest transfer să fie dublu dezamăgitor - asta se revede și în sondaj, unde voturile se polarizează cel mai mult, adică un număr egal de persoane l-a evaluat drept foarte slab, respectiv bun. La fel de adevărat este că nu avem alternative solide pe postul său, doar un Goga sau un Javi improvizați, dar asta nu este o scuză.

Croitoru a jucat puțin, mult prea puțin pentru felul în care a fost adus, chiar dacă nouă ni s-a părut că poate aduce ceva echipei. Am rămas doar cu un prim meci excelent și un fotbalist de 34 de ani obișnuit să fie cel cu care se începe primul unsprezece. Senzația unui transfer făcut în disperare, care a fost compromis de o accidentare, și apoi de ceea ce pare a fi o relație proastă cu antrenorul principal, e greu de ignorat. Adică ori l-ai adus să-ți țină echipa, să-i dea imboldul și spiritul de luptă pe care îl inspira la Botoșani, ori l-ai adus degeaba.

Rufino n-a reușit nici el să se adapteze prea bine la Liga 1, deși a avut parte de susținerea a doi conaționali. Au fost câteva meciuri bune, dar mult prea puțin, iar lipsa sa de viteză l-a făcut să piardă majoritatea duelurilor cu fundașii adverși. Dacă pe Elek l-am mai văzut ratând ocazii, fiindcă ajunge în poziții de finalizare, vârful spaniol a făcut-o rar. Trebuie acceptat că a fost un transfer din necesitate, făcut pe ultima sută de metri, la fel ca multe din transferurile efectuate în această vară. Problema e că în cazul a prea puține dintre ele ne-am putut asigura flexibilitatea rezilierii contractelor. Din fericire (sau nu), cea mai mare și mai scumpă dezamăgire a campaniei de vară pare dispusă să plece.

Am putea discuta dacă trebuia contractat Sarmov, în condițiile în care Artean fusese deja readus. Cred că am scris-o și la începutul sezonului însă, bulgarul venea cu o carieră foarte interesantă în spate, adică părea chiar un transfer rezonant, Că s-a dovedit o mare dezamăgire, fie din cauza neadaptării sau a accidentării de care a suferit, este altceva.

Iar cu Artean am putea să mai avem răbdare - am văzut la O. Popescu cât de dificilă poate fi adaptarea la Liga 1, asta în condițiile în care Popescu era deja o piesă importantă a echipei. Faptul că este crescut de Poli și nu are o încărcătură financiară ca Sarmov este un avantaj.

---

E de ajuns că au confirmat o treime din transferuri, adică patru din doisprezece? În condițiile în care au fost făcute în mare grabă, fără bani, pe un fond financiar precar, cu o conducere schimbată la față? Cât a fost ghinion în faptul că atâția dintre jucătorii aduși au suferit accidentări, cât a fost lipsă de atenție, cât a fost risc asumat? Precum scriam cu puțin timp în urmă, suntem acolo unde ne e locul ca putere financiară (chiar bine, dacă luăm în considerare incertitudinea care planează), dar ambițiile declarate de a prinde play-off-ul par să fi făcut mai mult rău, decât bine, atât între jucători, cât și în ceea ce privește depopularea stadionului. Credem că se putea face mai bine, mai mult, și că cea mai mare frustrare stă în faptul că ne lipsește o viziune care să unească clubul de suporteri, o viziune care să plece din construcția lotului.

Ne va fi greu să ne reașezăm în această iarnă, să facem mici completări (un portar, un fundaș dreapta, un mijlocaș dreapta/stânga, un atacant), câteva rezilieri (deși se vorbește de 8-9), să evaluăm în ce măsură ne putem baza pe cei care revin, în special Henrique, Doman și Lazăr, în așa fel încât să fim o echipă mai solidă când ne revedem în februarie. Pe cât de dificil va fi, va fi deosebit de important să facem cât mai puține compromisuri, făcând cât mai puține modificări abrupte, și să sperăm că clubul se va pune pe picioare financiar până la reluarea campionatului.

Sărbători fericite!

Chiar dacă tradiția polistă de Crăciun pare să aibă ceva de-a face cu agitația și nesiguranța, sper să găsim timpul să ne simțim bine alături de cei dragi!

O reflecție retrospectivă

Ca de obicei, după o perioadă stearpă și plină de incertitudini, situația din jurul clubului degenerează într-un discurs al dezgustului și al repudierii generalizate. Afară cu mercenarii, reziliați contracte, conducerea e incompetentă, să vină bănățenii, nu avem nimic. Și dacă n-aveți chef de o discuție despre așa ceva acuma, puteți sări direct la capătul articolului să votați într-un sondaj referitor la transferurile făcute în această vară.

Altfel, e ușor să spui că nu avem nimic. Dar aș aprecia că putem vorbi despre cinci probleme a căror implicații se suprapun adeseori:

1. Strategia din această vară 
2. Situația financiară neclară 
3. Accidentările frecvente
4. Lipsurile de calitate
5. Comunicarea cu suporterii

În primul rand, nu avem bani și unde n-ai bani, e greu să legi lucrurile. Cu atât mai mult cu cât în jurul echipei s-a făcut mereu atmosferă pe această temă. Din limitări de buget, ai adus jucători cantitativ în speranța să nimerești ceva bun și astfel s-a diluat lotul. Dacă i-ai adus, trebuie să-i folosești, deci ai mai compromis o dată calitatea, precum ai compromis și șansele tinerilor să prindă echipa. Accidentările au subminat adițional puterea lotului - cauza e fie la faza de selecție, în care caz revenim la discuția financiară, fie curentă, iar atunci problema e tehnic-profesională.

Dar comunicarea, în general, precum și în particular cu suporterii, e poate cel mai mare neajuns de care am dat (din nou) dovadă. Fiindcă o comunicare mai deschisă, cu o singură voce, un front unit însemna totodată o gestionare mai bună a disensiunilor cauzate de problemele financiare. În plus ar fi putut oferi mai multă încredere suporterilor, aparent dispuși să fie persuadați, dacă ne uităm la prezența pe Dan Păltinișanu în partidele de debut. 

Dincolo de problemele din club, trebuie admis că nici suporterii din oraș - sau, la o adică, din țară - nu prea sunt suporteri care să iubească fotbalul. Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt multe, dar ne-am detașat de fotbal mai ales după pârjolul iancu-becalian care a dominat aproape un deceniu mass-media românească. Și, în altă ordine de idei, avem impresia că totul ni se cuvine, că jucătorii nu se ridică niciodată la înălțimile așteptărilor noastre, că își bat joc de noi, etc. Asta nici nu cred că ține de era iancu-becaliană, e ceva mai vechi în cultura noastră sportivă. Răbdarea, în acest sezon, ne-a ținut un tur de mini-campionat, cât am avut medie de 6500 spectatori/meci - chiar și fără meciul cu Steaua, 4500. În celelalte patru partide, media este de 800. Dacă doar rezultatele ar fi dictat prezența la stadion, atunci nu explica de ce după victoria cu Steaua au fost doar 500 spectatori împotriva Iașiului. Ca o explicație alternativă, am analizat corelarea între temperatură și prezență la stadion: iese un "umil" 42% - adicătelea, temperatura explică aproape jumătate din variața de spectatori. Diferența ar rămâne la calibrul adversarului, ziua meciului, forma echipei noastre. E un exercițiu amuzant, nu o analiză serioasă, dar nu pot spune că nu pare să fie o reflecție a realității: suntem dominați de confort. O mică imagine descriptivă:

Problema noastră, și aici includem și măieștrii cronicari, este că nu suntem realiști. Mereu ne așteptăm ca noi să fim mai deștepți decât ceilalți pe o bază mai mică. Nu e imposibil, nu suntem absurzi, dar e statistic improbabil. Clasamentul la final de campionat e aproape mereu strâns legat de bugetul de la începutul campionatului. Dând crezare spuselor celor de la club și unei analize apărute la început de sezon în presă, doar Voluntari și Viitorul aveau bugete mai mici sau aproximativ egale cu al nostru. Dacă Viitorul (la fel ca și ASA, la o adică, cu un buget mai redus) are o bază pe care să construiască, noi am rezugrăvit echipa complet și ne-am trezit pe parcurs că nici pe banii inițiali nu ne mai puteam baza. Faptul că suntem pe locul patru de la coadă și nu pe locul doi de la coadă nici nu e așa de rău - e rău că am fost politici cu obiectivul declarat la început de sezon, că a lipsit o voce unică să vorbească pentru Poli. Stanciu spunea una, Robu alta, despre Bojin ce să mai zicem?

Pe de o parte avem un club care nu oferă mai nimic atractiv spectatorilor: incertitudine financiară, lipsa unui joc spectaculos, lipsa rezultatelor, lipsa unei povești, lipsa unui stadion modern. Dar pe de altă parte, avem senzația că nici suporterii n-ar umple măcar pe jumătate stadionul dacă s-ar suplini o parte din lipsuri. Lucru care s-ar putea întâmpla la primăvară. Prioritară va fi rezolvarea situației financiare, pentru a putea vorbi de orice altceva. Va reveni și Henrique și dacă va fi în forma așteptată ar putea fi acel plus ofensiv care ne-a lipsit pentru a schimba unele ratări la limită în victorii. Se va face și mai cald, așa că vor putea fi condițiile pentru o audiență sporită.

Clubul mai are multe de făcut pentru a putea spune că e profesionist și pentru a-i mulțumi cât de cât pe poliști, dar chiar și așa, în condițiile date, dacă e să fim realiști, situația actuală e conform așteptărilor inițiale. Așadar și noi trebuie sa arătăm mai multă toleranță. Să mergem la fotbal din plăcere, nu pentru gratificare.

P.S. Un exercițiu de exorcizare al nervilor, votați în sondajul de la acest link cum apreciați transferurile făcute la începutul sezonului: click aici! 

(sondajul nu merge grozav pe Internet Explorer)

Steaua - Poli 3:1 (1:0)

Ultimul meci al anului n-a produs nici o surpriză plăcută pentru noi și s-a încheiat în cele din urmă cu o înfrângere seacă.

Prima repriză am jucat decent și am rezistat destul de bine atacurilor și pressing-ului agresiv al gazdelor. Steliștii și-au arătat intențiile încă din minutul 3, cu un șut din întoarcere al lui Hamroun, chiar pe centrul porții, prins cu încredere de Kirschstein. În acest început noi am părut anemici, la fel ca șutul prins de Belu în minutul 9, la o minge respinsă de apărarea adversă, în urma unei faze fixe. Activ a părut tânărul Bocșan, titular pentru a doua oară în acest sezon. După o apariție în atac, a avut și o intervenție bună în apărare, respingând în corner o minge foarte periculoasă în zona colțului scurt al porții. Dar în minutul 19 s-a văzut lipsa de experiență când l-a pierdut pe Tade la o pasă la întâlnire. Din fericire, francezul a tras puternic, dar în afara spațiului porții. Steliștii s-au prins de slăbiciune, și doar trei minute mai târziu, la o schemă asemănătoare, Bocșan și Melinte nu s-au sincronizat deloc cu atacantul stelist. Dar acesta din urmă se afla în ofsaid, astfel că golul pe care l-a marcat nu a fost valid.

Prima noastră mare ocazie a apărut în minutul 27, dar în urma unei alte faze periculoase în careul nostru. Contraatacul a fost tăios, jucătorii violeți reușind să ducă mingea cu celeritate în atac, Hernandez fiind cu deschiderea bună a lui Goga pe axul central. Elek a pătruns demarcat pe flancul drept, dar eventuala pasă a lui Goga mi s-a părut cam tardivă și cam incomodă. Elek face tot ce poate el și trimite un șut bunicel, dar nu destul cât să-i pună probleme lui Niță.

Și, tipic, când începusem să jucăm bine, trebuia să luăm un gol stupid. Mingea rămâne cu destul noroc la Adi Popa pe partea dreaptă, iar acesta trimite o centrare slabă, care îl lovește pe Sarmov, iar reflexul lui Bocșan este unul ghinionist, mingea fiind deviată exact lângă bară, fără mari șanse pentru Kirschstein.

Evident, nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la pauză, ba mai mult, rămânem și fără singurul atacant veritabil - Elek, accidentat - căruia îi ia locul Bărbuț. Cu un atac slăbit, nu aveam prea mari speranțe, dar și acestea sunt năruite repede, la doar trei minute după reluarea meciului, când Stanciu marchează în urma unei faze spectaculoase, pornită de la Tahar căruia Llorente nu i-a putut ține piept. Apoi Stanciu face un un-doi cu Tade, trece pe lângă spaniol, și după un alt un-doi cu Tade, pătrunde pe lângă Melinte și marchează cu un lob peste Kirschstein, ieșit la disperare. Dar dacă reluăm firul acțiunii, vom observa mai multe greșeli individuale. Mai întâi Curtean, deși coborâse bine la întâmpinarea lui Stanciu, pur și simplu se oprește în spatele acestuia, permițându-i să primească pasa. Apoi, Melinte strânge mult prea aproape de Bocșan și lasă astfel culoarul liber pentru pătrunderea atacantului stelist.

Nu că ar mai fi contat prea mult, dar și Goga se vede obligat să părăsească terenul mai devreme, acuzând o accidentare. Restul reprizei s-a desfășurat cam numai la poarta noastră, dar Kirschstein a reușit să mențină scorul o vreme. Întâi a parat șutul puternic al lui Râpă din lateral. Apoi, Hamroun a tras pe lângă după ce l-a deposedat pe un Llorente neatent. O mare ocazie a fost în minutul 69, când la o centrare a lui Râpă, mingea este retrimisă în fața porții, de unde Tade șutează direct în blocajul lui Kirschstein.

Golul a venit însă în minutul 80, când Hamroun primește o pasă lungă din propria jumătate, preia, iar Belu nu pare să-i opună prea mare rezistență, astfel că acesta șutează și înscrie. Dezmorțirea noastră se petrece doar două minute mai târziu, dar oricum prea târziu, chiar de Dan Popescu înscrie un gol de generic, un șut de la vreo 30 de metri direct la vinclu. Meciul se încheie cu o demonstrație de neputință a lui Bărbuț, a cărui sperată redresare se pare că o putem face uitată. Mai întâi a driblat mingea la marginea careului, căutând o posibilitate de șut sau centrare, cu toate că Belu era liber și aștepta șansa unei centrări. În cele din urmă, Bărbuț a ales o pătrundere în unghi închis și un șut-centrare fără speranță. Apoi, după ce primește cadou o minge de la adversar, avansează singur spre poarta adversă, culcă un adversar, dar șutează moale, direct în brațele portarului.

Și aici punem punct unei jumătăți de an caracterizată prin neputință, lipsă de viziune și de inspirație, pe toate palierele clubului, de la echipă la conducere, și care ne lasă în așteptarea unui verdict financiaro-medical: mai poate acest club supraviețui până la capătul sezonului?

Indiferent de problema banilor, echipa trebuia să arate altfel și să producă altfel de rezultate, dar de-a lungul sezonului nu s-a văzut nici un progres, doar câteva răbufniri ocazionale în anumite meciuri. Nu putem da vina mereu pe ghinion și arbitraj, când indiferent de cuplul de fundași și mijlocași, se repetă aceleași greșeli de poziționare. În acest moment pare că valoarea echipei nu doar că nu e peste suma valorilor individuale, ci că e chiar sub.

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5), Bocșan (4,5), Melinte (5), D. Popescu (6,5) - Curtean (5), Llorente (4,5), Sarmov (5), Hernandez (5,5) - Goga (5), Elek (5,5)

Schimbări:
Bărbuț (4.5) pentru Elek (min 43)
Popovici (5) pentru Goga (min 54)
Ov. Popescu pentru Sarmov (min 69)

Interviu: Andrei Sîntean

Andrei Sîntean, fost Mezin, este un jucător despre care s-a vorbit mult în ultimul an. Fiind internațional de U17, multă lume a recunoscut talentul său, talent pe care l-a etalat și anul trecut, când în nouă meciuri pentru Murani (liga a IV-a) a marcat de zece ori. Are o atitudine aparte pe gazon, o combinație între spiritul său de luptător și dragostea sa de minge, hrănind speranțele celor din jur pentru o ascensiune cât mai rapidă. Primul pas, debutul la Poli, a avut deja loc pe finalul meciului de Cupă cu Râmnicu Vâlcea, din toamna acestui an.

Dacă succesul său personal a fost piperat de niște eșecuri la nivel de echipă, în special necalificarea cu U17 la Turul de Elită, asta nu a oprit alte cluburi în a-și exprima interesul pentru el. După o perioadă zbuciumată în această vară, în care s-a zvonit că Liverpool ar fi fost interesați de Sîntean, acesta a ales în final să rămână la Poli, aproape de casă. Ce vede în sine și în fotbalul din jurul său, ne-a povestit după cum urmează.

CV: Locuiești în Teremia Mare? Cum faci să ajungi la antrenamente?

AS: Locuiesc în Timișoara acuma. Când m-am apucat de fotbal, am făcut trei-patru luni naveta de la Teremia și era foarte greu: dura dus-întors vreo două ore. Făceam școală de la opt dimineața până la ora două și aveam antrenament la patru. Imediat cum terminam școala, venea cineva și mă lua, iar după antrenament mergeam înapoi la Teremia Mare, unde mă așteptau temele pe ziua următoare.

CV: Erai Mezin sezonul trecut, acuma ești Sîntean. Care e contextul?

AS: Părinții mei s-au despărțit când am fost mic și mama mea s-a recăsătorit. Am avut de ales între numele tătului vitreg și numele tatălui meu. Era o problemă în special când mai trebuia să fie făcută o procură, să ies din țară, fiindcă eu aveam un nume, mama avea un nume și tatăl meu alt nume.

CV: Acuma în Timișoara stă cineva cu tine?

AS: Da, foarte mult stă tata cu mine. M-am obișnuit aici, sunt deja de cinci-șase ani de zile la Poli. La început a fost însă puțin ciudat – ca prima oară când mergi la un club nou.

CV: Cum a fost să ajungi la Poli?

AS: Jucam la Jimbolia și făceam meciuri bune acolo. De obicei jucam fundaș dreapta, dar a venit o partidă împotriva lui Poli și atunci tata a vorbit cu antrenorul, căruia i-a sugerat să mă încerce mijlocaș central. Am jucat chiar împotriva unui actual coechipier de la echipa secundă și am avut sarcină să nu facă nimic – eu doar ce mă apucasem de fotbal, aveam 13 ani, el deja avea barbă. Dar am făcut un meci bun, fiindcă a reușit doar un gol din penalty, pe care nu el îl obținuse. Și acuma îl tachinez despre asta.

CV: Și cum ai ajuns din mijlocaș central, vârf?

AS: La Poli am venit mijlocaș central. După un antrenament cu domnul Foale, acesta a spus că vrea să rămân la Poli și că vrea "să mă înfieze". Aveam multe defecte atunci și domnul profesor m-a ajutat foarte mult. Îi mulțumesc mereu și de fiecare dată când mă întâlnesc cu el vorbim despre ce mai fac. El a fost cel are a decis că vede în mine un atacant foarte bun.

CV: Ai și început fotbalul puțin târziu, nu?

AS: Aproape de 12 ani. Dar părerea mea e că târziu nu e niciodată, în limite realiste. Sunt multe cazuri în care cineva a început mai târziu și a avut succes. De exemplu, atacantul de la Leicester [n.ed. Jamie Vardy], juca acum trei ani de zile în liga a V-a [n.ed. la Fleetwood Town] și lucra în construcții să poată trăi.

CV: Există destule oportunități în Anglia, chiar dacă nu reușești din prima, să reușești din a doua.

AS: Da, dar din șansele astea, vorbim de una la o mie care confirmă, se întâmplă foarte rar. Nu înseamnă că dacă eu zic acuma că mă pun pe treabă de abia la 18 ani, ajung ca ei.

CV: Care crezi că este șansa ta să ajungi fotbalist de Liga 1?

AS: Ținând cont de nivelul foarte slab de acuma din Liga 1, cu talentul pe care cred eu că mi l-a dăruit Dumnezeu și prin muncă, ajungi foarte ușor în Liga 1 [sic]. Nu trebuie să ai niște calități tehnice deosebite, ci poți să ajungi foarte departe prin muncă.

CV: Dar toată lumea care se apucă de fotbal crede același lucru, că au ceva talentat și că pot să confirme prin muncă, că o să lucreze mai mult ca celălalt.

AS: Sunt șanse foarte mari ca un jucător talentat să ajungă mai puțin fotbalist ca un jucător cu mai puțin talent, dar care lucrează de cinci ori mai mult. Pentru că fotbalul de astăzi se bazează mult pe muncă, pe forță și pe viteză. De exemplu, am văzut vreo două-trei meciuri pe internet ale lui Dănuț Lupu, și am auzit pe cineva spunând că “toți îl vedeau pe Ronaldinho la vremea aceea, dar era unul în Liga 1 care putea să facă lucruri asemănătoare”. Era un jucător foarte bun, când avea mingea la picior – ceau! Dar probabil din neseriozitate...

CV: Domnul Săvoiu a tot repetat cuvântul mentalitate, în discuția pe care am avut-o. Simțea că n-ați reușit să vă mențineți intensitatea pe parcursul unor meciuri.

AS: La juniori este foarte greu să fii constant, asta ține doar de capul tău, de mentalitate. Uneori, cum echipa a doua jucăm la seniori în liga a IV-a, se întâmplă să conduci 2-0 și atunci poate să intervină o relaxare. Suntem născuți în ‘98, ‘99 – copii! În liga a IV-a sunt jucători care au jucat liga a III-a, liga a II-a, au ceva experiență și pot profita de asemenea relaxări. Ghiroda, Dumbrăvița...tot de mentalitate ține, se putea mult mai mult în acele meciuri.

CV: Cum o simți pe teren asta? Că poți mai mult, dar de fapt nu poți mai mult.

AS: Nu e de ajuns să vrea doar unul, trebuie să vrea toată echipa. Dacă poți să joci doar 20 de minute, joci 20 de minute, ai făcut tot ce-ai putut și zici că nu mai poți. Dar dacă ai terminat un meci și simți că mai poți juca încă unul, înseamnă că n-ai dat tot ce-ai putut pe teren.

CV: Aveți o înțelegere între voi, vă simțiți când unul cade sub nivelul la care ar trebui să fie, reușiți să vă impulsionați reciproc?

AS: Da, ne ajutăm foarte mult și în teren, și în vestiar. Ne încurajăm, dacă vedem că un coleg e mai ieșit din mână, încercăm să-i dăm sfaturi, să dea mai simplu până își revine. Probleme de grup nu avem, ne înțelegem foarte bine.

CV: Cu antrenorul puteți vorbi pe tema asta?

AS: Da, domnul profesor ne ajută și el foarte, foarte mult. El este primul care ne încurajează și înainte de fiecare meci ne spune că, fără dar și poate, suntem cea mai bună echipă din serie, dar că trebuie s-o și demonstrăm.

CV: Tu ai avut un program mai aglomerat în acest tur, între juniori, echipa secundă, echipa mare, națională. Simți că ai jucat cât ai vrut la Poli II?

AS: Nu cred că am jucat prea puțin. Cât timp a fost campionatul la echipa a doua, în afara etapei cu Jimbolia, când am fost suspendat, n-am jucat la juniori, doar că am fost plecat, am avut selecții la lotul național, cu Turul de Elită.

CV: La Murani, anul trecut, ai avut o jumătate de sezon excelentă. De ce a mers mai bine acolo, decât la Poli II?

AS: Nu știu. Acolo era tata, care îmi dădea foarte multă încredere, și are 97% din merit pentru unde sunt eu acum. De multe ori nu avea cine să-mi spună că am făcut o greșeală sau alta, tata era singurul care venea, mă corecta. De fapt, nu doar că mă corecta, dar în următoarea zi mergeam pe teren, luam mingea, și îmi explica practic. În următorul meci încercam să elimin acele greșeli, iar el îmi spunea: meciul trecut ai făcut de patru ori asta greșit, acuma ai făcut-o doar o dată.

CV: Poți să abordezi fotbalul gândindu-te constant la a-ți reduce greșelile? N-ar trebui să vină mai degrabă de la sine, făcând alte lucruri bine, de exemplu să te poziționezi în teren altfel.

AS: Orice jucător greșește. Important este ce faci după ce greșești, apropo de mentalitate. Nu e ok să dai din mână și să nu mai alergi. Sau atunci când colegul tău greșește, nu poți să-ți spui că nu mai alergi pentru el. Când tu greșești, trebuie să te ajute colegii și vice-versa.

CV: Crezi că aveți asta acuma la Poli? Nu s-a văzut în meciurile importante.

AS: Eu zic că o avem, dar uneori intervine frica, intervin emoțiile. Asta și din cauza seniorilor – de exemplu la Mașloc, unde jocul a fost foarte dur, e clar că a intervenit un fel de frică. Probabil de asta nu se vede uneori. Dar zic că în returul de campionat o să arătăm mult diferit și eu zic că o să promovăm. Sunt sigur.

CV: În plan personal, zici că-ți place de Torje, Marica de la Națională, respectiv de Cristiano Ronaldo. Ai și un model?

AS: Pentru mine model e Lewandowski. Îmi place foarte mult să caut mingea și poate că uneori fac și greșeala să ies în lateral, ceea ce nu e indicat pentru un atacant. Tot timpul îmi place să fie mingea la mine [râde].

CV: Ai avut câteva eșecuri la limită, la Naționala U17, la juniori B. Ce crezi că lipsește echipelor românești, în general?

AS: Sincer, echipa României U17 era cam cinci clase peste celelalte echipe din grupa de calificare. Doar că ne-am concentrat foarte mult pe meciul cu Ungaria, ne-am pus toată dorința în acel meci, și din lipsa de experiență, precum și din superficialitatea cu care am tratat meciul cu Georgia am eșuat. De ce să mă ascund acuma, toți jucătorii l-am considerat un meci mai ușor. Chiar dacă domnul profesor ne-a avertizat, ne-a arătat imagini, noi ne-am gândit că – Georgia! Și n-a fost așa, au avut o echipă foarte bună. Apoi, în meciul cu Slovacia am reușit să ne remontăm, am condus 1-0. Când s-au arătat prelungirile, crezându-ne deja calificați, a urmat un sentiment de ușurare, și a venit acel gol în ultima fază. Pe deasupra, și Gerogia a egalat tot la ultima fază, în partida paralelă.

CV: Cum treci peste lucrurile astea?

AS: La vârsta noastră e foarte greu. După ce că am trecut prin finală cu Dinamo [n. ed. la juniori C, în 2014], pierdută în ultima fază, a urmat și episodul de la națională. După finala cu Dinamo a durat cam o săptămână jumătate, două săptămâni să-mi treacă – găseam clipuri pe internet, stăteam în fața computerului și începeam să plâng. Și acum mă mai gândesc la eșecul de la lotul național. E ceva de neimaginat să ajungi la Turul de Elită și sunt ferm convins că dacă ajungeam acolo, ne calificam și la Campionatul European, fiindcă avem caractere puternice în echipe.

CV: În aceste condiții, crezi că jucătorii tineri au șanse în Liga 1?

AS: Da, foarte mulți dintre ei. Eu sunt de părere că într-o echipă este nevoie de doi-trei-patru experimentați, și în rest copii care să alerge. Un junior poate să compenseze lipsurile pe care le are prin dorință.

CV: Ce crezi că nu-ți oferă clubul în acest moment, de care ai avea nevoie?

AS: Ar trebui să mi se acorde mai multă încredere, zic eu. Adică mai multe minute. Când antrenorul va decide că sunt pregătit, o să dau tot ce pot, să nu dezamăgesc.

CV: Despre posibila ta plecare de la club...

AS: Prefer să nu vorbesc despre asta.

CV: Să întreb altfel: ești mulțumit că ești aici?

AS: Cât timp sunt la Poli Timișoara, sunt mulțumit. Când va veni o ofertă avantajoasă și pentru mine, și pentru club, probabil n-o să mai rămân.

CV: Eu m-am bucurat când ai rămas. Ca suporter, te simți neplăcut când îți pleacă un tânăr promițător, precum Dragomir. Ai fi vrut mult să-l vezi jucând la Poli.

AS: Da, dar gândește-te că acuma vreau să-l văd și mai mult jucând pentru Arsenal. Una e să joci în Liga 1, alta în Anglia. Îl știu bine, este un prieten apropiat, și dacă se va ține de treabă, va ajunge foarte departe.

CV: Tu ce-ți dorești de la următorii trei ani de zile? La o adică, o să ai 19 ani, tot la începutul carierei o să fii.

AS: Aș vrea să fac cât mai repede pasul să joc la o echipă de seniori.

CV: Chiar împrumut la liga a II-a?

AS: Da, n-aș spune nu. Și, cum am spus, dacă ar fi o ofertă avantajoasă pentru mine și pentru club, să prind un transfer afară. Ăsta e obiectivul numărul unu.

---

Se întrevede mult curaj și multă încredere în cuvintele lui Sîntean, precum și o lipsă de reverență imanentă tinerilor de vârsta lui. Genul de lipsă la care se strâmbă ușor din nas, dar care îți permite să trăiești fotbalul ca și cum ți-ar aparține.

De asemenea, putem remarca cu ușurință că trăiește și judecă totul la superlativ, de la aprecierea lumii fotbalului până la emoțiile trăite în urma unui eșec. Poate că tocmai succesul carierei lui va consta în găsirea unui echilibru, de a găsi calea de mijloc dintre vis și realitate.

CR: Poli - ASA Târgu Mureș 6:7 d.p. (1:1, 1:0)

Astăzi s-a încununat toată seria de partide pe care le-am scăpat din mână, cu aproape 3 ore cum nu se poate mai agonizante. 3 ore după care am ratat și ultima șansă de a face ceva notabil în acest sezon. 3 ore de efort pentru nimic. 3 ore ce ne-au arătat încă o dată că batem pasul pe loc, nu doar ca jocul echipei, ci și ca mentalitate și strategie pe termen lung.

Meciul începuse atât de bine, cu ocazii încă din primele minute și cu un gol venit devreme, în minutul 24, după o construcție frumoasă, încheiată cu cea mai bună fază personală a lui Elek, care s-a strecurat printre fundași și a înscris cu sânge rece pe lângă Stănciou. A venit și penalty-ul din minutul 37, care, deși devreme, la cum decurgeau lucrurile pe teren, putea să ne asigure calificarea în semi-finale. Dar cum sezonul acesta n-am știut să ne prindem de aproape niciuna din oportunitățile ivite, Hernandez a tras plasat dar slab, permițându-i lui Stănciou să respingă.

Mijlocul a mers bine, a recuperat multe mingi, a păstrat posesia și a construit util. Repriza a doua însă ne-a arătat suferinzi chiar de la început, mureșenii preluând de pe atunci inițiativa și având mai multe ocazii periculoase. Dan Popescu, în special, a avut mari probleme și a fost adesea depășit. Din această cauză am și oferit prea multe lovituri libere, finalizate cu centrări periculoase. Am reacționat prin contraatacuri în viteză, dar dacă la început urcau mai mulți jucători în sprijin, pe măsură ce timpul trecea, atacanții rămâneau tot mai izolați. Aș spune că din cauza oboselii, dar jucătorii au avut puterea să atace și în prelungiri. Mai degrabă din cauza tacticii precaute instalată după pauză când meciul se echilibrase, dar avantajul rămânea fragil. Totuși, n-au lipsit momentele când am făcut pressing destul de înaintat. A lipsit în schimb clarviziunea în a găsi soluții izbăvitoare, ca să nu mai spun de centrările penibile cu care s-au irosit multiplele fazele fixe obținute. Dar nici nu ne putem plânge că n-am avut ocazii bune. Ne putem plânge în schimb de poziționarea lamentabilă la faza golului egalizator din minutul 80, când erau vreo patru jucători adverși în mijlocul fundașilor și nimeni nu știa pe cine să țină. E drept, nu era o fază fixă, ci un atac prelungit și e dificil pentru o apărare să se sincronizeze să facă marcaj la o masă de oameni în mișcare.

Putem spune că am avut din nou ghinion, căci în prelungiri puteam în 3 rânduri să dăm lovitura, dar Stăncioiu a fost îngerul păzitor al mureșenilor. Dar am avut și noroc când Gonzalez a prins in extremis o minge în careu și mingea ne-a ocolit poarta. Sau când balonul intra în poartă după ce l-a lovit pe Stăncioiu în spate la penalty-ul lui Elek, trimis inițial în transversală. Kirschstein n-a fost nici pe aproape să scoată vreun penalty, dar n-aș zice că din vina lui. Îmi pare rău că Artean a fost ghinionistul penalty-ului ratat, căci tânărul are șut bun și n-a tras rău (mai bine ca Hernandez, oricum) dar eroul Stăncioiu ghicise colțul.

Ce concluzie mai putem trage după acest meci, pe care să nu o fi spus cu altă ocazie? Pe cine să dăm vina? Nu știu, am să-l las pe Florin Marin să judece, dar tare mi-e că va spune ceva legat de șansă. Până la urmă cercul e complet. Când conducerea joacă la noroc, la fel face și echipa. Ceva trebuie schimbat, dar nu niște nume cu alte nume. Trebuie schimbată povestea* pentru că de cea de azi și din numeroasele meciuri precedente ne-a cam ajuns...

Poli: Kirschstein - Belu, Luchin, Scutaru, D. Popescu - Bărbuț, Sarmov, Hernandez, Llorente, Curtean - Elek

Schimbări:
Melinte pentru Luchin (min 64)
Artean pentru Hernandez (min 74)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 86)

* Nu vorbesc neapărat de Florin Marin, ci de un anumit paragraf din acel articol

Concordia Chiajna - Poli 2:2 (0:1)

Greu să mai găsești cuvinte pentru a descrie prostia de care dăm dovadă în a gestionat avantajul pe tabelă în câte și mai câte meciuri în acest sezon. Astăzi, egalați de o Concordie care a avut nu mai mult de trei ocazii, în ambele cazuri după acțiuni pornite în flancul nostru drept, suficient pentru a anula golurile marcate de Elek și de Luchin. Problema, dacă ar fi s-o punctăm, este o combinație între labilitatea dovedită pe aceste ultime sferturi de oră în cele mai recente deplasări, și o lipsă de rezerve fizice. Așa rămânem în continuare fără victorie obținută departe de casă în Liga 1 din, precum ni se tot aduce aminte, aprilie 2014.

Prima repriză a fost neobișnuită, prin prisma faptului că trei jucători au părăsit terenul accidentați pe parcurs. Dar până acolo, meciul a început cu gazdele în control, mai ales în primul sfert de oră. Cea mai mare ocazie ne-a aparținut însă nouă: în minutul 12, Llorente îl deschide pe Elek destul de central, acesta înaintează singur spre poartă, șutul său fiind respins cu piciorul de portarul gazdelor, Matache. Replica Concordia vine zece minute mai târziu, la capătul unei acțiuni în flancul nostru drept, Dina sare peste balonul centrat în direcția lui, iar Cristescu reia din prim din centrul careului, fix pe Kirschstein, la post. Cu Zicu aparent incapabil să continue, Croitoru se pregătea să îl înlocuiască, în minutul 28. Schimbarea nu s-a efecutat însă înainte ca Zicu să mai participe la faza care a dus la deschiderea scorului: mingea a ajuns la el, în zona centrală, a fost trimisă mai departe către Javi, care a a dat o pasă filtrantă, de toată frumusețea, pentru Elek, și de această dată vârful nostru a trecut în viteză de portar și a marcat în poarta goală! Gazdelor nu le-a priit de fel această deschidere de scor, jocul lor suferind vizibil. În minutul 34 puteam să ne dublăm avantajul, Belu trimițând cu capul la un corner executat de Curtean, dar Matache a respins providențial. La fel și în minutul 39, imediat după ce Scutaru l-a înlocuit pe Cânu, accidentat, Curtean a trimis o liberă în careu, mingea a fost respinsă de un fundaș advers până la Elek, iar acesta din interiorul careului a tras pe colțul lung, dar și pe lângă. Finalul de repriză a continuat să fie nefast pentru gazde, căci în minutul 45, la o centrare către Sarmov în careul Concordiei, bulgarul a sărit la cap, însă și-a lovit adversarul cu brațul. Mamele, jucătorul afectat de lovitură, a rămas pe gazon cinci minute, până să fie preluat de ambulanță. Ultima fază, la capătul celor opt minute de prelungire, a iscat o văpaie de controversă, Scutaru fiind lovit în braț de o minge trimisă în careul nostru, dar nu poate fi vorba de intenție a fundașului polist.

A doua parte a jocului a fost una fragmentată și, în ciuda fotbalului mai rudimentar arătat, mai piperată cu goluri. Deși nimic n-o arăta, Chiajna ne-a egalat în minutul 55, când Belu a rămas expus în fața a doi adversari în flancul drept, unul dintre aceștia a intrat în careu și a centrat pe colțul lung, unde D. Popescu a ajuns al doilea într-un duel cu tânărul Răducanu, care a împins mingea în poartă. Replica noastră a venit instantaneu, în minutul 58, când finalmente am convertit o fază fixă: centrare solidă a a lui Javi, Luchin scapă de fundașii adverși și înțeapă balonul în plasă. Gazdele n-au arătat ca și cum ar avea energia să mai facă ceva special, singurele ocazii mai cât de cât venind în minutele 63 și 83, iar de ambele ori a intervenit Kirschstein. Din păcate, nici noi n-am mai arătat nicicum în plan ofensiv, cele două schimbări timpurii evidențiind limitele rezervelor fizice de care suferim. Poate că introducerea unui al treilea jucător avea un impact asupra finalului, dar așa, Melinte a intrat imediat după egalarea din minutul 90+1. Atunci, Concordia a pornit-o la un atac pe dreapta și un jucător al gazdelor a înaintat nestingherit treizeci de metri, a trimis o centrare bună pe care Pena a lovit-o cu capul de lângă Luchin, mingea a lovit bara și, așa cum ne e norocul, primul la minge a fost un adversar, care a îndeplinit o formalitate. Ce să mai spui?

Nu-mi mai vine să zic mare lucru. Luchin și Scutaru, care jucaseră bine tot meciul, s-au apărat imprecis la golul egalizator; Elek, pe lângă reușita sa, trebuia să mai marcheze de două ori; Curtean, bun și el vreo șaizeci de minute, s-a pierdut pe final; Javi, esențial la cele două goluri, n-a avut energia să acopere flancul drept la ambele reușite ale adversarilor; în rest, suferință pe flancuri, mingi pierdute în special de Sarmov la mijloc, și mult efort depus de Croitoru, mai puțin la acea ultimă fază când ar fi trebuit să strângă la adversar.

Nu e ca și cum nu vrem, s-a alergat foarte mult, dar n-am scos ce trebuia să scoatem din efortul depus. Și când ar fi contat, nu mai aveam cu ce sau cu cine.

 Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (5), Luchin (6), Cânu (5,5), D. Popescu (5) - Llorente (5,5), Sarmov (5) - Curtean (5,5), Zicu, Javi (6,5) - Elek (6)

Schimbări:

Croitoru (5,5) pentru Zicu (min 29)
Scutaru (5,5) pentru Cânu (min 39)
Melinte pentru Javi (min 90+2)

Poli - Viitorul 1:2 (1:1)

Poli a făcut un nou meci bun împotriva unei echipe din fruntea clasamentului, dar eficacitatea oaspeților le-a adus victoria. Chiar de am primit un gol nedrept în prima repriză, înfrângerea ne-o putem imputa, căci ne-am văzut conduși rapid în repriza secundă și nu am fost în stare să mai creem vreo ocazie periculoasă până la fluierul final.

Totuși, Poli și-a făcut jocul în mare parte din meci, în special în prima repriză când a și avut cele mai mari ocazii. Mijlocul a ținut destul de bine de minge și a avut mai multe recuperări care ne-au dus adesea în faze periculoase de atac. Pasele rapide și deschiderile în lateral au creat principalele ocazii. M-a surprins că în repetate rânduri cei care au pătruns din lateral și-au încercat șutul din colțul careului. Să fi fost vreo indicație de dinainte de meci? Primul care a făcut-o a fost Dan Popescu în minutul 5 (după o frumoasă construcție pe partea stângă), deși ar fi avut mai multe opțiuni de pasă în fața porții. Șutul a fost destul de mult pe lângă poartă, dar a fost o primă ocazie. O fază asemănătoare a avut apoi și Hernandez.

Minutul 20 avea să schimbe fața primei reprize, la una din primele faze de atac ale Viitorului, care până atunci și-a asumat rolul de oaspete și a stat în expectativă. Belu intrase prin alunecare la o centrare și a deviat mingea în brațele lui Kirschstein, dar Hațegan a considerat că a făcut-o cu mâna, în ciuda insistențelor fundașului nostru că mingea l-ar fi lovit în față. Admitem că mai din toate unghiurile (inclusiv cel al arbitrului care era foarte aproape de fază) iluzia optică ar fi indicat un henț și chiar și reluările nu au surprins un stop-cadru elocvent al momentului, dar desfășurarea filmului arată indubitabil că mingea îl lovește în față și nu în mână. Deși nu putem spera în viitorul apropiat la arbitru video, ar fi mai bine dacă în astfel de faze incerte, arbitrii să se abțină de la a da verdicte care pot schimba cursul jocului. Dar, în fine... Cernat execută imparabil, lângă bară.

Ne ia ceva să ne dezmeticim (iar mingile pierdute de Hernandez la mijloc nu ne ajută), astfel că Viitorul mai are câteva incursiuni periculoase prin Tănase. Și pe lângă golul primit nedrept, nici șansa nu ține cu noi în această seară, când Elek încearcă și el șutul din colțul careului, dar deși Buzbuchi era bătut, bara se opune. Era minutul 32 și începeam din nou să stăm mai mult în terenul advers. Insistența ne este răsplătită în cele din urmă cu trei minute înainte de pauză, când lui Curtean îi este așezată o minge în colțul drept al careului advers, dar trimite cel mai slab șut din cele menționate până acum. Norocul face ca Zicu să se afle pe traiectorie, la limita ofsaidului și deviază mingea cu capul în poartă.

Intram la vestiare cu egalitatea și dreptatea restabilite, și ne așteptam la o repriză secundă la fel de bună, mai ales pe seama moralului ascendent grație finalului de repriză. N-a fost să fie, căci oaspeții au intrat mai hotărâți pe teren și au și înscris la doar trei minute după reluare. Nicoliță dădea o pasă foarte bună între Cânu și Luchin, unde Cernat i-a luat fața ultimului și a înscris cu un calm desăvârșit.

Meciul a continuat cam în aceleași coordonate ca în prima repriză. Am rezistat cu brio contraatacurilor Viitorului (precum șutul lui Tănase prins de Kirschstein din minutul 55), dar deși am controlat deplasarea balonului, nu am mai reușit să ne creem ocazii la fel de periculoase. Elek a dispărut complet din joc, iar Zicu începea să dea semne tot mai multe de oboseală. Curtean s-a zbătut, dar astăzi a părut la fel de rudimentar tehnic ca Belu. Mai întâi a tras un șut la colțul scurt pe lângă poartă, deși era clar că avea slabe șanse de reușită având un adversar în față. Apoi, în minutul 60 a tras ceva mai bine din afara careului, tot pe colțul scurt, dar moale. Totuși, execuția cu pământul l-a surprins pe Buzbuchi, acesta fiind nevoit să respingă în corner.

Au început să se facă schimbările, iar jocul nostru pierdea tot mai mult din limpezime pe măsură ce timpul înainta. Astfel, pe final am renunțat complet la construcție în favoarea mingilor lungi, ceea ce nu avea cum să ducă la ocazii în fața unei apărări foarte bine organizate. Nici centrările nu și-au atins ținta, nu din cauză că erau defectuoase, ci din cauză că jucătorii Viitorului erau mai mereu primii la minge. Iar introducerea lui Sarmov în locul lui Ov. Popescu, care jucase bine până atunci, a pus capac la toate. De-abia în minutul 90+2 mai putem nota o fază periculoasă, când Rufino protejează bine mingea la linia careului, cu spatele la poartă, dar șutul din întoarcere este slab, pe lângă.

Poate că egalul era echitabil, dar a fost genul de meci în care a contat mult precizia și profitarea de momentele cheie. Cel puțin, ne putem bucura că din nou am jucat de la egal la egal cu una din echipele fruntașe. Rezultatul nu contează așa mult pentru noi și ar trebui să ne concentrăm pe lucrurile bune din acest meci și să le aplicăm și în confruntările cu vecinii de clasament. Am trecut de visele cu play-off, astfel că obiectivul nostru ar trebui să fie un loc cât mai bun în play-out (primul ar fi o țintă bună) și consolidarea jocului pentru sezonul viitor. Idei am văzut că avem și mi se pare că suntem pe drumul cel bun pentru a lega o concepție de joc, așa că trebuie să ne concentrăm pe asta în continuare.

Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (5,5), D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), Ov. Popescu (5,5) - Hernandez (5), Zicu (6), Curtean (5,5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Bărbuț (5) pentru Hernandez (min 62)
Rufino pentru Zicu (min 72)
Sarmov pentru Ov. Popescu (min 78)

CSU Craiova - Poli 1:1 (0:1)

Punctul obținut la Craiova este semi-util, dar prin prisma faptului că vine la capătul unui joc neconvingător, încheiat cu jucător la spital și în inferioritate numerică, trebuie să ne declarăm mulțumiți. Pe un vânt feroce, Poli a deschis scorul din penalty-ul executat de Javi, ca gazdele să egaleze relativ repede după reluare. Rămași în zece după eliminarea lui Melinte, ne-am apărat aglomerat și am profitat pe seama lipsei de inspirație a craiovenilor. Șansele la play-off se disipează.

Suferințele din prima repriză au fost acutizatate de condițiile nefavorabile de pe teren, vântul purtând toate mingile înalte spre poarta noastră. Și așa însă, multe nu s-au întâmplat. Gazdele au stat în jumătatea noastră în mare parte a reprizei, jocul fiind rupt doar de accidentarea lui Scutaru din minutul 27, care și-a spart arcada la un duel la cap. Singurul moment de real pericol la poarta lui Kirschstein a fost o liberă în minutul 32, pe care portarul nostru a scos-o de sub bară, dar în afara de această șansă, craiovenii nu au știut ce să facă cu mingea în preajma careului. Faptul că vântul putea fi și un avantaj pentru noi a început să reiasă pe cum ne apropiam de finalul reprizei, apărarea Universității dovedind că are dificultăți în a judeca traiectoria baloanelor scurtate. Pe acest fond, ne-am trezit cu o șansă nebănuită în minutul 41, când Curtean a intrat în careu și a fost agățat în cădere de un adversar, Balaj indicând ușor penalty - poate în contrapartidă cosmică pentru toate cele pe mult mai clare pe care nu le-am primit. Javi l-a trimis pa Bălgrădean în dreapta și a finalizat plasat la colțul opus, cu mult calm. Deși am mai avut de rezistat unei libere ciudate de la marginea careului nostru, am ținut de avantaj până la pauză.

Repriza secundă promitea mai multe oportunități pentru Poli, cu vântul (devenit moderat) în pânze, iar primele degajări ale lui Kirschstein au dat serioase bătăi de cap fundașilor craioveni. Cea mai mare (și singura, de fapt) șansă de gol pentru noi s-a arătat în minutul 56, când Rufino a întors un fundaș în marginea careului, a ajuns în poziție de șut și a trimis puternic, pe sus, spre colțul lung, dar Bălgrădean a parat excelent. Și, așa cum se întâmplă, un minut mai târziu ne-am văzut egalați: o minge degajată prost din propriul careu a ajuns înapoi la gazde, apoi Javi a făcut un marcaj slab în desfășurarea fazei, ceea ce i-a permis lui Nicușor Bancu să treacă de Melinte și să trimită în fața porții, de unde Rocha a șutat pe lângă Kirschstein, asta după ce și brazilianul se poziționase superior față de Cânu. Clasica greșeală în lanț, pe care am tot văzut-o în acest an. Chiar și așa, Craiova părea vulnerabilă, pierzând ușor mingea la mijloc, de unde am pornit pe câteva contre promițătoare - una, un clasic trei contra doi -, dar ultima pasa, din nou și din nou, greșită. În minutul 68, meciul ia altă față, după ce Melinte vede al doilea galben. Chiar dacă intrarea fundașului a fost imprudentă/necesară, întreaga acțiune fusese declanșată de pasa greșită a lui Luchin, ceea ce i-a fi oferit un culoar periculos de pătrundere jucătorului craiovean. Prin urmare, ne-am grupat în apărare pentru minutele rămase și am acceptat neinspirația ofensivă a gazdelor. Ocazii să fi fost doar două șuturi de la marginea careului, o minge care l-a lovit în cap pe Nuno Rocha, și un șut al cap-verdeanului din careu, pe lângă. Fluierul de final nu putea veni mai repede, iar la capătul celor patru minute de prelungire s-a auzit eliberator.

Nu ar mai fi multe de spus, pe lângă observațiile făcute în desfășurarea partidei. Jocul nostru ofensiv a fost slab, am ținut greu de minge și, probabil în parte din cauza gazonului deteriorat, pasele și-au găsit prea rar destinatarii. Introducerea lui Sarmov pentru Rufino, încă din minutul 65, a fost destul de misterioasă, dar măcar s-a potrivit cu necesitatea defensivă iscată la scurt timp după eliminarea lui Melinte. Nu cred că pot evidenția vreun jucător la capătul acestui meci, dar trebuie să ne regrupăm în vederea jocului deosebit de dificil de sâmbătă seara, în compania Viitorului. Și să sperăm la recuperea grabincă a lui Scutaru!

Poli: Kirschstein (5,5) - Melinte (5), Luchin (5,5), Scutaru, D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), O. Popescu (5,5) - Javi (5,5), Zicu (5,5), Curtean (5,5) - Rufino (5,5)

Schimbări:

Cânu (5) pentru Scutaru (min 30)
Sarmov pentru Rufino (min 65)
Belu pentru Javi (min 72)

Ultimul tren spre play-off

Pentru că s-a discutat înainte și după fiecare meci recent despre șansele noastre la play-off, am zis să ne înaripeze prima victorie după nici nu știu câte etape (opt) și să ne uităm la niște numere. Florin Marin a opinat cu optimism variat că luptăm pentru acest obiectiv, dar realistic vorbind toată lumea recunoaște cât de dificil ar fi să îl atingem. Nu căutăm aici să ne îmbătăm cu apă rece după o victorie, ci doar să analizăm niște variabile.

Avem câteva obstacole (mari) în calea noastră:

1. Opt puncte distanță (șapte, dacă ASA va fi penalizată cu trei puncte) până la ultimul loc de play-off;
2. Meciuri grele în deplasare (Craiova, Iași, Steaua) și un meci greu acasă (Viitorul);
3. Program aglomerat, cu meciul de Cupă rămas de jucat în decembrie;
4. Trei cluburi se află între noi și locul de play-off, cluburi care ne împărtășesc ambiția;
5. Două din aceste trei cluburi își joacă singure șansa, fără să depindă de alții;
6. Avem necunoscuta depunctărilor, atât ce urmează pentru ASA, cât și posibila revocare a depunctării de șase puncte în cazul CFR-ului. 

Ce ne avantajează:

1. Meciuri directe cu Iași și Craiova, adică putem scurta distanța față de ambele echipe la patru puncte;
2. Adversarele au cel puțin două meciuri rămase cu rivalele directe (Craiova, Iași chiar trei);
3. Iași și CFR au programe foarte grele (câte trei meciuri cu echipe din fruntea plutonului);
4. În cazul unor rezultate bune, am avea avantaj în confruntările directe cu ASA, Craiova, Iași.

Vom ști mai bine cât de teoretică este șansa noastră după meciul de marți, de la Craiova. E clar că orice discuție pe tema play-off-ului presupune o schimbare la față a echipei, fiindcă nu ne-ar ajunge să fim bunicei în etapele rămase, ci ar trebui să fim foarte buni. Se mai joacă 21 de puncte, din care 8 sunt ecart, adică exact atât cât avem noi avantaj față de prima poziție direct retrogradabilă. 

Dar dacă ar fi să visăm, aceasta este chiar ultima șansă. Și dacă nu, cine știe, poate se aliniază astrele și o să ne distrăm cu Steaua și Dinamo în play-out.

Poli - ASA Târgu Mureș 2:0 (1:0)

Seria meciurilor bune ale Politehnicii a continuat, iar în această seară geroasă a fost și încununată cu o bine meritată victorie. Doar o sută de spectatori au rămas în Timișoara pentru acest joc disputat între două formații care ar trebui să fie una lângă cealaltă în clasament, dar care rămân despărțite și acuma de opt puncte. Golurile zile le-au aparținut lui Luchin și lui Rufino, dar pe lângă ei au fost esențiali Kirschstein, Melinte și Javi.

Inițiativa ne-a aparținut la debut, iar după cursa eșuată a lui Bărbuț în dreapta, O. Popescu a avut șansa unui șut din celălalt flanc, preferând o pasă nereușită către Javi. În minutul 18 ni se putea acorda un penalty, Javi fiind omul la recuperare, care apoi a trimis spre Elek, blocajul la acesta rămânând nesancționat. Cu mai multă atenția, putea fi oricum gol, căci balonul a revenit la spaniol, dar opțiunea unui șut slab, din unghi, s-a dovedit inferioară unei potențiale mingi așezate în careu pentru Zicu. Momentele cheie pentru noi au avut loc în preajma minutului 27, la trei faze ale oaspeților. Prima ne-a găsit pasivi, iar Mureșan a primit o minge deviată în limita careului, a intrat în unghi, șutul său fiind blocat de Kirschstein în corner. La faza fixă care a urmat, Costa, vârful mureșenilor, s-a ridicat peste jucătorii noștri și a trimis cu capul spre poartă, Kirschstein evidențiindu-se cu un reflex deosebit. Și al doilea corner a fost reluat spre poartă, de această dată de Mureșan, dar Kirschstein a reținut cu calm - la fel cum a făcut de alte trei-patru ori pe parcursul meciului, la mingi cu potențial de pericol. Replica noastră e un șut destul de moale a lui Zicu, de la 25 metri, care trece puțin pe lângă, ca apoi Elek să se insinueze elegant din stânga înspre centru, finalizarea sa ratând cu mult poarta. După o altă ultimă pasă eșuată, ca de atâtea ori în această repriză, chiar acest meci, prindem cu ambele mâini șansa deschiderii scorului din minutele de prelungire. Bărbuț este faultat în flancul drept, la marginea careului, Javi bate puternic spre poartă, iar Luchin deviază decisiv, fără speranțe pentru adversari!

Cu avantajul golului picat la țanc, partea secundă promitea multe, dar a fost în mare o repriză curioasă și frustrantă. Oaspeții au greșit mult la mijloc, au pierdut numeroase mingi, dar noi n-am reușit nicicum să legăm o fază de la un capăt la celălalt. Am presat cu șuturi de la distanță în primul sfert de oră: Llorente, de două ori, dar prinde portarul; Bărbuț, din zonă centrală, dar pe lângă; Zicu din voleu, peste; O. Popescu din liberă, de la distanță, reține tot Stăncioiu. ASA a fost aproape de egalare în minutul 58, când Mureșan a finalizat cu capul o fază cursivă din flancul nostru stâng, dar am avut șansă ca mingea să nu prindă cadrul porții. Noi ne mai trecem în cont două oportunități în minutul 66: șutul lui Javi, respins de portar, iar Elek nu ajunge să împingă mingea în poartă, respectiv un voleu cu sete al lui Zicu din interiorul careului, dar necadrat. În minutul 69, Kirschstein boxează cu siguranță o minge trimisă de la distanță, dar apoi jocul se liniștește. Emoții mai avem destule, dat fiind numărul de puncte pierdute în ultimele cinci minute de meci, dar de această dată nu-și au rostul, mai ales grație unei acțiuni exemplare a lui Melinte. Folosit în dreapta, acesta urcă cu balonul la picior din propria jumătate, face un un-doi perfect cu O. Popescu, Stăncioiu iese în întâmpinare, dar Melinte îl depășește și trimite din unghi spre poarta goală; un fundaș al adversarilor intervine in extremis să scoată mingea de pe linie, însă nu mai poate face nimic la șutul din doi metri al lui Rufino, plasat vulpește în careul oaspeților. Până la fluierul final am avut alte două mari oportunități pentru un al treilea gol, de ambele ori din piciorul lui Bărbuț. Prima fază. o contră clasică cu minge lungă pentru vitezistul nostru, deschis de Sarmov (!), acesta intră în careu și trage la colțul lung, de unde Stăncioiu scoate acrobatic. A doua fază e una elegantă, Bărbuț trimite pe celălalt flanc la Rufino, acesta avansează și îi trimite înapoi lui Bărbuț, pe traiectorie înaltă, dar în locul unui lat plasat, Cristi alege un șut dificil, pe care nu îl cadrează. Chiar și așa, finalul meciului ne întâmpină cu cele trei puncte, în urma unei prestații foarte solide, în urma căreia unicul regret este că am ratat, totuși, prea mult.

Scriam deja despre asta la ultima cronică și, culmea, jocul de azi pare să ne îndreptășească în afirmația că un alt fundaș dreapta ar putea fi benefic echipei. Melinte a fost excelent, printre cei mai buni oameni de pe teren, fără să-și ignore sarcinile defensive, de care s-a achitat apraope mereu fără eroare (a fost o pasă la adversar, cam nasoală, în repriza secunda). E drept că oaspeții nu au jucat în viteză, ceea ce ne-a permis să gestionăm atacurile lor prin poziționare eficientă, dar cel puțin am văzut că este o opțiune care merită luată în considerare.

În rest, toată echipa s-a mișcat bine. D. Popescu a fost mereu inspirat în flanc, concentrat la multele atacuri din acea zonă, în vreme ce Scutaru și, mai ales, Luchin au dominat centrul. Llorente și O. Popescu a pendulat între apărare și atac, au recuperat multe mingi, iar în vreme ce primul a dat câteva pase bune, al doilea a preferat urcări în forță și viteză. Impresia e că îi lipsește încă ultima execuție, ca să devină un jucător esențial pentru formula noastră de start. Bărbuț și Zicu nu au fost mereu în joc, iar ambii ar fi putut face ceva mai mult în diverse momente; dacă primul a jucat un rol la primul gol și a fost un pericol frecvent pentru apărarea oaspeților în a doua repriză, al doilea a intrat în numeroase combinații utile cu cei din jur, doar că nu decisive. Poate cel mai bun om de pe teren, din nou, a fost Javi, care a reușit ceea ce nu i-a ieșit lui Zicu, beneficiind și de spațiile create de acesta, respectiv de recuperările rapide ale închizătorilor, spaniolul arătând o tehnică tot mai admirabilă, mai ales când se coordonează cu coechipierii săi. Elek, în fața, a luptat mult spre foarte mult, a coborât adesea, în stilul pe care îl cunoaștem deja foarte bine - și care, adesea, ne lasă dorind încă un plus de calitate, de forță sau de viteză.

Jucătorii introduși pe parcursul reprizei secunde au fost solizi - lucru important, mai ales că Scutaru a trebuit schimbat cu Cânu la un moment dat, iar în trecut o asemenea mutare ne-a dat probleme. A revenit și pasiunea poliștilor de pretutindeni, Sarmov, care a ținut bine mijlocul, atât cât a jucat, în vreme ce Rufino a arătat bine și nu doar grație reușitei sale.

Admiram și mutările inteligente pe care le-a făcut Florin Marin prin înlocuirile alese, tehnicianul nostru dovedindu-se foarte inspirat astăzi. Regretul mai mare este că n-a fost lume să vadă ce poate echipa, iar impresia este că ne va fi foarte greu se recâștigăm capitalul de încredere și entuziasm cu care am început sezonul.

Oricum, bravo Poli, o bucurie la final de noiembrie!

Poli: Kirschstein (6,5) - Melinte (6,5), Luchin (6,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (6) - Llorente (6), O. Popescu (6) - Bărbuț (5,5), Zicu (5,5), Javi (6,5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Sarmov pentru Elek (min 74)
Cânu pentru Scutaru (min 77)
Rufino (6) pentru Zicu (min 81)

Interviu: Adrian Săvoiu

Adrian Săvoiu este unul dintre jucătorii poliști ai anilor ‘90 care s-au dedicat antrenoratului și care activează în acest moment la Poli. După ce a trecut pe la grupele de copii și juniori, cel mai recent la grupa 2006, despre care vorbește cu o mândrie aparte, a fost desemnat principal la echipa secundă a clubului începând cu vara acestui an. Când ne așezăm la masă, îi remarc privirea contemplativă. În glas îl apasă o dorință de mai mult, o frustrare despre felul în care sunt orânduite lucrurile în jurul nostru. Vreau să înțeleg de ce.

E deosebit de important deoarece Săvoiu a avut parte de o carieră fotbalistică din care toți jucătorii pe care îi antrenează ar avea ceva de învățat. Ajuns la 17 ani la Poli, a fost racolat după șase luni de Steaua, conform metehnelor acelor zile ceaușiste. Era 1989 și formația antrenată atunci de Emerich Jenei venea după finala Champions League pierdută în fața Milanului, cu un lot de vedete ce urma să sufere o schimbare la față odată cu Revoluția din decembrie.  Deși a debutat la 18 ani pentru formația bucureșteană și a jucat 22 de partide în acel an, inclusiv meciuri în Cupa Cupelor, Săvoiu nu a apucat să se simtă în largul său în capitală.

“Am fost prea crud. Părerea mea că am ajuns acolo prea repede, lucru pe care îl spun și jucătorilor noștri: trebuie să îți cunoști foarte bine calitățile când ajungi în vârf, să ai încredere în tine. Să faci pași mărunți.”

Steaua n-a avut răbdare să-l crească și să-l protejeze pe atacantul timișorean, care a fost monedă de schimb într-un transfer al lui Andraș de la FC Brașov. La "stegari" au fost puțin peste doi ani cu mult fotbal și reușite în plan sportiv, dar dorul de casă era încă mare. În final, după ce a depășit dificultățile inerente mișcării libere a jucatărilor dinainte de decizia Bosman, în 1994 Săvoiu s-a întors în Timișoara să evolueze pentru Poli. A promovat în prima divizie, ca apoi să plece după retrogradarea din 1997, din cauza unor disensiuni cu conducerea clubului. Au urmat mai bine de doi ani petrecuți la Baia Mare și o revenire la Timișoara alături de impresionanta echipă a UMT-ului de la începutul anilor 2000, stând acolo până la desființarea clubului, după retrogradare. În acei ani în care n-a jucat la Poli, s-a remarcat înscriind împotriva echipei sale de suflet. Adesea, experiența a fost amară în caracterul ei mioritic:

“Eu tot timpul când am jucat cu Poli, am avut un sentiment...de parcă jucam împotriva fratelui. Oricum, mă simțeam neplăcut, mai ales că atât de către Baia Mare, cât și de către Brașov am fost acuzat de non-combat înainte de jocuri cu Poli. Poate și din cauza acestei presiuni am înscris mai mult. La Baia Mare mi s-a spus în față chiar înaintea meciului direct. Am dat gol, am câștigat 1-0, dar nici n-am mai vorbit cu conducătorii. Au venit apoi să medieze situația, dar nu-mi era ușor să trec peste. Când mă lovea, așa cum m-a lovit și la Poli, puneam mult la suflet.”

Cariera și-a încheiat-o cu un periplu de trei ani în liga a IV-a din Austria, la Amstetten și Winklam, jucând ultimele sale meciuri la Timișul Albina. Și-a început drumul în antrenorat la BC Golf, continuat la Giarmata și Flacăra Făget, înainte de a veni la Poli să lucreze cu jucătorii de perspectivă ai zonei. Precum o spune chiar el, sunt vremuri noi față de cele în care a crescut. Fotbalul se începe mai devreme, este mai tacticizat, dar și structurile de suport și tehnicile de antrenament te ajută să trăiești din mai mult decât doar talentul nativ. Dacă ești dispus să muncești, e mai ușor să ajungi sus fiindcă ai o cale mai clară în față.

CV: Cât de mulțumit ești cu cariera pe care ai avut-o ca fotbalist?

AS: Sunt mulțumit că am jucat la un nivel înalt, inclusiv în cupele europene câteva meciuri. Asta vreau și de la jucătorii mei. Dacă aveam însă puțin altă mentalitate...

CV: Ce înțelegi prin a avea mentalitate?

AS: Înțeleg să tratezi fotbalul mai serios, să fii mai concentrat la antrenamente, să fii conectat la activitatea ta de sportiv. Nu vreau să spun să faci sacrificii, fiindcă nu astea sunt sacrificii. În primul rând trebuie să se vadă la antrenament, seriozitatea și concentrarea la antrenament îți permit cel mai mult să crești. Eu am o vorbă: când terminăm antrenamentul, începem antrenamentul următor. Nu poți, cu o oră înainte de antrenament să-ți spui “gata, acuma sunt la antrenament” – alimentația, odihna și concentrarea sunt esențiale. Trebuie să ai mereu în gând fotbalul și școala. Sarcina mentală în fotbalul –  de fapt, în sportul de azi este mare. De exemplu, la schiori se vede că stau de multe ori cu ochii închiși, se concentrează de par că visează, dar ei se vizualizează pe pârtie la peste 100 km/h. Aici cred că noi, ca și popor, pierdem puțin, nu avem această seriozitate, concentrare, mentalitate. E greu s-o schimbăm.

CV: Cum se vede asta la Poli II?

AS: E la fel, asta le-am și spus jucătorilor. Le-am dat exemple palpabile: toți adversarii cu care am pierdut puncte, precum Mașloc, Ghiroda, Dumbrăvița, Sânnicolau, au fost deosebit de eficienți cu noi, un șut, un gol. Mai ales după ce i-am bătut pe Ripensia, toată lumea ne-a luat în serios. Dumbrăvița a fost la Jimbolia cu zece jucători, dar aici au venit cu tot lotul, concentrați, și au dorit să demonstreze că-i pot bate pe Poli. E ca și cum ai bate pe Steaua în campionat la acest nivel, toate echipele se mobilizează. Asta se vede, ocazia și golul, fiindcă au concentrare.  În schimb nouă ne lipsesc concentrarea și determinarea în asemenea momente. Încă nu suntem la nivelul cerut, de asta sunt nemulțumit de jucătorii noștri. Altfel, cred că unii dintre ei pot ajunge la un nivel înalt.

CV: Când?

AS: E greu de spus, atâta timp cât nu își schimbă mentalitatea. Chiar și așa, văd unul sau doi care ar putea să joace la vară în liga a doua, ca apoi să revină în doi, trei ani la Poli. Așa văd eu drumul lor, ca să poată prindă încredere și să își cunoască pe deplin calitățile. Ei și le cunosc parțial și au încredere cu jucători de același nivel – la meciul cu U Cluj, liderii din grupa de juniori A, au condus cu 3-0 la pauză și au bătut 3-1. Dar când au dat aici de Dumbrăvița, o echipă cu jucători experimentați, care s-a închis, n-au avut aceleași realizări. E o diferență la seniori. Dacă ei vor fi pregătiți, vor putea să joace în liga a doua. Dar e important să fie la o echipă care să nu aibă presiune din punct de vedere financiar, să nu lupte la retrogradare sau la promovare, fiindcă acolo sunt tensiuni în vestiar, e greu să crești sănătos în aceste condiții. Părerea mea e că trebuie să găsești echipa, antrenorul și momentul, ca o asemenea plecare să fie potrivită. 

CV: Cât de mult suferă Poli II fiindcă pe final de tur au plecat o serie de jucători către echipa mare, precum Poparadu, Bocșan sau Mailat?

AS: Interesele principale sunt ale primei echipe, ne organizăm în funcție de ce primim. Ca obiectiv, eu am crezut că echipa poate să termine în primele trei poziții și să promovăm unul-doi jucători, fără să luăm în calcul jucătorii primiți de la echipa mare. Mailat, Sorescu, Sîntean au făcut antrenamente la seniori, ultimii doi au și debutat, deci cred că suntem pe drumul bun.

CV: Dar ar putea juca la acel nivel?

AS: Nu cred că ar putea să facă față constant la presiune. Cred că cel mai benefic este drumul pe care l-a avut Artean: s-a dus, a jucat în liga a doua, a venit cu altă forță, cu altă experiență. Liga 1 este un nivel înalt pentru cei tineri, trebuie să fii foarte talentat să reziști. Nouă normal că ne este benefic să avem jucători de la echipa mare, dar acuma sunt și mulți accidentați și îi este dificil dl. prof. Florin Marin să trimită pe cineva, mai ales că există un risc să se accidenteze. E de preferat să aibă un jucător valid, decât să riște ca acesta să aibă câteva jocuri în picioare în liga a IV-a.

CV: Cum e relația cu Florin Marin?

AS: Avem discuții frecvente despre jucători, prestațiile lor, e o relație bună. Vine adesea la meciuri, chiar dacă până de curând și programul echipei mari a fost aglomerat.

CV: E greu de gestionat pentru jucătorii echipei secunde când joacă ba la juniori, ba se antrenează cu echipa mare?

AS: Fluxul acesta a fost acuma, în ultimele etape. Am căzut de comun acord să ridicăm și echipele de juniori A și B în această perioadă. În rest i-am avut mereu la antrenament. Pentru cei care au mers la echipa mare, a fost ceva bine-venit.

CV: Deci sunt suficient de proaspeți și după meciuri la juniori?

AS: Unii spun că nu e o problemă, dar eu cred că e.  Se spune că sunt tineri și se refac mai repede, dar dacă nu pot cei de la seniori să facă față perfect la un asemenea ritm de jocuri, eu cred că îi influențează și pe ei acest efort adițional.

CV: Cum e reglementată poziția de antrenor principal la echipa secundă?

AS: Nu semnăm contracte speciale cu echipa a doua, dacă clubul are nevoie de noi la echipa a doua, mergem acolo. Nu este o rotație constantă, depinde și de rezultate. Conducerea stabilește ceea ce consideră că e benefic pentru echipa a doua și ce urmărește clubul, promovare, dezvoltare. Dar în general echipa a doua e pentru dezvoltare, creșterea valorică a lotului. Consider că e o diferență între juniorii A și B și echipa secundă, fiind benefic să joci la seniori. Așa avem câțiva jucători de la 97, 98, 99, o selecție a celor mai buni din fiecare grupă.

CV: Cât de mare ar fi diferența între liga a III-a și liga a IV-a?

AS: Nu cred că e foarte mare. De exemplu, între Giarmata și Dumbrăvița, cred că e mai bun un joc cu Dumbrăvița. Oricum, sunt apropiate valoric cele două ligi. Se vede și la ASU, care e fruntașă în liga a III-a, deci primele patru-cinci formații din liga a IV-a din Timiș ar putea juca în liga superioară. Evident, fiecare echipă are interesul propriu, strategia proprie, de cum și ce vrea să construiască.

CV: Ziceai de mentalitate, cum simți că te susține clubul în a schimba mentalitatea? Structural, există un plan stabilit împreună?

AS: Clubul dă foarte mare libertate antrenorului. Avem ședințe săptămânale, discutăm cu antrenorii centrului de copii și juniori despre fiecare problemă, dar avem libertate să ne exprimăm și să-i educăm pe jucători, suntem ca a doua familie.

CV: Părinții au niște idei foarte concrete uneori despre ce au nevoie copiii lor ca fotbaliști.

AS: Precum ziceam, așa suntem noi, ca nație. Dau exemplu și părinților la grupele mici: când am dat-o pe fiica mea la școală, m-am interesat care sunt cele mai bune opțiuni și din trei am ales una. Odată ce am ales, am lăsat omul să lucreze. Ai liberatea să alegi, dar trebuie să ai încredere că fiecare își cunoaște meseria. Ce se întâmplă adesea la echipele mari: vine părintele, tribunele sunt aproape, părintele îi zice pasă, eu îi zic șut, colegul zice driblează – ce face jucătorul? Are o fracțiune de secundă în care să ia hotărârea. Poate s-o ia? Unul singur poate conduce, dacă sunt mai mulți, nu cred că iese bine. La ei, mai ales la copii, trebuie lăsați mai liberi, nu trebuie pusă presiune mereu, să-i vadă părinții neapărat cei mai buni din echipă.

CV: Tu ai trecut prin acest traseu, ai văzut riscurile, tentațiile, neajunsurile cu care este confruntat un fotbalist tânăr. Simți că empatizezi altfel cu ei, ai un alt simț de responsabilitate față de cariera lor? Mai ales că ai venit recent la Poli II și nu știi exact ce va fi pe viitor.

AS: Toți antrenorii care suntem aici ne facem munca, indiferent cât stăm. Putem să lucrăm atât la grupele mici, cât și la grupele mari. Normal că atunci când spui ceva și vezi că o spui în gol, te doare. Jucătorii au calități, dar depinde de ei să le arate, altfel le știm doar între noi, iar cei care vin în tribună știu doar ceea ce văd. Am încercat să le explic, de multe ori dau din cap că înțeleg, și după aceea arată altceva, din cauza mentalității. Mai ales acuma, cu libertățile din ziua de azi, e greu să prioritizezi. Cele mai bune rezultate în fotbal au fost înainte de Revoluție. Trebuiau strânși cu ușa și conduși cu biciul, lucru care mie nu-mi place. Eu le-am spus: care vor să joace fotbal, acesta este drumul. Și eu, și Florin Bătrânu [n.ed. secund la Poli II], avem împreună peste 500 jocuri în Liga 1, nu cred că n-au ce să învețe de la noi. Dar mulți le știu, le fac, le dreg fără să asculte.

CV: Ce cunosc jucătorii tineri despre ce era Poli acuma 15-20 ani? V-ați uitat la meciuri vechi împreună?

AS: Nu cred că realizează, nici nu poți să simți ce era atunci, ce emulație, se întâlneau zeci de persoane la porumbei, zi de zi. Fiecare al treilea, al cincilea om vorbea de Poli. Dar încet, încet s-a pierdut brandul, mă doare sufletul să văd stadionul gol așa. Nu înțeleg cum ACS nu e Poli, a fost și Bragadiru, au fost și alte echipe. Nu cunosc dedesubturile, dar când a fost Bragadiru s-a îmbrățișat ideea. E păcat, pentru că galeria pe care o are Poli, care e acuma la ASU, ar ajuta foarte mult. Dacă ar fi aici, pe lângă ei ar mai veni câteva mii pentru atmosferă, și prin asta ar crește și valoarea echipei, am avea mai multe rezultate. Eu sunt convins că echipa mare nu o să retrogradeze, dar...

CV: Și la echipa mare pare să fie o problemă de concentrare, atâtea puncte pierdute pe meciuri dominate.

AS: Se vede și la televizor, Dinamo n-a avut nicio ocazie, la Botoșani, la Ploiești, cu Craiova au fost șanse mari pentru noi. Singurele meciuri unde am avut ceva noroc au fost la Târgu Mureș și cu Steaua. Dar noi am pierdut multe puncte pe greșeli individuale, care sunt greu de corectat. Nu ai cum să le vezi, cum să le prevezi, nu țin atât de valoare.

CV: Și la Poli II au apărut asemenea erori. Cât de sus poate să ajungă echipa în retur?

AS: Să vedem la primăvară. Sunt dezamăgit că în afară de meciul cu Ripensia, n-am avut rezultate cu primele clasate. Cu echipele de forță, care intră puternic, se poate întâmpla, nu aia mă deranjează. Pe mine mă deranjează atitudinea lor. E drept, sunt tineri și pot să crească, dar mentalitatea îi ține uneori în spate.

CV: E o lipsă de disciplină?

AS: E felul lor de-a fi, tineretul în ziua de azi. Ei sunt cei mai buni din generațiile lor, știu acest lucru, văd că sunt altundeva decât colegii lor. La juniori, dacă le zicea un jucător dintr-o generație mai mare să se ducă undeva pe teren, se duceau, dar la echipa secundă toți sunt cocoși. Aici intră în discuție și cei șapte ani de acasă, educația. Mentalul lor e dificil – le spui, se ceartă, li se pare că îi ții unuia sau altuia partea. Sunt foarte cocoloșiți probabil: are cineva ceva cu mine, celălalt a greșit, mie îmi face mai multe observații decât altuia. Da, fac corecturi, dar doar atunci când cineva greșește și poate învăța ceva.

CV: Ce ai vrea să vezi de la ei?

AS: Vreau să schimbăm puțin mentalitatea asta și ca acest lucru să se vadă în evoluțiile lor. Să văd un plus calitativ, ca abordare a jocului, în meciurile cu echipele din fruntea clasamentului. Avansează și ei deja, sunt trei-patru luni în care lucrăm, până în martie, și aș vrea să văd creșterea lor.

---

Partea plină a paharului, așa cum afirmă cu încredere și Săvoiu, este că “materialul clientului” e unul bun și permite conturarea unor jucători de succes pe viitor. Faptul că nu va fi ușor ne este cunoscut tuturor, dar cât de greu va fi ne ilustrează toți fotbaliștii talentați care au trecut pe la Politehnica și nu au ajuns să joace în primele două ligi ale țării. 

Aici intră în discuție mentalitatea. Poli produce an de an jucători interesanți, care atrag atenția multor cluburi din afară, dar suferim când vine vorba de pasul final, înspre fotbalul mare. Recent admiram o statistică între generațiile '92 de la Poli și Viitorul, care au disputat finala la juniori A în 2011. De la noi, doar Velici și Fuchs cu prezențe în Liga 1, un total de 24, față de cinci jucători de la Viitorul, însumând 247 de partide în prima ligă. 

Oare redresarea mentalității stă în talentul și priceperea unei mâini de oameni, a lui Săvoiu și a staff-ului tehnic de la Poli II? Sau este o sarcină pentru care aceștia au nevoie de susținerea clubului, fiindcă clubul reprezintă cadrul în care jucătorii sunt formați. Nevoia unei strategii comune, dezvoltate împreună cu antrenorii de la echipele de copii și juniori, o strategie care să nu rămână captivă pe o foaie dintr-un dosar, este primordială. 

Astra Giurgiu - Poli 2:2 (1:1)

Indiferent cât de bine jucăm, rămânem o echipă care este incapabilă să câștige. Astăzi, golurile veteranilor Zicu și Curtean au semnalat o revenire admirabilă de la 0-1, ca pe final să fim penalizați cu o lovitură de unsprezece metri la un duel discutabil în careu. Astra a avut și șansa victoriei în prelungiri, dar rămânem cu amarul prea obișnuit al punctelor pierdute în ultima parte a jocului, pe fondul unei evoluții bune spre foarte bune. Dacă suntem mulțumiți cu acest punct, cred că ne amăgim de frustrare.

Una dintre cele mai bune reprize ale sezonului ne-a arătat o Poli curajoasă, care nu s-a cantonat în apărare, în ciuda ecartului din clasament între cele două echipe. Presiunea inițială l-a forțat pe Lung să intervină la o centrare din flancul stâng, expediată de D. Popescu, ca apoi Curtean să trimită un șut din afara careului, prea puțin periculos însă pentru poarta gazdelor. Acestea, ca un lider adevărat, ne-au taxat la prima lor oportunitate: în minutul 10, Alibec a recepționat o pasă lângă Luchin, venită din propria jumătate , căpitanul nostru i-a lăsat prea mult spațiu să se întoarcă, ca apoi vârful Astrei să îl deschidă ideal pe De Amorim și acesta a înscris la colțul scurt, în ciuda ieșirii portarului. Poziționarea lui Belu a contribuit mult la acest gol. Atitudinea noastră a rămas pozitivă în ciuda situației de pe tabelă, astfel că am reluat inițiativa și următoarea perioadă ne-a găsit mai mult în jumătatea adversă. Șutul din marginea careului trimis de Javi, în minutul 21, a fost urmat la cinci minute de un șut al lui Alibec, prins de Kirschstein. Deși Astra a părut tăioasă, mai ales în urma unor combinații rapide in preajma porții noastre, inițiativele ofensive purtate de Zicu & co. s-au văzut răsplătite în minutul 30, la o fază frumoasă: Llorente a recuperat la 30 metri, balonul a ajuns la Javi, acesta pasând în lateral către Zicu, care și-a pus din preluare mingea pe stângul, fentând un adversar, și a trimis cu latul pe colțul lung, mingea mângâiată de Lung jr. lovind bara înainte de a intra în poartă! Mai pozitiv decât ceea ce văzusem până în acel moment a fost că am rămas sus și după gol, și am fost destul de aproape de o a doua reușită în minutul 37, la o acțiune prelungită după un corner, mingea trimisă de Luchin pe poartă din marginea careului fiind prinsă de portar. Astra a stat sus în minutele rămase până la pauză și a beneficiat de câteva cornere, dar tot noi am fost mai aproape de a înfăptui ceva, când Elek a fost lansat în careu la capătul unui atac rapid, a încercat să dea mingea pe lângă Găman, dar a fost blocat - cu braț și trup.

Repriza secundă a avut o desfășurare asemănătoare în prima ei parte, asta după ce Alibec a înscris în minutul 47, dar dintr-o poziție de ofsaid. Prezența noastră în jumătatea adversă i-a incomodat vizibil pe amfitrioni, care n-au fost capabili să construiască mare lucru. Și apoi, minutul 66: Belu află că atunci când e altruist și pasează pe faza ofensivă, se întâmplă lucruri bune, mingea trimisă în către Javi este centrată ideal de spaniol, Curtean are o detentă impresionată, se ridică peste apărătorul advers, și înscrie cu o lovitură de cap precisă! Ne retragăm degrabă, ceea ce denotă, ca de atâtea ori, iminența eșecului. Replica gazdelor e aproape instantanee: Budescu în careu în flancul drept al apărării noastre, șutează puternic sub bară, Kirschstein scoate. Același Budescu, în minutul 75, combină elegant cu Alibec în marginea careului nostru, intră la 15 metri, dar același Kirschstein iese oportun și blochează șutul internaționalului român. Minutele trec, de aproape că începem să ne gândim că poate, poate, dar suferim mult, nu ținem deloc mingea. Așa se face minutul 86: un un-doi rapid, cu o minge precisă spre Alibec, acesta este la înălțimea umărului lui O. Popescu, care stă tare și îl dezechilibrează pe atacantul Astrei, cu Kirschstein și așa ieșit bine. Arbitrul dă penalty, de fapt pentru intervenția lui Belu, care era cumva în plus în toată scena asta - oricum, o fază care putea fi evitată, o decizie care putea să nu fie drastică împotriva noastră, așa cum nici la Elek nu s-a considerat că a fost obstrucționat. Budescu a marcat, deși Kirschstein a ghicit colțul. Apoi, în minutul 90+2, Florea a fost deschis în centru dreapta, de la mijlocul terenului, scos din ofsaid de Melinte, a urcat până în careu, unde întâmpinat de Kirschstein a țintit să tragă pe lângă el, dar a trimis și pe lângă poartă, la ultima fază notabilă a partidei.

Aș vrea să zic că putem să ne uităm la partea plină a paharului, dar dacă nu putem ține de rezultat, dacă nu adunăm punctele de care avem nevoie, nici n-o să mai conteze cât din pahar e plin sau cu ce e plin paharul. Nu știm să ne apărăm precis, nu închidem destul de bine spațiile, iar de a ataca pe contre, nici nu cred că am dat vreun gol pe o asemenea fază de atac. Și cât timp nu știm să ne apărăm, vom pierde puncte în continuare, chiar dacă începem să legăm ceva ofensiv sau creștem în viteză jocul de pase și la recuperare.

În mare, meci bun făcut de fundașii centrali, chiar și cu marcajul lui Luchin la primul gol. Curtean, excelent, după o primă parte mai slabuță, iar Zicu vice-versa. Javi, unul din puținii jucători care văd jocul din teren, continuă seria partidelor bune, cu două pase de gol, iar prezența lui Llorente la mijloc a fost de cele mai multe ori dominantă. Bun și Kirschstein, care și-a mai răscumpărat din greșeala cu Dinamo, deși a fost aproape la un moment dat de o altă eroare gravă, când a degajat într-un adversar. În flancul stâng, D. Popescu a fost peste tot, dar au existat și momente în care am rămas descoperiți. În flancul drept, Belu de o fluctuație obișnuită, poziționarea sa fiindu-ne din nou fatală. Oare nu ar fi un loc mai bun pentru el la mijlocul terenului? O. Popescu a muncit mult și a făcut o serie de recuperări utile, respectiv a urcat impetuos cu mingea la picior, doar că pasa decisivă n-a fost destul de precisă. Elek, vârf de lance, a luptat ca întotdeauna, dar a părut adesea capăt de linie, lipsindu-i explozia de care ar fi avut nevoie să se impună în fața apărătorilor adverși. Bărbuț, singurul dintre cei intrați care a prins minute, n-a prea văzut mingea, ca atât de des în ultimele sale meciuri.

Pentru efort, merită un bravo Poli! Dar totodată, e probabil ultimul bravo Poli pentru o victorie pierdută, indiferent de adversar sau de circumstanțe. Avem nevoie de mai mult și, pe alocuri, echipa arată că ar putea să ni-l ofere.

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5), Luchin (6), Melinte (6), Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Llorente (6) - Javi (6,5), Zicu (6,5), Curtean (6,5) - Elek (5)

Schimbări:

Bărbuț pentru Javi (min 71)
Artean pentru Zicu (min 88)
Rufino pentru Elek (min 90)