4 aprilie 2018

Etapa alb-violeților împrumutați #31martie

O nouă etapă gri pentru majoritatea echipelor la care evoluează alb-violeții împrumutați, cu Reșița singura câștigătoare. Am introdus ulterior publicării şi rezultatele intermediarei (etapei amânate din cauza vremii) de acum câteva săptămâni.


Ripensia


Deși părea că Ripensia va scoate un punct din meciul important cu Metaloglobus, grație reușitei lui Dumiter din minutul 88, gazdele au obținut totuși victoria la ultima fază a meciului. Contra n-a avut ce face la goluri și a mai reușit vreo două intervenții utile, din câte am citit. Bocșan continuă să fie integralist, dar echipa suferă. Golda trebuie să se mulțumească cu statutul de rezervă neutilizată.

ASU Politehnica


Cu Motreanu integralist, Politehnica nu reușește să confirme forma bună arătată cu Metaloglobus. Deși au condus la Balotești, grație reușitei aceluiași Sorescu, alb-violeții au pierdut în urma a două goluri venite din faze fixe. Echipa se împotmolește astfel tot mai mult într-o zonă de mijloc a clasamentului, care îi aparține în exclusivitate.


Dunărea Călărași


Liderul o bate pe UTA, Doman lipsește în continuare.


CSM Reșița


Podină a dispărut din primul unsprezece al reșițenilor în victoria de la Cermei, 4-1. Opriță și Reșița își fac speranțe că Șirineasa va fi penalizată (sau chiar exclusă din campionat), acesta fiind cam singurul scenariu în care vreo altă echipă mai poate spera cu adevărat la promovare, mai ales că liderul nu pare să piardă din suflu (ca notă diversă, a înscris și Mansour primul său gol de la revenirea în România pentru Șirineasa).

Reşiţa s-a impus la limită în duelul cu CSM Lugoj, scor 1-0, graţie reuşitei lui Staicu în minutul 90 al întâlnirii. Meciul a reconfirmat însă ieşirea lui Podină din rândul titularilor roş-negrii.


CSM Lugoj


Lugojul a stat în etapa din weekend, dar a revenit în acţiune marţi, în faţa Reşiţei. Cu această ocazie a reapărut Fridrich în primul unsprezece, după ce a suferit pe seama unei accidentări în acest an. Lui i s-au alăturat şi Pădurariu şi fundaşul Filip.

ACS Ghiroda


Înfrângerea suferită în fața celor de la Hermannstadt II poate cântări greu în soarta Ghirodei, care se aproprie astfel de pozițiile retrogradabile. Lazăr pare să fi devenit om de bază în centrul apărării pentru timișeni, în primul unsprezece alăturându-i-se Ciobanu și Totic. Ultimul pare să se fi accidentat, fiindcă a fost înlocuit încă din minutul 30. Dincă a rămas pe bancă.

Din fericire pentru Ghiroda, aceştia s-au impus în meciul formaţiilor suferinde, câştigând cu 2-0 în faţa celor de la Cermei. Lazăr şi Ciobanu au fost titulari, iar Totic a intrat în repriza secundă.

Millenium Giarmata


Pentru prima oară în acest sezon, Giarmata reușește două victorii consecutive. Sporin continuă să fie om de bază în flancul drept al apărării. Punctele adunate în ultimele etape le oferă o șansă bună de a scăpa din zona fierbinte a clasamentului.

Intermediara a adus a treia victorie la rând pentru Giarmata, 3-0 cu Internaţional Băleşti, cu Sporin integralist.

Rezumat


Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian BocșanRipensiaL2900-
Mario ContraRipensiaL2900-
Denis GoldaRipensiaL200-
Radu MotreanuASU PolitehnicaL2900-
Cătălin DomanD. CălărașiL200-
Cristian PodinăCSM ReșițaL300-
Harald FridrichCSM LugojL3---
Cristian PădurariuCSM LugojL3---
Daniel FilipCSM LugojL3---
David FilipCSM LugojL3---
Narcis PopanCSM LugojL3---
Denis CiobanuACS GhirodaL3800-
Damir ToticACS GhirodaL3300-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL300-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-

Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian PodinăCSM ReșițaL300-
Harald FridrichCSM LugojL3900-
Cristian PădurariuCSM LugojL3700-
Daniel FilipCSM LugojL3900-
David FilipCSM LugojL300-
Narcis PopanCSM LugojL300-
Denis CiobanuACS GhirodaL3820-
Damir ToticACS GhirodaL3140-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL300-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-
* Notele sunt preluate din Fotbal Vest, exceptând cele îngroșate, pe care le-am acordat noi
** Jucătorii cu minutele în bold au fost titulari
*** xx = nu există informaţii la-ndemână despre minutele jucate

Niciun comentariu :

Google+