12 martie 2018

Note FC Voluntari - Poli (et. 1 p-o)

FC Voluntari - Poli 1:0 (0:0)
[39 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Singurul jucător care prestează în ultima vreme la nivel foarte înalt, Straton ne-a ținut în meci cât a putut el, cu trei intervenții bune și una chiar excepțională. N-a fost destul.

Nota Cronicii: 7,0
Nota comunității: 7,6

Bogdan Străuț

Joc decent, fără momente notabile, dar cu anumite slăbiciuni. Depășit ușor de Benzar la prima mare ocazie a gazdelor din repriza secundă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Cristian Melinte

Un meci bun, eficient, disciplinat marcat de respingerea nefericită dinainte de penalty-ul comis de Oliva. Nici marcajul la Bălan, când ne-a scos Straton, n-a fost grozav.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Andrei Artean

Poate cel mai activ din trioul defensiv, cu destule intercepții grație poziționării sale de calitate. Mai puțin grozav pe faza de distribuție.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,1

Denis Haruț

Autorul singurului șut pe poartă mai cât-de-cât din partea noastră, Haruț a avut parte de un joc peste medie, cu destule urcări în atac. Doar că între el și Munteanu nu există legături lucrate, mijlocașul veteran evitând mai mereu să-l deschidă în flanc pe mai tânărul său coechipier.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,0

Gabriel Vașvari

Mai multe erori de partea lui Vașvari în această partidă, care n-a mai asigurat la fel de bine tranziția dintre defensivă și linia de mijloc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Andrei Enescu

Dacă pe recuperare a mai mers cumva, calitatea și viteza paselor a lăsat de dorit. I-a oferit o șansă de gol lui Ciucur, dar în mai multe rânduri a pierdut balonul în zone periculoase. Bizară mișcarea între el și Oliva la o contră a gazdelor în prima repriză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Maxi Oliva

O eroare de judecată deosebit de costisitoare a jucătorului de bandă, cu siguranță genul de eroare la care nu te aștepți de la cineva cu experiența sa. Precum am tot scris, faza a fost una nefericită, dar buscularea adversarului în careu, din acea poziție, a fost gratuită. Pe deasupra n-a contribuit deloc la construcție.

Nota Cronicii: 3,0
Nota comunității: 2,5

Alexandru Munteanu

Revenirea lui Munteanu n-a adus nici ea ceva nou în atacul nostru. De multe ori izolat, a fost evidentă că mai are nevoie de timp să adune meciuri în picioare, precum are nevoie de timp întreg compartimentul nostru ofensiv pentru a suda niște legături de joc. A riscat eliminarea la o intervenție făcută din frustrare în partea secundă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,0

Mihai Roman

Competent la jocul de cap, Roman suferă la legăturile de joc cu coechipierii. Exceptând mingea pusă lui Haruț pentru șut, n-a mai avut alte momente remarcabile.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Alexandru Ciucur

Într-un anumit sens, meciul a fost în gheata lui Ciucur. Dacă gestiona bine acea scăpare de singur spre poartă, altfel se desfășura partida. În ciuda prezenței sale în joc, mai marcante decât a colegilor de linie, reușitele au fost și în cazul său puține.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

REZERVE

Alexandru Popovici

Nu cred că l-am remarcat odată ce a intrat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

Octavian Drăghici

No comment.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Alin Șeroni

No comment.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

ANSAMBLU

Leo Grozavu

A trimis în teren cel mai bun unsprezece pe care-l avem în lot, dar nici asta nu s-a dovedit suficient pentru a schimba cu adevărat tiparul a ceea ce jucăm. Ne-am apărat mai disciplinat, cu ceva mai multă atenție și cu dispoziție la efort, dar din nou ne-a descusut o eroare personală, în vreme ce gazdele au reușit să-și creeze alte patru șanse mari de gol. Ofensiv n-am contat și cred că în acest an n-am avut mai multe de una, două ocazii concrete de poartă. Momenta nu arătăm mobilitatea necesară acestui 3-4-3 în ultima treime, așa cum n-am arătat-o nici în meciurile amicale dinainte de deplasarea spre București.

Greu de înțeles maniera de executare a celor câteva cornere pe care le-am avut, cu pase scurte care n-au dus la absolut nimic - și totuși am persistat. Ne-ar trebui un plus de calitate la mijloc, un jucător care să lege mai bine jocul, dar singurul capabil de așa ceva din lot are 37 de ani. Nu-i nimic pierdut, însă trebuie neapărat să ajungem în faza în care avem constant măcar două ocazii pe meci, dacă vrem să avem o șansă la salvare.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,6

Echipa

Atitudinea combativa nu ne-a salvat astăzi, dar ne-a procopsit cu șase cartonașe galbene. Până la urmă diferența a fost făcută de calitatea câtorva jucători de la gazde, precum Benzar, și a calității rezervelor celor de la Voluntari: Bălan a creat pericol, Deac a scos penalty, Cernat l-a executat. Noi n-am prea avut ce să trimitem în teren, deși poate ar fi meritat un sfert de oră de Croitoru pe final.

Trebuie să rămânem la fel de înfipți defensiv, dar cumva - nu știu cum - să găsim cheia eficienței în ultima treime.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Omul meciului

Cătălin Straton - 84,6%
Niciunul - 5,1%
Andrei Enescu - 2,6%
Alexandru Popovici - 2,6%
Alexandru Munteanu - 2,6%
Andrei Artean - 2,6%

Un comentariu :

Bugarschi Dusan spunea...

Cred ca doar revenirea lui Canu si urcarea lui Artean pot aduce un plus în joc și rezultate. Chiar și în formula ăsta nouă cu 3 fundași.

Google+