12 mai 2012

Poli - Mureșul Deva 2:0 (0:0)

Fără emoții, tensiuni sau prea multă pasiune, alb-violeții au învins azi în fața unei echipe resemnate, care s-a mulțumit în a se apără compact, fără a reuși la vreun moment dat să rupă ritmul cu o contră mai tăioasă sau un șut sănătos de la distanță. Poli, cu câțiva titulari mai puțin obișnuiți, precum Boștină, Popa și Zaluschi, nu au forțat în mod deosebit, exceptând poate debutul reprizei secunde, dar și așa au obținut o victorie facilă.

Primele patruzeci și cinci de minute nu au prezentat prea mult interes, astfel că aș remarca doar trei ocăzioare. În minutul 9, Boștină a trimis slăbuț cu capul spre poartă dintr-o poziție bună, același Boștină a dat cu câlcâiul din interiorul careului, dar nu a reușit să direcționeze mingea, iar pe final de repriză Sandu a finalizat în plasa laterală o acțiune destul de bună de atac a Politehnicii.

Mitanul secund a început în forța, grație și a introducerii lui Rocha. După ce brazilianul a trimis puțin pe lângă în minutul 50, am avut parte de deschiderea de scor în minutul 53, când același Rocha a centrat de pe stânga, un jucător de-al nostru nu a reușit s-o trimită spre poartă, dar Popa a venit la colțul lung și a tras cu sete (haha, probabil la propriu), fără șanse pentru portarul advers. Meciul a continuat într-un ritm liniștit, cu alb-violeții tentativând la gol în primul rând prin fazele pe stânga, cu Rocha și Sandu, dar mai mereu nu s-a regăsit omul la finalizare. Nici cu Cârstea pe teren, intrat încă din repriza întâi în locul lui Fuchs, nu ne-a fost mult mai bine, acesta ratând o bună ocazie în minutul 63. Rocha a făcut faza meciului câteva minute mai târziu, când a înșirat doi adversari în marginea careului, dar șutul-centrare pe care l-a trimis nu a găsit niciun coechiper/nicio deviere fericită. Mica minune a zilei a avut loc în minutul 78, când Popovici, la una din primele atingeri după intrarea pe teren, a centrat perfect pentru capul lui Cârstea și acesta a reușit, finalmente, să marcheze în tricoul Politehnicii! Putea să fie 3-0 chiar pe final, când Zaluschi a bătut inteligent o liberă până la Scutaru, acesta a ales o centrare în locul unui șut și Ilie nu a reușit să cadreze mingea trimisă din interiorul careului. Ultimele minute nu au mai adus nimic, astfel că alb-violeții au obținut victoria și promovarea matematică.

Așadar, meci decent astăzi, echipa evoluând per ansamblu rezonabil, chiar dacă m-aș fi așteptat la un mic galop de sănătate în fața unui adversar de asemenea calibru. Dacă titularizarea lui Fuchs s-a dovedit o eroare, el nefiind chiar ideal pentru jocul pe flanc, astfel că Velcea a făcut din nou modificare înainte de pauză, Boștină a fost rezonabil în avanposturi și Popa, chiar de nu a strălucit, a reușit primul său gol pentru Poli. Nici Zaluschi nu s-a prezentat rău, mai ales la recuperare și la aerisirea mijlocului, dar pasele sale s-au dovedit în multe rânduri dezamăgitoare. Problema constanței se poate aplica oricând și unor jucători ca Sandu și Rocha, care conlucrează bine, dar nu iau mereu cele mai înțelepte decizii, încurcându-se prea mult în driblinguri sau tergiversând momentul centrării. Și așa, Rocha a fost decisiv astăzi, deci merită să fie numit omul meciului. Felicitări și lui Rover, care sper că prin marcarea acestui gol va căpăta puțin mai multă încredere, ca să vedem și noi puțin mai multă calitate în jocul său. Și aș mai aprecia efortul lui Dobricean, care îl scoate mai mereu în evidență, și atunci când are mai puține reușite.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Mera (5,5), Scutaru (6),  Ilie (5,5), Sandu (6) - Fuchs (5), Dobricean (6), Zaluschi (6), Pătraș (5,5) - Boștină (5,5), Popa (6)

Schimbări:

Cârstea (6) pentru Fuchs (min 38)
Rocha (6,5) pentru Pătraș (min 45)
Popovici pentru Boștină (min 75)

P.S. Mai avem nevoie de un punct pentru promovarea matematică, se pare că m-am hazardat nițel. Elanul ăsta, bată-l vina.

3 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Mie mi-a placut foarte mult de Dobricean si Zaluschi, ultimul fiind o surpriza placuta (eu tin minte vreo 2 pase care s-au transformat in faze foarte periculoase), iar primul a fost peste tot, coordonator de joc, dar a si recuperat foarte multe mingi.

Mi-a placut si de Bostina, pacat ca n-a inscris. Pare mai util ca Axente, mi se pare mai inteligent. La acuratete sta la fel de prost...

Apropo, el n-a ajuns la minge la golul lui Popa. Noroc cu Rocha ca a fost primul care a dat o centrare pe jos si nu una care sa depaseasca toti jucatorii.

Si e incredibil ca a fost nevoie de Popovici ca sa avem si noi o centrare ca lumea....

Fuchs.... dezastru. Nu stiu ce are saracul, or fi emotiile, dar nu se integreaza deloc.

Anonim spunea...

Am pierdut 4-0 la juniorii A meciul cu Chindia Targoviste.Jenant ,super jenant sa nu fi in stare sa inscrii cel putin odata.Se pare ca avem o generatie mai slaba perspectiva liga 3 .

Stefan Carpanu spunea...

Eh, se poate intampla, mai ales la baietii tineri.

Echipa nu e rea, multi dintre jucatorii acestia au jucat/joaca in liga a III-a. Alaturi de "generatia campionilor" si echipa de la juniori B, nu exista niciun motiv sa nu putem consolida un lot bunicel pentru viitor.

Ma refer acuma strict la aspectul sportiv, ca in rest exista cateva motive.

Google+