18 octombrie 2008

Farul - Poli 1:1 (0:1)

Din păcate alb-violeții nu au reușit să-și mențină forma din prima repriză în această partidă (accesibilă) cu Farul Constanța, astfel că în locul a trei puncte trebuie să ne mulțumim cu unul singur.

Putea fi însă complet altfel, dacă Poli știa să profite mai bine de ocaziile avute. Bucur a avut prima mare ocazie când a primit o pasă perfectă de la Alexa, atacantul alb-violet reușind să treacă de Curcă, dar șutul său cu poarta goală a trecut, dezamăgitor, pe lângă. Chiar dacă gazdele erau dominate ca în deplasare, nici Magera nu a reușit să înscrie în minutul 20, când șutul său a fost respins de Curcă. Golul a fost anunțat de o serie de ocazii în minutul 28, când șutul lui Bucur a fost parat de Curcă, înainte ca Artiom Karamyan să șuteze în bară. Bucur s-a revanșat două minute mai târziu, reușind să recupereze o minge de la un fundaș și finalizând la colțul lung! Câteva minute mai târziu are loc un contact suspect în careul constănțean, dar Serea, în "mare" formă astăzi, nu dictează nimic. După șutul respins al lui Karamyan din minutul 37, Bădoi încasează un cot urât în față ce îl lasă cu o arcadă spartă, dar intrarea lui Voiculeț este ignorată atât de Serea, cât și de tușierul de pe partea unde a avut loc faza. Deși alb-violeții au controlat și finalul de repriză, nu a fost suficient pentru a mai înscrie încă un gol.
Acest lucru avea să-i coste în repriza secundă. La doar patru minute de la reluare, Farul a reușit să egaleze după o fază pe flancul stâng al apărării noastre, finalizată de către tânărul Alibec. Gazdele mai au o bună ocazie zece minute mai târziu, când lui Voiculeț i se opune Pantilimon. Meciul se domolește apoi, pentru ca alb-violeții să nu reușească să împingă o minge în poartă în minutul 72, la faza lui Cisovsky, iar la alte zece minute, Borbely are o șansă mare de a înscrie, însă Curcă intervine decisiv. Până la final Pantilimon mai are de parat un șut de la distanță, iar fluierul final conesmnează egalul de pe tabelă, un egal ce putea și trebuia să fie o victorie pentru alb-violeți.

Din păcate acest egal nu cade tocmai bine, mai ales în contextul prestației din prima repriză a Politehnicii, precum și privind înainte către meciurile foarte dificile ce urmează. Cu siguranță nu este o tragedie, dar știm prea bine că se putea mai mult.

Poli: Pantilimon (6) - Bădoi (5), Cisovsky (7), Brezinsky (5,5), Milhazes (5) - Stancu (5), Alexa (6), Borbely (5,5), Art. Karamyan (6) - Bucur (6,5), Magera (5).

Au mai intrat Parks (6), Abiodun și Goga înlocuindu-i pe Bucur, Stancu și Karamyan.

Gol Bucur:



Gol Alibec:



Alte faze:

Șut Nae:



Ratare Cisovsky:



Ratare Voiculeț:



Șansă Karamyan (fault în atac!!):



Ratări Bucur și Karamyan:



Giga-ratare Bucur:

Un comentariu :

daimon spunea...

arbitraj ostil combinat cu ghinion. daca incepeam repriza secunda cu 2-0, altfel era meciul.

asta e, continuam fara infrangere.

Google+