20 aprilie 2008

Despre "familia" care este Poli

Cred că aceasta era alegoria favorită a lui Iancu la un moment dat, aşa cum el a fost tot primul să nimicească această idee, prin demiterea lui "tăticului" Olăroiu. De atunci, spiritul familial a ştiut să fie ţinut departe de Politehnica, fie prin tactici de intimidare a jucătorilor, fie prin nenumăratele transferuri care s-au făcut.

Mergând ieri la partida dintre Poli II şi Gaz Metan, am constatat - cam ca deobicei - cu dezamăgire că tinerii alb-violeţi, de fapt actuali şi viitori coechipieri ai celor de la echipa mare, nu au fost susţinuţi decât de o mână de jucători de la prima echipă, toţi proveniţi de la Poli II: Luchin, Scutaru, Pantilimon şi Latovlevici. Poate cea mai surprinzătoare prezenţă a fost cea a lui Mansour, pe care l-am văzut şi la partida lui Poli împotriva Craiovei. Din partea conducerii clubului a fost la meci Chivorchian, care s-a poziţionat alături de Uhrin pe cealaltă parte a terenului.

Nu ştiu eu dacă a avut loc vreun antrenament în acea dimineaţă, dar judecând după prezenţa celor patru "tineri" alb-violeţi şi a lui Uhrin, mi se pare improbabil. Şi dacă a avut loc un antrenament, atunci vina aparţine antrenorului ceh, pentru că fiecare jucători al clubului trebuie să poată urmări şi susţine cauza "celor mici". Sunt convins că şi pentru aceştia din urmă ar însemna ceva să îl vadă pe Popa, Ganea sau Aliuţă la stadion.

Au fost meciuri în trecut când jucători de la echipa mare chiar au venit să-şi susţină mai tinerii colegi, dar acestea au fost puţine şi numărul celor prezenţi nu a fost niciodată prea mare. Mă gândesc că o fi şi pentru ei prea mult de mers până la Calor. Să fiu însă iertat dacă mă înşel şi toată lumea are scuze rezonabile şi este apăsat de alte lucruri, de genul umilinţelor din ultima luna.

Ar fi anormal ca cei din conducere să oblige jucătorii să-şi facă loc în "program" pentru Poli II, pentru că dragoste şi respect cu sila nu merge. Dar la fel de anormal este că nu vin la fiecare meci cel puţin patru-cinci jucători din lotul mare - care nu au evoluat la echipa secundă - să îşi vadă coechipierii. Trist.

Niciun comentariu :

Google+