Acuma ca amaraul sigiliului acestui sezon si-a mai pierdut din intensitate, cred ca ar fi momentul sa scriu cateva randuri despre aceasta finala curioasa pe care o disputam sambata, pe Dan Paltinisanu.
Poli nu este o echipa mare. Nu este, iar acesta este momentul in care fie consemnam aceasta stare ca fapt sau o negam intru toate implicatiile ei. Pentru ca o victorie in fata Rapidului ar insemna ceva pentru palmaresul nostru, pentru investitiile facute, dar mai ales pentru spiritul care dainuie alaturi de aceasta echipa - si, uneori, chiar in aceasta echipa.
Ultimii ani au fost un calvar, un fiasco de proportii, niste ani ai dezolarii mai frustranti decat chiar si cei care i-au precedat. Caci in speranta dam peste suferinte, in timp ce in platitudine nu dam decat peste indiferenta. O echipa de fotbal - iar suflarea din jurul ei - nu exista propriu-zis decat atunci cand aceasta echipa se lupta pentru salvarea de la retrogradare sau onorurile ligii, ea nu exista decat atunci cand are o miza. Din acest motiv, sezonul ce se va incheia sambata ar putea insemna ceva in largul context al istoriei. Nimeni nu si-ar aduce aminte de norocul pe care l-am avut in parcursul din Cupa, poate chiar si discutabila decizie de a evolua cu Politehnica Iasi pe teren propriu va fi data uitarii, dar trofeul din vitrina clubului va fi dovada faptului ca existam, existam cu adevarat pentru prima oara in aproape douazeci de ani.
Este pacat insa ca nu reusim mai mult, ca trebuie sa ne complacem cu un trofeu ce si-a pierdut (sa fim sinceri) mult din spiritul si prestigiul de odinioara. Cupa Romaniei (la fel ca multe alte lucruri din fotbalul romanesc) pare o gluma neinspirata, o caricatura de prost gust a unei competitii ce ar fi trebuit sa fie poate chiar mai fascinanta decat prima liga. Desi schimbarile trebuie sa se conceapa la alt nivel, noi avem datoria fata de Poli de a recrea macar o parte din nobeletea acestei competitii, atunci cand alb-violetii vor infrunta Rapidul pe Dan Paltinisanu. Nu de alta, dar nu se stie cand vom mai avea de-a face cu o miza de aceasta signifianta in anii ce-au sa vina.
Asadar, sambata trebuie sa fim pregatiti, iar cei unsprezece care vor intra pe teren sa dea dovada lumii ca existam, ca Politehnica Timisoara este clubul nascut in orasul nostru si ca nimic nu ne poata lua macar amintirea acestei nopti. Noi vom trai cat pentru o suta de meciuri, dar mai ales cat pentru meciurile in care stadionul din Timisoara a ramas gol, desi se juca fotbal in incinta lui, in aceste ultime saptamani.
Hai Poli!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu