7 septembrie 2016

Cupa Ligii: Poli - Chiajna 2:1 (1:0)

Așa de delicioasă a fost această calificare, că mi-am permis s-o savurez și la un pahar de vorbă după. Deși în joc finalizările noastre, tratarea fazelor fixe și arbitrajul au lăsat mult de dorit, determinarea și clarviziunea arătate în ultimul sfert de oră, cu om în minus, au fost ceva deosebit. Golul lui Artean din penalty (ratat în primă fază) și trasorul spectaculos al lui Croitoru au decis până la urmă partida, consfințind avansarea în penultimul act al competiției. Însă nu doar prestigiul acestei reușite e important, ci și veniturile pe care le aduce cu sine, oferind puțin aer clubului.

Treburile au arătat decent de la început, cu Poli într-o dispoziție bună de joc. După șutul insuficient de puternic/plasat al lui Popovici, tot nouarul a obținut în minutul 11 penalty-ul din care s-a deschis scorul, șutul său fiind blocat cu mâna de un fundaș advers. De remarcat însă pasa extraordinară cu exteriorul trimisă de Artean din propria jumătate, de la care a pornit faza. Același Artean a executat, slăbuț, astfel că Bălgrădean a respins, însă mijlocașul nostru a fost pe fază și a împins balonul în plasă pe sub portar la a doua încercare. N-am stat liniștiți, căci a urmat mare pericol la noi în următoarele minute, cu două libere din flancul nostru stâng, ambele găsind adversari în careu pentru finalizare, din fericire pe lângă/peste poartă.  După ce tempo-ul a scăzut puțin și Poparadu a fost înlocuit forțat cu proaspăt întorsul Llorente, ne-am trezit în minutele 31, 33 și 36 cu o tripletă incredibilă de ocazii. La prima, o recuperare avansată a lui Bărbuț i-a prins pe picior greșit pe adversari, șeptarul l-a lansat ideal pe Popovici, care a intrat în careu, a fixat portarul - și a tras în plasa laterală. Tot Popovici finalizează în portar centrarea lui Artean în minutul 33, la altă recuperare ofensivă bună în marginea careului advers, ca apoi Bărbuț să fie lansat ideal de Croitoru, dar să nu reușească să-și cadreze șutul din poziție de unu la unu, în ciuda unei preluări excelente făcute în prealabil. S-a accidentat și Vădrariu înainte de pauză, fiind înlocuit cu Doman, care a și fost aproape să se vadă eliminat la o intrare cu cotul în fața unui adversar. Înainte de aceasta, oaspeții au speculat o slăbiciune în centrul apărării noastre și Curileac a reușit cumva să respingă șutul din marginea careului, finalizarea ulterioară fiind anulată pe motiv de ofsaid. Repriza se termină cu o fază discutabilă în careul advers, când centrarea lui Doman l-a găsit pe Scutaru, acesta a ciupit mingea înaintea lui Bălgrădean și a fost doborât, însă nu s-a acordat nimic.

N-au fost ocazii mari la reluare, doar lovitura de cap a lui Șeroni din minutul 56, prinsă în doi timpi de portar, fiind oarecum notabilă. Apoi, în minutul 64, și-a dat-o arbitrul cu mucii în fasole - Llorente l-a lansat cu pasă filtrantă pe Bărbuț, acesta a scăpat de marcajul ultimului apărător, nu și-a făcut însă grozav pașii și a fost prins chiar înainte de finalizare, căzând în careu. În loc de penalty și poate chiar eliminare, ne trezim noi în zece pentru o presupusă simulare. Poate n-am fost absolut sigur în prima fază de ce a fost, dar la reluare, pe lângă cum îi ia piciorul lui Cristi, se vede un lucru și mai clar care denotă cine a greșit: Albu arată spre minge, pe care evident n-o atinge, știind că l-a lovit pe Bărbuț înainte. Fără a arăta ceva deosebit, Chiajna egalează în minutul 74: Novak și Șeroni s-au încurcat reciproc la un corner bătut spre colțul lung, mingea a ajuns la Melinte care a șutat din unghi, balonul a lovit bara de sus a porții lui Curileac înainte de a sări fix la Albu, între jucătorii noștri, care a egalat din voleu. Părea destul de sumbru, considerând vădita oboseală a echipei noastre, dublată de inferioritatea numerică pe care trebuia s-o gestionăm în finalul de meci. Dar miracolul s-a întâmplat și s-a întâmplat repede, într-o maniera dulce, dulce: Croitoru, în minutul 78, a avut timp și spațiu la 25 metri, a înaintat puțin și a pleznit mingea în diagonală, aceasta poposind fără șanse în vinclul porții lui Bălgrădean. Mă așteptam să suferim în ultimele minute, însă tot noi am fi putut tranșa partida cu zece minute rămase, când Popovici a presat bine, a reușit o recuperare în marginea careului, dar din poziție centrală n-a reușit să țintească pe lângă portar. Finalul l-a regăsit și pe Pedro Henrique în teren, care alături de Croitoru și Doman a ținut mingea sus, reducând timpul efectiv de joc pentru adversari. Concordia nici n-a mai ajuns periculos la poarta lui Curileac, atât de bine am gestionat această fază de joc - ceva special, special. Și așa ne-am calificat!

Zic doar că e păcat că nu putem fi ceva mai preciși la finalizare, fiindcă ne puteam face meciul ușor din prima repriză. E drept că la fel îl puteam face ușor dacă arbitrajul era decent, însă oricum ar fi, trebuie să obținem mai mult în fazele construite cursiv/din acțiune. Omul meciului, de departe, a fost Croitoru, care a luptat exemplar, și-a motivat coechipierii, a ațâțat publicul, a jucat foarte inteligent multe momente ale partidei și, pe deasupra, a dat-o la păianjen ca să știm o treabă. Alături de el, Artean, Șeroni și Bărbuț mi-au plăcut mult, deși primul a trimis două pase înapoi direct la adversar, al doilea aproape că a pus un gol pe tavă Chiajnei și Bărbuț, la meciul cu numărul o sută, n-a controlat destul de bine acțiunile în care ar fi putut marca. E deja standard însă să-l vezi pe Șeroni înșirând adversari în cursele sale înspre jumătatea adversă, un deliciu. Străuț și Novak, la primul lor meci, au fost prezentabili, cât să ne dea speranțe pentru viitor, ca și Pedro, în vreme ce Curileac și Scutaru au avut niște scăpări (portarul indecis pe ieșiri, fundașul la câteva acțiuni), dar nimic grav.  Llorente a oferit câteva pase potrivite, a făcut și câteva recuperări, însă e clar că mai are până să se integreze și să prindă forma meciurilor competitive.

Bietul Popovici, care clar vrea mult și a făcut lucruri bune azi, ca pressing, obținând penalty-ul, suferă pe seama finalizărilor sale hazardate, a lipsei de luciditate în momentele cheie. Dar asta avem, nu prea există alternative și pe contrele în viteză de care părem deodată capabili, poate fi un om care să te ajute. Dacă m-a dezamăgit cineva, a fost Doman, care nu doar că putea să lase echipa în zece dintr-o prostie, dar a arătat în repetate rânduri că nu prea gândește fazele, în ciuda capacității sale exemplare de a-și scoate din joc adversarii direcți. La o adică, cred că Vădrariu a fost și mai puțin util, irosind câteva faze fixe într-o manieră tristă, însă nu pot judeca în ce măsura aceste nereușite au ținut de accidentare.

Îngrijorătoare rămân deci problemele fizice ale jucătorilor, căci pe lângă cei doi accidentați azi, sunt tare curios cum ne vom recupera până la meciul de sâmbătă de la Voluntari. Un test interesant pentru Popa va fi selecția jucătorului U21, din moment ce Bărbuț absentează. Cred că variantele ar fi Bocșan, cu anumite permutații în apărare, sau Mailat în dreapta. Aș prefera oricând o opțiune în care nu schimbăm apărarea, însă e posibil ca acest meci greu să fi scos untul din Străuț și ca acesta să nu poată juca nouăzeci de minute în câteva zile. Vom vedea.

Până atunci, haideți să aclamăm puțin echipa asta. Se întâmplă ceva cu potențial deosebit pe Dan Păltinișanu, formarea unui colectiv de jucători care dau totul pentru Poli și o fac cu oarecare succes în ciuda adversităților din afara terenului. Parcă prinde contur ceva frumos. Ar fi păcat ca Timișoara să îl treacă cu vederea.

Bravo Poli!

Poli: Curileac (5,5) - Străuț (6), Scutaru (5,5), Șeroni (6), Novak (5,5) - Artean (6,5), Poparadu - Bărbuț (5,5), Croitoru (7), Vădrariu (5) - Popovici (5,5)

Schimbări:

Llorente (5,5) pentru Poparadu (min 30)
Doman (5) pentru Vădrariu (min 37)
Pedro Henrique pentru Popovici (min 82)

P.S. Și urmează Târgu Mureș (tur-retur, cred) pentru un loc în finală!

6 septembrie 2016

Cristi Bărbuț la 100 meciuri

Datele mele statistice arată că în cazul în care va evolua miercuri, în meciul de Cupa Ligii împotriva Chiajnei, Bărbuț va atinge nebănuita bornă a celor o sută de prezențe pentru Poli! E drept că a fost aproape s-o rateze, când era dat ca plecat la Pandurii în această vară, însă toate lucrurile par să fi mers înspre bine, cu Cristi într-o formă cum mai rar am văzut de la el în Liga 1.

Sursa: digisport.ro
Andrei l-a observat încă din 2011, chiar înainte să vină la Poli, în finala dintre selecționatele Timiș U16 și București U16. Chiar de nu s-a remarcat în acel meci, în care au mai evoluat și Bocșan și Todorov, a fost unul din golgheterii turneului, alături de Dorin Rotariu. A fost destul cât în acea vară să facă mutarea de la Giroc la Poli.

De văzut cred că eu l-am văzut prima dată în amicalul dintre Poli și Botoșani, datând din 2 martie 2013, cu doar șase zile înainte de debutul său în meciul pierdut în deplasare împotriva celor de la UTA. Scriam atunci:
Cea mai mare surpriză a reprezentat-o însă evoluția lui Bărbuț, care dacă ar putea susține nivelul arătat, ar putea curând să ia locul lui Goge din echipă. 
Goge, ce etalon la vremea aceea.  Primul gol a căzut în luna mai, acasă, contra ASA-ului.
În minutul 28 Szekely a protejat o minge pentru Bărbuț în marginea careului, acesta a trecut printre fundașii advers, a rămas singur cu portarul și a înscris la colțul lung!
Și la finalul acelui sezon îl aveam  în fruntea listei noastre de note.
1. Cristi Bărbuț (9 meciuri) - 6.50 sezon (FN tur / 6.50 retur)
Poate că numărul redus de jocuri disputate nu îl recomandă în aceasta listă, dar impactul avut asupra echipei și asupra sezonului o fac. E improbabil că alb-negrii ar fi reușit promovare fără aportul juniorului titularizat de către Velcea în acest retur. În rest, a zis Andrei ce era de zis, este un fotbalist cu mare potențial (tehnică, viteză, altruism, determinare) și cu un plus de forță și de maturitate va putea face față și în Liga 1 încă din primul sezon. Așteptările sunt mari, să sperăm că nu va dezamăgi nici el, nici clubul în gestionarea lui.
A urmat debutul în Liga 1, încununat cu acel gol extraordinar împotriva lui Dinamo, pe un Dan Păltinișanu mai plin decât suntem obișnuiți să-l vedem în aceste zile.



Poate am fost prea optimiști, fiindcă viața în prima divizie s-a dovedit dificilă. Deși a reușit să facă mai multe meciuri bunicele, în majoritatea a fost închis și citit prea bine de adversari, respectiv coechipierii au avut dificultăți în a-i oferi spațiile de care un jucător cu fuleul lui are nevoie pentru a străluci. A luptat admirabil în ultima etapă, când am învins Chiajna acasă, dar...n-a fost destul.

Sezonul care a urmat în Liga a 2-a a părut să fie cel al formării unui nou Bărbuț, care în ariergarda lui Pedro Henrique a format cel mai impozant cuplu de atac de la acel nivel. A fost singurul tânăr care a primit șansele pe care le merita de la Dan Alexa și i-a răsplătit încrederea. Cu șase goluri marcate s-a afirmat ca unul dintre oamenii cheie ai promovării, chiar dacă a ratat multe etape pe seama unei accidentări.

Impresia la revenirea în Liga 1 a fost că tocmai această accidentare a compromis pregătirea de pre-sezon a tânărului mijlocaș de bandă dreaptă. Cu Henrique și el pe tușă, și cu climatul de la club deteriorându-se rapid pe seama blocajului de la Curtea de Conturi, viața a fost grea. Venirea unor jucători precum Zicu, Goga, Curtean și Javi a aglomerat serios zona din spatele vârfurilor, iar pe fondul unor evoluții neconvingătoare, Bărbuț a suferit din lipsă de încredere, dar și din lipsă de idei. În pauza de iarnă a ocupat podiumul 'celorlalți remarcați'. Scriam asta:
3. Cristi Bărbuț (16 meciuri) - 5,36
N-o să spun că-mi vine să plâng că scriu aceste rânduri, dar mă lovește o tristețe rară. Precum vom reitera și în discuția despre tinerii care au evoluat în acest sezon, Bărbuț reprezintă simbolul acestei echipe: așa cum era simbolul speranței, în acest moment este cel al dezamăgirii. Cu toții ne-am simțit legați de el în acești ultimi ani, este ceea ce ne doream - un jucător 3T, tânăr, talentat, timișorean - dar acest an îl găsește mai pierdut ca niciodată. Accidentarea cu care a încheiat sezonul trecut, pierderea echipei în L1, reorganizarea tactică, toate s-au aliniat cât se poate de rău. Cu siguranță că și lui i-a lipsit Henrique, un vârf alături de care, dintr-o postură mai avansată, a putut să își etaleze calitățile la nivelul ligii secunde. Dar mai grav decât toate aceste neajunsuri conjuncturale este lipsa de motivație pe care am remarcat-o mai ales pe la mijlocul campionatului regulat, o posibilă exteriorizare a frustrării acumulate în perioada anterioară. Ar fi absurd să ne pierdem încrederea în Bărbuț, care n-a împlinit încă 21 ani, și care ne-a oferit deja destule momente de satisfacție, dar atât el, cât și cei din jurul lui, trebuie să lupte împreună. Se prea poate ca soluția să includă o ieșire din ciclul presiunii unei confirmări rapide, și multă, multă muncă, în special pe centrări și finalizări.
Situația nu s-a ameliorat până la final, când afirmam:
Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.
Poate că într-un fel asta s-a și întâmplat. Perioada petrecută la Târgu Jiu poate să fi oferit puțină perspectivă, iar presiunea pe care o exercită alți tineri asupra poziției sale, precum Sorescu și Mailat, sunt factori motivaționali puternici. Așa se face că începutul acestui sezon ne arată un Bărbuț mai combativ, mai disciplinat și mai inspirat. N-au trecut multe etape, dar faptul că prestațiile sale au impresionat, deși lotul nu este unul grozav, e admirabil. Sunt convins că în baza acestor jocuri ar fi trebuit convocat la Naționala U21, pentru care mai este eligibil, însă dacă va avea continuitate la acest nivel, va fi imposibil să nu fie selecționat.

Reiese mai sus de ce credem că acesta este un moment important și un moment pe care trebuie să-l apreciem. Bărbuț, mai mult ca oricare alt jucător din ultimii patru ani, este un simbol pentru clubul de care ne tânguim săptămână de săptămână. Fiind un jucător relativ cuminte, care nu iese mereu în evidență prin personalitatea sa pe teren, ci prin disciplina din afara lui și lipsa de tevatură implicită acesteia, tindem să nu apreciem mereu dedicarea sa. Cu siguranță că există o conjunctură anume care a făcut ca în acest ani să nu plece de la Poli, începând cu starea financiară a fotbalului românesc și terminând cu dificultățile arătate în adaptarea la fotbalul mare, dar și conjunctura are limitele ei.

Și aș mai oferi două argumente pentru care să-l apreciem pe Cristi. În primul rând, pentru că foarte puțini jucători au atins acest număr de prezențe, cu atât mai mult dacă e să considerăm vâltoarea ultimelor sezoane. Fotbaliștii cu peste o sută de prezențe la Poli din ultimul deceniu: Dan Alexa, Mircea Oprea, Gigel Bucur, Costel Pantilimon, Marius Popa, Srdjan Luchin, Gabriel Cânu, Silviu Bălace, Dorin Goga, Cristian Scutaru. Dintre aceștia, ultimii patru le-au adunat atât în perioada lui Iancu, cât și sub forma ACS Poli. Dar mai există o diferență, și aici vine al doilea rând: Bărbuț, alăturându-se acestei liste, va fi singurul care are ani de juniorat efectuați la club. Toți ceilalți jucători care au crescut la Poli și au ajuns să debuteze pentru echipă, fie au plecat mai repede, fie n-au reușit să confirme. Iar alții, precum Luchin, Scutaru și Pantilimon, au fost aduși la Timișoara după împlinirea majoratului.

Dincolo de toate aceste statistici, e important să vedem că șeptarul nostru se simte bine pe teren. Doar așa va putea juca la un nivel care să-i permită să ajungă un jucător solid pentru un club mai serios ca Poli și să adauge la cele treisprezece goluri pe care le-a înscris până acum. Mai e destul loc de progres în jocul său, la driblingul scurt, la centrări, la finalizare, iar următorii ani vor fi decisivi în sensul dezvoltării sale. Până atunci, sperăm să continue fotbalul pe care l-a arătat în ultimele luni și să ajute echipa să iasă din gaura în care se află acum. 

Bravo Cristi!

3 septembrie 2016

UTA BD II - Poli II 0:2 (0:2)

Echipa secundă, cu întăriri tinere de la 'seniori' şi Smaranda în poartă, a trecut fără mari emoții de tinerii arădeni, grație dublei lui Vasi. De mai puţin bun augur a fost accidentarea lui Sorescu, faultat dur de un adversar şi căzut rău pe umăr.

Am plecat din timp să ajungem la Şiria, dar am avut rara oportunitate de a schimba o roată în zona Fibişului, deci tot am întârziat la agreabilul stadion unde evoluează UTA BD II, dar şi divizionarea secundă Şoimii Pâncota. Am ratat de puţin deschiderea scorului, în minutul 30, când Velcotă şi Vasi au schimbat pase, ultimul trecându-şi în cont reuşita. Poli dominase meciul până atunci, dar Velcotă, Mailat şi Bocşan n-au profitat de indeciziile portarului advers. Scorul pauzei l-a stabilit acelaşi Vasi, pe fază la o respingere slabă a apărătorilor adverşi, a expediat un voleu perfect în vinclul porţii arădene.

Nici nu s-a reluat bine jocul în repriza secundă, că UTA BD a rămas în zece, la o intrare dură asupra lui Velcotă. Astfel, gazdele au optat să joace precaut, iar nici poliştii nu au mai fost deosebit de concentraţi în soarele fierbinte. Am notat doar doua şuturi din marginea careului, Pădurariu şi Oprea, respinse deportar, respectiv o reluare pe lângă a lui Codrean. Cea mai mare oportunitate a avut-o tot Oprea, pe final, când a pus latul la centrarea precisă a lui Podină, dar a trimis peste. Şi aşa s-a terminat.

Greu de făcut multe observații în aceste condiţii, din moment ce repriza pe care am văzut-o completă a fost dezamăgitoare. Excesul de individualism în anumite momente a dăunat jocului, mai ales că majoritatea acțiunilor întreprinse astfel de Mailat sau Vasi au eşuat. Cel din urmă a lăsat totuşi o impresie bună, fostul jucător de la Atletico Arad arătând o atitudine pozitivă şi pe lângă cele două goluri marcate. Mi-a plăcut şi tehnica etalată de Bîrnoi, atât ofensiv, cât şi defensiv. În rest, fundaşii noştri s-au dovedit prea robuşti pentru tinerii arădeni, căci UTA n-a avut ocazii foare mari, astfel consemnându-se o superioritate clară a Politehnicii. Să sperăm doar că accidentarea lui Sorescu nu va fi una gravă.

Nu a fost rău pentru un prim meci, mai ales că toţi jucătorii veniţi de la echipa mare n-au avut parte de nouăzeci de minute se fotbal laolaltă. Dar tot aş fi vrut să văd ceva mai mult în a doua parte, poate un plus de atenţie şi de agresivitate.

Zic asta fiindcă vedem în celelalte rezultate cât de parşivă poate fi liga a 3-a, şi nu cred că va fi mult loc de relaxare.

Oricum, bravo Poli!

Poli: Smaranda - Sorescu, Bocşan, Fridrich, Podină - Vasi, Bîrnoi, Oprea, Mailat - Velcotă, Pădurariu

Au mai intrat: Filip, Codrean, Kokora

2 septembrie 2016

Interviu: Adrian Stoicov

Mâine începe liga a 3-a, unde o regăsim pe Poli II, deși de lăsat am lăsat-o o divizie mai jos, gata să se dueleze cu UTA BD II. Lotul este în mare neschimbat, exceptând câteva permutații devenite permanente dinspre juniorii A și B, și include șaisprezece jucători:

Mario Contra - Alexandru Costinaș, Cristian Podină, Harald Fridrich, David Filip, Radu Cochințu, Denis Hăruț - Andreici Slagian, Cosmin Bîrnoi, Lucian Oprea, Cristian Pădurariu, Eduard Codrean, Narcis Popan - Andrei Sîntean, Sebastian Velcotă, Renato Kokora

Antrenorul echipei în acest sezon va fi Adrian Stoicov, un polist cu state vechi, asemeni predecesorului său, Adrian Săvoiu. Cu undeva pe la două sute de meciuri disputate în tricoul Politehnicii, fostul fundaș stânga a evoluat pentru club în două generații de excepție, a căror rezultate au fost egalate doar în momentele de vârf ale erei BKP.


Nu o mai lălăim în introduceri, fiindcă urmează o discuție lungă și fascinantă, cu amintiri despre minunata Poli din perioada 85-95, drumul de la juniorat spre fotbalul mare, obstacolele de pe el, problemele de coordonare între echipa secundă și echipa mare, precum și lipsurile cele mai semnificative în formarea tinerilor fotbaliști. O conversaţie sufienctă sieşi, fără alte comentarii.



CV: Eu vin la meciuri de prin ‘94. Din perioada aia îmi aduc aminte de un meci cu Poli Iaşi, când am câştigat cu 8, 9…şi tot ce mi-a rămas întipărit în minte din meciul acela e o bară.

AS: Mai interesant a fost golul pe care l-am dat prin plasa laterală. Kovacs a şutat la poartă, mingea a intrat prin plasa laterală şi a fost validat golul. Am văzut noi ceva, dar ştii cum, nu am spus. După aia am căutat să vedem pe unde a intrat. Greu am găsit: era  un ochi lărgit la plasă şi a intrat din cauza forţei şutului. Nici măcar arbitrii n-au văzut, aşa de violent a fost şutul. Au văzut doar mingea în plasă. Era la poarta de la peluza nord, arbitrul de tuşă era dincolo, poate dacă era invers, din partea cealaltă ar fi văzut. A fost cel mai bizar gol pe care l-am trăit!

CV: Nu ştiu exact între ce ani ai jucat la Poli. 

AS: Din 1985 sunt la Poli. Eu m-am născut la Denta, acolo am făcut primii opt ani de şcoală, şi după aceea am venit la paisprezece ani şi am dat la liceul sportiv. Am reuşit la examen şi am rămas la LPS Banatul între 82-85. Acolo am început fotbalul de performanţă, iar în ultimul an de juniorat am fost transferat la Poli. Cât am fost la liceul sportiv am fost şi la echipele naţionale, am stat şi un an la Bucureşti la Luceafărul, la Electroaparataj. Stăteam în cămin, dar nu m-am transferat şi cu şcoala pentru că nu am vrut, am rămas aici. Era mai uşor şi îl aveam pe domnul director Dobândă, care ţinea foarte mult la mine, şi m-a ajutat mult să nu pierd cu şcoala. În 85 eram plecat în Grecia cu echipa naţională de juniori şi dânsul a semnat atunci şi pentru tata trecerea la Poli, ca să nu mai bată drum până la TImişoara.

CV: Asta era spre sfârşitul acelui an.

AS: Da. Am prins o generaţie de fotbalişti mari. Erau Şunda, Moise în poartă, Lehman, Şulea, Oancea, Bolba, Pascu, Ionuţ, Vuşcan, Bozeşan II. Asta a fost generaţia care a ţinut cam până în 86-87, chiar dacă unii au mai rămas. Apoi în ‘88 am devenit altă formaţie, cu Crăciun, Tică Andreaş, a revenit Varga, care fusese împrumutat pe la Tomnatic şi Sânnicolau.

CV: Cum ai intrat în prima echipa?

AS: Eu am debutat în 87 la Poli, la un meci cu Universitatea Cluj. Lehman, fiind şi în vârstă, era accidentat şi atunci m-a întrebat domnul profesor Ionescu: măi sârbule – aşa îmi zicea – ţi-e frică să joci? Am zis că nu şi am jucat tot meciul, am câştigat 1-0. Apoi am mai jucat 15-20 minute de câteva ori şi încet, încet am prins al doilea meci integralist cu FC Argeş, câştigat 2-1. Poli a retrogradat în următorul an, în ‘87, după acel meci cu Dinamo, terminat 2-1, ca în ‘88 să promovăm şi după aceea am jucat toate meciurile.

CV: A fost o echipă foarte bună în acea perioadă.

AS: Da, o echipă omogenă, patru-cinci ani am fost împreună. Doar doi, trei jucători dacă veneau, că noi ne bazam pe paisprezece jucători – aveam trei rezerve. Nu lot de douăzeci şi cinci, cum e acum.

CV: Care a fost vârful, finala Cupei României din ‘91 sau meciurile europene?

AS: Cele mai mari satisfacţii au fost rezultatele din meciurile europene. Dubla cu Atletico, acea calificare a fost cel mai important moment, cu 2-1 la total; apoi cu Real, în următorul an, deşi nu am trecut mai departe; cu Sporting, cu care am pierdut 7-0 afară, dar am câştigat cu 2-0 acasă. Dar şi acea înfrângere, în ciuda scorului, nu spune întreaga povestea. Până în minutul 60 am contat, când am primit golul trei, deşi în prealabil am avut noi o ocazie mare – Octavian Popescu a scăpat singur cu portarul şi în loc să dea pasă, a tras şi a dat pe lângă.
Şi finala Cupei a fost specială, chiar dacă am pierdut la unsprezece metri. Eu am fost unul dintre jucătorii care au ratat, chiar primul de fapt. Niciunul dintre atacanţi sau mijlocaşi nu-şi dorea să bată, deci am executat noi fundaşii. Steaua mai avea echipă bună, cu Ilie Dumitrescu, Gherasim, Doboş, dar chiar am dominat acel meci, am avut foarte multe ratări. Doar Băban a ratat de trei ori singur cu portarul.
Satisfacţii au mai fost, şi când am promovat, şi când am bătut pe Steaua...au fost multe momente frumoase în cariera mea de fotbalist.

CV: Cum s-a schimbat fotbalul de atunci?

AS: Când am ajuns în fotbalul mare, în ‘85, făceam antrenamente cu seniorii, dar jucam la tineret, era foarte greu să ajungi să joci într-o echipă de seniori fiindcă erau foarte multe valori. Era dificil să ajungi în Liga 1, chiar şi în Liga a 2-a, mulţi jucători găsindu-se acolo la apus de carieră. Concurenţa era foarte mare. Pe timpul acela erau fotbalişti, nu jucători de fotbal. Acum sunt jucători de fotbal la majoritatea echipelor din Liga 1. Numai cine nu vrea, nu joacă în Liga 1. Asta le explic şi copiilor pe care îi antrenez, au o şansă deosebită în viaţă, să ajungă să joace cu uşurinţă în prima ligă. Dar să se ocupe în primul rând de fotbal, nu să lase fotbalul pe locul doi. Fotbalul românesc, pe an ce trece, tot mai slab e.

CV: Care e principala problemă?

AS: Faptul că tinerii din ziua de astăzi au alte preocupări. Pe timpul nostru n-aveai ce să faci; acum ai internetul, facebook, cluburi, jocuri de noroc, pariuri, tot altceva. Şi atunci normal că dacă pierzi bani la ruletă, nu mai poţi veni să te antreneze Stoicov să fii atent la ce spune Stoicov, te gândeşti la cum să recuperezi acei bani.

CV: Nu e paradoxal? Acum se poate câştiga mai mult din fotbal decât în urmă cu douăzeci de ani.

AS: Şi pe când jucam eu fotbal se câştigau bani frumoşi, înainte de ‘90. Aveam prime de zece mii de lei, erau bani foarte mulţi. Erau şi jucători care au venit la Poli şi au primit până la o sută de mii pe semnătură, cum a fost cazul lui Oancea, când s-a transferat de la Reşiţa. Îţi luai un apartament sau chiar două de banii aceştia. Aveam chiar şi prime de patru-cinci mii de lei, am prins şi meciuri în deplasare, în liga a doua, cu opt mii de lei primă. Un salariu mediu era pe la două mii cinci sute.

CV: Dar ziceai că tinerilor le era greu să intre în echipă pe atunci, acum sunt altele oportunităţile.

AS: Da, dar ei au alte preocupări şi e păcat că nu îşi dau interesul, nu îşi doresc mai mult. La mentalitate stăm destul de prost, asta de acasă pleacă. Că cei şase ani de acasă contează foarte mult. Eu zic şase, că la al şaptelea eşti deja la şcoală.

CV: Se poate să nu îi mai atragă fotbalul fotbalul? Pe lângă bani, înainte era şi o chestiune de prestigiu.

AS: Acum îi atrag în primul rând banii şi totul pleacă de la părinţi. Situaţia materială a familiei este de multe ori precară şi atunci la fotbal se zice că se câştigă mai uşor. Părinţii pun pe primul plan banul, vor să ajungă copilul cât mai repede sus, să câştige cât mai mulţi bani şi să-i susţină şi pe ei. Cred că asta e o greşeală. Noi trebuie să facem prima dată educaţia fotbalistică a părinţilor, să le explicăm ce înseamnă fotbalul de performanţă, ce sacrificii implică, ce înseamnă alimentaţia. Părinţii le dau să mânânce orice, să bea orice, îi interesează doar unde îşi doresc ei să meargă şi copiii vin atunci cu ei, deci nu fac ei sacrificii pentru copii, vor să facă copiii sacrificii pentru ei. De aici pleacă totul.

CV: Există un cadru organizat în care să se facă aceast antrenament al părinţilor?

AS: Nu. Fiecare mai face câte o şedinţă cu părinţii şi le explicăm ce înseamnă alimentaţia, ce înseamnă aceste responsabilităţi. Sunt părinţi care acceptă, dar sunt şi alţii care zice că nu pot face. Problema e că atunci nici nu poţi cere prea multe; însă părinţii tot pun presiuni pe copii şi apoi vin la antrenor, să-l întrebe de ce nu joacă. Şi eu le zic că e fiindcă ei, părinţii, nu au făcut lucrurile pe care le-am cerut, nu i-au oferit o şansă egală în dezvoltare. Cea mai mare problemă e când părinţii vin şi mai dau ceva, iar atunci au şi pretenţia să joace copilul.

CV: Nu există delimitări clare?

AS: Da, dar există antrenori care nu se ţin de ele. Şi dacă te-ai compromis o dată, eşti compromis. Eu nu am acceptat şi nu voi accepta asemenea compromisuri, fiindcă nu am nevoie să vină lumea să-mi facă reproşuri. Chiar când am preluat grupa 2003-2004, aveam părinţi care dădeau mereu indicaţii. Eu am făcut şedinţă şi le-am zis clar: aici un sigur om dă indicaţii. Un singur om dirijează. Ai dirijat, l-ai luat de mână şi ai plecat, nu mă interesează dacă e cel mai bun din echipă. Vii frumos la meci, îl incurajezi, îl aplauzi, dar nu-i dai indicaţii, pentru că nu te pricepi. Şi nici dacă ai fi antrenor, nu s-ar cădea, fiindcă eu îi cer una, tu îi ceri alta. În general n-am avut probleme, exceptând o situaţie în 2002-2003, cu grupa în care era generaţia ‘91, cu Dobricean, Silaghi, etc. Am avut părinţi care dădeau indicaţii, le-am spus la şedinţă o dată, le-am spus a doua oară, a treia oară am plecat de pe teren, să rămână ei antrenori.

CV: La antrenament?

AS: Nu, la un meci oficial. I-am lăsat acolo şi am plecat, pot şi părinţii să ateste. Dar după aceea a fost linişte, au învăţat, altfel nu poţi să faci nimic. De când m-am apucat de antrenorat am fost sfătuit să nu mă compromit în asemenea situaţii, dacă nu-mi permit ceva, nu cer. Din acest motiv zic: totul pleacă de acasă şi după aia din societate.

CV: Ai mai fost la Poli II în 2011, pe vremea lui Iancu. 

AS: Da. Recent n-am mai fost însă. În 2002-2003, când m-am apucat de antrenorat, eram cu domnul Vişan la ASU Politehnica, mi-am încheiat cariera în liga a 3-a. Când a venit AEK la Timişoara şi s-a făcut fuziunea cu ASU, am ajuns în Liga 1, şi eu am fost secundul domnului Vişan la tineret. Atunci am câştigat şi ultimul titlu naţional, înainte ca acea formă a campionatului de tineret să nu mai existe.

CV: A confirmat vreun jucător din acea generaţie campioană?

AS:  Nu prea, nici unul nu a ajuns să joace în Liga 1. Ei veniseră în 2002, după perioada cu Zambon. La fel ca şi cei din 2011, dar cei din perioada AEK au avut şansa să joace, jumătate erau în lotul echipei mari, însă tot n-au confirmat.

CV: Ce preferi, rol de principal la echipa secundă sau secund la echipa mare?

AS: Mi-era indiferent pe atunci, aveam de învăţat. După perioada la tineret, am trecut la echipa mare secund, tot cu domnul Vişan, şi cum niciunul dintre noi nu avea licenţa Pro, stătea Toni Doboş pe bancă. Apoi a venit Gabi Balint şi cât a stat el opt luni de zile am fost secund. În perioada domnului Iancu, când antrenori au fost Olăroiu, Hagi, toţi au venit cu oamenii lor. În 2007, după ce a fost Artimon o perioadă scurtă şi a fost înlocuit cu Vali Velcea, am revenit şi eu ca secund. Am avut atunci o perioadă de unsprezece meciuri fără înfrângere, ne-am calificat şi în semifinala cupei cu Steaua. Deci am tot avut de învăţat.

CV: Şi acum?

AS: În acest moment aş alege să fiu antrenor principal, fiindcă am şi eu o vârstă şi cred că am acumulat destulă experienţă.

CV: Obiectivul pentru Poli II am văzut că e terminarea în primele şase locuri.

AS: Eu îl văd ca fiind promovarea jucătorilor către echipa de seniori. E foarte bine să promovezi şi în liga a doua, dar degeaba promovezi dacă niciun jucător din lot nu face pasul către Liga 1 sau clubul nu reuşeşte să-i vândă.

CV:  La cluburile mari impresia e că tinerii sunt promovaţi deja la 18-19 ani.

AS: Cam aşa e. Dar acum şi la noi, din câte am înţeles, se doreşte ca jucătorii tineri care au valoare să rămână la noi şi să facă pasul către echipa mare, să joace meci de meci, cum au fost promovaţi cei şase jucători cu Iaşiul. Plus că acum sunt jucători la echipa mare formaţi aici, Sorescu, Mailat, Bocşan sau Bărbuţ, de exemplu. Păcat că s-au pierdut pe mai nimic jucători care erau de perspectivă, ca Vlad Dragomir. Dacă Steaua a luat nouă milioane pe Stanciu, puteam şi noi primi măcar un milion plus un procent la o eventuală vânzare. Dar cei care au fost atunci ştiu ce-au făcut, nu e problema mea. Ca şi antrenor, normal că îţi doreşti să ajungi cât mai repede să faci performanţă. Dar fiind şi de aici, mă simt acasă, aproape de familie, mie nu-mi place să schimb locuri. Şi în cariera mea de fotbalist, în 93 am fost un an la Progresul Bucureşti, dar n-am putut să mă acomodez, familia îmi era departe, fata mea era mică...asta a fost cel mai greu. Că de jucat, am jucat, am ratat un singur meci fiindcă eram suspendat, am primit un al doilea galben într-un meci după ce l-am călcat pe mână pe Gio Panait, fundaşul dreapta de la Steaua.

CV: Atenţia asta la detaliu mi se pare extraordinară. Mulţi dintre juniorii cu care am vorbit nu reţin lucrurile astea. Nu cred că nu le pasă, dar...

AS: Eu zic că nici nu le pasă. Sunt unii pe care îi interesează, dar pe alţii nu. Pentru mine, după ce am plecat de la Progresul, mă tot suna Liţă Dumitru dacă nu revin la Bucureşti. Poli retrogradase în acel an şi Costică Rădulescu a insistat mult să revin aici şi până la urmă am venit, dar mai mult pentru familie şi nea Costică, fiindcă financiar era mult mai rău. Am colaborat extraordinar cu nea Costică. M-a sunat şi Cornel Dinu atunci, era preşedinte la Naţional-Progresul, şi m-a chemat cu promisiunea să mă ducă ulterior la Dinamo. Eu nu m-am dus, însă s-a dus în schimb Florin Bătrânu şi după un an a ajuns la Dinamo. Dacă rămâneam acolo, el nu mai pleca pe această direcţie. Financiar ar fi fost de treizeci de ori mai bine şi aveam oameni care ţineau la mine acolo, inclusiv Cornel Dinu. Prin ‘91, el a venit să mă vadă pentru Naţională la un meci jucat la Braşov, doar că toată echipa a jucat slab atunci, inclusiv eu, şi am pierdut 1-0. Aşa am ajuns să joc doar la Naţionala B, cu care am fost şi în China şi Coreea de Sud. Dar atunci la Braşov au anunţat şi la staţie că a venit antrenorul echipei Naţionale să mă vadă, şi probabil am vrut să fac prea multe şi din cauza asta a mers prost.

CV: Care sunt diferenţele în rolul fundaşului de bandă, acum faţă de atunci, un post atât de deficitar la Poli?

AS: Eu zic că diferenţa nu e atât de mare, fotbalul se joacă la fel şi acum ca atunci. Trebuie să-ţi respecţi în primul rând sarcinile de fundaş. Acum se pune mult baza ca un fundaş lateral să fie un fel de mijlocaş, dar şi pe timpul nostru urcam mult în atac. Calităţile sunt, aşadar, aceleaşi: să ai viteză, să deposedezi prin alunecare, să ai inteligenţă pe anumite faze de joc.

CV: Sorescu a debutat fundaş drepata în Liga 1, deşi la Poli II a jucat mijlocaş stânga.

AS: El a fost reprofilat pe postul de fundaş dreapta într-o anumită conjunctură şi la meciul cu Iaşi a jucat bine. Cu elanul debutului, a jucat ofensiv şi-a făcut datoria, fiindcă are viteză foarte bună şi a compensat carenţele de poziţionare prin viteză.  E şi normal să nu ştie, fiindcă nu a jucat acolo, dar dacă se antrenează şi i se cere mai mult, poate să înveţe. Eu nu-l văd însă să poată deposeda. În general avem puţini jucători care pot deposeda prin alunecare: Şeroni sau poate Scutaru. Acesta este un deficit la nivelul lotului nostru.
Cu Liţă Dumitru în ‘85 antrenor la Poli, când era terenul mai ud, pur şi simplu făcea cu noi fundaşii alunecări până când leşinai, nu mai puteai să te ridici de jos. Acum doi ani de zile, când eram la juniori A, într-o iarnă i-am pus să facă alunecări, le-am arătat cum, dar nu s-au descurcat, îşi prindeau piciorul sub ei şi atunci m-am oprit, să nu se accidenteze. Sunt lucruri pe care nu le învăţăm de mici şi când ajungi la seniori, chiar şi la echipa a doua, nu mai e timp să le faci – deposedări, lovirea mingii cu latul, cu şiretul, etc. Nici pe timpul meu nu se lucrau în mod special astea, dar în ’87, când era domnul profesor Ionescu antrenor, aveam un perete la capăt, unde este acum terenul sintetic, şi dădeam la perete sau la gard de sârmă până le îndoiam.

CV: Şi Fridrich a fost folosit mai mult în centru, decât în stânga, dar cum a ajuns la echipa mare a fost pus acolo unde era nevoie de el, în flanc. Cum putem fi mai consecvenţi?

AS: Asta am discutat şi cu domnul Popa, şi despre sistemul de joc, să îl implementez şi la echipa secundă. Dar le-am zis şi fotbaliştilor, cine are valoare şi e inteligent se adaptează rapid la ce i se cere. Doar un jucător care gândeşte mai greu are dificultăţi. Fotbalul e acelaşi, preluare, pasă – şi aşezarea în teren o înveţi din mers, după câteva antrenamente. Acum se caută oricum jucători care joacă cel puţin două, dacă nu trei posturi, pentru că îţi acoperi mai uşor nevoile tactice.

CV: Anul trecut, pe final, a fost o harababură în împărţirea loturilor de juniori între Poli II şi Liga Elitelor de juniori.

AS: Prea multe nu pot să spun, hotărârile au fost ale conducerii. Mai întâi s-a insistat pe promovarea echipei secunde, după aceea s-au reorientat spre juniorii A Elită, care aveau şansa calificării în play-off. Dacă se gestiona mai bine situaţia, rezultatele la juniori A puteau fi mai bune, dar s-au făcut compromisuri, fiindcă toţi antrenorii îşi doreau anumiţi jucători şi greşeala a fost că nu s-a decis clar cine, ce primeşte.

CV: Cine are prioritate?

AS: Începe cu seniorii, deci echipa întâi, apoi echipa a doua, apoi echipele de juniori. Dar s-a prioritizat echipa de juniori A, antrenată de Contescu. În mare s-au înţeles, însă ceva a lipsit, echipa ar fi putut să ia locul întâi fără probleme.

CV: În 2011 erai antrenor la Poli II, când am pierdut la penalty-uri cu UTA. Cum se compară echipa de atunci cu generaţia actuală de juniori?

[O. Rusu – Belu, Mera, Fl. Ilie, Fl. Sandu - Zaluschi, Fuchs, A. Popa, M. Chitu - A. Popovici, Boştină]

AS: Atunci erau şi unii jucători veniţi de la seniori, dintre ei Belu a ajuns în Liga 1, Mera a confirmat în străinătate, Florin Ilie e în liga secundă, Fuchs e la Sebiş, de Popa şi Sandu nu ştiu dacă mai joacă, Boştină e în Anglia, iar câţiva mai sunt şi acum la echipă. Şi Dobricean joacă în liga a treia, a avut o ocazie singur cu portarul şi a vrut să dea scăriţă în loc să finalizeze cu şut, dar era copil atunci şi a încercat să iasă în evidenţă. Jucătorii de acum au calităţi, ar putea să facă pasul spre echipa mare, dar trebuie mai multă muncă şi mai multă seriozitate.

CV: Juniorii noştri par să aibă un deficit fizic faţă de juniori din alte părţi ale ţării.

AS: Aici stăm foarte prost, neapărat am avea nevoie de un preparator fizic. Acesta are menirea să îl dezvolte mult fizic şi noi nu avem timp. Ar trebui să fac antrenamentul de şapte ore ca să lucrez cu fiecare separat, fiindcă fiecare are nevoi diferite. E o greşeală a clubului, nici la echipa mare nu există acum preparator. Eu am fost în 2008 în Olanda, cu Vali Velcea, şi am fost la diverse cluburi. La PSV Eindhoven am discutat cu directorul centrului de copii despre organizarea lor. Toţi copiii până la 12 ani mergeau la casierie şi plăteau o sumă, 250 Euro. După această vârstă, jucătorii de valoarea nu mai plăteau, dar oricum toţi beneficiau de aceleaşi condiţii – echipamente, vestiare, o bază cu paisprezece terenuri, etc. La fiecare grupă de copii nu erau mai mult de optsprezece şi aveau doi antrenori. Pe lângă asta era un preparator fizic care se ocupa de grupele de 6-12 ani şi unul pentru grupele de 12-17 ani. La fel antrenori cu portarii. Fiind doi antrenori, se puteau împărţi în două grupele. Creşterea jucătorului în valoare era facilitată prin această semi-individualizare şi fiind mai puţini, fiecare executa mai multe repetări, progresa mai rapid. La noi, fiind singur, e greu. Eu nu am mulţi în lot, doar șaptesprezece, însă antrenez doar douăsprezece, fiindcă unii fac antrenamente cu seniorii.  Dar Săvoiu, la juniori B, are vreo treizeci, nu ai cum să-i gestionezi.

CV: Au fost câţiva jucători în probe la Ripensia, în ce context?

AS: Ei şi-au manifestat dorinţa să joace în liga a treia. Au stat acolo două săptămâni, dar nu le-au spus nimic în două săptămâni.

CV: Golda a rămas.

AS: El a rămas, e mai bine să joace. Am zis că mai avem câţiva jucători de perspectivă aici, care sunt mai tineri, precum Sîntean, care e 99, faţă de 97. A rămas Velcotă, mai vin jucători de la echipa mare, Pădurariu, Bîrnoi, sunt destui. Eu n-am fost de acord să-i dau pe cei care au mers la Ripensia. Miza lor principală trebuie să fie promovarea la echipa de seniori.

CV: Pot să creadă în asta?

AS: Dacă nu cred, atunci nu au cum să-şi realizeze obiectivul. Dacă nu vrei asta, atunci numai să te antrenezi şi să joci la liga a treia...cu toate că dacă am face o triere mai serioasă, ar mai cădea vreo trei-patru jucători, care au anumite calităţi, dar nu şi le arată. Până în iarnă rămâne acest lot, dar dacă mai găsesc alţi jucători tineri de calitate, îi aduc şi trimit alţii la juniori. Părinţii pot fi supăraţi, însă eu sunt corect. Nu mă interesează numele, cine ce averi are, dacă vrea cineva să-mi dea ceva, l-am dat afară. Cine se antrenează sută la sută, acela va juca. Şi de la club, dacă cineva vine şi îmi impune să bag pe cineva,  eu a doua zi am plecat, nu fac aşa ceva. Şi când am fost la echipa întâi, eu am spus ce am avut de spus în faţă. Poate nu am fost agreat de conducere, fiindcă e greu să fii direct, dar eu aşa am fost toată viaţa. Şi ca jucător aveam personalitate şi ceream socoteală.

29 august 2016

Profil: Leo Novak

Orbecăim în flancul stâng al apărării și Novak e apariția care ar trebui să ne amelioreze condiția - deși găsesc date care îl dau și atacant pe jucătorul care a semnat un contract pe un an cu Poli. Pare să aibă ceva talie, dar nu pot să privesc cu prea multă încredere acest transfer, din moment ce croatul nu a convins pe niciunde a fost, schimbând frecvent două cluburi într-un sezon. Poate să fie util faptul că a jucat cu colegul de linie, Șeroni, la Brașov. E drept, jucat e un fel de a spune, căci Șeroni n-a prins meciuri la stegari, dar a fost în lot.

Doar să nu regretăm prea tare că face un străin greșeli pe care am prefera să le facă Fridrich&co. Corecție: un străin pe care nu-l recomandă CV-ul, fiindcă noi nu suntem demagogi pe aici. Indiferent ce jucători ajung să joace la Poli, contează în primul rând valoarea și cum poate jucătorul să ajute clubul pe termen mediu/lung. Doar când aceste variabile nu au greutate putem aplica la liber principiul autohtonismului. Normal că, atunci când ții variabila de cost fixă la zero, opțiunile sunt pe măsura, dar nu despre asta discutăm.

Șansa lui Leo (Messi) Novak (Djokovic) e că standardul pe care trebuie să-l depășească nu este unul ridicat. Să sperăm că va reuși s-o facă, mai ales că pare să aibă avantajul unei pregătiri făcute la ultimul său club, în Bosnia.

Sursa: nkvitez.com

Data nașterii: 03.12.1990
Locul nașterii: Makarska, Croația
Inălțime: 185 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Fundaș/mijlocaș stânga

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17VitezBAA50
2015-16VitezBAA91
2015-16Zmak MakarskaHR-42
2014-15BrașovROA130
2014-15ZagrebHRA41
2013-14ZagrebHRB51
2013-14Hrvatski DragovoljacHRA20
2012-13Sint-TruidenseBEB122
2012-13LuckoHRB110
2012-13CibaliaHRA40
2011-12LuckoHRA264
2010-11ZagrebHRA00
2010-11Hrvatski DragovoljacHRA111
2009-10MosorHRB222
2008-09Zmaj MakarskaHRC143
2008-09Hajduk SplitHRA00
Total:14217
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BA = Bosnia; BE = Belgia; HR = Croația;
RO = România
Sursa: Football Manager 2016, soccerway.com

27 august 2016

Poli - CFR Cluj 1:1 (1:0)

Cenușăreasa Ligii 1 lovește din nou și ia puncte de la cotropitoarea campioanei en-titre, într-un meci echilibrat și agreabil ochiului. Finalul încununat cu aplauze, în ciuda punctelor lăsate până la urmă pe teren, spune tot ce e de spus despre atitudinea jucătorilor, care pe cât luptă cu adversarii, pe atât luptă și cu ei însiși. Golul nebănuit al lui Cânu, pe care nu l-am văzut până când mingea n-a fost în poartă, a fost negat de o reușită venită pe fondul slăbiciunilor noastre din flancul stânga. Urmează o pauză până pe 7 septembrie, când întâlnim Concordia Chiajna într-un meci de Cupa Ligii, un joc deosebit de important pentru miza lui financiară.

Prima repriză n-a fost una prea fascinantă, deși a început cu un ceva rar întâlnit - un șut al lui Cârstocea, pe o minge ridicată de Croitoru, o execuție curată, însă pe poziția portarului. De abia ultimul sfert de oră s-a mai animat, după ce jocul fusese echilibrat de-a lungul primei sale treimi. Oaspeții au avut o semi-șansă în preajma minutului 30, centrarea lui Jakolis lovind bara de lângă Curileac, înainte ca un corner să fie finalizat cu capul de Cânu, fără destulă forță pentru a-l pune în dificultate pe Mincă. Lucrurile n-au mai stat așa în minutul 36. Atunci, Croitoru a trimis în careu dintr-o liberă de departe, mingea a ajuns pe colțul lung la Cânu care a trimis cumva cu capul, un astfel de cumva care a mers cu boltă și a căzut aproape în plasa laterală a porții, dar pe unde trebuia - pe dinăuntru! Și nici nu s-a reluat bine jocul că dintr-o busculadă care l-a implicat pe Popovici, mingea a ajuns la Vraciu, care din interiorul careului n-a lovit bine mingea și o șansă mare de desprindere ne-a eludat. Am scăpat în prelungiri la un șut spectaculos din 25 metri, care a ciupat bara de sus a porții lui Curileac, dar lucrurile se așterneuseră decent.

Evident, CFR a forțat la reluare și au avut trei mari șanse în primul sfert de oră. Chiar în minutul 48, o centrare de pe flancul nostru stâng l-a depășit pe Curileac, și Bud a trimis cu capul dintre Scutaru și Cânu, dar pe lângă. Zece minute mai târziu, flancul nostru stâng, centrare în fața porții și același Bud de pe lângă de lângă Scutaru. Și imediat a urmat ocazia lui Lopez, lucrată tot undeva între Șeroni și Vădrariu, și finalizată cu șut în plasa laterală. Ai fi zis că Popa poate vedea carențele din acea zonă, dar din moment ce pe Neagu îl trimisese la echipa secundă, n-avea decât varianta Mailat. E drept c-a încercat-o, doar că a dublat un mijlocaș stânga cu alt mijlocaș stânga, deci slăbiciunile noastre n-au dispărut. Așa se face că cei doi au fost depășiți cu un schimb simplu de pase în minutul 71, Lopez a centrat înalt în fața porții, Șeroni a trecut pe sub minge, Cânu și Scutaru s-au ciocnit și Bud a marcat nestingherit cu capul. Am mutat ofensiv, prin înlocuirea lui Scutaru, și chiar dacă am tremurat la șutul în diagonală al lui Bud din minutul 79, pe lângă, am și respirat prin câteva ocazii în ultimele zece minute. Prima, și cea mai mare, a fost lucrată de inculpații de mai sus, Mailat și Vădrariu, cel din urmă a centrat extraordinar pentru Elek care a preluat central și a tras din interiorul careului, reușind doar să-l evidențieze pe Marc. La un minut, neobositul Bărbuț a acționat eficient pe dreapta, a intrat în careu și a tras tare în fața porții dintr-o poziție incomodă, de unde Marc a respins și Elek n-a ajuns să împingă mingea în poartă. Pe lângă șutul slab din fața careului al lui Cârstocea, Elek a mai avut o jumătate de șansă în minutul 86, centrarea lui Bărbuț fiind reluată de acesta printr-o foarfecă laterală - pe lângă. Jucătorii păreau obosiți bine după aceste șarje de final și oaspeții ar fi putut profita în minutul 87, iarăși pe seama solitutdinii triste a lui Vădrariu, dar Bud a trimis în bară din câțiva metri, iar la chiar ultimele acțiuni ale partidei, Curileac s-a întins frumos să prindă un șut de la limita careului. Până la urmă un rezultat cu adevărat echitabil și, de bine/de rău, se vede dintr-un avion la ce avem nevoie să lucrăm cel mai mult.

Sper ca soluția pentru flancul stâng să nu fie zvonitul Leopold Novak, care pare un pariu mai mult decât orice altceva. Așa putem paria și pe Fridrich. Ce m-a tulburat azi, și exprimă bine problema cu care ne confruntăm la nivel individual, au fost cele trei faze în care Croitoru, Șeroni și Cânu au dat pase direct la adversari la centrul terenului, fără a fi presat în mod special. Am scăpat cu bine, dar asemenea imprecizii nu-și au locul la acest nivel și mi-e greu să zic cum s-ar putea elimina. Și pe lângă suferințele din flancul stâng, mascate pe alocuri de șansă, Curileac și de prestația decentă a jucătorilor din centru, am mai văzut că nu e chiar rău să ai un vârf împins în teren, intrarea lui Elek dinamizând eforturile noastre ofensive. Cel pe care, mai mult sau mai puțin, l-a înlocuit tactic, Popovici, a fost deficitar în control și n-a putut profita de micile spații care i s-au oferit. În lupta de la mijlocul terenului a fost implicat și Cârstocea azi, chiar dacă mai are de progresat până să poata clama că e un om pe care echipa să se poată baza, în vreme ce Artean a rămas la un nivel ridicat, alături de foarte fiabilul Croitoru. Bun jocul lui Bărbuț, care le-a dat mult de furcă adversarilor direcți, și el aflându-se pe un trend fericit în acest sezon. Mai greu cu Vraciu în stânga, fără reușite. Măcar înlocuitorul său, Mailat, a adus câte o rupere de ritm cu el, dar e greu de zis care e varianta ideală pentru acel flanc. Poate Neagu - Vădrariu, ca în prima etapă. N-am menționat de Sorescu, deși și acesta a intrat decent în joc, dar n-a avut oportunitatea să contribuie semnificativ la eforturile ofensive de final.

Povestea merge înainte, cum s-ar zice. Măcar o plombă de-am reuși acolo în stânga și dacă Pedro ne-ar surprinde pe toți cu o reîntoarcere la parametri de joc optimi, am începe să dăm și mai mult de furcă adversarilor. Oricum, bravo Poli!

Poli: Curileac (6) - Scutaru (5,5), Cânu (6), Șeroni (6), Vădrariu (4,5) - Artean (6), Cârstocea (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (6), Vraciu (5) - Popovici (5)

Schimbări:

Sorescu (5,5) pentru Vraciu (min 54)
Mailat (5) pentru Popovici (min 61)
Elek pentru Scutaru (min 76)

23 august 2016

Poli - Craiova 3:2 (1:0)

Să-l văd pe cel care s-a dus la acest meci cu speranțe reale la victorie. Să-l văd! Că dacă mă uit în oglindă, tot ce-mi apare în față e un pesimist trist, care nici la 1-0 nu spera, darămite la 1-2 în minutul 80. Dar am avut parte de o demonstrație de caracter și de ambiție din partea jucătorilor, niște jucători imperfecți, care și-au dorit mult să nu termine din nou înfrânți pe teren propriu. Golurile din penalty ale lui Artean, două, și glorioasa cursă a lui Bărbuț, care a tranșat partida în ultimele minute, cântăresc mult, însă cel mai bun simbol pentru această echipă, această victorie este Șeroni. Deși a cauzat penalty-ul la primul gol al Craiovei și a făcut greșit pasul la ofsaid la golul doi, a dominat aerian careul și a arătat multă dăruire în șarjele sale în jumătatea adversă, una din ele fiind finalizată cu pasa care a dus la penalty-ul egalizator. Ce meci!

Și ca s-o luăm iar de la început, cine ar fi crezut? Debutul partidei, sub fondul sonor al galeriei oaspete și sub apăsarea generală de la club redată suporterilor din tribune, nu promitea mare lucru. Poli, fără niciun atacant de meserie în teren, promitea să se apere mai aglomerat decât în etapa trecută.  Și în aceste condiții oaspeții au avut o ocazie rarisimă în minutul 9, când Ivan a trecut de Vădrariu în flanc, centrarea sa l-a găsit ideal pe Rambe, Curileac a respins din reflex șutul de la unsprezece metri, ca apoi alt craiovean să reia pe lângă poartă, tot din poziție bună. Contrar așteptărilor, însă, oaspeții n-au mai periclitat poarta noastră până prin minutul 40, când au avut trei ocazii bune - un șut respins de Artean, un corner la prima bară trimis peste de Ivan și o centrare prin fața porții a aceluiași Ivan, nerecepționată de doi coechipieri. Singura replică a Politehnicii venise în minutul 29, la un un doi în marginea careului, în urma căruia mingea a ajuns cu noroc la Croitoru, dar în locul unui șut, acesta a optat pentru o pasă în marginea careului, la un adversar. Minunea s-a arătat în ultimul minut al reprizei: degajarea lungă a lui Curileac îl caută pe Bărbuț, acesta se poziționează bine în lupta cu un adversar, ajunge la minge în situație de doi contra doi, dar alege să treacă mingea pe lângă adversarul direct, care îl agață la limita careului. Poate că acel contact a avut loc mai mult în afara, decât în interiorul zonei de pedeapsă, însă era și cazul să mai cadă o decizie la limită în favoarea noastră. Artean a bătut precis și am intrat cu un avantaj nebănuit la pauză.

Ne imaginam că ne va fi deosebit de greu în a doua parte. Deși nu au debutat în trombă, craiovenii tot și-au trecut în cont câteva șanse. După ce Curileac a intervenit la șutul lobat al decarului oaspeților, scăpat lejer de linia noastră de fund, tot portarul nostru a fost nevoit să se întindă la o centrare parșivă, faza fiind finalizată neconcludent de către oaspeți. Așa a venit minutul 60, când Șeroni a forțat o intervenție decisivă după ce Vădrariu și Sorescu fuseseră prinși expuși în flanc, însă a ratat intervenția și s-a dat penalty. Zlatinski a egalat. Ne-am văzut conduși opt minute mai târziu, la o fază în care Șeroni a stat prea jos, Curileac a ieșit relativ indecis, iar Nuno Rocha i-a fentat pe amândoi și a trimis în poarta goală.  Părea cam gata, căci deși Popa a scos mâna moartă numărul unu din teren, pe Cârstocea, doar tresăririle lui Șeroni mai dinamizau cumva atacurile noastre - și la acestea lipsa pasa decisivă. Craiovenii puteau lovi decisiv la o acțiune care, culmea, a precedat egalarea, Cânu și Șeroni aruncându-se la sacrificiu în fața execuției din careu, reușind cumva să respingă în corner. În minutul 80, Șeroni a luat din nou mingea la picior de la mijlocul terenul, a lasăt pe drum trei adversari și l-a deschis pe Popovici cu o pasă printre fundași, iar vârful nostru a profitat de viteza sa și a fost agățat de un adversar în interiorul careului. Același Artean a bătut pentru un egal nesperat. Mai impresionant decât orice s-a dovedit atitudinea arătată de echipă după gol, căci jucătorii au rămas sus și au pus presiune prin nou intrații Mailat și Popovici, ajutați din zona de mijloc de Artean, Croitoru și Poparadu. Nu era o abordare fără risc, Craiova fiind foarte aproape de gol în preajma minutului 90, la o fază în care am reușit să respingem în corner. Recuperarea de pe urma acestei faze fixe l-a găsit pe Bărbuț relativ liber în fața propriului careu, acesta s-a debarasat de Băluță, și a pornit într-o cursă îndelungată spre poarta adversă. Popovici și Mailat s-au aflat la susținere/iepuri pentru fundașii adverși din zona centrală, șeptarul nostru având astfel spațiu să intre în careu iar șutul său în diagonală a poposit lângă bară, mingea învârtindu-se aparent fără oprire odată intrată în poartă! Primul gol din acțiune în acest an. Fantastic.

Am avut parte de foarte puține partide de asemenea dramatism în ultima vreme. E drept, cam orice victorie pare dramatică în aceste zile, însă mai rar ceva de calitatea celei de azi. Am avut parte de două faze la limită care au curs în favoarea noastră, atât la penalty-ul lui Bărbuț, cât și la o intervenție a lui Șeroni pe final de meci, însă dincolo de asta spun din nou că ceea ce trebuie să admirăm este dăruirea cu care am jucat până la final. E clar că avem nevoie aproape disperată de un fundaș cu oareșce viteză în centrul apărării, de variante mai solide pe flancuri, unde suntem prinși adeseori descoperiți, pentru a putea emite pretenții la puncte cu regularitate. Un atacant puternic n-ar strica în față. Dar nu putem juca fotbal doar în așteptarea soluțiilor, trebuie să facem ceva și cu cei pe care îi avem. Iar tactica de azi, fără vârf, cu doi închizători, a mers oarecum, chiar dacă viteza oaspeților tot ne-a dat mult de furcă.

Șira spinării a acestei victorii trebuie să îi includă pe Șeroni, Artean și Bărbuț. Alături de ei, Cânu, Poparadu și Croitoru au evoluat solid, în vreme ce Popovici a intrat cu o atitudine bună în teren. E clar că niciunul n-a fost perfect - scăpările lui Șeroni, faza tratată greșit de Croitoru în careul advers, câteva imprecizii ale lui Artean - însă s-a simțit că au vrut până la capăt. Bărbuț s-a ridicat peste toți, cu o prestație disciplinată, punctată prin cele două acțiuni de gol pe care le-a avut. Greu în flancuri, unde Vădrariu a fost adeseori depășit, iar Scutaru a abordat adversarul cu destulă larghețe, fiind lăsat în fund la un moment dat de Nuno Rocha, iar tinerii Sorescu și Mailat au avut puține reușite, nereușind să găsească spații pe lângă adversari. Despre Cârstocea ce să mai zicem? Prezența sa în primul unsprezece rămâne un mister, e un jucător care nici nu iese în evidență la recuperare, nici nu are o tehnică să-i permită dictarea jocului, nici nu are servicii de calitate. Greu de zis dacă Roșu e o soluție, dar poate pe viitor vom aborda meciuri cu un atacant și atunci Poparadu - Artean - Croitoru vor fi suficienți la mijloc.

Dincolo de toate, cel mai important e că am avut parte de trei puncte frumoase, care spun o poveste. Puține lucruri sunt mai de preț, dacă nu cumva ești o echipă care are atâta calitate încât să fie constant bună, meci de meci. Noi să tot avem dispute din astea, care să-i oblige pe unii și alții să rescrie cronicile gata ticluite cu zece minute înainte de final. Să nu mai fim tratați ca victime sigure.

Bravo Poli!

Poli: Curileac (6) - Scutaru (5), Cânu (6), Șeroni (6), Vădrariu (5) - Artean (6,5), Poparadu (6) - Bărbuț (7), Cârstocea (5), Sorescu (5) - Croitoru (6)

Schimbări:

Popovici (6) pentru Cârstocea (min 62)
Mailat pentru Sorescu (min 74)
Roșu pentru Poparadu (min 87)

18 august 2016

Poli - Botoșani 0:5 (0:2)

Dacă la precedentele înfrângeri am mai avut lucruri bune de spus, astăzi nu mai găsim nimic care să arunce vreo rază de lumină asupra prestației din jocul restant cu Botoșani. Ionuț Popa pare că a șters cu buretele învățăturile ce puteau fi trase din meciurile de până acum și a introdus un prim 11 cu mari slăbiciuni în apărare, pe care toată lumea le-a intuit și de care antrenorul adversarilor, Leo Grozavu, a profitat din plin. Astfel, am primit încă o mână de goluri, la fel ca în precedenta vizită a moldovenilor de acum nici 3 luni.

Cu Șeroni și Cânu în centru și mai ales cu Bocșan în dreapta, era destul de previzibil cum avea să se desfășoare meciul, mai ales că adversarii au introdus jucători de atac rapizi și au mizat pe contraatac. Două astfel de faze în care linia de fund a fost ușor depășită au precedat golul din minutul 6. Ce-i drept, e vorba de un fault ușor acordat în dreapta careului nostru. Fülöp a tras foarte bine peste zid, mingea lovind transversala înainte de a cădea în interiorul porții. Greu de parat, dar nici Straton nu a părut să facă maximul de efort, șutul fiind ușor spre centrul porții.

Nu era grav - și cu Viitorul am luat gol rapid, dar de această dată oaspeții au venit și cu majorarea de scor, doar șapte minute mai târziu, când botoșănenii au pornit pe contraatac, au profitat de un spațiu amplu pe partea noastră dreaptă prin combinația dintre Golofca și Astafei, primul fiind cel care a și înscris. Era doar prima fază din multele în care atacul oaspeților ne-a surprins cu jucătorii de atac în apărare (Bărbuț și Vădrariu în acest caz) și cu fundașii în atac.

Jocul se liniștește și începem și noi să strângem rândurile, iar prin clarviziunea lui Croitoru dejucăm și noi puțin apărarea adversă. Din păcate, în cele mai multe rânduri Elek ne scoate peri albi: fie șutează prea moale, fie scapă singur cu portarul și șutează târziu, incomodat de adversar, fie pasează slab tot după ce scăpase spre poartă.

Popa acționează repede și îl aruncă în luptă pe Sorescu. Dar deși toată lumea se aștepta să își ocupe postul pe care a fost reprofilat la echipa mare, în locul lui Bocșan, cu gândul că antrenorul nostru și-a recunoscut greșeala titularizării, cel schimbat a fost Neagu, care nu avusese mari probleme pe partea sa. Era vorba de o schimbare tactică, pentru a forța atacul. Sorescu a luat locul lui Bărbuț, care a urcat mai sus, alături de Elek, în timp ce Vădrariu a coborât ca fundaș stânga, la fel ca în meciul cu Viitorul.

Efectele s-au văzut imediat, atacul nostru părând revigorat. Chiar Sorescu pătrunde din lateral în minutul 35 după o pasă a lui Croitoru și șutează puțin peste poartă. Din păcate avântul se stinge la fel de repede, iar Botoșaniul mai are o ocazie înainte de pauză, în urma unui corner. Mingea este trimisă în afara careului, de unde Bordeianu trage tare, dar Straton respinge în corner de sub bară.

Repriza secundă începe cu speranță pentru noi, Bărbuț având o acțiune pe dreapta, pătrunde și șutează la colțul scurt. Nu sunt emoții de gol, dar apărarea oaspete se hazardează și nu reușește să respingă mingea, ce ajunge în mijlocul careului la Elek. Acesta avea toată poarta în față, dar voleul său e imprecis și mingea zboară mult peste.

Dar orice speranță se stinge rapid, călcată în picioare de apărarea noastră (indo)lentă. Botoșaniul înscrie din nou rapid, în minutul 49, după ce Șeroni respinge ghinionist un șut, Cânu iese hazardat, iar Victoraș înscrie din pasa lui Fülöp care a profitat de spațiul creat. Bărbuț salvează o nouă ieșire aiurea a liniei de fund, dar în minutul 52, primim și al patrulea gol pe un contraatac 5 contra 4. Chiar după marcarea golului m-am uitat la centrul terenului, unde ajunsese și Cânu în timp ce se retrăgea din atac.

Începea să ne fie teamă să ne gândim câte mai putem lua. Și ocazii au mai fost: Cânu a mai pierdut o dată prim-planul, dar Straton a respins, iar Vădrariu a scos și el o pasă în spatele liniei de fund. În partea cealaltă a terenului și-a făcut apariția Popovici, care a apucat să ne frustreze și el în locul lui Elek. Ce-i drept, a avut mai întâi un șut bunicel după ce a primit mingea în urma unor insistențe ale lui Artean, dar în brațele portarului. Pe final, însă, după o centrare bună a lui Sorescu, acesta nu a reușit nici cum să lovească balonul.

Și cum scorul nu era de ajuns, mai avem parte de două momente umilitoare. Mai întâi Doman reușește să ia două galbene în două minute din cele 20 câte a apucat să joace. Primul a fost pentru un fault, dar al doilea pentru o cădere ușoară în careu după ce n-a reușit să treacă de adversar. Poate n-a cerșit penalty-ul, dar cert e că etapa viitoare altcineva va putea să profite de câteva minute în teren. Și, în fine, la ultima fază a meciului se creează din nou panică în careul nostru, iar Cânu atinge balonul cu mână din alunecare. Levente Fülöp, fratele mai tânăr al lui István, transformă penalty-ul și consfințește rezultatul final.

Consemnăm rapid puținele evoluții bune de azi. Croitoru și Bărbuț au continuat în aceeași manieră pozitivă ca până acum, primul având același aport pozitiv și aceeași dăruire. Vădrariu a fost decent, dar a avut o zi proastă în ceea ce constă centrările. Sper că nu va intra în nota executanților de faze fixe ce i-am avut până acum. Artean s-a zbătut mult, a avut și bune, dar și poziționări slabe în partea defensivă. În rest, greu de acordat cuiva nota de trecere. Șeroni a fost un pic peste colegii săi, Cânu cred că s-a pierdut cu firea cam la toate fazele importante, iar Bocșan a fost pur și simplu slab, ușor depășit și a dat pase greșite. Un singur nume nu am pronunțat în această cronică și cred că mulți care au văzut meciul se vor mira să afle că a jucat, chiar întreaga partidă. Chiar și eu a trebuit să verific la un moment dat foaia de joc, după care mi-a luat câteva secunde să-l și localizez pe teren. L-am urmărit pentru câteva minute, iar când în sfârșit a și atins mingea, a trimis-o unui adversar.

Ca să închei într-o notă mai optimistă, aș spune că scorul e exagerat și că în mare parte se datorează alegerilor tactice ale lui Ionuț Popa. Ceea ce înseamnă că se pot corecta. Sigur, poate nu va fi suficient pentru o victorie, dar măcar să revenim la un joc decent. Cred că în loc să se lamenteze de calitatea lotului (ăsta e deocamdată, cu el trebuie mers la luptă), ar trebui să gândească mai bine cine și de ce trebuie să intre pe teren. De la 0-3 în sus se schimbă prioritățile.

Poli: Straton (5) - Neagu, Șeroni (5), Cânu (3,5), Bocșan (4) - Vădrariu (5,5), Artean (5), Cârstocea (4), Croitoru (6), Bărbuț (5,5) - Elek (4,5)

Schimbări:
Sorescu (5,5) pentru Neagu (min 32)
Popovici (5) pentru Elek (min 57)
Doman (4) pentru Croitoru (min 66)

13 august 2016

Astra - Poli 3:1 (1:0)

Ce e greu, e greu şi astăzi n-am reuşit să ieşim destul de sub dominarea gazdelor pentru a pleca cu punct de pe terenul campioanei. Am fost totuşi aproape, după ce Croitoru a înscris dintr-o nouă liberă directă cu zece minute rămase, reducând din avantajul obţinut de gazde prin două penalty-uri (corecte). Ultima fază a tranşat partida, dar şi noi am fi avut oportunitatea egalării prin Cânu, în încă o partidă care putea să se termine altfel.

N-am fost om serios astăzi şi am prins doar câteva acţiuni pe parcursul partidei, deci o las moale cu comentariile. Primul penalty a căzut repede, în minutul 11, când Şeroni a insistat să-l faulteze pe Daniel Niculae, la o minge trimisă peste apărarea noastră - marcajul lui Cânu, bizar. Săpunaru a transformat cu siguranţă, iar la nici cinci minute faza aproape că s-a repetat, cu minge peste spre Niculae, tatonare la limită a lui Şeroni, însă vârful Astrei a rămas pe picioare cât să trimită la poartă, iar Straton a blocat. În minutul 28, Cânu a respins cu capul o minge lungă, direct la Teixeira, care aproape că a profitat de poziţia avansată a lui Straton cu o execuţie spectaculoasă, însă portarul nostru s-a repliat bine şi a respins. Singura noastră ocăjoară din prima repriză i-a aparţinut lui Bărbuţ, cu o cursă interesantă în flancul drept, la capătul căreia a purtat mingea în zona centrală şi a tras cu stângul, fără forţă sau plasament pentru a-l învinge pe Lung. O intervenţie de reflex a lui Straton în ultimul minut al reprizei ne-a ţinut în joc, dar era clar că aveam nevoie de mai mult pentru a obţine ceva în a doua parte.

De început a început aşa cum se terminase prima, o centrare din dreapta găsindu-l ideal pe Niculae în careul nostru, însă finalizarea acestuia a lovit bara. Tot Niculae a deviat periculos şi pe lângă la un corner câteva minute mai târziu, înainte ca jocul să intre într-o fază mai lentă. Schimbările efectuate în echipa noastră n-au adus nimic nou în jocul echipei, iar în minutul 74 tocmai unul dintre cei nou-intraţi, Sorescu, a fost păcălit uşor în marginea careului de fostul nostru jucător, Balaure, şi l-a agăţat în careu pentru un al doilea penalty. Săpunaru a fost la fel de precis şi lucrurile păreau clare, doar că pe o uşoară relaxare, ne-am trezit cu o liberă din 18 metri, central faţă de poartă. Croitoru, ca şi cu Viitorul, a executat excelent pentru al cincilea gol consecutiv marcat din fază fixă de Poli (adică toate), iar la două minute tot căpitanul nostru a bătut un corner, a găsit fruntea lui Cânu, dar lovitura sa de cap a ratat de puţin vinclul. În prelungiri s-a terminat totul, când Vădrariu a bătut un aut slab, mingea a ajuns la Niculae şi acesta a finalizat din careu la colţul lung, mult mai precis ca la încercările sale anterioare.

Deci...e greu şi cauzele le cunoaştem. Lotul e subţire, ne luptăm bine în multe momente, dar nu e destul dacă repetăm aceleaşi greşeli în clipe de neatenţie. Ionuţ Popa insinuează - de fapt, spune pe faţă - că atât putem, că avem presiunea penalizării, că nu suntem pregătiţi pentru acest nivel. Nu e neadevărat, însă exerciţiul de menajare-consolidare morală şi tactică a echipei are nevoie şi de mici reuşite. Cea de miercuri a fost bună şi ne rămâne să sperăm că vom reuşi să repetem performanţa în meciul de joi. E esenţial să nu dezarmăm, ştiam că asta ne va aştepta, dar până acum suntem clar peste cum am încheiat anul trecut ca atitudine. Trebuie să tragem ce energie putem din asta.

Poli: Straton - Scutaru, Cânu, Şeroni, Vădrariu - Artean, Cârstocea - Bărbuţ, Croitoru, Vraciu - Elek

Schimbări:

Sorescu pentru Scutaru (min 58)
Popovici pentru Vraciu (min 63)
Mailat pentru Bărbuţ (min 73)

10 august 2016

Cupa Ligii: Poli - Viitorul 2:1 (1:1)

Ce frumos și relaxant e fotbalul de miercuri seara când echipa ta joacă cu ambiție și depășește așteptările specialiștilor, dar și pe ale propriilor suporteri, reușind chiar victoria și calificarea mai departe în Cupa Ligii.

Ionuț Popa, forțat și de starea fizică a câtorva jucători, a făcut patru schimbări față de meciul cu Pandurii de acum trei zile, mai ales în linia de fund unde doar Șeroni a rămas. Vădrariu a jucat pe stânga, dar partea sensibilă a fost pe dreapta, unde lângă Sorescu a apărut Bocșan în locul lui Cânu, ca urmare a unei accidentări de ultim moment. Chiar de acolo a venit deschiderea de scor a Viitorului din minutul 3. Sorescu a venit prea central, Bărbuț era prea în față, astfel că Purece a profitat de spațiul creat, a centrat în fața porții, unde Șeroni l-a marcat larg pe Cioablă, care a trimis mingea în poartă. Și plonjonul lui Straton pentru a preîntâmpina centrarea a fost în van.

Deși golul ne-a luat pe nepregătite, (dar nu pe neașteptate) nici echipa, nici publicul nu s-au precipitat. Sau poate tocmai de aceea jucătorii noștri și-au urmărit cu calm indicațiile tactice și am putea spune că au dictat ritmul meciului, fără a-l și domina. Pressing-ul ridicat și forma bună a lui Artean, voința și efortul lui Croitoru ne-au obținut mai multe faze fixe în jumătatea adversă, mai ales că oaspeții au și fost predispuși la faulturi. Prima astfel de ocazie apare doar patru minute după gol, când Croitoru obține o lovitură liberă la 25 de metri, poziție centrală. Tot el execută spre vinclu, publicul crede pentru o secundă că e gol, până să realizeze că de fapt mingea trecuse de puțin pe lângă. Egalarea vine repede, la o nouă lovitură liberă, obținută de Bărbuț în lateralul careului. Vădrariu execută excelent pe colțul lung, unde Artean profită de marcajul relaxat al oaspeților și înscrie cu capul.

La poarta noastră avem cam aceleași probleme ca în meciul precedent, dar din fericire nu mai suntem prinși prea în față, iar când Șeroni nu reușește să îndepărteze pericolul, nici jucătorii lui Hagi nu sunt suficienți de abili să ne pună mari probleme. Tot Vădrariu execută bine o lovitură liberă în minutul 28, dar e prea lungă, și cu tot efortul său, Bocșan nu reușește decât să-l lovească cu cotul din săritură pe portarul Rîmniceanu, care până la urmă este scos cu targa și apoi cu salvarea. Finalul reprizei ne găsește foarte entuziaști, în urma a trei cornere consecutive: Vădrariu pe dreapta, Croitoru pe stânga, și din nou Vădrariu pe dreapta. Din păcate nu reușim să profităm, nou intratul portar Tordai ieșind bine pe centrări.

Partea a doua este ceva mai stearpă în ocazii. Bărbuț continuă prestațiile bune din acest sezon, și aproape că este răsplătit în urma unei faze în careu alături de Croitoru, dar șutul său este blocat în ultimul moment. Nimely ne dă oareșce emoții, mai ales când la întâmpinare este Bocșan, dar în cele din urmă a dat senzația că încă nu a uitat care echipă l-a "promovat" în fotbalul românesc, finalizările sale fiind slabe. Brandan are un șut bun în urma unei faze fixe din minutul 78, dar puțin pe lângă bară.

Ionuț Popa dă un plus de viteză și vitalitate atacului în ultimul sfert de oră, introducându-i pe Popovici și Mailat, pentru Elek și Bărbuț, apoi pe Doman în locul lui Croitoru. Efectele se văd rapid, chiar Popovici insistând la o fază pe centru și obținând un fault chiar în marginea careului. Croitoru execută perfect, la vinclu, fără nici o iluzie optică de data aceasta!

Viitorul nu reușește să se avânte la poarta noastră, iar noi aproape că dăm lovitura finală pe contraatac, în mai multe rânduri. Cea mai mare ocazie o avem în primele minute de prelungire, când Doman este lansat de la 50 de metri, avansează și nu încearcă șutul de la distanță deși portarul era destul de ieșit, îl deschide pe Mailat, care din poziție ideală trimite pe lângă Tordai, dar și pe lângă poartă. Tot nou intrații crează o nouă mare șansă cu două minute înainte de final. Popovici pătrunde din nou în viteză, este deposedat, dar din cădere împinge pentru Doman, care trimite sub bară din interiorul careului, Tordai reușind să trimită peste cu un reflex bun. În orice caz, obținem o victorie meritată și dătătoare de speranță.

Nu știu cât a fost voință și cât a fost împrejurare, dar, în mare parte, jucătorii introduși de Ionuț Popa și-au făcut bine treaba. Sorescu s-a descurcat binișor pe partea sa, cel puțin pentru așteptările de acum. Nu același lucru îl putem spune și despre Bocșan, care are deja destule meciuri în prima echipă, dar nu s-a lecuit încă de ieșirile hazardate, iar Nimely a fost greu de deposedat. Vădrariu n-a avut probleme pe partea sa și confirmă încă o dată că este un foarte bun executant de faze fixe. Cum s-a transformat Poli peste noapte dintr-o echipă ce irosea cam toate cornerele și loviturile libere, să fie cel mai periculoasă, tocmai la aceste faze, cu două-trei foarte buni executanți! Cum spuneam, Artean a părut opusul celui ce a jucat acum trei zile, cu multe recuperări utile la mijloc, fiind probabil cel mai bun după Croitoru. Vraciu a fost și n-a fost vizibil, dar mai ales în repriza a doua s-a făcut simțit pe partea sa. Elek, din păcate, în ciuda efortului, n-a reușit să facă mare lucru, trădându-l tehnica și izolarea de restul echipei. Mult mai bine a fost cu Popovici și Doman, care e bine că au prins aceste minute în care desfășurarea jocului s-a pliat pe ceea ce sunt ei cei mai capabili. Aceeași observație și pentru Mailat, care a intrat puțin timorat, dar când a avut ocazia să-și arate talentul, a fost foarte aproape de gol. De văzut însă cum se va putea integra în rest, să nu devină o pradă ușor de citit de către adversari, precum Bărbuț după primele meciuri. Bărbuț, care începe să ne amintească de vremurile bune.

Pe lângă victorie, e bine că au putut fi rotiți toți acești jucători, pentru că va fi nevoie de toți, și fiecare în parte poate fi important într-un moment sau altul. Când observ că partea noastră dreaptă a fost alcătuită din Bocșan-Sorescu-Bărbuț/Mailat, mă gândesc că viitorul nu e fără speranță. Cred că echipa poate crește, cel puțin ca relații de joc și combinații tactice. Cred că Ionuț Popa îi poate integra pe toți, în mod treptat, și că trebuie să profităm de atuurile noastre. Pe moment, acestea sunt fazele fixe. Oricum, indiferent de rezultatele următoare, important este să se vadă o evoluție.

Bravo Poli!

Poli: Straton - Vădrariu, Bocșan, Șeroni, Sorescu - Vraciu, Cârstocea, Artean, Croitoru, Bărbuț - Elek

Schimbări:
Mailat pentru Bărbuț (min 64)
Popovici pentru Elek (min 74)
Doman pentru Croitoru (min 84)

7 august 2016

Poli - Pandurii 1:3 (0:1)

Nimic nou sub soare. De parcă nu ne-ar fi destul de greu cu trasul la apă, dată fiind condiția noastră, când te mai trezești și cu un arbitraj care dă două decizii la limită în aceeași direcție, ți-e greu să mai faci ceva. Nouă oricum ne-a fost greu să facem mare lucru, exceptând pericolul creat la fazele fixe, din care a și venit golul egalării tranzitorii a lui Elek, dar din lipsă de voință. Așezarea defensivă, teama de adversar, jucătorii absenți sau ineficienți au contribuit și ele la deznodământul partidei. Și când te mai gândești ce echipă te bate, de cine și cum este finanțată, cum să mai ai așteptări de la muritorii de rând să-și spele ochii cu fotbal?

Știam (chiar și Grigoraș o știa) că lentoarea apărării va fi cea mai mare problemă de gestionat. Ne-au arătat-o oaspeții repede, în minutul 10, când o minge peste apărare a oferit unui jucător al Pandurilor un culoar spre poartă, însă Straton a șters cumva mingea în corner. Noi am avut câteva semi-ocazii la niște cornere obținute cu trudă, nimic demn de notat, exceptând acordarea unui fault la portar, când poate, poate urma să iasă ceva. Pe acest fond, ne-am trezit conduși în minutul 30, când tușierul a considerat că Țucudean a fost scos din ofsaid de Cânu, vârful oaspeților învingându-l pe Straton. Decizie eronată, dar viața merge înainte. În loc să reacționăm cumva pozitiv, ne-am închis și mai mult în propria jumătate, și Pandurii au trecut nesperat pe lângă desprindere în minutul 37, la una din nenumăratele faze dezvoltate în zona lui Scutaru, Straton reușind să scoată cu piciorul șutul aceluiași Țucudean.

Prea puține s-au schimbat după pauză, Popa optând să mențină aceeași jucători pe teren - deși Popovici și Cârstocea, în special, erau de înlocuit. Aș fi zis și Artean, dar pe el n-aveai cu cine. Am avut, cumva, cinci minute bune începând cu minutul 50. După ce am admirat un luft al lui Cânu, la o liberă bătută de Croitoru, a urmat un corner finalizat spectaculos de Scutaru, din voleu, însă portarul a scos. Și așa, la al doilea corner, în minutul 53, Elek a pus capul la execuția lui Croitoru și a înscris primul său gol în Liga 1...din acest an. Oaspeții ar fi putut reveni în față în două rânduri, la o centrare bună finalizată cu capul pe lângă și la un șut mult peste din interiorul careului. Au făcut-o în minutul 75. O liberă din 35m, acordată pentru un henț la Bărbuț, făcut cumva în cădere, după un duel cu un adversar, a fost bătută înspre careu, de unde Cânu a respins lejer. Problema s-a dovedit a fi o tragere de tricou în extremitatea fazei, cauzată de Neagu, care a oferit pretext de penalty. Am fost pedepsiți cu rigurozitate și Obodo a înscris. Ca și în partida cu Dinamo, n-am mai putut reacționa vivace, deși s-au efectuat între timp și schimbările care ar fi trebuit să permită acest lucru, însă eficacitatea lor a fost nulă. Și așa, în prelungirile partidei, suntem prinși cu chiloții jos, din nou pe flancul drept, Cânu nu vine să închide, din spate oricum nu e nimeni suficient de aproape, iar Munteanu finalizează lejer, cu tot timpul din lume la dispoziție, pe lângă Straton.

Trecând peste frustrările balanței inegale, trebuie să ne oprim la slăbiciunile noastre. Care sunt multe. Decizia foarte proastă a lui Neagu la faza penalty-ului ne-a costat, probabil, un punct - și, culmea, venea de la un jucător care luptase bine până în acel moment. Mult mai greu ne-a mers în dreapta, unde Scutaru a fost dublat rar și a părut chiar mai greoi ca de obicei. Cânu și Șeroni au dres cumva busuiocul, însă odată ce urcăm înspre mijloc, situația devine sumbră. Plusuri pentru Croitoru și Elek, deși cel din urmă nu reușește să facă mare lucru cu puțina susținere pe care o primește. În rest, de la inexistent în jos. Bărbuț, poate, ce-a mai făcut o fază, două, dar a fost izolat bine, asta și fiindcă Artean și Cârstocea au avut o contribuție foarte slabă. Primul mi s-a părut dezolant de slab - pase greșite, pase la adversar, mereu al doilea la dueluri, și nu fiindcă n-ar vrea, ci fiindcă nu reușește să închidă spațiile. Al doilea nu știu prea clar ce rol avea, participând rar în fazele de joc. Nici Popovici, în flancul stâng, nu și-a găsit rostul, și așa a murit povestea eforturilor noastre ofensive. Roșu și Doman, introduși pe parcurs, n-au schimbat cu nimic lucrurile, arătând și că problema e mai complexă și ține de capacitatea de mobilizare în zona centrală.

Pandurii, teoretic, sunt o echipă bună. Dar nu poți trăi cu acest discurs la nesfârșit, iar dacă lucrurile merg așa mai departe, în două săptămâni avem cinci înfrângeri la rând. Ne trebuie o rază de speranță.

Poli: Straton (6) - Scutaru (4,5), Cânu (5,5), Șeroni (6), Neagu (4,5) - Artean (4,5) - Bărbuț (5), Croitoru (6), Cârstocea (5), Popovici (5) - Elek (6)

Schimbări:

Doman (5) pentru Popovici (min 62)
Roșu (5) pentru Cârstocea (min 64)
Sorescu pentru Croitoru (min 82)

6 august 2016

Amical: Poli II - Vulturul Grebenac 7:0 (3:0)

Amicalul cu vecinii noștri din Banatul sârbesc a decurs lin pentru echipa secundă, care disputase mai devreme astăzi alt meci, câștigat cu 3-0 în fața celor de la Timișul Șag (goluri Codrean și dublă Kokora). Golurile victoriei din această după-amiază au fost înscrise de Vraciu, cu o triplă în prima repriză, și de Velcotă și Mailat, fiecare cu câte o dublă în repriza secundă.

O scurtă descriere a fazelor din live-text-ul făcut pe facebook:

Min. 5: 1-0 coner bătut scurt, Velcotă centrează, Vraciu înscrie cu capul
Min. 33: 2-0 centrare Haruț, gol Vraciu cu capul
Min. 45: 3-0 penalty la Vasi. Vraciu înscrie al treilea său gol
Min. 51: 4-0 Velcotă trece de doi adversari şi de portar, înscrie cu toată opoziția ultimului fundaș
Min. 70: 5-0 Vraciu centrează la colțul lung, Mailat înscrie din foarfecă laterală
Min. 75: 6-0 pasă filtrantă pentru Mailat, acesta pune latul la vinclu
Min. 83: 7-0 Velcotă depăşeşte un fundaş şi trage cu stângul la colţul scurt, portarul nu se poate opune

Vedem, așadar, un meci disputat la o singură poartă, oaspeții nereușind să-și creeze vreo ocazie pe parcursul celor nouăzeci de minute. Aceștia au încercat însă să se apere grupat, mai ales în prima repriză, ceea ce le-a dat puțină de furcă alb-violeților. Eficiența în fața porții a fost una bună, neremarcând multe alte ocazii dincolo de cele șapte goluri. Dintre acestea, reușitele lui Mailat au fost cele mai spectaculoase, două acțiuni de o precizie tehnică foarte bună.

Nu pot spune că s-au prezentat ceva surprize, în vederea completării echipei mari. De calitățile lui Mailat știm prea bine cu toții, iar linia de mijloc de azi, cu Bîrnoi și Vasi, a fost una foarte interesantă. E drept, Vasi nu s-a descurcat deosebit de bine, deși a scos penalty-ul prin insistența sa, însă a plasat multe pase greșite. În spate, Haruț e un jucător interesant de flanc, a mai apărut un fundaș central înalt, dar fragil, în persoana lui Neamțu, iar Velcotă a arătat un nivel bun de implicare în față. Mă amuză puțin cum Pădurariu, adus drept unicul vârf împins de calitate din zona de vest, a ajuns să fie coborât treptat tot mai jos, evoluând acum la închidere.

Faptul că avem un lot suficient de numeros la acest nivel cât să ducem două meciuri e de bun augur, dar dă de gândit, dacă nu cumva ar fi bine să mutăm măcar o parte din acești jucători la concitadine: fie la Ripensia, care joacă cu obiectiv, fie la ASU Poli, care joacă într-o ligă superioară. Normal că, pe lângă aceste opțiuni, trebuie să ne gândim și la propriul centru de copii și juniori, care evoluează în competițiile naționale, însă nu ar fi de neimaginat ca șase jucători să facă acest pas, să adune experiență. Anume, Sturz, Velcotă, Postolache, Bîrnoi, chiar și Bocșan sau Sîntean sunt jucători cărora un sezon cu miză le-ar prinde bine, să nu stagneze ca rezerve.

Poli: Smaranda - Haruț, Cochințu, Neamțu, Costinaş - Pădurariu - Mailat, Bîrnoi, Vasi - Vraciu, Velcotă

Schimbări:

Filip pentru Neamțu (min 46)
Postolache pentru Pădurariu (min 46)
Popan pentru Vasi (min 46)
Contra pentru Smaranda (min 46)
Sîrbu pentru cineva
Wilheim pentru Vraciu (min 71)
Morariu pentru Mailat (min 78)

30 iulie 2016

Dinamo - Poli 2:1 (2:0)

Spre insatisfacția celor care anunțau apocalipsa, Poli a dus o luptă echilibrată în Ștefan cel Mare, fiind învinsă de două naivități defensive și de propria-i ineficiență ofensivă. Golul lui Scutaru a dat viață reprizei secunde și e clar că s-ar fi putut chiar mai mult, dacă Roșu n-ar fi ratat din poziție de unu la unu la scurt timp după golul nostru. E un rezultat decent și am văzut o echipă destul de disciplinată și de determinată, o problemă evidentă fiind epuizarea fizică pe final de meci. Dar, oricum, ceva pe care se poate construi.

Prima repriză a fost tranșată după ce trecuse de jumătate din ea, asta contrar așteptările unor ca Dinamo să se fi detașat clar de la debut. De fapt, după o mică ocazie a lui Șeroni în chiar primele minute, când a lovit mingea cu capul la un corner, înainte de a încasa un pumn de la portarul gazdelor, au trecut mai bine de zece minute până la prima șansă a roș-albilor: Gnohere a fost lansat prin spatele lui Șeroni și a rămas singur cu Straton, care a reușit să-i pareze șutul cu piciorul, înainte de a para și cu pumnul mingea trimisă de alt dinamovist spre poarta noastră. La capătul a douăzeci și șapte de minute fără multă dramă, ne-am văzut conduși după o fază fixă: gazdele bat scurt, iar noi suntem neatenți, oferindu-i tot timpul de pe lume lui Palici să se poziționeze ideal la centrare, mingea trimisă puternic în fața porții fiind lovită cu capul de Rotariu, și acesta cumva liber între Cânu, Scutaru și alți jucători timișoreni. Am avut o replică interesantă în minutul 33, când Elek a primit o centrare de calitate, peste apărarea adversă, însă n-a reușit să direcționeze mingea nici plasat, nici cu forță înspre poarta apărată de Brănescu. Nu ne-am deschis mult nici la acest scor, dar o nouă eroare venită în minutul 38 ne-a pus într-o postură și mai ingrată: Artean pierde o minge la centrul terenului, Gnohere scapă pe contră, se impune fizic în fața a doi jucători poliști, ca apoi să-l deschidă pe Rotariu, lăsat liber de Neagu (care strânsese)/Vădrariu (care se afla pe poziție ofensivă), și acesta l-a fentat pe Straton și a finalizat cu precizie. Deși am avut șanse la fiecare fază fixă de care am beneficiat, cel mai sănătos șut pe poarta adversă l-a trimis Bărbuț în minutul 42, la o fază în care a driblat un adversar în marginea careului și a tras puternic la colțul scurt, dar Brănescu a respins în corner.

Al doilea mitan a început în trombă. În minutul 48, Bărbuț a luptat în flanc cu adversarul direct, a reușit să treacă de el și să pătrundă în careu, a dat mingea în zona de la unsprezece metri, Elek a trimis un șut ratat spre poartă care a dat însă în Scutaru și l-a păcălit pe Brănescu. Un minut mai târziu era s-o comitem de tot, când dinamoviștii au respins aproximativ la o minge lungă, Bărbuț a interceptat și l-a deschis pe Roșu, a cărui șut din poziție de unu la unu cu portarul a fost respins cu piciorul de acesta. Avea să fie însă ultima ocazie concretă pentru noi - de fapt, cam pentru ambele echipe, deși Dinamo a avut un șut blocat providențial de Cânu și o minge trimisă (spectaculos) în bară în minutul 75. Din partea noastră, în ciuda unei atitudini mai ofensive, sau măcar mai proactive, decât în prima repriză, n-am mai văzut decât niște faze fixe cu caracter de semi-ocazii: un cap peste al lui Croitoru, nemarcat la un corner, și un șut tot al acestuia, din liberă laterală, respins de Brănescu. Și așa se face că scorul a rămas neschimbat până la fluierul final.

Am văzut, așdar, niște lucruri bune. În ciuda unor neajunsuri, ne-am apărat destul de grupat, în așa fel că gazdele, cu toate călcâiele servite, n-au avut decât un număr restrâns de șanse în fața unui Straton solid, a cărui joc de picior a impresionat. Nu cred să fi fost însă vreun jucător care să nu comită măcar mici erori într-un moment sau altul, dar în mare am fost ok, în ciuda unor greșeli de marcaj și a unor ieșiri la ofsaid desincronizate. Artean a suferit mult la mijloc, fiind vizibil sub presiune în repetate rânduri, impreciziile tehnice cauzând cele mai mari pagube, inclusiv la golul doi primit. Roșu a fost mai puțin implicat, a avut și el scăpări, de așa o manieră că încă nu îmi este foarte clar ce aduce jocului nostru - iar înlocuitorul său, Cârstocea, a evoluat relativ puțin pentru a-mi forma o impresie clară. Croitoru a lăsat și el o impresie peste medie - a alergat în draci, a fost implicat în joc și a condus câteva atacuri utile, însă în anumite momente n-a părut suficient de concentrat. În flancuri, Vădrariu a muncit considerabil și s-a remarcat la fazele fixe, în vreme ce Bărbuț a făcut unul din cele mai reușite meciuri din ultima vreme. Elek, izolat în atac, nu s-a descurcat prea bine și ne rămâne să sperăm că vom găsi o variantă mai comabtivă pentru primul unsprezece, cineva care să poată proteja mai bine și să creeze spații. Ușor de zis. Pe final a fost înlocuit de Popovici, care a prins două curse, fără continuare însă, în vreme ce Mailat, intrat cu câteva minute rămase de jucat, nu știu dacă a apucat să atingă mingea de două ori,

Putem aprecia evoluția de astăzi, mai ales dacă e să ne uităm ce așteptări aveau unii de la echipă. Să fim însă precauți și să admitem că Dinamo a avut un joc lent, care ne-a și permis să rămânem drepți în fața lor, și că pregătirea fizică este o sursă majoră de grijă, care ne poate urmări tot anul, așa cum am văzut în această iarnă. Profilul actual al echipei se pretează înspre un joc defensiv, în care să exploatăm fazele fixe în momentele de atac - Șeroni fiind un plus mare în careu, cu Vădrariu părând un executant competent al fazelor fixe. Mai e mult de muncă, dar avem un minim de speranță că ce s-a făcut până acum de Ionuț Popa și compania nu a fost în van.

Hai Poli!

Poli: Straton (5,5) - Scutaru (6), Cânu (5,5), Șeroni (6), Neagu (5,5) - Artean (4,5) - Bărbuț (6,5), Croitoru (6), Roșu (5), Vădrariu (5,5) - Elek (5)

Schimbări:

Cârstocea pentru Roșu (min 62)
Popovici pentru Elek (min 77)
Mailat pentru Vădrariu (min 85)
Google+