16 februarie 2010

Interviu în doi

În vederea începutului returului, m-am aşezat cu Andrei la o masă în palatul meu din munţii Banatului şi am pus la cale un fel de interviu în doi. De fapt, vă oferim părerile noastre cu privire la cele câteva întrebări întrebătoare pe care le avem, mă gândesc, cu toţii în minte. Sper să fie măcar puţin interesante.



1. Transferuri: dezamăgiri, satisfacţii, speranţe

Ştefan:

Cred că acesta este primul an în care am adus cu adevărat jucători care să acopere posturile deficitare. Problema este că ne-a venit greu să ne oprim din transferuri şi s-au efectuat multe intrări şi ieşiri, care pot necesita timp de recalibrare.

De bucurat, mă bucură venirea lui Sepsi, pentru că aveam cele mai mari nevoi pe flancul stâng. La fel mă bucură şi revenirea lui Contra. Aş fi spus că, dacă trebuia să fim moderaţi, aceste două transferuri erau suficiente pentru abordarea cu tupeu a returului.

Sunt uşor dezamăgit de plecarea fraţilor Karamyan, dar nu simt că i-aş regreta. Mai mult mă pune pe gânduri aducerea lui Dede şi Tiago, mai ales că amândoi au probleme medicale. Despre Bucur nu mai comentez, mi-am spus părerea, anume că a lăsat un mare gol.

Per total aş zice că sunt satisfăcut, deşi rezultate din amicale nu îmi dau încredere. În abstract, potenţial există.

Andrei:

Da, şi la mine pe primul loc e Sepsi. Contra mă bucură mai mult ca imagine, dar şi pentru că ne acoperă un post foarte important. Sper numai să joace. Să nu-l uităm şi pe Mejia care din comentariile meciurilor a părut cel mai în formă în acest cantonament şi a confirmat că e mai mult decât un simplu "mingicar".

Până la urmă cred ca plecarea Karamyenilor, a lui Artiom mai ales, e una benefică. Lipsea totuşi o doză de curaj, de schimbare pe partea lui. Acum are cine să centreze şi cine să bată loviturile libere. Dacă până şi Magera a dat gol din lovitură liberă. Executanţi aveam (Magera, Goga, Ionescu) doar că nu s-au văzut din cauza monopolului. Deci cred că e un pas înainte.
Tiago şi Dede cred că oricum au fost aduşi ca rezerve, dar sunt enervante accidentările (adică inclusiv Maxim şi Contra), culmea fix pentru posturile tocmai acoperite. Vazquez ar face bine să se acomodeze mai repede. La fel şi prietenul în ratări - Parks. Kozak si Carleto cred că sunt mai degrabă pentru viitor, nu pentru actuala lupta la titlu, dar cine ştie? Până la urmă, jucători avem, nu ne putem plânge.


2. Titlul şi obstacolele către el

Ştefan:

E doar normal că ne putem lupta, la fel cum s-a luptat Urziceniul anul trecut. Avem un lot puternic si un antrenor care pare competent, deşi mai am nişte reţineri în privinţa lui. Ne vom da mai bine seama de situaţie când vedem, în sfârşit, echipa. Altfel, ca piedici, să sperăm că cei din conducere vor continua jocul de-a tăcerea din turul campionatului, iar atunci totul ar trebui să fie în tiparul normal.

Andrei:

Eu cred că potențial avem. Îl aveam și în tur, mai ales uitându-ne la jocul prestat de contracadidate. Cred că Sabău are o misiune foarte grea, pentru că trebuie să joace pe două planuri. Cel mai important, pe termen lung, și cel imediat, atacabil, de a câștiga titlul. Pentru acesta din urmă trebuie în primul rând să-i motiveze pe jucători, pentru că, se pare, acesta e principala problemă: lipsa de concentrare. În al doilea rând, trebuie să aleagă tactica potrivită la fiecare meci, ceea ce presupune și faptul că jucătorii trebuie să înțeleagă ce le cere și să pună în practică. Și nu în ultimul rând, trebuie să aleagă mereu jucătorii potriviți, de asemenea complicat din cauza posibilităților numeroase. Dar până la urmă asta e meseria lui.

4. Jucătorul decisiv care să-l înlocuiască pe Bucur

Ştefan:

Eu cred că e important să ai o vedetă în echipă, dacă nu un jucător decisiv. Mă gândesc la formaţiile de top din Europa şi toate au dacă nu una, atunci mai mulţi jucători exponenţiali. De fapt, unde voiam să ajung, tiparul jucătorului decisiv apare mai des la echipe mici, decât la echipe mari. Şi speranţa mea este că vom avea un ansamblu puternic, iar lotul pe care îl avem dispune de acest potenţial.

Andrei:

Cred că un jucător de nivelul lui Bucur nu va apărea din lotul actual. Dar sunt de părere că nici nu e nevoie, ci mai degrabă ar trebui să fie doi oameni de gol, mai ales dacă în sfârșit jocul se va axa pe construcție și combinații de pase. Atunci nu mai e nevoie de omul care să rezolve treaba, ci va fi nevoie de o echipă.

5. Schimbarea de obiectiv: fapt sau ficţiune?

Ştefan:

Iancu îşi încearcă iarăşi norocul la aceste manevre psihologice, care în general au dat greş - mai ales atunci când conta, dacă e să ne gândim la finalul sezonului trecut. Dacă eu aş fi investit sumele pe care le-a investit BKP-ul în Poli, aş fi fost nemulţumit de rezultatele obţinute, mai ales că am ca reper echipe precum CFR sau Unirea, care au obţinut performanţa supremă (titlul) într-o perioadă mai scurtă de timp.

Pentru echipă nu ştiu dacă e bine, e greu de anticipat efectul acestor cuvinte. În mod normal aş fi zis că trebuie să aşteptăm debutul acestui retur, primele etape, înainte să vorbim de o schimbare de obiectiv. Dar eu am o problemă de fond cu acest tip de comunicare prin presă - presa ar trebui utilizată ca ultimă măsură şi cât mai rar cu putinţă. Dar nu avem ce-i face, ca să fii mereu în centrul atenţiei trebuie să spui mereu câte ceva.

Andrei:

Da, adevăr grăeşti. Totuşi, pe mine mă mulţumeşte acest, să zicem, nou obiectiv. Poate ar fi trebuit să fie de la începutul sezonului. Aşa ar fi fost normal, în condiţiile în care ai adus antrenor nou, te-ai angajat într-un proiect de lungă durată şi un schimb de generaţii bătea la uşă. Evident, dacă trebuie să tragi tare numai 3 luni ca să obţii un titlu istoric pentru Poli, de ce nu? Dar eu prefer ca obiectivul pe termen lung să fie prioritar.

6. Debutanţi alb-violeţi de la Poli II

Andrei:

Nu cred că vor debuta jucători de la echipa a doua. Nu are sens. Decât dacă ar fi vreun Hagi (sau Mejia?), ceea ce noi nu avem. Cred că mai bine ar fi să joace toţi pentru Poli II. Dacă tot s-a făcut şi acolo un schimb de generaţii. Să se creeze o echipă legată. Să câştige promovarea împreună şi apoi să fie "promovaţi" la echipa mare, unde să câştige şi un titlu de campioni.

Ştefan:

Aş fi surprins să debuteze un Fuchs sau un Dobriceanu (sau altcineva de la Poli II), dar m-ar bucura să văd că apar primele roade ale investiţiilor în juniori. Nu cred că e vreunul care să aibă potenţialul de a acapara un loc de rezervă constantă, măcar, dar nişte minute în Liga 1 poate oricine să adune, dacă antrenorul caută să evidenţieze ceva.

7. Planuri pentru Poli II

Ştefan:

Îmi vine greu sa vorbesc despre Poli II acuma, dată fiind schimbarea lotului într-o asemenea măsură. E bine că tinerii cu performanţe urcă în Liga a 3-a şi înlocuiesc o generaţie (dacă nu dau sau chiar trei) care nu a reuşit să se dovedească deosebit de competitivă. Dar nu e de mirare, eu am spus de când i-am văzut prima oară pe aceşti juniori A de atunci că sunt puţini care promit în mod evident. Din păcate nu am reuşit să-i prind pe juniorii campioni în vreun meci, dar sunt foarte curios să văd ce pot. În cel mai fericit caz, anul viitor se poate lupta la promovare - greu de zis însă dacă cu Velcea.

11 februarie 2010

Poli - Vojvodina Novi Sad 1:3 (0:1)

După ce întreg stagiul a fost unul cu rezultate neconvingătoare, în care primul unsprezece a variat de la un meci la altul, punctul final a fost pus de această înfrângere în faţă vecinilor noştri de la Novi Sad.

Deşi Poli a avut multe ocazii, cel responsabil cu ratarea lor fiind în primul rând Parks, "oaspeţii" s-au dovedit mai incisivi şi mai neiertători. Pentru alb-violeţi a înscris Magera, la începutul reprizei secunde.

Parcă simt că ar trebui să mă îngrijorez, mai ales că nu sunt adeptul ideii că una e în amicale, alta e în oficiale - există o diferenţă, dar totul în anumite limite. Nu ştiu dacă a fost ideal aşa, să nu căutăm un prim unsprezece cert de titulari, dar e clar că Sabău a trebuit să balanseze această necesitate cu cea de a cunoaşte toţi jucătorii disponibili.

Mi-e greu să mai zic ceva în acest moment, considerând lipsa acută de informaţii suficient de ample şi suficient de reale. Dar aşa, la o primă vedere, stau pe gânduri.

Poli: Taborda - Bonfim, Luchin, Scutaru, Sepsi - Ionescu, Alexa, Bourceanu - Magera, Parks, Goga

Schimbări:

Chiacu pentru Ionescu (min 70)
Kozak pentru Magera (min 80)
Fuchs pentru Bourceanu (min 80)

Poli - Tavria Simferopol 0:0 (0:0)

În cele şaizeci de minute jucate ieri, căci meciul a fost întrerupt de probleme la nocturnă, alb-violeţii au fost relativ neconvingători, dar au şi jucat cu mulţi jucători care sunt consideraţi mai degrabă rezerve. Mai ales apărarea, formată din fundaşi înalţi, dar greoi, a fost problematică.

De notat ar fi doar penalty-ul apărat de Pantilimon şi cele două faze spectaculoase create de Mejia.

Astăzi, Vojvodina.

Poli: Pantilimon - Mera, Nibombe, Brezinsky - Chiţu, Curtean, Dede, Kozak, Mejia - Chiacu, Vazquez

Schimbări:

Fuchs pentru Dede (min 6)

8 februarie 2010

Poli - Litex 1:1 (0:0)

Din păcate, al doilea amical nu a reuşit să creeze prea frumoasa punte dintre două victorii. Mai mult, faptul că echipa de titulari nu a prestat un joc deosebit de bun este problematic, luând în considerare şi performanţele de până acuma în partidele amicale.

Golul alb-violeţilor a fost marcat de Magera, din lovitură liberă.

Poli: Supic - Bonfim, Luchin, Scutaru, Sepsi - Bourceanu, Alexa, Magera, Goga - Mejia, Parks

Schimbări:

Mansour pentru Mejia (min 73)
Kozak pentru Magera (min 73)

Poli - Budcnost 1:0 (1:0)

Primul amical al zilei de ieri a văzut o echipă de rezerve a Politehnicii înfrâuntându-i pe vicecampionii Muntenegrului. Omul cheie al partidei s-a dovedit a fi Claudiu Ionescu, care pe lângă golul înscris la vinclu de la 20 de metri, a mai creat numeroase faze de efect. S-au mai remarcat ratările lui Vazquez, a cărui lipsă de eficacitate riscă să devină îngrijorătoare, precum şi debuturile lui Dede şi Kozak.

Poli: Taborda - Dudaş, Mera, Brezinsky, Chiţu - Fuchs, Dede, Dobriceanu, Ionescu - Chiacu, Vazquez

Schimbări:

Mansour pentru Vazquez (min 66)
Kozak pentru Dobriceanu (min 73)
Dobriceanu pentru Dede (min 83)

5 februarie 2010

Jan Kozak, acontat

Al doilea căpitan al naţionalei Slovaciei, cum a fost descris în prea de azi, este dat drept transfer confirmat. Kozak, este omul de 1,90 m cu pasa decisivă, din vorbele celor mulţi, adică exact ceea ce ne lipsea. Să-l vedem în tricoul alb-violet şi să sperăm că va confirma - deşi n-am avut probleme de acest gen cu ceilalţi jucători din Europa centrală care au sosit la noi.

Bun venit!



4 februarie 2010

Poli - Spartak Moscova 2:4 (0:1)

Facem ce facem şi nu reuşim să câştigăm. Din păcate nu am reuşit să vizionez meciul, dar am înţeles că nu e nici prea prea, nici foarte foarte. Cert este că ar fi bine să ştim ce vrem pe seamă ce returul e tot mai aproape, şi în condiţiile în care se pare că nu-l vom avea pe Contra măcar în prima lui parte, va trebui muncit mult pentru a căpăta dorinţa şi vigoarea necesară unor prime partide în care aceste elemente vor fi esenţiale.

Golurile noastre au fost marcate de Nibombe, cu capul, şi Mejia, cu un lob de la 35 de metri. Se pare că Sepsi şi Mejia şi-au găsit degrabă locul în echipă, însă momentan se prefigurează aceeaşi problemă ca în tur: un atac prea previzibil. Să sperăm, să sperăm.

Poli: Pantilimon - Bonfim, Nibombe, Brezinsky, Sepsi - Chiacu, Alexa, Bourceanu - Goga, Vazquez, Mejia

Schimbări:

Luchin pentru Brezinsky (min 45)
Magera pentru Chiacu (min 45)
Mera pentru Nibombe (min 65)
Supici pentru Pantilimon (min 73)
Scutaru pentru Mejia (min 73)
Chiţu pentru Sepsi (min 74)
Ionescu pentru Goga (min 78)
Dobriceanu pentru Ionescu (min 87)

3 februarie 2010

Şi totuşi, Gigel în Rusia

În ciuda tergiversărilor şi a aparentei finalizări eşuate a tratativelor pentru plecarea lui Gigel la Kuban, ştirile de ieri anunţă drept "99%" sigură mutarea. Se vorbeşte de 1,8 milioane de euro sumă de transfer şi un salar de 600.000 euro pentru fotbalist - cifre mari, în mod cert, în special din punctul de vedere al lui Gigel.

Aşadar, după o negociere prelungă, mai mult ca sigur vom rămâne fără cel mai bun atacant pe care l-a avut Poli de la venirea BKP-ului şi, de ce nu, unul dintre cei mai buni atacanţi care au evoluat vreodată în tricoul lui Poli. Dincolo de cele 52 de goluri în 124 de partide pe care le-a marcat pentru alb-violeţi, de referinţă vor rămâne cele trei reuşite din victoria de la Arad de acuma câţiva ani, precum şi dubla împotriva lui Dinamo din acest tur de campionat. Ar merita, cu siguranţă, menţionate şi golurile din Cupele Europene, fie că e vorba de frumuseţea cu Partizan sau roadele eficienţei cu Şahtior. Dar dincolo de toate, Gigel reprezintă unul din puţinele exemplare cu adevărat frumoase care pot fi asociate cu Poli din, practic, prima tranşă a experimentelor BKP.

Sunt, mai ales în istoria recentă, foarte puţini cei care au adus atâta bucurie în sufleţelele noastre de Polişti ca Bucur, atât prin reuşitele sale de pe teren, prin maniera în care a reprezentat clubul la echipa naţională, cât şi prin civilizaţia şi maturitatea de care a dat dovadă în conduita sa publică.

O bucurie necomplicată, onestă, în cel mai pur sens al acestui sport.

Va fi greu să umple cineva golul lăsat.

Mulţumim Gigel!

1 februarie 2010

Poli - Shangdong 1:2 (0:1)

Din păcate, alb-violeţii au început cu stângul al doilea stagiu turcesc, fiind învinşi de formaţia chineză care a terminat campionatul din 2009 pe locul 4. Asta, în ciuda faptului că măcar echipa din prima repriză a fost una aparent puternică, dar pentru a putea evalua corect situaţia, ar trebui ştiut în ce fază a pregătirilor se aflau adversarii noştri.

E bine că, finalmente, a revenit Contra în tricoul alb-violet, acesta evoluând în prima repriză. După ce chinezii au deschis scorul înainte de pauză, Mera a egalat, ca apoi "oaspeţii" să revină în avantaj în ultimul sfert de oră. După toate aparenţele, au existat ocazii de poartă, dar precizia la finalizare nu a fost deosebit de bună.

Oricum, suntem la început, să vedem ce mai urmează.

Poli (rep. 1): Pantilimon - Tiago, Luchin, Nibombe, Sepsi - Contra, Bourceanu, Mejia - Goga, Vazquez, Mansour

Poli (rep. 2): Supici - Scutaru, Mera, Brezinsky, Chiţu - Alexa, Dobriceanu, Chiacu - Ionescu, Curtean, Magera.

29 ianuarie 2010

Lotul pentru Turcia II

Costel Pantilimon, Pedro Taborda, Nemanja Supic-portari

Cosmin Contra, Eder Bonfim, Tiago Costa Ribeiro, Srgian Luchin, Marian Cisovsky, Ioan Mera, Milos Brezinsky, Dare Nibombe, Cristian Scutaru, Laszlo Sepsi, Florin Maxim-fundaşi

Alexandru Curtean, Hristu Chiacu, Dan Alexa, Alexandru Bourceanu, Aderito Aldemar Dede, Marian Chiţu, Claudiu Ionescu, Răzvan Dobriceanu, Marian Fuchs, Alexandru Dudaş (ultimii trei, de la FC Timişoara II)-mijlocaşi

Christian Mejia, Dorin Goga, Gueye Mansour, Gigel Bucur, Lukas Magera, Winston Parks, Pablo Vazquez-atacanţi.


Dacă îmi sunt permise nişte păreri/remarci:

- se remarcă prezenţa lui Chiţu în lot, reţinut probabil datorită plecării Karamyenilor
- de apreciat aducerea unor tineri alături de echipa mare, DAR
- greu de înţeles criteriile de ce a fost ales Dudaş, care a fost neimpresionant; Dobriceanu a evoluat puţin, este mijlocaş de bandă, şi are o viteză foarte bună; Fuchs e promisiunea, dar în condiţiile unui coordonator lipsă, era loc şi de Ganea, care are oarecare experienţă

Karamyenii şi lumina din întuneric

Greu de spus ce facilităţi le-a asigurat Steaua fraţilor, ca ei să accepte un nou contract în România.

Cert este că Artiom şi Arman au fost doi jucători foarte utili echipei şi şi-au meritat, în mare, banii. Mi-ar fi imposibil să-i judec ca oameni, în ceea ce priveşte vreo datorie morală faţă de club sau faţă de Iancu, dar din moment ce au plecat atât de liniştit, înseamnă că nimeni n-a fost călcat pe bătături. Cred că în această iarnă am avut parte de primele plecări "în ordine" de la club. Parcă s-au făcut câţiva paşi înainte în ultimele luni. Să sperăm că o să şi ţină.

Adio armenilor şi mulţumirile de rigoare!

P.S. De remarcat comunicatul foarte rezonabil al lui Marian Iancu.

Amicale de Antalya II

Echipe interesante, în general deja cunoscute alb-violeţilor, şi cinci partide îngrămădite în zece zile - dar lotul e mare, iar e nevoie de meciuri pentru a stabili o formulă tactică potrivită pentru jucătorii disponibili.

1 februarie: Shan Dong (China)
4 februarie: Spartak Moscova (Rusia)
7 februarie: două meciuri, cu Litex Loveci (Bulgaria), respectiv Buducnos Podgorica (Muntenegru)
10 februarie: Tavria Simferopol (Ucraina)
11 februarie: Vojvodina Novi Sad (Serbia).

26 ianuarie 2010

Poli - Gyeongnam 1-2 (0-1)

E mai devreme decât de obicei pentru primul eşec al pregătirilor, dar fiind vorba totuşi de o echipă de primă ligă (fie ea şi din Coreea) şi considerând că alb-violeţii nu sunt nicidecum pe aproape de nivelul randamentului maxim, nu văd de ce ar reprezenta această înfrângere un motiv de îngrijorare.

Pentru Poli a înscris Tiago Costa, după o fază creată de Mejia, în minutul 52. De remarcat că Luchin, Scutaru şi Magera au fost toţi eliminaţi, deşi nu a reieşit din comentariile partidei că meciul ar fi fost foarte tensionat. Oricum, eliminaţii fie au revenit pe gazon, fie au fost înlocuiţi.

Poli (rep. 1): Supic - Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim - Curtean, Alexa, Bourceanu, Goga - Parks, Vazquez

Poli (rep. 2):
Taborda - Tiago Costa, Mera, Brezinsky, Artiom Karamyan - Chiacu, Scutaru, Ionescu, Arman Karamyan - Magera, Mejia

Altfel, venirea lui Contra se conturează tot mai tare. Să fie de bun augur.


Frații Karamyan trebuie să rămână la echipa mare

Aceasta e concluzia. Demonstrația urmează, tratând fiecare caz posibil.

Trebuie să plecăm de la premisa că frații au trecut de apogeul carierei și că de aici drumul e tot în jos. Altfel, demonstrația nici nu și-ar mai avea rostul, fiind imediată.

În aceste condiții e normal că s-a încercat vinderea acestora, Poli nefiind un club care să poată susține plata salariilor lor mărite. N-a ieșit, deci am ajuns în situația ca cei doi să fie în ultimele 6 luni de contract la Poli. Ce faci? Cum e la modă la noi, îi trimiți la echipa a doua, îi exilezi, fără nici un beneficiu adus clubului, nici jucătorilor. Atunci, e normal, de ce să îi mai plătești 6 luni ca să nu facă nimic? Le propui rezilierea contractului.

Dar de ce să faci asta când îi poți lăsa în pace să joace, să-și ducă la capăt contractul?

Aici intervine un element poate subiectiv, dar eu sunt de părere că un club profesionist care își dorește titlul anul acesta așa ar proceda. Dacă există €500 000 pentru Dayro Moreno, înseamnă că există și €150 000 pentru armeni.

E o prostie ca acum, la jumătatea drumului să renunți la un component de bază, fără un motiv întemeiat, pentru că rezilierea contractului n-ar aduce decât la economisirea unei sume modice, eventual pentru plătirea vreunei alte amenzi a patronului. Să nu uităm că totuși Artiom e considerat printre cei mai buni străini din campionat, mai ales pe postul său, pe care va și putea juca liniștit acum, în condițiile aducerii lui Sepsi. Chiar și în acest tur mai nefast pentru el, a marcat 2 goluri și a dat 4 pase de gol (locul 2 după Magera și Bonfim).

Iar Arman a marcat 16 goluri de când e la Poli, aducând și 9 puncte din ultimele confruntări cu Rapid. Și în plus, dacă îi lași liberi acum, ar putea însemna întărirea unuia dintre adversari. Ce strategie e asta?

Ar mai fi argumentul, naiv zic eu, că n-ar mai fi concentrați, că nu vor fi motivați să joace la maxim. Dar să nu uităm că cei doi sunt printre cei mai serioși și disciplinați din lot.

Revenind la conluzie. Suma de care e vorba în aceste 6 luni este nesemnificativă într-o luptă la titlu. Poate vor fi bani pierduți, dar cred că e o investiție bună, un pariu cu cotă destul de mică, mai ales în comparație cu transferurile gen joc la ruletă făcute în ultimii ani de club.

24 ianuarie 2010

Anticlimax columbian

Şi iată că nu a mai venit Dayro. În abstract aş fi spus că nu ştiu dacă e bine sau dacă e rău, dar din moment ce jucătorul nu-şi dorea să vină, nu înţeleg de ce s-ar fi încercat aducerea lui - stimularea financiară nu ţine la infinit. Pretextul salariului exagerat cerut de columbian e doar fum, dar nu cred că trebuie incriminat în vreun fel. Omul a vrut să se întoarcă acasă după ce în România a fost tratat precum gluma târgului, aşa cum le este predestinat celor aduşi cu trâmbiţe la "cel mai galonat club de fotbal din ţară".

Nu cred că Dayro ar fi fost un transfer rău, deşi mi-e greu să înţeleg de unde atâta dare de mână în ceea ce priveşte salariile la Poli. Totuşi, nu suntem tot acolo unde eram acuma patru ani, când doar cu bani mai mulţi puteau fi aduşi jucători la Timişoara, nu văd de ce se încurajează această practică. Dar nefiind banii noştri, chiar e doar un gând oarecare.

Să vedem dacă acuma va fi adus alt jucător sau de treaba se va considera rezolvata, aşa cum a mai fost în anumite cazuri când transferuri au eşuat.

21 ianuarie 2010

Amical: Poli - SV Kapfenberg 6:1 (2:1)

Primul amical al stagiului din Antalya a fost unul de bun augur pentru alb-violeţi, care au dispus fără mari probleme de formaţia austriacă din Kapfenberg, o localitate de 22,000 de locuitori, care a terminat turul Ligii 1. austriece pe penultimul loc. Mai mult, Poli şi-a premis să rateze numeroase ocazii, dar până la urmă tot a marcat cât pentru alte două partide.

Goga a deschis scorul în minutul 5, cu un şut din interiorul careului şi tot el a dublat avantajul nostru douăzeci de minute mai târziu, din nouă metri. O ezitare a lui Luchin le-a permis "oaspeţilor" să revină pe tabelă înainte de pauză.

Repriza a doua a fost şi mai bogată în evenimente notabile, Poli reuşind să înscrie de patru ori. Primul care a marcat a fost Mera, printr-un lob (!), după o combinaţie cu Magera, în minutul 67. Apoi Mansour, proaspăt intrat pe teren, a marcat de două ori, în minutele 75 şi 84, înainte ca Arman să închidă tabela la 6-1, dintr-un penalty obţinut de Chiacu.

În acest moment, alte comentarii sunt de prisos.

Poli (rep. 1): Taborda - Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim - Curtean, Alexa, Cl. Ionescu, Goga - Parks, Bucur

Poli (rep. 2): Pantilimon - Tiago, Mera, Brezinsky, Artiom Karamyan - Chiacu, Scutaru, Bourceanu ('68, Mansour), Arman Karamyan - Magera, Vazquez

Nişte imagini video de la meci găsiţi aici.

P.S. De fapt, era vorba de o echipă de juniori-jucători tineri a celor de la Kapfenberg.

17 ianuarie 2010

Pablo Vázquez

Data naşterii: 29.07.1982
Locul naşterii: Rosario (Argentina)
Inălţime: 187 cm
Greutate: 85 kg
Poziţie: atacant


SezonClubŢarăLigăMJGM
2009The Strongest
BOA3319
2008-09Nueva Chicago
ARC136
2007-08Newell's
ARA60
2006-07Villa Mitre
ARB132
2005-06Central Cordoba
ARC2712
2005Bolognesi
PEA100
2004-05Estudiantes (BA)
ARC133
2003-04Argentino de Rosario
ARD3422
2002-03Argentino de Rosario
ARD256
Total:17470

MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; AR = Argentina, BO = Bolivia, PE = Peru

Sursa: Football Manager 2010, Wikipedia

15 ianuarie 2010

Dayro la Poli!(?)

Oferta a fost făcută și acceptată, mai trebuie numai să se negocieze cu jucătorul. Adus de steliști cu fabuloasa sumă de $2 milioane, Iancu îl va cumpăra cu numai €450,000, cu €50,000 mai puțin decât și-a dorit inițial Becali.

Oare ne lipsea un astfel de jucător? Istoria transferurilor cu Steaua ne arată că toți jucătorii plecați de aici nu au făcut mai nimic pe acolo, pe când noi am luat jucători căzuți în dizgrație și reabilitați cât de cât aici (vezi Stancu, Bădoi). Oare asta va fi și istoria lui Dayro Moreno?

Recunosc că pe mine unul mă depășește acest transfer. Desigur, există și posibilitatea (chiar mare zic eu) ca jucătorul să nu vrea să vină la Timișoara, cum la fel de posibil e și ca patronii să se răzgândească peste noapte. Poliștii și steliștii vor pleca mâine cu același avion. Columbianul în care parte va sta?

13 ianuarie 2010

Dintre cele mai concrete

Vazquez venit, urmează profil.
Latovlevici la Bistrița, multă baftă.

Programul pentru meciurile amicale, așa cum apare pe site-ul șef:


25 ianuarie: Gyeongnam (Coreea de Sud)
1 februarie: Shandong (China)
4 februarie: Spartak Moscova (Rusia)
7 februarie: dou meciuri-unul cu Buducnost Podgorica (Muntenegru), celălalt cu Litex Lovech (Bulgaria)
10 februarie: Tavria Simferopol (Ucraina).
În cel mai scurt timp, vor fi anunțați și adversarii pentru datele de 22 ianuarie, respectiv 11 februarie.

12 ianuarie 2010

Rezumat tur 2009/2010

Ceea ce s-a văzut în timpul mandatului lui Balint, anume fluctuații mari între partide (pe lângă toate celelalte lucruri), este evident și la Sabău: au fost câteva meciuri excepționale, dar la fel au existat și niște dezamăgiri crunte. Per ansamblu însă, media notelor meciurilor a crescut la 5,71 (față de 5,63 în returul sezonului trecut), fiind a doua medie după cea din turul 2007/2008.

Dintre jucători, cele mai multe partide au însumat Art. Karamyan și Gigel Bucur (16), fiind urmați de Alexa, Nibombe și Pantilimon (15).

Golgheteri:
  1. Gigel Bucur - 8 goluri
  2. Dorin Goga - 6 goluri
  3. Lukas Magera - 4 goluri
  4. Hristu Chiacu - 3 goluri
  5. Arman Karamyan - 2 goluri
  6. Parks, Mera, Luchin, Ionescu, Bourceanu - 1 gol
Pase de gol:
  1. Magera, Bonfim - 5 pase de gol
  2. Art. Karamyan - 4 pase de gol
  3. Stancu, Parks, Ionescu - 2 pase de gol
  4. Alexa, Nibombe, Vrsici, Goga, Bucur, Bourceanu - 1 pasa de gol
Aceste statistici iau în considerare doar partidele din campionat.

Cele mai bune partide:
  1. Gaz Metan - Poli (6,42)
  2. Poli - Dinamo (6,32)
  3. Poli - Ceahlăul (6,07)
  4. Poli - Rapid (6,00)
Cele mai slabe partide:
  1. Oțelul - Poli (5,14)
  2. Poli - Steaua (5,21)
  3. Alba Iulia - Poli (5,31)
  4. Poli - Astra (5,35)
  5. FC Brașov - Poli (5,38)
Partidele cu Gaz Metan și Dinamo vor fi uitat cu greu, victoria împotriva rivalilor din Ștefan cel Mare fiind una din cele mai importante victorii ale deceniului trecut.

De cealaltă parte, alb-violeții au fost lipsiți de vlagă și de curaj într-o serie de meciuri, pe lângă cele enumerate în categoria partidelor slabe, și asta i-a costat puncte importante. Cu puțină concentrare și ceva mai multă determinare, eram liniștiți pe poziția 1. acuma.

Să trecem la jucători.
Cei mai buni fotbaliști ai turului au fost:
  1. Dan Alexa (6,07)
  2. Lukas Magera (6,06)
  3. Eder Bonfim (5,87)
  4. Alexandru Bourceanu (5,82)
  5. Dare Nibombe (5,80)
  6. Gigel Bucur (5,77)
Cei mai dezamăgitori fotbaliști:
  1. Alexandru Curtean (5,00)
  2. Ioan Mera (5,29)
  3. Stelian Stancu (5,33)
  4. Florin Maxim (5,42)
Poate surprinde poziția a șasea pe care o ocupă Gigel, a cărui goluri au fost importante pentru echipă, numai că până la meciul cu Dinamo, Gigel nu s-a remarcat în mod deosebit în nicio partidă (exceptând pasa/faza de gol oferită în meciul cu Gloria, din prima etapă). Ceilalți jucători au fost destul de constanți, cu excepția lui Nibombe și Bonfim, care și-au trecut în cont și câteva evoluții foarte slabe.

Dintre jucătorii dezamăgitori, Stancu e cel care a adunat cele mai multe minute. În timp ce el, Maxim și Curtean joacă destul de constant la nivelul notelor pe care le-au primit, Mera a avut atât meciuri reușite, cât și meciuri foarte slabe. Din păcate, pentru un fundaș asemenea fluctuații sunt de foarte rău augur.

Am decis să separ acest rezumat de analiza jucătoriilor în parte, pentru o structura mai bună și mai digestibilă a blogului. Analiza în cauză va urma în viitorul apropiat.

Fișierul Excel cu notele îl puteți găsi aici.
Google+